819 Cunoașteți scopul și înțelesul lucrării lui Dumnezeu?
1 Acum știi cu adevărat care este motivul pentru care crezi în Mine? Cunoști cu adevărat scopul și însemnătatea lucrării Mele? Știi cu adevărat care îți este datoria? Cunoști cu adevărat mărturia Mea? Dacă doar crezi în Mine, însă nici slava, nici mărturia Mea nu pot fi văzute în tine, atunci înseamnă că te-am lepădat de mult timp. Cât despre cei atotștiutori, ei sunt ghimpi și mai mari în coasta Mea, iar în casa Mea sunt doar pietre de poticnire. Sunt neghină ce trebuie cernută din lucrarea Mea, ce nu au nici cea mai mică funcție, care nu au nicio greutate și pe care îi detest de mult timp.
2 Cât despre cei care nu au nicio mărturie, mânia Mea este neîncetat asupra lor, și toiagul Meu nu se îndepărtează niciodată de la ei. I-am predat demult în mâinile celui rău, și nu au parte de niciuna din binecuvântările Mele. În acea zi, pedeapsa lor va fi mult mai dureroasă decât cea a femeilor nesăbuite. Acum Îmi fac doar datoria în lucrarea Mea. Voi strânge grâul în snopi, împreună cu neghina. Aceasta este lucrarea Mea în momentul de față. Neghina va fi cernută în timpul lucrării Mele de cernere. Atunci boabele de grâu vor fi adunate într-un grânar, iar neghina care a fost cernută va fi aruncată în foc și va fi prefăcută în cenușă.
3 Deocamdată, lucrarea Mea este de a-i aduna pe oameni în snopi, adică de a-i cuceri pe de-a întregul. Apoi, voi începe cernerea pentru a revela sfârșitul tuturor oamenilor. Deci trebuie să știi cum ar trebui să Mă mulțumești acum și cum să umbli pe calea cea dreaptă în credința ta în Mine. Ceea ce caut este loialitatea și ascultarea ta de acum, dragostea și mărturia ta de acum. Chiar dacă, în acest moment, nu știi ce este mărturia sau dragostea, ar trebui să Îmi aduci tot ce ai și să Îmi predai singurele comori pe care le ai: loialitatea și ascultarea ta.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”