de Nanyi, China

În aprilie 2023, am văzut fără să vreau evaluarea conducătoarei la adresa mea, în care scria că sunt o persoană care caută să facă pe plac altora și că îmi lipsește simțul dreptății. Menționa că văzusem destul de mulți colegi trăind cu firi corupte care le afectau lucrarea, dar că nu avusesem părtășie cu ei și nici nu semnalasem acest lucru; afirma că nu protejam interesele bisericii și că umanitatea mea nu era prea bună. Văzând evaluarea conducătoarei, m-am simțit oarecum nedreptățită. „Întotdeauna m-am înțeles armonios cu partenerii mei”, m-am gândit, „și n-am chinuit și n-am suprimat pe nimeni prin acțiunile mele. Câteodată am avut părtășie și am menționat problemele pe care le-am observat la colegii mei. Deși umanitatea mea nu era perfectă, cu siguranță era măcar mediocră. Ei au trăit cu firi corupte și n-au reușit să se recunoască pe ei înșiși pentru că nu s-au străduit să obțină adevărul; cum să fie aceasta responsabilitatea mea? Cum poate spune conducătoarea că am o umanitate slabă?” Nici nu pot să descriu cât de rănită m-am simțit; a fost ca și cum aș fi vărsat un borcan cu arome amestecate; nu puteam să denumesc exact sentimentul. Deși credeam de mulți ani în Dumnezeu, conducătoarea evaluase performanța mea constantă ca fiind cea a unei persoane care caută să facă pe plac altora, care n-a protejat interesele casei lui Dumnezeu și care avea o umanitate slabă. În aceste condiții, ar mai putea fi schimbată firea mea? În acele zile, ori de câte ori mă gândeam la cuvintele conducătoarei, era ca și cum un cuțit îmi străpungea inima. Nu puteam să-mi opresc lacrimile și mi-am pierdut motivația de a face orice. Dar mi-am dat seama că existau încă multe probleme în lucrarea mea; nu cumva retragerea în negativism în acest moment mi-ar dezvălui și mai mult lipsa de umanitate? Așadar, m-am forțat să-mi fac datoria și m-am rugat lui Dumnezeu, hotărând să mă supun mai întâi situațiilor de genul acesta cu care m-am confruntat și să reflectez asupra mea pentru a învăța lecții din acestea.

Mai târziu, am reflectat la motivul pentru care alții au spus că sunt o persoană care caută să facă pe plac altora și care n-a protejat interesele casei lui Dumnezeu. Gândurile mele s-au întors la scenele din urmă cu câțiva ani, când am interacționat cu mai mulți colegi. În 2019, am fost parteneră cu Xiaozhen, responsabilă pentru lucrarea bazată pe texte. În acea perioadă, Xiaozhen trăia într-o stare defensivă, simțind că firea ei arogantă era gravă și că, dacă ar continua să perturbe și să tulbure lucrarea din cauza firii ei corupte, nu ar avea un final și o destinație bune. Ca urmare, își făcea datoria cu pasivitate și rar participa la discuțiile noastre. Știam că Xiaozhen era într-o stare de apărare și de înțelegere greșită. De fapt, ea avea unele capacități de lucru și putea realiza unele lucrări dacă starea ei era normală. Am vrut să-i semnalez problemele. Dar m-am întrebat, din moment ce abia începuse să practice, dacă i-aș semnala problemele, asta nu m-ar face să par nepăsătoare și exigentă? Dacă ar avea gânduri negative la adresa mea, cum ne-am înțelege în viitor? Așadar, i-am dat un simplu îndemn: „Hai să nu trăim mereu în firile noastre corupte; ar trebui să învățăm în mod activ și proactiv despre abilitățile noastre profesionale și să ne străduim să fim mai buni.” Mai târziu, văzând că starea ei nu se îmbunătățise prea mult, m-am gândit: „Ți-am reamintit, dar, dacă nu pătrunzi spusele mele, eu n-am ce să fac.” Așadar, n-am mai avut părtășie. În cele din urmă, starea lui Xiaozhen nu s-a îmbunătățit, iar ea a fost demisă din cauza ineficienței în îndeplinirea datoriei sale. A mai fost o soră, Lin Lin, care, văzând că noul ei partener, fratele Yang Zhi, era mai priceput în profesie și pricepea unele principii, s-a simțit inferioară și a devenit mai puțin proactivă în îndeplinirea datoriei sale. În timpul unei părtășii, ea a vorbit deschis despre starea ei și chiar a plâns. Văzând că îi păsa prea mult de reputație și de statut, am vrut inițial să disec natura și consecințele urmăririi acestor lucruri pentru ea, dar m-am gândit că era deja foarte afectată și că, dacă i-aș indica direct problemele, asta ar putea să o facă să se simtă stânjenită și să creadă că nu sunt înțelegătoare. Cum ne-am mai înțelege în viitor? Așa că i-am spus superficial: „Nu te gândi mereu la reputație și la statut; încearcă să înveți din meritele celorlalți atunci când colaborezi!” Mai târziu, Lin Lin tot n-a înțeles prea bine natura și consecințele urmăririi reputației și statutului. Starea ei era uneori bună și alteori rea. Era foarte pasivă în îndeplinirea datoriei sale și, în cele din urmă, a fost și ea demisă.

Amintindu-mi de toate momentele în care am colaborat și m-am asociat cu mai multe surori și reflectând asupra mea conform cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere a propriei mele stări. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. Firile corupte ca aceasta guvernează modul în care gândești, te leagă de mâini și de picioare și controlează ceea ce spui. În inima ta, vrei să te ridici și să vorbești, dar ai îndoieli și, chiar și atunci când îți exprimi opinia, nu atingi fondul problemei și-ți lași loc de manevre, altfel spus, tergiversezi și nu spui adevărul. Oamenii care sunt clarvăzători pot să vadă asta; în realitate, știi în inima ta că nu ai spus tot ce ar fi trebuit, că ceea ce ai spus nu a avut niciun efect, că doar ai făcut totul mecanic și că problema nu a fost rezolvată. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, totuși spui fără ocolișuri că ți-ai îndeplinit responsabilitatea sau că nu-ți era clar ce se întâmpla. Este adevărat? Și chiar este ceea ce crezi? Nu ești atunci pe deplin sub controlul firilor tale satanice?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El scrutează cu adevărat adâncurile inimilor oamenilor și că îmi expusese intențiile cele mai ascunse. Mi-am amintit că, atunci când am colaborat cu câțiva colegi, nu le semnalasem cu-adevărat problemele pe care le aveau. Uneori, chiar și atunci când am avut părtășie cu ei, le dădusem doar niște simple povețe sau considerasem că problemele lor nu erau chiar atât de importante. Nu avusesem curajul să le spun clar că problemele lor proveneau, de fapt, din firile viclene în care trăiau, de teamă că acest lucru ne-ar strica relația și ne-ar împiedica să ne înțelegem bine în viitor. De exemplu, atunci când am fost parteneră cu Xiaozhen și cu Lin Lin, observasem că Xiaozhen era tot timpul preocupată de perspectivele ei și de propriul ei destin și că nu se putea dedica datoriei sale, în timp ce Lin Lin era preocupată de reputația și de statutul ei și nu avea nicio înclinație de a-și face datoria. Observasem aceste probleme pe care le aveau, dar, având în vedere că ne petreceam toată ziua împreună, de dimineața până seara, și că ne vedeam tot timpul, dacă le menționam problemele, n-ar fi crezut că sunt insensibilă, prea dură și indiferentă față de dificultățile lor, și n-ar fi ajuns să aibă o prejudecată față de mine? Temându-mă că ar fi fost dificil să ne înțelegem în viitor, nu scosesem în evidență natura și consecințele problemelor lor. De fapt, e normal ca alții să îți semnaleze problemele pe care le ai. Cei care acceptă cu adevărat adevărul vor reflecta asupra lor în lumina acestor corectări, își vor recunoaște problemele și vor fi capabili să simtă remușcare și să se schimbe; acest lucru este de un real ajutor pentru ei. Dar eu trăisem îmbrățișând o fire înșelătoare, iar când am observat că problemele din îndatoririle lor afectau lucrarea bisericii, tot ce am făcut a fost să le menționez acest lucru în treacăt. Când, în cele din urmă, au fost demise, eu chiar am crezut, cu conștiința împăcată, că era din cauza faptului că nu urmăreau cu adevărat adevărul și nu se străduiau să-l dobândească, și nu am reflectat deloc la propriile mele probleme; fusesem, într-adevăr, mult prea egoistă și înșelătoare!

După aceea, am continuat să reflectez asupra mea. De ce n-am putut să fiu mai exigentă când am observat problemele colegilor mei și de ce nu le-am putut expune direct? Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există o teorie care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, se exploatează și se manipulează reciproc, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să văd clar că parteneriatul și interacțiunile mele cu alții erau guvernate de filosofiile Satanei pentru interacțiuni lumești: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Crezusem că, în interacțiunea cu alții, trebuia să învăț să mă protejez pe mine însămi; și mai crezusem că expunerea problemelor lor i-ar putea jigni și ar putea duce cu ușurință la formarea unei prejudecăți față de mine, făcându-ne dușmani și punându-mă într-o postură jenantă. Din această cauză, nu îndrăznisem să expun problemele altora. Privind în urmă, mi-am dat seama că am trăit conform acestor filosofii pentru interacțiuni lumești încă din copilărie, fără să menționez vreodată în mod direct problemele pe care le vedeam la alții, de teamă să nu-i jignesc. Din exterior, părea că mă înțeleg bine cu oamenii, că întrețin relațiile cu ei. Acest mod de a interacționa cu alții n-a supărat pe nimeni în aparență, dar a împiedicat comunicarea autentică cu ceilalți și a creat un fel de barieră constantă între noi. Ca urmare, nu am avut confidenți adevărați. În biserică, am continuat să trăiesc conform acestor filosofii. Când colaboram cu Xiaozhen și cu Lin Lin, văzusem că trăiau cu firi corupte și că nu purtau o povară în îndatoririle lor. Îmi fusese teamă că, dacă le semnalez problemele, le voi răni sentimentele, iar asta mă va face să par lipsită de compasiune, așa că îmi păstrasem observațiile pentru mine, lăsându-le să trăiască în firi corupte și să-și întârzie îndatoririle, acest lucru ducând, în cele din urmă, la demiterea lor. Obișnuiam să consider aceste filosofii pentru interacțiuni lumești, cum ar fi „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, ca fiind lucruri pozitive, gândindu-mă că, procedând astfel, puteam să evit să-mi fac dușmani și că era o mișcare inteligentă, prin care mă protejam. Abia acum mi-am dat seama că, trăind în conformitate cu aceste filosofii pentru interacțiuni lumești, deși poate că a părut că nu jignesc pe nimeni și că am păstrat relații bune cu colegii, devenisem extrem de egoistă și de înșelătoare, iar colaborările și interacțiunile mele cu ceilalți deveniseră foarte reci și nu aduceau niciun beneficiu intrării lor în viață, pe lângă faptul că afectau și lucrarea bisericii. Văzând că traiul conform acestor filosofii pentru interacțiuni lumești nu numai că îi afectează pe alții și pe mine, dar mai ales dăunează lucrării bisericii, mi-am dat seama că aceasta chiar nu este o cale bună de urmat.

Mai târziu, am continuat să reflectez și mi-am dat seama că exista o altă perspectivă greșită înlăuntrul meu atunci când încercam să fiu o persoană care caută să facă pe plac altora. Am crezut că unii colegi au fost demiși fiindcă ei nu urmăreau adevărul și că eu nu aveam niciun amestec, așa că nu m-am simțit vinovată atunci când au fost demiși. Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce este cooperarea? Trebuie să fiți capabili să discutați despre lucruri între voi și să vă exprimați punctele de vedere și opiniile; trebuie să vă completați și să vă supravegheați reciproc, să căutați unul de la altul, să vă întrebați unul pe celălalt și să vă îndemnați reciproc. Asta înseamnă să cooperezi în mod armonios. Să spunem, de exemplu, că te-ai ocupat de ceva conform propriei voințe și cineva a spus: «Ai procedat greșit, complet împotriva principiilor. De ce te-ai ocupat cum ai vrut, fără să cauți adevărul?» Răspunzi la aceasta: «Așa este – mă bucur că mi-ai atras atenția! Dacă n-ai fi făcut-o, ar fi fost un dezastru!» Asta înseamnă să vă îndemnați unul pe celălalt. Atunci ce înseamnă să vă supravegheați unul pe celălalt? Fiecare are o fire coruptă și poate fi superficial în îndeplinirea datoriei sale, apărându-și doar statutul și mândria, nu interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de stări există în fiecare persoană. Dacă afli că cineva are o problemă, ar trebui să iei inițiativa de a avea părtășie cu acea persoană, amintindu-i să-și facă datoria conform principiilor, păstrând totodată acest lucru drept un avertisment pentru tine. Aceasta e supravegherea reciprocă. Ce funcție îndeplinește supravegherea reciprocă? Este menită să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și, de asemenea, să-i împiedice pe oameni să meargă pe drumul greșit” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că biserica rânduiește ca mai mulți oameni să lucreze împreună pentru a-și completa reciproc meritele și neajunsurile și pentru a-și reaminti și a se supraveghea reciproc. Mai ales atunci când vedem că cineva trăiește într-o stare greșită care afectează lucrarea, ar trebui să-i reamintim, să-l ajutăm sau chiar să-l emondăm pentru a-l împiedica să meargă pe calea greșită, ceea ce ar putea cauza pierderi lucrării bisericii. Trebuie să facem acest lucru pentru a proteja interesele bisericii și este și responsabilitatea noastră. Când am devenit parteneră cu unele surori și le-am văzut trăind în firi corupte care le afectau lucrarea, ar fi trebuit să iau atitudine și să le ofer părtășie și ajutor și, dacă era necesar, ar fi trebuit să le expun și să le emondez. Dacă erau oameni care acceptă adevărul, atunci, prin această părtășie și expunere, ar fi putut să își recunoască propriile probleme, să se schimbe la timp și să se oprească înainte de a suferi o pierdere în viața lor. După schimbarea stării, ar fi putut, de asemenea, să își facă mai bine îndatoririle. Dacă nu ar fi acceptat adevărul, aș fi avut conștiința curată pentru că îmi îndeplinisem responsabilitatea implicându-mă în părtășie și ajutându-i. Mai târziu, am aflat că, după ce au fost demise, Xiaozhen și Lin Lin au reflectat și au ajuns să își recunoască problemele și și-au reluat ulterior îndatoririle. Acest lucru a arătat că nu erau oameni care nu acceptau adevărul, ci că doar trăiseră într-o stare coruptă și merseseră pe calea greșită pentru o vreme. Dar eu doar stătusem cu mâinile în sân, privindu-le legate de firi corupte, afectând lucrarea bisericii, fără să le ofer părtășie și ajutor. Am fost cu adevărat iresponsabilă!

Obișnuiam să cred că mă pot înțelege bine cu alții și că nu făcusem nimic să suprim sau să chinui oamenii, așadar credeam că umanitatea mea era relativ bună. Dar, după ce m-am comparat cu vorbele lui Dumnezeu, am început să mă înțeleg întrucâtva. Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că o persoană cu o umanitate cu adevărat bună are o inimă sinceră pentru Dumnezeu, este iubitoare față de frați și de surori, colaborează cu alții în conformitate cu principiile, ia atitudine și, atunci când vede că cineva tulbură sau afectează lucrarea bisericii, poate să se ridice și să expună acea persoană și să protejeze interesele casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru a-mi menține relațiile cu oamenii, eu i-am văzut pe alții trăind în firi corupte și luând-o pe calea greșită, dar nu am avut părtășie cu ei pentru a-i ajuta, ceea ce a cauzat lucrării unele pierderi. Abia acum am văzut clar că, într-adevăr, umanitatea mea nu era bună și am acceptat cu sinceritate, din inimă, evaluarea pe care mi-o făcuse conducătoarea.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de practică pentru a rezolva problema de a fi o persoană care caută să facă pe plac altora. Dumnezeu spune: „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, ori de câte ori am mentalitatea și intenția de a fi o persoană care caută să facă pe plac altora, ar trebui să mă rog mai mult lui Dumnezeu și să-I cer să-mi dea puterea de a mă răzvrăti împotriva mea. În loc să mențin relațiile cu alții, ar trebui să practic adevărul, să respect principiile și să fiu un om care susține lucrarea bisericii. Astfel, pot pătrunde treptat în adevărul-realitate din acest aspect.

Mai târziu, am fost desemnată să supraveghez lucrarea unei alte biserici. La câteva zile după ce am ajuns, am observat că frații și surorile cu care colaboram erau foarte ocupați cu diverse lucrări în fiecare zi, iar uneori erau atât de ocupați, încât nu aveau părtășie. Viața lor bisericească nu era normală. M-am gândit în sinea mea: „Responsabilitatea principală a unui conducător și a unui lucrător este să asigure o viață bisericească bună, conducându-i pe frați și pe surori să mănânce, să bea și să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu pentru a pătrunde în adevărul-realitate. Dar, dacă toată lumea este ocupată cu lucrarea în fiecare zi și nu se concentrează asupra propriei pătrunderi în viață, cum i-ar putea conduce pe frați și pe surori să trăiască o viață bisericească bună?” Chiar am vrut să le semnalez tuturor această problemă, dar am ezitat: „Abia am ajuns aici și, dacă aș semnala problema acum, ar putea părea că încerc să arăt cât de sârguincios urmăresc adevărul. În plus, e mult de lucru în fiecare zi, ceea ce este o adevărată problemă. Dacă aș ridica problema acum, oare ar crede că sunt nepăsătoare și că aleg doar defectele, având, astfel, o impresie proastă despre mine? Asta ne-ar face colaborarea și interacțiunea viitoare foarte ciudate!” Gândind astfel, n-am putut să deschid gura, dar mă simțeam vinovată și dacă nu vorbeam. Am simțit că, deși eram ocupați în fiecare zi, cu o planificare adecvată, tot am putea găsi timp să ținem adunări. În plus, în calitate de conducători și de lucrători, dacă nu suntem atenți să ducem o viață bisericească adecvată și nu ne străduim să cunoaștem adevărul, este ușor să ne rătăcim. Nu puteam continua să întrețin relațiile cu ceilalți așa cum o făceam înainte, nereușind să semnalez problemele pe care le descopeream. Acest lucru i-ar afecta pe ceilalți și pe mine însămi și ar întârzia lucrarea bisericii. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Gândindu-mă la acest lucru, am menționat în fața tuturor problemele pe care le-am observat și am avut părtășie despre consecințele faptului că nu ne concentrăm să ducem o viață bisericească. Mai mulți colegi au menționat și ei că, în ultima vreme, nu au fost atenți să ducă o viață bisericească adecvată. Deși erau ocupați în fiecare zi, se simțeau goi pe dinăuntru și nu puteau să vadă dincolo de propriile stări sau de problemele din lucrarea lor. Erau dispuși să schimbe acest lucru. După aceea, ne-am planificat timpul în mod rezonabil, ne-am întâlnit în mod regulat pentru părtășie, am reflectat asupra propriilor noastre stări în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și am avut părtășie promptă și am rezumat problemele sau abaterile din lucrarea noastră. Practicând astfel, toată lumea a avut de câștigat. Nu numai că am dobândit discernământ cu privire la propriile noastre firi corupte și viziuni false asupra lucrurilor, dar am văzut și mai clar problemele și abaterile din lucrarea noastră.

După ce am trecut prin această experiență, am dobândit o înțelegere corectă a semnificației bunei umanități. O bună umanitate nu constă doar în a nu intra în conflicte, a nu ne certa, a nu-i reprima sau a nu-i chinui pe alții. Adevărata bună umanitate presupune să fim capabili să evidențiem și să avem părtășie despre problemele pe care le vedem la alții, să-i ajutăm pe oameni în îndeplinirea îndatoririlor și în pătrunderea lor în viață, să luăm atitudine împotriva lucrurilor pe care le vedem și care nu sunt în conformitate cu adevărul, să susținem principiile pentru a semnala aceste lucruri și să protejăm lucrarea bisericii. Între timp, am ajuns și să înțeleg mai clar natura și consecințele faptului de a fi o persoană care urmărește să le facă pe plac celorlalți și sunt capabilă să mă răzvrătesc în mod conștient împotriva mea și să mă port conform cuvintelor lui Dumnezeu. Această mică transformare și această înțelegere pe care le-am dobândit s-au datorat mântuirii lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!