Capitolul 90

Toți aceia care sunt orbi trebuie să plece de la Mine și nu trebuie să rămână nicio secundă în plus, căci cei pe care îi vreau sunt cei care Mă cunosc, care Mă pot vedea și care pot să câștige toate lucrurile de la Mine. Și cine poate câștiga cu adevărat toate lucrurile de la Mine? Există cu siguranță foarte puține persoane de acest fel, și cu siguranță vor primi binecuvântările Mele. Îi iubesc pe acești oameni și îi voi alege unul câte unul pentru a fi mâna Mea dreaptă, pentru a fi manifestarea Mea. Voi face toate neamurile și toate popoarele să Mă laude fără încetare, continuând să aclame de dragul acestor oameni. O, Munte Sion! Ridică steagul victoriei și înveselește-te pentru Mine! Căci Eu merg prin univers și până la marginile pământului, acoperind fiecare ungher al munților, al râurilor și al tuturor lucrurilor, înainte de a Mă întoarce din nou aici. Mă întorc victorios cu dreptate, judecată, mânie și ardere și, cu atât mai mult, cu fiii Mei întâi născuți. Toate lucrurile de care Mi-e silă și toți oamenii, lucrurile și obiectele pe care le detest le arunc departe. Sunt victorios și am desăvârșit tot ce vreau să fac. Cine îndrăznește să spună că nu Mi-am terminat lucrarea? Cine îndrăznește să spună că n-am câștigat pe fiii Mei întâi născuți? Cine îndrăznește să spună că nu M-am întors triumfător? Asemenea oameni sunt, cu siguranță, neamul Satanei; sunt cei cărora le este greu să-Mi câștige iertarea. Ei sunt orbi, sunt demoni murdari și îi detest cel mai mult. Pe baza acestor chestiuni voi începe să Îmi dezvălui mânia și toată judecata Mea și, prin focul Meu arzător, voi aprinde universul și pământul de la un capăt la celălalt, iluminând fiecare colț – acesta este decretul Meu administrativ.

Odată ce ați înțeles cuvintele Mele, ar trebui să găsiți în ele mângâiere; nu trebuie să le lăsați să treacă neobservate. Exprimarea judecății se întâmplă în fiecare zi, deci de ce sunteți atât de tonți și de indiferenți? De ce nu cooperați cu Mine? Sunteți atât de dispuși să mergeți în iad? Eu spun că sunt Dumnezeul milei pentru fiii Mei întâi născuți, fii și oameni ai Mei, deci cum înțelegeți voi acest lucru? Aceasta nu este o simplă declarație și ar trebui înțeleasă dintr-o perspectivă pozitivă. O, lume oarbă! Eu v-am salvat de multe ori, scoțându-vă de multe ori din strânsoarea lui Satana și din mustrare pentru a putea obține promisiunea Mea, așadar, de ce nu-Mi respectați deloc inima? Poate vreunul dintre voi să fie mântuit în acest fel? Dreptatea, măreția și judecata Mea nu arată nicio milă față de Satana. Dar, din punctul vostru de vedere, scopul acestor lucruri este de a vă salva și, totuși, pur și simplu nu puteți să înțelegeți firea Mea și nici nu știți principiile din spatele acțiunilor Mele. Voi ați crezut că nu fac nicio deosebire în legătură cu severitatea diverselor Mele acțiuni și că nu fac distincții între obiectivelor acțiunilor Mele – cât sunteți de ignoranți! Sunt capabil să văd în mod clar toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile. Înțeleg cu toată claritatea esența fiecărei persoane, adică, înțeleg pe deplin lucrurile pe care o persoană le nutrește în sinea ei. Pot vedea clar dacă o persoană este o ticăloasă sau o prostituată și știu cine ce face în secret. Nu-ți flutura farmecele înaintea Mea, nenorocitule! Pleacă de aici acum! Așadar, pentru a evita ca numele Meu să fie făcut de rușine, nu Mă folosesc de astfel de persoane! Ei nu pot fi mărturie pentru numele Meu și, în schimb, acționează contraproductiv și aduc ocară asupra familiei Mele! Ei vor fi imediat alungați din casa Mea. Nu îi doresc. Nu voi tolera o amânare de nici măcar o secundă! Pentru acei oameni, indiferent de modul în care caută, este inutil, pentru că în împărăția Mea toți sunt sfinți și neîntinați. Dacă spun că nu vreau pe cineva – și aici sunt incluși și oamenii Mei – atunci vorbesc serios; nu aștepta ca Eu să mă răzgândesc. Nu-mi pasă cât de bun ai fost cu Mine înainte!

