47 Doar Dumnezeu Atotputernic este viața eternă reînviată

1 Munții și râurile se schimbă, apele își urmează cursul și viața omului este mai puțin trainică decât cerul și pământul. Doar Dumnezeu Atotputernic este viața eternă reînviată, care continuă generații la rând, pentru totdeauna! Toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile Sale, iar Satana este sub piciorul Său. Astăzi, prin selecția predestinată a lui Dumnezeu, El ne salvează din prinsoarea Satanei. Este cu adevărat Răscumpărătorul nostru. Eterna viață reînviată a lui Hristos a fost cu adevărat înrădăcinată în noi, sorocind să ne conectăm cu viața lui Dumnezeu, ca într-adevăr să putem fi față în față cu El, să Îl mâncăm, să Îl bem și să ne bucurăm de El. Aceasta este jertfa altruistă pe care Dumnezeu a făcut-o cu prețul sângelui inimii Sale.

2 Anotimpurile vin și pleacă, prin vânt și îngheț, întâlnind atât de multe dureri, persecuții și nenorociri ale vieții, atât de multe respingeri și ponegriri din partea lumii și atât de multe acuzații false de-ale guvernului și, totuși, nici hotărârea și nici credința lui Dumnezeu nu se diminuează câtuși de puțin. Cu toată inima dedicată voii lui Dumnezeu și gestionării și planului Său, ca acestea să se poată împlini, El Și-a lăsat la o parte propria viață. Nu precupețește niciun efort, hrănindu-i și udându-i cu grijă. Indiferent cât de ignoranți sau cât de dificili suntem, noi trebuie doar să ne supunem înaintea Lui și viața reînviată a lui Hristos ne va schimba vechea natură… El muncește neobosit, renunțând la mâncare și somn. De-a lungul multor zile și nopți, prin numeroase vipii arzătoare și geruri, El ne veghează cu toată inima în Sion.

3 Lumea, casa, munca și toate celelalte sunt pe deplin uitate cu bucurie, de bunăvoie, iar plăcerile lumești n-au nicio legătură cu El… Cuvintele din gura Lui lovesc în noi, scoțând la iveală lucruri ascunse adânc în inimile noastre. Cum să nu fim convinși? Fiecare propoziție ce iese din gura Lui se poate adeveri în orice moment în noi. Orice facem, în prezența Lui sau în taină față de El, nu există niciun lucru pe care El să nu-l știe, nimic ce nu înțelege. Totul va fi într-adevăr dezvăluit înaintea Sa, în ciuda planurilor și aranjamentelor noastre.

4 Stând înaintea Lui, bucurându-ne în duhul nostru, suntem liniștiți și calmi, dar întotdeauna ne simțim goi pe dinăuntru și cu adevărat îndatorați lui Dumnezeu: aceasta este o minune inimaginabilă și imposibil de împlinit. Duhul Sfânt e suficient pentru a dovedi că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat! Este o dovadă incontestabilă! Noi, din acest grup, suntem nespus de binecuvântați! Dacă nu ar fi harul și mila lui Dumnezeu, am putea doar să ne ducem înspre pierzanie și să îl urmăm pe Satana. Doar Dumnezeu Atotputernic ne poate mântui! O! Dumnezeule Atotputernic! Tu ești Cel care ne-ai deschis ochii spirituali, permițându-ne să vedem tainele lumii spirituale. Perspectivele Împărăției sunt nesfârșite. Haideți să fim atenți cât așteaptăm. Ziua nu poate fi prea departe.

5 Focurile războiului se învolburează, fumul de tun umple aerul, vremea se încălzește, clima se schimbă, o ciumă se va răspândi și oamenii pot doar să moară, cu puține speranțe de supraviețuire. O! Dumnezeule Atotputernic, Dumnezeule practic! Tu ești cetatea noastră de necucerit. Tu ești refugiul nostru. Ne ghemuim sub aripile Tale și calamitatea nu ne poate ajunge. Aceasta este protecția și grija Ta divină. Noi toți ne ridicăm vocile în cântec; cântăm întru laudă, iar sunetul laudelor noastre răsună în tot Sionul! Dumnezeu Atotputernic, Dumnezeul practic, ne-a pregătit acea destinație glorioasă. Fiți atenți – o, stați de veghe! Deocamdată, ora nu este prea departe.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 5

Anterior: 46 Numai Dumnezeu Atotputernic poate mântui omenirea

Înainte: 48 Întregul univers e complet nou

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

657 Încercările atrag credința

1 În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte