Teama de Dumnezeu nu înseamnă spaimă, evadare,

idolatrizare sau superstiție.

Înseamnă a admira, crede,

a stima, înțelege, a-ți păsa, a te supune.

E consacrare, iubire, venerație absolută

răsplată, capitulare fără obiecție.

Fără cunoașterea reală a lui Dumnezeu,

omul nu poate admira, crede, înțelege

nici nu-i poate păsa sau să se supună,

ci ar fi plin de groază și nesiguranță,

de îndoieli, neînțelegere,

predispus la evadare și dornic să evite.

Fără cunoașterea lui Dumnezeu,

consacrarea și răsplata nu pot exista,

iar omul n-ar avea venerație și capitulare reală,

doar idolatrizare oarbă,

doar superstiție fără viață.

Fără cunoașterea lui Dumnezeu,

omul nu se poate teme de Dumnezeu și feri de rău.

Mai degrabă, tot ce face va fi plin

de răzvrătire și sfidare,

acuzații defăimătoare,

judecăți inexacte despre El,

purtare rea, opusă adevărului

și sensului cuvintelor lui Dumnezeu.

Dar încrezându-se în Dumnezeu

ar ști cum să-L urmeze, să conteze pe El.

Doar atunci L-ar înțelege omul

pe Dumnezeu, i-ar păsa de El.

Doar cu grijă reală față de Dumnezeu

poate omul avea supunere reală.

Și din supunere va apărea

consacrare autentică pentru El,

consacrarea reală pentru El,

răsplată necondiționată.

Doar așa poate cunoaște omul esența

firea lui Dumnezeu și cine e El.

Când Îl cunoaște pe Creator,

apar venerația și capitularea.

Doar când există acestea

poate omul alunga căile rele.

Și toate acestea constituie procesul întreg

„de-a te teme de Dumnezeu și feri de rău”

și oferă conținutul pentru

„a te teme de Dumnezeu și feri de rău.”

E și calea necesară pentru

a te teme de Dumnezeu și feri de rău.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”