de Lilieth, Honduras

În octombrie 2018, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Șase luni mai târziu, am fost aleasă drept diacon de udare în biserica mea. Am avut multe greutăți la început, când mi-am asumat această datorie, dar după rugăciune și părtășie împreună cu frații și surorile mele, am început treptat să stăpânesc niște principii și am obținut câteva rezultate în datoria mea. În timpul meu liber, practicam și scrierea articolelor cu mărturii bazate pe experiențe, reflectam adesea asupra mea și mă simțeam foarte împlinită în fiecare zi.

Într-o zi din ianuarie 2022, conducătorul meu mi-a spus: „Ai făcut ceva progrese privind intrarea ta în viață, așa că ne-ar plăcea să te alegem să fii predicator. Ai fi dispusă s-o faci?” Am fost un pic neliniștită și am zis: „Îmi voi da toată silința.” Conducătorul a spus apoi: „Articolele cu mărturii bazate pe experiențe pe care le-ai scris sunt foarte bune. Doar frații și surorile care acordă atenție intrării lor în viață pot sluji drept predicatori, deoarece ei chiar pot rezolva problemele și dificultățile fraților și surorilor lor.” Când am auzit asta din partea conducătorului, am fost fericită. Am simțit că el mă prețuia și mă aprecia cu adevărat, așa că nu am putut să-i dezamăgesc pe toți și am vrut să le arăt că puteam face bine această slujbă. După aceea, conducătorul m-a făcut responsabilă de lucrarea mai multor biserici și m-a învățat multe principii. Sfera lucrării era mai largă și erau și multe sarcini de care eram responsabilă, așa că eram stresată și puțin îngrijorată că nu aveam să fiu capabilă s-o fac. Am văzut că niște frați și surori care făceau aceeași datorie ca mine erau familiarizați cu lucrarea, dar eu eram novice în datoria asta și nu știam cum s-o fac. Am vrut să-mi exprim dificultățile, dar apoi m-am gândit la complimentele din partea conducătorului meu. M-am îngrijorat și m-am gândit: „Dacă ar ști că nu înțeleg cum să fac această lucrare, oare ce ar crede despre mine? Ar crede că nu pot s-o fac și că a fost o greșeală să mă aleagă? În plus, acum sunt predicator. Dacă nici măcar nu sunt familiarizată cu lucrarea, cum i-aș putea ajuta și sprijini pe conducătorii bisericii?” A fost foarte stresant pentru mine să mă gândesc la asta, dar am fost prea stânjenită să-i împărtășesc lupta mea conducătorului.

Odată, când conducătorul nostru superior discuta cu noi despre lucrarea noastră, am văzut că sora Silvia și fratele Ricardo răspundeau activ întrebărilor conducătorului și știau și cum să se ocupe de fiecare aspect al lucrării. Atunci când conducătorul m-a întrebat: „Tu ai vreo dificultate?”, m-am gândit: „Facem cu toții aceeași datorie. Dacă spun că da, oare ce va crede conducătorul despre mine? Oare va crede că sunt incompetentă?” Așa că am mințit și am spus că nu am nicio problemă. Ulterior, rareori vorbeam când ne întâlneam cu conducătorul. Chiar și atunci când vorbeam, mereu mă gândeam mai întâi cum să răspund ca să-i împiedic pe ceilalți să vadă că erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam și să mă desconsidere. În felul acesta, am continuat să mă ascund și să mă prefac, m-am simțit foarte ținută în frâu și am devenit din ce în ce mai pasivă în datoria mea. Ba chiar am vrut să nu mai merg la adunări. Dar chiar și așa, nu am vrut să mă destăinui fraților și surorilor cu privire la starea mea. Voiam doar să le arăt celorlalți partea mea bună. Într-o zi, am stabilit o întâlnire cu doi conducători ai bisericii, pentru a afla despre starea lucrării din cadrul bisericii. Când i-am întâlnit, unul dintre ei a spus, entuziasmat: „E grozav că ești la conducerea lucrării noastre! Îmi place să particip la adunări cu tine și te admir de fiecare dată când îți ascult părtășia. Sper ca, în viitor, să pot fi ca tine.” Celălalt conducător a spus: „Ne simțim bine făcându-ne datoria împreună cu tine. Părtășia ta ne aduce mereu lumină.” Pe atunci, am vrut să le spun să nu mă admire atât de mult, că aveam și eu dificultăți în datoria mea și că, sub presiune, deveneam negativă. Însă apoi m-am gândit: „Dacă le spun adevărul, oare mă vor mai admira la fel de mult în viitor? Vor mai veni la mine dacă vor avea întrebări?” În mine s-a dat o luptă și, în final, nu am spus adevărul. Altă dată, am avut o întrunire cu mai mulți conducători de biserică și diaconi. Au spus că nu puteau face niște sarcini și că aveau dificultăți. I-am consolat: „Nu vă faceți griji, abia am început cu toții să ne facem îndatoririle. Încet, vom învăța aceste lucruri și vom putea să înțelegem.” În aparență, nimic din ceea ce am spus nu era greșit. Dar, de fapt, nici eu nu puteam face lucrarea. Eram îngrijorată că aveau să-mi vadă adevărata statură, așa că n-am îndrăznit să vorbesc sincer și doar le-am oferit puțină încurajare care nu le-a rezolvat deloc problemele. Întrucât continuam să mă ascund și să mă prefac, starea mea era foarte proastă, nu puteam simți îndrumarea Duhului Sfânt și mă simțeam epuizată din punct de vedere emoțional. Mă gândeam adesea: „De ce nu pot face lucrarea bisericii ca toți ceilalți?” Știam că ar fi trebuit să-mi caut conducătorul ca să-mi rezolv dificultățile, dar îmi făceam griji că, dacă i-aș fi vorbit despre ele, nu m-ar fi considerat potrivită pentru slujba mea. M-am gândit la început: am fost aleasă pentru datoria asta fiindcă toți spuneau că acordam destul de multă atenție intrării în viață. Sigur el credea că eram un om cu calibru bun care urmărea adevărul. Dacă ar ști că erau atâtea lucruri pe care nu le înțelegeam și că nu puteam face lucrarea bisericii, cu siguranță ar crede că a fost o greșeală să mă aleagă predicator. Gândindu-mă la asta, mi-a fost și mai frică să vorbesc. Starea mea s-a tot înrăutățit și trăiam în întuneric și suferință. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, nu știu cum să experimentez acest mediu. Te rog să mă conduci și să mă îndrumi!”

Odată, la o adunare, conducătorul nostru superior ne-a întrebat despre experiența noastră din această perioadă. Ceilalți au vorbit deschis despre corupția și neajunsurile din îndatoririle lor, iar eu am găsit curajul de a vorbi despre propria stare. Conducătorul și-a folosit experiența ca să mă ajute și a spus: „În calitate de conducători și lucrători, nu este nevoie să înțelegeți bine totul în datoria voastră. Această idee e greșită. Suntem doar oameni de rând, așa că e normal să nu înțelegem și să vedem unele lucruri așa cum sunt. Dar dacă vrem să fim niște atotștiutori și nu ne putem trata corect deficiențele și, dacă vrem să ne menținem statutul și imaginea, purtăm măști ca să ne deghizăm, să-i înșelăm pe alții și nu-i lăsăm niciodată pe ceilalți să ne vadă adevărata statură, atunci viața va fi dureroasă.” Apoi, conducătorul mi-a trimis câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum puteți să fiți oameni care sunt obișnuiți și normali? Cum puteți voi, după cum spune Dumnezeu, să vă asumați locul adecvat al unei ființe create – cum puteți să nu încercați să fiți supraoameni sau vreun personaj ilustru? […] Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui. Nu te preface și nu afișa o mască. Mai întâi, deschide-te cu privire la ce gândești în inimă, cu privire la adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. Ca urmare, preocupările și barierele tale, precum și suspiciunile dintre tine și ceilalți vor fi eliminate. Mai ești împiedicat și de altceva. Întotdeauna te consideri șeful echipei, un conducător, un lucrător sau o persoană cu un titlu, un statut și o reputație: dacă spui că nu înțelegi ceva sau că nu poți face ceva, nu te denigrezi? Când lași deoparte aceste obstacole din inima ta, când nu te mai consideri un conducător sau un lucrător și când nu te mai gândești că ești mai bun decât alți oameni și simți că ești o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți și că există unele domenii în care ești inferior altora – când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această atitudine, efectul e diferit, la fel cum e și atmosfera. Dacă, în inima ta, întotdeauna ai îndoieli, dacă întotdeauna te simți stresat și împiedicat și dacă vrei să te eliberezi de aceste lucruri, dar nu poți, atunci ar trebui să te rogi serios lui Dumnezeu, să reflectezi asupra ta, să-ți vezi neajunsurile și să tinzi spre adevăr. Dacă poți să pui adevărul în practică, vei obține rezultate. Orice faci, nu vorbi și nu acționa dintr-o anumită funcție sau folosind un anumit titlu. Mai întâi, lasă toate acestea deoparte și consideră-te o persoană obișnuită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). „Dacă, în inima ta, îți este clar ce fel de persoană ești, care îți este esența, care îți sunt eșecurile și ce corupție dezvălui, ar trebui să ai părtășie deschis cu privire la asta cu alte persoane, astfel încât să poată vedea care-ți este adevărata stare, care îți sunt gândurile și opiniile, astfel încât să știe ce cunoștințe ai despre asemenea lucruri. Orice ai face, nu te preface și nu afișa o mască, nu-ți ascunde propria corupție și propriile eșecuri de alții, astfel încât nimeni să nu le cunoască. Acest tip de comportament fals este un obstacol în inima ta și este, de asemenea, o fire coruptă și îi poate împiedica pe oameni să se pocăiască și să se schimbe. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să reții pentru reflecție și disecție lucrurile false precum laudele pe care ți le aduc alții, gloria cu care te acoperă și coroanele pe care ți le oferă. Trebuie să vezi răul pe care ți-l fac aceste lucruri. Făcând astfel, îți vei cunoaște propria măsură, vei obține cunoaștere de sine și nu te vei mai vedea drept un supraom sau vreun personaj măreț. Odată ce ai o astfel de cunoaștere de sine, devine ușor pentru tine să accepți adevărul, să accepți în inima ta cuvintele lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu îi cere omului, să accepți mântuirea ta de către Creator, să fii neclintit o persoană obișnuită, cineva care este onest și de încredere și să stabilești o relație normală între tine – o ființă creată, și Dumnezeu – Creatorul. Asta este precis ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și este ceva ce le este pe deplin realizabil” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am început să reflectez asupra stării mele din acea perioadă. Când l-am auzit pe conducător spunând că am fost aleasă ca să fiu predicator fiindcă acordam atenție intrării în viață, am devenit mândră și mulțumită de mine. Am simțit că am fost selectată pentru o slujbă atât de importantă fiindcă urmăream adevărul și eram capabilă să lucrez. Dar când am început, de fapt, să fac această datorie, am văzut că nu înțelegeam mult din lucrare. Nu pricepeam unele dintre principii și simțeam multă presiune, așa că adesea eram negativă. Dar nu am vorbit deschis despre adevărata mea stare și mi-am înșelat conducătorul, spunând că nu aveam probleme, fiindcă îmi era teamă că el avea să creadă că nu eram calificată. Când i-am auzit pe conducătorii bisericii lăudându-mă și chiar considerându-mă un model, deși știam că ar trebui să vorbesc deschis despre corupția și neajunsurile mele și să le spun despre adevărata mea statură, mi-am făcut griji că nu aveau să mă mai aprecieze după ce aflau faptele. Din cauza asta, că n-am spus nimic. Chiar și atunci când conducătorii și diaconii mi-au pus niște întrebări la care era clar că nu știam să răspund, nu am vorbit deschis și nu am discutat lucrurile cu ei. M-am prefăcut că înțelegeam când nu înțelegeam și am răspuns prin cuvinte superficiale. M-am prefăcut și am dat impresii false de nenumărate ori, doar fiindcă eram fixată pe titlul de „predicator”. Credeam că, în calitate de predicator, trebuia să înțeleg și să cunosc mai multe decât ceilalți, că n-ar trebui să am neajunsuri, să fiu negativă sau slabă. Credeam că asta era singura cale prin care ceilalți să mă admire și să mă aprobe. Ca să-mi mențin statutul și imaginea, mi-am pus o mască pentru a mă ascunde și m-am prefăcut a fi o persoană necoruptă. Chiar și când mă simțeam chinuită, negativă și slabă, pentru a-mi menține titlul de „predicator”, preferam să plâng în taină și singură decât să-mi deschid inima și să cer ajutor. Era prea greu și obositor să port acest titlu. Când biserica m-a ales predicator, mi-a oferit o șansă de a practica și mi-a permis să caut și să înțeleg mai mult adevăr în datoria mea. Dar eu nu am urmat calea cea dreaptă. Am folosit această șansă ca să urmăresc faima și statutul. Nu mă împotriveam intenției lui Dumnezeu? Dumnezeu nu vrea ca noi să căutăm să fim supraoameni sau oameni măreți. El vrea să stăm în locul nostru de ființe create și să fim oameni de rând, obișnuiți, să urmărim adevărul într-un mod realist, să ne înfruntăm sincer neajunsurile și, pentru probleme pe care nu le înțelegem, să vorbim deschis cu frații și surorile și să căutăm ajutor. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o avem. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am avut un mai mare sentiment de libertate.

Ulterior, am citit niște mărturii bazate pe experiențe scrise de câțiva frați și surori, care făceau trimiteri la cuvintele lui Dumnezeu, specifice pentru starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Într-un alt fragment, Dumnezeu a dezvăluit natura și consecințele urmăririi statutului de către oameni. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va urî și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu urmăresc faimă, câștig și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Și mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, superioară printre oameni și care îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigul și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie eliminați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Am contemplat cuvântul lui Dumnezeu și am văzut că antihriștii sunt ipocriți care mereu se prefac și își ascund defectele. Ei nu spun niciodată adevărul și nu-i lasă niciodată pe ceilalți să le vadă partea slabă și se deghizează în oameni care înțeleg adevărul și nu au defecte. Ei fac asta pentru a câștiga laudele și admirația celorlalți, ca toți să-i urmeze și să-i venereze. Natura lor e deosebit de arogantă și înșelătoare. Am reflectat asupra comportamentului meu și am văzut că eram la fel ca un antihrist. Am pretins mereu că sunt atotștiutoare. Am vrut să mă aprecieze ceilalți, să creadă că am calibru bun și că pot rezolva orice probleme, ca ei să aibă un loc pentru mine în inimile lor, să mă înconjoare și să mă venereze. Eram atât de arogantă și absurdă! Tot ce gândeam și făceam era complet împotriva lui Dumnezeu. Mai ales când am văzut aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigul și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie eliminați”, am știut că acesta era avertismentul lui Dumnezeu pentru mine. Dacă mai continuam pe calea căutării faimei și statutului, cu siguranță aveam să fiu disprețuită și respinsă de Dumnezeu și, în cele din urmă, eliminată. M-am rugat lui Dumnezeu să-I spun că voiam să mă căiesc, că nu voiam să-mi pierd șansa la mântuire și că eram dispusă să urmăresc să fiu o persoană pură și onestă.

A doua zi, conducătorul mi-a spus despre ce conținut să am părtășie la următoarea adunare și mi-a cerut să mă pregătesc să o organizez. Apoi, m-a întrebat dacă am înțeles. De fapt, atunci nu prea înțelegeam, dar mă temeam că el avea să creadă că am calibru slab, așa că am mințit și-am zis că am înțeles. Însă când am început efectiv pregătirile, n-am știut pe care dintre cuvintele lui Dumnezeu să le caut. Eram extrem de agitată, palmele îmi transpirau și nu știam ce să fac, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic, am fost prea profund coruptă de Satana. Încă mai sunt constrânsă de reputație și statut. Nu pot să mă răzvrătesc împotriva trupului meu și să fiu sinceră. Te rog să mă conduci ca să găsesc o cale de practică!” În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Unii oameni sunt promovați și cultivați de biserică, primind o șansă bună de a instrui. Acesta e un lucru bun. Se poate spune că au fost ridicați și au primit har de la Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să-și facă datoria? Primul principiu pe care ar trebui să-l respecte este să înțeleagă adevărul. Când nu înțeleg adevărul, trebuie să-l caute și, dacă tot nu înțeleg după ce au căutat singuri, pot găsi pe cineva care-l înțelege pentru a avea părtășie și pentru a căuta împreună, ceea ce va face ca rezolvarea problemei să fie mai rapidă și mai promptă. Lucrurile merg prea încet dacă te concentrezi doar pe a petrece mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu de unul singur și chibzuind la aceste cuvinte pentru a obține înțelegerea adevărului și a rezolva problema; conform zicalei: «Remediile lente nu pot răspunde nevoilor urgente.» Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să lucrezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără vreo întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi pe deplin adevărul și nu ai adevărul-realitate – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că ai adevărul-realitate; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și cultivare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui lider. Ar trebui să ai acest motiv. Dacă, după ce ești promovat și devii conducător sau lucrător, începi să-ți impui statutul și crezi că ești o persoană care urmărește adevărul și că ai adevărul-realitate – și, dacă, indiferent ce probleme au frații și surorile, pretinzi că înțelegi și că ești spiritual – atunci acesta este un mod nesăbuit de a fi și este ca al fariseilor ipocriți. Trebuie să vorbești și să acționezi sincer. Când nu înțelegi, îi poți întreba pe alții sau poți căuta părtășie de la Cel de mai sus – nu este nimic rușinos în toate acestea. Chiar dacă nu întrebi, cel de mai sus tot îți va cunoaște adevărata statură și va ști că adevărul-realitate lipsește din tine. Căutarea și părtășia sunt ceea ce s-ar cuveni să faci; acesta este motivul care ar trebui găsit în umanitatea normală și principiul pe care ar trebui să-l respecte conducătorii și lucrătorii. Nu este ceva de care să-ți fie rușine” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că biserica mă alesese să fiu predicator ca să-mi dea o șansă la practică și ca să pot învăța cum să fac lucrarea în datoria mea. Asta nu însemna că eram mai bună decât ceilalți sau că știam totul. Abia începusem această datorie, așadar era întru totul normal să existe multe lucrări pe care nu le puteam face și ale căror principii nu le pricepeam. De asemenea, faptul că puteam scrie mărturii bazate pe experiențe însemna doar că experimentam și înțelegeam superficial cuvântul lui Dumnezeu, nu că înțelegeam adevărul și că dețineam realitățile lui. Trebuia să-mi tratez corect neajunsurile și deficiențele și, când nu înțelegeam lucrurile, să mă destăinui și să caut să am părtășie cu frații și surorile mele. Nu era nimic rușinos în asta. A fost rușinos să pretind că înțeleg atunci când nu înțelegeam, ceea ce a rezultat în multe probleme care nu au fost rezolvate la timp, lucru care a întârziat lucrarea bisericii. În plus, mi-am pierdut în mod repetat șansa de a căuta adevărul și am trăit în negativitate. Eram atât de nesăbuită! Nu puteam continua așa. Trebuia să-mi îndrept intențiile, să mă destăinui, să caut și să am părtășie cu frații și surorile mele și să-mi îndeplinesc bine datoria. După aceea, mi-am consultat conducătorul în privința lucrurilor pe care nu le înțelegeam sau care nu-mi erau clare, iar el a avut părtășie cu mine, răbdător. Gândeam mult mai limpede. Întrunirea a ajuns să fie foarte eficientă, iar eu m-am simțit relaxată și liniștită.

Acum, când îmi fac datoria, tot mai întâlnesc multe probleme și dificultăți, dar mă pot ruga și baza pe Dumnezeu și caut adesea ajutorul fraților și surorilor mele. În timpul întrunirilor, mă destăinui și eu fraților și surorilor mele și-i las să-mi vadă corupția și neajunsurile. Făcând asta, mă simt foarte liniștită și în siguranță. Slavă Ție, Dumnezeule!