de Qingtian, China

În 2017, realizam videoclipuri pentru biserică și am fost aleasă lideră de echipă. Într-o zi, am aflat că sora Li Min și fratele Chen Bin fuseseră numiți supraveghetori. M-a încercat un oarecare resentiment și mi-am spus: „Eu fac videoclipuri de mai multă vreme și am aptitudini mai bune decât ale lor. De ce ei au fost numiți supraveghetori, iar pe mine conducătoarea nici măcar nu m-a luat în considerare? Înainte, conduceam echipa în care lucra Li Min, iar acum a ajuns ea să-mi supravegheze mie lucrarea. Cum o să mai pot da ochii cu ea de-acum încolo? Oare vor crede frații și surorile că nu sunt la fel de bună ca ea? N-o să mă facă asta să par ultima incompetentă?” Gândindu-mă la asta, mă simțeam foarte descurajată și negativă și nu reușeam să-mi mobilizez energia pentru nimic. Ulterior, la o adunare, conducătoarea a zis că trebuia ales încă un supraveghetor, iar până la urmă a fost selectat fratele Lin Hui. Am rămas stupefiată de acest rezultat. Toți cei cu care colaborasem în îndatoririle mele fuseseră promovați și cultivați unul după altul, însă eu rămâneam împotmolită în același loc. Oare nu eram ultima dintre cei din urmă? Lin Hui nici măcar nu făcea videoclipuri de la fel de mult timp ca mine, dar acum fusese ales supraveghetor. Mă simțeam foarte rușinată. Oare eram într-adevăr atât de ineptă? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău, neputându-mă abține să nu plâng. Apoi mi-am amintit deodată că, după spusele conducătoarei, Lin Hui obținuse rezultate în datoria sa, așa că m-am întrebat: „Oare e posibil ca Lin Hui să fi fost ales supraveghetor pentru că datoria sa a dat rezultate bune? Dacă mă străduiesc mai mult și plătesc un preț mai mare pentru a-mi îmbunătăți rezultatele lucrării, poate voi fi și eu promovată și cultivată. Atunci ceilalți nu mă vor mai privi cu superioritate.” Acest gând m-a făcut să-mi recapăt motivația.

Din acel moment, m-am dedicat cu ardoare în fiecare zi realizării de videoclipuri, lucrând peste program pentru a avansa cât mai mult. Într-o zi, după ce a vizionat videoclipurile realizate de noi, conducătoarea a spus că erau chiar bune și că făcuserăm progrese. Conducătoarea chiar ne-a dat de îndeplinit câteva sarcini importante și ne-a cerut să le finalizăm la timp. Văzând că în sfârșit lucrarea se îmbunătățea și că eram apreciați de conducătoare, m-am simțit foarte fericită. M-am gândit că, dacă mă străduiesc în continuare la fel și produc rapid și alte videoclipuri bune, poate aș avea și eu șansa să fiu promovată și cultivată. Pentru a grăbi lucrurile, am insistat chiar ca surorile din echipă să lucreze peste program împreună cu mine în fiecare zi. Dar pentru că eram prea nerăbdătoare să obțin un succes rapid, n-am căutat principiile în îndatoririle mele, nu i-am adunat pe toți laolaltă să studiem tehnici sau să revizuim problemele legate de lucrare, ci doar i-am presat ca să avansăm cât mai grabnic. Ca atare, calitatea videoclipurilor era slabă, iar acestea au trebuit refăcute de mai multe ori. Surorile aveau și ele moralul scăzut. Întrucât munca nu implica revizuire ori învățare, ele nu și-au îmbunătățit aptitudinile, iar când întâmpinau dificultăți în îndatoririle lor, nu vedeau nicio cale de urmat; stările lor se tot înrăutățeau, iar ele deveneau din ce în ce mai delăsătoare. În loc să reflectez asupra mea sau să caut adevărul pentru a rezolva aceste chestiuni, le-am acuzat pe surori că nu obțin rezultate bune, că întârzie progresul în îndatoririle lor și că îmi afectează șansa de a mă remarca. Ba încă m-am și răstit la ele. Uneori, îmi dădeam seama că starea mea era greșită și că trebuia să reflectez și să mi-o corectez, dar când mă gândeam la rezultatele slabe ale lucrării, simțeam că, dacă nu muncesc din greu ca să îmbunătățesc rezultatele, conducătoarea sigur va crede că sunt o lideră de echipă incompetentă; în acest caz, nu doar că nu aș fi fost promovată, dar aș fi riscat să fiu chiar demisă. Când mă gândeam la asta, începeam să mă învârt de colo-colo ca un titirez și insistam întruna să-i dăm înainte cu treaba. Nu mă puteam opri, pur și simplu.

Pentru că nu căutam principiile în datoria mea și nu făceam nicio lucrare reală, am afectat grav progresul lucrării video și, la scurtă vreme după aceea, conducătoarea m-a demis. M-am simțit cumva nedreptățită. Mi-am spus că eu plăteam un preț mare în datoria mea, așa că de ce mi se reproșa că nu fac o lucrare reală? După ce am fost demisă, m-a copleșit durerea și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost demisă și mi-am pierdut șansa de a face videoclipuri. Călăuzește-mă, Te rog, să-Ți înțeleg intenția.” În timpul unuia dintre devoționalele mele, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de împrejurările care se ivesc, mai ales în fața adversității și mai ales atunci când Dumnezeu dezvăluie sau dă în vileag oamenii, primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană este să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra sa și a examina cuvintele și faptele sale și firea ei coruptă, în loc să examineze, să studieze și să judece dacă acțiunile și cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte sau greșite. Dacă rămâi în funcția potrivită, ar trebui să știi exact ce se cuvine să faci. Oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul. Aceasta nu reprezintă o problemă atât de mare. Însă când oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul și totuși nu îl caută, atunci au o mare problemă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că demiterea mea ținea de suveranitatea și de rânduielile Lui și că, deși nu-I înțelegeam încă pe deplin intenția, trebuia să mă supun, să caut cu sârguință adevărul și să reflectez asupra mea.

Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am căpătat o oarecare înțelegere asupra problemelor mele. Dumnezeu spune: „Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: «Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.» Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu expune că, pentru antihriști, reputația și statutul reprezintă viața lor. În tot ce fac, ei nu iau în considerare decât cum să capete statut și să câștige stima și admirația celorlalți. Indiferent cât de mult zădărnicesc sau vatămă lucrarea bisericii, ei nu reflectează niciodată și nici nu se căiesc. Reflectând la propriul comportament, am înțeles că și eu mă preocupam mult de reputație și de statut. Când am văzut că unii frații și unele surori cu care colaboram fuseseră aleși supraveghetori, mi-am pierdut echilibrul sufletesc. M-am gândit că, dacă depun mai mult efort, plătesc un preț mai mare și obțin rezultate bune, voi fi și eu promovată și prețuită. Din cauză că urmăream reputația și statutul, n-am căutat principiile în datoria mea și nici n-am organizat ședințe de învățare, astfel încât fiecare să-și poată îmbunătăți aptitudinile. Din cauză că i-am presat întruna pe toți să lucreze în fiecare noapte până târziu pentru că eu voiam rezultate rapide, videoclipurile au trebuit refăcute de mai multe ori, iar lucrarea a fost grav întârziată. Mai mult, ca lideră de echipă, constatând că lucrarea avea unele probleme, ar fi trebuit să iau inițiativa de a-i îndruma pe frați și pe surori să facă o sinteză a acestor abateri și să caute adevărurile-principii pentru a rezolva probleme reale. Când surorile se aflau într-o stare proastă, ar fi trebuit să am părtășie pentru a le ajuta, deoarece asta era responsabilitatea mea. Dar eu n-am făcut nicio lucrare reală. Nu mă interesa decât să obțin rezultate și să fiu admirată de ceilalți și nu-mi băteam deloc capul cu intrarea în viață a fraților și surorilor, și nici nu-mi păsa dacă lucrarea bisericii suferă pierderi. Trăiam într-o stare dominată de urmărirea reputației și a statutului, iar inima mea sălășluia în întuneric, opresiune și durere. Hotărâtă să nu încetinesc ritmul, până și devoționalele sau reflecția mi se păreau o pierdere de vreme, așa că trudeam necontenit și cu îndârjire la realizarea lucrării. Oricât au încercat ceilalți să-mi reamintească, am rămas surdă la toate până când am fost demisă. Am înțeles că inima mea devenise cu totul intransigentă. Dorința mea de reputație și de statut era prea puternică, făcându-mă să fiu scârbită de adevăr și să prețuiesc faima, câștigul și statutul. Calea pe care mergeam era aceea a unui antihrist. Dându-mi seama de asta, m-a cuprins un sentiment profund de îndatorare, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să trăiesc potrivit firii mele corupte. Sunt gata să mă pocăiesc înaintea Ta.”

