de Martha, Italia

În ianuarie 2021, proiectul de care eram responsabilă era aproape gata. Frații și surorile mele au fost transferați treptat la alte îndatoriri, până când am rămas doar eu și câteva partenere ca să terminăm treaba. La acel moment, am crezut că, deși nu era multă treabă de făcut, trebuia să o duc la bun sfârșit cu conștiinciozitate. Spre surprinderea mea, într-o zi am aflat că una dintre partenerele mele fusese promovată ca responsabilă cu evanghelizarea. Acest lucru m-a neliniștit și am rămas cu un gust amar. „De ce nu am fost promovată eu? Nu aș putea fi și eu supraveghetoare?” Apoi m-am gândit: „Poate conducătorii cred că ea este o lucrătoare mai capabilă și de asta a fost promovată prima. Oricum, încă nu mi-am terminat treaba aici; odată ce va fi gata, probabil că ni se vor rândui alte sarcini.” La scurt timp, însă, mai multe partenere au fost și ele promovate treptat ca supraveghetoare, iar unele chiar au fost alese conducătoare. Aceste vești m-au deranjat și mai mult. „Toate au devenit conducătoare, lucrătoare sau supraveghetoare, dar eu n-am avansat deloc. Ba chiar trebuie să le preiau toate sarcinile și se pare că voi fi responsabilă de tot până la sfârșit. Toate am făcut aceeași lucrare, așa că de ce sunt promovate în locul meu? Sunt chiar atât de slabă? Acum sunt cea mai slabă dintre toate. Oare conducătorii mei cred că nu merit să fiu cultivată? Au prejudecăți în privința mea? Chiar nu vreau să le preiau lucrarea; cu cât preiau mai mult, cu atât voi avea mai puțin timp pentru alte tipuri de lucrări. Până termin această lucrare, partenerele mele vor fi deja familiarizate cu lucrarea lor și vor fi stăpânit deja unele principii. Dacă, ulterior, voi fi trimisă ca să predic Evanghelia sau să ud nou-veniții, iar fosta mea parteneră devine supraveghetoarea mea, o diferență atât de mare va fi tare stânjenitoare!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai mâhnită. Când frații și surorile mele mi-au cerut să le preiau sarcinile, m-am opus cu tărie. Clocoteam de furie și nu voiam să fac asta. Mai mult de două zile, nu am încercat să învăț cum se fac sarcinile pe care mi le-au încredințat. Nu îmi păsa prea mult nici de propria lucrare. Am amânat să urmăresc lucrarea și nu m-am gândit la ce probleme trebuiau rezolvate sau la cum să fac lucrurile bine. Astfel, lucrarea a progresat foarte lent. Deși știam că trebuia să mă supun rânduielilor bisericii, eram lipsită de entuziasm, abătută și deznădăjduită. Îmi lipsea mereu motivația să îmi fac datoria. Am realizat că starea mea nu era corectă, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog, cerându-I luminarea și iluminarea, ca să mă pot cunoaște pe mine însămi.

După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a făcut să-mi înțeleg starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Momentan, vă îndepliniți cu toții îndatoririle cu normă întreagă. Nu sunteți constrânși sau legați de familie, căsătorie sau bogăție. Ați ieșit deja din aceste lucruri. Totuși, noțiunile, închipuirile, cunoașterea, intențiile și dorințele personale care vă umplu capul rămân pe deplin intacte. Așadar, când vine vorba de tot ceea ce implică reputația, statutul sau o oportunitate de a străluci – de exemplu, când auziți cum casa lui Dumnezeu plănuiește să educe diverse tipuri de indivizi talentați – inima fiecăruia dintre voi tresare de nerăbdare, fiecare dintre voi își dorește mereu să își facă un renume și să pășească în lumina reflectoarelor. Toți vreți să vă luptați pentru statut și reputație. Vă este rușine de acest lucru, dar v-ați simți prost dacă nu o faceți. Simțiți invidie, ură și vă plângeți oricând vedeți pe cineva remarcându-se și credeți că acest lucru este nedrept: «De ce nu pot să mă remarc? De ce alți oameni sunt mereu în lumina reflectoarelor? De ce mie nu-mi vine niciodată rândul?» Iar după aceea aveți resentimente, încercați să le reprimați, dar nu puteți. Vă rugați lui Dumnezeu și vă simțiți mai bine pentru o vreme, dar când întâlniți din nou acest gen de situație, tot nu o puteți depăși. Nu este aceasta o manifestare a unei staturi imature? Când oamenii sunt prinși în astfel de stări, nu cumva au căzut în capcana Satanei? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni. […] cu cât te vei lupta mai mult, cu atât mai întunecată va deveni inima ta și cu atât mai multă invidie și ură vei simți, iar dorința ta de a obține aceste lucruri va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a le obține, cu atât mai puțin capabil vei fi să le obții și, întrucât se întâmplă asta, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât vei fi mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât mai deficitară va deveni îndeplinirea datoriei tale, cu atât mai puțin folositor vei fi casei lui Dumnezeu. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți vei îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus starea. În acele zile, am fost foarte potrivnică și reticentă, pentru că dorința mea de a obține statut nu fusese îndeplinită. Când mi-am văzut partenerele promovate, mi s-a strâns inima. Speram să fiu și eu promovată, ca să pot obține statut și admirația oamenilor. Când am aflat că liderii mei nu intenționau să mă promoveze și m-au făcut să preiau lucrarea partenerelor mele, am fost invidioasă și am bănuit că aveau prejudecăți în privința mea sau chiar că mă desconsiderau. Gândindu-mă că, în ochii conducătorilor mei eram cea mai slabă și că mai multe dintre partenerele mele au fost promovate conducătoare sau supraveghetoare, în vreme ce eu nu aveam nicio funcție, mă simțeam groaznic și eram sfidătoare. Ba chiar mi-am vărsat furia pe datoria mea. Nu m-au preocupat deloc sarcinile care mi-au fost date și nu m-am implicat în propria lucrare. Dumnezeu a fost cu adevărat dezgustat să mă vadă trăind în această stare de răzvrătire! Mi-am amintit cum, înainte, jurasem să-mi fac datoria bine; acum, când i-am văzut pe alții cum sunt promovați, fără ca dorința mea de statut să fie satisfăcută, am devenit negativă și mi-am pierdut interesul față de datoria mea. Dorința mea de statut era prea puternică! A trebuit să caut repede adevărul, ca să îmi ameliorez starea.

După aceea, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre cum trebuie privite promovarea și cultivarea, iar ele m-au făcut să-mi schimb starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă tu crezi că ești potrivit să fii lider, că ai talent, calibru și umanitate pentru conducere, însă casa lui Dumnezeu nu te-a promovat, iar frații și surorile nu te-au ales, cum ar trebui să tratezi problema? Există aici o cale de practică pe care poți să o urmezi. Trebuie să te cunoști amănunțit. Uită-te să vezi dacă ceea ce este esențial este că ai o problemă cu umanitatea ta sau că revelația vreunui aspect al firii tale corupte îi dezgustă pe oameni; sau dacă este faptul că nu ai adevărul-realitate și nu ești convingător pentru alții sau că îndeplinirea datoriei tale nu este conform standardelor. Trebuie să reflectezi la toate aceste lucruri și să vezi unde, exact, lași de dorit. După ce ai reflectat un timp și ai aflat unde este problema ta, trebuie să cauți prompt adevărul ca să o rezolvi și să intri în adevărul-realitate și să te străduiești să obții o schimbare și să te maturizezi, astfel încât atunci când cei din jur o vor vedea, să spună: «Zilele acestea, a fost mult mai bun decât înainte. Lucrează cu toate forțele și-și ia profesia în serios și se concentrează în special la adevărurile-principii. Nu face lucrurile impetuos sau superficial și este mai conștiincios și mai responsabil cu lucrarea sa. Obișnuia să-i placă să se dea mare și să se mândrească în mod constant, însă acum este mult mai discret și nu mai este poruncitor. Chiar dacă este capabil să facă puține lucruri, nu se fălește cu asta, iar când termină ceva, reflectă în mod repetat asupra acelui lucru, de teamă să nu facă ceva greșit. Acționează cu mult mai multă precauție decât înainte și cu o inimă cu frică Dumnezeu – și, mai ales, poate să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva câteva probleme. Într-adevăr, s-a maturizat.» Cei din jurul tău care au interacționat cu tine o perioadă, vor descoperi că te-ai schimbat și maturizat în mod evident; în viața ta omenească, în conduita proprie și în tratarea aspectelor, precum și în atitudinea față de lucrarea ta și, deopotrivă, în modul în care tratezi adevărurile-principii, depui mai mult efort decât înainte și ești riguros în discursul și faptele tale. Frații și surorile văd toate acestea și le pun la inimă. Probabil, atunci, vei putea candida la următoarele alegeri și vei avea o speranță de a fi ales conducător. Dacă poți face cu adevărat vreo datorie importantă, vei câștiga binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă chiar ai o povară, ai un astfel de simț al responsabilității și-ți dorești să duci o povară, atunci grăbește-te și instruiește-te. Concentrează-te la practicarea adevărului și ajunge să acționezi principial. Odată ce vei avea experiență de viață și vei putea scrie articole de mărturie, te vei fi maturizat cu adevărat. Și dacă poți să fii martor pentru Dumnezeu, atunci cu siguranță poți câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Dacă Duhul Sfânt lucrează asupra ta înseamnă că Dumnezeu te favorizează și, cu Duhul Sfânt care te călăuzește, șansa ta va apărea în curând. Acum s-ar putea să ai o povară, dar statura ta este insuficientă și experiența de viață prea superficială, așadar, chiar dacă ai deveni lider, ai fi predispus să te prăbușești. Trebuie să urmărești intrarea în viață, să-ți îndepărtezi mai întâi dorințele extravagante, să fii de bunăvoie un adept și să ajungi să te supui lui Dumnezeu cu adevărat, fără cuvinte de nemulțumire față de orice orchestrează sau rânduiește El. Când vei avea această statură, va veni și oportunitatea ta. Este un lucru bun că-ți dorești să preiei o sarcină grea, că ai această povară. Arată că ai o inimă proactivă care caută să progreseze și că vrei să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și să urmezi voia Lui. Aceasta nu este o ambiție, ci o adevărată povară; este responsabilitatea celor care urmăresc adevărul și obiectul căutării lor. Nu ai motive egoiste și nu-ți urmărești interesele, dar a fi martor pentru Dumnezeu și să-L mulțumești – aceasta este lucrul cel mai binecuvântat de Dumnezeu și El va face aranjamentele potrivite pentru tine. […] Intenția lui Dumnezeu este să câștige mai mulți oameni care pot să fie martori pentru El; este să-i desăvârșească pe toți cei care Îl iubesc și să facă un grup de oameni care sunt în asentiment cu El cât mai curând posibil. Prin urmare, în casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul au perspective mărețe, iar perspectivele celor care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu sunt nelimitate. Toată lumea ar trebui să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Este într-adevăr un lucru pozitiv să ai această povară și este ceva ce ar trebui să aibă cei cu conștiință și rațiune, dar nu toată lumea va putea neapărat să-și asume o sarcină grea. De unde vine această discrepanță? Oricare ar fi punctele forte sau capacitățile tale și oricât de mare ar fi coeficientul tău de inteligență, cruciale sunt căutarea ta și calea pe care mergi” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (6)”]. În cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că promovarea și cultivarea noastră depinde de ce urmărim și de calea noastră. Dacă urmărim adevărul, purtăm cu adevărat o povară și avem puțin calibru și talent, biserica ne va oferi oportunități de promovare și cultivare, lăsându-ne să supraveghem o lucrare. Dacă noi, însă, nu urmărim adevărul, ci numai reputație și statut, alegând calea greșită, atunci, chiar dacă devenim conducători, nu rezistăm multă vreme. Am aplicat cuvântul lui Dumnezeu în cazul meu și mi-a fost rușine. Am văzut că nu eram deloc rezonabilă și că nu mă cunoșteam deloc. Am crezut că eram deosebit de capabilă și bună și că, dacă surorile mele partenere erau promovate, asta însemna că și eu meritam să fiu promovată. Nu am reflectat asupra mea și nu am ajuns să înțeleg dacă eram cu adevărat cineva care urmărea adevărul, dacă umanitatea mea era calificată și dacă aș putea într-adevăr să duc povara lucrării. În loc de asta, fără să mă gândesc, m-am comparat cu alții și am urmărit promovarea. Mereu am vrut să dovedesc că eram la fel de bună ca oricine altcineva și să obțin un statut înalt, ca să mă laud în fața mai multor oameni și ca să-i fac pe alții să mă admire. Mereu mi-am făcut datoria cu propriile ambiții și dorințe, deci, chiar dacă deveneam conducătoare sau lucrătoare, tot aș fi lucrat pentru reputație și statut și ar fi fost imposibil să-mi fac datoria bine. Faptul că nu eram conducătoare era o protecție pentru mine. Mă gândeam cum putea cineva cu rațiune adevărată să se supună, să reflecteze, să se cunoască pe sine și să fie mulțumit să-și facă datoria bine în această situație. Ar reflecta și asupra propriilor neajunsuri și deficiențe, ar căuta adevărul ca să-și rezolve problemele și s-ar strădui să progreseze și să se schimbe. Reflectând asupra mea pe baza cuvântului lui Dumnezeu, am văzut că, de fapt, aveam calibru mediu și nu eram cineva care urmărea adevărul. Eram doar mulțumită să-mi termin sarcinile zilnice și nu mă concentram să înțeleg și să-mi înlătur firea coruptă. După ani de credință în Dumnezeu, tot eram foarte competitivă. În ceea ce privește reputația și statutul meu, mi-am făcut griji mereu pentru obținerea sau pierderea lor. Când nu obțineam statut, chiar îmi vărsam furia pe datoria mea și neglijam lucrarea. În ce sens dețineam vreun adevăr-realitate? În ciuda acestui fapt, tot îmi doream să fiu promovată. Chiar nu aveam nicio fărâmă de cunoaștere de sine! Știam că nu trebuia să mai alerg orbește după reputație și statut. Ar trebui să fiu supusă și să-mi fac datoria actuală într-o manieră realistă. Acestea sunt umanitatea și rațiunea pe care se cuvine să le am. Când am realizat asta, nu am mai fost tulburată și constrânsă de această situație și am început să progresez firesc în lucrarea curentă. Am început și să mă gândesc cum fac lucrarea de încheiere mai detaliat și mai temeinic, ca să pot termina fără regrete. Practicând în acest fel, m-am simțit foarte în siguranță.

După ceva timp, biserica a rânduit ca eu să supraveghez lucrarea de udare a unei biserici. Când am auzit această rânduială, am avut sentimente contradictorii. M-am simțit stânjenită și rușinată. Înțelesesem greșit și presupusesem că liderii mei aveau prejudecăți împotriva mea și că nu mă promovaseră sau cultivaseră intenționat. Asta a fost în întregime consecința dorinței mele puternice de statut. În zilele ce au urmat, când întâlneam lucruri pe care nu le înțelegeam, căutam răspunsuri cu partenerele mele și-mi petreceam aproape tot timpul cu lucrarea de udare. După un timp, totuși, lucrarea nu a fost destul de eficientă. Abia atunci am realizat că aveam multe deficiențe. De asemenea, am realizat că, și cu statut, era imposibil să lucrez bine dacă îmi lipsea adevărul. Astfel mi-a fost și mai rușine cu ambiția măreață pe care o avusesem, de a fi conducătoare. În acea perioadă, nu m-am mai gândit cum să-i fac pe alții să mă admire, ci numai cum să îndeplinesc lucrarea de udare bine. Am avut o atitudine mai realistă față de datoria mea. Astfel, am crezut că mă schimbasem puțin și că puteam să-mi fac datoria liniștită și să mă ocup de sarcina cuvenită. Când, însă, m-am confruntat cu alt mediu, dorința mea de statut a fost din nou expusă.

În iunie 2021, biserica a rânduit să preiau un alt proiect, cu un volum de muncă mai mare și un termen limită scurt. Cu toate că ne confruntam cu multe greutăți, prin efortul nostru comun, după câteva luni, lucrarea noastră a început să devină mai eficientă, iar, până la sfârșit, dublaserăm volumul de muncă față de anul anterior. Eram foarte mândră și simțeam că am avut un rol în obținerea acestor rezultate. Dacă liderii voiau să promoveze pe cineva, probabil că s-ar fi gândit la mine. În următoarele câteva zile, i-am auzit de multe ori pe conducători discutând despre promovarea și cultivarea oamenilor, iar din când în când am auzit numele unor frați și surori pe care îi cunoșteam. Mintea mea a început să se agite din nou: „Am mai fost conducătoare și lucrătoare, iar recent am fost eficientă în datoria mea, așa că de ce nu au luat în considerare conducătorii promovarea mea? Oare au văzut cum sunt cu adevărat și au decis că nu sunt o persoană care urmărește adevărul? Oare cred că sunt cineva care se poate ocupa doar de lucruri exterioare? Dacă asta cred, oare voi avea vreodată șansa să fiu promovată și cultivată?” Acest gând făcea ca viitorul să pară sumbru. Am simțit că, oricât de mult urmăream asta, lucrurile aveau să fie mereu la fel; nu aveam niciodată vreo speranță să fiu promovată. Începusem chiar să am prejudecăți împotriva conducătorilor. Uneori, când conducătorii vorbeau cu mine, pur și simplu îi ignoram. Vorbeam cât mai puțin și nici nu-mi plăcea să le văd pe surorile mele în preajmă. Arătam mereu posomorâtă, nu voiam să vorbesc mult și voiam să-mi petrec tot timpul singură. Fără să-mi dau seama, am încetat să duc o povară în datoria mea. Am simțit că, oricât de bine mă descurcam, conducătorii nu puteau vedea efortul și consumul meu, așa că de ce să lucrez atât de mult? Lucram doar cât să mă descurc.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. […] Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. În cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii prețuiesc mai ales reputația și statutul și le consideră mai importante decât orice altceva. Când nu primesc statut, credința în Dumnezeu îi plictisește. Nu sunt deloc sinceri în credința lor în Dumnezeu sau în îndatoriri și cu atât mai puțin le fac pentru a înțelege adevărul. Le fac, în schimb, ca să obțină reputație și statut și ca să facă mai mulți oameni să-i admire și să-i aprecieze. Firile antihriștilor sunt deosebit de rele. M-am gândit că mereu am urmărit să fiu promovată și cultivată, iar când ambițiile și dorințele mele nu au fost satisfăcute, am devenit negativă și lipsită de motivație. Urmărirea reputației și statutului îmi scăpaseră deja de sub control; am dezvăluit aceeași fire ca a unui antihrist. Mă gândeam cum, în timpul școlii, luasem otrăvurile satanice „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Un soldat care nu vrea să fie general nu este un soldat bun” drept legi de supraviețuire, căutând să iau cele mai bune note. Dacă nu luam locul întâi, trebuia, cel puțin, să fiu o studentă cu performanțe deosebite și să câștig lauda și respectul colegilor mei de clasă și al profesorilor. După ce am început să cred în Dumnezeu, am avut statutul ca țel personal, crezând că, dacă aveam un statut înalt, puteam avea un loc în biserică, puteam să-mi fac simțită prezența, să fac mai mulți oameni să mă aprecieze și să-mi fac vocea auzită. Astfel, când lucrarea bisericii a avut nevoie urgent de oameni, iar conducătorii nu m-au promovat, am devenit negativă și nefericită, nu aveam niciun chef să-mi fac datoria și chiar simțeam că nu exista nicio direcție sau țel de urmărit în credința mea în Dumnezeu. Abia atunci am văzut clar că urmărirea reputației și a statutului a devenit natura mea. Indiferent din ce grup de oameni făceam parte, întotdeauna voiam să fiu lăudată și admirată de alții și uram să fiu lăsată în urmă. Când conducătorii mă apreciau și mă promovau să fac lucrări importante, eram foarte mulțumită și energică în datoria mea; fără aprecierea și promovarea din partea lor, deveneam negativă și ostilă, îmi făceam îndatoririle de mântuială, înaintând fără direcție, și chiar voiam să renunț la tot. Deodată am realizat că eram în mare pericol dacă mai continuam așa!

După aceea, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Lui Dumnezeu Îi plac oamenii care urmăresc adevărul, iar oamenii pe care îi detestă cel mai mult sunt cei care urmăresc faima, câștigul și statutul. Unii oameni prețuiesc într-adevăr statutul și reputația, sunt profund atașați de ele, nu suportă să renunțe la ele. Ei simt întotdeauna că fără acestea nu există bucurie sau speranță în faptul de a trăi, că în această viață există speranță doar când trăiesc pentru statut și reputație și, chiar dacă au puțină faimă, vor continua să lupte, fără să renunțe niciodată. Dacă aceasta este gândirea și perspectiva ta, dacă inima ta este plină de astfel de lucruri, atunci ești incapabil să iubești și să urmărești adevărul, îți lipsesc direcția corectă și obiectivele potrivite în credința ta în Dumnezeu și ești incapabil să urmărești cunoașterea de sine, să lepezi stricăciunea și să trăiești chipul omului; lași lucrurile în voia lor când îți faci datoria, ești lipsit de orice simț al responsabilității și te mulțumești doar să nu faci răul, să nu provoci tulburări, să nu fii îndepărtat. Ar putea astfel de oameni să-și facă datoria la un standard acceptabil? Și ar putea fi mântuiți de Dumnezeu? Imposibil. Când acționezi de dragul reputației și al statutului, chiar te gândești: «Atât timp cât ceea ce fac nu este o faptă rea și nu constituie o tulburare, atunci, chiar dacă motivul meu este greșit, nimeni nu poate să-l vadă sau să mă condamne.» Tu nu știi că Dumnezeu scrutează totul amănunțit. Dacă nu accepți sau nu practici adevărul și ești disprețuit și respins de Dumnezeu, totul s-a terminat pentru tine. Toți cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu se cred deștepți; de fapt, ei nici măcar nu știu când L-au ofensat. Unii oameni nu văd aceste lucruri clar; ei se gândesc: «Eu caut reputația și statutul doar pentru a face mai mult, pentru a-mi asuma mai multe responsabilități. Asta nu constituie o perturbare sau o tulburare a lucrării bisericii și cu siguranță nu dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Nu este o problemă majoră. Pur și simplu îmi iubesc și-mi protejez statutul, dar aceasta nu este o faptă rea.» La suprafață, o astfel de căutare poate părea a nu fi o faptă rea, dar la ce duce în cele din urmă? Vor câștiga astfel de oameni adevărul? Vor dobândi ei mântuirea? Categoric nu. Așadar, urmărirea reputației și a statutului nu este calea cea bună – merge exact în direcția opusă căutării adevărului. În concluzie, indiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să lași aceste lucruri deoparte, atunci ele îți vor afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria într-un fel care e conform standardului, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată care să fie conform standardului. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care sunt conform standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat, și vei da de o fundătură” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am îngrozit și am simțit că Dumnezeu mă avertiza. Dacă prețuiam în continuare statutul și credeam că viața nu oferea nicio plăcere sau speranță fără statut și roluri importante, o astfel de urmărire era o competiție pentru statut și împotrivire față de Dumnezeu, pentru că nu mă purtam și nu-mi făceam datoria din postura unei ființe create. Continuând așa, fără să mă pocăiesc, aveam să fiu trimisă în iad și pedepsită! Speriată și tremurând, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu de mai multe ori la rând și am simțit din inimă că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu poate fi ofensată. Înainte, credeam că oamenii au firi corupte, deci era foarte normală urmărirea reputației și statutului. Cine nu vrea să-și îmbunătățească poziția? Astfel, nu mi-am luat în serios dezvăluirile de corupție din domeniul acesta. Deși uneori eram negativă, în câteva zile mă simțeam mai bine. Asta nu îmi întârzia prea mult lucrarea, iar eu nu făceam nimic deplasat, așa că nu o consideram o problemă mare. Abia acum, contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ceva. Urmărirea reputației și statutului este o fire satanică, este în conflict cu Dumnezeu și este calea împotrivirii față de El. Nu duce nicăieri! M-am gândit la arhanghel, al cărui statut era deja destul de înalt la început, dar care tot nu era mulțumit. Voia să fie la egalitate cu Dumnezeu și, în final, Dumnezeu l-a aruncat în văzduh. Nu mă purtam și eu așa? Mă ocupam deja de o lucrare în biserică și tot nu eram mulțumită. Nu m-am străduit să obțin cele mai bune rezultate în propria datorie. M-am străduit, în schimb, din toată inima, să obțin un statut mai înalt, să fac o lucrare grozavă ca să mă laud și să-i fac pe oameni să mă admire. Dacă dorința nu-mi era îndeplinită, deveneam negativă, încetineam în lucrarea mea și începeam să fac lucrurile de mântuială. Uneori, chiar am vrut să mă retrag de tot. Nu îmi păsa deloc dacă lucrarea bisericii suferea pierderi. Ambițiile și dorințele mele erau de-a dreptul copleșitoare. Unde era frica de Dumnezeu din inima mea? Aveam vreo supunere față de Dumnezeu? Faptul că am urmărit mereu reputația și statutul, neglijându-mi îndatoririle, nu numai că mi-a întârziat intrarea în viață, dar a prejudiciat și lucrarea bisericii. Mergeam pe calea împotrivirii față de Dumnezeu, deci cum putea El să nu mă deteste? Gândindu-mă la asta, am simțit frică și regret. M-am rugat repede la Dumnezeu ca să mă pocăiesc, nevrând să mai urmăresc reputația și statutul.

Ulterior, am găsit calea să scap de reputație și de statut în cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ca membru al omenirii create, un om trebuie să își păstreze poziția și să se poarte conștiincios. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii o persoană măreață, un supraom sau un individ distins și nu căuta să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate ființe create este ceva vrednic de laudă și scopul pe care ființele create ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că a urmări statutul, a urmări să fii o persoană grozavă sau un supraom, este ceva ce Dumnezeu detestă. Ce ar trebui să urmărească oamenii este să fie ființe create autentice. După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am știut ce ar trebui să urmăresc: sunt o ființă creată, iar Dumnezeu știe cel mai bine ce datorie pot îndeplini și ce lucrare îmi pot asuma. Orice funcție aș avea, Dumnezeu vrea să vadă că pot urmări adevărul în mod corespunzător și că pot să-mi fac datoria de ființă creată într-o manieră realistă. Trebuie să renunț la ambițiile și dorințele mele și, orice datorie aș îndeplini, trebuie să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să-mi îndeplinesc propriile responsabilități cu sinceritate și, prin asta, să fiu eficientă în datoria mea. Asta ar trebui să fac ca ființă creată. După asta, nu m-a mai interesat dacă eram promovată. În schimb, contemplam conștient cum să fiu mai eficientă ca să obțin cele mai bune rezultate în datoria mea, mă rugam la Dumnezeu și căutam cu frații și surorile mele să rezolv lucrurile când se iveau dificultăți. După o perioadă de timp, am lucrat cu frații și surorile mele pentru a depăși niște dificultăți, iar eficiența muncii noastre a sporit, de asemenea.

În zilele ce au urmat, încă auzeam uneori că partenerii mei din trecut au fost promovați ca supraveghetori. Deși tot eram puțin dezamăgită, simțind că alții puteau deveni vizibili în urma promovării, în timp ce eu încă eram blocată în același loc, am realizat repede că, de fapt, era aceeași dorință a mea de statut. Astfel, m-am rugat repede lui Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva mea. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care sunt conform standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, scopurile mele erau clare în inima mea. Am văzut că statutul nu este predestinat oamenilor de către Dumnezeu. Oricare ar fi datoria noastră, noi ne îndeplinim responsabilitatea. Înseamnă și să ne folosim propriile abilități și funcții în locurile corecte. În cele din urmă, nu există funcții mai mari sau mai mici, iar a fi conducător sau supraveghetor nu înseamnă a avea statut sau a fi mai bun decât alții. Ceea ce Dumnezeu ne cere este să devenim ființe create, calificate, și să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor Lui. Numai acestea sunt țeluri potrivite. Dacă nu mă pot supune lui Dumnezeu, dacă nu mă pot ține de îndatoririle mele și doar urmăresc să urc pe scara socială și să obțin statut, este ceva rușinos și voi fi detestată și blestemată de Dumnezeu. Rugându-mă și citind cuvintele lui Dumnezeu, nu mai eram negativă și puteam să tratez această problemă corect și să-mi îndeplinesc datoria corespunzător.

După ce am trecut prin aceste lucruri, mi-am dat seama de intențiile bune ale lui Dumnezeu. Prin faptul că nu am fost promovată, El mă proteja. Dacă eu, cu iubirea mea pentru statut, chiar deveneam conducătoare sau lucrătoare, mergeam fără să vreau pe calea unui antihrist și sfârșeam prin a mă ruina. Acum pot fi supusă și cu picioarele pe pământ în datoria mea. Acesta este efectul cuvintelor lui Dumnezeu!