44  Faptele lui Dumnezeu umplu întinderea vastă a Universului

Dumnezeu Se uită-n jos la toate lucrurile de la înălțime

și domină toate lucrurile de la înălțime.

În același timp,

Dumnezeu Și-a trimis mântuirea pe pământ.

Dumnezeu privește din locul Său secret tot timpul,

fiecare mișcare-a omului, tot ce spune și face.

Dumnezeu îl cunoaște pe om ca pe palma mâinii Lui.

Locul secret e casa lui Dumnezeu,

firmamentul e patul pe care stă El.

Puterea Satanei nu poate ajunge la Dumnezeu,

pentru că El e plin de măreție,

dreptate și judecată.


Dumnezeu a călcat totul cu picioarele Lui,

El Își întinde privirea peste univers.

Și Dumnezeu a umblat printre oameni,

a gustat dulceața și-amărăciunea,

toate aromele lumii omenești;

dar oamenii nu L-au recunoscut niciodată cu-adevărat pe Dumnezeu,

nici nu L-au observat când a umblat peste hotare.

Pentru că Dumnezeu a fost tăcut și n-a făcut lucruri supranaturale,

așa că nimeni nu L-a văzut cu-adevărat.

Lucrurile nu mai sunt acum așa cum erau:

Dumnezeu va face lucruri pe care,

de-a lungul vremii, lumea nu le-a mai văzut,

Dumnezeu va rosti cuvinte pe care,

de-a lungul vremii,

oamenii nu le-au auzit niciodată,

pentru că El cere ca întreaga omenire să-L cunoască pe Dumnezeu întrupat.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 5

Anterior: 43  Toate lucrurile sunt în mâna lui Dumnezeu

Înainte: 45  Dumnezeu e în ceruri, precum și pe pământ

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

152  Cântec de dulce iubire

În inimă mi-e ascunsă iubirea Ta.Mă apropie de Tine în cel mai dulce mod.Lucrarea-n slujba inimii Tale a făcut-o mai bună pe a mea.Te...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte