Unde am ajuns cu părtășia la ultima noastră adunare? Aveam părtășie despre felul în care trebuie urmărit adevărul, lucru care are legătură cu două subiecte importante, care sunt, în primul rând, două aspecte ale practicii. Care este primul? (Primul este renunțarea.) Și al doilea? (Al doilea este dedicarea.) Primul este renunțarea, iar cel de-al doilea este dedicarea. Cu privire la practica „renunțării”, mai întâi am avut părtășie despre renunțarea la diverse emoții negative. Primul aspect al „renunțării” implică renunțarea la diverse emoții negative. Așadar, când am vorbit despre renunțarea la diverse emoții negative, pe care le-am menționat? (Dumnezeu a vorbit prima dată despre inferioritate, ură și mânie și, apoi, a doua oară, despre depresie.) Prima dată am vorbit despre nevoia de a renunța la ură, mânie și inferioritate – mai întâi, am vorbit despre aceste trei emoții negative și am vorbit fugitiv și despre depresie. A doua oară, am vorbit despre practicarea renunțării la depresie, drept una dintre emoțiile negative. Oamenii se pot deprima din tot felul de motive și, ultima dată, am vorbit mai ales despre mai multe feluri în care această emoție, depresia, poate apărea. Spuneți-Mi, care erau principalele cauze pe care le-am menționat, care fac să apară această emoție, depresia? (Dumnezeule, în total există trei cauze. Prima este că oamenii consideră mereu că au o soartă rea; cea de-a doua este că oamenii dau vina pe ghinion când li se întâmplă ceva; iar cea de-a treia o reprezintă fărădelegile pe care oamenii le-au comis în trecut sau faptele nesăbuite sau ignorante pe care le-au săvârșit, lucru care i-a determinat să se adâncească în depresie.) Acestea sunt cele trei cauze principale. Prima este că oamenii cred că soarta lor este rea, așa că sunt adesea deprimați; a doua este că oamenii se cred ghinioniști și, de asemenea, se deprimă des; iar a treia este că oamenii au comis fărădelegi grave, ceea ce îi face să se simtă deprimați deseori. Acestea sunt cele trei cauze esențiale. Această emoție, depresia, nu este un sentiment trecător de negativitate sau tristețe. Mai degrabă, este o emoție negativă obișnuită și recurentă în minte, provocată de anumite cauze. Această emoție negativă îi face pe oameni să aibă multe gânduri, păreri și puncte de vedere negative și chiar multe gânduri, păreri, comportamente și metode extreme și denaturate. Nu este o stare de spirit temporară sau o idee trecătoare; este o emoție negativă recurentă și obișnuită, care îi însoțește mereu pe oameni în viețile lor, în adâncul inimilor și sufletelor lor și în gândurile și acțiunile lor. Nu numai că această emoție negativă afectează conștiința și rațiunea umanității normale oamenilor, dar poate avea un impact și asupra diverselor puncte de vedere, păreri și perspective pe care le au ei când se uită la alții, la lucruri și în conduita și acțiunile lor din viața cotidiană. Prin urmare, este necesar să analizăm diferite sentimente negative, să le disecăm și să le recunoaștem, înainte de a renunța la ele și a le schimba una câte una, străduindu-ne să le lăsăm în urmă treptat, astfel încât conștiința și rațiunea ta, precum și gândirea umanității tale, să devină normale și practice, iar modul în care privești oamenii și lucrurile și felul în care te porți și faci lucruri în viața ta cotidiană să nu mai fie afectate, controlate și chiar oprimate de aceste sentimente negative – acesta este obiectivul principal al disecării și discernerii acestor diverse emoții negative. Scopul principal nu este ca tu să asculți ce spun, să cunoști și să înțelegi acel lucru, iar apoi să-l lași acolo, ci să afli, din cuvintele Mele, exact cât sunt de dăunătoare pentru oameni emoțiile negative, să știi cât de dăunătoare sunt și cât de mare este impactul lor asupra vieților de zi cu zi ale oamenilor, asupra felului în care privesc oamenii și lucrurile și al modului în care se poartă și se comportă.

În trecut, am avut părtășie și despre felul în care, într-o anumită măsură, aceste emoții negative nu ajung la nivelul firilor corupte și al unei esențe corupte, dar facilitează și exacerbează, până într-un anumit grad, firile corupte ale oamenilor, oferindu-le un motiv pentru care ei să facă lucruri în baza firilor lor corupte și mai multe motive să trăiască după firile lor corupte, în timp ce sunt influențați de aceste emoții negative, precum și motive pentru a privi pe oricine și orice pe baza firilor lor corupte. Prin urmare, toate aceste emoții negative au un impact, mai mic sau mai mare, asupra vieților cotidiene ale oamenilor, le afectează și controlează diversele gânduri și le influențează atitudinile, perspectivele și punctele de vedere pe care le au față de adevăr și față de Dumnezeu. Se poate spune că aceste emoții negative nu au deloc un impact pozitiv asupra oamenilor și nici vreun efect pozitiv sau folositor, ci, dimpotrivă, pot doar să le facă rău. De aceea, atunci când oamenii trăiesc cu aceste emoții negative, inimile lor sunt în mod natural influențate și controlate de ele, iar ei nu se pot abține să nu trăiască într-o stare de negativitate și chiar adoptă păreri extreme despre oameni și lucruri, din puncte de vedere absurde. Când oamenii privesc o persoană sau un lucru din perspectiva și punctul de vedere al emoțiilor negative, în mod natural, purtările, abordările și efectele comportamentului și acțiunilor pe care le produc vor fi denaturate cu emoții extreme, negative și deprimante. Aceste emoții negative, deprimante și extreme îi vor face pe oameni să fie neascultători față de Dumnezeu, nemulțumiți de El, să-L învinovățească, să-L sfideze și chiar să I se împotrivească, precum și, bineînțeles, să-L urască. De exemplu, atunci când un om crede că are o soartă rea, pe cine dă vina pentru ea? E posibil să n-o spună, dar, în inima lui, crede că Dumnezeu a acționat greșit și că este nedrept și se gândește: „De ce l-a făcut Dumnezeu atât de arătos? De ce i-a permis să se nască într-o familie atât de grozavă? De ce i-a dat asemenea daruri? De ce i-a dat un calibru atât de bun? De ce calibrul meu este atât de rău? De ce a rânduit Dumnezeu ca el să fie lider? De ce nu e niciodată rândul meu, de ce nu am ajuns să fiu lider nici măcar o dată? De ce lui îi merg toate atât de bine și, când fac eu ceva, nu merge niciodată cum trebuie sau fără probleme? De ce este soarta mea atât de nefericită? De ce lucrurile care mi se întâmplă sunt atât de diferite? De ce mi se întâmplă numai lucruri rele?” Deși aceste gânduri care apar din emoții deprimante nu-i fac pe oameni să-L învinovățească pe Dumnezeu sau să se împotrivească Lui și sorții lor în conștiința lor subiectivă, totuși îi fac să se adâncească adesea și involuntar, în adâncul inimii, în emoții cum ar fi neascultarea, nemulțumirea, resentimentele, invidia și ura. În cazuri grave, ele chiar le pot provoca oamenilor gânduri și comportamente extreme. De exemplu, când unii oameni văd pe altcineva cu un randament mai bun decât al lor și lăudat de Dumnezeu, simt invidie și ură. În consecință, o serie de acțiuni meschine se pun în mișcare: vor vorbi de rău și vor submina cealaltă persoană, fără știrea ei, vor face, în secret, niște lucruri dubioase și iraționale și așa mai departe. Apariția acestei serii de probleme este direct legată de depresia și emoțiile lor negative. Această serie de gânduri, comportamente și abordări care provin din emoțiile lor deprimante pot părea, la început, doar un fel de emoții, dar, pe măsură ce lucrurile progresează, aceste emoții negative și deprimante pot încuraja oamenii, din ce în ce mai mult, să trăiască după firile lor satanice corupte. Cu toate acestea, dacă ei înțeleg adevărul și trăiesc având o umanitate normală, atunci când în sinea lor apar aceste emoții negative și deprimante, conștiința și rațiunea lor pot acționa cu promptitudine, iar acești oameni pot percepe prezența acestor emoții deprimante și tulburarea provocată de ele și le pot desluși. Apoi, ei pot să-și lase în urmă foarte repede emoțiile deprimante, iar atunci când întâlnesc oameni, evenimente și lucruri în situația lor actuală, pot face judecăți raționale și pot privi rațional și din perspectiva corectă situațiile pe care le întâlnesc și lucrurile pe care le experimentează. Când oamenii fac toate acestea rațional, cel mai simplu lucru pe care îl vor putea realiza este să accepte stăpânirea conștiinței și rațiunii umanității normale. Chiar mai bine, dacă înțeleg adevărul, vor fi capabili să acționeze conform adevărurilor-principii, într-o manieră mai rațională, pe baza conștiinței și rațiunii lor, și nu se vor purta sau nu vor acționa sub stăpânirea firilor lor corupte. Cu toate acestea, dacă emoțiile negative ocupă o poziție predominantă în inimile lor, influențându-le gândurile, părerile și felul în care gestionează lucrurile și se comportă, atunci, în mod natural, aceste emoții negative le vor afecta progresul în viață și vor duce la îngreunarea și tulburarea gândurilor, alegerilor, comportamentului și abordărilor lor în diferite situații. Pe de o parte, aceste emoții negative facilitează firile corupte ale oamenilor, făcându-i pe aceștia să se simtă în largul lor și justificați să trăiască în firile lor corupte; pe de altă parte, îi pot face pe oameni și să se împotrivească lucrurilor pozitive și să trăiască în negativitate, fără să fie dispuși să vadă lumina. În felul acesta, emoțiile negative ale oamenilor devin mai galopante și mai grave și nu le permit sub nicio formă să acționeze rațional, în limitele conștiinței și rațiunii. În schimb, îi împiedică pe oameni să caute adevărul și să trăiască înaintea lui Dumnezeu și, în felul acesta, oamenii decad și mai mult, în mod natural, nu doar simțindu-se negativi, dar și îndepărtându-se mult de Dumnezeu. Și care vor fi consecințele, dacă lucrurile continuă astfel? Nu numai că emoțiile negative nu pot înlătura firile corupte ale oamenilor, dar le vor facilita, ceea ce-i va face pe aceștia să gestioneze lucrurile și să se comporte pe baza firilor lor corupte și să meargă pe drumul lor. Ce vor face oamenii când vor fi dominați de gânduri și păreri eronate și extreme? Oare vor tulbura lucrarea bisericii? Oare vor răspândi negativitate și-L vor judeca pe Dumnezeu și rânduielile lucrării din casa Lui? Oare-L vor învinovăți și-L vor sfida? Cu siguranță o vor face! Acestea sunt consecințele finale. O serie de abordări, precum neascultarea, nemulțumirea, negativitatea și împotrivirea vor apărea înlăuntrul oamenilor – toate acestea sunt consecințele faptului că emoțiile negative ocupă o poziție predominantă în inimile oamenilor, pentru o perioadă lungă de timp. Uite, doar o emoție negativă neînsemnată – o emoție pe care oamenii ar părea incapabili s-o simtă, a cărei existență nici nu ar putea s-o sesizeze sau al cărei efect nu l-ar putea simți – această emoție negativă neînsemnată tot îi urmărește peste tot, ca și cum ar fi fost cu ei de la naștere. Le face rău în toate felurile și chiar te cuprinde, te intimidează, te suprimă și te constrânge constant, până în punctul în care te însoțește tot timpul, întocmai ca viața ta și, totuși, nu ești deloc conștient de ea, trăind adesea în ea și luând-o ca pe un lucru de la sine înțeles, gândind lucruri precum: „Așa ar trebui să gândească oamenii, nu e nimic greșit, este foarte normal. Cine nu are câteva gânduri active de felul acesta? Cine nu are câteva emoții negative?” Ești incapabil să simți răul pe care ți-l provoacă această emoție negativă, dar el este real, iar tu vei fi adesea instigat involuntar de ea să-ți reverși în mod natural firile corupte și să acționezi și să te comporți pe baza lor, până când, în final, faci totul după ele. Îți poți închipui rezultatele finale ale acestui lucru: toate sunt negative, nefavorabile, lipsite de orice lucru benefic sau pozitiv, cu atât mai puțin ceva care poate să ajute oamenii să câștige adevărul și lauda de la Dumnezeu – acestea nu sunt finaluri optimiste. Prin urmare, atât timp cât în sinea unei persoane există emoții negative, tot felul de gânduri și păreri negative îi vor influența și domina grav viața. Cât timp gândurile și părerile negative îi influențează și domină viața, vor exista obstacole enorme care o vor împiedica să urmărească adevărul, să-l practice și să pătrundă în adevărul-realitate. Așadar, este necesar ca noi să continuăm să dăm în vileag și să analizăm aceste emoții negative, astfel încât toate să poată fi înlăturate.

Emoțiile negative despre care tocmai am avut părtășie au un efect grav asupra oamenilor și le fac mult rău, dar mai există alte emoții negative care, la fel, îi influențează pe oameni și le fac rău. În afară de emoțiile negative de ură, mânie, inferioritate și depresie, despre care am vorbit deja, există emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Aceste emoții sunt și ele adânc înrădăcinate în inimile oamenilor și îi însoțesc pe aceștia în viețile lor de zi cu zi și în cuvintele și acțiunile lor. Desigur, atunci când oamenilor li se întâmplă ceva, acestea afectează și gândurile și părerile care se nasc în sinea lor, precum și punctele de vedere și perspectivele pe care le adoptă. Astăzi, vom diseca și da în vileag emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare și ne vom strădui să-i ajutăm pe oameni să le descopere înlăuntrul lor. După ce fac acest lucru, scopul final este ca ei să cunoască temeinic aceste emoții negative, să le îndepărteze, să nu mai trăiască sub influența lor și să nu mai trăiască și să se comporte având drept bază și temelie aceste emoții negative. Mai întâi, să analizăm cuvintele „tulburare, anxietate și îngrijorare”. Nu sunt ele căi de a exprima emoții? (Ba da.) Înainte să avem părtășie despre acest subiect, haideți mai întâi să-l contemplăm, astfel încât să aveți conceptul de bază despre „tulburare, anxietate și îngrijorare”. Fie că ajungeți la o înțelegere literală a cuvintelor sau la una mai profundă, dincolo de sensul lor literal, veți avea atunci o cunoaștere fundamentală a acestor emoții negative. Mai întâi, spuneți-Mi ce v-a făcut să vă îngrijorați în trecut sau în legătură cu ce lucruri te simți mereu tulburat, anxios și îngrijorat. Ele pot fi ca o piatră uriașă care te strivește sau ca o umbră care te urmărește tot timpul și te constrânge. (Dumnezeule, voi spune câteva cuvinte. Când nu obțin rezultate în datoria mea, această emoție este destul de evidentă și-mi fac griji că voi fi dat în vileag și eliminat și dacă voi avea un viitor și o destinație bună. Când obțin rezultate în datoria mea, nu mă simt așa, dar ori de câte ori nu obțin rezultate ceva vreme, acest fel de emoție negativă devine evidentă.) Nu este aceasta o manifestare a emoțiilor negative de tulburare, anxietate și îngrijorare? (Ba da.) Așa este. Acest fel de emoție negativă se ascunde tot timpul în adâncul inimii oamenilor, influențându-le constant gândurile. Deși oamenii nu pot simți acest fel de emoție negativă atunci când nu s-a întâmplat nimic rău, ea este ca un iz, sau un fel de gaz, sau, mai mult, ca o undă electrică. N-o poți vedea și, când nu ești conștient de ea, nu ești nici măcar capabil s-o simți. Cu toate acestea, îi poți simți mereu prezența în adâncul inimii tale, ca așa-zisul „al șaselea simț” și poți întotdeauna, în subconștient, să simți existența acestui fel de gând și emoție. La momentul potrivit, în locul potrivit și în contextul potrivit, acest fel de emoție negativă se va ridica puțin câte puțin și va ieși la suprafață încetul cu încetul. Nu-i așa? (Ba da.) Așadar, ce alte lucruri vă fac să vă simțiți tulburați, anxioși și îngrijorați? În afară de ceea ce tocmai s-a menționat, nu mai există nimic? Dacă nu, atunci probabil că trăiți foarte fericiți și lipsiți de griji, fără nicio anxietate și fără să fiți tulburați de nimic – atunci probabil că sunteți cu adevărat liberi. Așa stau lucrurile? (Nu.) Ei bine, spuneți-Mi ce este în inimile voastre! (Când nu am randament în datoria mea, îmi fac mereu griji că-mi voi pierde reputația și statutul și mă îngrijorez de ceea ce vor crede despre mine frații, surorile și conducătorul. De asemenea, când lucrez cu frații și surorile mele ca să-mi fac datoria și îmi tot dezvălui firile corupte, îmi fac griji mereu că eu cred în Dumnezeu de atât de mult timp, dar nu m-am schimbat deloc și că, dacă lucrurile continuă așa, atunci, poate într-o zi voi fi eliminat. Acestea sunt îndoielile pe care le am.) Apar, în sinea ta, emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare atunci când ai aceste îndoieli? (Da.) Așadar, majoritatea dintre voi sunteți anxioși și îngrijorați pentru că nu vă îndepliniți bine îndatoririle, așa e? (Cel mai mult îmi fac griji în legătură cu viitorul și cu soarta mea.) Grija cu privire la viitor și soartă este cea predominantă. Atunci când oamenii nu reușesc să vadă clar lucrurile, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum vor sta lucrurile peste câțiva ani, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. În ce context se simt oamenii tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în ea și s-o înțeleagă. Chiar dacă ar vedea-o cu ochii lor, nu ar înțelege-o sau nu ar crede-o. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apare învinovățirea și ei sunt incapabili să se supună. Pe lângă învinovățire și incapacitatea de a se supune, vor să fie stăpânii propriei sorți și să acționeze din proprie inițiativă. Care este situația reală atunci când încep să acționeze din proprie inițiativă? Tot ce pot face este să trăiască bazându-se pe calibrul și abilitățile proprii, dar există multe lucruri pe care nu le pot realiza, atinge sau îndeplini în felul acesta. De exemplu: ce li se va întâmpla în viitor, dacă vor fi capabili să intre la facultate, să obțină o slujbă bună atunci când termină facultatea și dacă totul le va merge bine odată ce obțin o slujbă; și dacă vor să urce pe scara ierarhică și să se îmbogățească, dacă vor fi capabili, în câțiva ani, să-și atingă idealurile și dorințele; și apoi, când vor să-și găsească un partener, să se căsătorească și să-și întemeieze o familie, ce fel de partener va fi potrivit pentru ei? Pentru om, astfel de lucruri sunt necunoscute. Cu astfel de lucruri necunoscute, oamenii se simt confuzi. Când se simt astfel, devin tulburați, anxioși și îngrijorați – se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot ce le-ar putea rezerva viitorul. De ce se întâmplă asta? Pentru că, în sfera umanității normale, oamenii pur și simplu nu pot suporta toate aceste lucruri. Nimeni nu știe cum va fi în câțiva ani, ce slujbă, căsnicie sau copii va avea în viitor – oamenii pur și simplu nu știu aceste lucruri. Ele nu pot fi cunoscute dinainte, în sfera abilităților umanității normale, și de aceea oamenii se simt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați în privința lor. Oricât de simplă este mintea unui om, atât timp cât este capabil să gândească, odată ajuns la maturitate, aceste emoții negative vor apărea în adâncul inimii lui, una câte una. De ce apar tulburarea, anxietatea și îngrijorarea la oameni? Fiindcă ei se frământă și se agită mereu în privința lucrurilor care depășesc sfera abilității lor; vor mereu să știe, să cunoască și să obțină lucruri dincolo de sfera abilității lor și chiar să controleze lucruri din afara sferei abilităților umanității normale. Vor să controleze toate aceste lucruri și nu doar atât – de asemenea, vor ca legile și finalul dezvoltării acestor lucruri să progreseze și să se împlinească după voia lor. Prin urmare, dominați de astfel de gânduri iraționale, oamenii simt tulburare, anxietate și îngrijorare, iar consecințele acestor emoții diferă de la om la om. Indiferent de lucrurile pentru care oamenii se simt intens tulburați, anxioși și îngrijorați, formând astfel aceste emoții negative, ei ar trebui să le ia foarte în serios și să caute adevărul pentru a le înlătura.

Vom avea părtășie despre emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, mai ales din două perspective: prima va fi să analizăm dificultățile oamenilor, pentru a vedea care sunt acestea și, de acolo, să vedem exact care sunt motivele pentru care apar emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare și cum apar ele; a doua va fi să disecăm emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare în ceea ce privește diversele atitudini pe care le au oamenii față de lucrarea lui Dumnezeu. Înțelegeți? (Da.) Câte perspective sunt? (Două.) Vom analiza motivele apariției emoțiilor negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, în primul rând din dificultățile pe care le au oamenii și, în al doilea rând, din atitudinile lor față de lucrarea lui Dumnezeu. Repetați ce am spus! (Vom analiza motivele apariției emoțiilor negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, în primul rând din dificultățile pe care le au oamenii și, în al doilea rând, din atitudinile lor față de lucrarea lui Dumnezeu.) Există multe dificultăți pe care le pot avea oamenii și toate pot fi întâlnite în viața lor cotidiană, dificultăți care apar adesea în cadrul unei vieți cu o umanitate normală. Și de ce apar acestea? Apar pentru că oamenii încearcă mereu să se întreacă pe ei înșiși, să-și controleze soarta, să-și cunoască viitorul dinainte. Dacă viitorul lor nu arată bine, ei pleacă imediat în căutarea unui expert în feng shui sau a unui ghicitor pentru a redresa și corecta viitorul. De asta oamenii întâlnesc atât de multe dificultăți în viețile lor de zi cu zi, iar acestea sunt cele care îi fac să alunece adesea în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Care sunt aceste dificultăți? Haideți să ne uităm mai întâi la ceea ce consideră oamenii a fi cea mai mare dificultate a lor – care este aceea? Perspectivele lor, adică felul în care va fi viitorul lor în această viață, dacă vor fi bogați sau obișnuiți în viitor, dacă vor fi capabili să se facă remarcați, să obțină mari succese și să prospere în lume și printre semenii lor. Mai ales printre cei care cred în Dumnezeu, s-ar putea să nu știe ce li se va întâmpla altora în viitor, dar adesea își fac griji pentru propriul viitor și se întreabă mereu: „Numai atât înseamnă credința în Dumnezeu? Oare, în viitor, voi reuși vreodată să mă remarc din mulțime? Voi fi capabil să-mi asum un rol important în casa lui Dumnezeu? Voi fi capabil să fiu lider de echipă sau șef? Voi fi capabil să fiu conducător? Ce se va întâmpla cu mine? Dacă îmi îndeplinesc datoria constant, în felul acesta, în casa lui Dumnezeu, ce se va întâmpla cu mine în final? Voi obține mântuirea? Am vreo perspectivă? Mai trebuie oare să-mi fac meseria în lume? Mai trebuie oare să studiez ca să-mi dezvolt abilitățile profesionale sau să mă înscriu la studii superioare? Dacă pot în continuare să-mi îndeplinesc datoria cu normă întreagă în casa lui Dumnezeu, nu ar trebui să am probleme cu nevoile de bază din viață, dar dacă nu-mi îndeplinesc bine datoria și sunt repartizat în altă parte și înlocuit, cum voi trăi atunci? Oare să profit de ocazie acum, înainte să fiu înlocuit sau eliminat, să mă pregătesc pentru eventualitatea asta?” Ei se întreabă astfel de lucruri, văd că au niște economii și se gândesc: „Câți ani pot să rezist cu ce am economisit? Acum am treizeci de ani, iar peste zece ani, voi avea patruzeci. Dacă voi fi înlăturat din biserică, oare voi fi capabil să fac față situației atunci când mă voi întoarce în lume? Oare îmi va permite sănătatea să continui să lucrez? Voi fi în stare să câștig suficient ca să trăiesc? Oare îmi va fi greu să trăiesc? Îmi îndeplinesc datoria în casa lui Dumnezeu, dar oare mă va păstra El până la sfârșit?” Deși se gândesc tot timpul la aceste lucruri, nu găsesc niciodată răspunsurile. Cu toate că nu există niciodată nicio concluzie, ei nu se pot abține să nu se gândească la aceste lucruri – nu se pot controla. Când întâlnesc vreun obstacol sau vreo dificultate, sau când ceva nu merge așa cum au vrut ei, în adâncul inimii, se gândesc la aceste lucruri fără să spună nimănui. Când unii oameni sunt emondați, când sunt înlocuiți din îndatoririle lor, când li se repartizează altele, sau când întâmpină o criză sau alta, caută, în mod involuntar, o cale de a se retrage și nu se pot stăpâni să nu facă planuri și proiecte pentru următorii pași. Indiferent de ceea ce se întâmplă la final, oamenii tot fac adesea planuri și proiecte pentru lucrurile în legătură cu care se simt îngrijorați, anxioși și tulburați. Nu sunt acestea lucruri la care oamenii se gândesc pentru propriile perspective? Nu apar aceste emoții negative pentru că ei sunt incapabili să renunțe la perspectivele lor? (Ba da.) Când oamenii se simt deosebit de entuziasmați, când lucrurile merg foarte bine atunci când își îndeplinesc îndatoririle și mai ales când sunt promovați, când sunt folosiți pentru anumite sarcini importante, când se bucură de sprijinul majorității fraților și surorilor lor și când valoarea lor este reflectată, nu se gândesc la emoțiile negative. În clipa în care reputația, statutul și interesele le sunt amenințate, nu se pot abține și se retrag în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Când fac asta, modul în care abordează aceste emoții negative nu este să fugă de ele sau să le respingă, ci mai degrabă să le satisfacă și să trudească pentru a se cufunda în aceste sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare, să se adâncească tot mai mult în ele. De ce spun asta? Când oamenii se cufundă în aceste emoții negative, au mai multe motive, mai multe scuze și mai multă libertate să-și facă planuri pentru viitor și pentru următorii pași. În timp ce fac planuri, se gândesc că pur și simplu așa ar trebui să fie, că asta ar trebui să facă și folosesc zicala: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și o alta: „Cine nu-și face planuri de viitor va avea necazuri în curând”, adică, dacă nu faci planuri de viitor și nu te gândești dinainte la el și la soarta ta, atunci nimeni nu-și va face griji pentru ele și nimeni nu se va îngriji de ele în locul tău. Când nu ai habar care e următorul tău pas, vei înfrunta stângăcia, durerea și rușinea, iar cel care va suferi și va îndura greutăți vei fi tu. Așadar, unii consideră că sunt foarte deștepți și, cu fiecare pas pe care-l fac, se gândesc cu nerăbdare la următorii zece pași. În momentul în care se confruntă cu dificultăți sau dezamăgiri, se întorc imediat la emoțiile lor negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, pentru a se proteja, pentru ca viitorul și următorul lor pas în viață să fie infailibile, să aibă mâncare și îmbrăcăminte, să nu rătăcească pe străzi și să nu ducă lipsă de hrană sau de haine. Prin urmare, sub influența acestor emoții negative, ei se avertizează adesea, gândindu-se: „Trebuie să fac planuri din timp, să țin pentru mine unele lucruri și să-mi las căi suficiente de retragere. Nu trebuie să fiu prost – soarta mea este în mâinile mele. Oamenii spun adesea: «Sorțile noastre sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar El e suveran peste ele», dar acestea sunt doar amabilități fără conținut. Cine a văzut cu adevărat acest lucru? Cum deține Dumnezeu suveranitatea asupra sorților noastre? Cine L-a văzut de fapt pe Dumnezeu pregătind trei mese pe zi pentru cineva sau rânduind lucrurile de care are nevoie în viață? Nimeni.” Oamenii cred că, atunci când nu văd suveranitatea lui Dumnezeu și dacă se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu perspectivele lor, atunci aceste emoții negative sunt ca o protecție pentru ei, ca un scut protector, un refugiu sigur. Ei se avertizează și-și amintesc constant să facă planuri de viitor, că trebuie să se îngrijoreze pentru ziua de mâine, că nu trebuie să se îndoape toată ziua și să fie sedentari; că nu este greșit să faci planuri pentru tine, să găsești o cale de scăpare și să lucrezi zi și noapte pentru viitorul tău. Ei își spun că este normal și perfect justificat și că nu este un lucru de care să le fie rușine. Așadar, deși oamenii cred că tulburarea, anxietatea și îngrijorarea sunt emoții negative, nu se gândesc niciodată că este un lucru rău să le simtă, nu se gândesc niciodată că aceste emoții negative i-ar putea răni în vreun fel sau că ar putea fi obstacole în calea lor de a urmări adevărul și a pătrunde în adevărul-realitate. Dimpotrivă, se bucură neobosiți de ele și trăiesc, de bunăvoie și neobosiți, cuprinși de aceste emoții negative. Asta pentru că ei cred că pot fi în siguranță doar dacă trăiesc cuprinși de ele și se simt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu perspectivele lor. Altfel, cine altcineva se va simți tulburat, anxios și îngrijorat în legătură cu viitorul lor? Nimeni. Nimeni nu-i iubește mai mult decât se iubesc ei înșiși și nimeni nu-i înțelege așa cum se înțeleg ei înșiși. Așadar, chiar dacă oamenii pot recunoaște, într-o anumită măsură și în ceea ce privește cuvintele și doctrinele, că existența unor astfel de emoții negative le face rău, tot nu sunt dispuși să renunțe la ele, pentru că acestea le permit să preia ferm inițiativa de a prinde și a prelua controlul asupra propriului viitor. E corect să spunem asta? (Da.) Prin urmare, pentru oameni, îngrijorarea, anxietatea și tulburarea în legătură cu viitorul lor reprezintă o chestiune de responsabilitate enormă. Nu este un lucru rușinos, patetic sau odios, ci, pentru ei, mai degrabă așa cum ar trebui să fie. De aceea oamenilor le este foarte greu să renunțe la aceste emoții negative, de parcă s-ar fi născut cu ele. De la naștere, oamenii nu se gândesc decât la ei înșiși, iar ceea ce contează cel mai mult pentru ei sunt propriile perspective. Ei cred că, dacă preiau ferm frâiele asupra viitorului lor și îl supraveghează, vor trăi o viață lipsită de griji. Cred că, dacă au perspective bune, vor avea tot ce-și doresc și totul va fi floare la ureche. Astfel, oamenii nu se satură niciodată să se simtă, iar și iar, tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu viitorul lor. Chiar dacă Dumnezeu Și-a dat cuvântul, chiar dacă oamenii s-au bucurat și au primit mult har de la El, chiar dacă L-au văzut binecuvântând în multe feluri omenirea și făcând alte fapte de felul acesta, ei tot vor să trăiască cuprinși de emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare și să-și facă planuri și țeluri de viitor.

Pe lângă perspective, mai există un lucru important în legătură cu care oamenii se simt adesea tulburați, anxioși și îngrijorați, iar acela este căsătoria. Unii nu-și fac griji în privința asta și nu sunt preocupați dacă au treizeci de ani și încă nu s-au căsătorit, fiindcă în prezent există mulți oameni de treizeci de ani care nu sunt căsătoriți. Acesta este un lucru văzut des în societate și nimeni nu râde de tine pentru asta, nimeni nu spune că este ceva în neregulă cu tine. Cu toate acestea, dacă cineva nu se căsătorește până la patruzeci de ani, începe să simtă vag o panică în adâncul sufletului și se gândește: „Oare ar trebui sau nu să caut un partener? Să mă căsătoresc sau nu? Dacă n-o fac și nu-mi întemeiez o familie, dacă nu am copii, oare voi avea pe cineva să aibă grijă de mine la bătrânețe? Oare va avea cineva grijă de mine când mă voi îmbolnăvi? Oare va fi cineva care să-mi organizeze înmormântarea după moartea mea?” Oamenii se îngrijorează în legătură cu aceste lucruri. Cei care nu plănuiesc să se căsătorească nu se simt atât de tulburați, anxioși sau îngrijorați. De exemplu, unii spun: „Acum cred în Dumnezeu și sunt dispus să mă sacrific pentru El. Nu voi căuta un partener și nu mă voi căsători. Aceste lucruri nu mă vor tulbura, indiferent de vârstă.” Celibatarii, care au fost singuri 10 sau 20 de ani, care au fost singuri de la 20 până la 40 de ani, nu ar trebui să aibă griji mari. Deși, ocazional, s-ar putea să fie puțin îngrijorați și tulburați din cauza factorilor de mediu sau din motive obiective, întrucât cred în Dumnezeu și sunt ocupați cu îndeplinirea datoriei lor și pentru că hotărârea lor curentă nu s-a schimbat, felul de îngrijorare pe care o simt este vagă și apare numai când și când, iar asta nu-i mare scofală. Acest fel de emoție, care nu afectează îndeplinirea normală a îndatoririlor, nu le dăunează oamenilor și nici nu este considerată o emoție negativă, adică această chestiune nu s-a transformat într-o emoție negativă pentru tine. Cât despre cei care sunt deja căsătoriți, în legătură cu ce fel de lucruri își faci ei griji? Oare această căsnicie va dura, dacă atât soțul, cât și soția cred în Dumnezeu și-și îndeplinesc îndatoririle? Există familia? Dar copiii? În plus, dacă unul din cei doi urmărește adevărul, iar celălalt nu o face, dacă acela care nu urmărește adevărul, ci urmărește mereu lumea, o viață îmbelșugată, iar acela care urmărește adevărul vrea mereu să-și îndeplinească datoria, în vreme ce acela care nu urmărește adevărul încearcă mereu să-și împiedice partenerul, dar se simte rușinat să o facă, dând glas ocazional unor doleanțe sau spunând lucruri negative pentru a-și descuraja partenerul, atunci cel care urmărește adevărul se va întreba: „O, soțul meu nu crede cu adevărat în Dumnezeu, deci cum ne va merge în viitor? Dacă divorțăm, voi fi singură și nu voi fi capabilă să-mi câștig traiul. Dacă rămân cu el, nu vom merge pe aceeași cale, vom avea vise diferite și ce voi face atunci?” Se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu aceste lucruri. Odată ce încep să creadă în Dumnezeu, unele surori consideră că, deși soții lor nu cred în Dumnezeu, ei nu se străduiesc prea mult să le împiedice să creadă și ele nu sunt persecutate, așa că nu există niciun motiv de divorț. Cu toate acestea, dacă rămân împreună, se simt mereu constrânse și influențate. De ce sunt influențate? Sunt constrânse și influențate de sentimentele lor, iar diversele dificultăți din viața de familie și din căsnicie stârnesc ocazional lucruri în adâncul inimii lor, făcându-le să experimenteze anumite tulburări, anxietăți și îngrijorări, care nu sunt nici majore, nici minore. În astfel de circumstanțe, căsătoria este o formalitate care menține o viață de familie normală și devine un lucru care le îngrădește soțiilor gândirea normală, viețile normale și chiar îndeplinirea normală a îndatoririlor – e dificil să-și mențină căsnicia, dar nu pot să iasă din ea. Nu există niciun motiv pentru menținerea unei astfel de căsnicii și nici vreun motiv anume de divorț; nu există niciun motiv întemeiat pentru niciuna din aceste două acțiuni. Ele nu știu care este alegerea corectă și nici care este cea greșită. Prin urmare, tulburarea, anxietatea și îngrijorarea apar în sufletul lor. Aceste sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare plutesc constant în mintea lor, le constrâng în viața de zi cu zi și le afectează și viața normală. Când își îndeplinesc îndatoririle, aceste lucruri plutesc mereu în mintea lor și apar în adâncul inimii lor, influențându-le îndeplinirea normală a îndatoririlor. Deși aceste lucruri nu par a fi un cuvânt clar în legătură cu ce ar trebui să facă aceste soții sau ce să aleagă, aceste chestiuni le pot face să se împotmolească adânc în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare, ceea ce le face să se simtă oprimate și prinse în capcană. Nu este acesta un alt tip de dificultate? (Ba da.) Acesta este un alt fel de dificultate, una care este provocată de căsnicie.

Mai există și cei care, întrucât au ajuns să creadă în Dumnezeu, să trăiască viața bisericească, să citească din cuvintele lui Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle, nu vor avea timp să relaționeze normal cu copiii, soțiile (sau soții), părinții sau prietenii și rudele lor non-credincioase. În special, vor fi incapabili să aibă grijă cum trebuie de copiii lor non-credincioși sau să facă lucrurile de care au ei nevoie, și astfel își fac griji pentru viitorul și perspectivele copiilor lor. Mai ales când aceștia cresc, unii oameni vor începe să se frământe: oare copilul meu va merge sau nu la facultate? Dacă va fi admis, oare care va fi specializarea lui? Copilul meu nu crede în Dumnezeu și vrea să meargă la facultate, așa că oare ar trebui ca eu, în calitate de credincios în Dumnezeu, să-i plătesc studiile? Oare ar trebui să mă ocup de necesitățile lui zilnice și să-l sprijin în studiile sale? Și când e vorba să se căsătorească, să-și ia o slujbă și chiar să aibă o familie și copii proprii, ce rol ar trebui să joc eu? Ce ar trebui să fac și ce nu? Nu au habar de aceste lucruri. În momentul în care se întâmplă un lucru de felul acesta, în clipa în care se regăsesc într-o astfel de situație, se simt pierduți, nu știu ce să facă și nici nu știu cum să gestioneze asemenea lucruri. Pe măsură ce timpul trece, apar tulburarea, anxietatea și îngrijorarea față de lucruri de felul acesta: dacă le fac pentru copilul lor, se tem să nu încalce intențiile lui Dumnezeu și să-L nemulțumească și dacă nu le fac, se tem că nu-și îndeplinesc responsabilitățile părintești și că vor fi învinovățiți de copilul lor și de alți membri ai familiei; dacă le fac, se tem că vor pierde mărturia și dacă nu le fac, se tem că vor fi batjocoriți de oamenii din lume și că vor fi luați în râs, ironizați și judecați de vecinii lor; se tem să nu-L necinstească pe Dumnezeu, dar le e frică și să nu-și facă o reputație proastă și să nu-și poată arăta fața de rușine. Pe măsură ce oscilează între aceste lucruri, tulburarea, anxietatea și îngrijorarea apar în inimile lor; se simt tulburați fiindcă nu știu ce să facă, se simt anxioși să nu facă lucrul greșit, indiferent ce aleg și să nu știe dacă ceea ce fac este potrivit și își fac griji că, dacă aceste lucruri continuă să se întâmple, atunci, într-o zi, nu vor fi capabili să le facă față și, dacă vor avea o cădere nervoasă, lucrurile vor fi și mai dificile pentru ei. Oamenii aflați într-o astfel de situație se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu toate aceste lucruri care apar în viață, fie că sunt importante sau nesemnificative. Odată ce, înlăuntrul lor, apar aceste sentimente negative, se împotmolesc în această tulburare, anxietate și îngrijorare și sunt incapabili să se elibereze: dacă fac cutare lucru, e greșit, dacă fac cutare lucru, este de asemenea greșit și nu știu ce este corect să facă; vor să mulțumească alți oameni, dar se tem să nu-L nemulțumească pe Dumnezeu; vor să facă lucruri pentru alți oameni, ca să fie vorbiți de bine, dar nu vor să-L necinstească pe Dumnezeu sau să-L facă să-i deteste. Aceasta este motivul pentru care ei se împotmolesc mereu în aceste sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare. Se simt tulburați și pentru alți oameni și pentru ei înșiși; se simt anxioși în legătură cu lucruri pentru alți oameni precum și pentru ei înșiși; și, de asemenea, se îngrijorează în legătură cu lucruri pentru alți oameni precum și pentru ei înșiși, astfel încât se împotmolesc într-o dublă dificultate din care nu pot să scape. Astfel de emoții negative nu le afectează doar viețile de zi cu zi, ci și îndeplinirea îndatoririlor pe care le au și, bineînțeles, într-o anumită măsură, urmărirea adevărului. Acesta este un fel de dificultate, adică acestea sunt dificultăți legate de căsnicie, viața de familie și cea personală și, din cauza lor, oamenii se împotmolesc în tulburare, anxietate și îngrijorare. Oare nu sunt oamenii de compătimit atunci când se blochează într-o astfel de emoție negativă? (Ba da.) Sunt de compătimit? Voi spuneți: „Da, sunt”, arătând multă compasiune față de ei. Când cineva se împotmolește într-o emoție negativă, indiferent de contextul apariției acesteia, de ce apare ea? Oare din cauza mediului, a oamenilor, a evenimentelor și a lucrurilor din jurul acelei persoane? Sau pentru că adevărul exprimat de Dumnezeu îi tulbură? Oare mediul afectează omul sau cuvintele lui Dumnezeu îi tulbură viața? Care este, mai exact, motivul? Știți? Spuneți-Mi, fie că există în viețile normale ale oamenilor sau în îndeplinirea datoriei lor, sunt aceste dificultăți prezente dacă oamenii urmăresc adevărul și sunt dispuși să-l practice? (Nu.) Acestea sunt prezente ca realitate obiectivă. Voi spuneți că nu sunt prezente, așadar, oare ați înlăturat aceste dificultăți? Sunteți capabili să faceți asta? Acestea nu pot fi înlăturate și sunt prezente drept realitate obiectivă. Care va fi rezultatul acestor dificultăți în cazul oamenilor care urmăresc adevărul? Și care va fi rezultatul lor în cazul celor care nu o fac? Vor avea două rezultate complet diferite. Dacă oamenii urmăresc adevărul, nu se vor împotmoli în acestea dificultăți și nu se vor cufunda în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Dimpotrivă, dacă nu urmăresc adevărul, aceste dificultăți tot sunt prezente înlăuntrul lor și care va fi rezultatul? Ele te vor încurca astfel încât să nu fii capabil să scapi și, dacă nu ești în stare să le înlături, în cele din urmă, vor deveni emoții negative care se vor lega în noduri în adâncul inimii tale; îți vor afecta viața normală și îndeplinirea normală a îndatoririlor tale și te vor face să te simți asuprit și incapabil să găsești o cale de eliberare – acesta este rezultatul pe care îl vor avea asupra ta. Aceste două rezultate sunt diferite, nu-i așa? (Da, așa este.) Așadar, să revenim la întrebarea de adineauri. Ce am întrebat? (Influențele mediului sau cuvintele lui Dumnezeu, care-i tulbură pe oameni, sunt cele care provoacă emoții negative?) Așadar, care este motivul? Care este răspunsul? (Motivul este că oamenii nu urmăresc adevărul.) Așa este, nu este niciunul din aceste lucruri, ci mai degrabă că oamenii nu urmăresc adevărul. Când nu o fac, se împotmolesc adesea în gânduri extreme și în emoții negative și sunt incapabili să se elibereze. Repetați întrebarea pe care tocmai am formulat-o. (Motivul apariției emoțiilor negative înlăuntrul oamenilor îl reprezintă mediul, oamenii și lucrurile din jurul lor sau faptul că adevărul exprimat de Dumnezeu îi tulbură pe oameni?) Mai simplu, motivul îl reprezintă influențele mediului sau cuvintele lui Dumnezeu care îi tulbură pe oameni? Care din ele? (Niciuna.) Corect, niciuna din ele. Mediile îi influențează pe toți în mod echitabil; dacă urmărești adevărul, nu te vei cufunda într-o emoție negativă din cauza unui oarecare mediu. Totuși, dacă nu urmărești adevărul, vei fi copleșit de mediul tău, în mod natural, iar și iar și te vei bloca în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Privind lucrurile din această perspectivă, nu este importantă urmărirea adevărului? (Ba da.) Există adevăruri-principii de căutat în tot ceea ce se întâmplă. Totuși, de fapt, întrucât oamenii nu urmăresc adevărul și nu caută adevărurile-principii sau pentru că știu clar care sunt cerințele lui Dumnezeu, care sunt adevărurile-principii, calea pe care ar trebui s-o practice și criteriile pentru practică, dar nu le iau în seamă și nu le respectă, atunci când fac mereu propriile alegeri și planuri, ce se va întâmpla cu ei în final? Când oamenii nu practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, îngrijorându-se mereu în legătură cu un lucru sau altul, atunci există un singur rezultat și acela este că se împotmolesc în tulburare, anxietate și îngrijorare și nu mai pot ieși la liman. Este posibil ca oamenii să se bazeze mereu pe închipuirile lor, ca lucrurile să meargă cum și-ar dori, să-i mențină mulțumiți pe ceilalți precum și să primească aprobarea lui Dumnezeu? Este imposibil! Vor mereu să gestioneze lucrurile într-un mod care-i menține pe toți cei din jur fericiți, mulțumiți și plini de laude la adresa lor. Vor să fie numiți oameni buni și vor ca Dumnezeu să fie mulțumit și, dacă nu ating acest standard, se simt tulburați. Și nu merită ei să se simtă tulburați? (Ba da.) Asta e ceea ce aleg oamenii pentru ei înșiși.

Unii oameni care sunt predispuși la denaturări spun: „Dacă Dumnezeu nu ar rosti atât de multe cuvinte, aș face lucrurile conform standardelor morale ale unei persoane bune. Ar fi atât de simplu și nu s-ar mai face atâtea declarații. Întocmai ca în Epoca Harului: oamenii respectau poruncile, îndurau și tolerau, duceau crucea și sufereau și era foarte simplu. Nu la asta se reducea totul? Acum, cu atâtea adevăruri rostite de Dumnezeu și atâtea principii de practică oferite în părtășie, de ce nu le pot realiza oamenii după atât de mult timp? Calibrele oamenilor sunt prea slabe, iar ei nu sunt capabili să înțeleagă totul și sunt multe adevăruri la care nu pot să ajungă; în plus, oamenilor le este foarte dificil să pună în practică adevărul și, chiar dacă îl înțeleg, tot li se pare greu de atins. Dacă înțelegi adevărul, dar nu-l practici, nu te simți în largul tău, însă atunci când îl practici, există foarte multe dificultăți concrete.” Oamenii cred că îi tulbură cuvintele lui Dumnezeu, dar oare așa este în realitate? (Nu.) Asta înseamnă să fii absurd și irațional. Au aversiune față de adevăr și nu-l urmăresc, nici nu-l practică, dar tot vor să pretindă că sunt spirituali și că practică adevărul și vor să obțină mântuirea. În final, când nu pot realiza aceste lucruri, se simt deprimați și tulburați, gândindu-se: „Cine poate echilibra toate aceste lucruri? Ar fi mai bine dacă Dumnezeu Și-ar coborî puțin standardele, iar atunci oamenii ar fi bine, Dumnezeu ar fi bine, toată lumea ar fi bine – ce viață cerească ar fi aceea!” Astfel de oameni cred mereu acele cuvinte pe care le rostește Dumnezeu nu țin cont de om. De fapt, când au sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare, sunt nemulțumiți de Dumnezeu în privința multor lucruri. Mai ales când vine vorba despre felul în care abordează adevărurile-principii, ei nu le pot atinge sau obține, nu pot vorbi deloc despre ele, iar asta are un impact grav asupra reputației și prestigiului lor în ochii celorlalți, precum și asupra dorinței lor de a fi binecuvântați, făcându-i să se împotmolească în tulburare, anxietate și îngrijorare, și de aceea cred ei că există multe lucruri pe care Dumnezeu le face și de care ei nu sunt mulțumiți. Chiar există unii care spun: „Dumnezeu este drept, nu neg asta; Dumnezeu este sfânt și nu neg nici asta. Tot ce spune El este desigur adevărul, păcat doar că ceea ce spune acum este prea măreț, că are cerințe prea stricte de la oameni, iar lor nu le este ușor să le îndeplinească pe toate!” Nu iubesc deloc adevărul și lasă toată răspunderea pe umerii lui Dumnezeu. Încep de la premisa că Dumnezeu este drept și sfânt și cred că toate acestea sunt adevărate. Dumnezeu este drept, Dumnezeu este sfânt – oare e necesar ca tu să recunoști esența lui Dumnezeu? Acestea sunt faptele; ele nu sunt adevărate doar pentru că le recunoști tu. Ca să nu fie condamnați pentru că-L învinuiesc pe Dumnezeu, spun repede că Dumnezeu este drept și sfânt. Cu toate acestea, orice ar zice despre El, că este drept și sfânt, emoțiile lor negative de tulburare, anxietate și îngrijorare tot sunt prezente și nu numai că sunt prezente, dar ei nu sunt dispuși să renunțe la ele, să le lase în urmă, să-și schimbe principiile de practică, să schimbe direcția urmăririi lor și calea pe care o urmează în viață. Astfel de oameni sunt deopotrivă demni de milă și odioși. Pur și simplu nu merită compasiune și, oricât ar suferi, nu merită mila noastră. Tot ce trebuie să facem este să le spunem aceste câteva cuvinte: așa-ți trebuie! Dacă mori de la atâta tulburare, tot nu te va compătimi nimeni! Cine te-a pus să nu cauți adevărul pentru a-ți rezolva problemele? Cine te-a făcut incapabil să te supui lui Dumnezeu și să practici adevărul? De dragul cui te simți tulburat, anxios și îngrijorat? Simți aceste lucruri ca să câștigi adevărul? Sau ca să-L câștigi pe Dumnezeu? Sau de dragul lucrării lui Dumnezeu? Sau de dragul slavei lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci, pentru ce simți aceste emoții? Toate sunt pentru tine, pentru copiii tăi, pentru familia ta, pentru respectul de sine, pentru reputația, viitorul și perspectivele tale, pentru tot ce faci cu tine însuți. Un astfel de om nu renunță la nimic, nu lasă nimic în urmă, nu se răzvrătește împotriva niciunui lucru și nu abandonează nimic; nu are credință adevărată în Dumnezeu și loialitate sinceră în îndeplinirea datoriei lui. În credința lui în Dumnezeu, nu se sacrifică realmente, crede numai pentru a primi binecuvântări și crede în El numai din convingerea de a le primi. E plin de „credință” în Dumnezeu, în lucrarea Lui, în promisiunile Lui, dar Dumnezeu nu laudă o astfel de credință și nici nu Și-o amintește, ci, dimpotrivă, o detestă. Astfel de oameni nu respectă și nu practică principiile gestionării niciunei chestiuni pe care Dumnezeu o cere de la ei, nu lasă lucrurile pe care ar trebui să le lase, nu renunță la lucrurile la care ar trebui să renunțe, nu abandonează lucrurile pe care ar trebui să le abandoneze și nu oferă loialitatea pe care ar trebui s-o ofere, așa că merită să se cufunde în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Oricât suferă, o fac numai pentru ei înșiși, nu pentru datoria lor și nici pentru lucrarea bisericii. Prin urmare, astfel de oameni pur și simplu nu urmăresc adevărul – sunt doar o mulțime de oameni care cred de formă în Dumnezeu. Știu exact că aceasta este adevărata cale, dar nu o practică și nici nu o urmează. Credința lor este jalnică și nu poate câștiga aprobarea lui Dumnezeu, iar El nu Și-o va aminti. Asemenea oameni se împotmolesc în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza numeroaselor dificultăți din viețile lor casnice.

Apoi sunt cei cu o sănătate șubredă, care au o constituție fragilă și sunt lipsiți de energie, care au adesea boli grave sau minore, care nu pot face nici lucrurile de bază, necesare în viața cotidiană, care nu pot trăi sau nu se pot deplasa ca oamenii normali. Oamenii ca aceștia se simt adesea inconfortabil și rău în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle; unii sunt slabi din punct de vedere fizic, alții au boli reale și, bineînțeles, există unii care au boli cunoscute și latente, de un fel sau altul. Întrucât au asemenea dificultăți fizice concrete, astfel de oameni se cufundă adesea în emoții negative și simt tulburare, anxietate și îngrijorare. În legătură cu ce simt aceste lucruri? Își fac griji că, dacă vor continua să-și îndeplinească datoria în felul acesta, sacrificându-se și alergând de colo-colo pentru Dumnezeu și simțindu-se mereu obosiți, atunci oare sănătatea lor se va deteriora tot mai mult? Când vor ajunge la 40 sau la 50 de ani, oare vor fi imobilizați la pat? Au aceste griji vreo bază? Le va oferi cineva o cale concretă de a gestiona această problemă? Cine-și va suma responsabilitatea pentru asta? Cine va răspunde? Oamenii cu o sănătate precară și care nu sunt apți din punct de vedere fizic se simt tulburați, anxioși și îngrijorați privind astfel de lucruri. Oamenii care suferă de o boală se gândesc adesea: „O, sunt hotărât să-mi îndeplinesc bine datoria, dar am boala aceasta. Îi cer lui Dumnezeu să mă ferească de rău și, cu protecția Lui, nu trebuie să-mi fie teamă. Însă dacă mă epuizez când îmi îndeplinesc îndatoririle, oare boala mea nu se va agrava? Ce o să fac în cazul în care boala se va agrava? Dacă este nevoie să mă internez ca să mă operez, nu am bani să plătesc pentru asta, așa că, dacă nu împrumut bani ca să-mi achit tratamentul, oare starea mea se va agrava și mai mult? Și dacă se agravează foarte tare, oare voi muri? Poate o astfel de moarte să fie considerată o moarte normală? Dacă eu chiar mor, oare Dumnezeu Își va aminti îndatoririle pe care le-am îndeplinit? Oare se va considera că am făcut fapte bune? Oare voi obține mântuirea?” Mai există și unii care știu că sunt bolnavi, adică știu că au o anumită boală reală, de exemplu, boli de stomac, de șale sau de picioare, artrită, reumatism, precum și boli de piele, ginecologice, de ficat, hipertensiune, boli cardiace și așa mai departe. Se gândesc: „Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria, oare va plăti casa lui Dumnezeu tratamentul pentru boala mea? Dacă aceasta se agravează și-mi afectează îndeplinirea datoriei, oare Dumnezeu mă va vindeca? Alți oameni s-au însănătoșit după ce au crezut în Dumnezeu, așadar, voi fi și eu vindecat? Oare Dumnezeu mă va vindeca, la fel cum le arată bunătate altora? Dacă-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, El ar trebui să mă vindece, dar dacă îmi doresc doar ca El să mă tămăduiască și nu mă vindecă, atunci eu ce voi face?” Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, în inimile lor apare un sentiment profund de anxietate. Deși nu se opresc niciodată din a-și îndeplini datoria și fac mereu ceea ce trebuie să facă, se gândesc constant la boala lor, la sănătatea lor, la viitorul lor și la viața și moartea lor. În cele din urmă, ajung la concluzia, care este doar o dorință deșartă, că: „Dumnezeu mă va vindeca, mă va ține în siguranță. Nu mă va abandona și nu va sta cu mâinile în sân, fără să facă nimic, dacă va vedea că mă îmbolnăvesc.” Astfel de gânduri nu au nicio bază și chiar pot fi numite un fel de noțiuni. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să-și înlăture dificultățile practice cu astfel de noțiuni și închipuiri și, în adâncul inimii lor, se simt vag tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu sănătatea și boala lor; nu au idee cine își va asuma răspunderea pentru aceste lucruri sau dacă o va face cineva.

De asemenea, există unii care, deși nu se simt rău cu adevărat și nu au fost diagnosticați cu nimic, știu că au o boală latentă. Ce boală latentă? De exemplu, poate fi o boală ereditară ca bolile de inimă, diabetul sau hipertensiunea. Sau poate fi Alzheimer, Parkinson sau un fel de cancer – toate acestea sunt boli latente. Unii știu că, din moment ce se nasc într-o astfel de familie, această boală genetică îi va afecta mai devreme sau mai târziu. Se întreabă: dacă ei cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul, își îndeplinesc bine datoria, fac suficiente fapte bune și-L pot mulțumi pe Dumnezeu, oare această boală latentă va trece pe lângă ei și nu se va abate asupra lor? Totuși, Dumnezeu nu le-a promis niciodată așa ceva, iar ei n-au avut niciodată acest fel de credință în El și nu au îndrăznit niciodată să ofere garanții sau să aibă idei nerealiste. Întrucât nu pot avea nicio garanție sau asigurare, cheltuie multă energie și depun mari eforturi atunci când își îndeplinesc îndatoririle, se axează pe suferință și pe plătirea prețului și mereu vor face mai mult decât ceilalți și se vor remarca mai mult, gândindu-se: „Voi fi primul care suferă și ultimul care se bucură.” Întotdeauna se motivează cu acest tip de motto și, totuși, frica și îngrijorarea din adâncul sufletului lor, în legătură cu boala lor latentă nu poate fi alungată, iar această grijă, această tulburare este mereu cu ei. Deși e posibil să fie capabili să îndure suferința și munca grea și sunt dispuși să plătească prețul când își îndeplinesc îndatoririle, tot simt că sunt incapabili să obțină promisiunea lui Dumnezeu sau un cuvânt concret de la El pe această temă, așa că sunt în continuare plini de tulburare, anxietate și îngrijorare în privința acestei chestiuni. Deși se străduiesc să nu facă nimic în legătură cu boala lor latentă, tot caută ocazional și subconștient tot felul de remedii din popor, ca să împiedice această boală latentă să se abată brusc asupra lor într-o anumită zi, la o anumită oră sau fără ca ei să fie conștienți de acest lucru. Unii s-ar putea să pregătească din când în când niște ierburi medicinale chinezești pe care să le ia, alții merg și întreabă ocazional despre prepararea unor remedii populare pe care să le poată lua la nevoie, în vreme ce unii caută pe internet, din când în când, sfaturi despre exerciții fizice, ca să poată să facă gimnastică și să experimenteze. Deși s-ar putea să fie doar o boală latentă, este totuși în prim-plan în mintea lor; deși s-ar putea ca acești oameni să nu se simtă rău și să nu aibă niciun simptom, ei tot sunt plini de îngrijorare și anxietate în legătură cu acest lucru, iar în adâncul inimii, se simt tulburați și îngrijorați, sperând mereu să amelioreze sau să risipească aceste emoții negative dinlăuntrul lor, prin rugăciune sau prin îndeplinirea îndatoririlor pe care le au. Acești oameni care sunt într-adevăr bolnavi sau care au o boală latentă, împreună cu cei care-și fac griji că se vor îmbolnăvi în viitor și cei care s-au născut cu o sănătate precară, care nu au o boală gravă, dar care suferă constant de afecțiuni minore, se simt permanent tulburați și îngrijorați în legătură cu aceste boli și diversele dificultăți ale trupului. Își doresc să scape de ele, să fugă de ele, dar nu au cum s-o facă; își doresc să renunțe la ele, dar nu pot; vor să-L roage pe Dumnezeu să le ia aceste boli și dificultăți, dar nu pot rosti cuvintele și se rușinează, fiindcă simt că o astfel de cerință nu are nicio justificare. Știu bine că Dumnezeu nu trebuie să fie implorat în privința acestor chestiuni, dar, în inimile lor, se simt neputincioși, întrebându-se: oare dacă-și pun toate speranțele în Dumnezeu, se vor simți mai în largul lor, iar conștiința le va fi ușurată? Prin urmare, din când în când, se roagă în tăcere pentru asta, în adâncul inimilor lor. Dacă primesc vreun favor sau har suplimentar și neașteptat de la Dumnezeu, simt puțină bucurie și alinare; dacă nu primesc nicio grijă specială din partea casei lui Dumnezeu și nu simt nicio bunătate din partea lui Dumnezeu, atunci, fără să-și dea seama, alunecă iarăși în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Deși nașterea, bătrânețea, boala și moartea sunt constante printre oameni și inevitabile în viață, există cei cu o anumită constituție fizică sau cu o boală deosebită care, fie că-și îndeplinesc sau nu îndatoririle, se prăbușesc în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza dificultăților și bolilor trupului; își fac griji în legătură cu boala lor, cu numeroasele greutăți pe care le poate provoca boala, dacă aceasta se va agrava, care vor fi consecințele dacă se agravează și dacă vor muri din cauza ei. În situații speciale și în anumite contexte, această serie de întrebări îi face să se împotmolească în tulburare, anxietate și îngrijorare și incapabili să scape; unii chiar trăiesc într-o stare de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza bolii grave pe care știu deja că o au sau a unei boli latente pe care știu că nu o pot evita și sunt influențați, afectați și controlați de aceste emoții negative. Odată ce intră sub controlul acestora, unii renunță complet la orice șansă și speranță de a obține mântuirea; aleg să nu-și mai îndeplinească datoria și chiar renunță la orice șansă de a primi bunătatea lui Dumnezeu. În schimb, aleg să înfrunte și să-și gestioneze boala fără să ceară ajutorul nimănui și fără să aștepte vreo oportunitate. Se dedică tratării bolii, nu-și mai îndeplinesc datoria și, chiar dacă fizic sunt capabili, tot nu o fac. Care este motivul? Își fac griji: „Dacă boala mea avansează în felul acesta și Dumnezeu nu mă vindecă, aș putea să continui să-mi îndeplinesc datoria așa cum o fac acum și să tot mor în final. Dacă nu-mi mai fac datoria și caut un tratament, aș mai putea trăi vreo doi ani și poate că aș reuși chiar să mă vindec. Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria și Dumnezeu nu a spus că mă va vindeca, sănătatea mea s-ar putea degrada și mai mult. Nu vreau să-mi îndeplinesc datoria încă 10 sau 20 de ani și apoi să mor. Vreau să mai trăiesc câțiva ani, nu vreau să mor atât de curând, atât de devreme!” Așadar, își îndeplinesc o vreme datoria în casa lui Dumnezeu, observă un timp și, am putea spune, urmăresc să vadă ce se întâmplă o vreme și apoi încep să se întrebe: „Mi-am îndeplinit datoria, dar boala mea nu s-a ameliorat și nu s-a atenuat. Se pare că nu există nicio speranță să mă însănătoșesc. Înainte aveam un plan, crezând că dacă abandonez totul și îmi îndeplinesc datoria cu credință, poate că Dumnezeu mi-ar lua boala. Nimic însă nu a ieșit așa cum am plănuit, cum mi-am închipuit și mi-am dorit. Boala mea este la fel ca înainte. Au trecut toți acești ani, iar această boală tot nu a cedat deloc. Se pare că trebuie s-o tratez singur. Nu mă pot baza pe nimeni, nimeni nu mă poate sprijini. Trebuie să-mi iau soarta în propriile mâini. Știința și tehnologia sunt foarte dezvoltate acum, la fel și medicina, sunt disponibile medicamente eficiente pentru a trata tot felul de boli și există metode avansate de tratament pentru orice. Sunt sigur că această boală poate fi tratată.” Cu astfel de planuri, încep să cerceteze pe internet sau să întrebe lumea și să se intereseze până când, în final, găsesc câteva soluții. În cele din urmă, decid ce medicament să ia, cum să-și trateze boala, cum să facă gimnastică și cum să aibă grijă de sănătatea lor. Se gândesc: „Dacă nu-mi îndeplinesc datoria și mă axez pe tratarea acestei boli, atunci există speranță să fie vindecată. Există foarte multe cazuri în care această boală a fost vindecată.” După ce plănuiesc și fac astfel de proiecte o vreme, în final, decid să nu-și mai îndeplinească datoria, iar tratarea bolii devine prioritatea lor numărul unu – pentru ei, nimic nu este mai important decât să trăiască. Tulburarea, anxietatea și îngrijorarea lor se transformă într-un fel de acțiune practică; anxietatea și îngrijorarea lor se transformă din simple gânduri într-un fel de acțiune. Non-credincioșii au o zicală care spune așa: „Acțiunea este mai bună decât gândul și, chiar mai bună decât acțiunea, este acțiunea imediată.” Astfel de oameni gândesc și apoi acționează și o fac repede. Într-o zi se gândesc să-și trateze boala, iar în dimineața următoare au bagajele făcute și sunt gata de plecare. Câteva luni mai târziu, sosește vestea proastă că au murit fără să se vindece de boala lor. Și-au revenit din boală? (Nu.) Nu e neapărat posibil să vindeci o boală de unul singur, dar e sigur că nu te vei îmbolnăvi când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu? Nimeni nu-ți va face o astfel de promisiune. Așadar, cum ar trebui să alegi și cum ar trebui să abordezi chestiunea îmbolnăvirii? Este foarte simplu și există o singură cale de urmat: urmărește adevărul. Urmărește adevărul și privește chestiunea conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii – aceasta este înțelegerea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Și cum ar trebui să practici? Iei toate aceste experiențe și pui în practică înțelegerea pe care ai câștigat-o și adevărurile-principii pe care le-ai înțeles conform adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu, iar apoi le transformi în realitatea și viața ta – acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu trebuie să-ți abandonezi datoria. Fie că suferi sau ai dureri, atât timp cât ți-a mai rămas chiar și o suflare, atât timp cât încă trăiești, atât timp cât încă poți să vorbești și să mergi, înseamnă că ai energie să-ți îndeplinești datoria și ar trebui să te comporți bine în îndeplinirea datoriei tale, cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să-ți abandonezi datoria de ființă creată sau responsabilitatea pe care ți-a dat-o Creatorul. Atât timp cât încă nu ești mort, ar trebui să-ți finalizezi datoria și s-o îndeplinești bine. Unii zic: „Aceste lucruri pe care le spui Tu nu prea țin cont de oameni. Sunt bolnav și mi-e greu să suport!” Când îți este greu, poți să te odihnești, să ai grijă de tine și să primești tratament. Dacă tot vrei să-ți îndeplinești datoria, poți reduce volumul de muncă și poți îndeplini o datorie potrivită, una care să nu-ți afecteze recuperarea. Asta va dovedi că, în inima ta, nu ți-ai abandonat datoria, că inima ta nu s-a îndepărtat de Dumnezeu, că, în sufletul tău, nu ai negat numele lui Dumnezeu și nu ai abandonat dorința de a fi o ființă creată adecvată. Unii spun: „Am făcut toate astea, deci îmi va lua Dumnezeu boala?” O va face? (Nu neapărat.) Fie că Dumnezeu îți ia sau nu boala, fie că te vindecă sau nu, ceea ce faci este ceea ce se cuvine să facă o ființă creată. Fie că ești sau nu capabil fizic să-ți îndeplinești datoria, fie că poți sau nu să-ți asumi o parte din lucrare, fie că sănătatea îți permite sau nu să-ți îndeplinești datoria, inima ta nu trebuie să se îndepărteze de Dumnezeu, iar tu nu trebuie, în sufletul tău, să-ți abandonezi datoria. În felul acesta, îți vei îndeplini responsabilitățile, obligațiile și datoria – aceasta este loialitatea pe care trebuie să o păstrezi. Doar pentru că nu-ți mai poți folosi mâinile și nu mai poți vorbi, sau ți-ai pierdut vederea, sau nu te mai poți mișca, nu trebuie să te gândești că Dumnezeu trebuie să te vindece și, dacă nu o face, vrei să-L negi în adâncul inimii tale, să-ți abandonezi datoria și să-L lași în urmă pe Dumnezeu. Care este natura unei asemenea fapte? (Este o trădare a lui Dumnezeu.) Este o trădare! Când nu sunt bolnavi, unii vin adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga, iar când sunt bolnavi și speră că Dumnezeu îi va vindeca, punându-și toate speranțele în El, tot vin înaintea Lui și nu-L abandonează. Totuși, după ce trece ceva timp și Dumnezeu tot nu-i vindecă, devin dezamăgiți de El, Îl abandonează adânc în inimile lor și-și abandonează îndatoririle. Când boala lor nu este atât de gravă și Dumnezeu nu-i vindecă, unii nu-L abandonează; totuși, când boala lor se agravează și ei privesc moartea în față, știu sigur că Dumnezeu chiar nu i-a vindecat, că în tot acest timp n-au așteptat decât moartea și astfel Îl abandonează și-L neagă pe Dumnezeu în inimile lor. Ei cred că, dacă Dumnezeu nu i-a vindecat, atunci înseamnă că nu există; dacă Dumnezeu nu i-a vindecat, atunci El nu e deloc Dumnezeu și nu merită să creadă în El. Pentru că Dumnezeu nu i-a vindecat, ei regretă că au crezut vreodată în El și încetează să mai creadă. Nu este aceasta o trădare a lui Dumnezeu? Aceasta este o trădare gravă a lui Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să mergi sub nicio formă pe această cale – doar cei care I se supun lui Dumnezeu până la moarte au credință adevărată.

Când boala bate la ușă, care e calea pe care ar trebui să meargă oamenii? Cum ar trebui să aleagă? Oamenii nu ar trebui să se cufunde în tulburare, anxietate și îngrijorare și să-și contemple propriile perspective și căi de mers înainte. Cu cât se regăsesc mai mult în astfel de vremuri, în asemenea situații și contexte speciale și în asemenea dificultăți imediate, oamenii ar trebui, mai degrabă, să caute și să urmărească mai mult adevărul. Numai dacă faci asta, predicile pe care le-ai auzit în trecut și adevărurile pe care le-ai înțeles nu vor fi în zadar și vor avea efect. Cu cât te regăsești mai mult în asemenea dificultăți, cu atât mai mult ar trebui să renunți la propriile dorințe și să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu. Scopul Lui când creează o astfel de situație și rânduiește aceste condiții pentru tine nu este să te facă să te adâncești în emoțiile de tulburare, anxietate și îngrijorare și nici ca tu să-L poți testa pe Dumnezeu, ca să vezi dacă te va vindeca atunci când te îmbolnăvești, prin urmare să sondezi adevărul în această privință; El creează aceste situații și condiții speciale pentru tine, ca să poți învăța lecțiile practice din acestea, să obții o pătrundere mai profundă în adevăr și în supunerea față de Dumnezeu și ca să știi mai clar și mai precis cum orchestrează Dumnezeu toți oamenii, toate evenimentele și toate lucrurile. Sorțile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, indiferent dacă oamenii pot simți sau nu asta, indiferent dacă sunt cu adevărat conștienți de lucrul acesta sau nu, ar trebui să I se supună și să nu I se împotrivească, să nu-L respingă și mai ales să nu-L testeze pe Dumnezeu. Poți muri oricum și, dacă te împotrivești, Îl respingi și-L testezi pe Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles care va fi sfârșitul tău. Pe de altă parte, dacă în aceleași situații și condiții, ești capabil să cauți felul în care se cuvine ca o ființă creată să se supună orchestrărilor Creatorului, să cauți lecțiile pe care trebuie să le înveți și ce firi corupte trebuie să cunoști în situațiile pe care le creează Dumnezeu pentru tine, să înțelegi intențiile Lui în astfel de situații și să fii mărturie bună ca să răspunzi cerințelor lui Dumnezeu, atunci asta ar trebui să faci. Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, greutățile și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi. Unii spun: „Zici că nu trebuie să fug de ea sau s-o resping și că nu trebuie să încerc să scap de ea, așa că ceea ce vrei să spui de fapt este să nu merg să mă tratez!” N-am spus niciodată asta; aceea este înțelegerea ta greșită. Te sprijin să-ți tratezi activ boala, dar nu vreau să trăiești acaparat de ea și să te cufunzi în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza impactului bolii tale, până când, în final, te îndepărtezi de Dumnezeu și-L abandonezi din cauza durerii provocate de boala ta. Dacă boala ta îți cauzează o suferință enormă, îți dorești să primești tratament și ca boala ta să dispară, atunci e în regulă, bineînțeles. Este dreptul tău; ai dreptul de a alege să mergi să primești tratament și nimeni nu are dreptul să te oprească. Totuși, nu trebuie să trăiești acaparat de boala ta și să refuzi să-ți îndeplinești datoria sau s-o abandonezi, sau să respingi orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu pentru că primești tratament. Dacă ai o boală incurabilă, te vei cufunda în tulburare, anxietate și îngrijorare și, prin urmare, vei avea nenumărate plângeri și îndoieli cu privire la Dumnezeu și chiar îți vei pierde credința în El și speranța, iar unii vor alege să-și abandoneze îndatoririle – acesta este un lucru pe care chiar nu ar trebui să-l faci. Când înfrunți boala, poți să cauți activ tratament, dar ar trebui și s-o abordezi cu o atitudine pozitivă. Cât despre măsura în care poate fi tratată boala ta sau dacă poate fi vindecată și ce s-ar putea întâmpla la sfârșit, ar trebui să te supui mereu și să nu te plângi. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui s-o adopți, fiindcă ești o ființă creată și nu ai altă opțiune. Nu poți să spui: „Dacă mă vindec de boala asta, atunci voi crede că este marea putere a lui Dumnezeu, dar dacă nu mă vindec, atunci nu voi fi mulțumit de Dumnezeu. De ce mi-a dat această boală? De ce nu vindecă această boală? De ce m-am îmbolnăvit eu și nu altcineva? Nu o vreau! De ce trebuie să mor atât de devreme, la o vârstă atât de fragedă? Cum se face că alți oameni pot continua să trăiască? De ce?” Nu întreba de ce, este orchestrarea lui Dumnezeu. Nu există niciun motiv și nu ar trebui să întrebi de ce. Dacă faci asta, sunt vorbe de răzvrătire, iar aceasta nu este o întrebare pe care ar trebui s-o pună o ființă creată. Nu întreba de ce, nu există un motiv. Dumnezeu a rânduit și a planificat lucrurile în felul acesta. Dacă întrebi de ce, atunci se poate spune doar că ești prea răzvrătit, prea intransigent. Când ceva te nemulțumește sau Dumnezeu nu face așa cum îți dorești sau nu te lasă să faci cum vrei tu, devii nefericit, ești nemulțumit și întrebi mereu de ce. Așadar, Dumnezeu te întreabă: „În calitate de ființă creată, de ce nu ți-ai făcut bine datoria? De ce nu ți-ai îndeplinit-o cu fidelitate?” Și tu cum vei răspunde? Spui: „Nu există un motiv, pur și simplu așa sunt eu.” Este acceptabil? (Nu.) Este acceptabil ca Dumnezeu să-ți vorbească în felul acela, dar nu este acceptabil ca tu să-I vorbești Lui așa. Ești de partea greșită a baricadei și ești prea absurd. Indiferent ce dificultăți întâlnește o ființă creată, este absolut firesc și justificat faptul că ar trebui să te supui rânduielilor și orchestrărilor Creatorului. De exemplu, părinții tăi ți-au dat viață, te-au crescut, iar tu le spui mamă și tată – acest lucru este absolut firesc și justificat și așa ar trebui să fie; nu există un motiv. Așadar, Dumnezeu orchestrează toate aceste lucruri pentru tine și, fie că te bucuri de binecuvântări sau suferi greutăți, și acest lucru este absolut firesc și justificat, iar tu nu ai un cuvânt de spus în chestiunea aceasta. Dacă te poți supune până la bun sfârșit, atunci vei obține mântuirea, la fel ca Petru. Totuși, dacă-L învinuiești pe Dumnezeu, Îl abandonezi și-L trădezi din cauza unei boli trecătoare, atunci degeaba ai renunțat, te-ai sacrificat, ți-ai îndeplinit datoria și ai plătit prețul înainte. Asta pentru că toată truda ta din trecut nu va fi pus nicio bază pentru ca tu să-ți îndeplinești bine datoria de ființă creată sau să-ți iei locul cuvenit de ființă creată și nu va fi schimbat nimic la tine. Acest lucru te va face apoi să-L trădezi pe Dumnezeu din cauza bolii tale, iar sfârșitul tău va fi la fel ca al lui Pavel, să fii, în cele din urmă, pedepsit. Motivul acestei hotărâri este că tot ceea ce ai făcut în trecut a fost ca să poți obține o cunună și de dragul binecuvântărilor. Dacă, atunci când, în cele din urmă, înfrunți boala și moartea, tot ești capabil să te supui fără să te plângi deloc, asta dovedește că tot ce ai făcut înainte a fost făcut sincer și de bunăvoie pentru Dumnezeu. Ești supus față de Dumnezeu și, în final, supunerea ta va fi un sfârșit perfect pentru viața ta de credință în Dumnezeu, iar acest lucru este lăudat de El. Prin urmare, o boală te poate face să ai un sfârșit bun sau unul rău; tipul de sfârșit pe care-l ai depinde de calea pe care o urmezi și de atitudinea ta față de Dumnezeu.

S-a rezolvat acum problema oamenilor care se cufundă în emoții negative din cauza bolii? (Da.) Aveți acum ideile și părerile corecte despre cum trebuie înfruntată boala? (Da.) Știți cum să practicați acest lucru? Dacă nu, vă voi da atuul, lucrul cel mai bun de făcut. Știți care este acesta? Dacă o boală se abate asupra ta și, indiferent cât de multă doctrină înțelegi, nu poți s-o depășești, inima ta tot va deveni tulburată, anxioasă și îngrijorată și nu numai că vei fi incapabil să înfrunți chestiunea cu calm, dar, de asemenea, inima ta va fi plină de doleanțe. Te vei întreba mereu: „De ce nu mai are nimeni boala asta? De ce m-a făcut pe mine să am această boală? Cum de mi s-a întâmplat asta? Pentru că sunt ghinionist și am o soartă rea. Nu am ofensat niciodată pe nimeni și nici n-am comis niciun păcat, deci de ce mi s-a întâmplat asta? Dumnezeu mă tratează foarte nedrept!” Vezi, în afară de tulburare, anxietate și îngrijorare, cazi și în depresie, cu o emoție negativă după alta și fără să poți scăpa de ele oricât de mult ți-ai putea dori. Întrucât este o boală reală, nu îți poate fi luată ușor sau vindecată, deci ce ar trebui să faci? Vrei să te supui, dar nu poți și, dacă te supui într-o zi, în următoarea, starea ta se agravează și te doare foarte mult, iar apoi nu mai vrei să te supui și începi să te plângi din nou. Te gândești și te răzgândești așa tot timpul, deci ce ar trebui să faci? Lasă-Mă să-ți spun secretul succesului. Fie că înfrunți o boală gravă sau una ușoară, în momentul în care se agravează și ești în pragul morții, doar amintește-ți un lucru: nu te teme de moarte. Chiar dacă ești în ultimele stadii ale cancerului, chiar dacă rata de mortalitate pentru boala ta este foarte ridicată, nu te teme de moarte. Indiferent de cât de mult suferi, dacă te temi de moarte, nu te vei supune. Unii oameni spun: „Auzindu-Te spunând asta, mă simt inspirat și am o idee și mai bună. Nu numai că nu mă voi teme de moarte, dar voi implora să vină. Oare nu-mi va fi mai ușor așa?” De ce să implori să vină moartea? E o idee extremă, pe când frica de moarte este o atitudine rezonabilă de adoptat. Nu-i așa? (Ba da.) Care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o adopți ca să nu te temi de moarte? Dacă boala ta se agravează atât de mult încât ai putea muri, rata ei de mortalitate este mare indiferent de vârsta persoanei care face boala și intervalul de timp dintre debutul bolii și moarte este foarte scurt, ce ar trebui să gândești în inima ta? „Nu trebuie să mă tem de moarte, toată lumea moare în final. Totuși, majoritatea oamenilor nu se pot supune lui Dumnezeu, iar eu pot folosi această boală ca să practic supunerea față de El. Ar trebui să am gândirea și atitudinea de supunere față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și nu trebuie să mă tem de moarte.” Să mori e ușor, mult mai ușor decât să trăiești. Poți să ai durere enorme și să nu fii conștient de asta și, imediat ce închizi ochii, respirația încetează, sufletul tău părăsește trupul și viața ta se încheie. Asta este moartea; atât este de simplă. Atitudinea pe care trebuie să o adopți este să nu te temi de moarte. Pe lângă asta, nu trebuie să-ți faci griji dacă boala ta se va agrava sau nu, dacă vei muri în cazul în care nu poți să te vindeci, cât va dura până vei muri, sau ce dureri vei avea când va veni vremea să mori. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu aceste lucruri; acestea nu sunt lucruri în legătură cu care să-ți faci griji. Asta pentru că ziua trebuie să sosească și trebuie să sosească într-un anumit an, o anumită lună și într-o anumită zi. Nu te poți ascunde și nu poți scăpa de ea – este soarta ta. Așa-zisa ta soartă a fost predestinată de Dumnezeu și rânduită deja de El. La câți ani vei ajunge, vârsta și vremea la care vei muri sunt deja stabilite de Dumnezeu, deci de ce îți faci griji? Poți să te îngrijorezi, dar asta nu va schimba nimic; poți să te îngrijorezi, dar nu o poți împiedica să se întâmple; te poți îngrijora, dar nu poți opri acea zi să nu sosească. Prin urmare, îngrijorarea ta este superfluă și nu face decât să-ți îngreuneze și mai mult povara bolii. Un aspect este să nu-ți faci griji și alt aspect este să nu te temi de moarte. Un alt aspect este să nu te simți anxios, spunând: „Oare soțul meu (sau soția mea) se va recăsători după moartea mea? Cine va avea grijă de copilul meu? Cine îmi va prelua datoria? Cine-și va aduce aminte de mine? După moartea mea, ce sfârșit va hotărî Dumnezeu pentru mine?” Nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu astfel de chestiuni. Oamenii care mor au cu toții locul cuvenit în care să meargă, iar Dumnezeu a făcut rânduielile. Cei care trăiesc vor continua să trăiască; existența unei singure persoane nu va afecta activitatea și supraviețuirea normală a omenirii și nici dispariția unei singure persoane nu va schimba nimic, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji în privința acestor lucruri. Nu-i nevoie să te îngrijorezi pentru diversele tale rude și cu atât mai puțin necesar să te îngrijorezi dacă își va aminti cineva de tine după moartea ta. Pentru ce să-și amintească cineva de tine? Dacă ai fost ca Petru, atunci amintirea ta ar fi valoroasă; dacă ai fost ca Pavel, atunci nu le vei aduce oamenilor decât calamități, așa că de ce ar vrea cineva să-și amintească de tine? Mai există un motiv de îngrijorare, un gând foarte realist pe care îl au oamenii. Ei spun: „După moartea mea, nu voi mai vedea niciodată lumea asta și nu mă voi mai putea bucura de viața materială a tuturor acestor lucruri. După moartea mea, nimic din lumea asta nu mă va mai preocupa, iar sentimentul de a trăi va dispărea. Unde voi merge, după moartea mea?” Locul în care vei merge nu trebuie să te îngrijoreze și nici să-ți provoace anxietate. Nu vei mai fi în viață și tu îți faci griji că nu vei mai fi capabil să simți toți oamenii, toate evenimentele, lucrurile, mediile și așa mai departe din lumea materială. Cu atât mai mult nu ar trebui să-ți faci griji în legătură cu acest fapt și, chiar dacă nu poți renunța la aceste lucruri, tot va fi în zadar. Totuși, ceea ce-ți poate aduce puțină alinare este că poate moartea sau plecarea ta ar putea fi un nou început pentru următoarea ta încarnare, un început mai bun, sănătos, cu totul bun, un început pentru întoarcerea sufletului tău. Nu va fi neapărat un lucru rău, întrucât te-ai putea întoarce să exiști într-un mod diferit și într-o formă diferită. Cât despre forma exactă în care te vei întoarce, asta depinde de rânduielile lui Dumnezeu și ale Creatorului. Cu privire la acest aspect, se poate spune că fiecare ar trebui pur și simplu să aștepte și să vadă. Dacă alegi să trăiești într-un mod mai bun și într-o formă mai bună după ce mori în viața asta, atunci, indiferent de cât de mult se agravează boala ta, cel mai important lucru este cum o înfrunți și ce fapte bune ar trebui să pregătești, și nu tulburarea, anxietatea și îngrijorarea ta inutilă. Când gândești în felul acesta, nu-ți scade nivelul fricii, al terorii și al respingerii tale față de moarte? (Ba da.) Despre câte aspecte am vorbit mai înainte? Unul a fost să nu te temi de moarte. Care au fost celelalte? (Nu trebuie să ne facem griji dacă boala noastră se va agrava sau nu și nu trebuie să ne simțim anxioși în legătură cu partenerii sau copiii noștri, sau cu propriile sfârșituri și destinații și așa mai departe.) Lăsați totul în mâinile lui Dumnezeu. Și ce altceva? (Nu trebuie să ne facem griji în legătură cu locul în care mergem după ce murim.) Nu are rost să vă faceți griji în legătură cu astfel de lucruri. Trăiește în prezent și fă bine lucrurile pe care ar trebui să le faci aici și acum. Nu știi cum vor decurge lucrurile în viitor, așa că ar trebui să lași totul în mâinile lui Dumnezeu. Ce altceva? (Ar trebui să ne grăbim să pregătim fapte bune pentru viitoarea noastră destinație.) Așa e, oamenii ar trebui să pregătească mai multe fapte bune pentru viitor, ar trebui să urmărească adevărul, să înțeleagă adevărul și să fie în posesia adevărului-realitate. Unii spun: „Acum vorbești despre moarte, deci vrei să spui că toată lumea va trebui să înfrunte moartea în viitor? Este acesta un semn rău?” Nu este un semn rău și nici o inoculare preventivă, cu atât mai puțin un blestem de moarte – aceste cuvinte nu sunt blesteme. Deci, ce sunt ele? (Sunt o cale de practică pentru oameni.) Corect, sunt ceea ce oamenii ar trebui să practice, sunt părerile și atitudinile corecte pe care ar trebui să le păstreze și adevăruri pe care ar trebui să le înțeleagă. Chiar și oamenii care nu au nicio boală ar trebui să adopte acest fel de atitudine față de moarte. Așadar, unii spun: „Dacă nu ne temem de moarte, asta înseamnă că nu se va abate asupra noastră?” Este acesta adevărul? (Nu.) Atunci, ce este? (Este o noțiune și închipuirea lor.) Este denaturat, un raționament logic și o filosofie satanică – nu este adevărul. Nu este vorba că, dacă nu te temi de moarte și nu te îngrijorezi în privința ei, atunci nu se va abate asupra ta și tu nu vei muri – acesta nu este adevărul. Eu vorbesc despre atitudinea pe care ar trebui s-o aibă oamenii față de moarte și de boală. Când adopți această atitudine, poți apoi să lași în urmă emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare. Atunci nu vei mai fi acaparat de boala ta, iar gândirea și lumea duhului tău nu vor mai fi afectate sau tulburate de faptul că ești bolnav. Una dintre dificultățile personale pe care le înfruntă oamenii este legată de perspectivele lor și alta o reprezintă boala și moartea. Perspectivele și mortalitatea pot acapara inimile oamenilor, dar dacă poți să înfrunți corect aceste două probleme și îți poți depăși emoțiile negative, atunci dificultățile banale nu te vor învinge.

Pe lângă boală, oamenii se simt adesea tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu alte probleme reale din viețile lor. Există multe probleme reale în viață: de exemplu, în casa ta sunt oameni în vârstă sau copii pe care trebuie să-i îngrijești sau să-i crești, banii de care au nevoie copiii tăi pentru școlarizare și cheltuielile de trai, vârstnicii care au nevoie de bani ca să-și trateze afecțiunile medicale și sumele mari de bani necesare pentru cheltuielile de zi cu zi. Vrei să-ți îndeplinești datoria, dar dacă renunți la slujba ta, cum vei trăi? Economiile casei tale se vor epuiza repede, așa că ce vei face atunci, fără bani? Dacă te duci să câștigi bani, asta va întârzia îndeplinirea datoriei tale, dar dacă renunți la slujba ta ca să-ți îndeplinești datoria, nu vei avea cum să rezolvi dificultățile de acasă. Așadar, ce ar trebui să faci? Mulți oameni se chinuie cu astfel de lucruri și sunt derutați din cauza lor, așa că toți tânjesc după ziua sosirii lui Dumnezeu și se întreabă când vor veni dezastrele și dacă trebuie să-și facă provizii de hrană. Dacă se pregătesc, nu mai au bani de rezervă acasă, iar viața lor devine foarte dificilă. Văd că alți oameni poartă haine mai bune și mănâncă mai bine și se simt nefericiți și consideră că viața lor este prea grea. Se lipsesc de carne o perioadă lungă de timp și, dacă au câteva ouă, ezită să le mănânce și se grăbesc să le vândă în piață, pentru a face câțiva bani. Când se gândesc la toate aceste dificultăți, încep să se îngrijoreze: „Când se vor sfârși aceste zile dificile? Se spune mereu: «Vine ziua lui Dumnezeu, vine ziua lui Dumnezeu» și «Lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în curând», dar când îmi va spune cineva când se va întâmpla acest lucru cu adevărat? Cine poate spune asta cu siguranță?” Unii petrec ani îndeplinindu-și datoria departe de casă și, din când în când, se gândesc: „Habar nu am ce vârsta au copiii mei acum sau dacă părinții mei sunt sănătoși. Am fost departe de casă în toți acești ani și nu am avut grijă de ei. Au vreo dificultate? Ce vor face dacă se îmbolnăvesc? Cine va avea grijă de ei? Părinții mei trebuie să aibă vreo 80 sau 90 de ani și nici măcar nu am idee dacă mai trăiesc.” Când se gândesc la aceste lucruri, o anxietate fără nume ia naștere în inimile lor. Dincolo de anxietate, ei își vor face griji, dar asta nu rezolvă niciodată nimic, așa că încep să se simtă tulburați. Când se simt foarte tulburați, atenția li se îndreaptă spre lucrarea lui Dumnezeu și spre ziua lui Dumnezeu și se întreabă: „De ce nu a sosit încă ziua lui Dumnezeu? Oare trebuie să trăim mereu rătăcind și izolându-ne? Când va sosi ziua lui Dumnezeu? Când se va încheia lucrarea Lui? Când va distruge El această lume? Când se va manifesta Împărăția Lui pe Pământ? Când vom vedea apariția persoanei lui Dumnezeu?” Se gândesc într-una la aceste lucruri, iar aceste emoții negative de îngrijorare, anxietate și tulburare izbucnesc în inimile lor, ei afișează instantaneu o expresie îngrijorată, nu mai simt nicio bucurie, merg apatici, mănâncă fără poftă și-și petrec fiecare zi cu mintea tulburată. Este oare un lucru bun să trăiești acaparat de astfel de emoții negative? (Nu.) Chiar și o mică dificultate în viață îi poate face pe oameni să se cufunde ocazional în aceste emoții negative de pasivitate și, uneori, chiar și fără niciun motiv sau fără un context anume, sau fără ca vreo persoană anume să spună ceva special, aceste emoții negative vor izbucni, fără ca ei să știe, în inimile lor. Atunci când aceste emoții negative dau năvală în inimile oamenilor, dorințele pe care le au, tânjind după sosirea zilei lui Dumnezeu, după încheierea lucrării Sale și după venirea Împărăției Sale, devin și mai accentuate. Unii chiar îngenunchează cu sinceritate și se roagă lui Dumnezeu, scăldați în lacrimi, spunând: „O, Dumnezeule, urăsc lumea aceasta și urăsc omenirea aceasta! Te rog să termini totul cât mai curând posibil, să pui capăt vieților trupești ale oamenilor și tuturor acestor greutăți.” Ei se roagă adesea așa, fără rezultat, iar emoțiile negative de îngrijorare, anxietate și tulburare încă le învăluie inimile și rămân în gândurile și în adâncul duhului lor, influențându-i profund și acaparându-i. De fapt, asta se întâmplă numai pentru că ei tânjesc ca ziua lui Dumnezeu să vină mai repede, ca lucrarea Lui să se încheie mai rapid, ca ei să primească binecuvântări cât mai curând posibil, să aibă o destinație bună, să intre în Raiul sau în Împărăția pe care și-o închipuie și pe care o doresc în noțiunile lor; de aceea se frământă mereu atât de mult în adâncul inimii lor în legătură cu aceste lucruri. Din exterior, par că se frământă, dar de fapt se simt tulburați, anxioși și îngrijorați. Atunci când astfel de sentimente de tulburare, anxietate și îngrijorare îi înconjoară constant, un gând se activează: „Dacă ziua lui Dumnezeu nu va veni curând și dacă lucrarea Lui nu va fi finalizată cât mai curând posibil, ar trebui să profit de tinerețea mea și de capacitatea de a munci din greu. Vreau să muncesc și să câștig bani, să trudesc în lume pentru o vreme și să mă bucur de viață. Dacă ziua lui Dumnezeu nu va veni curând, vreau să mă întorc acasă și să mă reîntâlnesc cu familia mea, să-mi găsesc un partener, să trăiesc bine un timp, să-mi întrețin părinții, să-mi cresc copiii. Când voi îmbătrâni, voi avea o mulțime de copii și ei vor trăi alături de mine și ne vom bucura de viața de familie – ce scenă minunată! Ce imagine duioasă!” Gândind astfel, ei așteaptă cu nerăbdare să se bucure de o astfel de viață. Ori de câte ori se gândesc că ziua lui Dumnezeu va sosi curând și că lucrarea Lui se va încheia curând, dorințele lor ard și mai puternic, iar ei tânjesc și mai mult să vadă lucrarea lui Dumnezeu încheiată cât mai curând posibil. Într-o astfel de situație, când faptele nu sunt în concordanță cu dorințele oamenilor, când ei nu pot vedea niciun indiciu că lucrarea lui Dumnezeu se va încheia sau că ziua Lui va sosi, sentimentele lor de tulburare, anxietate și îngrijorare devin tot mai grave. Se îngrijorează că, peste câțiva ani, când vor fi îmbătrânit și nu-și vor fi găsit un partener, nu va avea cine să aibă grijă de ei la bătrânețe. Își fac griji că, dacă își îndeplinesc tot timpul datoria în casa lui Dumnezeu și au rupt deja toate legăturile cu societatea, când se vor întoarce acasă, nu vor fi capabili să se integreze din nou în societate. Își fac griji că, dacă se vor reapuca de afaceri peste câțiva ani sau dacă se vor întoarce la muncă, nu vor fi capabili să țină pasul cu vremurile, să se facă remarcați din mulțime și să supraviețuiască. Cu cât se îngrijorează mai mult în legătură cu astfel de lucruri și cu cât se simt mai anxioși și mai tulburați din cauza lor, cu atât sunt mai incapabili să își îndeplinească datoria cu calm și să-L urmeze pe Dumnezeu în casa Lui. Astfel, ei își fac din ce în ce mai multe griji cu privire la viitorul lor, la perspectivele lor și la viața de familie, precum și pentru toate dificultățile care ar putea apărea în viață, în viitor. Se gândesc la tot ce pot, își fac griji pentru tot ce pot; își fac griji chiar și pentru viața nepoților și a urmașilor nepoților lor. Gândurile lor ajung departe, sunt foarte minuțioase, iar ei gândesc totul până la capăt. Atunci când au aceste griji, anxietăți și sentimente de tulburare, devin incapabili să își îndeplinească îndatoririle cu calm și pur și simplu nu pot să-L urmeze pe Dumnezeu, ci, în schimb, au adesea gânduri active și sunt nehotărâți. Când văd că lucrarea evanghelică merge foarte bine, se gândesc: „Ziua lui Dumnezeu va sosi în curând. Trebuie să-mi îndeplinesc bine datoria, da! Haideți! Trebuie să mai continui încă vreo câțiva ani, nu mai durează mult. Toată această suferință va merita și totul va da roade, iar eu nu voi mai avea nicio grijă!” Totuși, după câțiva ani, marile dezastre încă sosesc și nimeni nu pomenește de ziua lui Dumnezeu, așa că inimile lor se răcesc. Această tulburare, anxietate și îngrijorare, precum și gândurile lor active continuă să vină și să plece, să se repete la nesfârșit în felul acesta, învârtindu-se în cercuri nesfârșite în funcție de situația internațională și de cea din casa lui Dumnezeu și ei nu pot face nimic să le controleze – sunt incapabili să schimbe starea în care se află, indiferent de ce spun oamenii. Există astfel de oameni? (Da.) Le este ușor să rămână fermi? (Nu.) Atitudinea și starea lor de spirit când își îndeplinesc îndatoririle și cantitatea de energie pe care o investesc în ele se bazează toate pe „ultimele știri”. Unii spun: „Conform unor știri de încredere, Evanghelia lui Dumnezeu se răspândește minunat!” Iar alții zic: „Ultimele știri spun că acum dezastrele se petrec frecvent în întreaga lume și, aparent, situația lumii și dezastrele au împlinit acum dezastrul cutare din Apocalipsa. Lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în curând, ziua Lui va sosi curând și e mare zarvă în lumea religioasă!” Ori de câte ori aud „ultimele știri” sau „știri de încredere”, tulburarea, anxietatea și îngrijorarea lor dispar temporar și nu-i mai tulbură, iar ei renunță o vreme la gândurile lor active. Cu toate acestea, atunci când în ultima vreme nu mai aud nicio „știre de încredere” sau nicio „știre exactă”, tulburarea, anxietatea și îngrijorarea lor, precum și gândurile lor active, încep să se reverse. Unii chiar se pregătesc gândindu-se unde să înainteze o cerere pentru un loc de muncă, unde să lucreze, câți copii să aibă, unde vor merge aceștia la școală peste câțiva ani, cum să se pregătească pentru taxele de la facultate și chiar plănuiesc să cumpere o casă, un teren sau o mașină. Totuși, la auzul unor „știri de încredere”, aceste lucruri sunt puse temporar în așteptare. Nu pare o glumă? (Ba da.) După ce au crezut în Dumnezeu de mulți ani și au ajuns să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, unii oameni sunt capabili să dea mărturie pentru Dumnezeu, spunând: Credința în El este calea corectă în viață, cea mai însemnată. Să trăiești astfel are cea mai mare valoare. Indiferent cum îi conduce Dumnezeu sau ce face El, sunt sigur că tot ceea ce săvârșește este pentru mântuirea oamenilor și, așadar, Îl voi urma până la sfârșit. Fie că va dura până când Cerurile și Pământul vor îmbătrâni, până când stelele își vor schimba locul, fie că va dura până când oceanele vor seca, până când rocile se vor transforma în praf sau până când oceanele vor deveni uscat și uscatul va deveni ocean, inima mea rămâne la fel și așa e stabilit. Inima va fi dăruită lui Dumnezeu pentru tot restul vieții lor și, dacă există o altă viață după aceasta, Îl voi urma tot pe El. Totuși, acei oameni, care au atâtea dificultăți în viață nu gândesc așa. Credința lor în Dumnezeu presupune doar să urmărească pentru moment, iar ei își trăiesc viețile așa cum cred că se cuvine să le trăiască. Nu își vor schimba stilul de viață și nici ceea ce urmăreau inițial doar pentru că ei cred în Dumnezeu. Cred în Dumnezeu de câțiva ani fără să schimbe absolut nimic și, ca non-credincioșii, continuă să trăiască așa cum au făcut-o înainte. Cu toate acestea, credința în Dumnezeu implică un lucru special, și anume că în curând vor sosi ziua Lui, Împărăția Lui și marile dezastre și aceia care cred în El vor scăpa atunci de dezastre, nu se vor prăbuși în ele, pot fi mântuiți. Sunt extrem de interesați să creadă în Dumnezeu numai datorită acestui lucru special. Prin urmare, scopul lor și lucrul asupra căruia se concentrează în credința lor în Dumnezeu este întotdeauna doar acesta. Indiferent câte predici sau câte părtășii despre adevăr ascultă, sau de cât timp cred în Dumnezeu, modul în care cred în El nu se schimbă niciodată și ei nu renunță niciodată la el. Nu se schimbă și nu renunță la părerile lor greșite despre credința în Dumnezeu nici datorită predicilor pe care le ascultă și nici datorită adevărurilor pe care le înțeleg. Și astfel, indiferent dacă există vreo schimbare sau vreo veste despre situația din lumea exterioară sau din casa lui Dumnezeu, asta are întotdeauna un impact asupra acestui lucru care îi preocupă cel mai mult în adâncul inimii lor. Dacă aud că lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în curând, se bucură nespus; dacă aud însă că este încă prea devreme ca lucrarea Lui să se încheie și ei nu mai pot merge înainte, tulburarea, anxietatea și îngrijorarea lor vor spori pe zi ce trece și ei vor începe să se pregătească să se despartă în orice moment de casa lui Dumnezeu și de frații și surorile lor, să se separe în termeni buni de casa lui Dumnezeu. Bineînțeles că există și cei care, în orice moment, încep să se pregătească să șteargă complet toate datele de contact și mesajele fraților și surorilor lor și să returneze bisericii cărțile care conțin cuvintele lui Dumnezeu, pe care le-au primit de la casa Lui. Se gândesc: „Chiar nu mai pot continua să urmez calea credinței în Dumnezeu și să urmăresc adevărul. Am crezut că, datorită credinței, voi trăi o viață fericită, voi avea copii, voi primi binecuvântări și voi intra în Împărăția cerurilor. Acum, acest vis frumos s-a spulberat, așa că voi alege în continuare să trăiesc o viață fericită, să am copii și să mă bucur de viață. Totuși, tot nu pot renunța la credința mea în Dumnezeu. Dacă există o șansă să primesc de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni, nu ar fi chiar și mai bine?” Aceasta este părerea lor despre credința în Dumnezeu, acesta este planul lor și, desigur, este și ceea ce fac. Aceasta este gândirea și planificarea din adâncul inimilor celor care se bazează pe închipuirile lor în credința în Dumnezeu, care se simt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați de viața lor trupească și reprezintă ceea ce urmăresc ei și calea pe care o urmează în credința lor în Dumnezeu. Ce îi obsedează cel mai mult? Când va sosi ziua lui Dumnezeu, când se va încheia lucrarea Lui, când vor veni marile dezastre și dacă vor putea scăpa de ele – iată ce îi obsedează cel mai mult.

Cât despre cei care sunt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu viețile lor trupești, ceea ce urmăresc în credința lor în Dumnezeu este „să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni”. Cu toate acestea, nu le place să audă cât de mult a progresat lucrarea lui Dumnezeu, dacă aceia care cred în El obțin rezultatul de a atinge mântuirea, câți oameni au obținut adevărul, au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu și au fost o mărturie bună, ca și cum aceste lucruri nu ar avea nimic de-a face cu ei. Așadar, ce vor ei să audă? (Când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu.) Au speranțe mai mari, nu-i așa? Cei mai mulți oameni sunt prea înguști la minte. Uitați-vă la ceea ce își propun, ei speră doar la lucruri mari – în ce stare înaltă se află! Majoritatea oamenilor sunt foarte vulgari, vorbesc mereu despre schimbările firii, despre supunerea față de Dumnezeu, despre îndeplinirea cu credincioșie a datoriei lor, despre a face lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii – cum sunt acești oameni? Sunt prea înguști la minte! Ce spun chinezii? Sunt prea josnici. Ce înseamnă josnici? Prea vulgari. Și unde își fixează ei obiectivele? Foarte sus, speră la lucruri grozave, mărețe, de lux. Cei care speră la lucruri de lux vor mereu să progreseze, sperând încă în zadar că Dumnezeu îi va ridica într-o zi în văzduh pentru a se întâlni cu El. Vrei să-L întâlnești pe Dumnezeu, dar nu te întrebi dacă El vrea sau nu să te întâlnească pe tine – continui să îți dorești aceste lucruri uimitoare! L-ai întâlnit pe Dumnezeu doar de câteva ori? Oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu, așa că atunci când Îl vei întâlni, tot Îl vei sfida. Așadar, care este motivul tulburării, anxietății și îngrijorării acestor oameni? Oare chiar totul este din cauza dificultăților din viața lor? Nu, nu este vorba de faptul că ei chiar au dificultăți în viețile lor, ci de faptul că, în credința lor în Dumnezeu, se concentrează asupra vieților lor trupești. Punctul central al urmăririi lor nu este adevărul, ci mai degrabă este acela de a trăi o viață fericită, de a se bucura de o viață bună și de un viitor bun. Sunt ușor de rezolvat problemele acestor oameni? Există astfel de oameni în biserică? Ei îi întreabă mereu pe alții: „O, când va sosi ziua lui Dumnezeu? Nu s-a spus acum câțiva ani că lucrarea Lui este pe cale să se încheie? Atunci de ce nu s-a încheiat încă?” Există vreo modalitate de a interacționa cu astfel de oameni? Spuneți-le doar un singur cuvânt și „în curând!” Când vine vorba de astfel de oameni, mai întâi, puneți-le următoarea întrebare: „Întrebi mereu despre asta. Ți-ai făcut planuri? Dacă da, atunci nu te deranja să rămâi aici dacă nu vrei. Fă numai ce vrei. Nu te opune dorințelor tale și nu-ți face singur zile fripte. Casa lui Dumnezeu nu te ține aici, nu te închide în capcană aici. Poți pleca oricând dorești. Nu întreba mereu ce se mai aude. La fiecare zvon ți se va spune doar «în curând!» Dacă acest răspuns nu te mulțumește, dacă ți-ai făcut deja planuri în sufletul tău și oricum le vei duce la bun sfârșit mai devreme sau mai târziu, atunci urmează-mi sfatul: returnează bisericii cărțile care conțin cuvintele lui Dumnezeu cât mai curând posibil, fă-ți bagajele și pleacă. Pur și simplu ne vom lua rămas bun unul de la celălalt, iar tu nu va trebui să te mai simți vreodată tulburat, anxios sau îngrijorat în legătură cu aceste lucruri. Întoarce-te acasă și trăiește-ți viața! Îți doresc numai bine! Îți doresc o viață fericită și mulțumitoare și sper ca totul să-ți meargă bine în viitor!” Ce părere aveți despre acest lucru? (Este bun.) Sfătuiți-i să plece din biserică; nu încercați să-i rețineți. De ce să nu încercați să îi rețineți? (Ei nu cred cu adevărat în Dumnezeu, așa că nu are rost să-i reținem.) Așa este; sunt neîncrezători! Ce rost ar avea să-i păstrăm pe neîncrezători și să nu-i dăm afară? Unii spun: „Dar nu au făcut niciun rău și nu au perturbat lucrurile.” Trebuie să perturbe ceva? Spuneți-Mi, oare faptul că un astfel de om rămâne într-un grup de oameni nu constituie o perturbare? Oriunde s-ar duce, comportamentul și acțiunile lui constituie deja o perturbare. Nu face niciodată devoțiuni spirituale, nu citește niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nu se roagă și nu are părtășie în cadrul adunărilor, ci doar își îndeplinește în mod automat îndatoririle, întrebând mereu ce se mai aude. Este extrem de emotiv și capricios. În plus, se concentrează extrem de mult asupra mâncării, a băuturii și a distracției și există chiar unii care sunt leneși, își fac poftele, dorm cât vor, își fac de cap, sunt acolo doar pentru a ieși la număr în casa lui Dumnezeu. Nu sunt preocupați de îndeplinirea îndatoririlor și sunt doar niște leneși. Când vin în casa lui Dumnezeu, sunt acolo doar pentru a căuta lucruri care să le fie de folos și ca să profite. Dacă nu pot să profite, vor pleca la prima ocazie. Dat fiind că vor pleca la prima ocazie, nu este mai bine pentru ei să plece mai devreme decât mai târziu? Astfel de oameni nici măcar nu pot munci până la capăt, iar munca lor nu are niciun efect bun. Atunci când muncesc, ei nu fac lucrurile corecte – sunt pur și simplu niște neîncrezători. În credința lor în Dumnezeu, privesc lucrurile dintr-o a treia perspectivă. Când casa lui Dumnezeu prosperă, sunt fericiți, gândindu-se că au speranța de a fi binecuvântați, că sunt avantajați, că nu au crezut în Dumnezeu în zadar, că nu au pierdut și că au pariat pe partea câștigătoare. Dacă, însă, casa lui Dumnezeu este asuprită de forțe satanice, abandonată de societate, supusă calomniei și persecuției și se află într-o situație disperată, atunci nu numai că nu sunt supărați, dar râd de asta. Putem păstra astfel de oameni în biserică? (Nu.) Sunt neîncrezători și dușmani! Dacă un dușman este chiar lângă tine și totuși îl privești ca pe un frate sau ca pe o soră, atunci asta nu te face prost? Dacă astfel de oameni nu sunt în stare să muncească de bunăvoie, atunci ar trebui să fie dați afară, nu-i așa? (Așa e.) Corect, într-adevăr, faceți-o prompt și temeinic. Nu este nevoie să îi sfătuim, ci doar să le cerem relaxați să plece. Nu este nevoie să vă răciți gura cu ei, ar trebui doar să-i trimiteți înapoi acasă. În esență, nu sunt oameni al căror loc este în casa lui Dumnezeu, sunt doar neîncrezători care s-au strecurat în biserică. Se pot întoarce de unde au venit, iar tu poți să le ceri pur și simplu să plece. După ce au intrat în biserică, unii chiar fac o distincție clară între ei înșiși și frații și surorile și casa lui Dumnezeu. Asta pentru că știu ce au venit să facă, știu dacă au sau nu credință adevărată și, în afară de speranțele lor cu privire la momentul în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și dacă vor putea primi binecuvântări, nicio lucrare a casei lui Dumnezeu sau niciunul dintre adevărurile în care Dumnezeu le cere oamenilor să pătrundă nu are nicio legătură cu ei; nu dau nicio atenție acestor lucruri, nu citesc cărțile care conțin cuvintele lui Dumnezeu, pe care biserica le trimite să le citească și pur și simplu le lasă pe jos, cu ambalajul încă nedesfăcut. Astfel de oameni doar spun că au credință; par să creadă ca și ceilalți și își îndeplinesc îndatoririle în mod automat, dar nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu. Nu au deschis nici măcar o dată o carte conținând cuvintele lui Dumnezeu, nu au întors nici măcar o singură pagină – nu au citit niciodată nimic din aceste cărți. Nu urmăresc niciodată videoclipurile cu mărturii bazate pe experiențe, nici filmele evanghelice, nici imnurile și alte lucruri pe care casa lui Dumnezeu le pune pe internet. La ce se uită de obicei? La știri, la emisiuni populare, la videoclipuri și la comedii, urmărind doar ceea ce este inutil. Ce sunt acești oameni? Vizitează ocazional biserica pentru a întreba: „În câte țări s-a răspândit lucrarea evanghelică acum? Câți oameni s-au întors la Dumnezeu? În câte țări au fost înființate biserici acum? Câte biserici sunt acolo? În ce stadiu se află lucrarea lui Dumnezeu?” În timpul liber, întreabă mereu despre aceste lucruri. Nu cumva există o suspiciune că această persoană este un spion? Spuneți-Mi, este în regulă să păstrăm o astfel de persoană? (Nu.) Dacă nu părăsește biserica din proprie inițiativă, atunci voi trebuie să o îndepărtați imediat ce o descoperiți și să scăpați biserica de aceste năpaste. Păstrarea lor este inutilă și va cauza probleme. Așadar, lucrurile în legătură cu care acești oameni sunt tulburați, anxioși și îngrijorați nu au nicio legătură cu noi. Nu vă obosiți să le dați sfaturi și este inutil să aveți părtășie cu ei despre adevăr. Pur și simplu scăpați de ei și cu asta basta – aceasta este cea mai bună cale de a interacționa cu astfel de oameni.

În afară de neîncrezători, printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: „Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?” Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: „Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! La vârsta asta, nimic nu mai este important. Acum că am credință în Dumnezeu, nu mai am griji sau anxietăți, iar copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine ca să am grijă de ei sau să-i cresc, cea mai mare dorință a mea în viață este să urmăresc adevărul, să îndeplinesc datoria unei ființe create și, în final, să obțin mântuirea, în anii care mi-au rămas. Totuși, uitându-mă la situația mea actuală, miop din cauza vârstei și cu mintea încețoșată, cu o sănătate precară, fără să fiu capabil să-mi îndeplinesc bine datoria și creând uneori probleme când încerc să fac atât cât pot, se pare că obținerea mântuirii nu va fi un lucru ușor pentru mine.” Se gândesc necontenit la aceste lucruri și devin tot mai anxioși și apoi își spun: „Se pare că lucrurile bune li se întâmplă numai tinerilor, nu bătrânilor. Se pare că indiferent de cât de bune sunt lucrurile, nu voi mai fi capabil să mă bucur de ele.” Cu cât se gândesc mai mult la aceste lucruri, cu atât se frământă mai mult și devin tot mai anxioși. Nu numai că își fac griji pentru ei înșiși, dar se simt și răniți. Dacă plâng, simt că de fapt nu au pentru ce să plângă și dacă nu o fac, acea durere, acea suferință este mereu cu ei. Așadar, ce ar trebui să facă? Există mai ales niște oameni în vârstă care vor să-și petreacă tot timpul sacrificându-se pentru Dumnezeu și îndeplinindu-și datoria, dar nu se simt bine din punct de vedere fizic. Unii au tensiunea ridicată, alții au glicemia mare, unii au probleme gastrointestinale, iar forța lor fizică nu poate face față cerințelor datoriei, așa că ei se frământă. Văd oameni tineri care sunt capabili să mănânce și să bea, să alerge și să sară, și sunt invidioși. Cu cât văd mai mult tineri care fac astfel de lucruri, cu atât mai tulburați se simt, gândindu-se: „Vreau să-mi fac bine datoria, să urmăresc și să înțeleg adevărul și să-l și practic, deci de ce este atât de greu? Sunt atât de bătrân și inutil! Oare Dumnezeu nu vrea oameni bătrâni? Oare ei chiar sunt inutili? Nu putem obține mântuirea?” Sunt triști și incapabili să fie fericiți, oricât de mult se gândesc la asta. Nu vor să rateze o perioadă atât de minunată și o oportunitate atât de grozavă, și totuși sunt incapabili să se sacrifice și să-și îndeplinească datoria din toată inima și din tot sufletul, așa cum fac tinerii. Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare au dreptate? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. Ce înseamnă când spun că nu există nicio diferență? Fie că un om este bătrân sau tânăr, firile lui corupte sunt la fel, atitudinile și părerile lui despre tot felul de lucruri sunt la fel, iar perspectivele și punctele lui de vedere despre tot felul de lucruri sunt la fel. Așadar, oamenii în vârstă nu trebuie să considere că, fiindcă sunt bătrâni, cu mai puține dorințe extravagante decât tinerii și capabili de stabilitate, ei nu au ambiții sau dorințe nebunești și că au mai puține firi corupte – aceasta este o concepție greșită. Tinerii pot lupta pentru o funcție, deci nu o pot face și bătrânii? Tinerii pot face lucruri împotriva principiilor și pot acționa arbitrar, deci nu pot și bătrânii să facă la fel? (Ba da, pot.) Tinerii pot fi aroganți, dar nu cumva și bătrânii pot fi aroganți? Totuși, când bătrânii sunt aroganți, din cauza vârstei lor înaintate, nu sunt atât de agresivi și nu este o aroganță atât de mare. Tinerii își manifestă mai evident aroganța, din cauza membrelor și a minților lor flexibile, în vreme ce oamenii în vârstă au manifestări mai puțin evidente ale aroganței, din cauza membrelor lor rigide și a minților inflexibile. Cu toate astea, esența aroganței lor și firile lor corupte sunt la fel. Indiferent de când crede un bătrân în Dumnezeu sau de câți ani își îndeplinește datoria, dacă nu urmărește adevărul, atunci firile lui corupte vor rămâne. De exemplu, unele persoane în vârstă care locuiesc singure sunt obișnuite să trăiască așa și au tabieturile lor: au ore fixe și propriile rânduieli pentru a mânca, a dormi și a se odihni și nu sunt dispuse să perturbe ordinea lucrurilor din viețile lor. Din exterior, aceste persoane în vârstă par oameni minunați, dar tot au firi corupte, iar tu ajungi să afli asta după ce relaționezi cu ele vreme îndelungată. Unii bătrâni sunt incredibil de capricioși și aroganți; trebuie neapărat să mănânce ceea ce-și doresc și nimeni nu-i poate opri când vor să meargă undeva să se relaxeze. Când își pun în gând să facă ceva, nici armăsarii sălbatici nu-i pot opri. Nimeni nu-i poate schimba și rămân capricioși toată viața. Astfel de bătrâni încăpățânați sunt chiar mai supărători decât tinerii nestatornici! Prin urmare, când unii spun: „Bătrânii nu sunt la fel de profund corupți ca tinerii. Bătrânii au trăit niște timpuri mai conservatoare și mai închise și de aceea această generație de persoane în vârstă nu este atât de coruptă”, este acest lucru adevărat? (Nu.) Aceasta este doar o chichiță în beneficiul lor. Tinerilor nu le place să lucreze cu ceilalți, dar nu pot bătrânii să fie la fel? (Ba da.) Unii bătrâni au firi corupte care sunt chiar mai grave decât cele ale tinerilor, etalându-și mereu bătrânețea și mândrindu-se cu anii lor de veterani, spunând: „Sunt înaintat în vârstă. Tu câți ani ai? Eu sunt mai în vârstă sau tu? Nu-ți va plăcea să auzi asta, dar am mai multă experiență decât tine și trebuie să mă asculți. Am experiență și sunt bine informat. Ce înțelegeți voi, tinerii? Credeam în Dumnezeu dinainte să te naști!” Nu este și mai supărător? (Ba da.) Odată ce au titlul de „seniori”, bătrânii pot fi și mai supărători. Așadar, nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul. Dacă un om are 70 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este pe măsura sarcinii. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr și, mai mult decât atât, este irelevantă când e vorba de firi corupte. Satana există de zeci de mii de ani, de sute de milioane de ani și este tot Satana, și totuși trebuie să adăugăm un adjectiv atributiv înainte de cuvântul „Satana”, adică „bătrânul Satana”, ceea ce înseamnă că este extrem de rău, nu-i așa? (Da, așa este.) Așadar, cum ar trebui să practice oamenii în vârstă? Pe de o parte, ar trebui să ai aceeași mentalitate ca tinerii, să urmărești adevărul și să te cunoști pe tine însuți și, odată ce ajungi să te cunoști, ar trebui să te căiești. Pe de altă parte, ar trebui să cauți principiile când îți îndeplinești datoria și să practici în conformitate cu adevărurile-principii. Nu ar trebui să te excluzi de la urmărirea adevărului, spunând că ești bătrân, înaintat în vârstă, că nu ai gândurile active pe care le au tinerii, că ai experimentat totul în viața asta, că ai înțeles totul și, prin urmare, nu ai ambiții sau dorințe nebunești. Ceea ce vrei să spui de fapt este că: „Firile mele corupte nu sunt atât de grave, așadar urmărirea adevărului este pentru voi, tinerii. Nu are nimic de-a face cu bătrânii. Noi, bătrânii, pur și simplu facem orice lucrare putem și depunem cât efort suntem în stare în casa lui Dumnezeu și apoi ne vom fi făcut bine datoria și vom fi mântuiți. Cât despre faptul că Dumnezeu dezvăluie firile corupte ale oamenilor, firile de antihriști și esența de antihriști, asta ar trebui să înțelegeți voi, tinerii. Puteți să ascultați cu atenție și e suficient că vă suntem gazde bune și supraveghem împrejurimile ca să fiți în siguranță. Noi, bătrânii, nu avem ambiții nebunești. Îmbătrânim, creierele noastre răspund mai greu și de aceea toate răspunsurile noastre sunt pozitive. Înainte să murim, devenim buni la inimă. Când oamenii îmbătrânesc, devin cuviincioși, așa că noi suntem oameni cuviincioși.” Ceea ce vor să spună de fapt este că nu au firi corupte. Când am spus noi vreodată că oamenii în vârstă nu trebuie să urmărească adevărul sau că urmărirea adevărului diferă în funcție de vârstă? Am spus vreodată lucrul acesta? Nu, nu l-am spus. În casa lui Dumnezeu și când este vorba despre adevăr, oare bătrânii constituie un grup special? Nu. Vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr, la fel ca atunci când este vorba despre firile tale corupte, profunzimea corupției tale, dacă ești calificat să urmărești adevărul, dacă poți obține mântuirea sau care este probabilitatea ca tu să fii mântuit. Nu-i așa? (Ba da.) Avem părtășie despre adevăr de atâția ani, dar nu am avut niciodată părtășie despre diferitele tipuri de adevăr, conform vârstelor diferite ale oamenilor. Nu am avut niciodată părtășie despre adevăr și nici nu am dezvăluit firi corupte exclusiv fie pentru tineri, fie pentru oameni în vârstă și nici nu s-a spus că, din cauza vârstei lor înaintate, a gândirii rigide și a inabilității de a accepta lucruri noi, firile lor corupte se diminuează și se transformă în mod natural – aceste lucruri nu s-au spus niciodată. N-am avut părtășie despre niciun adevăr în mod special, în funcție de vârsta oamenilor și excluzând bătrânii. Aceștia nu constituie un grup special în cadrul bisericii, în casa lui Dumnezeu sau înaintea Lui, ci sunt mai degrabă la fel ca orice alt grup de vârstă. Nu sunt speciali cu nimic, doar că au trăit puțin mai mult decât alții, au sosit pe lumea asta cu câțiva ani mai devreme decât ceilalți, părul lor este puțin mai grizonat decât al altora și trupurile lor au îmbătrânit puțin mai devreme decât ale altora; în afară de aceste lucruri, nu există nicio diferență. Și, astfel, dacă bătrânii se gândesc mereu: „Sunt bătrân, deci asta înseamnă că sunt o persoană cuviincioasă, că nu am firi corupte și că sunt doar puțin corupt”, atunci nu este aceasta o înțelegere eronată? (Ba este.) Nu este oarecum nerușinată? Unii oameni în vârstă sunt niște ticăloși bătrâni și șmecheri, extrem de vicleni. Ei spun că nu au firi corupte sau chiar că acestea s-au uzat, când, de fapt, revărsările firilor lor corupte nu sunt cu nimic mai prejos decât ale altor oameni. De fapt, există multe feluri în care putem descrie firile corupte și calitatea umanității unei astfel de persoane vârstnice. De exemplu, „ticăloși bătrâni și vicleni” și „ghimbirul vechi este cel mai picant, experiența bate tinerețea” – ambele expresii folosesc cuvântul „bătrân”, nu-i așa? (Corect.) Ce alte descrieri mai există care folosesc cuvântul „bătrân”? (Bătrâni intriganți.) Da, asta e bună, „bătrâni intriganți”. Vezi, toate folosesc cuvântul „bătrân”. Apoi mai sunt expresiile „bătrânul Satana” și „diavoli bătrâni” – seniori prin excelență! Ce cred oamenii când fac parte dintr-un grup de oameni în vârstă? Iată ce cred: „Toate firile noastre corupte s-au uzat. Acestea sunt o problemă pentru voi, tinerii. Voi sunteți mai profund corupți decât noi.” Nu este aceasta o denaturare deliberată? Vor să se înfățișeze într-o lumină bună și să se laude, dar de fapt nu este așa, lucrurile nu stau chiar așa. „Diavoli bătrâni”, „bătrânul Satana”, „bătrâni intriganți”, „ticăloși bătrâni și vicleni” și „etalarea bătrâneții” – aceste descrieri care folosesc cuvântul „bătrân” nu sunt lucruri bune și pozitive.

Avem acum părtășie pe acest subiect pentru a le da un avertisment celor în vârstă, pentru a-i sfătui și a-i îndruma și, de asemenea, pentru a le oferi tinerilor un vaccin preventiv. Scopul pentru care spunem aceste lucruri este, în primul rând, acela de a rezolva care problemă? Problema tulburării, anxietății și îngrijorării oamenilor în vârstă, pentru a ne asigura că înțeleg că acestea sunt superflue și nenecesare. Dacă îți dorești să îndeplinești o datorie și ești potrivit să o faci, oare casa lui Dumnezeu te va refuza? (Nu.) Casa lui Dumnezeu îți va oferi, cu siguranță, o șansă să îndeplinești o datorie. Categoric nu va spune: „Nu poți îndeplini datoria pentru că ești bătrân. Ieși afară! Nu-ți oferim o șansă.” Nu, casa lui Dumnezeu îi tratează corect pe toți oamenii. Atât timp cât ești potrivit să îndeplinești o datorie și nu există niciun pericol ascuns, casa lui Dumnezeu îți va oferi șansa și-ți va permite să îndeplinești o datorie, în măsura în care ești capabil s-o faci. În plus, dacă îți dorești să te cunoști și să urmărești adevărul, oare va râde cineva de tine și va spune: „Este un om atât de bătrân ca tine calificat să urmărească adevărul?” Va râde cineva de tine? (Nu.) Va spune cineva: „Ești bătrân și confuz. Ce rost are să urmărești adevărul? Dumnezeu nu va mântui pe cineva de vârsta ta”? (Nu.) Nu. Înaintea adevărului, toți sunt egali și toți sunt tratați corect. Doar că s-ar putea să nu urmărești adevărul și te vei folosi mereu de vârstă și experiență, gândindu-te tot timpul: „Sunt bătrân și nu pot îndeplini nicio datorie.” De fapt, există multe îndatoriri pe care le poți îndeplini, în funcție de abilitățile tale. Dacă nu îndeplinești niciuna și, în schimb, îți etalezi bătrânețea, vrând să le faci morală celorlalți, atunci cine ar vrea să te asculte? Nimeni. Spui mereu: „O, voi, tinerii, pur și simplu nu înțelegeți nimic!” și „O, voi, tinerii, pur și simplu sunteți egoiști!” și „O, voi, tinerii, pur și simplu sunteți aroganți!” și „O, voi, tinerii, pur și simplu sunteți leneși! Noi, bătrânii, suntem muncitori și, pe vremea mea, eram cutare și cutare.” Ce rost are să spui asemenea lucruri? Nu trăncăni despre trecutul tău „magnific”; nimeni nu vrea să audă asta. Nu are rost să vorbești despre acele lucruri învechite; ele nu reprezintă adevărul. Dacă vrei să vorbești despre ceva, atunci fă puțin efort cu adevărul, înțelege-l puțin mai mult, cunoaște-te pe tine însuți, privește-te ca pe un simplu om obișnuit și nu ca pe un membru al unui grup special, care ar trebui să fie respectat, venerat și prețuit de ceilalți și în jurul căruia oamenii se îngrămădesc. Aceasta este o dorință extravagantă și este o gândire greșită. Vârsta nu este un simbol al identității tale, nu reprezintă eligibilitatea și nici vechimea și cu atât mai puțin că ești în posesia adevărului sau a umanității, iar vârsta nu-ți poate slăbi firile corupte. Așadar, ești la fel ca și ceilalți oameni. Nu te eticheta mereu drept „în vârstă” pentru a te separa de ceilalți și chiar pentru a te distinge ca fiind sfânt. Asta arată că nu te cunoști deloc pe tine însuți! În timpul vieții, oamenii în vârstă ar trebui să se străduiască și mai mult să urmărească adevărul și intrarea în viață și să lucreze împreună cu frații și surorile ca să-și îndeplinească datoria; doar în felul acesta poate crește statura lor. Oamenii în vârstă nu trebuie, sub nicio formă, să se considere seniori față de ceilalți și să-și etaleze vârsta înaintată. Tinerii pot dezvălui tot felul de firi corupte, la fel ca tine; tinerii pot face tot felul de lucruri nesăbuite, la fel ca tine; tinerii au noțiuni și bătrânii la fel; tinerii pot fi rebeli și la fel și oamenii în vârstă; tinerii pot dezvălui o fire de antihrist, la fel și bătrânii; tinerii pot avea ambiții și dorințe nebunești, la fel și bătrânii, fără nici cea mai mică diferență; tinerii pot provoca perturbări și tulburări și sunt îndepărtați din biserică, la fel ca persoanele în vârstă. Prin urmare, pe lângă a fi capabili să-și îndeplinească datoria cât de bine posibil, există multe lucruri pe care le pot face. Dacă nu ești prost, dement și nu poți înțelege adevărul și dacă nu ești incapabil să ai grijă de tine, există multe lucruri pe care ar trebui să le faci. Exact ca tinerii, poți urmări adevărul, îl poți căuta și ar trebui să vii adesea înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi, să cauți adevărurile-principii, să te străduiești să vezi oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmezi și nu ar trebui să te simți tulburat, anxios sau îngrijorat pentru că ești bătrân, ai multe boli sau trupul tău îmbătrânește. Nu este corect să te simți tulburat, anxios și îngrijorat – sunt manifestări iraționale. Oamenii în vârstă ar trebui să renunțe la titlul de „vârstnici”, să se integreze printre tineri și să stea alături de ei, ca egali. Nu trebuie să vă etalați vârsta înaintată, crezând mereu că sunteți de o virtute înaltă, demnă de respect, că sunteți cei mai calificat, că-i puteți gestiona pe tineri, că sunteți seniorii și bătrânii celor tineri, având mereu ambiția de a-i controla și dorința de a-i gestiona – aceasta este, sub toate aspectele, o fire coruptă. De vreme ce vârstnicii au firi corupte, la fel ca tinerii, și le dezvăluie adesea în viață și când își îndeplinesc îndatoririle, la fel ca tinerii, atunci de ce nu fac vârstnicii ceea ce se cuvine și, în schimb, se simt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu vârsta lor și ceea ce li se întâmplă după moarte? De ce nu-și îndeplinesc îndatoririle la fel ca tinerii? De ce nu urmăresc adevărul ca tinerii? Ți-a fost oferită această șansă, așa că, dacă nu profiți de ea și chiar ajungi atât de bătrân încât să nu poți auzi sau vedea sau avea grijă de tine, atunci vei regreta și, în felul acesta, viața va trece pe lângă tine. Înțelegi? (Da.)

S-a rezolvat acum problema emoțiilor negative ale oamenilor în vârstă? Când veți fi bătrâni, vă veți etala vârsta înaintată? Veți deveni ticăloși bătrâni și vicleni și intriganți bătrâni? Când veți vedea o persoană în vârstă, o veți striga „bătrâne frate” sau „bătrână soră”? Acești oameni au nume, dar nu-l folosiți, ci adăugați cuvântul „bătrân”. Dacă adaugi mereu cuvântul „bătrân” când vorbești cu oameni în vârstă, oare asta nu-i va răni? Ei deja se consideră bătrâni și au anumite emoții negative, așa că dacă îi numești „bătrâni”, e ca și cum le-ai spune: „Ești bătrân, mai bătrân decât mine și nu mai ești de niciun folos.” Oare se vor simți confortabil când te vor auzi spunând asta? Vor fi cu siguranță nefericiți. Oare nu-i va răni dacă li te adresezi în felul acesta? Unii oameni în vârstă vor fi încântați când te vor auzi că li te adresezi astfel și se vor gândi: „Vezi, sunt de o virtute înaltă, demnă de respect, și am o reputație respectabilă. Când mă văd frații și surorile, ei nu-mi spun pe nume. În casa lui Dumnezeu, oamenii nu li se adresează bătrânilor cu «unchiule» sau «bunicule» sau «bunico». În schimb, când frații și surorile mi se adresează, adaugă cuvântul «bătrân» și îmi spun «bătrâne frate» (sau «bătrână soră»). Priviți cât sunt de demn și respectabil în fața celorlalți. Casa lui Dumnezeu este bună – oamenii îi respectă pe bătrâni și au grijă de tineri!” Ești tu demn de respect? În ce mod ți-ai edificat frații și surorile? Ce beneficii le-ai adus? Care este contribuția ta în casa lui Dumnezeu? Cât înțelegi din adevăr? Cât din el pui în practică? Te crezi de o virtute înaltă, demnă de respect, și totuși nu ai adus nicio contribuție, așa că meriți ca frații și surorile tale să-ți spună „bătrâne frate” sau „bătrână soră”? Categoric nu! Îți etalezi vârsta înaintată și vrei mereu să fii respectat de ceilalți! Este bine să ți se spună „bătrâne frate” sau „bătrână soră”? (Nu.) Nu, nu este, dar aud des lucrul acesta. E atât de rău, și totuși oamenii încă li se adresează adesea în felul acesta persoanelor în vârstă. Ce fel de atmosferă creează acest lucru? E dezgustător, nu-i așa? Cu cât te adresezi mai mult cu „bătrâne frate” sau „bătrână soră” persoanelor în vârstă, cu atât se consideră mai calificate și de o virtute înaltă și demnă de respect; cu cât li te adresezi mai mult cu „bătrâne cutare”, cu atât mai speciale se cred, mai importante și mai bune decât alți oameni, inimile lor înclină să conducă alți oameni și cu atât mai mult se îndepărtează de urmărirea adevărului. Vor mereu să conducă și să gestioneze alți oameni, se consideră mereu mai bune decât alții, considerându-i pe ceilalți dezagreabili, văzând mereu problemele pe care le au alții și niciodată pe ale lor, personale. Spune-Mi, mai poate o astfel de persoană să urmărească adevărul? Nu, nu poate. Așadar, nu le aduci niciun beneficiu oamenilor dacă li te adresezi cu „bătrâne frate” sau „bătrână soră”, nu faci decât să-i rănești și să le faci rău. Dacă le spui pur și simplu pe nume și renunți la titlul de „bătrân”, dacă îi vezi în maniera corectă și stai alături de ei ca egal, atunci starea și mentalitatea lor vor deveni normale, iar ei nu se vor mai mândri cu anii lor de veterani și nu-i vor mai desconsidera pe ceilalți. În felul acesta, le va fi ușor să se considere egali cu alți oameni, vor fi capabili să se privească pe ei înșiși și pe ceilalți în mod corect, capabili să se considere la fel ca alți oameni, exact la fel ca oamenii obișnuiți și cu nimic mai buni decât ceilalți. Astfel, dificultățile lor se vor diminua, iar ei nu vor experimenta emoțiile negative care apar din cauza vârstei lor avansate și pentru că nu au câștigat adevărul și atunci vor avea speranța de a urmări adevărul. Când aceste emoții negative nu vor apărea, ei își vor privi propriile probleme, mai ales firile corupte, cu mentalitatea corectă. Acest lucru are un efect pozitiv și util asupra urmăririi adevărului, a cunoașterii de sine și a abilității lor de a merge pe calea urmăririi adevărului. Oare nu se vor rezolva atunci problemele emoțiilor negative în cazul persoanelor în vârstă? (Ba da.) Se vor rezolva și nu vor mai exista dificultăți. Așadar, care este mentalitatea pe care ar trebui să o adopte mai întâi oamenii în vârstă? Trebuie să adopte o mentalitate pozitivă; nu trebuie să fie doar prudenți, ci și mărinimoși. Nu trebuie să se plângă de tineri, ci să dea un exemplu și să le arate calea tinerilor și să nu fie prea aspri cu ei. Tinerii au un temperament iute și vorbesc repede, așa că nu te plânge de ei. Sunt tineri, imaturi și lipsiți de experiență și după câțiva ani de temperare, se vor îndrepta. Așa ar trebui să stea lucrurile, iar vârstnicii ar trebui să înțeleagă asta. Așadar, ce mentalitate care să fie conform adevărului ar trebui să adopte vârstnicii? Ei ar trebui să-i trateze corect pe tineri și, în același timp, nu trebuie să fie aroganți și îngâmfați, considerându-se foarte experimentați și înțelepți. Ar trebui să se considere oameni obișnuiți, la fel ca toți ceilalți – așa e corect. Bătrânii nu trebuie să fie ținuți pe loc de vârsta lor și nici nu trebuie să treacă la mentalitatea pe care o au tinerii. Nici acest lucru nu este normal, așa că pur și simplu nu te lăsa ținut pe loc de vârsta ta. Nu te gândi mereu: „O, sunt atât de bătrân, nu pot face cutare lucru, nu pot spune asta, nu pot face cealaltă. Pentru că sunt atât de bătrân, trebuie să fac asta, trebuie să fac cealaltă, trebuie să stau jos sau în picioare într-un anumit fel și trebuie chiar și să mănânc într-o anumită manieră bună, toate acestea pentru ca tinerii să le vadă, astfel încât să nu privească de sus persoanele în vârstă.” Această mentalitate este greșită și, gândind astfel, ești controlat și restricționat de un fel de gândire greșită și ești puțin prefăcut, ipocrit și fals. Nu te lăsa ținut pe loc de vârsta ta, fii la fel ca toată lumea, fă tot ce poți face și tot ce se cuvine să faci – în felul acesta, vei avea o mentalitate normală. Înțelegi? (Da.) Așadar, când un om în vârstă are o mentalitate normală, diversele emoții negative care pot apărea din cauza vârstei înaintate dispar fără ca el să-și dea seama; aceste emoții negative nu-l mai pot încurca, răul pe care i-l provoacă dispare și el și atunci umanitatea, rațiunea și conștiința lui devin toate relativ normale. Pornind de la premisa de a avea o conștiință și o rațiune normale, punctul de plecare al oamenilor pentru a urmări adevărul, pentru a-și îndeplini datoria, pentru a participa la orice activitate și la orice lucrare devine relativ corect, iar rezultatele obținute sunt, de asemenea, relativ corecte. În primul rând, oamenii în vârstă nu vor fi ținuți pe loc de vârsta lor, ci vor fi capabili să se evalueze obiectiv și practic, să facă ceea ce se cuvine să facă, să fie la fel ca alți oameni și să îndeplinească pe cât pot de bine datoria pe care se cuvine să o îndeplinească. Tinerii nu ar trebui să se gândească: „Ești atât de bătrân, nu-mi faci niciodată loc și nici nu ai grijă de mine. Ești atât de bătrân, ar trebui să ai experiență, dar tu nu-mi dai sfaturi despre felul în care trebuie făcute lucrurile și nu am nimic de câștigat dacă stau cu tine. Ești bătrân, deci cum se face că nu știi să fii înțelegător cu tinerii?” Este corect să spui asta? (Nu.) Este nepotrivit să ai astfel de cerințe de la persoanele în vârstă. Prin urmare, toți oamenii sunt egali în fața adevărului. Dacă gândirea ta este în întregime practică, obiectivă, precisă și rațională, atunci va fi cu siguranță în concordanță cu adevărurile-principii. Dacă nu ești afectat deloc de vreo condiție, cauză, de vreun mediu sau chiar de vreun factor obiectiv, dacă faci doar ceea ce ar trebui să facă oamenii și doar ceea ce Dumnezeu îi învață pe aceștia să facă, atunci ceea ce faci va fi cu siguranță adecvat și corect, în principiu, conform adevărului. Nu te vei împotmoli nici în emoțiile negative de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza vârstei tale înaintate, iar această problemă se va rezolva.

Grozav, voi încheia aici părtășia de azi! Pe curând!

22 octombrie 2022