190 Judecata mi-a trezit inima
Ce-ar trebui să caut în credința mea?
Acum am avut o trezire.
Am crezut în Domnul doar pentru binecuvântări.
M-am bucurat de harul Lui cu lăcomie.
Dar judecata mi-a trezit inima.
În rugăciune-am spus tot ce trebuia,
dar, practic, făceam orice voiam.
Ce-am făcut pentru Dumnezeu era pentru viitorul și destinul meu.
Adevărul nu l-am practicat.
Atunci judecata mi-a trezit inima.
M-am închinat lui Dumnezeu prin rituri religioase,
dar în inima mea, eram gol, neumplut.
Firea mea coruptă nu era curățită.
Cum puteam îndeplini voia lui Dumnezeu?
Cuvintele-I sunt ca sabia cu două tăișuri,
îmi străpung inima și sufletul.
Am suferit mult prin încercări și rafinare,
corupția fiindu-mi curățată.
Am gustat iubirea lui Dumnezeu și-s hotărât
să caut adevărul și să-l câștig.
Îmi voi îndeplini datoria față de Dumnezeu
pentru a-I răsplăti iubirea și a-I fi martor.
În credința mea, m-am bucurat de harul Lui,
dar nu înseamnă c-am câștigat viață.
Fără adevăr nu pot trăi realitatea,
mințind că L-am iubit pe Dumnezeu.
Dar judecata mi-a trezit inima.
Chiar de făceam fapte bune și eram devotat,
de fapt eram un ipocrit.
În datorie m-am târguit cu Dumnezeu,
înșelându-L de fapt și opunându-mă Lui.
Atunci judecata mi-a trezit inima.
Am văzut cât de corupt sunt.
Am nevoie de judecata și purificarea Lui.
Am fost judecat în fața scaunului lui Hristos.
Și inima mea a fost trezită.
Cuvintele-I sunt ca sabia cu două tăișuri,
îmi străpung inima și sufletul.
Am suferit mult prin încercări și rafinare,
corupția fiindu-mi curățată.
Am gustat iubirea lui Dumnezeu și-s hotărât
să caut adevărul și să-l câștig.
Îmi voi îndeplini datoria față de Dumnezeu
pentru a-I răsplăti iubirea și a-I fi martor.