În Epoca Harului, Isus a rostit unele cuvinte și a săvârșit o etapă a lucrării. Toate au avut un context și au fost potrivite pentru stările oamenilor din acea vreme; Isus a vorbit și a lucrat conform contextului din acea vreme. El a rostit și unele prorociri. A prorocit că Duhul adevărului va veni în zilele de pe urmă și va desfășura o etapă a lucrării. Adică, El nu a înțeles nimic altceva în afară de lucrarea pe care El Însuși urma să o împlinească în timpul acelei epoci; lucrarea adusă de Dumnezeu întrupat este, cu alte cuvinte, limitată. Astfel, El săvârșește doar lucrarea epocii în care Se află și nu face alte lucrări care nu au legătură cu El. La acea vreme, Isus nu a lucrat potrivit sentimentelor sau viziunilor, ci în conformitate cu momentul și contextul. Nimeni nu L-a condus și nu L-a îndrumat. Întreaga Lui lucrare era propria Lui ființă – era lucrarea ce se cuvenea a fi împlinită de Duhul întrupat al lui Dumnezeu, și anume întreaga lucrare adusă de întrupare. Isus a lucrat numai în conformitate cu ceea ce a văzut și a auzit El Însuși. Cu alte cuvinte, Duhul a lucrat în mod direct; nu a fost nevoie de mesageri care să-I apară sau să-I dea vise, și nici ca vreo lumină mare să strălucească deasupra Lui și să-I îngăduie să vadă. El a lucrat în mod liber și fără restricții, pentru că lucrarea Lui nu se baza pe sentimente. Cu alte cuvinte, când a lucrat, El nu a bâjbâit sau nu a ghicit, ci a dus lucrurile până la capăt cu ușurință, lucrând și vorbind conform propriilor idei și celor văzute cu propriii ochi, purtându-i de grijă, la momentul potrivit, fiecăruia dintre discipolii care L-au urmat. Aceasta este diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea oamenilor: când oamenii lucrează, ei caută și bâjbâie, imitând sau deliberând mereu pe baza temeliei așezate de alții și, astfel, obținând o pătrundere mai profundă. Lucrarea lui Dumnezeu constă în a oferi ceea ce este El, iar El săvârșește lucrarea pe care El Însuși se cuvine să o săvârșească. Nu poartă de grijă bisericii folosindu-Se de cunoașterea dobândită din lucrarea vreunei persoane. În schimb, El săvârșește prezenta lucrare pe baza stării oamenilor. Astfel, lucrând în modul acesta, El este de mii de ori mai liber decât sunt oamenii în lucrarea lor. Oamenilor chiar li se poate părea că Dumnezeu nu „Se conformează datoriei Lui” și că lucrează după bunul Lui plac – dar toată lucrarea pe care o împlinește este nouă. Totuși, ar trebui să știi că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se bazează niciodată pe sentimente. Pe atunci, după ce Isus încheiase lucrarea de a fi răstignit, odată ce discipolii care Îl urmau pe Isus ajunseseră într-un anumit punct în experiența lor, ei au simțit că ziua lui Dumnezeu se apropia și că aveau să se întâlnească în curând cu Domnul. Acela a fost sentimentul pe care l-au avut și, pentru ei, acest sentiment a fost de cea mai mare importanță. Dar, de fapt, sentimentele lăuntrice ale oamenilor nu sunt de încredere. Ei au simțit că poate aveau să ajungă la sfârșitul călătoriei sau că tot ceea ce făcuseră și înduraseră era poruncit de Dumnezeu. Pavel a spus și el că își isprăvise alergarea, că luptase lupta și că îl aștepta o cunună a dreptății. Așa simțea el și a scris asta în epistole și le-a trimis bisericilor. Astfel de acțiuni proveneau din povara pe care o purta pentru biserici și, astfel, au fost ignorate de Duhul Sfânt. Când Pavel a spus acele cuvinte, nu s-a simțit tulburat și nici nu a simțit vreun reproș, așa că a considerat că astfel de lucruri erau foarte normale și cât se poate de corecte, și că veniseră de la Duhul Sfânt. Dar, privite din perspectiva zilei de astăzi, nu veniseră deloc de la Duhul Sfânt. Nu erau decât iluzii omenești. Ființele umane au multe iluzii, iar Dumnezeu nu le acordă atenție și nici nu-Și exprimă vreo părere când acestea apar. În majoritatea cazurilor, lucrarea Duhului Sfânt nu este desfășurată prin intermediul sentimentelor oamenilor – Duhul Sfânt nu lucrează în sentimentele oamenilor, excepție făcând vremurile grele și întunecate când Dumnezeu nu a devenit trup pentru a realiza lucrarea sau perioada în care nu existau apostoli sau lucrători. În timpul acelei etape, lucrarea Duhului Sfânt le dă oamenilor unele sentimente speciale. De exemplu: atunci când oamenilor le lipsește îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, ei simt o bucurie de nedescris când se roagă; au, în inimile lor, un sentiment de desfătare și sunt împăcați și liniștiți. Odată ce au îndrumarea cuvintelor, oamenii simt că duhurile li se înseninează, au o cale de practică în acțiunile lor și, firește, au și sentimente de pace și liniște. Când oamenii întâmpină pericole sau când Dumnezeu îi împiedică să facă anumite lucruri, ei se simt tulburați și neliniștiți în inimile lor. Acestea sunt întru totul sentimentele date omului de către Duhul Sfânt. Totuși, dacă un mediu ostil creează o atmosferă de frică, făcându-i pe oameni să devină extrem de neliniștiți și timizi, atunci aceasta este o exprimare normală a umanității și nu are legătură cu lucrarea Duhului Sfânt.

Oamenii trăiesc întotdeauna în mijlocul propriilor sentimente, și așa trăiesc de mulți ani. Când sunt împăcați în inimile lor, ei acționează (considerându-și disponibilitatea un sentiment de pace), iar când nu sunt împăcați în inimile lor, nu acționează (considerându-și reticența sau aversiunea drept un sentiment de neliniște). Dacă lucrurile merg bine, ei cred că este intenția lui Dumnezeu. (De fapt, este vorba de ceva ce s-ar fi cuvenit să meargă foarte bine, aceasta fiind legea firească a lucrurilor.) Când lucrurile nu merg bine, ei cred că nu este intenția lui Dumnezeu. Astfel, atunci când întâmpină ceva care nu decurge ușor, se opresc. Astfel de sentimente nu sunt exacte și a acționa potrivit lor va provoca multe întârzieri. De exemplu, cu siguranță vor exista dificultăți în a pune adevărul în practică, și cu atât mai mult în a respecta voia lui Dumnezeu. Multe lucruri pozitive vor fi greu de continuat. Este așa cum spune zicala: „Săvârșirea lucrurilor bune este de obicei precedată de situații dificile”. Oamenii au prea multe sentimente în viața lor reală, fapt care-i face constant să se simtă dezorientați și incapabili să lămurească multe lucruri. Dacă nu pot să înțeleagă adevărul, oamenilor nu le este clar nimic. Dar, în general, atunci când vorbesc sau acționează în conformitate cu sentimentele lor, atât timp cât nu este vorba de ceva care să încalce principiile fundamentale, Duhul Sfânt nu reacționează deloc. Este precum a simțit Pavel în cazul „cununii dreptății”: timp de mulți ani, nimeni nu a crezut că sentimentele lui erau greșite, nici chiar Pavel însuși nu a simțit vreodată că sentimentele lui erau greșite. De unde vin sentimentele oamenilor? Sunt, bineînțeles, reacții care vin de la creier. Diferite sentimente sunt produse în conformitate cu diverse medii și cu variate chestiuni. De multe ori, oamenii fac deducții prin logica omenească, prin care obțin un set de formule, ceea ce duce la formarea multor sentimente omenești. Fără să-și dea seama, oamenii pătrund în propriile deducții logice și, astfel, aceste sentimente devin elementele pe care se bazează oamenii în viețile lor; ele devin o cârjă emoțională în viețile lor, precum „cununa dreptății” a lui Pavel sau „întâlnirea cu Domnul în văzduh” a lui Witness Lee. Dumnezeu aproape că nu are cum să intervină în aceste sentimente ale omului și trebuie să le permită să se dezvolte în voia lor. Astăzi, ți-am vorbit deschis despre diverse aspecte ale adevărului. Dacă încerci în continuare să-ți pricepi sentimentele, nu înseamnă că încă trăiești într-o fantezie? Nu accepți cuvintele care ți-au fost prezentate clar și te bazezi mereu pe sentimentele tale personale. Astfel, nu ești ca un orb care pipăie un elefant? Și ce vei câștiga în cele din urmă?

