de Ouyang Xue, China

În anul 2015, conducătorii au rânduit ca eu să îndeplinesc îndatoriri bazate pe texte. La vremea aceea, lidera de echipă, Cheng Nuo, fusese emondată de conducători pentru că avusese o atitudine incorectă în îndeplinirea datoriei. Ea credea că liderii rânduiseră să vin pentru că voiau ca eu să o înlocuiesc, așa că mi-a îngreunat situația la fiecare pas. Adesea, în timpul adunărilor, mă chestiona despre probleme legate de predici. Dacă nu puteam răspunde, Cheng Nuo mă ridiculiza, spunând: „Nu ai tu oare un anume calibru? Altfel de ce ar rândui conducătorii să vii?” Ascultând-o, mi-am simțit inima foarte constrânsă. Fiecare adunare era un chin. Fiindcă starea mea era proastă, nu aveam nicio idee când verificam predicile și nu mă puteam înzestra cu principii. Simțeam că îndeplinirea acestei datorii era foarte dificilă și că nu eram în stare să o fac. Inima îmi era chinuită și simțeam că vreau să mă întorc acasă. Chiar când starea mea era la cel mai scăzut nivel, Yang Guang, sora cu care eram parteneră, a văzut că starea mea era proastă, a avut părtășie cu mine cu răbdare și m-a ajutat. De asemenea, m-a încurajat să nu renunț la oportunitatea de a-mi îndeplini datoria, mi-a spus că pot avea părtășie cu ea și discuta despre orice nu înțelegeam și că puteam lucra împreună. Yang Guang a avut multă părtășie cu mine și mi-am simțit inima mult mai limpede și mult mai luminată. Și eu aveam voința de a continua să îmi îndeplinesc datoria. Mai târziu, am investit timp și eforturi pentru a mă înzestra cu principii și am avut părtășie cu Yang Guang despre orice nu înțelegeam. Treptat, am identificat anumite moduri de a-mi îndeplini datoria și i-am fost foarte recunoscătoare lui Yang Guang. Mai târziu, Cheng Nuo a fost demisă și frații și surorile m-au recomandat pe mine pentru postul de lideră de echipă. Temându-mă că nu mă voi ridica la nivelul cerut, am vrut să refuz, dar Yang Guang m-a încurajat din nou, spunând că eu și ceilalți membri ai echipei vom discuta cu toții, împreună, despre orice nu aș putea face și că și ea mă va ajuta. Prin urmare, am acceptat datoria de lideră de echipă. În această perioadă, Yang Guang a discutat adesea cu mine despre modul de a-mi îndeplini datoria, iar lucrarea progresa ca pe roate. I-am fost extrem de recunoscătoare lui Yang Guang și simțeam că trebuie să păstrez în inimă acest favor. Dacă, în viitor, ea ar avea vreo problemă, trebuia să fac tot ce puteam pentru a o ajuta. Nu puteam să fiu nerecunoscătoare.

După o vreme, Yang Guang s-a întors acasă, în vizită, însă fiul ei nu a fost de acord ca ea să mai continue să-și facă datoria. I-a spus chiar că, atunci când va fi bătrână, el nu va avea grijă de ea, așa că Yang Guang s-a simțit constrânsă. Trăia permanent într-o stare negativă și nu purta o povară în îndeplinirea datoriei. Am avut părtășie cu ea și am ajutat-o de mai multe ori, dar ea tot nu și-a revenit deloc din starea în care era. Mai târziu, a sosit o scrisoare de la conducători, în care spuneau că starea lui Yang Guang împiedica grav lucrarea și că, dacă nu și-o îndrepta curând, ar trebui să fie demisă. Când am citit scrisoarea, m-am simțit foarte neliniștită. M-am gândit la cât mă ajutase Yang Guang când am avut dificultăți, așa că trebuia să îi ofer mult ajutor în acest moment dificil. După aceea, am găsit-o pe Yang Guang și am avut părtășie cu ea. Ea a spus că starea ei era puțin mai bună, iar eu m-am simțit un pic ușurată. Altă dată, Yang Guang avea de evaluat urgent câteva predici, însă, după jumătate de lună, încă nu le terminase. Am înțeles că inima și mintea lui Yang Guang nu erau dedicate datoriei ei și că, dacă acest lucru ar fi continuat așa, lucrarea ar fi fost întârziată. M-am gândit să rânduiesc ca altcineva să facă lucrarea, dar apoi m-am gândit: „Dacă Yang Guang termină evaluarea predicilor, se va considera că a obținut ceva rezultate în îndeplinirea datoriei și nu va fi realocată. În acest moment, trebuie să îi dau o mână de ajutor.” M-am dus apoi să am părtășie cu Yang Guang și i-am cerut să-și schimbe atitudinea față de datorie și să evalueze predicile cu celeritate. Cu toate acestea, au mai trecut câteva zile și tot nu s-a înregistrat niciun progres. Am întrebat-o care era exact motivul, dar nu mi-a răspuns sincer. Mi-am dat seama că nu puteam continua să o conving să lucreze la predici și am rânduit urgent ca altcineva să facă lucrarea. Când am văzut că lucrarea fusese întârziată, m-am simțit copleșită de mustrări de conștiință. Știam că Yang Guang trebuia să fie demisă din cauza incapacității ei constante de a-și reveni din starea în care se afla, însă apoi m-am gândit: „Starea ei nu a fost bună din capul locului. Ce se va întâmpla dacă, după ce va fi demisă, nu va găsi o cale de a ieși din această stare?” Nu puteam să o fac; pur și simplu, nu mă lăsa inima. La momentul respectiv, s-a întâmplat să fie nevoie de oameni pentru o altă sarcină, așa că am rânduit ca Yang Guang să meargă să o facă. După aceea, nu am mai avut nicio veste despre ea.

Un an mai târziu, am fost aleasă conducătoare în biserică. Odată, citeam un raport despre lucrare și am aflat că Yang Guang era extrem de pasivă în îndeplinirea datoriei, se ducea acasă adesea și lăsa toată lucrarea în seama partenerei ei. Mai mult, existau riscuri pentru siguranța ei și nu era sigur să tot circule înainte și înapoi. I se oferise părtășie despre acest lucru, dar nu o acceptase. De îndată ce am citit că atitudinea lui Yang Guang era la fel ca înainte și că nu se schimbase deloc, m-am gândit să discut cu sora mea parteneră despre necesitatea realocării ei. Cu toate acestea, imediat m-am gândit și cât de mult mă ajutase Yang Guang când îmi fusese cel mai greu, iar acum eu voiam să o demit de îndată ce devenisem conducătoare. Dacă ar fi aflat, nu urma să-mi spună că nu am niciun fel de conștiință, că sunt nerecunoscătoare? În viitor, când aveam să ne întâlnim, nu aș fi putut să o privesc în ochi. Prin urmare, nu am mai vrut să menționez problema surorii mele partenere. Mai apoi, când m-am întâlnit cu Yang Guang, am avut părtășie cu ea despre natura și consecințele unei astfel de atitudini față de datorie și am avertizat-o că, dacă nu și-o schimba, avea să fie demisă. Față în față, Yang Guang a fost imediat de acord cu mine. Cu toate acestea, nu m-am așteptat ca, mai puțin de o lună mai târziu, sora cu care era Yang Guang parteneră să trimită o scrisoare în care spunea că aceasta era încă înclinată să-și neglijeze datoria și că acest lucru împiedica grav lucrarea. Inima mi s-a umplut de mustrări de conștiință. Dacă aș fi demis-o imediat, ea nu ar mai fi întârziat lucrarea cu încă o lună. Mi-am dat seama că Yang Guang persista în comportamentul ei și că acesta nu putea fi schimbat doar ajutând-o de câteva ori, așa că am decis să o demit.

După aceea, am reflectat asupra mea. De ce nu eram capabilă să tratez nicio problemă legată de Yang Guang conform principiilor? Am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni sunt extrem de sentimentali. În fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de sentimentele lor. Ei simt lucruri pentru unul și altul și își petrec zilele ocupându-se de chestiuni referitoare la relații și sentimente. În tot ce întâlnesc, ei trăiesc pe tărâmul sentimentelor. Când o rudenie non-credincioasă a unei astfel de persoane moare, aceasta din urmă va plânge vreme de trei zile și nu va permite ca trupul să fie îngropat. Încă are sentimente pentru decedat, iar acestea sunt prea puternice. Ai putea spune că sentimentele sunt defectul fatal al acestei persoane. Este constrânsă de sentimentele sale în toate lucrurile, este incapabilă să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și este deseori predispusă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sentimentele sunt cea mai mare slăbiciune a ei, defectul său fatal, iar sentimentele ei sunt întru totul capabile să o ducă la ruină și să o distrugă. Oamenii care sunt excesiv de sentimentali sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să I se supună lui Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup și sunt nesăbuiți și năuciți. Natura acestui gen de persoană este foarte sentimentală, iar aceasta trăiește în funcție de sentimentele ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Prin ce se caracterizează sentimentele? Cu siguranță, prin nimic pozitiv. Este un accent pe relațiile fizice și satisfacerea predilecțiilor trupului. Favoritismul, apărarea neajunsurilor celorlalți, adorația, răsfățul și îngăduința, toate se încadrează în categoria sentimentelor. Unii oameni investesc mult în sentimente, reacționează la orice li se întâmplă pe baza sentimentelor lor; în inimile lor, ei știu foarte bine că acest lucru este greșit și totuși sunt încă incapabili să fie obiectivi, cu atât mai puțin să acționeze conform principiilor. Când oamenii sunt întotdeauna constrânși de sentimente, sunt ei capabili să practice adevărul? Acest lucru este extrem de dificil! Incapacitatea multor oameni de a practica adevărul se reduce la sentimente; ei le consideră ca fiind deosebit de importante, le pun pe primul loc. Sunt oameni care iubesc adevărul? Cu siguranță nu. Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). Dumnezeu expune că oamenii foarte sentimentali sunt constrânși de simțăminte în toate lucrurile. Ei nu pot practica adevărul și nu pot face lucrurile în concordanță cu principiile. Chiar dacă, în inimile lor, sunt foarte conștienți că ceea ce fac este incorect, tot nu pot gestiona lucrarea cu imparțialitate. Eram o persoană foarte sentimentală și îmi dezvăluisem simțămintele în interacțiunile mele cu Yang Guang. Când abia începusem să îndeplinesc îndatoriri bazate pe texte, trăiam adesea în negativitate și mă gândeam să-mi abandonez datoria. Yang Guang a fost cea care, din nou și din nou, mă ajutase cu răbdare să am credința de a-mi îndeplini datoria. Simțeam că fusese bună cu mine și că îmi arătase bunătate. După ce devenisem lideră de echipă, văzusem că Yang Guang era constant influențată de afecțiunea pentru familia ei, fapt care îngreuna lucrarea. Cu toate acestea, nu am demis-o, ci chiar am protejat-o. Nu le raportasem conducătorilor starea ei reală și îi dădusem șansă după șansă să-și poată continua îndatoririle. Drept urmare, acest lucru întârziase lucrarea. După ce devenisem conducătoare în biserică, văzusem că Yang Guang nu purta cu consecvență povara datoriei și că trebuia demisă, dar nu uitasem bunătatea pe care mi-o arătase. Când m-am gândit la ajutorul pe care mi-l oferise, nu am putut s-o demit și am continuat s-o protejez din cauza sentimentelor. Am continuat să-i dau lui Yang Guang șansă după șansă, dar acest lucru a cauzat lucrării perturbări și tulburări. Mi-am dat seama că acționând pe baza sentimentelor nu pot decât să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să-L trădez. M-am învinuit aspru pentru comportamentul meu și m-am urât pentru că nutream sentimente trupești și nu protejam lucrarea bisericii. M-am rugat lui Dumnezeu: „Preaiubite Dumnezeu! Nu mai vreau să acționez după sentimente. Trebuie să practic în concordanță cu principiile și să protejez lucrarea bisericii. Te rog, călăuzește-mă să fiu capabilă să practic adevărul.” După aceea, am discutat despre chestiune cu sora cu care eram parteneră și am demis-o pe Yang Guang. Numai atunci mi-am simțit inima liniștită.

Mai apoi, am citit cuvintele lui Dumnezeu care demascau ideea tradițională „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și am dobândit o oarecare înțelegere despre starea mea. Dumnezeu spune: „În cultura tradițională chineză, ideea că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință reprezintă unul dintre criteriile clasice pentru a judeca dacă este bună sau rea conduita morală a unei persoane. Când evaluăm dacă umanitatea unui om este bună sau rea și cum este conduita lui morală, unul dintre repere este măsura în care întoarce favorurile sau ajutorul pe care îl primește – dacă este sau nu o persoană care răsplătește cu recunoștință bunătatea pe care a primit-o. În cultura tradițională chineză și în cea a umanității, oamenii tratează acest lucru ca pe o unitate de măsură importantă a conduitei morale. Dacă cineva nu înțelege că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință și este nerecunoscător, atunci e considerat a fi lipsit de conștiință și nevrednic de a se crea legături cu acesta și ar trebui desconsiderat, disprețuit sau respins de toți. Pe de altă parte, dacă o persoană chiar înțelege că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință, dacă este recunoscătoare și întoarce favorurile și ajutorul pe care le primește cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție, este considerată o persoană care are conștiință și umanitate. Dacă cineva primește beneficii sau ajutor de la o altă persoană, dar nu le răsplătește sau exprimă doar puțină recunoștință cu un simplu «mulțumesc» și nimic mai mult, ce va crede cealaltă persoană? S-ar putea simți stânjenită? Ar putea gândi: «Acel tip nu merită să fie ajutat, nu este o persoană bună. Dacă așa răspunde când l-am ajutat atât de mult, atunci nu are conștiință sau umanitate și nu merită să mă asociez cu el»? Dacă s-ar întâlni din nou cu acest gen de persoană, ar mai ajuta-o? Nici măcar nu și-ar dori s-o facă. La rândul vostru, în circumstanțe similare, nu v-ați întreba dacă într-adevăr se cuvine să ajutați sau nu? Lecția pe care ați fi învățat-o din experiența anterioară ar fi fost: «Nu pot să ajut chiar pe oricine – trebuie să înțeleagă că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință. Dacă este genul nerecunoscător care nu mă va răsplăti pentru ajutorul pe care l-am oferit, atunci ar fi mai bine să nu ajut.» Nu acesta ar fi punctul vostru de vedere asupra acestei chestiuni? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. „Înainte să fi înțeles adevărul, trăiai după conștiința ta și, indiferent cine îți făcea un bine sau te ajuta, chiar dacă erau oameni răi sau gangsteri, îi răsplăteai cu siguranță și te simțeai constrâns să încasezi un glonț pentru prietenii tăi și chiar să-ți pui viața în pericol pentru ei. Drept răsplată, bărbații ar trebui să devină sclavii binefăcătorilor lor, în timp ce femeile ar trebui să se lege prin căsătorie și să aibă copii pentru ei – aceasta e ideea pe care cultura tradițională o vâră în capul oamenilor, poruncindu-le să răsplătească bunătatea primită cu recunoștință. Prin urmare, oamenii cred: «Numai aceia care răsplătesc bunătatea au conștiință, iar dacă nu o răsplătesc, atunci sigur sunt lipsiți de conștiință și inumani.» Această idee este ferm înrădăcinată în inimile oamenilor” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, atunci când fusesem constant conștientă de bunătatea pe care mi-o arătase Yang Guang și nu o demisesem, eram înlănțuită de ideea culturală tradițională „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”. Când eram foarte mică, o auzeam adesea pe bunica spunând: „În conduita ta, trebuie să înțelegi recunoștința. Trebuie să știi că «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință». Dacă nu știi că ar trebui să răsplătești bunătatea, vei fi o persoană nerecunoscătoare și nimeni nu va vrea să aibă de-a face cu tine.” Mama se purta în acest fel. Îmi amintesc că, atunci când fratele meu mai mic era bolnav, am cheltuit toate economiile familiei. Toți oamenii din sat au adunat bani ca să ne ajute familia. Mama a ținut minte bunătatea celorlalți săteni și, în fiecare an, după recolta de toamnă, se grăbea să termine treburile familiei ca să poată merge să-i ajute pe ceilalți săteni. Oamenii din sat spuneau cu toții că mama era un om cu o umanitate bună și că merita ca alții să aibă de-a face cu ea. La vremea aceea, mama îmi spunea adesea că sătenii ne ajutaseră când fuseserăm în dificultate, așa că trebuia să fim recunoscători. Ori de câte ori era cineva în dificultate, ar trebui să întindem o mână de ajutor și să nu fim complet lipsiți de conștiință. Treptat, acest lucru mi-a influențat gândirea și am ajuns și eu să cred că doar oamenii care înțelegeau că „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” erau oameni buni și că, dacă cineva nu înțelegea importanța răsplătirii binelui făcut, atunci nu avea conștiință și nu merita să ai de-a face cu el. După ce am început să cred în Dumnezeu, Yang Guang mă ajutase și mă susținuse de mai multe ori când avusesem dificultăți ori când fusesem negativă și slabă. Prin urmare, crezusem că trebuia să-i răsplătesc această bunătate și, astfel, când trebuise să o demit, o protejasem încălcând principiile. Îi dădusem șansă după șansă și, ca rezultat, am întârziat lucrarea bisericii. Răsplătisem bunătatea, însă lucrarea bisericii fusese tulburată. Trăisem după ideea culturală tradițională „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și nu aplicasem nici cea mai mică urmă de principiu în felul cum mă purtasem sau cum făcusem lucrurile. Mi-am dat seama că punctul de vedere „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” nu era ceva pozitiv și nu era în acord cu adevărul.

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o imagine mai clară asupra falsității ideii „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”. Dumnezeu spune: „Afirmațiile cu privire la conduita morală precum «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință» nu le spun oamenilor exact care sunt responsabilitățile lor în cadrul societății și în rândul omenirii. În schimb, reprezintă o modalitate de a-i constrânge sau de a le impune cerințe cu forța oamenilor, astfel încât aceștia să acționeze și să gândească într-un anumit mod, indiferent dacă vor sau nu și indiferent de circumstanțele sau contextul în care au parte de aceste acte de bunătate. În China antică există o mulțime de exemple de acest fel. De exemplu, un băiat cerșetor înfometat a fost luat acasă de o familie care l-a hrănit, l-a îmbrăcat, l-a antrenat în arte marțiale și i-a transmis tot felul de cunoștințe. Au așteptat până când a crescut, iar apoi au început să-l folosească drept sursă de venit, trimițându-l să facă rău, să omoare oameni, să facă lucruri pe care el nu voia să le facă. Dacă te uiți la povestea lui în lumina tuturor favorurilor pe care le-a primit, atunci faptul că a fost salvat a reprezentat un lucru bun. Însă dacă te gândești la ce a fost forțat să facă mai târziu, a fost într-adevăr un lucru bun sau rău? (A fost rău.) Însă sub condiționarea culturii tradiționale de tipul «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință», oamenii nu pot să facă această distincție. La suprafață, pare că băiatul nu a avut de ales decât să facă lucruri rele și să rănească oamenii, să devină un ucigaș – lucruri pe care majoritatea oamenilor nu și-ar dori să le facă. Însă oare faptul că a făcut aceste lucruri rele și a ucis la porunca stăpânului său nu a venit, în adâncul sufletului, din dorința de a-l răsplăti pentru bunătatea lui? În special din cauza condiționării culturii tradiționale chineze precum: «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință», oamenii nu pot să nu fie influențați și controlați de aceste idei. Modul în care acționează, precum și intențiile și motivațiile din spatele acțiunilor lor sunt, cu siguranță, constrânse de ele. Când băiatul a fost pus în acea situație, care ar fi fost primul său gând? «Am fost salvat de această familie și ei au fost buni cu mine. Nu pot să fiu nerecunoscător, trebuie să le răsplătesc bunătatea. Le datorez viața mea, așa că trebuie să le-o dedic. Ar trebui să fac orice îmi cer ei, chiar dacă asta înseamnă să fac rău și să ucid oameni. Nu pot să iau în calcul dacă este corect sau greșit, trebuie, pur și simplu, să le răsplătesc bunătatea. Dacă nu aș face-o, aș mai fi demn de a fi numit om?» Drept urmare, ori de câte ori familia dorea ca el să ucidă pe cineva sau să facă ceva rău, el făcea acel lucru fără nicio ezitare sau rezervă. Așadar, oare comportamentele, acțiunile sale și supunerea lui neîndoielnică nu au fost toate dictate de ideea și opinia că «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință»? Nu îndeplinea el acel criteriu al conduitei morale? (Ba da.) Ce înțelegi din acest exemplu? Este zicala: «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință» un lucru bun sau nu? (Nu este, este lipsit de principii.) De fapt, o persoană care răsplătește o bunătate are un principiu. Și anume că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință. Dacă o persoană îți face un bine, tu trebuie să faci unul la schimb. Dacă nu reușești să faci acest lucru, atunci nu ești om și nu poți spune nimic dacă ești condamnat pentru asta. Proverbul spune: «Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește», dar, în acest caz, băiatul nu a avut parte de un mic act de bunătate, ci de o bunătate care i-a salvat viața, așadar, a avut toate motivele să o răsplătească cu o viață. Nu știa care sunt limitele sau principiile de a răsplăti bunătatea. El credea că viața îi fusese dăruită de acea familie, așa că trebuia să le-o dedice la schimb și să facă tot ce-i cereau ei, inclusiv crime sau alte fapte rele. Acest mod de a răsplăti bunătatea nu are principii sau limite. A servit ca acolit al răufăcătorilor și s-a ruinat făcând asta. A fost corect ca el să răsplătească bunătatea în acest fel? Desigur că nu. A fost un mod nesăbuit de a acționa” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, odată ce oamenii au fost contaminați de Satana cu ideea „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, ei răsplătesc această bunătate necondiționat, indiferent de orice, și fără a ține seama de ce e bine și ce e rău. Ei acționează fără principii și fără cea mai mică urmă de restrângere a conștiinței lor. Trăiam după ideea „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință.” Pentru a o răsplăti pe Yang Guang pentru ajutorul pe care mi-l oferise, nu doar că nu o demisesem, ci chiar o ajutasem și-i dădusem șansă după șansă, deși eram pe deplin conștientă că nu era potrivită pentru îndatoriri. Ca rezultat, lucrarea bisericii a fost întârziată. Fusesem înlănțuită și constrânsă de ideea „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și nu aveam capacitatea de a discerne binele de rău. Acționasem contrar principiilor și întârziasem lucrarea bisericii. Fusesem atât de confuză! Dacă nu ar fi fost expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și dacă nu aș fi discernut în concordanță cu vorbele Sale, încă aș mai fi crezut că ceea ce făcusem era corect, nefiind conștientă că fusesem afectată de cultura tradițională.

Într-o zi din aprilie 2023, conducătorii au trimis o scrisoare, cerându-mi să redactez o evaluare a lui Yang Guang. Mi-am amintit ce spusese recent sora cu care era parteneră Yang Guang: că atunci când i se rânduiau îndatoriri lui Yang Guang, aceasta nu le accepta și chiar zicea că a i se cere să îndeplinească îndatoriri însemna a i se refuza libertatea. Nici până în prezent, Yang Guang nu își făcuse îndatoririle, pe lângă unele comportamente pe care le avusese anterior, în timpul îndeplinirii datoriei. Știam că, dacă aș scrie despre toate acestea, foarte probabil Yang Guang urma să fie îndepărtată. Dacă ar afla că eu furnizasem informații despre comportamentul ei, nu m-ar urî oare? Nu va crede oare că sunt lipsită de omenie? Însă, dacă n-aș scrie nimic despre asta, aș pierde ocazia de a practica adevărul, iar aceasta ar fi o ofensă adusă lui Dumnezeu. În acea noapte, m-am zvârcolit în pat, fără să pot dormi. Căutând și meditând, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și l-am căutat ca să-l citesc. Dumnezeu spune: „Uneori, Dumnezeu va folosi serviciile Satanei ca să-i ajute pe oameni, dar trebuie să ne asigurăm că Îi mulțumim lui Dumnezeu în astfel de cazuri, nu să răsplătim bunătatea Satanei – aceasta este o chestiune de principiu. Atunci când ispita vine sub forma unei persoane rele care oferă bunătate, mai întâi trebuie să înțelegi limpede cine, exact, te ajută și îți oferă sprijin, care este propria ta situație și dacă există alte căi pe care poți să le urmezi. Trebuie să tratezi asemenea cazuri într-un mod flexibil. Dacă Dumnezeu vrea să te mântuiască, indiferent de serviciile cui Se folosește pentru a îndeplini acest lucru, mai întâi ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu și să accepți acest lucru din partea Lui. Nu ar trebui să-ți îndrepți recunoștința doar către oameni, să nu mai vorbim de a-ți oferi viața cuiva în semn de recunoștință. Aceasta este o greșeală gravă. Lucrul crucial este ca inima ta să fie recunoscătoare lui Dumnezeu și să accepți acest lucru din partea Lui” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, dintr-o dată, mi-am simțit inima eliberată. Îi fusesem întotdeauna recunoscătoare lui Yang Guang și crezusem că motivul pentru care nu renunțasem atunci la datorie era acela că Yang Guang îmi oferise părtășie și ajutor. În inima mea, nu puteam uita niciodată această bunătate și voiam să i-o răsplătesc. Am fost cu adevărat atât de nesăbuită și de orbită! Dumnezeu este suveran și predestinează ce datorie poate îndeplini o persoană și când îndeplinește acea persoană o anumită datorie. Momentul când Yang Guang m-a ajutat fusese orchestrat și rânduit de Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să-i atribui lui Yang Guang toată bunătatea. Lui Dumnezeu ar fi trebuit să-I mulțumesc.

Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „În realitate, chiar dacă răsplătești sau nu acea persoană, tot ești om și tot trăiești în cadrul umanității normale – o astfel de răsplată nu va schimba nimic. Umanitatea ta nu va fi supusă schimbării și firea ta coruptă nu va fi subjugată doar pentru că ai răsplătit bine acea persoană. La fel, firea ta coruptă nu se va înrăutăți doar pentru că ai răsplătit-o prost. Faptul că răsplătești și oferi bunătate sau procedezi în mod contrar nu are absolut nicio legătură cu firea ta coruptă. Desigur, chiar dacă există sau nu o legătură, pentru Mine, acest tip de «bunătate» pur și simplu nu există și sper că același lucru este valabil și pentru voi. Așadar, cum ar trebui să o privești? Privește-o pur și simplu ca pe o obligație și o responsabilitate și drept ceva ce ar trebui să facă o persoană cu instincte umane. Ar trebui să o tratezi ca pe responsabilitatea și obligația ta de ființă umană și să o faci cât mai bine posibil. Asta este tot” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. „Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot respecta voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). După ce am cântărit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în cazul lui Dumnezeu, pur și simplu, nu există așa-zisa „bunătate”. Nu ar trebui să răsplătești fără nicio limită bunătatea oamenilor care te-au ajutat. În loc de asta, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile cât poți de bine, însă nu trebuie să încalci adevărul-principiu. Dacă ceva încalcă adevărul-principiu, ar trebui să refuzi să-l faci și să practici în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu. Cât despre cei care urmăresc adevărul și sunt dispuși să-și îndeplinească datoria, chiar dacă dezvăluie corupție, ar trebui să încerci să faci tot ce poți pentru a-i ajuta cu inima plină de dragoste, atât timp cât sunt dispuși să se căiască și să se schimbe. Nu ar trebui să ții cont dacă te-au ajutat sau dacă ți-au arătat bunătate. Cât despre cei care nu urmăresc adevărul, nu sunt dispuși să-și îndeplinească datoria, nu se căiesc și nu se schimbă nici după părtășii repetate și continuă chiar să facă rău, ei sunt subiecții urii lui Dumnezeu. Și noi ar trebui să-i respingem și să-i urâm. Cât despre Yang Guang, o ajutasem mult, dar, pur și simplu, ea nu se implica. Deși trecuseră mai mulți ani, ea tot nu arătase nici cea mai mică schimbare. Crezuse în Dumnezeu mulți ani, dar nu practica adevărul și nu era dispusă să-și facă datoria. Era una dintre neîncrezătoarele dezvăluite prin lucrarea lui Dumnezeu. Trebuia să practic în concordanță cu principiile, să iubesc ceea ce iubește Dumnezeu și să urăsc ceea ce urăște Dumnezeu. Prin urmare, am scris evaluarea lui Yang Guang. După ce evaluarea a fost transmisă, inima mi s-a liniștit. Mai târziu, Yang Guang a fost îndepărtată.

Prin experiențele mele din această perioadă, am dobândit un oarecare discernământ privind ideea tradițională „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și am văzut cum Dumnezeu mântuiește omenirea prin disecarea falsităților culturii tradiționale. Dacă n-aș fi citit cuvintele lui Dumnezeu, aș fi continuat să trăiesc după ideea tradițională „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și nu știu câte lucruri care ar fi încălcat adevărul și s-ar fi împotrivit lui Dumnezeu aș fi făcut. Faptul că am reușit să fac această mică schimbare este un rezultat obținut prin cuvintele lui Dumnezeu. Mulțumesc lui Dumnezeu!