Supliment: O disecare a problemelor care apar la transcrierea predicilor

Am auzit unii oameni remarcând că persoanele care se ocupă de transcriere au eliminat poveștile de la începutul ultimelor predici, lăsând doar conținutul oficial al predicilor de după acestea. Chiar așa stau lucrurile? Ce povești au fost separate de predicile care le-au urmat? („Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao”, „Povestea lui Daming și a lui Xiaoming” și „O discuție despre capital: «Lăsați-o baltă!»”) Aceste trei povești au fost separate de conținutul predicii, dar de ce? Din ce motiv? Aparent, cei care se ocupă de transcriere au considerat că poveștile precedente nu se potriveau cu conținutul predicilor de după acestea, așa că le-au separat. A fost justificat? Exact asta au făcut cei care se ocupă de transcriere. Au fost prea aroganți și neprihăniți de sine, au extras poveștile și le-au pus în capitole separate, care nu conțin nicio predică. Ați spune că rezultatul acestei acțiuni a fost bun sau rău? Mai mult, ați spune că povestea relatată înainte trebuie să se potrivească și să corespundă predicii care o urmează? Chiar este necesar? (Nu.) Atunci de ce au înțeles greșit în acest fel cei care transcriu predicile? Cum au putut să aibă o asemenea convingere? Care este problema aici? Și-au spus în sinea lor: „Poveștile pe care le-ai spus nu au legătură cu subiectul. Le voi tria eu pentru Tine și, când vor fi distribuite, nu le voi pune împreună. Predicile sunt predici; trebuie să fie consecvente una cu alta. Conținutul poveștilor precedente nu ar trebui să interfereze cu cel al predicilor. Trebuie să le triez eu pentru Tine fiindcă Tu nu înțelegi problema.” Este aceasta o intenție bună? De unde provine această intenție bună a lor? Provine din noțiuni umane? (Da.) Când predic, trebuie să țin cont de tot într-un mod atât de cuprinzător? Oare fiecare poveste pe care o spun trebuie să se potrivească cu următorul conținut? (Nu.) Nu este necesar; aceste lucru se numește regulă, noțiune. Ce greșeli au făcut cei care se ocupă de transcriere? (Au făcut lucrurile pe baza noțiunilor și închipuirilor lor.) Ce altceva? (Au acționat nechibzuit și arbitrar.) Acest tip de comportament este, prin natura sa, puțin nechibzuit și arbitrar; ei nu au o inimă cu frică de Dumnezeu. Este rezonabil să spunem acest lucru, dar tot este diferit de esența problemei. Când au transcris predicile, ce fel de atitudine și ce fel de punct de vedere au folosit pentru a se uita la tot ce a spus Dumnezeu? Fie că era vorba de povești sau de predici, ce fel de atitudine au adoptat și din ce unghi au privit și au ascultat aceste lucruri care au fost rostite? (Din unghiul cunoașterii și al învățării.) Așa este. Privirea poveștilor spuse și a conținutului predicilor din perspectiva cunoașterii va conduce la această problemă. Ei sunt de părere că, atunci când rostesc o predică, indiferent despre ce secțiune doresc să vorbesc, conținutul trebuie să urmeze o secvență; fiecare propoziție trebuie să fie logică, fiecare propoziție trebuie să se conformeze noțiunilor tuturor și fiecare secțiune trebuie să aibă un scop riguros. Îmi evaluează predicile în funcție de această noțiune. Denotă acest lucru o lipsă de înțelegere spirituală? (Da.) Aceasta este într-adevăr o lipsă de înțelegere spirituală! Să folosești logica și deducția pentru a trata cele spuse de Mine dintr-o perspectivă a cunoașterii înseamnă să comiți o greșeală gravă. Eu am părtășie despre adevăr, nu țin discursuri; ar trebui să-ți fie clar acest lucru. Voi, cei care ați auzit predicile la adunare și ulterior ați ascultat din nou aceste predici pe care le-au transcris, ați observat aspecte sau lucruri importante care au fost rostite la acel moment și pe care le-au eliminat? S-a întâmplat așa ceva? De exemplu, poate ați auzit la adunare un fragment care a fost foarte emoționant și foarte edificator, dar ați descoperit după aceea, când ați ascultat înregistrarea predicii, că fragmentul nu era acolo; fusese înlăturat. Vi s-a întâmplat așa ceva? Dacă n-ați ascultat cu atenție, poate că nu v-ați dat seama, prin urmare ascultați cu atenție pe viitor. Am ascultat odată o înregistrare și, acolo unde tocmai începusem să discut despre diversele manifestări ale antihriștilor, enumerându-le de la 1 la 15, ei înlăturaseră clarificările și explicațiile detaliate de la fiecare, enumerând în schimb doar prima manifestare, a doua manifestare, a treia manifestare și așa mai departe. Fiecare manifestare era discutată foarte repede, una după cealaltă, mult mai repede decât un profesor care predă o lecție. Cei mai mulți oameni care nu auziseră acea predică înainte și nu erau familiarizați cu ea n-ar avea când să contemple atunci când o ascultau. Dacă ar vrea să asculte cu atenție, ar trebui să pună mereu pauză, să asculte o propoziție și apoi să ia rapid notițe, după care să cugete la ce înseamnă această propoziție și apoi să redea următoarea propoziție. Altfel, viteza ar fi prea rapidă și n-ar putea să țină pasul. Aceasta a fost o greșeală gravă făcută de cei care au editat înregistrările predicii. O predică este o conversație, o discuție. Care este conținutul predicilor? Ele tratează diferite adevăruri și diversele stări ale oamenilor; toate implică adevărul. Așadar, sunt aceste conținuturi care implică adevărul ușor de acceptat și de înțeles de către oameni sau necesită atenție, chibzuire și procesare mentală înainte de a răspunde treptat? (Necesită atenție, chibzuire și procesare mentală.) Atunci, pe baza acestei situații, ce fel de viteză ar trebui să mențină cel care rostește predica? Ar funcționa dacă ar vorbi la fel de repede ca o mitralieră? (Nu.) Ca un profesor care predă o lecție? (Nu.) Precum cineva care ține un discurs? (Nu.) Categoric nu ar funcționa. În timpul predicii trebuie să existe întrebări și răspunsuri, pauze de contemplare, dându-le oamenilor timp să răspundă – această viteză este adecvată. Au transcris predicile fără să înțeleagă acest principiu; denotă acest lucru o lipsă de înțelegere spirituală? (Da.) Le lipsește într-adevăr înțelegerea spirituală. Și-au spus: „Am auzit deja aceste lucruri despre care vorbești. După ce am ascultat o dată, țin minte esența și știu despre ce vorbești. Folosindu-mi experiența și aptitudinile excelente pe care le-am dobândit editând frecvent înregistrările predicilor, voi proceda așa și voi accelera ritmul.” Să-l accelereze nu a părut în sine o problemă prea mare, dar cum afectează asta transcrierea predicii? O transformă într-un eseu. Odată ce este transformată într-un eseu, nu mai dă senzația că este ascultată în persoană; poate atunci să obțină același efect? Cu siguranță există o diferență. Această diferență o face mai bună sau mai rea? (Mai rea.) O face mai rea. Oamenii cărora le lipsește înțelegerea spirituală acționează din proprie inițiativă și se cred deștepți. Ei consideră că sunt educați, pricepuți, talentați și inteligenți, dar ajung să facă lucruri irezonabile. Nu este așa? (Ba da.) În predicile Mele, de ce vă pun uneori întrebări? Unii spun: „Poate Îți este teamă să nu ațipim.” Acesta e motivul? De ce vorbesc uneori despre alte chestiuni, deviez de la subiect și discut despre lucruri lejere și vesele? Ca să vă las să vă relaxați, să vă dau puțin spațiu să contemplați. În plus, aceasta vă permite să aveți o înțelegere mai vastă despre un anumit aspect al adevărului, așa încât să nu vă limitați înțelegerea la cuvinte, sens literal, doctrine sau structuri gramaticale – n-ar trebui să se limiteze la acestea. Prin urmare, vorbesc uneori despre alte lucruri; spun uneori glume ca să destind atmosfera, dar, de fapt, procedez așa în mare parte ca să obțin un anumit rezultat – ar trebui să înțelegeți asta.

Vezi, când un pastor religios ține o predică, stă în picioare la amvon și vorbește doar despre subiecte plictisitoare care nu au nici cea mai mică legătură cu viața reală a oamenilor, cu stările lor mentale sau cu problemele lor existente. Sunt doar vorbe goale și doctrine. Spune doar câteva cuvinte care sună plăcut și strigă niște sloganuri goale. Îi face pe ascultători să se plictisească și nu câștigă nimic din asta. În final, se ajunge la o situație în care pastorul vorbește de sus, iar jos nimeni nu-i acordă atenție; nu există nicio interacțiune. Nu-și răcește pastorul gura de pomană? Pastorii țin predici în acest fel doar ca să-și câștige existența, de dragul propriei supraviețuiri; nu țin cont de nevoile congregației lor. În ceea ce ne privește pe noi, la momentul de față, predicile noastre nu au legătură cu îndeplinirea unei ceremonii religioase sau cu executarea unui tip de sarcină – au drept scop obținerea mai multor rezultate. Pentru a obține rezultate, trebuie luate în considerare toate aspectele – nevoile tuturor tipurilor de oameni, noțiunile, închipuirile și stările lor, precum și punctele lor de vedere trebuie luate în considerare. De asemenea, trebuie luată în considerare măsura în care oamenii din fiecare clasă socială pot accepta limbajul folosit. Unii oameni educați, cărora le place destul de mult limbajul formal, au nevoie să audă câteva cuvinte literare care să fie relativ corecte gramatical și logice. Sunt capabili să le înțeleagă. Există și unii oameni de rând, cei din straturile inferioare ale societății, care nu sunt familiarizați cu un astfel de limbaj formal; deci ce ar trebui să fac? Trebuie să folosesc puțin limbajul familiar. În trecut, nu foloseam mult limbajul familiar, dar de-a lungul anilor am învățat puțin, iar acum chiar apelez uneori la proverbe din două părți sau spun glume. Astfel, după ce ascultă, toți vor simți că tot ce spun este ușor de înțeles, indiferent de clasa lor socială, și că are o legătură mai strânsă cu ei. În schimb, dacă totul ar fi în limbaj familiar, conținutul predicii nu ar suna suficient de profund, prin urmare trebuie combinat cu un limbaj formal, totul exprimat în limbajul vieții cotidiene; doar atunci va întruni standardul minim. După ce începe să fie folosit limbajul familiar, spunând lucruri precum „numai zic”, „de genul”, „vreau să spun” și așa mai departe, includerea prea multor astfel de expresii poate afecta gradul în care este transmis adevărul. În schimb, dacă ar fi doar limbaj formal, totul rostit foarte ordonat și oficial, urmând logica gramaticală și raționamentul pas cu pas, fără nici cea mai mică greșeală, ca recitarea unui eseu sau citirea unui text, de parcă totul ar avea un scenariu de la început și până la sfârșit, cuvânt cu cuvânt, chiar și semnele de punctuație, credeți că ar funcționa? Ar fi prea obositor, nu am energie pentru așa ceva. Acesta este un aspect. De asemenea, indiferent dacă sunt educați sau needucați, toți își afișează diverse aspecte ale umanității lor, iar aceste exprimări ale umanității sunt legate de viața reală. La rândul ei, viața reală nu poate fi separată de limbajul vieții cotidiene; nu poate fi separată de mediul tău de viață. Acest mediu de viață este plin de acest tip de limbaj cotidian, cu puțin limbaj familiar amestecat, plus un vocabular simplu cu o înclinație oarecum literară. Acest lucru este suficient; acoperă în esență și include întregul domeniu de interes. Indiferent dacă sunt bătrâni sau tineri, needucați sau cu anumite cunoștințe, în esență toți pot să priceapă, toți pot să înțeleagă; nu se vor plictisi și nici nu vor simți că-i depășește. Asta trebuie să aibă în vedere părtășia și rostirea predicilor, să ia în considerare toate aspectele nevoilor oamenilor. Dacă o predică are rolul de a obține un rezultat, trebuie să iei în considerare toate aceste aspecte: viteza vorbirii, alegerea cuvintelor și modul de exprimare. În plus, când articulezi ceva și ai părtășie despre un aspect al adevărului, în ce moment a fost acesta transmis pe deplin? În ce moment nu este suficient de detaliat? Ce aspecte ar trebui adăugate? Toate acestea trebuie avute în vedere. Dacă nu iei în considerare nici măcar aceste aspecte, atunci capacitatea ta de gândire este foarte deficitară. Când alții își imaginează în două dimensiuni, tu trebuie să poți gândi în trei. Trebuie să vezi mai cuprinzător și mai precis decât alții, să poți vedea limpede tot soiul de probleme și, de asemenea, să simți adevărurile-principii implicate. Astfel, toate aspectele firilor corupte la care oamenii se pot gândi, pe care le pot exprima sau dezvălui, precum și stările implicate, sunt în esență acoperite și vor fi înțelese de toți. Cei care se ocupă de transcriere trebuie să aibă și ei aceste calibre și moduri de gândire? Dacă nu le au, bazându-se în schimb mereu pe cunoașterea pe care au acumulat-o pentru a rezuma aspectul principal al predicii, ideea ei centrală, miezul fiecărei secțiuni, ar fi similar modului în care elevii chinezi studiază textele literare. Profesorul îi pune mai întâi să răsfoiască întregul text, apoi să-l citească cu atenție. În prima lecție oficială, profesorul vorbește despre esența primului paragraf, prezintă vocabularul nou și discută despre chestiunile de gramatică implicate. Când au fost studiate toate secțiunile, tot trebuie să le memorezi și, în final, să faci propoziții cu vocabularul nou și să înțelegi ideea centrală a textului și scopul în care l-a scris autorul. Astfel, vei avea o înțelegere deplină a ceea ce încerca să transmită textul. Toată lumea a studiat aceste lucruri, toată lumea le cunoaște, dar dacă le aplici la transcrierea unei predici, este prea simplu. Îți spun, le poți folosi dacă scrii un eseu; sunt doar noțiuni elementare de scriere. Dar dacă aplici această gândire, această teorie, această metodă pentru a transcrie o predică, n-ai putea să dai greș? Cu siguranță ai putea. Nu știi de ce vreau să spun această poveste, nu încerci să înțelegi adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi din această poveste – este o greșeală. În plus, ești în stare să înțelegi adevărul atât din poveste, cât și din conținutul predicii? Dacă nu-l poți înțelege, atunci îți lipsește înțelegerea spirituală. Ce calificări ar putea avea cineva fără înțelegere spirituală ca să transcrie predici?

De ce credeți că spun povești? Cei care transcriu predicile nu cunosc motivul, așa că își adaugă propriile puncte de vedere. Ei sunt de părere că, dacă vreau să spun povești, trebuie să se potrivească cu conținutul care urmează – nu știu de ce spun povești. Nici voi nu știți, nu-i așa? Întrucât nu știți, vă voi spune motivul. De la început și până acum, am discutat despre diversele manifestări ale antihriștilor de vreo zece ori și am acoperit doar jumătate dintre ele. Dacă aș termina de vorbit despre acest conținut de la un capăt la altul, subiectul ar fi destul de plictisitor, nu-i așa? Dacă aș vorbi direct despre lucruri de fiecare dată când începem – punându-i mai întâi pe toți să recapituleze ce s-a discutat ultima dată, apoi începând să vorbesc, iar voi luând în grabă notițe, scriind de zor și străduindu-vă să vă țineți ochii deschiși – și dacă i-aș pune apoi pe toți să facă rezumatul după ce termin, în timp ce toată lumea se freacă la ochi, dând paginile și recitând conținutul despre care am avut părtășie azi și, odată ce ar părea că toată lumea a reținut în mare parte, aș spune: „Asta e tot pentru azi, hai să încheiem și vom continua să vorbim despre asta data viitoare”, atunci toată lumea ar fi puțin abătută: „Fiecare adunare este mereu despre aceste lucruri, același tipar; conținutul e prea lung și prea sec.” În plus, părtășia despre adevăr trebuie să aibă mai multe fațete, iar oamenii trebuie să progreseze simultan în toate aspectele adevărului. Este întocmai precum intrarea în viață a omului: trebuie să crească în ceea ce privește cunoașterea de sine, schimbarea firii, cunoașterea lui Dumnezeu, conștientizarea diverselor stări proprii, precum și a umanității, percepțiilor și tuturor celelalte aspecte – toate acestea trebuie să progreseze simultan. Dacă în acest timp aș discuta doar despre deslușirea diferitelor manifestări ale antihriștilor, oamenii ar putea lăsa deoparte alte aspecte ale adevărului și s-ar gândi toată ziua: „Cine pare să fie un antihrist? Oare eu sunt un antihrist? Câți sunt în jurul meu?” Acest lucru le va afecta intrarea în alte aspecte ale adevărului. Prin urmare, Mă gândesc cum poate include conținutul predicii încă un adevăr, așa încât oamenii să poată înțelege un adevăr suplimentar; cu alte cuvinte, când discutăm despre subiectul „Expunerea antihriștilor”, oamenii sunt capabili să înțeleagă întâmplător și alte aspecte. Rezultatul unei astfel de predici este mai bun, nu-i așa? (Da.) De exemplu, când consumi un aliment de bază, mănânci uneori și un măr alături. Acesta oferă o nutriție suplimentară, nu-i așa? (Da.) Spune-Mi atunci, este necesar să spun povești? (Da.) E un lucru cert. Dacă n-ar fi necesar, de ce le-aș spune? Folosirea poveștilor pentru a discuta despre unele subiecte ușoare și vesele le permite oamenilor să dobândească și să câștige ceva în alte aspecte ale adevărului. Acesta este un lucru bun. Când termin de discutat aceste subiecte ușoare, revin la subiectul principal. Este adecvat să rânduiesc așa. Ce mănânci înainte de felul principal? (Un aperitiv.) Acesta e un aperitiv. Aperitivele sunt de obicei foarte gustoase și stârnesc pofta de mâncare, nu-i așa? Prin urmare, când spun o poveste, poți dobândi un aspect al adevărului din acea poveste, aprofundându-ți cunoașterea sau înțelegerea. Asta e bine. Desigur, cei care nu au înțelegere spirituală ascultă povești și aud doar stratul de la suprafață, nu văd adevărul din interior care ar trebui înțeles. Nu au înțelegere spirituală – nu se poate face nimic în privința aceasta. De exemplu, ascultând „Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao”, unii își amintesc doar că Dabao era rău și Xiaobao era nesăbuit. Își amintesc numele lui Dabao și al lui Xiaobao, dar nu-și amintesc în ce circumstanțe și-a dezvăluit firea coruptă omul din poveste, ce fel de fire a fost dezvăluită, în ce constă această fire sau ce legătură are cu adevărul. În ce situații ai dezvălui acest tip de fire? Ai spune astfel de cuvinte? Dacă zici: „N-aș spune astfel de cuvinte”, acest lucru este supărător, deoarece dovedește că n-ai înțeles adevărul. Unii spun: „Este posibil să spun astfel de cuvinte când dau peste anumite situații, este un fel de fire care se manifestă într-o anumită stare.” Odată ce vei ști acest lucru, nu vei fi ascultat povestea în zadar. După ascultarea poveștii, unii spun: „Ce fel de om este Dabao? Chiar bruschează și amăgește un copil mic. Este abject! Eu n-aș amăgi copiii așa.” Nu înseamnă aceasta că le lipsește înțelegerea spirituală? Doar vorbesc despre problema în sine, dar nu înțeleg adevărul din povestea despre care avem părtășie. Nu pot conecta situația la propria persoană; aceasta arată o lipsă de înțelegere spirituală, o lipsă gravă de înțelegere spirituală. Cei care transcriu predici se confruntă cu această problemă. De îndată ce un lucru are legătură cu adevărul, unii dezvăluie opiniile unui neîncrezător; de îndată ce este implicat adevărul, unor oameni le lipsește înțelegerea spirituală; de îndată ce este implicat adevărul, unii devin predispuși la denaturări, alții devin intransigenți, unii devin ticăloși, iar alții devin scârbiți de adevăr. Deci ce fire au cei care transcriu predicile? Cel puțin, sunt aroganți și încrezuți, acționând din proprie inițiativă, neînțelegând și necăutând să înțeleagă. Nici măcar nu au pus întrebări în această privință; au separat pur și simplu poveștile de conținutul care urma. Își spun în sinea lor: „Aceste predici mi-au fost date să le transcriu, așa că am autoritatea să iau această decizie. Dintr-o lovitură de secure, voi tăia de tot poveștile. Așa voi trata predicile pe care mi le-ai dat. Dacă nu-Ți place, nu mă folosi.” Nu este aroganță și îngâmfare? Ei nu pot asimila adevărul, nu înțeleg adevărul. Nu știu care este datoria lor sau ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă – nu știu niciunul dintre aceste lucruri. Oamenii care nu au înțelegere spirituală nu pot face decât lucruri irezonabile, lucruri inumane și fără demnitate. În plus, fac doar lucruri care încalcă adevărurile-principii, crezându-se deștepți și fiind lipsiți de supunere. Au primit înregistrări ale predicilor Mele pentru a le transcrie și, indiferent ce opinii sau gânduri aveau despre modul în care să le gestioneze, nu M-au întrebat. Nu este foarte gravă această problemă? (Ba da.) În ce măsură este gravă? (Are natura alterării cuvintelor lui Dumnezeu.) Are într-adevăr puțin din această natură.

Spun o poveste, discutând despre un anumit aspect al adevărului, apoi țin predici despre alte aspecte. Oare analizez dacă aceste două lucruri se potrivesc? Trebuie să țin cont de acest lucru mai întâi, dar de ce nu am insistat că aceste două aspecte trebuie să se potrivească? Sunt conștient de asta? (Da.) Deci de ce a devenit aceasta o problemă pentru cei care transcriu predica? Știu că povestea pe care o spun nu are nicio legătură cu predica următoare. Sunt conștienți de acest lucru? Nu sunt. Nici măcar nu s-au gândit cu atenție la această chestiune. Cred în sinea lor: „Ești îndrumat de Duhul Sfânt; atât timp cât sună ca adevărul, e în regulă. Ai spus o poveste în acea zi și apoi ai discutat despre un anumit conținut. Ce legătură există între aceste două lucruri? De ce să vorbești în acest fel? Ce beneficiu poate decurge de aici după ce termini de vorbit? Nu știi nimic din acestea. Nu merge așa!” În primul rând, despre ce urmează să vorbesc, cum vorbesc și ce conținut specific abordez – spune-Mi, am mintea limpede când decid acestea? (Da.) Am într-adevăr mintea limpede, cu siguranță nu sunt într-o stare confuză; șirul gândurilor Mele este clar. Dacă cineva nu are înțelegere spirituală, nu știe cum să caute adevărul și analizează și clasifică orbește lucrurile, crezând că este destul de bine, nu este oare un fariseu tipic? Îl place doar să audă teorii pompoase și deșarte și nu îi place să audă predici reale și practice. Rezultatul este că nu înțelege nici cel mai superficial dintre adevăruri. Aceasta arată o lipsă gravă de înțelegere spirituală! Fără o inimă cu frică de Dumnezeu, oamenii vor fi aroganți și neprihăniți de sine, devenind deosebit de îndrăzneți; vor îndrăzni să judece orice chestiune, crezând că o înțeleg pe deplin. Omenirea coruptă este exact așa; aceasta e firea ei. Este un lucru bun sau un lucru rău să fii îndrăzneț și să acționezi în mod nechibzuit? (Este un lucru rău.) Nu contează de fapt dacă ești îndrăzneț sau timid; contează dacă există frică de Dumnezeu în inima ta. Mai târziu, când veți asculta o înregistrare a predicii, aveți grijă să deslușiți dacă au fost eliminate lucruri esențiale din transcriere. Acești netrebnici cărora le lipsește înțelegerea spirituală, uneori lucrurile pe care le fac pot cauza din greșeală tulburări și pagube. Ei spun că nu este intenționat – dacă nu este intenționat, înseamnă că firea lor nu este o fire coruptă? Este tot o fire coruptă. Deocamdată asta este tot despre acest subiect.

Supliment:

Visurile lui Xiaogang

Astăzi voi începe din nou prin a spune o poveste. Vă interesează să ascultați povești? Puteți câștiga ceva din acestea? Se întâmplă diverse lucruri în povești, iar aceste lucruri conțin adevăruri. Oamenii din povești au unele stări, unele revelații și unele intenții și firi corupte. De fapt, acestea există în fiecare și sunt legate de fiecare. Dacă înțelegi și ești în stare să recunoști aceste lucruri din povești, aceasta arată că ai înțelegere spirituală. Unii oameni spun: „Zici că am înțelegere spirituală – înseamnă că sunt o persoană care iubește adevărul?” Nu neapărat; sunt două lucruri diferite. Unii oameni au înțelegere spirituală, dar nu iubesc adevărul. Pur și simplu înțeleg și nimic mai mult; nu folosesc adevărul ca termen de comparație și nu îl pun în practică. Unii oameni au înțelegere spirituală și, după ce ascultă povești, descoperă că au aceleași probleme și se gândesc cum să pătrundă și cum să se schimbe în viitor – acești oameni au dobândit rezultatele dorite. Prin urmare, voi spune o poveste astăzi. Subiectul este ușor și toată lumea va fi dispusă să-l asculte. În ultimele două zile am cugetat ce poveste le poate permite majorității oamenilor să câștige ceva și să fie edificați după ce o ascultă și, în plus, poate să le sublinieze un aspect al adevărului, precum și să le îngăduie să o raporteze la realitate și să beneficieze de ea intrând într-un aspect al adevărului sau corectând un tip de abatere. Am uitat să dau un nume ultimei povești pe care am spus-o, așa că îi vom da astăzi un nume. Cum credeți că ar trebui să se numească? (Daruri speciale.) Omiteți cuvântul „speciale”; să o numim „Daruri”. Cuvântul „special” sună puțin ciudat aici, iar oamenii își vor concentra atenția asupra lui. Cuvântul „Daruri” are un sens mai ambiguu. Așadar, ce poveste voi spune astăzi? Povestea de astăzi se numește „Visurile lui Xiaogang”. „Xiao” înseamnă „mic”, după cum știți cu toții, dar ce înseamnă „Gang”? („Post.”) Corect. Auzind acest nume, ar trebui să cunoașteți conținutul poveștii – ar trebui să fiți aproape de a-i ghici conținutul. Acum voi începe să spun povestea.

Xiaogang este un tânăr entuziast, studios, harnic și destul de inteligent. Îi place să studieze, așa că învață puțin despre câteva dintre tehnologiile informatice destul de populare în zilele noastre și, în casa lui Dumnezeu, este desemnat în mod firesc să-și îndeplinească datoria în echipa de editare video. Când se alătură inițial echipei de editare video, Xiaogang este foarte fericit și mândru. Întrucât este tânăr și stăpânește anumite tehnologii, crede că lucrarea video este specialitatea lui, precum și hobbyul lui, că-și poate folosi competența îndeplinindu-și datoria acolo și, de asemenea, că poate face progrese în acest domeniu studiind în permanență. În plus, majoritatea oamenilor pe care îi întâlnește aici sunt și ei tineri și îi place foarte mult atmosfera de aici și face această datorie cu plăcere. Prin urmare, se ocupă în fiecare zi cu munca și studiază cu sârguință. Astfel, Xiaogang se trezește devreme pentru a-și începe munca în fiecare zi, fără să se odihnească uneori până noaptea târziu. Xiaogang plătește multe prețuri pentru datoria lui, suferă unele greutăți și, firește, deprinde destul de multe cunoștințe profesionale relevante; simte că fiecare zi a fost petrecută foarte productiv. De asemenea, Xiaogang are frecvent părtășii și participă la adunări cu frații și surorile, simțind că, după sosirea lui aici, a făcut mai multe progrese comparativ cu perioada în care credea în Dumnezeu în orașul lui natal, că a crescut și că-și poate asuma o lucrare. Este foarte fericit și mulțumit. La început, când studia tehnologia informatică, spera că va lucra într-o zi pe computer, iar acum dorința lui s-a împlinit în sfârșit, așa că prețuiește cu adevărat această oportunitate. După o perioadă de timp, lucrarea lui Xiaogang și postul lui nu s-au schimbat. El rămâne fidel slujbei sale și acestei responsabilități și datorii ale sale și pare mai matur decât înainte. În plus, a făcut progrese în ceea ce privește intrarea în viață, are deseori părtășie și citește prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu împreună cu frații și surorile la adunări, iar interesul lui privind credința în Dumnezeu devine tot mai puternic. Se poate spune și că, puțin câte puțin, credința lui Xiaogang sporește. Așadar, el are un nou vis: „Ar fi minunat dacă aș putea deveni mai util în timp ce lucrez pe computer!”

Timpul trece astfel, zi după zi, iar Xiaogang continuă să realizeze aceeași datorie. La un moment dat, se întâmplă să vizioneze un film, care are apoi un impact profund asupra lui. De ce? În film apare un tânăr de aproximativ aceeași vârstă ca Xiaogang, iar el admiră prestația, jocul actoricesc, vorbirea și purtarea acestui tânăr din film, devenind și puțin invidios. După ce urmărește filmul, își imaginează uneori: „Ar fi minunat dacă aș fi acel tânăr din film. În fiecare zi, stau în fața computerului, creez și încarc tot felul de clipuri video și, indiferent cât de ocupat sau obosit sunt ori cât de mult muncesc, tot sunt doar un lucrător din spatele scenei. Cum ar putea să știe cineva cât de mult muncim? Dacă aș putea apărea pe marele ecran într-o zi, ca acel tânăr din film, și mai mulți oameni ar putea să mă vadă și să mă cunoască, ar fi minunat!” Xiaogang urmărește acest film de nenumărate ori, dar și toate cadrele în care apare acel tânăr. Cu cât urmărește mai mult, cu atât îl invidiază mai tare și cu atât tânjește mai mult inima lui, dorind să devină actor. Astfel ia naștere noul vis al lui Xiaogang. Care este noul lui vis? „Vreau să studiez actoria și să mă străduiesc să devin un actor profesionist, să apar pe marele ecran, să am o aură ca acel tânăr și să-i fac pe alții să mă invidieze și să-și dorească să fie ca mine.” De atunci, Xiaogang începe să muncească pentru a-și împlini visul. În timpul lui liber, Xiaogang vizionează online tot felul de materiale despre actorie. De asemenea, se uită la tot felul de filme și emisiuni de televiziune, vizionând și învățând în același timp, visând să aibă șansa de a deveni actor. Zilele trec tot una câte una în acest fel – Xiaogang studiază meseria de actor, în timp ce rămâne fidel postului său. În cele din urmă, datorită perseverenței și sârguinței sale, Xiaogang stăpânește unele elemente de bază ale actoriei. A învățat cum să imite, cum să vorbească și să joace în fața altora și nu are deloc trac. Solicitările lui repetate îi aduc în cele din urmă o ocazie: există un film în care este nevoie de un tânăr pentru rolul principal. În timpul probei, regizorul își dă seama că înfățișarea, distincția și abilitățile lui actoricești de bază se ridică la înălțimea așteptărilor. Dacă are puțin mai multă pregătire, ar trebui să reușească. La auzul acestei vești, Xiaogang este în culmea fericirii, spunându-și în sinea lui: „Pot în sfârșit să ies din spatele scenei și să apar pe ecran – un alt vis al meu este pe cale să se împlinească!” Xiaogang este apoi transferat la echipa de producție a filmelor pentru a-și îndeplini datoria.

