Fără o lectură atentă, este imposibil să detectezi ceva în cuvântările acestor două zile; de fapt, acestea ar fi trebuit rostite într-o singură zi, totuși, Dumnezeu le-a împărțit pe două zile. Altfel spus, cuvântările acestor două zile alcătuiesc un tot unitar, dar pentru a face să fie mai ușor ca oamenii să le accepte, Dumnezeu le-a repartizat în două zile pentru a le da oamenilor șansa să respire. Astfel este considerația pe care o are Dumnezeu față de om. În toată lucrarea lui Dumnezeu, toți oamenii își îndeplinesc funcțiile și îndatoririle la locurile lor. Nu doar oamenii cu duh de înger sunt cei care cooperează; cei cu duhul unui „demon” cooperează și ei, așa cum fac toate duhurile Satanei. În cuvântările lui Dumnezeu se văd voia lui Dumnezeu și cerințele Lui din partea omului. Cuvintele „Mustrarea Mea se abate asupra tuturor persoanelor, totuși rămâne, de asemenea, distantă față de toți oamenii. Întreaga viață a fiecărei persoane este plină de iubire și ură față de Mine” arată că Dumnezeu folosește mustrarea pentru a-i amenința pe toți oamenii, făcându-i să câștige cunoaștere despre El. Din cauza corupției exercitate de Satana și a fragilității îngerilor, Dumnezeu folosește numai cuvinte, și nu decrete administrative pentru a-i mustra pe oameni. Încă din vremea creației până astăzi, acesta a fost principiul lucrării lui Dumnezeu cu privire la îngeri și la toți oamenii. Deoarece îngerii Îi aparțin lui Dumnezeu, într-o bună zi, cu siguranță vor deveni poporul împărăției lui Dumnezeu și El va avea grijă de ei și îi va proteja. Toți ceilalți, între timp, vor fi de asemenea clasificați în funcție de fel. Toate variatele duhuri rele ale Satanei vor fi mustrate, iar toți cei care sunt fără duhuri vor fi stăpâniți de fiii și de poporul lui Dumnezeu. Acesta este planul lui Dumnezeu. Astfel, cândva Dumnezeu a spus „Este sosirea zilei Mele într-adevăr momentul morții omului? Aș putea cu adevărat să distrug omul în momentul când Împărăția Mea este formată?” Deși acestea sunt două întrebări simple, ele reprezintă rânduielile lui Dumnezeu pentru destinația întregii omeniri. Când Dumnezeu sosește, acela este timpul în care „oamenii din întreg universul sunt răstigniți pe cruce cu capul în jos”. Acesta este scopul arătării lui Dumnezeu tuturor oamenilor, folosind mustrarea pentru a-i face să știe de existența Lui. Întrucât timpul când Dumnezeu Se pogoară pe pământ este epoca finală, iar timpul când țările de pe pământ se află în cea mai turbulentă perioadă a lor, astfel spune Dumnezeu: „Când Mă pogor pe pământ, acesta este învăluit în întuneric, iar omul «doarme profund»”. Ca atare, astăzi nu există decât o mână de oameni care sunt în stare să-L cunoască pe Dumnezeu întrupat, adică aproape nimeni. Deoarece acum este epoca finală, nimeni nu L-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeul practic, iar oamenii au doar o cunoaștere superficială a Lui. Asta se datorează faptului că oamenii trăiesc în mijlocul rafinării dureroase. Când oamenii părăsesc procesul de rafinare, acela este, de asemenea, și momentul când încep să fie mustrați, și este timpul când Dumnezeu le apare tuturor oamenilor, astfel încât ei să poată să-L vadă personal. Din pricina lui Dumnezeu întrupat, nenorocirea se abate asupra oamenilor și nu sunt în stare să scape – aceasta reprezintă pedepsirea marelui balaur roșu de către Dumnezeu și este decretul Lui administrativ. Când sosește căldura primăverii și florile înfloresc, când tot ce se află sub cer este acoperit de verde și toate lucrurile de pe pământ sunt la locul lor, toți oamenii și toate lucrurile vor intra treptat în mustrarea lui Dumnezeu și în vremea aceea, toată lucrarea lui Dumnezeu pe pământ se va încheia. Dumnezeu nu va mai lucra și nici nu va mai trăi pe pământ, căci marea Lui lucrare va fi fost înfăptuită. Sunt oamenii incapabili să lase la o parte trupul lor pentru această scurtă perioadă? Ce lucruri pot să scindeze iubirea dintre om și Dumnezeu? Cine este capabil să rupă iubirea dintre om și Dumnezeu? Să fie părinții, soții, surorile, soțiile sau rafinarea dureroasă? Pot mustrările de conștiință să șteargă imaginea lui Dumnezeu din om? Sunt datoria și acțiunile oamenilor față de ceilalți isprava lor? Pot fi acestea remediate de către om? Cine este în stare să se protejeze singur? Sunt oamenii capabili să-și poarte singuri de grijă? Cine sunt cei puternici în viață? Cine este în stare să Mă părăsească și să trăiască singur? În repetate rânduri, de ce cere Dumnezeu ca toți oamenii să facă lucrarea de introspecție? De ce spune Dumnezeu „ale cui greutăți au fost rânduite cu propria mână?”

În prezent, în întregul univers e noapte întunecată, iar oamenii sunt amorțiți și înceți la minte, însă limbile ceasului ticăie înainte mereu, minutele și secundele nu se opresc, iar mișcarea de revoluție a pământului, a soarelui și a lunii se accelerează. În simțămintele lor, oamenii cred că ziua nu este departe; este de parcă ziua lor de pe urmă ar fi înaintea ochilor lor. Oamenii pregătesc neîncetat totul pentru momentul morții lor, astfel încât să le servească unui scop la moartea lor; dacă nu, ei vor fi trăit în zadar. Nu ar fi acest lucru regretabil? Când Dumnezeu anihilează lumea, începe cu schimbări în afacerile interne ale țărilor, în urma cărora vor avea loc lovituri de stat; astfel, Dumnezeu mobilizează sprijinul oamenilor din tot universul. Ținutul unde marele balaur roșu zace încolăcit este o zonă de demonstrație. Deoarece, la interior, acesta a fost rupt în bucăți, afacerile sale interne au fost aruncate în haos, fiecare se dedică autoapărării, pregătindu-se să fugă pe lună – dar cum ar putea ei să scape de sub stăpânirea mâinii lui Dumnezeu? Exact așa cum a spus Dumnezeu că oamenii vor „bea din propria lor cupă a amărăciunii”. Momentul luptei interne va fi exact atunci când Dumnezeu va pleca de pe pământ; El nu va rămâne în continuare în țara marelui balaur roșu și Își va încheia imediat lucrarea Lui pe pământ. Se poate spune că timpul zboară și că din acesta nu a mai rămas mult. Din tonul cuvintelor lui Dumnezeu, se poate vedea că Dumnezeu a vorbit deja despre destinația tuturor din întregul univers, și că El nu mai are nimic altceva de spus celor rămași. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi dezvăluie omului. Datorită scopului lui Dumnezeu de a-l crea pe om spune El: „În ochii Mei, omul este stăpânitorul tuturor lucrurilor. Autoritatea pe care i-am dat-o nu a fost mică, îngăduindu-i să stăpânească toate lucrurile de pe pământ – iarba de pe munți, animalele din păduri și peștii din apă”. Când Dumnezeu l-a creat pe om, a predestinat ca omul să fie stăpânul tuturor lucrurilor – și totuși omul a fost corupt de către Satana și, astfel, nu poate trăi așa cum și-ar dori. Acest lucru a condus la lumea de astăzi, în care oamenii nu sunt diferiți față de animale, iar munții s-au amestecat cu râurile, cu rezultatul că „întreaga viață a omului este una de suferință, de alergătură și de distracție adăugată deșertăciunii”. Întrucât nu există niciun rost al vieții omului și pentru că nu acesta a fost scopul lui Dumnezeu la crearea omului, întreaga lume a devenit tulbure. Când Dumnezeu va pune întregul univers în ordine, toți oamenii vor începe în mod oficial să experimenteze viața umană, și numai atunci vor începe viețile lor să aibă rost. Oamenii vor începe să facă uz de autoritatea dată lor de către Dumnezeu, și vor apărea în mod oficial în fața tuturor lucrurilor drept stăpânii acestora; vor accepta călăuzirea lui Dumnezeu pe pământ și nu vor mai fi nesupuși Lui, ci, în schimb, doar I se vor supune. Oamenii de astăzi, totuși, sunt foarte departe de aceasta. Tot ce fac ei este să își „umple buzunarele” prin intermediul lui Dumnezeu, și astfel Dumnezeu pune o serie de întrebări cum ar fi „Oare lucrarea pe care am făcut-o asupra omului nu îi este de niciun folos?” Dacă Dumnezeu nu ar pune aceste întrebări, nimic nu s-ar întâmpla; însă atunci când El adresează asemenea întrebări, unii oameni nu sunt în stare să rămână neclintiți, căci există datoria din conștiințele lor, iar ei nu sunt cu totul pentru Dumnezeu, ci pentru ei înșiși. Absolut totul este pustiu; astfel, oamenii aceștia și „oamenii din toate religiile, din toate sectoarele societății, toate națiunile și toate confesiunile religioase cunosc cu toții deșertăciunea pe pământ și cu toții Mă caută și așteaptă întoarcerea Mea”. Toți oamenii tânjesc după întoarcerea lui Dumnezeu, astfel încât El să poată pune capăt vechii epoci deșarte, și totuși, ei se tem și de a nu cădea în nenorocire. Întreaga lume religioasă va fi imediat lăsată în părăsire și uitată de toți; lor le lipsește realitatea și își vor da seama că este neclară și abstractă credința lor în Dumnezeu. Oamenii din toate sferele societății se vor împrăștia și ei, iar toate națiunile și confesiunile vor începe să cadă în dezordine. Pe scurt, ordinea tuturor lucrurilor va fi destrămată, toate își vor pierde normalitatea și astfel, și oamenii își vor arăta adevăratul chip. Din acest motiv Dumnezeu spune „Multe sunt dățile în care am strigat la om, și totuși a simțit cineva vreodată compasiune? A trăit vreodată cineva în umanitate? Omul poate trăi în trup, dar este lipsit de umanitate. S-a născut el în regnul animal?” Schimbarea, de asemenea, se petrece printre oameni, iar din pricina acestei schimbări, fiecare este clasificat în funcție de natura sa. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și acesta e rezultatul care trebuie obținut în urma lucrării din zilele de pe urmă. Dumnezeu vorbește mai limpede despre esența omului și, astfel, se dovedește că sfârșitul lucrării Lui se apropie și, mai mult, că Dumnezeu este mai ascuns față de oameni, ceea ce îi face să se simtă mai tulburați. Cu cât mai puțin respectă oamenii voia lui Dumnezeu, cu atât acordă mai puțină atenție lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă; aceasta îi împiedică să o întrerupă, iar în acest fel, Dumnezeu Își face lucrarea pe care intenționează să o facă atunci când nimeni nu este atent. Acesta este un principiu al lucrării lui Dumnezeu de-a lungul epocilor. Cu cât El este mai puțin atent cu privire la slăbiciunea oamenilor, cu atât se dovedește că divinitatea lui Dumnezeu este mai aparentă și, astfel, ziua lui Dumnezeu se apropie.