Capitolul 117

Tu ești Cel care deschide sulul și Tu ești Cel care rupe cele șapte peceți, pentru că toate tainele vin de la Tine și toate binecuvântările sunt revelate de Tine. Sunt obligat să Te iubesc pentru veșnicie și sunt obligat să fac toate popoarele să se închine Ție, pentru că Tu ești Persoana Mea, Tu ești o parte din manifestarea Mea mărinimoasă și completă, o parte indispensabilă a trupului Meu. Prin urmare, trebuie să depun o mărturie specială. Cine altcineva, în afară de Acela dinăuntrul persoanei Mele, este după inima Mea? Nu ești Tu Însuți Cel care mărturisește pentru Tine, ci Duhul Meu mărturisește pentru Tine și, cu siguranță, nu voi ierta pe oricine îndrăznește să Te sfideze, căci aceasta privește decretele Mele administrative. Tot ceea ce Tu spui voi împlini negreșit și tot ceea ce gândești voi accepta cu siguranță. Dacă cineva nu Îți este loial, atunci ei Mi se împotrivesc în mod deschis și, cu siguranță, nu îi voi ierta. Voi mustra aspru pe toți cei care se împotrivesc Fiului Meu și voi binecuvânta pe cei care sunt compatibili cu Tine. Aceasta este autoritatea pe care Ți-o confer. Cu privire la cele despre care s-a vorbit în trecut – cerințele și standardele impuse fiilor întâi născuți – tu ești exemplarul. Adică, așa cum ești Tu le voi cere fiilor întâi născuți să fie. Asta nu este ceva ce oamenii pot face, ci mai degrabă este ceea ce face Însuși Duhul Meu. Dacă cineva crede că oamenii sunt cei care depun mărturie pentru Tine, acea creatură este, fără îndoială, de teapa Satanei și dușmanul Meu! Prin urmare, mărturia este concludentă, veșnic neschimbătoare și este aceea pe care o confirmă Duhul Sfânt! Nimeni nu o poate modifica ușor și oricine o face nu voi ierta! De vreme ce oamenii nu pot depune mărturie pentru Mine, Eu Însumi mărturisesc pentru persoana Mea și oamenii nu trebuie să intervină în lucrarea Mea! Acestea sunt cuvinte de judecată aspră și fiecare persoană trebuie să fie atentă la ele!

Ar trebui să luați în considerare și să luați notă de fiecare detaliu din ceea ce spun. Nu tratați cuvintele Mele cu indiferență, ci ascultați cu atenție. De ce spun Eu că fiii întâi născuți sunt persoana Mea și o parte indispensabilă a împărăției Mele? Înaintea tuturor veacurilor, noi am trăit împreună și nu am fost despărțiți niciodată. Din cauza tulburărilor Satanei, după ce M-am întrupat prima dată, M-am întors în Sion. Pornind de la asta, noi toți am venit în lume și după ce dobândesc victoria în zilele de pe urmă – adică după ce vă recâștig din trupul pe care Satana l-a stricat – vă voi aduce înapoi în Sion, astfel încât persoana Mea să Se poată reuni, pentru a nu se mai despărți niciodată. După aceea, nu voi mai fi întrupat, iar voi, cu siguranță, nu veți ieși din trupul Meu. Adică, după aceea nu voi mai crea din nou lumea, ci voi rămâne pentru totdeauna inseparabil de fiii Mei întâi născuți în Sion, pentru că totul a fost complet finalizat acum și Eu sunt pe punctul de a încheia întreaga epocă veche. Numai în Sion există viața noului cer și a noului pământ, pentru că persoana Mea există în Sion. Nu vor mai fi noi ceruri sau noi pământuri în afară de acestea. Eu sunt noul cer și, de asemenea, noul pământ fiindcă persoana Mea umple tot Sionul. Se poate spune, de asemenea, că fiii Mei întâi născuți sunt noul cer, fiii Mei întâi născuți sunt noul pământ. Eu și cu fiii Mei întâi născuți suntem dintr-un singur corp, inseparabili. A vorbi despre Mine include neapărat pe fiii întâi născuți și cu siguranță nu voi ierta pe nimeni care încearcă să ne despartă. Când voi face ca toate națiunile și popoarele să se întoarcă înaintea tronului Meu, toate Satanele se vor face de ocară și toți demonii răi vor da înapoi din fața Mea. Atunci este cert că neprihănirea va exista în mijlocul tuturor popoarelor (adică printre fiii și oamenii Mei) și este sigur că nu va exista nicio tulburare a lui Satana între toate națiunile, căci Eu voi guverna toate națiunile și popoarele, voi exercita puterea asupra întregului univers-lume, iar toate Satanele vor fi complet devastate, învinsei în întregime, primind pedeapsa decretelor Mele administrative.

Eu înaintez cu lucrarea Mea în mijlocul tuturor popoarelor, dar ele au doar luminarea Duhului Meu și nimeni dintre ele nu este calificat să dezvăluie misterele Mele, nimeni nu este calificat să Mă exprime. Numai Cel care vine din Mine este calificat să facă lucrarea Mea, iar în ceea ce-i privește pe restul, îi folosesc doar temporar. Duhul Meu nu va coborî asupra unei persoane în mod arbitrar, căci totul în Mine este prețios. Ca Duhul Meu să coboare peste cineva și ca Duhul Meu să lucreze asupra cuiva sunt lucruri complet diferite. Duhul Meu lucrează asupra oamenilor care sunt în afara Mea, însă Duhul Meu coboară asupra Acelui care vine din Mine. Acestea sunt două chestiuni care nu au nicio legătură. Fiindcă Acela care vine din Mine este sfântă, dar cei care sunt în afara Mea nu sunt sfinți, indiferent de cât de buni pot fi ei. Duhul Meu nu va coborî asupra cuiva pentru orice motiv mărunt. Oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze. Eu nu fac nicio greșeală și sunt sigur sută la sută în ceea ce fac! După cum am mărturisit pentru El, cu siguranță Îl voi și proteja; acel Cineva vine cu siguranță din Mine și este indispensabilă persoanei Mele. Prin urmare, sper ca oamenii să pună deoparte propriile noțiuni, să renunțe la orice idei date de Satana, să creadă că fiecare cuvântare a Mea este adevărată și să nu cedeze îndoielilor din mintea lor. Aceasta este porunca Mea către omenire, îndemnul Meu către omenire. Toată lumea trebuie să adere la aceste lucruri, toți trebuie să le asculte sincer și toți trebuie să ia ceea ce spun Eu ca fiind standard.

Nu numai că urmează să-Mi încep lucrarea printre toate națiunile și popoarele, ci și să-Mi încep lucrarea peste tot în universul-lume și asta arată chiar mai mult că ziua întoarcerii Mele în Sion nu este departe (pentru că este necesar să Mă întorc în Sion înainte de a putea începe lucrarea printre toate popoarele și întreaga univers-lume). Există cineva care poate înțelege etapele lucrării Mele și modul în care lucrez? Motivele pentru care spun că mă voi întâlni cu străinii în duh sunt că, esențialmente, acest lucru nu se poate face în trup și pentru că nu doresc să risc pericole a doua oară. Acestea sunt motivele pentru care împărtășesc cu străinii în duh. Aceasta urmează să fie în lumea spirituală adevărată, nu într-o lume spirituală vagă așa cum își imaginează cei[a] care trăiesc în trup. Ceea ce spun în acel moment va fi diferit doar în modul în care vorbesc, fiindcă voi vorbi într-o epocă diferită. Așadar, amintesc omenirii iar și iar să fie atentă la modul în care vorbesc, și îi amintesc că există și mistere în ceea ce spun, pe care oamenii nu le pot dezvălui. Dar nimeni nu înțelege de ce spun aceste lucruri și doar fiindcă vă spun asta azi sunteți capabili să înțelegeți puțin, dar tot nu complet. După această etapă din lucrarea Mea, vă voi informa pas cu pas. (Încă mai doresc să alung câțiva oameni prin acest lucru, deci nu voi mai spune nimic pentru moment.) Aceasta este metoda următoarei etape în lucrarea Mea. Toată lumea ar trebui să fie atentă și să vadă clar că Eu sunt Însuși Dumnezeu care este înțelept.

Note de subsol:

a. Textul original nu include expresia „cum își imaginează cei”.

Anterior: Capitolul 116

Înainte: Capitolul 118

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte