Capitolul 7

Ivirea mediilor din jurul nostru ne grăbește retragerea în spirit. Nu acționa cu o inimă împietrită, nu nesocoti dacă Duhul Sfânt este sau nu îngrijorat și nu încerca să fii isteț. Să nu te complaci, să nu fii mulțumit de sine și să nu-ți exagerezi greutățile. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să te închini lui Dumnezeu cu inima și cu onestitate. Nu poți să lași cuvintele lui Dumnezeu în urmă sau să refuzi să le asculți; trebuie să le descifrezi cu atenție, să repeți cititul cu rugăciune și să înțelegi viața din aceste cuvinte. Să nu te dedai deșertăciunii, înfulecându-le lacom, fără a-ți oferi timp pentru a le digera. Te bazezi pe cuvintele lui Dumnezeu în tot ceea ce faci? Să nu vorbești lăudăros, ca un copil, iar apoi să te zăpăcești de fiecare dată când se ivește o problemă. Trebuie să-ți antrenezi duhul în fiecare oră din fiecare zi; să nu te relaxezi nici măcar o clipă. Trebuie să ai un duh ascuțit. Indiferent ce persoană, eveniment sau lucru ai putea întâmpina, dacă vii înaintea lui Dumnezeu, vei avea o cale de urmat. Trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, să le descifrezi înțelesul fără să fii neglijent, să depui mai mult efort, să înțelegi bine lucrurile, până la ultimul detaliu, și să te înarmezi cu adevărul complet ca să eviți să înțelegi greșit intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să îți lărgești aria de experiență și să te concentrezi asupra experimentării cuvintelor lui Dumnezeu. Prin experiență, vei putea fi mai sigur cu privire la Dumnezeu; fără experiență, să pretinzi că ești sigur în ceea ce-L privește înseamnă să spui doar vorbe goale. Trebuie să fim lucizi! Trezește-te! Nu mai fi neglijent; dacă faci lucrurile de mântuială, fără să te străduiești să progresezi, atunci ești, într-adevăr, orb. Trebuie să te concentrezi asupra lucrării Duhului Sfânt, să asculți cu atenție glasul Duhului Sfânt, să îți deschizi urechile la cuvintele lui Dumnezeu, să prețuiești timpul rămas și să plătești prețul, oricare ar fi acesta. Când ai oțel, folosește-l acolo unde contează – ca să faci o sabie de neînvins; înțelege bine ce este important și concentrează-te să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică. Dacă ai părăsit cuvintele lui Dumnezeu, indiferent cât de bine te-ai descurca în exterior, totul va fi zadarnic. A practica arătându-ți devotamentul numai cu buzele este inacceptabil pentru Dumnezeu; schimbarea trebuie să vină prin propriul comportament, propria fire, credință, percepție și prin curajul tău.

Timpul este atât de aproape! Până și cele mai bune lucruri ale acestei lumi trebuie să fie aruncate deoparte. Nenumăratele dificultăți sau pericole nu ne pot descuraja, și nici nu putem fi copleșiți, chiar de cerul ar fi să se prăbușească. Fără o astfel de hotărâre, îți va fi pur și simplu prea greu să devii cineva important. Cei care sunt slabi de înger și care se agață de viață cu lașitate nu sunt vrednici să stea înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu Atotputernic este un Dumnezeu concret. Indiferent cât de ignoranți am fi, Lui tot I se va face milă de noi, mâinile Sale ne vor mântui cu siguranță și El tot ne va face compleți. Atât timp cât avem o inimă care Îl dorește cu adevărat pe Dumnezeu, atât timp cât Îl urmăm îndeaproape și nu ne descurajăm și căutăm cu un simț al urgenței, atunci El cu siguranță nu va trata pe niciunul dintre noi în mod nedrept; El va compensa cu siguranță ceea ce ne lipsește și ne va mulțumi. Toate acestea sunt bunătatea lui Dumnezeu Atotputernic.

Pentru un om care este lacom și leneș, ce duce o viață în care are grijă ca burta să-i fie mereu plină și care este indiferent față de tot, evitarea pierderilor va părea un lucru dificil. Dumnezeu Atotputernic domină toate evenimente și lucrurile! Atât timp cât în inimile noastre privim la El în orice moment și intrăm în duh și avem părtășie cu El, El ne va arăta toate lucrurile pe care le căutăm și intențiile Lui ne vor fi dezvăluite cu siguranță. Inimile noastre vor fi bucuroase și împăcate, stabile, cu o claritate perfectă. Este crucial să fii în stare să acționezi potrivit cuvintelor Sale. Doar să fii în stare să-I pricepi intențiile și să trăiești depinzând de cuvintele Lui se consideră a fi o adevărată experiență.

Adevărul cuvintelor lui Dumnezeu va putea să intre în noi și să devină viața noastră doar dacă înțelegem cuvintele Sale. Fără nicio experiență concretă, cum poți să intri în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu? Dacă nu poți să primești cuvintele lui Dumnezeu drept viață a ta, atunci firea ta nu va putea să se schimbe.

Lucrarea Duhului Sfânt avansează acum în salturi! Dacă nu urmezi îndeaproape și nu primești pregătire, îți va fi greu să ții pasul cu ritmul alert al Duhului Sfânt în timp ce înaintează. Grăbește-te și produ schimbări radicale, ca nu cumva să fii călcat în picioare de Satana și să intri în iazul de foc și pucioasă din care nu există scăpare. Du-te acum să cauți cât de bine poți, ca să nu fii dat la o parte.

Anterior: Capitolul 6

Înainte: Capitolul 8

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte