Cât timp am avut părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor? (Patru luni și jumătate.) După ce am avut părtășie despre acest lucru atât de mult timp, aveți acum o înțelegere oarecum mai clară despre lucrarea specifică pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă? (Da, înțelegerea noastră cu privire la acest lucru este oarecum mai clară.) Ar trebui să fie mai clară decât înainte. Părtășia Mea este atât de specifică și de clară încât, dacă cineva tot nu o înțelege, asta ar însemna că are un intelect îndoielnic, nu-i așa? (Ba da.) Privind acest lucru acum, credeți că este ușor să fiți conducători și lucrători buni? (Nu este ușor.) De ce calități este nevoie? (O persoană trebuie să aibă calibrul și umanitatea necesară conducătorilor și lucrătorilor, precum și adevărul-realitate și un simț al răspunderii.) Trebuie să aibă cel puțin conștiință, rațiune și loialitate și, pe urmă, calibru și capacitate de lucru. Când o persoană are toate aceste calități poate să fie un conducător sau lucrător bun și să-și îndeplinească responsabilitățile.

Punctul doisprezece: Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele (Partea a doua)

La ultima adunare, am avut părtășie despre al doisprezecelea punct al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor: „Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele.” În cadrul acestui punct, am avut în principal părtășie despre oamenii, evenimentele și lucrurile care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii. Dacă își doresc să oprească și să restricționeze diverși oameni, evenimente și lucruri care provoacă perturbări și tulburări în cadrul bisericii și dacă vor să facă bine această lucrare, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi să știe și să-și dea seama care oameni, evenimente și lucruri perturbă și tulbură lucrarea bisericii și ordinea normală a bisericii. După aceea, ei trebuie să le coreleze cu oamenii, evenimentele și lucrurile din lucrarea concretă a bisericii și din viața bisericească și apoi să îndeplinească diverse sarcini, precum oprirea și restricționarea lor. Aceasta este o cerință pentru conducători și lucrători. La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre diverși oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea bisericii și viața bisericească, începând cu cei care au legătură cu viața bisericească. De asemenea, am împărțit în categorii oamenii, evenimentele și lucrurile din viața bisericească a căror natură este aceea de a provoca perturbări și tulburări. Câte chestiuni au fost în total? (Unsprezece. Prima: a vorbi deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr; a doua: a rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima; a treia: a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale; a patra: a forma clici; a cincea: a lupta pentru statut; a șasea: a semăna discordie; a șaptea: a-i ataca și a-i chinui pe oameni; a opta: a răspândi noțiuni; a noua: a vărsa negativitate; a zecea: a răspândi zvonuri nefondate; și a unsprezecea: a încălca principiile pentru alegeri.) A șasea chestiune este a semăna discordie, a cărei natură este de a provoca perturbări și tulburări, însă, în comparație cu celelalte fapte rele, este o problemă minoră. Schimbați-o cu „a se implica în relații nepotrivite” și natura ei este mult mai gravă decât cea a semănării discordiei. A șaptea chestiune este a-i ataca și a-i chinui pe oameni. Schimbați-o cu „a se implica în atacuri reciproce și în dispute verbale” – nu are aceasta o natură mai gravă, mai specifică și mai potrivită? (Ba da.) Atacurile reciproce și disputele verbale sunt tipuri de probleme care au loc de obicei în viața bisericească și care au legătură cu perturbările și tulburările. Modificarea acestor două chestiuni le face mai potrivite și mai apropiate de problemele care apar în viața bisericească. A unsprezecea chestiune este a încălca principiilor pentru alegeri. Schimbați-o cu „a manipula și a sabota alegerile”. Este doar a schimbare ce ține de cuvinte; natura ei rămâne aceeași, doar că i se intensifică gradul – acum are mai multă legătură cu natura de a provoca perturbări și tulburări.

Diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură viața bisericească

V. A lupta pentru statut

Ultima dată am avut părtășie până la a patra chestiune, a forma clici. Acum vom trece la părtășia despre a cincea chestiune, a lupta pentru statut. Problema luptei pentru statut este una care apare deseori în viața bisericească și nu e ceva neobișnuit să vezi asta. Ce stări, comportamente și manifestări aparțin practicii luptei pentru statut? Despre care manifestări ale luptei pentru statut se poate spune că fac parte din problema perturbării și tulburării lucrării lui Dumnezeu și a ordinii normale a bisericii? Indiferent despre ce chestiune sau categorie avem părtășie, aceasta trebuie să se refere la ceea ce se specifică la punctul doisprezece despre „diverse persoane, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii”. Trebuie să atingă nivelul de perturbare și tulburare și trebuie să aparțină acestei naturi, numai atunci merită să fie subiect al părtășiei și disecării. Ce manifestări ale luptei pentru statut sunt asociate cu această natură a perturbării și tulburării lucrării casei lui Dumnezeu? Cea mai comună este lupta oamenilor cu liderii de biserică pentru statut, care se manifestă în ei în principal prin detectarea anumitor lucruri despre conducători şi a greșelilor lor, pentru a-i ponegri și condamna și pentru a le expune în mod intenționat dezvăluirile de corupție, eșecurile și neajunsurile din umanitatea și calibrul lor, mai ales când vine vorba de abateri și greșeli pe care le-au săvârșit în lucrarea lor sau când s-au ocupat de oameni. Aceasta este cel mai frecvent întâlnită și cea mai flagrantă manifestare a luptei cu liderii de biserică pentru statut. În plus, acestor oameni nu le pasă cât de bine își fac lucrarea conducătorii de biserică, dacă acționează sau nu conform principiilor și dacă există sau nu probleme cu umanitatea lor și sunt pur și simplu sfidători cu acești conducători de biserică. De ce sunt sfidători? Pentru că și ei vor să fie conducători de biserică, aceasta este ambiția lor, dorința lor și, astfel, sunt sfidători. Indiferent cum lucrează conducătorii de biserică sau cum se ocupă de probleme, acești oameni descoperă mereu lucruri despre ei, îi judecă și îi condamnă, ba chiar merg până la a avea o imagine deformată a lucrurilor, a denatura faptele și a exagera cât de mult posibil. Ei nu folosesc principiile pe care casa lui Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor pentru a evalua dacă acești conducători acționează conform principiilor, dacă sunt oameni drepți, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul și dacă au conștiință și rațiune. Nu-i evaluează pe conducători potrivit acestor principii. În schimb, pe baza propriilor intenții și scopuri, caută constant nod în papură și născocesc plângeri, găsind lucruri de care să-i acuze pe conducători sau lucrători, răspândind pe la spatele lor zvonuri că fac lucruri care nu sunt în acord cu adevărul sau expunându-le neajunsurile. De exemplu, ar putea spune: „Liderul cutare a făcut o dată o greșeală și a fost emondat de Cel de mai sus, dar niciunul dintre voi nu a știut asta. Vedeți, știu atât de bine să se prefacă!” Nu țin cont și nu le pasă dacă acest conducător sau lucrător este o țintă a cultivării făcute de casa lui Dumnezeu sau dacă este conform standardului în calitate de conducător sau lucrător, pur și simplu continuă să îl judece, distorsionând faptele și făcând mișcări meschine împotriva lui, pe ascuns. Și cu ce scop fac aceste lucruri? Ca să lupte pentru statut, nu-i așa? În tot ceea ce spun și fac există un scop. Ei nu țin cont de lucrarea bisericii, iar evaluarea pe care le-o fac conducătorilor și lucrătorilor nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu sau pe adevăr, cu atât mai puțin pe rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sau pe principiile pe care Dumnezeu le cere omului, ci pe propriile intenții și scopuri. Contrazic tot ceea ce spun conducătorii sau lucrătorii și apoi își oferă propriile „perspective”. Indiferent cât din ceea ce spun conducătorii şi lucrătorii este în conformitate cu adevărul, ei nu acceptă nimic. Resping orice spun conducătorii şi lucrătorii şi își promovează propriile opinii diferite. În special când un conducător sau un lucrător e sincer și-și deschide inima, vorbind despre autocunoașterea sa, ei sunt și mai mulțumiți și cred că și-au găsit ocazia. Ce ocazie? Ocazia de a-l denigra pe acest conducător sau lucrător, de a-i anunța pe toți că acest conducător sau lucrător are un calibru slab, că poate fi slab, că și el este un om corupt, că și el greșește adesea în lucrurile pe care le face și că nu este mai bun decât ceilalți. Aceasta este ocazia lor de a găsi ceva împotriva conducătorului sau lucrătorului, oportunitatea lor de a-i ațâța pe toți să-l condamne, să-l răstoarne și să-l doboare pe acel conducător sau lucrător. Iar motivația pentru toate aceste comportamente și acțiuni nu este alta decât lupta pentru statut. Dacă sunt urmate principiile pentru alegeri și principiile pentru cultivarea și folosirea oamenilor în casa lui Dumnezeu, în împrejurări normale, astfel de indivizi nu vor fi aleși niciodată în calitate de conducători sau lucrători. Ei au deslușit și au înțeles clar acest lucru, astfel încât recurg la orice mijloace pentru a-i ataca și a-i condamna pe conducători și lucrători. Indiferent cine ajunge conducător sau lucrător, ei sunt pur și simplu sfidători cu el, caută mereu nod în papură și fac comentarii critice iresponsabile la adresa lui. Chiar dacă nu e nimic în neregulă cu acțiunile sau cuvintele acestor conducători şi lucrători, ei reușesc întotdeauna să le găsească vreo vină – de fapt, problemele de care se leagă nu sunt principiale, ci sunt chestiuni pur și simplu banale. Așadar, de ce insistă asupra acestor chestiuni banale? De ce sunt capabili să-i judece și să-i condamne în mod atât de deschis pe conducători și lucrători pentru astfel de lucruri? Au un singur scop, acela de a lupta pentru putere și statut. Indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre diversele manifestări ale conducătorilor falși și ale antihriștilor, ei nu fac niciodată legătura între aceste manifestări și ei înșiși, ci le corelează numai cu liderii și lucrătorii, la toate nivelurile. Odată ce găsesc o potrivire, se gândesc: „Acum am dovezi; în sfârșit am găsit ceva ce pot să folosesc împotriva lor și am prins o ocazie bună.” Apoi devin și mai neînfrânați când expun, judecă, emit aprecieri critice și condamnă tot ce fac acești conducători și lucrători. La prima vedere, unele dintre chestiunile pe care le aduc în discuție ar putea părea puțin problematice, dar când sunt evaluate prin prisma principiilor, sunt nesemnificative. Atunci, de ce le aduc în discuție? Singurul motiv pentru care o fac este să-i expună pe conducători și pe lucrători, cu scopul de a-i condamna și a-i învinge. Dacă liderii și lucrătorii cad în negativitate, imploră milă și îngenunchează în fața lor, dacă frații și surorile văd că acești conducători și lucrători sunt tot timpul negativi și slabi și că fac deseori greșeli atunci când acționează și nu îi mai aleg în calitate de conducători, dacă frații și surorile nu mai ascultă cu aceeași atenție când acești conducători au părtășie despre adevăr și dacă oamenii nu mai colaborează la fel de activ și serios când acești conducători implementează lucrarea, atunci cei care luptă pentru statut vor fi mulțumiți și vor avea o ocazie de care să profite. Acesta este scenariul pe care și-l doresc cel mai mult să-l vadă și ceea ce speră cel mai mult că se va întâmpla. Care este scopul lor când fac toate acestea? Nu este de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă adevărul și să-i discearnă pe conducătorii falși și pe antihriști, nici să îi conducă pe oameni înaintea lui Dumnezeu. În schimb, scopul lor este să-i învingă și să-i doboare pe conducători și pe lucrători, astfel încât toată lumea să-i considere pe ei cei mai potriviți candidați pentru a sluji în calitate de conducători. În acest punct, țelul lor va fi fost atins și vor trebui doar să aștepte ca frații și surorile să-i numească drept conducători. Există astfel de oameni în biserică? Cum sunt firile lor? Acești indivizi au firea ticăloasă, nu iubesc deloc adevărul și nici nu îl practică; nu își doresc decât să dețină puterea. Dar cei care înțeleg o parte din adevăr și au un oarecare discernământ – ar fi aceștia dispuși să lase astfel de oameni să dețină puterea? Ar fi dispuși să cadă sub puterea lor? (Nu.) De ce nu? Dacă majoritatea oamenilor ar putea să vadă clar natura-esență a unor astfel de indivizi, i-ar mai alege drept conducători? (Nu.) Nu i-ar alege, decât dacă tocmai s-au întâlnit cu toții și nu se cunosc prea bine. Dar odată ce se cunosc și văd clar care indivizi au calibru slab și sunt confuzi, care sunt oameni răi cu firi ticăloase și înșelătoare, care sunt dornici să lupte pentru statut și să meargă pe calea antihriștilor, care pot să urmărească adevărul și să-și facă îndatoririle cu loialitate și așa mai departe, odată ce pricep natura-esență și categoriile diverșilor oameni, alegerea conducătorilor va fi relativ corectă și în concordanță cu principiile.

Oare cei mai mulți oameni ar prefera să aleagă un conducător care întotdeauna luptă pentru statut sau ar alege pe cineva al cărui calibru și ale cărui capacități de lucru sunt relativ medii, dar care este sârguincios și statornic? Când nu este clar cum este caracterul acestor doi indivizi, care este natura-esență pe care o au sau pe ce cale sunt, pe care ar prefera să-l aleagă cei mai mulți oameni drept conducător? (Pe al doilea, cel care este statornic.) Cei mai mulți oameni l-ar alege pe al doilea. Manifestările celor care luptă tot timpul pentru statut sunt dovezi ale umanității și esenței lor. Nu pot cei mai mulți oameni să-și dea seama de manifestările lor și să le discearnă? Oamenii vor spune: „Acest om îi dă tot timpul bătăi de cap conducătoarei de biserică; ambițiile sale sunt orientate către obținerea statutului de conducător de biserică, vrea să o înlocuiască în funcția ei de conducătoare. De când această persoană a fost aleasă conducătoare de biserică, a luat-o tot timpul în vizor și a considerat-o neplăcută. O vorbește mereu pe la spate și îi găsește vină în tot ce face, legându-se de tot ce poate și, de asemenea, o judecă și îi descoperă neajunsurile pe la spatele ei. Mai ales în timpul adunărilor sau când are părtășie despre lucrare, dacă ea nu se exprimă clar pentru un moment, o întrerupe, dând dovadă de multă nerăbdare. Ba chiar o disprețuiește, batjocorind-o, ridiculizând-o și râzând de ea; îi face probleme la fiecare pas și o pune în situații stânjenitoare.” Cu aceste comportamente expuse în fața tuturor, nu vor fi cei mai mulți oameni capabili să-l discearnă pe acest individ? (Ba da.) Atunci, este propice acest lucru pentru ocuparea poziției de conducător de către el? Categoric nu. Sunt acești oameni care luptă pentru statut deștepți sau nesăbuiți? În mod clar sunt idioți, proști. Mai este un lucru grav: acești indivizi sunt diavoli, iar natura lor este neschimbătoare! Dorința lor de putere și statut este incontrolabilă, chiar până într-acolo încât își pierd rațiunea, acesta nefiind un lucru pe care îl deține umanitatea normală. Această dorință depășește limitele raționalității și ale conștiinței umanității normale, atingând nivelul lipsei de scrupule. Acești oameni vor acționa astfel în orice moment, loc sau context, fără să se gândească la consecințe, cu atât mai puțin la impactul acțiunilor lor. Acestea sunt cele mai tipice manifestări și abordări ale celor care luptă pentru statut. Oricând are loc o adunare sau o părtășie despre lucrare, de îndată ce toată lumea se adună, acești indivizi provoacă perturbări și tulburări ca niște muște nesuferite, stricând viața bisericească și ordinea normală a părtășiei despre adevăr. Asemenea comportamente și abordări au natura de a provoca perturbări și tulburări. Nu ar trebui să fie restricționați astfel de indivizi? În cazuri grave, nu ar trebui să fie îndepărtați sau excluși? (Ba da.) Uneori, a se baza exclusiv pe puterea conducătorilor bisericii pentru a-i restricționa pe oamenii răi poate fi un efort oarecum izolat, slab – dacă, după ce văd clar gravitatea perturbărilor și tulburărilor provocate de oamenii răi și după ce le discern temeinic esența, frații și surorile se pot uni cu liderii bisericii pentru a opri și restricționa astfel de indivizi răi, nu ar fi acesta un lucru mai eficient? (Ba da.) Dacă cineva spune: „Restricționarea oamenilor răi este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor, nu are nicio legătură cu noi, credincioșii de rând. Nu ne vom bate capul cu asta! Oamenii răi luptă pentru statut cu liderii de biserică; ei luptă pentru statut cu aceia care îl au. Noi nu avem statut; nu încearcă să ia nimic de la noi. În orice caz, pe noi nu ne afectează. Lăsați-i să lupte cât vor. Dacă liderii de biserică au abilitatea, ar trebui să-i restricționeze; dacă nu, ar trebui să-i lase în pace. Ce legătură are asta cu noi?” Este bun acest punct de vedere? (Nu.) De ce nu este bun? (Ei nu susțin ordinea normală a bisericii.) Ca să o spunem în termeni mai potriviți, la ce se referă ordinea normală a bisericii? Nu se referă la viața bisericească normală? (Ba da.) Aceasta implică viața bisericească ordonată și normală – implică mâncatul și băutul ordonat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că oamenii pot să citească prin rugăciune cuvântul lui Dumnezeu și să împărtășească experiențe personale într-o viață bisericească în care Duhul Sfânt lucrează, Dumnezeu este prezent și Dumnezeu îndrumă și, în același timp, primesc și luminare și îndrumare de la Duhul Sfânt și capătă lumină. De aceste lucruri ar trebui să se bucure aleșii lui Dumnezeu în viața bisericească. Dacă unii oameni distrug această ordine normală, atunci ar trebui să fie opriți și restricționați conform principiilor și nu ar trebui să fie tolerați. Acestea nu sunt doar responsabilitatea și obligația conducătorilor și lucrătorilor, ci și a tuturor celor care înțeleg adevărul și au discernământ. Desigur, ar fi cel mai bine dacă liderii de biserică ar putea să dirijeze această lucrare, având părtășie cu frații și surorile despre natura acțiunilor acestor indivizi, pe ce tipuri de oameni se bazează acești indivizi în manifestările lor și modul în care frații și surorile ar trebui să discearnă și să deslușească asemenea indivizi. Dacă acești oameni răi nu sunt restricționați și frații și surorile sunt cu toții tulburați, induși în eroare și amăgiți de ei, iar conducătorii bisericii ajung, în schimb, să fie izolați de către acești oameni răi, atunci această biserică va deveni paralizată și, inevitabil, va fi cuprinsă de haos. Poate viața bisericească normală să continue în astfel de împrejurări? Dacă nu poate să continue, vor mai fi roditoare adunările bisericii? Vor mai câștiga ceva aleșii lui Dumnezeu din astfel de adunări? Dacă aleșii lui Dumnezeu nu câștigă nimic din ele, atunci sunt astfel de adunări binecuvântate sau detestate de Dumnezeu? Desigur, sunt detestate de El. Adunările fără lucrarea Duhului Sfânt și fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu mai pot fi considerate viață bisericească, ci mai degrabă devin întâlnirile unui grup social. Îi place cuiva viața bisericească dezordonată? Este edificatoare sau benefică pentru cineva? (Nu.) Dacă în această perioadă nu ai câștigat nimic de la nicio adunare în ceea ce privește intrarea ta în viață, atunci acest timp nu a avut nicio valoare sau însemnătate pentru tine; ai irosit acest timp. Nu înseamnă asta că intrarea ta în viață a suferit o pierdere? (Ba da.) Dacă, în timpul unei adunări, sunt oameni care luptă pentru statut, dezbat și se ceartă cu un conducător de biserică și, în consecință, oamenii ajung să se simtă neliniștiți, întreaga adunare fiind cuprinsă de o atmosferă apăsătoare, plină de energia ticăloasă a Satanei și dacă, pe lângă dezbaterea unor subiecte precum cine are dreptate și cine greșește, nu vine nimeni înaintea lui Dumnezeu să se roage și să caute adevărul și nimeni nu acționează conform principiilor, atunci, după acest tip de adunare, credința ta în Dumnezeu se va fi intensificat sau diminuat? Vei fi înțeles și dobândit mai multe lucruri când vine vorba despre adevăr sau mintea ta va fi fost tulburată de dispute, fără ca tu să fi dobândit absolut nimic? Uneori s-ar putea să gândești: „Nu înțeleg de ce oamenii cred în Dumnezeu. Ce rost are să crezi în Dumnezeu? Cum pot acești oameni să se poarte în acest fel? Mai sunt ei credincioși în Dumnezeu?” Din cauza unei singure tulburări din partea Satanei și a diavolilor, inimile oamenilor devin tulburate și confuze; ei simt că este inutil să creadă în Dumnezeu și nu cunosc valoarea credinței în Dumnezeu, iar mințile lor devin răvășite. Dacă toată lumea poate fi vigilentă și îndeosebi sensibilă și aprigă în privința unor astfel de chestiuni, mai degrabă decât să fie amorțită şi înceată, atunci, când oamenii răi spun sau fac frecvent lucruri în biserică de dragul luptei pentru statut, cei mai mulți oameni își vor da seama repede că este o problemă care trebuie rezolvată. Vor fi capabili să discearnă cu rapiditate cine manipulează aceste situații și care este firea-esență pe care o are, își vor da seama repede de gravitatea problemei și vor putea să-i oprească și să-i restricționeze pe cei răi într-o perioadă scurtă de timp, îndepărtându-i din biserică și împiedicându-i să-i tulbure și să-i constrângă în continuare pe oamenii din biserică. Nu ar fi acest lucru benefic și edificator pentru cei mai mulți oameni? (Ba da.)

Dacă întâlniți situații în care oameni răi luptă pentru statut, cum vă veți ocupa de ei? Care este opinia majoritară? (Vom opri acest comportament.) Doar îl veți opri? Cum îl veți opri? Le veți interzice să vorbească sau veți spune: „Nu ne place ce spui, așadar, vorbește mai puțin la adunările viitoare!” Va funcționa asta? Te vor asculta? (Nu.) Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să le expui și să le diseci temeinic intențiile, motivațiile și natura-esență conform cuvântului lui Dumnezeu, ca frații și surorile să-i poată discerne și să fie atenți în privința unor astfel de oameni și a naturii acțiunilor lor, mai degrabă decât să fie persoane care caută să le facă pe plac oamenilor și doar așteaptă ca liderii bisericii și lucrătorii să-i expună pe oamenii răi, înainte ca tu să iei atitudine și să spui: „N-ar mai trebui să fie acceptați la adunări.” Este bine să fii o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor? (Nu, nu este.) Când se confruntă cu astfel de situații, nu preferă cei mai mulți oameni să se ferească și să evite aceste probleme, mai degrabă decât să fie în dezacord cu acei oameni răi, ca să poată evita să-i ofenseze și să le fie greu să interacționeze cu ei ulterior? Nu aderă cei mai mulți oameni la principiul pentru interacțiunile lumești de a fi persoane care caută să le facă pe plac oamenilor? (Ba da.) Atunci, aceasta este problema. Să presupunem că optzeci la sută dintre oamenii unei biserici sunt persoane care caută să le facă pe plac celorlalți și, când văd astfel de indivizi răi luptând pentru statut, superioritate și poziții de conducători în viața bisericească, nimeni nu se ridică să-i oprească sau să-i restricționeze, majoritatea având următoarea perspectivă: „Cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine. Nu-mi pot permite să-i provoc, așadar, nu pot să-i evit pur și simplu? Doar mă voi feri de ei și cu asta am rezolvat totul. N-au decât să se lupte; când vine vremea, îi va pedepsi Dumnezeu. Ce legătură are asta cu mine?” În aceste împrejurări, mai poate fi roditoare viața bisericească? Cei mai mulți oameni sunt leneși și dependenți; odată ce sunt aleși conducătorii bisericii, ei consideră că lucrarea lor s-a terminat și doar așteaptă ca liderii bisericii să facă totul. În cazul în care îi întrebi dacă au fost distribuite în biserica lor cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu, dacă au existat perturbări și tulburări ale vieții bisericești sau dacă cineva trâmbițează mereu cuvinte și doctrine sau luptă cu liderii bisericii pentru statut, ei spun: „Conducătorii bisericii știu totul despre aceste lucruri. Eu nu știu nimic despre ele și nu am nevoie să-mi bat capul cu ele. Conducătorii se vor ocupa de ele la momentul potrivit.” Ei nu sunt preocupați sau interesați de nimic, nu sunt informați de nimic și nici nu știu, nici nu le pasă de nimic referitor la oamenii, evenimentele sau lucrurile implicate în viața bisericească despre care ar trebui să știe. Când vine vorba de ceea ce spun și fac atunci când luptă pentru statut acești oameni răi care apar în biserică, cât și de tulburările şi efectele pe care le provoacă asupra vieții bisericești, ei sunt cu totul indiferenți și nu se interesează sau nu întreabă de aceste lucruri. După ce totul s-a terminat, în cazul în care îi întrebi dacă au dobândit vreun discernământ, dacă pot să-i discearnă pe oamenii răi și care sunt manifestările oamenilor răi, ei nu pot spune nimic altceva decât: „Întreabă-i pe conducătorii bisericii; ei știu totul.” O astfel de persoană nu este un sclav? Este un sclav, este lașă şi inutilă și trăiește o existență abjectă. Situațiile în care oameni răi luptă pentru statut necesită discernământ, gestionare și rezolvare. Aceasta nu este numai responsabilitatea conducătorilor bisericii; aleșii lui Dumnezeu împărtășesc cu toții această responsabilitate. Cei mai mulți conducători înțeleg câteva adevăruri în plus față de o persoană de rând, sunt atenți la aceste chestiuni și pot să vadă țelurile și esența acțiunilor acestor oameni. În același timp, cei mai mulți oameni ar trebui, de asemenea, să învețe efectiv lecții, să-și sporească discernământul și să cadă de acord cu cei care au simțul dreptății în biserică și înțeleg și urmăresc adevărul, pentru a lua măsuri potrivite împotriva acestor indivizi răi care tulbură și perturbă viața bisericească. Ar trebui să-i izoleze sau să-i îndepărteze, mai degrabă decât să stea cu mâinile în sân și doar să asculte puțină părtășie, ar trebui să-și lărgească un pic orizonturile și să aibă o oarecare conștientizare în inimile lor când se confruntă cu aceste chestiuni și după aceea să-și considere lucrarea terminată. Aceasta pentru că lucrarea bisericii nu este ceva ce îi privește doar pe conducătorii de biserică și a trăi o viață bisericească bună și a păstra ordinea normală a vieții bisericești nu sunt doar responsabilitatea conducătorilor de biserică – necesită efortul colectiv al tuturor celor care iau atitudine pentru a o păstra.

Oamenii care luptă pentru statut – tipul menționat în a cincea chestiune – apar adesea în viața bisericească. Cea mai evidentă manifestare a lor este lupta pentru statut cu liderii de biserică, urmată de lupta pentru statut cu aceia dintre frați și surori care au calibru bun și înțeleg adevărul cu puritate relativă, cu cei care au înțelegere spirituală și cei care înțeleg adevărurile-principii, provocându-i deseori pe acești indivizi. Acești oameni au adesea părtășie despre unele înțelegeri pure și o lumină pură în viața bisericească, împărtășind unele experiențe personale care sunt valoroase și transmit o înțelegere practică; acest lucru îi ajută și îi edifică mult pe frați și surori. După ce aud părtășia lor, frații și surorile au o cale, știind cum să practice și să experimenteze cuvântul lui Dumnezeu și cum să-și rezolve propriile probleme. Sunt foarte recunoscători pentru îndrumarea lui Dumnezeu și, în același timp, îi admiră și îi stimează pe cei care au o înțelegere pură a adevărului și experiențe practice. Astfel, ei tind să-i privească pe acești oameni cu respect și să se apropie de ei. Apariția în viața bisericească a acestor lucruri pozitive care Îl mulțumesc pe Dumnezeu este ceea ce vor să vadă cel mai puțin aceia care luptă pentru statut. Ori de câte ori văd pe cineva care are părtășie despre experiențe practice, ei nu se simt în largul lor și sunt invidioși, devenind deosebit de stânjeniți. În stânjeneala lor, ei manifestă un comportament de sfidare, dispreț și nemulțumire, deseori calculând în inimile lor cum să-i facă pe cei care au experiențe practice și înțeleg adevărul să pară nesăbuiți, precum și cum să-i facă pe frați și surori să le vadă defectele și neajunsurile, să nu-i mai respecte sau să nu se apropie de ei. Prin urmare, cei care luptă pentru statut sunt nevoiți să spună unele lucruri și să întreprindă anumite acțiuni. Îi atacă și îi exclud pe cei care împărtășesc mărturii bazate pe experiență și pe cei a căror părtășie frecventă despre adevăr aprovizionează și sprijină intrarea în viață a fraților și surorilor. Deseori exploatează personajele pozitive și le expun neajunsurile, cu scopul de a-i îndepărta pe aleșii lui Dumnezeu de toți cei care au adesea părtășie despre adevăr și împărtășesc mărturii bazate pe experiență. În concluzie, cei care luptă pentru statut sunt personaje negative care se infiltrează în biserică și joacă rolul de slujitori ai Satanei.

O soră care comisese erori în relațiile ei intime, înainte de a crede în Dumnezeu, s-a căit după ce a devenit credincioasă și nu a mai făcut niciodată asemenea greșeli. A avut remușcări îndeosebi pentru fărădelegile ei din trecut și, astfel, s-a destăinuit și a avut părtășie cu frații și surorile. Care sunt scopul și principiul faptului de a se destăinui și a avea părtășie? Sunt de a cultiva înțelegerea reciprocă și a elimina piedicile interne dintre frați și surori. Cei mai mulți frați și surori, după ce înțeleg adevărul, pot să se destăinuie și să aibă părtășie despre propriile dezvăluiri de corupție și fărădelegile din trecut, exprimând în același timp recunoștință și laudă pentru mântuirea din partea lui Dumnezeu. Sunt potrivite o asemenea destăinuire și părtășie? (Da.) După ce înțeleg adevărul, cei mai mulți frați și surori sunt capabili să se destăinuie și să aibă părtășie în acest mod; constituie asta o problemă? (Nu.) Este foarte normal ca oamenii să fi comis anumite greșeli în privința relațiilor lor intime sau în alte privințe, înainte să ajungă să creadă în Dumnezeu. Unii oameni pot să vorbească despre aceste greșeli, în vreme ce alții le ascund și se deghizează și, indiferent cum practică alții destăinuirea și dezvăluirea lor, ei înșiși nu spun nimic. Cred că aceste greșeli sunt secretele lor rușinoase pe care nu le pot spune nimănui, de teamă să nu-și piardă reputația, imaginea și poziția. Totuși, unii oameni pricep lucrurile diferit; ei consideră că, de vreme ce au ajuns să creadă în Dumnezeu și au acceptat mântuirea din partea Lui, ar trebui să se destăinuie și să aibă părtășie acum despre fărădelegile lor din trecut și căile greșite pe care au mers, să le aducă în discuție pentru a fi disecate și că acestea sunt doar lucruri prin care au trecut în calitate de oameni corupți de Satana. Acum, sunt capabili să se destăinuie, să se dezvăluie și să aibă părtășie. Fie că e pentru a face o sinteză a trecutului, fie pentru a-i pune capăt, faptul că acești oameni pot să facă acest lucru dovedește că atitudinea lor față de practicarea adevărului este următoarea: sunt dispuși să îl practice și au hotărârea de a-l practica. Modul în care cineva practică depinde de înțelegerea și hotărârea sa. Totuși, a se destăinui și a se dezvălui nu reprezintă în niciun caz o greșeală, cu atât mai puțin un păcat. Nu ar trebui folosite ca avantaje asupra cuiva, cu atât mai puțin nu ar trebui să devină o dovadă folosită de o persoană pentru a-l ataca. Majoritatea oamenilor pot să trateze această chestiune în mod corect, adică înțelegerea pe care o au despre acest lucru este pură și în conformitate cu adevărurile-principii. Totuși, indivizii răi nutresc intenții rele; ei insistă să descopere lucruri despre oameni pentru a-i ridiculiza, a se juca cu ei și a-i judeca. Asemenea fapte rele sunt destul de evidente. Cei care sunt capabili să se dezvăluie, să se destăinuie și să aibă părtășie despre corupția lor și despre căile greșite pe care le-au urmat au inimi înfometate și însetate de dreptate când abordează adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei dobândesc în mod inconștient unele înțelegeri și perspective practice. Aceste înțelegeri și perspective practice îi ajută să găsească o cale de practică în fața dificultăților și a multitudinii de situații care au loc în viața lor, ducând la o înțelegere autentică a adevărului, bazată pe experiență. A avea părtășie despre aceste înțelegeri autentice bazate pe experiență este edificator și de ajutor celorlalți; frații și surorile îi voi privi pe acești oameni cu admirație și respect, spunând: „Experiențele tale practice sunt minunate. După ce le-am auzit, pot să empatizez mai profund. Văd că a ta cale de practică este corectă și binecuvântată de Dumnezeu. Și eu sunt dispus să renunț la noțiunile și prejudecățile mele și să mă debarasez de piedici; vreau să practic adevărul într-un mod simplu și să primesc luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu ca tine. Aceasta este calea cea dreaptă.” Nu sunt aceste manifestări destul de normale? Nu este foarte adecvat să ia naștere o astfel de relație între frați și surori? Acesta este un tip de relație interpersonală care diferă de tipul regăsit printre cei care nu cred în Dumnezeu; este o relație aprobată de Dumnezeu și pe care El Își dorește să o vadă. Numai când există o astfel de relație normală între frați și surori, poate să fie normală și viața bisericească. Totuși, vor exista mereu unii oameni răi sau unii cu intenții malițioase, care se ridică să-i atace, să-i denigreze și să-i excludă pe cei cu experiențe practice, pe cei care sunt însetați și înfometați de adevăr și pe cei care îi admiră și îi stimează pe oamenii cu experiență. De ce îi atacă pe acești oameni? Scopul lor nu este altul decât să lupte pentru un anumit statut în cadrul bisericii. Fiindcă nu iubesc, nici nu urmăresc adevărul, se dau drept urmăritori ai adevărului, plăsmuind experiențe false pentru a-i induce în eroare pe toți și a le câștiga stima. Asta înseamnă a folosi metodele Satanei de a-i induce în eroare şi a-i controla pe oameni, pentru a dobândi statutul și puterea dorită de ei. Asemenea incidente au loc frecvent în bisericile de pretutindeni și sunt vizibile tuturor. Dacă vi se pare că unii frați și surori dețin o parte din adevărul-realitate, că pot avea părtășie în timpul adunărilor despre o înțelegere autentică, bazată pe experiență, a cuvintelor lui Dumnezeu și au câștigat laudele multor oameni, însă, din anumite motive, sunt atacați, acuzați sau făcuți să sufere de unii oameni, atunci ar trebuie să fiți atenți și să discerneți ce fel de oameni adoptă acest comportament. De ce sunt deseori atacați și excluși cei care urmăresc adevărul? Ce se întâmplă, de fapt, aici? Fără îndoială, acest lucru indică o problemă.

În viața bisericească ar trebui să se acorde o importanță deosebită celor care le găsesc frecvent vină conducătorilor și lucrătorilor. În plus, unii oameni își bat joc, iau în derâdere sau îi atacă adesea pe cei care urmăresc relativ adevărul și tânjesc după cuvintele lui Dumnezeu. Aceste personaje negative ar trebui să fie și ele monitorizate îndeaproape și supravegheate, pentru a vedea care sunt următoarele lor acțiuni. Dacă cineva poate să expună neajunsurile conducătorilor de biserică sau să-i atace pe oamenii care dețin adevărul-realitate, fără niciun motiv întemeiat, în timp ce participă la viața bisericească, categoric există o problemă și un motiv în spatele acestui lucru; cu siguranță nu este fără pricină. Frații și surorile ar trebui să le acorde o atenție serioasă unor astfel de indivizi, pentru că nu este o chestiune măruntă. Uneori, după ce a auzit doar o mărturie de experiență practică și a simțit bucurie deplină în inimă sau după ce tocmai a dobândit puțină lumină și înțelegere, un om poate să devină confuz din cauza câtorva cuvinte amăgitoare rostite de oameni răi, pierzându-se astfel tot ce acel om tocmai dobândise. Tocmai când a început să își clădească un pic de credință, el este tulburat de oameni răi și se întoarce la statutul lui inițial; tocmai când începe să capete puțină sete de adevăr și de cuvântul lui Dumnezeu, alături de un pic de hotărâre de a practica adevărul, el este tulburat de oameni răi, pierzându-și curajul și motivația, după care vrea să plece repede din acest loc conflictual. Sunt grave aceste consecințe? Sunt foarte grave. Astfel, în biserică, dacă există cineva care stârnește tot timpul dispute din cauza unui lucru care nu este în conformitate cu dorințele sale, dacă se ceartă în legătură cu cine are dreptate și cine greșește, dacă dezbate răul și binele și chiar contestă cine este superior sau inferior, atunci, oamenii ar trebui să-și dea seama că asemenea indivizi ar putea fi problematici în viitor. Vedeți ce rol joacă în biserică, ce consecințe provoacă şi, prin asta, puteți să deslușiți care este natura-esență pe care o au.

În viața bisericească, mai există un tip de manifestare a luptei pentru statut care implică perturbarea și tulburarea vieții bisericești și a lucrării bisericii. De exemplu, uneori, când frații și surorile au părtășie împreună despre o problemă, părtășia fiecăruia are o oarecare lumină; cu cât au părtășie mai mult, au atât mai clare și mai lucide devin adevărurile-principii, iar calea de practică devine repede înțeleasă. Totuși, cineva ar putea veni brusc cu o „idee strălucită”, o sugestie de-ale sale, întrerupând fluxul părtășiei și schimbând subiectul, lăsând neterminată părtășia despre subiectul principal. La prima vedere, nu pare să provoace o tulburare, cu atât mai puțin să îi restricționeze pe ceilalți să aibă părtășie despre adevăr, dar nu a ales momentul potrivit să vină cu acest subiect. Introducând o nouă chestiune despre care să se aibă părtășie și să se discute într-un moment critic, când se are părtășie despre adevăr pentru a rezolva o problemă, chestiunea inițială este întreruptă înainte să fie rezolvată pe deplin. Nu înseamnă asta a abandona o sarcină la jumătatea drumului? Nu întârzie acest lucru rezolvarea problemei? Nu doar că problema nu a fost rezolvată, dar a fost întârziată și înțelegerea adevărului de către oameni. Sunt susceptibili să facă asta oamenii cu rațiune? Exagerăm dacă spunem că asemenea lucruri perturbă și tulbură viața bisericească? Nu cred că exagerăm deloc. A tulbura astfel o adunare când se are părtășie despre adevăr pentru a rezolva o problemă – nu înseamnă asta a perturba și a tulbura în mod deliberat viața bisericească? Dacă cineva se tot bagă ca musca în lapte în momentele critice, când se are părtășie despre adevăr pentru a rezolva o problemă, dacă încearcă mereu să întrerupă lucrurile, atunci aceasta nu este o problemă care ține de lipsa de rațiune; înseamnă a tulbura adunarea în mod deliberat, în timp ce se are părtășie despre adevăr pentru a rezolva o problemă, este pur și simplu fapta rea de a perturba și tulbura viața bisericească – numai antihriștii și oamenii răi fac asta, numai oamenii care urăsc adevărul fac asta. Indiferent de context sau de circumstanțe, asemenea oameni trebuie să vină mereu cu „ideile lor strălucite”, vor mereu ca privirile să fie ațintite asupra lor, ca ei să fie în centrul atenției. Indiferent cât de crucial sau important este subiectul despre care au părtășie oamenii, trebuie să se bage tot timpul ca musca în lapte, pentru a distrage atenția oamenilor și a trâmbița idei răsunătoare, vrând să pară unici. Ce fel de manevră vor să facă? Nu luptă pentru statut? Vor să controleze situația. Ei nu vor ca oamenii să aibă o înțelegere și o claritate mai mare în privința adevărului; îi interesează cel mai mult să-i facă pe toți să le acorde atenție, să îi asculte, să li se supună și ca toți să facă exact cum spun ei. În mod clar este vorba de lupta pentru statut. Pentru unii oameni, indiferent ce lucrare fac, când le ceri să aibă părtășie despre idei și planuri specifice pentru implementarea unui lucru și despre pașii specifici pentru a le îndeplini în detaliu, nu pot să spună nimic. Totuși, adoră să trâmbițeze idei răsunătoare, părând că sunt neconvenționali și că fac ceva inedit și uimitor. Indiferent de situația curentă, imediat ce le vine o idee inedită, o prezintă de parcă ar fi inspirați, propunându-le degrabă celorlalți să o accepte și să fie de acord cu ea, fără să stea prea mult pe gânduri. Dar când li se cere în cele din urmă să discute despre căi specifice de practică, rămân fără grai. Le lipsește competența, dar tot vor să se dea în spectacol, țintind mereu să fie văzuți. Nu sunt dispuși să joace un rol secundar; nu vor să fie doar niște adepți de rând. Se tem mereu că alții îi vor desconsidera și vor tot timpul să-și facă simțită prezența. Așadar, trâmbițează mereu idei răsunătoare, ca să fie văzuți. De ce fac asta tot timpul? Când le trece prin minte o idee, ei o consideră orbește bună și demnă de practicat, fără să stea pe gânduri sau înainte ca ideea să fie bine gândită. Când prezintă în grabă această idee, alți oameni nu o înțeleg și pun în mod firesc unele întrebări. Incapabili să răspundă, tot insistă că ideea lor este corectă și că toți ar trebui să o accepte. Ce fel de fire este aceasta? Ce consecințe va aduce persistența lor nefondată asupra propriilor perspective? Este benefic sau tulburător pentru lucrarea bisericii? Este benefic sau dăunător pentru aleșii lui Dumnezeu? Sunt capabili să spună asta fără niciun simț al responsabilității – care este scopul lor? Doar să-și facă simțită prezenta. Se tem că alții nu vor ști că ei au asemenea „idei strălucitoare”, că nu vor ști că ei au calibru, inteligență și abilități; năzuiesc la această recunoaștere, să-i facă pe majoritatea oamenilor să aibă o stimă deosebită pentru ei. Ce se întâmplă în final? Fac sugestii în grabă, iar ceilalți cred inițial că aceștia au într-adevăr unele abilități, ceva autentic. Dar, cu trecerea timpului, devine evident că nu sunt decât niște netoți, lipsiți de înțelegere sau aptitudini reale, vrând totuși să aibă ultimul cuvânt mereu. Asta este lupta pentru statut. Fără abilități reale, ei totuși vor să decidă tot; trâmbițează mereu idei răsunătoare, fără să prezinte niciun plan concret, lipsindu-le o cale specifică de practică. Care ar fi consecințele dacă într-adevăr li s-ar încredința sarcini unor astfel de oameni? Cu siguranță ar duce la întârzieri. De ce caută mereu să lupte pentru statut, să dețină puterea, când nu pot realiza nimic? Sunt doar niște netoți cărora le lipsesc câteva doage; ca să o spunem mai elegant, sunt complet lipsiți de rațiune. Există mult prea mulți astfel de oameni printre non-credincioși, care vorbesc mult și nu fac nimic. Cei mai mulți oameni pot să discearnă câte puțin despre acest tip de persoană. Dacă cineva trâmbițează mereu idei răsunătoare și vrea să pară inovator, oamenii ar trebui să fie atenți să nu fie păcăliți de el. Dacă într-adevăr este cineva cu idei pătrunzătoare care poate să prezinte și un plan concret, este acceptabil doar dacă este fezabil; dacă doar trâmbițează idei răsunătoare, fără să prezinte planuri concrete, atunci ar trebui să fie tratat cu prudență. Ar trebui să se aibă părtășie pentru a determina dacă există sau nu vreo cale viabilă pentru ideile sale. Dacă majoritatea simte că ideea sa este fezabilă și are o cale de practică, atunci ar trebui încercată o perioadă pentru a vedea care sunt rezultatele, înainte de a lua o decizie.

Indiferent de aspectul adevărului despre care biserica are părtășie sau de ce problemă rezolvă, tot felul de oameni se vor da în spectacol. După ce interacționează mult timp, o persoană poate să vadă cine iubește și acceptă realmente adevărul și cine sunt cei care perturbă și tulbură, neocupându-se de sarcinile cuvenite. Credeți că aceia cărora le place să trâmbițeze idei răsunătoare pot să accepte adevărul și să pornească pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu? Cred că nu le este ușor să facă asta. Ce rol joacă acești oameni în viața bisericească? Care sunt consecințele faptului că trâmbițează deseori idei răsunătoare și nu se ocupă de sarcinile cuvenite? Acest lucru perturbă și tulbură viața bisericească, după cum pot vedea cei mai mulți oameni și, dacă asta continuă, va întârzia urmărirea adevărul și pătrunderea în realitate a aleșilor lui Dumnezeu. Chiar dacă cei cărora le place să trâmbițeze idei răsunătoare nu sunt neapărat oameni răi, consecințele acțiunilor lor sunt foarte dăunătoare intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și, în același timp, și acțiunile lor întârzie și afectează lucrarea bisericii. Așadar, cum ar trebui rezolvată această problemă? Cum ar trebui să ne ocupăm corect de oamenii cărora le place să trâmbițeze idei răsunătoare și să prezinte idei inedite? Prima metodă este aceasta: dacă le place să trâmbițeze idei răsunătoare și au întotdeauna opinii, lăsați-i mai întâi să vorbească și apoi folosiți discernământul. Oricine ar fi, toți sunt liberi să vorbească și să exprime opinii; nimeni nu ar trebui să restricționeze acest lucru. Oricui are cu adevărat idei și perspective înțelepte ar trebui să i se permită să ia cuvântul și să fie explicit, să-i lase pe toți să vadă și apoi să se aibă părtășie și să se discute, pentru a vedea dacă este corect, dacă este în conformitate cu adevărurile-principii și dacă există vreo parte care poate fi adoptată. Dacă merită să se învețe din asta și se poate trage vreun beneficiu, atunci e bine; dacă, după părtășie și discuție, se determină că lucrurile pe care le spun nu au valoare și nu sunt recomandabile, atunci acestea ar trebui să fie abandonate. Practicând în acest fel, toată lumea își va spori discernământul; oricând intervine ceva, toți vor ști cum să chibzuiască la acest lucru și vor înțelege mai bine diverși oameni. Asemenea practică este benefică pentru aleșii lui Dumnezeu și nu va provoca tulburări lucrării bisericii; această cale de practică este corectă. A doua metodă este aceasta: când ceea ce se spune nu are valoare și nu se va câștiga niciun beneficiu din asta, chiar dacă se are părtășie și se discută despre acest lucru, astfel de sugestii ar trebui respinse direct și nu mai e nevoie de nicio părtășie sau discuție. Dacă o persoană continuă să ridice astfel de probleme și „idei strălucitoare” fără valoare, făcându-i pe aleșii lui Dumnezeu să devină scârbiți şi să nu mai fie dispuși să le asculte, nu ar trebui să fie restricționată o astfel de persoană? Cel mai bine ar fi să fie sfătuită să dea dovadă de mai multă rațiune, să se abțină de la a spune lucruri care nu ar trebui spuse, pentru a evita să-i afecteze pe ceilalți. Dacă această persoană este lipsită de rațiune și insistă să continue în acest mod, provocând tulburări vieții bisericești și deranjându-i mult pe ceilalți, chiar până în punctul de a-i înfuria, atunci este o persoană rea care tulbură viața bisericească. Ea trebuie să fie tratată conform principiilor casei lui Dumnezeu pentru curățirea bisericii – să fie îndepărtată din biserică; acesta este un lucru potrivit. Spuneți-Mi, ce fel de oameni sunt majoritatea celor cărora le place să trâmbițeze idei răsunătoare? Sunt ei tipul care urmăresc adevărul? Se consumă sincer pentru Dumnezeu? Cu siguranță nu. Atunci, ce scop și ce intenție au când provoacă asemenea tulburări vieții bisericești? Acest lucru necesită discernământ. Dacă toți au deja destulă înțelegere despre asemenea oameni, știind că le lipsește intelectul, calibrul și rațiunea – că sunt simpli netoți – cel mai potrivit mod de a se ocupa de ei când își exprimă „ideile strălucitoare” este de a-i opri și restricționa, făcându-i să tacă. Dacă insistă să vorbească, să provoace tulburări vieții bisericești, atunci ar trebui îndepărtați din biserică, pentru a preveni alte probleme. Unii spun: „Nu înseamnă asta că li se distrug șansele de a fi mântuiți?” E greșit să spunem acest lucru. Ar putea Dumnezeu să mântuiască astfel de oameni? Pot oamenii cu asemenea firi să accepte adevărul? Pot ei să ajungă la mântuire dacă nu acceptă deloc adevărul? Nu este extrem de nesăbuit și ignorant să nu fii în stare nici măcar să deslușești astfel de lucruri? În orice caz, cei care provoacă deseori tulburări vieții bisericești sunt oameni răi și Dumnezeu nu-i mântuiește. A păstra în biserică pe cineva pe care Dumnezeu nu-l mântuiește – nu înseamnă asta a le face rău în mod deliberat aleșilor Săi? Chiar este iubitor cineva căruia îi este milă de astfel de oameni răi? Nu cred; iubirea lui este una falsă. Adevărul e că are intenția de a le face rău aleșilor lui Dumnezeu. Prin urmare, aleșii lui Dumnezeu trebuie să fie vigilenți față de orice persoană care îi apără pe oamenii răi, să nu fie induși în eroare de vorbele lor diavolești. Unii cărora le place să trâmbițeze idei răsunătoare, chiar dacă nu par oameni răi și nu comit fapte rele evidente, pot să provoace tulburări vieții bisericești, trâmbițându-și tot timpul ideile răsunătoare; acești oameni sunt cel puțin zăpăciți. Ce credeți, pot fi mântuiți oamenii zăpăciți? Cu siguranță nu. Dacă oamenii zăpăciți tulbură în mod constant viața bisericească, și aceștia ar trebui îndepărtați din biserică. Oamenii zăpăciți nu acceptă adevărul, sunt iremediabil nepocăiți, iar sfârșitul lor este același ca al oamenilor răi. Fie că sunt răi, fie că sunt zăpăciți, dacă perturbă și tulbură des viața bisericească, nu țin cont de sfaturi și vorbesc necontrolat, ca o moară stricată, incapabili să se oprească, nu este acesta un semn al rațiunii anormale? Care ar fi consecințele dacă astfel de oameni zăpăciți ar continua pe termen lung să tulbure biserica în acest mod? În plus, pot ei să se căiască? Mântuiește Dumnezeu astfel de oameni zăpăciți care au rațiune anormală? Odată ce aceste întrebări sunt înțelese temeinic, va fi clar cum să fie tratați în mod corespunzător acești indivizi. Cu siguranță, oamenii zăpăciți nu iubesc adevărul, iar acesta nu le este accesibil. Oamenii zăpăciți nu pot înțelege limbajul uman; se poate spune că le lipsește umanitatea normală și că sunt pe jumătate nebuni – în realitate, sunt pur și simplu inutili. Pot oamenii zăpăciți să presteze bine servicii? Categoric se poate spune că nu sunt capabili nici să presteze servicii într-un mod conform standardului, deoarece rațiunea lor nu este sănătoasă; sunt oameni care nu pricep o iotă. Dacă cineva dorește să le arate iubire oamenilor zăpăciți, lăsați-i să îi sprijine. Atitudinea casei lui Dumnezeu față de oamenii zăpăciți este că aceștia trebuie îndepărtați. Oricine nu acceptă deloc adevărul, oricine nu e sincer când își face datoria, îndeplinind-o mereu într-un mod superficial, ar trebuie să fie restricționat dacă provoacă adesea tulburări vieții bisericești. Dacă vreunii dintre ei au remușcări și sunt dispuși să se căiască, ar trebui să li se dea șansa. Cei a căror esență nu poate fi deslușită ar trebui păstrați în biserică temporar, permițându-le aleșilor lui Dumnezeu să-i supravegheze, să-i observe și să-și sporească discernământul. Dacă sunt dintre cei care perturbă și tulbură constant și, în ciuda faptului că sunt emondați, rămân iremediabil nepocăiți, continuând să lupte pentru faimă și câștiguri, să atace și să excludă personaje pozitive – atacându-i în special pe cei care urmăresc adevărul și pot să împărtășească mărturii bazate pe experiență și pe cei care se consumă sincer pentru Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle – atunci acești indivizi sunt oameni răi și antihriști, sunt neîncrezători. În cazul unor astfel de oameni, nu este vorba doar de oprirea și restricționarea lor; ar trebui îndepărtați prompt din biserică, pentru a evita alte probleme. Această cale de practică este pe deplin în acord cu intențiile lui Dumnezeu.

Acestea sunt mai mult sau mai puțin diversele manifestări ale luptei pentru statut, de la cele minore la cele grave. Manifestările minore se referă în principal la a-i batjocori pe conducători și lucrători prin cuvinte aspre, a căuta nod în papură și a ataca inițiativele conducătorilor și lucrătorilor, cu scopul de a-i distruge și a-i discredita. Cele mai grave manifestări sunt opoziția directă față de conducători și lucrători, găsirea unor lucruri care să fie folosite împotriva lor și judecarea, condamnarea, atacarea și excluderea lor și apoi izolarea și forțarea lor să-și recunoască vina și să se retragă, cu scopul de apune mâna pe statutul lor. Acestea sunt cele mai grave probleme de perturbare și tulburare care au loc în viața bisericească. Cei care vociferează în mod deschis împotriva conducătorilor și lucrătorilor și luptă cu ei pentru statut sunt aceia care tulbură lucrarea bisericii și I se împotrivesc lui Dumnezeu, sunt oameni răi și antihriști și nu doar că trebuie opriți și restricționați – dacă situația este gravă și este necesar să fie îndepărtați sau excluși, atunci ar trebui să fie tratați conform principiilor. Mai există o manifestare a luptei pentru statut: excluderea și atacarea oamenilor care urmăresc mai mult adevărul în biserică. Fiindcă oamenii care urmăresc adevărul au o înțelegere pură, experiență și cunoaștere adevărată a cuvintelor lui Dumnezeu și au deseori părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme printre frați și surori, edificându-i astfel pe aleșii lui Dumnezeu, și fiindcă dobândesc treptat prestigiu în biserică, acești oameni răi și acești antihriști sunt invidioși și sfidători față de ei, îi exclud și îi atacă. Orice comportament care constă în atacarea și excluderea oamenilor care urmăresc adevărul constituie în mod direct perturbarea și tulburarea vieții bisericești. Unii oameni ar putea să nu vizeze direct conducătorii de biserică, dar au o antipatie și un dispreț aparte pentru oamenii din biserică înzestrați cu înțelegerea adevărului și care au experiențe practice. De asemenea, îi exclud și îi asupresc pe acești oameni, deseori bătându-și joc de ei și luându-i în derâdere, ba chiar întinzându-le capcane și uneltind împotriva lor și așa mai departe. Deși problemele de acest gen sunt mai puțin grave în ceea ce privește natura și circumstanțele lor decât lupta pentru statut cu liderii de biserică, și acestea constituie perturbări și tulburări ale vieții bisericești și ar trebui oprite și restricționate. Dacă sunt afectați majoritatea fraților și surorilor din biserică și aceștia se cufundă deseori în negativitate și slăbiciune – dacă problemele duc la aceste feluri de consecințe, atunci pot fi considerate perturbări și tulburări. Felul de persoană rea care provoacă perturbări și tulburări nu ar trebui să fie doar restricționată, ar trebui să fie trimisă într-un grup B, pentru izolare și reflecție, sau să fie îndepărtată. Cei care se implică în acțiuni care au natura de a provoca perturbări și tulburări sunt oameni care comit de obicei fapte rele. În ceea ce privește modul de a fi tratați, ar trebui să se facă distincție între oamenii răi care comit frecvent fapte rele și cei care le comit ocazional. Cei care comit multiple fapte rele sunt antihriști; cei care comit fapte rele ocazional au umanitate slabă. Dacă doi oameni se ceartă sau se iau la harță din cauza personalităților lor incompatibile, pentru că au perspective diferite când fac anumite lucruri sau fiindcă au moduri diferite de a vorbi, dar nu este afectată viața bisericească, atunci acest lucru nu are natura de a provoca perturbări și tulburări; e diferit de oamenii răi care perturbă și tulbură viața bisericească. Toate lucrurile care au natura de a provoca perturbări și tulburări vieții bisericești, despre care am vorbit, sunt manifestări ale faptelor rele făcute de oameni răi. Când oamenii răi comit fapte rele, este un lucru obișnuit. Aceștia îi urăsc cel mai mult pe oamenii care urmăresc adevărul. Când văd că cineva care urmărește adevărul este capabil să-și împărtășească propria mărturie bazată pe experiență, câștigând astfel admirație specială din partea celorlalți, ei devin invidioși, plini de ură, iar ochii lor ard de furie. Oricine reflectă asupra lor și îi cunoaște, oricine își împărtășește experiențele practice și oricine aduce mărturie pentru Dumnezeu se confruntă cu bătaia de joc, denigrarea, asuprirea, excluderea, judecata și chiar și cu persecuția din partea acestor oameni răi. De obicei acționează în acest fel. Nu permit nimănui să fie mai bun decât ei, nu suportă să vadă oameni care sunt mai buni decât ei. Când văd pe cineva care este mai bun decât ei, sunt invidioși, furioși, indignați și se gândesc să-i facă rău și să-l chinuie. Asemenea oameni au provocat deja perturbări și tulburări grave vieții bisericești, iar conducătorii și lucrătorii ar trebui să se alăture fraților și surorilor pentru a-i expune, a-i opri și a-i restricționa pe astfel de indivizi. Dacă nu este posibil să-i restricționeze, iar ei nu se căiesc sau nu-și schimbă direcția după ce s-a avut părtășie cu ei despre adevăr, atunci sunt persoane rele, iar oamenii răi ar trebui evaluați și tratați conform principiilor casei lui Dumnezeu pentru curățirea bisericii. Dacă, prin părtășie, conducătorii și lucrătorii ajung la un consens și stabilesc că este vorba de cineva rău care tulbură biserica, atunci problema ar trebui gestionată conform adevărurilor-principii: persoana ar trebui îndepărtată din biserică. Nu ar mai trebui să existe toleranță față de asemenea oameni răi care tulbură viața bisericească. Dacă le este clar conducătorilor și lucrătorilor că este vorba de cineva rău care provoacă o tulburare, dar totuși se prefac că ignoră și o tolerează pe persoana rea care face rău și provoacă tulburare, atunci nu își îndeplinesc responsabilitățile față de frați și surori și nu sunt loiali față de Dumnezeu și însărcinarea dată de El.

După înfățișare, unii oameni par a fi în ordine, dar, de fapt, coeficientul lor de inteligență este ca al unui netot. Vorbesc și acționează fără să înțeleagă ce e corect, lipsindu-le raționalitatea umanității normale. Unor astfel de oameni le place și să lupte pentru statut și reputație, se zbat să aibă ultimul cuvânt și concurează pentru stima celorlalți. Deseori propun în viața bisericească perspective și argumente care par valide, dar sunt, de fapt, false, cu scopul de a-și atrage atenția și stima majorității celorlalți, tulburând gândurile oamenilor, tulburându-le înțelegerea și cunoașterea corectă a cuvintelor lui Dumnezeu și tulburându-le înțelegerea pozitivă a tuturor lucrurilor. Când alții au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre înțelegerile lor pure, acești oameni apar brusc, ca niște măscărici, pentru a-și face simțită propria prezență și pentru a atrage atenția tuturor, vrând mereu să le arate fraților și surorilor că ei sunt pricepuți, că sunt erudiți, mari cunoscători și învățați și așa mai departe. Deși încă nu au scopuri clare în ceea ce privește pe care conducător să-l vizeze sau pentru poziția cărui conducător să lupte, dorințele și ambițiile lor sunt atât de mărețe, încât cuvintele și acțiunile lor au provocat tulburări vieții bisericești, așa că și aceștia ar trebui să fie restricționați în funcție de gravitatea situației și a naturii ei. Cel mai bine ar fi să se aibă mai întâi părtășie cu ei despre adevăr, pentru a-i îndruma în mod corect și a le furniza o direcție pentru comportamentul lor, permițându-le să se transforme și să înțeleagă cum să trăiască normal viața bisericească, cum să interacționeze cu ceilalți, cum să stea în locul potrivit lor și cum să fie raționali. Dacă este din cauza vârstei lor tinere, a lipsei de perspectivă și a orgoliului tineresc și dacă s-au căit după părtășie repetată, dându-și seama că acțiunile lor anterioare au fost greșite, rușinoase, că i-au scârbit pe toți și le-au făcut probleme tuturor și dacă și-au exprimat scuzele și regretele pentru asta, atunci nu trebuie să le-o luați în nume de rău – pur și simplu pot fi ajutați cu iubire. Totuși, dacă acțiunile lor rele care i-au tulburat pe toți nu s-au datorat aroganței lor tinerești sau unei lipse de înțelegere a adevărului, ci mai degrabă au fost determinate de motive ascunse, iar ei continuă cu același comportament, în ciuda descurajării repetate; și dacă, în plus, au fost emondați, iar frații și surorile au avut părtășie cu ei despre gravitatea acestei probleme – li s-au oferit părtășie și ajutor atât din privințe negative, cât și din privințe pozitive – dar, totuși, încă nu pot să-și recunoască propria natură-esență, nu pot să vadă tulburarea pe care aceste acțiuni le-o provoacă altora și consecințele lor grave și continuă să provoace tulburări și perturbări, săvârșind aceleași acțiuni ori de câte ori au ocazia, atunci, în acest caz se impun măsuri mai aspre. Dacă, după multe oportunități de a se căi, ei nu reflectă asupra lor înșiși și nu încearcă deloc să se cunoască și, indiferent cum se are părtășie cu ei despre adevăr, nu înțeleg și nici nu știu cum să acționeze rațional și în acord cu principiile, ci în schimb se agață cu încăpățânare de metoda lor proprie de a face lucrurile, atunci acești oameni au o problemă. Cel puțin din punct de vedere rațional, le lipsește rațiunea unei persoane normale. Aparent, așa stau lucrurile. Dacă privim lucrurile prin prisma esenței, oricum se are părtășie cu ei, nu pot recunoaște gravitatea problemei, nici nu-și pot găsi locul potrivit, nici nu pot să aibă părtășie sau să ajute, ori să încerce să practice conform căii despre care au avut părtășie frații și surorile – dacă nu pot să facă nici măcar aceste lucruri, atunci problema lor nu este doar lipsa rațiunii, ci este o problemă cu umanitatea lor. Deși par să nu provoace intenționat perturbări și tulburări, aceste fapte categoric nu sunt fără intenție, ci mai degrabă sunt făcute cu un scop și din anumite motive. Lăsând deoparte care ar putea fi motivele și scopul acestor indivizi, dacă ceea ce spun și fac perturbă și tulbură grav intrarea în viață a fraților și surorilor și viața bisericească, ducând la faptul că mulți nu obțin nimic trăind viața bisericească, până într-acolo încât alții nu sunt dispuși să se întrunească doar pentru că aceștia sunt prezenți sau, oricând vorbesc ei, oamenii sunt plictisiți și vor să plece, atunci natura acestei probleme devine gravă. Cum ar trebui să fie tratați asemenea oameni? Dacă încă persistă să facă aceste lucruri în ciuda faptului că li se oferă părtășie și ajutor cu numeroase ocazii și li se dau oportunități să se căiască, atunci natura-esență pe care o au este cea problematică. Ei nu sunt oameni care cred sincer în Dumnezeu și pot să accepte adevărul, ci au în schimb alte planuri. Uitându-ne la natura-esență pe care o au, categoric perturbările și tulburările pe care le provoacă vieții bisericești nu sunt neintenționate, ci mai degrabă acești oameni au un scop și motive. Dacă unor astfel de oameni li se mai oferă oportunități, este corect față de aleșii lui Dumnezeu care trăiesc normal viața bisericească? (Nu.) Problema cu acești indivizi a fost deja dezvăluită în acest punct; dacă încă li se acordă șanse în așteptarea căinței lor, având ca rezultat faptul că ajung să comită și mai mult rău, împingând și mai mulți oameni în negativitate, slăbiciune și impas, atunci cine va compensa această pierdere? Prin urmare, dacă acestor indivizi li s-au oferit în mod iubitor părtășie și ajutor sau dacă s-au luat măsuri pentru a-i opri și restricționa, însă tot nu își schimbă vechile metode și persistă în comportamentul lor inițial, atunci ar trebui să fie tratați conform principiilor: în cazurile ușoare, ar trebui să fie izolați; în cazurile grave, ar trebui să fie îndepărtați din biserică. Cum sună acest principiu? Este vorba despre a doborî fără milă pe cineva, fără a i se da o șansă să se căiască? Sau a lua o decizie în mod arbitrar, fără a exercita niciun discernământ și fără a înțelege clar care este cu adevărat natura-esență pe care o are? (Nu.) Dacă, în ciuda faptului că li s-au oferit părtășie și ajutor și oportunități să se căiască, metodele și firea acestor oameni nu s-au schimbat deloc, iar ei nici nu se căiesc, rămânând cum erau înainte – singura diferență fiind că lucrurile pe care le-au făcut înainte în mod deschis și vizibil acum le fac în secret și pe furiș, dar tulburarea și perturbarea rămân aceleași – atunci, biserica nu îi mai poate păstra. Asemenea oameni nu sunt membri ai casei lui Dumnezeu; ei nu sunt oile lui Dumnezeu. Prezența lor în casa lui Dumnezeu este numai pentru a provoca tulburări și perturbări, iar ei sunt slujitorii Satanei, nu frați sau surori. Dacă îi tratezi mereu ca pe niște frați și surori, sprijinindu-i și ajutându-i încontinuu și având părtășie cu ei despre adevăr, și se ajunge la o risipă de efort, fără niciun rezultat, nu este un lucru nesăbuit? Este mai mult decât nesăbuit; este stupid, extrem de stupid!

Privind natura problemei, diversele manifestări și tipurile de oameni, evenimente și lucruri implicate în lupta pentru statut pot fi în principiu clasificate în trei tipuri. Lupta pentru statut este o problemă obișnuită în viața bisericească, apărând în diferite grupuri de oameni și în diverse aspecte ale vieții bisericești. În ceea ce-i privește pe cei care luptă pentru statut, în cazurile ușoare, ar trebui să li se ofere o părtășie amplă despre adevăr, pentru a-i sprijini și ajuta, astfel încât să poată înțelege adevărul și să li se dea șansa de a se căi. Dacă este un caz grav, ar trebui să fie monitorizați îndeaproape și, de îndată ce se descoperă că vorbesc sau acționează cu scopul de a îndeplini un anumit motiv sau țel, ar trebui să fie imediat opriți și restricționați. Dacă este un caz și mai grav, ar trebui să fie tratați și abordați conform principiilor bisericii pentru îndepărtarea și excluderea oamenilor. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o îndeplinească liderii și conducătorii când acești oameni, evenimente și lucruri implicate în lupta pentru statut apar în viața bisericească. Desigur, necesită și ca toți frații și surorile să ia atitudine și să coopereze cu liderii și lucrătorii în această lucrare, restricționând împreună diversele comportamente și acțiuni ale oamenilor răi care provoacă perturbări și tulburări, asigurându-se că nu va mai fi nicio perturbare sau tulburare din partea oamenilor răi în viața bisericească, străduindu-se să se asigure că fiecare moment de viață bisericească este luminat de Duhul Sfânt, plin de pace și bucurie și de prezența lui Dumnezeu, că are binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu și să se asigure că fiecare adunare este un prilej de bucurie și câștig. Acesta este cel mai bun tip de viață bisericească, unul pe care Dumnezeu vrea să îl vadă. Asumarea acestei lucrări este relativ complexă pentru conducători și lucrători, fiindcă implică relații interpersonale și implică reputația și interesele oamenilor, precum și nivelul lor de înțelegere a adevărului, făcând-o într-un fel și mai provocatoare. Totuși, când apar probleme, nu le evitați și nu reduceți problemele majore la unele mărunte, lăsându-le în cele din urmă nerezolvate; nici nu ar trebui să fie tratați folosind filosofii pentru interacțiuni lumești, prefăcându-vă că nu-i vedeți. Cu atât mai puțin, nu fiți persoane care caută să le facă pe plac oamenilor, ci mai degrabă tratați diversele tipuri de oameni care luptă pentru statut conform adevărurilor-principii. Este clară această părtășie? (Da.) Atunci, aici se încheie părtășia noastră despre a cincea chestiune.

VI. A se implicaîn relații nepotrivite

A șasea chestiune care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii este a se implica în relații nepotrivite. Atât timp cât oamenii intră în contact și pot să se întrunească, va exista viață colectivă și vor rezulta diverse relații care decurg din acest lucru. Așadar, care dintre aceste relații sunt potrivite și care sunt nepotrivite? Să vorbim mai întâi despre ceea ce constituie relații potrivite și apoi să avem părtășie despre cele nepotrivite. Când frații și surorile se întâlnesc și se salută, ar putea să spună lucruri precum: „Cum îți merge în ultima vreme? Ești sănătos? Copilul tău începe liceul anul viitor? Cum merge afacerea soțului tău?” Se consideră astfel de salutări reciproce o relație potrivită? (Da.) De ce spuneți asta? Pentru că, atunci când se întâlnesc întâmplător doi oameni care nu s-au văzut de mult timp, a spune câteva cuvinte de întâmpinare este eticheta de bază, precum și cea mai importantă manifestare a grijii și întâmpinării. Toate acestea sunt cuvinte, acțiuni și subiecte relevante pe care oamenii le aduc în discuție în limitele umanității normale. Judecând după conversația lor de până acum, se pare că relația lor este destul de potrivită. Dialogul lor se bazează atât pe etichetă, cât și pe umanitatea normală și, din aceste două puncte, se poate determina că relația dintre cei doi oameni care poartă o conversație este potrivită, reprezentând o relație interpersonală normală. Dacă doi oameni se cunosc foarte bine, însă, atunci când se întâlnesc, sunt amândoi încruntați și nu vorbesc unul cu celălalt, iar când se uită unul la altul, ochii lor sunt plini de ostilitate, este aceasta o relație normală? (Nu, nu este.) De ce nu este normală? Cum anume ar trebui definită? Când doi oameni se întâlnesc, dar niciunul nu-l salută pe celălalt sau nici măcar nu spune: „Bună!”, cu atât mai puțin nu se angajează într-o conversație sau într-un dialog normal, este evident că manifestările lor nu reflectă ceea ce se așteaptă de la umanitatea normală. Relația lor nu este o relație interpersonală normală; este oarecum sucită, însă tot nu constituie o relație nepotrivită, încă e destul de departe de asta. În general, dacă relația dintre doi oameni este fondată pe baza umanității normale, în care indivizii pot să interacționeze și să se asocieze normal și conform principiilor și să se ajute, să se sprijine și să se aprovizioneze reciproc, toate acestea indică relații potrivite între oameni. Înseamnă a gestiona lucrurile ca pe o afacere, a nu face tranzacții, fără interese încurcate, cu atât mai puțin cu ură, iar acțiunile nu sunt determinate de dorințe trupești. Toate acestea fac parte din sfera relațiilor potrivite. Oare această sferă nu este cam mare? Relațiile interpersonale normale implică dialog și comunicare în limitele umanității normale, interacționând și asociindu-se cu alții și lucrând împreună pe baza conștiinței și rațiunii umanității normale. La un nivel mai înalt, implică interacțiune și asociere conform adevărurilor-principii. Aceasta este o definiție generală a relațiilor interpersonale potrivite dintre oameni. A se saluta când se întâlnesc este cea mai normală formă de interacțiune. A fi capabili să salute și să poarte o conversație fără să își dea aere, să nu simuleze afecțiunea când aceasta nu există, să nu se poarte cu superioritate, să vorbească fără să-i asuprească pe ceilalți sau să se preamărească, vorbind și comunicând normal – așa ar trebui să vorbească și să comunice aceia care au umanitate normală și este modul fundamental de interacțiune în cadrul relațiilor interpersonale normale. Aleșii lui Dumnezeu ar trebui, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune și să interacționeze, să se asocieze și să lucreze împreună cu ceilalți conform principiilor și standardelor pe care Dumnezeu le cere de la oameni. Aceasta este cea mai bună abordare. Acest lucru poate să Îl mulțumească pe Dumnezeu. Așadar, care sunt adevărurile-principii impuse de Dumnezeu? Ca oamenii să fie înțelegători cu ceilalți atunci când aceștia sunt slabi și negativi, ținând cont de durerea și dificultățile celorlalți, și apoi să se intereseze despre aceste lucruri, să ofere ajutor și sprijin și să le citească din cuvintele lui Dumnezeu, ca să-i ajute să-și rezolve problemele, permițându-le să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu mai fie slabi, și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Nu este în conformitate cu principiile această cale de practicare? Practicarea în felul acesta este în conformitate cu adevărurile-principii. Firește, relațiile de acest fel sunt cu atât mai mult în conformitate cu adevărurile-principii. Când oamenii provoacă intenționat tulburări și perturbări sau își fac intenționat datoria într-un mod superficial, dacă vezi asta și ești capabil să le arăți aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți conform principiilor, atunci asta este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă te faci că nu vezi sau le scuzi comportamentul și îi acoperi și chiar mergi până într-acolo încât să spui lucruri frumoase pentru a-i lăuda și a-i aproba, aceste moduri de a interacționa cu oamenii, de a gestiona problemele și de a te ocupa de ele sunt, în mod clar, contrare adevărurilor-principii și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, aceste moduri de a interacționa cu oamenii și de a trata problemele sunt în mod clar nepotrivite, iar acest lucru chiar nu este ușor de descoperit dacă ele nu sunt disecate și discernute conform cuvintelor lui Dumnezeu. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu sunt în măsură să recunoască aceste chestiuni și, chiar dacă recunosc că acestea constituie probleme, nu le este ușor să le rezolve. Am spus deseori că toată omenirea coruptă trăiește după firea Satanei, iar aceste manifestări sunt dovada acestui lucru. Acum, vedeți clar acest lucru?

Părtășia noastră de azi se axează în principal pe expunerea manifestărilor a patru tipuri de relații nepotrivite care provoacă perturbări și tulburări vieții bisericești. Cine sunt cei care se implică în relații nepotrivite în cadrul bisericii? Ce anume constituie o relație nepotrivită? Ce chestiuni include implicarea în relații nepotrivite? Fiindcă subiectul nostru principal implică diverși oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii, această discuție despre relațiile nepotrivite este limitată la cei care provoacă perturbări și tulburări vieții bisericești. Nu vom parcurge de-a valma toate tipurile de relații nepotrivite, iar chestiunile din afara vieții bisericești nu sunt treaba noastră. Trebuie să înțelegeți pe deplin acest lucru, fără nicio abatere. Așadar, când vine vorba de implicarea în relații nepotrivite, care chestiuni și care relații dintre oameni sunt nepotrivite? Care relații nepotrivite provoacă perturbări și tulburări vieții bisericești și majorității oamenilor? Merită să avem părtășie despre aceste chestiuni? (Da.) Acestea sunt chestiuni care trebuie abordate în mod clar în părtășia noastră.

A. Relații nepotrivite între sexe

Care este cel mai obișnuit tip de relație nepotrivită, ușor de înțeles și de caracterizat din viața bisericească? (Relațiile dintre sexe.) Aceasta este prima ipostază care le vine în minte oamenilor atunci când se gândesc la relații nepotrivite. Unii oameni, oricând se află într-un grup, flirtează mereu cu sexul opus; fac gesturi și spun expresii sugestive, vorbesc într-o manieră deosebit de expresivă și le place să se dea în spectacol. Ca să folosim un termen nepotrivit, își etalează sexualitatea. În fața sexului opus, le place să pară isteți, amuzanți, romantici, gentlemeni, eroici, carismatici și învățați, printre alte calități; le place în special să se dea în spectacol. De ce se dau în spectacol? Nu ca să lupte pentru statut, ci ca să atragă sexul opus. Cu cât le acordă atenție mai mulți membri ai sexului opus, aruncându-le priviri admirative, pline de venerație și de adorație, cu atât mai captivanți și mai energici devin. Pe măsură ce petrec mai mult timp participând la viața bisericească și intră în contact cu mai mulți oameni, aceștia vizează câteva persoane, flirtând și schimbând priviri cu unii membri ai sexului opus, vorbind deseori într-o manieră provocatoare, chiar și cu un strop de hărțuire sexuală. Este potrivită această relație între oameni? (Nu.) Aceasta constituie implicarea în relații nepotrivite. Astfel de indivizi chiar folosesc timpul dedicat adunării pentru a se da în spectacol, vorbind în așa fel încât să pară deosebit de isteți și fermecători în fața persoanei de care le place sau de care sunt interesați, apelând la gesturi și priviri sugestive, afișând o expresie triumfătoare și captivantă, chiar făcând pe grozavii, și toate acestea cu ce scop? Pentru a atrage sexul opus într-o relație nepotrivită. În ciuda dezgustului resimțit de mulți frați și surori față de acest lucru și în ciuda numeroaselor avertismente din partea celor din jurul lor, ei tot nu se opresc și persistă în seducția lor nechibzuită. Dacă asemenea relații nepotrivite implică doar doi oameni care flirtează unul cu celălalt în afara vieții bisericești și nu afectează viața bisericească sau lucrarea bisericii, atunci problema poate fi lăsată deoparte, deocamdată. Totuși, dacă cei care se implică în relații nepotrivite adoptă de obicei astfel de comportamente în cadrul vieții bisericești și le provoacă tulburări celorlalți, ar trebui să fie avertizați și restricționați. Dacă nu se corectează în ciuda repetatelor admonestări și au perturbat deja grav viața bisericească, ar trebui să fie îndepărtați din biserică prin votul aleșilor lui Dumnezeu. Este potrivită această abordare? (Da.) Dacă sunt doar tineri care ies împreună în mod normal, și ei ar trebui să fie discreți în timpul adunărilor, ca să nu-i afecteze pe ceilalți. Biserica este un loc pentru venerarea lui Dumnezeu, citirea prin rugăciune a cuvintelor Sale și trăirea vieții bisericești; afecțiunile personale nu ar trebui aduse în viața bisericească, să îi tulbure pe ceilalți. Dacă le provoacă tulburări celorlalți, dacă le afectează dispoziția în timpul adunărilor și citirea prin rugăciune a cuvintelor lui Dumnezeu, înțelegerea şi cunoașterea cuvintelor Sale, făcându-i pe oameni să fie tot mai distrași și mai tulburați, atunci, o astfel de relație este caracterizată ca o relație nepotrivită. Chiar și relațiile de cuplu legitime, dacă le provoacă tulburare celorlalți, vor fi caracterizate ca relații nepotrivite, ca să nu mai vorbim de seducerea sexului opus în afara relațiilor de cuplu. Prin urmare, dacă cineva se implică în relații nepotrivite în cadrul vieții bisericești, nu ar trebui să i se permită tacit sau să fie tolerat, ci ar trebui să primească avertismente, restricții și chiar să fie îndepărtat conform principiilor. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească. Dacă se descoperă că o persoană se implică în relații nepotrivite și le-a provocat tulburări celor mai mulți oameni din biserică, determinându-i pe ceilalți, prin prezența sa, să fie distrași și prinși în mrejele unor gânduri desfrânate, ducând chiar și la despărțirea familiilor și determinarea unor credincioși noi să-și piardă interesul pentru adunări, cititul cuvintelor lui Dumnezeu sau chiar și pentru credința însăși, devenind în schimb mai îndrăgostiți de persoana pe care o adoră, dorindu-și să fugă cu ea, să-și trăiască zilele împreună și să-și abandoneze credința – dacă gravitatea situației a escaladat până la acest nivel, însă conducătorii și lucrătorii nu o iau în serios, crezând că e vorba doar de dorințe carnale umane, că nu este nimic grav și că e ceva ce toți oamenii normali fac, fără să recunoască gravitatea problemei sau, cu atât mai puțin, fără să-și dea seama cât de departe poate să ajungă problema, ci mai degrabă ignorând-o, fiind deosebit de amorțiți și obtuzi în răspunsul lor la aceste probleme, provocând în cele din urmă efecte adverse majorității celor din biserică – atunci natura acestor incidente constituie perturbări și tulburări grave. De ce spun că acestea constituie perturbări și tulburări grave? Pentru că aceste incidente perturbă și strică ordinea normală a vieții bisericești. Prin urmare, odată ce asemenea indivizi apar în biserică, ar trebui să fie restricționați, oricât de puțini sau numeroși ar fi, asigurându-se că fiecare caz este abordat și, dacă situația este gravă, trebuie să fie izolați. Dacă izolarea nu dă rezultate, iar ei continuă să seducă sexul opus, să tulbure viața bisericească și să strice ordinea normală a bisericii, atunci ar trebui să fie îndepărtați din biserică, în conformitate cu principiile. Este potrivită această abordare? (Da.) Impactul unor asemenea lucruri asupra vieții bisericești și asupra lucrării bisericii este extrem de dăunător; sunt asemănătoare ciumei și trebuie să fie eradicate.

Toți cei care sunt înclinați spre seducerea sexului opus o fac oriunde se duc, adoptând neobosit aceste comportamente. Țintele seducției și hărțuirii lor sunt deseori persoane tinere și atrăgătoare, dar uneori implică și persoane de vârstă medie – caută din inițiativă oportunități de a seduce pe oricine li se pare atrăgător. Dacă intenționează să-i seducă pe alții, unii oameni nu pot rezista ispitei și vor ceda, ceea ce duce ușor la relații nepotrivite. Fiindcă statura oamenilor este prea mică și lor le lipsește credința autentică în Dumnezeu, precum și înțelegerea adevărului, cum ar putea să învingă aceste ispite și să se împotrivească unor astfel de tentații? Statura oamenilor este prea mică; sunt îndeosebi slabi și lipsiți de puteri când se confruntă cu ispite și tentații. Le este dificil să rămână neafectați. A fost un bărbat care era conducător și încerca să seducă orice femeie frumoasă vedea; uneori, nu era de-ajuns să seducă una singură – putea seduce trei sau patru femei, făcându-le pe toate să fie captivate de el până la a-și pierde pofta de mâncare și a nu mai putea dormi, ba chiar până la a-și pierde dorința de a-și îndeplini îndatoririle. Așa era „farmecul” acestui bărbat. Dacă doar ar fi interacționat normal cu femeile, fără să încerce în mod deliberat să le seducă, influența lui nu ar fi fost atât de extinsă. Doar când a jucat teatru intenționat și a sedus femeile, tot mai multe persoane au fost duse de nas, crescând numărul celor care au fost seduse să aibă relații nepotrivite cu el. Femeile au devenit incapabile să se împotrivească și au căzut în aceste ispite. Acesta a fost „farmecul” dorinței carnale; ceea ce a făcut el a creat ispite, tentații și perturbări pentru ambele părți. Un bărbat care seduce mai multe femei deodată – avea inima chinuită sau ce era cu el? Cărei femeie să îi dea atenție mai întâi, pe care să o satisfacă mai întâi – n-ar fi epuizat mintal? (Ba da.) Dacă era atât de epuizant, de ce a continuat să se comporte așa? Aceasta este slăbiciune; acesta era soiul de creatură care era el, aceasta era natura lui. Odată ce victimele sunt seduse și cad în ispită, le este ușor să scape de ea? Odată ce au căzut în capcana ispitei, le va fi greu să scape. A mânca, a dormi, a umbla, a realiza îndatoriri – indiferent ce fac, mințile lor se gândesc mult la această persoană, inimile lor sunt mistuite de această persoană. Asemenea tulburări sunt extrem de grave! Ceea ce urmează este gândirea constantă la modul în care să o mulțumească pe această persoană, cum să se arunce în brațele ei, cum să o cucerească, cum să o monopolizeze, cum să concureze și să lupte cu alți rivali. Nu sunt acestea consecințele faptului de a fi tulburat? Este ușor să scapi de o asemenea stare? (Nu este ușor.) Consecințele devin grave. În acest moment, mai poate inima cuiva să fie liniștită înaintea lui Dumnezeu? Când citește cuvintele lui Dumnezeu, mai poate fi absorbit de ele? Mai poate avea lumină? În timpul adunărilor, va mai avea chef să contemple și să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și să-i asculte pe ceilalți împărtășind cuvintele lui Dumnezeu? Nu; inima sa va fi plină de dorințe carnale, de obiectul adorației sale, lipsită de orice lucruri importante – nici măcar Dumnezeu nu va mai fi în inima sa. Urmează să chibzuiască la modul în care să experimenteze iubirea, cum să fie romantic și așa mai departe, iar dorința de a crede în Dumnezeu s-a pierdut cu totul. Sunt bune aceste consecințe? Este asta ceea ce oamenii vor să vadă? (Nu.) Sunt consecințele faptului de a fi sedus și de a cădea în ispită ceva ce oamenii pot să prevină? Pot oamenii să controleze aceste consecințe? Poate să depindă de ei să decidă? Pot ei să atingă nivelul de a fi capabili să se oprească atunci când își doresc asta în inimile lor? Nimeni nu poate face asta. Aceasta este consecința tulburărilor provocate asupra oamenilor de asemenea relații nepotrivite. Când Dumnezeu este absent din inima cuiva, iar acea persoană nu își mai dorește să citească ale Sale cuvinte, care sunt consecințele? Mai este speranță pentru mântuire? Speranța pentru mântuire devine nulă. Totul este pierdut; acele doctrine sărăcăcioase înțelese înainte, determinarea și hotărârea de a se consuma pentru Dumnezeu și dorința de a dobândi mântuirea lui Dumnezeu sunt toate alungate – acestea sunt consecințele. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, Îl resping în inimile lor și sunt și ei respinși de către Dumnezeu. Această consecință nu este ceva ce își dorește să vadă cineva care crede în Dumnezeu și Îl urmează, nici nu este un fapt pe care îl poate accepta orice adept al lui Dumnezeu. Totuși, odată ce oamenii cad în asemenea ispite și sunt prinși în vârtejul relațiilor nepotrivite, li se pare dificil să se elibereze și sunt cu atât mai incapabili să se controleze. Prin urmare, asemenea relații nepotrivite ar trebui restricționate. În cazurile grave, cei care tulbură și hărțuiesc neîncetat sexul opus ar trebui să fie înlăturați din biserică prompt și rapid, astfel încât să nu tulbure viața bisericească și, cu atât mai mult, ca să-i împiedice pe alți oameni să cadă în mrejele ispitei. Este rezonabilă această abordare? (Da.)

