Capitolul 119

Toți ar trebui să-Mi înțelegeți intențiile și toți s-ar cuveni să-Mi înțelegeți starea. Acum este vremea să Mă pregătesc să Mă întorc în Sion. Doar asta Mă gândesc să fac. Sper doar să Mă reunesc cu voi într-o zi curând și să petrec fiecare minut și fiecare secundă împreună cu voi, în Sion. Detest lumea, detest trupul și chiar mai mult detest fiecare om de pe pământ. Nu sunt dispus să îi văd, pentru că toți sunt ca niște demoni, lipsiți de cea mai mică urmă de natură umană. Nu sunt dispus să locuiesc pe pământ; detest toate ființele create, detest tot ce este din carne și sânge. Întregul pământ duhnește a cadavre; doresc să Mă întorc în Sion de îndată, pentru a îndepărta toată duhoarea de cadavre de pe pământ și a umple tot pământul de sunetul laudelor la adresa Mea. Mă voi întoarce în Sion, Mă voi elibera de trup și de lume, și nimeni nu poate să-Mi stea în cale. Mâna Mea care răpune omul nu are niciun sentiment trupesc! De acum înainte, nimeni nu mai are voie să vorbească despre construcția bisericii. Dacă vorbește cineva, nu îl voi ierta. (Aceasta este din cauză că acum este vremea să fiu martor pentru fiii Mei întâi născuți și este vremea să clădesc Împărăția; orișicine vorbește despre construcția bisericii distruge construcția Împărăției și-Mi tulbură gestionarea.) Totul este gata, totul este pregătit; tot ce rămâne este ca fiii întâi născuți să fie înălțați și mărturisiți. Când se va întâmpla asta, fără nicio amânare și fără a lua în considerare forma, Mă voi întoarce de îndată în Sion – locul pe care îl aveți în minte zi și noapte. Nu vă uitați doar la cum lumea actuală merge mai departe, liniștită și calmă. Toată această lucrare este lucrarea întoarcerii în Sion; așadar, să nu acordați atenție acestor lucruri acum; când va veni ziua întoarcerii în Sion, totul va fi complet. Cine nu își dorește să se întoarcă în Sion numaidecât? Cine nu își dorește ca Tatăl și fiii să se reunească degrabă? Indiferent cât de plăcute sunt plăcerile pământești, ele nu pot să aibă control asupra trupului nostru; ne vom transcende trupul și ne vom întoarce împreună în Sion. Cine îndrăznește să împiedice acest lucru? Cine îndrăznește să ridice obstacole? Eu sigur nu îi voi ierta! Voi înlătura toate pietrele de poticnire. (Acesta este motivul pentru care spun că nu Mă pot întoarce în Sion imediat. Desfășor această lucrare de curățare și, simultan, sunt martor pentru fiii Mei întâi născuți; aceste două lucrări se realizează în același timp. Când lucrarea de curățare se va încheia, va veni vremea să îi dezvălui pe fiii întâi născuți. „Pietrele de poticnire” sunt numărul mare de făcători de servicii, și de aceea spun că aceste două lucrări au loc simultan.) Fiii Mei întâi născuți vor umbla cu Mine prin tot universul și până la capetele pământului, peste munți și râuri și peste toate lucrurile; cine îndrăznește să împiedice acest lucru? Mâna Mea nu dă drumul ușor niciunui om; excepție făcând fiii Mei întâi născuți, Mă înfurii împotriva tuturor și îi blestem pe toți. În tot ținutul, nu este niciun singur muritor care primește binecuvântările Mele; toți se confruntă cu blestemul Meu. De la crearea lumii, nu am binecuvântat pe nimeni; chiar și atunci când am oferit binecuvântări, au fost doar cuvinte, niciodată ceva real, căci îl detest la culme pe Satana; niciodată nu îl voi binecuvânta, doar îl voi blestema. Doar la final, după ce îl voi fi cucerit complet pe Satana și victoria deplină va fi a Mea, voi oferi tuturor făcătorilor de servicii loiali binecuvântări materiale și le voi permite să se bucure lăudându-Mă, pentru că întreaga Mea lucrare se va fi încheiat.

Într-adevăr, vremea Mea nu este departe. Planul de gestionare de 6000 de ani se apropie de încheiere înaintea ochilor voștri. (Este, într-adevăr, înaintea ochilor voștri. Nu este vreo prefigurare; puteți vedea aceasta din starea Mea.) Îi voi duce îndată acasă, în Sion, pe fiii Mei întâi născuți. Unii vor spune: „Din moment ce este doar pentru fiii întâi născuți, de ce durează 6000 de ani? Și de ce au fost creați atâția oameni?” Am spus înainte că tot ce este al Meu este prețios. Cum să nu fie fiii Mei întâi născuți și mai mult decât atât? Îi voi mobiliza pe toți să Mă slujească și, mai mult, Îmi voi face cunoscută puterea, astfel încât fiecare om să vadă că în tot universul-lume toate obiectele se află în mâinile noastre, toate persoanele se află în slujba noastră și toate lucrurile sunt pentru realizarea noastră. Voi realiza totul. Pentru Mine nu există noțiunea de timp; chiar dacă intenționez să duc planul și lucrarea la îndeplinire în 6000 de ani, pentru Mine totul este emancipat și liber. Chiar dacă durează mai puțin de 6000 de ani, atâta vreme cât în viziunea Mea a venit timpul, cine ar îndrăzni să rostească un cuvânt de împotrivire? Cine ar îndrăzni să se ridice și să judece după bunul plac? Lucrarea Mea o fac Eu Însumi; timpul Meu îl aranjez Eu Însumi. Nicio persoană, nicio situație și niciun lucru nu îndrăznește să acționeze de bunăvoie; îi voi face pe toți să Mă urmeze. Pentru Mine nu există bine sau rău; dacă Eu spun că un lucru este bun, atunci sigur este bun; dacă Eu spun că un lucru este rău, și atunci am dreptate. Nu trebuie să Mă măsurați mereu cu noțiuni omenești! Spun că fiii întâi născuți și cu Mine, împreună, suntem binecuvântați – cine îndrăznește să refuze să se supună? Te voi distruge pe loc! Tu refuzi să te supui! Te răzvrătești! Pur și simplu nu Îmi este milă de niciun om și ura Mea și-a atins deja limita; pur și simplu nu mai pot fi tolerant. În ceea ce Mă privește, întregul univers-lume trebuie exterminat imediat – doar atunci măreața Mea lucrare va fi realizată; doar atunci planul Meu de gestionare va fi încheiat; și doar atunci ura din inima Mea se va risipi. Acum Mă interesează doar să fiu martor pentru fiii Mei întâi născuți. Voi lăsa deoparte toate celelalte lucruri; mai întâi voi face lucrurile importante și apoi pe cele secundare. Aceștia sunt pașii lucrării Mele, pe care nimeni nu ar trebui să-i încalce; toți trebuie să facă așa cum spun, ca nu cumva să ajungă ținte ale blestemului Meu.

Acum, că lucrarea Mea este încheiată, Mă pot odihni. De acum înainte, nu voi mai lucra, ci le voi cere fiilor Mei întâi născuți să facă tot ce vreau să se facă, pentru că fiii Mei întâi născuți Mă reprezintă; fiii Mei întâi născuți reprezintă persoana Mea. Acest lucru nu este deloc greșit; nu folosiți noțiuni pentru a judeca. A-i vedea pe fiii Mei întâi născuți înseamnă a Mă vedea pe Mine, căci noi suntem una și aceeași. Orice persoană care ne separă Mi se împotrivește astfel și nu o voi ierta. În cuvintele Mele există taine de neînțeles pentru om. Doar cei pe care îi iubesc pot să Mă exprime, și nu alții; acest lucru este stabilit de Mine și nimeni nu îl poate schimba. Cuvintele Mele sunt bogate, cuprinzătoare și de nepătruns. Toți ar trebui să depună eforturi mari asupra cuvintelor Mele, să încerce să mediteze la ele deseori și să nu rateze niciun singur cuvânt sau o singură propoziție – altfel, oamenii vor avea o înțelegere denaturată și cuvintele Mele vor fi greșit înțelese. Am spus că firea Mea nu suportă ofensarea, adică fiilor Mei întâi născuți nu li se poate sta împotrivă. Fiii Mei întâi născuți reprezintă fiecare aspect al firii Mele, așadar, când se sună din trâmbița sacră, va fi momentul în care voi începe să fiu martor pentru fiii întâi născuți și, astfel, trâmbița sacră va fi de acum înainte vestirea treptată a firii Mele înaintea mulțimilor. Cu alte cuvinte, când fiii întâi născuți vor fi revelați, acela va fi momentul în care se va dezvălui firea Mea. Cine poate înțelege acest lucru? Eu spun că până și în tainele pe care le-am descoperit mai rămân încă taine pe care oamenii nu le pot descifra. Care dintre voi a încercat cu adevărat să înțeleagă adevăratul sens al acestor cuvinte? Este firea Mea personalitatea unei persoane, așa cum v-ați imaginat? E o greșeală gravă să gândiți astfel! Oricine vede azi pe fiii Mei întâi născuți este obiectul binecuvântării și Îmi vede firea – acest lucru este absolut adevărat. Fiii Mei întâi născuți reprezintă tot ce sunt Eu; reprezintă persoana Mea, fără nicio îndoială. Nimeni nu trebuie să aibă vreo îndoială în privința acestui lucru! Cei supuși sunt binecuvântați cu har, iar cei răzvrătiți sunt blestemați. Aceasta este porunca Mea, și nimeni nu o poate schimba!

Anterior: Capitolul 118

Înainte: Capitolul 120

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte