734  Este posibil să-L sfidezi pe Dumnezeu când ai cerințe de la El

1 Nimic nu este mai greu de abordat decât cerințele oamenilor de la Dumnezeu. Dacă nimic din ce face Dumnezeu nu se conformează cu gândirea ta și dacă El nu acționează conform gândirii tale, atunci probabil că I te vei opune – ceea ce arată că, din natură, omul I se opune lui Dumnezeu. Trebuie să folosești urmărirea adevărului pentru a cunoaște și a rezolva această problemă. Cei care sunt fără adevăr au cerințe de la Dumnezeu, pe când cei care înțeleg precis adevărul nu au cerințe; ei simt doar că nu L-au mulțumit suficient pe Dumnezeu, că nu sunt suficient de ascultători.

2 Faptul că oamenii au întotdeauna cerințe de la Dumnezeu atunci când cred în El le reflectă natura coruptă. Dacă nu tratezi lucrul acesta ca pe o problemă serioasă, dacă nu îl tratezi ca pe ceva important, atunci vor fi primejdii și pericole ascunse în calea ta. Poți birui majoritatea lucrurilor, dar, când este vorba despre soarta, perspectivele și destinația ta, nu poți birui. În acel moment, dacă ești fără adevăr, poți să revii la metehnele tale din trecut și, astfel, vei deveni unul dintre cei care sunt distruși.

3 Mulți oameni au urmat întotdeauna astfel; s-au comportat bine în perioada în care au urmat, dar asta nu determină ce se va întâmpla în viitor: lucrul acesta este din cauză că nu ai fost conștient niciodată de călcâiul lui Ahile pe care-l ai sau de lucrurile care sunt dezvăluite din natura ta și care I se pot opune lui Dumnezeu, iar când acestea sunt pe punctul de a aduce dezastrul asupra ta, tu rămâi neștiutor și, cel mai probabil, când călătoria ta ia sfârșit, iar lucrarea lui Dumnezeu se termină, vei săvârși ce I se opune cel mai mult lui Dumnezeu și cea mai gravă blasfemie împotriva Lui.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”

Anterior: 733  Oamenilor le lipsește foarte mult rațiunea

Înainte: 735  Calea necesară pentru a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

281  Timp

Din depărtare, un suflet singur a călătorit,testând viitorul, căutând trecutul,trudind asiduu și urmărind un vis.Nu știe de unde vine sau...

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte