Ultima dată când ne-am adunat, am avut părtășie despre cea de-a doua parte a lucrurilor la care trebuie să renunțați în contextul „cum să urmărești adevărul” – respectiv renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor. Cu privire la acest subiect, am enumerat patru lucruri în total: primul, interesele și hobbyurile, al doilea, căsnicia, al treilea, familia, iar al patrulea, cariera. Data trecută, am avut părtășie despre interese și hobbyuri. Unul dintre elementele renunțării la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor este reprezentat de lucrurile urmărite, idealurile și dorințele lor care apar ca urmare a intereselor și hobbyurilor. După ce ați ascultat părtășia Mea, aveți cu toții o atitudine și o perspectivă corectă cu privire la interese și hobbyuri? (Da.) Scopul acestei părtășii este să renunțați la lucrurile pe care le urmăriți, la idealurile și dorințele care apar ca urmare a intereselor și hobbyurilor, dar ca să renunțați la acestea, mai întâi trebuie să înțelegeți ce sunt interesele și hobbyurile, apoi să înțelegeți cum s-ar cuveni să le tratați și cum să renunțați la lucrurile care apar ca urmare a acestora. Nu contează dacă avem părtășie despre aspectele pozitive sau despre cele negative. Pe scurt, obiectivul este de a ajuta oamenii să înțeleagă ce sunt interesele și hobbyurile, iar apoi să le trateze și să le aplice în mod corect, să le asigure spațiul sau valoarea adecvată pentru a exista și, în același timp, de a-i ajuta pe oameni să renunțe la ceea ce urmăresc, la dorințele și idealurile care sunt incorecte, nepotrivite, pe care nu s-ar cuveni să le aibă, care le influențează credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei. S-ar putea spune că lucrurile pe care le urmărești, idealurile și dorințele care se nasc din interesele și hobbyurile tale îți vor influența viața, supraviețuirea și punctul de vedere cu privire la supraviețuire; bineînțeles, vor avea o influență și mai mare asupra căii pe care pășești și asupra datoriei și misiunii tale în această viață. Așadar, dintr-o perspectivă pasivă, lucrurile pe care le urmăresc, idealurile și dorințele aduse oamenilor de interese și hobbyuri nu sunt obiectivele pe care aceștia le urmăresc și nici direcția pe care o urmăresc – și cu atât mai puțin sunt punctul de vedere despre viață și valorile pe care s-ar cuveni să le stabilească în această viață. Având părtășie despre ce sunt interesele și hobbyurile, Eu le spun oamenilor cum să le cunoască și să le trateze corect, iar apoi îi ajut să descopere dacă lucrurile pe care le urmăresc, idealurile și dorințele lor sunt corecte sau nu, din perspectiva influenței pe care o au interesele și hobbyurile. Adică folosesc și latura pozitivă, și latura negativă, pentru a le permite oamenilor să vadă clar cum să trateze în mod corect interesele și hobbyurile. În primul rând, dacă un om are o cunoaștere corectă și o înțelegere exactă a intereselor și hobbyurilor și poate să le trateze cu exactitate, atunci, el și renunță cu adevărat la idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri. Odată ce ai o înțelegere corectă a intereselor și hobbyurilor, metodele și modalitățile prin care le tratezi vor fi corecte și relativ conforme cu principiile și cerințele lui Dumnezeu pentru oameni. În acest fel, îți va fi posibil să renunți într-un mod pozitiv la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale care se nasc din interese și hobbyuri. În plus, această părtășie îți permite să vezi clar diversele influențe dăunătoare pe care le au lucrurile pe care le urmărești, idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri, sau influența contrară, negativă pe care o exercită, ceea ce apoi îți va permite să renunți în mod activ la aceste lucruri pe care le urmărești, idealuri și dorințe nepotrivite. După părtășia noastră despre toate acestea, nu există unii care spun: „Toate diversele tipuri de oameni din această lume au interese și hobbyuri diferite, iar interesele și hobbyurile lor individuale dau naștere unor lucruri pe care le urmăresc, unor idealuri și dorințe diferite. Să zicem că ne-am fi luat după convingerile actuale și că oamenii nu ar fi mers să-și urmărească idealurile și dorințele – s-ar fi dezvoltat această lume? Cum s-ar mai fi putut dezvolta domenii precum tehnologia, cultura și educația omenirii, care tratează supraviețuirea și viața omenirii? Ar mai putea omenirea să se bucure de stilul de viață actual? Ar fi ajuns lumea la stadiul actual? Nu ar fi lumea ca o societate primitivă? Am avea noi stilul de viață uman modern din ziua de azi?” Este acesta un aspect? Este posibil ca, oricare ar fi subiectul despre care avem părtășie, să-l acceptați cu toții din perspectiva ideii „Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, ar trebui să le acceptați și să vă supuneți lor”, așa că, în majoritatea timpului, nu aveți opinii diferite cu care să negați cuvintele pe care vi le împărtășesc. Nu este însă echivalent cu a nu exista nimeni – sau cu a nu exista o terță parte – care să aducă în discuție asemenea îndoieli, nu-i așa? Dacă ar exista cu adevărat cineva care să aducă în discuție o astfel de întrebare, cum ați răspunde? (Cred că perspectiva exprimată în această întrebare este greșită, fiindcă interesele și hobbyurile oamenilor nu controlează dezvoltarea tehnologiei și nici nu controlează progresul epocilor. Dezvoltarea tehnologiei și progresul epocilor sunt toate sub suveranitatea lui Dumnezeu. Nu poți să spui că un om cu un interes sau un hobby este capabil să contribuie la dezvoltarea lumii, că el poate schimba lumea.) Vorbești la nivel macroscopic. Există moduri diferite de a privi chestiunea? Depinde dacă înțelegi realmente adevărul sau nu. Credeți că după ce vor auzi aceste cuvinte de părtășie, vor pune non-credincioșii o astfel de întrebare? (Probabil.) Deci dacă pun această întrebare, cum poți să răspunzi în conformitate cu faptele obiective, cu adevărul? Dacă nu poți răspunde, atunci vor spune că ai fost indus în eroare. Faptul că nu poți răspunde dovedește cel puțin un lucru, și anume că nu înțelegi acest aspect al adevărului. Nu puteți să răspundeți? (Nu putem.) Atunci, haideți să discutăm despre această chestiune.

Unii oameni spun: „Dacă omenirea nu și-ar fi urmărit idealurile, atunci s-ar fi dezvoltat lumea până la stadiul actual?” Răspunsul este „da”. Nu este simplu? (Ba da.) Care este cea mai simplă, cea mai directă explicație pentru acest „da”? Aceasta este că dacă omenirea își urmărește sau nu idealurile nu are nicio influență asupra lumii, fiindcă dezvoltarea până în prezent a lumii nu a fost grăbită și călăuzită de idealurile omenirii; mai degrabă, Creatorul a călăuzit omenirea până în prezent, până în ziua de azi. Fără lucrurile pe care le urmărește, idealurile și dorințele sale, omenirea ar fi ajuns la fel de bine până în ziua de azi, dar fără călăuzirea și suveranitatea Creatorului, nu ar fi ajuns. Este adecvată această explicație? (Da.) Ce este adecvat la ea? Răspunde la întrebare? Explică esența întrebării? Nu o explică; doar răspunde, teoretic, la întrebare, din ceea ce s-ar putea numi punctul de vedere al unei viziuni. Există însă o explicație mai detaliată, mai importantă, care nu a fost exprimată. Care este acea explicație detaliată? Haideți să vorbim mai întâi simplu. În rândurile întregii omeniri, oamenii își urmează semenii, fiecare tip de persoană având propria misiune. Misiunea celor care cred în Dumnezeu este să depună mărturie cu privire la suveranitatea Creatorului, la faptele Lui, să ducă la bun sfârșit ce le-a încredințat El, să-și facă datoria bine și, în cele din urmă, să fie mântuiți. Aceasta este misiunea lor. Ca să vorbim mai detaliat, este de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea Lui, iar apoi, acceptându-I călăuzirea și experimentându-I lucrarea, de a-și abandona firea coruptă și de a fi mântuiți. O asemenea persoană este aleasă de Dumnezeu. Este tipul de persoană care cooperează la lucrarea pe care o realizează El în lucrarea Sa de gestionare. Misiunea unei astfel de persoane este să-și facă datoria bine și să ducă la bun sfârșit ceea ce i-a încredințat Dumnezeu. Se poate spune că astfel de oameni sunt un grup unic în rândurile întregii omeniri. Acest grup unic de oameni are o misiune unică în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, în planul Lui de gestionare de șase mii de ani; are o datorie unică, precum și o responsabilitate unică. Așadar, când vorbesc despre renunțarea la lucrurile urmărite, idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri, le cer acestor oameni – Mă refer, aici, la voi toți – să renunțe la ceea ce urmăresc, la idealurile și dorințele personale, fiindcă misiunea, datoria și responsabilitatea voastră sunt în casa lui Dumnezeu și în biserică, nu pe acest pământ. Mai precis, voi, toți, nu aveți nimic de-a face cu dezvoltarea și progresul acestei lumi sau cu vreuna dintre tendințele sale. Se poate spune și că Dumnezeu nu v-a dăruit nicio misiune cu privire la dezvoltarea și progresul acestei lumi. Aceasta este porunca Lui. Care este misiunea pe care Dumnezeu a dăruit-o celor pe care El i-a ales, celor pe care El îi va mântui? Este să își facă datoria bine în casa lui Dumnezeu și să fie mântuiți. Unul dintre lucrurile pe care El le cere oamenilor pentru a fi mântuiți este să urmărească adevărul, iar unul dintre modurile în care El le cere să urmărească adevărul este să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor. Prin urmare, aceste cuvinte și aceste cerințe nu vizează toată omenirea; mai degrabă vă vizează pe voi, pe fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu pe care El i-a selecționat și pe toți cei care vor să fie mântuiți – și, bineînțeles, îi vizează pe toți cei care sunt capabili să-și facă datoria în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Care este rolul pe care îl puteți juca în lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu? Sunteți cei pe care îi va mântui Dumnezeu. Așadar, când vine vorba de cei pe care îi va mântui Dumnezeu, ce include această „mântuire”? Include acceptarea cuvintelor lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui, porunca Lui, suveranitatea și rânduielile Lui, supunerea în fața tuturor cuvintelor Lui, urmarea căii Lui și, în cele din urmă, închinarea în fața Lui și ferirea de rău; făcând aceste lucruri, vei fi mântuit și vei intra în epoca următoare. Acesta este rolul pe care-l jucați în rândurile întregii omeniri și aceasta este misiunea unică pe care Dumnezeu v-a dăruit-o vouă, dintre toți oamenii. Bineînțeles, vorbind din perspectiva voastră, acesta este un tip special de responsabilitate și de datorie pe care o aveți voi, din rândurile întregii omeniri. Aici vorbim despre acest aspect din perspectiva acelora dintre aleșii lui Dumnezeu pe care El i-a selecționat. În al doilea rând, din rândurile întregii omeniri, Dumnezeu a dat acestui grup unic de oameni o misiune unică. El nu are nevoie ca aceștia să aibă vreo obligație sau vreo responsabilitate față de dezvoltarea lumii, față de progresul acesteia sau orice altceva legat de lume. În afara acestui grup unic de oameni, Dumnezeu a dăruit diverse misiuni celorlalți oameni de toate felurile pe care El nu i-a ales, indiferent de natura-esență a acestora. În diferitele perioade, diferitele medii sociale ale omenirii și între diferite rase, misiunile lor diferite îi obligă să joace tot felul de roluri, ocupând toate păturile sociale. Datorită diverselor roluri pe care le joacă potrivit poruncii lui Dumnezeu, fiecare dintre ei are propriile interese și hobbyuri. Sub condițiile prestabilite ale respectivelor interese și hobbyuri, în ei se nasc tot soiul de lucruri pe care le urmăresc, idealuri și dorințe. Fiindcă au tot felul de lucruri pe care le urmăresc, idealuri și dorințe, în diferite epoci și în diferite medii sociale, lumea produce tot felul de lucruri și de industrii noi – de exemplu, tehnologia, medicina, afacerile, economia și educația, sau industrii ușoare, precum cea a textilelor și artizanală, precum și industria aviatică și maritimă și așa mai departe. Astfel, personajele de marcă, persoanele remarcabile și entuziaștii unici care apar în fiecare domeniu ca urmare a diverselor lucruri pe care urmăresc, idealuri și dorințe, au propriile misiuni în diferite momente și în diferite medii sociale. În același timp, în mediul lor social aparte, ei continuă să-și îndeplinească și misiunea. În acest fel, în perioadele și în mediile sociale diferite ale omenirii, societatea se dezvoltă și progresează în mod continuu ca urmare a realizării lucrurilor pe care le urmăresc, a idealurilor și dorințelor acestor oameni unici. Și bineînțeles, ea aduce omenirii încontinuu diferite calități ale vieții materiale. De exemplu, acum câteva sute de ani, nu exista electricitate, așa că oamenii foloseau lămpi cu gaz. În aceste împrejurări unice, o persoană unică a venit și a inventat electricitatea, iar omenirea a început să folosească electricitatea în scopul iluminării. Ca un alt exemplu, într-un anume mediu social, a apărut o altă persoană unică. A văzut că scrisul pe foi de bambus era prea complicat și a sperat că va veni o zi când oamenii vor putea scrie pe o suprafață subțire, netedă, ceea ce ar fi fost atât convenabil, cât și ușor de citit. Apoi, a început să studieze tehnicile de fabricare a hârtiei și, prin studiul, explorarea și experimentele lui permanente, în cele din urmă, a inventat hârtia. După aceea, a mai fost și invenția motorului cu aburi. Într-o perioadă unică, a apărut o persoană unică și s-a gândit că lucrul manual era prea epuizant, risipea prea multă energie umană și era prea ineficient. Dacă ar fi existat o mașină sau o altă metodă care ar fi putut înlocui munca umană, atunci oamenii ar fi economisit mult timp și ar fi putut face alte lucruri. Astfel, cu studiu și explorare, a fost inventat motorul cu abur, iar apoi au fost inventate tot felul de lucruri mecanice unul după altul, care foloseau legile motrice ale motorului cu abur. Nu este așa? (Ba da.) Astfel, în momente diferite, realizarea și verificarea continuă a lucrurilor urmărite, a idealurilor și dorințelor unei persoane unice sau ale unui grup unic de persoane progresează și dezvoltă treptat și încontinuu atât industria ușoară, cât și pe cea grea, îmbunătățind constant calitatea vieții și condițiile de viață ale întregii omeniri. Industriile ușoare, precum cea textilă și cea artizanală, se dezvoltă acum la niveluri de calitate, rafinament și precizie tot mai ridicate, iar omenirea se bucură tot mai mult de ele. Industriile grele, cum ar fi tot soiul de mijloace de transport, precum automobile, trenuri, nave cu abur și avioane, aduc multă liniște în viețile oamenilor, făcând călătoriile acestora ușoare și convenabile. Acesta este adevăratul proces și aceasta e manifestarea detaliată a dezvoltării umanității. Pe scurt, indiferent dacă este vorba de industria ușoară sau de cea grea, indiferent de aspect, totul este inițiat și produs de interesele și hobbyurile unei persoane unice sau ale unui grup de oameni unici. Datorită intereselor și hobbyurilor lor unice, acestea au propriile lucruri pe care le urmăresc, idealuri și dorințe. În același timp, datorită lucrurilor pe care le urmăresc, a idealurilor și dorințelor lor unice, în diferitele perioade ale omenirii și în mediile sociale în care trăiesc oamenii, diversele domenii din rândurile lor dau naștere unor lucruri mai avansate de toate felurile, mai convenabile, care sunt mai benefice pentru creșterea calității vieții în rândurile întregii omeniri. Asta aduce liniște omenirii și crește calitatea vieții oamenilor. Nu vom vorbi despre toate acestea. În schimb, vom analiza originile acestor persoane unice. De unde vin aceste persoane unice, în perioade diferite? Nu sunt ele predestinate de către Dumnezeu? (Ba sunt.) Acest lucru este sigur, fără nicio urmă de îndoială, și nimeni nu-l poate nega. Având în vedere faptul că sunt predestinate de către Dumnezeu, și misiunile lor sunt legate de porunca lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta, „legate de porunca lui Dumnezeu”? Înseamnă că Dumnezeu a dăruit misiuni unice acestor persoane unice, făcându-le să apară în anumite momente, să facă ce vor în anumite momente, iar apoi, îmboldind umanitatea în diferite momente prin lucrurile unice pe care le fac respectivele persoane. Datorită acestor persoane unice, lumea trece constant prin schimbări și reînnoiri subtile. Așa se dezvoltă umanitatea.

Care este diferența dintre cei care au aceste interese și hobbyuri unice și aleșii lui Dumnezeu, pe care El i-a selecționat? Diferența este că deși Dumnezeu a poruncit o misiune unică pentru acești oameni, ei nu sunt cei pentru care El a poruncit mântuirea, prin urmare, cerințele Lui pentru ei sunt doar că trebuie să facă ceva unic în epoca lor unică, în existența lor unică. Ei își îndeplinesc misiunea și, în momentul lor unic, pleacă. Câtă vreme trăiesc pe pământ, Dumnezeu nu realizează lucrarea de mântuire asupra lor. Ei doar au o misiune pentru dezvoltarea și progresul acestei societăți și acestei omeniri, sau pentru a schimba condițiile de viață ale omenirii în diferite perioade. Nu au absolut nimic de-a face cu lucrarea de mântuire a omenirii în planul de gestionare al lui Dumnezeu, deci indiferent de ce fel de misiune îndeplinesc, de cât de mari sunt contribuțiile lor pentru omenire, sau de cât de profundă este influența pe care o au asupra omenirii, ei nu au nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Ei aparțin lumii, tendințelor, dezvoltării și tuturor domeniilor și industriilor ei; nu au nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, deci nu au nimic de-a face cu fiecare cuvânt rostit de El, cu fiecare cuvânt pe care El îl oferă omenirii, cu adevărul și viața pe care El le exprimă, sau cu diversele cerințe pe care El le are pentru omenire. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toate cuvântările lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, pentru întregul univers, până la cerințele și principiile specifice despre care vorbește El, nu îi vizează pe toți oamenii; bineînțeles, îi vizează mult mai puțin pe acei oameni unici care au un rol important de jucat în dezvoltarea societății umane. Cuvintele lui Dumnezeu – adevărul, calea și viața – îi vizează doar pe aleșii lui Dumnezeu, pe care El i-a selecționat. Acest aspect este ușor de explicat: cuvintele lui Dumnezeu vizează pe oricine alege El, pe oricine vrea El să mântuiască, pe oricine vrea El să fie mântuit. Dacă un om nu este ales de Dumnezeu și dacă El nu plănuiește să-l mântuiască, atunci aceste cuvinte ale vieții nu sunt rostite pentru el – el nu are niciun rol în acestea. Înțelegi? (Da.) Aceste persoane unice au interese și hobbyuri unice, deci au lucruri pe care le urmăresc, idealuri și dorințe diferite, mai înalte decât au oamenii obișnuiți. Fiindcă au aceste lucruri pe care le urmăresc, idealuri și dorințe unice și fiindcă au interese și hobbyuri diferite sau unice, ele joacă un rol important în cursul dezvoltării societății umane și, bineînțeles, în momente diferite, își îndeplinesc importantele misiuni. Indiferent dacă în cele din urmă își îndeplinesc sau nu misiunile la un standard acceptabil, sunt singurele care au ceva de-a face cu lucrurile urmărite, idealurile și dorințele care se nasc datorită acestor interese și hobbyuri. Fiindcă acești oameni au misiuni unice, ei trebuie să își realizeze lucrurile pe care le urmăresc, idealurile și dorințele în anumite momente și în anumite împrejurări sociale. Aceasta e misiunea pe care le-o dăruiește Dumnezeu, misiunea pe care El le-o încredințează; aceasta e responsabilitatea lor și în acest fel trebuie ei să acționeze. Indiferent de cât de mult stres suportă trupul, inimile sau lumile minții lor, sau cât de mare este prețul pe care-l plătesc, pentru a urmări realizarea idealurilor și dorințelor lor, ei toți vor îndeplini – sau trebuie să îndeplinească – misiunea cuvenită, fiindcă aceasta este porunca lui Dumnezeu. Nimeni nu poate scăpa de porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate scăpa de suveranitatea și de rânduielile Lui. Așadar, ei nu au nimic de-a face cu lucrul despre care vorbim, privind renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor. Ce înseamnă că nu au nimic de-a face cu acesta? Înseamnă că aceste cuvinte despre renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor nu îi vizează. Indiferent de perioadă, de împrejurările sociale și de punctul până în care se dezvoltă societatea, aceste cuvinte de la Dumnezeu nu au nimic de-a face cu ei. Aceste cuvinte nu îi vizează, deci nu sunt o cerință pentru ei. Trebuie să îndeplinească misiunea care li s-a dat în conformitate cu porunca, suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Trebuie să facă ceea ce trebuie în diferitele momente și în diferitele împrejurări sociale ale omenirii rele și corupte, să-și îndeplinească obligațiile și să ducă la bun sfârșit misiunea pe care trebuie s-o îndeplinească. Așadar, joacă ei rolul unui făcător de servicii sau al unui contrast? E în regulă, oricum ai spune-o. Pe scurt, nu sunt cei aleși de Dumnezeu și nu sunt nici cei pe care El vrea să-i mântuiască – atâta tot. Așadar, indiferent cum renunță credincioșii la lucrurile pe care le urmăresc, la idealuri și dorințe, acest lucru nu va întârzia dezvoltarea lumii sau a omenirii; și, bineînțeles, nu va întârzia nici dezvoltarea diverselor domenii și industrii în diferitele perioade de timp și în diferitele împrejurări sociale ale lumii. Nu este adevărat? (Ba da.) Care este motivul? Motivul este că dezvoltarea omenirii și a industriilor societății nu are nimic de-a face cu credincioșii sau cu oamenii pe care i-a ales Dumnezeu, deci nu este nevoie să-ți faci griji: „Dacă facem cum spui Tu și renunțăm la lucrurile pe care le urmărim, la idealuri și dorințe, atunci vor continua să se dezvolte această societate și omenirea?” De ce ai fi neliniștit? Nu ai de ce să fii. Dumnezeu are planuri și rânduieli – înțelegi asta, nu? (Da.) Neliniștea ta e inutilă, provocată de faptul că nu vezi clar lucrurile și că nu înțelegi adevărul.

Care sunt lucrurile urmărite, idealurile și dorințele pe care s-ar cuveni să le aibă un om care crede în Dumnezeu? Trebuie să îți faci bine datoria, la un standard acceptabil, să duci la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, să urmărești și să practici adevărul în timp ce-ți faci datoria, să dobândești intrarea în adevărul-realitate, privind oamenii și lucrurile și comportându-te și acționând în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Acestea sunt lucrurile urmărite, idealurile și dorințele pe care s-ar cuveni să le ai. Lucrurile urmărite, idealurile și dorințele lumești care se nasc din interese și hobbyuri sunt lucrurile la care s-ar cuveni să renunți. De ce este nevoie să renunți la ele? Ești diferit de oamenii din afara bisericii; Dumnezeu te-a ales, tu ai ales să urmărești adevărul și te-ai hotărât să urmezi calea urmăririi adevărului, așadar, obiectivele vieții tale și direcția ta ar trebui să sufere o schimbare, iar tu ar trebui să renunți în totalitate și în mod absolut la lucrurile urmărite, idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri. De ce este nevoie să renunți la ele? Fiindcă aceasta nu este calea pe care s-ar cuveni să mergi. Aceasta este calea non-credincioșilor, a celor care nu cred în Dumnezeu. Dacă urmărești să mergi pe acea cale, atunci nu ești unul dintre cei pe care i-a ales Dumnezeu. Dacă urmărești idealurile și dorințele alese de non-credincioși, atunci nu poți urmări adevărul și nu poți obține mântuirea. Ca să vorbim mai concret, dacă nu poți să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale și, mai mult, vrei să le realizezi, atunci nu ești capabil să te supui lucrării lui Dumnezeu sau să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău și nu poți fi niciodată mântuit. Ce înseamnă asta? Să nu fii capabil să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale și, mai mult, să vrei să le realizezi, este echivalent cu a abandona urmărirea adevărului, a abandona mântuirea și a nu dori să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Nu este acesta adevărul? (Ba da.) Deci în cele din urmă, este cum am spus: dacă vrei să urmărești adevărul, ar trebui, mai întâi, să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri. Trebuie să renunți la ele, fiindcă urmărirea idealurilor și dorințelor lumești nu are nimic de-a face cu cei care urmăresc adevărul și mântuirea; aceasta nu este calea pe care ar trebui să pășești și nici obiectivul și direcția pe care ar trebui să le stabilești și să le ai în viața ta. Dacă adesea le plănuiești și-ți faci calcule în inimă cu privire la ele, frământându-ți creierii pentru a reflecta și a te gândi la ele, atunci ar trebui să renunți la ele cât mai repede posibil. Nu poți să împaci și capra, și varza, dorind să urmărești adevărul și să obții mântuirea și vrând, în același timp, să urmezi lumea și să-ți realizezi propriile idealuri și dorințe. În acest fel, nu doar ți-ar fi imposibil să obții sau să realizezi oricare dintre aceste lucruri, dar, mai mult – și cel mai important – asta ți-ar afecta mântuirea. În cele din urmă, ai rata lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor, ai lăsa să-ți scape cea mai bună ocazie pentru mântuirea omenirii de către Dumnezeu și ai pierde șansa de a fi mântuit. În final, ai cădea în dezastru, bătându-te cu pumnii în piept și lovind pământul cu picioarele, dar va fi prea târziu pentru regrete – asta ar fi jalnica ta soartă. Dacă ești deștept și deja te-ai hotărât să urmărești adevărul, atunci ar trebui să renunți la idealurile și dorințele pe care le aveai cândva sau pe care încă le urmărești. Oamenii neghiobi, idioții, oamenii imprudenți și confuzi – aceștia vor să urmărească adevărul și să fie mântuiți, dar nu vor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor lumești. Vor să le aibă pe toate. Cred că a acționa astfel înseamnă că profită, că e un lucru inteligent, când, in realitate, este cel mai stupid plan de acțiune. Oamenii deștepți își vor abandona complet lucrurile pe care le urmăresc, idealurile și dorințele lumești și vor alege să urmărească adevărul și să fie mântuiți. Indiferent de stadiul până la care se dezvoltă lumea și indiferent de starea actuală sau de dezvoltarea diverselor domenii și industrii, niciunul dintre aceste lucruri nu are nimic de-a face cu tine. Lasă-i pe cei care aparțin lumii, pe acei diavoli care trăiesc pe pământ, să facă orice trebuie să facă. Ce vom face noi, în primul rând, este să ducem la bun sfârșit datoria pe care s-ar cuveni să o îndeplinim și, în al doilea rând, să ne bucurăm de roadele trudei lor. Ce minunat! De exemplu, computerele și programele pe care le inventează sunt foarte utile pentru tine când îți faci datoria și lucrezi. Le iei și le folosești, le faci să-ți fie de ajutor; le faci să te asiste când îți îndeplinești datoria, să te asiste ca să-ți finalizezi mai bine lucrarea, sporind eficiența cu care îți faci datoria și îmbunătățind rezultatele ei, economisind, în plus, și mai mult timp. Ce minunat! Nu ai nevoie să-ți frămânți creierii studiind: „Cum a fost inventat acest program? De la cine vine? Cum ar trebui să depun efort în acest program, în acest domeniu tehnic?” Este inutil să-ți frămânți astfel creierii. Gândurile și energia ta nu sunt menite acestui lucru. Nu este nevoie să-ți investești energia sau celulele nervoase în această chestiune. Lasă-i să investească pe acei oameni ai lumii care s-ar cuveni să facă acest lucru; după ce investesc ei, îl luăm și îl folosim. Ce minunat! Totul este gata făcut. Dumnezeu a rânduit totul dinainte, deci nu este nevoie ca tu să urmărești acest lucru și, în aceste chestiuni, nu ai de ce să fii neliniștit sau să faci efort. În aceste chestiuni, tu nu trebuie să-ți asumi nimic și nici să îți faci griji sau să fii preocupat cu privire la ceva. Tot ce trebuie să faci este să-ți îndeplinești bine datoria, să urmărești adevărul, să ajungi la o înțelegere a adevărului și să intri în adevărul-realitate. Nu este aceasta cea mai corectă cale în viață? (Ba da.)

Acum înțelegeți aspectul urmăririi idealurilor și dorințelor? Unii oameni spun: „Dacă oamenii nu și-ar urmări idealurile, oare lumea ar mai face progrese?” Eu spun că da. Pricepeți acest răspuns? Înțelegeți? (Da.) Atunci, vedeți clar și esența aspectului despre care discutăm? Nu așa stau lucrurile, de fapt? (Ba da.) Când vine vorba de ultimul cuvânt – dezvoltarea, progresul și problemele lumii – lăsați-i pe diavolii care aparțin lumii, sau pe așa-zișii „oameni” care aparțin lumii să se ocupe de acest lucru. El nu are nimic de-a face cu cei care cred în Dumnezeu. Care este misiunea și responsabilitatea celor care cred în Dumnezeu? (Să-și facă bine datoria, să urmărească adevărul și să obțină mântuirea.) Așa este. Este foarte precis și practic. Nu este simplu? (Ba da.) Cei care cred în Dumnezeu trebuie doar să urmărească adevărul și să-I urmeze calea și, în cele din urmă, vor fi mântuiți. Aceasta este misiunea ta și este așteptarea și speranța cea mai mare a lui Dumnezeu pentru voi. Dumnezeu rânduiește celelalte chestiuni, deci nu este cazul să fii neliniștit sau îngrijorat. Când va veni momentul, te vei bucura de tot ce se cuvine, vei mânca tot ce se cuvine și vei folosi tot ce se cuvine. Totul îți va depăși imaginația și așteptările și va fi din abundență. Dumnezeu nu te va lăsa nici să duci lipsuri, nici să fii sărac. Există un verset în Biblie care spune că povara Domnului este ușoară. Cum sună originalul? („Căci jugul meu este bun, iar povara Mea este ușoară” (Matei 11:30).) Nu acesta este sensul? (Ba da.) Cerința ca tu să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealuri și dorințe nu este menită să te facă mediocru, nici leneș, nici lipsit de lucruri pe care să le urmărești, nici să te transforme într-un cadavru ambulant, într-o persoană fără suflet; este mai degrabă menită să schimbe direcția și obiectivele incorecte ale lucrurilor pe care le urmărești. Trebuie să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele pe care nu se cuvine să le ai și să stabilești lucruri pe care le urmărești, idealuri și dorințe corecte. Doar în acest fel poți să pășești pe calea corectă a vieții. Așadar, a fost rezolvată această problemă? Dacă oamenii nu și-ar urmări idealurile, ar continua lumea să se dezvolte? Răspunsul este „da”. De ce? (Fiindcă Dumnezeu a poruncit o misiune pentru cei care aparțin lumii; ei vor face această lucrare.) Așa este, fiindcă Dumnezeu are poruncile și rânduielile Lui, deci nu ai de ce să fii neliniștit. Lumea se va dezvolta și nu are nevoie ca aceia care cred în Dumnezeu să ia asupra lor această misiune, să îndeplinească această responsabilitate și această obligație. Dumnezeu rânduiește lucrurile. Nu ai de ce să îți faci griji cu privire la persoanele rânduite de Dumnezeu. Este suficient ca tu să urmărești adevărul, să urmezi calea lui Dumnezeu și să obții mântuirea. Este nevoie să-ți mai faci griji cu privire la altceva? (Nu.) Nu. Așadar, renunțarea la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale este o cale pe care s-ar cuveni să o practici. Nu ai de ce să-ți faci griji cu privire la ce se va alege de lume sau de omenire după ce renunți la idealurile și dorințele tale. Acest lucru nu este ceva cu privire la care să-ți faci griji. Nu are nimic de-a face cu tine. Dumnezeu rânduiește lucrurile. Este chiar atât de simplu. Înțelegi? (Da.) Având părtășie în acest fel, nu am rezolvat problema de la sursă? (Ba da.) Dacă v-ar întreba cineva din nou, cum ați privi și cum ați explica această problemă? Dacă ar fi să întrebe cineva care nu crede în Dumnezeu: „Vorbiți mereu despre faptul de a nu urmări idealuri, de a renunța la idealuri și la dorințe. Dacă ar fi să practice toți așa cum spuneți voi, atunci ar mai exista lumea? Ar continua să se dezvolte umanitatea?”, atunci poți răspunde spunând: „Fiecare persoană are propriile aspirații; nu o poți forța.” Aceasta este o zicală populară în lume. Ar trebui să spui: „Dumnezeu le cere oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor; acesta este adevărul. Dacă ești dispus să accepți asta, atunci poți renunța la aceste lucruri. Dacă nu ești dispus să accepți asta, atunci poți să alegi și să nu renunți la ele. Dumnezeu nu va forța pe nimeni. Renunțarea la ceea ce urmărești, la idealurile și dorințele tale este voluntară din partea ta și este dreptul tău. Și să nu renunți la ele este tot voluntar și, de asemenea, este dreptul tău. Fiecare persoană are misiunea sa precisă. Din rândurile întregii omeniri, fiecare persoană are propria misiune, propriul rol pe care ar trebui să-l joace. Alegerile oamenilor sunt diferite, deci căile pe care pășesc sunt diferite. Tu alegi să urmărești lumea, să-ți îndeplinești idealurile și dorințele în lume și să-ți reprezinți valorile, în timp ce eu aleg să renunț la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele mele ca să-L urmez pe Dumnezeu, să-I ascult cuvintele, să-I urmez calea și să-L mulțumesc. În cele din urmă, voi putea să obțin mântuirea. Tu nu urmărești această cale și ești liber să faci asta. Nu te poate forța nimeni.” Cum este acest răspuns? (Este bun.) Dacă poți să accepți ideea de a „renunța la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor”, atunci aceste cuvinte te vizează. Dacă nu poți s-o accepți, atunci nu există niciun indiciu că trebuie să asculți și să accepți aceste cuvinte. Poți alege să nu asculți; poți alege să renunți la lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii și să-ți abandonezi șansa la mântuire. Acesta este dreptul tău. Poți, de asemenea, să nu renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale și să pleci în lume și să ți le îndeplinești, cu încredere și cu îndrăzneală. Nu te va forța și nu te va condamna nimeni. Acesta este dreptul tău. Alegerea ta este și misiunea ta, iar misiunea ta este rolul pe care Dumnezeu ți-a poruncit să-l joci printre oameni. Asta este tot. Aceasta este adevărata stare de fapt. Orice ai alege, acesta este genul de drum pe care vei păși; pe orice fel de drum ai păși, acela este rolul pe care îl vei juca între oameni. Este chiar atât de simplu. Aceasta este adevărata stare de fapt. Așadar, sunt în continuare cuvintele de mai sus: „Fiecare persoană are propriile aspirații; nu o poți forța.” Dar de unde vine acea aspirație? La originile ei, este poruncită de Dumnezeu. Dacă nu alegi să accepți adevărul și să-ți faci bine datoria, înseamnă că Dumnezeu nu te-a ales pe tine și că tu nu ai o ocazie de mântuire. Simplu spus, tu nu ai această binecuvântare; nu a fost poruncită de Dumnezeu. Dacă nu te interesează să crezi în Dumnezeu sau să urmărești adevărul – dacă nu urmărești acest aspect – atunci îți lipsește această binecuvântare. Cei care sunt predestinați să vină în casa lui Dumnezeu sunt dispuși să-și facă datoria acolo. Orice spune Dumnezeu, ei ascultă; dacă El vrea ca ei să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor, asta fac. Dacă nu pot să renunțe la acestea, atunci își frământă creierii reflectând la cum să facă acest lucru. O asemenea persoană este dispusă să urmărească mântuirea. Aceasta este cea mai profundă nevoie și cerință a sufletului său, care este sorocită de Dumnezeu, așadar are această binecuvântare, ceea ce este norocul ei. Rolul pe care Dumnezeu îl sorocește pentru tine este cel pe care ar trebui să-l joci. Aceea este sursa. Cei care nu sunt binecuvântați urmăresc lumea, iar cei care sunt binecuvântați urmăresc adevărul – nu este așa? (Ba da.) Așadar, dacă vă întreabă din nou cineva, veți putea să răspundeți? (Da.) Care este cel mai simplu răspuns? (Fiecare persoană are propriile aspirații; nu o poți forța.) Fiecare persoană are propriile aspirații; nu o poți forța. Cerința de a renunța la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale este menită doar să-ți dea o cale de practică. Poți alege să renunți la ele și poți alege să nu renunți la ele. Fiecare persoană are propriile aspirații; nu o poți forța. Dacă accepți, atunci aceste cuvinte te vizează. Dacă nu accepți, atunci aceste cuvinte nu te vizează pe tine și renunțarea la lucrurile urmărite, la idealuri și dorințe nu are nimic de-a face cu tine; ești liber. Este rezolvat acest aspect? (Da.) Este rezolvat, deci nimeni nu va continua să vorbească despre această chestiune, corect? (Corect.)

Mai există un aspect atunci când vine vorba de renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor. Unii oameni spun: „Acum vorbești despre renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor – oare fiindcă se apropie momentul, zilele de pe urmă sunt aici și au sosit dezastrele și fiindcă a venit ziua lui Dumnezeu le ceri Tu oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor?” Așa este? (Nu.) Răspunsul este negativ: nu! Așadar, haideți să vorbim despre motivul precis. Deoarece răspunsul este nu, cu siguranță există unele aspecte detaliate aici despre care trebuie să avem părtășie și care trebuie înțelese. Haideți să vorbim despre asta. Acum două mii de ani, sau chiar acum câteva sute, întregul mediu social era diferit de cel din zilele noastre; starea de fapt pentru toată omenirea era diferită de cea din zilele noastre. Mediul vieții lor era foarte ordonat. Lumea nu era atât de malefică precum este acum, societatea umană nu era atât de haotică precum este acum și nu existau dezastre. Tot era nevoie ca oamenii să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor? (Da.) De ce? Dați-Mi un motiv și vorbiți din cunoștințele voastre specifice. (Acum, că omenirea este coruptă de Satana, oamenii au firea coruptă a Satanei, deci atunci când își urmăresc idealurile și dorințele, fac totul pentru a urmări faima, profitul și statutul. Fiindcă urmăresc faima și profitul, se luptă și se ceartă între ei, luptându-se pe viață și pe moarte, iar rezultatul este că sunt corupți chiar mai profund de Satana, pierzându-și tot mai mult fărâma de umanitate, îndepărtându-se tot mai mult de Dumnezeu. Astfel, se poate vedea că este greșită calea urmăririi idealurilor și dorințelor. Deci nu din cauză că se apropie ziua lui Dumnezeu le cere El oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor; mai degrabă, de la bun început, oamenii nu ar trebui să urmărească aceste lucruri. Ar trebui să urmărească în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu.) Credeți că renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor este un principiu de practică? (Da.) Reprezintă adevărul renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor? Este aceasta o cerință pe care o are Dumnezeu pentru om? (Da.) Este un adevăr, o cerință pe care o are Dumnezeu pentru om. Așadar, este modul în care oamenii s-ar cuveni să urmeze? (Da.) Deoarece este adevărul, o cerință specifică pe care Dumnezeu o are pentru om și este modul în care s-ar cuveni să urmeze oamenii, suferă modificări în funcție de moment și de mediu? (Nu.) De ce nu? Fiindcă adevărul, cerințele lui Dumnezeu și calea Lui nu se modifică odată cu schimbările momentului, locului și mediului. Indiferent de moment, de loc și de spațiu, adevărul rămâne mereu tot adevăr, iar standardul pe care Dumnezeu îl cere de la om nu se schimbă, așa cum nu se schimbă nici standardul pe care-l cere de la discipolii Săi. Așa că, pentru adepții lui Dumnezeu, indiferent de moment, de loc sau de context, calea lui Dumnezeu, pe care ar trebui să o urmeze, nu se schimbă. Așadar, a le cere oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor în vremurile noastre nu este o cerință prezentată omului doar fiindcă se apropie momentul, sau fiindcă zilele de pe urmă sunt aici; nu este nici fiindcă zilele s-au împuținat și dezastrele sunt mari, nici de teamă să nu cadă omul în dezastru nu există o asemenea cerință urgentă de la om, care îi impune să se implice în acțiuni extreme sau radicale, pentru a obține cea mai rapidă intrare în adevărul-realitate. Nu acesta este motivul. Atunci, care este motivul? Indiferent de moment, dacă au trecut câteva sute sau câteva mii de ani de atunci – chiar și în prezent – cerințele lui Dumnezeu pentru om în această privință nu s-au schimbat. Doar că acum câteva mii de ani, chiar și până în orice moment înainte de ziua de azi, Dumnezeu nu făcuse publice în mod scris și detaliat aceste cuvinte pentru omenire, dar cerințele Lui pentru om nu s-au schimbat niciodată, în niciun moment. Din momentul în care omenirea a început să țină evidențe, cerințele lui Dumnezeu pentru oameni nu au fost niciodată ca ei să urmărească în mod sârguincios lumea, sau să își îndeplinească propriile idealuri și dorințe în lume. Singurele Lui cerințe pentru ei sunt să Îi asculte cuvintele, să-I urmeze calea, să nu se tăvălească în mocirlă cu lumea și să nu o urmărească. Lăsați-i pe oamenii lumii să se ocupe de lucrurile lumești; lăsați-i pe ei să îndeplinească aceste lucruri. Ele nu au nimic de-a face cu cei care cred în Dumnezeu și care Îl urmează. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă cei care cred în Dumnezeu este să-I urmeze calea și să-L urmeze. A urma calea lui Dumnezeu este ceva ce credincioșii și discipolii lui Dumnezeu au datoria să facă. Această chestiune nu se schimbă în funcție de moment, de loc sau de context. Chiar și în viitor, când omenirea va fi mântuită și va intra în epoca următoare, această cerință va rămâne neschimbată. Să asculți cuvintele lui Dumnezeu și să-I urmezi calea reprezintă atitudinea și practica specifică pe care un discipol al lui Dumnezeu s-ar cuveni să le aibă față de El. Doar ascultând cuvintele lui Dumnezeu și urmându-I calea pot reuși oamenii să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Așadar, faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor nu se naște din cauza timpului și nici din cauza unor medii sau contexte unice; mai degrabă, de când există oamenii, chiar dacă Dumnezeu nu le-a dat niciodată în mod clar cuvintele, El le-a cerut mereu acest standard și principiu. Indiferent de câți oameni îl pot atinge, de câți oameni pot să-I practice cuvintele sau de cât de multe dintre cuvintele Lui sunt ei capabili să înțeleagă, această cerință de la Dumnezeu este neschimbată. Uitați-vă în Biblie, unde există consemnări ale acelor oameni unici pe care Dumnezeu i-a ales în momente unice – Noe, Avraam, Isac, Iov etc. Cerințele lui Dumnezeu pentru ei, calea pe care au urmat-o, obiectivele și direcția vieții lor, precum și obiectivele pe care le-au urmărit și planurile de acțiune specifice pe care le-au urmat pentru viață și pentru supraviețuire reprezintă toate cerințele lui Dumnezeu pentru om. Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru om? Ele includ faptul că oamenii trebuie să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor, nu-i așa? (Așa este.) Indiferent dacă în spirit sau în formă, ei trebuie să se ferească de omenirea zgomotoasă, dezordonată, malefică și să se ferească de tendințele ei zgomotoase, dezordonate, malefice. Înainte, exista un cuvânt care nu era prea potrivit – „sanctificat”. În realitate, sensul acestui cuvânt este să-ți ceară să renunți la lucrurile pe care le urmărești, la idealurile și dorințele tale – să te împiedice să devii un non-credincios sau să faci lucrurile pe care le fac non-credincioșii, sau să urmărești ceea ce urmărește un non-credincios și, mai degrabă, să te facă să urmărești lucrurile pe care s-ar cuveni să le urmărească un credincios. Asta înseamnă. Așadar, când unii oameni spun: „Oare fiindcă se apropie momentul, zilele de pe urmă sunt aici și au sosit dezastrele le cere Dumnezeu oamenilor să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor?”, care ar trebui să fie răspunsul la această întrebare? Ar trebui să fie că oricare dintre cerințele lui Dumnezeu pentru om și toate aceste cerințe sunt adevărul și calea pe care s-ar cuveni să o urmeze oamenii. Ele nu se modifică pe baza schimbărilor de moment, loc, mediu, amplasare geografică sau context social. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, adevărul care nu s-a schimbat din vremuri imemoriale, care nu se schimbă de-a lungul întregii eternități – așadar, fiecare dintre cerințele lui Dumnezeu pentru om și fiecare principiu de practică precis pe care El îl prezintă oamenilor datează de după crearea omenirii de către El, când încă nu se ținea evidența timpului. Acestea coexistă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din momentul în care au existat oameni, omenirea a putut să înțeleagă cerințele lui Dumnezeu pentru ei. Indiferent de domeniul pe care îl ating cerințele, toate acestea sunt eterne și nu se vor schimba. În general, cerințele lui Dumnezeu pentru om sunt să-I asculte cuvintele și să-I urmeze calea. Înțelegi? (Da.) Cerințele lui Dumnezeu nu au nicio legătură cu dezvoltarea lumii, cu contextele sociale umane, cu un moment sau un loc, sau cu mediul și spațiul geografic în care trăiesc oamenii. După ce ascultă cuvintele lui Dumnezeu, este corect ca oamenii să le protejeze și să le practice. Dumnezeu nu are alte cerințe pentru oameni. Când aud și înțeleg cuvintele Lui, este suficient ca ei să le practice și să le protejeze; ei vor fi atins standardul de a fi ființe create acceptabile în ochii Lui. Înțelegi? (Da.) Așadar, indiferent de moment, de mediul sau contextul social sau de amplasarea geografică, ce trebuie să faci este să asculți cuvintele lui Dumnezeu, să înțelegi ce spune El și care sunt cerințele Lui pentru tine și apoi, următorul lucru pe care s-ar cuveni să-l faci ar fi să asculți, să te supui și să practici. Nu-ți face griji în legătură cu lucruri precum „Sunt mari dezastrele din lumea exterioară acum? Este haotică lumea? Este periculos să pleci în lume? Aș putea să contractez o boală? Aș putea să mor? Voi cădea oare în dezastre? Există ispite în lume?” Este inutil să te gândești la asemenea lucruri și ele nu au nimic de-a face cu tine. Trebuie să-ți faci griji doar în legătură cu urmărirea adevărului și urmarea căii lui Dumnezeu, nu în legătură cu mediul lumii exterioare. Indiferent cum este mediul lumii exterioare, tu ești o ființă creată, iar Dumnezeu este Creatorul. Relația dintre Creator și ființă creată nu se va schimba, identitatea ta nu se va schimba, iar esența lui Dumnezeu nu se va schimba. Tu vei fi întotdeauna cineva care s-ar cuveni să urmeze calea lui Dumnezeu, care s-ar cuveni să asculte cuvintele Lui și să I se supună. Dumnezeu va fi mereu Singurul care are stăpânire asupra ta, care îți rânduiește soarta și care te călăuzește prin viață. Relația ta cu El nu se va schimba, identitatea Lui nu se va schimba și nici identitatea ta nu se va schimba. Din toate aceste motive, indiferent de moment, responsabilitatea, obligația și datoria ta cea mai importantă sunt să asculți cuvintele lui Dumnezeu, să li te supui și să le practici. Acest lucru nu va fi niciodată greșit și este standardul cel mai înalt. Este rezolvat acest aspect? (Da.) Este rezolvat. Am vorbit clar? Am vorbit mai corect decât voi? (Da.) În ce sens vorbesc corect? (Noi vorbeam doar în linii mari, dar Dumnezeu a disecat acest aspect într-un mod destul de amănunțit și a avut, de asemenea, părtășie că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, căile pe care să le respecte oamenii, și că ei ar trebui să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să-I urmeze calea. Dumnezeu a spus clar toate aceste lucruri.) Ce spun Eu este un aspect al adevărului. Expresia „un aspect al adevărului” este o teorie, așadar, ce susține această teorie? O susțin aceste fapte precise și acest conținut, despre care am mai vorbit. Există dovezi ale tuturor acestor fapte; nici măcar unul dintre ele nu este inventat, nici măcar unul nu este închipuit. Sunt toate fapte, sau sunt esența și realitatea fenomenelor exterioare ale faptelor. Dacă le poți pătrunde și le poți înțelege, asta dovedește că înțelegi adevărul. Motivul pentru care nu puteți spune cu voce tare acest lucru este că încă nu înțelegeți acest aspect al adevărului și nici nu înțelegeți esența și realitatea inerentă a acestor fenomene, deci doar vorbiți puțin despre sentimentele și cunoștințele voastre, ceea ce nu suferă comparație cu adevărul. Nu este așa? (Ba da.) Acest aspect este rezolvat, deci haideți să încheiem aici. Cu privire la subiectul renunțării la lucrurile pe care le urmăriți, la idealurile și dorințele care se nasc ca urmare a intereselor și hobbyurilor, era necesar să includem această întrebare ca punct suplimentar? (Da.) Era necesar. Fiecare întrebare atinge o parte a adevărului, adică tratează realitatea și esența unor fapte, iar în spatele acestei realități și a acestei esențe sunt mereu rânduielile, planurile, ideile și dorințele lui Dumnezeu. Și ce altceva? Unele dintre metodele specifice ale lui Dumnezeu, precum și baza, obiectivele și contextul acțiunilor Sale. Acestea sunt realitatea.

După ce încheiem părtășia despre subiectul renunțării la lucrurile urmărite, la idealurile și dorințele care se nasc din interese și hobbyuri, ar trebui să avem părtășie despre următorul subiect. Care este acesta? Este că oamenii ar trebui să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele lor care se nasc din căsnicie. Evident, acest subiect atinge toate diversele probleme asociate căsniciei. Nu este acest subiect puțin mai vast decât interesele și hobbyurile? Dar nu vă temeți de amploarea lui. Îl vom analiza puțin câte puțin, înțelegând lent și răzbătând prin acest subiect cu ajutorul părtășiei. Poziția pe care o vom adopta în părtășia despre acest subiect este să disecăm aspectul căsniciei din perspectivele și aspectele esenței problemelor de aici, atât pozitive, cât și negative; ale înțelegerilor variate ale oamenilor, atât corecte, cât și incorecte; ale greșelilor pe care le fac ei în căsnicie, precum și ale diverselor idei și puncte de vedere incorecte cărora le dă naștere acest aspect, ajutându-i pe oameni, în cele din urmă, să renunțe la lucrurile pe care le urmăresc, la idealurile și dorințele care se nasc din căsnicie. Cea mai bună și cea mai simplă practică pentru a atinge „renunțarea” este aceasta: în primul rând, trebuie să vezi clar esența problemelor și să fii conștient de acestea, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative. Apoi, trebuie să fii capabil să tratezi problemele în mod corect și rațional. Aceasta este latura pozitivă a lucrurilor. Din perspectiva pasivă a lucrurilor, trebuie să fii capabil să înțelegi și să fii conștient de ideile, punctele de vedere și atitudinile greșite pe care ți le aduc problemele, sau de diversele influențe dăunătoare și negative pe care acestea le au asupra umanității tale, iar apoi, pornind de la aceste aspecte, să poți să renunți. Cu alte cuvinte, trebuie să fii capabil să înțelegi și să fii conștient de aceste probleme, fără să fii legat sau înrobit de ideile greșite care se nasc din acestea și fără să le lași să-ți controleze viața și să te conducă pe căi necinstite sau să te determine să faci alegeri greșite. Pe scurt, fie că avem părtășie despre aspectele pozitive, fie despre cele negative, obiectivul suprem este să-i ajutăm pe oameni să trateze în mod rațional problema căsniciei, să nu folosească idei și puncte de vedere false pentru a o pătrunde și a o înțelege și să nu aibă atitudini incorecte față de ea. Aceasta este înțelegerea corectă a practicii „renunțării”. Bun, haideți să continuăm părtășia despre lucrurile urmărite, idealurile și dorințele care se nasc din căsnicie. Mai întâi, haideți să analizăm definiția căsniciei, care este conceptul. Majoritatea nu v-ați căsătorit, nu-i așa? Văd că majoritatea sunteți adulți. Ce înseamnă să fii adult? Înseamnă că deja ați atins sau ați depășit o vârstă potrivită pentru a vă căsători. Indiferent dacă sunteți la acea vârstă sau ați depășit-o, fiecare persoană are unele puncte de vedere, definiții și concepte relativ burgheze despre căsnicie, fie că acestea sunt corecte sau incorecte. Așadar, haideți să explorăm mai întâi ce este, în realitate, căsnicia. Mai întâi, în cuvintele voastre: ce este, de fapt, căsnicia? Dacă vrem să discutăm despre cine este calificat să spună ce este căsnicia, probabil sunt cei care au mai fost căsătoriți. Așadar, haideți să începem cu cei care sunt căsătoriți, iar când vor termina ei de vorbit, putem să trecem la adulții necăsătoriți. Puteți să vorbiți despre punctele voastre de vedere privind căsnicia și vom asculta înțelegerea și definiția voastră cu privire la căsnicie. Spuneți ce aveți de spus, indiferent dacă este sau nu plăcut de ascultat – nemulțumiri despre căsnicie sau așteptări în legătură cu aceasta, toate se acceptă. (Înainte să se căsătorească, toți oamenii au așteptări. Unii oameni se căsătoresc pentru a putea avea un stil de viață abundent, în timp ce unii urmăresc o căsnicie fericită, căutând un prinț pe un cal alb, visând că vor trăi o viață fericită. Există și unii care vor să se folosească de căsnicie pentru a-și împlini unele dintre propriile scopuri.) Așadar, din punctul tău de vedere, ce este, de fapt, căsnicia? Este ceva tranzacțional? Este un joc? Ce este? Unele dintre situațiile pe care le-ai menționat sunt despre a avea o viață înstărită, ceea ce este un soi de tranzacție. Ce altceva? (Simt că, pentru mine, căsnicia este doar ceva la care tânjesc, ceva ce-mi doresc.) Cine mai vrea să vorbească? Ce cunoștințe au oamenii căsătoriți despre căsnicie? Mai ales oamenii care sunt căsătoriți de zece sau douăzeci de ani – ce sentimente aveți în legătură cu căsnicia? Nu sunteți, de obicei, plini de reflecții privind căsnicia? În primul rând, aveți experiență cu propria căsnicie și, în al doilea rând, ați văzut căsniciile celor din jurul vostru; în același timp, v-ați gândit la căsniciile altora, pe care le-ați văzut în cărți, în literatură și în filme. Așadar, pe baza acelor aspecte, ce crezi că este căsnicia? Cum ai defini-o? Ce înțelegi în legătură cu ea? Cum definești tu căsnicia? Oameni căsătoriți, cei care sunteți căsătoriți de câțiva ani – mai ales aceia dintre voi care au crescut copii – ce simțiți voi în legătură cu căsnicia? Vorbiți! (Pot face eu câteva completări. De la o vârstă fragedă, m-am uitat mult la televizor. Mereu tânjeam după o viață conjugală fericită, dar după ce m-am căsătorit, mi-am dat seama că nu este cum îmi imaginasem eu. După ce m-am căsătorit, primul lucru pe care a trebuit să-l fac a fost să muncesc din greu pentru familia mea, ceea ce era foarte obositor. În plus, din cauza incompatibilității dintre temperamentul meu și cel al soțului meu și dintre lucrurile la care tânjeam și pe care le urmăream – mai ales din cauza diferenței dintre căile pe care le urmăream – am avut multe dispute în viață, până în punctul în care ajungeam să ne certăm. Viața era grea. În acel moment, am simțit că tipul de viață conjugală la care tânjisem în copilărie nu este, de fapt, realist. Era doar o dorință plăcută, dar viața adevărată nu este așa. Acestea sunt gândurile mele despre căsnicie.) Deci înțelegerea ta despre căsnicie este că e plină de amărăciune, corect? (Da.) Deci toate amintirile și memoriile tale sunt pline de amărăciune, obositoare, dureroase și insuportabil de rememorat; te-ai simțit necăjită, deci, după aceea, nu ai avut așteptări mai bune de la căsnicie. Consideri că mariajul nu este conform cu dorințele tale, că nu este nici bun, nici romantic. Înțelegi căsnicia ca pe o tragedie – cam asta vrei să spui? (Da.) În căsnicia ta, fie în lucruri pe care le-ai putut face, fie în lucruri pe care nu ai fost dispusă să le faci, ai fost deosebit de obosită și de plină de amărăciune cu privire la toate, corect? (Da.) Căsnicia este plină de amărăciune – acesta este un tip de sentiment, un sentiment pe care oamenii pot să-l înțeleagă sau pe care îl simt și ei. Indiferent de formă, probabil că, în acest moment, în lume există mai multe afirmații diferite despre căsnicie și familie. Există mai multe în filme și în cărți, iar în societate există experți în căsnicii și experți în relații, care analizează și disecă tot felul de căsnicii, care tratează și înlătură contradicțiile care apar în respectivele căsnicii, pentru a le media. În cele din urmă, societatea a popularizat unele zicale despre căsnicie. Cu care dintre aceste zicale populare despre căsnicie sunteți de acord sau pe care le împărtășiți? (Dumnezeule, oamenii din societate spun adesea că a te căsători este ca și cum ai intra într-un mormânt. Eu cred că după ce se căsătoresc, își întemeiază o familie și au copii, oamenii au responsabilități, cred că trebuie să muncească neîncetat pentru a-și întreține familia, iar dacă la asta se adaugă nepotrivirile care apar ca urmare a faptului că doi oameni trăiesc împreună, se nasc tot felul de probleme și dificultăți.) Cum sună, exact, expresia? „Căsnicia este un mormânt.” Există unele zicale celebre, populare în China? Nu este expresia „căsnicia este un mormânt” destul de populară? (Ba da.) Care mai există? „Căsnicia este un oraș sub asediu – cei din afară vor să intre, iar cei dinăuntru vor să iasă.” Și mai care? „O căsnicie fără iubire este imorală.” Ei cred că o căsnicie este un semn al iubirii și că o căsnicie fără iubire este imorală. Folosesc iubirea romantică pentru a evalua standardul de moralitate. Sunt acelea definițiile și conceptele căsniciei pe care le au oamenii căsătoriți? (Da.) Pe scurt, cei care sunt căsătoriți sunt plini de amărăciune. Ca să folosim o expresie pentru a o descrie: „Căsnicia este un mormânt.” Chiar este atât de simplu? Oamenii căsătoriți au terminat de vorbit, deci acum, putem asculta ce au de spus cei necăsătoriți, singuri. Cine vrea să vorbească despre propria înțelegere privind căsnicia? Chiar dacă este imatură, sau este o fantezie sau sunt așteptări deloc conforme cu realitatea, totul se acceptă. (Dumnezeule, eu cred că o căsnicie înseamnă doi oameni care trăiesc ca parteneri, o viață de nevoi zilnice.) Ai fost căsătorit? Ai vreo experiență personală? (Nu.) Nevoi zilnice, viața ca parteneri – chiar asta crezi? Ceva atât de practic? (În idealurile mele, căsnicia nu este așa, dar asta am văzut în căsnicia părinților mei.) Așa este căsnicia părinților tăi, dar căsnicia ta ideală nu este așa. Ce înțelegi și ce urmărești tu, când vine vorba de căsnicie? (Când eram mică, înțelegeam doar să găsesc un om pe care îl admiram, iar apoi, să trăiesc cu el o viață fericită și romantică.) Voiai să trăiești cu el, să-l ții de mână și să îmbătrâniți împreună, așa este? (Da.) Asta este înțelegerea ta precisă privind căsnicia, care te implică pe tine; nu o dobândești privindu-i pe alții. Ce vezi în căsniciile altora este doar aspectul lor superficial și, fiindcă încă nu ai experimentat și tu asta, nu știi dacă ceea ce vezi este realitatea faptelor sau doar un aspect superficial al lor; lucrul pe care îl crezi real va exista mereu în ideile și în punctele tale de vedere. O parte a înțelegerii pe care o au tinerii cu privire la căsnicie este să trăiască romantic cu omul iubit, să se țină de mână, să îmbătrânească împreună și să trăiască împreună această viață. Aveți toți vreo altă înțelegere cu privire la căsnicie? (Nu.)

Unii oameni spun: „Scopul căsniciei este să găsești un om care te iubește. Nu contează dacă este romantic sau nu, nici nu este nevoie să-l iubești atât de mult. Ar trebui măcar să te iubească el pe tine, să te primească în inima sa și să aibă lucruri pe care le urmărește, idealuri, caracter, interese și hobbyuri în comun cu tine, astfel încât să vă considerați reciproc compatibili și să trăiți împreună.” Alți oameni spun: „Găsește pe cineva cu care să trăiești, pe care îl iubești și care te iubește. Doar asta este fericirea.” Și sunt alții a căror înțelegere privind căsnicia este: „Trebuie să găsești pe cineva cu putere economică, astfel încât să nu îți faci griji cu privire la îmbrăcăminte și mâncare în ultima parte a vieții tale, să ai o viață materială îmbelșugată și să nu suferi din cauza sărăciei. Indiferent de vârsta sa ori de felul în care arată, indiferent de caracterul său și de gusturile sale, este în regulă, atât timp cât are bani. Atât timp cât îți poate da bani de cheltuială și îți poate satisface nevoile materiale, este acceptabil. A trăi cu o asemenea persoană aduce fericire și, fizic, te vei simți confortabil. Aceasta este căsnicia.” Acestea sunt câteva dintre cerințele și definițiile pe care le dau oamenii căsniciei. Majoritatea oamenilor înțeleg căsnicia ca însemnând să găsească iubitul, omul îndrăgit al visurilor lor, un Făt-Frumos și să trăiască împreună cu el și să se considere reciproc compatibili. De exemplu, unii oameni și-l imaginează pe Făt-Frumosul lor ca pe o vedetă sau o celebritate, cineva cu bani, faimă și avuții. Cred că doar viața cu o astfel de persoană reprezintă o căsnicie lăudabilă, plăcută, o căsnicie perfectă, și că doar o astfel de viață este fericită. Unii oameni și-l imaginează pe partenerul lor ca fiind un om cu statut. Unii și-l imaginează ca fiind cineva drăguț și frumos, iar alții și-l imaginează ca fiind un om cu o familie cu relații, puternică și înstărită, o persoană bogată. Unii oameni și-l imaginează pe partenerul lor ca fiind ambițios și puternic în profesia lui, alții și-l imaginează ca având un talent unic, iar alții și-l imaginează ca având un caracter distinctiv. Toate acestea, și nu numai, sunt cerințe pe care oamenii le au de la căsnicie și, bineînțeles, sunt închipuirile, noțiunile și punctele de vedere pe care le au despre căsnicie. Pe scurt, cei care au mai fost căsătoriți consideră căsnicia ca fiind un mormânt, că a te căsători înseamnă să intri într-un mormânt, sau într-un dezastru; cei care sunt necăsătoriți își imaginează căsnicia ca fiind deosebit de plăcută și romantică și sunt plini de dorință și de așteptări. Dar fie că sunt cei care au fost căsătoriți sau cei care nu au fost, nimeni nu poate vorbi prea clar despre pătrunderea sau înțelegerea sa cu privire la căsnicie, sau despre care sunt definiția și conceptul real al căsniciei, nu-i așa? (Da.) Cei care au experiența căsniciei spun: „Căsnicia este un mormânt, este plină de amărăciune.” Unii dintre cei necăsătoriți zic: „Înțelegerea ta cu privire la căsnicie este incorectă. Spui că este rea căsnicia, iar asta fiindcă ești prea egoist. Nu ai investit mult în căsnicia ta. Din cauza diverselor tale defecte și probleme, ai reușit să-ți strici căsnicia. Ți-ai distrus și destrămat singur căsnicia.” Există și unii care sunt deja căsătoriți și care le spun acelor oameni singuri, care încă nu s-au căsătorit: „Ești un copil ignorant, ce știi tu? Știi tu cum este căsnicia? Căsnicia nu este o chestiune ce ține de o singură persoană, nici de două – este o chestiune ce ține de două familii, poate chiar două clanuri. Include multe aspecte care nu sunt nici simple, nici directe. Chiar și într-o lume cu doar doi oameni, unde este o chestiune ce ține doar de două persoane, tot nu este atât de simplu. Indiferent de cât de plăcută este înțelegerea și fantezia ta despre căsnicie, pe măsură ce trec zilele, ea va fi copleșită de banalitatea nevoilor cotidiene, până când culoarea și aroma sa vor păli. Nu ești căsătorit, deci ce știi tu? Nu ai fost niciodată căsătorit, nu ai gestionat niciodată o căsnicie, deci nu ești calificat să o evaluezi sau să faci remarci critice. Înțelegerea ta cu privire la căsnicie este închipuire, este utopie – nu se bazează pe realitate!” Indiferent cine vorbește despre ea, există un raționament obiectiv, dar până la urmă, ce este, de fapt, căsnicia? Care dintre perspective este modul cel mai corect, cel mai obiectiv de a o analiza? Care este cea mai conformă cu adevărul? Cum ar trebui să o analizezi? Fie că vorbim despre cei care au mai experimentat căsnicia sau despre cei care nu au făcut asta, în primul rând, înțelegerea lor cu privire la căsnicie este plină de propriile închipuiri, iar în al doilea rând, omenirea coruptă este plină de emoții privind rolul pe care oamenii îl joacă în căsnicie. Fiindcă oamenii corupți nu înțeleg principiile pe care ar trebui să le respecte în diverse medii și nu înțeleg rolul pe care ei îl joacă în căsnicie sau obligațiile sau responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească, unele dintre zicalele lor despre căsnicie sunt inevitabil sentimentale și implică egoismul și impulsivitatea personală etc. Bineînțeles, fie că o persoană este căsătorită sau nu, dacă nu vede căsnicia din perspectiva adevărului și dacă nu are o înțelegere și o cunoaștere pură a acesteia de la Dumnezeu, atunci, cu excepția întregii sale practici personale privind căsnicia, înțelegerea sa cu privire la aceasta este în mare măsură influențată de societate și de omenirea malefică. Este influențată și de atmosfera, tendințele și opiniile publice ale societății, precum și de lucrurile false, părtinitoare – și cele care ar putea fi numite mai exact inumane – spuse despre căsnicie de către oamenii de la fiecare nivel și din fiecare pătură a societății. Din cauza acestor lucruri pe care le spun ceilalți, oamenii vor fi, în primul rând, influențați și controlați inconștient de aceste gânduri și puncte de vedere și, în al doilea rând, vor accepta inconștient aceste atitudini și moduri de a privi căsnicia, precum și aceste moduri de a trata căsnicia și atitudinile față de viață pe care le au cei care trăiesc căsătoriți. În primul rând, oamenii nu au o înțelegere pozitivă a căsniciei și nici o cunoaștere și o percepție pozitivă, precisă a acesteia. În plus, atât societatea, cât și omenirea malefică le insuflă oamenilor gânduri negative și false despre căsnicie. Prin urmare, gândurile și punctele de vedere ale oamenilor despre căsnicie devin denaturate, ba chiar malefice. Atât timp cât trăiești și supraviețuiești în această societate și ai ochi de văzut, urechi de auzit și gânduri pentru a reflecta la întrebări, vei accepta în măsuri diferite aceste gânduri și puncte de vedere false, ceea ce duce la o înțelegere și o cunoaștere incorectă și părtinitoare despre căsnicie. De exemplu, acum o sută de ani, oamenii nu înțelegeau ce însemna iubirea romantică, iar înțelegerea lor privind căsnicia era foarte simplă. Când o persoană ajungea la vârsta căsătoriei, o pețitoare îi făcea cunoștință cu un membru al sexului opus, părinții lor se ocupau de tot, iar apoi făceau o nuntă cu un membru al sexului opus, se căsătoreau și cei doi trăiau și-și petreceau zilele împreună. Astfel se însoțeau reciproc de-a lungul vieții, până când ajungeau la capătul ei. Căsnicia era cât se poate de simplă. Era o chestiune ce ținea de două persoane – doi oameni din familii diferite, care trăiau împreună, se însoțeau reciproc, aveau grijă unul de altul și trăiau o viață împreună. Era cât se poate de simplu. La un moment dat, însă, oamenii au început să vorbească despre ceea ce numesc ei iubire romantică, iar iubirea romantică a fost adăugată la ideea de căsnicie, până în zilele noastre. Acest termen, „iubire romantică”, sau înțelesul și ideea acestuia, nu mai reprezintă un lucru în legătură cu care oamenii, în profunzimea inimii lor, se simt jenați sau despre care le este greu să vorbească. Mai degrabă, există foarte firesc în gândurile oamenilor și este un subiect de discuție firesc pentru ei, mergând atât de departe încât până și oamenii care încă nu sunt adulți discută despre ceea ce numesc ei iubire romantică. Așadar, asemenea gânduri, puncte de vedere și afirmații exercită în mod intangibil o influență asupra tuturor, bărbați și femei, tineri și bătrâni. Această influență este motivul pentru care înțelegerile tuturor cu privire la căsnicie sunt atât de pretențioase – ca să vorbim mai corect, sunt pline de prejudecăți. Toți au început să se joace cu iubirea și să cocheteze cu pasiunea. Așa-zisa „iubire romantică” a omului este doar îmbinarea iubirii și a pasiunii.^[a] Ce înseamnă „iubire”? Iubirea este un fel de afecțiune. Ce înseamnă „pasiune”? Înseamnă poftă trupească. Căsnicia nu mai este un lucru atât de simplu precum doi oameni care-și petrec zilele împreună, ca parteneri; mai degrabă, a devenit o jucărie pentru afecțiune și pentru pofta trupească. Nu este așa? (Ba da.) Oamenii au ajuns să înțeleagă căsnicia drept o combinație de poftă trupească și afecțiune, deci pot fi bune căsniciile lor? Bărbații și femeile nu trăiesc așa cum se cuvine, nici nu își îndeplinesc bine responsabilitățile și-și petrec zilele într-un mod care nu este realist. Vorbesc adesea despre iubire, despre pasiune, afecțiune și poftă trupească. Crezi că, astfel, pot ei trăi fără probleme și într-un mod stabil? (Nu.) Ce persoană poate să depășească aceste ispite și ademeniri? Nimeni nu poate trece prin aceste ispite și ademeniri. În societate, oamenii sunt plini de poftă trupească și afecțiune unii pentru alții. Asta numesc ei iubire romantică și acesta este modul în care oamenii contemporani înțeleg căsnicia; este cea mai înaltă evaluare a lor privind căsnicia, cel mai înalt dintre gusturi. Așadar, situația căsniciei oamenilor contemporani s-a schimbat până a devenit de nerecunoscut și este într-o situație teribilă, groaznică. Căsnicia nu mai este o chestiune simplă, ce ține de un bărbat și o femeie; mai degrabă, a devenit o chestiune ce ține de toți oamenii, bărbați și femei, care se joacă cu afecțiunea și pofta trupească – total depravată. Prin ademenirea tendințelor malefice, sau prin inocularea gândurilor malefice, înțelegerea și perspectiva oamenilor față de căsnicie devin deformate, anormale și malefice. În plus, filmele și programele de televiziune ale societății, precum și operele literare și artistice, oferă constant tot mai multe interpretări și afirmații malefice și imorale despre căsnicie. Regizorii, scenariștii și actorii vorbesc cu toții în detaliu despre căsnicie ca fiind o stare teribilă. Acest lucru este plin de malițiozitate și poftă trupească, ceea ce duce la faptul că o căsnicie cuviincioasă este azvârlită în haos. Așadar, de când există iubirea romantică, divorțul a devenit tot mai comun în societatea umană, cum au devenit și relațiile extraconjugale; mai mulți copii au fost obligați să îndure rănile provocate de divorțul părinților, să trăiască cu mame singure sau cu tați singuri, petrecându-și astfel copilăria și tinerețea sau crescând în situațiile conjugale nepotrivite ale părinților lor. Motivul tuturor acestor tragedii conjugale diferite, al acestor căsnicii incorecte sau disfuncționale, este faptul că opinia despre căsnicie pe care o promovează societatea este plină de prejudicii, malefică și imorală, până în punctul în care aceasta este lipsită de etică și de moralitate. Din cauză că omenirea nu are o înțelegere exactă a lucrurilor pozitive sau adecvate, oamenii vor accepta fără să-și dea seama aceste gânduri și puncte de vedere pe care le promovează societatea, indiferent de cât de denaturate sunt ele. Aceste lucruri sunt ca o ciumă, răspândindu-se prin corpul tău, distrugându-ți toate gândurile și toate ideile și distrugând părțile corecte ale umanității tale. Conștiința și rațiunea umanității tale normale devin rapid încețoșate, neclare sau slabe; atunci, aceste gânduri și puncte de vedere care provin de la Satana și care sunt denaturate, malefice și lipsite de etică și de morală, preiau poziția superioară și rolul dominant în profunzimea gândurilor și inimii tale și în universul minții tale. După ce aceste lucruri preiau poziția superioară și rolul dominant, perspectiva ta asupra unor aspecte precum căsnicia devine rapid bolnavă și denaturată și lipsită de etică și de morală, ajungând până în punctul în care devine malefică, dar tu nu știi asta și crezi că este absolut adecvată: „Toată lumea gândește așa, deci de ce nu aș gândi și eu? Este adecvat ca toată lumea să gândească așa, deci nu este adecvat să gândesc și eu așa? Așadar, dacă nimeni altcineva nu roșește vorbind despre iubirea romantică, nu ar trebui să roșesc nici eu. Prima oară, am fost puțin timid, puțin jenat și mi-a fost greu să deschid gura. După ce am mai vorbit de câteva ori despre ea, mi-a trecut. Ascultând mai mult și vorbind mai mult despre ea, mi-am însușit-o.” Este adevărat, vorbești și asculți și ți-ai însușit acest lucru, dar înțelegerea adevărată, inițială a căsniciei nu poate rămâne neclintită în profunzimea gândurilor tale, așa că ai pierdut conștiința și rațiunea pe care se cuvine să le ai ca persoană normală. Care este motivul pierderii lor? Este faptul că ai acceptat perspectiva așa-zisei „iubiri romantice” cu privire la căsnicie. Această perspectivă a așa-zisei „iubiri romantice” asupra căsniciei a înghițit înțelegerea și sentimentul inițial de responsabilitate pe care îl are umanitatea ta normală față de căsnicie. Foarte rapid, începi să pui personal în practică propria înțelegere a iubirii romantice. Cauți încontinuu oameni pe care îi consideri compatibili cu tine, care te iubesc sau pe care îi iubești, și urmărești iubirea romantică prin mijloace corecte sau josnice, străduindu-te din răsputeri și fiind foarte nerușinat, până în punctul de a-ți sacrifica energia de o viață de dragul iubirii romantice – atunci s-a zis cu tine. Să spunem că, în cursul urmăririi iubirii romantice, o femeie găsește un om pe care îl admiră și spune: „Ne iubim, deci hai să ne căsătorim!” După ce se căsătorește, trăiește o vreme cu persoana respectivă, apoi își dă seama că el are unele defecte și se gândește: „El nu mă place pe mine și eu nu-l plac cu adevărat pe el. Noi doi nu ne potrivim, deci iubirea noastră romantică a fost o greșeală. Bine, o să divorțăm.” După divorț, duce după ea un copil de doi sau trei ani și se pregătește să găsească pe altcineva, gândindu-se: „Întrucât căsnicia mea anterioară a fost lipsită de iubire, trebuie să mă asigur că următorul simte o iubire romantică adevărată. De data asta, trebuie să fiu sigură, deci trebuie să petrec ceva timp analizând.” După o vreme, întâlnește pe altcineva: „Ah, acesta este iubitul visurilor mele, persoana care mi-am imaginat că-mi va plăcea. El mă place pe mine, iar eu îl plac pe el. Nu suportă să stea departe de mine și eu nu suport să stau departe de el; suntem ca doi magneți care se atrag unul pe altul, dorindu-ne mereu să fim împreună. Suntem îndrăgostiți, hai să ne căsătorim!” Așa că se căsătorește din nou. Odată căsătorită, mai face un copil și, după doi sau trei ani, se gândește: „Persoana asta are mai multe defecte; este atât leneș, cât și nesătul. Îi place să se dea rotund și să se laude, precum și să sporovăiască. Nu-și îndeplinește responsabilitățile, nu dă familiei banii pe care îi câștigă și bea și joacă jocuri de noroc cât e ziua de lungă. Aceasta nu e persoana pe care vreau s-o iubesc. Nu așa este persoana pe care o iubesc. Divorț!” Cărând după ea doi copii, divorțează din nou. După ce divorțează, începe să se gândească: ce este iubirea romantică? Nu poate spune. Unii oameni au câte două sau trei căsnicii eșuate și, la final, ce spun? „Eu nu cred în iubirea romantică, ci în umanitate.” Vezi tu, sunt nehotărâți și nu știu în ce ar trebui să creadă. Nu știu ce este căsnicia; acceptă gânduri și perspective false și folosesc aceste gânduri și perspective drept standarde. Pun personal în practică aceste gânduri și perspective și, în același timp, fac rău căsniciei și lor înșiși, precum și altor oameni; în diferite măsuri, lezează viitoarea generație și pe ei înșiși, atât fizic, cât și spiritual. Toate aceste lucruri fac parte din motivul pentru care oamenii se simt în suferință și lipsiți de speranță cu privire la căsnicie, față de care nu au sentimente bune. Tocmai am avut părtășie despre diversele perspective și definiții ale oamenilor cu privire la căsnicie, precum și despre situația în care se află căsnicia lor, ca urmare a punctelor de vedere incorecte pe care le au oamenii moderni cu privire la căsnicie; pe scurt, este bună sau rea situația căsniciei umane moderne? (Rea.) Nu are perspective, nu este optimistă și este din ce în ce mai dată peste cap. De la Est la Vest, de la Sud la Nord, căsnicia umană este într-o stare teribilă, groaznică. Toți oamenii din generația actuală – cei sub vârsta de patruzeci sau cincizeci de ani – sunt martori la ghinionul căsniciilor generațiilor anterioare și viitoare, precum și la opiniile acestor generații despre căsnicie și la experiențele lor conjugale eșuate. Bineînțeles, mulți oameni sub vârsta de patruzeci de ani sunt victimele a tot felul de căsnicii ghinioniste; unii dintre ei sunt mame singure, alții sunt tați singuri, deși, bineînțeles, relativ vorbind, nu sunt la fel de mulți tați singuri. Unii oameni cresc cu mama lor biologică și cu tatăl vitreg, alții cresc cu tatăl lor biologic și cu mama vitregă, iar alții cresc cu frați și surori de la diferite mame și tați. Alții au părinți divorțați care se recăsătoresc și niciunul dintre părinți nu îi vrea, deci devin orfani, care se transformă în adulți, după câțiva ani în care se descurcă așa cum pot în societate; apoi, devin tați vitregi sau mame vitrege, sau devin mame sau tați singuri. Aceasta este situația căsniciei moderne. Nu este gestionarea căsniciei de către omenire în această măsură rezultatul coruperii oamenilor de către Satana? (Ba da.) Această formă necesară a celei mai simple supraviețuiri și înmulțiri a omenirii a fost complet mutilată și distrusă. Cum crezi că trăiește omenirea? A vedea viața fiecărei familii este tulburător, este prea groaznic chiar și de privit. Haideți să nu mai vorbim despre asta; cu cât spui mai multe, cu atât mai tulburat te simți, nu-i așa?

Întrucât vorbim despre subiectul căsniciei, ar trebui să vedem care sunt, de fapt, definiția și conceptul precis, corect de căsnicie. Întrucât vorbim despre definiția și conceptul precis, corect de căsnicie, trebuie să căutăm răspunsul în cuvintele lui Dumnezeu, să dăm căsniciei o definiție și un concept corect pe baza tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu le-a spus și le-a făcut cu privire la această chestiune, să clarificăm adevărata stare a căsniciei, precum și intenția inițială din spatele creării și existenței căsniciei. Dacă vrei să vezi clar definiția și conceptul de căsnicie, atunci trebuie să începi prin a-i studia pe strămoșii omenirii. Care este motivul pentru a începe să-i studiezi pe strămoșii omenirii? Omenirea a reușit să supraviețuiască până acum datorită căsniciei strămoșilor săi; cu alte cuvinte, cauza primară a faptului că există atât de mulți oameni în prezent este căsnicia dintre oamenii pe care Dumnezeu i-a creat la început. Așadar, dacă vrei să înțelegi definiția și conceptul precis de căsnicie, trebuie să începi prin a studia căsnicia strămoșilor omenirii. Când a început căsnicia pentru strămoșii omenirii? A început odată cu crearea omului de către Dumnezeu. Este consemnată încă din Cartea Genezei, deci trebuie să deschidem Biblia și să vedem ce spun aceste fragmente. Sunt oamenii, în majoritatea lor, interesați de acest subiect? Cei care sunt deja căsătoriți ar putea crede că nici măcar nu este nimic de discutat, că acest subiect este foarte banal, dar tinerii singuri sunt deosebit de interesați de acest subiect, fiindcă ei consideră căsnicia misterioasă și cred că există multe lucruri pe care nu le cunosc despre ea. Așadar, haideți să începem discuția de la sursă. Să citească cineva din Geneza 2:18. („Și Iahve Dumnezeu a spus: «Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el.»”) Apoi, din Geneza 2:21-24. („Și Iahve Dumnezeu a trimis un somn profund peste Adam și el a adormit: și i-a luat una dintre coaste, închizând carnea la loc; Și din coastele, pe care Iahve Dumnezeu le luase de la om, a făcut o femeie și i-a adus-o omului. Și Adam a spus: «Aceasta este acum os din osul meu și trup din trupul meu; ea va fi numită Femeie, pentru că a fost luată de la Bărbat.» De aceea, bărbatul își va părăsi părinții și se va uni cu soția lui, iar cei doi vor fi un singur trup.”) Apoi, din Geneza 3:16-19. („El i-a zis femeii: Îți voi mări mult durerile nașterii; în durere vei naște copii. Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine. Și lui Adam i-a spus: Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul din care-ți poruncisem să nu mănânci, blestemat este pământul din cauza ta; cu mâhnire îți vei lua hrana din el câte zile vei trăi; îți va da spini și mărăcini, iar tu din plantele câmpului vei mânca; cu sudoarea frunții îți vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.”) Ne vom opri acolo. Sunt cinci versete în capitolul doi și patru versete în capitolul trei, în total, nouă versete din Scripturi. Nouă versete din Geneză descriu un lucru, și anume, cum a apărut căsnicia strămoșului omenirii. Nu este așa? (Ba da.) Acum înțelegeți? Înțelegeți puțin mai bine sensul general și puteți să vi-l amintiți? Care este lucrul principal despre care discutăm aici? (Cum a apărut căsnicia strămoșului omenirii.) Deci cum a apărut, de fapt? (A pregătit-o Dumnezeu.) Așa e, asta este situația adevărată. A pregătit-o Dumnezeu pentru om. Dumnezeu l-a creat pe Adam, apoi i-a creat o parteneră, o consoartă care să-l ajute și care să-l însoțească, să trăiască împreună cu el. Aceasta este originea căsniciei pentru strămoșul omenirii și este sursa căsniciei umane. Nu este așa? (Ba da.) Știm sursa căsniciei umane: a fost sorocită de Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit o parteneră pentru strămoșul omenirii, care ar putea fi numită și consoartă, care apoi, avea să-l ajute și să-l însoțească de-a lungul vieții. Aceasta este originea și sursa căsniciei umane. Așadar, după ce am analizat originea și sursa căsniciei umane, cum ar trebui să înțelegem corect căsnicia? Ați spune că este sacră căsnicia? (Da.) Este sacră? Are ea ceva de-a face cu sfințenia? Nu are. Nu puteți spune că este sacră. Căsnicia este rânduită și sorocită de Dumnezeu. Își are originea și sursa în creația lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat primul om, care avea nevoie de o parteneră ca să-l ajute și să-l însoțească, să trăiască împreună cu el, astfel că Dumnezeu i-a creat o parteneră, iar apoi, a apărut căsnicia umană. Asta este tot. Este cât se poate de simplu. Aceasta este înțelegerea rudimentară despre căsnicie pe care ar trebui s-o aveți. Căsnicia vine de la Dumnezeu; este rânduită și sorocită de El. Măcar puteți spune că nu este un lucru negativ, ci mai degrabă pozitiv. Se poate spune, în mod precis, și că este adecvată, că este un segment adecvat pe parcursul vieții umane și în procesul existenței oamenilor. Nu este malefică și nici nu este un instrument sau un mijloc de corupere a omenirii; este adecvată și pozitivă, fiindcă a fost creată și poruncită de Dumnezeu și, bineînțeles, fiindcă El a rânduit-o. Căsnicia umană își are originea în creația lui Dumnezeu și este ceva ce El personal a rânduit și a poruncit, deci privind lucrurile din acest unghi, singura perspectivă pe care se cuvine să o aibă cineva cu privire la căsnicie este că aceasta vine de la Dumnezeu, că este un lucru adecvat și pozitiv, că nu este negativă, malefică, egoistă sau sumbră. Nu vine de la om, nici de la Satana, și cu atât mai puțin s-a dezvoltat organic în natură; mai degrabă, Dumnezeu a creat-o cu propriile mâini și a rânduit-o și a poruncit-o personal. Acest lucru este absolut sigur. Asta reprezintă definiția și conceptul original și precis al căsniciei.

Acum, că înțelegeți conceptul și definiția precisă a căsniciei, pe care se cuvine să le aibă oamenii, haideți să analizăm: care este sensul din spatele poruncii și rânduielii lui Dumnezeu cu privire la căsnicie? El este menționat în versetele din Biblie pe care tocmai le-am citit, și anume, de ce omenirea are căsnicia, care au fost gândurile lui Dumnezeu, care au fost situația și împrejurările în acel moment și în ce împrejurări a dat Dumnezeu omului această căsnicie. Iahve Dumnezeu a spus lucrurile astfel: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el.” Aceste cuvinte spun două lucruri. În primul rând, Dumnezeu a văzut că acest bărbat era prea stingher de unul singur, fără o parteneră, fără cineva cu care să vorbească sau o însoțitoare cu care să împartă fericirea și gândurile lui; El a văzut că viața lui ar fi anostă, insipidă și neinteresantă, așa că I-a venit un gând: un bărbat este puțin stingher, deci trebuie să-i fac o parteneră. Această parteneră va fi consoarta lui, care îl va însoți peste tot și-l va ajuta să facă toate lucrurile; va fi partenera și consoarta lui. Scopul unei partenere este să-l însoțească de-a lungul vieții, să meargă înainte împreună cu el pe calea vieții lui. Indiferent dacă pentru zece, douăzeci, o sută sau două sute de ani, partenera lui îi va fi alături, va fi cea care-l va însoți peste tot, care va vorbi cu el, care va împărtăși cu el fericirea, durerea și fiecare emoție și, în același timp, îl va însoți și-l va împiedica să se simtă singur sau stingher. Aceste gânduri și idei ce se nasc în mintea lui Dumnezeu sunt împrejurările din jurul sursei căsniciei umane. În aceste împrejurări, Dumnezeu a mai făcut ceva. Haideți să analizăm consemnarea biblică: „Și Iahve Dumnezeu a trimis un somn profund peste Adam și el a adormit: și i-a luat una dintre coaste, închizând carnea la loc; Și din coastele, pe care Iahve Dumnezeu le luase de la om, a făcut o femeie și i-a adus-o omului.” Dumnezeu a luat o coastă a bărbatului, a luat pământ și a folosit coasta pentru a mai face o persoană. Această persoană a fost făcută din coasta bărbatului, creată din coasta lui. Colocvial vorbind, această persoană – partenera lui Adam – a fost creată din carnea și din osul luat din corpul lui, deci nu am putea spune că, așa cum era partenera lui, era și o parte din corpul lui? (Ba da.) Cu alte cuvinte, ea a fost derivată din el. După ce a fost creată, cum a numit-o Adam? „Femeie.” Adam era bărbat, ea era femeie; în mod clar, aceștia erau doi oameni de sexe diferite. Dumnezeu a făcut mai întâi o persoană cu caracteristici fiziologice masculine, apoi El a luat o coastă de la bărbat și a creat o persoană cu caracteristici fiziologice feminine. Acești doi oameni au trăit împreună ca un tot unitar, ceea ce constituie o căsnicie, deci așa a apărut căsnicia. Așadar, indiferent de ce pereche de părinți este crescut un om, în final, toți trebuie să se căsătorească și să fie uniți cu partenerul lor sub porunca și rânduielile lui Dumnezeu și să meargă până la capătul drumului. Aceasta este porunca lui Dumnezeu. În primul rând, privind lucrurile în mod obiectiv, oamenii au nevoie de parteneri; în al doilea rând, privind lucrurile în mod subiectiv, întrucât căsnicia este poruncită de Dumnezeu, soțul și soția ar trebui să formeze un tot unitar, să fie o singură persoană, care nu poate fi divizată. Acesta este și un fapt subiectiv, și unul obiectiv. Așadar, fiecare persoană trebuie să părăsească familia în care s-a născut, să se căsătorească și să-și întemeieze o familie cu partenerul său. Acest lucru e inevitabil. De ce? Fiindcă este poruncit de Dumnezeu și este ceva ce El a rânduit de la începuturile omului. Ce le spune asta oamenilor? Indiferent cine îți imaginezi că este partenerul tău, dacă este sau nu cel de care ai nevoie și la care speri în mod subiectiv și indiferent care sunt condițiile lui, persoana cu care te vei căsători, cu care vei întemeia o familie și-ți vei petrece această viață este cu siguranță cea deja rânduită și sorocită de către Dumnezeu pentru tine. Nu este așa? (Ba da.) Care este motivul pentru asta? (Porunca lui Dumnezeu.) Motivul este porunca lui Dumnezeu. Privind lucrurile în contextul vieților dinainte sau din perspectiva lui Dumnezeu, un soț și o soție care se căsătoresc sunt, de fapt, un tot unitar, deci Dumnezeu rânduiește ca tu să te căsătorești și să-ți petreci viața cu persoana cu care formezi un tot unitar. Simplu spus, așa stau lucrurile. Indiferent dacă persoana cu care te căsătorești este iubitul visurilor tale, dacă este Făt-Frumosul tău, dacă este persoana pe care o așteptai, dacă tu o iubești sau ea te iubește pe tine, dacă vă căsătoriți într-un mod foarte firesc, din noroc și coincidență, sau în alte împrejurări, căsnicia voastră este sorocită de Dumnezeu. Sunteți partenerii pe care Dumnezeu i-a menit unul pentru altul, oamenii cărora Dumnezeu le-a poruncit să se însoțească unul pe altul, să-și petreacă această viață împreună și să meargă până la capăt ținându-se de mână. Nu este așa? (Ba da.) Credeți că această înțelegere este pretențioasă sau denaturată? (Nu.) Nu este nici pretențioasă, nici denaturată. Unii oameni spun: „Este posibil să greșești când spui asta. Dacă aceste căsnicii chiar sunt poruncite de Dumnezeu, atunci de ce, totuși, unele dintre ele sfârșesc în divorț?” Asta se întâmplă fiindcă acești oameni au probleme cu umanitatea lor, ceea ce este o chestiune separată. Asta atinge subiectul urmăririi adevărului, despre care vom avea părtășie mai târziu. Momentan, făcând referire la definiția, înțelegerea și conceptul precis de căsnicie, realitatea este că așa stau lucrurile. Unii oameni spun: „Întrucât Tu spui că soțul și soția sunt un tot unitar, atunci nu este așa cum spun non-credincioșii: «Dacă este predestinat, atunci este predestinat, iar dacă nu este predestinat, atunci nu este predestinat!» și cum spun oamenii din unele națiuni,^[b] «Este nevoie de o sută de ani de karmă bună să dobândești șansa de a călători cu cineva în barcă și de o mie de ani de karmă bună pentru a împărți un pat conjugal»?” Credeți că o căsnicie, așa cum vorbim despre ea acum, are ceva de-a face cu aceste zicale? (Nu.) Nu au nicio legătură între ele. Căsnicia nu există ca urmare a cultivării – este poruncită de Dumnezeu. Când Dumnezeu poruncește ca doi oameni să devină soț și soție, să devină parteneri, nu este nevoie ca ei să se autocultive. Ce ar cultiva ei? Fibra morală? Umanitatea? Nu este nevoie ca ei să se autocultive. Acesta este un mod budist de a vorbi, care nu este adevărul și nu are nimic de-a face cu adevărul. Căsnicia umană este rânduită și poruncită de Dumnezeu. Fie formal, fie textual, în definiție sau în concept, căsnicia ar trebui înțeleasă în acest fel. Prin cuvintele consemnate în Biblie, prin această părtășie, aveți o definiție și un concept al căsniciei precis, aliniat cu adevărul? (Da.) Acest concept și această definiție nu sunt denaturate; nu este o perspectivă idealizată și cu atât mai puțin este înțeleasă și definită prin emoții umane. Mai degrabă are o bază; se bazează pe cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu și se bazează pe rânduielile și poruncile Lui. Fiindcă am ajuns în acest punct, pricepeți cu toții înțelegerea și definiția de bază a căsniciei? (Da.) Acum, că o înțelegeți, nu veți mai avea fantezii abstracte despre căsnicie și nemulțumirile voastre privind căsnicia se vor împuțina, nu-i așa? Ar putea exista unii care spun: „Căsnicia este poruncită de Dumnezeu – nu este nimic de spus în această privință – dar căsniciile se destramă. Care este explicația?” Există multe motive pentru acest lucru. Omenirea coruptă are firi corupte, oamenii nu pot fi conștienți de esența problemelor, urmăresc satisfacerea propriilor pofte și preferințe, până în punctul în care promovează lucruri malefice, așa încât căsniciile lor se destramă. Acesta este un subiect separat, despre care nu vom discuta mai mult.

Haideți să vorbim despre întrajutorarea și însoțirea reciprocă în căsnicie. Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el.” Cei care sunt căsătoriți știu că o căsnicie aduce multe beneficii unei familii și vieții unei persoane, pe care aceasta nu și le-ar fi închipuit. Inițial, oamenii sunt foarte stingheri și solitari atunci când trăiesc singuri, fără cineva căruia să i se destăinuie, cu care să vorbească și care să le țină companie; viața este deosebit de anostă și inutilă. După ce se căsătoresc, nu mai este nevoie să sufere de această singurătate și izolare. Au cui să i se destăinuie. Uneori, își varsă ofurile partenerului lor și uneori, își împărtășesc emoțiile și bucuriile, sau chiar își varsă nervii. Uneori, își deschid sufletul unul în fața celuilalt și viața pare plină de bucurie și fericire. Își sunt unul altuia confidenți și cred unul în celălalt, deci în afară de faptul că nu mai sunt stingheri, experimentează mult mai multe plăceri și se bucură de fericirea de a avea un partener. În afară de diverse dispoziții, emoții și sentimente, precum și diverse gânduri care trebuie exprimate, oamenii trebuie să se confrunte cu multe aspecte practice în viața cotidiană, în timp ce-și duc existența, aspecte precum nevoile zilnice, îmbrăcămintea, hrana și locuința. De exemplu, să spunem că doi oameni vor să trăiască împreună și au nevoie să construiască o mică magazie. Bărbatul trebuie să fie zidar, să pună cărămizi pentru a construi un perete, iar femeia îl poate ajuta, dându-i cărămizi și amestecând mortarul, sau ștergându-i sudoarea și dându-i apă. Cei doi vorbesc și râd împreună, iar el are un ajutor, ceea ce este bine. Chiar înainte să se lase întunericul, lucrarea este gata. Este exact cum descrie vechea operă chinezească „Cuplul de nimfe”: „Eu iau apă și tu uzi grădina.” Și mai ce? („Tu lucrezi pământul, iar eu țes pânza.”) Așa este. Una țese pânza, în timp ce unul lucrează pământul; una este stăpână înăuntru, celălalt este stăpân afară. Este chiar bine să trăiești așa. S-ar putea numi completare armonioasă, sau coexistență în armonie. În acest fel, în viață, aptitudinile bărbatului sunt la vedere, iar domeniile în care el are lipsuri sau nu are aptitudini sunt compensate de către femeie; unde femeia este slabă, bărbatul o iartă, o ajută și o asistă, iar punctele ei forte sunt și ele la vedere, aducând beneficii bărbatului familiei. Soțul și soția își fac propria datorie, învățând din punctele forte ale celuilalt, ca să-și compenseze propriile slăbiciuni și lucrând împreună pentru a proteja armonia căminului și viața și supraviețuirea întregii familii. Bineînțeles, mai important decât compania este faptul că se susțin și se însoțesc unul pe celălalt de-a lungul vieții, petrecându-și bine zilele, indiferent dacă în sărăcie sau în bogăție. Pe scurt, așa cum a zis Dumnezeu, nu este bine ca omul să fie singur, deci El a rânduit căsnicia în numele lui – bărbatul să taie lemne și să întrețină curtea, femeia să gătească, să facă curățenie, să coasă și să servească întreaga familie. Fiecare își îndeplinește bine treaba, făcând ce trebuie să facă în viață, iar zilele lor trec într-un mod fericit. Viețile oamenilor au progresat treptat pe de-a-ntregul din acest punct unic, ființele umane răspândindu-se și înmulțindu-se până în prezent. Așadar, căsnicia este indispensabilă omenirii ca întreg – indispensabilă dezvoltării ei și indispensabilă oamenilor, ca persoane individuale. Adevăratul sens al căsniciei nu este doar înmulțirea rasei umane, ci, mai important, este ca Dumnezeu să rânduiască un partener pentru fiecare bărbat și pentru fiecare femeie, care îi va însoți în fiecare perioadă din viața lor, fie că este dificilă și dureroasă sau ușoară, plină de bucurie și fericire – în toate aceste momente, vor avea pe cineva căruia să i se confeseze, care să formeze un tot unitar cu ei, în inimă și în minte și care să le împărtășească tristețea, durerea, fericirea și bucuria. Acesta este sensul din spatele faptului că Dumnezeu rânduiește căsnicia pentru oameni și este nevoia subiectivă a fiecărei persoane. Când Dumnezeu a creat omenirea, El nu a vrut ca oamenii să se simtă stingheri, așa că a rânduit căsnicia pentru ei. În căsnicie, bărbații și femeile își asumă fiecare roluri diferite și cel mai important lucru este că se însoțesc și se susțin reciproc, trăind fiecare zi cum se cuvine, parcurgând cu bine drumul vieții. În primul rând, se pot însoți unul pe altul și, în al doilea rând, se pot susține reciproc – acesta este sensul căsniciei și nevoia ca ea să existe. Bineînțeles, este și înțelegerea și atitudinea pe care oamenii ar trebui să le aibă față de căsnicie și este responsabilitatea și obligația pe care ar trebui să le îndeplinească față de căsnicie.

Haideți să revenim și să analizăm Geneza 3:16. Dumnezeu i-a spus femeii: „Îți voi mări mult durerile nașterii; în durere vei naște copii. Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Aceasta este sarcina pe care Dumnezeu a dat-o sexului feminin, care este, bineînțeles, și o cerință prin care El sorocește rolul pe care femeia l-ar juca în căsnicie și responsabilitățile pe care și le-ar asuma. Femeia trebuie să nască, ceea ce, într-o privință, era o pedeapsă pentru fărădelegea ei anterioară și, în altă privință, era responsabilitatea și obligația pe care se presupunea că le va accepta în căsnicie, ca femeie. Avea să rămână însărcinată și să nască și, mai mult, avea să aducă pe lume copii, în suferință. În consecință, după ce se căsătoresc, femeile nu ar trebui să respingă ideea de a avea copii fiindcă se tem de suferință. Aceasta este o greșeală. A face copii este o responsabilitate pe care se cuvine să ți-o asumi. Prin urmare, dacă vrei să ai pe cineva care să te însoțească, să te ajute în viață, atunci trebuie să iei în considerare prima responsabilitate și obligație pe care ți-o asumi când te căsătorești. Dacă este o femeie care spune: „Nu vreau să fac copii”, atunci, bărbații vor zice: „Dacă tu nu vrei să faci copii, atunci eu nu te vreau pe tine.” Dacă nu vrei să înduri durerile facerii, atunci nu ar trebui să te căsătorești. Nu ar trebui să te căsătorești, nu ești vrednică de asta. Când te căsătorești, primul lucru pe care ar trebui să-l faci, ca femeie, este să faci copii și, mai mult, să suferi. Dacă nu poți face asta, atunci nu ar trebui să te căsătorești. Deși nu se poate spune că nu ești vrednică de a fi femeie, cel puțin nu ai reușit să-ți îndeplinești responsabilitatea ca femeie. Să rămâi însărcinată și să naști copii este prima cerință de la femei. A doua cerință este: „Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Să fii partenera unui bărbat – ca femeie, a te mărita cu un bărbat dovedește că ești partenera lui și, vorbind puțin dogmatic, că astfel ești o parte din el, deci dorința inimii tale trebuie să se îndrepte spre el, adică trebuie să-l porți în inima ta. Abia când îl porți în inima ta poți să ai grijă de el și să-l însoțești bucuroasă. Abia atunci, chiar și când soțul tău este bolnav, când întâmpină dificultăți și obstacole, sau când se confruntă cu eșecuri, piedici sau tulburări, fie printre alți oameni, fie în propria viață, poți să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile ca femeie, ținând la el, prețuindu-l, având grijă de el, făcându-l să înțeleagă, alinându-l și sfătuindu-l și încurajându-l într-un mod feminin. Aceasta este o companie care este adevărată, este mai bună. Doar în acest fel va fi fericită căsnicia voastră și doar atunci vei fi capabilă să-ți îndeplinești responsabilitatea de femeie. Bineînțeles, această responsabilitate nu îți este încredințată de către părinții tăi, ci de către Dumnezeu. Acestea sunt responsabilitatea și obligația pe care se cuvine să le îndeplinească o femeie. Ca femeie, așa se cuvine să fii. Acesta este modul în care se cuvine să-ți tratezi și să-ți îngrijești soțul; acestea sunt responsabilitatea și obligația ta. Dacă o femeie nu poate să facă asta, atunci, nu este o femeie bună și, bineînțeles, nu este o femeie acceptabilă, fiindcă nu a reușit să îndeplinească nici măcar cerințele minime ale lui Dumnezeu pentru femei: „Dorința ta va fi pentru soțul tău.” Înțelegi? (Da.) Ca parteneră a unui bărbat, ești capabilă să-ți adori și să-ți îngrijești soțul când lucrurile merg bine, când el are bani și putere, când este ascultător și are mare grijă de tine, când te face fericită și mulțumită în toate privințele. Dar când se confruntă cu dificultăți, cu boală, frustrări, eșecuri, descurajări sau dezamăgiri, când lucrurile nu merg așa cum vrea el, atunci ești incapabilă să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să le îndeplinească o femeie, ești incapabilă să-l alini sincer, să-l faci să înțeleagă, să-l încurajezi sau să-l susții. În acest caz, nu ești o femeie bună, fiindcă nu ai îndeplinit responsabilitatea unei femei și nu ești o parteneră bună pentru un bărbat. Deci s-ar putea spune că o asemenea femeie este o femeie rea? Este exclus să o numim „rea”; dar cel puțin nu ai conștiința și rațiunea pe care le cere Dumnezeu, pe care se cuvine să le aibă cineva cu umanitate normală – ești o femeie fără umanitate. Nu este așa? (Ba da.) Am terminat de vorbit despre cerințele adresate femeilor. Dumnezeu a afirmat responsabilitatea unei femei față de soțul ei, care este aceasta: „Dorința ta va fi pentru soțul tău.” Acest cuvânt, „dorință”, nu se referă la iubire sau la afecțiune; mai degrabă, înseamnă că trebuie să-l porți în suflet. Trebuie să-ți fie drag; trebuie să-l tratezi ca pe iubitul tău, ca pe cealaltă jumătate a ta. El este cel pe care trebuie să-l prețuiești, să-l însoțești și la care trebuie să ții, cel de care trebuie să ai grijă, ca și el de tine, până la sfârșitul vieții voastre. Trebuie să ai grijă de el și să-l prețuiești din toată inima. Aceasta este responsabilitatea ta – la asta se referă cuvântul „dorință”. Bineînțeles, când Dumnezeu spune aici „dorința ta va fi pentru soțul tău”, această expresie, „dorința va fi”, este o învățătură dată oamenilor. Ca o femeie cu umanitate, o femeie acceptabilă, dorința ta ar trebui să fie pentru soțul tău. Mai mult, Dumnezeu nu ți-a zis să-i dorești și pe soțul tău, și pe alți bărbați. Așa-i că Dumnezeu nu a spus asta? (Nu a spus asta.) Dumnezeu cere ca o femeie să îi fie credincioasă soțului ei și ca singura persoană din inima ei, singura căreia îi este destinată dorința ei să fie soțul ei. El nu vrea ca ea să fie schimbătoare în ceea ce privește persoana către care se îndreaptă afecțiunea ei, sau să fie promiscuă, sau necredincioasă soțului ei, sau să dorească pe altcineva, în afara căsniciei ei. Mai degrabă, vrea ca ea să dorească persoana cu care este căsătorită și cu care își petrece tot restul vieții. Acest bărbat este cel către care ar trebui să se îndrepte adevărata ta dorință, el este cel pentru care ar trebui să-ți petreci o viață întreagă de eforturi asidue îngrijindu-l, prețuindu-l, ținând la el, însoțindu-l, ajutându-l și susținându-l. Înțelegi? (Da.) Nu este acesta un lucru bun? (Ba da.) Un astfel de lucru bun există printre păsări și vânat și în restul regnului animal, dar este aproape inexistent între oameni – poți să vezi cât de profund a corupt Satana omenirea! Am avut părtășie în mod clar despre cele mai simple obligații pe care o femeie se cuvine să le îndeplinească în căsnicie, precum și despre principiile conform cărora ar trebui să-și trateze soțul. În plus, mai este ceva aici, și anume faptul că o căsnicie, așa cum a fost poruncită și rânduită de Dumnezeu, este monogamă. Unde în Biblie găsim o bază pentru asta? Dumnezeu a scos o coastă a bărbatului pentru a crea o femeie – nu a scos două sau mai multe coaste ale bărbatului, creând mai multe femei. El a creat o singură femeie. Adică Dumnezeu a creat singura femeie pentru singurul bărbat pe care El l-a creat. Asta înseamnă că exista o singură parteneră pentru bărbat. Bărbatul avea o singură parteneră, iar femeia avea un singur partener; mai mult, în același timp, Dumnezeu a atenționat-o pe femeie: „Dorința ta va fi pentru soțul tău.” Cine este soțul tău? Este persoana cu care te căsătorești și nimeni altcineva. Nu este iubitul tău secret, nu este nici idolul celebru pe care îl adori, nici Făt-Frumosul visurilor tale. Este soțul tău și ai unul singur. Aceasta este căsnicia pe care a poruncit-o Dumnezeu – monogamia. Este reprezentat acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu? (Da.) Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el.” Dumnezeu nu a spus că a făcut câteva sau multe ajutoare potrivite pentru el, nu era necesar. Unul era de ajuns. Dumnezeu nu a spus nici că o femeie ar trebui să se mărite cu mai mulți soți, sau că un bărbat ar trebui să aibă mai multe soții. Dumnezeu nu a făcut partenere multiple pentru un om și nici nu a luat câte o coastă de la mai mulți bărbați pentru a face mai multe femei, deci consoarta unui bărbat poate fi doar femeia făcută din propria coastă. Nu este acesta adevărul? (Ba da.) Așadar, în dezvoltarea ulterioară a omenirii, au apărut atât poligamia, cât și poliandria. Asemenea căsnicii sunt anormale și nu sunt deloc căsnicii. Toate reprezintă desfrâu. Se face excepție în câteva împrejurări unice, cum ar fi că un bărbat moare și soția lui se recăsătorește. Acest lucru este poruncit și rânduit de Dumnezeu, ceea ce este permis. Pe scurt, căsnicia a menținut mereu monogamia. Nu este așa? (Ba da.) Priviți viața în natură. Gâsca sălbatică este monogamă. Dacă un om omoară una dintre gâște, cealaltă nu se va „recăsători” niciodată – va deveni o gâscă singuratică. Se spune că atunci când zboară stoluri de gâște, cea din frunte este, de obicei, o gâscă singuratică. Pentru o gâscă singuratică, lucrurile sunt dificile. Trebuie să facă lucrurile pe care celelalte gâște din stol nu sunt dispuse să le facă. Când celelalte gâște mănâncă sau se odihnesc, răspunderea ei trebuie să fie să protejeze restul stolului. Nu poate nici să doarmă, nici să mănânce; trebuie să fie atentă la siguranța mediului înconjurător, pentru a proteja stolul. Sunt multe lucruri pe care nu le poate face. Poate fi doar solitară, nu-și poate găsi o nouă iubire. Nu poate avea alt partener tot restul vieții. Gâștele sălbatice mereu respectă regulile pe care le-a poruncit Dumnezeu pentru ele, neschimbându-se niciodată, chiar până în prezent, dar oamenii sunt anapoda. De ce sunt oamenii atât de anapoda? Fiindcă oamenii sunt cei pe care i-a corupt Satana și fiindcă trăiesc în malițiozitate și promiscuitate, ei nu pot rămâne monogami și nu-și pot menține rolurile conjugale și nici nu pot respecta responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să le respecte. Nu este adevărat? (Ba da.)

Haideți să citim mai departe. Dumnezeu a spus: „Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Ce înseamnă „va stăpâni peste”? Să guverneze cu de-a sila, să transforme femeile în sclave, asta înseamnă? (Nu.) Atunci, ce înseamnă? (Să aibă grijă de ea și să răspundă pentru ea.) Această idee de „responsabilitate” este puțin mai apropiată. Această stăpânire asupra ei are legătură cu faptul că femeia l-a ispitit pe bărbat să păcătuiască. Fiindcă femeia mai întâi a încălcat cuvintele lui Dumnezeu și a fost ispitită de șarpe, iar apoi l-a făcut pe bărbat să fie ademenit la fel ca ea și să-L trădeze pe Dumnezeu, Dumnezeu a fost puțin supărat pe ea și, prin urmare, i-a cerut să se abțină să ia inițiativa, să se consulte cu bărbatul în tot ceea ce făcea; ar fi mai bine pentru ea să-i permită bărbatului să fie stăpânul. Așadar, li se dă femeilor ocazia de a fi stăpâne? Li se poate da. O femeie se poate consulta cu bărbatul ei și poate fi și stăpână, dar este cel mai bine ca ea să nu ia singură decizii; trebuie să se consulte cu soțul ei, cu bărbatul ei. Cel mai bine este ca ea să se consulte cu bărbatul ei cu privire la chestiunile importante. Ca femeie, nu trebuie doar să-ți însoțești soțul, trebuie și să-l ajuți să se ocupe de treburile gospodăriei. Mai important, rolul pe care soțul tău ar trebui să-l îndeplinească în familie și în căsnicia voastră este acela de stăpân, deci ar trebui să te consulți cu el în orice faci. Din cauza diferențelor dintre sexe, femeile nu au un avantaj asupra bărbaților în gândurile, în răbdarea, în perspectivele lor sau în orice fel de chestiuni externe; dimpotrivă, bărbații au avantajul asupra femeilor. Așadar, pe baza acestor diferențe dintre sexe, Dumnezeu le-a dat bărbaților o autoritate unică – în familie, bărbatul este stăpânul, iar femeia este ajutorul. Femeia trebuie să-și asiste soțul sau să-l însoțească în gestionarea chestiunilor mari și mărunte. Dar când Dumnezeu a spus „el va stăpâni peste tine”, El nu a vrut să spună că bărbații au un statut mai înalt decât femeile, sau că bărbații ar trebui să domine întreaga societate. Nu așa stau lucrurile. Spunând asta, Dumnezeu vorbea doar cu privire la căsnicie; vorbea doar despre familii și chestiuni gospodărești banale, care sunt rezolvate de către bărbați și femei. Când vine vorba de chestiuni gospodărești banale, Dumnezeu nu îi cere bărbatului să o controleze sau să o constrângă pe femeie în toate; mai degrabă, bărbatul trebuie să preia în mod activ poverile și responsabilitățile familiei lui și, în același timp, trebuie să se ocupe de femeie, care este relativ slabă, și trebuie să ofere călăuzirea corectă. După cum se poate vedea din această idee, bărbaților li s-au dat unele responsabilități unice. De exemplu, bărbatul ar trebui să preia inițiativa în asumarea răspunderii pentru chestiuni importante privind binele și răul; nu ar trebui să arunce femeia în groapa cu foc, nici nu ar trebui să permită ca ea să fie insultată în societate, hărțuită și călcată în picioare. Bărbatul ar trebui să preia inițiativa în asumarea acestei responsabilități. Nu înseamnă că datorită cuvintelor lui Dumnezeu, care spun „el va stăpâni peste tine”, el poate să conducă femeia cu forța sau că o poate controla, sau că o poate transforma într-o sclavă, ca să o trateze cum vrea el. În condițiile prealabile ale căsniciei și în cadrul acesteia, bărbatul și femeia sunt egali în fața lui Dumnezeu, doar că bărbatul este soțul, iar Dumnezeu i-a dat acest drept și această responsabilitate. Aceasta este doar un fel de responsabilitate, nu o putere unică și nu un motiv de a trata o femeie ca și cum ar fi altceva decât o persoană. Voi doi sunteți egali. Și bărbatul, și femeia sunt creați de Dumnezeu, doar că există o cerință unică pentru bărbat, și anume că, în primul rând, el trebuie să-și asume poverile și responsabilitățile familiei și, în al doilea rând, când apar probleme mari, bărbatul trebuie să se ofere curajos voluntar și să accepte responsabilitățile și obligațiile care revin rolului unui bărbat, al unui soț – să protejeze femeia, să se străduiască s-o împiedice să facă lucruri pe care nu se cuvine să le facă o femeie sau, vorbind colocvial, să n-o lase să îndure greutăți, să n-o lase să sufere, cum nu ar trebui să sufere o femeie. De exemplu, pentru a dobândi o poziție mai înaltă, pentru a trăi bine și a se îmbogăți, pentru a urmări faima, profitul și statutul și pentru a-i face pe ceilalți să-i admire, unii bărbați își oferă soția șefilor lor drept concubină sau iubită, prostituând trupul soției lor. După ce-și vând soțiile, când obiectivele lor sunt atinse, ei încetează a-și mai prețui femeia și nu o mai vor. Ce fel de bărbat este acesta? Nu există astfel de bărbați? (Ba da.) Nu este diabolic acest bărbat? (Ba da.) Ideea de a stăpâni peste o femeie este ca tu să-ți îndeplinești responsabilitățile și s-o protejezi și asta fiindcă, din punctul de vedere al genului fiziologic, bărbații au un avantaj asupra femeilor în diversele idei, puncte de vedere, niveluri și perspective pe care le au cu privire la lucruri; aceasta este o realitate pe care nu o poate nega nimeni. Așadar, întrucât Dumnezeu le-a dat pe femei bărbaților, spunând „el va stăpâni peste tine”, responsabilitatea pe care un bărbat se cuvine s-o îndeplinească este să poarte poverile familiei sau, atunci când se întâmplă lucruri grave, să-și protejeze și să-și prețuiască femeia, să-i arate compasiune și înțelegere; să n-o împingă în ispită, ci să-și asume responsabilitățile ce-i revin unui bărbat și unui soț. În acest fel, în familie și în cadrul căsniciei, vei îndeplini responsabilitățile și obligațiile care îți revin și îți vei face femeia să simtă că ești vrednic de încredințarea ei, că tu ești persoana cu care își va petrece viața, că ești demn de încredere și că se poate baza pe tine să o susții. Când femeia ta se bazează pe tine, când are nevoie ca tu, soțul ei, să iei o decizie ca să rezolvi unele chestiuni grave, nu vrei să fii în altă parte, dormind, bând, jucând jocuri de noroc sau hoinărind pe străzi. Toate acestea sunt inacceptabile; sunt acte de lașitate. Nu ești un bărbat bun; nu ai îndeplinit responsabilitățile care îți revin. Dacă tu, ca bărbat, ai mereu nevoie ca femeia ta să-și ofere ajutorul în fiecare problemă majoră și dacă o împingi pe ea, care are un rol mai delicat decât al unui bărbat, spre groapa cu foc, împingând-o unde vântul și valurile sunt cele mai mari, împingând-o spre vârtejul diverselor tipuri de chestiuni complicate, asta nu este ceva ce se cuvine să facă un bărbat bun și nici nu este modul în care se cuvine să se comporte un soț bun. Responsabilitatea ta nu este doar să o faci pe femeia ta să te dorească, să te însoțească și să te asiste în a trăi bine; nu la asta se reduce totul, ai și responsabilitatea pe care se cuvine să ți-o asumi. Ea și-a îndeplinit responsabilitățile față de tine – tu ți-ai îndeplinit responsabilitățile față de ea? Nu este suficient să-i oferi mâncare bună, haine călduroase de purtat și să-i liniștești inima; mai important este ca în diverse chestiuni importante și dispute despre bine și rău, să fii capabil să o ajuți într-un mod precis, corect și adecvat ca să le facă față tuturor, să o împiedici să aibă griji, să-i oferi posibilitatea să primească beneficii reale de la tine și să vadă că îți îndeplinești responsabilitățile care îți revin, ca soț. Aceasta este sursa fericirii unei femei în căsnicie. Nu este așa? (Ba da.) Indiferent cât de mieroase sunt cuvintele tale sau cum o farmeci, sau cât de des o însoțești, în chestiunile importante, dacă femeia ta nu se poate baza pe tine sau nu poate avea încredere în tine, dacă nu îți asumi responsabilitățile care-ți revin și, în schimb, permiți ca o femeie delicată să-și ofere ajutorul și să îndure umilire, sau orice durere, atunci, o astfel de femeie va fi incapabilă să simtă fericire sau bucurie și nu va vedea nicio speranță în tine. Așadar, orice femeie care s-ar căsători cu un asemenea bărbat s-ar simți fără noroc în căsnicia ei și ar simți că zilele și viața ei viitoare ar fi fără speranță și fără lumină, fiindcă s-a căsătorit cu un bărbat pe care nu se poate baza, care nu-și îndeplinește responsabilitățile, este fricos, nu este bun de nimic și este laș; nu ar simți nicio fericire. Așadar, bărbații trebuie să-și asume propriile responsabilități. În primul rând, aceasta este o cerință pentru oameni și, în al doilea rând – și mai important – ei trebuie să accepte acest lucru de la Dumnezeu. Acestea sunt responsabilitatea și obligația pe care le-a dat Dumnezeu fiecărui bărbat în căsnicie. Așadar, adresându-ne femeilor: dacă vrei să te căsătorești și să-ți găsești partenerul de viață, atunci trebuie cel puțin să verifici dacă bărbatul este sau nu de încredere. Înfățișarea, înălțimea, diploma lui, dacă este bogat și dacă face mulți bani sunt toate aspecte secundare. Cheia este să vezi dacă această persoană are sau nu umanitate și un simț al răspunderii, dacă are sau nu umerii lați și puternici și, când te bazezi pe el, dacă se va prăbuși sau va fi capabil să te susțină și dacă este demn de încredere. Mai exact, dacă poate sau nu să îndeplinească responsabilitățile unui soț, după cum a spus Dumnezeu, dacă este sau nu un asemenea tip de persoană; ca să nu mai pomenim de a urma calea lui Dumnezeu, ar trebui măcar să fie un om care are umanitate în ochii lui Dumnezeu. Când doi oameni trăiesc împreună, nu contează dacă sunt bogați sau săraci, care este calitatea vieții lor, ce este în casa lor, sau dacă au sau nu caractere compatibile; bărbatul cu care te căsătorești trebuie măcar să își îndeplinească responsabilitățile și obligațiile față de tine, să aibă un simț al răspunderii față de tine, să te poarte în suflet. Fie că ține la tine sau te iubește, trebuie măcar să te poarte în suflet, să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile care-i revin în cadrul căsniciei. Atunci, viața ta va fi plină de bucurie, zilele tale vor fi fericite și viitoarea ta cale nu va fi neclară. Dacă bărbatul cu care se căsătorește o femeie nu este niciodată demn de încredere și fuge și se ascunde oricând se întâmplă ceva și se umflă în pene și se laudă când nu este nimic în neregulă, ca și când ar avea aptitudini grozave și ar fi viteaz și viril, dar se transformă în mămăligă când se întâmplă ceva, crezi că femeia respectivă ar fi necăjită? (Da.) Ar fi ea fericită? (Nu.) O femeie decentă, bună, ar gândi: „Mereu am grijă de el și-l prețuiesc, sunt dispusă să îndur orice, să-mi îndeplinesc responsabilitățile ca femeie, dar nu pot vedea un viitor cu acest bărbat.” Nu este dureroasă o asemenea căsnicie? Durerea pe care o simte femeia nu este legată de bărbat, de partenerul ei de viață? (Ba da.) Este aceasta responsabilitatea bărbatului? (Este.) Bărbatul ar trebui să reflecteze asupra lui. El nu se poate plânge mereu că femeia îi caută nod în papură, că-i place să cicălească și să despice firul în patru. Ambele părți trebuie să se gândească bine dacă își îndeplinesc sau nu obligațiile și responsabilitățile și dacă fac acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu, după ce le-au ascultat. Dacă nu le îndeplinesc, trebuie să se schimbe și să se îndrepte rapid și să remedieze situația; nu este prea târziu. Este acesta un mod bun de a te comporta? (Da.)

Haideți să citim mai departe. Urmează o altă poruncă a lui Dumnezeu pentru Adam, primul dintre strămoșii omenirii. Dumnezeu a spus: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul din care-ți poruncisem să nu mănânci, blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă îți vei lua hrana din el toată viața ta. Spini și mărăcini îți va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului. Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:17-19). Acest fragment este cu precădere porunca lui Dumnezeu pentru bărbați. Indiferent de împrejurări, întrucât Dumnezeu le-a dat bărbaților o poruncă, aceasta reprezintă obligațiile și sarcinile pe care ei trebuie să le îndeplinească în cadrul căsniciei și în familie. Dumnezeu le cere bărbaților să asigure mijloacele de trai ale familiei după căsătorie, ceea ce înseamnă că trebuie să lucreze din greu toată viața pentru a menține aceste mijloace de trai. Bărbații trebuie să mențină mijloacele lor de trai, deci trebuie să trudească; în limbaj modern, trebuie să-și găsească o slujbă și să muncească pentru a câștiga bani, sau trebuie să cultive cereale și să le recolteze, pentru a menține mijloacele de trai ale familiei. Bărbații trebuie să trudească pentru a întreține întreaga familie, pentru a menține mijloacele de trai ale acesteia. Aceasta este porunca lui Dumnezeu pentru soți, pentru bărbați; aceasta este responsabilitatea lor. Așadar, în cadrul căsniciei, bărbații nu pot puncta: „A, sănătatea mea este precară!”, „A, e greu de găsit o slujbă în societatea de azi, sunt foarte stresat!”, „Am fost cocoloșit de părinții mei în copilărie, nu pot să-mi iau nicio slujbă!” Dacă nu poți să-ți iei nicio slujbă, de ce te-ai căsătorit? Dacă nu poți să întreții o familie și nu ai capacitatea de a munci, pentru a prelua asupra ta mijloacele de trai ale unei întregi familii, de ce te-ai căsătorit? Este iresponsabil să spui așa ceva. În primul rând, Dumnezeu le cere oamenilor să lucreze cu sârguință și, în al doilea rând, le cere să trudească pentru a obține hrană din pământ. Bineînțeles, în prezent, El nu insistă să obții hrană din pământ, dar truda este o necesitate. De aceea, constituția unui bărbat este atât de robustă și de puternică, în timp ce, prin comparație, a femeii este slabă; sunt diferite. Dumnezeu a creat constituții diferite pentru bărbați și femei. Prin natura lui, bărbatul ar trebui să trudească și să muncească pentru a menține mijloacele de trai ale familiei sale, pentru a întreține familia; acesta este rolul lui, el este forța principală a familiei. Pe de altă parte, femeii nu i-a poruncit astfel Dumnezeu. Deci poate femeia să culeagă ce nu a semănat ea, așteptând să mănânce mese gata pregătite, fără să facă nimic? Nici asta nu este bine. Deși Dumnezeu nu i-a poruncit femeii să asigure mijloacele de trai ale familiei, ea nu poate pur și simplu să lenevească. Să nu credeți că, fiindcă Dumnezeu nu le-a dat porunci femeilor, ele pot pur și simplu să stea deoparte în această chestiune. Nu așa stau lucrurile. Și femeile trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile; ar trebui să-și asiste soții în menținerea mijloacelor de trai ale familiei. O femeie nu trebuie doar să fie o parteneră – în același timp, trebuie să-și ajute bărbatul să-și îndeplinească responsabilitățile și misiunea în familie. Ea nu poate pur și simplu să stea deoparte, privind și râzând de soțul ei și nu poate nici să aștepte mâncare gata pregătită. Cei doi trebuie să fie în armonie. Astfel, obligațiile și responsabilitățile pe care bărbații și femeile se cuvine să le îndeplinească vor fi toate îndeplinite și vor fi făcute bine.

Haideți să citim mai departe. Dumnezeu a spus: „Spini și mărăcini îți va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului.” Vezi tu, pe lângă munca pe care Dumnezeu le-a dat-o bărbaților, există poveri suplimentare; nu este suficient să muncești, pe câmpuri cresc și buruieni pe care trebuie să le smulgi. Asta înseamnă că dacă ești fermier, ai de făcut munci suplimentare, pe lângă plantare. Trebuie să și smulgi buruieni și nu poți să lenevești; trebuie să muncești suficient de mult încât să susții mijloacele de trai ale familiei, exact așa cum a spus Dumnezeu: „Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea.” Ce înseamnă această propoziție? Înseamnă că bărbaților li se dau mai multe poveri, pe lângă munca lor. Până când? „Până când te vei întoarce în pământ.” Până la ultima ta suflare, până când vei încheia călătoria vieții; atunci, nu va mai fi nevoie să acționezi în acest fel și responsabilitățile tale vor fi îndeplinite. Aceasta este instrucțiunea dată de Dumnezeu bărbaților și este porunca lui Dumnezeu pentru bărbați, precum și o responsabilitate și o povară pe care El le-a dat-o acestora. Indiferent dacă ești sau nu dispus, acest lucru este poruncit de Dumnezeu și nu poți scăpa de el. Așadar, în toată societatea sau în toată omenirea, indiferent dacă privești lucrurile dintr-un punct de vedere subiectiv sau obiectiv, bărbații simt un stres mai mare în supraviețuirea lor pe pământ, în comparație cu femeile, lucru care în mod inevitabil trebuie spus că este rezultatul poruncii și orchestrării lui Dumnezeu. În această chestiune, bărbații trebuie să accepte lucrurile de la Dumnezeu și să-și asume responsabilitățile și obligațiile care le revin; în mod special, acei oameni din cadrul căsniciei care au familii și parteneri de viață nu ar trebui să încerce să scape sau să respingă îndeplinirea responsabilităților lor fiindcă viața este prea grea, prea plină de amărăciune sau prea obositoare. Dacă spui: „Nu vreau să îndeplinesc această responsabilitate și nu vreau să muncesc”, atunci poți alege să renunți la căsnicie sau să o respingi. Așadar, înainte să te căsătorești, trebuie mai întâi să reflectezi, să te gândești și să înțelegi clar care sunt responsabilitățile pe care Dumnezeu îi cere unui bărbat căsătorit să și le asume, dacă le poți îndeplini sau nu, dacă le poți face bine sau nu, dacă-ți poți juca în mod adecvat rolul sau nu, să înțelegi clar poruncile lui Dumnezeu pentru tine, și dacă poți sau nu să porți poverile familiei, pe care ți le va da Dumnezeu. Dacă simți că îți lipsește credința pentru a face bine toate aceste lucruri, sau dacă nu ești dispus să le faci – dacă nu vrei să le faci – dacă refuzi această responsabilitate și această obligație, refuzi să porți o povară în gospodărie și în cadrul căsniciei, atunci nu ar trebui să te căsătorești. Atât pentru bărbat, cât și pentru femeie, căsnicia presupune responsabilități și poveri; nu este o chestiune măruntă. Deși nu este sacră, după înțelegerea Mea, căsnicia este cel puțin solemnă și oamenii ar trebui să-și îndrepte atitudinile față de ea. Scopul căsniciei nu este ca tu să te joci cu poftele tale trupești, nici să-ți satisfaci nevoile emoționale de moment și, cu atât mai puțin nu este să-ți satisfaci curiozitatea. Este o responsabilitate și o obligație; și, bineînțeles, chiar mai mult, este o confirmare și o verificare a faptului că un bărbat sau o femeie are sau nu capacitatea și credința de a-și asuma responsabilitățile căsniciei. În cazul în care nu știi dacă ai sau nu capacitatea de a-ți asuma responsabilitățile și obligațiile căsniciei, dacă acestea sunt abilități total necunoscute pentru tine sau dacă nu vrei să te căsătorești – sau dacă simpla idee îți provoacă lehamite – dacă nu vrei să-ți asumi responsabilitățile și obligațiile vieții de familie, fie că sunt chestiuni banale sau chestiuni mai mari și vrei să fii necăsătorit – „Dumnezeu a spus că nu este bine să fii singur, dar mie mi se pare plăcut să fii singur” – atunci poți să respingi căsnicia, sau chiar să-ți abandonezi căsnicia. Acest lucru diferă de la om la om și fiecare persoană e liberă să aleagă, dar indiferent ce spui, dacă citești ceea ce este consemnat în Biblie despre zicalele și poruncile date de Dumnezeu cu privire la cea mai veche căsnicie a omenirii, vei vedea că o căsnicie nu este un joc și nici o chestiune măruntă; bineînțeles, este cu atât mai puțin un mormânt, cum o descriu oamenii. Căsnicia este rânduită și poruncită de Dumnezeu. De la începuturile omenirii, Dumnezeu a poruncit-o și a rânduit-o. Așadar, există vreun adevăr în acele zicale lumești – „Căsnicia este un mormânt”, „Căsnicia este un oraș sub asediu”, „Căsnicia este o tragedie”, „Căsnicia este un dezastru” și în altele asemenea? (Nu.) Nu există. Aceasta este doar înțelegerea pe care o are omenirea coruptă față de căsnicie după ce a pervertit-o, a corupt-o și a stigmatizat-o. După ce au pervertit, au corupt și au stigmatizat căsnicia cuviincioasă, oamenii o și critică, debitând câteva aberații necuviincioase, emițând cuvinte diavolești și, ca urmare, cei care cred în Dumnezeu sunt și ei induși în eroare, deci au și ei opinii incorecte și anormale despre căsnicie. Ați fost și voi induși în eroare și corupți? (Da.) Atunci, prin părtășia noastră, după ce veți avea o înțelegere precisă și corectă a căsniciei, când cineva va întreba din nou: „Știi ce este căsnicia?” vei mai spune tu „Căsnicia este un mormânt”? (Nu.) Este corectă această afirmație? (Nu.) Ar trebui să spui acest lucru? (Nu.) De ce nu? Deoarece căsnicia este rânduită și poruncită de Dumnezeu, oamenii ar trebui să o trateze corect. Dacă oamenii acționează arbitrar și-și fac poftele, pierzându-și vremea cu promiscuitatea și provocând consecințe rele, numind căsnicia un mormânt, atunci pot spune doar că singuri își sapă groapa și-și provoacă probleme; nu se pot plânge. Nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Nu este așa? A numi căsnicia un mormânt este pervertirea și condamnarea căsniciei și a unei chestiuni pozitive de către Satana. Cu cât un lucru este mai bun, cu atât Satana și omenirea coruptă îl pervertesc în ceva malefic. Nu este acesta un lucru rău? Dacă o persoană trăiește în păcat, dedându-se promiscuității și triunghiurilor amoroase, de ce nu spun oamenii asta? Dacă o persoană se dedă desfrâului, de ce nu spun oamenii asta? Căsnicia cuviincioasă nu este nici desfrâu, nici promiscuitate, nu este satisfacerea poftelor trupești și nici nu este o chestiune măruntă; bineînțeles, cu atât mai puțin este un mormânt. Este ceva pozitiv. Dumnezeu a poruncit și a rânduit căsnicia umană și a dat însărcinări și ordine în privința ei; bineînțeles, chiar mai mult, El a dat responsabilități și obligații ambelor părți la căsnicie, prin ordin, precum și prin zicalele Lui despre ce constituie o căsnicie. Căsnicia poate fi formată doar dintr-un bărbat și o femeie. În Biblie, a creat Dumnezeu un bărbat, apoi a creat altul și i-a căsătorit? Nu, nu există o căsnicie homosexuală între doi bărbați sau între două femei. Există doar căsnicia unui bărbat cu o femeie. Căsnicia este formată dintr-un bărbat și o femeie, care nu sunt doar parteneri, ci și ajutoare, care se însoțesc unul pe altul, au grijă unul de altul și-și îndeplinesc responsabilitățile unul față de celălalt, trăind cuviincios și însoțindu-se în mod adecvat unul pe altul pe căile vieților lor, însoțindu-se unul pe altul în fiecare perioadă dificilă a vieții, în fiecare perioadă diferită și deosebită; și, bineînțeles, trec și prin momentele obișnuite. Aceasta este responsabilitatea pe care ambele părți la căsnicie se cuvine să și-o asume și este și ceea ce le încredințează Dumnezeu. Ce le încredințează Dumnezeu? Principiile pe care oamenii se cuvine să le respecte și să le practice. Așadar, pentru toți cei care se căsătoresc, căsnicia este importantă. Are un efect suplimentar asupra experienței și cunoașterii tale personale, precum și asupra creșterii, maturizării și desăvârșirii umanității tale. Și dimpotrivă, dacă nu ești căsătorit și doar locuiești cu părinții tăi sau trăiești singur toată viața, sau dacă ai o căsnicie anormală, o căsnicie care este imorală și care nu este poruncită de Dumnezeu, atunci ceea ce trăiești tu nu va fi experiența de viață, cunoașterea sau întâlnirile, nici creșterea, maturizarea și desăvârșirea umanității, pe care le-ai obține dintr-o căsnicie cuviincioasă. În căsnicie, dincolo de faptul că acei doi oameni au experiența companiei și a sprijinului reciproc, ei trăiesc, bineînțeles, și neînțelegerile, disputele și contradicțiile care apar în viață. În același timp, ei trăiesc împreună durerea de a naște copii și experiența de a educa și de a crește copii și de a avea grijă de rudele vârstnice, urmărind cum crește generația următoare, cum se căsătorește și are copii, exact ca ei, repetând același parcurs ca ei. În acest fel, experiența, cunoașterea sau întâlnirile din viețile oamenilor sunt destul de bogate și de variate, nu-i așa? (Da, sunt.) Dacă ai fi avut asemenea experiențe de viață înainte să crezi în Dumnezeu, înainte să accepți lucrarea, cuvintele, judecata și mustrarea lui Dumnezeu și, în plus, dacă ai fi putut să I te închini lui Dumnezeu și să-L urmezi după ce ai ajuns să crezi în El, atunci, viața ta ar fi fost puțin mai abundentă decât a majorității oamenilor; experiența și înțelegerea ta personală ar fi fost puțin mai profunde. Bineînțeles, toate aceste lucruri despre care vorbesc se bazează pe premisa că, în cadrul căsniciei așa cum a fost predestinată de Dumnezeu, ar trebui să îți îndeplinești în mod serios responsabilitățile și obligațiile, responsabilitățile și obligațiile bărbaților și femeilor și ale soților și soțiilor. Acestea sunt lucruri care ar trebui făcute. Dacă nu îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile, atunci căsnicia ta va fi haotică și va eșua, iar în final, se va destrăma. Vei avea experiența unei căsnicii destrămate, eșuate, precum și a necazurilor, complicațiilor, durerilor și agitației pe care ți le va cauza căsnicia. Dacă cele două părți care se căsătoresc una cu alta nu pot să ia inițiativa și să-și îndeplinească personal responsabilitățile și obligațiile, atunci se vor certa și se vor contrazice. Odată cu trecerea timpului, se vor certa tot mai mult, contradicțiile lor vor deveni tot mai profunde și vor începe să apară fisuri în căsnicia lor; cu cât rămân fisurile mai mult acolo, cu atât ei vor fi incapabili să repare oglinda spartă a căsniciei lor și o asemenea căsnicie se va îndrepta cu siguranță spre destrămare, spre distrugere – o asemenea căsnicie e cu siguranță eșuată. Așadar, din perspectiva ta, căsnicia pe care a poruncit-o Dumnezeu nu este conformă cu dorințele tale și tu o consideri nepotrivită. De ce gândești așa? Fiindcă în cadrul căsniciei, tu nu faci nimic în conformitate cu cerințele și ordinele lui Dumnezeu; tu urmărești în mod egoist satisfacerea propriilor cerințe, preferințe și dorințe și satisfacerea închipuirii tale. Nu te înfrânezi și nu te schimbi în folosul partenerului tău, nici nu înduri vreo durere; mai degrabă îți subliniezi pur și simplu scuzele, profitul și preferințe proprii și nu te gândești niciodată la perechea ta. Ce se va întâmpla în final? Căsnicia ta se va destrăma. Sursa acestei destrămări e reprezentată de firile corupte ale oamenilor. Oamenii sunt prea egoiști, deci chiar și soțul și soția, care ar trebui să formeze un tot unitar, sunt incapabili să trăiască împreună în armonie, incapabili să se compătimească reciproc, să se înțeleagă, să se aline și să se accepte unul pe celălalt, sau să se schimbe și să renunțe la lucruri unul pentru altul. Poți vedea cât de coruptă a devenit omenirea. Căsnicia nu poate să înfrâneze comportamentul oamenilor și nici nu-i poate face pe oameni să renunțe la dorințele lor egoiste, deci nu există principii morale sau practici bune care vin din partea societății și care îi pot face pe oameni mai buni, sau care le pot menține conștiința și rațiunea. Așadar, când vine vorba de căsnicie, oamenii ar trebui să ajungă să o cunoască din modul în care Dumnezeu a poruncit prima oară căsnicia pentru om. Bineînțeles, ar trebui să înțeleagă această chestiune și de la Dumnezeu. Înțelegerea tuturor acestor lucruri de la Dumnezeu este pură, iar când oamenii vor fi capabili să înțeleagă toate aceste lucruri, unghiul și punctul de vedere din care privesc ei căsnicia vor fi corecte. Motivul pentru care unghiul și punctul lor de vedere despre căsnicie trebuie să fie corecte nu este doar de a-i determina să știe conceptul și definiția corectă a căsniciei; este și de a le oferi oamenilor posibilitatea să aibă o metodă de practică potrivită, corectă, precisă și rezonabilă atunci când se confruntă cu căsnicia, ca să nu fie induși în eroare de Satana sau de diversele idei din tendințele malefice ale lumii, în felul în care tratează căsnicia. Când alegeți căsnicia pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, voi, femeile, trebuie să vedeți clar dacă perechea voastră este sau nu genul de persoană capabilă să îndeplinească responsabilitățile și obligațiile unui bărbat, cum a spus Dumnezeu, dacă merită sau nu să-i încredințați întreaga voastră viață. Voi, bărbații, trebuie să vedeți clar dacă o femeie este sau nu genul de persoană capabilă să lase deoparte propriul profit de dragul vieții de familie și al soțului ei, să-și corecteze lipsurile și defectele. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri, dar și altele. Nu te baza pe închipuirea ta, sau pe interese sau hobbyuri de moment; cu atât mai puțin ar trebui să te bazezi pe ideile greșite despre iubire și romantism pe care ți le insuflă Satana pentru a alege orbește căsnicia. După această părtășie, este toată lumea lămurită cu privire la ideile, punctele de vedere, unghiurile și atitudinile pe care ar trebui să le aibă oamenii despre căsnicie, precum și cu privire la practica pe care se cuvine să o aleagă și principiile pe care se cuvine să le susțină cu privire la căsnicie? (Da.)

Azi, încă nu am vorbit despre renunțarea la lucrurile urmărite, idealurile și dorințele căsniciei; doar am clarificat definiția și conceptul de căsnicie. Nu am vorbit clar despre subiect? (Ba da.) Am vorbit clar. Mai aveți vreo nemulțumire cu privire la căsnicie? (Nu.) Și față de persoana cu care ai fost căsătorit cândva, persoana pe care ai părăsit-o, simți vreo dușmănie? (Nu.) Înțelegerile și opiniile voastre anormale, părtinitoare despre căsnicie, sau chiar fanteziile voastre copilărești, care nu corespundeau realității, mai există? (Nu.) Ar trebui să fiți mai realiști acum. Dar căsnicia nu este o simplă chestiune de nevoi zilnice. Atinge viețile oamenilor cu umanitate normală și responsabilitățile și obligațiile oamenilor și, mai mult, există standardele și principiile mai practice în legătură cu care Dumnezeu i-a atenționat pe oameni, pe care le-a cerut de la ei și pe care le-a poruncit lor. Acestea sunt responsabilitățile și obligațiile pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească și sunt responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să și le asume. Acestea sunt definiția concretă a căsniciei și importanța existenței concrete a căsniciei, pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală. Bine, aici vom încheia azi. La revedere!

7 ianuarie 2023

Note de subsol:

a. Textul original nu include expresia „Așa-zisa «iubire romantică» a oamenilor este doar îmbinarea iubirii și a pasiunii”.

b. Textul original nu include expresia „cum spun oamenii din unele națiuni”.