În Epoca Harului, Isus a rostit unele cuvinte și a săvârșit o etapă a lucrării. Toate au avut un context și au fost potrivite pentru stările oamenilor din acea vreme; Isus a vorbit și a lucrat conform contextului din acea vreme. El a făcut și unele prorociri. A prorocit că Duhul adevărului va veni în zilele de pe urmă și va împlini o etapă a lucrării. Adică, El nu a înțeles nimic altceva în afară de lucrarea pe care El Însuși urma să o împlinească în timpul acelei epoci; lucrarea adusă de Dumnezeu întrupat este, cu alte cuvinte, limitată. Astfel, El săvârșește doar lucrarea epocii în care Se află și nu face nicio altă lucrare care nu are legătură cu El. Pe atunci, Isus nu a lucrat potrivit sentimentelor sau viziunilor, ci în conformitate cu vremurile și contextul. Nimeni nu L-a condus și nu L-a îndrumat. Plinătatea lucrării Lui era propria Sa ființă – era lucrarea ce se cuvenea a fi împlinită de Duhul întrupat al lui Dumnezeu, și anume întreaga lucrare adusă de întrupare. Isus a lucrat numai în conformitate cu ceea ce a văzut și a auzit El Însuși. Cu alte cuvinte, Duhul a lucrat în mod direct; nu a fost nevoie de trimiși care să-I apară și să-I dea vise, și nici ca vreo lumină mare să strălucească deasupra Lui și să-I îngăduie să vadă. El a lucrat în mod liber și fără restricții, pentru că lucrarea Lui nu se baza pe sentimente. Cu alte cuvinte, când a lucrat, El nu a bâjbâit și nu a ghicit, ci a făcut lucrurile cu ușurință, lucrând și vorbind conform propriilor Sale idei și celor văzute cu proprii Lui ochi, oferind de îndată provizii fiecăruia dintre discipolii care L-au urmat. Aceasta este diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea oamenilor: când oamenii lucrează, ei caută și bâjbâie, mereu imitând și deliberând pe baza temeliei așezate de alții pentru a obține o pătrundere mai profundă. Lucrarea lui Dumnezeu este asigurarea a ceea ce este El, iar El săvârșește lucrarea pe care trebuie să o săvârșească El Însuși. Nu asigură sprijin Bisericii folosindu-Se de cunoașterea provenită din lucrarea vreunui om. În schimb, El săvârșește prezenta lucrare pe baza stării oamenilor. Astfel, lucrarea făcută în modul acesta este de mii de ori mai liberă decât lucrarea pe care o fac oamenii. Oamenilor chiar li se poate părea că Dumnezeu nu Se conformează datoriei Lui și că lucrează după bunul Lui plac – dar toată lucrarea pe care o împlinește este nouă. Totuși, ar trebui să știi că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se bazează niciodată pe sentimente. Pe atunci, după ce Isus a încheiat lucrarea crucificării Sale, odată ce discipolii care L-au urmat pe Isus au dobândit o oarecare experiență, ei au simțit că ziua lui Dumnezeu venea și că aveau să se întâlnească în curând cu Domnul. Acela a fost sentimentul pe care l-au avut și, pentru ei, acest sentiment a fost de o extremă importanță. Dar, de fapt, sentimentele oamenilor nu sunt de nădejde. Ei au simțit că poate aveau să ajungă la sfârșitul călătoriei sau că tot ceea ce făcuseră și înduraseră fusese orânduit de Dumnezeu. Iar Pavel a spus că își încheiase alergarea, că luptase și că o cunună a dreptății îi era pregătită. Acestea erau sentimentele pe care le avea și pe care le-a scris în epistole și le-a trimis bisericilor. Astfel de acțiuni proveneau din povara pe care o purta pentru biserici și, de aceea, au fost ignorate de Duhul Sfânt. Când Pavel a spus acele cuvinte, nu s-a simțit tulburat și nici nu și-a făcut niciun reproș, așa că a considerat că astfel de lucruri erau foarte normale și corecte, și că veniseră de la Duhul Sfânt. Dar, privite din perspectiva zilei de astăzi, nu veniseră de la Duhul Sfânt. Nu erau decât iluziile unui om. Oamenii au multe iluzii, iar Dumnezeu nu le acordă atenție și nici nu-Și exprimă vreo părere când se petrec. Cea mai mare parte a lucrării Duhului Sfânt nu este împlinită prin intermediul sentimentelor oamenilor – Duhul Sfânt nu lucrează în sentimentele oamenilor, excepție făcând vremurile grele și întunecate de dinaintea întrupării lui Dumnezeu sau perioada în care nu existau apostoli sau lucrători. În timpul acelei etape a lucrării, Duhul Sfânt le dă oamenilor unele sentimente speciale. De exemplu: atunci când oamenii sunt lipsiți de călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, simt o bucurie de nedescris când se roagă; în inimile lor, un sentiment de desfătare și sunt împăcați și liniștiți. Odată ce au călăuzirea cuvintelor, oamenii simt că duhurile li se înseninează, că acțiunile lor au o cale a practicii și, firește, simt pace și liniște. Când oamenii întâmpină pericole sau când Dumnezeu îi împiedică să facă anumite lucruri, ei se simt neliniștiți și tulburați în inimile lor. Acestea sunt întru totul sentimente date omului de către Duhul Sfânt. Totuși, dacă un mediu ostil provoacă un sentiment de groază, făcându-i pe oameni să devină extrem de neliniștiți și timizi, atunci aceasta este o exprimare normală a umanității și nu are legătură cu lucrarea Duhului Sfânt.

Oamenii trăiesc întotdeauna în mijlocul propriilor lor sentimente, și așa trăiesc de mulți ani. Când sunt împăcați în inimile lor, ei acționează (considerându-și bunăvoința de a face ceva drept un sentiment de pace), iar când nu sunt împăcați în inimile lor, nu acționează (considerându-și aversiunea sau repulsia drept un sentiment de neliniște). Dacă lucrurile merg bine, ei cred că este intenția lui Dumnezeu. (De fapt, este vorba de ceva ce s-ar fi cuvenit să meargă foarte bine, aceasta fiind legea firească a lucrurilor). Când lucrurile nu merg bine, ei cred că nu este intenția lui Dumnezeu. Când întâmpină ceva care nu decurge ușor, se opresc. Astfel de sentimente nu sunt exacte și, dacă acționezi potrivit lor, cauzezi multe întârzieri. De exemplu, cu siguranță vei avea dificultăți în a pune adevărul în practică, și cu atât mai mult în a urma voia lui Dumnezeu. Multe lucruri pozitive vor fi greu de realizat. Este așa cum se spune: „Săvârșirea lucrurilor bune este de obicei precedată de situații dificile”. Oamenii au prea multe sentimente în viețile lor practice, fapt care-i face constant să se simtă pierduți și nesiguri în privința multor lucruri. Dacă nu pot să înțeleagă adevărul, oamenilor nu le este clar nimic. Dar, în general, atunci când vorbesc sau acționează în conformitate cu sentimentele lor, atât timp cât nu este vorba de ceva care să încalce principiile de bază, Duhul Sfânt nu reacționează. Este exact precum a simțit Pavel în cazul „cununii dreptății”: timp de mulți ani, nimeni nu a crezut că sentimentele lui erau greșite, nici chiar Pavel însuși nu a simțit vreodată că sentimentele lui erau greșite. De unde vin sentimentele oamenilor? Sunt, bineînțeles, reacții care vin de la creier. Diferitele sentimente sunt produse în conformitate cu diverse medii și cu variate chestiuni. În majoritatea timpului, oamenii fac deducții prin logica omenească și obțin un set de formule care duc la formarea multor sentimente omenești. Fără să-și dea seama, oamenii pătrund în propriile deducții logice și, astfel, aceste sentimente devin elementele pe care se bazează oamenii în viețile lor; ele devin o cârjă emoțională în viețile lor, aidoma „cununii dreptății” a lui Pavel sau a „întâlnirii cu Domnul în văzduh” a lui Witness Lee. Dumnezeu aproape că nu are cum să intervină în aceste sentimente ale omului și trebuie să le permită să se dezvolte în voia lor. Astăzi, ți-am vorbit clar despre mai multe aspecte ale adevărului. Dacă ai să continui să te lași călăuzit de sentimentele tale, nu înseamnă că încă trăiești în neclaritate? Nu accepți cuvintele care ți-au fost clar precizate și te bazezi mereu pe sentimentele tale. Astfel, nu ești ca un orb care pipăie un elefant? Și ce vei câștiga în cele din urmă?

Întreaga lucrare săvârșită astăzi de Dumnezeu întrupat este practică. Nu e un lucru pe care să-l poți simți sau pe care să ți-l poți închipui și cu atât mai puțin ceva ce poți deduce – este doar un lucru pe care vei fi în stare să-l înțelegi când ți se va întâmpla ceva. Uneori, chiar și atunci când înțelegi tot nu poți vedea limpede, iar oamenii nu vor înțelege până când Dumnezeu nu va acționa personal pentru a prezenta limpede ceea ce se întâmplă cu adevărat. În vremea aceea, discipolii care Îl urmau pe Isus aveau multe iluzii. Ei credeau că ziua lui Dumnezeu se apropia și că urmau să moară curând pentru Isus și că vor putea să-L întâlnească pe Domnul Isus. Petru a așteptat șapte ani din cauza acestui sentiment – și, totuși, nu s-a adeverit. Discipolii au simțit că s-au maturizat; sentimentele lor s-au înmulțit, iar aceste sentimente au devenit din ce în ce mai intense, dar ei au avut parte de multe eșecuri și au fost incapabili de a reuși. Ei înșiși nu știau ce se întâmpla. Putea ceea ce venea cu adevărat de la Duhul Sfânt să nu se împlinească? Sentimentele oamenilor nu sunt de nădejde. Dat fiind că oamenii au propriul mod de a gândi și propriile idei, ei făuresc asocieri bogate bazate pe contextul și stările din momentul respectiv. Mai ales atunci când oamenilor al căror mod de gândire este sănătos li se întâmplă ceva, ei devin surescitați și nu se pot opri din a crea asocieri bogate. Acest lucru li se aplică îndeosebi „experților” cu teorii și cunoștințe elevate, ale căror asocieri devin din ce în ce mai abundente după mulți ani de contacte cu lumea; fără a-și da seama, acestea le acaparează inimile și devin sentimentele lor extrem de puternice, iar ei sunt mulțumiți de acestea. Când oamenii vor să facă ceva, apar sentimentele și închipuirile, iar oamenii cred că ele sunt corecte. Mai târziu, când văd că nu s-au împlinit, oamenii nu-și pot da seama ce nu a mers bine. Poate cred că Dumnezeu Și-a schimbat planul.

Inevitabil, toți oamenii au sentimente. În Epoca Legii, erau mulți oameni care aveau și ei anumite sentimente, dar erorile din sentimentele lor erau mai puține decât cele ale oamenilor de astăzi. Și aceasta se întâmpla deoarece, înainte, oamenii erau în stare să contemple arătarea lui Iahve; puteau să-i vadă pe trimiși și aveau vise. Oamenii de astăzi sunt incapabili de a avea viziuni sau de a vedea trimiși și, astfel, erorile din sentimentele lor s-au înmulțit. Când oamenii de azi simt că un lucru este în mod deosebit bun și se apucă să îl pună în practică, Duhul Sfânt nu le face reproșuri și, în sinea lor, ei sunt foarte împăcați. După ce termină, doar prin comuniune sau prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu ei descoperă că nu au avut dreptate. Pe de o parte, nu există trimiși care să le apară oamenilor, visele sunt rare, iar oamenii nu văd viziunile cerești. Un alt aspect este că Duhul Sfânt nu îi disciplinează mai mult pe oameni și nici nu le face mai multe reproșuri. Astfel, dacă oamenii nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu, dacă nu caută adevărul în mod practic și nu înțeleg calea practicării, atunci ei nu vor culege nimic. Principiile lucrării Duhului Sfânt sunt după cum urmează: El nu acordă nicio atenție lucrurilor care nu implică lucrarea Lui; dacă ceva nu se află în sfera jurisdicției Sale, El nu intervine și nu Se amestecă niciodată, îngăduindu-le oamenilor să cauzeze ce necazuri vor. Poți să acționezi oricum vrei, dar va veni ziua când te vei trezi cuprins de panică și nu vei ști ce să faci. Dumnezeu lucrează cu hotărâre doar în propriul Său trup, neimplicându-Se sau neintervenind niciodată în lucrarea oamenilor. În schimb, Dumnezeu păstrează distanța față de lumea omului și săvârșește lucrarea pe care se cuvine să o săvârșească. Astăzi, nu ți se va reproșa dacă faci ceva greșit, și nici nu vei fi răsplătit a doua zi dacă faci un lucru bun. Acestea sunt chestiuni umane și nu au nici cea mai mică legătură cu lucrarea Duhului Sfânt nu se încadrează în sfera lucrării Mele.

Pe vremea când Petru lucra, a spus multe cuvinte și a muncit mult. Este oare posibil ca nimic din toate acestea să nu fi fost rodul ideilor omenești? Pentru că este imposibil ca totul să fi venit în întregime de la Duhul Sfânt. Petru era doar o ființă creată, era un discipol, era Petru, nu Isus, iar esențele lor nu erau aceleași. Chiar dacă Petru a fost trimis de Duhul Sfânt, nu tot ce a făcut a venit de la Duhul Sfânt, pentru că el era, până la urmă, un om. Și Pavel a spus multe cuvinte și a scris nu puține epistole bisericilor, unele dintre ele fiind incluse în Biblie. Duhul Sfânt nu Și-a exprimat nicio părere, deoarece acela a fost vremea în care Pavel era folosit de Duhul Sfânt. El a dobândit ceva experiență și cunoștințe și le-a scris și le-a transmis fraților și surorilor întru Domnul. Isus nu a avut nicio reacție. De ce nu l-a oprit Duhul Sfânt atunci? Fiindcă unele impurități provin din modul normal de a gândi al oamenilor; acest lucru este inevitabil. În plus, acțiunile lui nu au ajuns până în punctul în care să fie tulburări sau perturbări. Când există o astfel de lucrare a umanității, oamenii o socotesc mai ușor de acceptat. Dacă impuritățile din modul normal de gândire al oamenilor nu tulbură nimic, sunt considerate normale. Cu alte cuvinte, oamenii cu un mod normal de gândire sunt capabili să gândească în acest fel. Când oamenii trăiesc în trup, au propriul mod de a gândi, dar nu există nicio cale de a le înlătura. Totuși, după ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru o vreme și înțelegi anumite adevăruri, în mintea oamenilor vor exista mai puține astfel de moduri de a gândi. După ce au experimentat mai multe lucruri, vor putea vedea limpede și, astfel, vor tulbura mai puțin lucrurile. Cu alte cuvinte, atunci când închipuirile și deducțiile logice ale oamenilor sunt respinse, sentimentele lor anormale se vor împuțina. Toți cei care trăiesc în trup au propriul mod de a gândi, dar, până la urmă, Dumnezeu va lucra asupra lor până în punctul în care modul lor de a gândi nu va mai putea să îi perturbe, ei nu se vor mai baza pe sentimente pentru a trăi, statura lor reală va crește și vor fi în stare să trăiască în realitate după cuvintele lui Dumnezeu și nu vor mai înfăptui lucruri vagi sau deșarte și, atunci, faptele lor nu vor provoca tulburări. În acest fel, ei nu vor mai avea iluzii și, începând din acel moment, adevărata lor statură se va constitui din faptele acestora.