În al doisprezecelea articol al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor, aceștia trebuie să depună cel mai mare efort în fiecare sarcină pentru a se asigura că aleșii lui Dumnezeu pot să ducă o viață bisericească normală, protejându-i pe frați și surori de orice interferențe și tulburări din viața bisericească. Asta înseamnă protejarea tuturor fraților și a surorilor care pot duce o viață bisericească normală. Ce anume ar trebui să fie protejat? Frații și surorile ar trebui să fie protejați, astfel încât să poată veni în liniște înaintea lui Dumnezeu, în timpul adunărilor, și să citească rugându-se în pace cuvintele lui Dumnezeu și să le împărtășească; în același timp, frații și surorile ar trebui să fie capabili să se roage lui Dumnezeu în asentiment, să caute intențiile Lui, să caute luminare și iluminare de la El, să dobândească prezența Lui și să primească binecuvântările și îndrumarea Sa. Acesta este cel mai mare și cel mai important interes al tuturor fraților și surorilor și este esențial pentru toți; are legătură cu posibilitatea lor de a fi mântuiți și de a avea o destinație bună. Prin urmare, este necesar să fie restricționați, izolați sau îndepărtați cu rigurozitate cei care se implică în relații nepotrivite în cadrul bisericii; trebuie supravegheați cu strictețe mai ales cei care se implică în relații între sexe. Ce înseamnă supraveghere? Dacă este doar un caz minor, ar trebui să fie expuși și emondați, opriți și restricționați prompt și împiedicați să-i afecteze pe ceilalți. Dacă este un caz grav, este necesar să se acționeze decisiv și fără ezitare; ar trebui să fie îndepărtați din biserică cât mai curând posibil, pentru a-i împiedica să-i tulbure și pe alți oameni. Dacă își doresc să provoace tulburări, lăsați-i să o facă afară în lume, tulburând pe oricine vor ei; e suficient să spunem că niciunul dintre frații și surorile care urmăresc adevărul în viața bisericească nu ar trebui să fie tulburați de ei. Acestea sunt principiul și țelul principal al lucrării conducătorilor și lucrătorilor în ceea ce privește această a douăsprezecea responsabilitate.

B. Relațiile homosexuale

Referitor la chestiunea relațiilor nepotrivite, tocmai am avut părtășie despre implicarea în relații nepotrivite între sexe. Când sunt implicate seducerea, tentația, fala și tachinarea sexului opus; abordarea activă și încercarea de a se apropia de acesta; și căutarea frecventă, cu sau fără intenție, de a sta alături de acesta la adunări; însă când, pe lângă seducerea unei persoane, există și trecerea la alta dacă prima încercare eșuează, astfel încât sunt hărțuiți mulți membri de sex opus din biserică, atunci această problemă a devenit gravă. Acestea cuprind relații nepotrivite între sexe. Pe lângă relațiile cu sexul opus, există, de asemenea, unele relații nepotrivite între persoane de același sex. Dacă doi oameni de același sex au o relație specială de prietenie, se cunosc de mult timp și sunt destul de apropiați, atunci este potrivit să interacționeze des. Totuși, odată ce escaladează la a se implica în relații desfrânate ale trupului, și acestea ar trebui clasificate ca nepotrivite. Dacă, între doi oameni de același sex, contactul fizic este frecvent, într-o asemenea măsură încât ei folosesc între ei în mod obișnuit un limbaj de natură provocatoare și ambii pot fi deseori văzuți îmbrățișându-l pe celălalt sau afișând comportamente și manifestări mai evidente, atunci, cu timpul, devine clar pentru toată lume: „Nu e vorba că acești doi oameni se ajută reciproc sau că au personalități compatibile; ei nu interacționează în sfera tărâmului umanității normale. Aceasta este homosexualitate!” Acum, cei mai mulți oameni înțeleg că homosexualitatea este o relație nepotrivită, chiar având o natură mai gravă și fiind mai nepotrivită decât relația dintre sexe diferite. Dacă există asemenea relații în cadrul bisericii, acestea s-ar putea răspândi ca o ciumă, ducându-i pe unii în acest tip de ispită și tentație. Unii oameni spun că s-au dedat la homosexualitate în trecut, dar nu au făcut-o de bunăvoie. Lăsând laoparte dacă sunt cu adevărat homosexuali sau care este orientarea lor sexuală, dacă pot să cadă într-o astfel de ispită și tentație – fără să vorbim deocamdată dacă au făcut-o de bunăvoie sau în mod pasiv – atunci, în primul și în primul rând, au fost tulburați de asta. Judecând după afirmația lor că nu au făcut-o de bunăvoie, aceștia au fost victime. Prin urmare, dacă homosexualii seduc și ademenesc alți oameni de același sex, cei care sunt ademeniți, chiar dacă ei înșiși nu sunt neapărat homosexuali, pot să devină așa ceva după ce au fost ademeniți de unul dintre aceștia. Nu este aceasta o situație periculoasă? De ce să spunem că acești oameni sunt homosexuali? Indivizii heterosexuali care seduc mulți oameni se încadrează în categoria promiscuității, ceea ce constituie o relație nepotrivită. Așadar, când doi oameni de același sex au o relație apropiată și se înțeleg bine, se țin de mână și se îmbrățișează, toate acestea fiind lucruri normale, cum pot ele să escaladeze la faptul că ei sunt definiți drept homosexuali? Din cauza relației sexuale dintre ei – odată ce se atinge acest nivel al relației, aceasta devine homosexuală. Când își petrec brațele peste umerii celuilalt, se agață de gâtul celuilalt sau se cuprind de mijloc, acesta nu este un contact fizic normal între indivizi de același sex; mai degrabă, este un contact fizic stârnit de dorințe carnale, având o natură diferită și, astfel, încadrându-se în categoria relațiilor nepotrivite. Pentru cei mai mulți oameni din biserică, este edificatoare sau nu vederea unor astfel de homosexuali? (Nu, nu este edificatoare.) Se simt tulburați majoritatea oamenilor după ce văd acest lucru? Dacă nu ai fi informat de situație și și-ar petrece brațul după gâtul sau mijlocul tău, sau chiar te-ar săruta pe față, te-ai simți tulburat? (Da.) După ce te simți tulburat, ai avea inima ușurată sau neliniștită? (M-aș simți dezgustat.) Atunci, ai simți că ai păcătuit? Dacă nu înțelegi exact care este esența acestui tip de problemă și ești doar atins de o persoană de același sex sau ai un contact fizic cu ea, fără să îi dai prea mută atenție după aceea, atunci nu este o mare problemă. Totuși, dacă te gândești la asta și o faci neîncetat, iar apoi nu poți să renunți la această persoană, la fel ca atunci când cineva nu mai poate de dorul sexului opus, indiferent dacă tu te împotrivești sau nu în conștiința ta subiectivă, atunci apariția acestor gânduri în mintea ta indică faptul că ai fost deja tulburat, nu-i așa? Prin urmare, natura relațiilor homosexuale, acest tip de relație nepotrivită, este mult mai gravă. Unii oameni nu reușesc să vadă diferența dintre promiscuitatea care are loc între heterosexuali și homosexualitate și tratează aceste două chestiuni în mod egal. De fapt, problema homosexualității este mult mai gravă decât cea a promiscuității dintre heterosexuali.

Dacă apar în biserică indivizi care se implică în relații homosexuale și nu sunt restricționați, aceștia constituie o amenințare și le provoacă tulburări tuturor. Ce fel de tulburări? Din exterior, cei mai mulți oameni nu pot detecta nicio problemă cu umanitatea acestora atunci când interacționează cu ei, ci interacțiunea prelungită le încețoșează gândurile și le întunecă inimile. Își pierd entuziasmul pentru credința în Dumnezeu și, fără să întâmpine nicio problemă aparte, nu mai sunt dispuși să creadă în Dumnezeu, își pierd interesul pentru citirea cuvintelor Sale, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu în inimile lor și nutresc gânduri rele de renunțare la credința lor. Prin urmare, nu doar astfel de relații homosexuale nepotrivite ar trebui oprite și restricționate în cadrul bisericii; și cei care se implică în ele ar trebui să fie înlăturați prompt din biserică. Este un lucru categoric. Odată ce asemenea indivizi sunt descoperiți, indiferent de îndatoririle pe care le îndeplinesc sau de statutul lor, ei trebui să fie înlăturați prompt din biserică, fără nicio îngăduință! Aceasta este reglementarea bisericii. De ce s-a instituit această reglementare? E întemeiată pe motive solide. Dumnezeu a creat oamenii ca bărbați și femei; după ce l-a creat pe Adam, partenera lui a fost Eva, nu un alt Adam. A lua asemenea măsuri împotriva celor care se implică în relații homosexuale se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu și este absolut corect. Unii ar putea spune: „De ce să nu li se ofere acestor oameni o șansă să se căiască? Sunt tineri; nu ar trebui să li se permită să comită unele acte ridicole?” Nu! Alte acte ridicole ar putea fi tratate diferit, în funcție de circumstanțe și natură, dar acest act ridicol precis nu este în mod categoric doar un act ridicol; categoric nu poate fi tolerat și oricine comite un asemenea act în cadrul bisericii trebuie să fie îndepărtat prompt! Dacă o întreagă biserică ar fi alcătuită din homosexuali, atunci toți ar fi îndepărtați. O asemenea biserică nu este dorită, nici măcar una! Acesta este principiul. Unii spun: „Câțiva oameni sunt implicați într-o relație homosexuală cu o singură persoană, dar nu i-au sedus pe alții sau nu au început să tulbure pe nimeni altcineva. Ar trebui să ne ocupăm de astfel de oameni și să fie îndepărtați?” Dacă într-adevăr sunt homosexuali, a-i lăsa să rămână în biserică echivalează cu a pune o bombă cu ceas printre aleșii lui Dumnezeu – sigur va exploda, mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă nu tulburaseră, nu seduseseră sau nu hărțuiseră niciun individ de același sex, asta nu înseamnă că nu o vor face pe viitor. Poată că nu au găsit încă o persoană la care visează, de care să le placă sau poate că nu e momentul potrivit și tuturor încă le lipsește cunoașterea și înțelegerea reciprocă. Dar, odată ce momentul este potrivit și adecvat pentru asemenea oameni, ei vor trece la acțiune. Prin urmare, astfel de indivizi categoric nu trebuie niciodată să fie tolerați sau să li se permită să rămână în cadrul bisericii, deoarece sunt nefirești și neumani. Biserica nu vrea asemenea oameni. A se ocupa în acest mod de cei implicați în astfel de relații nepotrivite nu este un lucru greșit sau excesiv. Totuși, unii oameni spun: „Câțiva homosexuali par să fie destul de buni; nu au făcut nimic rău, respectă legile și reglementările, sunt respectuoși cu cei mai în vârstă și îi iubesc pe cei tineri, fac mereu fapte bune, unii chiar au daruri și aptitudini, iar alții sunt deosebit de caritabili și de ajutor în biserică. Ar trebui să-i lăsăm să rămână în biserică.” Este corect acest gând? (Nu.) Indiferent dacă gândurile tale sunt greșite sau corecte, trebuie să fii capabil să deslușești natura homosexualilor. Principiul de practică al bisericii pentru indivizii implicați în relații homosexuale este ca aceștia să fie îndepărtați. Acesta este un decret administrativ pe care nimeni nu poate să-l încalce; toți trebuie să practice conform acestui principiu.

Manifestările acestor două tipuri de relații nepotrivite despre care tocmai am avut părtășie sunt cele mai ușor de discernut, de deslușit și de clasificat de către oameni. Referitor la ce implicați în astfel de relații nepotrivite, în primul rând conducătorii și lucrătorii trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile, folosind măsuri precum oprirea, restricționarea, izolarea și îndepărtarea pentru a se ocupa de ei. În al doilea rând, frații și surorile ar trebui, de asemenea, să-i discearnă și să păstreze distanța față de cei implicați în aceste două tipuri de relații nepotrivite, astfel încât să evite să fie ademeniți și să cadă în ispită, lucru care le-ar putea afecta credința în Dumnezeu și urmărirea adevărului pentru a dobândi mântuirea. Odată ce cad în ispită, le este greu să scape de ea. Cei mai mulți oameni ar trebui să fie capabili să discearnă aceste două tipuri de oameni. Nu vă purtați cum se comportă oamenii în societate, pretinzând că nu vedeți cine cu cine flirtează, lipsiți de o opinie sau o atitudine corectă față de cei care se dedau la promiscuitate, capabili să interacționați normal cu asemenea indivizi atât timp cât nu sunt implicate propriile interese, vorbind cum ar vorbi oricine în mod obișnuit, de parcă totul ar fi în regulă. Au asemenea oameni principii în modul în care îi tratează pe alții? Deloc. Toți non-credincioșii trăiesc după filosofii pentru interacțiuni lumești, străduindu-se să nu ofenseze pe nimeni ca să se protejeze, dar casa lui Dumnezeu este cu totul diferită de societatea non-credincioasă. În casa lui Dumnezeu, adevărul deține puterea. Dumnezeu le cere oamenilor să-i trateze pe ceilalți pe baza adevărurilor-principii. Toți aleșii lui Dumnezeu acceptă adevărul și se dotează cu el și îl folosesc pentru a-i discerne și a-i trata pe ceilalți, nu doar ca să păstreze viața bisericească și să-i protejeze pe frați și surori, ci, și mai important, ca să se protejeze pe ei înșiși de suferința provocată de ispită și să evite să fie duși în ispită. Cu cât mai devreme poți să-i discerni pe astfel de indivizi și să te îndepărtezi de ei, cu atât vei fi mai capabil să te îndepărtezi de ispită și să fii protejat. Acesta este modul în care ar trebui să-i tratezi pe indivizii implicați în relații nepotrivite; este în acord cu adevărurile-principii și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

C. Relații nepotrivite bazate pe interese personale

Un alt tip de relație nepotrivită este cea bazată pe interese personale. Oamenii fac lucruri precum flatarea, preamărirea, lăudarea și intrarea în grațiile celorlalți de dragul intereselor. A aduce în viața bisericească o conduită atât de necinstită și o atmosferă ticăloasă îi afectează grav pe cei care citesc în liniște cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă împărtășirea experiențelor. Odată ce se stabilește o relație bazată pe interese personale, indivizii implicați vor spune sau vor face deseori lucruri în pofida dorințelor lor, spre binele lor. De exemplu, dacă cineva vede că o altă persoană i-ar putea fi în vreun fel de folos afacerii sau intereselor personale, s-ar putea să o aleagă pe aceasta drept conducător, să o propună pentru o anumită datorie sau să fie de acord cu orice spune acea persoană, afirmând că este corect, indiferent dacă este în conformitate cu adevărul, pentru a-i intra în grații. Ca să îi intre în grații, face multe lucruri care nu sunt în conformitate cu principiile și contrazic adevărul, care îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu când aceștia discern oameni, evenimente și lucruri și pătrund în adevăr. Descrie ceea ce este greșit și denaturat drept bun, descrie noțiunile și închipuirile umane ca fiind în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și așa mai departe, tulburând astfel gândurile oamenilor, țelul și direcția corectă a ceea ce urmăresc ei. Toate aceste comportamente izvorăsc din păstrarea unei relații bazate pe interese personale. Ca să-și protejeze și să-și păstreze propriile interese, poate să vorbească în pofida conștiinței sale și să acționeze în pofida principiilor. Ceea ce spune și face provoacă tulburări și distrugere vieții bisericești, în cele din urmă făcând și mai mulți oameni să fie incapabili să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să le citească prin rugăciune sau să împărtășească experiențe personale într-un mod normal și ordonat, ducând la pierderi suferite de intrarea în viață a oamenilor. Când au părtășie despre înțelegerile lor personale bazate pe experiență, oamenii se confruntă deseori cu interferența relațiilor oamenilor bazate pe interese personale; unele sunt interferențe verbale, altele comportamentale, iar unele aparțin de țeluri și direcții. Oamenii sunt deseori întrerupți când au părtășie despre adevăr și citesc prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu, sunt frecvent determinați să devieze de la subiect și sunt deseori afectați în diverse măsuri. Prin urmare, cei care se implică în relații nepotrivite bazate pe interese personale și alte comportamente aferente ar trebui să fie restricționați. Conducătorii de biserică puși în fața acestor probleme nu ar trebui să închidă ochii și, cu siguranță, nu ar trebui să se complacă în astfel de fapte rele, tolerând apariția unor astfel de chestiuni în cadrul vieții bisericești. În schimb, ar trebui să fie vigilenți și receptivi, să le oprească și să le restricționeze prompt.

