Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a cincea)

Atitudinea pe care ar trebui să o aibă conducătorii și lucrătorii față de lucrarea de curățire a bisericii

Anul acesta, am avut în permanență părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și despre manifestările tuturor tipurilor de oameni implicați. Subiectele părtășiei au devenit tot mai detaliate și mai specifice, implicând diversele probleme ale tuturor tipurilor de oameni, iar părtășia despre manifestările specifice ale acestor oameni și despre categoriile în care ar trebui împărțiți aceștia a fost, de asemenea, foarte specifică și clară. Cu cât este mai precisă și mai clară părtășia despre aceste probleme detaliate, cu atât ar trebui să ofere un ajutor și o îndrumare mai pozitivă pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și cu atât mai multă îndrumare și asistență ar trebui să le ofere conducătorilor și lucrătorilor pentru a lucra și a-și îndeplini îndatoririle. Cu toate acestea, indiferent cum se desfășoară părtășia, indiferent cât de specifică este părtășia, unor conducători și lucrători tot nu le este clar cum să se ocupe și să elimine diferitele tipuri de oameni și de probleme din biserică. Părtășia despre problemele tuturor tipurilor de oameni este atât de clară, dar unii conducători și lucrători tot nu-și pot da seama cum să discearnă și să trateze diferitele tipuri de oameni. Tot nu pot acționa conform adevărurilor-principii și nici nu pot folosi adevărul pentru a se ocupa de diferitele tipuri de oameni și probleme din cadrul bisericii. Care este motivul? Unor astfel de oameni le lipsește adevărul-realitate. Prin părtășia despre manifestările tuturor tipurilor de oameni, ar trebui să aveți un discernământ de bază și să faceți rânduieli rezonabile pentru cei din cadrul bisericii care își îndeplinesc îndatoririle și pentru cei care nu și le îndeplinesc, cei care urmăresc adevărul și cei care nu-l urmăresc, cei care sunt ascultători și supuși și cei care provoacă perturbări și tulburări. Cu toate acestea, privind situația tuturor tipurilor de oameni din biserică, doar oamenii evident răi au fost îndepărtați; mulți neîncrezători nu au fost îndepărtați în mod temeinic. În lucrarea de curățire a bisericii, conducătorii și lucrătorii ar trebui să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu de înlăturare a oamenilor răi și a neîncrezătorilor cât mai curând posibil, în loc să o abordeze pasiv, acționând ca persoane care caută să facă pe plac altora sau crezând că simpla înlăturare a oamenilor evident răi înseamnă că totul este rezolvat și în regulă. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să inspecteze în mod activ lucrarea fiecărei echipe, să verifice situația membrilor fiecărei echipe, dacă există acolo neîncrezători doar pentru a ieși la număr sau neîncrezători care răspândesc negativitate și noțiuni pentru a tulbura lucrarea bisericii și, odată ce sunt descoperiți, acești oameni ar trebui să fie dați în vileag și îndepărtați în mod temeinic. Aceasta e lucrarea pe care ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii; nu ar trebui să fie pasivi, nu ar trebui să aștepte ordine și îndemnuri de a acționa de la Cel de mai sus, nici să facă doar câteva ceva când frații și surorile cer cu toții acest lucru. În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu și să-I fie loiali. Cel mai bun mod de a se comporta este să recunoască și să rezolve problemele în mod proactiv. Nu trebuie să rămână pasivi, mai ales când au aceste cuvinte curente și părtășia care să servească drept bază. Ar trebui să preia inițiativa de a rezolva temeinic problemele și dificultățile concrete prin părtășia despre adevăr și să-și îndeplinească lucrarea exact așa cum ar trebui. Ar trebui să urmărească prompt și într-o manieră proactivă progresul lucrării; nu pot să aștepte întotdeauna ordine și solicitări din partea Celui de mai sus înainte de a acționa reticenți. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt întotdeauna negativi și pasivi și nu fac o lucrare reală, nu sunt vrednici să slujească drept conducători și lucrători și ar trebui să fie demiși și realocați. Acum există mulți conducători și lucrători care sunt foarte pasivi în lucrarea lor. Ei fac doar un pic din lucrare după ce Cel de mai sus transmite ordine și îi împinge; în caz contrar, lenevesc și amână. Lucrarea din unele biserici este destul de haotică, unii dintre oamenii care fac îndatoriri acolo sunt incredibil de relaxați și superficiali și nu obțin niciun rezultat real. Aceste probleme au deja o natură foarte gravă și teribilă, dar conducătorii și lucrătorii acelor biserici încă se comportă ca niște funcționari și stăpâni. Nu numai că nu sunt capabili să facă vreo lucrare reală, ci nu pot să recunoască sau să rezolve probleme. Acest lucru paralizează lucrarea bisericii și o face să stagneze. Ori de câte ori lucrarea unei biserici este într-un haos total și nu există niciun semn de ordine, cu siguranță la cârmă este un conducător fals sau un antihrist. În fiecare biserică unde se află la conducere un conducător fals, lucrarea bisericii va fi în dezordine și un haos total – nu există nicio îndoială în acest sens. De exemplu, multe dintre problemele din bisericile americane au fost descoperite cu propriile Mele urechi sau ochi. Cele mai multe dintre problemele pe care le-am văzut au fost rezolvate pe loc; în alte câteva cazuri, conducătorii bisericilor americane au fost rugați să le rezolve. Cu toate acestea, cea mai mare parte a lucrării conducătorilor și lucrătorilor se face foarte pasiv, monitorizările fiind prea lente și eficiența prea scăzută, majoritatea sarcinilor lor zilnice fiind îndeplinite doar după comenzi și îndemnuri de la Cel de mai sus. După ce Cel de mai sus rânduiește lucrarea, vor fi ocupați pentru o vreme, dar, odată ce acea parte din lucrare este terminată, nu știu ce să facă în continuare pentru că nu înțeleg ce îndatoriri ar trebui să îndeplinească. În ceea ce privește lucrarea care se încadrează în aria responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor, nu știu niciodată ce sarcini să îndeplinească; în ochii lor, nu există nicio lucrare care trebuie făcută. Ce se întâmplă când oamenii sunt orbi cu privire la lucrarea care trebuie făcută? (Nu poartă o povară.) Este corect să spunem că nu poartă o povară; sunt, totodată, foarte leneși și râvnesc confortul, fac pauze ori de câte ori pot și încearcă să evite orice sarcini în plus. Acești oameni leneși își spun adesea: „De ce ar trebui să-mi fac atâtea griji pentru asta? Să mă îngrijorez prea mult doar mă va face să îmbătrânesc mai repede. Ce beneficii voi obține din asta și din a alerga atât de mult și a mă epuiza atât de tare? Ce se va întâmpla dacă mă extenuez și mă îmbolnăvesc? Nu am bani să plătesc tratamentul. Și cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?” Acești oameni leneși sunt chiar atât de pasivi și înapoiați. Ei nu au nici măcar un grăunte de adevăr și nu pot să vadă nimic limpede. Sunt, în mod clar, niște oameni zăpăciți, nu-i așa? Sunt cu toții confuzi; sunt orbi față de adevăr și nu au niciun interes cu privire la acesta, prin urmare, cum pot fi mântuiți? De ce oamenii sunt mereu indisciplinați și leneși, de parcă ar fi morți vii? Acest lucru atinge problema naturii lor. Există un soi de lene în natura umană. Indiferent ce sarcină îndeplinesc oamenii, ei au întotdeauna nevoie de cineva care să-i supravegheze și să-i stimuleze. Uneori, oamenii țin cont de trup, râvnesc la confortul trupesc și mereu țin ceva pentru ei înșiși – aceștia sunt plini de intenții diavolești și planuri șirete; chiar nu sunt buni deloc. Întotdeauna fac mai puțin decât potențialul lor maxim, indiferent ce datorie importantă fac. Acest lucru este iresponsabil și neloial. Am spus aceste lucruri astăzi pentru a vă aminti să nu fiți pasivi în privința lucrării. Trebuie să fiți capabili să urmați orice vă spun. Dacă ar fi să merg la diferite biserici și să aflu sau să văd că ați făcut multă lucrare, că ați lucrat foarte eficient și că lucrarea progresează foarte repede, că a atins un nivel satisfăcător și toată lumea s-a străduit, aș fi destul de mulțumit. Dacă ar fi să merg la diferite biserici și să văd că progresul lucrării în toate aspectele este lent, dovedind că nu v-ați îndeplinit bine îndatoririle și nu ați ținut pasul cu ritmul normal de răspândire a Evangheliei, cum credeți că ar fi atunci starea Mea de spirit? M-aș mai bucura să vă văd? (Nu.) Nu M-aș bucura. Această lucrare v-a fost încredințată și am spus tot ce trebuie spus; de asemenea, v-au fost spuse principiile specifice de practicare și calea. Totuși, nu acționați, nu lucrați, doar așteptați să vă supraveghez personal și să vă îndemn, să vă emondez sau chiar să vă poruncesc să acționați. Care este problema aici? Nu ar trebui disecat acest lucru? Când nu faceți lucrarea care este evident că ar trebui făcută și nu puteți să o susțineți – pot avea o atitudine bună față de voi? (Nu.) De ce nu pot avea o atitudine bună față de voi? (Suntem prea iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor noastre.) Pentru că nu vă îndepliniți îndatoririle din toată inima și cu toată puterea, ci le faceți în schimb doar superficial. O persoană care este loială în îndatoririle sale ar trebui cel puțin să-și folosească toată puterea, dar voi nu puteți realiza nici măcar acest lucru; sunteți prea departe de acest standard! Problema nu este că aveți un calibru insuficient; este că mentalitatea voastră este incorectă și sunteți iresponsabili. În inimile voastre există câteva lucruri absurde care vă împiedică să vă îndepliniți îndatoririle. În plus, mentalitatea de a fi persoane care caută să facă pe plac oamenilor vă împiedică să realizați lucrarea de curățire a bisericii. Știți care este semnificația curățirii bisericii? De ce vrea Dumnezeu să curețe biserica? Care sunt consecințele necurățirii bisericii? Tuturor vă sunt neclare aceste chestiuni și nu căutați adevărul, ceea ce dovedește că nu acordați atenție intențiilor lui Dumnezeu. Sunteți dispuși doar să faceți puțin din lucrarea periodică, obișnuită, care ține de funcția voastră și vă feriți de sarcinile speciale, îndeosebi de cele care i-ar putea ofensa pe alții. Preferați cu toții să pasați altcuiva aceste sarcini. Nu gândiți așa? Nu este aceasta o problemă care ar trebui abordată? Spuneți mereu: „Calibrul meu este slab, înțelegerea adevărului de către mine este limitată și nu am suficientă experiență în lucrare. N-am fost niciodată conducător de biserică și nici nu am desfășurat lucrarea de curățire a bisericii.” Nu vă căutați astfel scuze? Am avut părtășie atât de clar despre lucrarea de curățire a bisericii. Înlăturarea antihriștilor, a oamenilor răi și a neîncrezătorilor este o chestiune atât de simplă. Sunt acele câteva principii chiar atât de greu de înțeles? Dacă astfel de chestiuni simple sunt explicate atât de clar și oamenii tot nu înțeleg, ce indică acest lucru? Indică fie că au un calibru prea slab pentru a înțelege limbajul uman, fie că sunt doar niște nemernici care nu se concentrează asupra sarcinilor adecvate. Printre conducători și lucrători există cu siguranță unii cu calibru slab și există cu siguranță unii care caută să facă pe plac oamenilor și nu fac o lucrare adevărată; de asemenea, există cu siguranță niște nemernici care neglijează sarcinile adecvate și comit în mod nechibzuit fapte rele – toate aceste situații există. În primul rând, acești nemernici care neglijează sarcinile adecvate trebuie înlăturați. Oricine poate face o lucrare adevărată ar trebui să fie folosit, cei care caută să le facă pe plac oamenilor și au rol de conducători ar trebui neapărat să fie demiși, iar oamenii de calibru slab care pot înțelege limbajul uman și pot face întrucâtva o lucrare adevărată ar trebui păstrați. Aceste probleme ar trebui rezolvate în acest mod. După părtășia lui Dumnezeu, dacă poți vedea clar problemele din lucrarea bisericii pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le rezolve, atunci ar trebui să le abordezi prompt și fără întârziere. Ar trebui să poți lua inițiativa de a acționa fără să aștepți să atribuie personal sarcini sau să dea comenzi Cel de mai sus. Indiferent ce probleme apar, ar trebui rezolvate înainte de a afecta lucrarea. Înainte să înceapă Cel de mai sus să investigheze problemele, trebuia să fi raportat deja felul în care înțelegi problemele și soluțiile tale la acestea, principiile pentru gestionarea lor și rezultatele gestionării lor. Cât de minunat ar fi! Ar mai putea Cel de mai sus să fie nemulțumit de tine atunci? În calitate de conducător sau lucrător, dacă nu reușești niciodată să vezi lucrarea din sfera responsabilităților tale sau, chiar dacă ești întrucâtva conștient sau ai unele idei, dar continui să amâni și să nu acționezi, așteptând mereu să-ți fie rânduite sarcinile de către Cel de mai sus, nu este aceasta o neglijare a datoriei? (Ba da.) Aceasta este o gravă neglijare a datoriei! Ai pierdut atitudinea și responsabilitatea pe care, în calitate de conducător sau lucrător, ar trebui să le ai față de îndatoririle tale. În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să urmeze îndeaproape cerințele Celui de mai sus; orice părtășie a avut Cel de mai sus, asta ar trebui să implementezi, acționând și implementând rapid odată ce ai înțeles. Rezolvarea problemelor folosind adevărul este cea mai importantă responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor și nu ar trebui să aștepți pasiv ca lucrarea să-ți fie rânduită de Cel de mai sus înainte de a face ceva. Dacă aștepți mereu pasiv, atunci nu ești apt să fii conducător sau lucrător, nu-ți poți asuma această lucrare, iar singurul lucru rezonabil ar fi să accepți responsabilitatea și să renunți la funcție.

Manifestările și finalurile pentru trei tipuri de oameni care cred în Dumnezeu

I. Muncitorii

Există în total 15 responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor și am ajuns deja cu părtășia până la a 14-a. Problemele din cadrul bisericii pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le rezolve, precum și aspectele tuturor tipurilor de oameni care sunt implicați în aceste probleme au fost explicate în părtășie până la aproximativ 80 – 90 la sută. Toate acestea sunt sarcini pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească și probleme pe care trebuie să le rezolve. Aceasta implică multe aspecte. Într-o privință, se referă la responsabilitățile pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le îndeplinească; în altă privință, implică și diversele probleme ale tuturor tipurilor de oameni din biserică. Deși tema părtășiei noastre din această perioadă se referă la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și la expunerea conducătorilor falși, am avut și multă părtășie despre problemele diferitelor tipuri de oameni – și despre stările și esența diferitelor tipuri de oameni – care fac obiectul acestei teme. Desigur, acest conținut specific are efecte diferite asupra tuturor tipurilor de oameni care Îl urmează pe Dumnezeu în biserică. Printre ei, există un tip de oameni care, chiar și după ce aud toată această părtășie, încă mai păstrează următoarea atitudine: „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dispus să mă lepăd de lucruri în credința mea în Dumnezeu, să plătesc un preț și să îndur greutăți pentru a-mi face datoria.” Nu le pasă de diferitele stări ale tuturor tipurilor de oameni, de adevărul implicat în diferite stări sau de adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă, despre care am avut părtășie în această perioadă. Nu este acesta un tip de persoană? Nu este acest tip de persoană foarte reprezentativ? (Ba da.) Acest tip de persoană are mereu un anumit punct de vedere. Din ce este compus în principal acest punct de vedere? Din cele trei aspecte pe care tocmai le-am menționat: în primul rând, crede că umanitatea sa nu este rea și este chiar bună. În al doilea rând, crede că are cu adevărat credință în Dumnezeu, așadar crede în mod sincer în existența lui Dumnezeu și în suveranitatea Lui asupra tuturor, crezând că destinul uman este controlat de Dumnezeu, că se supune suveranității Sale, aceasta fiind o interpretare în sens larg a „credinței adevărate în Dumnezeu”. În al treilea rând, crede că se poate lepăda de lucruri în credința sa în Dumnezeu și poate să îndure greutăți și să plătească prețul pentru a-și îndeplini îndatoririle. Se poate spune că aceste trei aspecte sunt elementele de bază, principale și fundamentale de care se agață acești oameni în credința lor în Dumnezeu. Desigur, aceste lucruri pot fi considerate și capitalul lor în credința în Dumnezeu, precum și scopurile pe care le urmăresc, motivația lor și direcția în care acționează. Ei cred că, deoarece întrunesc aceste trei aspecte, sunt calificați pentru cele trei condiții de bază ale mântuirii, fiind oameni care sunt iubiți și acceptați de Dumnezeu. Aceasta e o greșeală gravă; faptul că au aceste trei aspecte indică doar puțină umanitate. Poate faptul că au doar puțină umanitate să câștige aprobarea lui Dumnezeu? Categoric nu; Dumnezeu îi aprobă pe cei care se tem de El și se feresc de rău. Aceste trei aspecte nu îndeplinesc standardul realității-adevăr; sunt doar cele trei standarde pentru a fi muncitori. În continuare, voi avea părtășie despre detaliile acestor trei aspecte pentru a vă face să înțelegeți clar. Primul aspect este deținerea unei umanități bune. Ei cred că este suficient să nu facă rău, să nu provoace perturbări și tulburări și să nu dăuneze intereselor casei lui Dumnezeu și că aceasta înseamnă că pot satisface intențiile lui Dumnezeu și pot acționa în conformitate cu principiile. Al doilea aspect este „credința adevărată în Dumnezeu”. Pentru ei, ceea ce numesc „credință adevărată în Dumnezeu” înseamnă să nu se îndoiască niciodată de existența Lui sau de faptul suveranității Sale asupra tuturor și să creadă că destinul omului este în mâinile Sale, ceea ce, în opinia lor, le va permite să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt. Ei cred că, atât timp cât cred cu adevărat în Dumnezeu, Îi vor câștiga aprobarea. Prin urmare, indiferent cum conduce sau acționează Dumnezeu și indiferent ce probleme întâmpină, ei spun: „Doar iubește-L pe Dumnezeu, urmează-L, supune-te Lui.” Metoda lor de a rezolva problemele este prea simplistă; pot astfel de cuvinte generale să rezolve vreo problemă? Al treilea aspect este capacitatea de a se lepăda de lucruri în credința lor în Dumnezeu, de a îndura greutăți și de a plăti un preț pentru a-și îndeplini îndatoririle. Cum pun ei acest lucru în practică? Deoarece cred cu adevărat în Dumnezeu, când există o nevoie în lucrarea bisericii sau când simt intențiile urgente ale lui Dumnezeu, pot să se lepede în mod proactiv de familiile, căsniciile și carierele lor, să-și lase deoparte perspectivele lumești, să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle cu o hotărâre neclintită, fără să regrete vreodată. Sunt capabili să îndure greutăți și să plătească un preț pentru orice datorie le rânduiește casa lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă să mănânce și să doarmă mai puțin. Indiferent cât de grele sunt condițiile de viață sau chiar în unele medii potrivnice, pot stărui în îndeplinirea îndatoririlor. În afară de aceste trei aspecte, practicarea tuturor celorlalte aspecte legate de adevăr pare să nu aibă nicio legătură cu ei. Fac ceea ce li se pare bun sau corect. Cât despre diferitele principii de practicare pe care Dumnezeu le-a spus omului, precum și stările, manifestările și esența diverselor firi corupte ale oamenilor pe care le-a expus Dumnezeu, ei cred că este în regulă să le cunoască puțin sau deloc; nu simt nevoia să caute în mod special și meticulos diverse principii pentru a-și examina propria corupție și a-și compensa deficiențele, nici nevoia de a participa deseori la adunări pentru a-i auzi pe alții având părtășie despre diferitele lor mărturii bazate pe experiență și apoi să obțină transformarea de sine și așa mai departe. O astfel de credință în Dumnezeu, după părerea lor, este prea dificilă, este inutilă. Îl urmează pe Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle având o înțelegere superficială privind credința în Dumnezeu și schimbarea firii, alături de diferite noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu. Nu este acest tip de oameni destul de reprezentativ? (Ba da.) Ei își stabilesc o cerință elementară de la ei înșiși și au o atitudine elementară față de credința în Dumnezeu. Dincolo de acestea, neglijează adevărul, judecata și expunerea lui Dumnezeu, emondarea, precum și diferitele firi corupte ale oamenilor și diferitele stări, manifestări și așa mai departe. Nu se gândesc și nu cugetă niciodată la aceste probleme. Cu alte cuvinte, acești oameni consideră că au o umanitate bună, că sunt oameni buni și cred cu adevărat în Dumnezeu; și, deși recunosc că oamenii au firi corupte, neglijează stările și manifestările specifice ale diferitelor firi corupte expuse de Dumnezeu, nedepunând niciun efort pentru a investiga aceste lucruri. Nu este acesta un tip de persoană? Nu sunt destul de reprezentative opiniile și manifestările specifice ale acestui tip de persoană în credința sa în Dumnezeu? (Ba da.) Ținând cont de punctele de vedere ale acestor oameni privind credința în Dumnezeu, felul în care înțeleg mântuirea și atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu care expun diferitele firi corupte ale oamenilor, în ce categorie ar trebui să incluși aceștia? (În categoria celor cu credință confuză, care nu urmăresc adevărul.) Este doar aspectul superficial; cum ar trebui să fie clasificați cu adevărat acești oameni? Există mulți astfel de oameni în biserică? (Da.) Ori de câte ori se discută despre probleme specifice și se dă părtășie despre adevărurile corespunzătoare, ei încep să fie somnoroși, ațipesc sau devin confuzi, nemanifestând niciun interes. Dacă li se atribuie o lucrare sau niște sarcini, își suflecă mânecile și se apucă de treabă, fără să se ferească de greutăți sau de oboseală. Ei cred că ar fi minunat dacă ar semăna credința în Dumnezeu cu acest tip de lucrare – atunci ar fi motivați. Când vine vremea să îndure greutăți, să plătească prețul și să depună efort în lucrare, dau dovadă de o sârguință adevărată. Dar echivalează această sârguință și acest entuziasm autentic cu loialitatea? Este aceasta manifestarea pe care ar trebui să o aibă cineva după ce înțelege adevărurile-principii? (Nu.) Prin părtășia Mea, puteți vedea în ce categorie ar trebui clasificați acești oameni? (Muncitori.) Așa este. Acești oameni sunt muncitori și așa cred muncitorii în Dumnezeu.

Am început cu părtășia despre natura, esența și diferitele manifestări ale antihriștilor, precum și diferitele manifestări ale celor care au firea antihriștilor, dar nu sunt de fapt antihriști. Acum avem părtășie despre manifestările diferitelor tipuri de oameni care au legătură cu responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Chiar dacă subiectele părtășiei au fost despre antihriști și conducătorii falși, problemele și manifestările specifice discutate la fiecare punct se referă la firile corupte ale omenirii corupte, precum și la diferitele stări și manifestări produse sub stăpânirea firilor corupte. Deși conducătorii falși și antihriștii sunt doar o minoritate, firile conducătorilor falși și ale antihriștilor, precum și diferitele lor stări și manifestări există în diferite măsuri în fiecare persoană. Acum că am avut părtășie atât de detaliat despre aceste probleme, cei care urmăresc adevărul vor avea într-o măsură mai mare o cale și o direcție, precum și obiective mai clare în urmărirea adevărului, practicarea adevărului, înțelegerea adevărurilor-principii și intrarea în adevărul-realitate. Acesta este un lucru bun pentru ei și un motiv de bucurie. Cu alte cuvinte, ei pornesc într-o nouă etapă în credința lor în Dumnezeu. Nu mai trăiesc în baza regulilor, ritualurilor religioase sau a cuvintelor, doctrinelor și sloganurilor. În schimb, au direcții și obiective de practicare mai concrete și, desigur, principii mai precise de urmat. Cum să practice în anumite circumstanțe și care sunt adevărurile-principii implicate sau ce stări și corupții au oamenii și cum ar trebui tratate, precum și cum să caute adevărul pentru a le rezolva – cele două subiecte principale ale părtășiei despre antihriști și conducătorii falși se referă în principal la aceste conținuturi. Pentru cei care urmăresc adevărul, cu cât părtășia despre adevăr este mai precisă, cu atât au mai mult o cale de practicare. Cu cât părtășia despre adevăr este mai precisă, cu atât inimile oamenilor devin mai luminoase și mai limpezi, cu atât se pot cunoaște și înțelege mai bine și sunt mai conștienți de ceea ce ar trebui să pătrundă în continuare și de problemele pe care trebuie să le rezolve în continuare. Cât despre tipul de oameni menționați ca muncitori mai devreme, după ce am avut părtășie pe larg despre diferitele stări produse de firile corupte ale omenirii și despre diferitele probleme de corupție care trebuie rezolvate, ei rămân în continuare nemișcați. Ce înseamnă că rămân nemișcați? Înseamnă că încă nu le este clar și nu reușesc să priceapă urmărirea adevărului și calea mântuirii despre care a vorbit Dumnezeu. Mai grav, după ce am avut părtășie despre atât de multe manifestări și probleme esențiale, ei încă mai cred: „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dispus să mă lepăd de lucruri în credința mea în Dumnezeu, să plătesc un preț și să îndur greutăți pentru a-mi face datoria; este suficient.” Când se confruntă cu situații, nici nu se examinează pe sine, nici nu se compară față de cuvintele lui Dumnezeu, ci încearcă în schimb să rezolve problemele doar pe baza propriei bunătăți umane sau a puținei conștiințe și rațiuni pe care le au. Desigur, unii oameni se bazează pe cumpătare și răbdare, îndurând iarăși și iarăși, în timp ce alții se bazează pe filosofii pentru interacțiunile lumești, făcând ca problemele însemnate să pară minore și apoi ca problemele minore să pară neproblematice. Scopul pe care îl urmăresc este acesta: „Până în ziua în care se încheie lucrarea lui Dumnezeu, dacă încă sunt în biserică, îndeplinindu-mi datoria, fără să fi fost îndepărtat, este suficient. Indiferent dacă mă înțeleg cu adevărat, dacă firile mele corupte au fost rezolvate, dacă am o supunere adevărată față de Dumnezeu, dacă sunt o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău – acestea sunt probleme minore, care nu merită menționate. Tu exagerezi totul, având părtășie despre adevăr într-un mod atât de detaliat, aducând în discuție chiar și cele mai mici probleme pentru a avea părtășie la nesfârșit, determinându-ne mereu să discernem; pur și simplu nu sunt dispus să ascult aceste părtășii despre adevăr, nu sunt deloc interesat. Când va veni ziua lui Dumnezeu, cât de minunat ar fi dacă am putea doar să intrăm direct în împărăție!” Deși este adevărat că răbdarea fiecăruia are limitele ei, răbdarea unor astfel de oameni este nemărginită. De ce? Pentru că ei consideră că au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda de lucruri în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț și de a îndura greutăți pentru a-și îndeplini datoria; când se confruntă cu ceva, au propriile soluții, fiind în cele din urmă capabili să-și îndeplinească în mod statornic îndatoririle și să rămână fermi. Cu toate acestea, indiferent cum stăruie în a-și îndeplini îndatoririle sau prin ce mijloace îndură până la capăt, indiferent de motivația lor, un lucru este sigur: nu au o supunere adevărată față de Dumnezeu și nu-și înțeleg niciodată firile corupte. Mai exact, acești oameni nu-și admit corupția și nici nu recunosc diferitele stări și probleme care decurg din firile corupte expuse de Dumnezeu. Chiar dacă ocazional se compară cu aceste stări și probleme, tratează acest lucru cu o abordare rece, spunând: „Toată lumea este la fel de coruptă. Natura-esență a tuturor este aceea a diavolilor și a Satanei; suntem cu toții dușmani ai lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu-l poate schimba. Dar atât timp cât stăruim în a ne îndeplini datoria, Dumnezeu va aproba cu siguranță, iar cei care stăruie până la sfârșit vor fi biruitorii.” Judecând din punctul lor de vedere, sunt destul de puternici în credința lor în Dumnezeu, dar când vine vorba să împărtășească mărturii bazate pe experiență, aceștia amuțesc, fiind incapabili să rostească un cuvânt. Când vine timpul să aibă părtășie despre adevăr la adunări, se simt somnoroși și nu pot să-l asimileze. Dacă îi întrebi: „Cum experimentezi cuvintele lui Dumnezeu în datoria ta de zi cu zi?”, ei spun: „Fac orice îmi rânduiește biserica să fac. Este necesar pentru asta să experimentez?” Nu par să înțeleagă. Dacă îi întrebi apoi: „Dai dovadă de corupție? Cum te înțelegi pe tine însuți?”, ei spun: „Doar mă supun lui Dumnezeu și Îl iubesc pe Dumnezeu; ce probleme ar putea exista?” Gândirea lor este atât de simplă. Aceasta e opinia lor: „Așa ar trebui să fie credința în Dumnezeu. De ce să ne batem capul cu atâtea chestiuni triviale? Complicați prea tare lucrurile!” Prin urmare, își fac datoria și își îndeplinesc sarcinile fără să caute vreodată adevărurile-principii, ci acționând în schimb cu bune intenții și entuziasm. Mai exact, acționează sub stăpânirea conștiinței și a rațiunii, gândind: „Deja am suferit și am plătit un preț într-o mare măsură; am practicat deja adevărul și L-am mulțumit pe Dumnezeu într-o mare măsură; nu-mi cere mai mult. Sunt bine așa cum sunt, sunt o persoană bună și cred cu adevărat în Dumnezeu.” Desigur, există momente când acești oameni nu se pot abține să nu izbucnească, iar atunci își arată adevărata față. Pot debita multe cuvinte și doctrine, dar nu au o statură reală; cu alte cuvinte, nu au viață. La ce anume se referă lipsa vieții? (Nu au adevăr.) Cum se întâmplă să nu aibă adevăr? (Nu iubesc adevărul și nici nu-l urmăresc.) Nici măcar nu este vorba dacă iubesc sau nu adevărul; mai exact, nu acceptă adevărul. Unii ar putea spune: „Cum poți să zici că nu acceptă adevărul? Îndură atât de multe greutăți și plătesc un preț atât de mare pentru a-și face datoria, lucrând din greu în fiecare zi, din zori și până seara; cum poți să spui că nu au adevăr?” A spune acest lucru îi nedreptățește? Dar dacă te uiți la acești oameni, în spatele suferinței lor și al faptului că plătesc prețul, oare toate faptele lor fac parte din sfera adevărurilor-principii? Caută ei principiile în tot ceea ce fac? Vin ei înaintea lui Dumnezeu cu o inimă cu frică de Dumnezeu și fac lucrurile conform cuvintelor Sale și principiilor cerute de casa lui Dumnezeu? Nu; toate sunt acțiuni omenești, cumpătare omenească. Care este principala lor manifestare de neacceptare a adevărului? Este că, înainte de a face ceva, nu caută niciodată în mod activ adevărul, nici nu cugetă vreodată în mod serios la principiile adevărului, apoi să practice cu strictețe, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Au ei astfel de gânduri și atitudini? Care este atitudinea lor față de diferitele manifestări ale firii corupte a omenirii expuse de Dumnezeu? Acceptă ei aceste cuvinte? Admit oare că aceste cuvinte corespund realității? Recunosc ei că aceste manifestări specifice sunt dezvăluiri ale corupției? S-ar putea să dea din cap afirmativ sau să admită la exterior, dar, în inimile lor, nu acceptă acest lucru; îl ignoră. Ce înseamnă ignorarea lui? În mod concret, înseamnă că nu acceptă, nu au o atitudine clară și nici o împotrivire sau o opoziție evidentă, ci adoptă o atitudine de a trata cu răceală aceste cuvinte rostite de Dumnezeu. Cuvintele „a trata cu răceală” sunt puțin abstracte; în mod concret, înseamnă că aceștia cred următoarele: „Spui că oamenii sunt aroganți și înșelători, dar cine nu este înșelător? Cine nu are puțină viclenie? Cine nu dă dovadă de o oarecare aroganță sau trufie? Ce mare lucru? Atât timp cât cineva poate să îndure greutăți și să plătească prețul, este suficient.” Nu este aceasta o atitudine și o manifestare specifică a neacceptării? (Ba da.) Aceasta este o neacceptare a adevărului. Atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de expunere este una de nepăsare și neacceptare. Așadar, când vine vorba de evaluările și de atenționările pe care le dau frații și surorile și chiar de sfaturile și ajutorul pe care le oferă frații și surorile pentru firile lor corupte, pot ei să accepte aceste lucruri? (Nu.) Spune-Mi atunci, care sunt manifestările lor specifice? De ce nu pot să accepte aceste lucruri? Unde sunt dovezile tale pentru a spune așa ceva? De exemplu, când le spui: „Nu-ți poți face datoria într-o manieră atât de neglijentă; este superficială”, ce manifestări ale lor dovedesc că nu acceptă adevărul? (Ar spune: „Deja mi-am pus toată inima. Deja am suferit și am plătit prețul. Cum poți să spui că sunt superficial?”) Așa se justifică singuri. Ar căuta uneori scuze? Chiar dacă recunosc în inima lor, tot se gândesc: „Am fost superficial; și ce-i cu asta? Cine nu are zile proaste? Cine nu experimentează emoții normale? Dar nu pot să recunosc că sunt superficial; trebuie să găsesc o scuză ca să ascund acest lucru. Nu pot să-mi pierd reputația.” Astfel, găsesc multe motive și scuze pentru a se apăra pe baza unor sofisme, neadmițând că au fost superficiali, nerecunoscându-și propriile probleme în această privință și nici acceptând sfaturi de la alții. Aceasta este o manifestare specifică a neacceptării adevărului. Când nu se confruntă cu situații reale, se consideră „o persoană bună, care crede cu adevărat în Dumnezeu”. Când se confruntă cu situații, deși nu mai pot folosi acest lucru drept scut, tot găsesc suficiente motive pentru a se justifica și a se apăra, pentru a trece repede peste problemă, a-i pune capăt și apoi a continua să se considere „o persoană bună, cu umanitate bună, care crede cu adevărat în Dumnezeu și are capacitatea de a se lepăda, de a îndura greutăți și de a plăti un preț pentru a-și face datoria”. În termeni exacți, manifestările și esența unor asemenea oameni sunt cele ale muncitorilor. Acest grup reprezintă o proporție însemnată din biserică. Indiferent de proporție, în cele din urmă, dacă acești indivizi pot să sufere și să plătească cu adevărat prețul și dacă îndură și stăruie până la sfârșit fără să comită vreo fărădelege majoră, fără să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu sau să-I ofenseze firea, atunci sunt muncitori loiali, care pot să rămână. Aceasta este o binecuvântare considerabilă! Ei nu urmăresc adevărul și nici nu pot să urmeze voia lui Dumnezeu, să aducă mărturie pentru El sau să reprezinte o mărturie pentru cuvintele și lucrarea Sa – este deja destul de bine să primească această binecuvântare. Ce s-ar putea aștepta cineva să câștige fără să urmărească adevărul? Deja nu este rău să fie un muncitor loial. Unii oameni întreabă: „Este posibil ca acești indivizi să devină oamenii lui Dumnezeu?” Da. Singura posibilitate este dacă acești indivizi, pe baza faptului că sunt capabili să se lepede și să sufere, pot să accepte adevărul, să recunoască și să înfrunte corect propria corupție și apoi să caute adevărul pentru a o rezolva, neacționând pe baza bunătății omenești sau a cumpătării, rezistenței și perseverenței omenești, ci practicând conform adevărurilor-principii, astfel încât, în cele din urmă, firea lor să poată cunoaște unele schimbări, atunci au o oarecare șansă de a deveni oamenii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă acțiunile și comportamentul lor nu au legătură cu schimbarea firii, nu au legătură cu acceptarea adevărului și cu mântuirea, atunci șansa lor de a deveni oamenii lui Dumnezeu este zero; aceasta e realitatea. Care este principiul pentru tratarea muncitorilor loiali? Este de a depune cele mai mari eforturi pentru a-i ajuta pe acești oameni să aibă o minte limpede. Care este scopul de a-i face să aibă o minte limpede? De a-i împiedica să aibă visuri deșarte. Unii ar putea întreba: „La ce se referă visurile deșarte?” Este atunci când oamenii consideră despre ei înșiși că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț” și apoi se așteaptă să fie mântuiți de Dumnezeu, ceea ce este imposibil. Trebuie să li se clarifice că este greșit și stupid să creadă că „a avea o umanitate bună, a crede cu adevărat în Dumnezeu și a avea capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț poate conduce la primirea mântuirii lui Dumnezeu”. Trebuie să li se clarifice faptul că a avea aceste calități nu înseamnă că te-ai eliberat de firea ta coruptă, iar o fărâmă de comportament bun nu înseamnă că poți fi mântuit, cu atât mai puțin că ai obținut adevărul, iar punctele tale de vedere sunt absurde, ridicole, inconsecvente și pe deplin incompatibile cu adevărul exprimat de Dumnezeu. Acești oameni care se agață cu încăpățânare de noțiuni religioase ar trebui ajutați; citiți cuvintele lui Dumnezeu și aveți părtășie despre adevăr cu ei. Dacă nu pot accepta totuși adevărul și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr, rămân neluminați și nu dau dovadă de nicio intenție de a căuta, atunci nu este nevoie să-i forțezi. Pot sluji doar ca muncitori până la sfârșit.

II. Oamenii lui Dumnezeu

După ce am avut părtășie despre manifestările muncitorilor loiali, să vorbim despre manifestările unui alt tip de oameni. După ce au auzit diferitele expuneri și judecăți ale lui Dumnezeu privind firile corupte ale tuturor tipurilor de oameni, acești indivizi, prin comparație, se gândesc mai mult la diversele dezvăluiri din trecut ale firii lor corupte și la diferitele atitudini față de Dumnezeu și de adevăr care se ivesc sub stăpânirea firii lor corupte – aceștia încep să reflecteze la diferitele lor manifestări și să le cunoască, folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept comparație, își examinează atitudinea față de datoria lor și examinează diversele corupții pe care le dezvăluie în timp ce își fac datoria și în mijlocul oamenilor, evenimentelor și lucrurilor diferite rânduite de Dumnezeu. Se examinează și se cunosc pe ei înșiși din fiecare detaliu în timp ce încearcă să accepte judecata, expunerea și disciplina lui Dumnezeu. Cum sunt acești indivizi mai buni decât muncitorii? Ei pot accepta în mod proactiv și pozitiv adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și orice fire coruptă dată în vileag de Dumnezeu. Deși pot uneori să fie negativi, evazivi sau chiar se gândesc să renunțe, indiferent de situație, au totuși dorința de a se determina să accepte adevărul. Care este această dorință? Este următoarea: „Cuvintele lui Dumnezeu îi pot schimba pe oameni. Atât timp cât cineva acceptă adevărul, toate aceste probleme și firi corupte pot fi rezolvate și, atunci, persoana poate fi mântuită. Dacă vreau să fiu mântuit, trebuie să cooperez cu lucrarea lui Dumnezeu și să accept adevărul.” De pildă, după ce aud adevărul despre a fi o persoană onestă, unii încep să reflecteze la ei înșiși și să vadă mai clar înșelătoria și vicleșugurile la care recurg, precum și aspectele lor perfide și ticăloase. Își amintesc minciunile din trecut și metodele înșelătoare care rămân în inimile sau impresiile lor și care se derulează la nesfârșit în mintea lor, ca niște scene dintr-un film, făcându-i să se simtă tot mai rușinați, îndurerați și întristați. După ce se examinează și reflectează continuu la propria persoană, se simt ca niște răufăcători, devin imediat complet neputincioși și nu pot să stea în picioare. Simt că nu sunt oameni buni, ci oameni răi și cred că este un noroc faptul că nu s-au împotrivit direct lui Dumnezeu, adică au scăpat într-adevăr ca prin urechile acului! Apoi încep să se trezească, nedorind să dea greș astfel ca persoane și iau o hotărâre: „Trebuie să o iau de la capăt și să fiu o persoană onestă; altfel nu pot fi mântuit de Dumnezeu. Ca să fiu mântuit, trebuie să fiu o persoană onestă. Nu pot în niciun caz să renunț acum!” Indiferent dacă acești oameni acceptă adevărul mai devreme sau mai târziu și indiferent dacă înțeleg profund sau superficial cuvintele lui Dumnezeu, atitudinea lor față de cuvintele Sale nu este una de dispreț, cu atât mai puțin de aversiune sau de împotrivire. În schimb, recunosc și acceptă în mod activ cuvintele lui Dumnezeu, apoi sunt mereu gata să le pună în practică. Atunci când acționează sau își îndeplinesc îndatoririle, fac tot posibilul să caute principiile din cuvintele lui Dumnezeu și apoi acționează în mod conștient conform acestor principii. Chiar dacă uneori nu pot să găsească principiile exacte sau să înțeleagă direcția, intenția lor este să-și facă bine datoria, să o îndeplinească în acord cu intențiile lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Umanitatea acestor oameni și cea a muncitorilor sunt în mare parte la fel; nu există o distincție între superior și inferior sau între nobil și umil. Desigur, mulți oameni din acest tip consideră că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț și de a îndura greutăți pentru a-și îndeplini datoria”. Dar care este diferența dintre acești oameni și muncitori? După ce aud cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de expunere a oamenilor, atitudinea lor nu este de a ignora, de a se sustrage, ci de a accepta în mod activ și sincer. Chiar dacă se simt tulburați și descurajați după ce aud aceste cuvinte, chiar manifestând furie față de propria corupție dezvăluită, în cele din urmă sunt totuși capabili să le înfrunte corect, să le accepte în mod activ și să le practice și să pătrundă în ele proactiv. Nu este și acesta un tip de persoană? (Ba da.) Nu sunt acești oameni reprezentativi într-o anumită măsură? (Ba da.) Sunt mulți astfel de oameni? (Nu sunt mulți.) Deși nu sunt mulți acum, există speranța că numărul lor va crește. Așadar, în ce categorie ar trebui să fie clasificați acești oameni? Pot aceste manifestări specifice să arate că acești oameni iubesc adevărul și sunt capabili să îl accepte? (Da.) Pot. Deși unii oameni cu capacități slabe de înțelegere acceptă adevărul mai încet, în adâncul inimii lor, ei acceptă adevărul și au o mentalitate de a pătrunde în mod activ în el. Ori de câte ori are cineva părtășie despre o nouă lumină sau despre căi de practicare noi, care sunt în conformitate cu adevărurile-principii, ochii lor se luminează, inimile lor se limpezesc și devin bucuroși, gândindu-se: „În sfârșit, cineva a avut părtășie despre această lumină. Asta îmi lipsește.” Sunt mereu capabili să priceapă ce le lipsește, să obțină lumina și iluminarea de care au nevoie urgent și care le lipsește și să găsească adevărurile-principii de care au nevoie din înțelegerea autentică, bazată pe experiență, despre care au părtășie frații și surorile lor. Pe baza acestor manifestări specifice, oare inimile lor nu tânjesc după adevăr? (Ba da.) Dacă spunem că acești oameni iubesc adevărul, această afirmație nu este foarte obiectivă sau exactă. Totuși, pe baza manifestărilor lor specifice, acești oameni tânjesc după adevăr. De unde vine această aspirație? Vine din speranța lor de a-și rezolva firile corupte, de a rezolva diferitele probleme și dificultăți pe care le întâmpină în intrarea lor în viață și de a face progrese spre adevăr, de a aprofunda, precum și din speranța lor de a fi capabili să acționeze într-adevăr cu principii, de a practica având o cale, de a recunoaște mai precis din dezvăluirile firilor lor corupte care este esența firilor lor corupte și cum să le rezolve și să se elibereze de ele. Chiar dacă acești oameni trăiesc adesea în firi corupte, cum ar fi lupta pentru statut, încăpățânarea de a merge pe propria cale, neprihănirea de sine, aroganța, înșelătoria sau chiar intransigența, mâncând și bând în permanență din cuvintele lui Dumnezeu și experimentând lucrarea Sa, acestea probleme evidente vor fi examinate și identificate treptat. Apoi, le pot recunoaște drept probleme, dezvăluiri ale firilor corupte, neconforme cu adevărul și detestate de Dumnezeu. După ce devin conștienți de firile lor corupte, ei tânjesc și mai mult să le rezolve și să se elibereze de ele. Aceasta este una dintre sursele aspirației lor către adevăr. Cu alte cuvinte, simt nevoia să-și rezolve firile corupte, au mentalitatea urgentă de a se elibera de firile lor corupte. Totodată, după ce descoperă diferitele stări, probleme și dificultăți dezvăluite de firile lor corupte, sunt mai dornici să înțeleagă care sunt cuvintele și cerințele exacte ale lui Dumnezeu pentru aceste probleme și ce adevăruri sau cuvinte ale Sale le pot rezolva. Acestea sunt manifestările și sursele specifice ale aspirației lor către adevăr. Este aceasta o afirmație obiectivă? (Da.) Nu se poate spune că acești oameni iubesc adevărul. Dacă ar iubi adevărul, ar fi foarte proactivi, iar diferitele lor manifestări ar fi mai pozitive. Însă, pe baza diferitelor manifestări ale acestor oameni și a staturii lor reale, ei nu au ajuns în punctul de a iubi adevărul, ci doar tânjesc după el. Această afirmație este deja destul de obiectivă. Așadar, privind diferitele manifestări ale acestor oameni, în ce categorie ar trebui să fie clasificați? În termeni exacți, acești oameni fac parte din categoria poporului lui Dumnezeu. Această afirmație are o bază. Ce bază? Firile corupte ale acestor oameni sunt la fel ca ale celorlalți. În ceea ce privește umanitatea, nu se poate spune că umanitatea lor este bună și nici că sunt desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu; majoritatea au o umanitate medie. Ce înseamnă „medie” aici? Înseamnă că au un anumit nivel de conștiință și rațiune. Dar acesta nu este cel mai important aspect. Care este cel mai important? Este că, după ce aud cuvintele și cerințele lui Dumnezeu, după ce aud despre firile corupte ale tuturor tipurilor de oameni, expuse de cuvintele lui Dumnezeu, ei nu sunt indiferenți, ci sunt tulburați și vor lua măsuri. Ce înseamnă că vor lua măsuri? Înseamnă că, după ce aud aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și aceste adevăruri, nu mai sunt dispuși să trăiască în firile corupte și să-și continue modul de viață anterior. În schimb, se străduiesc să schimbe diferitele gânduri, puncte de vedere, moduri de existență și stilul de viață pe care se bazau anterior. Totodată, caută în mod activ adevărul în îndeplinirea datoriei lor și în diferitele circumstanțe rânduite de Dumnezeu, folosind cuvintele Sale ca bază și principii de practicare, în loc să fie nechibzuiți și îndărătnici. Pe baza umanității, calibrului, atitudinii și punctelor lor de vedere față de cuvintele, lucrarea și cerințele lui Dumnezeu și așa mai departe, acești oameni sunt tocmai cei pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască. Există mai multă speranță ca ei să se elibereze de firile lor corupte și să fie mântuiți decât în cazul muncitorilor. Doar cei care acceptă adevărul și se pot elibera de firile corupte pentru a fi mântuiți sunt considerați oamenii lui Dumnezeu. Nu este această definiție destul de potrivită? (Ba da.) Este cea mai potrivită. Mântuirea nu presupune doar să depui puțin efort și să plătești un mic preț pentru a putea rămâne, iar apoi totul este rezolvat. Care este starea celor care pot fi mântuiți? Este o stare în care, acceptând și experimentând cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, firile corupte le sunt rezolvate. Pe parcursul acestui proces, ei ajung să-L cunoască pe Dumnezeu, să-și înțeleagă propriile firi corupte, să aibă interacțiuni și experiențe reale și concrete cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, fiind astfel capabili să aducă mărturie pentru Dumnezeu – sunt capabili să aducă mărturie pentru El. Despre care aspecte ale lui Dumnezeu aduc ei mărturie? Aduc mărturie despre intențiile lui Dumnezeu, despre firea Lui, despre ceea ce are și este Dumnezeu, despre identitatea Lui și despre faptul că Dumnezeu este Creatorul. Este ceea ce se poate manifesta într-o persoană după ce dobândește mântuirea. De ce pot oamenii să obțină aceste rezultate după ce sunt mântuiți? Nu le obțin deoarece consideră că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț pentru a-și îndeplini datoria”. Singurul motiv – și cel mai important aspect – este că pot accepta cuvintele lui Dumnezeu ca pe viața lor, sunt capabili să practice adevărul pentru a se elibera de firile lor corupte, să lase deoparte vechile moduri de viață și puncte de vedere inițiale despre viață și să considere cuvintele lui Dumnezeu ca pe noua lor viață. Ei folosesc cuvintele Sale drept bază pentru a se comporta, a face lucruri, a-L urma pe Dumnezeu, a se supune Lui și a-L mulțumi. Acesta este rezultatul care poate fi obținut la acești oameni. Care este cel mai important aspect pentru dobândirea mântuirii? (Capacitatea de a accepta adevărul.) Așa este. Capacitatea de a accepta adevărul este esențială.

Unii oameni spun: „Dacă mă consum pentru Dumnezeu până la sfârșit, mă va binecuvânta El din belșug?” Dacă nu accepți adevărul, dar poți stărui totuși să-L urmezi pe Dumnezeu până la sfârșit, muncind până la capăt, iar în acest timp nu comiți fărădelegi importante și nu-I ofensezi firea, atunci, în astfel de circumstanțe, Dumnezeu te va considera un muncitor loial, care poate să rămână. Unii oameni întreabă: „Ce fel de binecuvântare este să rămâi?” Nu este o binecuvântare neînsemnată! Dacă există șansa și posibilitatea, ai putea să vezi persoana reală a lui Dumnezeu, iar acest lucru depinde de ceea ce va face El în epoca următoare. Dacă există o oportunitate de a rămâne și de a trăi alte câteva decenii, acea binecuvântare este destul de importantă. Cum apare această binecuvântare? Este obținută prin muncă loială, având totodată punctul de vedere conform căruia „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, mă pot lepăda și sunt dispus să plătesc un preț și să îndur greutăți pentru a-mi îndeplini datoria”. N-ar trebui ca muncitorii să știe să fie mulțumiți? (Ba da.) Ar trebui să fie mulțumiți să obțină această binecuvântare. Nici măcar nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu, dar, deoarece Dumnezeu le vede loialitatea și capacitatea de a munci până la capăt, fără să dezerteze în această perioadă, fără să-I ofenseze firea sau să-I încalce decretele administrative, fără să comită fărădelegi semnificative, El le acordă această binecuvântare și acest har – de la crearea omenirii, acesta e cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl dăruiește oamenilor corupți care doar au muncit cu loialitate, dar nu au dobândit mântuirea. Doar au depus puțin efort și nici măcar nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu – a putea să primești o binecuvântare atât de mare este deja destul de bine; acesta e harul imens al lui Dumnezeu. O altă categorie este poporul lui Dumnezeu, despre care tocmai am vorbit. Binecuvântările primite de poporul lui Dumnezeu sunt categoric mai mari decât cele primite de muncitori. Așadar, care este binecuvântarea poporului lui Dumnezeu? Desigur, nu se rezumă doar la posibilitatea de a rămâne sau la ocazia de a vedea persoana reală a lui Dumnezeu. Există mult mai multe binecuvântări, dar nu vom discuta despre ele aici. Nu este realist să vorbim despre ele și, în plus, chiar dacă v-aș spune, nu le veți înțelege sau dobândi chiar acum. Oamenii lui Dumnezeu este aceia pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască și, din întreaga omenire, ei primesc cele mai mari binecuvântări; nu este nicidecum o exagerare. De ce? Pentru că, în lucrarea lui Dumnezeu, în cadrul planului Său de gestionare de șase mii de ani pentru mântuirea omenirii, oamenii lui Dumnezeu, fiind capabili să-I accepte cuvintele, să-I trateze cuvintele drept adevăr și principiile pentru existența lor și transformând cuvintele lui Dumnezeu în viața lor, s-au eliberat de firea coruptă a Satanei și au trăit cuvintele lui Dumnezeu, aducând o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu. Ei sunt capabili să utilizeze ceea ce trăiesc, viața lor, pentru a riposta împotriva Satanei și a-l face de rușine, fiind capabili să aducă mărturie pentru Dumnezeu în rândul omenirii și aducând astfel slavă lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii lui Dumnezeu este cei pe care El intenționează să-i mântuiască și cei care primesc mântuirea. Unii spun: „Întrucât acești indivizi pot să transforme cuvintele lui Dumnezeu în viața lor, să trăiască ale Sale cuvinte și să aducă mărturie pentru El, sunt ei fiii Săi iubiți, cei care Îl desfată pe Dumnezeu?” Te gândești prea mult; este destul de bine să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te numește fiul Său, copilul Său ori fiul Său iubit este treaba lui Dumnezeu, dar indiferent de moment, nu trebuie niciodată să pretinzi tu însuți că ești fiul iubit al lui Dumnezeu, fiul Său ori îndrăgit de Dumnezeu. Nu face astfel de afirmații despre tine și nu te considera astfel; ești o ființă creată – acest lucru este corect. Chiar dacă ești chemat într-o zi între oamenii lui Dumnezeu sau ai pornit deja pe calea mântuirii, tot ești numai o ființă creată. O astfel de gândire demonstrează că te afli pe calea corectă. Dacă mereu cauți să fii fiul iubit al lui Dumnezeu, să fii iubit de Dumnezeu, să-I aduci desfătare, atunci calea pe care mergi este cea greșită; această cale nu duce nicăieri și n-ar trebui să ai astfel de dorințe deșarte. Indiferent dacă Dumnezeu a rostit vreodată astfel de cuvinte sau a făcut o astfel de promisiune oamenilor, nu ar trebui să te consideri în acest fel; nu asta ar trebui să încerci să obții. Este deja destul de bine să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu; oamenii Lui corespund deja standardului de ființe create – este păcat doar că nu ești încă unul dintre ei. Prin urmare, nu urmări acele lucruri vagi, iluzorii, deșarte. A fi capabil să urmărești mântuirea înseamnă, într-o anumită măsură, că ai pornit deja pe calea mântuirii. Caracteristicile principale ale oamenilor lui Dumnezeu sunt că aceștia pot accepta adevărul și manifestă dragoste față de adevăr. Pe parcursul experimentării lucrării lui Dumnezeu și al urmăririi mântuirii, firile lor corupte, vechile gânduri și diferitele stări și manifestări negative legate de firile lor corupte pot fi rezolvate, alungate și schimbate în diferite măsuri. Apoi pot trăi cerințele lui Dumnezeu de a fi persoane oneste, care înțeleg adevărurile-principii, care au loialitate și supunere și care pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Cât despre modul în care pot fi persoane etalon, care respectă standardul, nu vom dezvolta aici acest subiect; nu este subiectul părtășiei noastre de astăzi.

III. Lucrători angajați

În afară de muncitori și de oamenii lui Dumnezeu, există o altă categorie de indivizi, care sunt cei mai jalnici dintre cei aleși de Dumnezeu. După ce aud diferitele adevăruri exprimate de Dumnezeu și diferitele cuvinte ale expunerii Sale adresate omenirii, comportamentul lor, ceea ce trăiesc și ceea ce urmăresc nu prezintă nicio schimbare. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, rămân indiferenți: „Nu vreau să mă schimb. Voi trăi cum vreau și nimeni nu poate să mă controleze. Fă ce vrei, nu-mi pasă! Nu sunt într-o stare bună de dispoziție acum, așa că niciunul dintre voi n-ar trebui să mă provoace. Dacă o faceți, nu voi fi politicos!” Nu se consideră având în mod clar atitudinea sau punctul de vedere potrivit căruia „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, mă pot lepăda și sunt dispus să îndur greutăți și să plătesc un preț”, ci dau dovadă de o atitudine mai clară în rândul fraților și surorilor. Care este această atitudine? Este aceasta: „Voi acționa oricum vreau, voi face orice vreau. Nimeni n-ar trebui să mă îndemne să accept adevărul, nimeni n-ar trebui să încerce să mă schimbe. Cine încearcă să mă îndemne să accept adevărul doar o caută cu lumânarea și, dacă încearcă cineva să mă emondeze, mă voi opune cu prețul vieții!” Aceștia nu sunt câtuși de puțin interesați de nicio propoziție rostită de Dumnezeu și nici de lucrarea pe care o săvârșește El. Desigur, în ceea ce privește firile corupte ale oamenilor și principiile pentru realizarea lucrurilor, precum și atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii față de Dumnezeu și principiile care ar trebui respectate în interacțiunile interpersonale – pe care le menționează frații și surorile în timpul adunărilor sau în timp ce își îndeplinesc îndatoririle – le consideră cu o atitudine de dispreț. Unii indivizi realizează o datorie, dar ignoră complet principiile cerute de casa lui Dumnezeu, făcând lucrurile oricum le-au planificat. Imediat ce termini să ai părtășie cu ei despre principii, sunt de acord în fața ta, dar apoi se întorc și încep să acționeze nechibzuit și arbitrar, arătându-și aspectul demonic. Există și indivizi care par niște oameni cumsecade la exterior, dar când vorbești sau discuți cu ei, opiniile lor sunt incorecte, tonul lor este incorect și, ceea ce este mai important, firea lor este incorectă, făcând ca purtarea unei conversații cu ei să fie imposibilă. Când îi întrebi: „Există Dumnezeu în lume?”, ei spun: „Nu știu.” Spui: „Acest lucru ar trebui făcut astfel, aceasta e intenția lui Dumnezeu.” Ei răspund: „Mă consideri dezagreabil? Vrei să-mi creezi necazuri? Încerci să mă excluzi?” Spui: „A acționa astfel înseamnă că răspândești noțiuni și dau frâu liber negativității, ceea ce i-ar putea determina pe unii credincioși noi să se poticnească. Trebuie să respectăm regulile casei lui Dumnezeu și să ne fie clare principiile care ar trebui urmate în interacțiunile și asocierile dintre oameni. Dacă spusele și faptele noastre nu-i pot edifica sau ajuta pe ceilalți, cel puțin, nu ar trebui să-i afecteze negativ. Aceasta e rațiunea pe care ar trebui să o aibă cineva cu umanitate normală.” Ei spun: „Îmi vorbești despre umanitatea normală, îmi dai lecții despre reguli, cine te crezi? Care e problema dacă dau frâu liber negativității? Fiecare nou credincios care se poticnește înseamnă un nou credincios în minus – mă scutește de neplăcerea de a fi nevoit să-i văd!” Este inutil să vorbești cu ei despre reguli, la fel sunt și discuțiile despre umanitate. Cum rămâne cu părtășia despre adevăr, despre cuvintele lui Dumnezeu? Nu ascultă nici părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu. Nimeni nu îndrăznește să-i critice, nimeni nu îndrăznește să-i deranjeze sau să-i provoace. Există asemenea oameni în biserică? (Da.) Printre cei care au fost îndepărtați, există într-adevăr astfel de indivizi. Acești oameni sunt muncitori, sunt oameni ai lui Dumnezeu sau ce sunt? (Sunt oameni care au fost eliminați.) De ce au fost eliminați? (Pentru că nu acceptă adevărul; pentru că sunt scârbiți de adevăr.) Aceasta este esența problemei. Atunci de ce nu acceptă adevărul? De ce sunt scârbiți de adevăr? Care este cauza principală? (Esența acestor oameni este cea a neîncrezătorilor.) Corect, esența lor este cea a neîncrezătorilor. Sunt destul de mulți neîncrezători în biserică, dar sunt toți neîncrezătorii așa? (Nu.) Acești indivizi, cărora le lipsesc chiar și moralitatea și educația umană elementară – sunt eliminați doar pentru că sunt neîncrezători? De ce sunt eliminați? La origine, este o problemă de umanitate; acești oameni au o umanitate rea, malițioasă. Mai exact, le lipsește umanitatea. Întrucât le lipsește umanitatea, ce sunt ei? Sunt oameni cu o natură diavolească. Cum se compară cu fiarele oamenii cu o natură diavolească? Cred că sunt chiar mai răi decât fiarele; unele fiare pot fi ascultătoare și pot evita să facă rău. De exemplu, câinii pot fi destul de buni; unii câini chiar sunt animale de companie minunate, se înțeleg excepțional de bine cu oamenii! Sunt deosebit de ascultători și sensibili, înțelegând tot ce spun oamenii și pot fi ținuți în casă. Astfel de câini sunt mult mai buni decât oamenii neascultători. Mulți oameni sunt chiar mai răi decât câinii buni. Mai sunt ei atunci umani? Nu, nu sunt umani; sunt non-umani. Mulți oameni nu înțeleg limbajul uman; e imposibil să comunici cu ei. Nu acceptă adevărul indiferent cum primesc părtășie despre el, se plâng atunci când sunt emondați și, când sunt eliminați, au un acces de furie, sunt slobozi la gură, nedând dovadă de nicio schimbare, indiferent de câți ani cred. Li se mai poate permite unor asemenea oameni să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Nu li se poate permite să rămână. În ce categorie ar trebui clasificați asemenea indivizi? În primul rând, ar trebui acești indivizi să fie clasificați printre aleșii lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu fac parte din aleșii lui Dumnezeu, în ce categorie ar trebui incluși? Cum ar trebui interpretat faptul că nu se află printre aleșii lui Dumnezeu? Înseamnă că, din perspectiva umanității pe care o afișează și o trăiesc, problema nu se rezumă la simplul fapt că sunt neîncrezători; esența lor nu este umană. Există mulți neîncrezători – sunt toți la fel de răi și malițioși ca acești indivizi? Nu. Chiar și în rândul non-credincioșilor, nu sunt toți atât de răi; unii oameni au standarde morale elementare. Cum rămâne atunci cu acești indivizi? Le lipsesc chiar și morala și educația elementară pe care le au non-credincioșii; dezvăluirile lor și ceea ce trăiesc, pentru a ne exprima exact, nu corespund standardelor moralității umane. Esența acestor oameni este diavolească. Atunci, din perspectiva esenței lor, îi mântuiește Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu nu-i mântuiește. Și de ce anume? Pentru că umanitatea lor este rea și malițioasă, are o natură demonică și, astfel, sunt scârbiți de adevăr și i se împotrivesc. De fapt, o astfel de exprimare îi înalță; mai exact, acești indivizi sunt scârbiți de lucrurile pozitive și le urăsc, nu se ridică la nivelul de a fi scârbiți de adevăr și de a nu-l accepta. Sunt scârbiți, urăsc și se împotrivesc chiar și lucrurilor pozitive elementare; regulile pe care o persoană cu umanitate normală ar trebui să le urmeze și educația pe care ar trebui să o aibă, toate acestea sunt lucruri care îi dezgustă. Pot ei să accepte adevărul? (Nu se ridică la acest nivel.) Așa e, nu se ridică la acest nivel; nu sunt nici măcar muncitori. Unii oameni spun: „Întrucât nu sunt nici măcar muncitori, cum sunt considerați în casa lui Dumnezeu? Cum au intrat în casa lui Dumnezeu?” Dacă ar fi să-i explicăm, să-i includem într-o categorie, vorbind exact, acești indivizi sunt ca niște lucrători angajați sau niște lucrători temporari, aduși din rândul non-credincioșilor. Este clar ce înseamnă acest lucru? Aceasta e categoria lor, precum și rolul pe care îl joacă în casa lui Dumnezeu. Nu sunt nici măcar muncitori; nu-i consider muncitori, nu sunt vrednici! Muncitorii au unele caracteristici, cum ar fi faptul că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au dorința de a plăti un preț și capacitatea de a îndura greutăți” și trăiesc aceste lucruri. Acestor indivizi le lipsesc până și aceste calități, prin urmare a-i clasifica drept lucrători angajați le arată deja cea mai mare bunăvoință și este un lucru foarte politicos. Ce înseamnă că sunt lucrători angajați sau temporari? Înseamnă că, din cauza nevoilor speciale din anumite perioade, casa lui Dumnezeu recrutează unii indivizi lipsiți de relevanță în ceea ce privește mântuirea ca să îndeplinească anumite sarcini. După ce sunt îndeplinite sarcinile, acești indivizi își arată adevărata față. Aleșii lui Dumnezeu au suferit destul din cauza interacțiunii cu ei, săturându-se de ei într-o măsură insuportabilă și au dobândit, de asemenea, suficient discernământ în privința lor. În astfel de circumstanțe, acești indivizi ar trebui îndepărtați; acesta este cel mai potrivit moment pentru astfel de acțiuni. S-a explicat clar adineaori cum apar acești indivizi? (Da.) Sunt lucrători angajați, care nu au legătură cu mântuirea și sunt aduși în perioade speciale ale lucrării bisericii. După ce fac tot felul de munci și prestează servicii un timp, acești indivizi comit fapte rele și nechibzuite în casa lui Dumnezeu, provocând numeroase perturbări și tulburări. Rolul pe care îl joacă este cel al personajelor negative. Ei reflectă pe deplin adevărata față a Satanei și a diavolilor, tulbură lucrarea bisericii și distrug ordinea vieții bisericești. Mai concret, se poate spune că acești indivizi afectează în mod semnificativ interesele casei lui Dumnezeu, de exemplu, deteriorând multe echipamente, mașini, obiecte de valoare și alte lucruri din casa lui Dumnezeu. Se poate spune că acțiunile și comportamentele acestor indivizi au provocat o furie generală. Desigur, le-au și îngăduit mai multor oameni să învețe lecții și să capete discernământ, să afle ce este un diavol și ce înseamnă lipsa umanității și să vadă clar adevărata față a neîncrezătorilor; le-au îngăduit oamenilor să vadă, într-un mod clar și mai concret, care sunt gândurile și punctele de vedere ale neîncrezătorilor, ce urmăresc, la ce aspiră în adâncul inimii lor, ce atitudine au față de Dumnezeu și de adevăr, față de îndatoririle lor și de lucrurile pozitive și chiar și atitudinile pe care le au acești indivizi față de anumite reguli create de casa lui Dumnezeu și așa mai departe. Când devine atât de specific, modul în care acești indivizi își trăiesc umanitatea, umanitatea-esență pe care o au și ceea ce urmăresc – toate acestea sunt pe deplin date în vileag. Păstrarea acestor indivizi în biserică pare atunci inutilă; va provoca mult rău aleșilor lui Dumnezeu și nu le va aduce deloc beneficii. Acesta este momentul să plece. Atunci, dacă spunem că au avut destul timp și destule oportunități din partea casei lui Dumnezeu de a accepta adevărul și a-L slăvi pe Dumnezeu, este corectă această afirmație? (Nu.) Cum ar trebui să spunem atunci? Casa lui Dumnezeu le-a oferit numeroase oportunități și suficient timp pentru a se schimba, dar rezultatul final dezvăluie ceva: un diavol este întotdeauna un diavol, indiferent de moment, și nu se poate schimba niciodată. Aceasta e realitatea. Este posibil să-l facem pe marele balaur roșu să recunoască statutul și identitatea lui Dumnezeu? Să-i facem pe acești oameni cu natură demonică să se schimbe și să urmeze niște reguli – este ceva realizabil? (Nu.) Ei nu pot realiza acest lucru. A le oferi oportunități nu înseamnă că acceptă adevărul, recunosc lucrarea săvârșită de Dumnezeu sau acționează conform adevărurilor-principii, ci le dă șanse de a se transforma. Dacă ar exista chiar și un mic semn că s-au transformat, finalul lor eventual s-ar putea schimba. Însă acești oameni nu știu ce este bine pentru ei; natura lor demonică va fi mereu așa. Oricât de mult timp sau oricâte oportunități li se oferă, ceea ce trăiesc și esența lor nu se vor schimba; aceasta e realitatea. Prin urmare, cea mai bună modalitate de a-i trata pe acești oameni este de a le lua îndatoririle, de a-i determina să plece din biserică și de a ne asigura că nu mai au nicio legătură sau relație cu casa lui Dumnezeu. Oare există indivizi care vor fi reticenți față de plecarea lor și cărora le va fi milă de ei, spunând: „Acești oameni sunt încă destul de tineri; în timp ar deveni excelenți. Au un calibru atât de bun, sunt atât de înzestrați și talentați – cât de grozav ar fi dacă ar putea accepta adevărul! În cazul în care casa lui Dumnezeu poate fi mai iubitoare și mai tolerantă și le poate da mai multe șanse să se căiască, atunci când vor înainta în vârstă, poate lucrurile se vor sfârși altfel”? Ce fel de oameni gândesc așa? (Oamenii confuzi, încurcați.) Corect. Toți sunt oameni confuzi, încurcați – doar niște ticăloși! Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni, iar casa Lui nu le permite să rămână – de ce să vă fie milă de ei? Dumnezeu spune că nu va mântui asemenea oameni, dar tu sugerezi să le dai șansa să se căiască. Poți mântui oameni? Nu înseamnă aceasta că te împotrivești lui Dumnezeu? Încerci să-i faci pe alții să creadă că ești mai iubitor decât Dumnezeu? Deții adevărul-realitate? Îți poți da seama de esența unei persoane? Cine poate mântui oameni, Dumnezeu sau tu? A îndrăzni să te împotrivești lui Dumnezeu – acest lucru este mult prea arogant, neprihănit de sine și lipsit de rațiune, nu-i așa? Nu este aceasta o mare răzvrătire? Nu este reîncarnarea Satanei și a spiritelor rele, care se desfată mereu împotrivindu-se lui Dumnezeu? Neîncrezătorii pe care tocmai i-am menționat sunt inferiori fiarelor. Indiferent cum are cineva părtășie despre adevăr cu ei, nu este de niciun folos; chiar și emondarea lor este în zadar. Se poate spune că au natura Satanei și nu se vor schimba niciodată. Dacă cineva vrea să le dea acestor tipuri satanice șansa de a se căi, nu are decât să-i aprovizioneze pe acești oameni; vom vedea dacă au într-adevăr dragostea necesară. Acei neîncrezători care nu acceptă deloc adevărul sunt cei mai răi din biserică; toți sunt asemenea unor fiare, dincolo de rațiune și nu pot fi mântuiți. Atât în trecut, cât și în prezent, tratarea lor de către biserică a fost cât se poate de adecvată; biserica a dat dovadă de o răbdare și o toleranță imensă față de ei și le-a oferit suficiente oportunități. Dar până în prezent, nu s-au schimbat deloc, ba chiar și-au intensificat felul de a fi. La început, când ajung să creadă în Dumnezeu cu noțiunile, închipuirile și dorința lor de binecuvântări, acești oameni sunt capabili să fie oarecum reținuți, făcându-și îndatoririle cu oarecare entuziasm și zel. În cele din urmă însă, când văd că „a crede în Dumnezeu înseamnă a urmări adevărul, a cunoaște lucrarea Lui și a se supune lui Dumnezeu și asta este tot”, atitudinea lor față de Dumnezeu și de adevăr, precum și adevărata lor față sunt pe deplin date în vileag. Ce anume este dat în vileag? Nu doar că le lipsesc umanitatea, conștiința și rațiunea, dar și că sunt extrem de feroce, ticăloși și brutali. Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și adevărul și chiar privesc cerințele și regulile casei lui Dumnezeu – și decretele Sale administrative – cu ostilitate și sfidare. Aceste manifestări ale lor au intensificat dezgustul și repulsia pe care aleșii lui Dumnezeu le simt față de ei și au accelerat și ritmul în care casa lui Dumnezeu îi înlătură, stabilind în cele din urmă cu rapiditate dacă rămân sau pleacă, hotărând finalul și destinul lor. Și-au atras singuri finalul și destinul, nu au fost provocate din cauza incitării sau instigării cuiva sau fiindcă cineva i-a forțat sau i-a ispitit pe acești oameni și, cu siguranță, nu au fost rezultatul unor circumstanțe obiective; finalul și destinul lor au fost autoprovocate, au fost rezultatul propriilor alegeri, fiind determinate de natura-esență pe care o au și de căile pe care au mers. Finalul și destinul acestor oameni au fost stabilite; odată ce sunt îndepărtați din rândurile celor care își îndeplinesc îndatoririle, nu mai sunt nici măcar muncitori. Vă puteți imagina foarte bine ce fel de destin vor avea – nu merită menționat aici, întrucât nu sunt vrednici.

Când vine vorba de tipul de oameni care sunt dezvăluiți și eliminați, sunt ușor de văzut manifestările diferitelor lor fapte rele, precum și cuvintele și vorbirea malițioasă pe care le dezvăluie în viața lor de zi cu zi. Cu toate acestea, unii conducători și lucrători sunt incapabili să-i discearnă pe acești oameni răi așa cum sunt în realitate sau să-și dea seama de natura-esență pe care o au. Acești conducători și lucrători nu par să realizeze că aceia sunt oameni răi și neîncrezători și, prin urmare, nu au planuri de a-i înlătura din biserică sau de a-i trata în mod adecvat. Aceasta este o neglijare gravă a datoriei unui conducător sau lucrător. Ei asistă cu ochii deschiși cum acești oameni cu natură demonică nu respectă niciuna dintre regulile casei lui Dumnezeu, dezlănțuindu-se, tulburând și sabotând fără motiv lucrarea bisericii și ordinea vieții bisericești; ba chiar se complac când acești oameni acționează în mod îndrăzneț și nechibzuit, se comportă ca niște nelegiuiți și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sub stindardul îndeplinirii datoriei lor. Daunele aduse intereselor casei lui Dumnezeu acoperă multe lucruri: deteriorarea aparaturii și diverselor echipamente ale casei lui Dumnezeu, deteriorarea diferitelor dispozitive și consumabile de birou, chiar și risipirea ofrandelor lui Dumnezeu după bunul lor plac și așa mai departe. Mai grav este că răspândesc în mod nestăvilit diverse erezii și falsități, provocând o tulburare atât de mare, încât aleșii lui Dumnezeu nu-și pot îndeplini îndatoririle în pace, o tulburare atât de mare, încât oamenii care sunt slabi și negativi își abandonează îndatoririle și își pierd credința în urmarea lui Dumnezeu. Acești oameni răi fac toate aceste lucruri rele, comit toate aceste fapte rele care tulbură și perturbă lucrarea bisericii și aduc prejudicii fraților și surorilor, însă conducătorii și lucrătorii se fac că nu văd și nu aud; unii dintre ei chiar spun: „Nu știam, nimeni nu mi-a spus vreodată!” Acea bandă de fiare și diavoli a făcut ravagii, dezlănțuind haos în biserică, totuși conducătorii și lucrătorii nu sunt deloc informați sau conștienți de aceasta! Nu sunt niște scursuri? Unde sunt inimile lor? Ce fac ei? Oare nu fac decât să poarte discuții inutile? Nu-și neglijează sarcinile care le revin? Fiecare zi în care astfel de conducători falși își ocupă funcția este o nouă zi în care tot soiul de oameni răi pot să tulbure în mod nechibzuit biserica și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Din cauza conducătorilor falși care nu-și îndeplinesc responsabilitățile, acea bandă de fiare trândăvește toată ziua, nefăcând nicio datorie și nerespectând nicio regulă, profitând de pe urma casei lui Dumnezeu, bucurându-se în voie de diferitele beneficii materiale și de ajutoarele oferite de casa lui Dumnezeu – chiar tulburând în mod deliberat lucrarea bisericii, deteriorând aparatura și echipamentele casei lui Dumnezeu. Așa se comportă, dar tot se așteaptă să ducă o viață tihnită și să facă tot ce vor în casa lui Dumnezeu, fără ca nimeni să-i deranjeze sau să-i provoace. Aceasta este o problemă atât de gravă, dar conducătorii și lucrătorii o dau deoparte, nerezolvând-o nici măcar când este raportată de alții – nu sunt oare niște gunoaie care nu fac o lucrare adevărată? Nu este aceasta o neglijare gravă a datoriei? (Ba da.) Unii spun: „N-am rezolvat problema pentru că am fost ocupat cu altă lucrare. Pur și simplu n-am apucat să mă ocup de ea!” Aceste cuvinte au vreun temei? Cu ce ești așa ocupat încât să nu rezolvi o problemă atât de gravă? Chestiunile de care te ocupi au vreo valoare? Ești în stare să-ți prioritizezi lucrarea? N-ar trebui să aibă prioritate rezolvarea problemelor, indiferent cât de ocupat se întâmplă să fii? Înțelegerea și tratarea cu promptitudine a diferitelor tipuri de oameni care perturbă și tulbură lucrarea bisericii sunt responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Dacă dai deoparte problemele reale și te ocupi de alte chestiuni, faci o lucrare adevărată? Dacă descoperi o problemă sau cineva îți raportează o problemă, ar trebui să lași deoparte sarcina de care te ocupi și să mergi imediat la fața locului pentru a vedea care este sursa problemei. Dacă o persoană rea tulbură și perturbă lucrarea bisericii, ar trebui mai întâi să înlături imediat această persoană rea. După aceea, rezolvarea altor probleme va fi ușoară. Dacă descoperi o problemă și nu o rezolvi, afirmând că ești prea ocupat, nu alergi de fapt de colo-colo ca o veveriță într-o cușcă? Cu ce ești atât de ocupat, la urma urmei? Este o lucrare adevărată? O poți explica în mod clar? Motivele și scuzele tale au vreun temei? De ce tratezi rezolvarea problemelor de parcă ar fi neimportantă? De ce nu rezolvi problemele în timp util? De ce găsești scuze și te eschivezi, spunând că ești prea ocupat ca să te ocupi de ele? Nu înseamnă aceasta că ești iresponsabil? În calitate de conducător în biserică, faptul că nu prioritizezi rezolvarea problemelor, că te ocupi de diverse chestiuni triviale, nu recunoști existența unor probleme critice, nu ești în stare să distingi importanța și urgența în lucrare și să pricepi aspectele esențiale – acestea sunt manifestări ale unui calibru excepțional de slab, iar un astfel de individ este zăpăcit. Indiferent de câți ani a fost conducător, nu este capabil să îndeplinească bine lucrarea bisericii. Ar trebui să accepte responsabilitatea și să demisioneze. Dacă un conducător are un calibru excesiv de slab, orice instruire este inutilă; cu siguranță va fi incapabil să realizeze vreo lucrare – este un conducător fals, care trebuie demis și transferat. Când lucrează conducători falși, care sunt consecințele? Vorbind obiectiv, tot ce fac conducătorii falși aduce pierderi multiple pentru biserică. În primul rând, lucrarea esențială a bisericii nu este realizată bine, afectând direct eficiența diferitelor aspecte ale lucrării bisericii. Totodată, acest lucru afectează și dăunează intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Cel mai important, afectează răspândirea Evangheliei Împărăției. Toate aceste consecințe sunt legate direct de neîndeplinirea unei lucrări adevărate de către conducătorii falși. Vorbind mai clar, toate acestea sunt cauzate de conducătorii falși care nu se implică într-o lucrare adevărată. Dacă alți conducători și lucrători se pot implica activ într-o lucrare adevărată, accelerând ritmul și scurtând timpul necesar pentru rezolvarea problemelor, n-ar fi atenuate întrucâtva diferitele pierderi provocate casei lui Dumnezeu de către conducătorii falși? Ar putea cel puțin să fie reduse. Chiar dacă nu ți se cere de către casa lui Dumnezeu să rezolvi problemele imediat ce apar, cel puțin, odată ce sunt raportate probleme, ar trebui să începi imediat să le abordezi: întreabă frații și surorile despre situație, discută și ai părtășie cu alți conducători și lucrători despre modul de a rezolva problemele. Dacă problema este gravă și nu știi cum să o rezolvi, ar trebui să o raportezi prompt la nivelul superior și să cauți soluții. Aceasta este ceea ce ar trebui să realizeze toți conducătorii și lucrătorii. Dar problema actuală este că acești conducători și lucrători, chiar dacă nu pot rezolva probleme, nu raportează la nivelul superior. Se tem foarte tare să raporteze mai sus ca să nu-și trădeze propria incompetență, calibrul exagerat de slab și incapacitatea de a face o lucrare adevărată; sunt îngrijorați că vor fi demiși. Însă nu iau inițiativa de a lucra; sunt stupizi și amorțiți și acționează lent. Fără o cale de rezolvare a problemelor, pur și simplu orbecăie, lăsând să se acumuleze prea multe probleme nerezolvate și oferind astfel oamenilor răi oportunități. La acel moment, văzând că nu sunt buni de nimic conducătorii falși, acei oameni răi și cei cu ambiții profită de ocazie pentru a comite în mod nestăvilit fapte rele, aruncând biserica în haos și dezordine, paralizând toate aspectele lucrării. Deși conducătorii falși ar trebui să poarte responsabilitatea principală, alți conducători și lucrători nu și-au îndeplinit nici ei responsabilitățile. Nu este aceasta o neglijare gravă a datoriei de către conducători și lucrători? De fapt, majoritatea problemelor care apar în biserică sunt legate direct de tulburările cauzate de oamenii răi și de neîncrezători. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot identifica în mod prompt sursa problemelor, nu pot găsi principalii vinovați care cauzează problemele și caută mereu motive în altă parte, atunci nu vor fi capabili să rezolve în esență problemele, iar acestea vor continua să apară pe viitor. Dacă perturbatorii sau cei care creează probleme în culise sunt prinși și trași direct la răspundere, acest mod de gestionare a problemelor este cel mai eficient. Cel puțin, asigură că acei neîncrezători și oameni răi nu îndrăznesc să se dezlănțuie și să provoace în continuare perturbări și tulburări. Nu este acesta rezultatul pe care ar trebui să-l obțină conducătorii și lucrătorii? (Ba da.) Se poate spune categoric că principalul motiv pentru care problemele bisericii sporesc ca număr și nu sunt rezolvate în timp util este iresponsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor sau faptul că acești conducători falși nu dețin adevărul-realitate și nu pot face o lucrare adevărată. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot rezolva diferitele probleme care apar în biserică, în mod sigur nu pot realiza lucrarea inerentă funcțiilor lor. Există mai multe situații și motive care trebuie înțelese clar aici: în cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt începători fără experiență, ar trebui ajutați cu răbdare, îndrumați să rezolve probleme și, pe parcursul rezolvării problemelor, ar trebui să învețe unele lucruri și să priceapă adevărurile-principii. În acest fel, vor învăța treptat să rezolve probleme. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu sunt oamenii potriviți, refuzând cu desăvârșire să accepte adevărul și folosind în schimb punctele de vedere și metodele non-credincioșilor pentru a rezolva problemele, acest lucru nu se conformează adevărurilor-principii. Astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători și lucrători și ar trebui demiși și eliminați în timp util; apoi, alegerile ar trebui repetate pentru a alege conducători și lucrători potriviți. Doar această abordare poate rezolva în mod temeinic problema. A fi conducător de biserică nu este o sarcină ușoară și este inevitabil ca unele probleme să nu poată fi gestionate. Totuși, dacă cineva are rațiune, atunci când se confruntă cu probleme pe care nu le poate rezolva, nu trebuie să le ascundă sau să le suprime și să le ignore. În schimb, ar trebui să se consulte cu mai mulți oameni care înțeleg adevărul pentru a găsi în comun o soluție; aceasta ar putea rezolva 70 până la 80 la sută din probleme, împiedicând cel puțin temporar apariția temporară a problemelor majore. Aceasta este o cale viabilă. Dacă problemele chiar nu pot fi rezolvate, ar trebui să caute soluții de la Cel de mai sus, aceasta fiind o alegere înțeleaptă. Dacă ascunzi și nu raportezi problemele de teamă să nu-ți pierzi reputația sau de teamă să nu fii emondat de către Cel de mai sus din cauza incompetenței tale, acest lucru înseamnă că ești complet pasiv. Dacă te comporți ca un neghiob amorțit și stupid, care nu știe ce să facă, acest lucru va provoca întârzieri. Astfel de situații oferă cu ușurință oportunități oamenilor răi și antihriștilor, permițându-le să profite de haos pentru a acționa. De ce spun că profită de haos pentru a acționa? Pentru că așteaptă tocmai această oportunitate. Când conducătorii și lucrătorii nu sunt capabili să gestioneze nicio problemă, iar aleșii lui Dumnezeu sunt anxioși și neliniștiți și și-au pierdut deja încrederea în ei, oamenii răi și antihriștii caută să exploateze această lacună. Ei cred că biserica este lipsită de conducere sau gestionare. Vor să profite de această șansă pentru a-și arăta abilitățile de a-i face pe aleșii lui Dumnezeu să-i aprecieze, să-i sprijine și să creadă că, în comparație cu conducătorii și lucrătorii, au un calibru mai bun, sunt mai capabili să rezolve probleme și să conducă spre soluția de ieșire și pot mai bine să schimbe cursul în mijlocul haosului. Nu asta vor cel mai mult să facă oamenii răi și antihriștii? În acest moment, când conducătorii și lucrătorii sunt neputincioși, iar oamenii răi și antihriștii se ridică și rezolvă problemele, chiar conducând spre soluția de ieșire, pe cine vor crede aleșii lui Dumnezeu? Vor crede în mod firesc în oamenii răi și în forțele antihriștilor. Ce arată aceasta? Că lucrătorii și conducătorii nu sunt buni de nimic și nu realizează nimic, eșuând în momentele esențiale. Mai merită astfel de oameni să fie conducători și lucrători? Deși antihriștilor le lipsește adevărul-realitate și nu pot face o lucrare adevărată, toți au unele înzestrări în diferite măsuri și sunt relativ mai pricepuți la chestiuni externe, ceea ce constituie tocmai avantajul lor și este modul în care îi pot induce pe oameni în eroare. Dar dacă ar deveni conducători și lucrători, chiar ar putea să folosească adevărul pentru a rezolva problemele aleșilor lui Dumnezeu? Chiar ar putea să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea din cuvintele Sale, să înțeleagă adevărul și să intre în adevărul-realitate? Categoric nu. Deși au unele înzestrări și sunt elocvenți, le lipsește întru totul adevărul-realitate. Sunt potriviți să fie conducători și lucrători ai bisericii? Deloc! Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-și dea seama de acest lucru; nu trebuie niciodată să fie induși în eroare sau păcăliți de oameni răi și antihriști. Neîncrezătorii, oamenii răi și antihriștii nu urmăresc deloc adevărul și nu au nicio fărâmă de adevăr-realitate. Așadar, spuneți-Mi, pot ei să spună ceva având conștiință și rațiune, cum ar fi: „Deși biserica nu are niciun responsabil acum, trebuie să acționăm din proprie inițiativă. Regulile casei lui Dumnezeu nu pot fi încălcate, principiile cerute de casa lui Dumnezeu nu pot fi schimbate. Ar trebui să facem ceea ce se cuvine să facem; fiecare ar trebui să respecte îndatoririle cuvenite, să-și îndeplinească responsabilitățile și să nu perturbe ordinea”? Ar putea rosti așa ceva? (Nu.) Categoric nu! Ce acțiuni vor întreprinde acești neîncrezători și oameni răi? Fără control și supraveghere, nici măcar nu-și îndeplinesc îndatoririle, complăcându-se să mănânce, să bea, să se joace și să se distreze, să poarte discuții inutile, să facă glume și chiar să flirteze. Unii își petrec toată noaptea urmărind videoclipuri din lumea non-credincioșilor, apoi folosesc scuza că au rămas treji până târziu îndeplinindu-și îndatoririle pentru a lenevi și a dormi excesiv. Acestea sunt acțiunile oamenilor răi, cei care fac parte din categoria diavolilor. Când comit aceste fapte rele, simt ei vreo vină? Vor dezvolta brusc o conștiință, vor avea inițiativa de a-și îndeplini unele responsabilități umane și de a face ceva benefic pentru casa lui Dumnezeu – biserica – și pentru frați și surori? Categoric nu. Când se uită cineva, fac fără tragere de inimă puțină lucrare care îi pune într-o lumină bună doar cât să o scoată la capăt și să-și câștige mâncarea. Doar atât pot face; pe lângă aceasta, acești oameni nu au nicio calitate care să compenseze. Așadar, are vreun rost ca acești oameni să rămână în casa lui Dumnezeu? Nu are niciun rost. Astfel de oameni sunt de prisos și trebuie înlăturați.

Cum evaluați dacă cineva iubește adevărul? Vă voi da un exemplu pentru a înțelege. Unii oameni au o profesie și, cu cât învață mai mult, cu cât progresează mai mult în studiile lor, cu cât înțeleg mai mult, cu atât sunt mai dispuși să se implice și cu atât sunt mai puțin dispuși să abandoneze profesia. Ce fel de manifestare este aceasta? Înseamnă că le place cu adevărat această profesie? (Da.) Indiferent câte greutăți îndură, indiferent de preț, indiferent cât de mult efort depun, ei continuă să profeseze fără regrete, fiind de neclintit. Aceasta e o afecțiune adevărată, o plăcere profundă și sinceră. Să presupunem că există cineva care pretinde că îi place o anumită slujbă, dar nu este dispus să îndure greutăți sau să plătească prețul în timpul procesului de deprindere a competențelor profesionale și, când apar multe probleme la muncă, nu caută soluții, temându-se de necazuri și chiar simțind adesea că această profesie este o bătaie de cap sau o povară. Însă nu-i este ușor să-și schimbe profesia și, având în vedere beneficiile materiale pe care le poate aduce această profesie, persoana respectivă o practică fără multă tragere de inimă, dar nu se va remarca niciodată în această profesie. În concluzie, îi place cu adevărat această profesie? (Nu.) Evident că nu. Există un alt tip de persoană, care își exprimă verbal pasiunea pentru o anumită profesie și o practică, dar nu îndură niciodată greutăți și nu plătește un preț pentru a deprinde bine competențele profesionale. Ba chiar poate să capete repulsie sau dezgust față de profesie în timpul procesului de învățare, devenind tot mai puțin dispus să învețe. Când repulsia sa ajunge la un anumit nivel, își schimbă cariera și, după aceea, nu este dispus să menționeze niciun proces, nicio poveste și nimic altceva de pe vremea când practica acea profesie. Le place cu adevărat profesia respectivă unor asemenea oameni? (Nu.) Nu le place. Pot renunța cu ușurință la profesie, se simt dezgustați și chiar își schimbă cariera, ceea ce arată că nu le place cu adevărat profesia. Motivul pentru care o pot abandona este că, după ce au investit mult timp, energie și costuri, profesia nu le-a permis să ducă acea viață bogată pe care și-au dorit-o sau să se bucure de un tratament material bun. Devin scârbiți și blestemă profesia în inima lor, chiar interzicând altora să o menționeze, nemaiaducând nici ei vorba de ea și chiar simțindu-se rușinați că au practicat anterior această profesie și au considerat-o idealul lor și cel mai înalt țel de urmat în viață. Ținând cont de măsura în care pot fi scârbiți de profesie, a fost sinceră manifestarea lor inițială de pasiune față de aceasta? (Nu.) Există un singur tip de oameni cărora le place cu adevărat profesia – indiferent dacă aceasta le oferă o viață materială bună sau beneficii substanțiale și indiferent câte dificultăți întâmpină sau cât de multă suferință îndură în această profesie, ei pot persevera nedescurajați, până la capăt. Aceasta este adevărata pasiune. Același lucru se aplică dragostei de adevăr a unei persoane. Dacă iubești cu adevărat lucrurile pozitive, progresând de la dragostea față de lucrurile pozitive la dragostea de adevăr, atunci indiferent ce situații întâmpini, vei stărui în căutarea și urmărirea adevărului, fără să-ți schimbi țelul în viață. Dacă poți să renunți cu ușurință la credința în Dumnezeu și să abandonezi calea spre mântuire, aceasta nu este o dragoste reală de adevăr. Cât despre cei care nu urmăresc adevărul, dar nici nu renunță, există un singur motiv pentru perseverența lor: ei cred că, atât timp cât există o rază de speranță de a avea un final și o destinație bună, un viitor bun, merită să parieze și ar trebui să persevereze până la capăt. Ei cred că această perseverență este necesară; pur și simplu se întâmplă ca dezastrele să sporească și nu au unde să meargă în altă parte, așa că ar putea la fel de bine să reziste aici și să-și încerce norocul. Au astfel de oameni măcar o fărâmă de dragoste față de adevăr în inimile lor? (Nu.) Nu au. Când încep să creadă inițial în Dumnezeu, acești oameni vorbesc și despre detestarea lumii, a Satanei, a lucrurilor negative, despre dragostea față de lucrurile pozitive și despre aspirația către lumină. Dar care este comportamentul lor când pășesc în casa lui Dumnezeu, în biserică? Care este atitudinea lor când descoperă că sunt muncitori, când își dau seama că acțiunile, comportamentele și natura lor sunt neplăcute lui Dumnezeu? Ce tipuri de comportamente afișează? Se poate spune că, atunci când sesizează, simt sau cred că nu mai sunt favorizați în casa lui Dumnezeu, că urmează să fie eliminați, unii aleg să plece. Alții, deși rămân fără tragere de inimă în biserică, se lasă pradă disperării și, în cele din urmă, sunt forțați să plece. Astfel de oameni nu iubesc deloc adevărul; când dorința lor de binecuvântări este spulberată, Îl pot trăda pe Dumnezeu și se pot îndepărta de El. Aceste diverse manifestări arată atitudinile diferiților oameni față de adevăr.

IV. Diferitele finaluri ale acestor trei tipuri de oameni

Tocmai am avut părtășie despre caracteristicile a trei tipuri de oameni: muncitori, lucrători angajați și oamenii lui Dumnezeu. Pe baza caracteristicilor lor, este clar că finalul lor ultim nu este determinat de medii sau condiții obiective, ci de lucrurile pe care le urmăresc ei și de natura-esență pe care o au. Desigur, vorbind obiectiv, Dumnezeu este Cel care determină soarta oamenilor, dar Dumnezeu face aceste determinări în funcție de faptul dacă oamenii iubesc adevărul și dacă sunt capabili să accepte adevărul. La rândul lor, muncitorii pretind că iubesc adevărul și lucrurile pozitive, dar, până la sfârșit, când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, noțiunile și închipuirile lor despre Dumnezeu, cerințele lor extravagante față de El și trădarea Sa de către ei rămân neschimbate. Aceasta deoarece, în perioada lucrării lui Dumnezeu, în timp ce-L urmează și își îndeplinesc îndatoririle, ei nu-și vor fi rezolvat niciodată firile corupte. Cauza principală a faptului că nu-și abordează firile corupte este că, în mod fundamental, nu acceptă adevărul. Deși au dorința de a se supune lui Dumnezeu, ceea ce manifestă cu adevărat este doar capacitatea de a se lepăda și dorința de a plăti un preț, fără să caute vreodată adevărurile-principii sau calea supunerii față de Dumnezeu. Rezultatul final este că, deși au depus mult efort, nu-L cunosc câtuși de puțin pe Dumnezeu. Sunt în continuare capabili să-L trădeze și să dea glas noțiunilor și închipuirilor despre El și cerințelor lor irezonabile de la El în fața altor oameni și a Satanei. Când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, ei consideră în continuare că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt capabili să se lepede și să îndure greutăți și că pot fi cu siguranță mântuiți” și, din acest motiv, se simt împăcați. În realitate, au mers mereu pe calea unui muncitor, fără să urmărească deloc adevărul; astfel, păstrează mereu identitatea unui muncitor. Cât despre o altă categorie de oameni, lucrătorii angajați, nu vom discuta despre ei. O altă categorie sunt oamenii lui Dumnezeu, pe care tocmai i-am menționat. În timp ce-L urmează pe Dumnezeu, asemenea muncitorilor, și ei se consumă pentru El, își dedică timpul, energia și chiar tinerețea, îndură multă suferință și plătesc un preț mare. Este la fel ca în cazul muncitorilor. Ce este diferit, atunci? Faptul că, atunci când se încheie lucrarea lui Dumnezeu, numeroasele lor noțiuni, închipuiri și cereri extravagante față de Dumnezeu vor fi fost abordate. Manifestările, stările și dezvăluirile de corupție care se împotrivesc în mod evident lui Dumnezeu din firile lor corupte vor fi fost alungate. Cele care nu au fost încă rezolvate se vor dilua pe măsură ce ei ajung treptat să înțeleagă adevărul prin experiență. Deși nu se vor fi eliberat complet de firile lor corupte, firile vieții lor vor fi suferit unele schimbări. De cele mai multe ori, vor fi capabili să practice în conformitate cu adevărurile-principii pe care le înțeleg, iar dezvăluirile firilor lor corupte vor fi scăzut semnificativ. Deși nu se poate spune că nu le vor dezvălui în niciun mediu, acești oameni vor fi îndeplinit o cerință fundamentală: vor fi îndeplinit cerința lui Dumnezeu de a fi onești; vor fi, în esență, oameni onești. Mai mult, atunci când acești oameni dezvăluie firi corupte, când comit fărădelegi sau nutresc noțiuni și răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, indiferent în ce mediu procedează astfel, vor avea o atitudine de căință. Și mai există un aspect, care este cel mai important: indiferent ce acțiuni specifice întreprinde Dumnezeu și cum acționează El în lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, indiferent ce intenționează să facă în viitor, indiferent cum va rândui soarta omenirii și cum vor trăi oamenii în mediul pe care îl rânduiește El, toți vor avea o inimă supusă și o atitudine de supunere, fără alegeri personale și fără planuri și proiecte personale. Datorită acestor diverse manifestări proactive și pozitive, vor fi devenit deja genul de oameni pe care îl cere Dumnezeu, unul care urmează calea lui Dumnezeu, și anume de a se teme de El și a se feri de rău. Deși vor fi încă departe de adevăratul standard – „teme-te de Dumnezeu, ferește-te de rău și fii un om desăvârșit” – așa cum a spus Dumnezeu, atunci când încercările Sale se vor abate asupra lor, vor fi capabili să caute și să se supună, ceea ce este suficient. Nu se vor plânge; doar vor aștepta și se vor supune. Deși situațiile voastre actuale pot fi încă departe de un astfel de rezultat, iar pentru unii acest lucru poate părea foarte îndepărtat și de neatins, dacă poți să accepți adevărul și să tratezi cuvintele lui Dumnezeu drept principiul și fundamentul existenței tale, atunci crede că, într-o zi, tu sau voi toți nu veți mai fi departe de a deveni adevărații oameni ai lui Dumnezeu, pe care El îi iubește – credeți că acea zi se întrevede la orizont. Fie că este prorocit în prezent, fie că se întrevede la orizont, rezultatul final nu este o fantezie în niciunul dintre cazuri, ci un fapt pe cale să fie realizat și împlinit. În cine anume se va împlini acest fapt, în care oameni se va împlini, acest lucru depinde de modul în care urmăriți de fapt adevărul. Cu alte cuvinte, rezultatul final îți va oferi răspunsul dacă iubești adevărul în măsura în care îl poți urmări și practica sau dacă ai doar puțină dragoste pentru adevăr, dar nu îl poți accepta și practica pe deplin. În regulă, vom încheia aici părtășia noastră despre acest subiect.

Standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

II. Pe baza umanității cuiva

Ne continuăm părtășia despre cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Standardele pentru discernerea tuturor tipurilor de oameni răi sunt împărțite în trei categorii principale. Am avut anterior părtășie despre scopul credinței în Dumnezeu a unei persoane și apoi am trecut la umanitatea ei. În ceea ce privește umanitatea, am clasificat, de asemenea, multe manifestări diferite. Care sunt manifestările despre care am avut deja părtășie? Citiți-le. (Al doilea aspect privind discernerea tuturor tipurilor de oameni răi se referă la umanitatea lor. 1. Iubesc să denatureze faptele și falsitățile; 2. Iubesc să profite; 3. Sunt deșănțați și neînfrânați; 4. Sunt înclinați spre răzbunare; 5. Sunt incapabili să-și măsoare cuvintele.) Am avut părtășie până la al cincilea punct, referitor la incapacitatea de a-și măsura cuvintele. Indiferent dacă avem părtășie despre anumite manifestări ale umanității sau despre alte lucruri, așa cum am spus, acest lucru va avea un efect diferit asupra unor tipuri diferite de oameni. Cei care urmăresc adevărul, după ce ascultă, se vor concentra asupra examinării propriei persoane; se vor evalua în raport cu părtășia Mea și vor avea o intrare proactivă și pozitivă. Pe de altă parte, cei care nu urmăresc adevărul, cum sunt muncitorii, doar vor asculta și atâta tot. Ei nu pun la suflet și nici nu-și propun să asculte. Uneori, pot chiar să adoarmă în timp ce ascultă predici. Nu le pot asimila și chiar se gândesc: „La ce bun să ascult aceste chestiuni banale? E o pierdere de timp – nici măcar nu mi-am terminat lucrarea actuală!” Sunt mereu preocupați de muncile care necesită trudă. Sunt deosebit de entuziaști și devotați față de trudă, dând dovadă de loialitate, dar pur și simplu nu-și pot aduna energia pentru chestiunile care implică adevărul. Aceasta dezvăluie clar că asemenea oameni nu sunt interesați de adevăr; se mulțumesc doar cu truda. Există un alt grup de oameni care păstrează aceeași atitudine, indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr: „Sunt doar potrivnic și ostil. Chiar dacă îmi subliniezi problemele și îmi dai în vileag manifestările, dezvăluirile și firile, tot nu voi acorda atenție și nu voi lua acest lucru în serios. Și ce dacă știu alții că sunt dat în vileag?” Pur și simplu continuă să sfideze și să se opună cu nerușinare, ceea ce este irecuperabil. Cu toate acestea, manifestările diferitelor tipuri de oameni se pot diferenția. Adevărul – pentru cei care îl urmăresc, pentru cei care sunt dispuși să trudească, dar nu-l iubesc sau pentru cei care sunt dezgustați și scârbiți de adevăr – este ca o sabie cu două tăișuri, o piatră de încercare. Poate măsura atitudinea oamenilor față de adevăr și, de asemenea, calea pe care merg.

F. Sunt irezonabili și supărători în mod intenționat și nimeni nu îndrăznește să-i provoace

Am avut părtășie anterior despre discernerea celor cinci manifestări ale diverșilor oameni răi. Astăzi, continuăm părtășia cu cea de-a șasea manifestare. Cea de-a șasea este și o manifestare a unui tip de persoană rea sau, mai bine spus, chiar dacă oamenii nu consideră că acest tip este rău, toți îl displac totuși. De ce? Pentru că acestor oameni le lipsesc conștiința și rațiunea, le lipsește umanitatea normală, iar interacțiunile cu ei sunt deosebit de supărătoare și dificile, provocând repulsie. Care sunt manifestările specifice ale acestor oameni? Sunt irezonabili și supărători în mod intenționat și nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Există astfel de oameni în biserică? Deși nu sunt mulți, aceștia există cu siguranță. Și care sunt manifestările lor specifice? În circumstanțe tipice, acești oameni își pot îndeplini în mod normal îndatoririle și pot interacționa cu alții destul de normal; nu vei vedea o fire ticăloasă la ei. Când acțiunile lor se împotrivesc însă adevărurilor-principii, iar ei sunt emondați, vor exploda de furie, respingând complet adevărul, în timp ce-și găsesc scuze pe baza unor sofisme. Îți dai brusc seama că sunt ca niște arici acoperiți de țepi, niște tigri care nu pot fi atinși. Te gândești: „Am interacționat cu această persoană atât de mult timp, crezând că are o umanitate bună, înțelegătoare, că poți vorbi ușor cu ea și că poate accepta adevărul. Nu mă așteptam să fie irezonabilă și supărătoare în mod intenționat. În viitor, trebuie să fiu mai atent în interacțiunile mele cu ea, să reduc la minimum contactul dacă nu este necesar și să păstrez distanța ca să nu o provoc.” Ați văzut astfel de oameni care sunt irezonabili și supărători în mod intenționat? În general, cei care îi înțeleg știu cât de redutabili sunt și le vorbesc cu deosebită politețe și precauție. În special, atunci când le vorbești, nu poți în niciun caz să-i rănești; în caz contrar, vei avea necazuri la nesfârșit cu ei. Unii spun: „Cine anume sunt acești oameni neciopliți? Nu i-am întâlnit încă.” În acest caz, chiar trebuie să vorbim despre aceasta. De exemplu, în timp ce frații și surorile au părtășie despre experiențele lor, când unii își menționează stările corupte sau dificultățile personale, alții vor empatiza în mod inevitabil, deoarece au avut experiențe sau sentimente similare. Este ceva destul de normal. După ce ascultă, cineva s-ar putea gândi: „Și eu am avut astfel de experiențe, așa că hai să avem părtășie împreună despre acest subiect. Vreau să aud cum ai trecut prin asta. Dacă părtășia ta are lumină și se referă la o problemă pe care o am, atunci o voi accepta și voi practica în conformitate cu experiențele și calea ta pentru a vedea care vor fi rezultatele.” Există un singur tip de indivizi care, auzind părtășia altora despre cunoașterea de sine și dezvăluirea propriei corupții și urâțenii, cred că aceasta îi dă în vileag și îi judecă în mod indirect și nu se pot abține să nu dea cu pumnul în masă, izbucnind furioși: „Cine nu are corupție? Cine trăiește într-un vid? Din câte văd eu, corupția voastră este chiar mai rea decât a mea! Ce calificări aveți cu toții ca să mă vizați, să mă dați în vileag? După părerea mea, vreți doar să-mi faceți greutăți, să mă excludeți! Nu este doar din cauză că vin de la țară și nu pot rosti cuvinte plăcute ca să vă măgulesc pe toți? Nu este din cauză că nu sunt la fel de educat ca voi? Nici Dumnezeu nu mă privește cu dispreț, deci ce vă dă vouă dreptul să mă disprețuiți?” Alții spun: „Aceasta e o părtășie normală, nu te vizează pe tine. Nu sunt la fel firile corupte ale tuturor? Când cineva are părtășie despre un subiect și își menționează propria stare coruptă, alții se vor găsi în mod inevitabil în stări similare. Dacă simți că ai aceeași stare, poți să ai și tu părtășie despre experiențele tale.” Persoana respectivă răspunde: „Chiar așa? Aș putea tolera o astfel de părtășie de la o singură persoană, dar de ce vă adunați voi doi sau trei ca să mă hărțuiți? Credeți că sunt ușor de intimidat?” Nu cumva cuvintele sale devin tot mai scandaloase cu cât vorbește mai mult? (Ba da.) Au astfel de oameni rațiune când spun aceste cuvinte? (Nu.) În cazul în care chiar crezi că subiectul părtășiei altora te vizează pe tine, poți să discuți sau să ai părtășie despre acest subiect; întreabă direct dacă te vizează, în loc să aduci în discuție trecutul tău de fermier, nivelul mai mic de educație sau faptul că oamenii te disprețuiesc. Ce rost are să spui acele lucruri? Nu bați câmpii despre bine și rău? Nu înseamnă că ești irezonabil și supărător în mod intenționat? (Ba da.) Nu credeți că astfel de oameni sunt îngrozitori? (Ba da.) După ce face o astfel de scenă, toți știu ce fel de om este și, când au părtășie la adunările viitoare, sunt mereu nevoiți să vorbească cu grijă și să-i studieze expresia. Dacă expresia lui devine mohorâtă, ceilalți încep să ezite să vorbească și toți se simt reprimați în timpul părtășiei de la adunări. Nu sunt acestea constrângerea și tulburarea cauzate de faptul că este irezonabil și supărător în mod intenționat? (Ba da.) Cei care sunt irezonabili și supărători în mod intenționat nu au pic de rațiune; astfel de indivizi nu vor accepta adevărul și nu pot fi în niciun caz mântuiți.

Acest tip de individ care este irezonabil și supărător în intenționat are o altă manifestare. Unii oameni spun mereu în timpul adunărilor: „Nu mai pot să acționez superficial. Trebuie să mă axez pe practicarea adevărului; trebuie să urmăresc desăvârșirea. Mă străduiesc în mod firesc să excelez. Orice fac trebuie făcut bine.” Ei spun cuvinte frumoase, dar, în realitate, continuă să acționeze superficial când își fac datoria, iar datoria pe care o îndeplinesc are multe probleme, fiind departe de a obține efectul de a aduce mărturie pentru Dumnezeu. Când conducătorii evidențiază problemele din felul în care își îndeplinesc datoria și îi emondează, aceștia se enervează imediat, spunând: „Știam eu. Mă judecați cu toții pe la spate, spunând că am competențe profesionale slabe. Nu doar mă disprețuiți cu toții? A fost doar o mică greșeală, atâta tot. Chiar e nevoie să mă emondezi așa? În plus, cine nu face greșeli? Spui că acționez superficial – nu ai fost și tu superficial în lucrarea ta? Ești calificat să mă critici? Fără cooperarea mea, care dintre voi ar putea să-și asume această lucrare?” Ce părere aveți despre asemenea oameni? Indiferent ce fac, nu le permit altora să le arate deficiențele sau să ofere sugestii; nu acceptă nici măcar o emondare justificată. Indiferent cine vorbește, ei se ridică împotriva lor și li se opun, rostind cuvinte irezonabile, spunând chiar că sunt disprețuiți sau că sunt hărțuiți fiindcă sunt singuri și lipsiți de putere sau alte lucruri de acest fel. Nu înseamnă că sunt nestăpâniți, irezonabili și supărători în mod intenționat? Ba chiar sunt unii care, după ce sunt emondați, își abandonează datoria: „Nu voi mai face această lucrare. Dacă puteți să o faceți, n-aveți decât. Atunci voi vedea dacă puteți măcar să continuați lucrarea fără mine!” Frații și surorile încearcă să-i convingă, dar nu ascultă. Refuză să accepte chiar și atunci când conducătorii și lucrătorii au părtășie despre adevăr cu ei; încep să-și dea aere și își abandonează datoria. În timpul adunărilor, se îmbufnează, nici nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au părtășie, fiind mereu ultimii care ajung și primii care pleacă. Când pleacă, merg cu pași apăsați și trântesc ușa, iar cei mai mulți oameni nu știu cum să se înțeleagă cu ei. Când li se întâmplă lucruri unor astfel de oameni, debitează argumente ridicole și prostii; devin de nestăpânit și chiar aruncă lucruri, neascultând deloc de rațiune. Unii au manifestări chiar mai grave: dacă frații și surorile nu-i salută, devin nemulțumiți și profită de ocazie în timpul adunărilor pentru a plânge: „Știu că mă disprețuiți cu toții. În timpul adunărilor, vă concentrați doar pe părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu și pe discuțiile despre ceea ce înțelegeți pe baza experiențelor voastre. Nimănui nu-i pasă de mine, nimeni nu-mi zâmbește și nimeni nu mă conduce când plec. Ce fel de credincioși sunteți? Vă lipsește cu adevărat umanitatea!” Fac astfel de crize în biserică. Se înfurie chiar și din cauza unor chestiuni banale, dând frâu liber la toate nemulțumirile acumulate. În mod clar, își dezvăluie propria fire coruptă, dar nici nu reflectă asupra lor, nici nu se cunosc pe ei înșiși și nu au nicio dorință de a urmări schimbarea sau adevărul. În schimb, caută probleme la alții, găsind diverse scuze pentru a-și echilibra propriul psihic – și, în timp ce fac asta, caută ocazii de a-și vărsa nemulțumirile. Mai important, scopul lor este de a se face observați și temuți de mai mulți oameni, astfel încât să câștige un dram de prestigiu și atenție în rândul oamenilor. Astfel de oameni sunt atât de supărători! Orice ar spune, nimeni nu îndrăznește să-i refuze; nimeni nu îndrăznește să-i evalueze cu ușurință; și nimeni nu îndrăznește să se destăinuie și să aibă părtășie cu ei. Chiar dacă se observă unele defecte și firi corupte la ei, nimeni nu îndrăznește să le scoată în evidență. În timpul adunărilor, când au părtășie despre experiențele personale și despre modul în care înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, toți evită cu grijă „cuibul de viespi” care sunt acești indivizi, temându-se să nu-i provoace și să nu creeze necazuri. Unii oameni se descarcă în timpul adunărilor după ce simt că sunt tratați rău sau după ce se confruntă cu neplăceri acasă sau la serviciu. În mod clar, își varsă nemulțumirile asupra fraților și surorilor, transformându-i în sacul lor de box. Când sunt supărați, debitează argumente ridicole, plâng și fac crize. Cine ar îndrăzni atunci să aibă părtășie despre adevăr cu ei? Dacă primesc părtășie și se întâmplă ca un cuvânt să atingă un punct sensibil, vor amenința cu sinuciderea. Aceasta va fi și mai supărător. Cu asemenea oameni, părtășia normală nu funcționează; conversația normală nu funcționează; să fii prea cald sau prea rece nu funcționează; să-i eviți nu funcționează; să te apropii prea tare nu funcționează; iar dacă frații și surorile nu-și exprimă fericirea în mod egal cu fericirea lor, nu funcționează; și când acești oameni întâmpină unele dificultăți, dacă frații și surorile nu le pot egala suferința, nici asta nu funcționează. Nimic nu funcționează cu ei. Orice acțiune îi poate supăra și enerva. Indiferent cum sunt tratați, nu sunt niciodată mulțumiți. Chiar și predicile Mele și părtășia Mea despre stările anumitor oameni îi pot provoca. Cum îi provoacă? Se gândesc: „Nu mă dă acest lucru în vileag? Nici măcar n-ai interacționat cu mine și nu Ți-am spus nimic despre ce am făcut în privat. Cum ai putea să știi? Sigur există un turnător. Trebuie să aflu cine a fost în contact cu Tine, cine a turnat, cine m-a raportat; nu voi renunța!” Indivizii de acest tip, irezonabili și supărători în mod intenționat, pot avea gânduri denaturate despre orice și nu sunt capabili să trateze nimic corect. Sunt lipsit de orice rațiune! Raționalitatea este departe de ei și cu atât mai puțin pot accepta adevărul. Este dăunător, nu benefic, ca aceștia să rămână în biserică. Sunt doar o piedică, o povară de care ar trebui să ne eliberăm rapid; ar trebui înlăturați imediat!

În China, credința în Dumnezeu conduce la oprimare și persecuție din partea marelui balaur roșu și foarte mulți oameni sunt hăituiți și nu pot merge acasă. Cu toate acestea, când sunt persecutați și nu se pot întoarce acasă, unii cred că au câștigat un merit sau o calificare. Ei locuiesc cu familii gazdă și nu doar că au oameni care îi servesc – dacă ceva nu se conformează întru totul dorințelor lor sau dacă începe să le fie dor de casă, se apucă să facă o scenă, iar alții trebuie să-i calmeze și să-i tolereze. Nu sunt astfel de indivizi irezonabili și supărători în mod intenționat? Foarte mulți oameni sunt persecutați și nu există multe familii gazdă. Frații și surorile îi găzduiesc din dragoste pe cei care nu se pot întoarce acasă. Nu-i lasă să ajungă pe stradă și le dau voie să locuiască în casele lor. Nu este acesta harul lui Dumnezeu? Cu toate acestea, unii nu doar că nu reușesc să aprecieze harul lui Dumnezeu, ci nu reușesc nici să vadă dragostea fraților și a surorilor. În schimb, se simt nedreptățiți și chiar se plâng și sunt nestăpâniți. Condițiile de viață din casele fraților și surorilor sunt, de fapt, ceva mai bune decât în casa lor. Mai ales în ceea ce privește credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei, este chiar mai bine să stai în casele fraților și surorilor decât în propria casă și să ai frați și surori cu care să cooperezi armonios este mereu mult mai bine decât să fii singur. Deși condițiile de viață din unele regiuni sunt puțin deficitare, tot constituie un nivel mediu de trai. Cel mai important este că pot să trăiască cu frații și surorile, să se adune deseori, să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă mai multe adevăruri și să știe care sunt scopurile a ceea ce urmăresc. Așadar, cei care urmăresc adevărul sunt capabili să plătească acel preț și să îndure acea suferință. Majoritatea oamenilor au atitudinea corectă față de acest lucru; sunt capabili să-l accepte de la Dumnezeu, știind că acea suferință merită și că trebuie să o îndure. O pot privi corect. Dar unii oameni irezonabili, supărători în mod intenționat și nestăpâniți pur și simplu nu pot înțelege lucrurile în acest fel. Abia dacă tolerează să nu se poată întoarce acasă o săptămână, dar după două săptămâni, devin irascibili și, după una sau două luni, devin nestăpâniți, spunând: „De ce familiile voastre pot sta împreună, fericite, iar eu nu mă pot întoarce la a mea? De ce nu am libertate, în timp ce voi toți puteți să veniți și să plecați după bunul plac?” Alții răspund: „Nu este din cauza persecuției marelui balaur roșu? Nu se cuvine să îndurăm o astfel de suferință deoarece Îl urmăm pe Dumnezeu? De ce faci mare caz de această mică suferință? Ținând cont de circumstanțe, ce motive ai să faci mofturi? Dacă alții pot să îndure această suferință, tu de ce nu poți?” Cei care sunt irezonabili și supărători în mod intenționat nu vor să sufere deloc. Dacă ar fi prinși și băgați la închisoare, ar deveni cu siguranță iude. Câtă suferință există în a locui cu o familie gazdă? În primul rând, mâncarea este tot potrivită pentru oameni; în al doilea rând, nimeni nu-ți creează neplăceri; și, în al treilea rând, nimeni nu te agresează. Pur și simplu nu poți să mergi acasă și să te reunești cu familia ta – iar acea mică suferință este de-a dreptul inacceptabilă pentru oamenii irezonabili și supărători în mod intenționat. Când alții au părtășie despre adevăr cu ei, refuză să-l accepte, spunând lucruri precum: „Nu-mi da lecții despre acele doctrine mărețe. Nu înțeleg mai puțin decât tine; știu toate astea! Spune-mi doar: când pot să merg acasă? Când va înceta marele balaur roșu să-mi monitorizeze casa? Când voi putea să merg acasă fără ca marele balaur roșu să mă aresteze? Dacă nu știu când voi putea pleca acasă, aș putea la fel de bine să nu mai trăiesc!” Fac din nou o scenă și, în acest răstimp, se așază pe jos, dând din picioare – și, cu cât dau mai mult din picioare, cu atât devin mai furioși, izbucnind în mod nestăpânit, plângând și tânguindu-se. Alții spun: „Vorbește mai încet. Dacă vei continua așa și vor auzi vecinii, descoperind că locuiesc străini aici, aceasta ne va da în vileag, nu-i așa?” Ei răspund: „Nu-mi pasă, vreau doar să fac o scenă! Puteți să mergeți cu toții acasă, dar eu nu pot. Nu-i corect! Voi face așa o scenă, încât nici voi nu veți putea să mergeți acasă, exact ca mine!” Izbucnirea lor nestăpânită nu se calmează, iar ciuda lor iese la suprafață; nimeni nu le poate băga mințile în cap, nimeni nu-i poate convinge. Când starea lor de spirit se îmbunătățește puțin, se liniștesc și nu mai provoacă o scenă. Dar cine știe? Ar putea în orice zi să fie din nou nestăpâniți și să provoace o scenă: vor ține neapărat să iasă la plimbare, să fie liberi și să vorbească tare în casă; vor complota întruna să plece acasă. Frații și surorile îi avertizează: „Este prea riscant să mergi acasă; există niște polițiști care supraveghează și monitorizează.” Ei răspund: „Nu-mi pasă, vreau să mă întorc! Dacă mă prind, mă prind! Ce mare lucru? În cel mai rău caz, doar voi fi o iudă!” Nu este o nebunie? (Ba da.) Spun pe față că sunt dispuși să fie iude. Cine ar îndrăzni să-i găzduiască? Vrea cineva să găzduiască o iudă? (Nu.) Este un astfel de individ un credincios în Dumnezeu? Frații și surorile îl găzduiesc ca pe un credincios în Dumnezeu. Dacă umanitatea lor este întrucâtva deficitară, acest lucru ar putea fi tolerat; și neurmărirea adevărului ar putea fi tolerată. Dar ei sunt în stare să le facă rău fraților și surorilor vânzând biserica și devenind iude și, astfel, aducând mulți oameni în imposibilitatea de a se întoarce acasă sau de a-și îndeplini îndatoririle în mod normal – cine și-ar putea permite să-și asume vina pentru aceste consecințe? Ai îndrăzni să găzduiești acest tip de dușman? Găzduirea sa n-ar însemna doar să-ți creezi singur probleme?

Oamenii care sunt iraționali și supărători în mod intenționat se gândesc doar la propriile interese atunci când acționează, făcând orice își doresc. Cuvintele lor nu sunt altceva decât erezii absurde, iar ei sunt insensibili la rațiune, debordând de firi vicioase. Nimeni nu îndrăznește să se asocieze cu ei și nimeni nu este dispus să aibă părtășie despre adevăr cu ei, de teamă să nu atragă dezastrul asupra lor. Ceilalți oameni stau ca pe ghimpi de fiecare dată când le spun ce gândesc, temându-se că, dacă spun un cuvânt care nu este pe placul lor sau care nu este în conformitate cu dorințele lor, vor profita de acest lucru și vor face acuzații scandaloase. Nu sunt răi oamenii ca aceștia? Oare nu sunt ei demoni în viață? Toți cei cu firi vicioase și rațiune nefondată sunt demoni vii. Iar când o persoană interacționează cu un demon viu, poate atrage un dezastru asupra sa cu o singură clipă de neglijență. Nu ar însemna mari necazuri dacă astfel de demoni vii ar fi prezenți în biserică? (Ba da.) După ce acești demoni în viață au făcut crize de furie și și-au vărsat mânia, s-ar putea să vorbească precum un om pentru un timp și să își ceară scuze, dar nu se vor schimba ulterior. Cine știe când li se va acri starea de spirit și vor mai avea un acces de furie, debitându-și argumentele absurde. Ținta acceselor de furie și a izbucnirilor lor este diferită de fiecare dată; la fel și sursa și fundalul izbucnirilor lor. Cu alte cuvinte, orice îi poate declanșa, orice îi poate face să se simtă nemulțumiți și orice îi poate face să reacționeze într-un mod isteric și irațional. Cât de îngrozitor, cât de supărător! Acești oameni răi și dereglați își pot pierde mințile în orice moment; nimeni nu știe ce sunt capabili să facă. Am cea mai mare ură pentru astfel de oameni. Fiecare dintre ei ar trebui să fie înlăturat – toți trebuie îndepărtați. Nu vreau să am nicio legătură cu ei. Au mintea tulbure și o fire brutală, sunt plini de argumente absurde și de cuvinte diavolești, iar atunci când li se întâmplă lucruri, răbufnesc cu privire la acestea într-un mod impetuos. Unii dintre ei plâng când răbufnesc, alții țipă, alții bat din picioare și sunt unii care chiar scutură din cap și gesticulează. Pur și simplu, sunt fiare, nu oameni. Unii bucătari aruncă oale și farfurii când își pierd cumpătul; alții, care cresc porci sau câini, le dau cu piciorul și lovesc aceste animale când își pierd cumpătul, vărsându-și toată furia asupra lor. Indiferent ce se întâmplă, acești indivizi reacționează mereu cu furie; nici nu se calmează ca să reflecteze, nici nu acceptă acel lucru de la Dumnezeu. Ei nu se roagă și nu caută adevărul, nici nu caută să aibă părtășie cu alții. Când nu au de ales, îndură; când nu sunt dispuși să îndure, o iau razna, debitând argumente absurde, acuzându-i și condamnându-i pe alții. Spun deseori lucruri precum: „Știu că toți sunteți educați și mă priviți cu dispreț”; „Știu că familiile voastre sunt bogate și mă disprețuiți pentru că sunt sărac”; sau „Știu că mă disprețuiți pentru că nu am o bază solidă în credința mea și pentru că nu urmăresc adevărul.” În ciuda faptului că sunt în mod evident conștienți de numeroaselor lor probleme, nu caută niciodată adevărul pentru a le rezolva și nici nu discută despre cunoașterea de sine în părtășia lor cu ceilalți. Când sunt menționate problemele lor, le resping și dau vina pe altcineva, împingând toate problemele și responsabilitățile asupra altora și chiar se plâng că motivul pentru comportamentul lor este faptul că alții îi maltratează. Este ca și cum crizele lor de furie și provocările lipsite de sens ar fi cauzate de alții, ca și cum toți ceilalți ar fi de vină și, pur și simplu, ei nu au altă opțiune decât să acționeze în acest fel – cred că se apără în mod legitim. Ori de câte ori sunt nemulțumiți, încep să-și verse resentimentele și să debiteze prostii, insistând asupra argumentelor lor absurde, de parcă toți ceilalți ar greși, înfățișându-i pe alții ca pe niște ticăloși și pe ei înșiși ca pe singurele persoane bune. Indiferent cât de multe crize de furie fac sau câte argumente absurde debitează, cer să se vorbească bine despre ei. Chiar și atunci când greșesc, le interzic altora să-i expună sau să-i critice. Dacă atragi atenția chiar și asupra unei mici probleme a lor, te vor ademeni în dispute fără sfârșit, iar atunci poți să-ți iei gândul de la o viață pașnică. Ce fel de persoană este aceasta? Este cineva irezonabil și dificil în mod intenționat, iar cei care procedează așa sunt considerați oameni răi.

Oamenii care sunt iraționali și voit problematici, s-ar putea, în general, să nu comită nicio faptă trădătoare sau rea, dar în clipa în care le sunt implicate interesele, reputația sau demnitatea, explodează de mânie, au accese de furie, acționează indisciplinat și chiar amenință cu sinuciderea. Spuneți-Mi, dacă o asemenea persoană absurdă și irațional de crudă apare într-o familie, oare nu ar suferi întreaga familie? Gospodăria ar fi atunci învăluită în agitație, plină de țipete și urlete, fiind imposibil de trăit acolo. Unele biserici au asemenea oameni; deși s-ar putea să nu se vadă când totul este normal, nu știi niciodată când s-ar putea să aibă o răbufnire și să se dezvăluie. Principalele manifestări ale unor asemenea oameni includ, printre altele, accese de furie, perorarea unor argumente absurde și înjuratul în public. Chiar dacă aceste comportamente apar doar o dată pe lună sau la șase luni, ele provoacă mari suferințe și greutăți, perturbând în diferite măsuri viața bisericească a celor mai mulți oameni. Dacă se confirmă cu adevărat că o persoană face parte din această categorie, ar trebui să fie gestionată cu promptitudine și îndepărtată din biserică. Unii ar putea spune: „Acești oameni nu fac niciun rău. Nu pot fi considerați oameni răi; ar trebui să fim toleranți și răbdători cu ei.” Spuneți-Mi, ar fi în regulă să nu ne ocupăm de asemenea oameni? (Nu, nu ar fi în regulă.) De ce nu? (Pentru că acțiunile lor provoacă necazuri și supărări semnificative majorității oamenilor și, de asemenea, provoacă tulburări în viața bisericii.) Pe baza acestui final, este clar că aceia care tulbură viața bisericii, chiar dacă nu sunt oameni răi sau antihriști, nu ar trebui să rămână în biserică. Asta este pentru că asemenea oameni nu iubesc adevărul, ci sunt scârbiți de el și indiferent câți ani cred în Dumnezeu sau cât de multe predici aud, nu vor accepta adevărul. Odată ce fac un lucru rău și sunt emondați, au accese de furie și perorează aberații. Chiar și atunci când cineva are părtășie cu ei despre adevăr, nu o acceptă. Nimeni nu se poate înțelege cu ei. Chiar și atunci când am părtășie cu ei despre adevăr, s-ar putea să rămână tăcuți în aparență, dar în sinea lor, nu o acceptă. Când înfruntă situații reale, se comportă în continuare așa cum au făcut-o întotdeauna. Nu-Mi ascultă cuvintele, așa că sfaturile voastre ar fi și mai puțin acceptate de ei. Deși s-ar putea ca acești oameni să nu comită fapte foarte rele, ei nu acceptă deloc adevărul. Uitându-ne la natura-esență pe care o au, nu numai că le lipsesc conștiința și rațiunea, dar sunt, de asemenea, iraționali, voit problematici și surzi la argumente. Pot să obțină mântuirea asemenea oameni? Categoric nu! Cei care nu acceptă deloc adevărul sunt neîncrezători, lacheii Satanei. Când lucrurile nu merg cum vor ei, fac crize de furie, perorează insistent argumente ridicole și nu ascultă adevărul, indiferent cum este comunicat. Asemenea oameni sunt iraționali și voit problematici, pur și simplu diavoli și duhuri rele; sunt mai răi decât fiarele! Devin cazuri de boli psihice cu rațiune nesănătoasă și nu sunt niciodată capabili de căință adevărată. Cu cât rămân mai mult în cadrul bisericii, cu atât mai multe noțiuni au despre Dumnezeu, cu atât mai multe cerințe absurde au de la casa lui Dumnezeu și cu atât mai mari tulburări și prejudicii provoacă vieții bisericești. Asta afectează pătrunderea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și progresul firesc al lucrării bisericii. Prejudiciul adus lucrării bisericii nu este mai mic decât cel provocat de oamenii răi; ar trebui să fie îndepărtați din timp din biserică. Unii oameni spun: „Nu cumva doar sunt puțin indisciplinați? Nu ajung la punctul de a fi răi, așa că nu ar fi mai bine să-i tratăm cu iubire? Dacă îi păstrăm, probabil că se pot schimba și pot fi mântuiți.” Îți spun Eu, este imposibil! Nu există niciun „probabil” în cazul acesta – acești oameni nu pot fi mântuiți sub nicio formă. Asta pentru că nu înțeleg adevărul și cu atât mai puțin îl acceptă; le lipsesc conștiința și rațiunea, gândirea lor este anormală și le lipsește chiar și bunul simț fundamental necesar pentru a fi om. Sunt oameni cu rațiune nesănătoasă. Dumnezeu nu mântuiește sub nicio formă asemenea oameni. Nici cei cu o gândire ceva mai normală și un calibru mai bun, dacă nu acceptă deloc adevărul, nu pot fi mântuiți, nemaivorbind despre cei cu rațiune șubredă. Să tratezi în continuare asemenea oameni cu dragoste și să te agăți de speranță pentru ei, nu este prea nesăbuit și ignorant? Vă spun acum: este absolut corect să-i înlăturați din biserică pe cei care sunt irezonabili, supărători în mod intenționat și care nu ascultă de rațiune. Acest lucru le oprește în mod esențial hărțuirea față de biserică și aleșii lui Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor. Dacă există asemenea oameni irezonabili în orice biserică, aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-i raporteze și, odată ce conducătorii și lucrătorii primesc astfel de rapoarte, ar trebui să-i trateze prompt. Acesta este principiul pentru tratarea celui de-al șaselea tip de oameni – cei care sunt irezonabili și supărători în mod intenționat.

G. Implicarea constantă în activități licențioase

Al șaptelea tip îi include pe cei care se implică în activități licențioase, un grup menționat frecvent. Deși manifestările umanității lor nu sunt atât de rele – nimic precum semănarea discordiei sau comiterea de fapte rele și provocarea de tulburări – ei au o trăsătură comună, și anume că în relațiile lor cu sexul opus apar mereu probleme și incidente. Indiferent de disponibilitatea oportunităților, astfel de probleme apar mereu în cazul lor, iar dacă nu există oportunități, le creează, prin urmare astfel de „povestiri” apar oricum. Indiferent de circumstanțe, de cine este cealaltă persoană sau de distanța față de acea persoană, astfel de incidente li se întâmplă din când în când. Ce fel de incidente? Se întâlnesc cu cineva, vor mereu să se apropie de cineva, dezvoltă sentimente pentru cineva sau pun ochii pe cineva, printre alte astfel de lucruri. Nu reușesc niciodată să trăiască normal și să-și îndeplinească îndatoririle în mod normal, fiind permanent influențați de dorințe desfrânate. Adică, în situațiile obișnuite în care oamenii normali nu s-ar implica în astfel de probleme, ei fac frecvent acest lucru. Nu au nevoie de circumstanțe speciale sau de cineva care să le creeze oportunități; aceste incidente se întâmplă pur și simplu în mod natural. După ce apar astfel de incidente, indiferent de consecințe, un grup de oameni sau o anumită persoană este mereu obligată să plătească. Ce prețuri plătește? Îndeplinirea datoriei sale este afectată; lucrarea bisericii este întârziată și împiedicată; unii tineri sunt perturbați, cad în ispită și își pierd interesul față de credința în Dumnezeu și îndeplinirea îndatoririlor lor; iar unii oameni chiar își pierd îndatoririle sau renunță la ele. Cei care se implică în activități licențioase sunt prea problematici. La fiecare pas, membrii de sex opus roiesc în jurul lor, apropiindu-se de ei, flirtând cu ei și chiar recurgând la tachinări jucăușe. Deși nu pot apărea probleme serioase, de natură esențială, ei tulbură grav starea normală a aleșilor lui Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Oriunde merg, aduc necazuri și tulburări celorlalți, lucrării și bisericii, chiar seducând cu orice ocazie membrii de sex opus pe care îi consideră atrăgători și stabilind relații cu ei. Este o bătaie de cap prea mare. Odată ce se îndrăgostesc de cineva, acea persoană este condamnată la nenorocire, fiind incapabilă să creadă în mod normal în Dumnezeu sau să-și mai îndeplinească îndatoririle. Consecințele sunt de neimaginat. Acea persoană nu poate rezista fără să-l contacteze sau să-l vadă pe seducător și, în timp ce se ocupă cu îndatoririle sale, nu poate să se căsătorească sau să-și întemeieze o familie, iar relația nu poate fi ruptă. Ce se întâmplă în cele din urmă? Începe să sufere îngrozitor, îndurând foarte multă durere! Dacă îndură până când este pedepsită în timpul dezastrelor, pentru ea s-a terminat de tot, speranța sa de a fi mântuită este spulberată. Unii greșesc o dată și nu se căiesc când sunt emondați, ci greșesc a doua sau chiar a treia oară, intrând în trei sau patru relații pe parcursul a doi sau trei ani, ceea ce constituie o tulburare pentru aleșii lui Dumnezeu și pentru viața bisericii și îi determină pe aleșii lui Dumnezeu să-i deteste. Acest lucru lasă o pată asupra lor, pe care o regretă tot restul vieții.

Unii oameni, deoarece arată destul de bine și au o anumită eleganță și unele înzestrări și talente sau și-au asumat o lucrare importantă, au mereu membri de sex opus care roiesc în jurul lor ca muștele, înconjurându-i. Unii le servesc masa, alții le fac patul, unii le spală rufele, alții le cumpără suplimente alimentare și produse cosmetice, le oferă mici daruri și așa mai departe. Aceștia îi primesc cu bucurie pe toți, știind în inima lor că un astfel de comportament din partea celorlalți este inadecvat, dar nu-l resping niciodată, seducând deodată mai mulți membri de sex opus. Acei oameni se luptă între ei pentru șansa de a-i sluji, concurându-se și devenind geloși unul pe celălalt, în timp ce persoana licențioasă se bucură de această senzație, considerându-se extrem de fermecătoare. În realitate, problemele bărbaților și ale femeilor sunt înțelese bine de către adulți și chiar și unii minori le înțeleg; doar neghiobii, cei cu dizabilități intelectuale sau bolnavii mintal nu le înțeleg. De ce concurează acești oameni cu atâta înverșunare pentru a sluji și a-i face pe plac unui membru de sex opus? Doar din dorința de a-l seduce, nu-i așa? Nu este nevoie să o spunem pe șleau; toată lumea știe ce se întâmplă. Este un lucru de care oamenii sunt foarte conștienți, un lucru care este în mod evident inadecvat, dar acea persoană nu-l refuză, ci îl acceptă în tăcere – cum se numește acest lucru? Se numește flirt. Aceasta știe că este vorba de seducția dintre bărbați și femei, dar nu vrea să refuze din cauza fiorului provocat de satisfacerea dorințelor desfrânate ale trupului. Simte că această senzație este un fel de desfătare, mai bună chiar decât orice mâncare delicioasă din lume, așa că nu refuză. Când persoana în cauză nu refuză, cei care o seduc sunt și mai fericiți, crezând că sunt aceia de care îi place persoanei respective și bucurându-se de situație în sinea lor. Și acea persoană crede că, atât timp cât nu a avut loc o relație semnificativă, nu poate fi considerată ceva serios, că licențiozitatea din rândul non-credincioșilor este mult mai gravă și că aceasta este considerată cel mult seducție, semănând cu întâlnirile normale. Dar așa ar trebui să fie întâlnirile? Astăzi cu o persoană, mâine cu alta, participând nechibzuit, iarăși și iarăși, la jocul întâlnirilor și al seducției cu oricine. Oriunde merg, astfel de oameni licențioși își prioritizează descătușarea dorințelor desfrânate, dându-se în spectacol și apelând la seducție. Cu cât seduc mai mulți oameni, cu atât sunt mai fericiți. Ce se întâmplă până la urmă? După ce se dau în spectacol în mod repetat, unii frați și surori le discern comportamentul și scriu împreună o scrisoare conducătorilor de nivel superior. O investigație le verifică afirmațiile, iar persoana licențioasă este înlăturată din biserică. Vedeți ce se întâmplă? Nu se încheie acolo calea credinței lor în Dumnezeu? Finalul lor este dezvăluit. Acțiunile și comportamentul lor, pe care oamenii le consideră intolerabile, sunt și mai detestabile pentru Dumnezeu. Comportamentul de care dau dovadă acești indivizi nu reprezintă relațiile adecvate dintre oameni și nici nu reflectă nevoile umane normale. Acțiunile lor pot fi descrise printr-un singur cuvânt: „licențiozitate”. La ce se referă licențiozitatea? La implicarea nechibzuită în relații cu sexul opus, seducerea iresponsabilă a altora după bunul plac, ademenirea și hărțuirea membrilor de sex opus. Este o joacă cu pofta trupească, fără a ține cont de cost sau de consecințe. Dacă cineva mușcă în cele din urmă momeala și participă la flirturi romantice cu ei, aceștia refuză atunci să recunoască, spunând: „Doar glumeam. Ai luat-o în serios? De fapt, nu asta era intenția mea; ai înțeles altceva.” Nu sunt aceștia diavoli care îi ispitesc pe oameni? După ce ispitesc o persoană, își caută următoarea țintă, seducându-i pe alții. Cât de îngrozitori și de ticăloși sunt! După ce seduc pe cineva, refuză să recunoască. Nu este dezgustător dacă cineva este indus în eroare de o astfel de persoană și este prins în mreje? (Ba da.) Sunt odioși cei care îi seduc în mod nechibzuit pe alții? (Da.) Dacă cineva ajunge la vârsta căsătoriei și este adult, casa lui Dumnezeu a declarat de la început că nu se opune întâlnirilor sale normale sau căsătoriei și conviețuirii sale în mod normal, că permite acest lucru și îi acordă libertatea de a proceda astfel. Există însă mai multe condiții: implicarea în activități licențioase nu este permisă; seducția și flirturile nechibzuite, precum și hărțuirea cu nepăsare a celor de sex opus nu sunt permise. Casa lui Dumnezeu nu restricționează întâlnirile, dar nu permite seducția nechibzuită. Ce înseamnă „seducție nechibzuită”? Înseamnă să hărțuiești un membru de sex opus și, apoi, să nu recunoști că ai făcut asta. Oamenii pe care îi hărțuiesc nu sunt adevăratele lor iubiri; ei nu intenționează să se implice în relații de lungă durată sau să se căsătorească, ci vor doar să o seducă pe cealaltă persoană, să se joace și să se distreze cu ea, să caute senzații tari, să aibă mai mulți parteneri, să se comporte în mod desfrânat – aceasta se numește licențiozitate. În biserică, licențiozitatea nu este permisă, iar dacă apare, cei implicați ar trebui tratați conform principiilor de îndepărtare a oamenilor. Desigur, în cadrul echipelor de evanghelizare, astfel de circumstanțe nu sunt permise pentru oamenii care predică Evanghelia, fie că provin din biserici cu datorie full-time sau din biserici obișnuite. Dacă cineva se folosește de pretextul predicării Evangheliei pentru a-i seduce pe alții în mod nechibzuit, alegând doar membri de sex opus cu care să coopereze sau predicând Evanghelia doar membrilor de sex opus, profitând astfel de ocazie pentru a se implica în relații inadecvate, acest lucru perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu de evanghelizare. Conducătorii și lucrătorii trebuie să înlăture cu promptitudine astfel de oameni.

Pentru a găsi membri de sex opus și a se implica în activități licențioase, unii oameni nu țin cont de vârstă și nu au nicio limită privind vârsta. Ei încearcă doar să seducă cât mai mulți oameni, fără să simtă vreo urmă de rușine. Unii nu-și satisfac doar dorințele desfrânate ale trupului seducând membri de sex opus – ba chiar îi vor cere celuilalt să le achite cheltuielile de trai, să le cumpere lucruri și așa mai departe. Dacă descoperiți asemenea indivizi sau cineva raportează astfel de întâmplări, ar trebui să fie tratați cu promptitudine. Singura soluție este de a-i îndepărta pe acești oameni, de a-i îndepărta permanent. Aceasta deoarece, pentru oamenii care au astfel de probleme, nu este în niciun caz o problemă de moment. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei căsătoriți – deși au un soț sau o soție acasă, ei tot vizează în mod special sexul opus, sub pretextul că predică Evanghelia. Caută oameni de orice fel, fie că sunt bogați sau săraci și, dacă găsesc pe cineva pe placul lor, pot chiar să fugă cu persoana respectivă, fără să mai predice Evanghelia – pur și simplu nu mai cred în Dumnezeu. Dacă asemenea oameni pot fi descoperiți devreme, ar trebui îndepărtați rapid și permanent din rândurile celor care predică Evanghelia, fără a le oferi o altă șansă și fără a fi nevoie de alte observații. Înțelegeți? Unii spun: „Viața unora este grea. Dacă seduc pe cineva de sex opus pentru a-și întemeia o familie, iar cealaltă persoană poate să creadă în Dumnezeu și să-i sprijine, n-ar fi o situație reciproc avantajoasă?” Îți spun: astfel de oameni trebuie îndepărtați cât mai curând posibil; nu-i interesează deloc viața de familie, ci să se implice în activități licențioase. De ce sunt atât de sigur? Dacă n-ar fi genul care să se implice în activități licențioase, atunci, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, nu ar continua în niciun caz cu astfel de comportamente, ci le-ar considera dezgustătoare, mai ales dacă sunt căsătoriți. Tendințele din întreaga lume de acum sunt licențioase și ticăloase; oamenii se complac în pofta lor trupească și concurează pentru cine poate seduce mai mulți membri de sex opus, fără să simtă nevoia de reținere, deoarece această societate și această omenire nu condamnă și nu batjocoresc aceste acțiuni. Oamenii cred așadar că, dacă pot câștiga bani implicându-se în activități licențioase și vânzându-și trupul, acesta este un semn de îndemânare sau pricepere. Ei consideră că pot fi mândri de acest lucru. După ce ajung însă să creadă în Dumnezeu, opiniile lor despre aceste chestiuni se schimbă complet. Ei găsesc calea corectă de a trata dorințele desfrânate ale trupului, care implică înainte de toate înfrânarea. Cum poate să dea cineva dovadă de înfrânare? Oamenii trebuie să cunoască rușinea și să aibă simțul rușinii. Aceasta se numește umanitate normală. Toată lumea are dorințe desfrânate, dar oamenii trebuie să știe să se înfrâneze, să aibă simțul rușinii. Chiar dacă au unele gânduri de acest fel, ar trebui să se înfrâneze deoarece cred în Dumnezeu și au conștiință și rațiune. Nu trebuie în niciun caz să dea curs gândurilor nepotrivite din mintea lor, cu atât mai puțin să se complacă. Ar trebui să caute adevărul pentru a rezolva aceste probleme. Chiar dacă sunt noi credincioși care nu înțeleg adevărul, tot ar trebui să se evalueze în raport cu standardele elementare ale moralității umane. Dacă îți lipsește chiar și acest nivel de înfrânare, atunci îți lipsește umanitatea normală și conștiința și rațiunea umanității normale. Toate speciile de animale respectă o anumită ordine și urmează reguli în această privință, neacționând nechibzuit; în calitate de ființe umane, oamenii ar trebui să fie și mai puțin susceptibili să acționeze nechibzuit și ar trebui să aibă și mai multă înfrânare. Dacă îți lipsește chiar și acest nivel de înfrânare și de autocontrol, cum poți spera să cauți și să practici adevărul? Dacă nu-ți poți rezolva nici măcar propria poftă ticăloasă, cum îți poți rezolva firile corupte? Natura ta de împotrivire și de trădare a lui Dumnezeu ar fi și mai imposibil de rezolvat, nu-i așa? (Da.) Dacă nu poți face față nici măcar dorințelor desfrânate ale trupului, atunci cum poți spera să-ți rezolvi firile corupte? Nici nu te gândi la asta. Nu vei putea realiza acest lucru.

Unii oameni caută mereu oportunități de întâlniri în timp ce predică Evanghelia și astfel de incidente se întâmplă frecvent. Cei care se implică în mod obișnuit în relații romantice în timp ce-și neglijează îndatoririle corespunzătoare au fost îndepărtați și tratați, în timp ce aceia care comit ocazional fărădelegi sunt avertizați. Odată ce găsesc circumstanțele potrivite și întâlnesc pe cineva pe care îl consideră un iubit, aceste persoane cu firi ticăloase cad în ispită. Intenția lor de a primi binecuvântări crezând în Dumnezeu dispare astfel în toiul poftei lor ticăloase. De îndată ce intră într-o relație romantică, neglijează orice altceva, chiar abandonându-și intenția de a fi binecuvântate și urmăresc doar fericirea trupului. După una sau două greșeli, ar putea să simtă puține autoreproșuri și mâhnire, dar după trei sau patru ori, devine licențiozitate. Odată ce se instalează licențiozitatea, nu mai simt autoreproșuri sau mâhnire, deoarece pojghița de rușine care este condiția de bază a umanității cuiva a fost deja spartă. Ei nu mai consideră că licențiozitatea este rușinoasă și, astfel, continuă să recurgă la ea. Cei care pot continua să recurgă la licențiozitate se complac în mod deosebit în dorințele lor desfrânate, nedând dovadă de nicio înfrânare. Astfel de indivizi nu au voie să intre în biserică și trebuie să fie înlăturați; nu le arătați indulgență și nu găsiți nicio scuză pentru a-i păstra. Casa lui Dumnezeu nu duce lipsă de oameni care să predice Evanghelia; nu are nevoie de astfel de desfrânați care să umple locurile, deoarece acest lucru face de ocară numele lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă cineva raportează sau dacă descoperi personal asemenea indivizi în cadrul echipei de predicare a Evangheliei, ar trebui să știi ce să faci. Dacă unii noi credincioși au această problemă, ar trebui să aveți mai întâi părtășie despre adevăr în legătură cu această problemă, aducând la cunoștința tuturor principiile și atitudinile bisericii față de cei care comit acte de licențiozitate. Ar trebui cel puțin să li se dea o avertizare inițială pentru a evita căderea lor și a-i împiedica să folosească predicarea Evangheliei drept o ocazie de a recurge la astfel de comportamente, dând în cele din urmă vina pe cei responsabili sau pe conducători și lucrători deoarece nu au avut părtășie în prealabil despre adevărurile-principii relevante. Prin urmare, înainte ca astfel de incidente să se producă, înainte ca unii oameni să fie conștienți de atitudinea casei lui Dumnezeu față de astfel de indivizi și de chestiuni, atunci când oamenilor nu le sunt clare aceste probleme, conducătorii și lucrătorii trebuie să aibă părtășie în mod explicit și clar despre aceste principii, astfel încât să știe în ce comportament și în ce natură se încadrează aceste chestiuni și care este atitudinea casei lui Dumnezeu față de asemenea chestiuni și indivizi. După o părtășie detaliată despre aceste principii, dacă se agață în continuare de propriul curs și stăruie în metodele lor, în ciuda cunoașterii acestor principii, atunci trebuie să fie tratați și îndepărtați. Dacă astfel de indivizi apar în biserică, provocând adesea incidente prin seducerea altora sau hărțuind frecvent membrii de sex opus, cu siguranță au probleme. Chiar dacă nu au apărut probleme semnificative, conducătorii și lucrătorii ar trebui să-i avertizeze pe acești indivizi și să se ocupe de ei sau să-i îndepărteze din locurile în care oamenii își îndeplinesc îndatoririle; în cazuri grave, ar trebui îndepărtați direct. Aici se încheie părtășia noastră despre al șaptelea aspect al manifestărilor umanității oamenilor.

18 decembrie 2021