Vă dezvălui taine zi de zi. Îmi cunoașteți metoda de vorbire? Care e baza pe care Îmi dezvălui misterele? Știți? Voi adesea spuneți că Eu sunt Dumnezeul care are grijă de voi la timpul potrivit, așadar, cum înțelegeți aceste aspecte? Eu vă dezvălui misterele Mele unul câte unul, în conformitate cu pașii lucrării Mele, și vă aprovizionez în conformitate cu planul Meu și, chiar mai mult, potrivit staturii voastre reale (ori de câte ori este menționată aprovizionarea Mea, e cu referire la fiecare persoană din împărăție). Metoda Mea de a vorbi este astfel: oamenilor din casa Mea le ofer mângâiere – îi aprovizionez și îi judec; Satanei nu îi arăt niciun pic de milă, și totul este mânie și ardere. Voi folosi decretele Mele administrative pentru a-i alunga pe rând din casa Mea pe aceia pe care nu i-am predestinat sau nu i-am ales. Nu este nevoie să vă simțiți neliniștiți. După ce îi voi face să-și demaște formele originale (după ce îi vor sluji pe fiii Mei când va veni sfârșitul), ei se vor întoarce în Adânc, altfel nu voi mai lăsa niciodată această chestiune la o parte și nu voi renunța niciodată. Oamenii menționează adesea iadul și Infernul. Dar la ce se referă aceste două cuvinte și care este diferența dintre ele? Se referă cu adevărat la vreun colț rece și întunecat? Mințile umane Îmi tulbură mereu gestionarea, gândindu-se că propriile-i cugetări întâmplătoare sunt perfect de bune! Dar toate acestea sunt doar propriile lor închipuiri. Atât Infernul cât și iadul se referă la un templu al murdăriei în care Satana sau duhurile rele au locuit anterior. Adică, toți cei care au fost ocupați înainte de Satana sau de duhurile rele – ei sunt cei care sunt Hades și cei care sunt iadul – nu există nicio greșeală! Acesta e motivul pentru care am subliniat în mod repetat în trecut că nu trăiesc într-un templu al murdăriei. Pot Eu (Dumnezeu Însuși) să trăiesc în Infern sau în iad? Nu ar fi un nonsens ridicol? Am spus acest lucru de mai multe ori, dar voi încă nu înțelegeți ce vreau să spun. Comparativ cu iadul, Infernul este mai sever corupt de Satana. Cei care sunt pentru Infern sunt cele mai grave cazuri și pur și simplu nu i-am predestinat pe acești oameni; cei care sunt pentru iad sunt cei pe care i-am predestinat și pe care apoi i-am eliminat. Spus într-un mod simplu, nu am ales nici măcar unul dintre acești oameni.

Oamenii se arată frecvent ca experți în a-Mi înțelege greșit cuvintele. Dacă nu aș lămuri și clarifica lucrurile puțin câte puțin, cine dintre voi ar putea înțelege? Voi doar credeți pe jumătate chiar și cuvintele pe care le spun, ca să nu mai spun de lucrurile care nu au fost menționate înainte. Acum, conflictele interne au început în cadrul tuturor națiunilor: muncitorii se ceartă cu șefii lor, studenții cu profesorii, cetățenii cu oficialii guvernamentali și toate activitățile ca acestea care provoacă tulburări apar mai întâi în cadrul fiecărei națiuni, și totul este o parte care Îmi slujește. Și de ce spun că Îmi slujește? Îmi găsesc plăcerea în nefericirea oamenilor? Rămân nepăsător? Cu siguranță nu! Căci acesta este Satana înflăcărat în agonia sa de moarte, iar scopul tuturor acestor lucruri este să-i mâne pe cei negativi să acționeze ca un contrast pentru puterea Mea și pentru faptele Mele minunate. Totul este o dovadă importantă care e mărturie pentru Mine și o armă pentru a ataca pe Satana. Doar când toate națiunile lumii se luptă pentru pământ și influență, Eu și fiii Mei întâi născuți domnim împreună ca împărați și le tratăm, și faptul că, în aceste condiții deplorabile de mediu, împărăția Mea este realizată pe deplin printre oameni le depășește absolut imaginația. Mai mult, atunci când se luptă pentru putere și doresc să judece pe alții, alții îi judecă și ei sunt arși de mânia Mea – cât de jalnic! Cât de jalnic! Împărăția Mea se realizează în rândul oamenilor – ce eveniment glorios este acesta!

Ca să fiți umani (fie că este vorba de poporul împărăției Mele sau de urmașii Satanei), toți trebuie să vedeți faptele Mele minunate, altfel această problemă nu se va sfârși niciodată. Chiar dacă ești dispus să-Mi accepți judecata, tot nu va funcționa dacă nu ai văzut faptele Mele minunate. Toți oamenii trebuie să fie convinși din inimă, prin cuvânt și prin vedere, și nimeni nu poate scăpa cu ușurință. Toți oamenii trebuie să-Mi dea slavă. În cele din urmă, îl voi face chiar și pe marele balaur roșu să se ridice și să Mă laude pentru victoria Mea. Acesta este decretul Meu administrativ – ți-l vei aminti? Toți oamenii trebuie să Mă laude neîncetat și să Mă cinstească!

Anterior: Capitolul 89

Înainte: Capitolul 91

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte