Motivul pentru care toată lumea este astăzi invidioasă pe Iov este acela că el a avut credință adevărată. Dar ați avut părtășie înainte despre detaliile experiențelor sale și ale motivului pentru care a fost capabil să depună mărturie cu adevărat? Cum era viața lui de zi cu zi? Cum s-a asociat cu Dumnezeu în viața lui? Din fiecare acțiune a lui, cum poate vedea cineva că el a căutat adevărul, că I s-a supus lui Dumnezeu și a acceptat rânduielile și orchestrările Lui? Aceste lucruri nu se referă la detalii? (Ba da.) Aceste lucruri se referă la detaliile urmăririi adevărului, care reprezintă ceva ce le lipsește celor de azi. Oamenii cunosc doar celebra maximă a lui Iov: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Toți pot recita această frază, dar nu înțeleg clar cum de Iov a fost capabil să o rostească. Această maximă celebră nu i-a venit ușor lui Iov – a venit doar după o viață de experiențe. De-a lungul unei vieți de experiențe, el a văzut rânduielile și orchestrările mâinii lui Dumnezeu și faptele lui Dumnezeu în multe lucruri, și a văzut că toate bogățiile lui au fost date de Dumnezeu. Într-o zi, toate aceste lucruri au dispărut, și el a știut că Dumnezeu le luase. Concluzia la care a ajuns Iov era aceea că, indiferent ce a făcut Dumnezeu, numele lui Dumnezeu trebuia binecuvântat. Așadar, cum s-a ajuns la această concluzie? Nu presupune un proces să ajungi la această concluzie? E vorba de calea pe care o urmează oamenii de astăzi în urmărirea adevărului, și anume, cum să obțină acest rezultat, cum să ajungă la aceste câștiguri. Aceste câștiguri nu au fost dobândite în câteva zile sau chiar în câțiva ani; se referă la fiecare aspect și fiecare detaliu din viețile oamenilor.

Credința lui Iov în Dumnezeu nu era de formă; el a fost modelul reprezentativ al unui credincios sincer. Se ruga lui Dumnezeu în toate. Când era neliniștit cu privire la petrecerile copiilor săi, s-a rugat lui Dumnezeu și i-a încredințat lui Dumnezeu; cu siguranță, se ruga frecvent cu privire la modul în care să își crească șeptelul. El a încredințat totul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost ca un non-credincios, planificând și calculând permanent creșterea șeptelului cu voința omului, bazându-se doar pe propria minte și imaginație și storcându-și creierii pentru a atinge țelurile pe care le plănuise, atunci, chiar dacă ar fi experimentat multe eșecuri și obstacole, ar fi putut să vadă mâinile lui Dumnezeu și suveranitatea și rânduielile Lui? (Nu.) Dacă nu s-ar fi rugat deseori lui Dumnezeu, nu ar fi experimentat binecuvântările Sale; ar fi fost deseori negativ și slab, ca un credincios obișnuit și o stare de împotrivire s-ar fi născut în el. „Oamenii spun mereu că Dumnezeu există. Eu cred în Dumnezeu, dar Dumnezeu nu mă binecuvântează conform planurilor mele! Îl venerez pe Dumnezeu și fac zilnic sacrificii. Dacă Dumnezeu există, binecuvântările Lui pentru mine ar trebui să fie mai mari decât aș putea eu vreodată să cer sau să îmi imaginez. Cum de nu am atins încă acest țel? Este greu de spus dacă Dumnezeu chiar există sau nu.” Ar fi pus un semn de întrebare existenței lui Dumnezeu, ceea ce este un efect negativ. În primul rând, el nu ar fi putut vedea mâna lui Dumnezeu sau suveranitatea și rânduielile Sale. În plus, s-ar fi plâns împotriva lui Dumnezeu și ar fi ajuns să aibă înțelegeri greșite, antipatie și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă oamenii care cred în Dumnezeu merg pe drumul lor, urmărind mereu binecuvântări, atunci, la final, vor putea ei să spună precum Iov: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve”? Se va naște în ei acest tip de cunoaștere bazată pe experiență? (Nu.) Cu siguranță nu. De ce nu? De unde provine această problemă? (Nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu, nici nu caută de la Dumnezeu; în schimb, rezolvă lucrurile prin metode umane.) De ce oamenii își storc creierii folosind metode umane pentru a-și atinge propriile scopuri, în loc să se bazeze pe Dumnezeu? Când fac planuri, caută dorințele lui Dumnezeu? Au ei o atitudine supusă, zicând: „Nu știu ce urmează să facă Dumnezeu. Voi face întâi acest plan, acest calcul, dar nu știu dacă planul meu își va atinge sau nu țelul; este doar un plan. Dacă îmi pot atinge țelul, atunci este o binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă nu, este din cauza propriei mele orbiri; planul meu nu a fost în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu”? Au acest tip de atitudine? (Nu.) Așadar, cum apar aceste moduri de acțiune? Acestea sunt închipuiri și noțiuni umane, dorințe umane, cerințe umane iraționale, adresate lui Dumnezeu; ele se nasc din firi corupte. Acesta este un aspect. În plus, au asemenea oameni o inimă supusă lui Dumnezeu? (Nu.) Cum vezi că nu au o inimă supusă lui Dumnezeu? (Simt nevoia absolută de a îndeplini planurile pe care le fac.) Ce fire este aceasta? Este aroganță și răzvrătire. Ei cred că Dumnezeu îi binecuvântează, dar când au propriile dorințe și calcule, Îl dau pe Dumnezeu la o parte; aceasta este o fire arogantă. Se supun când Îl dau pe Dumnezeu la o parte? Nu, și Dumnezeu nu este în inima lor. Nu iau deloc în considerare modul în care Dumnezeu deține suveranitate asupra lucrurilor și le rânduiește, cu atât mai puțin modul în care El vrea să facă lucrurile. Ei nu iau în considerare aceste lucruri. Ce putem vedea din asta? Ei nu caută nimic, nici nu se supun, nici nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Întâi își fac propriile planuri, apoi acționează și muncesc din greu conform propriilor planuri, bazându-se pe metode, închipuiri și noțiuni umane, fără să se gândească deloc la intențiile lui Dumnezeu. Când e vorba de a-și crește șeptelul, oamenii ar trebui să știe măcar în inimile lor că „omul ar trebui să se străduiască să facă ceea ce trebuie să facă și să se supună voii Cerului”, ceea ce înseamnă că „îmi voi îndeplini responsabilitatea de a hrăni șeptelul, nu voi lăsa să le lipsească hrana sau să înghețe, să flămânzească sau să se îmbolnăvească. Numărul de pui pe care îl vor avea anul viitor este în mâinile lui Dumnezeu; nu îl știu, nu îl cer și nu voi face planuri. Aceste chestiuni depind de Dumnezeu”. Dacă persistă să se bazeze pe închipuirile și noțiunile umane pentru a acționa, au ei o atitudine supusă față de Dumnezeu? (Nu.) Care din cele două metode de acțiune provine din voința omului și care este supusă lui Dumnezeu? (Prima vine din voința omului și este metoda de acțiune a neîncrezătorilor; a doua vine de la cei care cred sincer în Dumnezeu și caută adevărul.) Toți cred în Dumnezeu și toți fac același lucru, dar motivul, sursa și țelul acțiunilor lor, precum și principiile lor sunt diferite. Astfel poate fi văzută calea pe care sunt oamenii. Nu este nicio diferență? Esența neîncrezătorilor este aceea a non-credincioșilor. Care sunt sursa și țelul acțiunilor lor? Totul este doar pentru interesul lor, cu profitul pe primul plan în mintea lor, astfel că, în acțiunile lor, se bazează exclusiv pe voința lor. De ce spun că se bazează pe voința lor? Își fac în întregime planurile după o analiză atentă. Nu acționează orbește sau impulsiv; mai degrabă au intenții și țeluri. Nu iau în considerare intențiile lui Dumnezeu, acționează în totalitate conform propriei hotărâri. Nimeni altcineva nu face planuri pentru ei, nici nu îi forțează să acționeze în acest fel. Ei singuri sunt hotărâți să acționeze potrivit propriilor planuri, așa că se bazează pe propria voință. Apoi, potrivit propriilor planuri, își storc creierii și acționează, indiferent de costuri, pentru a-și satisface propriile lor dorințe și pentru a atinge țelurile acelor planuri. Când acționează, au și această idee vagă: „Cred în Dumnezeu, așa că El mă va binecuvânta cu siguranță.” Nu este rușinos? Pe ce bază te va binecuvânta Dumnezeu? Cum știi că Dumnezeu te va binecuvânta? Va face Dumnezeu lucrurile să se întâmple pe baza hotărârilor tale? Nu este aceasta o idee irațională? Dacă tu crezi că Dumnezeu te va binecuvânta cu siguranță, este asta echivalent cu supunerea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? (Nu.) Dar mulți oameni încurcă aceste lucruri. Ei spun: „Cred că Dumnezeu mă va binecuvânta. Cred că El va proteja tot ceea ce am și cred că El îmi va satisface dorința!” Ei cred că aceasta este o atitudine supusă față de Dumnezeu. Nu este aceasta o greșeală? Nu numai că este o greșeală, este și o răzvrătire și o blasfemie față de Dumnezeu. Să crezi că Dumnezeu te va binecuvânta nu înseamnă că te supui suveranității și rânduielilor Sale – acestea sunt două lucruri diferite. Spunând asta, ești controlat în întregime de natura ta arogantă și nu este în conformitate cu adevărurile-principii.

Care este esența comportamentului de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu despre care tocmai am avut părtășie? Disecați rădăcina chestiunii. Este vreo practică a adevărului în asta? Vreo supunere? Există vreun loc pentru Dumnezeu în inimile lor? Au ei o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Toți spuneți nu, așadar, concret, care sunt modurile în care se manifestă aceste lucruri? Trebuie să faci o comparație cu tine însuți și să știi cum să diseci. Dacă știi cum să diseci asta, atunci vei ști cum să judeci starea din interiorul tău și vei ști cum să judeci dacă practica ta este sau nu în conformitate cu principiile și dacă practici sau nu adevărul. În primul rând, dacă oamenii își fac mai întâi propriile planuri, fără să caute adevărul, există vreo supunere în asta? (Nu.) Văzând că nu este nicio supunere, cum ar trebui să practice cineva pentru a fi supus? (Să caute mai întâi dorințele lui Dumnezeu.) În multe chestiuni, Dumnezeu nu îți arată cu claritate dorințele Lui, așadar, cum poți fi sigur că practici adevărul? (Trebuie să ne bazăm pe rugăciunea către Dumnezeu pentru a fi siguri.) Dacă te rogi de câteva ori și tot nu înțelegi dorințele lui Dumnezeu, ce faci atunci? Nu acționa orbește. Mai întâi, vezi dacă este necesar sau nu să acționezi în acest mod, dacă aceste acțiuni fac sau nu parte din rânduielile lui Dumnezeu, dacă sunt sau nu întrunite condițiile pentru a acționa în acest mod și dacă îți poți îndeplini planul sau nu. Dacă nu poți, dar continui să te ții de acest plan, nu înseamnă că este un mod de acțiune irațional? Dacă planurile și ideile tale sunt realiste sau nu reprezintă un aspect crucial. Tu îți spui în inima ta: „Voi face mai întâi acest plan, și dacă Dumnezeu mă binecuvântează, atunci poate voi obține și mai mult decât atât!” Ai o mentalitate bazată pe noroc, iar apoi te bazezi pe propria voință și o ții pe a ta; ambițiile și dorințele tale sunt mari și ești deopotrivă arogant și necivilizat. Planurile și hotărârile oamenilor au mereu devieri și nu reprezintă lucruri pe care ar trebui să le practice. Când oamenii nu înțeleg adevărul sau intențiile lui Dumnezeu, pot fi planurile și hotărârile lor corecte? Pot fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu? Nu este un lucru sigur, deoarece sunt multe chestiuni pe care oamenii nu le pot înțelege, asupra cărora nu pot decide; hotărârile și planurile oamenilor sunt toate închipuiri umane, presupunerile și judecățile lor. Cei ce nu înțeleg adevărul nu pot vedea că toate lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu și că sunt orchestrate și rânduite de El. Trebuie să vezi ce fac mâinile lui Dumnezeu, care sunt intențiile Lui și care este lucrarea pe care o face El în prezent asupra oamenilor. Dacă planurile și deciziile tale sunt contrare lucrării pe care Dumnezeu dorește să o facă sau sunt opuse dorințelor lui Dumnezeu, care va fi rezultatul? Planurile tale sigur vor eșua. Din această chestiune, trebuie să vezi clar faptul că oamenii nu ar trebui să planifice – planificarea este în sine o greșeală. Așadar, cum ar trebui să practice oamenii corect? Ar trebui să învețe să ia lucrurile așa cum vin, să nu acționeze orbește sau să planifice lucruri pe care nu le pot înțelege. Sunt multe chestiuni pe care nu le poți înțelege și nu știi ce probleme ar putea să apară în timpul planului. Sunt aceste situații neașteptate prinse în planurile oamenilor? Cu siguranță nu, așadar, toate planurile oamenilor sunt doar închipuiri umane, lucruri goale și nepractice. Prin urmare, ce ar trebui să facă oamenii? În primul rând, ar trebui să aibă o inimă supusă lui Dumnezeu și nu ar trebui să-și facă planuri proprii; de asemenea, ar trebui să își îndeplinească responsabilitățile și îndatoririle, fără a fi superficiali. În ceea ce privește posibilitatea de a îndeplini sau nu lucrurile pe care le planifici și le hotărăști, asta este în mâinile lui Dumnezeu. Poate plănuiești doar puțin, dar Dumnezeu îți dă mult; poate plănuiești mult, dar nu primești atât de mult. După ce treci prin multe astfel de experiențe similare, vei realiza că nimic nu se schimbă conform voinței sau planurilor omului. Totul depinde de modul în care Dumnezeu a rânduit chestiunile și a deținut suveranitate asupra lor; toate lucrurile sunt în mâinile Lui. Prin acumularea constantă de experiență în acest mod, oamenii ajung să descopere că Dumnezeu este cu adevărat suveran peste toate. Dacă tu confirmi în inima ta faptul că Dumnezeu este suveran peste toate, atunci vei fi obținut adevărul, care este dobândit prin experiență. Uneori, planurile tale pot fi destul de bune, dar lucruri neașteptate se pot întâmpla în orice moment; nu îți poți imagina multele lucruri unice ce pot apărea, care îți depășesc închipuirile și planurile din toate punctele de vedere. Multe chestiuni te fac să te simți ca și cum ai fost prins nepregătit și nu ești conștient de unde provin erorile din planurile tale, dacă acestea vor reuși sau vor eșua și ce pot sau nu pot face oamenii. Inconștient, simți că sunt multe lucruri pe care oamenii nu le pot prezice, care depășesc limitele planurilor și închipuirilor lor. Într-un asemenea moment, la ce concluzie ajungi? (Că Dumnezeu este suveran peste toate.) În suveranitatea lui Dumnezeu peste toate, există un detaliu: dacă Dumnezeu nu îți dă ceva, atunci, indiferent cât alergi, cât trudești sau te zbați, totul este inutil. Dacă Dumnezeu te binecuvântează, atunci totul decurge lin, fără niciun impediment, și nimeni nu te poate împiedica. Realizezi că în această chestiune Dumnezeu are ultimul cuvânt, că Dumnezeu poate vedea foarte clar toate planurile tale, iar această chestiune este complet în mâinile Lui. Prin această experiență, în inima ta va apărea inconștient o percepție și o cunoaștere corectă privind suveranitatea lui Dumnezeu. Ce percepție și cunoaștere? Dumnezeu este Unicul care îți dă. Dacă Dumnezeu vrea să îți ia, atunci, indiferent cât de mult te supui lui Dumnezeu sau cât de mult Îl cunoști pe Dumnezeu – dacă El e să ia, va lua. Totul este în mâinile Lui, totul este predestinat de El, totul este rânduit de El. Tu nu ar trebui să ai propria alegere. În acest moment, planurile, calculele și țelurile personale tot vor avea o poziție dominantă în inima ta? Nu. Aceste planuri și calcule umane se vor diminua în mod inconștient, iar tu vei renunța la ele. Cu ce sunt acestea înlocuite? Pentru tine, experimentarea suveranității lui Dumnezeu echivalează cu vederea suveranității Lui. Chiar dacă Dumnezeu nu spune de ce ți-a luat acele lucruri, tu vei înțelege oricum, în mod inconștient. Când Dumnezeu te binecuvântează cu ceva, binecuvântându-te cu multe bogății, El nu îți spune de ce face asta; dar, în inima ta, ai un sentiment și ești conștient că reprezintă o binecuvântare de la Dumnezeu, nu ceva ce o persoană ar putea câștiga. Într-o zi, unele lucruri îți vor fi luate, și tu vei fi perfect conștient în inima ta că asta vine de la Dumnezeu. Când ești pe deplin conștient de asta, nu vei simți că Dumnezeu îți călăuzește fiecare pas pe care îl faci, fiecare zi pe care o trăiești și fiecare an care trece? Pe măsură ce Dumnezeu te călăuzește, vei simți inconștient că ai ajuns față în față cu El, că interacționezi zilnic cu El, că în fiecare zi ai o nouă cunoaștere și, în fiecare an, o recoltă grozavă. Inconștient, înțelegerea ta asupra suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu se va adânci. Când ai experiență la acest nivel, nu are Dumnezeu un loc în inima ta? Dacă Dumnezeu are un loc în inima ta, tu ai o inimă cu frică de Dumnezeu, și atunci mai pot orice alte lucruri, gânduri sau teorii să te inducă în eroare, să te dezorienteze sau să te facă să Îl părăsești pe Dumnezeu? Este imposibil. Doar dacă ai o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu, dacă adevărul s-a înrădăcinat în inima ta, Dumnezeu poate rămâne pentru totdeauna în ea. Dacă adevărul nu a prins rădăcini în inima ta, atunci poate fi Dumnezeu în inima ta pentru mult timp? Cu siguranță nu, deoarece inima ta se va distanța de Dumnezeu și Îl va trăda în orice moment. Dacă oamenii folosesc mereu propriile închipuiri, noțiuni, planuri, calcule și dorințe pentru a-și direcționa viețile, pot obține această cunoaștere a lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel, pentru a obține supunerea față de Dumnezeu precum Iov, calea experienței și practicii tale trebuie să fie dreaptă. Dacă există devieri în calea practicii tale, atunci, indiferent cât de mare îți este credința sau voința, nu îți folosește la nimic; indiferent cât de semețe ar putea fi ambițiile tale, nu îți folosesc la nimic. În multe dintre chestiunile vieții, metodele de practică ale oamenilor au devieri. Din exterior, oamenii par să fie capabili să sufere mult și să plătească un preț mare, par să aibă o hotărâre înălțătoare și inimile pline de ardoare; dar de ce oare, după un număr de experiențe acumulate, în final, nu obțin o cunoaștere bazată pe experiență în privința suveranității și a rânduielilor lui Dumnezeu? Deoarece metodele lor de practică au devieri, iar conștientizarea lor subiectivă, noțiunile și închipuirile lor, precum și planurile lor preiau mereu conducerea. Aceste lucruri preiau conducerea, astfel încât Dumnezeu Se ascunde de ei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Voi apărea sfintei Împărății și Mă voi ascunde de ținutul murdăriei.” La ce anume se referă „ținutul murdăriei”? Se referă la diferitele dorințe, planuri și hotărâri ale oamenilor – chiar și la intențiile lor bune și țelurile pe care ei le cred drepte. Aceste lucruri Îl împiedică pe Dumnezeu să-Și facă lucrarea asupra ta și sunt ca un zid înaintea feței tale, izolându-te complet, astfel încât nu poți vedea sau experimenta niciodată suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă nu poți vedea sau experimenta suveranitatea lui Dumnezeu, atunci poți ajunge să-I cunoști suveranitatea? (Nu.) Nu poți ajunge niciodată să cunoști suveranitatea lui Dumnezeu.

Hai să aruncăm o privire la atitudinea pe care a avut-o Iov când și-a tratat copiii. Iov se temea de Iahve, dar copiii săi nu credeau în Dumnezeu – nu puteau să considere cei din afară că era jenant pentru Iov? Conform noțiunilor omului, Iov provenea dintr-o familie de seamă și se temea de Iahve Dumnezeu, dar copiii lui nu credeau în Dumnezeu, astfel că el nu avea niciun fel de respectabilitate. Nu vine această idee de respectabilitate din voința omenească, din impulsivitatea omenească? Oamenii s-ar putea gândi: „Lucrul acesta nu este deloc respectabil. Trebuie să mă gândesc la un mod de a-i face să creadă în Dumnezeu și să-mi recapăt respectabilitatea.” Nu este acest lucru născut din voința umană? Asta a făcut Iov? (Nu.) Cum este consemnat în Biblie? (Iov a oferit sacrificii și s-a rugat pentru ei.) Iov doar a oferit jertfe și s-a rugat pentru ei. Ce tip de atitudine este aceasta? Puteți vedea principiile practicate de Iov? Nu știm dacă Iov a împiedicat sau a intervenit sau nu în petrecerile copiilor săi, dar cu siguranță nu a participat la asta – el doar a oferit sacrificii pentru ei. S-a rugat el vreodată, spunând: „Iahve Dumnezeu, mișcă-i, fă-i să creadă în Tine, fă-i să dobândească harul Tău și fă-i să le fie frică de Tine și să se ferească de rău așa cum fac eu”? S-a rugat vreodată în acest mod? Biblia nu consemnează așa ceva. Modul de acțiune a lui Iov a fost să se distanțeze de ei, să ofere jertfe pentru ei, să se îngrijoreze pentru ei, de teamă că păcătuiau împotriva lui Iahve Dumnezeu. Iov a practicat aceste lucruri. Care erau principiile practicii sale? El nu s-a impus în fața lor. Așadar, voia sau nu Iov să creadă copiii lui în Dumnezeu? Sigur că asta voia. Fiind un tată care credea în Dumnezeu, îl întrista foarte tare să-și vadă copiii agățându-se astfel de lume, fără să creadă onest în Dumnezeu. Cu siguranță voia ca ei să vină în fața lui Dumnezeu, să ofere jertfe precum oferea el, să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău și să accepte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Aceasta nu este o chestiune de respectabilitate, este responsabilitatea unui părinte. Dar copiii lui au ales să nu creadă, iar Iov, în calitate de tată, nu s-a impus în fața lor. Aceasta a fost atitudinea sa. Așadar, ce a făcut? A tras de ei cu de-a sila sau a încercat să îi convingă? (Nu.) Cu siguranță nu. Cel mult, le-a oferit ocazional câteva îndemnuri, iar când copiii nu l-au ascultat, a renunțat. Le-a zis să nu facă nimic prea deplasat, iar apoi s-a separat de ei, trăgând o linie clară, fiecare persoană trăindu-și propria viață. Iov a oferit sacrificii pentru ei de teamă că Îl vor ofensa pe Iahve Dumnezeu; nu a oferit jertfe în locul lor, a făcut-o pentru că avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Iov nu s-a impus asupra lor, nici nu a tras de ei cu de-a sila, nici nu a zis: „Aceștia sunt copiii mei și trebuie să îi fac să creadă în Dumnezeu, astfel ca Dumnezeu să mai obțină câțiva oameni.” El nu a zis asta, nici nu a avut un asemenea plan sau calcul, nici nu a acționat în acest fel. El știa că acțiunile de acest fel provin din voința umană, ceea ce lui Dumnezeu nu Îi place. Iov doar și-a îndemnat copiii și s-a rugat pentru ei, dar nu i-a forțat sau nu a tras de ei cu de-a sila, ba chiar a trasat o linie clară. Aceasta a fost raționalitatea lui Iov și totodată un principiu de practică: nu te baza pe voința umană sau pe bunele intenții pentru a face ceva ce L-ar ofensa pe Dumnezeu. În plus, ei nu credeau în Dumnezeu și Dumnezeu nu îi mișca. Iov a înțeles intenția lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu a lucrat asupra lor, așa că nu mă voi ruga pentru ei. Nu voi cere nimic de la Dumnezeu și nu vreau să Îl ofensez pe Dumnezeu cu această problemă.” Cu siguranță, el nu s-ar fi rugat în lacrimi și nici nu ar fi postit ca să-i fie mântuiți copiii, ca ei să vină în fața lui Iahve Dumnezeu și să fie binecuvântați. Cu siguranță el nu ar fi acționat așa; el a știut că, dacă ar fi acționat așa, L-ar fi ofensat pe Dumnezeu și lui Dumnezeu nu i-ar fi plăcut. Ce putem observa din aceste detalii? Era sinceră supunerea lui Iov? (Da.) Poate o persoană obișnuită să obțină acest tip de supunere? O persoană obișnuită nu poate. Copiii sunt comoara cea mai scumpă pentru părinții lor, așa că, atunci când petrec în acest mod, să îi vezi că urmează tendințe rele, că nu vin înaintea lui Dumnezeu și că pierd șansa de a crede în Dumnezeu și de a fi mântuiți – poate chiar să se scufunde în pierzanie și să piară – acest lucru reprezintă un chin emoțional prea greu de depășit pentru o persoană obișnuită. Dar Iov a fost capabil să realizeze asta. El a făcut un singur lucru, iar acela a fost să aducă jertfe ale arderii-de-tot pentru ei și să fie îngrijorat în inima sa. Asta a fost tot. Copiii săi erau cele mai dragi rude ale sale, dar nu a făcut nimic în plus pentru ei ce ar fi putut să Îl ofenseze pe Dumnezeu. Ce credeți despre acest principiu de practică al lui Iov? Arată că avea o inimă cu frică de Dumnezeu și că I se supunea cu adevărat. Când a fost vorba de chestiuni ce aveau legătură cu viitorul copiilor săi, nu s-a rugat deloc, și nici nu a folosit metode de acțiune bazate pe voința umană; a trimis doar câțiva servitori să facă unele lucruri, nu s-a dus el însuși. Motivul pentru care nu a participat la aceste petreceri a fost acela că nu era dispus să fie contaminat de acele lucruri și, în plus, nu a vrut să fie implicat în ele. Dacă se implica în ele, L-ar fi ofensat pe Dumnezeu, astfel că s-a distanțat de locurile ticăloase. Au existat detalii specifice practicilor lui Iov? În primul rând, să vorbim despre modul în care și-a tratat copiii. Scopul lui era să se supună rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu în toate lucrurile; nu a încercat să forțeze lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a făcut, nici nu și-a făcut calcule și planuri bazate pe voința umană. A ascultat și a așteptat rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu în toate lucrurile. Acesta a fost un principiu general. Care au fost metodele detailate de practică? (Nu a participat când copiii petreceau. S-a distanțat de ei și a adus jertfe ale arderii-de-tot pentru ei, dar nu a insistat ca ei să creadă în Dumnezeu, nici nu a tras de ei cu de-a sila și a trasat o linie clară între el și ei.) Acesta este principiul de practică. Cum practică o persoană obișnuită atunci când se confruntă cu această problemă? (Se roagă lui Dumnezeu ca ai săi copii să creadă în El.) Ce altceva? Dacă Dumnezeu nu face asta, ea își târăște copiii la biserică, ca aceștia să fie binecuvântați. Vede că ea a obținut marea favoare de a intra în Împărăția Cerurilor, iar copiii săi nu, astfel încât se simte îndurerată și copleșită de regrete în inima sa. Nu vrea ca ai săi copii să piardă această favoare, astfel că își stoarce creierii încercând să găsească moduri de a-i atrage pe copii la biserică, gândindu-se că asta echivalează cu împlinirea responsabilităților sale părintești. Nu îi pasă cu adevărat dacă aceștia sunt sau nu capabili să urmărească adevărul și să dobândească mântuirea. Iov nu a făcut acest lucru, dar o persoană obișnuită nu este capabilă de asta. De ce nu? (Oamenii au firi corupte. Ei acționează pe baza sentimentelor proprii.) Majoritatea oamenilor nu se gândesc deloc dacă a acționa astfel este sau nu ofensator față de Dumnezeu. Prioritatea lor este să fie mulțumiți ei înșiși, să aibă grijă de sentimentele lor și să își satisfacă propriile dorințe. Nu iau în considerare modul în care Dumnezeu deține suveranitate asupra lucrurilor și le rânduiește, ce face Dumnezeu și care sunt intențiile Sale. Ei iau în considerare doar propriile dorințe, sentimente, intenții și beneficii. Cum și-a tratat Iov copiii? El doar și-a îndeplinit responsabilitatea de tată, împărtășind Evanghelia și având cu ei părtășie despre adevăr. Cu toate acestea, fie că l-au ascultat sau nu, fie că s-au supus sau nu, Iov nu i-a obligat să creadă în Dumnezeu – el nu a tras de ei cu de-a sila, nici nu s-a amestecat în viața lor. Ideile și opiniile lor erau diferite de ale lui, așa că el nu a intervenit în ceea ce făceau ei și în privința tipului de cale pe care o urmau aceștia. Le-a vorbit rar Iov copiilor săi despre credința în Dumnezeu? Cu siguranță, schimbase destule cuvinte cu ei despre asta, dar ei au refuzat să asculte și nu le-au acceptat. Care a fost atitudinea lui Iov față de acest lucru? „Mi-am îndeplinit responsabilitatea; în ceea ce privește calea pe care o urmează, acest lucru depinde de ceea ce aleg și de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu lucrează asupra lor sau nu îi emoționează, nu voi încerca să-i forțez.” Prin urmare, Iov nu s-a rugat pentru ei înaintea lui Dumnezeu, nici nu a vărsat lacrimi de suferință pentru ei, nici nu a postit pentru ei și nici nu a suferit în vreun fel. El nu a făcut aceste lucruri. De ce nu a făcut Iov niciunul dintre aceste lucruri? Pentru că niciunul dintre acestea nu reprezenta o modalitate de a se supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; toate proveneau din idei umane și erau modalități de a forța în mod activ lucrurile. Când copiii lui Iov nu au urmat aceeași cale ca el, aceasta a fost atitudinea lui; așadar, când copiii lui au murit, care a fost atitudinea sa? A plâns sau nu? A dat frâu liber sentimentelor? S-a simțit rănit? Biblia nu consemnează niciunul dintre aceste lucruri. Când Iov și-a văzut copiii murind, și-a simțit inima frântă sau a fost trist? (Da.) Vorbind prin prisma afecțiunii pe care o simțea pentru copiii săi, cu siguranță a simțit un pic de tristețe, dar tot I s-a supus lui Dumnezeu. Cum a fost exprimată supunerea sa? El a zis: „Acești copii mi-au fost dați de către Dumnezeu. Indiferent de faptul că au crezut sau nu în Dumnezeu, viețile lor sunt în mâinile Sale. Dacă ar fi crezut în Dumnezeu și Dumnezeu voia să îi ia, El tot ar fi făcut asta; dacă nu ar fi crezut în Dumnezeu, ei tot ar fi fost luați dacă Dumnezeu ar fi spus că vor fi luați. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu; altfel, cine ar putea lua viețile oamenilor?” Pe scurt, ce vrea să însemne asta? „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). El și-a păstrat această atitudine în felul în care și-a tratat copiii. Fie că aceștia erau vii sau morți, el a continuat să aibă această atitudine. Metoda lui de practicare era corectă; în toate felurile în care a practicat, în punctul de vedere, atitudinea și starea cu care a tratat totul, el s-a aflat mereu într-o postură și stare de supunere, așteptare, căutare și apoi de dobândire a cunoașterii. Această atitudine este foarte importantă. Dacă oamenii nu au niciodată acest tip de atitudine în ceea ce fac și au idei personale deosebit de puternice și pun intențiile și beneficiile personale înainte de orice, atunci oare se supun cu adevărat? (Nu.) În cazul unor astfel de oameni nu se poate vedea supunerea autentică; sunt incapabili să dobândească o supunere autentică.

Unii oameni nu se concentrează asupra căutării adevărurilor-principii în timp ce își fac datoria, în schimb se bazează pe propria lor voință pentru a acționa. Care este cea mai obișnuită manifestare întâlnită la cineva care are idei personale deosebit de puternice? Indiferent ce i se întâmplă, el calculează mai întâi lucrurile în mintea sa, gândindu-se la toate lucrurile la care se poate gândi, creând un plan amănunțit. Când simte că acesta nu are lacune, el practică întru totul în conformitate cu propria voință, rezultatul fiind că planul său nu poate ține pasul cu schimbările, astfel încât uneori lucrurile merg prost. Care este problema aici? Deseori lucrurile merg prost când acționezi în conformitate cu propria voință. Așadar, indiferent ce se întâmplă, toată lumea trebuie să se așeze și să caute împreună adevărul, să se roage lui Dumnezeu și să ceară îndrumarea Sa. Cu luminarea lui Dumnezeu, lucrurile care reies din părtășia lor sunt pline de lumină și oferă o cale de urmat. În plus, încredințându-I lucrurile lui Dumnezeu, privind spre El, bazându-te pe El, lăsându-L să te conducă, să aibă grijă de tine și să te protejeze – practicând astfel – vei fi mai asigurat și nu vei întâmpina probleme mari. Pot lucrurile la care se gândesc oamenii să fie în deplină concordanță cu faptele? Pot fi ei în concordanță cu adevărurile-principii? Asta este imposibil. Dacă nu depinzi de Dumnezeu și nu privești spre Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria și faci doar ceea ce îți dorești, atunci oricât de inteligent ești, vor exista întotdeauna momente în care eșuezi. Oamenii care sunt aroganți și neprihăniți de sine au tendința să-și urmeze propriile idei, așadar, au ei o inimă cu frică de Dumnezeu? Oamenii care au idei personale puternice uită de Dumnezeu când vine vremea să acționeze, uită de supunerea față de Dumnezeu; numai când s-au lovit de un zid și nu au reușit să realizeze nimic, le trece prin minte că nu s-au supus lui Dumnezeu și nu s-au rugat Lui. Ce problemă este asta? Ei nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor. Acțiunile lor indică faptul că Dumnezeu este absent din inimile lor și că ei se bazează doar pe ei înșiși. Astfel, fie că faci o lucrare în biserică, fie că îndeplinești o datorie, te ocupi de unele chestiuni externe sau de chestiuni din viața ta personală, trebuie să existe principii în inima ta, trebuie să existe o stare. Ce stare? „Oricum ar fi, înainte să mi se întâmple ceva, trebuie să mă rog, se cuvine să mă supun lui Dumnezeu și să mă supun suveranității Lui. Totul este rânduit de Dumnezeu, iar când se întâmplă acel lucru, trebuie să caut intențiile lui Dumnezeu, trebuie să am această mentalitate, nu trebuie să-mi fac propriile planuri.” După ce experimentează astfel o vreme, oamenii vor ajunge să vadă suveranitatea lui Dumnezeu în multe lucruri. Dacă ai întotdeauna propriile planuri, considerații, dorințe, motive egoiste și dorințe, atunci inima ta se va îndepărta, fără să vrea, de Dumnezeu, vei fi orb cu privire la modul în care acționează Dumnezeu și, de cele mai multe ori, Dumnezeu va fi ascuns de tine. Nu îți place să faci lucrurile după propriile idei? Nu îți faci propriile planuri? Crezi că ai minte, ești educat, ai cunoștințe, ai mijloacele și metodologia pentru a face lucruri, poți să le faci singur, ești bun, nu ai nevoie de Dumnezeu, așa că Dumnezeu spune: „Prin urmare, du-te și fă-o singur și asumă-ți responsabilitatea în caz că merge bine sau nu, nu Îmi pasă.” Dumnezeu nu îți acordă deloc atenție. Când oamenii își urmează propria voință în acest fel în credința lor în Dumnezeu și cred în ce manieră vor ei, care este consecința? Ei nu sunt niciodată capabili să experimenteze suveranitatea lui Dumnezeu, nu pot vedea niciodată mâna lui Dumnezeu, nu pot simți niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, nu pot simți îndrumarea lui Dumnezeu. Și ce se va întâmpla odată cu trecerea timpului? Inimile lor se vor îndepărta tot mai mult de Dumnezeu și vor exista efecte secundare. Ce efecte? (Îndoiala și negarea față de Dumnezeu.) Acesta nu este doar un caz de îndoială și negare față de Dumnezeu. Când Dumnezeu nu are loc în inimile oamenilor și ei fac cum doresc pe termen lung, se va instala un obicei: când li se va întâmpla ceva, primul lucru pe care îl vor face va fi să se gândească la propria lor soluție și să acționeze conform propriilor intenții, obiective și planuri; se vor gândi mai întâi dacă acest lucru le este de folos sau nu; dacă le este de folos, o vor face, iar dacă nu este, nu o vor face. Va deveni obiceiul lor să meargă direct pe această cale. Și cum va trata Dumnezeu asemenea oameni dacă aceștia continuă să acționeze astfel, fără pocăință? Dumnezeu nu le va acorda nicio atenție și îi va da deoparte. Ce înseamnă să fie dați deoparte? Dumnezeu nici nu îi va disciplina, nici nu le va reproșa nimic; vor deveni din ce în ce mai indulgenți cu ei înșiși, fără judecată, mustrare, disciplinare sau dojană și cu mult mai puțină luminare, iluminare sau îndrumare. Asta înseamnă să fie dați deoparte. Cum se simt oamenii când Dumnezeu îi dă deoparte? Simt că li se întunecă spiritul, Dumnezeu nu este cu ei, se simt nedumeriți în privința viziunilor, nu au o cale de acțiune și fac doar lucruri prostești. Pe măsură ce timpul trece în acest fel, cred că viața nu are niciun sens, iar spiritele lor sunt pustiite și, prin urmare, ei sunt la fel ca non-credincioșii și devin tot mai degenerați. Aceasta este o persoană disprețuită și respinsă de Dumnezeu. Unii oameni zic: „De ce simt din ce în ce mai mult că a-mi face datoria nu are sens, că am din ce în ce mai puțină energie? Cum de nu am nicio motivație? Unde a dispărut motivația mea?” Sunt alții care zic: „De ce, cu cât cred de mai mult timp, cu atât mai mult mă gândesc că nu mai am atât de multă credință precum aveam când am început? Când am început să cred, îmi plăcea în mod deosebit să fiu față în față cu Dumnezeu, așadar, cum de nu mai am același sentiment de încântare?” Unde a dispărut acel sentiment? Dumnezeu S-a ascuns de tine, astfel că tu nu Îl mai poți simți; prin urmare, ai devenit jalnic și ofilit. În ce măsură te ofilești? Îți devin neclare viziunile privind lucrarea lui Dumnezeu, nu ai nimic în inimă și iese la iveală înfățișarea ta precară și demnă de milă. Este rău sau este bine? (Rău.) Când Dumnezeu părăsește o persoană, aceasta devine stupidă și nesăbuită și nu are nimic. Aceasta este înfățișarea demnă de milă a celor care Îl părăsesc pe Dumnezeu! În acest punct, ei nu mai cred că este bine să creadă în Dumnezeu. Indiferent cum gândesc în privința asta, ei nu consideră că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă. Potrivit lor, acest drum nu duce nicăieri și nu vor păși pe el, indiferent cine îi sfătuiește să o facă. Nu pot continua să creadă, așa că trebuie să fugă în lume: pentru ei, a face bani și a acumula bogății reprezintă singura alegere pe care o au, cea mai realistă cale. Ei urmăresc promovări și bogăție, fericire și satisfacție, onorarea înaintașilor și avansarea rapidă în carieră; inimile lor sunt pline de aceste lucruri, așadar, își mai pot face datoria? Nu pot. Dacă cineva are doar astfel de gânduri, dar încă are un pic de credință adevărată și este dispus să continue să o urmărească, atunci care este atitudinea casei lui Dumnezeu față de el? Atâta timp cât pot să muncească, atunci casa lui Dumnezeu îi va da o oportunitate; cerințele lui Dumnezeu de la fiecare persoană nu sunt mari. De ce? Oamenii nu trăiesc într-un vid și nimeni nu este lipsit de corupție. Cine nu are idei de împotrivire față de Dumnezeu? Cine nu a comis fărădelegi împotrivindu-se lui Dumnezeu? Cine nu are stări și comportamente de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? Ca să mergem și mai departe, cine nu a avut unele idei, gânduri sau stări de necredință, îndoială, înțelegere greșită sau bănuieli în privința lui Dumnezeu? Toată lumea are. Și cum tratează Dumnezeu oamenii? Se agită El cu privire la aceste lucruri? Nu a făcut-o niciodată. Ce face Dumnezeu? Unii oameni au mereu noțiuni privind lucrarea lui Dumnezeu. Ei se gândesc: „Atât timp cât cineva crede în Dumnezeu, El întotdeauna îl va expune, judeca și mustra și îl va emonda. El nu renunță la oameni și nu le dă libertatea de a alege.” Așa este? (Nu.) Oamenii care cred în Dumnezeu și care vin în casa Lui o fac în mod liber; niciunul dintre ei nu este forțat. Unii oameni și-au pierdut credința; au plecat să se răsfețe cu lucruri lumești și nimeni nu îi împiedică sau nu ezită să-i lase să plece. În ambele ipostaze, fie că vin înspre credința în Dumnezeu sau părăsesc credința, ei sunt liberi. În plus, Dumnezeu nu constrânge pe nimeni. Indiferent care sunt cerințele Lui de la oameni, El le permite să aleagă drumul pe care ei doresc să meargă și nu forțează pe nimeni. Indiferent cum lucrează Duhul Sfânt sau cum îi îndrumă El pe oameni și îi determină să citească cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu nu a constrâns niciodată pe nimeni. El exprimă întotdeauna adevărul pentru a aproviziona și păstori omul, având întotdeauna părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și pentru a le permite oamenilor să înțeleagă adevărul. Care este scopul faptului de a le permite oamenilor să înțeleagă adevărul? (Ca ei să poată accepta adevărul.) Dacă accepți adevărul și dacă accepți cuvintele lui Dumnezeu, atunci ai statura necesară pentru a rezista acestor firi răzvrătite și corupte, opiniilor neîncrezătorilor și tuturor felurilor de stări incorecte; când ești capabil să discerni aceste stări, nu vei fi indus în eroare. Odată ce cineva înțelege tot felul de adevăruri, nu Îl înțelege greșit pe Dumnezeu și Îi înțelege intențiile. În primul rând, este capabil să-și facă bine datoria de ființă creată; în plus, trăiește cu asemănarea unui om și este capabil să pășească pe calea corectă a vieții. Când cineva pășește pe calea corectă a vieții, este martorul care se cuvine să fie o ființă creată, poate în cele din urmă să îl învingă pe Satana, experimentează o schimbare a firii, are supunere adevărată față de Dumnezeu, îi este frică de El și devine o ființă creată acceptabilă, atunci o astfel de persoană a dobândit mântuirea, ceea ce reprezintă țelul suprem.

29 septembrie 2017