Capitolul 54
Știu foarte bine situația fiecărei biserici. Să nu credeți că nu o înțeleg sau că nu Mi-e clară. Pe diferiții oameni ai bisericilor îi înțeleg și-i cunosc și mai bine. Acum intenția Mea urgentă este să te instruiesc, ca să poți ajunge mai repede la maturitate; în așa fel încât ziua în care Îmi vei fi de folos să poată veni mai curând; și pentru ca acțiunile voastre să poată fi pline de înțelepciunea Mea, ca voi să-L puteți manifesta pe Dumnezeu oriunde ați fi. Astfel, obiectivul Meu suprem va fi atins. Fiii Mei! Ar trebui să arătați considerație față de intențiile Mele. Nu Mă faceți să vă țin de mână în timp ce vă învăț. Trebuie să învățați să-Mi pricepeți intențiile și să vedeți esența chestiunilor. Acest lucru vă va da posibilitatea să tratați orice chestiune întâlniți cu ușurință, ca și cum ați pocni din degete. În instruirea voastră, s-ar putea să nu înțelegeți acest lucru de prima dată – dar, după a doua și a treia oară și așa mai departe, în cele din urmă veți fi capabili să-Mi pricepeți intențiile.
Cuvintele voastre au întotdeauna o trăsătură de nepătruns. Credeți că aceasta este înțelepciune, nu-i așa? Uneori, cuvintele voastre sunt nesupuse; alteori, vorbiți în glumă; și, uneori, vorbiți cu un element al noțiunilor omenești și gelozie… Pe scurt, vorbiți fără statornicie, neștiind cum să oferiți viață altora sau cum să le pricepeți condițiile, dar comunicați neglijent. Gândirea voastră nu este limpede și habar nu aveți ce este înțelepciunea și ce este înșelăciunea. Ce confuzi sunteți! Considerați înșelăciunea și necinstea înțelepciune; nu Îmi face acest lucru numele de rușine? Nu e o blasfemie la adresa Mea? Nu Îmi aduce o falsă acuzație? Așadar, care e scopul pe care îl urmăriți? V-ați gândit cu atenție la acest lucru? Ați cercetat vreun pic această chestiune? Vă spun, intențiile Mele sunt direcția și obiectivul pe care le urmăriți. Dacă nu ar fi așa, totul ar fi în van. Aceia care nu Îmi cunosc intențiile sunt cei care nu știu cum să caute și cei care vor fi abandonați și eliminați! În mod clar, a-Mi pricepe intențiile este prima lecție pe care trebuie să o învățați. Este sarcina cea mai urgentă și nu suferă amânare! Nu așteptați să vă critic pe fiecare în parte! Vă petreceți zile întregi într-o stare stare confuză de amorțire indiferentă. Ce ridicol! Neghiobia voastră este uluitoare; nu arătați considerație față de intențiile Mele! Întrebați-vă: de câte ori Mi-ați înțeles intențiile când ați acționat? Acum este momentul să vă instruiți singuri! Să vă emondez, unul câte unul, este o imposibilitate! Ar trebui să învățați să dobândiți experiență, cunoaștere și înțelepciune pe măsură ce acționați. Cuvintele din gura voastră sunt bune și potrivite, dar care este realitatea? Când dați piept cu realitatea, nu sunteți în stare să faceți nimic în privința asta. Ceea ce spuneți nu se potrivește niciodată cu realitatea. Sincer, nu pot să suport să văd ce faceți; când privesc, Mă întristez teribil. Țineți minte! Pe viitor, învățați să-Mi pricepeți intențiile!