de Steven, Statele Unite

Am fost responsabil cu designul grafic în biserică și, pe lângă munca mea propriu-zisă de designer grafic, în fiecare zi, mai trebuia să urmăresc și lucrarea echipei și să rezolv problemele fraților și surorilor. Deși eram ocupat în fiecare zi, ori de câte ori frații și surorile aveau probleme și veneau să mă întrebe ceva și acceptau practic toate sfaturile pe care li le dădeam, mă simțeam fericit. Îmi plăcea acest sentiment de a fi admirat de toată lumea.

Mai târziu, câțiva noi frați și câteva noi surori s-au alăturat echipei. Nu se prea pricepeau la design grafic și aveau nevoie de ajutorul și de îndrumarea mea. Dintr-o dată, am simțit multă presiune. În fiecare zi, trebuia să-mi fac treaba de designer grafic și, în plus, să-i îndrum pe acești frați și aceste surori și să urmăresc lucrarea celorlalți. Eram deja copleșit, dar ar fi fost grozav dacă aș fi avut pe cineva cu care să împart responsabilitățile. M-am gândit la Cheyenne. Era expertă în tehnologie, era responsabilă în îndeplinirea datoriei ei și putea să ducă la bun sfârșit cu seriozitate cam toate lucrările pe care i le încredințam, așa că voiam să o recomand pe Cheyenne supervizorului și să o promovez conducătoare de echipă ca să-mi poată fi parteneră. Cu noi doi împărțind volumul de muncă, lucrarea noastră ar fi devenit mai eficientă și, când apăreau probleme, le-am fi putut discuta împreună. Dar, când eram pe cale să îi spun supervizorului, m-am gândit brusc: „Dacă Cheyenne devine cu adevărat conducătoare de echipă, nu va veni oare momentul în care mi-o va lua înainte? Dacă se întâmplă asta, când frații și surorile vor avea dificultăți, nu se vor consulta cu mine, iar statutul meu în inimile lor va scădea. A fi conducător de echipă era rezultatul muncii și străduinței mele continue: eu i-am învățat pe toți tehnica designului grafic și le-am rezolvat problemele și dificultățile. Acum, dacă aș recomanda-o pe Cheyenne, mi-aș înjumătăți statutul și puterea și le-aș împărți cu ea; nu aș avea de pierdut în final?” Când m-am gândit la asta, am renunțat să o mai recomand pe Cheyenne. M-am gîndit: „Așteaptă puțin. Gândește-te puțin mai mult, plătește puțin mai mult, poate chiar pot să preiau lucrarea; în final, toate meritele îmi vor reveni mie.” După un timp, biserica a rânduit ca eu să preiau o altă sarcină, așa că nu aveam suficient timp pentru a monitoriza lucrarea fraților și surorilor și studiile lor privind abilitățile profesionale. M-am îngrijorat că, dacă lucrurile continuau așa, lucrarea de cultivare a oamenilor ar fi, cu siguranță, întârziată. Timpul și energia mea erau prea limitate. Așa că, încă o dată, am dorit să o recomand pe Cheyenne supervizorului, însă, chiar când eram pe punctul de a vorbi, am ezitat din nou. „Eu sunt cel care ia deciziile finale pentru toată lucrarea echipei și dacă ar exista doi conducători de echipă, aș pierde această putere. Va trebui să comunic și să discut despre fiecare problemă cu cealaltă persoană, iar cuvintele mele nu ar mai avea aceeași greutate. De ce să nu îndur asta singur deocamdată? Dacă e vreo lucrare pe care nu am timp să o supervizez, o voi monitoriza puțin câte puțin. În plus, cultivarea oamenilor nu se face într-o zi sau două și nu e ca și cum tulbur sau perturb lucrurile dinadins. Pur și simplu nu recomand pe nimeni altcineva; probabil că Dumnezeu nu mă va condamna pentru asta.” Mai târziu, lucrarea de cultivare a progresat lent și, de fiecare dată când mă gândeam la asta, mă simțeam vinovat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, luând în considerare situația personalului și volumul de muncă de acum, ar fi benefic pentru lucrare să existe doi conducători de echipă care să colaboreze; vreau să o recomand pe Cheyenne, dar nu pot să deschid gura. De ce mi-o fi atât de greu să-i recomand pe alții? Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă ca să-mi înțeleg problemele.”

După aceea, i-am destăinuit starea mea conducătorului, iar el mi-a trimis câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „În calitate de conducător de biserică, nu trebuie doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, trebuie, de asemenea, să înveți să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera cu tine și a face bine toată lucrarea și, în cele din urmă, toți aveți mărturii despre experiențe, atunci ești un conducător sau un lucrător calificat. Dacă ești capabil să te ocupi de toate conform principiilor, atunci te dedici cu loialitate. Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă vei fi cu adevărat capabil să dai dovadă de considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de loialitate în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Când am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că atât conducătorii, cât și lucrătorii ar trebui să învețe cum să descopere și să cultive talente, că acest lucru este profitabil pentru lucrarea bisericii și că acestea sunt conștiința și înțelepciunea pe care oamenii ar trebui să le aibă. Dacă cineva are îndoieli că, dacă îi recomandă pe alții, statutul lor ar putea fi afectat și suprimă acele talente, aceasta înseamnă că îi invidiază pe cei capabili și că este egoist și josnic. Așa că am reflectat asupra mea. Unii frați și unele surori de-abia începuseră să practice designul grafic. Trebuiau să fie cultivați, iar tehnica lor profesională trebuia îmbunătățită. Era, într-adevăr, prea mult pentru mine să fac totul de unul singur și am înțeles clar că doar cu un partener aș putea face față acestei lucrări, că Cheyenne ar fi o conducătoare potrivită pentru echipă și că a o recomanda pe ea ar fi benefic pentru lucrare. Cu toate acestea, eram îngrijorat că, dacă ea ajungea să facă o treabă mai bună decât mine, frații și surorile o vor admira pe ea și mă vor ignora pe mine, iar eu îmi voi pierde statutul. Credeam că voi avea de pierdut, așa că nu am recomandat-o pe Cheyenne. În plus, mă gândeam că, dacă aș putea să îndur multă suferință și să plătesc un preț uriaș pentru a pune umărul la această lucrare, în cele din urmă, meritul ar fi doar al meu. Așadar, am strâns din dinți și am făcut singur lucrarea; ca urmare, lucrarea de cultivare a oamenilor a progresat încet. De fapt, Dumnezeu mă înălța și mă trata binevoitor, permițându-mi să îndeplinesc datoria de conducător al echipei, dar eu nu eram atent la intențiile Lui. Nu numai că nu cultivam talente, dar îmi și făceam griji că Cheyenne ar fi putut să-și facă bine datoria și să mă depășească. Am văzut cum lucrarea întârzie și tot nu am fost dispus să o recomand. În îndeplinirea datoriei, nu făceam decât să-mi protejez propria faimă, propriul câștig și propriul statut și nu am luat în considerare progresul sau rezultatele lucrării. Acesta era un comportament prea egoist, care nu arăta niciun fel de loialitate față de datoria pe care o aveam!

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și pot să simtă că este ceva care aduce bucurie. Asta pentru că nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu și, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate. E imposibil ca o persoană să cunoască totul, să fie capabilă de orice, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot opune oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se opună și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: «Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?» Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac o lucrare reală. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se răsfețe cu beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te opune lui Dumnezeu!” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu spune că nimeni nu poate să le facă perfect pe toate. Avem cu toții nevoie de alții cu care să colaborăm și care să ne ajute, compensându-ne neajunsurile învățând unii de la alții. În acest fel, putem reduce greșelile și abaterile din lucrarea noastră și ne putem îndeplini îndatoririle împreună pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dar antihriștii nu au acest simț, ei doresc tot timpul să monopolizeze puterea și să aibă ultimul cuvânt, și nu vor niciodată să colaboreze cu alții sau să le permită altora să participe la lucrarea lor. Prin reflecție, mi-am dat seama că și eu eram la fel. Eram prea ocupat să-mi îndeplinesc singur datoria de conducător de echipă și erau multe sarcini pe care nu le puteam organiza și implementa la timp, dar când am vrut să o recomand pe Cheyenne, am avut îndoieli, temându-mă că puterea mea va fi slăbită. Credeam că a o recomanda pe Cheyenne ca parteneră ar însemna să cedez puterea mea de conducător al echipei. Nu aș mai putea să am ultimul cuvânt, să iau toate deciziile sau să mă laud în fața fraților și surorilor. Așa că nu am vrut să o recomand pe Cheyenne. Am descoperit motivul pentru care nu puteam să-i recomand pe alții sau să colaborez cu ei. Era pentru că nu puteam să renunț la puterea și la statutul pe care le aveam. Puneam prea mult accent pe putere.

Mai târziu, am căutat să aflu de ce puneam atât de mult accent pe putere și pe statut. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere de sine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu expune că, indiferent de locul în care trăiesc antihriștii sau de lucrarea pe care o fac, ei nu vor renunța niciodată la goana lor după statut. Ei cred că atât timp cât pot câștiga statut și putere, pot obține laudele și admirația oamenilor și pot avea prestigiu, dreptul de a vorbi și dreptul de a lua decizii. Ei cred că acest mod de viață are valoare și semnificație și că, dacă n-ar avea statut, nu ar putea trăi. Exact așa eram și eu. Fusesem puternic influențat de otrăvuri satanice precum „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi” și „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă”. Așadar, încă de mic, de-abia așteptam să-mi fac un nume ca adult, pentru ca toată lumea să mă admire și să se învârtă în jurul meu oriunde m-aș duce. Îmi amintesc că, atunci când am început facultatea, împărțeam responsabilitățile de șef de grupă cu un alt student. După un timp, am simțit că, având doi șefi de grupă, eu nu aș putea să mă afirm, așa că am sugerat să se aleagă un singur șef de grupă dintre noi doi. Așteptam cu nerăbdare să fiu ales, pentru ca, din acel moment, să pot fi în centrul atenției tuturor, cel mai important din întreaga clasă… dar, în final, am pierdut. Deoarece nu am devenit șef de grupă, am refuzat fără să stau pe gânduri alte poziții de conducere ale grupei, deoarece acele funcții nu mă interesau. Când am venit în biserică, consideram încă dobândirea unui statut drept scopul meu principal, și credeam că doar ca unic conducător al echipei aș avea ultimul cuvânt și toți m-ar privi cu admirație. Când a venit vorba să o recomand pe Cheyenne, am crezut că, făcând acest lucru, aș fi împărțit cu ea statutul și puterea mea, iar când, într-o zi, ea ar fi ajuns să facă lucrarea mai bine decât mine, nu aș mai fi avut niciun cuvânt de spus și nu m-aș mai fi bucurat niciodată de sentimentul de superioritate asociat cu faptul că toată lumea mă așeza pe un piedestal și asculta ce spun. Din cauza asta, preferam să întârzii lucrarea decât să o recomand pe ea. Am devenit un sclav al statutului. M-am gândit cum, pe atunci, din dorința de a beneficia de avantajele statutului și deoarece nu făceam o lucrare reală, am comis o fărădelege și am fost demis. Atunci am înțeles că a trăi conform filosofiei și legilor Satanei n-ar putea decât să mă facă să merg pe un drum greșit și să-I fiu potrivnic lui Dumnezeu în ciuda a ceea ce voiam de fapt să fac.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din însărcinarea dată de Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu perspectivele și destinul tău, cu finalul tău; dacă faci rău și te opui lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalul pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria. Este o problemă gravă? Chiar este! Așadar, dacă ți se atribuie o sarcină, este o problemă proprie de care trebuie să te ocupi? (Nu.) Acea lucrare nu este ceva ce poți finaliza pe cont propriu, dar este necesar să-ți asumi răspunderea pentru ea. Răspunderea este a ta; trebuie să finalizezi acea însărcinare. De ce ține ea? Ține de cooperare, de modul în care să cooperezi în timpul slujirii, cum să cooperezi pentru a-ți îndeplini datoria, cum să cooperezi pentru a-ți finaliza însărcinarea, cum să cooperezi astfel încât să urmezi voia lui Dumnezeu. Ține de aceste lucruri” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Am fost puțin speriat când am terminat de citit cuvintele lui Dumnezeu, mai ales când am citit aceste cuvinte ale Lui: „Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment.” Am înțeles că goana după faimă, câștig și statut este echivalentă cu a te juca cu focul și cu viața ta, fără a considera viața ca fiind importantă. Datoria cuiva este o însărcinare dată de Dumnezeu, o chestiune foarte serioasă. Dar eu mi-am folosit datoria ca pe un instrument pentru a câștiga putere și statut; chiar dacă știam că nu pot să fac această lucrare singur, nu m-am dus să o recomand pe Cheyenne ca parteneră, neluând în considerare câtuși de puțin dacă lucrarea bisericii urma să fie afectată. Aceasta era o acțiune prin care mă împotrivisem și păcătuisem împotriva lui Dumnezeu; nu mă jucam eu oare cu focul? În calitate de conducător de echipă, nu doar că nu-mi îndeplinisem propria datorie, dar, sub conducerea mea, lucrarea a fost întârziată. Acest lucru nu putea fi justificat în fața lui Dumnezeu! Eu urmăream doar faima, câștigul, statutul și să-i fac pe oameni să mă privească cu admirație, iar calea pe care o apucasem era calea antihriștilor. Dacă nu mă pocăiam, nu aș fi avut parte de un final și de o destinație bune. Când mi-am dat seama de acest lucru, am înțeles că punctul meu de vedere de dinainte, adică „chiar dacă nu-i recomand pe alții, atât timp cât nu perturb și nu tulbur lucrurile în văzul tuturor, Dumnezeu nu mă va condamna”, nu era în concordanță cu adevărul. Deși, din afară, dădeam impresia că sunt ocupat cu îndeplinirea datoriei mele, suferind și plătind prețul, și nu făceam nimic rău în mod evident, totuși, pentru a-mi proteja puterea și statutul, preferam să întârzii lucrarea decât să o recomand pe Cheyenne. Tot ce mă preocupa era cum să îmi protejez faima, câștigul și statutul; tot ce gândeam era rău și condamnat de Dumnezeu. Dumnezeu scrutează inimile și mințile oamenilor. Dacă nu abandonam calea cea rea și continuam să urmăresc reputația și statutul, în cele din urmă, nu puteam fi decât condamnat și pedepsit de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit calea de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca și cum ar fi un post guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu beneficiile statutului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima, câștigul și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este foarte periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să cooperezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să te eclipseze, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, dacă practici răzvrătirea împotriva trupului tău, a motivațiilor și ideilor tale și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a coopera cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în conformitate cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. În calitate de credincios în Dumnezeu, care băuse și mâncase atâtea dintre cuvintele Sale, nu eram în stare să apăr interesele bisericii în îndeplinirea datoriei mele, ci vorbeam și acționam peste tot de dragul propriilor dorințe egoiste, al reputației și al statutului meu; eram, cu adevărat, lipsit de conștiință și de rațiune și eram nevrednic să-mi îndeplinesc datoria în biserică. În casa lui Dumnezeu domnește adevărul, domnește dreptatea; oricine are calibru și abilități și simte că poartă povara lucrării bisericii, acea persoană ar trebui recomandată și ar trebui să i se ceară să preia lucrarea adecvată în biserică. Prin recomandarea altora, se adaugă o persoană care să facă lucrarea bisericii, ceea ce este benefic pentru progresul lucrării și al fraților și surorilor. Dacă cineva tânjește mereu după beneficiile statutului și dorește să monopolizeze puterea pentru sine, vrând să fie deasupra celorlalți și să aibă ultimul cuvânt și refuzând să colaboreze cu alții, acea persoană va fi ales calea unui antihrist. Dar dacă are un partener și, în îndeplinirea lucrării, pot discuta, învăța unul de la altul și se pot verifica reciproc, atunci pot evita ca o persoană să monopolizeze puterea, și pot evita să meargă pe calea antihriștilor; acest lucru devine ca un fel de scut invizibil pentru ei. Când am reflectat la asta, mi-am dat seama că recomandarea talentelor nu numai că ar aduce beneficii lucrării bisericii, ci m-ar ajuta și pe mine. După aceea, i-am trimis conducătorului un mesaj și am recomandat-o pe Cheyenne, iar conducătorul a fost de acord ca eu și Cheyenne să devenim parteneri. Am simțit o mare eliberare și ușurare în sufletul meu. Din acel moment, am discutat despre lucrare cu Cheyenne, apoi ne-am împărțit responsabilitățile și, treptat, și rezultatele procesului de cultivare a oamenilor s-au îmbunătățit. Prin această experiență, am început să înțeleg încet-încet ceea ce se spune în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de loialitate în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că recomandându-i pe alții nu îmi voi leza interesele și că asta este practicarea adevărului și pregătirea faptelor bune. Este un lucru benefic atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii. Practicarea în acest mod mă face să mă simt în largul meu. Slavă lui Dumnezeu!