de Xia Yu, China

În martie 2023, am constatat că mi se făcea adesea sete, că aveam gura uscată și că vederea îmi devenea mai slabă. Uneori, drumul până la adunare era scurt, nu dura decât zece minute, dar, când ajungeam la casa de găzduire, trebuia să găsesc rapid apă de băut. O soră mi-a amintit să îmi verific glicemia. Când a menționat acest lucru, mi-am adus aminte că am avut diabet gestațional când am fost însărcinată și că, după naștere, glicemia mea era încă ridicată, așa că medicul îmi prescrisese niște medicamente. Pe atunci, am crezut că această boală minoră nu era mare lucru pentru că eram tânără și că o puteam ține sub control prin simpla evitare a zahărului, așa că, după acel incident, nu am mai verificat niciodată. După ce sora mi-a făcut această sugestie, am mers acasă și mi-am măsurat glicemia și, timp de două zile consecutive, glicemia mea a fost de peste 15 mmol/L. Inima mi s-a îngreunat și a devenit cert că am diabet. M-am gândit la faptul că mama mea murise la 42 de ani și că și ea era adesea însetată, ceea ce m-a făcut să bănuiesc că am diabet ereditar și nu m-am putut abține să nu mă tem că voi muri prematur, ca mama mea. Mă simțeam sufocată de această boală, gândindu-mă: „Diabetul nu este ca o răceală, odată ce îl ai, îl porți cu tine toată viața!” În acea perioadă, primul lucru pe care îl făceam când ajungeam acasă de la îndatoririle mele era să caut remedii pe internet, gândindu-mă cum să-mi scad glicemia. Odată, în timp ce navigam pe un site web, am văzut un medic menționând că, în cazul diabetului, complicațiile sunt foarte grave și că acestea pot duce la orbire și, în cazuri severe, la amputări. M-am simțit foarte stresată, gândindu-mă: „Am doar treizeci și ceva de ani, cum am putut să fac boala asta? Dacă situația se înrăutățește și devin oarbă și trebuie să mi se amputeze membrele, aș fi complet inutilă. Nu ar fi mai rău decât moartea? Sunt încă atât de tânără, ce voi face în viitor? Controlarea precară, pe termen lung, a glicemiei mele îmi poate pune viața în pericol!” Trăiam într-o stare de panică și de anxietate, gândindu-mă adesea la ce s-ar putea întâmpla dacă boala mea s-ar manifesta din plin și cât de mult timp aș mai putea trăi. Am simțit că boala mea era cu adevărat gravă și că să sufăr mai mult în timp ce îmi îndeplineam îndatoririle nu ar fi făcut decât să-mi afecteze corpul. Fără o sănătate bună, la ce mi-ar folosi să sufăr și să plătesc un preț prin îndatoririle mele? În final, tot m-ar aștepta moartea, iar atunci toate urmăririle mele ar fi lipsite de sens!

