Astăzi, haideți să chibzuim mai întâi la o întrebare. Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului – este acesta un fapt? (Da.) Din moment ce Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, de ce îl mai testează El pe om? Ați chibzuit voi la această întrebare? (Nu.) Nu ați chibzuit la ea, așadar, acum că a fost pusă această întrebare, ce părere aveți? Aveți vreo înțelegere a acestei chestiuni? (Deși Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, noi tot trebuie să aducem mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei, astfel încât Satana să poată vedea inima noastră adevărată față de Dumnezeu și loialitatea noastră față de El. Astfel, această testare ne oferă, de asemenea, o oportunitate de a aduce mărturie înaintea Satanei.) Acesta este un aspect despre care am avut părtășie data trecută. Pe lângă acesta, la ce altceva vă mai puteți gândi? (M-am gândit și eu la un aspect: deși Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, Dumnezeu pregătește, de asemenea, medii pentru a-l testa pe om, îngăduindu-i să experimenteze lucrurile în mod concret și îngăduindu-i, în cadrul acelor medii, să se lupte constant împotriva propriilor firi corupte și să se răzvrătească constant împotriva trupului său, astfel încât să poată practica adevărul și să poată practica ale lui Dumnezeu cuvinte. Acesta este un proces practic prin care o ființă creată dobândește adevărul.) Cine altcineva mai are vreo înțelegere? Nu sunteți voi, de obicei, atât de pricepuți la vorbă? Atunci, de ce nu aveți nicio înțelegere când vă confruntați cu o problemă concretă? Știți ce implică întrebarea pe care tocmai am menționat-o? Implică modul de a lucra al lui Dumnezeu și implică, de asemenea, faptul de a ajunge să cunoașteți intențiile lui Dumnezeu. Așadar, ce înțelegere puteți dobândi din aceasta? Dacă nu aveți nicio înțelegere a unei chestiuni atât de majore, acest lucru dovedește că nu chibzuiți la aceste probleme concrete, cu atât mai puțin înțelegeți adevărul și pătrundeți în realitate. Prin urmare, când întâmpinați astfel de probleme, nu aveți nicio experiență directă în privința lor și, în consecință, nu puteți vorbi despre nicio înțelegere. Cine altcineva dorește să vorbească despre înțelegerea sa cu privire la această întrebare? Din moment ce Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului și știe că oamenii sunt dispuși să practice adevărul, dispuși să-și facă îndatoririle cu devotament și dispuși să I se supună lui Dumnezeu, nu este asta de ajuns? De ce îl mai testează Dumnezeu pe om? Ce efect intenționează să obțină Dumnezeu în cele din urmă, făcând acest lucru? (Cred că Dumnezeu pregătește medii pentru a-l face pe om să treacă prin încercări și rafinare, cu scopul de a lua adevărul și a-l lucra în el și de a face din adevăr viața lui; este un proces relativ practic.) Este corect acest lucru? (Da. Aș mai adăuga un aspect: cred că testarea de către Dumnezeu a lucrării omului servește, pe de o parte, la a lua adevărul și a-l lucra în om, făcându-l să experimenteze încercări și rafinare, și, pe de altă parte, la a îndeplini voia lui Dumnezeu în om.) Voi spuneți că Dumnezeu îl testează pe om pentru a-i permite să îndeplinească voia lui Dumnezeu, dar poate omul să îndeplinească voia lui Dumnezeu? (Nu, nu poate.) Voi ați ascultat predici atâția ani, totuși nu aveți nicio înțelegere a majorității lucrurilor, mai ales când vine vorba de probleme concrete din viețile voastre de zi cu zi. Indiferent ce se întâmplă, majoritatea oamenilor știu doar să debiteze o retorică pompoasă și să vorbească despre doctrine și teorii goale. Unii oameni spun chiar lucruri care sunt complet pe lângă subiect, neavând absolut nicio legătură cu adevărul, cu realitatea – nefiind nici măcar vag conectate. Deși unii oameni nu au chibzuit nici ei la aceste întrebări, tot au o oarecare înțelegere a anumitor probleme concrete, nu-i așa? Judecând după răspunsurile voastre, în vremuri obișnuite, în viețile voastre concrete, nu ați avut nicio intrare în majoritatea adevărurilor referitoare la practică și, astfel, nu aveți nicio experiență în privința lor. Indiferent ce problemă concretă întâmpinați, nu aveți nicio înțelegere despre care să vorbiți și știți doar să vorbiți despre doctrine; ori de câte ori se întâmplă ceva, răspundeți cu doctrine. Prin urmare, în orice lucrare sau în orice domeniu al datoriei, ceea ce puteți face este foarte limitat, și chiar și lucrurile limitate pe care le puteți face nu sunt în acord cu adevărurile-principii. Adevărurile-principii sunt dincolo de priceperea majorității oamenilor, de asemenea, majoritatea oamenilor nu le pot înțelege și, cu atât mai mult, sunt incapabili să-și facă îndatoririle conform principiilor. În ceea ce privește întrebarea de adineauri: „Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, așadar de ce îl mai testează El pe om?”, majoritatea dintre voi nu ați avut nicio înțelegere, dar odată ce câțiva indivizi au exprimat o oarecare înțelegere, majoritatea dintre voi ați putut totuși să primiți confirmare în inimile voastre și să determinați cine a vorbit mai cu acuratețe și, în mare măsură, în acord cu faptele. Așadar, cum anume ar trebui înțeleasă această întrebare? Trebuie să avem părtășie despre ea.

Scrutarea străfundului inimii omului este o abilitate pe care Dumnezeu Însuși o deține. Dumnezeu are o înțelegere profundă a omenirii, a ființelor create; acest lucru este pe deplin exact; acest fapt nu poate fi negat. Indiferent dacă tu ai experimentat sau nu acest lucru, dacă ai dobândit sau nu vreo apreciere a acestuia și dacă l-ai perceput sau nu vreodată, în orice caz, este un fapt că Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului. Din moment ce Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, El are, în mod firesc, o înțelegere deosebit de profundă a omului. Cum sunt calibrul și instinctele fiecărei persoane, cât de mare este statura sa, ce poate și ce nu poate să facă și ce firi corupte are – Dumnezeu cunoaște toate aceste lucruri în cele mai mici detalii; Dumnezeu este perfect clar în privința lor! Atunci, de ce îl mai testează Dumnezeu pe om în mod constant? Care este scopul acestei testări? Dumnezeu are nevoie ca omul să-I dea un răspuns prin propriul său comportament și prin propriile sale manifestări. Dumnezeu vrea să vadă că hotărârea omului, dorințele sale, rugăciunile sale sau jurămintele pe care le face înaintea lui Dumnezeu primesc confirmare. În ochii lui Dumnezeu, acesta este un proces esențial; privește modul în care Dumnezeu îl mântuiește pe om și modul în care El Își ia cuvintele și ia adevărul și le lucrează în om. Data trecută, am avut, de asemenea, părtășie despre o parte din motivul pentru care Dumnezeu îl testează pe om, menționând că El îl testează pe om deoarece are nevoie ca omul să aducă mărturie pentru El. Dar aceasta este o parte foarte mică a motivului. Motivul principal este că, testându-l pe om, Dumnezeu intenționează ca el să ia cuvintele lui Dumnezeu, să ia adevărul, să le pună în practică și să le transforme în propria sa realitate. Scopul nu este ca omul doar să termine de citit cuvintele lui Dumnezeu, rămânând cu nimic mai mult decât cu o impresie ori cu niște idei, intenții sau hotărâri. Mai degrabă, este ca omul, după ce citește cuvintele lui Dumnezeu, să chibzuiască la ele și să aibă părtășie despre ele și, astfel, să ajungă să înțeleagă adevărul și să fie capabil să pună adevărul în practică, astfel încât acesta să devină viața-realitate a sa. Așadar, de ce vrea Dumnezeu practica omului? Această practică este crucială pentru atingerea mântuirii de către om. Acesta este un proces necesar prin care Dumnezeu ia adevărul și îl lucrează în om. Prin practicarea adevărului, pe de o parte, omul este capabil să se elibereze de firile sale corupte; pe de altă parte, el experimentează cu adevărat ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu, experimentează cu adevărat care sunt standardele cerute de Dumnezeu și care sunt intențiile Sale și, de asemenea, experimentează cu adevărat procesul de a se elibera de firile sale corupte și de a I se supune lui Dumnezeu. Prin acest proces, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul sunt lucrate în om. Desigur, acesta nu este un rezultat care poate fi obținut prin practicarea adevărului o dată sau de două ori; mai degrabă, omul trebuie să practice și să pătrundă pe termen lung în fiecare aspect al adevărului. În acest proces pe termen lung, pe măsură ce omul experimentează încontinuu lucruri și trece încontinuu prin lucruri, firile sale corupte sunt rezolvate treptat în diferite grade. Dar nici rezolvarea firilor corupte ale omului nu este rezultatul final pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină testându-l. Care este rezultatul final? Ceea ce intenționează Dumnezeu să realizeze în om este ca, prin faptul că adevărul are efect în el, să-l scape de firile sale corupte și apoi să ia adevărul și să-l facă viața lui; acesta este rezultatul final. Când adevărul devine viața omului, firile sale corupte sunt rezolvate de la rădăcină. Rezolvarea de la rădăcină a firilor corupte ale omului este rezultatul final pe care omul îl obține mergând pe calea mântuirii. Acesta este motivul principal pentru care Dumnezeu îl testează pe om. Prin urmare, cele două aspecte despre care vorbesc unii oameni când spun: „Dumnezeu îl testează pe om, pe de o parte, pentru că are nevoie ca omul să aducă mărturie și, pe de altă parte, pentru a-l face pe om să respecte voia lui Dumnezeu” nu sunt, de fapt, foarte importante în comparație cu planul de gestionare al lui Dumnezeu și cu scopul Său de a-l face pe om complet și de a-i permite omului să atingă mântuirea. Ceea ce este important este că, în timpul procesului de testare a omului, Dumnezeu intenționează să ia cuvintele Sale și să ia adevărul și să le lucreze în om. Rezultatul final este de a permite cuvintelor lui Dumnezeu și de a permite adevărului să devină viața omului, pentru a-i înlocui vechea viață – firile sale corupte. Nu ar fi omul atunci câștigat de Dumnezeu? (Ba da.) Ca omul să fie în cele din urmă câștigat de Dumnezeu, acesta este rezultatul pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină testându-l. Această testare ia multe forme. Uneori, Dumnezeu Se folosește de un mediu pentru a te face să treci prin încercări și rafinare; alteori, Se folosește de un mediu pentru a te mustra și a te judeca; și uneori, Se folosește de un mediu pentru a te îndemna și a te avertiza. Uneori, El Se folosește de alți oameni pentru a-ți reaminti, a te avertiza și a te emonda; și alteori, Își folosește cuvintele pentru a te mustra, a te certa și a te disciplina în mod explicit sau chiar Își folosește cuvintele pentru a te judeca în mod explicit și a-ți expune răzvrătirea. Toate acestea sunt moduri în care Dumnezeu îl testează pe om; modurile lui Dumnezeu de a-l testa pe om sunt multe și variate. Atunci, care sunt condițiile în care Dumnezeu îl testează pe om? Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru ca Dumnezeu să te testeze? Trebuie să ai pătrundere în viață. Dumnezeu te scrutează; El știe ce gândești în inimă și știe ce fel de natură-esență ai. Totuși, dacă nu ai pătrundere în viață – cu alte cuvinte, dacă, de obicei, nu urmărești adevărul și nu cauți adevărurile-principii în nimic – chiar dacă Dumnezeu te luminează și te călăuzește pentru a te ajuta să înțelegi un aspect al adevărului, rămâi indiferent, nu ești mișcat lăuntric și nici în inima ta, nici în conștiința ta subiectivă nu ai vreo intenție de a practica potrivit adevărurilor-principii. În acest caz, diversele moduri ale lui Dumnezeu de a-l testa pe om vor veni rareori asupra ta. Ce indică acest lucru? Indică faptul că ești încă în stadiul de a munci și că nu ai pornit încă pe calea mântuirii. Acesta este un semn a ce anume? Al faptului că încă muncești! Ce înseamnă a munci? Înseamnă că, atunci când îți faci acea mică parte din datorie și îndeplinești acele sarcini, acest lucru reprezintă doar depunerea unui efort și nu are nimic de-a face cu adevărurile-principii. Din moment ce doar depui efort, nu se pune problema principiilor de practică, nici nu se pune problema căutării adevărurilor-principii. Este suficient dacă poți să depui efort, nu provoci perturbări, nu provoci tulburări, nu perturbi intenționat ordinea, nu sabotezi intenționat nimic și nu deteriorezi intenționat niciun fel de echipament. Cerințele care îți sunt impuse nu sunt mari; este suficient dacă poți să depui efort, nu provoci tulburări și, la exterior, pari a te purta destul de bine. Acesta este standardul cerut de la tine. De ce ți se cere un asemenea standard? Deoarece nu urmărești adevărul, de obicei nu ai pătrundere în viață și nu cauți adevărul în nimic. Unii oameni spun: „Deși nu căutăm adevărul când se întâmplă lucruri, nu am încălcat niciun principiu. Facem orice ne cere casa lui Dumnezeu să facem, am fost ascultători și ne-am îndeplinit sarcinile. De asemenea, nu am provocat în mod deliberat perturbări sau tulburări, așadar cum poți spune că muncim?” Faptul de a spune că acești oameni muncesc îi nedreptățește? (Nu.) La nivel doctrinar, oamenii știu că nu îi nedreptățește, dar unii tot rămân neconvinși în inimile lor. De ce se spune că acești oameni muncesc? (Scopul principal pentru care Dumnezeu devine trup și exprimă adevărul în zilele de pe urmă este de a ne permite să acceptăm adevărul, să practicăm adevărul și să dobândim adevărul ca viață a noastră. Dacă ne facem îndatoririle fără principii, atunci realizarea acestora nu are nimic de-a face cu adevărul și poate fi numită doar muncă.) Auzind aceste cuvinte, unii oameni nu le pot accepta și spun: „Am crezut în Dumnezeu atâția ani și am plătit un preț atât de mare făcându-ne îndatoririle, așadar cum se poate să muncim în continuare? Nu suntem convinși de acest lucru! Nu scrutează Dumnezeu străfundul inimii omului? Totuși, Dumnezeu nu știe cum sunt inimile noastre față de El și nu ne înțelege! Dacă Dumnezeu nu ne înțelege, cum se poate spune că Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului? Dacă Dumnezeu nu îl înțelege pe om, El îl poate nedreptăți cu ușurință.” O astfel de persoană crede că Dumnezeu a nedreptățit-o; este corect ca ea să gândească în acest fel? (Nu.) Ea recunoaște că Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, dar spune, de asemenea, că Dumnezeu a nedreptățit-o. Recunoaște ea cu adevărat că Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului? (Nu. Dacă ea crede că Dumnezeu a nedreptățit-o, atunci. chiar dacă spune: „Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului”, aceasta nu este o înțelegere autentică.) Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, așadar înțelege El diversele stări și esențe ale oamenilor? (Da.) Din moment ce Dumnezeu înțelege, este precisă caracterizarea Sa a multor oameni care cred în Dumnezeu de ani de zile ca fiind încă muncitori – nefiind oameni care urmăresc adevărul și nepornind pe calea mântuirii? (Este precisă.) Pe ce se bazează acest lucru? (Pe stările noastre concrete. În mediile pe care le pregătește Dumnezeu, noi nu căutăm adevărul pentru a ne rezolva firile corupte și ne facem îndatoririle fără adevărurile-principii, așadar cred că este corectă caracterizarea pe care ne-o face Dumnezeu.) Voi tot nu puteți desluși această chestiune.

De-a lungul anilor, am rostit atât de multe adevăruri și am avut părtășie despre atât de multe adevăruri-principii – sunteți dispuși să le practicați? (Da.) Sunteți dispuși să practicți adevărul, așadar v-ați rugat vreodată și ați luat hotărâri sau ați făcut jurăminte înaintea lui Dumnezeu cu privire la acest lucru? (Uneori fac jurăminte și iau hotărâri.) În inimile lor, majoritatea oamenilor sunt dispuși să practice adevărul și adesea se roagă și iau hotărâri și, de asemenea, fac jurăminte înaintea lui Dumnezeu; unii chiar Îi cer lui Dumnezeu să-i disciplineze. Dar poate această disponibilitate să însemne că oamenii dețin adevărul-realitate? Poate ea să țină locul practicării adevărului de către ei? (Nu.) Nu poate ține locul practicării adevărului de către ei. Priviți, nu se află majoritatea oamenilor în această stare? Când vine vorba de practicarea adevărului sau de a avea părtășie despre un anumit aspect al adevărului, în ceea ce privește intențiile subiective ale oamenilor, nimeni nu vrea să nutrească împotrivire față de adevăr; cu toții sunt dispuși să-l practice. De exemplu, a fi o persoană onestă, a-și realiza datoria cu devotament, a nu fi superficial, a coopera armonios, a nu provoca perturbări sau tulburări atunci când face lucruri și a fi capabil să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și să susțină mărturia lui Dumnezeu și așa mai departe – oamenii sunt cu toții dispuși să practice aceste adevăruri și să pătrundă în ele. Dacă ai întreba: „Cine nu este dispus să practice adevărul?”, nimeni nu ar ridica mâna; toată lumea este dispusă să-l practice. Dacă ai întreba apoi: „Când intenționezi să începi să-l practici?”, ar spune: „Voi începe să-l practic de acum înainte.” Dar, după aceea, nu întreprind nicio acțiune concretă; continuă să se gândească în inimile lor: „Dumnezeule, sunt dispus să practic adevărul.” Nu numai că se roagă astfel înaintea lui Dumnezeu, dar își exprimă și hotărârea și își exprimă dorințele în fața tuturor, iar uneori chiar se emoționează până în punctul în care le curg lacrimi pe față și se înăbușă de suspine. A fi emoționat este una, dar dacă pot pune cu adevărat adevărul în practică este greu de spus. Unii oameni rămân mereu în stadiul de a fi dispuși să practice adevărul; ori de câte ori îi întrebi, spun că sunt dispuși să practice, la fel ca un copil care rostește cuvintele unui adult. De exemplu, unii părinți își întreabă copilul dacă va fi dispus să câștige bani pentru a-i întreține pe mama și pe tata când va crește, iar copilul spune: „Da!” Dar dacă își va întreține cu adevărat părinții când va crește este o altă chestiune. După ce aud un copil spunând că este dispus să-și întrețină părinții, unii părinți iau cuvintele în serios și își pun toate speranțele în copil, fiind chiar dispuși să muncească până la epuizare pentru el. De fapt, copilul doar se laudă; el însuși nici măcar nu înțelege ce înseamnă această „disponibilitate”. El pur și simplu crede că, atât timp cât părinții lui sunt fericiți și mulțumiți după ce îl aud spunând asta, „disponibilitatea” lui a fost îndeplinită. El nu știe ce greutăți va trebui să îndure, ce preț va trebui să plătească sau ce responsabilități și obligații va trebui să îndeplinească de dragul acestei „disponibilități” când va crește. El nu știe cum ar trebui pusă în practică această „disponibilitate”, cum ar trebui îndeplinită sau cum ar trebui transformată în realitate. Copilul doar se laudă și cu asta, basta; când crește, uită complet cuvintele pe care le-a spus în copilărie și le aruncă în vânt. A face bani în viața reală nu este ușor; realitatea este atât de dură și nimic nu merge fără probleme, indiferent de slujba pe care o are. Așadar, pot fi îndeplinite cuvintele pe care le-a spus în copilărie: „Sunt dispus să-mi întrețin părinții”? (Nu sunt ușor de îndeplinit.) Majoritatea dintre voi sunteți, de asemenea, în această stare; nu sunteți dispuși doar să munciți pentru Dumnezeu și sunteți dispuși să vă consumați cu devotament pentru Dumnezeu, dispuși să vă supuneți lui Dumnezeu, dispuși să pătrundeți în adevărul-realitate și dispuși să faceți totul potrivit adevărurilor-principii. Totuși, a te opri doar la a fi dispus nu reprezintă realitatea ta și nu este realitatea ta; nu deții nicio realitate în aceste domenii. Oamenii se opresc doar la a fi dispuși și apoi se gândesc: „Sunt dispus, așa că mă consider ca fiind loial; sunt dispus, așa că mă consider ca practicând adevărul. Din moment ce am această hotărâre, mă pot elibera de firile mele corupte și pot satisface intențiile lui Dumnezeu.” Ei cred că a fi dispuși înseamnă că au deja adevărul ca viață a lor și că dețin deja adevărul-realitate. Ei nu știu că această „disponibilitate” a lor rămâne doar în dorințele și în gândurile lor; nu are nimic de-a face cu realitatea și există încă o oarecare distanță între aceasta și practicarea adevărului și între aceasta și pătrunderea în adevărul-realitate. Deși ești dispus să practici adevărul, nu l-ai pus în practică și nu ai manifestări concrete, așadar rămâi în continuare în închipuirile intențiilor tale subiective și trăiești în continuare în stadiul în care firile tale corupte îți dictează gândurile și comportamentul. Cât timp rămâi în acest stadiu, poate disponibilitatea ta să-ți biruiască firile corupte? (Nu.) Indiferent ce întâmpini, tu tot trăiești după firile tale corupte. De exemplu, când cooperezi cu cineva în realizarea datoriei tale, te gândești că, dacă cooperezi și discuți lucrurile cu el, asta te va face să pari inferior lui și, ca atare, îți vei pierde statutul și prestigiul. Așadar, nu cooperezi cu el și iei toate deciziile singur. Când vezi pe cineva fiind superficial în realizarea datoriei sale, nici nu-l expui, nici nu-l emondezi, gândindu-te în sinea ta: „De obicei, am o relație bună cu această persoană. Dacă este superficială, așa să fie; oricum, interesele mele personale nu au suferit nicio pierdere. Voi face doar niște aluzii și îi voi da un mic sfat – va fi de ajuns; dacă nu se căiește, o voi mai observa puțin și îi voi lăsa o marjă de manevră.” Tu nu practici adevărul indiferent ce întâmpini. Acea „disponibilitate” a ta este doar un gând relativ pozitiv; nu este deloc realitatea ta. Nu ai practicat deloc adevărul, nici nu ai pătruns în adevărul-realitate. Ori de câte ori întâmpini ceva care îți cere să practici adevărul, tratezi și gestionezi mereu acel lucru pe baza firilor tale corupte; nu cauți adevărurile-principii, nici nu pătrunzi în adevărul-realitate. Iar în inima ta te gândești constant: „Sunt dispus să practic adevărul, sunt dispus să-L iubesc pe Dumnezeu și sunt dispus să mă supun lui Dumnezeu” și astfel presupui că tu însuți ai practicat deja adevărul, L-ai iubit pe Dumnezeu și te-ai supus lui Dumnezeu. Chiar te definești pe tine însuți, dându-ți titlul pompos de „o persoană care practică adevărul și urmărește adevărul”. Te înșeli pe tine însuți și Îl înșeli, de asemenea, pe Dumnezeu. Nu pătrunzi în adevărul-realitate indiferent ce întâmpini și nu folosești adevărul pentru a rezolva lucrurile, totuși iei în continuare hotărâri înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispus să-Ți fiu loial, sunt dispus să mă supun Ție, sunt dispus să Te iubesc și sunt dispus să renunț la tot ce am pentru Tine.” După ce te rogi, când Dumnezeu îți pregătește un mediu, nu acționezi potrivit adevărurilor-principii și nu practici adevărul; disponibilitatea ta a fost lăsată de mult deoparte. După ce problema dispare, începi imediat să-ți exprimi din nou hotărârea: „Sunt dispus să practic adevărul, sunt dispus să mă supun lui Dumnezeu, sunt dispus să-L iubesc pe Dumnezeu.” În inima ta, există o voce care îți spune constant: „Din moment ce sunt dispus să fac toate aceste lucruri, nu sunt un muncitor; sunt o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu, cineva care practică adevărul.” Te amăgești destul de frumos, dar te lasă Dumnezeu să-L înșeli astfel? (Nu.) Te poți înșela pe tine însuți, dar Dumnezeu nu-ți va permite să-L înșeli astfel. Poate că ești capabil să te înșeli pe tine însuți și să-i înșeli pe oamenii din jurul tău, dar nu-L poți înșela pe Dumnezeu. Iei în mod repetat hotărâri înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispus să mă supun Ție, sunt dispus să Te mulțumesc!”, „Dumnezeule, sunt dispus să mă consum pentru Tine, sunt dispus să mă ofer cu totul Ție!” Pe care dintre jurămintele pe care le-ai făcut înaintea lui Dumnezeu le-ai pus în practică? Pe care le-ai îndeplinit? Nici măcar unul nu a fost îndeplinit; în cele din urmă, tu rămâi tot în stadiul de disponibilitate. Prin urmare, indiferent cât de mult efort ai depus, atât timp cât rămâi tot în stadiul de disponibilitate, nu ai început să cauți adevărurile-principii și nu ai început să practici adevărul, nu ai pătrundere în viață. Are viață o persoană fără pătrundere în viață? (Nu.) Ce fel de lucru este cineva fără viață? Este un muncitor sau unul dintre aleșii lui Dumnezeu? Se numără printre cei pe care îi mântuiește Dumnezeu? Este cineva pe care Dumnezeu intenționează să-l mântuiască? Este cineva care se supune sub stăpânirea lui Dumnezeu? (Nu.) Nu ai pătrundere în viață, totuși pretinzi că ești cineva care practică adevărul și pretinzi că nu ești un muncitor. Dacă nu ești un muncitor, atunci ce ești? Ești unul dintre oamenii lui Dumnezeu sau cineva mântuit și desăvârșit de Dumnezeu? (Niciuna dintre ele.) În viziunea Mea, a te numi muncitor înseamnă deja a-ți acorda mai mult credit decât meriți; unii oameni nici măcar nu sunt muncitori – sunt nedispuși și reticenți chiar și să depună un mic efort pentru a-și face îndatoririle. Să nu credeți că doar pentru că depuneți un mic efort și aveți disponibilitatea de a practica adevărul, sunteți calificați să primiți binecuvântări și răsplăți și aveți capitalul de a încerca să vă târguiți cu Dumnezeu. Sunteți încă departe de a atinge mântuirea. Aproape niciunul dintre voi nu are încă vreo pătrundere evidentă în viață. Vă gândiți că, după ce ați ajuns să credeți în Dumnezeu, a vă lăsa familia și cariera în urmă pentru a vă face îndatoririle și a fi dispuși să faceți orice vă rânduiește casa lui Dumnezeu să faceți înseamnă că dețineți adevărul-realitate. Dar, de fapt, ce se află în spatele acelei disponibilități a voastre? Disponibilitatea voastră este puternic alterată și nu poate rezista în fața testării, așadar, faptul de a fi caracterizați drept muncitori nu vă nedreptățește câtuși de puțin. Nu ai pătrundere în viață, așadar nu ești un muncitor? Este deja destul de bine că nu te-am numit diavol. O persoană fără pătrundere în viață este o persoană fără viață. Unii oameni au crezut în Dumnezeu timp de zece ani, dar nu au viață; unii au crezut timp de douăzeci de ani, dar nu au viață; unii chiar au crezut timp de peste treizeci de ani, totuși încă nu au viață. Ei nu pot face nicio lucrare concretă și nu pot explica într-un mod clar sau articula într-un mod lucid nici măcar cele mai simple și mai superficiale adevăruri – nu înseamnă asta că nu au viață? De-a lungul anilor lor de credință în Dumnezeu, ei au crezut întotdeauna că se descurcă destul de bine în credința lor, spunând adesea: „Sunt dispus să alerg de colo-colo și să mă consum pentru Dumnezeu, sunt dispus să plătesc un preț pentru Dumnezeu și sunt dispus să-I fiu loial lui Dumnezeu. Priviți cât de mult am oferit și cât de mult m-am consumat pentru Dumnezeu. Mi-am dedicat timpul și energia și am renunțat la familie, studii, muncă și bani. Sunt dispus să fac orice mi se cere să fac. Sunt dispus să mă supun lui Dumnezeu, sunt dispus să-L mulțumesc pe Dumnezeu, sunt dispus să accept emondarea și sunt dispus să accept mustrarea și judecata.” Poate acea „disponibilitate” să însemne că ai pătruns în adevărul-realitate? Cum poate acea „disponibilitate” a ta să-ți plece atât de ușor de pe buze? Ești „dispus” să faci atât de multe, dar cât de mult adevăr ai pus în practică? Unde este adevărul-realitate al tău? Ești „dispus” să faci atât de multe, dar ai mărturie bazată pe experiență? De ce, chiar și acum, probabilitatea ca tu să-L trădezi pe Dumnezeu rămâne de sută la sută? De ce nu a scăzut nici măcar un pic? Chiar dacă ar scădea cu douăzeci sau treizeci la sută, scăzând treptat, acest lucru tot s-ar considera ca și cum ai fi practicat adevărul și ai fi pătruns puțin în adevăr. Dar tu nu poți atinge nici măcar atât. Acea „disponibilitate” a ta este înșelăciune; este cea mai mare înșelăciune împotriva lui Dumnezeu. Aceea nu este loialitate față de Dumnezeu, nici nu este o inimă adevărată față de Dumnezeu. Crezi că, dacă o minciună este spusă de o mie sau de zece mii de ori, ea va deveni de fapt adevărul, va deveni un fapt? Cu Dumnezeu, această afirmație nu este valabilă; este un raționament denaturat și o erezie. Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului. Indiferent cât de mult spui că ești dispus să te consumi pentru Dumnezeu și indiferent cât de bine sună cuvintele tale, Dumnezeu observă cu o claritate perfectă ce fel de lucru ești. Susții încontinuu că ești dispus să practici adevărul și spui că ai realitatea urmăririi adevărului și că ai dovezi ale practicării acestuia. Așadar, ce Îi dai înapoi lui Dumnezeu când te testează? Îi privești pe oamenii răi provocând perturbări și tulburări în casa lui Dumnezeu, totuși nu acorzi nicio atenție acestui lucru și nu te implici. Chiar dacă cineva raportează o problemă, nu o rezolvi sau nu o gestionezi și pur și simplu îi lași pe oamenii răi să comită fapte rele și să facă ravagii. Este aceasta supunerea ta față de Dumnezeu? Este aceasta loialitatea ta față de Dumnezeu? Din moment ce crezi că Îi ești loial lui Dumnezeu, de câte ori ai protejat interesele casei lui Dumnezeu în timp ce erai conducător sau lucrător? În ce chestiuni ai luat inițiativa de a identifica și de a rezolva problemele, asigurând funcționarea normală a lucrării bisericii? Când oamenii răi provocau perturbări și tulburări lucrării bisericii, de câte ori ai luat atitudine pentru a-i expune și a rezolva tulburările pe care le-au provocat? Când ai susținut vreodată principiile în utilizarea și în cheltuirea jertfelor și ai protejat în mod corespunzător jertfele lui Dumnezeu de pierderi? În aceste chestiuni, nu ai ținut niciodată cont de intențiile lui Dumnezeu, efectuând verificări stricte pentru a-i împiedica pe oamenii răi să facă fapte rele. În schimb, ai fost complet iresponsabil, privind cum lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu suferă pierderi, rămânând totuși indiferent. Mai ales în ceea ce privește cheltuirea jertfelor, nu efectuezi deloc verificări, dând aprobări și semnând cu nonșalanță. Cu un cuvânt rostit cu nepăsare și o trăsătură de condei, zeci de mii sau sute de mii ca jertfe au fost risipite, dar tu nici măcar nu ai clipit. Mai târziu, când casa lui Dumnezeu te-a tras la răspundere, ți-a fost teamă că va trebui să compensezi pierderile, așadar ai fost capabil chiar să inventezi dovezi, găsind pe cineva care să falsifice dovezile și să modifice semnăturile. Aceasta este „loialitatea” ta față de Dumnezeu. Când oamenii răi făceau ravagii comițând fapte rele și provocând perturbări și tulburări lucrării bisericii și când ai văzut oameni fiind superficiali în realizarea îndatoririlor lor și trăind de pe urma casei lui Dumnezeu, ai făcut pe surdul și pe mutul, prefăcându-te că nu vezi și că nu știi, în timp ce te gândeai în inima ta: „Sunt dispus să-I fiu loial lui Dumnezeu, sunt dispus să stau de pază la postul meu pentru casa lui Dumnezeu, să-i păzesc bine poarta și să veghez bine asupra turmei.” Ești dispus, dar ai făcut-o? Spui că ești dispus să stai de pază la postul tău și să efectuezi verificări stricte pentru casa lui Dumnezeu și să-i păzești bine poarta, dar ai tu loialitate față de Dumnezeu? Ești tu calificat să spui aceste cuvinte? Ai tu vreo conștiință de sine? Ai o părere mult prea bună despre tine însuți! Dacă nu poți să o faci, nu vorbi cu neatenție. Spui că ești dispus și iei hotărâri și faci jurăminte înaintea lui Dumnezeu. După ce faci jurăminte, Dumnezeu așteaptă; Dumnezeu va observa și va privi, pentru a vedea ce faci în continuare, dacă practici adevărul și dacă vorbele pe care le-ai spus au fost îndeplinite. Dacă nu le îndeplinești, atunci, în ochii lui Dumnezeu, ești un înșelător, iar hotărârile pe care le-ai luat și jurămintele pe care le-ai făcut înaintea lui Dumnezeu sunt o grămadă de minciuni. Îl înșeli în mod flagrant pe Dumnezeu și încerci în mod flagrant să-L păcălești pe Dumnezeu; ce fel de lucru ești? Crezi că simpla exprimare a hotărârii tale față de Dumnezeu, depunerea unui mic efort și realizarea mecanică a lucrurilor se consideră a fi practicarea adevărului? Ai trădat interesele casei lui Dumnezeu, totuși vrei în continuare ca Dumnezeu să te accepte și vrei în continuare ca aleșii lui Dumnezeu să te aprobe; vrei chiar să te târguiești cu Dumnezeu și vrei chiar să primești o răsplată – ar putea lucrurile să iasă cu adevărat atât de bine pentru tine? Îl înșeli pe Dumnezeu și Îl tratezi cu superficialitate și îți bați joc de El, totuși vrei în continuare ca Dumnezeu să-ți dea o răsplată; ce fel de lucru ești? Dacă ești capabil să faci acest lucru, ai viață? Dacă omenirea coruptă ar avea conștiință și rațiune umane, nu L-ar trata pe Dumnezeu în acest fel după ce a ascultat predici atâția ani. Totuși, tu ai crezut în Dumnezeu mulți ani și ai ascultat predici atâția ani și tot Îl poți trata pe Dumnezeu astfel, folosindu-ți propria disponibilitate pentru a ține locul practicării adevărului, pentru a încerca să-L păcălești pe Dumnezeu și să-L tratezi cu superficialitate și pentru a-L înșela și a-ți bate joc de El. Spune-Mi, ce fel de lucru ești? Ești o satană, un diavol – nu o ființă umană. În ochii lui Dumnezeu, nici măcar nu ești o ființă creată; ești doar un diavol, doar un mizerabil care merită să moară! Spuneți-Mi, nu merită o astfel de persoană să moară? (Ba da.)

Unii oameni cred că au depus mult efort făcându-și îndatoririle în casa lui Dumnezeu și că sunt dispuși să se consume pentru Dumnezeu, sunt dispuși să dea ascultare cuvintelor lui Dumnezeu și sunt dispuși să practice adevărul. Când spun că sunt dispuși, se simt oarecum mișcați și au o oarecare sinceritate, și astfel se înalță pe ei înșiși ca fiind oameni precum Petru, care urmăresc adevărul și practică adevărul, așezându-se pe un tron. Este acesta un lucru pe care ar trebui să-l facă o ființă creată? Ar trebui o ființă creată să aibă asemenea manifestări? (Nu.) O persoană cu pătrundere în viață nu are doar disponibilitate; mai degrabă, pe baza acelei disponibilități, ea are practică și are pătrundere. Atunci, ce manifestări va avea o astfel de persoană? A avea pătrundere în viață înseamnă că o persoană se eliberează treptat de firile sale corupte și ajunge treptat să aibă cuvintele lui Dumnezeu ca viață a sa. Ce dezvăluie și ce trăiesc în mod obișnuit oamenii care au cuvintele lui Dumnezeu ca viață a lor? Ce atitudine au ei față de Dumnezeu? Care sunt manifestările lor făcându-și îndatoririle? (O persoană cu pătrundere în viață are câteva manifestări principale. Pe de o parte, are o cunoaștere adevărată de sine. Vede că este încă departe de a se ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu și că statura sa este încă prea mică. Se simte îndurerată și tulburată din cauza unora dintre fărădelegile și dezvăluirile sale de corupție și, de asemenea, speră să experimenteze mai multe medii pregătite de Dumnezeu și să-și asume mai multe poveri, instruindu-se în practicarea adevărului în timpul acestui proces, căci doar în acest fel poate dobândi adevărul. Pe de altă parte, cel puțin, poate evita să fie superficială în timp ce își face datoria și poate reflecta frecvent asupra sa. Dacă descoperă că a încălcat principiile sau că a fost deficitară în vreo privință, poate să schimbe prompt direcția. În plus, când vine vorba de chestiuni care implică decretele administrative ale lui Dumnezeu sau care implică jertfele lui Dumnezeu, are o inimă cu frică de Dumnezeu și nu îndrăznește să ofenseze firea lui Dumnezeu.) (Doresc să adaug un aspect. O persoană cu pătrundere în viață va fi precaută și atentă făcându-și datoria, va depune efort în cuvintele lui Dumnezeu și va căuta adevărurile-principii și se va abține să acționeze nesăbuit, conform propriei voințe. De asemenea, va discuta despre chestiuni și va vorbi cu oamenii care înțeleg adevărul și va practica în conformitate cu adevărurile-principii.) În viețile lor concrete, oamenii cu pătrundere în viață au o trăire și dezvăluiri corespunzătoare. Ei nu rămân la nivelul intențiilor; nu sunt doar dispuși să fie loiali și dispuși să se supună. În schimb, au o trăire și dezvăluiri concrete. Cel mai simplu aspect este că, indiferent ce se întâmplă în viața lor de zi cu zi, ei pot căuta proactiv și conștient adevărurile-principii. Înainte de a acționa, ei iau mai întâi principiile de a face acel lucru și dobândesc o înțelegere clară a acestora și nu comit nesăbuit fapte rele. Dacă nu înțeleg, caută principiile în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă, după ce le găsesc, tot nu le sunt pe deplin clare, caută pe cineva care înțelege adevărul pentru a avea părtășie și a le discuta mai departe. Odată ce înțeleg principiile, le pot pune în practică. Din punct de vedere pozitiv, ei sunt deosebit de proactivi și deosebit de conștiincioși în practicarea adevărului. Indiferent ce întâmpină, fie că problema este importantă, fie că este neînsemnată – și mai ales când este o problemă majoră care implică lucrarea casei lui Dumnezeu – ei sunt deosebit de precauți. Nu iau decizii singuri, la întâmplare, ci îi consultă mai mult pe alții, pun mai multe întrebări și caută mai mult. Din punct de vedere negativ, când fac ceva greșit, ei pot reflecta asupra firilor lor corupte și pot ajunge să le cunoască, și pot ajunge să-și cunoască inadecvările și neajunsurile, aspectele de care nu sunt conștienți și aspectele în care tind să devină negativi și slabi și nu reușesc să se ridice la înălțimea așteptărilor. Ei reflectează asupra lor înșiși frecvent. În timpul acestui proces, pe de o parte, se roagă lui Dumnezeu și caută adevărul, reflectând asupra lor și ajungând să se cunoască pe ei înșiși prin cuvintele de judecată și de expunere ale lui Dumnezeu; pe de altă parte, le cer fraților și surorilor să le ofere feedback. După finalizarea unei sarcini, chibzuiesc în mod repetat dacă au încălcat principiile în vreo privință, dacă au trecut ceva cu vederea, dacă au existat denaturări sau dacă au existat discrepanțe față de rânduielile de lucru ale Celui de mai sus. Ei reflectează încontinuu asupra lor înșiși. Fie că este din punct de vedere pozitiv, fie că este din punct de vedere negativ, scopul și direcția practicii lor sunt să se străduiască să acționeze conform adevărurilor-principii și să se alinieze la adevărurile-principii, mai degrabă decât să acționeze conform propriei voințe. Dacă nu înțeleg adevărurile-principii sau nu le sunt clare, ei nu țin problema ascunsă în sinea lor. În schimb, caută oameni care înțeleg adevărul și au părtășie cu ei până când principiile devin clare, și abia apoi pun principiile în practică și le implementează. Pe scurt, când vine vorba de practică, ei nu acționează conform preferințelor sau stării lor de spirit, cu atât mai puțin comit nesăbuit fapte rele conform propriei voințe; în schimb, pot căuta adevărul și își pot realiza îndatoririle conform principiilor. Aceasta este manifestarea lor în practică. În plus, în ceea ce privește atitudinea lor față de Dumnezeu, în modul în care tratează cerințele lui Dumnezeu și tratează fiecare aspect al chestiunilor legate de Dumnezeu, ei pot avea o inimă cu frică de Dumnezeu, o inimă care se teme de Dumnezeu și o inimă care tremură de neliniște. Se tem profund că ar putea răni inima lui Dumnezeu apucând-o pe calea greșită sau făcând ceva greșit și se tem profund că L-ar putea ofensa pe Dumnezeu, că ar putea încălca decretele administrative ale lui Dumnezeu sau că ar putea ofensa firea lui Dumnezeu. Ei au această mentalitate față de Dumnezeu și au aceste acțiuni și dezvăluiri concrete în modul în care tratează adevărul și în modul în care tratează adevărurile-principii; doar acest lucru constituie pătrundere în viață, nu-i așa? (Așa e.) Aveți aceste manifestări? Cei care au aceste manifestări au pătrundere în viață; cei care nu le au, muncesc cu toții. Dacă ai fi întrebat cu ce erai ocupat în timp ce alergai de colo-colo și te consumai în fiecare zi, și ai spune că îți făceai datoria și Îi ofereai devotament lui Dumnezeu, atunci cuvintele și acțiunile tale sunt bazate pe principii? Sunt ele fundamentate pe cuvintele lui Dumnezeu? Dacă fiecare cuvânt pe care îl spui, tot ceea ce faci și fiecare punct de vedere pe care îl ai nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevăr, dacă nu cauți adevărul când se întâmplă ceva și nu ai pătrundere în viață, atunci oare nu doar muncești? Ca să o spunem frumos, muncești; ca să o spunem mai puțin frumos, doar depui efort; și ca să o spunem și mai direct, pur și simplu îți vinzi forța de muncă! A-ți vinde forța de muncă echivalează cu a munci. Ce poți câștiga dacă îți vinzi forța de muncă? Doar câștigi un oarecare har: mănânci ceva mâncare bună, porți unele haine frumoase, te bucuri de unele conforturi în viață, locuiești undeva destul de spațios și îți este relativ cald iarna și relativ răcoare vara. Asta este deja destul de bine. Tu doar depui efort; ce altceva te aștepți să câștigi? Ești doar dispus să-ți faci datoria, dar nu practici adevărul. Asta nu înseamnă a urma calea lui Dumnezeu. În acest caz, ceea ce faci este doar să muncești. Cei care muncesc nu practică adevărul și nu au principii în nimic din ceea ce fac. Dacă muncesc în acest fel, nu pot câștiga viață; a fi capabili să se bucure de puțin har este deja destul de bine. Ești dispus să depui efort și, luând în considerare truda ta, casa lui Dumnezeu îți oferă câteva necesități zilnice, astfel încât să poți trăi puțin mai bine, să ai legume proaspete pe tot parcursul anului și să consumi niște alimente organice. Acesta este deja harul lui Dumnezeu – de ce altceva te aștepți să te bucuri? Dacă ai lucra și ai depune efort ca să câștigi bani în lume, ce ți-ai permite să mănânci sau să porți? Nici mâncarea, nici îmbrăcămintea nu ți-ar fi pur și simplu oferite; ar trebui să câștigi banii ca să le cumperi tu însuți și, de asemenea, ar trebui să suporți relele tratamente și să fii hărțuit de alții. Depunând efort în casa lui Dumnezeu, te poți bucura de harul lui Dumnezeu și, cel puțin, poți fi scutit de hărțuire; poți să mănânci bine, să te îmbraci bine, să locuiești într-un loc frumos și să duci o viață plăcută. Nimeni nu te hărțuiește, nimeni nu te atacă și nu se răzbună pe tine, iar când te îmbolnăvești, frații și surorile te îngrijesc și au grijă de tine. Nu este acesta har? Nu sunt acestea lucrurile pe care le căutați? Dacă acestea sunt tot ceea ce căutați, le-ați obținut deja; ați câștigat deja ceea ce ați căutat. Nu sunt acestea lucrurile pe care le caută oamenii fără viață? Nu li s-au îndeplinit toate dorințele căutând aceste lucruri? „Disponibilitatea” ta poate fi dată la schimb numai pentru acest har și pentru aceste conforturi din partea lui Dumnezeu. Asta este deja destul de bine; Dumnezeu nu te-a nedreptățit. De fapt, acea „disponibilitate” a ta este lipsită de valoare. Fără pătrundere în viață, nu o poți da la schimb pentru viață; o poți da la schimb numai pentru puțin har. Oare harul pe care l-ați primit în schimb nu depășește deja ceea ce ați cerut sau v-ați imaginat? (Ba da.) Atunci, asta este ceea ce vreți? Asta este ceea ce urmăriți? Când ați ajuns prima dată să credeți în Dumnezeu, ați sperat doar să obțineți acest har și să vă opriți aici? (Nu.) Atunci, aveți și alte aspirații? (Da. Vrem, de asemenea, să urmărim atingerea mântuirii.) Dacă ai doar intenția de a practica adevărul, dar nu îl practici niciodată, mai poate fi realizată această aspirație a ta – de a urmări atingerea mântuirii? (Nu.) De ce nu poate fi realizată? Pentru că rămâi pur și simplu la nivelul disponibilității și nu ai pus adevărul în practică. Trăiești într-un mediu de confort fizic și de tihnă, te bucuri de harul lui Dumnezeu și te simți foarte mulțumit în inima ta. Este bine să continui așa? (Nu.) Ce este în neregulă cu asta? Nu sunt acestea chiar lucrurile pe care le urmăriți? (A rămâne pur ș simplu la nivelul intențiilor, fără a practica adevărul și fără a trăi o asemănare umană – cred că a trăi în acest fel este lipsit de sens și fără valoare.) Nu credeți că a mânca bine și a vă îmbrăca bine constituie valoarea vieții? A mânca bine, a se îmbrăca bine, a locui într-un loc frumos și a se bucura de o viață bună; o viață întreagă lipsită de griji cu privire la mâncare sau la îmbrăcăminte și bucurându-se de bogăție, onoare și pace – nu erau acestea lucrurile pe care le urmăreau împărații din trecut? Chiar și împărații urmăreau aceste lucruri, deci ce altceva speră să urmărească niște oameni neînsemnați ca voi? Uitați-vă la fiecare dintre voi: nu urmăriți viața și nu urmăriți atingerea mântuirii; urmăriți doar să mâncați bine, să vă îmbrăcați bine și să vă bucurați de o viață bună. Nu la asta se rezumă tot ceea ce urmăriți? O urmărire atât de modestă este mult prea ușor de realizat. Nu este nevoie să avem părtășie despre adevăr; chiar și un singur cuvânt de părtășie în plus ar fi nepotrivit. Voi nu aveți nevoie de adevăr. De ce aveți nevoie? Voi toți căutați să mâncați pe săturate. Atât timp cât trupul vostru se bucură de pace și de bucurie, aveți mâncare și îmbrăcăminte și trăiți fericiți de-a lungul acestei vieți, asta este suficient pentru voi și nu urmăriți atingerea mântuirii. Prin urmare, majoritatea oamenilor au puțină conștientizare sau hotărâre privind urmărirea adevărului. Repet de o sută de ori o afirmație referitoare la adevărurile-principii, câți dintre voi puteți să o asimilați? Câți dintre voi puteți să o puneți la inimă? Foarte puțini, după cum văd Eu. Am interacționat cu voi atâția ani. Indiferent ce chestiune este gestionată – fie că este o chestiune de treburi generale, fie o chestiune care implică lucrarea bisericii sau implică realizarea îndatoririlor – dacă pur și simplu vorbesc calm, fără să pun un accent deosebit pe ceea ce spun și fără să folosesc un ton categoric, descopăr că, după aceea, foarte puțini oameni pot respecta adevărurile-principii, pot pune cu strictețe lucrurile în practică și le pot implementa conform adevărurilor-principii. Am avut părtășie despre adevărurile-principii atâția ani, totuși voi încă nu le puteți înțelege și nu aveți nicio conștientizare a lor în inimile voastre. Cineva trebuie să vă emondeze și să vă disciplineze înainte ca voi să vi le puteți aminti și să le puteți respecta. Dacă pur și simplu vă vorbesc calm, rămâneți nepăsători și nu luați deloc în serios practicarea adevărului. Oamenii cu puțin calibru înțeleg doar puțină doctrină și apoi cred că au pătruns în adevărul-realitate și chiar se simt destul de mulțumiți de ei înșiși. Unii chiar își forțează norocul, etalându-se. Nu este acest lucru nerușinat?

Recent, am rezolvat probleme într-o anumită biserică și am avut părtășie despre câteva principii cu cei de acolo. Am avut părtășie despre aceste principii de mai multe ori în ultimii câțiva ani, totuși, până în ziua de azi, cei responsabili încă nu le pricep. Eu pur și simplu vorbesc calm, dar unii oameni nu pot înțelege limbajul uman. Ei nu știu ce să facă și nu știu cum să implementeze lucrurile. Am spus aceste lucruri de multe ori, dar pur și simplu le intră pe o ureche și le ies pe cealaltă; practic le-au crescut bătături pe urechi de la cât le-au auzit, totuși ei tot nu înțeleg. Spuneți-Mi, ce fel de lucruri sunt ei? Sunt ei ființe umane? Eu vorbesc foarte clar, explicându-le principiile conform cărora ar trebui gestionată o problemă și cum ar trebui făcut acest lucru. De asemenea, am părtășie în mod regulat despre adevăr, iar când apar circumstanțe speciale, am părtășie despre câteva principii speciale. Totuși, chiar și acum, ei tot nu știu care sunt principiile. Spuneți-Mi, pot ei să respecte principiile? Pot ei să practice în conformitate cu adevărurile-principii? Ei nu pot respecta principiile, nici nu pot practica în conformitate cu adevărurile-principii, așa că ceea ce fac nu poate fi considerat realizarea datoriei. Atunci, ce fac ei? Oare nu doar depun efort? Dacă nu poți respecta adevărurile-principii pe care ți le-am spus, a depune acel mic efort înseamnă a practica adevărul? Înseamnă asta că ai pătrundere în viață? Asta nu este pătrundere în viață; este muncă. Dacă munca ta îți poate câștiga costul mâncării, asta este deja destul de bine; nu poți câștiga viață. Nu poți înțelege adevărurile-principii despre care vorbesc, deci cum te caracterizez? Dacă poți înțelege adevărurile-principii, atunci ai umanitate, ești o ființă umană. Dacă nu poți înțelege adevărurile-principii, atunci nu ai umanitate, ești o bestie. Dacă ești scârbit de adevăr și urăști adevărul și te plasezi în mod deliberat împotriva casei lui Dumnezeu, atunci ești o satană și ești un diavol. Dacă înțelegi ce spun și acționezi în consecință – dacă înțelegi fără ca Eu să fiu nevoit să subliniez a doua oară și fără ca Eu să fiu nevoit să te îndemn din nou, dacă poți practica potrivit cuvintelor Mele și dacă poți continua să te ții de ele – atunci pot vedea că ai conștiință și rațiune. În inima Mea, te respect și te prețuiesc și te tratez ca pe o ființă umană. Dacă am spus ceva de o mie sau de zece mii de ori și tu tot nu ai înțeles, atunci nu te tratez ca pe o ființă umană; în inima Mea, nu ești o ființă umană, ești o bestie. De ce? Dacă nu poți înțelege nici măcar cuvintele pe care le-am rostit atât de simplu și de clar, și atât de explicit, atunci ce ești, dacă nu o bestie? Ești mai rău decât o bestie. Câinele pe care îl am poate înțelege lucrurile pe care oamenii le spun în mod obișnuit. Se poate să nu știe ce vreau să facă, dar, după ce a trăit cu Mine atâția ani, știe ce nu vreau să facă. În mod obișnuit, se abține să facă orice știe că Îmi displace. Cum se poate vedea acest lucru? De exemplu, când îi disciplinez puii, cooperează cât de mult poate, temându-se profund că cei doi câini mici nu vor reuși să înțeleagă și că își vor înfuria stăpânul. Știe că nu are voie să muște lucrurile sau hainele întinse la uscat în curte și că stăpânul său se va înfuria dacă o face. De fiecare dată când intră în curte, mai întâi îi ține pe cei doi pui sub control și îi împiedică să muște lucrurile întinse la uscat. Dacă face ceva care Mă înfurie, încearcă încontinuu să Mă îmbuneze și să Mă facă fericit. Doar când sunt dispus să-l mângâi și să-i vorbesc din nou devine fericit. Gândirea unui câine este foarte simplă, dar un câine posedă un lucru extrem de prețios pe care omenirea coruptă nu îl are: sinceritatea unui câine este ceva ce omenirii îi lipsește. Dacă omenirii îi lipsește sinceritatea, cum poate fi numită omenire? Deși membrii omenirii sunt îmbrăcați în piele de om și au la exterior o formă umană, în esență nu sunt ființe umane. Le lipsește chiar și cea mai elementară conștiință și rațiune, deci cum pot manifesta sinceritate? Unii oameni pot înțelege principiile și le pot pune în practică; astfel de oameni pot fi numiți ființe umane. De ce este așa? (Pe de o parte, capacitatea lor de a înțelege principiile demonstrează că au înțelegere spirituală și cunosc sensul cuvintelor lui Dumnezeu și al intențiilor lui Dumnezeu. Pe de altă parte, astfel de oameni au conștiință și rațiune, au limite pentru conduita lor personală și pot susține principiile; prin urmare, doar astfel de oameni pot fi numiți ființe umane.) Așa este. Pe de o parte, au capacitate de înțelegere. Pot înțelege limbajul uman și pot gândi și pricepe în moduri comune altor oameni. Pe de altă parte, au conștiință și rațiune, au limite ale conștiinței, sunt dispuși să practice adevărul și sunt capabili să-l practice. O astfel de persoană poate fi numită ființă umană; cei care nu dețin aceste două lucruri nu sunt ființe umane. Dacă cineva nu este o ființă umană, cum poate el avea conștiință și rațiune? Fără conștiință și rațiune, cum ar putea reuși să înțeleagă limbajul uman? O persoană fără conștiință și rațiune nu poate nici măcar să urmeze reglementările, în ciuda faptului că înțelege puțină doctrină și dorește să facă acest lucru. Totuși, ea încă mai crede că disponibilitatea ei de a practica adevărul înseamnă că este cineva loial lui Dumnezeu și este cineva pe care Dumnezeu îl acceptă și îl iubește. Nu este aceasta logica unui nemernic? (Ba da.) Oamenii care au logica unui nemernic nu pot, în cele din urmă, să dobândească adevărul. Ce fel de oameni au logica unui nemernic? Oamenii confuzi. Oamenii confuzi vin mereu cu logica unui nemernic. Ce vreau să spun când discut despre aceste lucruri? Încerc să vă împing să practicați adevărul sau expun esența problemelor voastre? (Ne faci să vedem clar că nu am pornit încă pe calea urmăririi adevărului și ne determini să pornim pe acea cale.) Unii oameni spun: „Oare nu spui Tu aceste lucruri pur și simplu pentru a ne îndemna să practicăm adevărul?” Cu adevărat nu vreau să spun asta. Dacă poți practica adevărul este propria ta treabă și nu are nimic de-a face cu Mine. Odată ce adevărurile despre care se cuvine să am părtășie au fost împărtășite clar de Mine, Îmi voi fi îndeplinit responsabilitățile și obligațiile. În ceea ce privește calea pe care o alegi și drumul pe care o apuci, Eu nu intervin. Dacă poți în cele din urmă să atingi mântuirea depinde în întregime de propriile tale alegeri și se bazează în întregime pe drumul pe care o apuci; responsabilitatea Mea față de voi se termină aici. Adică, iau toate adevărurile pe care ar trebui să le înțelegeți și vi le spun, iar dacă sunteți dispuși să le practicați, asta este, firește, mai bine, dar dacă nu sunteți dispuși, Eu nu voi interveni. Cu siguranță nu vă voi urmări peste tot în fiecare zi și nu vă voi supraveghea, cu atât mai puțin vă voi forța să practicați adevărul. Eu nu fac astfel de lucruri; aceasta nu este lucrarea Mea, nici nu intră în sfera lucrării Mele. Dacă Îmi cereți să vă tratez ca pe niște sclavi, emondându-vă și disciplinându-vă în fiecare zi înainte de a putea urma câteva reguli, de a putea da dovadă de puțină ascultare și de a putea practica puțin din adevăr, atunci, în ochii Mei, astfel de oameni sunt cei care nu pot fi salvați. Dacă am menționat adevărurile-principii de o mie sau de zece mii de ori și voi tot nu le-ați înțeles și nu căutați, ce altceva pot să mai spun? Care este atitudinea Mea față de acest lucru? Faceți cum doriți. Dacă nu sunteți dispuși să ascultați, atunci nu ascultați. Puteți crede oricum doriți; Eu nu voi interveni, nici nu doresc să depun acel efort. Adevărul v-a fost dăruit în mod gratuit, dar voi nu știți să îl prețuiți. Dacă puteți în cele din urmă să atingeți mântuirea este propria voastră treabă și nu are nimic de-a face cu Mine. Dacă trebuie mereu să te bazezi pe alți oameni să te supravegheze, să te emondeze și să te disciplineze înainte de a reuși cu greu să practici puțin din adevăr sau să faci ceva benefic pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și pentru datoria ta, atunci nu asta este ceea ce vreau Eu. Dacă toți sunteți așa, atunci nu există nicio semnificație în faptul că am părtășie despre adevăr; a avea părtășie despre orice aspect al adevărului ar fi de prisos și ar fi complet inutil. Dacă nu aveți nici măcar conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă umanitatea normală și, după ce ați auzit atâta adevăr în părtășie, tot nu aveți nicio intenție subiectivă de a practica adevărul sau vreun plan despre cum să faceți acest lucru și cum să pătrundeți în adevărul-realitate, atunci nu aveți nicio speranță de a atinge mântuirea. Așa este? (Da.)

Unii oameni încearcă mereu să se angajeze în manipulări psihologice și în înșelăciune cu Mine. Ori de câte ori fac ceva, ei așteaptă ca Eu să emit un ordin înainte de a acționa. Indiferent de câte ori am avut părtășie despre principii, nu are niciun efect asupra lor; ei pur și simplu nu practică în conformitate cu principiile. Se gândesc încontinuu: „Trebuie să obțin un ordin de la Tine în legătură cu această chestiune. Dacă Tu spui că putem să o facem, o vom face; dacă Tu spui că nu putem, nu o vom face. Ce se întâmplă dacă acționez conform principiilor pe care Tu le-ai explicat și, după ce termin, Tu ești nemulțumit? Ce se întâmplă dacă Tu îmi faci zile fripte? Ce se întâmplă dacă Tu mă pui să compensez pierderile?” Ei se angajează în manipulări psihologice față de Mine, fără să acționeze conform principiilor și fără să îndeplinească responsabilitățile unei ființe umane. Ei nu fac niciunul dintre lucrurile care țin de propria lor responsabilitate – să coopereze cu alții, să discute și să aibă părtășie despre chestiuni cu alții sau să consulte materiale de referință. În schimb, Mă urmăresc și Mă bat la cap încontinuu, întrebând una și alta și spunând mereu: „Crezi Tu că este în regulă să fac asta în acest fel?” De fapt, am luat principiile și le-am explicat foarte clar, dar acești oameni pur și simplu nu le iau în serios. Se gândesc: „Principiile despre care Tu ai avut părtășie sunt doar un cadru larg – cuvinte menite să-i înșele pe oameni. Tu trebuie să-mi spui cum să gestionez această chestiune și Tu trebuie să-mi explici fiecare detaliu.” Nu poți asimila principiile pe care le-am explicat și nu le iei în serios, și Mă pui să-ți spun direct cum să faci totul. Asta nu te face inutil? Oare nu ai creier? Nu ai gânduri? Care este datoria ta? Nu vrei să îți asumi niciuna dintre îndatoririle pe care o ființă umană ar trebui să le realizeze sau niciuna dintre responsabilitățile pe care ar trebui să și le asume; pur și simplu vrei ca Eu să-ți spun direct ce să faci. Atunci, la ce folosesc inima și creierul tău? Nu vrei să te implici cu toată inima, nu vrei să-ți folosești creierul, nici nu vrei să depui efort și, de asemenea, ți-e teamă să-ți asumi responsabilitatea. Ce fel de persoană ești? Nu ești un tip alunecos? Calibrul tău este destul de slab, totuși ești plin de uneltiri! A încerca acest șiretlic cu Mine nu va funcționa. Este destul de dezgustător că nu poți înțelege principiile, totuși încă încerci să-Mi joci feste și ți-e teamă să-ți asumi responsabilitatea. Cum ai putea tu, oare, să pui adevărul în practică? Și care este natura faptului de a-ți fi teamă să-ți asumi responsabilitatea în timp ce îți realizezi datoria? Există vreo inimă adevărată în a-ți realiza datoria în acest fel? Există vreun devotament? (Nu.) Dacă nu există nici inimă adevărată, nici devotament, există vreo pătrundere în viață? Este aceasta realizarea datoriei? (Nu.) Atunci, care este natura realizării datoriei în acest fel? Este muncă; aceasta este natura sa. Oricine se angajează în manipulări psihologice față de Mine Mă dezgustă. Dacă lucrezi într-un mod serios, pragmatic, cauți cu promptitudine când nu înțelegi și practici conform principiilor odată ce ai întrebat despre ele și ai dobândit o înțelegere clară, atunci, chiar dacă uneori mai întrebi o dată în circumstanțe speciale, nu voi fi deranjat de calibrul tău slab. Dar dacă cineva se luptă mereu cu Mine în sinea sa, angajându-se în manipulări psihologice și încercând să Mă păcălească, refuzând să-și asume vreo responsabilitate, întrebându-Mă despre tot ce întâmpină și acționând doar după ce îi dau o instrucțiune, ce problemă este aceasta? La exterior, pare să I se supună lui Dumnezeu în toate, dar, de fapt, este viclean. Se gândește că, dacă ceva merge prost când acționează în acest fel, nu va purta nicio responsabilitate; în același timp, îi poate face pe alții să vadă că I se supune lui Dumnezeu în toate. Prin urmare, indiferent ce face, vrea mereu să audă instrucțiuni emise personal de Dumnezeu, ca și cum relația sa cu Dumnezeu ar fi deosebit de apropiată. Nu își dă seama că acest lucru tulbură gândurile lui Dumnezeu, Îi tulbură lucrarea și Îl face să fie scârbit și dezgustat de el. Chiar crede că își face îndatoririle și se consumă pentru Dumnezeu, că se cuvine ca Dumnezeu să-l îndrume în acest fel, că însăși casa lui Dumnezeu trebuie să îi permită să acționeze astfel și că, de asemenea, se cuvine ca a lui Dumnezeu casă să-l răsfețe ca pe un bebeluș. Doar atunci se simte mulțumit în sinea sa și simte că se bucură. Ce fel de gândire este aceasta? Este acesta cineva care urmărește adevărul? Are o astfel de persoană rațiune? (Nu.) Oamenii care înțeleg adevărul acționează cu rațiune. Cel puțin, ei rezolvă singuri problemele pe care sunt capabili să le rezolve și nu Îl bat la cap pe Dumnezeu cu întrebare după întrebare. Chiar dacă nu pot rezolva singuri o problemă, ar trebui să caute și să aibă părtășie cu frații și cu surorile cu care cooperează sau cu oamenii care înțeleg adevărul. În acest fel, pot rezolva problema și pot găsi o cale de practică. O persoană cu rațiune poate face acest lucru; oamenii fără rațiune sunt predispuși să comită nesăbuit fapte rele. Dacă o persoană cu pătrundere în viață înțelege adevărul, îl poate practica și poate pătrunde în adevărul-realitate și are cuvintele lui Dumnezeu ca viață a sa, ar avea ea acest tip de atitudine față de Dumnezeu sau s-ar comporta în acest fel? Ar interacționa cu Dumnezeu în această manieră? (Nu.) Nu ar face-o; asta este sigur. Atunci, ce se întâmplă cu oamenii care acționează în acest fel? În mod clar, nu au avut niciodată pătrundere în viață. Ei fac totul în întregime conform intereselor și intențiilor lor, totuși susțin încontinuu: „Sunt dispus să-I fiu loial lui Dumnezeu, sunt dispus să prestez un serviciu pentru Dumnezeu și sunt dispus să mor pentru Dumnezeu! Atât timp cât sunt dispus, sunt cineva care Îl iubește pe Dumnezeu și sunt cineva care Îi este loial și I se supune lui Dumnezeu!” Sub acest stindard, ei cred că au viață. Cu adevărat nu își cunosc locul în univers! Nu este aceasta o manifestare a lipsei de rațiune? (Ba da.) Dacă cineva are rațiune, ar lua această „disponibilitate” și ar privi-o ca pe viață? (Nu.) De ce nu? (Deoarece vede că încă are multe firi corupte care nu au fost rezolvate și multe adevăruri pe care nu le poate pune în practică și simte că nu se ridică la nivelul cerințelor lui Dumnezeu, el nu crede că are viață.) Cea mai proeminentă caracteristică a unei persoane cu rațiune este că poate reflecta frecvent asupra sa. Când își descoperă problemele, le tratează rațional și ajunge să le înțeleagă și caută adevărul pentru a le rezolva. Doar o astfel de persoană are o adevărată pătrundere în viață. Oamenii care înțeleg adevărul au toți o oarecare cunoaștere adevărată de sine; toți au o evaluare și o apreciere precise ale lor înșiși. Ei știu cu precizie care este calibrul lor, cum este umanitatea lor, cât de mult din cuvintele lui Dumnezeu și din adevărurile-principii au pus în practică și cât de mult mai au de pus în practică. Vor avea aceste considerente și, după ce vor chibzui la ele, vor obține aceste câștiguri. Obținând aceste câștiguri, ei se gândesc: „Disponibilitatea omului în ceea ce privește intenția sa subiectivă nu este viață. A fi pur și simplu dispus este inutil; nu am pus încă adevărul în practică. Încă am corupție și răzvrătire în mine, iar umanitatea mea nu este foarte bună. Vreau mereu să mă compar cu alții și, orice aș face, vreau mereu să acționez unilateral și arbitrar. Nu vreau niciodată să discut despre chestiuni sau să cooperez cu cineva; pur și simplu vreau să am eu ultimul cuvânt. Îi privesc de sus pe toți și nu am considerație pentru nimeni. Acestea nu sunt manifestări ale deținerii umanității și acestea nu sunt manifestări ale practicării adevărului!” Reflectând asupra lor și cunoscându-se pe ei înșiși în comparație cu ale lui Dumnezeu cuvinte și cu mărturiile bazate pe experiență ale fraților și surorilor, ei pot obține aceste rezultate și pot obține aceste câștiguri. Obținând aceste câștiguri, ajung ei la o concluzie despre ceea ce urmăresc și despre diversele lor manifestări? (Da.) La ce concluzie ajung? (Că încă nu sunt cineva care urmărește adevărul.) Ei recunosc că nu sunt cineva care urmărește adevărul, că nu înțeleg adevărul și că încă sunt departe de a se ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Recunosc că, făcându-și datoria, doar au depus puțin efort și încă nu au pus adevărul în practică. Aceasta este concluzia la care ajung. Oare intenția lor de a practica adevărul nu devine atunci mai puternică? (Ba da.) După ce oamenii cu conștiință și rațiune ajung la aceste rezultate prin reflecție, intenția lor de a practica adevărul devine mai puternică. Atunci când se întâmplă ceva, ei chibzuiesc ce gânduri răzvrătite au, ce gânduri și puncte de vedere false au, ce stări corupte și dezvăluiri ale firilor corupte au și cum ar trebui să se răzvrătească împotriva lor și cum ar trebui să le rezolve. După ce vor chibzui la aceste lucruri, vor căuta apoi ce spun cuvintele lui Dumnezeu și cum îi cere Dumnezeu omului să practice și vor căuta adevărurile-principii. Când găsesc adevărurile-principii, intenția lor de a practica adevărul devine și mai puternică. Ei știu care sunt standardele cerute de Dumnezeu și cum ar trebui să practice în termeni specifici. Calea le este clară, iar următorul lor pas este să practice.

Spuneți-Mi, pot oamenii fără raționalitate să reflecteze asupra lor înșiși? (Nu.) Ei nu vor reflecta niciodată asupra lor înșiși; ei cred mereu că, deși au firi corupte, nu le-au dezvăluit niciodată, că au mereu dreptate și sunt mai buni decât toți ceilalți în orice privință și că nu au greșit niciodată și nu au făcut niciodată nimic greșit. De ce sunt capabili să gândească în acest fel? Asta înseamnă să fii lipsit de raționalitate. Oamenii fără raționalitate nu vor reflecta asupra lor înșiși și nu se vor compara cu ale lui Dumnezeu cuvinte. Ei nu se vor compara cu ale lui Dumnezeu cuvinte și nu au o evaluare, o apreciere sau o cunoaștere relativ precise ale lor înșiși, deci au ei intenția de a practica adevărul? Această intenție nu poate apărea în ei. Atunci vor iubi ei adevărul? Vor veni ei înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul? Nu. Ei cred că au făcut tot ceea ce se cuvenea să facă, exact așa cum a spus Pavel: „Am păstrat credința, m-am luptat lupta cea bună.” După ce doar au depus un oarecare efort, trag această concluzie despre ei înșiși și, astfel, nu caută adevărul. Oamenii fără raționalitate se caracterizează în acest fel și nu caută adevărul, deci pot ei să practice adevărul? (Nu.) Chiar dacă urmează ocazional câteva reglementări și fac lucrurile mecanic, iar la exterior pare ca și cum ar practica adevărul, în realitate ei urmează reglementări, totuși încă mai cred că practică adevărul. Nu este aceasta autoamăgire? De ce sunt oamenii atât de înclinați să urmeze reglementări? Pentru că nu se pricep să caute adevărul. Dacă nu caută adevărul, nu au cum să înțeleagă adevărurile-principii și nu au cum să înțeleagă care este calea practicării adevărului. Prin urmare, orice ar face, ei doar urmează câteva reglementări și fac lucrurile mecanic. Urmează în mod clar reglementări, totuși spun că practică adevărul – aceasta este o prefăcătorie, este o înșelăciune și este o bătaie de joc. Tu doar urmezi o reglementare. Este exact ca în cazul lui Pavel: el a suferit mult și a plătit un preț mare în lucrarea și în predicarea sa, totuși doar a făcut lucrurile mecanic și nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu. Adică, în tot ceea ce a făcut, nu a căutat niciodată intențiile lui Dumnezeu, nu a pus niciodată la inimă cuvintele lui Dumnezeu, nu a practicat niciodată conform acestora și a acționat pur și simplu conform propriei voințe. Apoi și-a folosit suferința și consumarea ca pe un capital în baza căruia să ceară o răsplată de la Dumnezeu: „Am isprăvit cursa pe care se cuvenea să o alerg. Dă-mi coroana; dă-mi răsplata!” Cineva l-a întrebat: „Știi cine este Domnul Isus?” El a răspuns: „El este Hristos.” L-a întrebat din nou: „Atunci tu cine ești?” El a răspuns: „Sunt și eu hristos.” Nu i-a fost expusă adevărata față? A avut el vreo manifestare concretă a practicării adevărului? (Nu.) Oamenii care nu reflectează niciodată asupra lor înșiși nu vor ști niciodată să practice adevărul. Ei nu au nicio conștientizare a practicării adevărului și nu vor căuta niciodată adevărul. Ei nu pot găsi calea practicării adevărului, cu atât mai puțin pot înțelege detaliile practicării adevărului. Prin urmare, când încearcă să scrie un articol de mărturie despre experiența de viață, chiar și după ce se străduiesc din răsputeri, nu pot așterne nimic pe hârtie. Ei vor cu disperare să se etaleze și vor cu disperare să demonstreze ce pot face, dar nu reușesc; sunt atât de anxioși încât îi trec transpirațiile, totuși tot nu pot scrie nimic. De ce se întâmplă asta? Nu au practicat niciodată adevărul și nu au trecut niciodată prin procesul de a căuta adevărul și de a-l practica. Sunt aceștia oameni cu pătrundere în viață? (Nu.) Oamenii fără pătrundere în viață au viață? Ei nu au viață. Atunci pe ce se bazează când își fac îndatoririle? (Se bazează pe propria voință și se bazează pe propriile preferințe.) Este corect să spunem că se bazează pe propria voință și pe propriile preferințe, dar tot se simt nedreptățiți și nu acceptă acest lucru. Atunci îl putem spune în felul următor: pe ce se bazează când își fac îndatoririle? Se bazează pur și simplu pe: „Sunt dispus să practic adevărul și să-L mulțumesc pe Dumnezeu; sunt dispus să-I fiu loial lui Dumnezeu; sunt dispus să mă supun adevărului; sunt dispus să merg pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău; sunt dispus să mă pocăiesc și să-mi recunosc greșelile; sunt dispus să urmăresc adevărul și să merg pe calea mântuirii.” În timp ce își fac îndatoririle, se bazează pur și simplu pe astfel de dorințe de genul „sunt dispus”; aceasta este baza pentru ca ei să-și facă datoria conform propriei voințe. Pentru ei, această „disponibilitate” poate ține locul a orice și poate realiza orice, dar pentru Dumnezeu, disponibilitatea lor nu valorează niciun ban. De ce? Dumnezeu îți observă inima și știe că ești dispus să practici adevărul și ești dispus să urmărești adevărul. Dumnezeu așteaptă practica ta și intrarea ta, totuși El nu vede niciodată vreo acțiune concretă sau vreo pătrundere în viață din partea ta. Prin urmare, astfel de oameni nu au viață; acest lucru este cert. Oamenii fără viață au o caracteristică foarte evidentă: ei Îl tratează mereu pe Dumnezeu cu aceeași atitudine cu care ar trata o persoană. Se gândesc mereu cum să se lupte cu Dumnezeu și să uneltească împotriva Lui, speculând mereu despre cum îi privește Dumnezeu și tratându-L mereu pe Dumnezeu ca și cum ar interacționa cu o altă persoană sau cu un superior. Ei nu au o inimă cu frică de Dumnezeu și nu au o atitudine de supunere față de Dumnezeu. Aceasta este cea mai evidentă caracteristică a unor oameni fără viață. În inimile lor, ei speculează mereu despre Dumnezeu: „La ce Te gândești? Ce înseamnă privirea Ta? Care este sensul din spatele tonului Tău și al sunetului vocii Tale? Îmi spui să fac un lucru în acest fel sau în celălalt fel?” Ei nu caută adevărurile-principii; nu au frică de Dumnezeu, ci doar suspiciune, atitudine defensivă și confruntare. O persoană fără viață nu poate ajunge niciodată să aibă frică de Dumnezeu și, astfel, nu are nici măcar cel mai elementar respect față de Dumnezeu întrupat. Se poate să spui mereu „Dumnezeule, Dumnezeule” când te rogi și se poate să sune foarte plăcut. La exterior, se poate să pară că Îl respecți foarte mult pe Dumnezeu întrupat, dar, în realitate, pentru că nu ai pătrundere în viață și nu ai cuvintele lui Dumnezeu ca viață a ta, când strigi „Dumnezeule”, rostești pur și simplu un cuvânt. Nu înseamnă că tu cunoști esența lui Dumnezeu și identitatea Sa sau că Îl tratezi cu adevărat ca pe Dumnezeu. Este doar o formă de adresare, la fel ca termenii pe care îi folosești pentru a te adresa părinților, bunicilor sau oricărui vârstnic. Pentru tine, „Dumnezeu” este doar o formă respectuoasă de adresare, deoarece, în ceea ce te privește, Dumnezeu nu este obiectul închinării tale și nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu. Înțelegeți? (Da.) Doar după ce cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața unei persoane, o inimă cu frică de Dumnezeu va apărea treptat în ea. Ce vă arată această afirmație? O inimă cu frică de Dumnezeu apare deoarece cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața dinlăuntrul unei persoane; nu apare din conștiința și rațiunea unei persoane. Faptul de a avea conștiință și rațiune nu poate produce o inimă cu frică de Dumnezeu. Chiar dacă ești o persoană bună, ești o persoană care respectă regulile și ești o persoană candidă și care își păstrează locul cuvenit, dacă nu ai niciun fel de cunoaștere a lui Dumnezeu sau nu ai avut niciodată pătrundere în viață, atunci cel mult ai doar puțin respect, puțină curtoazie și puțină politețe față de Dumnezeu; acest lucru nu poate fi numit frică. Frica de Dumnezeu a unei persoane apare deoarece cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața sa. Prin urmare, nu te gândi că o simplă „disponibilitate” poate cuprinde totul sau poate ține locul a orice. Pentru Dumnezeu, disponibilitatea ta este lipsită de valoare și are puțină însemnătate. Unii oameni spun: „Nu ai avut Tu părtășie că omul ar trebui să aibă o atitudine de supunere față de Dumnezeu?” Atitudinea ta față de Dumnezeu și intenția ta subiectivă – ceea ce ești dispus să faci – sunt două lucruri diferite. A avea o atitudine de supunere față de Dumnezeu este raționalitatea pe care ar trebui să o deții, în timp ce intenția ta subiectivă și disponibilitatea ta sunt doar o dorință sau o hotărâre de-a ta. Cheia este că trebuie să recunoști clar acest lucru: disponibilitatea ta te-ar putea conduce pe calea mântuirii și, desigur, este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru a-ți permite să pornești pe calea mântuirii, dar a fi dispus să practici adevărul nu înseamnă că l-ai practicat deja, nici nu înseamnă că ai pătruns deja în adevărul-realitate, cu atât mai puțin înseamnă că deții adevărul-realitate sau că ai pătrundere în viață. Adică, dacă rămâi doar la stadiul de a fi dispus să practici adevărul, nu se poate spune că ai deja viață. Deci, când ai cu adevărat pătrundere în viață? Când poți practica adevărul și când te cunoști pe tine însuți și când poți practica în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu – doar asta înseamnă să ai cu adevărat pătrundere în viață. Ai pătrundere în viață pentru că, prin înțelegerea adevărului de către tine, gândurile și punctele tale de vedere, atitudinea ta față de Dumnezeu și firile tale corupte s-au schimbat toate în grade diferite; atitudinea ta față de Dumnezeu și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale au fost îndreptate și nu mai trăiești după firile tale corupte sau după gânduri și puncte de vedere false; în punctele tale de vedere despre oameni și lucruri și în conduita ta personală și în acțiunile tale, ești capabil să iei cuvintele lui Dumnezeu drept bază a ta și să iei adevărul drept criteriu al tău – doar asta înseamnă a avea viață. Aveți voi viață? Doar când deții aceste realități ai viață; fără aceste realități, nu ai viață. Dacă nu ai viață, atunci ce fel de persoană ești? Ești o bestie, ești un diavol și ești cineva care este al Satanei. Pe ce se bazează oamenii care sunt ai Satanei când își fac îndatoririle? Se bazează pe firile lor corupte și se bazează pe dorința lor de binecuvântări. Care este rezultatul final? Ei fac ravagii și comit fapte rele; sunt complet incapabili să practice adevărul, incapabili să urmeze calea lui Dumnezeu și cu atât mai mult incapabili să atingă mântuirea. Acesta este rezultatul.

Tocmai am avut părtășie despre unele manifestări ale oamenilor cărora le lipsește pătrunderea în viață. După ce aud acest lucru, unii oameni spun: „Deci se dovedește că, chiar și după ce am crezut în Dumnezeu în tot acest timp, tot nu avem pătrundere în viață și nu am dobândit adevărul și viața. Atunci, în inima Ta, nu ne placi și Te simți foarte sătul de noi?” Astfel de oameni sunt mereu preocupați de modul în care îi evaluez. Este corect acest lucru? (Nu.) De ce nu este corect? (Dumnezeu are atât de multă părtășie cu noi astăzi, astfel încât să ne putem recunoaște clar starea adevărată și să vedem clar că, până acum, nu am pornit pe calea urmăririi adevărului și că, în realizarea îndatoririlor noastre, suntem încă în stadiul de a munci. Acest lucru ne permite să ne trezim și să ne căim la timp și ne permite să găsim calea corectă pentru practicarea adevărului. Dacă doar ghicim cum ne evaluează și ne privește Dumnezeu, fără să căutăm să înțelegem intențiile Sale minuțioase, aceasta este o manifestare a neurmăririi adevărului și, în cele din urmă, tot nu vom dobândi adevărul.) Indiferent de modul în care te evaluez sau de impresia pe care o am despre tine, aceasta nu este o chestiune pentru care ar trebui să-ți faci griji și nu este centrul preocupării tale. Nu este așa? (Ba da.) Vrei chiar ca Eu să te plac și să am o impresie bună despre tine? Având în vedere performanța voastră, este deja destul de bine dacă reușiți să Mă faceți să nu simt repulsie față de voi. În ceea ce privește faptul dacă vă plac sau nu, despre cine am o impresie bună și pe cine apreciez, Eu am principiile Mele. Aceasta nu este o chestiune pentru care ar trebui să vă faceți griji, nici nu este ceva ce ar trebui să știți. În plus, indiferent de atitudinea Mea față de voi când vorbesc sau de părerile pe care le am despre orice individ, nu voi acționa din impulsivitate sau din sentimente, cu atât mai puțin din emoție; vă voi trata corect. Chiar dacă performanța voastră este foarte slabă, nu deveniți negativi și nu deveniți constrânși. Doar concentrați-vă asupra îndeplinirii datoriei pe care se cuvine să o faceți conform principiilor cerute de casa lui Dumnezeu. În ceea ce privește calea pe care poate porni fiecare dintre voi, aceasta depinde de ceea ce urmăriți și de alegerile voastre. Desigur, din punctul Meu de vedere, sper că fiecare dintre voi poate urmări adevărul și accepta adevărul și poate porni pe calea mântuirii. În special, sper că aceia dintre voi care trudesc și își asumă poveri grele și care fac îndatoriri importante, aceia cu înțelegere spirituală care au un calibru relativ bun și aceia cu umanitate bună vor deveni cu toții oameni care urmăresc adevărul, vor fi capabili să pornească pe calea mântuirii cât mai curând posibil și vor fi capabili să practice adevărul și să dobândească intrare în viață în toate lucrurile. Totuși, dacă nu sunteți dispuși să urmăriți adevărul și să mergeți pe calea mântuirii, nu vă voi forța; nu vă voi constrânge. Aceasta este atitudinea Mea. Când vine vorba de fiecare dintre voi, știu și înțeleg cum este calibrul vostru și cum sunt acțiunile voastre de a urmări și am părerile Mele despre ele. Dar nu voi trage concluzii despre voi acum. Pe ce cale mergeți și cât de departe puteți ajunge depind de propriile voastre alegeri. Casa lui Dumnezeu are principii pentru tratarea oamenilor. Dacă încalci decretele administrative, biserica se va ocupa de tine așa cum ar trebui, conform principiilor. Nu te voi proteja; chiar dacă te apreciez, nu te voi proteja. Chiar dacă ai depus mult efort în trecut și ești cineva care a trudit, și-a asumat poveri grele și a contribuit anterior la un anumit domeniu al lucrării casei lui Dumnezeu, dacă încalci decretele administrative, biserica se va ocupa de tine așa cum ar trebui. Bășicile de pe tălpile tale au apărut din cauza propriului tău parcurs; calea pe care mergi este cea pe care ai ales-o tu însuți. Acestea sunt consecințele alegerii căii greșite. Gestionarea acestor chestiuni este simplă pentru Mine. Am unele interacțiuni cu câțiva indivizi în legătură cu niște treburi generale. Modul în care fac ei lucrurile este destul de respingător și destul de detestabil, dar tot îi pot trata corect. Nu-Mi mai ghiciți încontinuu gândurile. Sunt cel mai scârbit de oamenii care citesc mereu printre rânduri și Îmi urmăresc expresia, întrebând mereu la ce Mă gândesc și speculând mereu dacă îi plac sau nu sau ce impresie am despre ei. Sunt cel mai dezgustat de aceste lucruri. Nu specula niciodată despre gândurile Mele și nu chibzui la modul în care te privesc și te evaluez, ce planuri am pentru tine sau cum Mă voi ocupa de tine. Nu-ți face griji pentru aceste lucruri și nici nu depune efort chibzuind la ele. Cu cât chibzuiești mai mult la ele, cu atât devin mai dezgustat de tine. Indiferent pe care dintre problemele tale o semnalez când am părtășie despre adevăr, nu este pentru a te exclude cu totul, nu este pentru a te ataca, nici nu este pentru a te condamna. Mai degrabă, este pentru a te ajuta să-ți rezolvi problemele, astfel încât să poți înțelege adevărul, să ai o cale de practică și, în cele din urmă, să poți porni pe calea mântuirii. Prin urmare, nu ar trebui să-ți concentrezi mintea asupra cuvintelor pe care le folosesc sau a tonului vocii Mele. Ar trebui să te concentrezi asupra conținutului a ceea ce spun, să te compari cu acesta și să vezi dacă ceea ce spun abordează problema ta și dacă îți poate rezolva problema. Dacă îți adresez câteva cuvinte în plus, dacă te apreciez sau dacă te pun într-o poziție importantă, nu deveni trufaș. Uneori, cuvintele pe care ți le adresez sunt foarte aspre și foarte tăioase, dar, chiar dacă simți că sunt foarte furios, nu trebuie să devii negativ. Nu fac asta pentru a te ataca; Eu doar gestionez chestiunea în mod imparțial și judec problema pe baza meritelor sale. O fac pentru a lua adevărul și a avea părtășie despre el în mod clar și a avea părtășie despre el în mod amănunțit, nu pentru a-ți face zile fripte personal. Am părtășie despre problema ta pentru că implică un aspect al adevărului sau implică un aspect al stării omenirii. Trebuie să avem părtășie despre asta, astfel încât toată lumea să poată dobândi o înțelegere și să învețe o lecție prin această chestiune. Nu-Mi ghici gândurile; dacă o faci, îți concentrezi eforturile în direcția greșită. Înțelegeți? (Da.) Dacă chibzuiești în fiecare zi la ce Mă gândesc, cum te privesc și te evaluez, ce planuri am pentru tine și dacă intenționez să Mă ocup de tine sau să te fac să suferi – dacă te gândești mereu la aceste lucruri, greșești și îți concentrezi eforturile în direcția greșită. Dacă aș vrea să Mă ocup de tine, nu aș avea nevoie să o fac personal; conducătorii și lucrătorii s-ar ocupa de tine direct, conform principiilor. Casa lui Dumnezeu are reguli administrative, iar biserica va urma procedurile conform principiilor și va gestiona chestiunea într-un mod imparțial. Dacă aș vrea să Mă ocup de tine, le-aș spune conducătorilor și lucrătorilor bisericii să aibă părtășie despre adevăr și să rezolve problema pe baza manifestărilor tale, iar apoi i-aș pune să se ocupe de tine conform principiilor; acest lucru ar fi foarte ușor. Prin urmare, nu este nevoie să citești printre rânduri și să-Mi urmărești expresia și, de asemenea, nu este nevoie să cauți indicii în ceea ce spun când Mă asculți, cu atât mai puțin este nevoie să ții cont de tonul vocii Mele. Dacă ai o credință autentică în Dumnezeu, dacă crezi că Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului și dacă crezi că Dumnezeu este sursa adevărului, a căii și a vieții, atunci nu ar trebui să ai aceste speculații despre Mine sau să Mă tratezi în acest fel. Înțelegeți? (Da.) Nu Îmi place să Mă tratezi cu această mentalitate și în acest fel. Este absolut firesc și justificat pentru Mine să-ți înțeleg esența, să-ți înțeleg umanitatea și să-ți înțeleg firile corupte. Dar dacă vrei să înțelegi ce gândesc în inima Mea, cum te privesc și ce plănuiesc să fac cu tine, atunci greșești. Știți unde greșiți? (Ne-am asumat o poziție greșită.) Asta înseamnă a-ți asuma o poziție greșită. Dacă îți asumi o poziție greșită când interacționezi cu Mine, atunci ești în mare pericol. În niciun caz nu ar trebui să mergi pe această cale; dacă o faci, vei fi în pericol.

În credința în Dumnezeu, nu este nevoie să citești printre rânduri și să urmărești expresia lui Dumnezeu, nici nu ar trebui să fii precaut sau suspicios față de El. Știți clar în inimile voastre ce ar trebui să faceți și cum ar trebui să acționați? (Este puțin mai clar acum. Ar trebui să fim deschiși și onești față de Dumnezeu și să depunem efort în cuvintele pe care le exprimă Dumnezeu și în adevărurile despre care are părtășie.) Aceste cuvinte sunt ușor de rostit, dar sunt ele ușor de pus în practică? (Nu.) Când expun și disec stările și problemele unora, dacă vorbesc blând, unii oameni lasă să le intre pe o ureche și să le iasă pe cealaltă; dacă vorbesc mai ferm sau mai aspru, unii oameni se supără și devin negativi, spunând: „Dumnezeu este atât de furios când îmi vorbește. Cu siguranță nu mă mai place și este nemulțumit de mine, deci nu mi-am pierdut orice speranță de mântuire? Dumnezeu nici măcar nu mă mai vrea, deci ce rost are să mai trăiesc? Mai bine aș muri!” Este acesta modul corect de a înțelege acest lucru? (Nu.) Ați gândi în acest fel? (Nu.) Unii oameni au obrazul gros. Indiferent cum sunt expuși sau emondați, nu le pasă. Indiferent ce le spui, nu se simt supărați în inimile lor, gândindu-se: „Poți să spui orice vrei. Dacă nu accept în inima mea, nu poți face nimic. Mă poți emonda, dar atât timp cât nu mă îndepărtezi sau nu mă excluzi, nu voi deveni negativ, nici nu voi deveni slab. Voi continua să fac lucrurile așa cum le făceam înainte. Pur și simplu nu voi practica adevărul. Atât timp cât nu comit fapte rele, ce poți să-mi faci?” Acest lucru este problematic. Dacă ei nici nu acceptă adevărul, nici nu practică adevărul, mai pot atinge mântuirea? (Nu.) Vezi, oamenii sunt lucruri foarte greu de gestionat. Ce îi face greu de gestionat? Într-o privință, au tot felul de gânduri și de puncte de vedere false; în altă privință, dețin ceva fatal – firile lor corupte. Gândurile și punctele de vedere false te fac să ai înțelegeri și priceperi false și să ai atitudini false când vine vorba de anumite lucruri. Pe această bază, îți exprimi, de asemenea, gândurile și punctele de vedere false prin firile tale corupte, mergând din greșeală în greșeală. Nu este acest lucru greu de gestionat? (Ba da.) Punctele tale de vedere și atitudinile tale sunt false în sine, totuși încă te agăți de ele, încă încerci să dai explicații și să te justifici și refuzi să accepți adevărul. Chiar folosești anumite tactici și prezinți tot felul de motive și de scuze pentru a te exonera și a te sustrage de la responsabilitate. Nu înseamnă asta a dezvălui firi corupte în timp ce încă te agăți de punctele tale de vedere false? (Ba da.) A avea firi corupte este deja foarte problematic, totuși încă te agăți de gânduri și de puncte de vedere false. Nu face acest lucru ca problema să fie gravă? Acest lucru expune faptul că ești intransigent în inima ta, scârbit de adevăr, arogant și înșelător și că nu lași puncte vulnerabile în nimic din ceea ce spui. Nu este acesta o satană vie? (Ba da.) Dacă te porți în acest fel, nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Dacă, după ce recunoști acest lucru, poți renunța la gândurile și la punctele tale de vedere false, poți înceta să le folosești pentru a aborda lucrurile, îți poți schimba atitudinea greșită și, conform cuvintelor lui Dumnezeu și în modul în care Dumnezeu îl învață pe om, poți rezolva problemele pe care le întâmpini într-un mod onest și sincer și cu o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci ai pătrundere în viață. Odată ce ai pătrundere în viață, odată ce te-ai răzvrătit împotriva gândurilor și punctelor tale de vedere false, le-ai rezolvat și ai renunțat la ele, și odată ce te-ai răzvrătit împotriva firilor tale satanice, le-ai rezolvat și ai renunțat la ele în procesul tău de a practica adevărul și de a dobândi intrare în viață, ce anume trăiești și dezvălui? Lucruri care se aliniază la adevărurile-principii și se aliniază la cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, ceea ce trăiești este viața adevărului pe care o cere Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Care este cheia pentru a atinge pătrunderea în viață? (Nu este suficient doar să ai dorința și intenția subiectivă de a practica adevărul; trebuie să ai manifestări concrete ale practicării adevărului.) Toată lumea știe și înțelege acest lucru ca doctrină, dar nu este atât de ușor de pus în practică; este dificil. Acest lucru este, într-o anumită măsură, legat de faptul dacă umanitatea unei persoane este bună sau rea. Oamenii cu conștiință și rațiune pot accepta adevărul, așa că le este mai puțin dificil să-l practice; dacă fac un efort, îl pot pune în practică. Oamenii fără conștiință și rațiune nu iubesc adevărul, așa că le este foarte dificil să-l practice; pur și simplu nu pot face acest lucru. Doar cei care pot practica adevărul au pătrundere în viață. Practicând adevărul în mod regulat, ei dobândesc treptat viață. Cei care nu pot practica adevărul se îndepărtează din ce în ce mai mult de pătrunderea în viață și nu pot dobândi viață, nu-i așa? (Ba da.) Acest aspect este o problemă foarte simplă; este o problemă adesea discutată în viețile de zi cu zi ale oamenilor. Se poate ca unii indivizi să aibă o mică înțelegere perceptivă în mintea lor, dar totuși le lipsesc experiența personală și aprecierea acestei probleme. Dacă li se cere să vorbească despre înțelegerea lor, nu o pot explica într-un mod clar și nu o pot explica într-un mod lucid. Având părtășie în acest fel, vă este clar acum? (Da.) Atunci rezumați: Dumnezeu scrutează străfundul inimii omului, așadar de ce îl mai testează El pe om? (Pentru că omul trebuie să experimenteze practic lucrarea lui Dumnezeu, să-și cunoască propriile firi corupte și să dobândească adevărul ca viață a sa prin mediile pe care le pregătește Dumnezeu. Acesta este, de asemenea, un proces în care Dumnezeu ia adevărul și ia cuvintele Sale și le lucrează în om. În acest proces, omul se luptă în mod repetat împotriva firilor sale corupte, își neagă în mod repetat gândurile și punctele de vedere eronate și devine treptat capabil să se răzvrătească împotriva trupului și să practice cuvintele lui Dumnezeu; în cele din urmă, el poate practica adevărul și îl poate dobândi.) Acest proces a fost explicat clar. Înțelegeți cu toții? (Da.) Pusă în acest fel, întrebarea pare foarte simplă. Explicația în cuvinte poate părea simplă, dar există multe detalii implicate de punerea ei în practică. Așa funcționează în teorie, după cum este expusă în cuvinte. Practic, despre această întrebare s-a avut acum părtășie în mod clar: testarea omului de către Dumnezeu este un proces prin care Dumnezeu ia cuvintele Sale și le lucrează în om, astfel încât acele cuvinte să devină viața omului; este un mod în care lucrează Dumnezeu și este, de asemenea, un proces pe care omul trebuie să-l experimenteze pentru a atinge mântuirea. Aici se încheie părtășia noastră pe acest subiect.

Permiteți-Mi să vă povestesc despre cum s-a comportat cineva, iar voi puteți asculta și vedea care a fost problema. În acea iarnă a nins, iar Eu le-am spus oamenilor că ar trebui să se ducă să curețe zăpada. Cineva a întrebat dacă ar trebui curățată de oameni sau cu un utilaj. Eu am zis: „Dacă zăpada este prea groasă, folosiți un utilaj; dacă oamenii reușesc să o curețe, atunci nu folosiți un utilaj.” Deși nu i-am spus cât de groasă trebuia să fie zăpada pentru ca folosirea unui utilaj să fie necesară sau în ce circumstanțe ar trebui să o curețe oamenii, i-am spus principiul. Dar el pur și simplu nu a putut să-l înțeleagă și efectiv nu a știut cum să curețe zăpada. Spuneți-Mi, nu au fost cuvintele Mele ușor de înțeles? Dacă vi s-ar cere să puneți acest lucru în aplicare, cum ați face-o? (Mai întâi, m-aș uita cât de groasă este zăpada acumulată și aș decide pe baza situației concrete.) În unele locuri, zăpada acumulată avea un metru grosime, în timp ce în altele avea doar 12 centimetri. Tu ce ai face? (Dacă zăpada ar avea sub 12 centimetri grosime în majoritatea locurilor, atunci oamenii ar trebui să o curețe, iar un utilaj ar putea fi folosit pentru a curăța cele câteva locuri izolate.) Ce părere aveți despre acest principiu? (Este adecvat.) Unii oameni nu știu cum să pună în aplicare nici măcar un lucru atât de simplu ca acesta. Ce înseamnă să nu știi cum să-l pui în aplicare? Înseamnă să nu știi nici măcar cum să gestionezi situațiile obișnuite. Când zăpada avea trei centimetri grosime, el a întrebat: „Ar trebui să ieșim și să curățăm zăpada? Ar trebui să o curețe oamenii sau ar trebui să folosim un utilaj?” Eu am zis: „Puteți curăța zăpada doar după ce se oprește ninsoarea. Dacă zăpada devine prea groasă pentru ca oamenii să o curețe, folosiți un utilaj pentru a vă ocupa de ea. Acesta este principiul.” El a zis că a înțeles. Când zăpada a ajuns la cinci centimetri grosime, a venit din nou să întrebe dacă ar trebui curățată, iar Eu am repetat principiul încă o dată. Când zăpada a ajuns la optsprezece centimetri grosime, a venit să întrebe din nou. Spuneți-Mi, are această persoană vreun calibru? (Nu.) Am enunțat principiul de mai multe ori, totuși ea nu a putut să-l înțeleagă și a întrebat în mod repetat ce ar trebui făcut. Nu a putut să-și dea seama când ar trebui curățată zăpada, în ce circumstanțe ar trebui să o curețe oamenii sau în ce circumstanțe ar trebui folosit un utilaj. Cât de slab trebuie să fie calibrul ei? Cât de multe ar mai trebui să i se spună când i se rânduiește o lucrare unei astfel de persoane, înainte ca ea să poată înțelege? O astfel de persoană nu poate vedea nimic clar. Așadar, care a fost problema cu acest comportament al său? A înțeles ea ce am spus Eu? (Nu a înțeles; ea urma reglementări.) Dacă urma reglementări, ar fi trebuit să se grăbească să curețe zăpada. Indiferent dacă ar fi rânduit ca oamenii să o curețe sau ar fi pus să fie curățată cu utilajul, ar fi trebuit cel puțin să se țină de una sau de cealaltă. Dar s-a ținut ea de vreuna dintre ele? Nu s-a dus să curețe zăpada; doar a întrebat în mod repetat dacă ar trebui curățată și dacă ar trebui să o curețe oamenii sau ar trebui folosit un utilaj. De ce a continuat să întrebe în loc să facă ceva? (De fapt, voia să folosească un utilaj pentru a o curăța, dar nu voia să ia decizia ea însăși; doar aștepta ca Dumnezeu să dea ordinul.) Aștepta ca Eu să dau ordinul. A arătat această atitudine a sa vreo intenție de a se supune? (Nu.) Mai întâi, haideți să vedem dacă a putut înțelege principiul pe care l-am enunțat Eu. A înțeles ea ce am spus? (Nu.) Nu a înțeles. Voia doar ca Eu să-i spun direct ce să facă, ce să nu facă și cum să facă. Acelea erau singurele tipuri de cuvinte pe care le putea înțelege; pur și simplu, nu putea înțelege principiile. După ce a auzit principiul, a fost complet nedumerită, ca și cum ar fi citit o carte cerească fără cuvinte, și a simțit că totul era un mister. Nu a putut înțelege principiul și nu a știut ce să facă, așadar, când a venit vorba de a se ocupa de zăpada acumulată, tot ce a știut să facă a fost să continue să întrebe dacă ar trebui să o curețe oamenii sau ar trebui folosit un utilaj. Spuneți-Mi, a avea de-a face cu acest gen de persoană nu vă face să vă simțiți inconfortabil și supărați? (Ba da, mă supără și mă obosește foarte tare.) Cum este să ai de-a face cu o astfel de persoană? Descrieți. (Este un pic ca și cum ai vorbi la pereți; indiferent ce spui, nu înțelege.) A vorbi cu acest gen de persoană nu este ca și cum ai avea de-a face cu un copil de trei până la cinci ani? Nu este ca și cum ai vorbi cu o fiară? (Ba da.) Spuneți-Mi, așadar, este epuizant să ai de-a face cu acest gen de persoană? Vă înfurie? (Da, mă înfurie.) A avea de-a face cu acest gen de persoană este atât exasperant, cât și epuizant. Așadar, cum ar trebui gestionat acest gen de persoană? Pur și simplu trimiteți-o de acolo imediat și terminați cu asta. Folosiți pe oricine poate înțelege acest principiu și, după ce îl aude, poate să practice și să îndeplinească sarcina conform acestui principiu și poate rezolva problema. A-i spune orice cuiva care nu poate înțelege principiul este inutil. Indiferent cum explici tu, tot nu va înțelege și te va bate la cap cu întrebări nesfârșite, exact ca un neghiob. Chiar crede că să pună întrebări în acest fel este foarte rezonabil, gândindu-se: „Uite, nu fac eu această lucrare într-un mod foarte specific și foarte meticulos? Când zăpada avea trei centimetri grosime, m-am grăbit să întreb dacă ar trebui curățată, iar când a ajuns la cinci centimetri, nu am îndrăznit să întârzii și m-am grăbit să întreb din nou. Vezi, nu acționez nesăbuit. Nu am eu supunere și loialitate? Nu sunt eu responsabil? Pun întrebări cu promptitudine și ofer feedback la timp, fără să întârzii lucrurile câtuși de puțin!” Nu este destul de impresionat de el însuși? (Ba da.) Dacă tu îl trimiți de acolo, ce va gândi? Se va simți chiar nedreptățit, gândindu-se: „M-am îngrijorat atât de mult și am alergat de colo-colo atât de mult pentru această chestiune! Mi-a fost ușor? Cum aș putea fi trimis de aici în cele din urmă?” Ar accepta el acest lucru în inima lui? (Nu.) Calibrul acestui gen de persoană este prea slab. Să nu mai vorbim de faptul că adevărurile-principii îl depășesc; chiar și principiile pentru realizarea unei sarcini obișnuite sunt de neînțeles pentru el și îl depășesc. Nu are coeficientul de inteligență al unei persoane normale, așadar cum ar putea fi adevărul la îndemâna sa? A-l trimite de acolo este, de fapt, în concordanță cu principiile, dar el nu înțelege acest lucru și chiar se simte nedreptățit și jignit. Acest gen de persoană nu poate pricepe principiile nici măcar în chestiuni minore, așadar sunt chestiunile majore, chestiunile care implică adevărul, la îndemâna sa? (Nu.) Cu atât mai puțin. Așadar, în cazul unor oameni care nu pot înțelege adevărul, adevărurile-principii îi depășesc. Pot astfel de oameni să pună adevărul în practică? (Nu.) Unii oameni spun: „Potrivit celor spuse de Tine, din moment ce acest gen de persoană nu poate pune adevărul în practică, nu înseamnă asta că nu poate atinge mântuirea?” Așa stau lucrurile? Ce ar trebui să faci dacă adevărurile-principii te depășesc? Există o modalitate simplă care îți va permite să-ți realizezi datoria până la capăt. Dacă adevărurile-principii te depășesc, atunci respectă o reglementare: în realizarea datoriei tale, trebuie să ai o inimă adevărată și sinceră, să te bazezi pe conștiința și pe rațiunea ta pentru a face ceea ce poți cât de bine poți și, categoric, nu trebuie să umbli cu șiretlicuri. Având în vedere că al tău calibru este deja foarte slab și că nu ai capacitatea de a înțelege adevărul, dacă, în realizarea datoriei tale, tot nu ai deloc o inimă adevărată și tot umbli cu șiretlicuri, nu este aceasta o natură diavolească? O astfel de persoană este terminată. Așadar, ce înseamnă să ai o inimă adevărată în realizarea datoriei tale? Înseamnă să faci atât cât ești capabil. Luați curățarea zăpezii, de exemplu. Conform principiului indicat, oamenii ar trebui să o curețe dacă pot și să folosească un utilaj dacă nu pot. Dacă vezi că au căzut trei centimetri de zăpadă și nu știi dacă ar trebui curățată manual sau cu utilajul, poți începe să o cureți mai întâi și să folosești un utilaj doar dacă chiar nu te poți descurca manual. Deși nu știi dacă să faci acest lucru este corect, îl faci din răsputeri, fără să fii alunecos sau să te sustragi. Chiar dacă efortul pe care îl depui se dovedește inutil, cel puțin, inima ta este sinceră înaintea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu vede că ai o inimă sinceră și că nu ai fost alunecos sau nu te-ai sustras și nu ai umblat cu șiretlicuri față de El, Dumnezeu va accepta comportamentul tău bun. Dar dacă ești alunecos și te sustragi și umbli cu șiretlicuri față de Dumnezeu, Dumnezeu te va detesta și, dacă nu te căiești, Dumnezeu te va condamna și te va elimina. Care sunt câteva manifestări ale umblatului cu șiretlicuri față de Dumnezeu? Te gândești în sinea ta: „Nu înțeleg principiul care tocmai a fost indicat. Au căzut trei centimetri de zăpadă, așadar ar trebui curățată manual sau ar trebui folosit un utilaj? Dacă nu ar trebui curățată manual și eu fac exact asta, nu va însemna asta depunerea unui efort suplimentar? Dacă folosesc un utilaj, atunci ce se întâmplă dacă zăpada nu este groasă și ar trebui curățată manual, dar eu folosesc un utilaj – nu aș fi învinovățit pentru folosirea nesăbuită a utilajului și pentru irosirea combustibilului? Categoric nu pot acționa nesăbuit. Dacă o fac, nu numai că tot efortul meu ar putea fi irosit, dar voi fi și învinovățit. Aș putea fi chiar emondat și pus să compensez pierderile. Trebuie să obțin un răspuns clar înainte de a acționa.” Ai acest gen de uneltire în minte. Cum se numește asta? (Înșelătorie.) Asta înseamnă a umbla cu șiretlicuri. Când acea persoană a umblat cu șiretlicuri în acest fel, la exterior poate că a părut supusă și s-a prefăcut că a căutat și că nu a acționat nesăbuit, dar, de fapt, a avut motive ascunse. Oamenii nu și-au putut da seama, dar Dumnezeu văzuse de mult că această persoană nu era candidă. Nu voia să lucreze, așadar găsea mereu scuze pentru a pune întrebări. A folosit o formă de comportament bun ca deghizare pentru a-și ascunde propria intenție. Când cineva umblă cu șiretlicuri și se angajează în înșelătorie în acest fel, acest lucru constituie o fărădelege în ochii lui Dumnezeu. Înțelegeți? (Da, înțelegem.) Atunci, vă este clar cum ar trebui să practicați acum? Deși nu înțelegi adevărurile-principii, nu ar trebui să umbli cu șiretlicuri față de Dumnezeu. Ar trebui să spui: „Gândirea mea este confuză, calibrul meu este slab, iar adevărurile-principii mă depășesc. Așadar, voi face ceva practic: voi depune un pic mai mult efort și voi face un pic mai mult eu însumi. Când voi fi obosit, mă voi odihni o vreme și apoi voi continua să lucrez.” Chiar dacă, în cele din urmă, cineva se plânge că efortul pe care l-ai depus a fost inutil și în zadar, Dumnezeu va vedea că inima ta este adevărată și onestă. Dumnezeu te va recunoaște și nu vei fi comis o fărădelege. Este acest lucru ușor de realizat? (Da, este.) Acesta este cel mai simplu principiu de practică. Deși este simplu, îngrijorarea este că s-ar putea să nu reușești să-l urmezi. Cei care înțeleg adevărul au modalități de a rezolva orice întâmpină și au principii pentru modul în care să trateze fiecare gen de persoană: în tratarea oamenilor nesăbuiți, au principii pentru modul în care să trateze astfel de oameni, iar în tratarea oamenilor răi, au principii pentru modul în care să trateze astfel de oameni. Dacă înțelegi adevărul, dar nu îl practici și, în schimb, umbli cu șiretlicuri, acest lucru constituie o fărădelege. Dacă ai o inimă adevărată și, odată ce înțelegi un principiu, îl poți pune în practică în consecință, fără să comiți o fărădelege înaintea lui Dumnezeu, atunci ceea ce faci va fi acceptat de Dumnezeu. Care este punctul-cheie aici? (A nu umbla cu șiretlicuri și a practica mai întâi conform cu ceea ce putem înțelege.) Nu umbla cu șiretlicuri; ai o inimă adevărată față de Dumnezeu. Ai o inimă adevărată față de lucrarea, sarcinile și misiunea pe care ți le dă Dumnezeu. Practică oricât de mult înțelegi. Chiar dacă nu înțelegi, tot te poți ține de sensul de bază al cuvintelor lui Dumnezeu; chiar dacă urmezi reglementări, tot trebuie să te ții de el. Corect? (Da.) Care este principiul aici? Care este standardul cerut de Dumnezeu pentru om? Cerințele lui Dumnezeu pentru om nu sunt mari; adică, trebuie să ai o inimă adevărată. Deși Dumnezeu este dezgustat de oamenii care nu înțeleg principiile și care sunt de un calibru slab și astfel de oameni nu Îi plac, dacă ai o inimă adevărată, Dumnezeu tot te va accepta și te va trata corect. Dacă nu ai o inimă adevărată și umbli mereu cu șiretlicuri față de Dumnezeu, atunci, indiferent cât de bun este calibrul tău sau cât de mare este înțelegerea ta, Dumnezeu te va detesta la fel de mult și va înregistra fărădelegile pe care le comiți. Înțelegeți? (Da, înțelegem.) Toate acestea sunt lucruri întâlnite frecvent în viața de zi cu zi. Ar trebui să aveți acum o cale pentru modul în care să priviți astfel de lucruri, nu-i așa? (Așa e.) Ne vom încheia aici părtășia despre acest aspect.

Anterior, am avut destul de multă părtășie despre noțiunile și închipuirile cu privire la Dumnezeu întrupat. Am avut, de asemenea, o părtășie amplă despre cum să renunțăm la noțiunile și închipuirile cu privire la Dumnezeu întrupat și cum să le rezolvăm. Pornind de la acest conținut, vom încheia având părtășie despre cum să ajungem la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Desigur, în stadiul actual, acest lucru se referă la a avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat. Este ușor să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? (Nu, nu este ușor.) În limitele a ceea ce puteți înțelege, ce trebuie să dețină cineva, cel puțin, pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? Ce trebuie să dețină în ceea ce privește calibrul, umanitatea, ceea ce urmărește, calea pe care merge și așa mai departe, pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? (În ceea ce privește calibrul, trebuie să aibă capacitate de înțelegere; în ceea ce privește umanitatea, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune; și trebuie, de asemenea, să poată înțelege unele adevăruri. Doar atunci poate ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu.) (Pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu, în primul rând, trebuie să aibă o inimă adevărată și să fie sincer față de Dumnezeu. Pe de altă parte, trebuie să aibă calibru și trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și cerințele Sale pentru om. Un alt aspect este că părerile sale despre lucruri și perspectivele din spatele a ceea ce urmărește trebuie să devină compatibile cu ale lui Dumnezeu. Doar atunci va fi ușor să ajungă la o înțelegere tacită cu Dumnezeu.) Mai este și altceva? (Mă pot gândi la un aspect: deoarece Dumnezeu este foarte sincer când le vorbește oamenilor, dacă oamenii doresc să aibă o înțelegere tacită cu Dumnezeu, ei trebuie să aibă și o atitudine sinceră.) Și acesta este un aspect; cel puțin, este un punct de vedere. Cum să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu este un subiect foarte vast. Este, de asemenea, un subiect foarte profund. A avea părtășie cu voi despre acest conținut este ca și cum ai preda cursuri universitare unor copii de grădiniță. Judecând după înțelegerea pe care tocmai ați împărtășit-o, mulți dintre voi nu au absolut nicio idee despre acest aspect. Acest lucru confirmă și mai mult cât de mari sunt lipsurile voastre: nu înțelegeți acest aspect al adevărului, nu v-ați gândit niciodată la acest subiect, iar acest subiect vă depășește. Cum să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu este subiectul final referitor la renunțarea la noțiunile și închipuirile cu privire la Dumnezeu întrupat. Acesta este un subiect foarte important. Este un obiectiv pe care cineva îl poate atinge în cele din urmă urmându-L pe Dumnezeu întrupat și este, de asemenea, o exprimare a vieții-esență pe care o poate trăi cineva atunci când crede în Dumnezeu și dobândește adevărul ca viață a sa. Renunțarea la noțiunile și închipuirile proprii cu privire la Dumnezeu întrupat nu este doar o chestiune de a nu avea noțiuni despre Dumnezeu. Acest aspect al adevărului implică multe noțiuni și închipuiri cu privire la Dumnezeu întrupat și implică, de asemenea, diversele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu întrupat, diversele lor înțelegeri în privința Lui și diversele lor moduri de a practica în felul în care Îl tratează. Cel mai bun rezultat care poate fi obținut în cele din urmă prin practicarea acestui aspect al renunțării la noțiunile și închipuirile cu privire la Dumnezeu întrupat este ca oamenii să aibă o înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat. Acest „a avea o înțelegere tacită” este un mod uman de a vorbi; în cuvintele pe care le folosim adesea, înseamnă a fi în acord cu Dumnezeu și a fi compatibil cu Dumnezeu. Dar, având în vedere statura omului, având în vedere atributele omului și având în vedere esența omului și judecând după fiecare aspect al mediului său de proveniență și al condițiilor sale, este, de fapt, absolut imposibil ca omul să ajungă în punctul de a fi în acord cu Dumnezeu sau în punctul de a fi compatibil cu Dumnezeu. Folosirea expresiei „a fi compatibil cu Dumnezeu” ar fi, prin urmare, oarecum nerealistă și oarecum lipsită de substanță și neobiectivă. Așadar, M-am gândit cu atenție la acest lucru și am găsit că termenul „înțelegere tacită” este mai obiectiv și mai adecvat și că poate fi considerat relativ potrivit. Nu este așa? (Ba da.) Renunțarea la noțiunile și închipuirile cu privire la Dumnezeu întrupat nu îți cere, în cele din urmă, să devii compatibil cu Dumnezeu. Deoarece viața omului și cea a lui Dumnezeu diferă în esență și din cauza problemelor omului în toate privințele, omul nu are cum să devină compatibil cu Dumnezeu. Se cere un singur lucru: trebuie să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Ce înseamnă această înțelegere tacită? Înseamnă că, ori de câte ori apare ceva, poți să fii de aceeași părere cu Dumnezeu, poți să împărtășești aceleași gânduri și păreri și poți să folosești aceleași standarde care se aliniază la adevărurile-principii pentru a privi, a înțelege și a gestiona orice persoană, eveniment sau lucru. Asta este ceea ce se numește o înțelegere tacită. Mai simplu spus, o înțelegere tacită înseamnă a ști ce gândește celălalt fără ca vreunul dintre voi să vorbească și a avea aceeași părere despre același lucru, fără să fie nevoie să comunicați în cuvinte. Care este un alt mod de a descrie o înțelegere tacită? (A fi pe aceeași lungime de undă.) Corect, a fi pe aceeași lungime de undă. Chiar dacă cei doi nu trăiesc în aceeași regiune sau în același spațiu, deoarece au aceleași gânduri și păreri și au aceeași poziție și aceeași perspectivă și au, de asemenea, aceeași atitudine față de tot, fără să fie nevoie să comunice și fără să fie nevoie să schimbe vreun cuvânt, ei pot ajunge la aceleași metode și căi de gestionare a oricărei probleme și, de asemenea, pot ajunge să aibă aceleași obiective și scopuri în gestionarea acesteia. Asta este ceea ce se numește o înțelegere tacită; este precum ceea ce oamenii numesc a fi pe aceeași lungime de undă. Dacă cineva poate fi pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu, aceasta se numește o înțelegere tacită. Ce trebuie să dețină cineva pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu – sau cel puțin, cu Dumnezeu întrupat? Voi tocmai ați spus unele lucruri. Unii dintre voi au vorbit mai cu acuratețe, în timp ce alții nu au nimerit-o prea bine. Cei care au vorbit cu acuratețe au speranța de a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu.

Ce condiții trebuie să dețină cineva pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? În primul rând, trebuie să aibă credință autentică. Este acest lucru important? (Da.) Mai exact, credința autentică înseamnă a avea încredere autentică în Dumnezeu. Adică, tu recunoști că El este Creatorul, crezi că El poate deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și înțelegi care este atitudinea Lui față de omenire și care este atitudinea Lui față de toate evenimentele și lucrurile. Ai un oarecare simț și o oarecare cunoaștere în inima ta despre ceea ce spune și face El, despre esența Lui, identitatea Lui, atotputernicia Lui, puterea Lui, autoritatea Lui și așa mai departe. Asta este credința autentică. Această credință autentică se referă la încredere. Totuși, această încredere nu este doar o chestiune de a recunoaște verbal că Dumnezeu întrupat este Creatorul și că El este Dumnezeu; nu este doar a-I recunoaște și a-I accepta identitatea, statutul și esența. Mai degrabă, înseamnă a avea o înțelegere și o cunoaștere de bază sau aprofundate ale identității, statutului și esenței Sale. Asta este credința autentică. Doar după ce ai o înțelegere, o cunoaștere și o experiență autentice și de bază poți avea încredere autentică în Creator. Aceasta este o condiție pe care trebuie să o dețină cineva pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Pe de altă parte, trebuie să aibă o inimă adevărată. A avea o inimă adevărată înseamnă că inima ta față de Dumnezeu este autentică. Tu nu crezi în Dumnezeu și nu-L urmezi pe Dumnezeu într-un mod confuz, nici nu îți bați joc, pur și simplu. Credința ta în Dumnezeu și faptul că Îl urmezi pe Dumnezeu nu sunt precum modul în care ai trata o persoană obișnuită; de asemenea, nu sunt o credință religioasă, nu sunt un ritual, nu sunt un act de a aduce omagiu, cu atât mai puțin sunt un act de venerație. Mai degrabă, ai o inimă adevărată. A avea o inimă adevărată înseamnă că, cel puțin, trebuie să fii capabil să-I oferi lui Dumnezeu tot ce ai; cel puțin, trebuie să fii pregătit să faci acest lucru. Dacă Dumnezeu îți spune să mori, te gândești la asta: „Dumnezeu mi-a spus să mor, așadar mă voi duce și voi muri. Chiar dacă nu sunt dispus în inima mea, tot trebuie să mă ofer lui Dumnezeu.” Trebuie să ai acest gen de inimă adevărată. În plus, indiferent ce îți cere Dumnezeu, ce îți cere să oferi sau ce îți spune să faci, te poți supune Lui și nu te târguiești cu El; atitudinea ta față de Dumnezeu este serioasă și sinceră. Chiar dacă ai firi corupte și chiar dacă încă ai multe noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, cel puțin, această inimă a ta este adevărată și ești sincer față de Dumnezeu. A avea o inimă adevărată față de Dumnezeu este a doua condiție pe care trebuie să o dețină cineva pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu.

Dacă cineva dorește să ajungă la o înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat, după ce deține cele două condiții – credință autentică și o inimă adevărată – a treia condiție pe care trebuie să o dețină este atenția. Cuvântul „atenție” este un pic abstract; ce înseamnă a fi atent? Înseamnă că ceea ce vrea Dumnezeu să spună și ceea ce vrea Dumnezeu să facă, ceea ce Îl neliniștește și Îl îngrijorează pe Dumnezeu și ceea ce Îl face fericit pe Dumnezeu – toate acestea pot să-ți atingă inima și pot să-ți afecteze starea de spirit și emoțiile. Te poți gândi la ceea ce Se gândește Dumnezeu și poți fi neliniștit de ceea ce Îl neliniștește pe Dumnezeu; asta se numește a fi atent. A fi atent înseamnă că, atunci când vezi sensul a ceea ce spune Dumnezeu și vezi fiecare mișcare a lui Dumnezeu, poți înțelege inima lui Dumnezeu și poți coopera pozitiv și proactiv cu Dumnezeu, poți face tot ce poți și poți îndeplini datoria pe care ar trebui să o faci, mulțumind și mângâind inima lui Dumnezeu. Asta înseamnă a fi atent. De asemenea, în ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu, le poți accepta și te poți supune lor, mulțumindu-L astfel pe Dumnezeu; ai dorința de a respecta voia lui Dumnezeu și poți coopera proactiv. Asta se numește a fi atent. De exemplu, când citești cuvintele lui Dumnezeu: „Cine poate să-Mi hrănească oile? Cine este Petru al Meu? Cine este cel care Îmi respectă voia?”, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu te vor atinge. După ce auzi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, poți simți neliniștea Lui și mâhnirea Lui; inima ta va fi sensibilizată și vei pune la inimă cuvintele lui Dumnezeu și vei chibzui la ele. Ori de câte ori vezi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, vei fi emoționat; aceste cuvinte ale lui Dumnezeu vor ocupa un loc în inima ta și vei avea dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu, satisfăcându-I intențiile și aducându-I mângâiere. Înseamnă asta a fi atent? (Da.) De exemplu, Dumnezeu spune: „Vreau să câștig un grup de oameni pe pământ care sunt în conformitate cu intențiile Mele.” Tu chibzuiești în inima ta: „Dumnezeu vrea să câștige un grup de oameni pe pământ care sunt în conformitate cu intențiile Sale. Cum face Dumnezeu acest lucru? Prin ce mijloace va fi înfăptuit? Cum ar trebui să cooperez astfel încât să-L mulțumesc pe Dumnezeu?” Asta se numește a fi atent. Trebuie să-ți fie clar în inimă cum ar trebui să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru a deveni o persoană care este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și cum ar trebui să urmărești adevărul și cum ar trebui să practici adevărul pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu și a ajunge să fii în conformitate cu intențiile Sale. Dacă ai astfel de gânduri, vei fi dispus să cooperezi proactiv cu Dumnezeu. Asta se numește a fi atent. Aceasta este o atitudine și este, de asemenea, o alegere privind modul în care cineva se poartă. Asta este atenția. Este la fel ca atunci când oamenii își cinstesc părinții – când părinții lor au dificultăți, ei sunt dispuși să ajute; când văd că părinții lor au o sănătate precară, devin neliniștiți în inimile lor și încearcă prin toate mijloacele posibile să obțină tratament medical și îngrijiri de sănătate pentru părinții lor, astfel încât aceștia să-și poată recăpăta sănătatea cât mai curând posibil și boala și durerea lor să poată fi atenuate. Aceasta este o manifestare a cinstirii părinților. Adică, dacă nu ești conștient de dificultățile, boala și durerea părinților tăi, asta este una; odată ce știi despre ele, vei fi deosebit de îngrijorat și deosebit de atent și vei face tot posibilul pentru a reduce suferința părinților tăi. Asta se numește a fi atent. Atunci cum rămâne cu modul în care Îl tratezi pe Dumnezeu? Cerințele lui Dumnezeu pentru om nu sunt mari. Copiii pot fi atenți cu părinții lor, așadar și omul poate fi atent față de Dumnezeu. Înțelegeți acum acest aspect al faptului de a fi atent față de Dumnezeu? (Înțelegem.)

Dacă cineva dorește să ajungă la o înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat, a patra condiție pe care trebuie să o dețină este că trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Dacă vrei să fii atent cu inima lui Dumnezeu, vrei să-L mulțumești, vrei ca dorințele Lui să fie îndeplinite și vrei ca El să primească mângâiere, atunci trebuie să chibzuiești: „Care sunt intențiile lui Dumnezeu? Ce vrea Dumnezeu să facă? Ce vrea Dumnezeu? Ce Îl neliniștește pe Dumnezeu? Ce Îl îngrijorează? Ce Îl întristează? Ce Îi provoacă durere? Pentru ce plătește Dumnezeu un preț? Care este standardul cerut de Dumnezeu? Care sunt cerințele lui Dumnezeu? Ce a exprimat Dumnezeu? Ce i-a spus Dumnezeu omenirii?” Dacă vrei să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi care sunt intențiile Sale. Pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu, trebuie să cauți și să chibzuiești frecvent în diversele lucruri pe care le întâmpini. Indiferent dacă ești conducător sau lucrător, supraveghetor al unui element al lucrării sau un credincios obișnuit, trebuie să cauți, în diversele persoane, evenimente și lucruri pe care le întâlnești, care sunt intențiile lui Dumnezeu și care este standardul cerut de El. Trebuie să le contempli neobosit și să le cauți și să chibzuiești la ele fără să fii limitat de vreo formă. În cele din urmă, odată ce înțelegi intențiile lui Dumnezeu și standardul cerut de El, îți va fi ușor să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu și vei deține condițiile de bază. Așadar, spuneți-Mi, ce condiții de bază ar trebui să dețină cineva pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? (Ar trebui să dețină condiții în patru domenii: în primul rând, credință autentică în Dumnezeu; în al doilea rând, o inimă adevărată față de Dumnezeu; în al treilea rând, atenție față de Dumnezeu; și în al patrulea rând, o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu.) Vi le amintiți? Acestea sunt cele patru? (Da.) Niciuna dintre aceste patru condiții nu poate lipsi; odată ce îndeplinești aceste patru condiții, poți avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Fiecare pare foarte simplă, dar, de fapt, atingerea ei nu este ușoară. Așadar, pe care dintre aceste patru condiții le dețineți voi? (Strict vorbind, nu am atins încă niciuna dintre ele.) Strict vorbind, nu dețineți niciuna dintre ele. Dacă nu o spunem atât de strict, majoritatea oamenilor au un pic de inimă adevărată față de Dumnezeu. Este adecvat să spunem acest lucru? (Este adecvat.) În ceea ce privește celelalte trei condiții – încrederea autentică, atenția față de Dumnezeu și o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu – oamenii nu le dețin câtuși de puțin, nu-i așa? (Așa e.) Indiferent dacă le dețineți sau nu, trebuie să tindeți spre aceste aspecte și să ajungeți cât de departe puteți. Dacă ai făcut tot posibilul, atunci, indiferent de nivelul la care poți ajunge în cele din urmă, cel puțin vei avea conștiința împăcată și vei fi procedat corect față de tine însuți. Dar dacă nu te străduiești să progresezi și, în cele din urmă, rămâi cu regrete, atunci nu poți decât să te bați cu pumnul peste piept și să te învinovățești. Indiferent dacă te poți ridica la înălțimea acestor patru condiții și indiferent de nivelul la care poți ajunge, cel puțin trebuie să te străduiești să progresezi. Acest lucru se datorează faptului că standardul a fost acum coborât și s-a făcut deja un pas înapoi. Nu ți se cere să fii compatibil cu Dumnezeu. Standardul de a fi compatibil cu Dumnezeu este foarte înalt și nu te poți ridica la înălțimea lui. Acum ți se cere doar să ajungi la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Ar trebui să faci tot posibilul pentru a te strădui să progresezi spre acest lucru – nu renunța – și, în cele din urmă, să ajungi să ai încredere autentică în Dumnezeu, să ai o inimă adevărată față de Dumnezeu, să fii atent față de Dumnezeu și să fii capabil să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Procesul de îndeplinire a acestor patru condiții este, de asemenea, procesul de a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Desigur, odată ce îndeplinești pe deplin aceste patru condiții, vei avea o înțelegere tacită completă cu Dumnezeu.

Am terminat de avut părtășie despre aceste patru condiții pe care cineva ar trebui să le dețină pentru a ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Conform practicii obișnuite, nu ar trebui să dăm câteva exemple? Acesta este lucrul care vă place cel mai mult să-l auziți și este, de asemenea, o cale și o metodă necesare prin care ajungeți să înțelegeți diversele adevăruri. Oferirea câtorva exemple pozitive și negative vă va permite să înțelegeți adevărul despre a avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu și principiile de practică în această privință. În opinia voastră, printre oamenii din jurul vostru sau oamenii despre care știți, există cineva care a îndeplinit deja aceste patru condiții – adică, cineva care a ajuns deja la o înțelegere tacită cu Dumnezeu? Cel puțin, în ochii voștri, această persoană are o înțelegere tacită cu Dumnezeu, își poate asuma o povară grea și poate finaliza misiunea dată de Dumnezeu. Dați câteva exemple. Cine este o astfel de persoană? (Omul folosit de Duhul Sfânt.) Pe lângă omul folosit de Duhul Sfânt, mai puteți da câteva exemple de oameni care au o înțelegere tacită cu Dumnezeu? Haideți să vedem ce au în comun oamenii de acest tip. Prin intermediul câtorva exemple din partea lor, să facem ca toată lumea să vadă ce caracteristici au oamenii de acest tip: cuvintele, acțiunile și conduita lor, gândurile și punctele lor de vedere în modul în care se poartă și gestionează problemele, atitudinile lor față de Dumnezeu și față de adevăr, atitudinile lor față de propriile misiuni și îndatoriri – manifestările pe care le au și caracteristicile comune pe care le au în aceste privințe. Pe lângă omul folosit de Duhul Sfânt, mai există astfel de oameni? (Nu.) Atunci haideți să avem părtășie despre cum a ajuns omul folosit de Duhul Sfânt la o înțelegere tacită cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ce lucruri care sunt manifestări ale unei înțelegeri tacite cu Dumnezeu a făcut omul folosit de Duhul Sfânt. Unii oameni s-ar putea să știe despre aceste lucruri, iar alții s-ar putea să nu știe. Indiferent dacă știți sau nu despre ele, în orice caz, ar trebui să încercați să dobândiți înțelegere și să încercați să faceți comparații pe baza subiectului despre care se are părtășie astăzi.

Pentru a avea părtășie despre manifestările înțelegerii tacite pe care omul folosit de Duhul Sfânt o are cu Dumnezeu, ar trebui să începem cu acele cuvântări și cuvinte ale Duhului Sfânt către biserici. Prima cuvântare a Duhului Sfânt către biserici a marcat momentul în care Dumnezeu a început în mod oficial să rostească cuvinte și să exprime cuvântări către omenire având identitatea lui Dumnezeu Însuși, desfășurând a treia Sa etapă de lucrare – lucrarea Epocii Împărăției, și anume, lucrarea de a-i vorbi întregii omeniri pentru a realiza mustrarea și judecata. Începând de la prima cuvântare a Duhului Sfânt, omul folosit de Duhul Sfânt a citit aceste cuvântări, dar nu numai că le-a citit el însuși și apoi le-a pus în circulație în biserică. El s-a gândit în sinea lui: „Aceste cuvinte nu sunt nici obișnuite, nici uzuale; par să vină de la Duhul Sfânt. Din moment ce vin de la Duhul Sfânt, toți frații și toate surorile din biserică au dreptul să le vadă. Aceasta este cuvântarea lui Dumnezeu, iar această veste măreață ar trebui să fie adusă la cunoștința tuturor.” Așadar, pentru a le permite tuturor celor din biserică să afle despre această veste și să vadă cuvintele și cuvântările Duhului Sfânt, ce trebuia făcut? Oamenii obișnuiți chiar nu aveau această povară, nici nu știau cum să o aibă. Omul folosit de Duhul Sfânt a început apoi să facă acest lucru; adică, a luat cuvintele Duhului Sfânt și le-a răspândit în cadrul bisericii, astfel încât mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu să poată ajunge să citească cuvintele lui Dumnezeu. La acea vreme, din cauza unei limitări – neputând să tipărească în mod deschis cărți despre credința în Dumnezeu în mediul din China continentală, unde credința era persecutată – omul folosit de Duhul Sfânt i-a mobilizat pe unii tineri din biserică, ce scriau citeț și erau conștiincioși când făceau lucruri, să transcrie și să realizeze cópii la indigo ale cuvintelor Duhului Sfânt. După ce au fost realizate, cópiile au fost trimise în fiecare regiune și în fiecare district; districtele le-au trimis apoi bisericilor din diverse locuri, iar bisericile le-au trimis apoi persoanelor individuale. Cel puțin, fiecare biserică trebuia să aibă una sau mai multe cópii scrise de mână ale cuvintelor Duhului Sfânt către biserici. Ori de câte ori era exprimată una dintre cele mai recente cuvântări ale lui Dumnezeu, omul folosit de Duhul Sfânt rânduia oameni care să realizeze cópii la indigo ale acesteia. Când cuvintele care fuseseră exprimate au ajuns la un anumit număr, el a mobilizat oameni pentru a le tipări sub formă de cărți. Într-un loc precum China, care se împotrivește atât de frenetic lui Dumnezeu, chiar și credința în Dumnezeu implica riscuri, darămite tipărirea de cărți despre credința în Dumnezeu. Odată arestat, pedeapsa era moartea. Prin urmare, la acea vreme. cumpărarea de mașinării și de echipamente de tipărire presupunea, de asemenea, riscuri. Chiar și în acele circumstanțe, omul folosit de Duhul Sfânt tot a mobilizat oameni pentru a face bine această lucrare, punând oameni să cumpere niște mașinării și echipamente și mobilizând oameni să dactilografieze și să învețe tehnoredactarea și rânduind frați și surori care să se ocupe de tipărire și să lege cuvintele lui Dumnezeu sub formă de cărți. De la dactilografiere, tehnoredactare, corectură și tipărire, până la legarea și apoi distribuirea cărților către bisericile din diverse locuri – omul folosit de Duhul Sfânt a mobilizat oameni pentru a face toată această lucrare. Spuneți-Mi, dacă omul folosit de Duhul Sfânt nu ar fi organizat-o, cine ar fi preluat conducerea pentru a face această lucrare? (Nimeni nu ar fi făcut-o.) În realizarea acestei lucrări, pe de o parte, trebuia asigurată siguranța; pe de altă parte, oamenii selectați pentru fiecare pas al lucrării trebuiau să fie potriviți. Prin acest proces, aceste cărți au fost trimise în cele din urmă una după alta către bisericile din diverse locuri. Deși, la acea vreme, calitatea tipăririi cărților era mult mai slabă decât este acum, judecând după mediul de la acea vreme, după condițiile financiare ale bisericii și după condițiile oamenilor din toate punctele de vedere, a obține câte un exemplar de persoană din „Cuvintele Duhului Sfânt către Biserici” și din „Urmați Mielul și cântați cântări noi” era deja foarte bine și foarte dificil. Dacă nimeni nu ar fi organizat această lucrare și nu ar fi existat o persoană corectă care să o facă, atunci, indiferent cât de multe cuvinte ar fi existat din partea Duhului Sfânt către biserici, ele nu ar fi putut fi trimise bisericilor la timp și s-ar putea ca nici măcar să nu fi ajuns la frați și la surori și nici măcar să nu se fi obținut câte un exemplar de persoană. Din momentul în care Dumnezeu a început să-Și exprime prima cuvântare și până acum, omul folosit de Duhul Sfânt a perseverat în a face această lucrare. Lucrarea de tipărire a cărților are o istorie lungă, iar după ce s-a obținut câte un exemplar de persoană, lucrarea de tipărire a putut fi considerată ca având rezultate.

Pe lângă rânduirea de oameni care să tipărească „Cuvintele Duhului Sfânt către Biserici” și să le distribuie în timp util, un alt element al lucrării pe care l-a făcut omul folosit de Duhul Sfânt a fost înființarea de biserici în diverse locuri. La acea vreme, bisericile din diverse locuri erau toate alcătuite din oameni care tocmai acceptaseră această etapă a lucrării. Multe biserici nu aveau conducători și lucrători potriviți. Bisericile erau haotice pe plan intern, structurile administrative erau haotice, iar chestiunile de personal erau, de asemenea, haotice – adică, fiecare aspect era haotic. Omul folosit de Duhul Sfânt a început apoi să îndrepte lucrurile, stabilind structuri administrative și cultivând conducători și lucrători. Apoi, pas cu pas, i-a găsit pe toți cei care aveau un oarecare zel, se puteau consuma, puteau fi cultivați și puteau, de asemenea, să își părăsească familiile și i-a pus să facă lucrarea bisericii. La acea vreme, oamenii din unele locuri se căsătoreau devreme. La șaisprezece sau șaptesprezece, ori optsprezece sau nouăsprezece ani, se gândeau să se căsătorească, să aibă copii și să producă urmași. Frații și surorile din biserică nu făceau excepție și erau și ei influențați de aceste obiceiuri locale. Mulți frați și multe surori care erau zeloși în credința lor în Dumnezeu ajunseseră, de asemenea, la această vârstă. Dacă biserica nu i-ar fi promovat și cultivat, nu i-ar fi udat frecvent, nu le-ar fi pus poveri pe umeri și nu i-ar fi pus să facă lucrare în diverse locuri, atunci acești oameni s-ar fi putut căsători și ar fi putut fi deja bunici până acum. La acea vreme, unii dintre acești tineri puteau fi considerați ca beneficiind de o favoare specială. Unele biserici nu puteau găsi oameni de calibru bun printre oamenii mai în vârstă pentru a sluji drept conducători și lucrători. Unii oameni de calibru mai bun tot nu își puteau părăsi familiile, în timp ce alții aveau un calibru slab și erau pur și simplu incapabili să facă lucrare concretă și aveau doar un oarecare zel și erau dispuși să alerge de colo-colo și să se consume. Atunci, ce era de făcut? Omul folosit de Duhul Sfânt a cultivat niște tineri de calibru bun și i-a promovat pentru a călători prin bisericile din diverse locuri și a face lucrare, deoarece își puteau părăsi familiile și erau relativ liberi. După ce acești oameni au fost cultivați, cel puțin, viața bisericească din bisericile din diverse locuri a putut fi garantată. Alături de cuvintele Duhului Sfânt către biserici, viața bisericească și lucrarea bisericii din bisericile din diverse locuri au devenit oarecum mai normale. Unii dintre acești tineri au acum în jur de cincizeci de ani. Urmându-L pe Dumnezeu până în prezent, se poate spune că au experimentat foarte multe. Poate că lucrul pentru care se simt cel mai norocoși este că nu au ratat oportunitatea de a fi promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu la acea vreme și că nu au început, la fel ca non-credincioșii, să discute despre căsătorie când au ajuns la acea vârstă, urmând să meargă la altar. Deși sunt încă necăsătoriți astăzi, au câștigat foarte multe și au înțeles destul de multe adevăruri. Înființarea de biserici în diverse locuri și cultivarea conducătorilor și lucrătorilor au fost un aspect al lucrării. Un alt aspect a fost faptul că viața bisericească nu era doar o chestiune de a putea citi cuvintele lui Dumnezeu și de a avea lucrarea Duhului Sfânt. Viața bisericească necesita un conținut bogat. În credința în Dumnezeu, pe lângă citirea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii aveau nevoie, de asemenea, să aibă părtășie despre adevăr și să vorbească despre experiențele lor. Aveau, de asemenea, unele nevoi în ceea ce privește formele de divertisment, cum ar fi cântarea de imnuri și dansul. Prin urmare, omul folosit de Duhul Sfânt a înființat o echipă de imnuri, a mobilizat niște oameni pentru a scrie imnuri bazate pe experiență și, de asemenea, a scris el însuși imnuri. Scopul a fost de a le oferi fraților și surorilor cântece pe care să le cânte și de a îmbogăți viața bisericească. După ce imnurile au fost scrise, cum puteau fi distribuite uniform bisericilor, astfel încât toți frații și toate surorile să poată învăța să le cânte? Omul folosit de Duhul Sfânt a mobilizat oameni pentru a cânta imnurile și a găsit oameni pentru a le înregistra. La acea vreme, cântăreții și muzicienii erau cu toții amatori. Nu urmaseră o pregătire profesională și au început să practice fără prea multe cunoștințe muzicale. Când se înregistrau cântece, nu existau echipamente bune de înregistrare, nici instrumente de înaltă calitate pentru acompaniament muzical. Un erhu (o vioară chinezească) era considerat un instrument relativ practic, iar a avea unul putea fi considerat ca având acompaniament. Câțiva indivizi puteau, de asemenea, să cânte puțin la acordeon sau la orga electronică. Pe scurt, toți erau amatori, dar atingerea acelui nivel la acea vreme era deja un lucru deloc ușor. Desigur, indiferent dacă lucrările produse în cele din urmă erau bune sau nu, această chestiune avea nevoie de cineva care să o organizeze. Indiferent de ce aveau nevoie bisericile, de ce aveau nevoie frații și surorile și de orice cooperare cerea lucrarea lui Dumnezeu de la om, omul folosit de Duhul Sfânt se putea gândi la toate și continua să monitorizeze aceste chestiuni. Adică, în limitele a ceea ce era capabil să facă, a luat toate lucrurile la care se putea gândi omul și le-a transformat în realitate și, de asemenea, a făcut tot posibilul pentru a face tot ce putea face omul. În acest fel, omul folosit de Duhul Sfânt a organizat și a monitorizat această lucrare, trimițând tuturor bisericilor cărțile tipărite cu ale lui Dumnezeu cuvinte, cărțile cu imnuri și casetele și CD-urile înregistrate, astfel încât toți frații și toate surorile să poată citi cuvintele lui Dumnezeu, să poată învăța imnuri și să poată avea o viață bisericească bună. Deși, la acea vreme, viața bisericească era relativ simplă în comparație cu cea de acum, iar condițiile erau relativ dificile, fără echipamente moderne sau mașinării de înaltă calitate și fără conducători și lucrători sau personal tehnic care era apt de a fi folosit, deoarece omul folosit de Duhul Sfânt a organizat și a monitorizat această lucrare și a îmbunătățit constant fiecare element al lucrării, oamenii au putut totuși să se bucure de o viață bisericească bună în circumstanțele de la acea vreme. Această viață bisericească bună însemna că oamenii puteau citi cele mai recente cuvinte ale lui Dumnezeu, puteau simți bucurie și puteau obține eliberare. Toată lumea putea citi cele mai recente cuvântări ale lui Dumnezeu către omenire și putea cunoaște intențiile lui Dumnezeu chiar în acel moment, gândurile lui Dumnezeu despre om și cerințele Sale de la om. Și mai bine, unii oameni puteau înțelege adevărul din cuvintele lui Dumnezeu și puteau avea o oarecare intrare. Prin faptul că omul folosit de Duhul Sfânt a organizat și a rânduit lucrurile în acest fel, pe de o parte, au fost înființate biserici și, pe de altă parte, toți oamenii au ajuns să trăiască o viață bisericească normală și ordonată. Casa lui Dumnezeu nu este un grup religios. În viața bisericească nu se practică ritualuri religioase, cu atât mai puțin se practică predicarea monologică. Viața bisericească a casei lui Dumnezeu trebuie să includă mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu și trebuie să includă lucrarea Duhului Sfânt; trebuie să includă părtășia despre adevăr și vorbitul despre mărturii bazate pe experiență și, de asemenea, trebuie să includă cântarea de imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu. Acest tip de viață bisericească este viața bisericească sub conducerea și îndrumarea, udarea și aprovizionarea și călăuzirea și ajutorul lui Dumnezeu; este adevărata viață bisericească. Deși, în comparație cu viața bisericească de acum, era foarte superficială, foarte unilaterală și foarte simplă, de asta aveau nevoie ființele umane la acea vreme și era, de asemenea, pentru ca ființele umane să se poată bucura de luminarea și iluminarea Duhului Sfânt – adică, pentru ca toți aleșii lui Dumnezeu să se poată bucura de cuvintele lui Dumnezeu în viața bisericească și să poată auzi glasul lui Dumnezeu cu propriile urechi. Acesta a fost un început bun pentru viața bisericească. Fără o astfel de viață bisericească, nu ați fi putut ajunge până astăzi. Tocmai pentru că a existat acest tip de viață bisericească regulată, stabilă, cu rezultate practice, oamenii au putut ajunge pas cu pas acolo unde sunt astăzi și au putut fi aduși acolo unde sunt astăzi și au putut avea statura pe care o au astăzi, precum și câștigurile pe care le au astăzi din toate punctele de vedere. Aceasta este lucrarea pe care a făcut-o omul folosit de Duhul Sfânt în ceea ce privește administrația bisericii, personalul și lucrarea specifică a bisericii. Omul folosit de Duhul Sfânt a făcut, de asemenea, o lucrare importantă într-un alt domeniu, și anume, să țină predici imediat după cuvintele Duhului Sfânt către biserici. El i-a chemat în mod regulat sau neregulat pe conducători și pe lucrători la adunări și a avut părtășie despre intențiile lui Dumnezeu, a avut părtășie despre adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le respecte în viața lor de zi cu zi și în realizarea îndatoririlor lor și, de asemenea, a avut părtășie despre cum să înființeze biserici și să ude biserici și a avut părtășie despre cum să-L slujească pe Dumnezeu. Omul folosit de Duhul Sfânt a făcut tot posibilul pentru a face bine această lucrare, având părtășie despre subiecte legate de dobândirea intrării în viață și, de asemenea, având părtășie despre adevăruri referitoare la slujirea lui Dumnezeu. Acesta este lucrul care Mi-a lăsat cea mai profundă impresie.

Lucrarea făcută de omul folosit de Duhul Sfânt a fost strâns legată de intențiile lui Dumnezeu și de scopul lui Dumnezeu în înființarea bisericilor pe pământ și a fost indisolubil legată de lucrarea pe care Dumnezeu urma să o facă asupra aleșilor Săi. Strict vorbind, ceea ce a spus omul folosit de Duhul Sfânt, asupra a ce s-a concentrat, ce a monitorizat, ce a supravegheat și ce a făcut în biserică în fiecare perioadă au fost toate în strânsă cooperare cu lucrarea Duhului Sfânt; el s-a străduit să coopereze la maximum în implementarea oricărei conduceri pe care a oferit-o Duhul Sfânt, a oricăror revelații pe care le-a oferit Dumnezeu și a oricăror semnificații și cerințe care existau în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să nu fie în zadar, astfel încât intențiile lui Dumnezeu să nu fie în zadar și astfel încât oamenii de la acea vreme să poată cunoaște și înțelege cu toții intențiile lui Dumnezeu și cuvintele lui Dumnezeu. Deși nu a ajuns în punctul de a fi cunoscut de fiecare gospodărie, cel puțin, sub conducerea omului folosit de Duhul Sfânt, oamenii de la acea vreme au putut cu toții să urmeze îndeaproape acest curent și să simtă că acest curent avea lucrarea Duhului Sfânt, avea lucrarea lui Dumnezeu, avea cuvintele lui Dumnezeu și avea intențiile lui Dumnezeu. Erau siguri că acest curent venea de la Dumnezeu, siguri că acest curent era corect și, cel puțin, siguri că omul folosit de Duhul Sfânt era o persoană corectă. Indiferent de decalajul care a existat între tot ceea ce a făcut el atunci și ceea ce se face acum, pe scurt, tot ceea ce a făcut a fost pentru a susține lucrarea săvârșită de Duhul Sfânt și a coopera cu aceasta. În ceea ce privește nivelul la care oamenii din biserică înțelegeau adevărul la acea vreme, omul folosit de Duhul Sfânt a fost capabil să facă aceste lucruri și a fost capabil să aducă biserica la nivelul la care ajunsese atunci – pe care dintre cele patru manifestări ale faptului de a avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu ați spune că le deținea? (Simt că le deținea pe toate patru.) Ar fi oarecum lipsit de obiectivitate să spunem că o deținea și pe a patra, „înțelegerea intențiilor lui Dumnezeu”, dar, în viziunea Mea, le deținea cel puțin pe celelalte trei: credință autentică, o inimă adevărată și atenție, „atenția” fiind cea mai evidentă. El a fost cineva care a fost atent la povara lui Dumnezeu și, făcând atât de multă lucrare, nu a uneltit niciodată să obțină pentru sine ceva legat de bani sau de beneficii personale. S-ar putea să nu înțelegeți ce vreau să spun prin asta, așa că vă voi da un exemplu. Încă de când omul folosit de Duhul Sfânt a început să organizeze tipărirea cărților și până în prezent, fraților și surorilor nu li s-a cerut niciun ban pentru niciuna dintre cărțile pe care le-a distribuit biserica noastră. Nu a fost vorba că am încetat să mai cerem bani pentru ele abia mai târziu, când biserica a avut mijloacele necesare; chiar și la început, când situația financiară era deosebit de strâmtorată, nu am cerut niciun ban. De ce a fost așa? Deși, la acea vreme, biserica nu stătea prea bine din punct de vedere financiar, date fiind resursele financiare limitate disponibile atunci, în principiu, putea acoperi cheltuielile, cum ar fi costul tipăririi cărților, așadar fraților și surorilor nu li s-au cerut bani pentru cărțile distribuite lor și le-au putut citi gratuit. Pe măsură ce cărțile au continuat să fie tipărite, suma totală a fondurilor bisericii a devenit din ce în ce mai mică. La acea vreme, majoritatea fraților și surorilor care crezuseră în Dumnezeu de mulți ani nu aveau nicio sursă de venit, deoarece își făcuseră îndatoririle în tot acel timp și nu aveau mulți bani la dispoziție. În consecință, banii oferiți uneori nu puteau acoperi cheltuielile bisericii și diversele cheltuieli suplimentare. Îmi amintesc foarte clar că, odată, trebuia tipărit un lot de cărți, dar bisericii îi mai rămăseseră doar câteva mii de yuani. După ce se plătea costul tipăririi cărților, nu mai rămâneau bani pentru lucrarea bisericii. Dacă lucrătorii și conducătorii aveau cheltuieli de călătorie care trebuiau acoperite atunci când mergeau undeva sau dacă trebuiau acoperite cheltuielile de trai în timp ce găzduiau frați și surori pentru o adunare mare, s-ar fi putut ca banii necesari să nu existe. Ce era de făcut? În aceste circumstanțe, ar mai fi trebuit tipărite cărțile? (Da, ar fi trebuit.) Cărțile tot trebuiau tipărite, iar banii tot trebuiau plătiți. Omul folosit de Duhul Sfânt s-a gândit la o soluție. El a spus că ar trebui mai întâi să se strângă în avans câțiva yuani pentru fiecare carte din acest lot – exact atât cât să acopere costul tipăririi lotului. În acest context, s-au strâns bani în avans cu acea singură ocazie. Dar, după un timp, frații și surorile din biserică au adus din nou jertfe și au existat suficienți bani pentru a acoperi costurile de tipărire pentru următorul lot de cărți. De atunci, situația financiară a bisericii s-a redresat și nu am mai cerut niciodată bani pentru tipărirea cărților. Acel incident a fost doar o scurtă pauză. Care este scopul menționării acestui lucru? Ideea este că, și atunci când situația financiară era cea mai strâmtorată, nu am încetat să ne tipărim cărțile. Omul folosit de Duhul Sfânt a încercat toate mijloacele posibile și, ca un cap de familie, s-a îngrijorat în legătură cu această chestiune, a chibzuit și a făcut planuri pentru ea. Majoritatea oamenilor nu știu despre aceste lucruri. Când aceste cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu au fost distribuite bisericilor, ceea ce ar fi spus cel mult oamenii la primirea uneia era: „Această carte este atât de bună! Am tipărit-o noi înșine – cât de dificil trebuie să fi fost!” Unii nici măcar nu au prețuit această carte sau nu au citit-o cum trebuie. Totuși, oamenii nu știau câte dificultăți a întâmpinat Cel de mai sus în culise în timp ce făcea această lucrare și tipărea această carte. Destul de mulți oameni din biserica noastră proveneau din Biserica Locală sau din alte confesiuni. Anterior, conducătorii și apostolii din China continentală ai acelor confesiuni nu făceau lucrarea de tipărire a cărților. Ei luau majoritatea banilor oferiți de frații și de surorile din diversele biserici, dar nu tipăreau cărți și nu asigurau disponibilitatea la scară largă a imnurilor. Orice înregistrări de predici existau la nivelurile superioare, nu erau niciodată distribuite celor de la nivelurile inferioare. Ei nu făceau nimic din această lucrare. Aleșii lui Dumnezeu nu aveau nimic altceva decât o Biblie. Dacă voiai să citești o colecție de predici sau mărturii bazate pe experiență, nu puteai obține una; dacă voiai să asculți câteva imnuri bune, era și mai dificil. Nimeni nu făcea această lucrare. Dacă voiai să citești cărți spirituale, trebuia să ai o relație personală cu ei înainte de a-ți împrumuta una să o citești. Aleșii lui Dumnezeu pur și simplu nu puteau obține hrană pentru viață și nu existau oameni buni care să conducă și să gestioneze viața bisericească. Acei apostoli și conducători nu făceau deloc lucrare reală. Un lucru pe care îl făceau în mod regulat era să organizeze din când în când o întâlnire a colegilor, unde mâncau și beau din belșug. Aceasta ar fi putut fi „lucrarea” pe care o făceau. Eram tânăr pe atunci, aveam doar șaptesprezece sau optsprezece ani, și, când am auzit despre aceste lucruri, m-am gândit: „Ce mizerie! Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu? Cum seamănă asta cu ceva ce ar face credincioșii în Dumnezeu?” Am devenit foarte indignat când am auzit despre asta. Nu ne preocupă ce au mâncat sau cum s-au distrat. Pe scurt, cel puțin, nu au organizat viața bisericească în mod corespunzător, nu au distribuit hrana spirituală de care aveau nevoie oamenii – cărți și imnuri – și nu au cultivat conducători și lucrători. Nu au făcut nimic din această lucrare. Biserica a primit o sumă deloc neglijabilă din jertfe, dar când mergeau la bisericile din diverse locuri, le păsa doar să mănânce, să bea și să se distreze. Nu făceau nicio lucrare reală și nu foloseau niciodată jertfele pentru lucrarea bisericii. La adunări, vorbeau doar despre câteva doctrine și declamau câteva sloganuri și asta era tot; nu rezolvau niciodată probleme concrete. După ce omul folosit de Duhul Sfânt a început să lucreze, a pus capăt acestor fenomene. A început să rezolve fiecare problemă și a început să facă lucrare concretă puțin câte puțin, astfel că viața bisericească și lucrarea de personal a bisericii s-au schimbat treptat și au intrat pe calea cea bună, iar acest lucru a continuat până în prezent. Jertfele lui Dumnezeu sunt ceea ce oamenii Îi oferă lui Dumnezeu. Dacă te uiți la gestionarea și la utilizarea jertfelor, cheltuielile de trai ale lui Dumnezeu întrupat reprezintă doar o porțiune foarte mică. Cea mai mare parte rămasă a jertfelor este folosită pentru lucrarea de predicare a Evangheliei, cheltuielile de trai ale conducătorilor și lucrătorilor și ale oamenilor care își fac îndatoririle cu normă întreagă și achiziționarea de mașinării și de echipamente necesare pentru lucrarea bisericii și așa mai departe. Pe scurt, toate aceste cheltuieli sunt rezonabile și sunt folosite pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, și nu pentru a sprijini oameni inutili care nu își pot face îndatoririle. Vorbind despre lucrarea casei lui Dumnezeu, sfera este largă. Omul folosit de Duhul Sfânt a folosit aceste jertfe în mod rezonabil, a clădit viața bisericească puțin câte puțin și a pus la punct lucrarea administrativă puțin câte puțin. Diversele tipuri de oameni din biserică au fost, de asemenea, clasificate: cei care își făceau îndatoririle au fost deosebiți de cei care nu și le făceau, iar cei care iubeau adevărul au fost deosebiți de cei care erau scârbiți de adevăr. Cei care trebuiau curățiți au fost curățiți, iar oamenii potriviți pentru a fi cultivați în diferite perioade au fost, la rândul lor, promovați. Acestea sunt lucruri pe care le-ați văzut și le-ați experimentat cu toții. De-a lungul acestei călătorii, desigur, omul folosit de Duhul Sfânt a ajuns treptat să înțeleagă adevărul și să priceapă, în cursul experimentării acestor lucruri, principiile pentru a face lucrare. Pe de o parte, a primit luminarea Duhului Sfânt prin realizarea lucrării. Pe de altă parte, prin lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu, a ajuns treptat să înțeleagă din ce în ce mai mult intențiile lui Dumnezeu. Înțelegerea sa nu a rămas doar la nivelul doctrinelor, nici nu a rămas doar în cadrul reglementărilor și practicilor. Mai degrabă, înțelegerea sa a devenit din ce în ce mai practică și el a devenit din ce în ce mai capabil să facă bine lucrarea bisericii, conform cerințelor lui Dumnezeu, făcând viața bisericească mai stabilă și mai normală și mai benefică pentru dobândirea intrării în viață de către oameni. Prin urmare, în procesul de căutare constantă și de explorare constantă, omul folosit de Duhul Sfânt a ajuns să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să coopereze îndeaproape cu Dumnezeu, să fie atent la intențiile lui Dumnezeu și să facă tot posibilul pentru a face bine lucrarea bisericii, străduindu-se să se asigure cu o mai mare precizie că intențiile lui Dumnezeu nu vor fi în zadar și că voia lui Dumnezeu va putea fi adusă la îndeplinire. În fiecare lucru în parte pe care îl face, fie că privește personalul ori privește dobândirea intrării în viață, și fie că privește treburile externe ori privește chestiunile interne, el se străduiește să fie în conformitate cu principiile și să fie în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, fără să se abată la stânga sau la dreapta. Omul folosit de Duhul Sfânt își face lucrarea având aceste patru condiții: credință autentică, o inimă adevărată, atenție și o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu. Pentru voi, acest lucru nu este doar extrem de benefic și extrem de util; este binecuvântarea voastră! Dacă această persoană nu ar fi o persoană corectă, ci ar fi o persoană care ar urmări faima și câștigul și ar râvni la beneficiile statutului, o persoană înșelătoare, o persoană interesată exclusiv de profit și ai cărei ochi s-ar lumina la vederea banilor sau un neîncrezător, spuneți-Mi, ar putea face această lucrare? Ar putea coopera în toate aceste moduri? Ar putea ajunge la o astfel de înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat? (Nu.) Așadar, această persoană este extrem de crucială! În principal pentru că omul folosit de Duhul Sfânt deține cele patru condiții despre care tocmai am vorbit, el poate face bine această lucrare a bisericii. Când vine vorba de aceeași chestiune, oamenii au atât dreptul de a alege, cât și spațiu de alegere. Ei pot alege să o gestioneze prost și, desigur, pot alege, de asemenea, să o gestioneze bine. Dacă o gestionează bine, nenumărați oameni vor beneficia, iar cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și lucrarea pe care o face Dumnezeu vor obține treptat rezultate în oameni. Dar dacă o persoană nu o ia pe calea cea bună și, în schimb, comite fapte rele în mod nesăbuit, ce fel de lucruri va face? Va folosi toate jertfele lui Dumnezeu pentru plăcere personală, cumpărând mașini de lux și case de lux și chiar cumpărând avioane private și nave de croazieră pentru a călători în țări din întreaga lume, bucurându-se de mâncare, băutură și distracție. Cel mult, va ține ocazional câteva predici și asta va fi tot. Nu va face deloc lucrarea bisericii și va ignora biserica indiferent dacă este într-o dezordine completă, păsându-i doar de propria plăcere. Dacă o astfel de persoană ar conduce biserica, v-ar fi ușor să aveți o viață bisericească bună și un mediu bun pentru a vă face îndatoririle? (Nu.) Așadar, este cu adevărat necesar să aveți o persoană bună, precum omul folosit de Duhul Sfânt, care să vă conducă. Unii oameni văd lucrarea făcută de omul folosit de Duhul Sfânt și tot nu li se pare mare lucru, gândindu-se: „Acest lucru este ușor. Cine nu ar putea să-l facă? Atât timp cât cineva înțelege intențiile lui Dumnezeu și este persoana folosită de Dumnezeu, persoana desemnată de Dumnezeu, a face această lucrare este ușor.” Spuneți-Mi, este ușor? (Nu.) Nu este ușor să faci bine această lucrare, darămite într-un mediu de persecuție religioasă precum cel din China continentală. Omul folosit de Duhul Sfânt era căutat de autorități; indiferent unde mergea pentru a participa la adunări sau ce element al lucrării făcea, își risca viața, iar a fi arestat însemna moartea. A renunțat el atunci la datoria sa? S-a retras? A încercat să fie alunecos și să lase lucrurile la voia întâmplării? (Nu.) Indiferent cât de temător sau cât de slab era în inima sa, nu a renunțat niciodată la datoria sa. Unii oameni nu poartă pe umeri o lucrare importantă și nu se confruntă cu niciun pericol mare oriunde ar merge. Când spun: „Nu am renunțat să-mi fac datoria”, acest lucru este ușor de spus și ușor de făcut. Dar având în vedere circumstanțele în care se afla omul folosit de Duhul Sfânt, pentru ca el să poată să nu renunțe într-un mediu atât de periculos și, de asemenea, să poată să se ocupe de fiecare aspect al lucrării bisericii – a trebuit să se gândească la fiecare domeniu de lucrare și la fiecare chestiune și a trebuit să se gândească la ele înaintea oricui altcuiva – ați spune că acest lucru a fost ușor de făcut? (Nu.) Energia omului și ceea ce poate suporta capacitatea naturală a omului sunt ambele limitate. Pare ușor când îl vezi făcând-o, dar dacă ți s-ar cere să o faci, ai ști cât de dificil și cât de departe de a fi ușor este. Printre voi, oamenii care ați ascultat predici atâția ani, nu am găsit o a doua persoană ca aceasta, nici nu am găsit pe cineva care să poată purta pe umeri această lucrare. Destul de mulți oameni au început să urmeze când Duhul Sfânt a început să le vorbească bisericilor și au continuat până în prezent. Ei ar trebui să știe și să le fie clar prin ce a trecut biserica în dezvoltarea sa până la starea actuală și cum a ajuns atât de departe pas cu pas. Dacă nu ar fi fost atenția și înțelegerea pe care omul folosit de Duhul Sfânt le-a arătat față de povara lui Dumnezeu, atunci, vorbind dintr-o perspectivă umană, biserica nu ar fi putut să se dezvolte până la starea sa actuală. Desigur, unii oameni vor spune: „Nu au fost lucrarea și conducerea Duhului Sfânt cele care i-au permis să obțină astfel de rezultate în lucrarea sa?” Duhul Sfânt vrea să lucreze și asupra ta, dar ai tu acea inimă adevărată și acea atenție? Poți să o faci? Nu cred că ai putea neapărat să o faci. Acest lucru nu înseamnă a te desconsidera; mai degrabă, tu, în mod fundamental, nu poți să o faci. Omul folosit de Duhul Sfânt și cu tine sunteți amândoi ființe umane, totuși el poate să o facă, iar tu nu poți. Acest lucru dovedește că există diferențe între oameni. Dumnezeu l-a ales pe el să facă această lucrare, iar Dumnezeu nu S-a înșelat în privința persoanei pe care a ales-o. Cel puțin, această persoană deține această condiție și are această calificare, în timp ce tu nu le ai. Tu nu deții condițiile pe care le cere Dumnezeu, așadar Dumnezeu l-a ales pe el și nu te-a ales pe tine. Nu ai de ales decât să fii convins. Acesta este un fapt și nimeni nu îl poate nega, nu-i așa? (Așa e.)

Acum că am terminat de vorbit despre viața bisericească, tipărirea cărților și fiecare aspect al bisericii, haideți să vorbim în continuare despre predicarea Evangheliei începând cu 1995. La acea vreme, omul folosit de Duhul Sfânt M-a întrebat: „Este în regulă să predicăm Evanghelia acum? Unii oameni spun că vor să iasă și să predice Evanghelia”, iar Eu am fost de acord. Ulterior, omul folosit de Duhul Sfânt a început să facă rânduieli pentru această lucrare. El nu a organizat echipele de evanghelizare într-o manieră simplă pentru ca apoi să trimită anumiți oameni în anumite locuri să predice Evanghelia, făcând acea simplă rânduială și considerând că totul a fost rezolvat. În timp ce organiza echipele de evanghelizare, el a chibzuit cum să predice diverselor religii și confesiuni, de ce adevăruri ale Evangheliei aveau nevoie oamenii din diversele religii și confesiuni și ce pasaje și conținut să selecteze din cuvintele lui Dumnezeu pentru a fi incluse în cărțile de evanghelizare. Apoi a selectat și a compilat câteva cuvinte esențiale ale lui Dumnezeu referitoare la diversele aspecte ale adevărurilor Evangheliei și a pus să fie tipărite sub formă de cărți special pentru predicarea Evangheliei. După ce cărțile au fost tipărite, omul folosit de Duhul Sfânt a organizat, de asemenea, instruirea lucrătorilor evanghelici și a elaborat personal principiile pentru predicarea Evangheliei. Aceasta a fost lucrarea concretă pe care a făcut-o. Adică, atunci când îi spun despre o chestiune, el merge și o implementează fără niciun alt cuvânt și fără niciun compromis. El nu Mă deranjează și nu Mă sâcâie cu întrebări despre cum să o facă; nu este nevoie ca Eu să-Mi fac griji în privința asta. Dacă o chestiune vă este încredințată vouă, Eu tot trebuie să-Mi fac griji în privința ei și să o verific. Dar când vine vorba de omul folosit de Duhul Sfânt, Eu rostesc o singură propoziție, spunându-i ce să facă, iar el merge și face acel lucru și implementează acel lucru. Ceea ce Mi-a lăsat cea mai profundă impresie a fost că omul folosit de Duhul Sfânt a elaborat multe principii pentru predicarea Evangheliei, cum ar fi cum să se predice Evanghelia, cui i se putea predica și cui nu i se putea predica și ce metode să se folosească pentru a o predica și ce metode să nu se folosească pentru a o predica. El a elaborat căile și metodele specifice, punct cu punct, în mare detaliu. Apoi a organizat frecvent adunări pentru echipele de evanghelizare, i-a pus pe membri să pună întrebări și a avut părtășie cu ei pentru a oferi răspunsuri. El a elaborat, de asemenea, ce noțiuni și ce întrebări aveau oamenii religioși despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, cum ar trebui abordate acestea, despre ce adevăruri ar trebui să se aibă părtășie și ce metode ar trebui folosite pentru a le rezolva întrebările. El s-a ocupat de fiecare chestiune, mare sau mică, abordându-le puțin câte puțin, ca niște furnici care rod un os. Vezi, Eu am rostit o singură propoziție, iar el a mers și a implementat-o, și Eu am putut fi un manager care nu trebuie să intervină direct. De ce spun asta? Cu omul folosit de Duhul Sfânt acolo făcând lucrarea, nu a fost nevoie să-Mi fac griji, deoarece el era pe deplin capabil să își asume această lucrare. El a dat dovadă de atenție și, de asemenea, a căutat; desigur, a fost, de asemenea, supus și a plătit cu adevărat un preț. Adică, a fost capabil să ia cuvintele pe care le-am spus și cerințele Mele și să le implementeze. În acest fel, Evanghelia a fost răspândită puțin câte puțin. Indiferent câți oameni predicau Evanghelia, în orice caz, prin omul folosit de Duhul Sfânt, această lucrare a fost lansată și a început să facă progrese. El a fost cel care a organizat-o, a monitorizat-o, a implementat-o și a supravegheat-o, aducând puțin câte puțin lucrarea acolo unde este astăzi. Se poate spune că realizările actuale din lucrare au fost obținute pe baza acelor rânduieli de lucru inițiale, a stipulărilor detaliilor lucrării și a rânduielilor privind chestiunile generale. Aceste lucruri au fost toate lucrări făcute de omul folosit de Duhul Sfânt. El are o inimă adevărată și a plătit un preț real. Nu sunt acestea fapte? (Ba da.)

Pe măsură ce Evanghelia Împărăției s-a răspândit din ce în ce mai mult și tot mai mulți oameni au acceptat această etapă a lucrării, ce problemă a implicat acest lucru? A implicat problema înființării de biserici. Ați putea voi să faceți bine lucrarea de înființare a bisericilor? Voi tot ați fi incapabili să o faceți bine. Omul folosit de Duhul Sfânt tot a trebuit să facă personal rânduieli de lucru, să desfășoare această lucrare și să o ducă la îndeplinire și să supravegheze personal, să monitorizeze și să impulsioneze această lucrare. Prin urmare, el a convocat frecvent adunări pentru conducători și lucrători și pentru oamenii responsabili de lucrarea de evanghelizare, spunându-le cum să înființeze biserici, câți oameni ar trebui să formeze o biserică, apoi câte biserici ar trebui să formeze un district, câte districte ar trebui să formeze o regiune, câți conducători de biserică și câți diaconi ar trebui numiți în fiecare biserică și așa mai departe. El a formulat stipulări specifice cu privire la fiecare detaliu implicat în lucrarea bisericii, inclusiv rânduieli specifice pentru gestionarea și utilizarea jertfelor. Toată aceasta a fost lucrarea făcută de omul folosit de Duhul Sfânt. Spuneți-Mi, are el o înțelegere tacită cu Dumnezeu întrupat? (Da.) Dacă nu ar fi fost deloc atent la intențiile lui Dumnezeu în inima sa, sau dacă ar fi avut doar o mică fărâmă de atenție, sau dacă atenția de care a dat dovadă ar fi fost compromisă într-o oarecare măsură, ar fi putut fi implementată această lucrare? (Nu.) Dacă lucrarea nu ar fi fost implementată, ce situație ar fi apărut în biserică? (Viața bisericească ar fi devenit haotică.) Nu numai că viața bisericească ar fi fost haotică, dar toate aspectele lucrării bisericii ar fi fost haotice. Oamenii răi ar fi putut, de asemenea, să provoace perturbări și tulburări și chiar să dețină puterea și să aibă ultimul cuvânt în biserică. Pretutindeni, lucrarea de înființare a bisericilor ar fi fost haotică, iar diverse elemente ale lucrării, cum ar fi rânduielile privind personalul și gestionarea jertfelor, ar fi fost haotice. Dacă persoana care slujea drept conducător nu ar fi avut o inimă care să fie cu adevărat atentă la Dumnezeu și, văzând că biserica se dezvoltă bine, crește în amploare și sporește numeric, ar fi început să se bucure de beneficiile statutului, să trăiască de pe urma realizărilor trecute și să-și petreacă în confort anii rămași – dacă acest tip de persoană ar fi fost conducătorul, atunci lucrarea bisericii nu ar fi fost făcută bine. Totuși, omul folosit de Duhul Sfânt a făcut întotdeauna tot posibilul în lucrarea bisericii, chiar până în prezent. O frază adesea folosită de oamenii cu hotărâre este: „Atât timp cât viața continuă, lupta va continua.” Pentru omul folosit de Duhul Sfânt, atât timp cât viața continuă, lucrarea va continua. El a continuat să lucreze tot timpul. Chiar și atunci când îi ceri să se odihnească, el nu se odihnește; lucrează în acest fel în fiecare zi și perseverează în a lucra indiferent cât de obosit este. Este acesta un lucru care poate fi realizat pur și simplu prin înțelegerea intențiilor lui Dumnezeu? A lucrat el doar pentru că cineva îl supraveghea și îl îndemna? Nu. Inimile oamenilor nu sunt la fel. Această persoană are o inimă cu frică de Dumnezeu și este atentă la inima lui Dumnezeu. Acest lucru este extrem de crucial! Indiferent cât de obosit ajunge să fie, el nu devine negativ și, indiferent de dificultatea pe care o întâmpină, el nu se retrage; perseverează în a lucra tot timpul. Prin urmare, toate elementele lucrării bisericii au intrat acum pe calea cea bună pas cu pas, decurg din ce în ce mai lin și obțin rezultate din ce în ce mai bune. Cum vă simțiți să aveți o astfel de persoană care să vă conducă în îndeplinirea fiecărui element al lucrării concrete? Dacă nu ați fi avut această persoană care să vă conducă, ce s-ar fi întâmplat cu voi? Nu v-ar fi lipsit foarte multe? (Ba da.) A avea această persoană este crucial pentru voi. Ea a adus fiecare element al lucrării bisericii pe calea cea bună. Problemele care apar la fiecare pas al lucrării au devenit din ce în ce mai puține, problemele care trebuie rezolvate au devenit din ce în ce mai puține, iar adevărurile-principii pe care le înțeleg oamenii au devenit din ce în ce mai clare. Aceste rezultate au fost produse nu doar pentru că această persoană este prezentă, ci, mai important, pentru că are o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi luat-o pe o altă cale? Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi implicat în propria afacere și și-ar fi gestionat propriul statut? Atunci rezultatele produse nu ar fi fost așa. Tocmai pentru că natura întregii lucrări pe care o face cooperează îndeaproape cu lucrarea lui Dumnezeu, este atentă la intențiile lui Dumnezeu și are o înțelegere tacită cu Dumnezeu, voi sunteți cei care beneficiază în cele din urmă. Cât de mult beneficiu ați primit? Fără a ne îndrepta privirea mai departe, cel puțin, ați ajuns să înțelegeți destul de mult despre diversele domenii de specializare, ați făcut progrese în domeniul vostru de specializare și ați trecut treptat de la a fi amatori la a fi profesioniști. Mai mult, cu cât exprimările acestei persoane sunt mai detaliate și mai specifice atunci când vorbește despre adevărurile-principii și cu cât cerințele sale față de voi sunt mai stricte și, în special, cu cât cuvintele cu care vă emondează sunt mai aspre, cu atât sunteți mai capabili să le întipăriți în inimile voastre, să vi le amintiți profund, să înțelegeți clar care sunt adevărurile-principii și să înțelegeți care sunt intențiile lui Dumnezeu. Voi sunteți cu adevărat atât de josnici. Indiferent de câte ori se are părtășie despre adevărurile-principii cu voi, nu vi le puteți aminti. Doar atunci când omul folosit de Duhul Sfânt vă expune și vă emondează frecvent atât de sever și chiar vă ceartă, ajungeți să înțelegeți unele adevăruri-principii, deveniți mult mai respectuoși față de reguli și mult mai cuminți în conduita voastră personală și în acțiunile voastre și vă corectați atitudinile. Desigur, în procesul de a fi emondați, tremurați și de frică, temându-vă mereu că omul folosit de Duhul Sfânt vă va desluși și vă va îndepărta. Eu văd acest lucru ca pe un lucru bun, nu ca pe un lucru rău. Cel puțin, unii oameni au acum o atitudine mult mai bună față de realizarea îndatoririlor lor și se poartă mult mai bine decât înainte. Acest lucru a avut un efect pozitiv. Deși faptul de a certa oamenii ar putea părea greșit și, privit din exterior, nu este atât de rafinat în ceea ce privește aparențele, iar cuvintele nu sunt atât de plăcute la auz, rezultatele obținute sunt bune. Pentru a obține acest rezultat, cât preț a plătit omul folosit de Duhul Sfânt? De câte ori trebuie să se înfurie pe voi? Spuneți-Mi, când vă emondează, nu se înfurie? Nu se supără? Nu i-ar dăuna acest lucru și sănătății? El nu vrea să vă emondeze. Uneori se înfurie atât de tare încât vă ceartă, iar cuvintele pe care le spune poate că nu sună foarte rafinat. Dar judecând după manifestările voastre în interacțiunile Mele cu voi, ceea ce spune este corect și este în conformitate cu situația voastră concretă; nu este deloc excesiv. Ce anume ați făcut de ați înfuriat-o atât de tare pe această persoană? Este pentru că lucrurile pe care le faceți sunt prea revoltătoare. S-a avut părtășie despre adevărurile-principii atâția ani cu voi, totuși tot nu le înțelegeți și tot comiteți fapte rele în mod nesăbuit, conform propriei voințe. Doar atunci este forțată să vorbească în acest fel. După ce spune acest lucru, chiar și ea însăși regretă, zicând: „Suntem cu toții frați și surori; de ce mă supăr atât de tare?” Eu o consolez și o încurajez: „Exact așa ar trebui să fie emondați. Nu este nimic în neregulă cu asta. Data viitoare când întâlnești acest tip de situație, tot trebuie să-i emondezi.” Spuneți-Mi, este corect să o încurajez astfel? (Da.) Este tocmai pentru că oamenii sunt prea profund corupți, prea amorțiți și au o statură jalnic de mică, încât chiar și o chestiune foarte simplă necesită certări și răcnete pentru a obține rezultate. Altfel, lucrarea nu poate fi făcută. Toată lumea crede că este capabilă și toată lumea vrea să acționeze după bunul plac și nesăbuit, conform propriei voințe. Spuneți-Mi, ar fi acceptabil să nu existe o astfel de persoană care să țină lucrurile sub control? (Nu.) Oamenii spun cu toții că ei cred în Dumnezeu, dar niciunul dintre ei nu are o inimă cu frică de Dumnezeu; toți sunt oameni plini de firi corupte. Dacă nu ar exista nimeni care să țină lucrurile sub control, situația care ar urma ar fi că toată lumea ar vrea să aibă ultimul cuvânt și toată lumea ar vrea să exercite puterea asemenea unui rege, refuzând în același timp să lase adevărul să fie la conducere și refuzând să-L lase pe Dumnezeu să fie la conducere. Dacă este ca adevărul să fie la conducere și este ca adevărul să dețină puterea, atunci trebuie să existe cineva care să vegheze asupra voastră, iar această persoană trebuie folosită pentru a vă ține în frâu. Este ușor să obții acest efect? (Nu.) Pe măsură ce omul folosit de Duhul Sfânt lucrează, cu cât lucrează mai mult, cu atât devine mai furios; cu cât lucrează mai mult, cu atât devine mai îngrijorat; cu cât lucrează mai mult, cu atât cuvintele sale devin mai aspre; cu cât lucrează mai mult, cu atât vă emondează mai frecvent; și cu cât lucrează mai mult, cu atât atitudinea sa față de voi devine mai rea. Acest lucru în sine reflectă cât de slab este calibrul vostru, cât de intransigenți sunteți, cât de amorțiți sunteți și cât de mică este statura voastră. Spuneți-Mi, fiind lucrarea atât de dificilă, a renunțat omul folosit de Duhul Sfânt? Nu a renunțat. Indiferent de câte ori faceți aceleași greșeli elementare, a renunțat el la voi? (Nu.) Ori de câte ori vreo echipă caută cu privire la o problemă, fratele, fără niciun alt cuvânt și fără niciun compromis, are imediat părtășie despre aceasta și o rezolvă. Uneori mănâncă sau este pe cale să se odihnească, dar își lasă castronul jos sau își amână odihna și răspunde imediat. Spune: „Odată ce am răspuns, ei se pot apuca repede de lucru. Lucrarea nu trebuie întârziată; lucrarea este urgentă. Odată ce am răspuns, mă voi simți ușurat și voi putea, de asemenea, să mă odihnesc cu inima împăcată.” Priviți, este corectă mentalitatea sa față de rezolvarea problemelor? (Da.) El vă supraveghează mereu și vă îndeamnă și, de asemenea, vă emondează frecvent. În același timp, el vă verifică mereu lucrarea, menținându-vă volumul de muncă la cote maxime, astfel încât să nu fiți inactivi, și veghează asupra voastră în fiecare zi. Spuneți-Mi, este bine să aveți o astfel de persoană care să vă conducă? (Da, este bine.) Cred că a avea această persoană este destul de bine. Ea vă este de mare ajutor în urmărirea adevărului și în realizarea adecvată a îndatoririlor voastre. Nu o antipatizați și nu vă plângeți. Eu sunt responsabil de a avea părtășie despre adevăr și chiar nu am forța fizică sau energia de a face această lucrare de chestiuni generale și această lucrare administrativă. Mai mult, din moment ce fratele o face, nu este deloc nevoie ca Eu să o fac. Dacă Eu aș fi cel care ar face lucrarea asupra voastră, aș fi considerabil mai blând. Acest lucru v-ar oferi o oportunitate de a profita și nu ați putea fi la fel de cuminți pe cât sunteți acum. Cunosc această situație. Faptul că Eu sunt atât de indulgent cu voi nu este pe deplin potrivit pentru voi. Când nu-i tratez pe unii oameni cu strictețe, ei devin destrăbălați și nestăpâniți și chiar își forțează norocul, făcându-și lucrarea cu neglijență și cu superficialitate. Nu au nevoie oamenii de acest tip să fie emondați? (Ba da.) De ceea ce aveți cel mai mult nevoie este modul sever de lucru al fratelui – cu cât mai sever, cu atât mai bine. Când va veni ziua în care veți înțelege adevărul și veți ști să fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu, veți putea practica într-un mod precis, conform adevărurilor-principii, vă veți face îndatoririle din ce în ce mai bine, vă veți face îndatoririle într-o manieră din ce în ce mai adecvată, veți deveni din ce în ce mai eficienți în realizarea îndatoririlor voastre, veți ști să veniți înaintea lui Dumnezeu, veți ști să practicați adevărul și veți ști să acționați conform intențiilor lui Dumnezeu, spuneți-Mi, nu va fi acesta un lucru bun? (Ba da.) Acesta este un lucru bun. A avea o astfel de persoană este atât de benefic pentru voi. Această persoană face toate aceste lucruri tocmai pentru că are o înțelegere tacită cu Dumnezeu. Această înțelegere tacită înseamnă a ține cont de Dumnezeu și a fi capabil să implementeze și să practice cuvintele lui Dumnezeu fără compromisuri, și apoi a vă aduce puțin câte puțin pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu, astfel încât, în realizarea îndatoririlor voastre, să corespundeți treptat standardului și să intrați pe calea cea bună, și astfel încât să puteți finaliza cu succes misiunea pe care v-a dat-o Dumnezeu și să dați socoteală lui Dumnezeu. Acesta este un lucru bun. Așadar, spuneți-Mi, în acest proces, ce rol joacă omul folosit de Duhul Sfânt? Ce rol considerați voi că joacă? (Este capul unei familii.) Precum capul acestei familii, nu-i așa? Tot drumul, el vă conduce să mergeți înainte. Indiferent de dificultățile care apar în lucrare, el nu se plânge niciodată de dificultate, nu se plânge niciodată de greutate; dacă cineva dă înapoi, el îl trage după el și îl lovește pentru a-l împinge înainte.

Mai sunt încă destul de multe de spus despre subiectul de a avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu și unele detalii nu au fost încă discutate. Dacă vreți să auziți despre ele, la următoarea noastră adunare vom discuta despre aceste detalii specifice, astfel încât să puteți dobândi o oarecare înțelegere a ceea ce înseamnă a avea o înțelegere tacită cu Dumnezeu, și, în ceea ce-i privește pe oamenii care pot ajunge la o înțelegere tacită cu Dumnezeu, vom discuta despre modul în care îi privește Dumnezeu și în care îi caracterizează și îi definește Dumnezeu. Vom avea părtășie despre toate aceste lucruri. Să ne încheiem părtășia aici pentru astăzi. La revedere!

21 decembrie 2024