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere asupra motivului principal pentru care urmăream constant reputația și statutul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Datorită expunerii din cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere în privința metodelor detestabile și a intențiilor ticăloase ale Satanei de a-i corupe pe oameni prin mijlocirea faimei și câștigului. Satana se folosește de faimă și de câștig pentru a-i înlănțui și vătăma pe oameni, făcându-i să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L trădeze. Privind în urmă, mi-am dat seama că fusesem influențată încă din copilărie de învățătura și de condiționarea Satanei. Luam filosofii ale Satanei precum „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” drept idei călăuzitoare. Firea mi-a devenit tot mai arogantă, și oriunde mă aflam, voiam mereu să fiu admirată de alții și refuzam să rămân mai prejos. Mi-am adus aminte că, înainte, pe vremea când lucram, văzând că oameni cam de vârsta mea care aveau studii mai înalte decât mine lucrau ca funcționari în cadrul companiei, în timp ce eu, din cauza educației mele mai precare, eram pusă doar la munca de jos, n-am fost dispusă să accept o asemenea viață mediocră. Așa că am învățat din greu în timpul meu liber, sperând ca într-o zi să obțin o diplomă de pe urma studiilor mele pe cont propriu și să capăt o slujbă bună ca să impun respect în ochii celorlalți. Chiar și după ce L-am găsit pe Dumnezeu, am continuat să trăiesc potrivit acestor filosofii satanice pentru interacțiuni lumești. Credeam că să fii conducător sau supraveghetor în cadrul bisericii și să câștigi aprobarea și stima fraților și surorilor erau singura modalitate de a trăi o viață cu sens. Așa că, atunci când am văzut că unii dintre frați și surori erau promovați, am simțit invidie și ranchiună. Am lucrat din greu la videoclipuri, sperând să obțin rapid unele rezultate, astfel încât conducătorii să mă cultive și pe mine. Pentru a-mi îndeplini ambițiile și dorințele, n-am ezitat să le oblig pe surori să lucreze până târziu alături de mine ca lucrurile să meargă mai repede, iar când am văzut că surorile erau într-o stare proastă, nu doar că nu le-am ajutat, dar le-am mai și privit de sus. De câteva ori chiar m-am enervat și m-am răstit la ele. Eram într-adevăr complet egoistă și indiferentă! Urmărind reputația și statutul, trăiam fără nicio asemănare umană. Nu doar că i-am rănit pe frați și pe surori, dar am și provocat pierderi lucrării bisericii. Întrucât nu făceam nicio lucrare reală, ci urmăream doar reputația și statutul și eram mânată de dorința de a obține un succes rapid, am întârziat grav progresul lucrării video, fiind în cele din urmă demisă. Am înțeles că o viață trăită potrivit filosofiilor și minciunilor Satanei și urmărind să te evidențiezi n-ar duce decât la un grad și mai profund de corupție, răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. În cele din urmă, n-aș fi făcut decât să-mi provoc rău mie însemi. Privind acum în urmă, am văzut că dorința mea din trecut de a mă remarca și modul în care mă agățam cu înverșunare de reputație și de statut erau ceva cu-adevărat prostesc.

