În ochii lui Dumnezeu, oamenii sunt ca animalele în lumea animală. Se luptă unul cu altul, se ucid unul pe altul și au interacțiuni extraordinare unul cu altul. În ochii lui Dumnezeu, ei sunt, de asemenea, ca maimuțele, uneltind unul împotriva celuilalt, indiferent de vârstă sau sex. Ca atare, tot ceea ce face și arată întreaga omenire nu a fost niciodată în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Timpul în care Dumnezeu Își acoperă fața este tocmai atunci când oamenii din întreaga lume sunt testați. Toți oamenii se vaită de durere, toți trăiesc sub amenințarea catastrofei și niciunul dintre ei nu a scăpat vreodată de judecata lui Dumnezeu. De fapt, scopul esențial al lui Dumnezeu în a deveni trup este de a judeca omul și de a-l condamna în trupul Lui. În mintea lui Dumnezeu, de mult timp a fost hotărât cine, în conformitate cu substanța sa, va fi mântuit sau nimicit, iar acest lucru va fi făcut clar, în mod treptat, în faza finală. Pe măsură ce trec zilele și lunile, oamenii se schimbă și forma lor originală este dezvăluită. Devine evident dacă este o găină sau o rață în ou, când se crapă oul. Momentul în care oul se sparge este chiar momentul în care dezastrele de pe pământ vor ajunge la sfârșit. Din aceasta se poate vedea că, pentru a ști dacă este un „pui” sau o „rață” înăuntru, „oul” trebuie să fie spart. Acesta este planul în inima lui Dumnezeu și el trebuie să fie îndeplinit.

„Biata, jalnica omenire! De ce oare omul Mă iubește, dar este incapabil de a urma intențiile Duhului Meu?” Din cauza acestei stări a omului, el trebuie să fie supus unei emondări pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu. Iar din cauza scârbei lui Dumnezeu pentru omenire, El a proclamat de multe ori: „O, rebeli ai întregii omeniri! Ei trebuie să fie striviți sub picioarele Mele, trebuie să dispară în mijlocul mustrării Mele și trebuie, în ziua în care extraordinara Mea sarcină este completă, să fie aruncați din rândul omenirii, astfel încât întreaga omenire să cunoască fața lor urâtă”. Dumnezeu vorbește întregii omeniri în trup și, de asemenea, El îi vorbește Satanei pe tărâmul spiritual, care se află deasupra întregului univers. Aceasta este intenția lui Dumnezeu și asta este ceea ce urmează a fi realizat de planul de 6000 de ani al lui Dumnezeu.

Într-adevăr, Dumnezeu este deosebit de normal și există unele lucruri care pot fi îndeplinite numai dacă El, în persoană, le duce la îndeplinire și le vede cu proprii Săi ochi. Nu este așa cum își imaginează oamenii, Dumnezeu nu stă acolo în timp ce totul merge așa cum El dorește; aceasta este consecința tulburării Satanei în oameni, ceea ce îi face pe oameni confuzi în privința adevărate feței a lui Dumnezeu. Ca atare, în timpul epocii finale, Dumnezeu a devenit trup pentru a dezvălui deschis omului realitatea Lui, fără a ascunde nimic. Unele descrieri ale firii lui Dumnezeu sunt o exagerare pură, ca atunci când se spune că Dumnezeu poate nimici lumea cu un singur cuvânt sau cu cel mai mic gând. Ca urmare, majoritatea oamenilor spun lucruri cum ar fi: De ce este Dumnezeu atotputernic, dar nu-l poate înghiți pe Satana dintr-o singură înghițitură? Aceste cuvinte sunt absurde și arată că oamenii încă nu-L cunosc pe Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu să-i nimicească pe dușmanii Săi, este nevoie de un proces, totuși este adevărat să spunem că Dumnezeu este de necucerit: Dumnezeu îi va învinge în cele din urmă pe dușmanii Săi. La fel ca atunci când o țară puternică înfrânge una slabă, ea trebuie să obțină victoria singură, pas cu pas, uneori folosind forța, alteori folosind strategia. Există un proces, dar nu se poate spune că, deoarece țara puternică are arme nucleare de nouă generație, iar țara slabă este mult inferioară, țara cea slabă va capitula fără luptă. Acesta este un argument absurd. Este corect să spunem că țara puternică va câștiga cu siguranță și că țara slabă va pierde cu siguranță, ci se poate spune doar că țara puternică are forță mai mare atunci când invadează personal țara slabă. Astfel, Dumnezeu a spus întotdeauna că omul nu-L cunoaște. Deci, reprezintă cuvintele de mai sus o față a cauzei pentru care omul nu-L cunoaște pe Dumnezeu? Sunt acestea noțiunile omului? De ce Dumnezeu cere numai ca omul să cunoască realitatea Lui și, astfel, S-a întrupat în persoană? Astfel, majoritatea oamenilor s-au închinat cu pioșenie Cerului, totuși „Cerul nu a fost niciodată afectat câtuși de puțin de acțiunile omului, iar dacă tratamentul Meu față de om ar fi bazat pe fiecare acțiune a lui, atunci întreaga omenire ar trăi în mijlocul mustrării Mele”.

Dumnezeu vede prin substanța omului. În cuvântările lui Dumnezeu, Dumnezeu pare atât de „chinuit” de om încât nu are niciun interes să acorde mai multă atenție omului, nici cea mai mică speranță în el; s-ar părea că omul este departe de mântuire. „Am văzut mulți oameni cu lacrimi care le curgeau pe obraji și am văzut mulți oameni care își ofereau inimile în schimbul bogățiilor Mele. În ciuda unei astfel de «pioșenii», nu am dat niciodată pe degeaba omului tot ce am Eu ca urmare a dorințelor lui grabnice, pentru că omul nu a fost niciodată dornic să se dedice cu bucurie înaintea Mea.” Când Dumnezeu dezvăluie natura omului, omul este rușinat de el însuși, dar aceasta este doar o cunoaștere superficială și el este incapabil să-și cunoască cu adevărat natura în cuvintele lui Dumnezeu; astfel, majoritatea oamenilor nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu, ei nu pot găsi un drum pentru viața lor în cuvintele lui Dumnezeu și astfel, cu cât sunt mai înceți la minte, cu atât mai mult îi batjocorește Dumnezeu. Astfel, ei intră în mod inconștient în rolul hidoșeniei – și, ca rezultat, ei ajung să se cunoască pe ei înșiși deoarece sunt înjunghiați de „sabia blândă”. Cuvintele lui Dumnezeu par să aplaude faptele omului și să încurajeze faptele omului – și totuși oamenii simt întotdeauna că Dumnezeu îi ridiculizează. Și, astfel, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, mușchii fețelor lor zvâcnesc din când în când, ca și când se contractă. Aceasta este necurăția conștiințelor lor și din acest motiv ei zvâcnesc involuntar. Durerea lor este felul în care ei vor să râdă, dar nu pot – nici nu pot plânge, pentru că maniera absurdă a oamenilor este acționată pe telecomanda „video recorderului”, dar totuși ei nu o pot opri, ci pot doar îndura. Deși „concentrarea asupra cuvintelor lui Dumnezeu” este predicată în timpul tuturor întâlnirilor cu colegii de muncă, cine nu știe natura odraslelor marelui balaur roșu? Față în față, ei sunt la fel de ascultători ca mieii, dar când spatele este întors, ei sunt la fel de sălbatici ca lupii, lucru care poate fi văzut în cuvintele lui Dumnezeu: „Mulți oameni Mă iubesc în mod autentic atunci când le ofer cuvintele Mele, totuși ei nu-Mi prețuiesc cuvintele în duhurile lor, ci le folosesc întâmplător ca proprietate publică și le aruncă înapoi de unde provin ori de câte ori ei simt astfel”. De ce Dumnezeu l-a expus întotdeauna pe om? Aceasta arată că vechea natură a omului nu s-a clintit niciodată niciun centimetru. La fel ca Muntele Tai, ea stă dreaptă în sute de milioane de inimi omenești, dar va veni ziua când Yu Gong^[a] va muta acel munte; acesta este planul lui Dumnezeu. În cuvântările Sale, nu există un moment în care Dumnezeu nu face cerințe omului, nu avertizează omul sau nu subliniază natura omului care este descoperită în viața lui: „Când omul este depărtat de Mine și când Mă testează, Mă ascund de el printre nori. Ca urmare, el nu este capabil să găsească nicio urmă a Mea și trăiește numai prin mâna celor răi, făcând tot ce cer ei”. În realitate, oamenii rareori au șansa de a trăi în prezența lui Dumnezeu, pentru că își doresc prea puțin să caute; ca rezultat, deși majoritatea oamenilor Îl iubesc pe Dumnezeu, ei trăiesc sub mâna celui rău și tot ceea ce fac ei este dirijat de cel rău. Dacă oamenii ar trăi cu adevărat în lumina lui Dumnezeu, căutându-L pe Dumnezeu în fiecare moment al fiecărei zile, nu ar mai fi nevoie ca Dumnezeu să vorbească astfel, nu-i așa? Când oamenii pun textele deoparte, ei Îl pun imediat pe Dumnezeu deoparte împreună cu cartea și astfel se preocupă de propria lor afacere, după care Dumnezeu dispare din inima lor. Cu toate acestea, atunci când ei ridică din nou cartea, își dau seama deodată că au cam uitat de Dumnezeu. Astfel este viața omului „fără memorie”. Cu cât Dumnezeu vorbește mai mult, cu atât mai înalte sunt cuvintele Lui. Când ele ajung la apogeu, întreaga lucrarea este încheiată și, ca urmare, Dumnezeu Își întrerupe cuvântările. Principiul prin care Dumnezeu lucrează este pentru a-Și încheia lucrarea când ea ajunge la apogeu; El nu continuă să lucreze odată ce aceasta ajunge la apogeu, ci se oprește brusc. El nu face niciodată o lucrare care este inutilă.

Note de subsol:

a. Yu Gong, cunoscut şi ca „Bătrânul Yu”, este o figură legendară din folclorul chinez. Povestea lui Yu care mută munții reprezintă perseverența în fața unei sarcini aparent imposibile.