de Roxana, Taiwan

Am fost supraveghetoare pentru lucrarea video mai mult de doi ani. Cu puțin timp în urmă, din cauza cerințelor lucrării, grupul nostru a fost împărțit în două grupuri mai mici. Sora Layla se ocupa de un grup, eu, de celălalt. Deși sora Layla abia începuse să supravegheze această lucrare, mereu oferea sugestii-cheie pentru producția video și deseori îi conducea pe frați și surori la revizuirea în comun a lucrării și la însușirea abilităților tehnice. Asta nu m-a încântat prea mult, gândindu-mă: „În ritmul acesta, ei sigur vor progresa repede și, în scurt timp, voi rămâne în urma lor.” Am fost cuprinsă de un sentiment de criză și mi-am spus că trebuia să fac treabă bună la fiecare videoclip, ca să nu rămân în urma lui Layla și a grupului ei. Pe atunci, cream un videoclip care era dificil din punct de vedere tehnic și studiam îndeaproape abilitățile relevante împreună cu ceilalți frați și surori. Când întâlneam dificultăți, mă rugam la Dumnezeu și căutam soluții cu toată lumea. Acel videoclip a fost finalizat după multă muncă grea, iar frații și surorile care l-au văzut au zis c-a fost bine făcut. Acest lucru a fost îmbucurător, fiindcă sugera că aveam o oarecare abilitate și că eram mai capabilă decât Layla și grupul ei. Am trimis videoclipul fraților și surorilor din alte grupuri și, după câteva zile, mi-au răspuns zicând că videoclipul părea foarte realist și întrebându-mă cum mi-am îmbunătățit abilitățile tehnice. Am fost foarte fericită să aud asta și mi-am spus: „Acum că frații și surorile au văzut cu toții ce pot să fac, sigur mă vor respecta și mă vor admira.” Mi-am promis că mă voi ocupa de toate videoclipurile următoare cu cea mai mare sârguință.

După aceea, Layla și grupul ei aveau niște dificultăți cu un videoclip și voiau să-i ajut să le rezolve. Mi-am spus: „Acest videoclip e responsabilitatea voastră. Dacă petrec timp rezolvând aceste probleme, nu mi se va recunoaște meritul și, în plus, îmi va încetini lucrarea. Ar fi mai bine să depun mai mult efort pentru videoclipul de care sunt eu responsabilă, decât să vă ajut pe voi să vă rezolvați problemele.” Așa că am hotărât să nu-i ajut. Mai târziu, când Layla tot nu a putut găsi o soluție, s-a întors iarăși la mine. A zis că au încercat mai multe abordări, fără succes, și m-a întrebat cum m-am ocupat de astfel de dificultăți în trecut. M-am gândit: „Dacă-mi folosesc timpul cu problemele grupului tău și până la urmă faci o treabă mai bună decât mine, nu vor crede toți că ești o lideră de echipă mai bună decât mine, deși tu abia ai început? Aș părea incompetentă!” Cu aceste gânduri, i-am spus, cu nepăsare, că nu puteam face nimic ca s-o ajut. Layla nu a avut de ales decât să se întoarcă și să tot încerce să rezolve singură dificultățile. Apoi a trimis o parte din videoclip pe chatul grupului, ca noi să verificăm dacă sunt probleme. Nu plănuiam să răspund, gândindu-mă că ar fi fost o pierdere de timp să urmăresc videoclipul. Dar, în același timp, m-am îngrijorat că, dacă nu-l vizionam, frații și surorile ar fi putut spune că eram neglijentă în supravegherea lucrării și iresponsabilă ca lider de grup. Așa că am deschis cu reticență fișierul și am urmărit videoclipul. Am găsit probleme în mai multe locuri, dar nu m-am gândit cu atenție la ele. Apoi Layla a trimis videoclipul conducătoarei, care a scos în evidență destul de multe probleme, așa că videoclipul lor trebuia relucrat și rezolvat. Drept urmare, progresul lucrării a fost întârziat. Mai târziu, când conducătoarea a venit ca să vedem lucrarea împreună, mi-a arătat problemele și a zis: „Când ne facem datoria în biserică, împărțim sarcinile, dar asta nu înseamnă că lucrăm fiecare independent. Ești lideră de grup, deci trebuie să porți o povară mai mare. Layla abia a început să fie lideră de grup, așa că trebuie să verifici mai îndeaproape videoclipurile pe care le fac ea și grupul ei, ca unele probleme să fie rezolvate în avans.” Atunci mi-am dat seama că nu puteam să mă dezic de responsabilitatea pentru această întârziere, fiindcă totul era din cauza faptului că fusesem prea egoistă, îngrijindu-mă doar de lucrarea mea și refuzând să cooperez cu Layla. Însă nu am reflectat prea mult la problemă. Ulterior, ori de câte ori făceam videoclipuri, gândirea mea era încețoșată și mă simțeam amețită și dezorientată. Nu puteam să găsesc problemele în îndatoririle fraților și ale surorilor și nici măcar nu știam ce să spun când mă rugam. Mi-am dat seama că nu eram în starea potrivită și că Dumnezeu Își ascundea chipul de mine. Așa că am venit căutând și rugându-mă în fața lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume pentru a mă înțelege pe mine însămi.

Într-o seară, înainte să merg la culcare, am reflectat asupra prestației mele recente. M-am gândit cum Dumnezeu îi expune pe antihriștii cărora le pasă doar de propria lucrare în îndeplinirea îndatoririlor personale. Am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii nu au conștiință, rațiune, nici umanitate. Nu numai că sunt nepăsători la rușine, dar au o altă trăsătură distinctivă: sunt neobișnuit de egoiști și abjecți. Înțelesul literal al expresiei «egoist și abject» nu este greu de priceput. Înseamnă că o persoană nu caută altceva decât profit. Dacă ceva îi implică propriile interese, se va dedica trup și suflet, va suferi și va plăti un preț pentru acel lucru, și va investi gândire și energie în el. Dacă ceva nu are legătură cu propriile interese, va închide ochii și nu va lua în seamă; îi va lăsa pe alții să facă ce vor – chiar dacă cineva provoacă perturbări sau tulburări, va ignora acest lucru și se va gândi că nu are nicio legătură cu ea. Un mod frumos de a spune acest lucru este că își vede de treaba ei, dar este mai exact să spunem că acest tip de persoană este abjectă, josnică și sordidă – o caracterizăm ca fiind «egoistă și abjectă». Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lor, depun eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi provoacă perturbări și tulburări și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii, ei nu se preocupă de asta, nici nu pun întrebări în legătură cu asta, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele rele ale unei persoane rele, ei spun că nu au văzut nimic și simulează ignoranța. […] Indiferent de ce lucrare răspund, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese le sunt afectate și se gândesc doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra puterea și statutul. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și le-au raportat, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, e ca și cum asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent cât de grave sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când o problemă le este pusă direct în față, ei o abordează doar superficial. Doar atunci când Cel de mai sus îi emondează direct și le ordonă să rezolve o problemă, ei vor face cu reticență un pic de lucrare reală și se vor preface pentru Cel de mai sus. După aceea, vor continua să se ocupe de propriile afaceri. Când vine vorba de lucrarea bisericii, de chestiuni importante care se leagă de imaginea de ansamblu, ei nu se preocupă de niciunul dintre aceste lucruri și le ignoră, ba chiar nu se ocupă de probleme atunci când le descoperă. Indiferent ce probleme aduc alții în discuție, ei răspund superficial și se bâlbâie, abordând problemele doar cu mare reticență. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Mai mult, indiferent ce datorie fac antihriștii, ei se gândesc mereu dacă pot ieși în evidență; atât timp cât o datorie le poate spori reputația, își vor frământa creierii și vor încerca să găsească toate modalitățile posibile de a învăța cum să o facă și să o ducă la bun sfârșit. Atât timp cât se pot ridica deasupra celorlalți, sunt mulțumiți. Indiferent ce fac sau la ce se gândesc, sunt cu gândul doar la propria faimă, câștig și statut la fiecare pas. Indiferent ce datorie fac, ei concurează doar pentru a vedea cine este superior, cine câștigă și cine are un prestigiu mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi idolatrizează și îi admiră, câți oameni îi ascultă și îi urmează. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr și nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă datoria în așa fel încât să ajungă să gestioneze lucrurile conform principiilor, nici nu reflectează dacă au devotament, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă există abateri, omisiuni sau probleme în lucrarea lor, cu atât mai puțin să ia în considerare care sunt cerințele lui Dumnezeu și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Ei nu acordă nici cea mai mică atenție tuturor acestor lucruri. Ei se îngroapă în lucrarea lor doar de dragul faimei, câștigului și statutului și pentru a-și satisface propriile ambiții și dorințe. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Acest lucru expune complet faptul că inimile lor sunt pline de ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile și că fiecare acțiune a lor este guvernată de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, motivația și sursa acțiunilor lor provin din propriile ambiții, dorințe și cerințe nerezonabile. Aceasta este o manifestare arhetipală a egoismului și a abjecției” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu îi expune pe antihriști, care sunt extrem de egoiști. În probleme care au legătură cu interesele lor sau în cele care le permit să iasă în evidență, lucrează cu sârguință și cu bucurie, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească sau cât de mult trebuie să sufere. Dar, dacă un lucru nu are legătură cu propriile interese, pur și simplu îl ignoră. În astfel de cazuri, nu vor dori să-i ofere atenția lor, oricât de multe dificultăți ar întâmpina ceilalți sau cât de mare ar fi pierderea pentru lucrarea bisericii. Orice fac ei e pentru binele reputației și statutului lor și nu iau deloc în considerare interesele bisericii. Atunci mi-am dat seama că așa mă comportasem eu. După ce grupul nostru a fost împărțit în două, am văzut că Layla progresa rapid și purta o povară în datoria ei. M-am îngrijorat că mă va depăși, așa că nu am vrut s-o ajut când a întâmpinat dificultăți și mi-a cerut ajutorul. Am simțit că nu era printre responsabilitățile mele principale și că ajutând-o mi-aș consuma timpul și energia. Nu doar atât, dar și dacă videoclipul ar fi ieșit bine, munca mea grea ar fi trecut neobservată; în schimb, ceilalți aveau să presupună că Layla era la același nivel ca mine, deși abia începuse să fie lideră de grup. În cazul acesta, nu m-aș fi putut etala. De asta, atunci când Layla mi-a cerut să le verific videoclipul și să le ofer sugestii, nu am vrut s-o fac. N-am vrut să dedic timp și efort urmărindu-l. Până la urmă, l-am urmărit – dar cu reticență, de formă, fiindcă mă îngrijoram că ceilalți m-ar fi putut eticheta ca iresponsabilă. Din această cauză, videoclipul – care conținea multe probleme – a trebuit refăcut. Dacă aș fi depus mai mult efort, aș fi putut descoperi și rezolva acele probleme mai devreme. Dar, fiindcă eram prea egoistă și mă gândeam doar la propriile interese, lucrarea bisericii a fost întârziată. M-am simțit tare vinovată când m-am gândit la asta. Biserica aranjase să fiu lideră de grup, așa că ar fi trebuit să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să fiu atentă la rezolvarea diferitelor dificultăți și probleme pe care frații și surorile le întâlneau în îndatoririle lor. Dar nu mi-a păsat de intențiile lui Dumnezeu deloc. Mi-a păsat doar ca videoclipurile pentru care eram eu responsabilă să fie bine făcute și dacă puteam să adun mai mulți oameni care să mă admire. Când Layla a întâmpinat dificultăți, evident, am avut niște idei despre cum să le rezolv, dar n-am ajutat deloc. Ba chiar m-am gândit cu rea-voință: „E bine c-au dat de niște dificultăți. Dacă au rezultate proaste, eu voi da mai bine. Frații și surorile vor crede că eu sunt baza grupului și că nu se descurcă fără mine.” Felul în care am gândit și m-am comportat a fost cu adevărat josnic! Ulterior, când am revizuit lucrarea, am auzit câteva surori zicând: „Videoclipul n-a fost realizat foarte bine și mă face să mă simt negativă. Nu cred că am un calibru destul de bun pentru această datorie.” A fost supărător să aud asta și mi-a întărit părerea despre cât de egoistă fusesem. Îmi păsase doar de reputația și de statutul meu. Știam prea bine că abia începuseră să practice și că aveau nevoie de ajutor și cooperare. Dar am rămas impasibilă, fără nicio picătură de iubire. Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât mai mult am simțit că-mi lipsea umanitatea. Cum am putut să fac ceva așa de josnic și de mizerabil?

În timpul unei adunări, l-am auzit pe un frate având părtășie despre o experiență a sa și mi-am dat seama că mi-a fost cu adevărat de folos. În părtășia sa, am auzit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care chiar m-au impresionat profund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile tale și acțiunile tale exterioare nu aduc mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele dezonorării Sale. Nu aduci mărturie pentru Dumnezeu, nu te consumi pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile de dragul lui Dumnezeu; în schimb, acționezi în interes propriu. Ce înseamnă «în interes propriu»? Mai precis, înseamnă în interesul Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu nu Se uită la cât de multe îndatoriri face o persoană sau cât de lăudată este de alții. Mai degrabă, Se uită dacă o persoană, prin gândurile, expresiile și acțiunile sale, are mărturia practicării adevărului în timp ce-și face datoria. Așa judecă Dumnezeu dacă lucrurile pe care le face cineva sunt bune sau rele. Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și, dacă o persoană își face datoria fără intenția de a aduce mărturie pentru Dumnezeu și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, iar în loc de asta dăunează lucrării bisericii în interesul apărării propriilor interese, atunci, indiferent de ce preț plătește o persoană, în ochii lui Dumnezeu ea tot face rău. Mereu am simțit că am fost conștiincioasă și responsabilă în datoria mea și că mă descurcam binișor. Reflectând asupra propriului comportament în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, totuși, am înțeles că deși am făcut tot ce am putut și am fost meticuloasă cu lucrarea de care eram responsabilă, în spatele acestui lucru se ascundea intenția de a ocupa un loc în inimile fraților și surorilor mele; intenția de a-i face pe oameni să creadă că eu eram baza grupului și că nu se pot descurca fără mine. Chiar și când Layla întâmpina dificultăți și nu putea progresa în lucrarea ei, eu n-am fost deloc deranjată. Din contră, m-am bucurat că avea dificultăți fiindcă am simțit că mă va ajuta să ies în evidență. Îndeplinindu-mi datoria cu astfel de intenții josnice, făceam rău și eram condamnată de Dumnezeu. Dacă nu mă căiam, Dumnezeu avea să mă elimine până la urmă, chiar dacă munceam mult și plăteam un preț mare. Gândul acesta m-a speriat și am simțit că eram în mare pericol. M-am rugat la Dumnezeu, hotărând să nu mai trăiesc conform firii mele corupte, și că, dacă în viitor avea să mi se întâmple ceva asemănător, trebuia să iau în considerare lucrarea bisericii ca un întreg și să protejez interesele bisericii.

Apoi, am găsit o cale de a practica asta în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cea mai simplă practică pentru a intra în adevărul-realitate este să se gândească, la fiecare pas, la interesele casei lui Dumnezeu, renunțând la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut, și punând interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – e minimul pe care ar trebui să-l facă. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să iei în considerare lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Împărțiți-o în doi pași, făcând un mic compromis – nu simțiți că asta face lucrurile puțin mai ușoare? Dacă practici astfel pentru o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru dificil. Mai mult, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-ți face datoria bine, trebuie să lași deoparte intențiile personale, motivele, mândria și statutul și trebuie să pui interesele bisericii pe primul loc mereu. După aceea, mi-am făcut datoria conștient în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu și m-am oprit din a fi egoistă și josnică și din a lua în considerare doar reputația și statutul meu. O dată, Layla a întâmpinat o dificultate când făcea un videoclip și a vrut să mă uit ca să-mi dau seama cum să rezolv problema. Am fost oarecum reticentă și m-am gândit: „Încă n-am terminat videoclipul la care lucrez. Va fi afectat progresul lucrării mele dacă o ajut să-și rezolve problema? Dacă nu voi reuși să termin la timp, oare ceilalți vor zice că nu sunt eficientă, deși sunt lideră de grup?” Mi-am dat seama că iarăși trăiam după firea mea coruptă. Mi-am amintit hotărârea pe care o luasem față de Dumnezeu: că voi considera lucrarea bisericii ca un întreg și nu mă voi ocupa doar de lucrarea mea – și m-am rugat la Dumnezeu, dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului, lăsându-mi laoparte interesele și ajutând-o cu sârguință pe Layla. Am urmărit videoclipul cu atenție, notând problemele, apoi m-am dus s-o văd pe Layla și pe grupul ei, pentru a oferi îndrumare la fața locului. Layla a spus că părtășia mea a deschis o nouă cale pentru ea, și am simțit o pace incomensurabilă în inima mea. Inițial, crezusem că dacă îi ajutam, aveam să întârzii cu lucrarea mea, dar, până la urmă, n-a fost nicio întârziere. Lucrarea a continuat mai eficient ca niciodată, pentru ambele grupuri, și a fost încheiată cu succes într-o lună. Apoi, când frații și surorile îmi cereau ajutor cu dificultățile lor, nu mai refuzam, ci îi ajutam cum puteam mai bine. Deși dedicam mai mult timp și efort verificând lucrurile și oferind sugestii, mă simțeam împăcată practicând în felul acesta.

Mai târziu, am reflectat asupra mea și m-am întrebat de ce eram așa de sârguincioasă cu privire la problemele care țineau de propriile interese, dar lipsită de cooperare când interesele mele nu erau în joc. Care era mai exact esența acestei probleme? Am văzut unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a-și proteja propria vanitate și mândrie și pentru a-și proteja reputația și statutul, unii oameni sunt bucuroși să-i ajute pe alții și sunt dispuși să încaseze un glonț pentru prietenii lor, plătind orice preț pentru ei. Dar când trebuie să protejeze interesele casei lui Dumnezeu, să susțină adevărul și să susțină dreptatea, bunăvoința lor se evaporă și dispare complet. Când ar trebui să practice adevărul, nu îl practică deloc. Ce se întâmplă? Pentru a-și proteja propria demnitate și mândrie, ei vor plăti orice preț și vor îndura orice suferință. Dar când trebuie să facă o lucrare reală și să se ocupe de treburi concrete, să ocrotească lucrarea bisericii și lucrurile pozitive, și să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu și să le poarte de grijă, de ce dispare acea putere de a plăti orice preț și de a îndura orice suferință? Este de neconceput. De fapt, ei au o fire care este scârbită de adevăr. De ce spun că sunt scârbiți de adevăr? Pentru că, ori de câte ori ceva implică practicarea adevărului, aducerea mărturiei pentru Dumnezeu, lupta împotriva uneltirilor Satanei sau ocrotirea lucrării bisericii și protejarea aleșilor lui Dumnezeu, ei fug și se feresc de asta, și nu se ocupă de nicio treabă corespunzătoare. Unde sunt eroismul și spiritul lor de a îndura suferința? Unde aplică aceste lucruri? Acesta este un lucru evident. Chiar dacă cineva le reproșează, spunându-le că nu ar trebui să fie egoiști și josnici și să încerce să se protejeze pe ei înșiși, și că s-ar cuveni să protejeze lucrarea bisericii, lor nu le pasă cu adevărat. Ei își spun: «Eu nu fac acele lucruri și nu au nimic de-a face cu mine. Ce folos ar avea asta pentru faptul că urmăresc faima, câștigul și statutul?» Nu sunt oameni care urmăresc adevărul. Le place doar să urmărească faima, câștigul și statutul și nu fac deloc lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Așadar, atunci când este nevoie de ei în lucrarea bisericii, aleg pur și simplu să fugă. Asta înseamnă că, în inimile lor, nu iubesc lucrurile pozitive și nu sunt interesați de adevăr. Aceasta este o manifestare clară a faptului că sunt scârbiți de adevăr. Doar cei care iubesc adevărul și au adevărul-realitate pot, atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu o cere și când aleșii lui Dumnezeu au nevoie, să pășească înainte, ridicându-se cu curaj și având datoria să aducă mărturie pentru Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr, îndrumându-i pe aleșii Săi pe calea cea dreaptă, ceea ce le dă posibilitatea de a dobândi supunere față de lucrarea lui Dumnezeu. Numai aceasta reprezintă o atitudine de responsabilitate și o manifestare de a arăta considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu aveți această atitudine și doar faceți lucrurile de formă și gândiți: «Voi face lucrurile din sfera datoriei mele, dar nu îmi pasă de nimic altceva. Dacă mă întrebi ceva, îți voi răspunde – dacă am o dispoziție bună. Altfel, nu o voi face. Aceasta este atitudinea mea», atunci aceasta este o fire coruptă, nu-i așa? A-și proteja doar propriul statut, reputația și mândria și a proteja doar lucrurile care au legătură cu propriile interese – înseamnă asta a proteja o cauză justă? Înseamnă asta a proteja interesele casei lui Dumnezeu? În spatele acestor motive meschine, egoiste, se află firea de a fi scârbit de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Lui Dumnezeu nu-I este scârbă de oameni și nu-i ține departe de El pentru că au un calibru slab, câteva defecte minore, firi corupte sau o esență care I se împotrivește. Aceasta nu este intenția lui Dumnezeu și nici atitudinea Lui față de om. Dumnezeu nu detestă calibrul slab al oamenilor, El nu detestă nesăbuința lor și nu detestă faptul că au firi corupte. Ce anume detestă Dumnezeu cel mai mult la oameni? Faptul că aceștia sunt scârbiți de adevăr. Dacă ești scârbit de adevăr, atunci numai din cauza asta, Dumnezeu nu va găsi niciodată încântare în tine. Asta este scris în piatră. Dacă ești scârbit de adevăr, dacă nu iubești adevărul, dacă atitudinea ta față de adevăr este nepăsătoare, disprețuitoare, arogantă și îndărătnică sau chiar scârbită, potrivnică și de respingere – dacă acestea sunt manifestările pe care le ai – atunci Dumnezeu este complet scârbit de tine și ești terminat, de nemântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii care nu iubesc adevărul sau nu apără interesele bisericii, protejându-și mereu reputația și statutul și făcând de bunăvoie orice le servește intereselor lor și îi face să iasă în evidență, în timp ce ignoră și nu bagă în seamă ceea ce nu le aduce niciun beneficiu, sunt oameni cu o fire satanică, scârbită de adevăr. Oricât de sârguincioasă ar fi acest fel de persoană în privința problemelor care-i afectează interesele personale, orice preț ar plăti sau oricât de impresionante ar fi rezultatele lucrării sale, intenția sa e mereu de a-și satisface nevoia de reputație și statut. Când e vorba de interesele bisericii, ea știe bine adevărul, dar nu îl pune în practică și nu protejează lucrarea bisericii deloc. Reflectând asupra acestui lucru, mi-am dat seama că-mi făcusem datoria în felul acesta. Eram dispusă să depun efort și să plătesc prețul atât timp cât puteam să ies în evidență și să dau bine. Chiar și în fața dificultăților rămâneam neclintită și mă străduiam la maximum ca să obțin rezultate. Dar, imediat ce am înțeles că faptul că fac lucrarea bine nu înseamnă că ies în evidență sau nu îmi aduce beneficii personale, nu m-am mai implicat. Nu eram îngrijorată nici măcar când vedeam că lucrarea bisericii suferă pierderi. Îmi dezvăluiam firea satanică, aceea de a fi scârbită de adevăr! Din toți anii mei de credință și din toate cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am citit, știam, ca doctrină, că, în calitate de ființă creată, trebuia să-mi îndeplinesc datoria cu toată inima, mintea și puterea și că trebuia să pun interesele bisericii pe primul loc mereu. Deseori mă rugam la Dumnezeu, zicând că-mi voi face datoria cu toate abilitățile mele pentru a-I răsplăti iubirea. Dar când mă confruntam cu o situație reală, alegeam să-mi satisfac dorințele egoiste în loc să protejez interesele bisericii. Mereu îmi puneam reputația și statutul deasupra intereselor bisericii. Ce răutate din partea mea! Dacă nu mă ocupam de firea mea satanică de a fi scârbită de adevăr, atunci n-aveam să obțin niciodată schimbarea în viața-fire personală, ca să nu mai spun de obținerea mântuirii, indiferent câți alți ani continuam să cred în Dumnezeu. La gândul acesta, mi-am dat seama ce fatală era această fire a mea. M-am rugat la Dumnezeu, rugându-L să mă ghideze în eliberarea din lanțurile acestei firi corupte.

Puțin mai târziu, am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul sunt uniți înaintea lui Dumnezeu, nu separați. Ei lucrează cu toții către un scop comun: să-și îndeplinească bine datoria, să facă bine lucrarea care le revine, să acționeze conform adevărurilor-principii, să facă precum cere Dumnezeu și să-I satisfacă intențiile. Dacă scopul tău nu este de dragul acestui lucru, ci de dragul tău, de dragul satisfacerii propriilor dorințe egoiste, atunci asta reprezintă dezvăluirea unei firi corupte satanice. În casa lui Dumnezeu, datoriile sunt făcute în conformitate cu adevărurile-principii, pe când acțiunile non-credincioșilor sunt guvernate de firile lor satanice. Acestea sunt două căi foarte diferite. Non-credincioșii nutresc propriile planuri, fiecare dintre ei are propriile scopuri și planuri și fiecare trăiește pentru propriile interese. Din acest motiv, toți se luptă pentru fiecare fărâmă de profit și nu vor să cedeze nici măcar un centimetru. Sunt divizați, nu uniți, pentru că nu acționează pentru un scop comun. Intenția și natura din spatele a ceea ce fac sunt aceleași. Toți acționează pentru ei înșiși. Adevărul nu domnește în asta; ceea ce domnește și este la conducere în toate acestea sunt firile lor corupte satanice. Ei sunt controlați de firile lor corupte satanice și nu se pot abține, și astfel cad din ce în ce mai adânc în păcat. În casa lui Dumnezeu, dacă impulsul, motivația, principiile și metodele acțiunilor voastre nu sunt diferite de cele ale non-credincioșilor, dacă sunteți și voi manipulați, controlați și dominați de firile voastre corupte satanice și dacă impulsul acțiunilor voastre sunt propriile interese, reputație, mândrie și statut, atunci modul în care vă realizați datoria nu va fi diferit de modul în care non-credincioșii fac lucrurile. Dacă urmăriți adevărul, ar trebui să schimbați modul în care faceți lucrurile. Ar trebui să renunțați la propriile interese și la intențiile și dorințele voastre personale. Ar trebui mai întâi să aveți părtășie împreună despre adevăr când faceți lucruri și să înțelegeți intențiile și cerințele lui Dumnezeu înainte de a împărți lucrarea între voi, ținând cont de cine se pricepe și cine nu la fiecare lucru. Ar trebui să vă asumați ceea ce sunteți capabili să faceți și să vă țineți ferm de datoria voastră. Nu concurați și nu vă luptați pentru lucruri. Trebuie să învățați să dați dovadă de îngăduință și toleranță. Dacă cineva este nou în această datorie sau abia începe să învețe abilitățile relevante și încă nu este capabil să se ocupe de anumite sarcini, nu trebuie să-l forțezi să le preia. Trebuie să-i atribui sarcini care sunt puțin mai simple. Acest lucru îi ușurează obținerea rezultatelor în îndeplinirea datoriei sale. Asta înseamnă să fii tolerant, răbdător și principial. Este o parte din ceea ce se cuvine să aibă umanitatea normală; este ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și ceea ce oamenii ar trebui să practice” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg cât de diferit e să-ți faci datoria în biserică, în comparație cu felul în care non-credincioșii fac lucruri. În lumea non-credincioasă, oamenii interacționează conform filosofiilor satanice pentru interacțiuni lumești, precum: „Lasă lucrurile să treacă dacă nu te afectează direct” și „Fiecare cu treaba lui.” Ei iau în considerare doar propriile interese și dacă e în joc o promovare sau bogăție. Nimeni nu se interesează sau nu se preocupă de dificultățile celorlalți. Luând în considerare modul în care mă comportasem cu datoria mea, mi-am dat seama că procedam exact ca o non-credincioasă. Știam prea bine faptul că Layla abia începuse să practice și că avea dificultăți în datoria ei, dar îmi era frică să nu am întârzieri și să fiu depășită de ea, așa că nu am vrut să ajut. Drept urmare, nu doar că faptul c-am lucrat iar la videoclip a întârziat progresul, dar, de asemenea, trăiam cu o fire coruptă, eram detestată de Dumnezeu, și lipsită de călăuzirea Lui în datoria mea. Asta mi-a permis să văd că firea lui Dumnezeu e dreaptă, că Dumnezeu scrutează adâncul inimilor noastre, că Dumnezeu ne vede cu absolută claritate intențiile egoiste când ne facem îndatoririle și că nu putem obține lucrarea Duhului Sfânt dacă avem intenții greșite în îndatoririle noastre. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că în biserică noi ne facem datoria, nu ne ocupăm de propriile probleme și nu putem să ne desfășurăm propriile afaceri în baza unei firi corupte. Orice ar fi, trebuie să practicăm adevărul și să luăm atitudine pentru interesele bisericii, să ne ajutăm reciproc și să-i sprijinim pe frații și pe surorile noastre, ca lucrarea bisericii să progreseze cu ușurință. M-am bucurat de udarea și de hrănirea cu atâtea cuvinte de-ale lui Dumnezeu, iar biserica m-a cultivat pe o perioadă foarte lungă de timp. Dacă aș mai fi uneltit pentru mine, satisfăcându-mi dorințele egoiste, în timp ce eram incapabilă să-mi fac datoria bine pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, aș fi fost cu adevărat lipsită de conștiință și nu aș fi meritat tot ce mi-a oferit Dumnezeu, cu atât mai puțin să trăiesc în fața lui Dumnezeu. Această realizare m-a umplut de remușcare. Nu ar fi trebuit să-mi tratez datoria astfel și era necesar să mă schimb cât mai repede posibil. Ocupându-mă de probleme pe viitor, atât timp cât era lucrarea bisericii, trebuia să-mi respect și să-mi îndeplinesc responsabilitățile, indiferent dacă lucrarea se încadra în sfera responsabilităților mele sau mă făcea să dau bine. După asta, n-am mai refuzat niciodată când frații și surorile întâmpinau dificultăți și aveau nevoie de ajutorul meu și puteam să le spun câteva căi bune pe care le sintetizasem. Făcându-mi datoria astfel, m-am simțit ușurată și împăcată.