47. Minciuna aduce doar durere
Într-o zi din luna mai 2021, ne pregăteam să filmăm un videoclip cu fratele Luca cântând un solo și eu lucram la iluminatul scenei. La început am fost foarte atent și nu au existat probleme cu primele câteva înregistrări, așa că, treptat, m-am mai relaxat. Aproape terminasem filmarea când regizorul a spus că voia să încerce încă o dublă în mai multe moduri. Nu eram atent, așa că, atunci când am început să filmăm, încă mă uitam pe alt monitor și nu am observat decât când Luca a ieșit din zona iluminată. M-am grăbit să reglez lumina, dar n-am fost suficient de rapid, din această cauză capul lui Luca se vedea ieșind și intrând din nou în lumină. Filmarea era inutilizabilă. De obicei, când avem o problemă pe scenă, trebuia să-i cerem regizorului să mai tragă o dublă imediat, însă eu doar am ținut walkie-talkie-ul în mână, prea speriat să spun vreo vorbă. Cuvintele îmi stăteau pe limbă și mă simțeam foarte nehotărât. M-am gândit că acolo nu era doar regizorul, ci și mulți alți frați și surori. Dacă le spuneam că am făcut o greșeală atât de rudimentară, ce-ar fi crezut cu toții despre mine? Ar spune că am fost neglijent în datoria mea? Ar fi atât de stânjenitor! Dar nu mi-aș face datoria dacă n-aș spune nimic. Dacă filmarea ar fi folosită la editare, ar afecta direct calitatea videoclipului. În timp ce mă chinuiam să mă decid dacă să spun ceva sau nu, l-am auzit pe regizor zicând: „Stăm bine cu asta, hai s-o facem pe următoarea.” Am văzut că fratele care se ocupa de filmare deja își schimbase poziția stativului și aștepta, așa că am început să mă justific față de mine însumi, spunându-mi: „Filmarea s-a încheiat, dacă spun ceva acum, toată lumea va trebui să-și mute înapoi echipamentul și va fi o mare bătaie de cap. Ar trebui să nu spun nimic, oricum a fost doar prima din două duble și poate că nici nu va fi folosită. Și apoi, dacă oamenii nu se uită atent, probabil nici n-o s-o vadă.” Mă tot frământam în mintea mea, dar, în cele din urmă, am decis să nu spun nimic. După filmare, m-am simțit bântuit de vină, spunându-mi: „Oare nu am fost înșelător cu bună știință? Pot înșela oamenii, dar pot să-L înșel pe Dumnezeu?” Așa că l-am căutat pe regizor și i-am spus despre greșeala mea. Mi-a spus: „Am terminat filmările și toată lumea a împachetat. Ce sens mai are să-mi spui acum? De ce nu mi-ai spus atunci? Dacă ai fi făcut-o, nu ne-ar fi luat mult să o filmăm din nou.” Văzând dezamăgirea de pe chipul regizorului, m-am simțit și mai rău și voiam să-mi trag singur palme. De ce mi-a fost atât de greu să recunosc în fața tuturor că am greșit? De ce trebuia atât de mult efort doar ca să fiu onest? Îndurerat, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am făcut o greșeală în timp ce-mi îndeplineam datoria și nu am avut curaj s-o recunosc în fața tuturor pentru că m-am temut că mă vor critica și mă vor desconsidera. Acum, sunt consumat de vină. Te rog, îndrumă-mă să mă cunosc pe mine însumi.”
Apoi, am văzut că al lui Dumnezeu cuvânt spune: „Să spunem că ai avea de ales între două drumuri. Unul este drumul de a fi o persoană cinstită, a spune adevărul și ceea ce este în inima ta, a-ți împărtăși inima cu ceilalți sau a-ți recunoaște greșelile și a spune lucrurilor pe nume, arătându-le altora urâțenia corupției tale și făcându-te de rușine. Celălalt este drumul de a-ți oferi viața în martiriu pentru Dumnezeu și de a intra în Împărăția cerurilor când vei muri. Pe care îl alegi? Unii ar putea spune: «Aleg să renunț la viața mea pentru Dumnezeu. Sunt dispus să mor pentru El; după moarte, voi avea răsplata mea și voi intra în Împărăția cerurilor.» Jertfirea vieții pentru Dumnezeu poate fi realizată printr-un singur efort puternic de către cei cu hotărâre. Însă a practica adevărul și a fi o persoană cinstită pot fi realizate cu un astfel de efort? Nu pot, nici măcar cu două eforturi. Dacă ai voință când faci un lucru, îl poți face bine dintr-un singur efort; dar un singur exemplu de a spune adevărul fără o minciună nu te face o persoană cinstită odată pentru totdeauna. A fi o persoană cinstită presupune să îți schimbi firea, iar asta necesită zece sau douăzeci de ani de experiență. Trebuie să-ți înlături firea înșelătoare de minciuni și duplicitate înainte de a putea atinge standardul primar de a fi o persoană cinstită. Nu este ceva greu pentru toată lumea? Este o provocare enormă. Dumnezeu vrea acum să desăvârșească și să câștige un grup de oameni, iar toți cei care urmăresc adevărul trebuie să accepte judecata și mustrarea, încercările și rafinarea, al căror țel este să le înlăture firile înșelătoare și să-i transforme în oameni cinstiți, oameni care se supun lui Dumnezeu. Acesta nu este un lucru care poate fi realizat din prima; necesită credință adevărată și trebuie să înduri multe încercări și multă rafinare înainte de a-l putea obține. Dacă Dumnezeu ți-ar cere acum să fii o persoană cinstită și să spui adevărul, ceva ce implică faptele și viitorul și soarta ta, ale căror consecințe ar putea să nu fie în avantajul tău, iar ceilalți nu ar mai avea o părere bună despre tine și ai simți tu însuți că reputația ta a fost distrusă – în astfel de circumstanțe, ai putea să fii franc și să rostești adevărul? Ai mai putea să fii cinstit? Acesta este cel mai greu lucru de făcut, mult mai greu decât să renunți la viața ta. S-ar putea să spui: «A mă face să spun adevărul nu va fi de ajuns. Prefer să mor pentru Dumnezeu decât să spun adevărul. Nu vreau deloc să fiu o persoană cinstită. Aș prefera să mor decât să-i fac pe toți să mă privească cu dispreț și să creadă că sunt o persoană obișnuită.» Ce lucru arată aceste afirmații că oamenii prețuiesc cel mai mult? Ceea ce prețuiesc oamenii cel mai mult sunt statutul și reputația lor – lucruri care sunt controlate de firile lor satanice. Viața este pe al doilea loc. Dacă situația i-ar obliga, ei și-ar aduna puterea pentru a-și da viața, dar nu e ușor de renunțat la statut și reputație. Pentru oamenii care cred în Dumnezeu, a-și da viața nu este cel mai important lucru; Dumnezeu le cere oamenilor să accepte adevărul și să fie cu adevărat oameni cinstiți care spun orice se află în inimile lor, deschizându-se și expunându-se înaintea tuturor. E ușor de făcut asta? (Nu, nu e.) De fapt, Dumnezeu nu îți cere să renunți la viața ta. Viața nu ți-a fost dată de Dumnezeu? La ce I-ar folosi viața ta lui Dumnezeu? Dumnezeu nu o vrea. El vrea ca tu să vorbești sincer, să spui cine ești și ce crezi în inima ta. Poți să spui aceste lucruri? Aici, sarcina devine dificilă și poți spune: «Pune-mă să muncesc din greu și aș avea puterea să o fac. Pune-mă să-mi sacrific toate proprietățile și aș putea să o fac. Aș putea să-mi abandonez cu ușurință părinții și copiii, căsătoria și cariera. Dar să spun ce este în inima mea, să vorbesc sincer – acesta este singurul lucru pe care nu-l pot face.» Care este motivul pentru care nu o poți face? Este că, odată ce o faci, oricine te cunoaște sau îți este familiar, te va vedea diferit. Nu te va mai admira. Îți vei fi pierdut imaginea și vei fi fost complet umilit, iar integritatea și demnitatea ta nu vor mai exista. Statutul și prestigiul tău înalt nu vor mai fi în inimile celorlalți. Acesta este motivul pentru care, în astfel de circumstanțe, orice ar fi, nu vei spune adevărul. Când oamenii se confruntă cu asta, se dă o luptă în inimile lor, iar când acea bătălie se încheie, unii, în cele din urmă, depășesc dificultățile, în timp ce alții nu fac asta și rămân controlați de firile lor satanice corupte și de propriul statut, reputație și așa-zisa demnitate. Aceasta este o dificultate, nu-i așa? Doar să vorbești sincer și să spui adevărul nu reprezintă vreo mare ispravă și, totuși, atât de mulți eroi curajoși, atât de mulți oameni care au jurat să-și dedice și să-și sacrifice viețile pentru Dumnezeu și atât de mulți care I-au spus lucruri grandioase lui Dumnezeu găsesc acest lucru imposibil de realizat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau adevărata stare. Am acordat prea multă importanță reputației și statutului. Nu puteam spune niciun cuvânt prin care să-mi recunosc greșeala, de frică să nu arăt rău în fața tuturor. Mă temeam că toți vor spune că nu-mi făceam meseria dacă puteam face o greșeală atât de simplă. Cât de jenant. Pentru a-mi proteja imaginea și statutul, mi-am acoperit greșeala, crezând că, dacă nu spuneam nimic, nimeni nu va ști și nu mă vor critica pentru asta. Atunci, mândria și imaginea mea ar rămâne intacte. Deși m-am simțit vinovat și indispus, tot am găsit o scuză să mă alin: „Este doar o dublă, e posibil nici să n-o folosească.” Nu mă mințeam și pe mine pe lângă ceilalți? La acest gând, am fost cuprins de mari remușcări și regrete pentru că i-am înșelat pe frații și surorile mele doar pentru a-mi salva reputația și a-mi menține statutul. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu mi-am asumat greșeala pentru că am vrut să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Știu că acest lucru este contrar voii Tale, însă am simțit că am fost dus pe căi greșite de diavol și nu am putut scăpa de firea mea coruptă. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi ca să mă pot elibera de constrângerile și de legăturile firii mele corupte.”
Apoi, am citit câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care mi-au dat câteva căi de practică. Dumnezeu spune: „Numai oamenii cinstiți pot avea o parte din Împărăția cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană onestă și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu. Indiferent ce faci sau ce datorie îndeplinești, trebuie să ai o atitudine sinceră. Fără o atitudine sinceră, nu-ți poți îndeplini bine datoria. Dacă îți faci mereu datoria într-un mod neglijent și superficial și nu reușești să faci ceva bine, atunci ar trebui să reflectezi asupra ta, să te înțelegi și să-ți deschizi sufletul, pentru a te analiza. Apoi, ar trebui să cauți adevărurile-principii și să te străduiești să faci mai bine data viitoare, în loc să fii neglijent și superficial. Dacă nu încerci să-L mulțumești pe Dumnezeu cu o inimă care este cinstită și cauți întotdeauna să-ți satisfaci propriul trup sau propria mândrie, atunci vei putea face o treabă bună? Îți vei putea îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o analizezi, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am învățat din cuvântul lui Dumnezeu că toată lumea greșește în cursul îndeplinirii datoriei. Este normal. Nu ar trebui să mușamalizăm aceste lucruri, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să luăm inițiativa pentru a ne recunoaște greșelile și să fim sinceri cu alții referitor la corupția și defectele noastre. Nu ar trebui să fim îngrijorați de salvarea reputației și menținerea statutului, ci, în schimb, să fim oameni cinstiți, după cum pretinde Dumnezeu. Acesta este singurul mod de a trăi o viață plină de caracter și demnitate și de a obține aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Însă mie mi-a păsat prea mult de ceea ce credeau despre mine alți oameni în timp ce-mi făceam datoria, dorind întotdeauna să-mi mențin statutul și imaginea. Din această cauză, întotdeauna voiam să-mi acopăr orice greșeală făcusem și mă temeam ca alții să nu o descopere. Nu aveam curajul de a o recunoaște nici când mă simțeam vinovat. Nu mă gândeam absolut deloc la daunele pe care le poate provoca lucrării bisericii. Nu protejam lucrarea bisericii în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle și nu eram cinstit nici cât negru sub unghie. Cum aș putea să-mi fac datoria în mod adecvat dacă mă comportam în continuare astfel? M-am simțit atât de vinovat când mi-am dat seama de acest lucru și am vrut să corectez starea în care-mi îndeplineam îndatoririle.
După asta, când greșeam uneori în timpul filmărilor și mă simțeam nehotărât dacă să spun ceva sau nu, eram conștient că doar încercam din nou să-mi protejez statutul și imaginea în ochii celorlalți. Mă rugam la Dumnezeu și-L rugam să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană cinstită, ca să-mi pot recunoaște greșeala în fața tuturor. Când am făcut acest lucru, frații și surorile nu m-au învinovățit și mi-au putut trata greșeala în mod adecvat. Mă simțeam mult mai cu picioarele pe pământ și simțeam pacea și bucuria care vin din practicarea adevărului.
Într-o zi, lucram la un alt videoclip pentru o reprezentație solo. Înainte să începem filmarea, regizorul a întrebat dacă luminile erau pregătite. Credeam că le-am verificat deja, așa că i-am spus cu încredere: „Totul e bine, putem începe!” Însă, după o dublă, mi-am dat seama deodată că uitasem să aprind niște lumini. M-am panicat. Am vrut să spun ceva, dar am ezitat, zicând în sinea mea: „I-am asigurat pe toți cu încredere că totul era gata înainte de a filma așa că, dacă recunosc acum că am făcut o greșeală, ce vor crede despre mine? Își vor pierde încrederea în mine? Să uit să aprind luminile este o greșeală de începător. Cum aș putea să-mi arăt din nou fața dacă o recunosc? Oare frații și surorile vor crede că sunt inutil, greșind la o sarcină atât de simplă?” Emoții contradictorii se luptau în sinea mea și mă simțeam de parcă eram întins pe un pat din cuie. Voiam să-mi recunosc greșeala, însă deja trăsesem mai multe duble. Dacă spuneam acum că există o problemă cu luminile, nu m-ar critica toată lumea că am așteptat până acum ca să spun ceva în loc să o spun imediat? După ce mi-am stors creierii, am găsit o soluție: puteam să aștept până terminam de filmat și apoi să merg să vorbesc singur cu fratele care edita videoclipul și să-l rog să ajusteze luminile. Astfel, nu aș fi nevoit să-mi recunosc greșeala în fața tuturor. Această soluție nu ar afecta calitatea videoclipului și mi-ar permite să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul în același timp. Așadar, după ce am terminat de filmat, m-am dus la fratele care făcea editarea și am minimalizat situația, spunându-i: „Am avut o problemă cu luminile la prima dublă, dar am făcut o comparație atentă cu altele și diferența nu este atât de evidentă. Este doar o mică diferență de luminozitate. Ar fi grozav dacă m-ai putea ajuta s-o ajustez.” M-a crezut pe cuvânt și a spus că mă va ajuta s-o ajustez. M-am simțit vinovat imediat ce am rostit aceste cuvinte, pentru că diferența de luminozitate când luminile erau aprinse era chiar mare, însă eu am spus că era mică. Oare nu-mi mințeam fratele privindu-l în ochi? Până la urmă a petrecut peste trei ore ca lumina să fie corectă în acea dublă. În dimineața următoare, la prima oră, regizorul mi-a trimis un mesaj, întrebându-mă: „Nu ai observat ieri că era o problemă atât de mare cu luminile?” Nu m-am așteptat ca regizorul să afle atât de repede și, pentru o clipă, nici nu am știut ce să spun, așa că am găsit niște scuze ca să-mi explic purtarea. Mi-a spus: „Asta s-a mai întâmplat și înainte, ai găsit o greșeală pe loc, dar nu ai spus nimic. Asta ne ține lucrarea pe loc. Chiar trebuie să reflectezi la ce ai făcut.” M-am simțit atât de vinovat când a spus asta! Uram faptul că, din nou, fusesem controlat și legat de firea mea coruptă și nu reușisem să practic adevărul. Am îngenuncheat și m-am rugat: „Dumnezeule, acord prea multă importanță reputației și statutului. De data asta, nu doar că nu mi-am anunțat greșeala, ci am și încercat din răsputeri să o acopăr. Sunt atât de viclean! Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă și mântuiește-mă.”
Apoi, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este falsificat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor nespuse și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Pentru că sunt necinstiți, mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, manipulează lucrurile cu limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de neînțeles, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă acoperirea lor este îndepărtată – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul. Acest tip de persoană minte adesea și, după ce minte, trebuie să spună mai multe minciuni pentru a o susține pe cea inițială. Îi înșală pe alții pentru a-și ascunde intențiile și fabrică tot felul de pretexte și scuze în sprijinul minciunilor sale, astfel încât oamenilor le este foarte greu să-și dea seama ce este adevărat și ce nu, iar oamenii nu știu când este francă cu atât mai puțin când spune o minciună. Când minte, nu roșește și nu tresare, de parcă ar spune adevărul. Nu înseamnă asta că minciuna a devenit natura ei? De exemplu, uneori, antihriștii par la exterior buni cu ceilalți, atenți cu ei și cu suflet cald în discursul lor, ceea ce este plăcut și emoționant de auzit. Cu toate acestea, chiar și atunci când vorbesc în acest mod, nimeni nu poate spune dacă sunt sinceri și este întotdeauna nevoie de așteptare până când lucrurile se întâmplă câteva zile mai târziu pentru a dezvălui dacă au fost sau nu sinceri. Antihriștii vorbesc întotdeauna cu anumite intenții și nimeni nu poate afla ce anume urmăresc. Astfel de oameni sunt mincinoși din obișnuință care nu se gândesc la consecințele vreuneia dintre minciunile lor. Atât timp cât minciuna îi avantajează și poate să-i înșele pe alții, atât timp cât își pot atinge obiectivele, nu le pasă care sunt consecințele. De îndată ce sunt dați în vileag, vor continua să ascundă, să mintă, să păcălească. Principiul și metoda prin care acești oameni interacționează cu ceilalți este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt pricepuți și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme devine înșelat sau perturbat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare. Indiferent dacă vorbele din gura unor astfel de oameni sunt urâte sau plăcute, sau raționale sau absurde, sau în acord sau în dezacord cu umanitatea, sau grosolane sau civilizate, în esență, toate reprezintă falsități, neadevăruri, minciuni” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)”). Cuvântul lui Dumnezeu expune natura vicleană și șireată a antihriștilor. Aceștia sunt necinstiți în vorbe și în fapte. Nu veți auzi un singur cuvânt adevărat din partea lor. Pentru a evita să fie demascați, continuă să mintă cu nerușinare pentru a-și ascunde motivele condamnabile. Antihriștii sunt incredibil de malefici. M-am simțit etichetat de cuvintele lui Dumnezeu. Am provocat o greșeală pentru că am fost neglijent cu verificarea în timpul filmării și nu am recunoscut-o pentru că m-am temut că voi fi desconsiderat de frații și surorile mele. Mi-am stors creierii să găsesc un mod de a o mușamaliza. Am vorbit în privat cu fratele responsabil cu editarea pentru a-l ruga să rezolve problema și am creat o iluzie, mințindu-l înadins că problema nu era evidentă ca să creadă că nu e mare lucru. Am fost mult prea viclean. Nu era firea mea la fel de malefică precum cea a unui antihrist? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, însă eu sunt atât de viclean. Cum ar putea Dumnezeu să nu disprețuiască și să nu Se simtă dezgustat de asta? Mi-am adus aminte că Domnul Isus a spus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Dumnezeu spune că minciunile vin de la cel rău, de la diavol, și că aceia care mint întotdeauna sunt diavoli. Mințind întotdeauna și apoi spunând și mai multe minciuni pentru a le mușamaliza pe primele, nu eram precum Satana? Ceea ce spuneam avea un element demonic, era înșelător și perturba lucrarea bisericii. Acea greșeală pe care am făcut-o la filmare ar fi putut fi rezolvată cu o recunoaștere cinstită și ar fi evitat multe bătăi de cap inutile. Însă, pentru a-mi salva reputația și a-mi menține statutul, după ce am întors-o pe toate fețele în mintea mea, nu am putut rosti un cuvânt cinstit. Am tot mințit pentru a o mușamaliza, înșelându-mi frații și surorile, și, în cele din urmă, l-am făcut pe fratele responsabil cu editarea să petreacă peste trei ore corectându-mi greșelile. N-aveam nicio considerație pentru munca altor oameni și pentru consecințele care ar fi putut exista dacă filmările defectuoase ar fi folosite în videoclipul final. Mă comportam foarte egoist și condamnabil. Am văzut că dădusem frâu liber firii mele corupte și că tot ce făcusem îmi provoca rău mie însumi și altora. Asta îi îngrețoșa pe oameni și-L dezgusta pe Dumnezeu. Eram cuprins de regrete și auto-reproșuri. M-am rugat lui Dumnezeu că voiam să încetez să-mi mai pese de salvarea reputației și menținerea statutului și să fiu o persoană simplă, deschisă și onestă.
Am văzut că al lui Dumnezeu cuvânt spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit căile pentru a practica adevărul: trebuia să învăț să mă deschid, să-mi deschid inima față de Dumnezeu și să nu fiu necinstit, viclean sau înșelător pentru a-mi proteja imaginea. Trebuie să fiu deschis cu frații și surorile mele cu privire la corupția, defectele și greșelile mele, precum și cu privire la motivele mele ascunse. Aceasta este etapa cea mai importantă a intrării în adevăr. Îndeplinirea acestui lucru este singurul mod de a te elibera treptat de legăturile și controlul firii tale corupte și de a trăi o adevărată asemănare umană. Nu pot continua să acționez pentru a încerca să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Trebuie să accept analiza lui Dumnezeu și supravegherea fraților și surorilor mele. Așadar, le-am mărturisit tuturor greșelile mele și corupția care se dezvăluise cu această ocazie. De asemenea, am făcut unele lucruri pentru a mă pedepsi, pentru a mă asigura că nu uit. Această experiență m-a făcut să-mi conștientizez firea vicleană și am jurat că mă voi schimba.
Într-o zi, în timpul filmărilor, mi-am mișcat ochii pentru o clipă să mă uit la un detaliu de pe un alt monitor al camerei și cântărețul a ieșit din zona iluminată. Până când mi-am dat seama, deja cântase destule versuri. Aveam peste 10 secunde de filmare inutilizabilă din cauza problemei cu luminile. Mi-am spus: „Cum am putut face din nou aceeași greșeală? Am dat-o în bară atât de des în ultimul timp. Ce vor crede oamenii dacă-mi recunosc greșeala? Vor spune că nu-mi iau datoria în serios?” Pe când dezbăteam în sinea mea dacă să spun ceva, mi-am dat seama deodată că, din nou, încercam să-mi salvez reputația și să-mi mențin statutul. Mi-am adus aminte de daunele pe care le-am provocat lucrării bisericii în trecut pentru că voiam să mă protejez și nu am spus adevărul. De asemenea, m-am gândit cât de rușinoase îmi fuseseră eforturile de a-mi ascunde greșelile și la toată durerea și suferința pe care le simțisem din cauză că mințisem. Mi-am dat seama că nu-i pot înșela și păcăli pe alții, așa că a trebuit să mă lepăd de mine însumi și să practic adevărul. Așa că am încetat să mai ezit și i-am spus regizorului ce se întâmplase.
Apoi, am început să practic în mod conștient a fi o persoană cinstită în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle, recunoscându-mi proactiv greșelile și nefiind obsedat de statut și reputație. Am putut să protejez în mod conștient lucrarea bisericii. Deși uneori trebuia să mă confrunt cu dojenile și îndemnurile fraților și surorilor mele după ce-mi recunoșteam greșelile, precum și cu pierderea reputației care însoțea acest lucru, practicarea adevărului a împiedicat ca greșelile mele să dăuneze lucrării bisericii. Asta m-a făcut să mă simt deosebit de cu picioarele pe pământ și împăcat. Chiar am avut experiența a cât este de dureros să minți și să înșeli pentru a-ți proteja statutul și reputația. A practica adevărul și a fi o persoană cinstită este singurul mod în care să fii o persoană cu caracter și demnitate și să trăiești deschis în lumină. Slavă lui Dumnezeu!