286  Fiți neînfricați pe calea iubirii lui Dumnezeu

Calea cea dificilă face ca iubirea mea pentru Dumnezeu să fie mai pură.

Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu sunt tot timpul cu mine.

Dreptatea Lui mă arde ca un foc și acum văd cât de corupt am devenit.


Judecata lui Dumnezeu îmi purifică firea coruptă.

Prin suferință am învățat cum să ascult.

Cunoașterea dragostei lui Dumnezeu mă aduce mai aproape de El,

iar dorința mea e să Îi fiu martor.

Înțeleg acum că judecata e binecuvântarea lui Dumnezeu.

Pentru a dobândi adevărul și a fi desăvârșiți de Dumnezeu,

trebuie să trecem prin multe încercări.

Leneșii, timizii și lașii nu pot să fie martorii Lui.


Îmi doresc să sufăr și mai mult, ca să-I fiu util lui Dumnezeu.

Persecuția îmi întărește dragostea pentru El.

Să fiu în același gând cu Dumnezeu, să sacrific totul pentru El.

Să-L iubesc, să-I urmez voia,

să mă străduiesc să îndeplinesc ceea ce-mi cere.

Cu toată voia mea și credința însutite,

mărșăluiesc spre adevărata viață umană.

Mi se arată succesul. O...


Hristos din zilele de pe urmă ne aduce calea (ne aduce calea)

vieții veșnice. Ce mântuire minunată (ce mântuire minunată)!

Judecata și mustrarea lui Dumnezeu reprezintă dragostea adevărată.

(Reprezintă dragostea adevărată.)

După ce am trecut prin judecată,

am cunoscut în sfârșit dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu.

Îl venerez și Îl ascult pe Dumnezeu și I-am simțit adevărata Sa dragoste.

Judecata aspră mă ajută și mai mult (mă ajută și mai mult).

Suferind multă durere, obțin adevărul și trăiesc ca un om adevărat.

Îl voi lăuda pe Dumnezeu,

ca să-L răsplătesc pentru iubirea Sa și Îi voi fi credincios.


Îmi doresc să sufăr și mai mult, ca să-I fiu util lui Dumnezeu.

Persecuția îmi întărește dragostea pentru El.

Să fiu în același gând cu Dumnezeu, să sacrific totul pentru El.

Să-L iubesc, să-I urmez voia,

să mă străduiesc să îndeplinesc ceea ce-mi cere.

Cu toată voia mea și credința însutite,

mărșăluiesc spre adevărata viață umană.

Mi se arată succesul. O...

Da, fiți neînfricați pe calea iubirii lui Dumnezeu! (O!)

Da, fiți neînfricați pe calea iubirii lui Dumnezeu! (O!)

Da, fiți neînfricați pe calea iubirii lui Dumnezeu! (O!)

Anterior: 285  Cântec despre iubirea de Dumnezeu fără regrete

Înainte: 287  Noi suntem martorii lui Hristos al zilelor de pe urmă

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte