87  Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă desăvârșește oamenii prin cuvinte

Dumnezeu vine pe pământ

pentru-a-Și rosti cuvintele.

Afli, vezi și auzi cuvântul lui Dumnezeu,

cel căruia i te supui e cuvântul lui Dumnezeu,

ceea ce trăiești e cuvântul lui Dumnezeu.


Această-ntrupare a lui Dumnezeu

folosește mai ales cuvântul

pentru a-l desăvârși pe om.

El nu arată semne și minuni,

nici nu face lucrarea din trecut a lui Isus.

Deși Ei sunt Dumnezeu și ambii sunt trup,

lucrările Lor de slujire nu sunt la fel.


În zilele de pe urmă,

lucrarea făcută de Dumnezeu

este mai ales folosirea cuvântului Său

pentru-a-i călăuzi pe toți oamenii

și-a-i desăvârși.

El nu folosește fapte pentru a mustra.


Astăzi, Dumnezeu a devenit trup

mai ales pentru-a finaliza lucrarea

„Cuvântului care Se arată în trup”,

pentru-a-l desăvârși pe om prin cuvânt

și-a-l face să accepte tratarea

și rafinarea cuvântului.


Prin cuvintele Sale, câștigi provizii și viață;

în ele-I vezi lucrarea și faptele.

Ele te mustră și te rafinează.

Și suferința vine tot din cuvântul lui Dumnezeu.


Acum, Dumnezeu lucrează prin cuvinte,

nu prin fapte.

Când cuvântul Său se pogoară peste tine,

Duhul Sfânt poate lucra

și suferi durere sau simți dulceață.

Numai cuvântul lui Dumnezeu aduce realitatea,

numai acesta te poate desăvârși.


În zilele de pe urmă,

lucrarea făcută de Dumnezeu

este mai ales folosirea cuvântului Său

pentru-a-i călăuzi pe toți oamenii

și-a-i desăvârși.

El nu folosește fapte pentru a mustra.


Uneori, oamenii I se opun lui Dumnezeu.

El nu îți provoacă un mare necaz

și trupul tău nu este mustrat,

nici nu suferi greutăți.

Dar când cuvântul Său vine peste tine

și te rafinează, e de nesuportat.


În zilele de pe urmă,

lucrarea făcută de Dumnezeu

este mai ales folosirea cuvântului Său

pentru-a-i călăuzi pe toți oamenii

și-a-i desăvârși.

El nu folosește fapte pentru a mustra.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu”

Anterior: 86  În zilele de pe urmă Dumnezeu duce la bun sfârșit totul îndeosebi prin Cuvânt

Înainte: 88  Dumnezeu întrupat al zilelor de pe urmă face, mai ales, lucrarea cuvintelor

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

420  Efectul rugăciunii sincere

Umblă în onestitate,roagă-te să fii scăpat de decepția profundă din inima ta.Roagă-te pentru a te curăța,fii atins de Dumnezeu.Atunci firea...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte