Capitolul 52
Răsar ca Soarele dreptății, iar noi, voi împreună cu Mine, împărtășim slava și binecuvântările bune, pe vecie! Acesta este un fapt indiscutabil și a început deja să se confirme în voi. Asta pentru că voi îndeplini pentru voi tot ce am promis; tot ceea ce spun este realitate și nu se întoarce niciodată fără rod. Aceste binecuvântări bune sunt asupra voastră și nimeni altcineva nu le poate pretinde; sunt fructele slujirii voastre făcute în coordonare cu Mine, în asentiment. Dați-vă deoparte ideile religioase; credeți în veridicitatea cuvintelor Mele și nu vă îndoiți. Nu glumesc cu voi, vorbesc serios. Cei cărora le acord binecuvântări le primesc astfel, în vreme ce aceia cărora nu le acord binecuvântări nu primesc niciuna. Acest lucru este hotărât numai de Mine. Averea pământească este pur și simplu nesemnificativă! În viziunea Mea, nu este altceva decât balegă, nu face doi bani. Așadar, nu ar trebui să prețuiți prea mult plăcerile pământești. A te bucura de binecuvântările cerești împreună cu Mine nu este mult mai semnificativ și mai satisfăcător?
Înainte, adevărul nu fusese revelat și Eu nu apărusem la vedere; pe atunci, v-ați îndoit de Mine și ați îndrăznit să nu vă simțiți siguri de Mine. Cu toate acestea, acum toate lucrurile au fost dezvăluite și Eu am răsărit ca Soarele dreptății – așadar, dacă încă vă îndoiți, ce aveți de spus în această privință? Când întunericul acoperea pământul, era scuzabil faptul că nu puteați vedea lumina, dar acum că soarele a luminat toate colțurile întunecate, ascunsul nu mai este ascuns și tăinuitul nu mai este tăinuit – dacă încă vă îndoiți, atunci nu vă voi ierta cu ușurință! Acum este timpul să fiți absolut siguri de Mine, timpul să fiți dispuși să vă dedicați Mie și să vă sacrificați pentru Mine. Oricine Mi se opune câtuși de puțin va fi lovit numaidecât de flăcările judecății, fără ezitare sau întârziere – pentru că acum este timpul în care a sosit judecata nemiloasă și pentru aceia ale căror minți și inimi nu sunt drepte, judecata va fi grabnică. Acesta este sensul adevărat al cuvintelor: „Lucrarea Mea este ca fulgerul strălucitor”, așa cum se spune.
Avansează rapid; nu poate decât să-i surprindă pe oameni, nu poate decât să-i facă pe oameni să se teamă, nu mai poate fi amânată și nu mai poate fi oprită. Cu cât se derulează lucrarea Mea, cu atât mai repede avansează; cine nu este vigilent și pregătit riscă mereu să fie alungat. Nu mai poți să cedezi impulsului testărilor. Lucrarea Mea a început cu totul și se extinde spre națiunile străine și spre universul-lume. Flăcările judecății sunt necruțătoare și fără milă sau iubire față de nimeni. Cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu, dar care totuși nutresc gânduri sau idei incorecte sau doar opun o mică rezistență, vor fi și ei judecați; nu există nicio îndoială. Cei asupra cărora va cădea lumina Mea vor trăi în lumină, vor acționa în lumină și Mă vor sluji până la capătul drumului. Cei care nu trăiesc în lumină trăiesc în beznă. Voi lua o decizie după judecarea lor, în funcție de atitudinile pe care le au față de propria vinovăție.
A sosit ziua Mea. „Ziua Mea”, pe care am menționat-o în trecut, este acum în fața ochilor voștri, pentru că voi ați coborât odată cu Mine. Eu cu voi și voi cu Mine; ne-am întâlnit în văzduh și împărtășim slava împreună. Ziua Mea a sosit, într-adevăr, cu totul!