Câteva zile mai târziu, a apărut un focar de gripă A, iar cei trei copii ai mei au răcit și au avut febră. Trebuia să-mi duc copiii la injecții în fiecare zi și apoi să plec să-mi fac îndatoririle. Mi-am petrecut zilele tot pe fugă și mă simțeam foarte obosită. Mă gândeam în sinea mea: „Ar putea fi din cauza bolii mele? Nu pot continua să mă epuizez, altfel corpul meu nu va rezista!” De asemenea, m-am gândit: „La scurt timp după ce L-am găsit pe Dumnezeu, deja mă consumam și plăteam un preț. De ce nu m-a protejat Dumnezeu și nu mi-a vindecat această boală?” M-am plâns în inima mea și mi-am pierdut motivația de a-mi face îndatoririle. La acea vreme, eram o conducătoare în biserică și, deși părea că îmi fac îndatoririle, eram mereu distrată în timpul adunărilor și mă gândeam mereu cum să îmi tratez boala. Am neglijat până și să observ, darămite să abordez problemele din lucrarea bisericii. Îmi îndeplineam sarcinile cu superficialitate și mă simțeam oarecum vinovată, dar mă consolam singură: „Unii oameni își fac îndatoririle fără să fie la fel de ocupați ca mine, și nu se descurcă ei bine? Nu pot permite ca boala mea să se agraveze doar din cauza faptului că sunt ocupată. Fără o sănătate bună, totul este pierdut, iar dacă mor, nu voi fi mântuită. Trebuie să am grijă de sănătatea mea.” Câteva zile mai târziu, copiii mei și-au revenit treptat în urma bolilor. Dar eu am început să am febră, iar medicamentele nu păreau să mă ajute. Tușeam atât de mult încât mă durea pieptul și simțeam că mă strânge și nu aveam energia necesară pentru a participa la adunări, așa că m-am odihnit acasă. Dintr-o dată, am simțit că era prea obositor și să-mi îndeplinesc îndatoririle, și să am grijă de familie, așa că mi-a trecut prin minte gândul că nu vreau să-mi îndeplinesc îndatoririle. De asemenea, m-am plâns în sinea mea: „De ce trebuie să sufăr de această boală la o vârstă atât de fragedă? Sunt atât de activă în credința și în îndatoririle mele. De ce nu m-a protejat Dumnezeu de această boală?” Câteva zile mai târziu, mi-am revenit din răceală, dar tot nu am ieșit să îmi fac îndatoririle. M-am gândit: „Dacă eu nu-mi fac îndatoririle, le vor face alții. Trebuie să am grijă de sănătatea mea pentru moment. Acum, că am această boală, mi-e teamă să nu mă obosesc și să o înrăutățesc. Nu pot continua să muncesc atât de mult.” În acel moment, nu voiam să citesc cuvintele lui Dumnezeu și îmi petreceam zilele gândindu-mă doar la cum să-mi tratez boala, pierdută în gândurile mele, prinsă în întuneric, suferind și chinuită.

Într-o zi, sora Zhao Jing a venit la mine. Mi-a spus că conducerea superioară trimisese scrisori pentru a stabili o adunare în timpul căreia să se discute despre implementarea lucrării și că încercaseră să mă găsească de două ori, dar nu reușiseră să dea de mine. Unele sarcini nu fuseseră îndeplinite, iar unele chestiuni fuseseră amânate. M-am simțit puțin vinovată. M-am gândit la felul în care am stat acasă în toate aceste zile, fără să particip la adunări sau să-mi fac îndatoririle și n-am putut să nu mă întreb: „Cum am ajuns să fiu așa? Cum am putut deveni atât de lipsită de conștiință și de rațiune?” Am vorbit cu Zhao Jing despre starea mea, iar ea mi-a reamintit să caut mai mult intențiile lui Dumnezeu în această privință. Așa că am început să caut și să mă gândesc în sinea mea: „Ce lecție ar trebui să învăț din această boală?” Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă o boală se abate asupra ta și, indiferent cât de multă doctrină înțelegi, nu poți s-o depășești, inima ta tot va deveni tulburată, anxioasă și îngrijorată și nu numai că vei fi incapabil să înfrunți chestiunea cu calm, dar, de asemenea, inima ta va fi plină de doleanțe. Te vei întreba mereu: «De ce nu mai are nimeni boala asta? De ce m-a făcut pe mine să am această boală? Cum de mi s-a întâmplat asta? Pentru că sunt ghinionist și am o soartă rea. Nu am ofensat niciodată pe nimeni și nici n-am comis niciun păcat, deci de ce mi s-a întâmplat asta? Dumnezeu mă tratează foarte nedrept!» Vezi, în afară de tulburare, anxietate și îngrijorare, cazi și în depresie, cu o emoție negativă după alta și fără să poți scăpa de ele oricât de mult ți-ai putea dori. Întrucât este o boală reală, nu îți poate fi luată ușor sau vindecată, deci ce ar trebui să faci? Vrei să te supui, dar nu poți și, dacă te supui într-o zi, în următoarea, starea ta se agravează și te doare foarte mult, iar apoi nu mai vrei să te supui și începi să te plângi din nou. Te gândești și te răzgândești așa tot timpul, deci ce ar trebui să faci? Lasă-Mă să-ți spun secretul succesului. Fie că înfrunți o boală gravă sau una ușoară, în momentul în care se agravează și ești în pragul morții, doar amintește-ți un lucru: nu te teme de moarte. Chiar dacă ești în ultimele stadii ale cancerului, chiar dacă rata de mortalitate pentru boala ta este foarte ridicată, nu te teme de moarte. Indiferent de cât de mult suferi, dacă te temi de moarte, nu te vei supune. Unii oameni spun: «Auzindu-Te spunând asta, mă simt inspirat și am o idee și mai bună. Nu numai că nu mă voi teme de moarte, dar voi implora să vină. Oare nu-mi va fi mai ușor așa?» De ce să implori să vină moartea? E o idee extremă, pe când frica de moarte este o atitudine rezonabilă de adoptat. Nu-i așa? (Ba da.) Care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o adopți ca să nu te temi de moarte? Dacă boala ta se agravează atât de mult încât ai putea muri, rata ei de mortalitate este mare indiferent de vârsta persoanei care face boala și intervalul de timp dintre debutul bolii și moarte este foarte scurt, ce ar trebui să gândești în inima ta? «Nu trebuie să mă tem de moarte, toată lumea moare în final. Totuși, majoritatea oamenilor nu se pot supune lui Dumnezeu, iar eu pot folosi această boală ca să practic supunerea față de El. Ar trebui să am gândirea și atitudinea de supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și nu trebuie să mă tem de moarte.» Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte. Pe lângă asta, nu trebuie să-ți faci griji dacă boala ta se va agrava sau nu, dacă vei muri în cazul în care nu poți să te vindeci, cât va dura până vei muri, sau ce dureri vei avea când va veni vremea să mori. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri; acestea nu sunt lucruri în legătură cu care să-ți faci griji. Asta pentru că ziua trebuie să sosească și trebuie să sosească într-un anumit an, o anumită lună și într-o anumită zi. Nu te poți ascunde și nu poți scăpa de ea – este soarta ta. Așa-zisa ta soartă a fost predestinată de Dumnezeu și rânduită deja de El. La câți ani vei ajunge, vârsta și vremea la care vei muri sunt deja stabilite de Dumnezeu, deci de ce îți faci griji? Poți să te îngrijorezi, dar asta nu va schimba nimic; poți să te îngrijorezi, dar nu o poți împiedica să se întâmple; te poți îngrijora, dar nu poți opri acea zi să nu sosească. Prin urmare, îngrijorarea ta este superfluă și nu face decât să-ți îngreuneze și mai mult povara bolii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că este inutil să te temi de moarte și să-ți faci griji atunci când te confrunți cu boala. Trebuia să învăț să mă supun suveranității lui Dumnezeu în această chestiune. Dumnezeu a sorocit când vor muri oamenii și nimeni nu poate scăpa de acest lucru. Îngrijorarea nu poate schimba nimic și va aduce doar poveri mai grele asupra propriei persoane. Reflectând asupra bolii mele, mi-am dat seama că nu am crezut în suveranitatea lui Dumnezeu. Nu avusesem mentalitatea sau atitudinea de a mă supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și îmi făceam griji că, dacă diabetul meu nu ar putea fi controlat, ar putea duce la multe complicații, iar dacă ar deveni grav, aș putea orbi, mi-ar putea fi amputate membrele sau chiar aș putea muri. M-am simțit atât de speriată. M-am gândit și la cum a murit mama mea la 42 de ani. Aș muri și eu de tânără, ca mama mea? Am simțit multă durere și mult chin în inima mea. Ajunsesem să fiu consumată în totalitate de boala mea, fără să mă gândesc la îndatoririle mele. Îmi petreceam zilele căutând remedii la domiciliu pentru a-mi trata boala și nu credeam că gravitatea acestei boli și dacă voi muri sau nu erau determinate de Dumnezeu. Viața și moartea unei persoane au fost sorocite de mult timp de către Dumnezeu. Nu pot scăpa de faptul că voi muri și este inutil să-mi fac griji sau să mă tem de asta. Trebuia să învăț să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu prin această boală. Acestea sunt mentalitatea și atitudinea pe care trebuia să le am. Nu ar trebui să mă tem de moarte, nici să renunț la îndatoririle mele din cauza bolii.

Într-o zi, am vizionat o mărturie bazată pe experiență intitulată Faptul că am făcut Covid m-a dezvăluit. În videoclip, era un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a inspirat cu adevărat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: «Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.» Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense. Așadar, din exterior, pare că mulți antihriști, înainte să fie excluși, își fac datoria și chiar s-au lepădat de mai multe lucruri și au suferit mai mult decât o persoană obișnuită. Lucrurile pe care le sacrifică și prețul pe care îl plătesc sunt egale cu cele sacrificate și plătite de Pavel și nici nu aleargă de colo-colo mai puțin decât Pavel. Acesta este un lucru pe care îl poate vedea toată lumea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii sunt plini de dorințe extravagante pentru viitorul lor și pentru o destinație frumoasă pentru ei înșiși. Ei vin să își facă îndatoririle cu astfel de intenții, doar pentru a obține binecuvântări, fiind lipsiți de orice sinceritate sau loialitate. Când am aplicat acest lucru mie însemi, mi-am dat seama că modalitatea urmăririi mele era aceeași cu cea a unui antihrist. Când am acceptat pentru prima dată lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, m-am consumat cu entuziasm pentru a pătrunde în Împărăție și a dobândi binecuvântări. Eram dispusă să las deoparte copiii și familia pentru a mă concentra exclusiv asupra îndatoririlor mele. Dar când am văzut cât de mare era glicemia mea și, având în vedere că știam că acest lucru ar putea duce la complicații severe, atitudinea mea față de îndatoririle mele s-a schimbat complet, iar eu doar am mers mai departe și mi-am lăsat îndatoririle deoparte. Am văzut că intenția mea în a-mi face îndatoririle era să încerc să negociez cu Dumnezeu, iar când dorința mea de binecuvântări a fost spulberată, mi-am abandonat îndatoririle și L-am trădat pe Dumnezeu. Dumnezeu urăște cel mai mult trădarea, dar exact asta am făcut eu. M-am simțit atât de plină de remușcări. M-am gândit la Pavel, care se agăța de aceste cuvinte: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Consumarea lui, greutățile și sacrificiile sale au fost toate pentru a câștiga binecuvântări și coroane, și nu cu scopul de a îndeplini îndatoririle unei ființe create. Deoarece calea sa era greșită, el a încercat să negocieze cu Dumnezeu la fiecare pas și, în cele din urmă, a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost pedepsit de El. Și eu m-am consumat în schimbul binecuvântărilor, ceea ce a fost o manipulare a lui Dumnezeu. Părerile mele despre urmărire nu erau aceleași cu ale lui Pavel? Lucrarea de judecată și de mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este de a purifica și desăvârși oamenii prin cuvintele Sale, dar credeam în Dumnezeu doar pentru a primi har și binecuvântări, gândindu-mă că, atât timp cât îmi fac îndatoririle în mod activ, Dumnezeu mă va proteja și nu mă va lăsa să mă confrunt cu boli sau cu dezastre. Această credință se baza pe propriile mele noțiuni și închipuiri. O astfel de viziune asupra urmăririi este incorectă, nu se aliniază la intențiile lui Dumnezeu și este detestabilă pentru El. Crezusem că urmărisem destul de bine, dar, prin această boală, mi-am dat seama că am crezut în Dumnezeu doar de dragul viitorului și destinului meu și că încercam să mă folosesc de Dumnezeu pentru câștig personal. Dacă nu primeam binecuvântări, nu eram dispusă să-mi fac îndatoririle și nici nu am căutat adevărul pentru a-mi rezolva problemele. Nu aveam deloc sinceritate sau loialitate față de Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt, deci cum ar putea El să nu disprețuiască un mod atât de josnic de urmărire? Privind înapoi acum, dacă nu aș fi experimentat revelația acestei boli, nu aș fi reflectat asupra mea și nici nu mi-aș fi dat seama că urmărirea mea a fost greșită.

Mai târziu, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când oamenii nu reușesc să vadă clar lucrurile, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum vor sta lucrurile peste câțiva ani, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. În ce context se simt oamenii tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în ea și s-o înțeleagă. Chiar dacă ar vedea-o cu ochii lor, nu ar înțelege-o sau nu ar crede-o. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apare învinovățirea și ei sunt incapabili să se supună. Pe lângă învinovățire și incapacitatea de a se supune, vor să fie stăpânii propriei sorți și să acționeze din proprie inițiativă. Care este situația reală atunci când încep să acționeze din proprie inițiativă? Tot ce pot face este să trăiască bazându-se pe calibrul și abilitățile proprii, dar există multe lucruri pe care nu le pot realiza, atinge sau îndeplini în felul acesta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am priceput, în cele din urmă, că nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu. Eram mereu tulburată, anxioasă și îngrijorată din cauza bolii mele, mă gândeam și făceam planuri în mod constant pe cont propriu, fără să mă rog sau să caut intențiile lui Dumnezeu. Nu credeam că Dumnezeu este suveran peste tot și toate și voiam mereu să găsesc singură o cale de ieșire. Am văzut că eram cu adevărat nevrednică de a fi numită creștină! M-am gândit la faptul că, atunci când non-credincioșii se îmbolnăvesc, se simt deznădăjduiți, neajutorați și fără sprijin și la faptul că sunt lăsați să găsească singuri modalități de a se vindeca. Eu cred în Dumnezeu, iar Dumnezeu este suveran peste toate, așa că ar trebui să mă bazez pe El. Trebuia să mă descurc cu tratamentul meu și, în același timp, să-mi fac bine propriile îndatoriri. Am reflectat asupra celor peste doi ani în care am crezut în Dumnezeu și mi-am dat seama că toate lucrurile de care mă bucurasem erau harul lui Dumnezeu și că în fiecare zi trăisem sub grija și protecția lui Dumnezeu. Această boală a fost permisă de Dumnezeu, iar El a rânduit cu grijă aceste circumstanțe pentru ca eu să ajung să mă cunosc și să înțeleg că viața umană este în mâinile lui Dumnezeu, purificându-mi astfel dorința de binecuvântări. Totuși, am înțeles greșit și m-am plâns de Dumnezeu, îndoindu-mă de El și căutând constant o cale de ieșire pentru trupul meu. Am văzut că nu aveam niciun adevăr-realitate. Fusesem cu adevărat oarbă și neghioabă! M-am gândit și la o soră în vârstă din biserică ce avea o afecțiune cardiacă gravă. Doctorii au spus că nu va supraviețui, iar familia ei se pregătise de înmormântare, dar, deși sora avea dureri, nu s-a plâns de Dumnezeu, iar mai târziu, starea ei s-a îmbunătățit în mod miraculos. După un timp, ea își făcea în continuare îndatoririle și nu mai trebuia să ia niciun medicament, iar sănătatea ei a revenit la un nivel rezonabil. Am văzut cum sora mea în vârstă s-a bazat pe Dumnezeu în timpul bolii ei și a rămas fermă în mărturia ei și, totuși, boala mea, care nu era nici pe departe la fel de gravă ca a ei, mă îngrozea. Chiar îmi lipsea credința adevărată pe care o avea ea. Mi-a fost atât de rușine! Nu ar trebui să mă îngrijorez sau să mă tem, ci trebuia să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să experimentez activ situația pe care Dumnezeu a orchestrat-o pentru mine.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, cum ar trebui să alegi și cum ar trebui să abordezi chestiunea îmbolnăvirii? Este foarte simplu și există o singură cale de urmat: urmărește adevărul. Urmărește adevărul și privește chestiunea conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii – aceasta este înțelegerea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Și cum ar trebui să practici? Iei toate aceste experiențe și pui în practică înțelegerea pe care ai câștigat-o și adevărurile-principii pe care le-ai înțeles conform adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu, iar apoi le transformi în realitatea și viața ta – acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu trebuie să-ți abandonezi datoria. Fie că suferi sau ai dureri, atât timp cât ți-a mai rămas chiar și o suflare, atât timp cât încă trăiești, atât timp cât încă poți să vorbești și să mergi, înseamnă că ai energie să-ți îndeplinești datoria și ar trebui să te comporți bine în îndeplinirea datoriei tale, cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să-ți abandonezi datoria de ființă creată sau responsabilitatea pe care ți-a dat-o Creatorul. Atât timp cât încă nu ești mort, ar trebui să-ți îndeplinești datoria și s-o îndeplinești bine” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Dumnezeu a spus că, atât timp cât o persoană are suflare, ea trebuie să își facă bine îndatoririle și să nu renunțe la responsabilitățile sale, pentru că îndatoririle unei persoane sunt vocația trimisă de ceruri a unei ființe create și o însărcinare dată de Dumnezeu. Indiferent de circumstanțele mele, trebuia să-mi fac bine datoria, deoarece este absolut firesc și justificat să fac acest lucru. De asemenea, am înțeles că îndatoririle mele nu au nimic de-a face cu primirea de binecuvântări sau cu suferirea unor nenorociri. Primirea binecuvântărilor provine dintr-o schimbare de fire după ce o persoană a experimentat judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Numai atunci când cineva este capabil să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să-și îndeplinească bine îndatoririle de ființă creată și să nu se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să I se împotrivească, poate primi acceptarea și aprobarea lui Dumnezeu. Dumnezeu determină finalul unei persoane în funcție de schimbarea sau de menținerea firii sale, dar eu îmi tratasem mereu îndatoririle ca pe o modalitate de a mă târgui cu Dumnezeu pentru binecuvântări. Fără să urmăresc adevărul, eram sortită să mă poticnesc și să eșuez. Chiar dacă nu aș avea nicio boală, dacă nu mi-aș face bine îndatoririle și nu aș dobândi adevărul, nu aș ajunge, totuși, să fiu eliminată și distrusă de Dumnezeu? Nu contează dacă sunt bolnavă sau nu, ceea ce contează este dacă pot dobândi adevărul. Acum nu mă mai simt constrânsă de boala mea, îmi iau medicamentele la nevoie și sunt atentă la alimentația mea și nu-mi mai fac griji că aș putea muri. În schimb, practic încredințarea tuturor lucrurilor lui Dumnezeu și supunerea față de orchestrările și rânduielile Sale.

Experiența mea cu această boală a fost extrem de benefică pentru mine, deoarece mi-a corectat urmărirea greșită în credința mea în Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost această boală, aș fi continuat să-mi fac îndatoririle cu intenția de a câștiga binecuvântări, iar a-mi petrece viața crezând în acest fel nu mi-ar fi permis să fiu la înălțimea aprobării lui Dumnezeu. Am ajuns să înțeleg că această situație rânduită de Dumnezeu a fost cu adevărat bună și benefică, iar eu Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu!