687 Eșecul este cea mai bună oportunitate de a te cunoaște pe tine însuți
1 În credința ta, trebuie să înveți să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și să te supui lui Dumnezeu. Supunerea față de Dumnezeu este un adevăr și este cerința lui Dumnezeu de la umanitate. Dacă poți căuta în direcția supunerii față de Dumnezeu, atunci ai pus piciorul pe calea cea dreaptă de credință în Dumnezeu. Faptul de a fi eșuat și căzut de mai multe ori nu este ceva rău, după cum nu este nici a fi expus. Fie că ai avut parte de răfuială, ai fost emondat sau dat în vileag, trebuie să-ți amintești întotdeauna: a fi dat în vileag nu înseamnă că ești condamnat. A fi expus este ceva bun; este cea mai bună oportunitate ca să ajungi să te cunoști. Poate să-ți aducă o schimbare în bine în experiența ta de viață. Fără așa ceva, nu vei avea nici oportunitatea, nici condiția și nici contextul ca să poți dobândi o înțelegere a adevărului despre corupția ta.
2 Dacă poți ajunge să cunoști lucrurile dinlăuntrul tău, toate acele aspecte ascunse în adâncul tău care sunt greu de recunoscut și dificil de dezgropat, atunci acesta este un lucru bun. A deveni capabil să te cunoști cu adevărat pe tine însuți este cea mai bună oportunitate de a-ți drege căile și de a deveni o persoană nouă. Odată ce te cunoști cu adevărat pe tine însuți, vei putea vedea că, atunci când adevărul devine viața cuiva, este, cu adevărat, un lucru de mare preț, și vei înseta după adevăr și vei pătrunde în realitate. Acesta este un lucru nespus de măreț! Dacă poți să profiți de această oportunitate, să reflectezi cu seriozitate asupra ta și să câștigi o cunoaștere autentică de sine ori de câte ori dai greș sau cazi, atunci, în mijlocul a tot ceea ce este negativ și slăbiciune, vei putea să te ridici înapoi pe picioare. Odată trecut de acest prag, vei putea să faci un pas mare înainte și să pătrunzi în realitatea adevărului.
Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”