Implicarea în relații nepotrivite bazate pe interese personale are loc în mod obișnuit în biserică. De exemplu, dacă cineva plănuiește să fie candidat la alegeri pentru poziția de viitor conducător de biserică, ar putea să atragă un grup de oameni și să le divulge acestora ideile sale. Acești oameni nu sunt nesăbuiți; ei insinuează: „Dacă te alegem pe tine, ce beneficii ne vei aduce?” Astfel se formează între ei o relație bazată pe interese personale. Ca să-și apere interesele personale, deseori au aceeași atitudine față de diverse chestiuni în timpul adunărilor. Fără ca alții să fie conștienți sau să cunoască exact contextul, ei vorbesc mereu despre cât de bună este o persoană, despre modul în care este permis și binecuvântat de Dumnezeu ceea ce face o altă persoană, despre cine a adus ofrande și cât de mult a oferit și cine ce contribuții a adus casei lui Dumnezeu, deseori ridicându-se în slăvi și lăudându-se reciproc. În viața bisericească, ei propagă aceste lucruri în numele acordului la care au ajuns mai devreme și pentru a-și apăra interesele reciproce. De exemplu, cineva ar putea spune: „Dacă mă alegi pe mine conducător, odată ce îmi revendic poziția, te voi face lider de grup.” Nu caută toți câștiguri personale? Pentru a-și realiza interesele, nu trebuie să spună anumite lucruri sau să facă anumite acțiuni? Astfel, afișează o varietate de manifestări în timpul adunărilor, toate cu scopul de a susține acordul la care au ajuns mai devreme și interesele implicate. Înainte să-și atingă țelul, majoritatea lucrurilor pe care le fac sunt determinate de interese. Așadar, nu sunt destul de nepotrivite intențiile și scopurile din spatele a ceea ce spun și fac? Nu este relația stabilită între ei una nepotrivită? Nu ar trebui să fie restricționate în cadrul bisericii asemenea relații nepotrivite? Unii spun: „Cum putem să restricționăm acest lucru dacă nu este descoperit?” Cu excepția cazului în care nu sunt făcute deloc, odată ce sunt întreprinse, astfel de chestiuni pot fi descoperite şi vor fi date în vileag. Dacă oameni au părtășie cum se cuvine despre adevăr și despre înțelegerile și experiențele personale, fără să adauge nimic ce nu are legătură cu adevărul, toată lumea poate să-și dea seama de acest lucru. Dacă există falsități, oamenii le pot discerne și pe acestea. Prin urmare, ar trebui să fie restricționate și diversele relații tranzacționale care apar în biserică pentru apărarea intereselor reciproce; cel puțin, cei implicați ar trebui să fie avertizați și să se aibă părtășie cu ei, lăsându-i să-și recunoască propriile probleme și să înțeleagă consecințele grave ale implicării în astfel de activități, permițându-le totodată fraților şi surorilor să discearnă natura acestor probleme. Ce impact are asupra majorității oamenilor acest tip de activitate? Îi determină pe oameni să creadă că nu există o mare diferență între biserică și societate, ambele fiind locuri în care toți se exploatează unii pe alții și oamenii se implică în tranzacții spre binele lor. Acest comportament nu este doar o tulburare moderată pentru viața bisericească. Spuneți-Mi, este o persoană bună cineva care îi atrage constant pe oameni pentru a le câștiga voturile la alegeri, folosind mijloace neobișnuite pentru a manipula alegerile și a câștiga poziția de conducător? În mod clar, conducătorii aleși în acest mod nu sunt oameni buni. Pot frații și surorile care au căzut pe mâinile lor să se aștepte la ceva bun? Dacă cineva devine conducător prin mijloace neobișnuite, mai degrabă decât să fie ales pe baza principiilor, categoric, un asemenea conducător nu este o persoană bună. Dacă i se permite să conducă, acest lucru echivalează cu predarea ostentativă a fraților și surorilor pe mâinile unei persoane rele, ale unui antihrist, majoritatea oamenilor fiind efectiv dați pe mâna Satanei; într-un astfel de scenariu, roadele vieții lor bisericești vor fi de la sine înțelese. Acesta este un tip de relație nepotrivită bazată pe interese. Indiferent dacă au loc între grupuri sau între indivizi, odată ce relațiile dintre oameni implică interese, acestea vor fi mai mult înclinate spre beneficii personale în acțiunile lor, mai degrabă decât să acționeze conform principiilor, pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu. Asemenea relații nu sunt fondate pe conștiința și rațiunea umanității normale, ci sunt contrare atât conștiinței, cât și rațiunii și, cu atât mai mult, adevărurilor-principii. Ceea ce spun, fac și demonstrează, alături de intențiile, scopurile, motivațiile, sursele și așa mai departe, toate sunt determinate de interese; astfel, aceste relații pot fi definite ca nepotrivite. Fiindcă formarea unor asemenea relații îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu când trăiesc viața bisericească, îngreunându-le celor mai mulți oameni citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr în liniște, înaintea lui Dumnezeu, asemenea relații nepotrivite ar trebui să fie restricționate în cadrul bisericii. Pentru cazurile care sunt grave și constituie comportamentul oamenilor răi, ar trebui să fie emise avertismente și, dacă cei implicați nu se căiesc, orice ar fi, atunci ar trebui să fie îndepărtați din biserică.

D. Ura dintre persoane

Relațiile interpersonale nepotrivite au diverse manifestări. Încă una dintre acestea este ura personală. De exemplu, în cadrul familiilor pot să apară divergențe sau dispute între soacre și nurori, între cumnate sau între frați sau pot să apară între vecini. Uneori, acestea se transformă chiar și în ură și, atunci, în calitate de adversari, acești oameni nu sunt capabili să colaboreze sau să lucreze împreună, într-o asemenea măsură încât nici măcar nu pot să dea ochii unii cu alții, certându-se și războindu-se oricând o fac. Când se văd la adunări, și inimile lor sunt pline de ură și sunt incapabili să se liniștească înaintea lui Dumnezeu pentru a se bucura de cuvântul Său, a reflecta asupra lor și a se cunoaște pe ei înșiși și, cu siguranță, nu sunt capabili să renunțe la prejudecățile și ura lor pentru a avea o adunare normală. În schimb, oriunde se întâlnesc, se iau la ceartă și intră în altercații, expun neajunsurile celuilalt și se atacă reciproc, ba chiar se înjură, având un impact extrem de negativ asupra aleșilor lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt neîncrezători, sunt non-credincioși. În cazul celor care cred sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul, indiferent ce se întâmplă sau cu cine intră în conflict, sau indiferent față de cine au prejudecăți, ei sunt capabili să caute adevărul, să reflecteze asupra lor și să se cunoască și să rezolve probleme în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă au făcut ceva greșit și îi sunt îndatorați cuiva, pot să îi ceară scuze în mod proactiv și să-și admită greșelile; categoric nu vor recurge la provocarea certurilor sau a problemelor la adunări. Este cu totul A se implica în dispute și a face zarvă în biserică nu face deloc parte din eticheta sfinților; un astfel de comportament Îl dezonorează grav pe Dumnezeu. Oamenilor care se poartă în acest mod le lipsesc într-o mare măsură umanitatea, conștiința și rațiunea; categoric nu sunt credincioși autentici în Dumnezeu. Această problemă este relativ mai obișnuită printre noii credincioși. Fiindcă aceștia nu înțeleg adevărul, iar firile lor corupte nu au fost purificate, le este ușor să se implice în dispute în legătură cu multe lucruri și chiar să-și lase impulsivitatea să izbucnească, iar ei să se ia la harță. Dacă nu sunt înlăturate aceste firi corupte, oamenii vor nutri ură în inimile lor și, chiar și atunci când trăiesc viața bisericească, tot se vor implica în dispute interminabile, cu această impulsivitate și ură. Acest lucru afectează viața bisericească, are impact asupra mâncatului și băutului cuvântului lui Dumnezeu de către aleșii Săi, asupra lăudatului lui Dumnezeu și împărtășirii înțelegerilor pe care le au față de cuvintele lui Dumnezeu, bazate pe experiență. Afectează în mod direct și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii credincioși noi se iau ușor la ceartă din cauza dezacordurilor asupra unor chestiuni minore. De exemplu, înainte să înceapă o adunare, unii ar putea să vrea să cânte un imn, în vreme ce alții preferă unul diferit – chiar și o chestiune atât de banală poate să ducă ușor la dispute. În mod similar, opinii divergente despre o chestiune pot uneori să se transforme repede în controverse și chiar și ofensarea cuiva din cauza lipsei de considerație în vorbire poate stârni certuri. Aceste feluri de incidente sunt obișnuite printre noii credincioși. Când apar dispute în timpul adunărilor, acestea tulbură în mod firesc viața bisericească. Oare nu-i tulbură și pe aleșii lui Dumnezeu? Cei care sunt predispuși să se certe și să dezbată ce e bine și ce e greșit sunt cei care tulbură cel mai ușor viața bisericească. Nu le pasă decât de satisfacerea propriei vanități și de protejarea reputației lor, fără să țină cont de interesele aleșilor lui Dumnezeu. Acționând în acest fel, nu provoacă ei tulburări vieții bisericești? (Ba da.) Biserica este un loc în care frații și surorile se adună pentru a mânca, a bea și a se bucura de cuvintele lui Dumnezeu; este un loc pentru supunere și venerație față de Dumnezeu. Categoric nu este un loc pentru vărsarea necazurilor personale și, cu siguranță, nu este un loc pentru certuri sau dezbateri în legătură cu ce e bine și greșit. Când asemenea oameni provoacă tulburări în acest mod, care sunt consecințele? Se ajunge direct la lipsa bucuriei în timpul adunărilor; îi determină pe aleșii lui Dumnezeu să fie incapabili să dobândească edificare despre viață și chiar îi face pe cei mai mulți incapabili să-și găsească liniștea, suferind nespus de mult. Cu timpul, unii devin pasivi și slabi, chiar reticenți să participe la adunări. Această situație este obișnuită în cele mai multe biserici și este ceva ce au experimentat aleșii lui Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui rezolvată problema certurilor și a conflictelor frecvente la adunări? În timpul adunărilor, ar trebui să fie selectate și citite împreună, de nenumărate ori, mai multe fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care sunt relevante pentru această problemă; apoi, toți ar trebui să aibă părtășie despre adevăr, împărtășindu-și înțelegerea. Această abordare poate să dea unele rezultate. Cei care sunt predispuși să se certe nu doar că își vor recunoaște fărădelegile și vor simți remușcări, dar și spectatorii pot să reflecteze asupra întrebării dacă și ei și-au dezvăluit firile corupte în situații similare și dacă sunt capabili să se certe unii cu alții – în acest fel, și spectatorii pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși. Indiferent dacă cineva participă sau nu la dispute, după ce citește de mai multe ori câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, poate să-și recunoască firile corupte și să vadă că a trăi conform acestora înseamnă într-adevăr a fi lipsit de conștiință și rațiune și a nu avea nici cea mai mică fărâmă de umanitate. Efectele trăirii vieții bisericești în acest mod nu sunt rele, nu-i așa? Chiar dacă s-ar putea să existe dispute la începutul adunării, dacă ulterior toți pot citi cuvintele lui Dumnezeu, dacă pot să se liniștească înaintea lui Dumnezeu ca să reflecteze asupra lor, să rezolve probleme cu ajutorul adevărului și să se căiască sincer – dacă se pot obține aceste rezultate – atunci aceasta este viață bisericească normală. Prin urmare, orice se întâmplă în timpul adunărilor nu este neapărat rău; atât timp cât toți sunt în asentiment să caute adevărul și citesc împreună, de câteva ori, mai multe fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă problemele nu pot fi rezolvate integral, oamenii vor putea să le deslușească oarecum și să aibă un anumit discernământ – toți vor trage foloase din asta. Ați spune că o astfel de viață bisericească este greu de obținut? Asta înseamnă să transformi un lucru rău într-unul bun, un fel de binecuvântare ascunsă. Totuși, acest lucru nu ar trebui să-i facă pe oameni să susțină ideea că disputele și controversele sunt de dorit în viața bisericească; categoric nu se poate susține acest lucru. Disputele și controversele pot să ducă ușor la izbucniri ale impulsivității și la conflict, ceea ce este rău pentru toată lumea și le provoacă tulburare personală celor implicați. Prin urmare, cea mai bună abordare este căutarea adevărului pentru rezolvarea problemelor, iar înțelegerea adevărului poate să prevină cu eficiență incidente similare pe viitor. Persoanele înțelepte ar trebui să adopte o atitudine răbdătoare și tolerantă când apar divergențe și ciocniri. De vreme ce și ele au firi corupte și pot să-i rănească pe alții cu ușurință, când își dezvăluie firile corupte, ar trebui să se roage prompt lui Dumnezeu și să caute adevărul pentru a rezolva problemele. În acest mod, pe când începe adunarea, resentimentele personale și ura s-au risipit toate, ducând la un sentiment de eliberare în inimile lor și fiindu-le mai ușor să se înțeleagă prietenește cu frații și surorile, nutrind astfel o cooperare armonioasă. Oricând o persoană vede că un frate sau o soră își dezvăluie firea coruptă, aceasta ar trebui să ofere ajutor cu iubire, să nu judece, să nu condamne sau să nu-i respingă. S-ar putea ca problemele să nu fie rezolvate după una sau două tentative de ajutorare, dar tot sunt necesare răbdarea și toleranța. Atât timp cât nu tulbură viața bisericească sau nu fac rău în mod deliberat, ar trebui să fie tratați cu răbdare și toleranță până la capăt – va veni o zi când se vor învăța minte. Dacă cineva are umanitate rea și refuză să ajute, neacceptând adevărul indiferent de modul în care se are părtășie despre el, atunci nu crede cu sinceritate în Dumnezeu și e necesar să se păstreze distanța față de asemenea indivizi. Dacă tulbură în mod repetat viața bisericească, ar trebui să fie tratați și gestionați conform principiilor. Dacă nu sunt oameni răi, ci doar își dezvăluie deseori firea coruptă, urându-se, dar simțindu-se neputincioși să procedeze altfel în acel moment, atunci asemenea persoane ar trebui ajutate cu iubire; ajutați-le să înțeleagă adevărul, să-și discearnă și să-și recunoască dezvăluirile de corupție – în acest mod, dezvăluirile lor de corupție se vor împuțina treptat. Dacă frații și surorile sunt afectați doar ocazional de acești oameni, atunci pot fi scuzați; atât timp cât nu există probleme majore cu umanitatea lor, iar ei nu sunt oameni înșelători sau răi, ar trebui sprijiniți și ajutați prin părtășie despre adevăr. Dacă pot să accepte adevărul, ar trebui să fie tratați cu iubire. Totuși, dacă refuză să se căiască și afectează în mod negativ viața bisericească pentru o perioadă lungă de timp, conducătorii de biserică ar trebui să dea avertismente și să impună restricții. Dacă refuză în mod persistent să accepte adevărul, asemenea indivizi sunt oameni răi. Oamenii răi nu se pot înțelege cu nimeni, sunt mere putrede și demoni. A-i păstra în biserică va provoca doar perturbări și tulburări. Prin urmare, cei care refuză să se schimbe în ciuda admonestărilor repetate ar trebui să fie tratați ca oameni răi și îndepărtați din biserică. Oricine tulbură adesea viața bisericească și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu este un neîncrezător și o persoană rea și trebuie îndepărtat din biserică. Indiferent cine este persoana sau cum a acționat în trecut, dacă tulbură adesea lucrarea bisericii și viața bisericească, refuză să fie emondată și se apără întotdeauna cu raționamente greșite, trebuie să fie îndepărtată din biserică. Această abordare este în întregime pentru menținerea progresului normal al lucrării bisericii și protejarea intereselor aleșilor lui Dumnezeu, aliniindu-se pe deplin adevărurilor-principii și intențiilor lui Dumnezeu. Intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și lucrarea bisericii nu ar trebui să fie afectate de disputele și problemele nerezonabile ale câtorva persoane rele – nu merită și este, de asemenea, injust față de aleșii lui Dumnezeu.

Dacă oamenii răi provoacă adesea tulburări în biserică, ducând la o viață bisericească ineficientă, cea mai bună soluție este să categorisim oamenii și să împărțim adunările în grupuri diferite: cei care iubesc adevărul și își fac cu sinceritate îndatoririle participă la adunări împreună; cei care vor să urmărească adevărul, dar nu își fac îndatoririle participă la adunări împreună; și cei cărora le place să provoace perturbări și tulburări, să bârfească despre alții, să îi judece și să îi condamne pe alții participă la adunări împreună. În acest fel, biserica poate fi împărțită în principal în trei grupuri de oameni – împărțind pe fiecare în funcție de felul său, am putea spune – asigurându-se astfel că aceste grupuri nu interferează între ele în timpul adunărilor. Oamenii cu o umanitate rea, indiferent de cât de nesăbuit comit fapte rele, nu îi vor afecta pe ceilalți, ci își vor face rău doar lor înșiși. Unii oameni au o fire malițioasă. Dacă cineva spune ceva care îi rănește sau îi ofensează, vor urî acea persoană și se vor gândi la moduri în care să o atace și să se răzbune împotriva acesteia. Indiferent cum se are părtășie despre adevăr cu ei sau cum sunt emondați, ei nu acceptă acest lucru. Mai degrabă ar muri decât să se pocăiască și continuă să tulbure viața bisericească. Asta dovedește că sunt oameni răi. Nu putem continua să tolerăm aceste tipuri de oameni răi. Ei ar trebui îndepărtați din biserică în conformitate cu adevărurile-principii. Acesta este singurul mod de a rezolva minuțios această problemă. Indiferent ce greșeli au comis ori ce lucruri rele au făcut, acei oameni cu firi malițioase nu vor permite nimănui să-i expună ori să-i emondeze. Dacă cineva îi expune și îi ofensează, se vor înfuria, se vor răzbuna și nu vor abandona niciodată această problemă. Nu au deloc răbdare și toleranță față de alți oameni și nu exercită îngăduință față de ei. Pe ce principiu se bazează conduita lor? „Mai degrabă aş trăda, decât să fiu trădat.” Cu alte cuvinte, ei nu tolerează să fie ofensați de nimeni. Nu este aceasta logica oamenilor răi? Aceasta este exact logica oamenilor răi. Nimănui nu îi este permis să-i ofenseze. Pentru ei, este inacceptabil să fie provocați cât de puțin și urăsc pe oricine face acest lucru. Vor continua să atace acea persoană și nu vor abandona niciodată chestiunea – așa sunt oamenii răi. Ar trebui să izolați sau să îndepărtați oamenii răi imediat ce descoperiți că au esența oamenilor răi, înainte să poată face vreun rău prea mare. Aceasta va reduce la minim daunele pe care le fac; este alegerea înțeleaptă. Conducătorii și lucrătorii sunt pasivi dacă așteaptă până când o persoană rea provoacă vreun fel de dezastru pentru a-i trata. Asta ar dovedi că acei conducători și lucrători sunt foarte nesăbuiți și nu au principii în acțiunile lor. Există unii conducători și lucrători care sunt pur și simplu atât de nesăbuiți și ignoranți. Ei insistă să aștepte până au dovezi concludente înainte de a trata oamenii răi deoarece consideră că este singurul mod în care conștiințele le vor fi împăcate. Însă, de fapt, nu ai nevoie de dovezi concludente pentru a fi sigur că o persoană este rea. Îți poți da seama după cuvintele și acțiunile sale din fiecare zi. Odată ce ești sigur că este o persoană rea, poți începe prin a o restrânge sau a o izola. Aceasta va asigura că nici lucrarea bisericii, nici intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt afectate. Unii conducători și lucrători nu pot discerne cine este rău, nici nu pot trata oamenii răi prompt. Drept urmare, lucrarea bisericii și viața bisericească sunt afectate și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu este stânjenită. Acest lucru este foarte nesăbuit. Acesta este modul în care conducătorii falși desfășoară lucrări. Pe de o parte, le lipsește discernământul și, pe de altă parte, sunt persoane care le fac pe plac oamenilor și se tem să-i jignească pe alții. Atunci când servesc drept conducători, astfel de oameni, în primul rând, nu pot face o lucrare reală și, în al doilea rând, le fac rău aleșilor lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu pot rezolva prompt problema tulburărilor provocate de oamenii răi și nici nu pot proteja frații și surorile; astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători și lucrători. Spuneți-Mi, dacă cineva este caracterizat ca fiind o persoană rea, mai este nevoie să aveți părtășie cu ea despre adevăr, pentru a o ajuta? (Nu.) Nu este nevoie să îi dăm o șansă. Unii oameni au prea multă „dragoste”, oferindu-le mereu celor răi șansa de a se căi, dar poate acest lucru să producă vreun efect? Se conformează acest lucru principiilor din cuvintele lui Dumnezeu? Ai văzut vreo persoană rea care să se poată căi cu adevărat? Nimeni nu a văzut vreodată așa ceva. A spera că oamenii răi se vor căi este ca și cum ai compătimi șerpii veninoși; este ca și cum ai compătimi fiarele sălbatice. Acest lucru se datorează faptului că, pe baza esenței oamenilor răi, se poate determina că oamenii răi nu vor iubi niciodată lucrurile pozitive, nu vor accepta niciodată adevărul și nu se vor căi niciodată. Nu veți găsi cuvântul „căință” în dicționarul lor. Indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor lăsa deoparte propriile considerente și interese și vor găsi diverse motive și scuze pentru a se justifica și nimeni nu îi poate convinge. Dacă suferă o pierdere, aceasta este insuportabilă pentru ei și îi vor bate la cap la nesfârșit pe ceilalți cu privire la aceasta. Cum pot astfel de oameni, care nu sunt dispuși să sufere nicio pierdere, să se căiască sincer? Oamenii extrem de egoiști sunt cei care își stabilesc drept prioritate propriile interese mai presus de orice; sunt oameni răi și nu se vor căi niciodată. Dacă ai perceput deja profund că o astfel de persoană este rea și încă îi mai dai o șansă să se căiască, nu este o nesăbuință? Acest lucru este echivalent cu a încălzi un șarpe înghețat la sânul tău, doar pentru a fi mușcat de el mai târziu. Doar un nesăbuit ar face un lucru atât de stupid. În biserică, faptul că aleșii lui Dumnezeu îi urăsc pe oamenii răi este un fenomen normal, deoarece oamenilor răi le lipsește umanitatea și fac întotdeauna lucruri imorale. Ura față de oamenii răi este mentalitatea corectă. Face parte din ceea ce oamenii ar trebui să aibă în umanitatea lor normală.

Spuneți-Mi, ce fel de persoană este aceea care nu are deloc dragoste pentru frați și surori? De ce nu are nicio relație interpersonală normală cu frații și surorile? Acest tip de persoană, indiferent cu cine interacționează, leagă aceste interacțiuni doar de interese și tranzacții; dacă nu sunt implicate interese sau tranzacții, nu-și va bate capul cu oamenii. Nu este rea o astfel de persoană? Unii oameni nu urmăresc adevărul și trăiesc doar pe baza sentimentelor; se apropie de oricine îi tratează bine și îl consideră bun pe oricine îi ajută. Nici acești oameni nu au relații interpersonale normale. Ei trăiesc doar pe baza sentimentelor proprii, așadar pot să-i trateze echitabil și corect pe frați și pe surori? Acest lucru este absolut de nerealizat. Prin urmare, oricine nu are o relație interpersonală normală cu frații și surorile sau cu aceia care cred sincer în Dumnezeu este o persoană fără conștiință și rațiune, este o persoană fără umanitate normală și, cu siguranță, nu este o persoană care iubește adevărul. Aceste persoane nu sunt diferite de plebea măruntă din rândul non-credincioșilor; interacționează cu oricine este benefic pentru ei și îi ignoră pe cei care nu sunt. Mai mult, atunci când văd pe cineva care urmărește adevărul sau pe cineva care poate împărtăși mărturii bazate pe experiență – cineva pe care toată lumea îl admiră și îl place – devin geloși și plini de ură și încearcă orice pentru a aduna muniție cu care să-i judece și să-i condamne pe acești oameni care urmăresc adevărul. Nu așa procedează oamenii răi? Astfel de oameni nu au conștiință și rațiune – sunt mai răi decât fiarele. Nu pot trata oamenii corect, nu se pot înțelege cu ceilalți în mod normal, nu pot construi relații interpersonale normale cu aleșii lui Dumnezeu și chiar îi pot urî pe cei care urmăresc adevărul. Astfel de oameni trebuie să se simtă foarte solitari și singuri în inimile lor, dând mereu vina pe alții și pe lume. Ce bucurie sau sens au ei în viață? Acești oameni au o fire haină și, indiferent cu cine interacționează, pot ajunge să o urască pe acea persoană din cauza unor chestiuni banale, condamnând-o și răzbunându-se pe ea, aducând dezastre asupra ei. Astfel de indivizi răi sunt diavoli în toată regula, aducând dezastrul în biserică în fiecare zi în care rămân în ea. Dacă rămân mult timp, dezastrele vor fi nesfârșite. Se pot evita dezastrele doar prin îndepărtarea lor din biserică. Mai sunt și cei care par civilizați din exterior, dar au o afecțiune specială pentru beneficii. Astfel, credința lor în Dumnezeu este, de asemenea, pentru urmărirea beneficiilor. Dacă nu au obținut un avantaj excesiv de ceva vreme, fețele lor devin umbrite de mâhnire, de parcă cineva le-ar datora o sumă mare de bani. Oricine le vede fețele ranchiunoase și deznădăjduite este imediat afectat emoțional. Ce efect credeți că ar avea o asemenea față dacă ar apărea în viața bisericească? Cu siguranță, cei mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu s-ar simți stânjeniți văzând-o, iar citirea cuvintelor lui Dumnezeu de către ei și părtășia despre adevăr ar fi tulburate și afectate în diverse măsuri. Mai ales în cazul celor care nu au prins rădăcini pe adevărata cale, vederea frecventă a acestei fețe veșnic mâhnite i-ar afecta prea ușor! Biserica ar trebui să aibă mai mulți oameni cu personalități vesele, care vorbesc simplu și deschis, și mai mulți oameni ale căror inimi sunt pline de pace și bucurie și ale căror spirite sunt libere și eliberate. Acest lucru ar face plăcută viața bisericească. Acei posomorâți care sunt veșnic mâhniți ar trebui să se roage lui Dumnezeu acasă și să-și îndrepte starea de spirit înainte de a veni la adunări. În acest mod, vor fi într-o dispoziție bună și vor câștiga ceva din adunare. În plus, acest lucru va fi benefic și altora; cel puțin nu vor fi tulburați. Pentru a se asigura că aleșii lui Dumnezeu pot să trăiască o viață bisericească normală, conducătorii și lucrătorii ar trebui să învețe să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. Dacă cineva vine la o adunare cu o față mohorâtă, conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă un pas înainte și să întrebe: „Ai nevoie de ajutor?” Acesta se numește ajutor proactiv oferit celorlalți din iubire. În cazul în care conducătorii și lucrătorii văd o persoană care are o problemă și ignoră acest lucru, evitându-i și stând departe de acei „mohorâții”, fără a avea părtășie despre adevăr pentru a le lumina ziua, atunci aceștia nu fac lucrare reală. Pentru a face lucrarea bisericii în mod eficient, conducătorii și lucrătorii trebui mai întâi de toate să învețe să fie confidenții aleșilor lui Dumnezeu, similar cu ceea ce non-credincioșii ar numi un funcționar guvernamental grijuliu. Unii oameni nu sunt dispuși să joace un astfel de rol, preferând mereu să fie spectatori – cum îi pot conduce în acest mod pe aleșii lui Dumnezeu să trăiască o viață bisericească bună? De fapt, într-o oarecare măsură, se poate vedea din expresia facială dacă cineva are probleme în inima sa. Dacă fața cuiva este mereu mohorâtă, cu siguranță asta înseamnă că inima sa este întunecată, fără niciun pic de lumină. Dacă se ia la harță toată ziua în legătură cu ce e bine și ce e greșit, ar mai putea fața lui să afișeze un zâmbet? Fețele acestor oameni sunt mereu acoperite de nori negri, fără niciun moment de seninătate, iar acest lucru le afectează și el performanța datoriei. În cazul în care conducătorii și lucrătorii abordează și rezolvă această problemă cu întârziere, făcându-i pe frați și surori să îndure tulburări constante și o nefericire de nedescris, acest lucru dovedește că liderii și conducătorii sunt incapabili să realizeze lucrare reală, neputând să rezolve probleme cu ajutorul adevărului și fiind cu desăvârșire lipsiți de valoare. În cazul în care conducătorii și lucrătorii înțeleg adevărul și pot să identifice problemele fraților și surorilor și să ofere sprijin și ajutor la timp, nefiind doar capabili să ajute la rezolvarea problemelor oamenilor, ci și să îi ajute să înțeleagă adevărurile-principii și să-și îndeplinească bine îndatoririle, atunci realizarea datoriei lor și modul în care se ocupă de probleme vor fi eficiente, iar lucrarea bisericii nu va fi afectată. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot identifica și rezolva prompt problemele, acest lucru afectează lucrarea bisericii. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot să identifice și să se ocupe de probleme, provocând daune lucrării bisericii și împiedicând intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu L-au dezamăgit pe Dumnezeu și pe aleșii Săi? Nu le lipsesc principiile pentru gestionarea problemelor? A se ocupa de probleme cu promptitudine și fără ezitare, după deslușirea esenței lor – aceasta se numește a-și îndeplini bine responsabilitățile și a fi loial, iar acest lucru înseamnă a-și face datoria într-un mod care este conform standardului.

Subiectul părtășiei de astăzi este a șasea chestiune – implicarea în relații nepotrivite. Problemele de acest tip care apar în viața bisericească sunt, în principiu, următoarele: relații nepotrivite între sexe, relații între persoane de același sex, relații bazate pe interese personale și ura dintre persoane. Indiferent dacă este vorba de relații bazate pe pofte trupești, pe interese sau pe încurcături sentimentale ale trupului, toate se încadrează în categoria relațiilor nepotrivite, deoarece depășesc sfera conștiinței și a rațiunii umanității normale. Existența acestor relații nepotrivite îi poate perturba pe oameni într-o anumită măsură. Mai grav, acestea pot tulbura intrarea în viață a oamenilor, urmărirea adevărului de către ei și a cunoașterii lui Dumnezeu. Aceste diverse feluri de relații nepotrivire nu provin din conștiință și rațiune și merg în sens opus umanității normale. Oamenilor le este dificil să accepte și să practice adevărul atunci când trăiesc în cadrul acestor relații anormale, iar acest lucru îi tulbură și când trăiesc viața bisericească și urmăresc creșterea în viață, tulburând și ordinea vieții bisericești. Aceasta este în detrimentul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și poate prejudicia și lucrarea bisericii. Din cauza tuturor acestor lucruri, este imperativ ca liderii și lucrătorii să identifice și să se ocupe prompt de aceste chestiuni.

În privința relațiilor nepotrivite, am enumerat deja diferite situații și le-am clasificat. Puteți să dați câteva exemple ca să practicați discernământul? Care este scopul însușirii discernământului? Este pentru a vă permite să discerneți și să definiți esența oamenilor, evenimentelor și lucrurilor, astfel încât să emiteți judecăți corecte, iar apoi să le tratați conform principiilor. Acesta este rezultatul suprem. A spus cineva: „Vorbești toată ziua despre aceste chestiuni legate de ce e bine și ce e greșit, aceste lucruri de zi cu zi – nu mai suntem dispuși să le ascultăm; nici nu mai vrem să venim la adunări. N-ar trebui să ai părtășie despre adevăr? De ce să vorbești tot timpul despre aceste situații”? Ați observat astfel de oameni? Ce fel de oameni sunt ei? (Oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală.) Avem părtășie în acest mod, însă ei tot nu pot să înțeleagă adevărul – ei nu au inteligența unei persoane normale; asemenea oameni sunt complet inutili. Oare o persoană care nu are inteligența unei ființe umane ar trebui totuși să fie pusă să asculte predici? Poate că ar propune: „Adunările au întotdeauna legătură cu părtășia despre adevăr, vorbindu-se mereu despre lucruri precum practicarea adevărului – m-am săturat să ascult asta. Nu mai sunt dispus să vin la adunări.” Dacă într-adevăr au o astfel de opinie, atunci sunt persoane care sunt scârbite de adevăr. În cazul unor astfel de oameni, casa lui Dumnezeu nu insistă pe participarea acestora; alungați-i repede. Dacă ei înșiși nu sunt dispuși să vină la adunări și nu sunt receptivi la ceea ce se discută în timpul lor, noi nu insistăm – nu intenționăm să-i deranjăm. Oameni ca aceștia, chiar dacă ei cred în Dumnezeu o viață întreagă, nu vor înțelege adevărul și nu vor intra în realitate; este o risipă de efort. Dacă le place să asculte cunoștințe teologice, atunci lăsați-i să meargă și să studieze cunoștințele teologice; într-o zi, când nu vor obține adevărul ca viață, vor regreta asta.

29 mai 2021