Întreaga lucrare săvârșită astăzi de Dumnezeu întrupat este practică. Nu e un lucru pe care să-l poți simți sau pe care să ți-l poți închipui și cu atât mai puțin ceva ce poți deduce – este doar un lucru pe care vei fi în stare să-l înțelegi atunci când te vei confrunta cu faptele. Uneori, chiar și atunci când se întâmplă acest lucru, tot nu poți vedea limpede, iar oamenii nu vor înțelege până când Dumnezeu nu va acționa personal pentru a lămuri pe deplin adevărata situație. În vremea aceea, discipolii care Îl urmau pe Isus aveau multe iluzii. Ei credeau că ziua lui Dumnezeu se apropia și că urmau să moară în curând pentru Isus și că vor putea să-L întâlnească pe Domnul Isus. Petru a așteptat șapte ani întregi din cauza acestui sentiment – și, totuși, ziua nu a venit. Ei simțeau că viețile lor se maturizaseră; sentimentele dinlăuntrul lor s-au înmulțit, iar aceste sentimente au devenit din ce în ce mai pătrunzătoare, dar ei au avut parte de multe eșecuri și nu au putut avea succes. Ei înșiși nu știau ce se întâmpla. Putea să nu se împlinească ceea ce venea cu adevărat de la Duhul Sfânt? Sentimentele oamenilor nu sunt de încredere. Dat fiind că oamenii au propriul mod de a gândi și propriile idei, ei fac o mulțime de asocieri bazate pe contextul și stările din momentul respectiv. Mai ales atunci când oamenilor care au un mod de gândire sănătos li se întâmplă ceva, ei devin surescitați și nu se pot opri din a crea o mulțime de asocieri. Acest lucru li se aplică îndeosebi „experților” cu teorii și cunoștințe elevate, ale căror asocieri devin chiar mai numeroase după mulți ani de experiență cu lumea; fără a-și da seama, acestea le acaparează inimile și devin sentimentele lor extrem de puternice, iar ei sunt mulțumiți de acestea. Când oamenii vor ceva, în ei vor apărea sentimente și închipuiri, iar ei vor crede că ele sunt corecte. Mai târziu, când văd că nu s-au împlinit, oamenii nu-și pot da seama ce nu a mers bine. Poate cred că Dumnezeu Și-a schimbat planul.

Inevitabil, toți oamenii au sentimente. În Epoca Legii, mulți oameni aveau și ei anumite sentimente, dar erorile din sentimentele lor erau mai puține decât cele ale oamenilor de astăzi. Aceasta se întâmpla deoarece, înainte, oamenii erau în stare să contemple arătarea lui Iahve; puteau să vadă mesageri și aveau vise. Oamenii din ziua de azi sunt incapabili de a vedea viziuni sau mesageri și, astfel, erorile din sentimentele lor s-au înmulțit. Când oamenii din ziua de azi simt că un lucru este deosebit de corect și se apucă să îl pună în practică, Duhul Sfânt nu le face reproșuri și, în sinea lor, ei sunt foarte împăcați. După ce termină, doar prin părtășie sau prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, descoperă că nu au avut dreptate. Pe de o parte, nu există mesageri care să le apară oamenilor, visele sunt foarte rare, iar oamenii nu văd nimic din viziunile de pe cer. Pe de altă parte, Duhul Sfânt nu Își intensifică reproșurile și disciplinarea în oameni; nu e aproape nicio urmă din lucrarea Duhului Sfânt în ei. Astfel, dacă oamenii nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu, dacă nu caută adevărul în mod practic și nu înțeleg calea de practică, atunci ei nu vor culege nimic. Principiile lucrării Duhului Sfânt sunt după cum urmează: El nu acordă nicio atenție lucrurilor care nu implică lucrarea Lui; dacă ceva nu se află în sfera jurisdicției Sale, El nu intervine și nu Se amestecă niciodată, îngăduindu-le oamenilor să provoace orice necazuri vor. Poți să acționezi oricum vrei, dar va veni ziua când te vei trezi dezorientat. Dumnezeu lucrează cu hotărâre doar în propriul Său trup, neintervenind niciodată în lucrarea omului. În schimb, Dumnezeu păstrează distanța față de lumea omului și săvârșește lucrarea pe care se cuvine să o săvârșească. Nu ți se va reproșa dacă faci ceva greșit astăzi și nici nu vei fi răsplătit dacă faci un lucru bun mâine. Acestea sunt chestiuni umane și nu au nici cea mai mică legătură cu lucrarea Duhului Sfânt – nu se încadrează deloc în sfera lucrării Mele.

Pe vremea când Petru lucra, a spus multe cuvinte și a făcut multă lucrare. Este oare posibil ca nimic din toate acestea să nu fi fost rodul ideilor omenești? Este imposibil ca totul să fi venit în întregime de la Duhul Sfânt. Petru era doar o ființă creată, era un adept, era Petru, nu Isus, iar esențele lor nu erau aceleași. Chiar dacă Petru a fost trimis de Duhul Sfânt, nu tot ce a făcut a venit de la Duhul Sfânt, pentru că el era, până la urmă, un om. Și Pavel a spus multe cuvinte și a scris destul de multe epistole bisericilor, unele dintre ele fiind incluse în Biblie. Duhul Sfânt nu a exprimat nicio părere, deoarece aceea a fost perioada în care Pavel era folosit de Duhul Sfânt. El a dobândit ceva cunoștințe bazate pe experiență și le-a scris și le-a transmis fraților și surorilor întru Domnul. Isus nu a avut nicio reacție. De ce nu l-a oprit Duhul Sfânt atunci? Fiindcă unele impurități provin din modul normal de a gândi al oamenilor; acest lucru este inevitabil. În plus, acțiunile lui nu au ajuns până în punctul în care să fie perturbări sau tulburări. Când există și o parte din acest tip de lucrare a umanității, oamenilor le este mai ușor să o accepte. Cu condiția ca impuritățile din modul normal de gândire al omului să nu perturbe nimic, ele sunt considerate normale. Cu alte cuvinte, toți oamenii cu un mod normal de gândire sunt capabili să gândească în acest fel. Când oamenii trăiesc în trup, au propriile moduri de a gândi, dar nu există nicio cale de a le înlătura. Totuși, după ce experimentează lucrarea lui Dumnezeu o vreme și înțeleg unele adevăruri, vor exista mai puține astfel de moduri de a gândi. După ce au experimentat mai multe lucruri, vor putea vedea limpede și, astfel, vor perturba mai puțin lucrurile. Cu alte cuvinte, atunci când închipuirile și deducțiile logice ale oamenilor vor fi respinse, sentimentele lor anormale se vor împuțina. Toți cei care trăiesc în trup au propriul mod de a gândi, dar, în cele din urmă, Dumnezeu va lucra asupra lor până în punctul în care modul lor de a gândi nu va putea să îi tulbure, ei nu se vor mai baza pe sentimente în viețile lor, statura lor reală va crește și vor fi în stare să trăiască în realitate după cuvintele lui Dumnezeu și nu vor mai înfăptui lucruri care sunt fanteziste sau deșarte și, atunci, nu vor face lucruri care provoacă perturbări. În acest fel, ei nu vor mai avea iluzii și, începând din acel moment, acțiunile lor vor reprezenta statura lor reală.