Pentru ochiul liber al omului, nu se arată a fi nicio schimbare în cuvântările lui Dumnezeu din această perioadă, deoarece oamenii sunt incapabili să înțeleagă legile prin care Dumnezeu vorbește și nu înțeleg contextul cuvintelor Sale. După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, oamenii nu cred că există nicio taină nouă în aceste cuvinte; astfel, ei nu sunt capabili să conducă vieți care sunt extraordinar de proaspete și, în schimb, trăiesc vieți care sunt stătătoare și lipsite de viață. Dar, în cuvântările lui Dumnezeu, vedem că există un nivel de înțeles mai profund, unul care este atât de nepătruns, cât și de neatins pentru om. Astăzi, pentru ca omul să fie suficient de norocos să citească astfel de cuvinte ale lui Dumnezeu este cea mai mare dintre toate binecuvântările. Dacă nimeni nu ar urma să citească aceste cuvinte, omul ar rămâne pentru totdeauna arogant, neprihănit de sine, fără cunoaștere de sine și fără să fie conștient de cât de multe eșecuri are. După ce citesc cuvintele profunde și de nepătruns ale lui Dumnezeu, oamenii le admiră în secret și există o convingere adevărată în inimile lor, nealterată de falsitate; inimile lor devin mărfuri autentice, nu bunuri contrafăcute. Aceasta este ceea ce se întâmplă cu adevărat în inimile oamenilor. Fiecare are propria sa poveste în inima lui. Este ca și cum ei și-ar spune lor înșiși: „Cel mai probabil acest lucru a fost rostit de Dumnezeu Însuși – dacă nu Dumnezeu, cine altcineva ar putea rosti astfel de cuvinte? De ce eu nu le pot rosti? De ce sunt incapabil să fac o astfel de lucrare? Aceasta arată că Dumnezeul întrupat despre care Dumnezeu vorbește este, cu adevărat, real și este Însuși Dumnezeu! Nu mă voi mai îndoi. Altminteri, se poate prea bine ca atunci când mâna lui Dumnezeu va sosi, va fi prea târziu pentru regrete!…” Aceasta este ceea ce majoritatea oamenilor cred în inimile lor. Este corect să spunem că, de când Dumnezeu a început să vorbească și până astăzi, toți oamenii ar fi dispărut fără sprijinul cuvintelor lui Dumnezeu. De ce se spune că toată această lucrare este făcută de Dumnezeu Însuși și nu de om? Dacă Dumnezeu nu ar folosi cuvinte pentru a sprijini viața bisericii, toată lumea ar dispărea fără urmă. Nu este aceasta puterea lui Dumnezeu? Este, cu adevărat, aceasta elocvența omului? Sunt acestea singurele talente ale omului? Categoric nu! Fără analiză, nimeni nu ar ști ce grupă de sânge curge prin venele sale, oamenii nu ar fi conștienți de câte inimi au sau de câte creiere și, ei toți, ar crede că Îl cunosc pe Dumnezeu. Nu știu ei că există încă opoziție cuprinsă în cunoștințele lor? Nu e de mirare că Dumnezeu spune: „Fiecare persoană din omenire ar trebui să accepte să fie verificată cu atenție de Duhul Meu, ar trebui să-și cerceteze îndeaproape fiecare cuvânt și acțiune și, în plus, ar trebui să privească faptele Mele minunate”. Din aceasta, se poate vedea că nu sunt fără rost și fără bază, cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a tratat niciodată pe niciun om în mod nedrept; chiar Iov, cu toată credința lui, nu a fost lăsat deoparte – el a fost, de asemenea, analizat și lăsat fără un loc unde să se ascundă de rușinea lui. Și aceasta ca să nu spunem nimic despre oamenii de astăzi. Astfel, Dumnezeu întreabă apoi imediat: „Cum vă simțiți în momentul sosirii Împărăției pe pământ?” Întrebarea lui Dumnezeu nu contează prea mult, dar îi lasă pe oameni nedumeriți: „Ce simțim noi? Încă nu știm când va veni Împărăția, deci cum am putea vorbi despre sentimente? Mai mult, nu avem nicio idee. Dacă ar trebui să simt ceva, ar fi «uimit» și nimic altceva”. De fapt, această întrebare nu este scopul cuvintelor lui Dumnezeu. Mai presus de toate, această singură propoziție – „Când fiii și poporul Meu se adună la tronul Meu, încep în mod oficial judecata înaintea marelui tron alb” – rezumă evoluțiile întregului tărâm spiritual. Nimeni nu știe ce vrea Dumnezeu să facă în tărâmul spiritual în timpul acesta și numai după ce Dumnezeu rostește aceste cuvinte, există o ușoară trezire în oameni. Deoarece există pași diverși în lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu în tot universul, de asemenea, variază. În acest timp, Dumnezeu îi mântuiește mai ales pe fiii și pe poporul Lui. Adică, păstoriți de îngeri, fiii și poporul lui Dumnezeu încep să accepte că sunt emondați și frânți, ei încep, în mod oficial, să-și împrăștie gândurile și noțiunile și să-și ia rămas-bun de la orice rămășiță a acestei lumi; cu alte cuvinte, „judecata înaintea marelui tron alb”, despre care vorbește Dumnezeu, începe în mod oficial. Pentru că este judecata lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să-Și facă auzit glasul – și, deși conținutul variază, scopul este întotdeauna același. Astăzi, judecând după tonul cu care vorbește Dumnezeu, se pare că vorbele Lui sunt îndreptate către un anumit grup de oameni. De fapt, mai presus de toate, aceste cuvinte se adresează naturii întregii omeniri. Ele taie direct în măduva spinării omului, ele nu cruță sentimentele omului și dezvăluie întreaga lui substanță, fără să omită nimic, fără să lase să treacă nimic. Începând de astăzi, Dumnezeu dezvăluie, în mod oficial, adevărata față a omului și, astfel, „eliberează vocea Duhului Meu către întregul univers”. Efectul obținut, în cele din urmă, este acesta: „Prin cuvintele Mele, voi curăța pe toți oamenii și toate lucrurile dintre tot ceea ce este în cer și pe pământ, astfel încât țara să nu mai fie întinată și desfrânată, ci să fie o Împărăție sfântă”. Aceste cuvinte prezintă viitorul Împărăției, care este în întregime al Împărăției lui Hristos, așa cum a spus Dumnezeu: „Totul este rod bun, toți sunt fermieri harnici”. Firește, acest lucru se va întâmpla în întregul univers și nu se va limita doar la China.

Doar atunci când Dumnezeu începe să vorbească și să acționeze, oamenii au puțină cunoaștere despre El în noțiunile lor. La început, această cunoaștere există doar în noțiunile lor, dar odată cu trecerea timpului, gândurile oamenilor sunt din ce în ce mai inutile și nepotrivite pentru folosul oamenilor; astfel, ei ajung să creadă tot ceea ce spune Dumnezeu, în măsura în care ei „creează un loc pentru Dumnezeul concret în conștiința lor”. Doar în conștiința lor, oamenii au un loc pentru Dumnezeul real. În realitate, totuși, ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu și nu spun nimic altceva decât cuvinte goale. Cu toate acestea, în comparație cu trecutul, ei au făcut progrese enorme, deși există încă o mare diferență față de Însuși Dumnezeul cel practic. De ce Dumnezeu spune mereu: „În fiecare zi, umblu în mijlocul fluxului neîncetat de oameni și, în fiecare zi, operez în fiecare persoană”? Cu cât Dumnezeu spune mai mult astfel de lucruri, cu atât mai mult oamenii le pot compara cu acțiunile Însuși Dumnezeului concret de astăzi și, astfel, ei Îl pot cunoaște mai bine pe Dumnezeul concret în realitate. Deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt spuse din perspectiva trupului și rostite folosind limbajul umanității, oamenii sunt capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, comparându-le cu lucrurile materiale și, prin aceasta, este obținut un efect mai mare. În plus, din când în când, Dumnezeu vorbește despre ideea de „Eu” în inimile oamenilor și despre cea de „Eu” în realitate, ceea ce-i face pe oameni mai dornici să îndepărteze imaginea lui Dumnezeu în inimile lor și, astfel, dornici să cunoască și să se angajeze cu Însuși Dumnezeul concret. Aceasta este înțelepciunea cuvintelor lui Dumnezeu. Cu cât Dumnezeu spune mai mult astfel de lucruri, cu atât este mai mare folosul cunoașterii oamenilor despre Dumnezeu și, astfel, Dumnezeu spune: „Dacă n-aș deveni trup, omul nu M-ar cunoaște niciodată și, chiar dacă ar ajunge să Mă cunoască, nu ar fi tot o noțiune o astfel de cunoaștere?” Dacă oamenilor li s-ar cere, într-adevăr, să-L cunoască pe Dumnezeu conform propriilor lor noțiuni, ar fi ușor pentru ei; ei ar fi relaxați și fericiți și, astfel, Dumnezeu ar fi pentru totdeauna nedeslușit și nu concret în inimile oamenilor, ceea ce ar dovedi că Satana și nu Dumnezeu, deține stăpânirea asupra întregului univers; astfel, cuvintele lui Dumnezeu: „Mi-am luat puterea înapoi” ar rămâne pentru totdeauna goale.

Când divinitatea începe să acționeze în mod direct este, de asemenea, momentul în care Împărăția coboară, în mod oficial, în lumea omului. Dar ceea ce se spune aici este că Împărăția coboară printre oameni, nu că Împărăția prinde formă printre oameni – și, astfel, ceea ce se vorbește astăzi este cu privire la construirea Împărăției și nu cu privire la cum prinde ea formă. De ce Dumnezeu spune mereu: „Toate lucrurile amuțesc”? Este posibil ca toate lucrurile să se oprească și să rămână nemișcate? Ar putea fi faptul că marii munții chiar amuțesc? Deci, de ce oamenii nu au nici o înțelegere cu privire la aceasta? Ar putea fi faptul că este greșit cuvântul lui Dumnezeu? Sau exagerează Dumnezeu? Pentru că tot ceea ce face Dumnezeu se desfășoară într-un anumit mediu, nimeni nu este conștient de aceasta sau capabil să o perceapă cu proprii ochi și, tot ceea ce pot face oamenii, este să Îl asculte pe Dumnezeu vorbind. Datorită măreției cu care Dumnezeu acționează, când sosește El, este ca și cum ar fi avut loc o schimbare extraordinară în cer și pe pământ; iar, lui Dumnezeu, I se pare că toți privesc acest moment. Astăzi, faptele trebuie încă să ajungă. Oamenii n-au învățat decât o mică parte a sensului literal al cuvintelor lui Dumnezeu. Adevăratul înțeles așteaptă timpul când ei se vor debarasa pe ei înșiși de noțiunile lor; abia atunci ei vor deveni conștienți de ceea ce face astăzi Dumnezeul întrupat pe pământ și în ceruri. În poporul lui Dumnezeu în China, nu există doar veninul marelui balaur roșu. Astfel, de asemenea, este natura marelui balaur roșu descoperită mai abundent și mai clar în el. Dar Dumnezeu nu vorbește direct despre acest lucru, menționând doar puțin despre veninul marelui balaur roșu. În acest fel, El nu expune direct cicatricile omului, ceea ce este mai folositor pentru progresul omului. Odraslelor marelui balaur roșu nu le place să fie numite, în fața altora, descendenții marelui balaur roșu. Este ca și cum cuvintele „mare balaur roșu” aduc rușine asupra lor; niciunul dintre ei nu este dornic să vorbească despre aceste cuvinte și, astfel, Dumnezeu spune doar: „Această etapă a lucrării Mele se concentrează în primul rând asupra voastră, iar acesta este un aspect al semnificației întrupării Mele în China”. Mai exact, Dumnezeu a venit mai ales să cucerească reprezentanții arhetipali ai odraslei marelui balaur roșu, care este semnificația întrupării lui Dumnezeu în China.

„Când Eu, personal, vin printre oameni, îngerii încep, simultan, lucrarea de păstorire.” De fapt, nu se ia literalmente faptul că Duhul lui Dumnezeu ajunge doar în lumea omului atunci când îngerii își încep lucrarea între toate popoarele. În schimb, aceste două părți ale lucrării – lucrarea divinității și păstorirea îngerilor – sunt înfăptuite simultan. Apoi, Dumnezeu vorbește puțin despre păstorirea îngerilor. Când El spune că: „toți fiii și oamenii nu numai că primesc încercări și păstorire, dar sunt, de asemenea, capabili să vadă cu proprii lor ochi apariția tuturor tipurilor de viziuni”, majoritatea oamenilor au numeroase închipuiri despre cuvântul „viziuni”. Viziunile se referă la întâmplările supranaturale din imaginația oamenilor. Dar conținutul lucrării rămâne cunoașterea Dumnezeului concret Însuși. Viziunile sunt mijloacele prin care lucrează îngerii. Ele le pot da oamenilor sentimente sau vise, permițându-le să perceapă existența îngerilor. Dar îngerii rămân nevăzuți omului. Metoda prin care ei lucrează între fiii și poporul lui Dumnezeu este pentru a-i lumina și a-i ilumina, în mod direct, la care se adaugă emondarea și frângerea lor. Rareori ei țin predici. În mod firesc, comuniunea dintre oameni este excepția; aceasta este ceea ce se întâmplă în țările din afara Chinei. În cuvintele lui Dumnezeu, este cuprinsă revelația condițiilor de viață ale întregii omeniri – bineînțeles, aceasta este în primul rând îndreptată spre odraslele marelui balaur roșu. Dintre diversele stări ale întregii omeniri, Dumnezeu le alege pe acelea care sunt reprezentative pentru a sluji ca modele. Astfel, cuvintele lui Dumnezeu îi lasă pe oameni goi, iar ei nu cunosc nicio rușine, sau, altfel, ei nu au timp să se ascundă de lumina strălucitoare și sunt bătuți la propriul lor joc. Mulțimea manierelor omului sunt o multitudine de imagini pe care Dumnezeu le-a pictat, din timpuri străvechi până astăzi și pe care El le va picta de astăzi până mâine. Tot ce pictează El este urâțenia omului: unii plâng în întuneric, aparent îndurerați pentru vederea pierdută din ochii lor, alții râd, alții sunt bătuți de valuri mari, unii umblă pe drumuri muntoase denivelate, alții caută în mijlocul sălbăticiei imense, tremurând de frică, ca o pasăre speriată de simpla vibrație a unei strune de arc, profund îngrozită de a fi mâncată de animale sălbatice în munți. În mâinile lui Dumnezeu, aceste numeroase maniere urâte devin emoționante, tablouri pline de viață, cele mai multe dintre ele prea oribile pentru a le privi sau chiar îndeajuns pentru a face ca părul oamenilor să se facă măciucă și să-i lase buimăciți și confuzi. În ochii lui Dumnezeu, tot ceea ce este manifestat în om nu este altceva decât urâțenie și, cu toate că ar putea provoca compasiune, tot urâțenie este. Poziția diferenței omului față de Dumnezeu este că slăbiciunea omului constă în tendința lui de a arăta amabilitate față de ceilalți. Dumnezeu, totuși, a fost întotdeauna același pentru om, ceea ce înseamnă că El a avut întotdeauna aceeași atitudine. El nu este întotdeauna la fel de amabil, așa cum își imaginează oamenii, ca o mamă experimentată a cărei copii sunt întotdeauna pe primul plan în mintea ei. În realitate, dacă Dumnezeu nu ar vrea să folosească o serie de metode pentru a-l cuceri pe marele balaur roșu, nu există nicio cale prin care El S-ar supune unei astfel de umilințe, permițând ca El Însuși să fie supus limitărilor omului. Conform firii lui Dumnezeu, tot ceea ce fac și spun oamenii, provoacă mânia lui Dumnezeu și ei ar trebui să fie mustrați. În ochii lui Dumnezeu, niciunul dintre ei nu este la înălțimea standardului și ei toți sunt cei ce vor fi răpuși de către Dumnezeu. Datorită principiilor lucrării lui Dumnezeu în China și, în plus, datorită naturii marelui balaur roșu, la care se adaugă faptul că China este țara marelui balaur roșu și pământul în care locuiește Dumnezeul întrupat, Dumnezeu trebuie să-Și înghită supărarea și să cucerească pe toate odraslele marelui balaur roșu. Totuși, El va detesta mereu odrasla marelui balaur roșu – adică, El va detesta mereu tot ceea ce vine de la marele balaur roșu – și acest lucru nu se va schimba niciodată.

Nimeni nu a fost niciodată conștient de niciuna dintre acțiunile lui Dumnezeu și nici acțiunile Sale nu au fost vreodată sub cercetare. Când Dumnezeu S-a întors în Sion, cine, de exemplu, era conștient de acest lucru? Astfel, cuvinte precum: „Eu vin în tăcere în mijlocul oamenilor și apoi Mă îndepărtez. M-a văzut cineva vreodată?” arată că omului, într-adevăr, îi lipsește capacitatea de a accepta întâmplările tărâmului spiritual. În trecut, Dumnezeu a spus că, atunci când El Se întoarce la Sion, „soarele este fierbinte, luna este strălucitoare”. Deoarece oamenii sunt încă preocupați de întoarcerea lui Dumnezeu în Sion – pentru că ei trebuie încă să-L lase să plece – Dumnezeu rostește, în mod direct, cuvintele: „soarele este fierbinte și luna este strălucitoare” pentru a se conforma noțiunilor oamenilor. Ca urmare, atunci când noțiunile oamenilor sunt lovite de cuvintele lui Dumnezeu, ei văd că acțiunile lui Dumnezeu sunt atât de minunate și văd că ele sunt profunde, de nepătruns și indescifrabile tuturor. Astfel, ei pun această chestiune complet deoparte și simt puțină claritate în duhurile lor, ca și când Dumnezeu S-a întors deja în Sion și, astfel, oamenii nu acordă o mare atenție acestei chestiuni. De atunci înainte, ei acceptă cuvintele lui Dumnezeu cu o singură inimă și o singură minte și nu se mai îngrijorează că o catastrofă va lovi după întoarcerea lui Dumnezeu în Sion. Numai atunci, este ușor pentru oameni să accepte cuvintele lui Dumnezeu, concentrându-și întreaga atenție asupra cuvintelor lui Dumnezeu, lăsându-i fără dorința de a lua în considerare orice altceva.