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am reușit să accept în mod rațional faptul că nu fusesem aleasă supraveghetoare. Dumnezeu spune: „Dacă tu crezi că ești potrivit să fii conducător, că ai talent, calibru și umanitate pentru conducere, însă casa lui Dumnezeu nu te-a promovat, iar frații și surorile nu te-au ales, cum ar trebui să tratezi problema? Există aici o cale de practică pe care poți să o urmezi. Trebuie să te cunoști amănunțit. Uită-te să vezi dacă ceea ce este esențial este că ai o problemă cu umanitatea ta sau că revelația vreunui aspect al firii tale corupte îi dezgustă pe oameni; sau dacă este faptul că nu ai adevărul-realitate și nu ești convingător pentru alții sau că îndeplinirea datoriei tale nu este conform standardelor. Trebuie să reflectezi la toate aceste lucruri și să vezi unde exact lași de dorit. […] Dacă chiar ai o povară, ai un astfel de simț al responsabilității și-ți dorești să duci o povară, atunci grăbește-te și instruiește-te. Concentrează-te la practicarea adevărului și ajunge să acționezi principial. Odată ce vei avea experiență de viață și vei putea scrie articole de mărturie, te vei fi maturizat cu adevărat. Și dacă poți să fii martor pentru Dumnezeu, atunci cu siguranță poți câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Dacă Duhul Sfânt lucrează asupra ta, înseamnă că Dumnezeu te favorizează și, cu Duhul Sfânt care te călăuzește, șansa ta va apărea în curând. Acum s-ar putea să ai o povară, dar statura ta este insuficientă și experiența de viață, prea superficială, așadar, chiar dacă ai deveni conducător, ai fi predispus să te prăbușești. Trebuie să urmărești intrarea în viață, să-ți înlături mai întâi dorințele extravagante, să fii de bunăvoie un adept și să ajungi să te supui lui Dumnezeu cu adevărat, fără cuvinte de nemulțumire față de orice orchestrează sau rânduiește El. Când vei avea această statură, va veni și oportunitatea ta. Este un lucru bun că-ți dorești să preiei o sarcină grea, că ai această povară. Arată că ai o inimă proactivă care caută să progreseze și că vrei să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și să respecți voia Lui. Aceasta nu este o ambiție, ci o adevărată povară; este responsabilitatea celor care urmăresc adevărul și obiectul căutării lor. Nu ai motive egoiste și nu-ți urmărești interesele, dar să fii martor pentru Dumnezeu și să-L mulțumești – acestea sunt lucrurile cele mai binecuvântate de Dumnezeu și El va face aranjamentele potrivite pentru tine. […] Intenția lui Dumnezeu este să câștige mai mulți oameni care pot să fie martori pentru El; este să-i desăvârșească pe toți cei care Îl iubesc și să facă un grup complet de oameni care sunt în asentiment cu El cât mai curând posibil. Prin urmare, în casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul au perspective mărețe, iar perspectivele celor care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu sunt nelimitate. Toată lumea ar trebui să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Este într-adevăr un lucru pozitiv să ai această povară și este ceva ce ar trebui să aibă cei cu conștiință și rațiune, dar nu toată lumea va putea neapărat să-și asume o sarcină grea. De unde vine această discrepanță? Oricare ar fi punctele forte sau capacitățile tale și oricât de mare ar fi coeficientul tău de inteligență, cruciale sunt căutarea ta și calea pe care mergi” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (6)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că biserica are principii după care promovează și cultivă supraveghetori pentru diverse aspecte ale lucrării. Ideea nu este de a promova sau de a cultiva pe cineva doar pentru că acela manifestă un oarecare entuziasm sau este înzestrat cu anumite calități. O persoană trebuie să aibă cel puțin o inimă corectă, să dovedească un simț al poverii pentru datoria sa și să fie capabilă să protejeze lucrarea bisericii. De asemenea, aceasta trebuie să aibă un anumit calibru și să fie în stare să rezolve probleme concrete. Când slujesc drept supraveghetori, astfel de oameni sunt benefici pentru lucrare și întrunesc criteriile necesare pentru promovare și cultivare. De pildă, Chen Bin și Lin Hui au putut deveni supraveghetori nu numai pentru că erau eficienți în îndatoririle lor, ci și deoarece aveau un simț al poverii în aceste îndatoriri și erau capabili să rezolve unele probleme concrete și să acționeze conform principiilor. Atunci când calibrul unei persoane este nepotrivit, iar aceasta nu protejează lucrarea bisericii, urmărind în schimb doar câștigul personal, persoana respectivă, dacă este selectată ca supraveghetor, nu va face decât să întârzie lucrarea bisericii și să-i vatăme pe frați și pe surori. Exact așa a fost în cazul meu; când îmi făceam datoria, urmăream mereu reputația și statutul, iar când dorința mea de statut nu a fost satisfăcută, am devenit negativă și slabă, făcându-mi îndatoririle în mod superficial, fără să țin deloc cont de interesele bisericii. Frații și surorile m-au ales lideră de echipă, dar eu nu numai că n-am reușit să-i ajut în privința intrării lor în viață, dar i-am mai și făcut să încalce principiile în îndatoririle lor. Cu tipul de umanitate pe care îl aveam eu, în cazul în care chiar aș fi fost aleasă supraveghetoare, aș fi sfârșit pe calea unui antihrist și aș fi fost eliminată de Dumnezeu. Faptul că nu fusesem aleasă supraveghetoare a fost felul lui Dumnezeu de a mă ocroti. Chiar nu mă cunoșteam și îmi lipsea conștiința de sine. După ce am înțeles aceste lucruri, inima mi s-a umplut de un sentiment de eliberare.

Câteva luni mai târziu, biserica a rânduit să realizez din nou videoclipuri, cerându-mi-se să le învăț și pe alte câteva surori să facă asta. Conducătoarea a spus că aceste surori au calibru bun și că pot beneficia de o cultivare țintită, așa că mi s-a cerut să le ofer mai multă îndrumare cu privire la producția video. Auzind asta, m-am supărat puțin. Simțeam că lor li se acorda prioritate la cultivare, în timp ce eu, indiferent cât de bine mă descurcam, jucam doar un rol secundar. Când am gândit așa, mi-am dat brusc seama că era ceva în neregulă cu starea mea. Așadar, am căutat cuvintele lui Dumnezeu cu privire la această chestiune. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent de datoria pe care o primești, indiferent de datoria care ți s-a acordat, fie că este o datorie care implică o mare responsabilitate sau una mai simplă, sau chiar dacă nu e foarte importantă, dacă tu ești capabil să cauți adevărul și să o tratezi conform adevărurilor-principii, atunci vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria. Mai mult decât atât, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor tale, vei experimenta grade diferite de creștere atât în ceea ce privește intrarea în viață, cât și schimbarea firii. Cu toate acestea, dacă nu urmărești adevărul și pur și simplu îți tratezi datoria ca pe propria întreprindere, ca pe o sarcină proprie, ori o tratezi ca pe o preferință sau o lucrare personală, atunci ai dat de necaz” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg intenția Lui. Indiferent de datoria pe care o fac, lucrurile cele mai importante sunt să mă axez pe intrarea în viață în datoria mea și să urmăresc adevărul pentru a dobândi o schimbare a firii. Aceasta este calea corectă de a-ți face datoria. Această oportunitate de a-mi face datoria era greu de găsit, iar mie nu mai trebuia să-mi stea gândul la reputație ori la statut. Trebuia să iau în considerare intenția lui Dumnezeu, să-mi asum această responsabilitate și să mă bizui pe Dumnezeu pentru a-mi face bine datoria. După aceea, discutam adesea cu surorile și aveam conversații de la suflet la suflet cu ele, iar eu cercetam cu seriozitate dificultățile cu care se confruntau în îndatoririle lor. De asemenea, le ofeream sfaturi amănunțite în funcție de neajunsurile fiecăreia. Cele trei surori au progresat rapid în privința aptitudinilor tehnice, iar în scurt timp au devenit capabile să facă videoclipuri pe cont propriu. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru îndrumarea Sa.

Șase luni mai târziu, am fost aleasă și eu supraveghetoare, dar această funcție nu m-a făcut să devin încrezută. Dimpotrivă, am căpătat un profund simț al răspunderii. Faptul că am putut dobândi această cunoaștere și experimenta această transformare se datorează cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!