După ce Xiaogang se transferă la echipa de producție a filmelor, noul mediu de lucru îi aduce noutate și vitalitate. Simte că fiecare zi trece într-un mod plin de fericire, nefiind la fel de trist, plictisitor și limitat ca înainte, deoarece trăiește și lucrează acolo și multe dintre lucrurile cu care intră în contact zilnic sunt total diferite de munca lui pe computer – trăiește într-un alt domeniu de lucru, într-o altă lume. Astfel, Xiaogang se dedică muncii de producție a filmelor. Își ocupă timpul în fiecare zi jucând și învățându-și replicile, ascultând instrucțiunile regizorului și ascultându-i pe frații și surorile lui analizând intriga. Pentru Xiaogang, partea cea mai dificilă este să intre în pielea personajului, așa că își învață pe de rost replicile și se gândește întruna la personajul lui: cum ar trebui să vorbească și să se poarte, cum ar trebui să meargă și să stea în picioare, chiar și cum ar trebui să stea jos; trebuie să învețe din nou toate aceste lucruri. După ce continuă această muncă variată și complexă o perioadă de timp, Xiaogang își dă seama în final cât de dificil este să fie actor. În fiecare zi, trebuie să memoreze aceleași replici. Uneori le poate recita perfect, dar când ajunge la interpretarea în sine, face mereu greșeli și trebuie să repete scena. Este mustrat adesea de regizor pentru că una dintre acțiunile sau replicile lui nu este suficient de bună. Dacă joacă slab de mai multe ori la rând, va fi emondat și se va face de rușine, îndurând suferință și chiar atrăgând priviri ciudate și tachinări. Confruntându-se cu toate acestea, Xiaogang este puțin descurajat: „Dacă aș fi știut că va fi atât de greu să fiu actor pe marele ecran, n-aș fi venit aici, dar acum sunt într-o mică încurcătură. Mă aflu deja aici, așa că n-ar fi rezonabil să renunț înainte ca filmările să se termine și n-aș avea cum să justific așa ceva. Acesta a fost visul meu, trebuie să-l transform în realitate, dar cât de lung este drumul din fața mea? Pot să merg mai departe?” Xiaogang începe să șovăie. În zilele următoare, Xiaogang face cu greu față muncii și vieții sale zilnice. Fiecare zi este mai insuportabilă decât cea dinainte, dar tot trebuie să îndure și să se forțeze să meargă înainte. Așa cum ne putem imagina, Xiaogang va avea cu siguranță probleme în diverse privințe. Începe să-și facă fără tragere de inimă sarcinile care îi sunt alocate. Când regizorul îi spune ce trebuie să facă, el doar ascultă și nimic mai mult. După aceea, se străduiește să realizeze ce poate, dar dacă nu reușește să facă ceva, nu se ia în serios. În ce stare este Xiaogang în acest moment? Își petrece fiecare zi fără tragere de inimă, foarte negativ și foarte pasiv, fără să accepte deloc în inima lui îndrumarea și ajutorul sincer al regizorului sau al fraților și surorilor. Crede în sinea lui: „Așa sunt, nu pot să devin mai bun. Mă împingeți peste posibilitățile mele. Dacă putem filma, să o facem; dacă nu putem, să o lăsăm pur și simplu baltă. Mă voi întoarce la echipa mea de editare video ca să-mi fac datoria.” Se gândește cât de minunată era munca în echipa de editare video, stând în fața computerului în fiecare zi. Era atât de confortabil și de ușor; era atât de fericit! Întreaga lui ființă și întreaga lui lume erau la o apăsare pe tastatură și putea avea orice își dorea doar activând un efect special. Acea lume virtuală este foarte atractivă pentru Xiaogang. În acest moment, îi este și mai dor de trecutul lui și de timpul petrecut îndeplinindu-și datoria în echipa de editare video. Zilele trec astfel, apoi, într-o noapte, Xiaogang nu poate să doarmă. De ce nu poate să doarmă? Își spune în sinea lui: „Sunt făcut pentru meseria de actor? Dacă nu sunt făcut pentru asta, ar trebui să mă întorc imediat la echipa de editare video. Datoria echipei de editare video este relaxată și ușoară, stau în fața computerului și jumătate din zi trece imediat; în plus, nu trebuie să-mi gătesc singur. Acea datorie nu este obositoare, totul este posibil printr-o apăsare pe tastatură, există doar inimaginabilul, nimic nu este imposibil. În prezent, ca actor, trebuie să-mi învăț replicile în fiecare zi și să le recit la nesfârșit. Totuși interpretarea mea este încă sub așteptări, regizorul mă dojenește adesea, iar frații și surorile mă critică frecvent. Este prea obositor să fac această datorie, e mult mai bine să lucrez în echipa de editare video!” Cu cât se gândește mai mult la asta, cu atât îi lipsește mai mult. Se răsucește pe toate părțile jumătate din noapte, nereușind să doarmă și ațipește doar în a doua jumătate a nopții, când este pur și simplu prea obosit să rămână treaz. Când deschide ochii dimineața devreme, primul lui gând este: „La urma urmei, ar trebui să plec sau nu? Ar trebui să mă întorc la echipa de editare video? Dacă rămân aici, nu știu dacă filmul va fi considerat corespunzător standardelor după ce terminăm filmările și cine știe câte greutăți voi avea de îndurat între timp? Pur și simplu nu sunt făcut pentru meseria de actor! Am vrut înainte să fiu actor dintr-un impuls de moment și dintr-un capriciu, am fost de-a dreptul confuz! Vezi, am făcut o mișcare greșită și acum lucrurile sunt atât de greu de gestionat și nu am cu cine să discut despre această dificultate. Ținând cont de situația mea actuală, se pare că nu-mi va fi ușor să devin un actor bun, așa că ar trebui să renunț cât mai curând posibil. Îi voi spune fără întârziere regizorului că mă întorc, ca să nu întârzii lucrurile pentru ei.” Apoi, Xiaogang își adună curajul de a-i spune regizorului: „Ascultă, nu sunt făcut pentru meseria de actor, dar ați fost nevoiți să mă alegeți – ce-ar fi să mă lăsați să mă întorc la echipa de editare video?” Regizorul spune: „Nici gând, am filmat deja jumătate din film. Dacă schimbăm actorii, lucrarea noastră va fi întârziată, nu-i așa?” Xiaogang insistă, spunând: „Și ce? Înlocuiește-mă cu oricine vrei, nu e treaba mea. Orice-ar fi, trebuie să mă lași să plec. Dacă nu mă lași să plec, nu voi depune niciun efort în interpretare!” Regizorul vede că Xiaogang insistă să plece și că nu vor putea să termine filmarea, așa că îl lasă să plece.

Xiaogang revine în cele din urmă la echipa de editare video din cadrul echipei de producție a filmelor. Se întoarce la fostul său loc de muncă, pe care îl cunoaște foarte bine. Își atinge scaunul și computerul, care îi sunt cunoscute. Preferă locul acesta. Merge și se așază; scaunul este moale, iar computerul este pregătit. „Mai bine fac clipuri video, datoria aceasta nu este obositoare. Lucrul în spatele scenei are avantajele lui, nimeni nu știe dacă faci o greșeală și nimeni nu te critică, doar o corectezi imediat și gata.” Xiaogang a descoperit în sfârșit avantajele de a fi un lucrător în spatele scenei. Care este starea lui în acest moment? Se simte incredibil de liniștit și fericit, spunându-și: „Am luat decizia corectă. Dumnezeu mi-a dat o șansă și mi-a îngăduit să revin la această slujbă. Sunt onorat să am acest privilegiu!” Se bucură că a luat decizia corectă de această dată. În zilele următoare, Xiaogang urmează rutina zilnică de lucru a echipei de editare video. În această perioadă nu se întâmplă nimic special, iar Xiaogang își petrece fiecare zi în mod obișnuit.

Într-o zi, când lucrează la un clip video, Xiaogang descoperă deodată într-un program de dans un tânăr elegant și plin de umor, care dansează foarte bine. Își spune: „Este cam de vârsta mea; el cum de poate dansa și eu nu?” Prin urmare, Xiaogang este din nou tentat. Ce idee îi vine? (Să danseze.) Lui Xiaogang îi vine ideea să studieze dansul. El urmărește de nenumărate ori acest clip video și prestația tânărului. Apoi se interesează unde poate să studieze dansul, cum să-l învețe și care sunt dansurile de bază. De asemenea, se folosește frecvent de avantajele de a se afla la serviciu, căutând pe computer materiale educative, clipuri video și resurse de studiu legate de dansuri. Desigur, în timp ce caută, Xiaogang nu doar privește, ci și învață exersând. Pentru a învăța să danseze, Xiaogang se trezește foarte devreme în fiecare zi și se culcă foarte târziu. Bazându-se pe cunoștințele sale foarte limitate de dans gimnastic, el începe să studieze formal dansurile populare, trezindu-se devreme în fiecare zi pentru a-și face încălzirea și exercițiile pentru spate. În timp ce studiază, Xiaogang îndură multă durere fizică și petrece mult timp, făcând în cele din urmă câteva mici progrese. Xiaogang simte că șansa lui a sosit în cele din urmă, că poate să danseze pe scenă deoarece crede că trupul lui este puțin mai flexibil și că poate face câteva mișcări de dans. De asemenea, imitând și studiind, aproape că stăpânește unele ritmuri pe muzică. În aceste circumstanțe, el consideră că este timpul să se adreseze bisericii pentru a-și schimba datoria. Din nou, după cereri repetate, lui Xiaogang i se împlinește în sfârșit dorința și se alătură echipei de dans pentru a deveni dansator. De atunci, asemenea celorlalți dansatori, Xiaogang se trezește devreme pentru pregătirea de dimineață și repetă programul de dans, participă în mod regulat la adunări, are părtășie și analizează și planifică programul de dans cu acești oameni. Face doar această muncă în fiecare zi, iar la sfârșitul zilei, e atât de obosit, încât îl dor picioarele și spatele. Indiferent de vreme, fiecare zi decurge în acest mod. Când a început, Xiaogang era plin de curiozitate în privința dansului, dar odată ce a înțeles și s-a familiarizat cu viața și diversele aspecte ale unui dansator, el simte că dansul este doar atât. Repetă o mișcare la nesfârșit, uneori luxându-și glezna, alteori forțându-și spatele și există riscul de accidente. În timp ce dansează, își spune: „O, nu, și meseria de dansator este dificilă! Obosesc zilnic atât de tare, încât tot corpul îmi miroase a transpirație. Nu este atât de ușor. Este mai greu decât în lucrarea video! Nu, trebuie să perseverez!” De data aceasta nu renunță așa ușor și persistă până când ajunge în sfârșit la repetiția generală a programului de dans, după care dansul lor este trimis spre evaluare. În ziua evaluării, în ce stare de spirit este Xiaogang? Este atât de entuziasmat și plin de speranțe privind rezultatele muncii sale grele, încât nici măcar nu mănâncă de prânz. „A depus mult efort, nu-i așa?” În cele din urmă, când se dau rezultatele, dansul lor nu trece de prima rundă de evaluări. Vestea îl lovește ca un trăsnet, iar starea lui de spirit se prăbușește. Xiaogang cade pe un scaun: „Am lucrat atât de mult la acest dans, iar tu îl respingi cu un singur cuvânt? Știi ceva despre dansuri? Avem principii când dansăm, am plătit cu toții un preț, iar tu ne respingi dansul pur și simplu?” Apoi se gândește: „Decizia este în mâinile lor și, dacă nu ne aprobă dansul, trebuie să-l revizuim din nou. Nu avem cu cine să ne certăm. Nu putem face nimic altceva, așa că hai să o luăm de la capăt.” În ziua în care dansul lor este respins în prima rundă de evaluări, Xiaogang nu-și ia prânzul și mănâncă doar puțin, fără tragere de inimă, la cină. Credeți că poate să doarmă în noaptea aceea? (Nu poate.) Iar nu poate să doarmă, mintea lui întoarce pe toate părțile: „De ce nu merg lucrurile nicăieri unde mă duc? Dumnezeu nu m-a binecuvântat. Dansul la care lucrăm de două luni n-a trecut de prima rundă de evaluări. Nu știu când va trece de a doua rundă de evaluări și nici cât timp va trebui să petrecem pentru asta. Când voi putea să mă urc pe scenă și să dansez oficial? N-am nicio speranță să ajung în lumina reflectoarelor!” Gândurile lui merg înainte și înapoi, se tot gândește și își spune: „Lucrarea video este mai bună. Merg acolo și stau jos, apăs pe tastatură și apar flori, plante și copaci. Păsările cântă când le fac să cânte, caii aleargă când îi fac să alerge, orice vreau eu apare. Dar în dansuri, trebuie să trecem de evaluări și în fiecare zi obosesc atât de tare încât miros a transpirație. Uneori sunt atât de obosit încât nu pot să mănânc sau să dorm bine, iar apoi dansul nostru nu trece de prima rundă de evaluări. Și această datorie este grea. N-ar fi mai bine dacă m-aș întoarce să lucrez în echipa de editare video?” El se tot gândește: „Dar e atât de jalnic, de ce ezit din nou? N-ar trebui să gândesc așa, mai bine dorm!” Adoarme plin de nedumerire. A doua zi se trezește și aproape că a uitat totul, așa că dansează și continuă cu repetiția generală. Când vine ziua celei de-a doua runde de evaluări, Xiaogang devine din nou agitat. Întreabă: „Poate dansul nostru să treacă de această evaluare?” Toată lumea spune: „Cine știe? Dacă nu trece, asta demonstrează că dansul nostru nu este suficient de bun și vom continua să lucrăm la el. Când va trece, îl vom dansa și filma oficial. Lasă lucrurile să-și urmeze cursul și gestionează corect această chestiune.” Xiaogang spune: „Nu, o puteți gestiona voi corect, dar eu n-am timp pentru asta.” În cele din urmă, apar rezultatele celei de-a doua runde, iar dansul lor iarăși nu a trecut. Xiaogang spune: „Hm, știam eu! Nu-i ușor să ai succes în acest domeniu! Suntem tineri, arătăm bine și știm să dansăm. Nu sunt acestea avantaje? Acei evaluatori ne invidiază fiindcă nu știu să danseze, de aceea nu vor să ne aprobe dansul. Se pare că nu va trece niciodată, dansul nu este ușor, mă întorc.” În noaptea aceea, Xiaogang doarme foarte liniștit, fiindcă s-a hotărât să-și facă bagajele, să plece și să-și ia rămas-bun a doua zi.

În orice caz, lui Xiaogang i se împlinește din nou dorința în cele din urmă și se întoarce la echipa de editare video, stând iarăși în fața computerului. El reflectează la acele sentimente familiare din trecut și își spune: „M-am născut să lucrez în spatele scenei. Nu pot decât să fiu un erou necunoscut, n-am nicio șansă să apar pe scenă sau să fiu faimos în această viață. Mă voi cuminți și voi lucra în continuare pe tastatură. Aceasta e datoria mea, așa că voi face doar această slujbă.” S-a potolit după tot acest du-te-vino. Al doilea vis al său s-a năruit și a rămas neîmplinit. Xiaogang este un individ „harnic și studios” și „entuziast și ambițios” – credeți că va fi foarte dispus să stea în fața unui computer și să facă o muncă atât de plictisitoare? Nu, cel mai probabil nu va fi.

Recent, Xiaogang a devenit obsedat de cântat. Cum se poate schimba atât de rapid? De ce este obsedat de asta, de ce nu poate sta departe de scenă? Există ceva ascuns în inima lui. De data aceasta, nu cere în pripă să-și schimbe datoria; doar caută materiale în fiecare zi și își exersează abilitățile vocale și cântatul. Exersează frecvent până când răgușește, uneori până când nu poate scoate nici măcar un sunet. Chiar și așa, Xiaogang tot nu este descurajat, deoarece de data aceasta și-a schimbat strategia. El spune: „De data aceasta, nu-mi pot schimba datoria fără să înțeleg situația reală. Trebuie într-adevăr să am grijă, altfel oamenii își vor bate joc de mine. Ce vor crede despre mine dacă îmi schimb mereu datoria? Mă vor desconsidera. De data aceasta, trebuie să exersez în continuare până când consider că pot deveni o vedetă a muzicii, la fel de bun precum cântăreții din biserică, apoi mă voi înscrie în echipa de imnuri.” Depune efort exersând astfel în fiecare zi, atât în timpul liber, cât și la serviciu, pregătindu-se neobosit. Într-o zi, când Xiaogang lucrează, conducătorul echipei sale îi spune deodată: „Xiaogang, ce fel de lucrare faci? Dacă ești din nou superficial și nu depui efort în lucrarea ta, nu vei mai avea voie să îndeplinești această datorie.” Xiaogang spune: „N-am făcut nimic.” Apoi, toată lumea se adună în jurul lui, spunând: „Xiaogang, ce s-a întâmplat? Ai făcut o greșeală atât de mare! Cel de mai sus a corectat acest tip de greșeală de atâtea ori, cum ai putut să o faci iarăși? E din cauză că îți exersezi vocea în fiecare zi și nu te concentrezi la editarea video, așa că faci întruna greșeli și întârzii chestiuni importante. Dacă faci din nou o astfel de greșeală, biserica te va exclude. Nu te va mai dori și te vom respinge cu toții!” Xiaogang tot explică: „N-am făcut-o intenționat, voi fi atent de acum înainte, mai dați-mi o șansă. Nu mă excludeți, vă implor, nu mă excludeți! Dumnezeule, salvează-mă!” Când strigă, simte că o mână mare îl bate pe umăr, spunând: „Xiaogang, trezește-te! Trezește-te, Xiaogang!” Ce se întâmplă? (Visează.) Visează. Ține ochii închiși și este năucit, mâinile lui apucă și zgârie în gol. Toți se întreabă ce s-a întâmplat și apoi îl văd pe Xiaogang dormind, aplecat peste tastatură. Un frate îl bate ușor cu palma pe umăr și, după ce îl scutură de câteva ori, Xiaogang se trezește în final. Când este treaz, spune: „Ce spaimă am tras, eram pe cale să fiu exclus.” „Din ce cauză?” Xiaogang se gândește și vede că nu s-a întâmplat nimic. Se pare că a fost un vis până la urmă, s-a speriat și s-a trezit din cauza unui vis. Acesta este sfârșitul poveștii „Visurile lui Xiaogang”.

Despre ce problemă vorbește această poveste? Despre faptul că visurile și realitatea sunt adesea contradictorii. De multe ori, oamenii cred că visurile lor sunt legitime, dar nu știu că visurile și realitatea nu sunt deloc același lucru. Visurile sunt doar iluziile tale, doar un interes temporar de-al tău. De cele mai multe ori, sunt preferințele, ambițiile și dorințele oamenilor, care devin obiectivele pe care le urmăresc aceștia. Visurile oamenilor sunt total incompatibile cu realitatea. Dacă oamenii au prea multe visuri, ce greșeli vor face adesea? Vor trece cu vederea lucrarea din fața lor, pe care ar trebui să o facă în acel moment. Vor ignora realitatea și vor da deoparte îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze, lucrarea pe care ar trebui să o facă și obligațiile și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească în acel moment. Nu vor lua aceste lucruri în serios și vor continua să-și urmeze doar visurile, grăbindu-se întruna, lucrând din greu pentru a le realiza și făcând o mulțime de lucruri fără sens. Astfel, nu doar că nu-și vor îndeplini îndatoririle în mod adecvat, ci pot și să întârzie și să tulbure lucrarea bisericii. Mulți oameni nu înțeleg sau nu urmăresc adevărul. Cum tratează ei îndeplinirea unei datorii? O tratează ca pe un fel de slujbă, un fel de hobby sau o investiție în ceea ce-i interesează. Nu o tratează ca pe o misiune sau o sarcină dată de Dumnezeu sau ca pe o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu atât mai puțin caută să înțeleagă adevărul sau intențiile lui Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, așa încât să și le poată îndeplini bine și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, unii oameni devin șovăielnici de îndată ce îndură puține greutăți și vor să scape. Când întâmpină câteva dificultăți sau suferă câteva eșecuri, dau înapoi și vor iarăși să scape. Nu caută adevărul; se gândesc doar să scape. Asemenea țestoaselor, dacă ceva nu merge bine, doar se ascund în carapacea lor, apoi așteaptă până când trece problema înainte de a-și scoate din nou capul. Sunt mulți oameni de acest fel. În special, există unii oameni care, atunci când li se cere să-și asume responsabilitatea pentru o anumită lucrare, nu se gândesc cum să-și ofere loialitatea sau cum să-și îndeplinească această datorie și să facă această lucrare bine. În schimb, se gândesc cum să se eschiveze de responsabilitate, cum să evite emondarea, cum să evite să-și asume vreo răspundere și cum să iasă neșifonați când apar probleme sau greșeli. Se gândesc mai întâi la calea lor de evadare și cum să-și satisfacă propriile preferințe și interese, nu cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-și ofere loialitatea. Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Nu depun efort în ceea ce privește adevărul și nu pun adevărul în practică atunci când trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Pentru ei, iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Astăzi vor să facă una, mâine vor să facă alta și cred că îndatoririle celorlalți sunt mai bune și mai ușoare decât ale lor. Cu toate acestea, nu depun efort în ceea ce privește adevărul. Nu se gândesc ce probleme există cu aceste idei ale lor și nu caută adevărul pentru a rezolva problemele. Mintea lor se concentrează mereu asupra momentului în care visurile lor se vor împlini, cine se află în lumina reflectoarelor, cine primește recunoaștere de la Cel de mai sus, cine face lucrare fără să fie emondat și cine este promovat. Mintea lor este plină de aceste lucruri. Pot oamenii care se gândesc mereu la aceste lucruri să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? Nu pot realiza niciodată acest lucru. Așadar, ce fel de oameni își îndeplinesc îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători. Neîncrezătorii își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu așa cum ar lucra în lumea exterioară. Le pasă cine este promovat, cine devine conducător de echipă, cine devine conducător al bisericii, cine este lăudat de toată lumea pentru lucrarea sa, cine este înălțat și menționat. Le pasă de aceste lucruri. Este exact ca într-o companie: cine este promovat, cine primește o mărire de salariu, cine primește laudele conducătorului și cine devine un apropiat al conducătorului – oamenilor le pasă de aceste lucruri. În cazul în care caută aceste lucruri și în casa lui Dumnezeu și sunt preocupați de ele toată ziua, nu sunt la fel ca non-credincioșii? În esență, sunt non-credincioși; sunt niște neîncrezători tipici. Indiferent ce datorie îndeplinesc, doar vor munci și se vor comporta superficial. Indiferent ce predici ascultă, tot nu vor accepta adevărul și cu atât mai puțin vor pune adevărul în practică. Cred în Dumnezeu de mulți ani fără să cunoască vreo schimbare și, indiferent de câți ani își îndeplinesc îndatoririle, nu vor fi în stare să-și ofere loialitatea. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, nu au loialitate, sunt neîncrezători.

Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau neplăcută și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: „Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?” Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să examineze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții bune nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu analizează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Chiar nu contează dacă îndeplinește sau nu această datorie, nu-i așa? Îi este frică să-și asume responsabilitatea și o ocolește. Când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl face nu este să încerce să se gândească la o modalitate de a rezolva problema, ci, mai degrabă, să-l sune și să-l informeze pe conducător. Desigur, unii oameni încearcă să rezolve pe cont propriu problema în timp ce îl informează pe conducător, dar unii nu procedează așa și primul lucru pe care îl fac este să-l sune pe conducător și, după convorbire, așteaptă pasiv instrucțiuni. Când conducătorul îi îndrumă să facă un pas, ei fac un pas; în cazul în care conducătorul le spune să facă ceva, ei o fac. Dacă acesta nu spune nimic sau nu dă instrucțiuni, ei nu fac nimic și pur și simplu tergiversează. Dacă nu le dă ghes sau nu-i supraveghează cineva, ei nu fac nicio lucrare. Spuneți-Mi, oare o astfel de persoană îndeplinește o datorie? Chiar dacă muncește, nu are pic de loialitate! Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea în timp ce-și îndeplinește o datorie. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când conducătorii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, le oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea. Totuși, ei nu vor să facă asta și se gândesc: „Această datorie este greu de făcut. Va trebui să-mi asum răspunderea când lucrurile nu vor merge bine și aș putea chiar să fiu izgonit și eliminat, iar acesta va fi sfârșitul meu.” Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se sacrifică în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui eliminați astfel de „milogi”? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu Își dorește niciodată astfel de oameni. Acestea sunt cele trei manifestări ale oamenilor care se tem să-și asume responsabilitatea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Oamenii care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor nu pot ajunge nici măcar la nivelul unui muncitor loial și nu sunt potriviți să îndeplinească o datorie. Unii sunt eliminați din cauza acestui tip de atitudine față de datoria lor. Poate că nici măcar acum nu cunosc motivul și se plâng în continuare, spunând: „Mi-am făcut datoria cu entuziasm înfocat, deci de ce m-au dat afară cu atâta răceală?” Nici acum nu înțeleg. Cei care nu înțeleg adevărul își petrec întreaga viață fără să poată înțelege de ce au fost eliminați. Își găsesc scuze și își iau mereu apărarea, spunându-și: „Este ceva instinctual ca oamenii să se protejeze pe sine și ar trebui să facă asta. Cine n-ar trebui să-și poarte puțin singur de grijă? Cine n-ar trebui să se gândească puțin la propria persoană? Cine nu are nevoie să-și păstreze o cale de ieșire deschisă?” Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie. Încă există unii oameni precum Xiaogang din poveste – este un exemplu tipic. Aceștia nu pot face nimic într-o manieră realistă. Vor să se scutească de efort în tot ceea ce fac. Nu vor să sufere nici măcar o mică dificultate sau frustrare. Trupul lor trebuie să fie relaxat, trebuie să poată mânca și dormi la aceleași ore, nu trebuie să-i bată vântul, nici să-i ardă soarele. În plus, nu-și asumă nicio responsabilitate pentru lucrarea lor. Trebuie să facă ceva ce le place, ceva la care se pricep, ceva ce sunt profund dispuși să facă. Dacă nu fac ce vor, nu au nici cea mai mică ascultare. Se răzgândesc întruna și schimbă mereu macazul. Nu sunt niciodată implicați în ceea ce fac – sunt mereu cu un picior înăuntru și cu unul afară. Când suferă, vor să se retragă. Nu pot îndura să fie emondați. Nu poți avea cerințe mari de la ei. Nu pot suferi. Ceea ce fac depinde în întregime de propriul lor interes și de propriul lor plan – nu există nicio fărâmă de ascultare în ei. Dacă acest tip de individ nu poate căuta adevărul și nu poate reflecta asupra sa, atunci aceste practici și firi corupte sunt greu de schimbat. Pentru a îndeplini o datorie de credincios în Dumnezeu este nevoie măcar de puțină sinceritate. Credeți că acești oameni sunt sinceri? Când este nevoie de un efort serios, ei se ascund. Nu au niciun strop de sinceritate. Acest lucru este foarte supărător și dificil de gestionat. Ei se consideră grozavi și se simt nedreptățiți chiar și când sunt demiși sau emondați. Este atât de supărător dacă oamenii nu caută adevărul sau nu intră în adevărul-realitate. Este de ajuns pentru acest subiect – să trecem la punctul principal.

O disecare a modului în care antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu

Părtășia de astăzi se referă la al optulea aspect al diverselor moduri în care se manifestă antihriștii: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Sunteți capabili să înțelegeți acest aspect? Gândiți-vă mai întâi ce manifestări ale acestui aspect puteți corela cu ceea ce înțelegeți. Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu – sensul literal este ușor de înțeles, dar în interiorul lui sunt multe stări și diverse firi de care dau dovadă mai multe feluri de oameni sau diverse comportamente pe care le manifestă acele diverse firi. Acesta este un subiect amplu; va trebui să avem părtășie despre el plecând de la unele dintre elementele sale mai mici. Pentru a explica acest aspect conform sensului său literal, oamenii care propovăduiesc cuvinte și doctrine spun cel mai adesea: „Înseamnă să se țină seama de ei în toate lucrurile – îi fac pe oameni să țină seama de ei, chiar și atunci când ceea ce spun nu e în concordanță cu adevărul. Când propovăduiesc câteva cuvinte și doctrine, îi pun pe alții să țină seama de ele; când spun o propoziție, îi pun pe alții să țină seama de ea. Au mereu tendința să dea ordine altora, să delege lucrul altora și să-i forțeze pe alții să țină seama de ei.” Nu așa se exprimă cel mai adesea când vorbesc puțin despre sensul său literal? Ce altceva? „Consideră că au dreptate în toate. Îi fac pe toți să țină seama de ei și îi determină pe oameni să se supună la ceea ce spun, chiar dacă nu e în concordanță cu adevărul. Consideră că sunt adevărul și Dumnezeu și că, ținând seama de ei, oamenii se supun adevărului și lui Dumnezeu. Asta înseamnă.” Dacă ar fi să vorbiți despre acest subiect, gândiți-vă cum ar trebui să procedați. Dacă ar fi să începeți cu ceea ce ați văzut sau experimentat personal, de la care element ați începe? De îndată ce vorbim despre realitate, nu aveți nimic de spus. În cazul acesta, nu aveți nimic de spus nici în părtășia voastră obișnuită cu frații și surorile? Cum vă puteți face lucrarea bine fără să vorbiți? Mai întâi, vorbiți puțin despre câteva moduri și comportamente concrete ale acestei manifestări. Pe care dintre ele le-ați văzut sau la care ați asistat până acum? Aveți vreo idee? (Când îmi fac datoria, am câteva idei care sunt destul de puternice și chiar mi-ar plăcea să le pun în practică. Cred că acele gânduri ale mele sunt bune și corecte, iar când alții își exprimă îndoielile despre ele, spun că problema nu trebuie amânată, ci trebuie rezolvată imediat. Apoi, fac cu forța ce am intenționat. Alții și-ar putea dori să caute, dar nu vreau să le dau timpul necesar – vreau să facă acel lucru în conformitate cu ideile mele.) Aceasta e o manifestare concretă. Cine va spune alta? (Odată, aveam părtășie cu frații și surorile despre problema promovării și cultivării cuiva. De fapt, deja îmi pusesem în minte să promovez acea persoană. Simțeam că am căutat deja la Cel de mai sus și că nu era nimic în neregulă cu promovarea sa. Câțiva dintre frați și surori nu au înțeles încă prea bine chestiunea și n-am avut părtășie despre motivul pentru care ar trebui să promovăm acea persoană, care erau principiile sau care era adevărul – doar le-am spus cu forța modurile în care era bună acea persoană și că promovarea sa era în concordanță cu principiile. I-am constrâns să asculte de mine, să creadă că procedam corect.) Vorbiți despre o categorie de probleme, o categorie de stări, care corespund în general acestui aspect. Se pare că înțelegerea adevărului de către voi nu depășește acea puțină înțelegere literală, așa că va trebui să am părtășie despre acest subiect. Dacă ați înțelege în mare măsură acest aspect, am sări peste el și am avea părtășie despre următorul. Însă se pare că nu putem încă și trebuie să avem părtășie despre acesta așa cum am planificat.

Al optulea aspect al diverselor manifestări ale antihriștilor este: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. În acesta, există mai multe exprimări ale esenței unui antihrist. În mod sigur, nu este o singură chestiune, o singură propoziție, o singură părere sau un singur mod de a gestiona lucrurile; în schimb, este o fire. Ce fire este, atunci? Se manifestă în mai multe moduri. Primul mod este că astfel de oameni nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Este acesta un mod de a face lucrurile? (Nu, este o fire.) Corect – este dezvăluirea unei firi, una a cărei esență este aroganța și neprihănirea de sine. Asemenea oameni nu pot coopera cu nimeni. Acesta este primul. Al doilea mod în care se manifestă este că au dorința și ambiția de a-i controla și cuceri pe oameni. Este aceasta o fire? (Da.) Este un mod de a face lucrurile? (Nu.) Este diferit de lucrurile pe care le-ați spus? Ați vorbit despre evenimente individuale, moduri individuale de a face lucrurile – acelea nu sunt o esență. Nu este această manifestare mai gravă decât lucrurile pe care le-ați spus? (Ba da.) Se referă la miezul problemei. Iar al treilea mod este faptul că le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în orice lucrare pe care și-au asumat-o. Este aceasta o esență? (Da.) Sunt multe comportamente și moduri de a face lucrurile implicate în fiecare dintre aceste esențe. Încă o dată, această esență corespunde celui de-al optulea aspect, nu-i așa? Al patrulea mod este că, odată ce au dobândit puțină experiență și cunoaștere și au învățat câteva lecții, se prefac că sunt întruchiparea adevărului, ceea ce înseamnă că, dacă pot avea părtășie despre puțin adevăr, consideră că dețin adevărul-realitate și doresc să le arate altora că sunt persoane care au adevărul – persoane care practică adevărul, iubesc adevărul și au adevărul-realitate. Se prefac că sunt întruchiparea adevărului – nu este aceasta o problemă de natură gravă? (Ba da.) Corespunde această manifestare celui de-al optulea aspect? (Da.) Corespunde. Al optulea aspect se manifestă pe scurt în aceste patru moduri. Recită-le, începând cu primul. (Primul este că astfel de oameni nu sunt capabili să coopereze în mod armonios cu nimeni.) „În mod armonios” se referă la capacitatea de a coopera; pur și simplu, asemenea oameni nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Ei fac lucrurile pe cont propriu, singuri, în treburile lor; „pe cont propriu” este trăsătura definitorie a primei manifestări. Acum, al doilea mod. (Au ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe oameni.) Este aceasta o manifestare gravă? (Da.) Ei bine, care este trăsătura definitorie a celei de-a doua manifestări? Descrie-o într-un cuvânt. (Ticăloasă.) „Ticăloasă” este un adjectiv; acesta le descrie firea. Cuvântul ar trebui să fie „control”. A „controla” este o acțiune, una dintr-un soi care decurge dintr-o astfel de fire. Și a treia manifestare. (Le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în orice lucrare pe care și-au asumat-o.) Nu este aceasta o fire obișnuită în rândul antihriștilor? (Ba da.) Este o fire caracteristică și specifică antihriștilor. Există un cuvânt potrivit pentru a rezuma această manifestare? Da – „împotrivire”. Indiferent cine vine, i se împotrivesc; și nici nu se pune problema să accepte supravegherea și cercetările fraților și surorilor și ale oamenilor obișnuiți – nu vor accepta nici măcar scrutarea lui Dumnezeu. Nu este aceasta împotrivire? (Ba da.) Și a patra manifestare. (Odată ce au dobândit puțină experiență și cunoaștere și au învățat câteva lecții, se prefac că sunt întruchiparea adevărului.) O vom rezuma pe aceasta printr-un cuvânt potrivit: „a se preface”. Prefăcătoria este mai gravă decât disimularea. Comportamentele fundamentale, caracteristice, modurile de a face lucrurile și firile care au legătură cu al optulea aspect se găsesc toate în aceste patru manifestări. Trăsătura definitorie a primei manifestări este „pe cont propriu”. Ei nu cooperează cu nimeni, ci vor să acționeze pe cont propriu. Nu țin seama de nimeni în afară de ei înșiși și îi pun pe alții să țină seama doar de ei și de nimeni altcineva. E ori cum spun ei, ori deloc. Trăsătura definitorie a celei de-a doua manifestări este „controlul”. Ei vor să-i controleze pe oameni și vor folosi o varietate de mijloace pentru a te controla, a-ți controla gândurile, modurile de a face lucrurile, inima și părerile. Nu au părtășie despre adevăr cu tine. Nu te fac să înțelegi adevărurile-principii și nici intențiile lui Dumnezeu. Vor să te controleze în folosul lor, așa încât să vorbești pentru ei, să faci lucruri pentru ei și să muncești pentru ei, așa încât să-i ridici în slăvi și să depui mărturie pentru ei. Vor să te controleze ca pe sclavul lor, ca pe marioneta lor. Trăsătura definitorie a celei de-a treia manifestări este „împotrivirea”, ceea ce înseamnă că se împotrivesc la orice – se împotrivesc și se opun în totalitate la orice poate constitui discernământ, supraveghere sau o amenințare față de lucrarea și spusele lor. Trăsătura definitorie a celei de-a patra manifestări este „a se preface” – ce se prefac a fi? Se prefac că sunt întruchiparea adevărului, ceea ce înseamnă că le cer oamenilor să țină minte spusele și faptele lor și chiar să le consemneze în carnete. Spun: „Cum ar putea fi suficient doar să iei notițe mentale? Trebuie să scrii în carnet. Niciunul dintre voi nu înțelege ce spun – sunt lucruri foarte profunde!” Ce consideră că sunt cuvintele lor? Adevărul. De aici, vom avea acum părtășie despre ele pe rând.

I. O disecare a incapacității antihriștilor de a coopera cu ceilalți

Primul aspect este că antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Aceasta este prima manifestare a faptului că antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Ei nu pot coopera cu nimeni – termenul „nimeni” include pe toată lumea. Indiferent dacă personalitățile lor sunt compatibile cu personalitatea altcuiva și indiferent de circumstanțe, pur și simplu nu pot coopera. Aceasta nu ține de o dezvăluire obișnuită a corupției – este o problemă cu natura lor. Unii spun: „Există anumite persoane ale căror personalități sunt incompatibile cu ale mele și nu pot coopera cu ele din această cauză.” Aceasta nu e o simplă problemă legată de personalități, ci o problemă a unei firi corupte. A avea o fire coruptă echivalează cu a avea firea unui antihrist, dar asta nu înseamnă că persoana are esența unui antihrist. Dacă cineva poate căuta adevărul și poate asculta de spusele altora, oricine ar fi, atât timp cât este în concordanță cu adevărul, nu-i va fi ușor acelei persoane să obțină o cooperare armonioasă cu alții? (Ba da.) Oamenilor care se pot supune adevărului le este ușor să coopereze cu alții; oamenii care nu se pot supune adevărului nu pot coopera cu nimeni. De exemplu, unii sunt destul de aroganți și neprihăniți de sine. Ei nu acceptă câtuși de puțin adevărul și nu pot coopera armonios cu nimeni. Aceasta este o problemă gravă – ei au natura unui antihrist și nu se pot supune adevărului sau lui Dumnezeu. Oamenii au o fire coruptă: dacă pot accepta adevărul, le va fi ușor să fie mântuiți; dar dacă au natura unui antihrist și nu pot accepta adevărul, sunt în pericol – nu le va fi ușor să fie mântuiți. Mulți antihriști au fost dezvăluiți în primul rând din cauza incapacității lor de a coopera cu ceilalți, purtându-se mereu într-un mod dictatorial. Este aceasta o dezvăluire a unei firi corupte sau este natura-esența unui antihrist? Incapacitatea de a coopera cu ceilalți – ce problemă este aceasta? Ce legătură are cu a-i pune pe alții să li se supună doar lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu? Dacă ar fi să avem părtășie în mod clar despre acest aspect, ați putea vedea că aceia cu natura-esența unui antihrist sunt incapabili să coopereze cu ceilalți, că se vor despărți de orice persoană cu care cooperează și chiar vor deveni rivali înverșunați. La exterior, poate părea că unii antihriști au asistenți sau parteneri, dar adevărul este că, atunci când se întâmplă ceva, oricâtă dreptate ar avea ceilalți, antihriștii nu ascultă niciodată ce au aceștia de spus. Nici măcar nu țin cont de spusele acestora, cu atât mai puțin discută sau au părtășie despre asta. Nu le dau nicio atenție, de parcă ceilalți nici nu ar fi acolo. Când antihriștii ascultă ce au ceilalți de spus, ei doar fac acest lucru mecanic sau fac o acțiune pentru ca alții să-i fie martori. Dar când vine, în sfârșit, momentul deciziei finale, antihristul este cel care controlează lucrurile; cuvintele altcuiva sunt o pierdere de timp, nu contează deloc. De exemplu, când doi oameni sunt responsabili de ceva, iar unul din ei are esența unui antihrist, ce se manifestă în această persoană? Indiferent despre ce e vorba, doar el e cel care ia inițiativa, care adresează întrebări, care rezolvă lucrurile și care vine cu o soluție. Și, de cele mai multe ori, își ține partenerul complet în întuneric. Ce este partenerul, pentru el? Nu adjunctul său, ci pur și simplu o vitrină. În ochii antihristului, partenerul lor pur și simplu nu există. Ori de câte ori există o problemă, antihristul se gândește la aceasta, meditează la ea și, odată ce s-a hotărât asupra unui plan de acțiune, îi informează pe toți ceilalți că așa trebuie procedat și nimeni nu are voie să aibă îndoieli asupra deciziei lui. Care este esența cooperării sale cu ceilalți? În principal, este aceea de a ultimul cuvânt, de a nu discuta niciodată problemele cu altcineva, de a-și asuma singur responsabilitatea pentru lucrare și de a-și transforma partenerii într-un decor. Întotdeauna acționează singur și nu cooperează niciodată cu nimeni. Nu discută și nu comunică despre lucrarea lui cu nimeni, deseori ia decizii de unul singur, tratează problemele singur și, în privința multor lucruri, ceilalți află cum s-au finalizat sau cum au fost gestionate doar după ce au fost înfăptuite. Alți oameni îi spun: „Toate problemele trebuie discutate cu noi. Când te-ai ocupat de acea persoană? Cum te-ai ocupat de ea? Cum de noi nu am știut despre asta?” El nici nu oferă o explicație, și nici nu acordă atenție; pentru el, partenerii lui nu au niciun folos și sunt doar de decor sau praf în ochii oamenilor. Când se întâmplă ceva, se gândește la acel lucru, ia o hotărâre și acționează după cum dorește. Indiferent câți oameni sunt în jurul lui, este ca și cum acești oameni nu ar fi acolo. Pentru antihrist, ei ar putea la fel de bine să fie invizibili. Având asta în vedere, există vreun aspect real în parteneriatul lui cu ceilalți? Absolut niciunul, el doar face totul mecanic și joacă un rol. Alții îi spun: „De ce nu ai părtășie cu toți ceilalți când întâmpini o problemă?” El răspunde: „Ce știu ei? Eu sunt liderul echipei, de mine depinde să decid.” Ceilalți spun: „Și de ce nu ai avut părtășie cu partenerul tău?” El răspunde: „I-am spus, nu a avut nicio părere.” Se folosește de faptul că alți oameni nu au nicio opinie sau nu pot gândi singuri drept scuze pentru a acoperi că el acționează ca o lege pentru sine. Și lucrul acesta nu este urmat nici de cea mai mică introspecție. Unei astfel de persoane i-ar fi imposibil să accepte adevărul. Aceasta este o problemă cu natura antihristului.

Cum trebuie explicat și practicat termenul „cooperare”? (Să discuți despre lucruri atunci când apar.) Da, acesta este un mod de practicare. Ce altceva? (Ca slăbiciunile cuiva să fie compensate de punctele forte ale celuilalt, cei doi supraveghindu-se reciproc.) Este întru totul potrivit; o astfel de practicare înseamnă să cooperezi armonios. Mai e și altceva? A solicita părerea celuilalt atunci când se întâmplă lucruri – nu înseamnă cooperare? (Ba da.) Dacă o persoană are părtășie despre părerea ei, iar cealaltă, despre părerea ei și, în cele din urmă, acceptă pur și simplu părtășia primei persoane, de ce să facă lucrurile mecanic? Aceasta nu este cooperare – nu respectă principiile și nu conduce la rezultatele cooperării. Dacă vorbești întruna, ca o moară stricată, nu le dai ocazia altora care ar dori să vorbească și nu-i asculți pe ceilalți nici după ce ți-ai spus toate ideile, mai este aceasta o discuție? Este o părtășie? Doar faci lucrurile mecanic – nu e cooperare. Ce este cooperarea, atunci? Este atunci când, după ce ți-ai exprimat ideile și deciziile, poți solicita opiniile și punctele de vedere ale celuilalt, apoi îți compari afirmațiile și punctele de vedere cu ale celuilalt, având câțiva oameni care își exercită împreună discernământul în privința lor și caută principiile, ajungând astfel la o înțelegere comună și determinând calea corectă de practicare. Asta înseamnă să discuți și să ai părtășie – asta înseamnă „cooperare”. Unii oameni, în calitate de conducători, nu-și pot da seama de o chestiune, dar nu vor să o discute cu alții până când nu rămân fără opțiuni. Apoi îi spun grupului: „Nu pot gestiona această chestiune în mod autocratic; trebuie să cooperez armonios cu toată lumea. Vă voi lăsa pe toți să vă exprimați opiniile despre aceasta și să discutați, pentru a stabili ce este corect să facem.” După ce toată lumea a vorbit și și-a spus punctul de vedere, îl întreabă pe conducător ce părere are. Acesta spune: „Toată lumea vrea același lucru ca mine – și eu gândeam așa. Asta plănuisem să fac încă de la început și, prin această discuție, unanimitatea este garantată.” Este o remarcă sinceră? Este întinată. El nu-și poate da seama deloc de problemă și intenționează să-i inducă în eroare și să-i păcălească pe oameni în ceea ce spune – este menită să-i facă pe oameni să-l stimeze. Faptul că a solicitat opiniile tuturor este doar o chestiune de formă, menită să-i determine pe toți să spună că nu este dictatorial sau autocratic. Pentru a evita acea etichetă, el recurge la această metodă pentru a ascunde adevărul. În realitate, în timp ce vorbesc ceilalți, el nu ascultă deloc și nu ține câtuși de puțin seama de ce spun. În plus, nici nu este sincer când îi lasă pe toți să vorbească. La suprafață, îi lasă pe toți să aibă părtășie și să poarte o discuție, dar, în realitate, îi lasă pe toți să vorbească doar ca să găsească o metodă care să coincidă cu intențiile lui. Și, odată ce va găsi modul potrivit de a proceda, îi va forța pe oameni să accepte ceea ce intenționează să facă, indiferent dacă este corect sau nu, și îi va face pe toți să creadă că modalitatea lui este corectă și că se potrivește cu intențiile tuturor. În cele din urmă, o execută cu forța. Ați putea numi acest lucru „cooperare”? Nu – cum l-ați numi atunci? Se poartă dictatorial. Indiferent dacă are dreptate sau greșește, el vrea să aibă singurul și ultimul cuvânt. Mai mult, când se întâmplă ceva și el nu-și poate da seama de acel lucru, îi pune pe toți ceilalți să vorbească primii. După aceasta, le recapitulează punctele de vedere, caută în ele o metodă care îi place și pe care o găsește adecvată și îi pune pe toți să o accepte. Recurge la o prefăcătorie de cooperare și, drept urmare, tot acționează potrivit intențiilor lui – tot el are singurul și ultimul cuvânt. Găsește greșeli și caută cusururi în spusele celorlalți, oferind comentarii și dând tonul, apoi rezumă totul într-o singură afirmație completă și precisă, cu care să-și ia decizia, arătând tuturor că le este superior. Din exterior, pare că a auzit mesajele tuturor și că îi lasă pe toți să vorbească. Realitatea este că ia singur decizia, în cele din urmă. Decizia o constituie, de fapt, perspectivele și opiniile tuturor, doar rezumate de el, prezentate într-un mod ușor mai complet și mai precis. Unii oameni nu-și pot da seama de acest lucru și cred așadar că el este superior. Care este caracterul unei astfel de acțiuni din partea lui? Nu este de o istețime extremă? El rezumă mesajele tuturor și le afirmă ca fiind ale sale, astfel încât oamenii să i se închine și să asculte de el; și, până la urmă, fiecare procedează după voia lui. Este aceasta o cooperare armonioasă? Este aroganță, neprihănire de sine și dictatură – el își asumă tot meritul. Asemenea persoane sunt complet lipsite de sinceritate, foarte arogante și neprihănite de sine în cooperarea cu alții, iar oamenii vor vedea asta, dacă trece suficient timp. Unii vor zice: „Spui că nu pot coopera cu nimeni – ei bine, am un partener! Cooperează bine cu mine: merge unde merg eu și face ce fac eu; merge oriunde îl pun să meargă, face orice îl pun să facă, oricum îl pun să facă.” Asta înseamnă cooperarea? Nu. Asta se numește a fi lacheu. Un lacheu face ce îi poruncești – asta e cooperare? În mod clar, este un lacheu, fără idei sau puncte de vedere, cu atât mai puțin opinii proprii. Și, dincolo de asta, gândirea sa este a cuiva care caută să facă pe plac oamenilor. Nu este meticulos în niciuna din acțiunile sale, ci face lucrurile mecanic, superficial, fără să apere interesele casei lui Dumnezeu. Cărui scop ar putea servi o asemenea cooperare? Indiferent cine îi este partener, face pur și simplu ce i se poruncește, fiind mereu un lacheu. Ține seama de orice îi spun alții și face orice îl pun alții să facă. Aceasta nu e cooperare. Ce este cooperarea? Trebuie să fiți capabili să discutați despre lucruri între voi și să vă exprimați punctele de vedere și opiniile; trebuie să vă completați și să vă supravegheați reciproc, să căutați unul de la altul, să vă întrebați unul pe celălalt și să vă îndemnați reciproc. Asta înseamnă să cooperezi în mod armonios. Să spunem, de exemplu, că te-ai ocupat de ceva conform propriei voințe și cineva a spus: „Ai procedat greșit, complet împotriva principiilor. De ce te-ai ocupat cum ai vrut, fără să cauți adevărul?” Răspunzi la aceasta: „Așa este – mă bucur că mi-ai atras atenția! Dacă n-ai fi făcut-o, ar fi fost un dezastru!” Asta înseamnă să vă îndemnați unul pe celălalt. Atunci ce înseamnă să vă supravegheați unul pe celălalt? Fiecare are o fire coruptă și poate fi superficial în îndeplinirea datoriei sale, apărându-și doar statutul și mândria, nu interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de stări există în fiecare persoană. Dacă afli că cineva are o problemă, ar trebui să iei inițiativa de a avea părtășie cu acea persoană, amintindu-i să-și facă datoria conform principiilor, păstrând totodată acest lucru drept un avertisment pentru tine. Aceasta e supravegherea reciprocă. Ce funcție îndeplinește supravegherea reciprocă? Este menită să protejeze interesele casei lui Dumnezeu și, de asemenea, să-i împiedice pe oameni să meargă pe drumul greșit. Cooperarea are o altă funcție, în afară de îndemnurile și de supravegherea reciprocă: de a vă adresa întrebări unul celuilalt. Când vrei să te ocupi de o persoană, de exemplu, ar trebui să ai părtășie și să-ți întrebi partenerul: „Nu am mai întâlnit așa ceva până acum. Nu știu cum să mă ocup de acest lucru. Cum îl putem gestiona bine? Pur și simplu nu-mi dau seama!” Celălalt spune: „M-am mai ocupat de astfel de probleme înainte. Contextul de atunci era puțin diferit de cel din cazul acestei persoane; ar semăna puțin cu respectarea regulilor dacă ne-am ocupa în același mod. Nici eu nu știu cum putem gestiona bine acest lucru.” Spui: „Am o idee pe care aș vrea să ți-o prezint. Această persoană pare rea, privindu-i caracterul, dar nu putem fi siguri deocamdată. Poate totuși să muncească, deci hai să o lăsăm să facă asta momentan. Dacă nu poate munci și continuă să perturbe și să tulbure lucrurile, ne vom ocupa de ea atunci.” Partenerul aude asta și spune: „E o modalitate bună. E prudentă și complet în concordanță cu principiile și nu este nici represivă, nici o supapă pentru furia personală. Hai să ne ocupăm așa atunci.” Ați ajuns la un consens discutând. Lucrarea îndeplinită în acest mod decurge fără probleme. Să presupunem că nu cooperați și nu discutați despre lucruri, iar când partenerul tău nu știe cum să se ocupe de ceva, îți pasează ție răspunderea, spunându-și: „Ocupă-te oricum vrei. Dacă ceva nu merge bine, va fi responsabilitatea ta, în orice caz – nu o voi împărți cu tine.” Poți vedea că partenerul tău acționează dintr-un refuz de a-și asuma responsabilitatea, dar nu-i atragi atenția, ci acționezi nesăbuit, conform propriei voințe, spunându-ți: „Nu vrei să-ți asumi responsabilitatea? Vrei să mă lași să mă ocup eu? Bine, mă voi ocupa atunci – voi exclude acea persoană.” Nu aveți păreri comune; fiecare are propria perspectivă – drept urmare, chestiunea este tratată la întâmplare, încălcând principiile, iar o persoană capabilă să muncească este îndepărtată în mod arbitrar. Este aceasta o cooperare armonioasă? Cooperarea armonioasă este singura modalitate de a obține rezultate pozitive. Dacă o persoană nu-și asumă responsabilitatea, iar cealaltă acționează arbitrar, înseamnă că nu cooperează. Amândouă acționează după propria voință. Cum ar putea să fie satisfăcătoare o astfel de îndeplinire a datoriei?

Când apare ceva în timpul cooperării, trebuie să vă adresați întrebări unul celuilalt și să discutați între voi despre lucruri. Pot antihriștii să practice în acest mod? Antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni; ei vor mereu să conducă singuri. Caracteristica acestei manifestări este „pe cont propriu”. De ce folosim termenul „pe cont propriu” pentru a o descrie? Pentru că, înainte de a acționa, ei nu vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, nici nu caută adevărurile-principii, cu atât mai puțin găsesc pe cineva cu care să aibă părtășie și să le spună: „Este acesta un mod adecvat? Ce prevăd rânduielile de lucru? Cum trebuie tratat un astfel de lucru?” Nu discută niciodată despre lucruri și nu caută să ajungă la un consens cu colegii și partenerii lor – doar se gândesc la lucruri și le pun singuri la cale, făcând planuri și rânduieli proprii. După o simplă lectură superficială a rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, cred că le-au înțeles și apoi rânduiesc orbește lucrarea – și, până să afle alții, lucrarea a fost deja rânduită. Este imposibil să le auzi dinainte părerile sau sentimentele din gura lor, deoarece nu-și comunică niciodată și nimănui gândurile și opiniile. Cineva ar putea întreba: „Nu cumva toți conducătorii și lucrătorii au parteneri?” Pot avea în mod nominal un partener, dar când vine vremea să lucreze, nu mai au – lucrează singuri. Deși conducătorii și lucrătorii au parteneri și toți cei care fac orice datorie au un partener, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netrebnici incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a-i chestiona și a-i solicita este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să coopereze cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a coopera cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și că știu care este modul potrivit de a se ocupa de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva și vor decide singuri. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor prefera concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să intervină în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. Consideră că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de vreo chestiune, asta nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci, mai degrabă, o șansă de a se etala și de a se distinge de ceilalți, cât și o șansă de a-și exercita puterea. Prin urmare, deși spune că va coopera armonios cu ceilalți și că va discuta chestiunile împreună cu ei atunci când acestea vor apărea, adevărul este că, în adâncul inimii lui, nu e dispus să renunțe la puterea sau statutul lui. Crede că, atât timp cât înțelege niște doctrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să coopereze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar muncește. În loc să caute adevărurile-principii atunci când își face datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent de cine este partenerul său sau de ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să-și folosească statutul ca să se fălească, să se etaleze, ca să-i facă pe ceilalți să-i admire și să-și atingă scopul de a ieși în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la puterea lor. Indiferent ce datorie îndeplinesc, indiferent ce domeniu de cunoștințe profesionale implică, se vor preface că îl cunosc, chiar și atunci când este clar că nu e cazul. Și dacă cineva îi acuză că nu înțeleg și că doar se prefac, vor spune: „Chiar dacă încep să îl studiez acum, îl voi înțelege mai bine decât tine. Trebuie doar să caut câteva resurse online, nu-i așa?” Atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt antihriștii. Ei consideră că totul este simplu și ar îndrăzni să-și asume orice în întregime și pe cont propriu. Ca urmare, atunci când Cel de mai sus verifică lucrarea și întreabă cum merg lucrurile, ei spun că sunt mai mult sau mai puțin rezolvate. Realitatea este că lucrează singuri, fără să discute cu nimeni – decid totul singuri. Dacă îi întrebi: „Există principii în modul în care acționezi?”, vor debita la nesfârșit o întreagă serie de teorii pentru a demonstra că faptele lor sunt corecte și conforme cu principiile. În realitate, gândirea lor este denaturată și greșită. Nu au discutat deloc despre lucruri cu ceilalți, ci au avut mereu ultimul cuvânt, luând decizii pe cont propriu. Deciziile luate de o singură persoană conțin în mod sigur abateri în majoritatea timpului, deci ce fire este aceasta, de a se considera corecți și preciși? Este în mod evident o fire arogantă. Au o fire arogantă și de aceea sunt dictatoriali – de aceea se dezlănțuie și fac lucruri rele. Este o autocrație – un monopol. Aceasta e firea antihriștilor. Nu sunt niciodată dispuși să coopereze cu ceilalți, ci găsesc că acest lucru e ceva străin, inutil. Cred mereu că sunt mai buni decât alții, că nimeni altcineva nu se compară cu ei. De aceea, în inima lor, antihriștii nu au deloc dorința sau voința de a coopera cu alții. Vor ca spusele lor să se aplice; vor un monopol. Abia atunci se simt încântați – abia atunci își pot demonstra superioritatea, făcându-i pe alții să li se supună și să li se închine.

Există și o altă latură, și anume că antihriștii vor mereu să aibă puterea absolută, să aibă singurul și ultimul cuvânt. La rândul său, acest aspect al firii lor îi face incapabili să coopereze cu alții. În cazul în care îi întrebi dacă sunt dispuși să coopereze, ei spun că sunt, dar când vine vremea să coopereze, nu pot. Aceasta e firea lor. De ce nu pot să facă asta? Dacă un antihrist ar fi asistentul unui șef de grup, să zicem, iar altcineva ar fi șeful de grup, acea persoană cu natura-esența unui antihrist s-ar transforma din asistent în șef, iar șeful de grup ar fi atunci asistentul său. Ar inversa rolurile. Cum ar realiza asta? Are multe tehnici. Un element al tehnicilor sale este că folosește momentele în care acționează în fața fraților și surorilor – momentele în care aproape toată lumea îl poate vedea – pentru a vorbi și acționa mult, pentru a se da în spectacol, pentru a-i face pe oameni să-l stimeze și să admită că este mult mai bun decât șeful de grup și că l-a depășit. Și, cu timpul, frații și surorile ajung să spună că șeful de grup nu este la fel de bun ca asistentul șefului de grup. Antihristul este încântat la auzul acestora; se gândește: „În sfârșit, recunosc că sunt mai bun decât el. Mi-am îndeplinit obiectivul.” Care sunt responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească asistentul unui șef de grup în circumstanțe normale? Trebuie să coopereze cu șeful de grup în îndeplinirea și implementarea lucrării rânduite de biserică, să aducă lucruri în atenția șefului de grup, să-l îndemne și să-l supravegheze – și să acționeze împreună, discutând cu acesta. Șeful de grup trebuie să joace rolul de conducător principal; asistentul șefului de grup trebuie să-l sprijine și să coopereze cu el pentru a se asigura că fiecare proiect al lucrării este pe mâini bune. Pe lângă faptul că nu trebuie să saboteze lucrurile, totul trebuie făcut în cooperare cu șeful de grup, astfel încât lucrarea care trebuie făcută să fie făcută bine. Dacă acțiunile șefului de grup încalcă principiile, asistentul șefului de grup trebuie să-i atragă atenția, să-l ajute și să corecteze greșeala. În plus, în tot ceea ce șeful de grup face corect, bine și în conformitate cu adevărurile-principii, asistentul șefului de grup trebuie să-l susțină și să coopereze cu acestea, să depună un efort total în serviciul acestuia și să fie în asentiment cu șeful de grup pentru a face bine lucrarea. Dacă intervine sau este găsită o problemă, cei doi trebuie să discute despre rezolvarea ei. Uneori, trebuie făcute două lucruri în același timp; după ce au purtat o discuție, cei doi trebuie să se ocupe bine fiecare de lucrarea sa, separat. Aceasta este cooperarea – o cooperare armonioasă. Cooperează antihriștii în acest mod cu alții? Categoric nu. Dacă un antihrist slujește ca asistent al șefului de grup, va ajunge să-și dea seama ce trebuie să facă pentru a inversa rolurile cu șeful de grup, pentru a-l transforma pe șeful de grup în asistent și pe asistent în șef de grup, preluând astfel conducerea. Îi ordonă șefului de grup să facă una sau alta, arătând tuturor că este mult mai bun decât șeful de grup, că este apt să fie șef. Astfel, prestigiul său crește în rândul celorlalți, iar apoi el este ales în mod firesc ca șef de grup. Îl face intenționat pe șeful de grup să pară ridicol și să piardă respectul celorlalți, astfel încât să-l privească cu dispreț. Apoi, prin cuvintele sale, îl batjocorește și satirizează, îl dă în vileag și îl înjosește. Puțin câte puțin, discrepanța dintre cei doi devine tot mai mare, iar locurile pe care le ocupă în inimile oamenilor devin tot mai diferite. Astfel, în cele din urmă, antihristul devine șef de grup – i-a câștigat pe oameni de partea lui. Cu o fire ca a lui, poate el să coopereze armonios cu alții? Nu. Indiferent în ce loc se află, vrea să fie stâlpul central, să aibă monopol, să aibă puterea în mâinile lui. Indiferent ce titlu ai, de șef sau asistent, un titlu important sau modest, statutul și puterea, așa cum consideră el, trebuie să devină mai devreme sau mai târziu doar ale sale. Indiferent cine îndeplinește o lucrare cu el, realizează orice proiect al lucrării cu el sau chiar dezbate o problemă cu el, antihristul rămâne un singuratic care acționează pe cont propriu. El nu cooperează cu nimeni. Nu permite nimănui să aibă același prestigiu sau titlu ca el, nici aceeași abilitate sau reputație. De îndată ce o persoană îl depășește și îi amenință statutul, va încerca să răstoarne situația prin orice mijloace are la dispoziție. De exemplu, toată lumea discută o problemă și, când discuția este pe punctul de a da un rezultat, el înțelege acest lucru dintr-o privire și știe ce are de făcut. Va spune: „Chiar e atât de greu să ne ocupăm de acest lucru? Mai e nevoie de atâtea discuții? Nimic din ce spuneți nu va funcționa!” Și va oferi o teorie nouă sau o idee pompoasă la care nu se gândise nimeni, respingând până la urmă punctele de vedere ale tuturor. După aceasta, îi va determina pe oameni să creadă: „E cineva, nu glumă; cum de nu ne-am gândit la asta? Suntem doar o gloată ignorantă. Nu e deloc bine – avem nevoie de tine la cârmă!” Acesta este rezultatul pe care îl dorește antihristul; debitează mereu idei pompoase, așa încât să facă o impresie grozavă și să câștige stima altora. Și cu ce impresie rămân oamenii despre el? Că ideile sale le depășesc pe cele ale oamenilor obișnuiți, fiind mai elevate decât cele ale oamenilor obișnuiți. Cât de elevate? Dacă nu este de față, grupul nu poate să ia o hotărâre sau să finalizeze nimic, așa că trebuie să aștepte să vină el și să spună ceva. După aceasta, toată lumea îl admiră și, dacă spusele sale sunt greșite, toată lumea spune totuși că sunt elevate. Nu îi înșală el pe oameni prin aceasta? Așadar, de ce nu poate coopera cu nimeni? Are următoarea părere: „Cooperarea cu oamenii mă plasează la nivelul lor. Pot doi tigri să ocupe același munte? Nu poate fi decât un singur rege al muntelui, iar acel titlu îi revine oricui îl poate păstra – o persoană capabilă ca mine poate face asta. Niciunul dintre voi nu are o minte atât de strălucită; aveți un calibru slab și sunteți timizi. Și, mai mult, nu i-ați înșelat sau păcălit pe oamenii din lume – doar ați fost păcăliți de alții. Numai eu sunt calificat să fiu conducător aici!” În cazul lui, lucrurile rele devin astfel lucruri bune. Se laudă cu aceste lucruri rele ale sale – nu este o nerușinare? De ce spune aceste lucruri? Și, atunci, cu ce scop se poartă așa? Ca să fie conducătorul, să ocupe locul de onoare, indiferent cât de mare este grupul de oameni în care se află. Nu este aceasta intenția lui? (Ba da.) Așadar, se gândește la toate modurile de a desconsidera, de a înjosi și de a-și bate joc de toată lumea, apoi de a-și prezenta ideile pompoase, pentru a-i convinge pe toți și a-i pune să facă ce spune el. Este aceasta cooperare? Nu – ce este? Se încadrează la al optulea aspect, despre care vorbim: ar vrea ca alții să se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Acest lucru este spus în legătură cu cooperarea. Pot antihriștii – orice ar face ei, în limba sau în metodele lor – să-și facă datoria în cooperare cu alții? (Nu.) Nu cooperează, ci doar le cer altora să coopereze cu afirmațiile și metodele lor. Atunci, pot primi sfaturi de la alții? Categoric nu. Indiferent ce sfat le oferă alții, sunt destul de indiferenți la el. Nu cer detalii sau motive, nici nu întreabă cum ar trebui gestionate lucrurile cu adevărat, cu atât mai puțin caută adevărurile-principii. Mai rău, nu Mă întreabă nici măcar pe Mine când sunt în fața lor – Mă tratează de parcă aș fi invizibil. Îi întreb dacă au vreo problemă și ei spun că nu. În mod clar, nu știu ce să facă în legătură cu ceva ce tocmai s-a întâmplat, dar nu Mă întreabă, deși sunt chiar în fața lor. Pot coopera atunci cu altcineva? Nimeni nu este calificat să le fie partener, doar sclavul și lacheul lor. Nu este așa? Unii dintre ei ar putea avea parteneri, dar, de fapt, acei parteneri sunt lacheii lor, asemenea unor marionete. Ei spun: „Mergi aici”, iar partenerul lor merge; „Mergi acolo”, iar partenerul lor merge; partenerul lor știe ce ar vrea ei ca el să știe și, despre ce n-ar vrea ei să știe, nici nu îndrăznește să întrebe. Lucrurile sunt așa cum spun ei că sunt. Cineva le-ar putea zice: „Nu merge așa. Sunt unele lucruri de care nu poți să te ocupi singur. Trebuie să găsești pe cineva cu care să cooperezi, cineva care să te supravegheze. Mai mult, a existat o lucrare de care nu te-ai ocupat foarte bine în trecut. Trebuie să găsești pe cineva cu calibru, cu capacitatea de a face lucrarea, care să coopereze cu tine și să te ajute – trebuie să protejezi lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu!” Ce vor răspunde la aceasta? „Dacă îmi demiți partenerul, nimeni altcineva nu este potrivit să fie partenerul meu.” Ce spun ei mai exact? Că nu vor avea niciun partener sau că nu pot găsi acel soi de lacheu și sclav? Se tem că nu vor putea găsi un astfel de sclav sau lacheu, un astfel de „partener” care să facă doar ce poruncesc ei. Cum ați spune că ar trebui rezolvată această provocare pe care o creează? Ai putea spune: „Nu poți găsi un partener? Atunci nu-i nevoie să lucrezi la acest proiect – oricine are partener se poate ocupa în locul tău.” Nu este rezolvată problema în acest mod? Dacă nimeni nu este potrivit să fie partenerul tău și nimeni nu poate coopera cu tine, ce ești atunci? Ești un monstru, un ciudat. Cei care au cu adevărat rațiune sunt cel puțin capabili să coopereze cu o persoană obișnuită, dacă acea persoană nu are un calibru prea slab. Asta n-ar funcționa. Primul lucru pe care trebuie să-l facă oamenii rezonabili este să învețe să coopereze cu alții în îndeplinirea datoriei lor. Trebuie să poată coopera cu oricine, cu excepția cazului în care acea persoană este slabă la minte sau un diavol, caz în care nu se poate coopera cu ea. Să poți coopera cu majoritatea oamenilor este un lucru foarte important – e un semn de rațiune normală.

Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei monopolizează puterea și își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, nu respectă pe nimeni și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să coopereze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate rea – dar cum ar putea fi o banală umanitate rea? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de feroce. De ce spun că firea lor este extrem de feroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. Și, astfel, încearcă să-i suprime și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să vorbească despre mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască bine numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și facă datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze motive ca să-i chinuie și să-i pedepsească, până când fac să fie îndepărtați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și malițios lucru legat de antihriști. Ceea ce le provoacă cea mai multă teamă și anxietate sunt oamenii care urmăresc adevărul și au mărturii bazate pe experiențe adevărate, pentru că oamenii cu asemenea mărturii sunt cei pe care aleșii lui Dumnezeu îi aprobă și îi sprijină cel mai mult față de cei care trăncănesc degeaba despre cuvinte și doctrine. Antihriștii nu au mărturii bazate pe experiențe adevărate, nici nu sunt capabili să practice adevărul; cel mult, sunt capabili să facă unele fapte bune pentru a căuta să intre în grațiile oamenilor. Însă, indiferent câte fapte bune fac sau câte lucruri care sună bine spun, acestea tot nu pot fi comparate cu beneficiile și avantajele pe care o mărturie bună rezultată din experiență le poate aduce oamenilor. Nimic nu poate înlocui efectele aprovizionării și udării aleșilor lui Dumnezeu de către aceia care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Și, astfel, când antihriștii văd pe cineva vorbind despre mărturiile sale bazate pe experiențe, privirea le devine tăioasă. Furia li se aprinde în inimi, ura iese la suprafață și ei devin nerăbdători să reducă vorbitorul la tăcere și să-l oprească să mai vorbească. Dacă acesta continuă să vorbească, reputația antihriștilor va fi complet ruinată, chipurile urâte pe deplin expuse ca să fie văzute de toți, așa că antihriștii găsesc un pretext să tulbure persoana care rostește mărturia și să o suprime. Antihriștii își permit doar lor să îi inducă pe oameni în eroare prin cuvinte și doctrine; nu le permit aleșilor lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu vorbind despre mărturia lor bazată pe experiență, ceea ce indică tipul de oameni pe care antihriștii îi urăsc și de care se tem cel mai mult. Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijini, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să excludă și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, ticăloșia, urâțenia și răutatea antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când antihriștii aleg un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă. Indiferent de câte lucruri care sunt bune sau aduc beneficii lucrării casei lui Dumnezeu fac acești oameni care practică adevărul, antihriștii vor depune mari eforturi pentru a ascunde aceste fapte. Ba chiar vor distorsiona faptele ca să-și asume meritele pentru lucrurile bune, dând vina pentru lucrurile rele pe alții, drept mod de a se eleva pe ei înșiși și de a desconsidera alți oameni. Antihriștii au o mare gelozie și ură față de cei care urmează adevărul și pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Se tem că acești oameni le vor amenința statutul, așa că fac tot ce pot pentru a-i ataca și a-i exclude. Ei le interzic fraților și surorilor să-i contacteze sau să se apropie de ei sau să-i sprijine sau să-i laude pe acești oameni care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiență. Acesta e faptul care dezvăluie cel mai bine natura satanică a antihriștilor, care este scârbită de adevăr și Îl urăște pe Dumnezeu. Și, astfel, dovedește și că antihriștii sunt un contracurent malefic în cadrul bisericii, că sunt cei vinovați pentru tulburarea lucrării bisericii și zădărnicirea voii lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, antihriștii născocesc adesea minciuni și denaturează faptele în rândul fraților și surorilor, disprețuind și condamnând oamenii care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Indiferent ce lucrare fac acei oameni, antihriștii găsesc scuze pentru a-i exclude și a-i suprima și sunt critici față de ei, spunând că sunt aroganți și neprihăniți de sine, că le place să se dea mari și că au ambiții. De fapt, acești oameni au o oarecare mărturie bazată pe experiență și dețin întrucâtva adevărul-realitate. Au o umanitate relativ bună, au conștiință și rațiune și sunt capabili să accepte adevărul. Și, deși pot avea unele neajunsuri sau deficiențe și dezvăluie ocazional o fire coruptă, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască. Acești oameni sunt cei pe care îi va mântui Dumnezeu și care au speranța de a fi desăvârșiți de El. În concluzie, acești oameni sunt potriviți să realizeze o datorie. Ei îndeplinesc cerințele și principiile pentru realizarea unei datorii. Însă antihriștii gândesc în sinea lor: „Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?” Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că antihriștii știu că sunt incapabili să facă o lucrare reală, ei nu cultivă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii oameni pe care îi promovează sunt aceia care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi aprobă și îi admiră în inimile lor, care știu să-și urmeze interesul, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să aibă discernământ. Antihriștii îi atrag pe acești oameni de partea lor ca să-i slujească, să alerge de colo-colo pentru ei și să-și petreacă fiecare zi orbitând în jurul lor. Aceasta le dă antihriștilor putere în biserică și înseamnă că mulți oameni se apropie de ei și îi urmează și că nimeni nu îndrăznește să-i ofenseze. Toți acești oameni pe care îi cultivă antihriștii sunt oameni care nu urmăresc adevărul. Cei mai mulți dintre ei nu au înțelegere spirituală și nu știu decât să respecte regulile. Le place să urmeze tendințele și pe cei aflați la putere. Sunt de felul celor care prind curaj când au un stăpân puternic – o adunătură de oameni confuzi. Cum este acea zicală a non-credincioșilor? Mai bine să fii pajul unui om bun decât strămoșul venerat al unui om rău. Antihriștii fac exact opusul – se poartă ca strămoșii venerați ai unor astfel de oameni și își propun să-i cultive drept partizani și aplaudaci ai lor. Ori de câte ori un antihrist este la putere într-o biserică, va recruta mereu oameni confuzi și pe cei care își pierd vremea orbește ca ajutoare ale sale, excluzându-i și suprimându-i totodată pe cei cu calibru, care pot înțelege și practica adevărul, care se pot ocupa de lucrare – și, mai ales, pe acei conducători și lucrători care sunt capabili de lucrare reală. Astfel, în biserică se formează două tabere: într-o tabără sunt cei cu o umanitate relativ onestă, care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Cealaltă tabără este o adunătură de oameni confuzi și care își pierd vremea orbește, conduși de antihriști. Aceste două tabere vor continua să se lupte între ele până când antihriștii sunt dezvăluiți și eliminați. Antihriștii se luptă mereu și acționează împotriva celor care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Nu tulbură asta grav lucrarea bisericii? Nu perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu? Nu este această forță a antihriștilor o piatră de încercare și un obstacol care împiedică împlinirea voii lui Dumnezeu în biserică? Nu este o forță ticăloasă care se opune lui Dumnezeu? De ce se poartă așa antihriștii? Deoarece este clar în mintea lor că, dacă aceste caractere pozitive s-ar ridica și ar fi conducători și lucrători, ar fi concurenți ai antihriștilor; ar fi forța care s-ar opune antihriștilor, nu le-ar asculta în niciun caz cuvintele și nici nu s-ar supune lor; în mod sigur, nu ar urma toate poruncile antihriștilor. Acești oameni ar fi suficienți pentru a constitui o amenințare față de statutul antihriștilor. Când antihriștii îi văd pe acești oameni, inima li se umple de ură; inima lor nu va avea pace sau liniște dacă nu-i exclud și nu-i înving pe acești oameni și nu le pătează reputația. Prin urmare, trebuie să lucreze rapid pentru a-și cultiva propria putere și a-și întări poziția. Astfel, îi pot controla pe mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu și nu vor mai trebui niciodată să se îngrijoreze că o mână de oameni care urmăresc adevărul le amenință statutul. Antihriștii își formează propria forță în biserică, luându-i pe cei care îi ascultă, li se supun și sunt lingușitori față de ei și promovându-i să se ocupe de fiecare aspect al lucrării. Sunt aceste acțiuni benefice pentru lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu. Nu doar că nu sunt benefice, dar și creează perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Dacă această forță ticăloasă are de partea ei mai mult de jumătate din oameni, există riscul să răstoarne biserica. Aceasta deoarece numărul celor care urmăresc adevărul în biserică reprezintă o minoritate, în timp ce muncitorii și neîncrezătorii care sunt acolo doar ca să mănânce pâine pe săturate constituie cel puțin jumătate. În această situație, dacă antihriștii își axează puterea pe a-i induce în eroare și a-i atrage de partea lor pe acei oameni, vor avea în mod natural un avantaj atunci când biserica va alege conducătorii. De aceea, casa lui Dumnezeu subliniază mereu că, în timpul alegerilor, trebuie să existe părtășii despre adevăr până când este clar. Dacă nu sunteți capabili să-i dați în vileag și să-i învingeți pe antihriști având părtășie despre adevăr, aceștia ar putea să-i inducă în eroare pe oameni și să fie aleși conducători, acaparând și controlând biserica. Nu ar fi un lucru periculos? Dacă unul sau doi antihriști ar apărea în biserică, nu ar fi un motiv de teamă, dar dacă antihriștii ar deveni o forță și ar dobândi un anumit nivel de influență, teama ar fi justificată. Prin urmare, antihriștii trebuie extrași și excluși din biserică înainte de a dobândi acel nivel de influență. Această sarcină are cea mai mare prioritate și este necesară. Mai mult decât atât, acei neîncrezători din biserică, în special cei înclinați să se închine și să-l urmeze pe om, cărora le place să urmeze forța, să fie complici și slujitori ai diavolilor și să formeze clici – astfel de neîncrezători și diavoli ar trebui îndepărtați cât mai repede. Acesta e singurul mod de a împiedica acea adunătură să formeze o forță care să tulbure și să controleze biserica. Este ceva ce aleșii lui Dumnezeu trebuie să vadă limpede, ceva cu care ar trebui să se împovăreze cei care înțeleg adevărul. Toți cei care se împovărează cu lucrarea bisericii, toți cei care sunt atenți față de intențiile lui Dumnezeu trebuie să perceapă aceste lucruri așa cum sunt. În special, trebuie să-i vadă pe cei de teapa antihriștilor așa cum sunt, precum și pe diavolii meschini cărora le place să îi lingușească și să îi venereze pe oameni și apoi să le impună restricții sau să-i îndepărteze din biserică. Este o mare nevoie de o astfel de practică. Cei de felul antihriștilor își propun tocmai să fie în relații bune cu astfel de oameni confuzi, pierde-vară inutili și oameni josnici care nu acceptă și nu iubesc adevărul. Îi cuceresc și „cooperează” cu ei destul de armonios, îndeaproape și plini de entuziasm. Ce fel de creaturi sunt acei oameni? Nu sunt membri ai cetelor de antihriști? În cazul în care Cel de mai sus l-ar înlocui pe „strămoșul lor venerat”, acești urmași devotați n-ar suporta – Îl vor judeca pe Cel de mai sus ca fiind nedrept și își vor uni forțele pentru a-i apăra pe antihriști. Le poate permite casa lui Dumnezeu să învingă? Tot ce poate face este să-i adune pe toți și să-i îndepărteze pe toți. Sunt demoni din cetele de antihriști și nici măcar unul dintre ei nu poate fi lăsat să scape. Oamenii de felul antihriștilor acționează rareori singuri; de cele mai multe ori, ei adună un grup cu care să acționeze, format din cel puțin două sau trei persoane. Cu toate acestea, există unele cazuri individuale de antihriști care acționează pe cont propriu. Aceasta deoarece nu au talente sau poate n-au avut ocazia. Totuși, ce au în comun cu ceilalți este dragostea lor specială față de statut. Nu presupune că nu iubesc statutul fiindcă nu au abilități sau educație. Este greșit. Nu ți-ai dat seama clar de esența unui antihrist – atât timp cât cineva e antihrist, îi place statutul. Întrucât antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, de ce cultivă un astfel de grup de oameni confuzi, gunoaie și paraziți care să îi lingușească? Intenționează să coopereze cu acești oameni? Dacă ar putea coopera într-adevăr cu ei, afirmația că „antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni” nu ar avea sens. Nu pot să coopereze cu nimeni – acel „nimeni” se referă în principal la oamenii pozitivi, dar ținând cont de firea unui antihrist, nu pot coopera nici cu complicii lor. Așadar, de ce îi cultivă pe acești oameni? Ei cultivă un grup de oameni confuzi, care sunt ușor de controlat, ușor de manipulat, care nu au păreri proprii, care fac orice spun antihriștii – care vor purcede împreună să le protejeze statutul antihriștilor. Dacă un antihrist s-ar baza pe el însuși, ar fi singur și nu i-ar fi ușor să-și protejeze statutul. De aceea cucerește un grup de oameni confuzi care să se adune în jurul lui în fiecare zi și să facă lucruri de dragul lui. Ba chiar îi induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu: vorbește despre modul în care acești oameni urmăresc adevărul și modul în care suferă; spune că merită să fie îngrijiți; spune chiar că, atunci când acești oameni au o problemă, îl consultă și îl întreabă despre ea – că sunt cu toții oameni ascultători și supuși. Își fac datoria în cooperare? Antihristul găsește un grup de oameni care vor acționa pentru el, care vor fi slujitorii lui, complicii lui, pentru a-și consolida statutul. Aceasta nu e cooperare – e desfășurarea propriei operațiuni. Aceasta este forța antihriștilor.

Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și pot să simtă că este ceva care aduce bucurie. Asta pentru că nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu și, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate. E imposibil ca o persoană să cunoască totul, să fie capabilă de orice, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot opune oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se opună și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: „Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?” Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac o lucrare reală. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se răsfețe cu beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te opune lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din însărcinarea dată de Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu proiectele și destinul tău, cu finalul tău; dacă faci rău și te opui lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalul pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria. Este o problemă gravă? Chiar este! Așadar, dacă ți se atribuie o sarcină, este o problemă proprie de care trebuie să te ocupi? (Nu.) Acea lucrare nu este ceva ce poți finaliza pe cont propriu, dar este necesar să-ți asumi răspunderea pentru ea. Răspunderea este a ta; trebuie să finalizezi acea însărcinare. De ce ține ea? Ține de cooperare, de modul în care să cooperezi în timpul slujirii, cum să cooperezi pentru a-ți îndeplini datoria, cum să cooperezi pentru a-ți finaliza însărcinarea, cum să cooperezi astfel încât să urmezi voia lui Dumnezeu. Ține de aceste lucruri.

Cooperarea armonioasă presupune multe lucruri. Cel puțin, unul dintre aceste lucruri este să le permiți celorlalți să vorbească și să faci diferite sugestii. Dacă ești cu adevărat rezonabil, indiferent ce tip de lucrare faci, mai întâi trebuie să înveți să cauți adevărurile-principii și ar trebui, de asemenea, să iei inițiativa de a căuta părerile altora. Cât timp iei în serios fiecare sugestie și apoi rezolvi problemele în asentiment cu ceilalți, vei obține, de fapt, o cooperare armonioasă. Astfel, vei întâlni cu mult mai puține dificultăți în datoria ta. Indiferent ce probleme apar, va fi ușor să le rezolvi și să le tratezi. Acesta este efectul cooperării armonioase. Uneori, există dispute privind chestiuni triviale, dar, atât timp cât acestea nu afectează lucrarea, nu vor reprezenta o prolemă. Totuși, în ceea ce privește chestiunile cheie și cele principale care se referă la lucrarea bisericii, trebuie să ajungeți la un consens și să căutați adevărul pentru a le rezolva. Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca și cum ar fi un post guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu beneficiile statutului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima, câștigul și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este foarte periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să cooperezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să te eclipseze, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, dacă practici răzvrătirea împotriva trupului tău, a motivațiilor și ideilor tale și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a coopera cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în conformitate cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează. Trebuie să renunți la titlurile de conducere, să renunți la aerul murdar al statutului, să te tratezi drept o persoană obișnuită, să stai la același nivel precum alții și să ai o atitudine responsabilă față de datoria ta. Dacă întotdeauna îți tratezi datoria drept un titlu oficial, drept un statut sau un tip de cunună de lauri și îți imaginezi că ceilalți există pentru a lucra și sluji funcției tale, acest lucru este problematic, iar Dumnezeu te va detesta și va fi dezgustat de tine. Dacă tu crezi că le ești egal altora, doar că ai o însărcinare dată de Dumnezeu și o responsabilitate de la Dumnezeu ceva mai mari, dacă poți învăța să te așezi la nivel egal cu ei și chiar te poți pleca să întrebi ce cred ceilalți oameni și, dacă poți asculta sincer, îndeaproape și atent ceea ce spun aceștia, atunci vei coopera în armonie cu alții. Ce efect va produce această cooperare armonioasă? Efectul este uriaș. Vei câștiga lucruri pe care nu le-ai mai avut niciodată, care sunt lumina adevărului și realitățile vieții; vei descoperi virtuțile celorlalți și vei învăța din punctele lor tari. Mai există ceva: îi consideri pe ceilalți oameni proști, slabi la minte, nesăbuiți, inferiori ție, dar, când le asculți părerile sau când alți oameni ți se destăinuie, vei descoperi fără să vrei că nimeni nu este chiar atât de obișnuit precum crezi, că toți pot veni cu diverse gânduri și idei și că toți au meritele lor. Dacă înveți să cooperezi armonios, mai mult decât faptul că te ajută să înveți din punctele tari ale altora, îți poate dezvălui aroganța și neprihănirea de sine și te poate împiedica să-ți imaginezi că ești isteț. Când nu te mai consideri mai deștept și mai bun decât toți ceilalți, vei înceta să trăiești în această stare narcisistă și de autoapreciere. Și asta te va proteja, nu-i așa? Aceasta este lecția pe care ar trebui să o înveți și beneficiul pe care ar trebui să-l câștigi din cooperarea cu alții.

În interacțiunile Mele cu oamenii, ascult cu atenție ceea ce spun cei mai mulți dintre ei. Țin neapărat să examinez oameni de tot felul, să-i ascult vorbind și să studiez limbajul și stilul pe care le utilizează în acest timp. De exemplu, înainte presupuneai că majoritatea oamenilor au doar un pic de educație, dar nu au abilități pentru o meserie și, prin urmare, nu este nevoie să interacționezi cu ei. De fapt, nu e așa. Când intri în contact cu acești oameni sau chiar cu unii oameni speciali, poți să înțelegi lucruri din adâncul inimii lor pe care nu le poți vedea sau percepe – lucruri precum gândurile și părerile lor, unele dintre acestea fiind denaturate, iar altele, adecvate. Desigur, acea „adecvare” poate fi destul de departe de adevăr; poate să nu aibă nicio legătură cu el. Dar vei putea cunoaște mai multe aspecte ale naturii umane. Nu este un lucru bun pentru tine? (Ba da.) Aceasta înseamnă perspicacitate; este un mod de a-ți spori perspicacitatea. Unii ar putea spune: „Ce rost are să ne sporim perspicacitatea?” Este de folos pentru a înțelege diversele tipuri de oameni, pentru discernământul și disecarea diverselor tipuri de oameni și, chiar mai mult, pentru capacitatea ta de a ajuta diverse tipuri de oameni. Aceasta este calea pe care se realizează multă lucrare. Unii sunt spirituali în mod fals și cred: „Acum că am credință în Dumnezeu, nu ascult emisiuni sau știri și nu citesc ziare. Nu interacționez cu lumea exterioară. Toți oamenii, din toate clasele sociale și profesiile, sunt diavoli!” Ei bine, te înșeli. Dacă ai adevărul, tot te mai temi să interacționezi cu diavolii? Chiar și Dumnezeu are uneori de-a face cu Satana pe tărâmul spiritual. Se schimbă El din această cauză? Absolut deloc. Te temi să ai de-a face cu diavolii și există o problemă în această frică. De fapt, trebuie să te temi de faptul că nu înțelegi adevărul, că ai o înțelegere și o părere inexactă despre credința în Dumnezeu și despre adevăr, că ai multe noțiuni și închipuiri și că ești prea dogmatic. De aceea, indiferent dacă ești conducător, lucrător sau șef de grup, indiferent de ce slujbă ești responsabil și ce rol joci, trebuie să înveți să cooperezi cu alții și să ai de-a face cu ei. Nu debita idei pompoase și nu pretinde mereu că ești nobil, pentru a-i face pe oameni să-ți acorde atenție. Dacă debitezi mereu idei pompoase și nu ești niciodată în stare să pui adevărul în practică sau să cooperezi cu alții, te faci de rușine. Cine te-ar mai băga atunci în seamă? Cum s-a produs căderea fariseilor? Ei predicau mereu teorii teologice și debitau idei pompoase. Continuând să facă asta, Dumnezeu nu a mai fost în inimile lor – L-au tăgăduit și chiar s-au folosit de noțiunile, legile și regulile omului pentru a-L condamna pe Dumnezeu și a I se împotrivi și pentru a-L pironi pe cruce. Toată ziua aveau Bibliile în mâini, citindu-le și cercetându-le, fiind capabili să recite fluent scripturile. Și care a fost rezultatul în cele din urmă? N-au știut unde este Dumnezeu, nici care este firea Lui și, chiar dacă El a exprimat multe adevăruri, nu le-au acceptat câtuși de puțin, ci s-au opus Lui și L-au condamnat. Nu a fost acesta sfârșitul lor? Știți limpede care au fost rezultatele. Aveți asemenea păreri greșite în credința voastră în Dumnezeu? Nu sunteți izolați? (Ba da.) Consideri că Eu sunt închistat? Uneori citesc știrile, iar alteori urmăresc interviuri cu invitați speciali și alte programe de acest fel; uneori stau de vorbă cu frații și surorile, iar alteori, discut cu cineva care gătește sau face curățenie. Vorbesc puțin cu toate persoanele pe care le văd. Să nu crezi că ești special față de alții, deoarece ți-ai asumat o sarcină sau ai un talent special sau chiar fiindcă ți-ai asumat o misiune specială. Este greșit. De îndată ce ai impresia că ești special față de alții, acea opinie greșită te va închide, fără să-ți dai seama, într-o cușcă – te va izola de exterior cu fier și bronz. Vei simți atunci că ești cel mai înalt dintre toți, că nu poți face una sau alta, că nu poți vorbi sau comunica cu o persoană sau alta, că nu poți nici măcar să râzi. Și ce se întâmplă până la urmă? În ce te transformi? (Într-un singuratic izolat.) Devii un singuratic izolat. Ascultă cum împărații de odinioară spuneau lucruri precum: „Doar eu sunt așa și pe dincolo”; „Eu, izolat, sunt așa sau altfel”; „Doar eu gândesc că” – declarându-se mereu singuri. Dacă declari mereu că ești singur, cât de grozav trebuie să te consideri? Atât de grozav încât ai devenit chiar fiul Cerurilor? Asta ești? În esență, ești o persoană de rând. Dacă te consideri mereu grozav și extraordinar, ai necazuri. Lucrurile vor merge prost. Dacă te ocupi de treburile lumești cu o astfel de părere greșită, modalitățile și mijloacele acțiunilor tale se vor schimba – principiile tale se vor schimba. Dacă te consideri mereu deosebit, crezând că ești mai presus decât toți ceilalți, că n-ar trebui să faci un lucru sau altul, că a face astfel de lucruri este sub statutul și rangul tău, oare nu au mers atunci lucrurile prost? (Ba da.) Vei considera: „Cu un statut ca al meu, nu pot să le spun pur și simplu altora totul!”, „Cu un statut ca al meu, nu pot să le spun altora că sunt răzvrătit!”, „Cu o poziție socială ca a mea, nu pot să le spun altora lucruri atât de înjositoare, precum slăbiciunile, defectele, greșelile și lipsa mea de educație – nimeni nu poate, sub nicio formă, să afle despre acele lucruri!” Ar fi epuizant, nu-i așa? (Da.) Dacă ai trăi într-un mod atât de epuizant, ți-ai putea face datoria bine? (Nu.) Unde apare problema? Apare în părerile tale cu privire la datoria și statutul tău. Indiferent cât de grozav ești ca „oficialitate”, indiferent ce poziție ocupi, indiferent de câți oameni ești responsabil, într-adevăr, nu este nimic altceva decât o datorie diferită. Nu ești diferit de ceilalți. Nu poți vedea lucrurile așa cum sunt în realitate, dar simți mereu în inima ta: „Nu este o datorie diferită – este într-adevăr o diferență în ceea ce privește statutul. Trebuie să fiu mai presus decât ceilalți; cum aș putea coopera cu alții? N-au decât să coopereze ei cu mine – eu nu pot coopera cu ei!” Dacă gândești mereu așa, dorind întruna să fii mai presus de toți ceilalți, dorind întruna să stai pe umerii altora, deasupra lor și să-i privești de sus, nu-ți va fi ușor să cooperezi cu oamenii. Îți vei spune mereu: „Ce știe acel individ? Dacă ar fi știut ceva, frații și surorile l-ar fi ales pe el drept conducător. Așadar, de ce m-au ales așadar pe mine? Pentru că sunt mai bun decât el. Prin urmare, n-ar trebui să discut despre lucruri cu el. Dacă aș face-o, ar însemna că nu sunt grozav. Ca să dovedesc că sunt grozav, nu pot să discut despre lucruri cu nimeni. Nimeni nu este apt să discute despre lucrare cu mine – absolut nimeni!” Așa gândesc antihriștii.

În China continentală, Partidul Comunist suprimă credința religioasă. Este un mediu îngrozitor. Credincioșii în Dumnezeu se confruntă cu pericolul de a fi arestați în orice moment, prin urmare, conducătorii și lucrătorii nu se întrunesc atât de des. Uneori, nu pot avea adunări ale colegilor nici măcar o dată pe lună; așteaptă până când condițiile le permit să se întrunească sau până când găsesc un loc potrivit. Cum este desfășurată atunci lucrarea? Când există rânduieli de lucru, trebuie găsit cineva care să le transmită. Odată, am găsit un frate din apropiere care să transmită rânduielile de lucru unui conducător regional. Acest frate era un credincios de rând, iar când a transmis rânduielile de lucru, conducătorul regional le-a citit și a spus: „Hm, mă așteptam la asta.” Cu ce se mândrea el în fața acelui frate? Umbla cu nasul pe sus, așa încât oricine privea să spună: „Uau, a fost atât de demn! Ce stil!” Și asta nu-i nimic – imediat după aceea, a spus: „Pe acest individ l-au trimis să-mi transmită rânduielile de lucru? Nu are un rang suficient de înalt!” Aceasta însemna: „Sunt conducător regional, un conducător important. Cum ar putea fi trimis un credincios de rând să-mi transmită lucruri? Nu au depășit măsura? Cel de mai sus chiar mă privește cu dispreț. Sunt conducător regional, așa că ar fi trebuit să trimită cel puțin un conducător de district să-mi transmită mesajul, dar au pus un credincios obișnuit, de cel mai mic nivel, să o facă – nu are un rang suficient de înalt!” Ce fel de om este acest conducător? Cât de mult își prețuiește statutul pentru a spune că mesagerul nu are un rang suficient de înalt? Își tratează titlul drept pretext pentru a-și afirma autoritatea. Nu este el o creatură diavolească? (Ba da.) Este cu siguranță o creatură diavolească. În lucrarea bisericii, avem pretenții în legătură cu persoanele alese să trimită lucruri sau să transmită înștiințări? Într-un mediu cum este China continentală, frații și surorile se confruntă cu riscuri foarte mari în timp ce transmit lucruri și, totuși, când acest frate a sosit cu rânduielile de lucru, conducătorul i-a spus că nu are un rang suficient de înalt, sugerând că trebuie găsit cineva de rang suficient, cineva care să corespundă conducătorului în ceea ce privește poziția socială și statutul și că a proceda altfel era un semn de dispreț la adresa conducătorului – nu e aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) E firea unui antihrist. Această persoană diavolească nu poate face lucrare reală și nu are abilități, dar tot emite astfel de pretenții – tot pune atât de mult accent pe statut. Care este lozinca lui? „Nu are un rang suficient de înalt.” Indiferent cine îi vorbește, îl întreabă mai întâi: „La ce nivel de conducere te afli? Ești șeful unui grup mic? Pleacă de aici – nu ai un rang suficient de înalt!” Dacă fratele de mai sus ține o întrunire, el va înainta mereu, spunând: „Acest frate este cel mai mare dintre conducătorii bisericii, iar eu urmez după el. Oriunde stă, eu stau chiar lângă el, potrivit rangului.” Atât de clar este în mintea lui. Nu e o nerușinare? (Ba da.) E o mare nerușinare – nu are deloc cunoaștere de sine! Cât de nerușinat este? Suficient cât să-i dezguste pe oameni. Chiar dacă are titlul de conducător, ce este capabil să facă? Cât de bine face acel lucru? Trebuie să aibă niște rezultate pe care să le arate înainte de a-și etala calificările – așa ar fi potrivit; ar fi logic. El diferențiază însă oamenii în funcție de rang fără să fi obținut vreun rezultat, fără să fi făcut vreo lucrare! Și care este rangul lui, în acest caz? În calitate de conducător regional, nu a făcut multă lucrare reală – nu se ridică la înălțimea acestui rang. Dacă ar fi să diferențiez oamenii în funcție de rang, există cineva care s-ar putea apropia de Mine? Nu. Mă vedeți diferențiind în funcție de rang când interacționez cu oamenii? Nu – indiferent cu cine Mă întâlnesc, îi vorbesc puțin dacă pot și, dacă nu am timp, îl salut și asta e tot. Totuși, acest antihrist nu gândește așa. El consideră că poziția, statutul și valoarea socială sunt mai importante decât orice, chiar mai prețioase decât propria viață. Faceți diferențieri în funcție de rang atunci când vă îndepliniți îndatoririle împreună? Unii fac diferențieri în funcție de rang în tot ceea ce fac; cât ai bate din palme, spun că alții își depășesc rangul în lucrarea pe care o fac și în înștiințările pe care le transmit. Ce rang depășesc ei? Fă-ți bine propria datorie mai întâi. Nu poți să faci bine nicio datorie sau nu poți să faci nicio lucrare, dar tot diferențiezi în funcție de rang – cine ți-a cerut să faci asta? Nu a venit încă timpul să facem diferențieri în funcție de rang. Faci asta prea devreme; nu ai deloc cunoaștere de sine. Sunt momente când mergem undeva și găsim acolo oameni care să rezolve o problemă. Căutăm oameni potriviți în funcție de rang? În principiu, nu. Dacă ești responsabil de lucrare, atunci te vom căuta și, dacă nu ești acolo, vom găsi pe altcineva. Nu facem diferențieri în funcție de rang, nici în funcție de statut înalt sau modest. Dacă cineva se apucă să facă astfel de diferențieri, nu are cunoaștere de sine și nu înțelege principiile. Dacă faci diferențieri în funcție de statut, rang și titluri în casa lui Dumnezeu la fel de amănunțit ca non-credincioșii, atunci ești cu adevărat lipsit de rațiune! Nu înțelegi adevărul; ai atât de multe lipsuri. Nu înțelegi ce înseamnă credința în Dumnezeu.

Tocmai am vorbit despre practica de a coopera cu alții. Este un lucru ușor de făcut? Orice persoană care poate căuta adevărul, care are puțin simț al rușinii, precum și umanitate, conștiință și rațiune, poate să practice cooperarea cu alții. Aceia fără umanitate, care vor mereu să aibă monopol asupra statutului, care se gândesc mereu la demnitatea, statutul, faima și câștigul propriu, nu pot coopera cu nimeni. Desigur, aceasta e și una dintre manifestările principale ale antihriștilor: ei nu cooperează cu nimeni și nici nu pot ajunge la o cooperare armonioasă cu nimeni. Nu practică acel principiu. Care este motivul? Nu sunt dispuși să renunțe la putere; nu sunt dispuși să-i lase pe alții să afle că există lucruri de care nu-și pot da seama, că există lucruri despre care trebuie să ceară sfaturi. Le prezintă oamenilor o iluzie, făcându-i să creadă că nu există nimic ce să nu poată face, nimic ce să nu cunoască, nimic despre care să fie neștiutori, că au toate răspunsurile și că totul este fezabil, posibil și realizabil pentru ei – că nu au nevoie de alții, nici de ajutor, aduceri aminte sau sfaturi de la alții. Acesta e un motiv. Care este cea mai evidentă fire a antihriștilor, pe lângă aceasta? Cu alte cuvinte, care este firea de care îți vei putea da seama când intri în contact cu ei, doar auzind o frază sau două rostite de ei? Aroganța. Cât de aroganți sunt? Aroganți dincolo de rațiune – ca o boală mintală. De exemplu, dacă iau o înghițitură de apă și produc o impresie bună făcând acest lucru, îl vor aduce în discuție ca pe un motiv de laudă: „Uite ce impresie bună creez când beau apă!” Se pricep deosebit de bine să se etaleze și să se dea mari; sunt deosebit de nerușinați și trufași. Așa sunt antihriștii. După părerea lor, nimeni nu se compară cu ei. Se pricep foarte bine să se dea mari și le lipsește complet cunoașterea de sine. Unii antihriști sunt deosebit de urâți, dar cred că arată bine, având o față ovală, ochi migdalați și sprâncene arcuite. Le lipsește până și această fărâmă de cunoaștere de sine. Până la 30 sau 40 de ani, o persoană obișnuită își va fi evaluat mai mult sau mai puțin corect înfățișarea și abilitățile. Însă antihriștii nu au o asemenea raționalitate. Ce problemă intervine aici? Faptul că firea lor arogantă a depășit limitele raționalității normale. Cât de aroganți sunt? Chiar dacă arată ca o broască râioasă, vor spune că arată ca o lebădă. În această privință, există ceva din incapacitatea de a distinge între ceea ce este și ceea ce nu este și de a întoarce lucrurile cu susul în jos. Un asemenea grad de aroganță este aroganță până la nerușinare; este de nestăvilit. Când oamenii obișnuiți vorbesc de bine despre propria înfățișare, consideră că acest lucru nu ar trebui menționat și devin stânjeniți. După ce vorbesc, se simt rușinați tot restul zilei și se înroșesc la față. Antihriștii nu roșesc. Se laudă singuri pentru lucrurile bune pe care le-au făcut și punctele forte pe care le au, pentru toate modurile în care sunt buni și superiori altora – aceste cuvinte le ies pur și simplu din gură, ca și cum ar fi vorbe obișnuite. Nici măcar nu roșesc! Aceasta este aroganță peste măsură, rușine sau raționalitate. De aceea, în ochii antihriștilor, fiecare persoană normală – în special fiecare persoană care caută adevărul și are conștiința și rațiunea umanității normale, precum și gândire normală – este o mediocritate, nu are niciun talent care merită menționat, le este inferioară și nu are punctele forte și meritele lor. Este corect să spunem că, întrucât sunt îngâmfați și consideră că nimeni nu se compară cu ei – din acest motiv nu doresc să coopereze sau să discute despre lucruri cu nimeni, indiferent ce fac. Pot să asculte predici, să citească cuvintele lui Dumnezeu, să vadă expunerea cuvintelor Sale sau să fie emondați uneori, dar, în orice caz, nu vor recunoaște că au dezvăluit corupție și au comis fărădelegi, cu atât mai puțin că sunt aroganți și neprihăniți de sine. Nu sunt capabili să înțeleagă că sunt doar persoane obișnuite, cu un calibru obișnuit. Nu pot înțelege astfel de lucruri. Indiferent cum îi emondezi, tot vor crede că au un calibru bun, că sunt superiori oamenilor de rând. Nu este dincolo de orice speranță? (Ba da.) Este dincolo de orice speranță. Așa sunt antihriștii. Oricum ar fi emondați, pur și simplu nu pot să-și plece privirea în pământ și să admită că nu sunt buni de nimic, că sunt incapabili. Din punctul lor de vedere, a-și recunoaște problemele, defectele sau corupția ar fi asemenea unei condamnări, asemenea distrugerii. Așa gândesc ei. Cred că, de îndată ce alții le văd defectele sau de îndată ce recunosc că au un calibru slab și că nu au înțelegere spirituală, își vor pierde energia în credința lor în Dumnezeu și vor găsi că este lipsită de sens, deoarece statutul lor nu va mai fi garantat – își vor fi pierdut statutul. Își spun în sinea lor: „Are rost să trăiești fără statut? Mai bine aș muri!” Iar dacă au statut, sunt de nestăvilit în aroganța lor, dezlănțuindu-se și făcând lucruri rele; dacă se lovesc de un obstacol și sunt emondați, vor dori să-și abandoneze postul și vor deveni negativi și delăsători. Vrei să acționeze conform adevărurilor-principii? Nici nu te gândi la asta. Ce părere au? „Ce-ar fi să-mi dai o poziție și să mă lași să acționez pe cont propriu? Vrei să cooperez cu alții? E imposibil! Nu-mi găsi un partener – n-am nevoie de unul; nimeni nu este apt să fie partenerul meu. Sau, pur și simplu nu mă folosi – pune pe altcineva să facă asta!” Ce fel de creatură este aceasta? „Poate exista un singur mascul alfa” – aceasta este mentalitatea antihriștilor și acestea sunt manifestările lor. Nu este dincolo de orice speranță? (Ba da.)

În cadrul primului aspect, care spune că antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, ce implică acel „nu sunt capabili”? Că nu cooperează cu nimeni și că nu pot realiza cooperarea cu alții – nu sunt acestea două sensuri ale termenului? Aceste două semnificații sunt incluse în el, așa cum sunt determinate de esența antihriștilor. Deși e posibil ca oamenii să lucreze în tandem cu ei, esența nu este a unei cooperări adevărate – sunt doar lachei, care le oferă sprijin, fac comisioane și se ocupă de treburi pentru ei. Nici nu se apropie de termenul de cooperare. Cum este definită „cooperarea” atunci? Adevărul e că scopul final al cooperării este dobândirea unei înțelegeri privind adevărurile-principii, acționarea conform acestora, rezolvarea fiecărei probleme, luarea deciziilor corecte – decizii care se conformează principiilor, fără abateri și reducând erorile din lucrare, astfel încât tot ce faci este să-ți îndeplinești datoria, fără să acționezi așa cum vrei și fără să-ți faci de cap. Prima manifestare a faptului că antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu, este că nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Unii ar putea spune: „A nu fi capabili să coopereze cu nimeni nu este același lucru cu a-i pune pe alții să li se supună numai lor.” A nu fi capabili să coopereze cu nimeni înseamnă că ei nu țin seama de cuvintele nimănui și nu solicită sugestiile nimănui – nu caută nici măcar intențiile lui Dumnezeu sau adevărurile-principii. Acționează și se comportă doar potrivit propriei voințe. Ce implică acest lucru? Ei sunt cei care domnesc în lucrarea lor, nu adevărul, nu Dumnezeu. Așadar, principiul lucrării lor este ca alții să țină seama de ceea ce spun ei și să-i trateze ca și cum ar fi adevărul, ca și cum ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta natura lui? Unii ar putea spune: „Dacă nu sunt capabili să coopereze cu nimeni, poate motivul e că înțeleg adevărul și nu au nevoie să coopereze.” Asta se întâmplă? Cu cât cineva înțelege și practică mai mult adevărul, cu atât pune întrebări și caută din mai multe surse atunci când acționează. Acea persoană discută despre lucruri și are părtășie mai mult, străduindu-se să minimizeze daunele și riscurile apariției de erori. Cu cât cineva înțelege mai mult adevărul, cu atât are mai multă rațiune și cu atât este mai dispus și mai capabil să coopereze cu alții. Nu este așa? Și cu cât cineva este mai puțin dispus și capabil să coopereze cu alții, cei care nu țin seama de nimeni altcineva, care nu iau în considerare sugestiile nimănui altcuiva, care nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu atunci când acționează și nu sunt dispuși să caute dacă acțiunile lor sunt în concordanță cu adevărurile-principii – asemenea oameni caută adevărul cu atât mai puțin și îl înțeleg cu atât mai puțin. Ce anume cred ei în mod greșit? „Frații și surorile m-au ales să le fiu conducător; dumnezeu mi-a dat această șansă să fiu conducător. Prin urmare, tot ce fac este în acord cu adevărul – orice fac este corect.” Nu este aceasta o înțelegere greșită? De ce ar avea o asemenea înțelegere greșită? Un lucru e sigur: asemenea oameni nu iubesc adevărul. Și încă ceva: asemenea oameni pur și simplu nu înțeleg adevărul. Acest lucru este mai presus de orice îndoială.

Antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Aceasta e o problemă gravă. Indiferent ce datorie face un antihrist, indiferent cu cine este partener, vor exista mereu conflicte și dispute. Unii ar putea spune: „Dacă se ocupă de curățenie și face ordine înăuntru în fiecare zi, ce motiv are să nu coopereze cu alții?” Există o problemă privind firea: indiferent cu cine interacționează sau cu cine face o muncă, îl va disprețui mereu, dorind întruna să-i facă morală, să-l pună să facă lucrurile pe care le spune el. Ați spune că o astfel de persoană poate coopera cu alții? Nu poate coopera cu nimeni; aceasta fiindcă firea ei coruptă este prea gravă. Nu doar că nu poate coopera cu alții, ci le face mereu morală și îi constrânge pe alții de mai sus – vrea mereu să stea pe umerii oamenilor și să-i forțeze să asculte de ea. Aceasta nu e doar o problemă legată de fire – este și o problemă gravă privind umanitatea sa. Nu are conștiință sau rațiune. Atât de răi sunt oamenii. Ei nu pot coopera cu nimeni; nu se pot înțelege cu nimeni. Care sunt lucrurile privind umanitatea pe care le au în comun oamenii? Care dintre acele lucruri sunt compatibile? Conștiința, rațiunea și atitudinea lor de dragoste față de adevăr – acestea sunt comune. Dacă ambele părți au o astfel de umanitate normală, atunci se pot înțelege; dacă nu, nu se pot înțelege; iar dacă o parte o are și cealaltă nu, nici atunci nu se pot înțelege. Oamenii buni și cei răi nu se pot înțelege – oamenii binevoitori și cei răi nu se pot înțelege. Există anumite condiții care trebuie îndeplinite pentru ca oamenii să se înțeleagă între ei în mod normal: înainte de a putea coopera unii cu alții, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune și să fie răbdători și toleranți. Oamenii trebuie să fie în asentiment pentru a putea coopera în îndeplinirea unei datorii; trebuie să se bazeze pe punctele forte ale celuilalt și să-și compenseze propriile slăbiciuni, să fie răbdători și toleranți și să aibă o bază pentru comportamentul lor. Așa se pot înțelege în mod armonios și, deși pot exista uneori conflicte și dispute, cooperarea poate continua și cel puțin nu va lua naștere nicio dușmănie. Dacă o persoană nu are o astfel de bază, dacă nu este conștiincioasă sau rezonabilă și face lucrurile axându-se pe profit, căutând doar profitul, dorind mereu să profite în detrimentul altora, cooperarea va fi imposibilă. Așa se întâmplă între oamenii răi și între regii diavolilor, care se luptă între ei fără încetare. Diferitele spirite rele din tărâmul spiritual nu se înțeleg între ele. Deși diavolii pot uneori să formeze consorții, totul se rezumă la exploatarea reciprocă pentru a-și atinge propriile scopuri. Consorțiile lor sunt temporare și, în scurt timp, se spulberă de la sine. La fel se întâmplă și între oameni. Cei fără umanitate sunt mere stricate care le strică și pe celelalte; doar cu cei care au umanitate normală este ușor de cooperat, fiind răbdători și toleranți cu ceilalți, capabili să țină seama de opiniile altora și să-și lase deoparte statutul în lucrarea pe care o fac, pentru a o realiza discutând cu ceilalți. Și ei au firi corupte și doresc mereu să-i facă pe alții să țină seama de ei – și ei au această intenție – dar, întrucât au conștiință și rațiune, pot căuta adevărul, se cunosc pe ei înșiși și simt că astfel de acțiuni sunt inadecvate, simțind reproșuri din cauza acestora, și sunt capabili să se înfrâneze, modalitățile și mijloacele lor de a face lucrurile se vor schimba puțin câte puțin. Și, astfel, vor fi în stare să coopereze cu alții. Ei dezvăluie o fire coruptă, dar nu sunt oameni răi și nu au esența antihriștilor. Nu vor avea probleme majore în cooperarea cu alții. Dacă ar fi oameni răi sau antihriști, n-ar fi capabili să coopereze cu alții. Așa sunt toți oamenii răi și antihriștii pe care îi îndepărtează casa lui Dumnezeu. Nu pot coopera cu nimeni și, drept urmare, sunt cu toții dezvăluiți și eliminați. Cu toate acestea, există mulți oameni cu firea antihriștilor, care merg pe calea antihriștilor și care, după ce au suferit multă emondare, pot accepta adevărul, se pot căi cu adevărat și pot fi răbdători și toleranți față de alții. Astfel de oameni sunt capabili să ajungă treptat la o cooperare armonioasă cu alții. Numai antihriștii nu sunt capabili să coopereze cu nimeni. Indiferent cât de mult dezvăluie o fire coruptă, nu vor căuta adevărul pentru a o rezolva, ci vor stărui în felul lor, fără scrupule și fără rețineri. Nu doar că nu pot coopera armonios cu alții – dacă văd că cineva i-a deslușit și este nemulțumit de ei, chiar își vor propune să chinuie acea persoană și vor adopta o atitudine de excludere și ostilitate față de ea. Vor rămâne ostili față de ea, cu prețul oricărei interferențe în lucrarea bisericii. Acest lucru este determinat de natura-esență a antihriștilor.

Care sunt lecțiile pe care ar trebui să le învățați atunci când vă pregătiți să cooperați armonios? A învăța să cooperați este un element al practicării dragostei față de adevăr, fiind și un semn al acesteia. Este o modalitate prin care se manifestă faptul că o persoană are conștiință și raționalitate. Ai putea spune că ai conștiință, demnitate și raționalitate, dar dacă nu poți coopera cu nimeni și nu te poți înțelege cu familia, cu străinii sau cu prietenii, iar interacțiunile tale se năruiesc și ai dispute nesfârșite în sarcinile comune, făcându-ți dușmani – dacă nu reușești niciodată să te înțelegi cu ceilalți, ești în pericol. Dacă un astfel de comportament se numără printre comportamentele tuturor firilor tale corupte sau este unul dintre comportamentele tale care nu se conformează adevărului și este doar un comportament, unul despre care știi și în legătură cu care cauți și te schimbi constant, mai ai o șansă. Mai este loc pentru mântuire; nu e o problemă majoră. Dar dacă ești inerent un astfel de individ, incapabil în mod inerent să te înțelegi cu ceilalți și nicio discuție în privința aceasta nu este de folos – pur și simplu nu te poți abține – atunci e o problemă gravă. Dacă nu o consideri ceva notabil, indiferent cum îți este spus adevărul în părtășie, ci simți că nu este mare lucru, că este viața ta normală, principalul mod în care se manifestă firea ta coruptă, atunci ai esența unui antihrist. Și dacă aceasta este esența ta, nu e același lucru cu a merge pe calea antihriștilor. Unii oameni merg pe calea antihriștilor, iar alții sunt ei înșiși antihriști. Nu există o deosebire aici? (Ba da.) Cei care merg pe calea antihriștilor manifestă aceste comportamente ale antihriștilor în acțiunile lor; vor dezvălui firea unui antihrist puțin mai vizibil și mai evident decât o persoană obișnuită, dar tot sunt capabili să facă o lucrare care este conformă cu adevărul, care are umanitate și raționalitate. Dacă cineva nu poate face deloc o lucrare pozitivă și ceea ce face se rezumă în schimb la aceste comportamente ale antihriștilor, aceste dezvăluiri ale esenței unui antihrist – dacă toată lucrarea pe care o face și îndatoririle pe care le îndeplinește sunt astfel de dezvăluiri, fără ca nimic să fie în conformitate cu adevărul – în acel caz, este un antihrist.

În trecut, unii conducători și lucrători au dezvăluit adesea firea unui antihrist: erau depravați și arbitrari și făceau mereu cum îi tăia capul. Însă nu au săvârșit vreun rău evident, iar umanitatea lor nu era îngrozitoare. Prin emondarea lor, prin faptul că frații și surorile i-au ajutat, prin transferarea sau înlocuirea lor și fiind negativi un timp, devin în sfârșit conștienți că ceea ce au revelat înainte erau firi corupte, ei devin dornici să se căiască și se gândesc: „Cel mai important este să insist în îndeplinirea datoriei mele, orice-ar fi. Deși mergeam pe calea unui antihrist, nu am fost clasificat astfel. Aceasta este mila lui Dumnezeu, așa că trebuie să muncesc din greu în credința mea și în urmărirea mea. Nu este nimic în neregulă cu calea urmăririi adevărului.” Puțin câte puțin, se schimbă și apoi se căiesc. Există manifestări bune în ei, sunt capabili să caute adevărurile-principii când își fac datoria și caută adevărurile-principii și când interacționează cu alții. În fiecare privință, pătrund într-o direcție pozitivă. Nu s-au schimbat, atunci? Au trecut de la a merge pe calea antihriștilor la a merge pe calea practicării și a urmării adevărului. Există speranță și o șansă ca ei să dobândească mântuirea. Poți clasifica astfel de persoane drept antihriști pentru că, odată, au prezentat unele manifestări ale unui antihrist sau au mers pe calea antihriștilor? Nu. Antihriștii ar prefera să moară decât să se căiască. Nu au niciun simț al rușinii; în plus, sunt malefici și ticăloși din fire și sunt scârbiți de adevăr până la extrem. Poate cineva care este scârbit de adevăr să îl pună în practică sau să se căiască? Ar fi imposibil. Faptul că sunt complet scârbiți de adevăr înseamnă că nu se vor căi niciodată. Există un lucru sigur referitor la oamenii care se pot căi, și anume că au făcut greșeli, dar pot accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, pot accepta adevărul, pot încerca din răsputeri să coopereze când își fac îndatoririle, preluând cuvintele Lui drept maxime personale și transformând cuvintele Lui în realitatea vieții lor. Ei acceptă adevărul și, în sinea lor, nu sunt scârbiți de el. Nu este asta diferența? Aceasta e diferența. Însă antihriștii nu se opresc la refuzul de a fi emondați – nu vor asculta de nicio persoană ale cărei cuvinte sunt în acord cu adevărul, nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nici nu le recunosc ca atare. Ce natură este aceasta a lor? Este una de aversiune și ură față de adevăr într-o măsură extremă. Când cineva are părtășie despre adevăr sau vorbește despre o mărturie bazată pe experiență, sunt extrem de dezgustați de aceasta și sunt ostili față de părtășia persoanei. Dacă cineva din biserică răspândește diverse argumente ridicole și rele, spunând lucruri absurde și ridicole, asta îi face foarte fericiți; se vor alătura acelei persoane și se vor bălăci în noroi cu ea, în strânsă colaborare. Cine se aseamănă se adună. În cazul în care îi aud pe aleșii lui Dumnezeu având părtășie despre adevăr sau vorbind despre mărturii bazate pe experiențe privind cunoașterea de sine și căința sinceră, asta îi tulbură până la exasperare și ajung să se gândească cum să excludă și să atace persoana respectivă. Pe scurt, se uită urât la oricine urmărește adevărul. Vor să-i excludă și să le fie dușmani acelor oameni. Le plac foarte mult cei care se pricep să se dea mari predicând cuvinte și doctrine și sunt destul de aprobatori față de ei, de parcă și-ar fi găsit un confident și un tovarăș de călătorie. Dacă cineva ar spune: „Cine face cea mai multă lucrare și își aduce cea mai mare contribuție va fi răsplătit din belșug și încununat și va domni împreună cu dumnezeu”, ar deveni nespus de entuziasmați, iar sângele le-ar clocoti în vene. Vor simți că sunt mult deasupra celorlalți, că în sfârșit se remarcă, că există acum spațiu pentru a se afișa și a-și etala valoarea. Atunci vor fi destul de mulțumiți. Nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? Să presupunem că le spui în părtășie: „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii ca Pavel și este dezgustat în cea mai mare măsură de oamenii care merg pe calea antihriștilor și de cei care își petrec toată ziua spunând: «Doamne, Doamne, n-am făcut multă lucrare pentru Tine?» Sunt dezgustați de oamenii care își petrec toată ziua cerșind o răsplată și o cunună de la El.” Aceste cuvinte sunt cu siguranță adevărul, dar cu ce sentiment rămân când aud o astfel de părtășie? Spun oare „amin” și acceptă astfel de cuvinte? Care este prima lor reacție? Repulsie în inimă și lipsa dorinței de a asculta – însemnând următoarele: „Cum poți fi atât de sigur de ceea ce spui? Ai ultimul cuvânt? Nu cred ce spui! Voi face ce am de gând să fac. Voi fi ca Pavel și îi voi cere lui dumnezeu o cunună. Astfel, pot să fiu binecuvântat și să am o destinație bună!” Ei insistă să păstreze părerile lui Pavel. Nu luptă ei astfel împotriva lui Dumnezeu? Nu este aceasta o opoziție evidentă față de El? Dumnezeu a dezvăluit și a disecat esența lui Pavel; a spus atât de multe despre ea și fiecare părticică este adevărul – însă acești antihriști nu acceptă adevărul sau faptul că toate acțiunile și comportamentele lui Pavel s-au opus lui Dumnezeu. În mintea lor, ei încă se întreabă: „Dacă spui ceva, înseamnă că este corect? Pe ce temei? Mie mi se pare corect ce a spus și a făcut Pavel. Nu este nimic greșit în asta. Urmăresc o cunună și o recompensă – de asta sunt capabil! Poți să mă oprești? Voi urmări să fac lucrare; după ce voi face multă lucrare, voi avea capital – voi fi adus o contribuție și, astfel, voi putea intra în Împărăția Cerurilor și voi fi răsplătit. Nu e nimic în neregulă cu asta!” Atât sunt de încăpățânați. Nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Poți să ai părtășie despre adevăr cu ei, dar nu va ajunge la ei; sunt scârbiți de adevăr. Aceasta e atitudinea antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, fiind și atitudinea lor față de Dumnezeu. Așadar, ce senzație aveți când auziți adevărul? Simțiți că nu urmăriți adevărul și că nu-l înțelegeți. Simțiți că nu vă ridicați încă la înălțimea lui și că va trebui să vă străduiți pentru a ajunge la adevărul-realitate. Și, ori de câte ori vă comparați cu ale lui Dumnezeu cuvinte, simțiți că sunteți pur și simplu prea deficitari, cu un calibru slab și lipsiți de înțelegere spirituală – că sunteți încă superficiali și că există încă ticăloșie în voi. Și apoi deveniți negativi. Nu este aceasta starea voastră? Antihriștii, pe de altă parte, nu sunt niciodată negativi. Sunt întotdeauna foarte entuziaști, nu reflectează niciodată la ei înșiși și nu se cunosc pe ei înșiși, crezând în schimb că nu au probleme majore. Așa sunt oamenii care sunt mereu aroganți și neprihăniți de sine – de îndată ce pun mâna pe putere, se transformă în antihriști.

II. O disecare a modului în care antihriștii au mereu dorința și ambiția de a controla și cuceri oamenii

Vom continua având părtășie despre următorul aspect: antihriștii au mereu ambiția și dorința de a controla și cuceri oamenii. Această problemă este mai gravă decât cea a incapacității lor de a coopera cu ceilalți. Ce fel de oameni ați spune că sunt cei cărora le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Ce fel de persoană are ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții? Vă voi da un exemplu. Celor care apreciază în mod deosebit statutul le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Nu sunt ei de teapa antihriștilor? Îi induc în eroare, îi controlează și îi supun pe alți oameni, care li se închină apoi și țin seama de ei. Astfel, câștigă stima și respectul oamenilor și îi determină să li se închine și să-i privească cu admirație. Nu există atunci un loc pentru ei în inimile oamenilor? Dacă oamenii n-ar fi convinși de ei și nu i-ar aproba, li s-ar închina ei? Categoric nu. Așadar, după ce acești indivizi au statut, tot trebuie să-i convingă pe alții, să-i cucerească pe deplin și să-i facă să-i admire. Doar atunci li se vor închina oamenii. Acesta e un fel de persoană. Există și altul – cei care sunt deosebit de aroganți. Ei îi tratează pe oameni în același mod: încep prin a-i supune, făcându-i pe toți să li se închine și să-i admire. Doar atunci sunt mulțumiți. Și celor foarte răi le place să-i controleze pe alții, să aibă oameni care țin seama de ei, care sunt pe orbita lor și fac lucruri pentru ei. Când vine vorba atât de oamenii foarte aroganți, cât și de cei cu firi rele, odată ce au preluat puterea, devin antihriști. Antihriștii au mereu ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții; în interacțiunile lor cu oamenii, vor mereu să determine cum sunt văzuți de alții, dacă există un loc pentru ei în inimile altora și dacă alții îi admiră și li se închină. Dacă întâlnesc pe cineva care se pricepe să lingușească, să flateze și să măgulească, devin foarte fericiți; apoi se vor urca pe un piedestal, ținând morală oamenilor și turuind idei pompoase, inculcându-le reglementări, metode, doctrine și noțiuni. Îi determină pe oameni să accepte aceste lucruri ca fiind adevărul și chiar le fac să pară frumoase: „Dacă poți accepta aceste lucruri, ești o persoană care iubește și urmărește adevărul.” Oamenii fără discernământ vor crede că spusele lor sunt rezonabile și, chiar dacă le sunt neclare și nu știu dacă sunt conforme cu adevărul, simt doar că nu e nimic în neregulă cu spusele lor și că nu încalcă adevărul. Prin urmare, ascultă de antihriști. Dacă cineva este capabil să discearnă un antihrist și poate să-l dea în vileag, antihristul se va enerva, îl va învinovăți fără menajamente, îl va condamna și amenința, făcând o demonstrație de forță. Cei fără discernământ devin pe deplin subjugați de antihrist și îl admiră din adâncul inimii lor, ceea ce dă naștere în sinea lor la venerarea antihristului, la încrederea în el și chiar la groază. Au senzația că sunt înrobiți de antihrist, ca și cum ar fi neliniștiți în sufletul lor dacă ar pierde conducerea, învățăturile și reproșurile antihristului. Fără aceste lucruri, este ca și cum nu ar avea senzația de siguranță și s-ar putea ca Dumnezeu să nu-i mai vrea. Apoi, toată lumea a învățat să privească expresia antihristului atunci când acționează, de teamă ca antihristul să nu fie nefericit. Încearcă cu toții să-i facă pe plac; astfel de oameni sunt absolut hotărâți să-l urmeze pe antihrist. În lucrarea lor, antihriștii predică doctrine și cuvinte. Se pricep să-i învețe pe oameni să respecte anumite reglementări; nu le spun niciodată oamenilor care sunt adevărurile-principii pe care ar trebui să le respecte, de ce trebuie să se comporte în acest fel, care sunt intențiile lui Dumnezeu, ce rânduieli a făcut casa lui Dumnezeu pentru lucrare, care este lucrarea esențială și cea mai importantă sau care lucrarea principală ce trebuie făcută. Antihriștii nu spun nimic despre aceste lucruri importante. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr atunci când realizează și rânduiesc lucrarea. Nici măcar ei nu înțeleg adevărurile-principii, așa că nu pot decât să-i învețe pe oameni să respecte câteva reglementări și doctrine – iar dacă oamenii se împotrivesc spuselor și reglementărilor lor, vor înfrunta mustrarea și dojenile antihriștilor. Deseori antihriștii lucrează sub stindardul casei lui Dumnezeu, dojenindu-i pe alții și ținându-le morală dintr-o poziție înaltă. Unii oameni chiar devin atât de tulburați de lecțiile lor încât simt că-I sunt îndatorați lui Dumnezeu fiindcă nu acționează potrivit cerințelor antihriștilor. Nu au ajuns asemenea oameni sub controlul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de comportament este acesta din partea antihriștilor? Este un comportament de înrobire. „Înrobirea” se numește „spălare pe creier” în cuvintele națiunii marelui balaur roșu. Este întocmai ca atunci când marele balaur roșu îi capturează pe credincioșii în Dumnezeu. Pe lângă faptul că-i torturează, folosește și o altă tehnică: spălarea pe creier. Indiferent dacă sunt fermieri, lucrători sau intelectuali, marele balaur roșu își folosește multitudinea de erezii și sofisme – ateismul, evoluția și marxism-leninismul – pentru a-i spăla pe creier; le inculcă aceste lucruri cu forța, indiferent cât de dezgustătoare sau detestabile le consideră acei oameni, apoi se folosește de aceste idei și teorii pentru a-i lega de mâini și de picioare și a le controla inimile. Așa îi împiedică marele balaur roșu pe oameni să creadă în Dumnezeu, să accepte adevărul și să urmărească adevărul pentru a fi mântuiți și desăvârșiți. În același mod, indiferent câte predici aud cei care sunt controlați de antihriști, ei nu pot înțelege adevărul sau care este cu adevărat rostul credinței în Dumnezeu, pe ce fel de cale ar trebui să meargă, care este părerea corectă pe care ar trebui să o aibă în realizarea fiecărui lucru sau ce atitudine ar trebui să adopte. Nu înțeleg niciunul dintre aceste lucruri; în inimile lor nu sunt decât cuvintele, doctrinele și teoriile deșarte ale acelor antihriști. Și după ce sunt induși în eroare și controlați de antihriști o lungă perioadă de timp, ajung să fie întru totul ca ei: devin oameni care cred în Dumnezeu, dar nu acceptă deloc adevărul și chiar se opun și se ridică împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de oameni sunt aceia care sunt induși în eroare și controlați de antihriști? Fără îndoială, niciunul dintre ei nu iubește adevărul – toți sunt ipocriți, oameni care nu urmăresc adevărul în credința lor în Dumnezeu și care nu se ocupă de chestiuni adecvate atunci când își îndeplinesc îndatoririle. În credința lor în Dumnezeu, acești oameni nu-L urmează pe Dumnezeu; în schimb, îi urmează pe antihriști, devin sclavii antihriștilor și, în consecință, nu pot dobândi adevărul. Acest final este inevitabil.

Care este principiul după care îi tratează Dumnezeu pe oameni? Este vorba de forță? Este vorba de control? Nu, este întocmai opusul controlului. Care este principiul lui Dumnezeu în modul în care îi tratează pe oameni? (Le dă liber-arbitru.) Da, îți dă liber-arbitru. Îți îngăduie să ajungi la o înțelegere proprie în mediile pe care le pregătește, așa încât să dobândești în mod firesc o înțelegere și o experiență umană. Îți îngăduie să înțelegi în mod firesc un aspect al adevărului, astfel încât, atunci când întâlnești din nou un astfel de mediu, să știi ce să faci și ce să alegi. Îți îngăduie, de asemenea, să înțelegi în adâncul inimii tale ce e bine și ce e rău, așa încât să alegi în cele din urmă calea cea dreaptă. Dumnezeu nu te controlează și nu te forțează. În schimb, un antihrist acționează în mod complet opus: te va spăla pe creier și te va îndoctrina, inducându-te în eroare, apoi te va face sclavul lui. De ce folosesc cuvântul „sclav”? Ce este un sclav? Înseamnă că nu vei avea discernământ dacă antihristul are dreptate sau nu și nu vei îndrăzni – nu vei ști dacă are dreptate sau nu; vei fi confuz și zăpăcit în inima ta. Nu-ți va fi clar ce este corect și ce nu este; nu vei ști ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. Vei aștepta pur și simplu ca o marionetă instrucțiunile antihristului, neîndrăznind să acționezi dacă antihristul nu dă porunca și făcând-o numai după ce i-ai auzit ordinele. Îți vei fi pierdut abilitățile înnăscute, iar liberul tău arbitru nu-și va juca rolul. Vei fi devenit un om mort. Vei avea o inimă, dar nu vei fi în stare să gândești; vei avea o minte, dar nu vei fi în stare să reflectezi la probleme – nu vei deosebi binele de rău sau care lucruri sunt pozitive și care sunt negative ori care este modul corect și care este modul greșit de a acționa. Pe neobservate, antihristul va fi preluat controlul asupra ta. Ce anume va controla? Inima sau mintea ta? Este vorba de inima ta; apoi mintea ta va ajunge în mod firesc sub controlul lui. Te va lega strâns de mâini și de picioare, prinzându-le rapid și ferm, așa încât, la fiecare pas pe care îl faci, să te afunzi în ezitare și îndoială, iar după aceea să dai înapoi; și apoi vrei să faci un alt pas, să întreprinzi o acțiune, dar dai iarăși înapoi. În fiecare lucru pe care îl faci, vederea ta va fi tulbure și neclară. Acest lucru este inseparabil de remarcile înșelătoare ale antihristului. Care este tehnica principală prin care antihriștii îi controlează pe oameni? Nu spun decât lucruri care sunt în acord cu noțiunile și închipuirile oamenilor, cu sentimentele umane și cu raționamentul uman. Par să aibă puțină umanitate când vorbesc, dar nu au niciun adevăr-realitate. Spune-Mi, pot oamenii care sunt controlați de antihriști și îi urmează să îndeplinească îndatoriri în casa lui Dumnezeu din toată inima și cu toată puterea lor? (Nu.) Care este motivul din spatele acestui lucru? Nu înțeleg adevărul – acesta e motivul principal. Și mai există un motiv: antihriștii recurg la jocuri de putere; nu practică adevărul când își îndeplinesc datoria, nici nu fac acest lucru din toată inima și cu toată puterea lor. Atunci, pot lacheii lor să practice adevărul? Așa cum este un antihrist, așa vor fi, la rândul lor, și lacheii care îl urmează. Antihriștii dau exemplul de a nu practica adevărul, de a se împotrivi principiilor, de a trăda interesele casei lui Dumnezeu, de a fi irezonabili și a se purta ca niște dictatori. Este posibil ca acest lucru să nu-i afecteze pe lacheii lor? Nu este nicidecum posibil. Ce se va alege așadar de acei oameni pe care îi constrâng și controlează? Se vor feri unul de celălalt, vor fi suspicioși unul față de celălalt și se vor lupta între ei – concurând pentru faimă și câștig, pentru șansa de a străluci și pentru capital. În adâncul sufletului, toți cei controlați de un antihrist sunt în dezacord și nu mai sunt în asentiment. Sunt precauți și circumspecți în acțiunile lor; nu sunt deschiși unul cu celălalt și nu au relații umane normale între ei. Nu există o părtășie normală între ei, nici lectură prin rugăciune și nici o viață spirituală normală. Sunt fragmentați, întocmai precum grupurile non-credincioase, satanice, din lume. Așa stau lucrurile când un antihrist este la putere. Există precauție între oameni, lupte publice și lupte ascunse, sabotaj, gelozie, judecată și comparații în legătură cu cine își asumă mai puțină responsabilitate: „Dacă nu-ți asumi responsabilitatea, nici eu nu o voi face. Pe ce bază ai vrea să țin seama de interesele casei lui dumnezeu, când nici tu nu ții seama de ele? Atunci, n-am de gând să țin nici eu seama de ele!” Este un asemenea loc casa lui Dumnezeu? Nu. Ce fel de loc este? Este tabăra Satanei. Adevărul nu domnește acolo; nu are lucrarea Duhului Sfânt, nici binecuvântarea lui Dumnezeu sau conducerea Lui. Așadar, fiecare dintre oamenii de acolo este ca un mic diavol. La prima vedere, cuvintele de laudă pe care le rostesc despre alții sună bine: „Oh, îl iubește cu adevărat pe dumnezeu; face cu adevărat ofrande; chiar suferă când își îndeplinește datoria!” Dar când îi pui să evalueze o persoană, ce vor spune pe la spatele acesteia va fi diferit de ceea ce spune în prezența ei. Dacă frații și surorile ar cădea în mâinile unui conducător fals, când își îndeplinesc îndatoririle, vor fi la fel de fragmentați ca un morman de nisip – nu vor obține rezultate, nu vor avea lucrarea Duhului Sfânt, iar cei mai mulți dintre ei nu vor urmări adevărul. Ce s-ar întâmpla atunci, dacă ar cădea sub controlul unui antihrist? Nu s-ar mai putea spune că acei oameni formează o biserică. Ar aparține în întregime taberei Satanei și bandei antihristului.

De ce vor mereu antihriștii să îi controleze pe oameni? Pentru că nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nici nu le pasă de intrarea în viață a aleșilor Lui. Nu le pasă decât de puterea, statutul și prestigiul propriu. Sunt de părere că, atât timp cât dețin controlul asupra inimilor oamenilor și îi determină pe toți să li se închine, ambiția și dorința lor vor fi împlinite. Cât despre chestiunile care se referă la interesele casei lui Dumnezeu, la lucrarea bisericii sau la intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu le pasă deloc de acele lucruri. Nu pot vedea nici măcar atunci când apar probleme. Nu pot vedea probleme cum sunt faptul că rânduielile privind personalul nu sunt adecvate în casa lui Dumnezeu; bunurile casei lui Dumnezeu au fost distribuite irezonabil, prea multe dintre ele pierzându-se, precum și cine le-a risipit; cine provoacă perturbări și tulburări în lucrarea sa; cine îi folosește pe oameni în mod neadecvat; sau cine este superficial în lucrarea sa – și cu atât mai puțin se ocupă de asemenea probleme. De ce se ocupă ei? În ce lucruri se amestecă? (În chestiuni mărunte.) Ce fel de lucruri sunt chestiuni mărunte? Dă câteva detalii. (Unii conducători se apucă să rezolve treburile casnice ale anumitor frați și surori – de exemplu, cineva din familia lor nu se înțelege cu altcineva. Acestea sunt doar chestiuni din viața de zi cu zi.) Este ceva ce fac conducătorii falși. Și ce fac antihriștii? (Nu acordă atenție intrării în viață a fraților și surorilor, nici lucrurilor care contravin adevărurilor-principii; acordă atenție doar lucrurilor care au legătură cu reputația și statutul lor – de exemplu, faptul că oamenii nu fac ceea ce le spun sau că unii nu-i plac. Se ocupă de astfel de lucruri.) Este o parte din problemă. Asemenea lucruri se întâmplă. Antihriștii se interesează cine este o prezență nedorită pentru ei, cine nu este plin de respect față de ei și cine îi poate discerne. Ei văd aceste lucruri și le notează în mintea lor; asemenea lucruri sunt foarte importante pentru ei. Ce altceva? (Dacă persoana aleasă într-o biserică are discernământ în privința lor și nu este în asentiment cu ei, vor căuta modalități de a-i găsi vină și de a o înlocui. Le place să facă așa ceva.) Indiferent ce defecte sau probleme are cineva care face lucruri rele și indiferent cum provoacă perturbări și tulburări, un antihrist nu-i acordă atenție – el le găsește vină în special oamenilor care își fac datoria și celor care urmăresc adevărul, căutând justificări și scuze pentru a-i înlocui pe acei oameni. Există și un alt mod principal în care se manifestă controlarea altora de către antihriști: pe lângă controlarea fraților și surorilor de rând, ei încearcă să-i controleze pe oamenii responsabili de fiecare aspect al lucrării. Vor mereu să dețină întreaga putere în propriile mâini. Prin urmare, pun întrebări despre orice; sunt pe fază și urmăresc totul, ca să vadă cum fac oamenii lucrurile. Nu au deloc părtășie despre adevărurile-principii și nu le dau oamenilor mână liberă să acționeze. Vor să-i facă pe toți să se conformeze spuselor lor și să li se supună. Se tem mereu că puterea lor va fi dispersată și luată de alți oameni. Când se discută despre o chestiune, indiferent câți oameni au părtășie despre ea sau la ce rezultate duce părtășia lor, vor respinge totul când se ajunge la ei, iar discuția va trebui luată de la capăt. Și care este rezultatul final? Lucrurile nu se termină până când toată lumea nu ține seama de ei și, dacă nu se întâmplă asta, vor trebui să aibă părtășie în continuare. Această părtășie durează uneori până în toiul nopții, fără să i se permită nimănui să doarmă; nu se încheie până când ceilalți nu țin seama de ceea ce spun ei. Este ceva ce fac antihriștii. Există oameni care cred că, procedând așa, un antihrist își asumă responsabilitatea pentru lucrare? Care este diferența dintre asumarea responsabilității pentru lucrare și despotismul antihriștilor? (Este o diferență de intenție.) Când sunt conștiincioși și responsabili față de lucrare, oamenii fac acest lucru pentru a avea părtășie în mod clar despre adevărurile-principii, astfel încât toată lumea să poată înțelege adevărul. Antihriștii, pe de altă parte, se poartă ca niște despoți pentru a păstra puterea, pentru a fi stăpâni pe situație, pentru a respinge toate punctele de vedere care diferă de opiniile lor și îi pot face să-și piardă reputația. Nu există o diferență între aceste intenții? (Ba da.) Ce este diferit la ele? Puteți discerne acest lucru? A-i face pe oameni să înțeleagă adevărurile-principii prin părtășie și a lupta pentru stimă – care e diferența dintre acestea? (Intențiile.) Nu doar intențiile – bineînțeles că intențiile sunt diferite. (Una din aceste abordări va aduce mai multe beneficii casei lui Dumnezeu.) Faptul că una dintre ele aduce mai multe beneficii casei lui Dumnezeu este o altă diferență – ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu. Care e diferența principală, totuși? Când cineva are realmente părtășie despre adevăr, este evident când îl asculți că nu e o justificare sau o apărare personală. Tot ce spune în părtășie are rolul de a-i face pe toți să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, totul este o mărturie pentru intențiile Lui. O astfel de părtășie clarifică adevărurile-principii și, după ce o ascultă, oamenii au o cale de înaintare – știu care sunt principiile, știu ce ar trebui să facă în viitor, nu vor fi predispuși să se împotrivească principiilor când își fac datoria, iar scopul practicării lor va fi mai precis. O astfel de părtășie nu este contaminată câtuși de puțin de justificarea sau apărarea personală. Dar cum predică acei oameni care ar dori să întoarcă lucrurile în favoarea lor și să-i aducă pe alții sub controlul lor? Despre ce predică ei? Predică despre autojustificările lor și despre gândurile, intențiile și scopurile din spatele faptelor lor, astfel încât oamenii să le accepte, să le creadă și să nu le înțeleagă greșit. Nu e decât autojustificare; nu există deloc adevăr. Dacă asculți cu atenție, vei auzi că nu există deloc adevăr în părtășia lor – nu sunt decât zicale umane, scuze și justificări. Numai atât. Și, după ce au vorbit, înțelege toată lumea principiile? Nu – dar au înțeles destul de multe despre intențiile vorbitorului. Aceasta e metoda antihriștilor. Așa îi controlează ei pe oameni. Imediat ce simt că statutul și prestigiul lor au suferit o pierdere și au fost afectate în cadrul grupului, convoacă imediat o adunare pentru a încerca să le salveze prin orice mijloace. Și cum salvează ei acele lucruri? Oferind scuze și justificări, spunând ce gândeau ei la acel moment. Care e scopul lor când spun aceste lucruri? De a clarifica toate neînțelegerile pe care le au toți despre ei. La fel este și cu marele balaur roșu: după ce a chinuit și pedepsit pe cineva, îl va reabilita și disculpa de orice a fost acuzat. Care este scopul de a proceda așa? (Mușamalizarea.) Te reabilitează și te compensează după ce a terminat să-ți facă ceva rău, astfel încât să crezi că marele balaur roșu este de fapt bun și de încredere, la urma urmei. Astfel, stăpânirea sa rămâne necontestată. Așa sunt și antihriștii: nu există nici măcar un lucru pe care îl spun sau îl fac care să nu fie de dragul lor; nu vor spune nimic de dragul adevărului, cu atât mai puțin vor spune sau vor face ceva de dragul intereselor casei lui Dumnezeu. Tot ce spun și ce fac este de dragul propriei reputații și propriului statut. Unii ar putea zice: „Este nedrept din partea Ta să-i definești drept antihriști, deoarece trudesc mult și își fac treaba cu multă sârguință, lucrând și alergând pentru casa lui Dumnezeu din zori și până seara. Uneori sunt prea ocupați ca să mănânce. Au suferit atât de mult!” Și pentru cine suferă? (Pentru ei înșiși.) Pentru ei înșiși. Dacă n-ar avea statut, ar face același lucru? Aleargă așa încoace și încolo pentru reputația și statutul propriu – o fac pentru o recompensă. Dacă n-ar fi recompensați sau dacă n-ar avea faimă, câștig sau statut, s-ar fi retras de mult timp. Fac aceste lucruri în fața altora și, în acest timp, vor ca Dumnezeu să afle despre ele și să-L determine să le dea răsplata cuvenită, ținând cont de tot ce au făcut. Ce vor în cele din urmă este o recompensă; nu vor să dobândească adevărul. Trebuie să-ți dai seama de acest aspect. Când simt că au acumulat suficient capital, când au ocazia să vorbească în rândul celorlalți, care este conținutul spuselor lor? În primul rând, își etalează contribuțiile – un atac psihologic. Ce este un atac psihologic? Este atunci când vor să știe toți, în adâncul inimii lor, că au făcut multe lucruri bune în numele casei lui Dumnezeu, că au adus contribuții, și-au asumat riscuri, au făcut o lucrare periculoasă, au alergat mult și nu au suferit puțin – înseamnă că își prezintă recomandările și vorbesc despre capitalul lor în fața altora. În al doilea rând, vorbesc într-un mod extravagant și absurd despre unele teorii nerealiste, pe care oamenii simt că le înțeleg, deși nu e cazul. Aceste teorii sună destul de profund, misterios și abstract și îi determină pe oameni să li se închine antihriștilor. Apoi, vorbesc într-un mod grandios și încurcat despre lucruri pe care consideră că nimeni nu le-a înțeles vreodată – de exemplu, despre tehnologie, spațiul cosmic, finanțe și contabilitate, precum și despre chestiuni din societate și politică – și chiar despre chestiuni și escrocherii din lumea interlopă. Își povestesc istoria personală. Ce înseamnă asta, atunci? Se laudă pe ei înșiși. Iar scopul lor când se laudă este să lanseze un atac psihologic. Credeți că sunt proști? Dacă lucrurile pe care le spun n-ar avea niciun efect asupra oamenilor, le-ar mai spune ei? Nu le-ar mai spune. Au un scop când le spun: de a-și prezenta recomandările, de a se da mari și a se lăuda singuri.

Mai mult, ce fel de a fi adoptă adesea antihriștii? Oriunde merg, adoptă felul de a fi al unui cap de familie – oriunde merg, spun: „La ce lucrați? Cum merge treaba? Există dificultăți? Grăbiți-vă și ocupați-vă de lucrurile care v-au fost alocate! Nu fiți superficiali. Toată lucrarea casei lui dumnezeu este importantă și nu poate fi întârziată!” Sunt întocmai precum un cap de familie, care supraveghează mereu munca celor din casa lui. Ce înseamnă faptul că sunt un cap de familie? Înseamnă că toți cei din casa lor ar putea să facă o greșeală sau să meargă pe calea greșită, așa că trebuie să vegheze asupra lor; dacă n-ar face-o, nimeni nu și-ar îndeplini datoria – toți ar ajunge să se poticnească. Antihriștii cred că toți ceilalți sunt idioți, copii, că dacă nu ar sta cu ochii pe ei, dacă i-ar scăpa din ochi chiar și o secundă, unii dintre ei ar face greșeli și ar merge pe calea greșită. Ce fel de părere este aceasta? Nu-și asumă ei felul de a fi al unui cap de familie? (Ba da.) Fac o lucrare concretă, atunci? Nu fac niciodată; rânduiesc ca alții să facă toată lucrarea, preocupându-se doar de birocrație și de a fi stăpâni, iar când alții au făcut lucrarea, este ca și cum ar fi făcut-o ei înșiși – li se cuvin toate meritele. Doar se bucură de beneficiile statutului lor; nu fac niciodată nimic care să aducă beneficii pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și, chiar dacă observă că un individ este superficial sau neglijent în îndeplinirea datoriei sale, că perturbă și tulbură lucrarea bisericii, doar îi spune câteva cuvinte de îndemn și îl alină, dar nu-l expun sau nu-l limitează niciodată – nu jignesc niciodată pe nimeni. Dacă nimeni nu vrea să-i asculte, vor spune: „Inima mea s-a frânt de îngrijorare pentru voi toți; am vorbit până m-a durut gura – m-am epuizat până aproape că mi-am zdrobit oasele! Îmi dați atât de multe motive de îngrijorare!” Nu este o nerușinare din partea lor să spună asta? Vă dezgustă să auziți așa ceva? Acesta e un mod în care se manifestă dorința constantă a antihriștilor de a-i controla pe oameni. Cum au asemenea antihriști părtășie cu oamenii? Îmi spun, de pildă: „Subalternii mei nu fac ce li se spune. Nu iau în serios lucrarea bisericii. Sunt superficiali și cheltuiesc la întâmplare banii casei lui dumnezeu. Acești oameni sunt cu adevărat fiare – sunt mai prejos decât câinii!” Care este tonul lor aici? Se consideră excepția; vor să spună: „Eu țin cont de interesele casei lui dumnezeu, ei nu fac asta.” Drept cine se consideră antihriștii? Drept „ambasadori ai mărcii”. Ce este un ambasador al mărcii? Uitați-vă la ambasadoarele mărcii din unele țări – ce fel de oameni sunt? Sunt alese pentru frumusețea lor; sunt foarte drăguțe, pot să vorbească bine și au fost toate instruite. În culise, toate au legături și relații cu bărbați înalți, bogați și chipeși, cu oficialități de rang înalt, cu oameni de afaceri înstăriți – de aceea sunt ambasadoare ale mărcii. Pe ce se bazează pentru a deveni ambasadoare ale mărcii? Doar pe aspectul lor plăcut, pe silueta frumoasă și pe elocvență? Se bazează în principal pe legăturile lor din culise. Nu așa funcționează? (Ba da.) Da, așa funcționează. Antihriștii, care au mereu felul de a fi al unui conducător sau al unui cap de familie, vor să folosească mereu acest fel de a fi, această postură, pentru a-i induce pe oameni în eroare și a-i controla. Nu este puțin ca stilul unui ambasador al mărcii? Stau cu mâinile la spate, iar când frații sau surorile dau din cap și se înclină în fața lor, spun: „Bravo, fă o treabă bună!” Cine sunt ei să spună asta? În ce funcție s-au numit pe ei înșiși? Eu nu spun asemenea lucruri, indiferent unde merg – M-ați auzit vreodată spunând așa ceva? (Nu.) Ocazional, voi spune: „Nu e un lucru ușor de găsit această șansă pe care o aveți de a vă face datoria cu liniște sufletească! Trebuie să profitați de această ocazie și să vă faceți bine datoria – să nu fiți alungați fiindcă ați făcut rău și ați provocat tulburări.” Din ce motiv spun asta totuși? Din sinceritate. Dar așa gândesc oare antihriștii? Nu gândesc așa și nu acționează așa. Le spun altora să facă o treabă bună – fac ei înșiși o treabă bună? Nu fac. Îi pun pe alții să facă o treabă bună, muncind până la epuizare pentru ei, trudind pentru ei și, în cele din urmă, primesc tot meritul. Voi munciți până la epuizare pentru Mine acum, făcându-vă îndatoririle? (Nu.) Nici nu trudiți pentru Mine; vă îndepliniți îndatoririle și obligațiile proprii, iar apoi casa lui Dumnezeu vă asigură cele necesare. Ar fi excesiv să spun că vă asigur cele necesare? (Nu.) Nu este o afirmație incorectă și, de fapt, chiar așa stau lucrurile. Dar dacă ați vrea să spun asta, n-aș spune-o – buzele Mele n-ar rosti niciodată așa ceva. Aș spune doar că toate cele necesare vă sunt asigurate de casa lui Dumnezeu: vă faceți îndatoririle în casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vă asigură cele necesare. Așadar, pentru cine anume vă faceți îndatoririle? (Pentru noi înșine.) Vă îndepliniți îndatoririle și obligațiile proprii; aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o îndepliniți ca ființe create. Faceți asta în prezența lui Dumnezeu. Nu trebuie în niciun caz să spuneți că lucrați pentru Mine – nu am nevoie de asta. Nu am nevoie ca nimeni să lucreze pentru Mine; nu sunt șeful, nici președintele unei companii. Nu fac bani de la voi, iar voi nu-Mi mâncați mâncarea. Doar cooperăm unii cu ceilalți. Am părtășie despre adevărurile pe care ar trebui să vi le împărtășesc, așa încât să le puteți înțelege și să porniți pe calea corectă și, în privința asta, inima Mea este împăcată – responsabilitatea și obligația Mea au fost îndeplinite. Este o cooperare reciprocă, în care fiecare își îndeplinește rolul. E departe de a fi o situație în care cineva exploatează pe alții, cineva se folosește de alții, cineva îi hrănește pe alții. Nu afișați acest fel de a fi – este inutil și dezgustător. Fă cu adevărat lucrarea bine, astfel încât să fie evident pentru toată lumea și, în cele din urmă, vei fi într-o poziție bună pentru a-ți regla conturile înaintea lui Dumnezeu. Au antihriștii o asemenea rațiune? Nu. Dacă își asumă puțină responsabilitate, dacă aduc o contribuție mică și au făcut o oarecare lucrare, se dau mari în privința asta, într-un mod care este, sincer vorbind, dezgustător – chiar dorind să fie ambasadori ai mărcii. Dacă nu încerci să fii ambasador al mărcii și te apuci să faci o lucrare reală, toată lumea va avea respect pentru tine. Dacă adopți postura unui ambasador al mărcii, dar nu ești în stare să faci nicio lucrare concretă și te porți așa încât Cel de mai sus trebuie să Se preocupe, să dea personal instrucțiuni pentru toată lucrarea și să urmărească situația supraveghindu-te și oferindu-ți îndrumare, Cel de mai sus realizând fiecare aspect al lucrării, iar tu tot te consideri capabil, crezând că ai devenit mai priceput, că tu ești cel care a făcut totul – nu este o nerușinare? Antihriștii sunt capabili de așa ceva. Îl lipsesc pe Dumnezeu de gloria Lui. Când au experimentat câteva lucruri, oamenii normali pot înțelege puțin din adevăr și pot vedea următoarele: „Calibrul meu este pur și simplu atât de slab – nu sunt nimic. Fără preocuparea și supravegherea Celui de mai sus, fără să mă țină de mână ca să mă ajute, n-aș putea să fac nimic. Am fost doar o marionetă. Acum am ajuns să mă cunosc puțin pe mine însumi. Îmi cunosc măsura neînsemnată. Nu voi avea nicio plângere în cazul în care Cel de mai sus mă emondează din nou în viitor. Doar mă voi supune.” Cunoscându-ți măsura neînsemnată, vei face lucrarea care ți-a fost atribuită într-o manieră cuminte, cu capul pe umeri. Indiferent ce-ți atribuie Cel de mai sus, vei face bine, din toată inima și cu toată puterea ta. Asta fac antihriștii? Nu fac asta – nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu sau de lucrarea casei Lui. Care este cel mai mare interes al casei Lui? Bogăția bisericii? Ofrandele pentru Dumnezeu? Nu. Atunci care este? În jurul cărui aspect al lucrării gravitează îndeplinirea datoriei fiecăruia? În jurul răspândirii Evangheliei și al mărturiei pentru Dumnezeu, astfel încât toată omenirea să-L înțeleagă pe Dumnezeu și să se întoarcă la El. Acesta este cel mai mare interes al casei lui Dumnezeu. Iar cel mai mare interes se ramifică în jos, împărțindu-se în fiecare grup și în fiecare aspect al lucrării, apoi ramificându-se mai detaliat până la diferitele îndatoriri pe care le îndeplinește fiecare persoană. Acesta este interesul casei lui Dumnezeu. Ați văzut acest lucru până acum? Nu, nu l-ați văzut! Când vorbesc despre interesele casei lui Dumnezeu, credeți că se referă la bani, case și mașini. Ce fel de interese sunt acelea? Nu sunt doar câteva lucruri materiale? Vor spune atunci unii: „Întrucât acelea nu sunt interese, hai să le risipim după bunul plac”? Este în regulă? (Nu.) Categoric nu! Risipirea ofrandelor este un păcat grav.

Ce altceva îi interesează pe antihriști, în afară de dorința și ambiția lor de a controla oamenii? Nimic, în esență. Nu sunt prea interesați de nimic altceva. Dacă fiecare persoană își îndeplinește datoria adecvată, dacă personalul este rânduit corespunzător, dacă există cineva care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, dacă fiecare aspect al lucrării bisericii progresează fără probleme, ce segment al lucrării are o problemă, ce segment este încă slab, la care segment nu s-a gândit încă, unde nu este făcută lucrarea în mod adecvat – antihriștii nu se implică în astfel de lucruri și nici nu întreabă despre ele. Nu le pasă niciodată de ele; nu fac niciodată această lucrare concretă. De exemplu, lucrarea de traducere, lucrarea de editare video, lucrarea de producție a filmelor, lucrarea bazată pe text, lucrarea de răspândire a Evangheliei și așa mai departe – ei nu urmăresc cu sârguință niciun aspect al lucrării. Atât timp cât ceva nu are legătură cu faima, câștigul sau statutul lor, este ca și cum n-ar avea nimic de-a face cu ei. Așadar, care este singurul lucru pe care-l fac? Se ocupă doar de niște treburi generale – o lucrare superficială căreia oamenii îi acordă atenție și pe care o văd. După ce o termină, fac paradă de ea drept o calificare a lor și apoi încep să se bucure de beneficiile statutului lor. Le pasă antihriștilor de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu? Nu; le pasă doar de reputația și de statutul lor, de chestiunile în care pot ieși în evidență și îi pot face pe oameni să-i stimeze și să li se închine. Prin urmare, indiferent ce probleme apar în lucrarea bisericii, ei nici nu se preocupă de ele, nici nu întreabă despre ele; indiferent cât de gravă este o problemă, indiferent cât de mare este pierderea pe care o aduce intereselor casei lui Dumnezeu, ei nu simt că este o problemă. Spuneți-Mi, au măcar inimă? Sunt oameni cu loialitate? Sunt oameni care iubesc și acceptă adevărul? Trebuie puse semne de întrebare după aceste lucruri. Oare cu ce se ocupă toată ziua de fac un talmeș-balmeș din lucrarea bisericii? Asta arată suficient că nu sunt câtuși de puțin grijulii față de intențiile lui Dumnezeu. Ei nu fac lucrarea esențială pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, ci se ocupă exclusiv de treburi superficiale, generale, așa încât altor oameni să li se pară că lucrează; în aparență, sunt ocupați făcând o datorie, pentru a le arăta oamenilor că au zel și credință. Asta aruncă praf în ochii unora. Dar ei nu fac nici măcar un aspect din lucrarea esențială a bisericii – nu fac nimic din lucrarea de udare și de aprovizionare cu adevărul. Nu folosesc niciodată adevărul pentru a rezolva probleme; se ocupă doar de niște treburi generale și fac puțină lucrare care îi pune într-o lumină bună. Cu lucrarea esențială a bisericii sunt doar superficiali și iresponsabili – nu au nici cel mai mic simț al răspunderii. Nu caută niciodată adevărul ca să rezolve probleme, indiferent cât de multe ar apărea, și fac lucrurile mecanic în îndatoririle lor. Și, după ce s-au ocupat de unele treburi superficiale, generale, cred că au făcut o lucrare reală. Cât timp își fac îndatoririle, antihriștii se dezlănțuie făcând lucruri rele și acționează în mod arbitrar și dictatorial. Fac un talmeș-balmeș și un adevărat haos din lucrarea bisericii. Nici măcar un aspect al lucrării nu este realizat la un standard adecvat și fără greșeală; niciun aspect al lucrării nu este făcut bine fără intervenția, întrebările și supravegherea Celui de mai sus. Și, chiar și așa, există unii plini de nemulțumiri și sfidare după ce sunt înlocuiți; aceștia aduc argumente înșelătoare în numele lor, pasând răspunderea conducătorilor și lucrătorilor de nivel superior. Nu este complet irezonabil? Adevărata atitudine a unei persoane față de adevăr nu poate fi văzută atunci când nu se întâmplă nimic, dar când este emondată și înlocuită, își dezvăluie adevărata atitudine față de adevăr. Oamenii care acceptă adevărul sunt capabili să facă acest lucru în orice circumstanțe. Dacă greșesc, își pot recunoaște greșeala; pot să înfrunte realitatea și să accepte adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu vor recunoaște că greșesc, chiar dacă greșeala lor a fost expusă; cu atât mai puțin vor accepta tratarea de către casa lui Dumnezeu – și ce ar folosi unii dintre ei ca justificare? „Am avut intenții bune – pur și simplu nu a ieșit așa. Nu pot fi acuzat acum că am procedat rău. Am avut intenții bune, am suferit, am plătit un preț și m-am consumat – a nu face ceva bine nu este același lucru cu a face rău!” Să folosești această justificare, această scuză, să refuzi să fii tratat de casa lui Dumnezeu – oare este adecvat? Indiferent ce justificări și scuze aduce o persoană, nu-și poate ascunde atitudinea față de adevăr și de Dumnezeu. Aceasta are legătură cu natura-esența ei și este cel mai grăitor lucru. Fie că s-a întâmplat ceva sau nu, atitudinea ta față de adevăr reprezintă natura-esență a ta. Este atitudinea ta față de Dumnezeu. Modul în care Îl tratezi pe Dumnezeu poate fi văzut doar privind modul în care tratezi adevărul.

Ce am acoperit, mai înainte, în discuția noastră despre comportamentul antihriștilor de controlare a oamenilor? (Antihriștii sunt interesați doar să controleze oamenii.) Așa este. Oamenii care sunt deosebit de aroganți și care au o dragoste deosebită față de statut au un vast „interes” de a controla oamenii. Acest „interes” nu este pozitiv – este o dorință și o ambiție, este negativ și depreciativ. De ce ar fi interesați să controleze oamenii? Dintr-o perspectivă obiectivă, este natura lor, dar există și un alt motiv: oamenii care vor să-i controleze pe alții au o pasiune și o afecțiune specială față de statut, faimă, câștig, glorie deșartă și putere. Pot să Mă exprim așa? (Da.) Și oare acea pasiune și afecțiune specială nu seamănă cu acelea ale Satanei? Nu este aceasta esența Satanei? Satana se gândește toată ziua cum să-i inducă în eroare și să-i controleze pe oameni; în fiecare zi, le inculcă idei și păreri eronate, fie prin inculcare și educație, fie prin cultura tradițională, știință, cunoștințe înalte sau învățături – și, cu cât le inculcă mai mult aceste lucruri oamenilor, cu atât aceștia se închină mai mult la ele. Care este scopul Satanei când le inculcă aceste lucruri oamenilor? După ce face asta, oamenii capătă ideile lui; capătă filosofiile și modul lui de existență. Este echivalent cu faptul că Satana prinde rădăcini în inimile oamenilor. Ei trăiesc potrivit Satanei, iar viața lor este viața Satanei – este viața diavolilor. Nu este așa? Nu este aceasta și natura antihriștilor care îi controlează pe oameni? Ei vor să-i transforme pe toți ceilalți în oameni ca ei; vor să-i facă pe toți să trăiască pentru ei, să fie la cheremul lor și să facă lucruri pentru ei. Și totul trebuie să fie sub controlul lor: gândurile și vorbirea oamenilor, stilul lor de vorbire, ideile și părerile, perspectiva și atitudinea din care acționează, chiar și atitudinea lor față de Dumnezeu, credința, voința și aspirația lor de a-și îndeplini îndatoririle – toate acestea trebuie să fie sub controlul lor. Cât de profund este acel control? Mai întâi, îi spală pe creier și îi îndoctrinează pe oameni, apoi îi determină pe toți să facă aceleași lucruri ca ei. Se transformă în „nașul” lor. Pentru a-i face așa pe oameni, antihriștii folosesc multe metode: inducere în eroare, inculcare, înspăimântare și ce altceva? (Atacuri psihologice.) Acestea fac parte din inducerea în eroare. Ce altceva? (Constrângerea și cumpărarea oamenilor.) Cum îi cumpără pe oameni? Unii se dezlănțuie făcând lucruri rele în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Pot antihriștii să vadă limpede acest lucru? Este foarte limpede pentru ei. Se ocupă de el, atunci? Nu. Și de ce nu? Vor să se folosească de chestiune pentru a-i cumpăra pe acei oameni; le zic: „Faptul că nu te tratez este o favoare pe care ți-am făcut-o. Trebuie să-mi mulțumești. Te-am văzut făcând un lucru rău, dar nu te-am raportat și nu te-am tratat. Am fost indulgent. Nu-mi rămâi îndatorat de acum înainte?” Acei oameni le sunt atunci recunoscători și îi consideră binefăcătorii lor. Apoi, antihriștii și acei oameni sunt ca niște porci care se bălăcesc în aceeași cocină. Cât timp sunt la putere, antihriștii pot cumpăra asemenea oameni: pe cei care fac rău, care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, care Îl judecă pe Dumnezeu în particular și care subminează lucrarea casei lui Dumnezeu în particular. Acesta e genul de adunătură de oameni răi pe care îi protejează antihriștii. Nu este un fel de control? (Ba da.) În realitate, antihriștii știu în adâncul sufletului lor că acești oameni nu sunt cei care protejează interesele casei lui Dumnezeu. Toți știu – există o înțelegere tacită – și, astfel, lucrează mână-n mână. „Semănăm ca două picături de apă. Nu ții cont de interesele casei lui dumnezeu. Îl amăgești pe dumnezeu, la fel și eu; nu urmărești adevărul, nici eu.” Antihriștii cumpără astfel de oameni. Nu înseamnă asta că-i cumpără? (Ba da.) Nu au nicio remușcare în a lăsa interesele casei lui Dumnezeu să sufere. Cu prețul intereselor casei Lui, trec cu vederea faptul că acești oameni se dezlănțuie făcând lucruri rele și parazitează casa lui Dumnezeu. Este ca și cum le-ar asigura existența acestor oameni, iar ei le sunt recunoscători fără să-și dea seama. Când vine vremea tratării acestor oameni răi de către casa lui Dumnezeu, cum îi privesc ei pe antihriști? Își spun în sinea lor: „O, nu! Au fost deja demiși. Dacă n-ar fi fost, am fi putut să ne mai distrăm o vreme – nimeni n-a putut să mă trateze când am fost acoperit de ei.” Încă se simt foarte atașați de antihriști! Este evident că toate aceste lucruri făcute de antihriști sunt perturbări și tulburări, lucruri care îi induc în eroare pe oameni și fapte rele care se împotrivesc lui Dumnezeu. Și orice persoană care nu iubește adevărul nu va urî aceste fapte rele și chiar îi va acoperi. De pildă, a existat un anumit conducător care i-a acoperit pe antihriști. Cel de mai sus l-a întrebat dacă cineva din biserică provoacă perturbări și tulburări sau se dezlănțuie făcând lucruri rele ori dacă există vreun antihrist care îi induce în eroare pe oameni. Conducătorul a spus: „Ei bine, o să mă interesez. Lasă-mă să verific pentru tine.” Nu făcea asta parte din slujba lui? Cu acel ton – „Lasă-mă să verific pentru tine” – i-a răspuns Celui de mai sus și, după aceea, nu a mai spus nimic despre asta. Nu a verificat – nu a vrut să-i jignească pe acei oameni! Și când Cel de mai sus l-a întrebat din nou: „Ai verificat?”, el a spus: „Da, nu există niciunul.” Era adevărat? El era cel mai mare antihrist dintre toți, principalul vinovat pentru tulburarea lucrării bisericii și pentru prejudicierea intereselor casei lui Dumnezeu. El însuși era un antihrist – ce avea de verificat? Cât timp era acolo, indiferent ce lucruri rele făceau subalternii lui, indiferent ce perturbări și tulburări provocau, nimeni nu putea verifica aceste lucruri. Bloca verificarea lor. Implicit, în asemenea circumstanțe, nu-i separase el de Dumnezeu pe subalternii lui? Ba da. Și de cine țineau seama acei oameni, după ce au fost separați de Dumnezeu? Nu țineau seama de el? Și, astfel, a devenit bătăușul orașului, liderul tâlharilor, tiranul local – i-a adus pe acei oameni sub controlul lui. Ce metodă a folosit? L-a păcălit pe Cel de mai sus și i-a tras pe sfoară pe subalternii lui. I-a cumpărat pe subalternii lui, a rostit cuvinte plăcute și a recurs la înșelăciune față de Cel de mai sus – nu l-a lăsat pe Cel de mai sus să afle ce se întâmpla la nivelul inferior. Nu i-a spus nimic Celui de mai sus și, în plus, a creat aparențe false. Ce aparențe false a creat? I-a spus Celui de mai sus: „Există cineva în biserica noastră despre care toți frații și surorile raportează că are o umanitate slabă, este incredibil de răuvoitoare și incapabilă să facă orice datorie. Ce spui – pot să o tratez?” Auzindu-l vorbind astfel, era clar din manifestările acelei persoane că era o persoană rea care ar trebui tratată. Prin urmare, Cel de mai sus a zis: „În acest caz, puteți să o tratați. Ați tratat-o?” El a spus: „Am tratat-o luna trecută și am îndepărtat-o.” Chiar stăteau lucrurile așa cum a spus el? După întrebări mai detaliate, ce s-a dovedit că se întâmpla cu adevărat? Acea persoană nu se înțelegea cu el. Și exista un motiv pentru care nu se înțelegeau: acest conducător nu făcea lucrare reală și forma mereu bande și clici în rândul fraților și surorilor – prezenta manifestările unui antihrist, iar acea persoană a avut discernământ în privința lui, l-a raportat și a expus acele probleme. Imediat ce a întocmit acel raport, a fost descoperită de subalternii conducătorului și, drept consecință, a fost pedepsită și îndepărtată de el. Acest antihrist a făcut o treabă bună când i-a determinat pe toți subalternii lui să se ridice împotriva acelei persoane și să o respingă și, în cele din urmă, a tratat-o și a îndepărtat-o, după care a raportat „vestea bună” Celui de mai sus. De fapt, nu asta se petrecea cu adevărat. Se întâmplă asemenea lucruri în biserică? Da. Acești antihriști îi reprimă pe frați și surori; îi reprimă pe cei care pot să-i deslușească și să le raporteze problemele, precum și pe cei care își pot da seama de natura-esență a lor. Ba chiar trimit primii plângeri împotriva victimelor lor, raportând Celui de mai sus că acele persoane sunt cele care provoacă tulburare. Cine provoacă, de fapt, tulburare? Antihriștii sunt cei care tulbură și controlează biserica.

Care sunt tehnicile antihriștilor de a-i determina pe oameni să li se supună? O astfel de tehnică este utilizarea diverselor mijloace pentru a te controla – pentru a-ți controla gândurile, metodele, calea pe care mergi și chiar, cu ajutorul puterii pe care o dețin, datoria pe care o faci. Dacă te apropii de ei, îți vor da o datorie ușoară care îți permite să te faci remarcat; dacă ești mereu neascultător față de ei, dacă le subliniezi mereu defectele și expui problema corupției lor, vor rândui să faci un serviciu neplăcut – de exemplu, punând o soră tânără să facă o muncă murdară, istovitoare. Ei rânduiesc munci ușoare și curate pentru oricine se apropie de ei, îi măgulește și spune mereu ceea ce vor să audă. Așa îi tratează și îi controlează antihriștii pe oameni. Cu alte cuvinte, când vine vorba de puterea asupra personalului și transferurilor, doar ei decid cine ce face, sunt singurii care dețin controlul. Este acesta doar un fel de ambiție și dorință? Nu, nu este. Nu corespunde exact celui de-al optulea aspect din manifestările antihriștilor: „Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu”? La ce se referă faptul că „Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu”? Ce este greșit în această manifestare? În ce mod este greșit? Deoarece îi pun pe oameni să se supună la ceva ce se opune complet adevărului. Nu este în acord cu adevărurile-principii. Se împotrivește întru totul intereselor casei lui Dumnezeu și intențiilor Lui; nicio fărâmă din acel lucru nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu este în concordanță cu adevărul. Ar vrea ca oamenii să se supună doar ambițiilor, dorințelor, preferințelor, intereselor și noțiunilor lor. Nu este aceasta esența problemei? Acesta e un mod în care se manifestă esența antihriștilor. Nu ajunge oare la miezul problemei? Acest mod în care acționează antihriștii ar trebui să fie ușor de deslușit. Există unii conducători și lucrători care exprimă păreri bune și corecte și, chiar dacă unii oameni nu sunt convinși și nu le pot accepta, acești conducători sunt capabili să persiste în implementarea acelor opinii corecte și în punerea lor în practică. Care e diferența dintre acest comportament și cel al antihriștilor? Cele două par similare la suprafață, dar există o diferență în esența lor. Antihriștii se împotrivesc în mod intenționat adevărului și principiilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, determinându-i pe oameni să facă după cum spun ei sub pretextul că îndeplinesc o datorie pentru casa lui Dumnezeu și că se supun adevărului. Acest lucru este greșit – greșit în mod flagrant și absurd. Unii conducători și lucrători susțin opinii corecte. Ceea ce este în acord cu adevărurile-principii ar trebui susținut; aceasta nu e aroganță și neprihănire de sine și nici o constrângere a oamenilor – este o sprijinire a adevărului. Cele două comportamente par similare la exterior, dar esențele lor sunt diferite: unul constă în susținerea adevărurilor-principii, iar celălalt constă în susținerea unor păreri greșite. Tot ce fac antihriștii încalcă adevărul, este ostil față de acesta și motivat în întregime de ambițiile și dorințele lor personale – de aceea antihriștii ar vrea ca oamenii să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Acesta e miezul acestui aspect. Cele despre care tocmai am vorbit sunt fapte stabilite. La ce se referă aici dorințele și ambițiile? Se referă la unii oameni care nu fac lucrurile evidente pe care le-ar face un antihrist, dar au totuși aceste tendințe. Au aceste tendințe și manifestări, ceea ce înseamnă că au aceste dorințe și ambiții. Indiferent în ce grup se află, ei vor mereu să le dea ordine oamenilor ca o oficialitate: „Tu, mergi să faci de mâncare!” „Tu, dă de știre lui cutare sau cutare!” „Muncește din greu în datoria ta și ai mai multă loialitate – dumnezeu privește!” E nevoie să spună acele lucruri? Ce fel de ton este acela? Cine sunt ei de se poartă mereu ca niște domni și stăpâni? Nu sunt nimic, dar ar îndrăzni să spună astfel de lucruri – nu este o lipsă de rațiune? Unii ar putea spune: „Sunt niște proști.” Dar nu sunt proști obișnuiți – sunt speciali. În ce mod sunt speciali? Când se contrazic sau discută cu cineva despre o chestiune, indiferent dacă au sau nu dreptate, trebuie să aibă în cele din urmă câștig de cauză; indiferent dacă au sau nu dreptate, trebuie să aibă ultimul cuvânt, să fie la comandă și să ia deciziile. Oricare ar fi statutul lor, vor să ia deciziile. Dacă o altă persoană are câștig de cauză exprimând o opinie corectă, ei se înfurie; își abandonează postul și își opresc lucrarea – renunță, spunând: „Puteți spune orice vreți – oricum nu faceți ce spun eu!” Nu au acea ambiție și dorință? Ce consecințe decurg din faptul că astfel de oameni sunt domni și stăpâni, că sunt la conducere, că devin conducători? Devin niște antihriști tipici. Aveți astfel de manifestări? N-ar fi un lucru bun! N-ar fi o mare calamitate dacă un credincios în Dumnezeu nu dobândește adevărul, ci devine în schimb un antihrist?

Cum îi privesc non-credincioșii pe oameni? Când întâlnesc o persoană, se uită mai întâi la aspectul și la hainele ei; când îi ascultă pe alții vorbind, vor mereu să vadă dacă sunt învățați. Dacă observă că înfățișarea și hainele tale nu sunt mare lucru și că nu ești foarte bine educat sau informat, te disprețuiesc și vor să aibă întâietate atunci când îți vorbesc. Eu spun: „Dacă vrei să discuți în contradictoriu, n-ai decât – vorbește.” Îmi țin gura; cedez. Cei mai mulți oameni din casa lui Dumnezeu Mă ascultă, indiferent unde merg. Prin urmare, caut ocazii de a-i auzi pe alții vorbind, de a-i lăsa pe alții să vorbească mai mult – încerc să-i las pe toți să vorbească din inimă, să discute despre dificultățile dinlăuntrul lor și despre cunoștințele lor. În timp ce ascult, aud și unele abateri. Aud câteva dintre problemele și neajunsurile lor, ce probleme au apărut în privința căii pe care merg și ce aspect din lucrarea bisericii nu este făcut bine, ce probleme rămân la el și dacă trebuie rezolvate. Mă concentrez să ascult aceste lucruri. Dacă dezbatem o chestiune – de pildă, dacă spun că un pahar este din hârtie, iar tu insiști să spui că este din plastic, voi zice: „Bine. Ai dreptate.” Nu Mă voi contrazice cu tine. Unii oameni cred: „Dacă ai dreptate, de ce nu-i contrazici?” Depinde de chestiune. Dacă este ceva legat de adevăr, este corect să-Mi dai ascultare; dacă e vreo chestiune externă, indiferent ce spuneți, nu Mă voi implica – astfel de lucruri nu au nicio legătură cu Mine. Nu are rost să ne certăm în legătură cu asemenea lucruri. Sunt unii care discută anumite probleme de stat. Le spun: „Din câte înțeleg Eu, așa este acel lucru.” Adaug la început „Din câte înțeleg Eu”; există puțină autocunoaștere aici. Menționez un fapt pe care-l cunosc pentru a ilustra chestiunea, spunând: „Așa este acum situația, dar dacă există unele circumstanțe speciale, nu le cunosc.” Doar atât pot face pentru a evalua chestiunea cu un asemenea fapt, dar nu Mă laud cu cât de multe cunosc. Doar le ofer câteva informații ca referință – nu intenționez să urc pe o treaptă mai înaltă decât ei și să-i reprim, să le arăt cât de strălucit sunt, că știu totul, că ei nu știu nimic. Aceasta nu este perspectiva Mea. Când unii oameni conversează cu Mine, menționez câteva informații pe care nu le știu, iar ei spun: „Stai toată ziua în casă – ce știi tu?” Ei nu cunosc acele informații, dar vor să se contrazică și să se certe cu Mine în privința lor. Spun: „Așa este. Nu ies, dar știu acest lucru. Doar îți spun despre el și atât – poți să crezi sau nu.” Ce motiv avem să ne contrazicem? A te contrazice în privința unui astfel de lucru este o fire. Unii oameni chiar vor să concureze pentru superioritate când vine vorba de o chestiune exterioară, spunând: „Cum ai ajuns să afli despre asta? Eu de ce nu știu despre ea? De ce poți să vorbești despre ideile ei principale, iar eu nu pot?” De exemplu, spun: „De-a lungul anilor în care am locuit aici, am descoperit ceva caracteristic despre climă: este destul de umedă.” Este o observație la care am ajuns după ce am locuit mult timp în acest loc – e o realitate. Însă unii oameni aud asta și spun: „Chiar așa stau lucrurile? Atunci cum se face că nu am simțit umiditatea?” Doar fiindcă tu n-ai simțit umiditatea, nu înseamnă că nu este umed. Nu poți să te iei doar după ceea ce simți – trebuie să ții cont de date. Prognozele meteo zilnice sunt foarte detaliate și, după ce ai văzut suficiente, vei ști că aici chiar este umed. Nu e doar ceva ce Mi-am imaginat și nu vorbesc doar pe baza unei senzații. Și de ce spun asta? Sunt mereu licheni în părțile de jos umbroase ale zidurilor în tot timpul anului; primăvara, sunt unele locuri unde n-aș îndrăzni să merg, sunt foarte alunecoase. Această observație a decurs din faptul că am trecut prin acest lucru, l-am experimentat, l-am văzut cu proprii ochi și l-am simțit personal. A vorbi astfel nu este o contradicție a faptelor, nu? Dar sunt unii oameni care Mă contestă în privința acestor lucruri când vorbesc cu Mine – Eu spun că este umed aici, iar ei spun pur și simplu că nu este. Nu sunt aceștia oameni confuzi? (Ba da.) Unele afirmații sunt făcute pe baza realității, deoarece provin din experiență și nu sunt imaginate din senin. De ce spun că nu sunt închipuiri? Pentru că prezintă detaliile clar, minuțios și sistematic, iar când o persoană vede și experimentează lucrurile descrise în acele declarații, se potrivesc exact cu ceea ce s-a spus. Nu sunt atunci acele afirmații corecte? (Ba da.) Totuși, chiar și cu aceste afirmații precise, există unii oameni care sunt mereu cârcotași și se contrazic cu Mine în acest fel. Pentru ce se contrazic ei? Este o luptă până la moarte? Se luptă pentru viețile lor? Nu pentru asta se contrazic, vor doar să concureze pentru cine știe mai multe. Le place pur și simplu să se contrazică – aceasta este o fire. Cum credeți că ar trebui tratați asemenea oameni? Trebuie să fie dați în vileag, trebuie să ne contrazicem cu ei până se înroșesc de mânie? (Nu.) Cu astfel de oameni ignoranți, nu are rost să ne contrazicem. Este degradant. Lăsați-i în pace. Nu e bine așa? Ce rost are să ne contrazicem cu oameni atât de absurzi și nesăbuiți? Dacă există o ceartă sau o dezbatere deoarece cineva nu înțelege o chestiune legată de adevăr, este în regulă – dar nu e ignorant să ne contrazicem în legătură cu aceste chestiuni externe? Firea antihriștilor este, în primul rând, aceea că nu acceptă adevărul, că sunt aroganți și neprihăniți de sine, sunt scârbiți de adevăr. Antihriștii nu acceptă nici măcar cuvintele corecte sau remarcile și zicalele care sunt conforme cu realitatea și le vor cerceta, le vor disputa și se vor contrazice cu tine în privința lor – și asta ca să nu mai vorbim despre adevăr. Nu este aceasta o fire? (Ba da.) Ce fire este? Aroganță. Vor să spună următoarele: „Doar înțelegi puțin din adevăr, nu-i așa? Nu înțelegi chestiuni externe, așa că ai face bine să mă asculți pe mine în privința lor! Nu-ți da drumul la gură – chiar mă enervează. Aceste chestiuni externe nu sunt ale tale, ca să le gestionezi tu. Te voi asculta când vine vorba de responsabilitățile tale, de rostirea adevărului – dar nu mai vorbi despre aceste chestiuni externe. Ce-ar fi să taci din gură? N-ai întâlnit niciodată aceste chestiuni, deci ce știi tu? Trebuie să mă asculți pe mine!” Și-ar dori ca oamenii să-i asculte în toate. Doresc să-i cucerească pe toți, fără să se uite măcar pe cine anume. Ce fire este aceea? Există vreun pic de rațiune în ea? (Nu.)

Spuneți-Mi, este ușor sau dificil să vă înțelegeți cu Mine? (Este ușor.) Cum vă dați seama? De ce spuneți că este ușor? Vă voi spune Eu și puteți vedea dacă explicația Mea despre Mine Însumi este corectă și exactă. În primul rând, raționalitatea Mea este normală. Cum poate fi explicată această normalitate? Înseamnă că am standarde precise și o perspectivă exactă în legătură cu toate chestiunile. Nu sunt astfel normale toate opiniile și afirmațiile Mele despre fiecare tip de lucru, precum și atitudinea Mea față de fiecare tip de lucru? (Ba da.) Sunt normale – cel puțin, sunt conforme cu standardele pentru umanitatea normală. În al doilea rând, adevărul Mă ține în frâu. Acestea sunt cel puțin două lucruri pe care le are raționalitatea normală. Și mai există un alt aspect: motivul pentru care vă dați seama că este ușor să vă înțelegeți cu Mine este că am măsura potrivită și cunosc standardele când vine vorba de tot felul de oameni. Am măsura potrivită, precum și modalitățile și mijloacele pentru tratarea conducătorilor și a fraților și surorilor de rând, pentru tratarea bătrânilor și tinerilor, pentru tratarea oamenilor aroganți care sunt predispuși să se dea mari și pentru tratarea celor care au sau nu au înțelegere spirituală și așa mai departe, pentru fiecare tip de persoană. Care sunt în principal această măsură potrivită și aceste modalități și mijloace? Sunt de a susține adevărurile-principii, de a nu face lucrurile la întâmplare. Să presupunem, de exemplu, că te-aș stima deoarece ești student la facultate sau te-aș disprețui fiindcă ești țăran – acelea nu sunt principiile. Așadar, cum pricep aceste principii? Privind calibrul și umanitatea unei persoane, datoria pe care o îndeplinește, credința ei în Dumnezeu și atitudinea ei față de adevăr. Privesc oamenii pe baza unei combinații dintre aceste diverse aspecte. Există și un alt motiv pentru care considerați că este ușor să vă înțelegeți cu Mine, un lucru despre care mulți oameni au probabil noțiuni și pe care nu-l pot accepta. Își spun în sinea lor: „Ai statut, dar de ce nu pari să fii cineva cu statut? Nu-Ți afirmi statutul; nu ești mare și tare. În mintea lor, oamenii cred că ar trebui să se uite cu admirație la Tine – dar de ce, când Te văd, oamenii consideră că este mai adecvat să Te privească de la același nivel sau chiar să se uite de sus la Tine?” Și, astfel, consideră că este ușor să se înțeleagă cu Mine și se relaxează. Nu este așa? Așa este. Prin urmare, cred că nu au de ce să se teamă de Mine și că este grozav să se înțeleagă cu Mine în acest mod. Spuneți-Mi, dacă v-aș reprima la fiecare pas, dacă v-aș emonda fără un motiv întemeiat, dacă v-aș mustra și v-aș face morală toată ziua cu o expresie sumbră pe chip, n-ar fi atunci lucrurile diferite? V-ați spune: „Este atât de greu să ne înțelegem cu Tine, cu personalitatea Ta excentrică și cu schimbările Tale de dispoziție!” Atunci nu v-ar fi ușor să vă înțelegeți cu Mine. Tocmai fiindcă vă par normal în toate aspectele Mele, în personalitatea Mea, în plăcerile și furiile Mele, în tristețile și bucuriile Mele și fiindcă, în mintea voastră, credeți că oamenii cu poziție și statut înalt ar trebui să fie mari și tari, însă persoana Mea pe care o vedeți acum este pur și simplu obișnuită – tocmai de aceea vă lăsați garda jos și simțiți că este ușor să vă înțelegeți cu Mine. În plus, vi se pare că folosesc un jargon birocratic când vorbesc? (Nu.) Nu folosesc – când vine vorba de lucruri pe care nu le înțelegeți, vă ajut cât de mult pot cu orice pot și rareori vă iau în râs. De ce fac asta rareori? Sunt momente în care mă simt exasperat și nu mă pot abține să nu spun câteva cuvinte de ridiculizare, dar trebuie să țin cont și de faptul că ați putea să deveniți slabi, așa că vă vorbesc în felul acela cât mai puțin posibil. În schimb, sunt tolerant, iertător și răbdător. Vă ajut cât de mult pot, unde pot, și vă învăț cât de mult pot, despre ceea ce pot – așa procedez în majoritatea situațiilor. Și din ce motiv? Pentru că majoritatea oamenilor au cele mai multe neajunsuri când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu și de înțelegerea adevărului – dar când vine vorba de mâncare, băutură și distracție, de haine și machiaj, de jocuri sau de orice asemenea chestiuni lumești, oamenii știu totul despre ele. Pe de altă parte, în privința chestiunilor despre credința în Dumnezeu și a celor legate de adevăr, oamenii sunt ignoranți; când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu și de a-și folosi aptitudinile profesionale, punctele forte și înzestrările pentru a face puțin din lucrarea de mărturie pentru Dumnezeu, pentru a produce o lucrare care mărturisește pentru El, nu au nimic de zis. Ce-ar trebui să fac când văd o asemenea situație? Trebuie să vă învăț, instruindu-vă puțin câte puțin și învățându-vă cât de bine pot. Aleg lucrurile pe care le înțeleg, pe care le cunosc și pe care le pot face și vă învăț despre ele, fără încetare, până se termină o parte din lucrare. Vă învăț tot ce pot, cât de mult pot – iar în ce privește lucrurile pe care nu vi le pot preda sau care nu pot fi învățate, înțelegeți atât cât înțelegeți. Lăsați lucrurile să-și urmeze cursul firesc. Nu te voi forța să înțelegi acele lucruri. În cele din urmă, sunt unii care spun: „Aceia dintre noi care înțelegem o profesie am cedat în fața unui profan. Noi, cei care înțelegem această profesie, n-am reușit să facem nimic, iar persoana aceasta care nu știe nimic despre această profesie trebuie mereu să ne învețe. E atât de umilitor!” Nu este umilitor. Întreaga omenire este nedumerită când vine vorba de mărturia pentru Dumnezeu în calitate de credincios – dacă oamenii s-ar naște capabili să mărturisească pentru Dumnezeu, atunci nimeni nu I s-ar opune! Tocmai fiindcă oamenii sunt de teapa Satanei și au o natură-esență ostilă lui Dumnezeu, sunt incapabili să facă lucruri care implică adevărul și mărturia pentru Dumnezeu. Așadar, ce trebuie să facă atunci oamenii? Atât timp cât depun toate eforturile pentru a face ceea ce pot, este suficient. Dacă am energia să ofer ajutor și îndrumare, ajut. Dacă nu am sau dacă sunt ocupat cu alte lucruri și nu-Mi pot face timp, pur și simplu faceți ce puteți. Este în conformitate cu principiile, nu-i așa? Este singurul mod posibil. Nu vă forțez să vă depășiți capacitățile. Este inutil – nu se poate. În cele din urmă, oamenii își spun: „E destul de ușor să ne înțelegem cu Tine, iar cerințele Tale sunt ușor de îndeplinit. Spune-ne ce să facem, iar noi vom face așa cum spui.” Unii pot fi ocazional emondați. Cei mai mulți dintre ei depășesc momentul cu bine, având o înțelegere corectă. Câțiva renunță la lucrarea lor, iar câțiva provoacă tulburări în secret, nu încearcă din greu să-și facă datoria și nu fac o lucrare reală. Astfel de oameni sunt atunci înlocuiți. Dacă nu ești dispus să faci lucrarea, atunci pleacă. De ce trebuie să fii folosit tu pentru aceasta? Te vom înlocui – asta este tot. Simplu, nu-i așa? Dacă ar fi ca acei oameni să se căiască, să se schimbe și să-și facă lucrarea bine în viitor, li se va da o nouă șansă – și dacă tot provoacă perturbări și tulburări în același mod, nu vor mai fi folosiți niciodată. Mi-ar fi mai ușor să folosesc o persoană ascultătoare. La ce bun să te încurci tot timpul cu oameni de acel fel? Nu-i așa? Ar fi dificil pentru ei și obositor pentru Mine. Există principii pentru modul în care Mă ocup de aceste lucruri și există principii și pentru modul în care Mă înțeleg cu alții. Un alt motiv pentru care oamenilor le este ușor să se înțeleagă cu Mine este că nu le cer niciodată lucruri prea solicitante. Fă ce poți; îți voi explica Eu lucrurile pe care nu le poți face, unul câte unul. Fă ce poți din toată inima ta; dacă nu poți s-o faci din toată inima, nu te voi forța. Cât despre restul, mai exact modul în care crezi în Dumnezeu, asta e treaba ta. Dacă nu câștigi nimic în cele din urmă, nu vei avea pe cine să dai vina. Ce părere aveți despre principiile Mele pentru tratarea oamenilor? Credeți că sunt puțin indulgente? Nu este deloc cazul – felul în care Mă ocup de acest lucru este în deplină concordanță cu principiile. Care sunt acele principii? Ascultați-Mă și veți înțelege.

Eu, Dumnezeu întrupat, lucrez în umanitate – pot să-L înlocuiesc în întregime pe Duhul Sfânt, sau Duhul lui Dumnezeu, în realizarea lucrării? Nu, nu pot. Așadar, nu încerc să-Mi depășesc limitele, spunând că aș dori să-L înlocuiesc pe Dumnezeu din ceruri și să fac toată lucrarea Lui. Ar însemna să Mă preamăresc – nu sunt capabil de așa ceva. Sunt o persoană obișnuită. Fac tot ce pot să fac. Fac bine ce pot să fac; o fac până la capăt și o fac cum se cuvine. Îmi pun inima și toată puterea în acest scop. Este suficient. Aceasta e lucrarea care Îmi revine. Dar dacă n-aș putea înțelege acest lucru, dacă aș fi sfidător față de acesta și nu l-aș recunoaște, ci aș încerca mereu să mă prefac că sunt măreț, încercând mereu să strălucesc, încercând mereu să etalez niște aptitudini incredibile, ar fi asta în acord cu principiile? Nu. Credeți că înțeleg această chestiune? O înțeleg prea bine! Sfera a ceea ce poate spune trupul lui Dumnezeu și a lucrării pe care o poate face trupul este sfera lucrării pe care o săvârșește El în trup. Dincolo de această sferă, oamenii care experimentează în privat disciplinarea și emondarea lui Dumnezeu, precum și luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt și chiar faptul că Dumnezeu oferă viziuni, pe cine va desăvârși El și pe cine va elimina, precum și ce opinie și ce atitudine are El față de toți oamenii – toate aceste lucruri sunt treaba lui Dumnezeu. Dacă sunteți în legătură strânsă cu Mine, și Eu pot vedea aceste lucruri – dar indiferent cum privesc, cât de multe dintre ele pot vedea? Există o limită a numărului de persoane pe care le pot vedea și a numărului acelora cu care intru în contact – cum ar putea să fie inclusă fiecare persoană? Ar fi imposibil. N-ar trebui să-ți fie clară această chestiune? Spune-Mi, sunt clar în această chestiune? Sunt. Asta ar trebui să facă o persoană normală. Nu Mă gândesc la lucrurile la care n-ar trebui să Mă gândesc. Sunt oamenii capabili de așa ceva? Nu sunt – le lipsește acea raționalitate. Unii Mă întreabă: „Nu analizezi mereu în secret lucrurile? Nu întrebi mereu cine ce face și ce lucruri rele spune despre Tine în particular sau cine Te judecă în secret și face cercetări despre Tine?” Voi fi sincer cu tine: n-am întrebat niciodată despre acele lucruri. Cine se ocupă de ele? Duhul lui Dumnezeu – Dumnezeu scrutează tot; scrutează tot pământul și scrutează inimile oamenilor. Dacă nu crezi în scrutarea lui Dumnezeu, nu este rațiunea ta anormală? (Ba da, este.) Atunci nu ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, adopți poziția greșită și s-a ivit o mare problemă. Vă cer să credeți în Dumnezeu și cred în mod absolut în acest lucru. Prin urmare, cuvintele și faptele Mele se bazează pe această fundație. Nu fac lucruri dincolo de limitele Mele; nu fac lucruri dincolo de sfera abilităților Mele. Nu este aceasta o fire? (Ba da.) Unii oameni nu văd lucrurile așa. Ei cred că am această identitate, acest statut și această putere, prin urmare se întreabă de ce nu Mă port în acel mod. Ei cred că trebuie să înțeleg mai multe lucruri și să Mă pricep la mai multe lucruri, așa încât să par că am o poziție mai importantă, un statut mai mare, mai multă putere și mai multă autoritate. Cât de multă autoritate și cât de multă putere Îmi dă Dumnezeu, atât am. Acestea nu sunt lucruri pentru care Mă lupt și nici lucruri pe care să le înhaț. Autoritatea lui Dumnezeu, puterea Lui și atotputernicia Lui nu sunt lucruri care pot fi reprezentate de un trup nesemnificativ. Dacă nu-ți este clar acest lucru, ceva nu este în regulă cu rațiunea ta. Dacă nu poți să-ți dai seama de această chestiune după mulți ani de credință în Dumnezeu, ești prea nechibzuit și ignorant. Sunt multe lucruri despre care nu întreb – dar știu despre ele în inima Mea? (Da.) Ce știu? Știu numele tuturor? Știu de câți ani crede în Dumnezeu fiecare persoană? N-am nevoie să știu acele lucruri. Îmi este suficient să cunosc stările tuturor, ce lipsuri are fiecare, gradul în care au dobândit intrarea în viață și ce adevăruri ar trebui să audă toți, cu care ar trebui să fie udați și aprovizionați. Este suficient să cunosc aceste lucruri. Nu asta Îmi revine? Să știu ce Îmi revine – ce ar trebui să spun și lucrarea pe care ar trebui să o fac – nu este raționalitate? (Ba da.) Cum apare o astfel de raționalitate? Dacă Dumnezeu întrupat n-ar avea nici măcar această raționalitate, dacă n-ar avea nici măcar acel standard pentru măsurarea tuturor lucrurilor și tuturor evenimentelor, despre ce adevăr ar trebui să vorbească atunci? Dacă Dumnezeu întrupat ar lupta cu Duhul lui Dumnezeu și ar concura cu El pentru statut, n-ar fi mers ceva rău? N-ar fi incorect? Ar putea să fie lucrurile așa? Nu – este ceva ce nu s-ar putea întâmpla niciodată.

Unii oameni își fac mereu griji și spun: „Oare pui mereu întrebări despre noi și faci mereu cercetări despre noi în secret? Încearcă mereu Dumnezeu să evalueze ce credem despre El și cum Îl vedem în inimile noastre?” Nu Mă gândesc la astfel de lucruri. Sunt de prisos! La ce bun să Mă gândesc la acele lucruri? Toate acestea fac parte din scrutarea lui Dumnezeu. Există o sferă pentru acțiunile Duhului lui Dumnezeu și, cu atât mai mult, pentru acțiunile lui Dumnezeu întrupat. Dumnezeu întrupat este Dumnezeu, este emisarul și exprimarea adevărului, iar lucrarea pe care o face în această etapă este reprezentativă pentru această etapă, nu pentru precedenta. Dumnezeu întrupat nu poate face decât lucrarea din această perioadă și din această sferă. Poate atunci această lucrare să fie reprezentativă pentru următoarea etapă? Ei bine, nu știm ce se va întâmpla în viitor. Este treaba lui Dumnezeu. Nu țintesc prea departe. Fac ceea ce cade în sarcina Mea să fac; fac lucrurile pe care ar trebui și pe care le pot face. Nu Mă împing niciodată dincolo de limitele Mele, zicând: „Sunt atotputernic! Sunt măreț!” Acesta e Duhul lui Dumnezeu; Dumnezeu întrupat reprezintă doar o exprimare și un emisar pentru lucrarea pe care o face Dumnezeu în această perioadă. Sfera lucrării Sale și lucrarea pe care urmează să o facă au fost deja determinate de Dumnezeu. Dacă ai spune: „Hristos întrupat este atotputernic”, ai avea dreptate sau te-ai înșela? Ai avea pe jumătate dreptate și te-ai înșela pe jumătate. Duhul lui Dumnezeu este atotputernic; nu se poate spune că Hristos este atotputernic. Ar trebui să spui că Dumnezeu este atotputernic. Acesta e un mod exact și la obiect de a te exprima, fiind în acord cu realitatea. Ce raționalitate trebuie să am? Toată lumea spune că sunt Dumnezeu, Dumnezeu Însuși, că sunt Dumnezeu întrupat, așadar cred oare că aș putea să-L înlocuiesc pe Dumnezeu Însuși, pe Duhul Său? N-aș putea. Chiar dacă Dumnezeu Mi-ar da acea putere și abilitate, n-aș putea realiza acest lucru. Dacă L-aș putea înlocui pe Dumnezeu în acel mod, n-ar fi, de fapt, un soi de blasfemie împotriva firii și esenței Sale? Trupul este atât de limitat! Nu e acesta modul de a înțelege lucrurile; nu e acesta unghiul din care să abordăm acest subiect. Nu este așa? (Ba da.) Așadar, întrucât am aceste gânduri, aceste principii pentru realizarea lucrurilor și considerații în realizarea fiecărui lucru, nu par să fiu Dumnezeu pentru mulți oameni și chiar există unii care, înainte de a intra în contact cu Mine, au niște fantezii, închipuiri și noțiuni, care sunt atenți și precauți în acțiunile lor și, apoi, imediat ce Mă întâlnesc, își spun: „Este doar o persoană, nu-i așa? Nu-i nimic înfricoșător la el.” După aceasta, nu se mai jenează deloc – devin tupeiști și îndrăznesc să se dezlănțuie făcând lucruri rele. Cum se numesc ei? Neîncrezători. În cazul în care crezi doar în Dumnezeu întrupat, și nu în Duhul lui Dumnezeu, ești un neîncrezător; și în cazul în care crezi doar în Duhul lui Dumnezeu, și nu în Dumnezeu întrupat, ești tot un neîncrezător. Dumnezeu întrupat și Duhul lui Dumnezeu sunt unul – sunt unul și același. Nu Se luptă unul cu celălalt, cu atât mai puțin Se separă unul de celălalt și chiar mai puțin este fiecare o entitate proprie. Sunt unul și același – doar că Dumnezeu întrupat trebuie să-Și abordeze lucrarea și pe Dumnezeu din perspectiva trupului. Aceasta este treaba trupului și nu are nicio legătură cu voi – este treaba lui Hristos și nu are nicio legătură cu omenirea. Nu poți spune: „Deci crezi că și tu ești o persoană obișnuită. Bine, atunci suntem același fel de oameni – suntem cu toții la fel.” Este în regulă să spui asta? E o greșeală. Unii spun: „Pare că este destul de ușor să ne înțelegem cu tine, așa că hai să renunțăm la formalități. Să ne tratăm ca niște amici, ca niște prieteni; hai să ne facem confidențe unul altuia – hai să ne împrietenim.” E în regulă? Acei oameni nu au înțelegere spirituală; sunt neîncrezători. Cu cât îți împărtășești mai mult sentimentele cu ei și le vorbești despre adevăr, fapte și adevărul-realitate, cu atât te disprețuiesc mai mult – acești oameni sunt neîncrezători. Cu cât vorbești mai mult despre taine profunde și spui expresii, doctrine și abstracții și cu cât îți afirmi mai mult statutul, te mândrești și te dai mare, cu atât te stimează mai mult – aceștia sunt neîncrezători. Când văd pe cineva cu principii și chibzuit în acțiunile sale, ale cărui acțiuni sunt în acord cu adevărul, care poate aborda lucrurile pozitive și negative cu limite clare și discernământ – cu cât cineva este mai mult așa, cu atât îl disprețuiesc mai mult și îl consideră nedemn de atenția lor – aceștia sunt neîncrezători.

Când intru în contact cu oamenii și interacționez cu ei, indiferent cine sunt sau cât de mult durează interacțiunea, simte oare vreunul dintre ei: „Mereu încearcă să mă controleze, Se ocupă de toate treburile casei mele, încearcă mereu să mă cucerească”? Nu te cuceresc! Ce rost ar avea să fac asta? Citește pe cont propriu cuvintele lui Dumnezeu, cugetă la ele și pătrunde încet în ele. Dacă ești cineva care urmărește adevărul, Duhul Sfânt va lucra asupra ta, iar Dumnezeu va avea binecuvântări și îndrumare pentru tine. Dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, dacă ești mereu sfidător față de tot ce spun și nu vrei să auzi și nu accepți, în cele din urmă, vei fi mereu dezvăluit și lucrurile vor merge mereu prost atunci când vei acționa – nu vei avea conducerea lui Dumnezeu. Cum se întâmplă asta? (Dumnezeu scrutează tot.) Nu doar că Dumnezeu scrutează tot. Treceți prin asta și experimentați pe cont propriu. Când spun ceva, indiferent dacă oamenii sunt de acord sau nu, ori dacă acceptă sau nu, oare Duhul Sfânt susține acest lucru sau nu Se deranjează? (Îl susține.) Duhul Sfânt îl susține cu siguranță și în mod categoric nu-l va submina. Ar fi bine să vă amintiți asta. Indiferent dacă oamenii pot accepta sau nu ceea ce spun, va veni o zi în care faptele vor fi clarificate și, dintr-o privire, toți vor spune: „Ce ai spus a fost tot timpul corect! Ai spus asta cu mult timp în urmă – de ce n-am avut habar?” Indiferent dacă ai crezut pe vremea când cuvintele Mi-au venit din imaginație, din minte sau din cunoaștere – într-o zi, după ce vei experimenta unele lucruri, vei gândi: „Ce ai spus a fost tot timpul adevărul!” Și cum vei fi ajuns la această înțelegere? Din experiență. Dacă ești capabil să obții această cunoaștere, va fi prin analiză mentală? Categoric nu; vei fi fost condus de Duhul Sfânt, va fi mâna lui Dumnezeu. Non-credincioșii își petrec toată viața având câteva cunoștințe despre unele dintre regulile pentru cer, pământ și toate lucrurile, dar pot ei să dobândească adevărul? (Nu.) Așadar, ce le lipsește? (Nu au lucrarea Duhului Sfânt.) Corect. Nu au lucrarea Duhului Sfânt, asta le lipsește. Prin urmare, indiferent cum Mă privești și Mă evaluezi ca persoană și indiferent cum tratezi cuvintele pe care le spun și lucrurile pe care le fac, acest lucru trebuie să aibă în cele din urmă un rezultat. Dumnezeu va acționa și va dezvălui dacă alegerea ta a fost corectă sau greșită, dacă atitudinea ta a fost bună sau rea și dacă a existat o problemă cu punctul tău de vedere. Dumnezeu susține lucrarea trupului Său. Atunci de ce nu sprijină Dumnezeu alți oameni? De ce nu-i sprijină pe antihriști? Pentru că Duhul și trupul sunt unul și același; au aceeași sursă. De fapt, aceasta nu e susținere – adică, odată ce ai experimentat până la capăt, indiferent dacă sunt cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sau cele care ți-au venit prin luminarea Duhului Sfânt, ele vor fi consecvente. Nu se vor contrazice niciodată unele pe celelalte; vor fi în acord. Aveți confirmarea acestui lucru? Unii oameni o au, în timp ce alții nu au ajuns încă în acest punct în experiența lor și nu au confirmarea acestui lucru. Înseamnă că nu au ajuns încă în credința lor în acel punct; aceasta este încă foarte mică. Cu alte cuvinte, când credința ta va ajunge la un anumit nivel, va veni deodată o zi în care vei simți că o frază obișnuită, rostită de acest trup obișnuit, o frază pe care nu ai considerat-o foarte impresionantă când ai auzit-o, a devenit viața ta. Cum va fi devenit viața ta? Te vei baza pe ea, fără să știi, în acțiunile tale. Va fi devenit un ghid pentru viața ta de zi cu zi. Și când nu vei avea o cale, acea frază va deveni realitatea ta și va deveni un scop care îți va arăta calea; când vei suferi, acea frază îți va permite să ieși din negativitate și să înțelegi care este problema ta. După o astfel de experiență, vei vedea că, oricât de obișnuită este acea frază, există greutate și viață în cuvintele ei – că este adevărul! Dacă nu te axezi pe urmărirea adevărului și nu iubești adevărul, poți să-L condamni pe Dumnezeu, pe întruparea Lui și adevărurile pe care le exprimă El. Dacă ești cineva care urmărește adevărul, va veni o zi în experiența ta în care vei spune: „Este destul de ușor să mă înțeleg cu Dumnezeu. Este destul de ușor să mă înțeleg cu Dumnezeu întrupat” – dar nimeni nu va spune: „M-am înțeles cu El ca și cum ar fi o persoană.” De ce? Pentru că experiența ta cu privire la cuvintele lui Hristos și lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în tine când nu-L vezi, în timpul vieții tale de zi cu zi, sunt una și aceeași. Ce va evoca în tine „una și aceeași”? Vei spune: „Dumnezeu a adoptat o înfățișare obișnuită, comună, imaginea unui trup, așa că oamenii I-au trecut cu vederea esența. Oamenii nu pot vedea latura lui Dumnezeu care este esența Sa tocmai fiindcă au firi corupte. Ei văd doar latura pe care omul este capabil să o vadă. Chiar le lipsește adevărul!” Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așa stau lucrurile. În privința unei lucrări, de exemplu, dacă există numeroase aspecte ale ei pe care nu le pot face, mulți oameni vor începe cu siguranță să aibă noțiuni. Dar când reușesc să fac o parte din fiecare aspect al lucrării, toți sunt puțin mai calmi și oarecum alinați în sufletul lor: „În regulă. Pare a fi Dumnezeu – e tot ce pot spune. Pare a fi Dumnezeu întrupat, pare a fi Hristos. Probabil că este Hristos.” Este singurul tip de definiție pe care îl au oamenii. În schimb, dacă ar fi să am doar părtășie despre adevăr și să exprim unele dintre cuvintele lui Dumnezeu și n-aș face mai mult de atât – dacă n-aș da sfaturi practice despre lucrare și n-aș fi capabil să dau sfaturi practice, aceasta ar micșora respectul oamenilor pentru acest trup și valoarea pe care i-o atribuie Lui. Oamenii cred că trupul trebuie să aibă anumite abilități și anumite talente. Este vorba, de fapt, de talent? Nu. Dumnezeu le poate acorda oamenilor tot felul de talente, înzestrări și abilități, așa că spuneți-Mi, are Dumnezeu Însuși acele lucruri? Din plin! Prin urmare, există unii care nu pot rezolva acest puzzle și spun: „Cum ne poți instrui să cântăm când Tu Însuți nu știi să cânți? Nu ești un profan care le dă instrucțiuni profesioniștilor? Nu este cumva împotriva principiilor?” Vă voi spune: Eu sunt excepția. De ce? Dacă nu puteți face ceva bine, trebuie să-Mi întind mâna să vă ajut; dacă puteți face ceva, n-am nimic împotrivă să nu Mă implic, nu vreau să intervin – acest lucru M-ar obosi. Dacă puteți face ceva bine, de ce trebuie să-Mi întind mâna să vă ajut? Nu Mă laud și nu debitez idei mărețe. Vreau doar să vă învăț, atât în domeniul abilităților profesionale, cât și în cel al adevărurilor-principii. După ce veți fi deprins cu toții aptitudinile și veți fi înțeles principiile, o mare greutate se va ridica de pe umerii Mei, deoarece acele lucruri sunt în afara lucrării care Îmi revine Mie să o fac. Unii spun: „Dacă nu este o lucrare ce Îți revine Ție, de ce o faci?” Trebuie făcută, iar oamenii nu sunt nici pe departe la înălțimea sarcinii. Dacă n-aș da sfaturi așa cum o fac, lucrările produse n-ar fi atunci nimic deosebit, iar mărturia pentru Dumnezeu ar avea rezultate mediocre. Dacă n-aș avea lucrări semnificative de arătat, aș fi puțin neglijent și nelalocul Meu, prin urmare fac puțină lucrare, cât Îmi permit energia și condiția trupească. De ce? Din mai multe considerente. Când întreaga omenire vede lucrurile pe care le-au făcut oamenii și le absoarbe, perspectivele, părerile și abilitățile de înțelegere pe care le au oamenii diferă doar în ceea ce privește durata credinței lor, experiența și calibrul lor, dar toate punctele lor de plecare sunt practic aceleași. Punctele lor de plecare sunt experiențele pe care le au în legătură cu adevărurile-realități pe baza înțelegerii adevărului de către ei. Acestea sunt lucrurile pe care le poate face omenirea. Nu puteam să fac lucruri sau să produc lucrări din perspectiva unei persoane obișnuite. Ce perspectivă trebuie să adopt atunci? Aceea a trupului? Nu puteam face nici asta. Ar fi nepotrivit, nu credeți? Desigur, aș adopta perspectiva lui Dumnezeu și lucrarea Lui din interiorul trupului, pentru a spune acele cuvinte, a face acele lucruri și a exprima acele păreri. Poate valoarea acestor lucruri să fie măsurată cu bani în rândul omenirii? (Nu.) Nu poate. Pentru că aceste lucruri, odată ce sunt transformate în lucrări finite, sunt lucruri care vor dăinui pe vecie pentru omenire. Desigur, acele lucrări obișnuite vor dăinui și ele pe vecie. Dar întrucât aceste lucrări vor dăinui pe vecie, precum și în viitor, și vor aduce o contribuție pentru întreaga omenire, fie ca ghid pentru credința în Dumnezeu, fie ca aprovizionare și ajutor, s-ar cuveni să fac câteva lucrări mai importante, nu? De aceea trebuie să spun cuvinte și să produc lucrări dintr-o perspectivă pe care omenirea nu o poate adopta. Pentru ce fac asta? Ca să sporesc faima bisericii. Este corect acest motiv? (Da.) Spune-Mi, este avantajos să mărturisești pentru Dumnezeu dacă faima bisericii este sporită? (Da.) O promovează acest lucru sau o ține pe loc? (O promovează.) Fără îndoială – cu siguranță o promovează. Când vreun non-credincios sau unele grupuri religioase văd aceste lucrări, sunt uimiți cât de bine realizate sunt aceste filme și doresc mereu să-l întâlnească pe regizorul din culise. Nu Mă voi întâlni cu acești oameni. Nu am timp să-i întâlnesc și nu știu care ar fi scopul în care s-ar întâlni cu Mine. Ce rost ar avea atunci să Mă întâlnesc cu ei? Dacă acei oameni care văd filmele pot accepta adevărul, atunci este suficient și, dacă sunt dispuși să investigheze adevărata cale, este și mai bine. Nu este necesar să Mă întâlnească. Pe scurt, fac câteva lucrări importante, astfel încât, atunci când omenirea vede aceste lucruri, să îi aducă un beneficiu mai mare într-o oarecare măsură. Este un lucru bun sau un lucru rău să-i las omenirii aceste lucruri? (Un lucru bun.) Este util; merită osteneala.

Acesta este modul Meu de a Mă înțelege cu voi. Relația pe care o am cu voi este aceasta pe care o vedeți și o simțiți. Așadar, ce fel de relație are Dumnezeu cu voi? Poate fi simțită? Este la fel. Nu vă gândiți: „Dumnezeu întrupat este o persoană; este ușor să ne înțelegem cu El. Dar Dumnezeu din ceruri nu este, cu măreția și mânia Lui – El este înfricoșător!” Dumnezeu este la fel ca Mine. El nu te-ar cuceri sau controla cu o remarcă, o metodă sau cu forța. N-ar face asta. S-ar înțelege cu voi în același mod în care simțiți că Mă înțeleg Eu cu voi: vă învăț orice pot și vă îngădui să înțelegeți orice pot. Cât despre lucrurile pe care nu le puteți înțelege, nu vă îndoctrinez cu ele în mod forțat. Unii ar putea spune: „Zici că nu ne îndoctrinezi cu forța – ei bine atunci, ce faci când ne predici adevărul tot timpul?” Asta e îndoctrinare? Se numește aprovizionare – nu înseamnă că vă forțez să faceți progrese, este udare. Udarea este adecvată; este un lucru pozitiv. Unii vor spune: „Nu este cucerirea oamenilor de către antihriști la fel precum cucerirea lor de către Dumnezeu?” (Nu este.) În ce mod nu este? Același cuvânt este folosit pentru cucerirea oamenilor de către antihriști și pentru cucerirea oamenilor de către Dumnezeu; care este diferența în esență între cele două utilizări ale cuvântului? Puteți explica acest lucru în mod clar? Dacă nu puteți face nici măcar asta, înțelegerea pe care o aveți în privința adevărului este pur și simplu prea slabă. (Cucerirea oamenilor de către Satana este un control forțat, iar cucerirea lor de către Dumnezeu este aprovizionare cu adevărul – le spune oamenilor adevărurile-principii, pe care le pot practica apoi și, astfel, pot dobândi viață.) Așadar, vă întreb: Satana controlează și cucerește oamenii, dar are adevărul? (Nu.) Ce este Satana? Pe ce temei cucerește oamenii? Cu alte cuvinte, ce îl califică pe Satana să cucerească oameni și să încerce să-i câștige? Satana nu are absolut nimic. Deci ce folosește pentru a cuceri oamenii? Ce le poate oferi oamenilor, după ce i-a cucerit? Nu poate decât să te corupă; nu poate decât să se joace cu tine și să te distrugă și, în cele din urmă, când a terminat să te distrugă, te va trimite jos, în iad. Ce este felul lui de cucerire și control? Este pur și simplu abuz. Scopul lui în a te controla și cuceri este să te împiedice să te supui lui Dumnezeu și adevărului și să te facă să te supui lui. Pentru Satana, este greșit să te supui lui Dumnezeu și este corect să te supui lui. Dacă te supui lui și ești controlat și cucerit de el, Îl vei fi părăsit și respins pe Dumnezeu întru totul. Atunci, cum funcționează cucerirea oamenilor de către Dumnezeu? Dumnezeu este El Însuși adevărul; este realitatea tuturor lucrurilor pozitive, sursa tuturor lucrurilor pozitive, sursa adevărului. Atunci, ce sunt oamenii? Oamenii sunt de un soi corupt de Satana. Ei nu au adevărul. Așadar, Dumnezeu trebuie să-i judece, să-i mustre și să încerce să-i rafineze, exprimând adevărul și dând în vileag firile corupte ale omului, pentru ca oamenii să înțeleagă cuvintele pe care le rostește, să-L recunoască pe El drept Creatorul și pe ei înșiși drept ființe create de El, să vină înaintea Lui, să se prosterneze în fața Lui și să-I accepte suveranitatea și rânduielile. Nu sunt toate acestea în concordanță cu adevărul? (Ba da.) Deci ce este această cucerire? Este câștigarea lor, este mântuire; e un lucru pozitiv. Nu-ți face rău. Nu există o diferență între aceasta și cucerirea de către Satana? Este adecvat ca Dumnezeu să cucerească oamenii. El este adevărul, sursa tuturor lucrurilor pozitive. A spune că El „cucerește omenirea” este un mod de exprimare cu totul potrivit! Omenirea nu are adevărul, a fost profund coruptă de Satana și transformată în tagma lui. De aceea oamenii nu se supun lui Dumnezeu, Îl tăgăduiesc și Îl resping. Ce e de făcut în privința aceasta? Dumnezeu trebuie să exprime adevărul și să folosească metodele de mustrare și judecată pentru a-i face pe oameni să înțeleagă cine este Dumnezeu, cine este Creatorul, cine sunt ființele create și cine este Satana, să-i facă să-L recunoască pe Domnul și să se întoarcă la El, să-L recunoască pe Creator și să se recunoască drept ființele Lui create în prezența Lui. Asta înseamnă cucerirea. Oare cei cuceriți de Dumnezeu înțeleg adevărul sau nu? (Îl înțeleg.) Iar cei cuceriți de Satana – ce câștigă ei? Nu înțeleg niciun adevăr și se feresc de Dumnezeu, Îl trădează și resping, au noțiuni despre El și chiar îl urmează pe Satana și pe antihriști. Ba chiar pot să-L judece pe Dumnezeu, să se răzvrătească împotriva Lui și să-L blesteme, refuzând să-I recunoască suveranitatea, cu atât mai puțin să se supună ei. Sunt acestea niște ființe create acceptabile? (Nu.) Sunt exact opusul oamenilor cuceriți de Dumnezeu; efectul este invers cuceririi oamenilor de către Dumnezeu.

Dacă cineva precum un antihrist are statut și merge într-un loc unde oamenii nu știu că este conducător, va fi fericit în privința asta? Nu. Oriunde va merge, va folosi orice mijloace are la îndemână pentru a le spune tuturor: „Eu sunt conducătorul; fă-mi ceva de mâncare! Trebuie să mănânc ceva bun!” Care ați spune că este părerea Mea despre statut? (Nu ești interesat de el.) Cum se manifestă acea lipsă de interes? Când merg undeva, le spun celor de acolo, cât de mult pot, să nu dea de veste sau să le spună oamenilor despre identitatea Mea. De ce fac asta? Pentru că este un adevărat chin când află oamenii despre aceasta. Dacă nu știu, s-ar putea să-Mi spună puțin din ceea ce este în inima lor; este un chin odată ce află – tac mâlc în preajma Mea. Spune-Mi, n-aș fi singur dacă nimeni nu Mi-ar spune ce e în inima lui? Încerc din răsputeri să nu afle oamenii, astfel încât să Mă trateze ca și cum aș fi o persoană de rând și să spună ce vor să-Mi spună. E atât de plăcut ca oamenii să se simtă liberi și eliberați, să nu fie mereu constrânși de Mine și să nu fie în permanență atât de respectuoși în prezența Mea. Nu este nevoie să se comporte așa; nu-Mi place. Cei care nu înțeleg adevărul își spun: „Cu siguranță Îți place, prin urmare așa Te voi trata.” Când văd asemenea oameni, Mă ascund. Când văd pe cineva care se ploconește și face mereu reverențe, Mă ascund cât de repede pot. Nu vreau nicidecum să intru în contact cu asemenea oameni – este prea multă bătaie de cap, sunt prea multe necazuri! Antihriștii sunt însă diferiți. Ei speră să câștige respectul oamenilor, să primească tratament special oriunde merg. Și ce speră ei și mai mult? Speră ca, atât timp cât sunt în preajmă, oamenii de sub conducerea lor să se supună complet ordinelor lor și să asculte de ei fără compromis, până la absolut; apoi își spun: „Uite, ce părere ai despre soldații pe care îi conduc, despre echipa pe care o conduc? Toți fac ce spun eu, cu obediență.” Au un sentiment special de împlinire. Îi antrenează pe oameni să fie ca niște marionete, ca niște sclavi, fără gânduri independente, fără opinii sau puncte de vedere proprii; îi fac pe fiecare dintre ei amorțiți și fără minte. Antihriștii sunt atunci bucuroși și mulțumiți în adâncul inimii lor, simțind că lucrarea lor a dat rezultate, că dorințele și ambițiile lor s-au împlinit. Dacă lucrurile nu stau așa, sunt întristați în inima lor: „De ce oamenii nu fac pur și simplu ce le spun? Ce metodă trebuie să folosesc pentru a-i determina să asculte de mine? Bine, dacă nu știi că sunt grozav, pur și simplu va trebui să-ți arăt! Am o diplomă de licență; îmi iau diploma cu mine în fiecare zi, ca să o vezi. Am promovat testul de engleză de nivel opt și am fost președintele ligii studenților. Ținând cont că nu mă înțelegeți prea bine, o să vă arăt eu câte ceva!” Ori de câte ori discută despre lucrare, spun: „Indiferent ce gânduri aveți, spuneți-le; exprimați-vă liber părerile – nu vă lăsați constrânși de mine!” Și, astfel, oamenii de acolo încep să-și exprime părerile. După aceea, această „persoană superioară” cu diplomă universitară spune: „Părerile voastre nu sunt bune de nimic. Toate sunt obișnuite, toate sunt părerile unor oameni de rând. Chiar trebuie să intervin – priviți: nu puteți face lucrarea! De fapt, nu vreau să preiau această lucrare, dar dacă n-aș fi aici, chiar n-ați fi capabili să vă asumați această povară, așa că trebuie să dau o mână de ajutor. M-am gândit bine la această chestiune. Iată cum ne vom ocupa de ea. Niciunul din trucurile pe care le-ați menționat nu va funcționa; vă voi spune unul mai bun. Asta ne-au cerut rânduielile de lucru în trecut – de acum înainte, nu vom respecta acele reglementări. Nu vom mai proceda așa.” Unii spun: „Dacă nu procedăm conform rânduielilor de lucru, va rezulta o pierdere foarte mare pentru casa lui Dumnezeu.” Ei răspund: „Nu te gândi atât de mult la asta – oare casei lui dumnezeu îi va păsa de această mică sumă de bani? Să ne axăm pe rezultate – ele contează. De acum înainte, doar fă ce-ți spun! Dacă ceva nu merge bine, este vina mea!” Nimeni nu-i poate face să se răzgândească. Nu debitează ei doar idei pompoase? Care este scopul lor când procedează așa? Este de a se da mari și de a le reaminti în permanență tuturor persoanelor de existența lor, precum și de geniul lor. În ce mod sunt geniali? În caracterul lor inscrutabil pentru oamenii obișnuiți. Chiar dacă au aceeași părere ca alți oameni, antihriștii resping totuși acea părere când este exprimată de alții, după care o iau de la capăt și preiau inițiativa, reafirmând-o. Grupul îi aude și spune: „Nu este aceeași idee?” Ei zic: „Aceeași sau nu, eu sunt cel care a spus-o, nu voi. Eu sunt cel care a preluat inițiativa cu această idee.” Indiferent cât de mult se contrazic în afirmații, scopul lor este să-i convingă pe toți, să le spună oamenilor: „Nu sunt degeaba conducător; nu sunt degeaba conducătorul grupului și cel aflat la putere. Nu e numai gura de mine – n-aș fi în această poziție fără talentele, înzestrările și abilitățile mele.” Dacă se întâmplă ceva cât timp nu sunt ei de față, nimeni altcineva nu poate să ia deciziile, iar dacă sunt de față, ei sunt cei care trebuie să ia deciziile. Toți trebuie să fie atenți la expresia lor. Toți pot răsufla ușurați doar când iau ei deciziile; dacă nu le iau ei, toți sunt neliniștiți. Dacă nu li se permite să ia deciziile, sarcina respectivă nu va putea fi rezolvată. Nu au ei un scop când fac asta? Uneori își spun în sinea lor: „Este corect ce fac? Mai bine nu fac asta – mă fac de râs. Nu procedează antihriștii așa? Nu e bine; mândria mea este cea care contează. «Antihrist»? Cel de mai sus nu m-a condamnat, așa că nu sunt un antihrist!” Și continuă să se comporte ca înainte. Uneori, știu destul de bine că faptele lor încalcă rânduielile de lucru și adevărurile-principii, că țin cont în mod evident de mândria și statutul lor, că au intenții proprii – totuși continuă ca mai înainte, fără să se gândească la consecințe, cu atât mai puțin să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu este aceasta o problemă legată de fire? Ce îi determină să facă acest tip de fire? Să fie extrem de egoiști și să se dezlănțuie făcând lucruri rele. Oare chiar nu știu în inima lor cum este corect să acționeze? Oare chiar nu înțeleg că faptele lor încalcă principiile? Oare chiar nu știu că faptele lor induc în eroare și îi controlează pe alții, că fac rău? Știu și înțeleg aceste lucruri. Faptul că pot acționa în continuare în același mod înseamnă atunci că nu iubesc adevărul și sunt scârbiți de el. Ei resping orice punct de vedere, orice modalitate, metodă sau afirmație, atât timp cât nu iese din gura lor. Nu este aceasta ambiție? (Ba da.) Există ambiție și intenții rele în acest lucru. Ce intenții rele? Ce se ascunde în spatele lor? (Vor să-i pună pe oameni să facă ce spun ei.) Vor să-i pună pe oameni să facă ce spun ei – cu siguranță nu pot rata un asemenea avantaj sau o asemenea șansă de a ieși în evidență și nu pot permite ca acestea să revină altcuiva. De fiecare dată, ei trebuie să ia deciziile; de fiecare dată, ei trebuie să se afle la conducere; de fiecare dată, roadele lucrării trebuie să fie doar ale lor, iar meritul trebuie să fie doar al lor. În cele din urmă, îi fac pe toți să aibă o tendință. Ce tendință? Tendința de a crede că lucrarea poate funcționa doar când fac ei parte din grup – fără ei, este ca și cum nimeni altcineva n-ar putea suporta povara. Nu și-au îndeplinit ei scopul atunci? Acei oameni au căzut sub controlul lor. Care este condiția faptului de a fi controlat? De a fi complet cucerit și învins – antihriștii te chinuie să te predai lor, așa încât să nu poți distinge binele de rău, să nu încerci deloc să-i deslușești sau să asociezi vreun aspect al adevărului cu ei, să crezi cu fermitate că tot ce fac este corect și să nu mai îndrăznești să analizezi dacă au dreptate sau greșesc. Acestea sunt consecințele provocate după ce oamenii sunt induși în eroare și controlați de antihriști și, imediat după aceea, acei oameni îi urmează pe antihriști. Nu este așa? (Ba da.) Nu este aceasta în mod clar o manifestare a faptului că antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu? (Ba da.) Care sunt motivele și intențiile rele din spatele tuturor acțiunilor lor și care este sursa acțiunilor, metodelor, mijloacelor și chiar declarațiilor lor? Este faptul că vor să te învingă, să te subjuge, să te facă să te predai lor și să-ți arate cine este șeful, cine este calificat să preia conducerea, cine are ultimul cuvânt și că nu adevărul este cel care are ultimul cuvânt – că nimeni, în afară de ei, nu poate să fie stăpânul acestor oameni, să fie la conducere sau să ia deciziile. Ți-ar plăcea să menționezi adevărul, dar nu ai cum. Ți-ar plăcea să exprimi opinii diferite, dar nici măcar să nu te gândești la asta! Ce fire a antihriștilor este aceasta? Este răutate; vor să-i cucerească și să-i controleze pe oameni. Indiferent dacă te uiți la dorințele și ambițiile antihriștilor sau la acțiunile lor reale, toate acestea demonstrează firea lor de răutate și de aversiune față de adevăr. Aceste metode, dezvăluiri și manifestări pe care le au antihriștii de a-i cuceri și controla pe oameni, precum și esența lor, coincid perfect cu subiectul principal despre care avem părtășie. Antihriștii îi pun pe oameni să li se supună numai lor – implicația este că oamenii trebuie să facă așa cum spun ei, că a proceda astfel înseamnă că se supun lui Dumnezeu. Dacă cineva ar exprima o opinie diferită și ar spune că faptele lor sunt contrare adevărului, vor replica: „Contrare adevărului? Spune-ne, care este adevărul? Dacă poți să-l explici clar, mă dau bătut, dar dacă nu poți, te voi pune într-o poziție jenantă!” Când spun asta, unii oameni se tem cu adevărat, spunând: „Chiar nu pot să-l explic clar, așa că voi face pur și simplu ce spui.” Astfel, antihriștii și-au atins scopul. Există oameni care fac asta? (Da.) Ați făcut astfel de lucruri? (Nu.) Antihriștii au această pricepere. O persoană obișnuită renunță când vede că nu-i poate convinge pe alții; nu deține această tehnică. Într-o privință, nu este capabilă să vorbească și să se exprime în acel mod – nu poate să vorbească și să dezbată bine. În altă privință, nu este suficient de nemiloasă în sufletul ei. Cei care pot face aceste lucruri trebuie să aibă o fire ticăloasă înlăuntrul lor. Trebuie să fie răi și suficient de nemiloși și să nu le pese de sentimentele celorlalți. Dacă cineva nu este de acord cu ei, îl vor chinui până la moarte într-o manieră incredibil de feroce și, indiferent cu câtă cruzime fac asta, conștiința lor nu va simți niciun reproș și nu va conștientiza acest lucru. Cineva ar spune: „Sunt deja destul de jalnici; de ce îi pun să facă așa cum spun eu? Îi voi lăsa să scape – cred în Dumnezeu, nu în mine. Pot pur și simplu să țină seama de oricine vorbește într-un mod conform cu adevărul – nu contează de cine anume. Pur și simplu renunț de data asta.” Gândesc antihriștii așa? Nu; antihriștii nu au în niciun caz o astfel de raționalitate. Sunt destul de lipsiți de echivoc în ceea ce privește ambițiile și dorințele lor. Se agață de ele și nu renunță, exact ca un lup care a prins o oaie. Dacă încerci să negociezi cu un lup și să-l oprești să mănânce o oaie, va funcționa? Nu va funcționa. De ce nu? Pentru că aceasta este firea lui. Ce crede lupul? „Mi-e foame. Îmi place să mănânc oi. Este ceva corect. Fie că vreau să mănânc oaia sau nu, este în regulă.” Aceasta este filosofia lui, standardul și sursa acțiunilor lui. La fel, când antihriștii îi cuceresc și îi controlează pe oameni, oare își spun: „Nu sunt Dumnezeu. Cât de nerușinat este din partea mea să controlez oamenii! Dacă ajung să mă deslușească, cum pot să-mi mai arăt fața undeva?” Oare au un asemenea simț al rușinii? (Nu.) Nu au niciun simț al rușinii. Așadar, ce lipsește din umanitatea lor? Rușinea, raționalitatea și conștiința. Aceste lucruri nu există în umanitatea lor. Fără acele lucruri, mai sunt ei umani? Nu sunt. Nu toți cei care au piele de oameni sunt neapărat oameni – unii sunt demoni, alții sunt cadavre care umblă, iar alții sunt animale. Ce fel de creaturi sunt antihriștii atunci? Sunt diavoli; unii dintre ei sunt demoni răi, iar alții sunt spirite rele. În concluzie, nu sunt umani. Tocmai fiindcă nu au rațiunea, conștiința și rușinea umanității normale, antihriștii sunt capabili să se lupte cu Dumnezeu pentru oameni și pentru inimile acestora. Aceasta arată că natura-esență a lor este ticăloasă. Nu au nicio justificare să se lupte cu alții pentru statut, cu atât mai puțin să se lupte cu Dumnezeu pentru statut și pentru oameni! Aceasta arată cu atât mai mult că sunt antihriști autentici, că sunt diavoli și satane.

Am avut acum părtășie despre manifestările antihriștilor până la al optulea punct. Puteți să faceți acum legături între voi și antihriști, precum și între oamenii care merg pe calea antihriștilor și cei care au firea lor, ca să vedeți ce fel de persoane sunteți? (Da.) Puteți să faceți unele dintre aceste legături. Care dintre problemele oamenilor pot fi rezolvate de acest lucru? (Ne poate împiedica să mergem pe calea greșită.) Vă poate împiedica să mergeți pe calea greșită. Ce altceva? (Ne permite să deslușim oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul nostru.) Vă permite să-i deslușiți pe unii dintre oamenii din jurul vostru. A avea discernământ în privința altora face parte din acest lucru; în primul rând, totuși, trebuie să aveți discernământ în privința voastră, a firii de antihrist din voi și a căii pe care mergeți. Aceasta vă va ajuta să nu vă rătăciți când vă faceți datoria și să nu mergeți pe calea antihriștilor. Odată ce a pornit pe calea antihriștilor, este ușor pentru cineva să se întoarcă? Nu; odată ce a pornit, nu-i este ușor să se întoarcă. Cunoașteți motivul? (Duhul Sfânt nu lucrează în el.) Acesta este motivul principal. Este periculos să pornești pe calea greșită, deoarece ai ales să te confrunți cu Dumnezeu, să rivalizezi cu El pentru aleșii Lui și să lupți împotriva Lui până la capăt; nu cauți adevărul și nu cauți să accepți mântuirea lui Dumnezeu. Dacă pornești pe o astfel de cale, vei avea necazuri. Vei fi în opoziție față de Dumnezeu – vei fi în opoziție față de El prin voința ta subiectivă; adică toate gândurile, punctele de vedere, opiniile și alegerile tale vor fi ostile lui Dumnezeu. Înainte de a porni pe această cale, dacă ai unele manifestări obiective, firi și esențe care sunt contrare și ostile lui Dumnezeu, dar ești în permanență precaut în sufletul tău să nu mergi pe calea ostilității față de Dumnezeu sau pe calea antihriștilor, atunci ai o șansă de a fi mântuit. Dacă pornești pe calea antihriștilor, a ostilității față de Dumnezeu, atunci ești în pericol. Cât de mare este pericolul? Destul de mare încât să nu-ți fie ușor să te întorci. Unii oameni tocmai au spus că Duhul Sfânt nu va mai lucra în tine – este atât de evident! Cum ar putea lucra Duhul Sfânt într-o asemenea persoană? Odată ce ai pornit pe acel tip de cale, odată ce ai făcut acea alegere, ești în pericol. Dacă înțelegi acest lucru în inima ta, dar tot faci asta, mergi pe acea cale, faci acea alegere și procedezi mereu potrivit propriilor principii și metodelor tale vechi, anterioare, atunci când acționezi, fără să te întorci sau să te căiești, fără să-ți schimbi direcția, acest lucru reprezintă alegerea ta – te-ai hotărât să mergi pe această cale de ostilitate față de Dumnezeu. Nu e ca și cum n-ai înțelege ce faci – comiți cu bună știință un păcat. Este exact ca Pavel, care a spus: „Cine ești tu, doamne? De ce vrei să mă dobori?” El știa destul de bine că Domnul Isus era Domnul, că era Hristos, dar tot I s-a împotrivit până la capăt. Asta înseamnă să comiți cu bună știință un păcat. Pavel nu a mărturisit pentru Domnul și nici nu L-a preamărit. Și-a spus: „Nu ești doar o persoană obișnuită? Nu mă dobori doar pentru că ai această putere? Poate că ai această putere, dar eu tot cred în dumnezeul din ceruri. Tu, întruparea, nu ești dumnezeu; nu ai nicio legătură cu dumnezeu. Ești fiul lui dumnezeu și ești egalul nostru.” Nu era acesta punctul lui de vedere? Care era baza acestui punct de vedere al lui Pavel? După ce a aflat că Domnul Isus era Hristos întrupat, a susținut în continuare acest punct de vedere, la fel ca înainte. Aceasta a fost o problemă gravă și, odată cu ea, finalul lui a fost decis. Având în vedere că și-a păstrat punctul de vedere tot timpul, s-ar fi putut schimba calea pe care a mers? Calea pe care merge o persoană se bazează pe punctele sale de vedere: așa cum sunt punctele tale de vedere, așa este și calea pe care mergi. Și invers, așa cum este calea pe care mergi, așa sunt punctele de vedere care vor lua naștere în tine, punctele de vedere pe care le vei avea, care te vor influența și îndruma. Imediat ce pornești pe calea ostilității față de Dumnezeu, aceste puncte de vedere vor căpăta formă și vor prinde rădăcini în sinea ta, iar atunci un lucru este cert: cu siguranță te vei opune lui Dumnezeu până la capăt; cu siguranță te vei agăța mereu de punctele tale de vedere greșite, de cunoștințele și de atitudinea ta, vociferând împotriva lui Dumnezeu până la sfârșit. Nu-ți vei schimba deloc direcția – nici dacă ți-ar spune cineva, dacă Duhul Sfânt te-ar lumina, dacă frații și surorile te-ar îndemna sau dacă Dumnezeu te-ar ilumina. Nu va fi loc pentru așa ceva. Aceasta e alegerea ta. Vei primi prima, a doua și a treia șansă – dacă, după trei șanse de a te căi, nu te-ai căit, nu vei mai avea alte șanse în viitor. Indiferent cum vei lucra și vei plăti un preț atunci, acesta lucru nu-L va mișca pe Dumnezeu – El Se va fi decis deja în privința ta. Ce va fi hotărât Dumnezeu pentru tine? Că vei fi pus să prestezi un serviciu, că vei fi folosit; și, după ce vei fi folosit, te va pune undeva unde vei fi mustrat și pedepsit, așa cum a hotărât El. Cum se întâmplă ca Dumnezeu să Se hotărască în acest fel? Este din cauza gândului tău de o clipă? Se bazează pe ideile tale trecătoare? Pe faptul că ai pășit pentru o clipă pe calea greșită? Nu; Dumnezeu Se bazează pe punctele de vedere pe care le ai în adâncul inimii tale, pe atitudinea ta pe termen lung față de adevăr și pe calea pe care decizi să mergi. Te-ai hotărât să te porți în acest fel și, indiferent ce-ar spune oricine, este în zadar; te-ai hotărât să folosești această teorie ca bază pentru calea pe care mergi în viitor. Și, din moment ce te-ai hotărât, nu trebuie să-ți determine Dumnezeu finalul? Finalul tău a fost determinat cu mult timp în urmă; nu e nevoie ca Dumnezeu să aștepte până la sfârșit pentru asta. În cazul unor oameni, Dumnezeu Se uită mereu la manifestările lor – când aceștia ajung în sfârșit la capătul drumului, finalul lor este în cele din urmă determinat pe baza diferitelor lor manifestări. Unii au făcut mai multe fapte bune decât fapte rele; au avut mai multe atitudini bune și pozitive față de Dumnezeu decât atitudini negative și care fac rău și finalul lor ultim este determinat pe baza sumei diferitelor comportamente și manifestări ale lor. Există însă alții ale căror finaluri sunt determinate de Dumnezeu după ce aruncă o privire la calea pe care merg. În acest caz, le dă Dumnezeu șanse oamenilor înainte de a le determina finalul? Da. Câte? Cel mai probabil nu există un număr concret. Depinde de natura-esență a unei persoane și de ceea ce urmărește ea. Unii oameni pot primi trei șanse. Unii nu pot fi răscumpărați, sunt incredibil de nesăbuiți și intransigenți și nu acceptă niciun adevăr – finalurile lor sunt determinate înainte de a avea trei șanse. Cu toate acestea, în cazul unor oameni, Dumnezeu le rânduiește unele medii în funcție de stările lor și, în funcție de vârsta lor și de lucrurile prin care au trecut, le poate oferi cinci șanse. Aceasta se bazează pe natura, esența și atitudinea lor în timp ce acceptă adevărul. Dumnezeu determină finalul și destinația unei persoane pe baza acestor lucruri.

Oamenilor li se întâmplă tot soiul de lucruri și deseori nu știu cum să le înfrunte; ar fi în regulă dacă nu s-ar strădui să înțeleagă adevărul? Atunci când nu înțeleg adevărul le este ușor să meargă pe calea greșită. De ce spun asta? Oamenii trăiesc după firile corupte ale Satanei, iar lucrurile care ies dinlăuntrul lor sunt lucruri pe care le dezvăluie în mod firesc și niciunul dintre ele nu este în acord cu adevărul sau nu este lipsit de loialitate față de Dumnezeu. Așadar, de ce ar trebui să asculte mereu predici? Ascultând mereu predici, cugetând la ele și punând suflet; rugându-se și căutând mereu; venind înaintea lui Dumnezeu cu o inimă cu frică de Dumnezeu, cu o inimă de evlavie, cu o inimă care tânjește după adevăr; stabilind momente în fiecare zi pentru devoționale, pentru rugăciune și pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu; având părtășie cu alții și cooperând în armonie cu alții pentru a face lucrarea; acționând în fiecare zi conform acestor principii și respectându-le în fiecare zi – Dumnezeu Se uită dacă aceste elemente detaliate din practica oamenilor obțin rezultate. Unii ar putea întreba: „Nu sunt acelea doar procese?” Ce este un proces? Acestea nu sunt lucruri exterioare – nu poți respecta aceste lucruri decât dacă ai intenția necesară. Fără acea intenție, câte zile le-ai putea respecta? N-ai fi capabil să le respecți. Unii conducători nu mănâncă și nu beau niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu apelează niciodată la devoționale. Ce înseamnă acest lucru? Că nu sunt credincioși adevărați. Dacă nu sunt, cum au ajuns atunci să fie conducători? În unele locuri, nu există nimeni potrivit, așa că biserica trebuie să se descurce folosindu-i pe acești oameni. Ei cred în mod greșit: „Am fost ales conducător. Pot să fac această lucrare la fel de bine și fără să mănânc sau să beau cuvintele lui Dumnezeu – atât timp cât au picioare și gură, oamenii pot să facă această lucrare.” Este o nesăbuință. Dumnezeu nu Se uită dacă poți face lucrarea – Se uită la ceea ce ai făcut. Și altcineva poate face lucrarea pe care o poți face tu. Oricine are puțină inteligență normală o poate face. Dacă ai fost ales conducător și poți face acea lucrare, să nu crezi cumva că succesul tău este garantat, că ai fost atunci desăvârșit, că ai atunci șansa de a supraviețui. Nu așa funcționează. Dumnezeu nu Se uită niciodată la cât de multe faci; Se uită la ceea ce ai făcut, la calea pe care mergi. Nu te amăgi singur. Poate crezi: „Sunt atât de mulți oameni care nu au fost aleși, dar eu am fost ales. Se pare că sunt remarcabil, că am un calibru mai mare și mai bun decât alții.” Ce este bun la tine? Chiar dacă ești bun, cu siguranță nu ești îndreptățit să nu practici adevărul și să acționezi încălcând adevărul. Chiar dacă ești bun, cu siguranță nu ești îndreptățit să nu apelezi la devoționale sau rugăciuni și să nu cauți adevărul atunci când acționezi. Nu ești îndreptățit să faci acele lucruri. Niciun statut sau titlu nu este capitalul tău. Sunt lucruri trecătoare, lucruri exterioare. Dumnezeu Se uită la loialitatea ta; Se uită cum practici și cauți adevărul și ce atitudine ai față de acesta; Se uită la supunerea ta; Se uită la atitudinea ta față de datoria și de misiunea ta. Poate că unii oameni depun mult efort în îndeplinirea datoriei lor, dar nu o îndeplinesc în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă le spui că ar trebui să acționeze conform adevărurilor-principii, se împotrivesc, se enervează și nu acceptă. Sunt dezvăluiți imediat. Ce anume a fost dezvăluit? Faptul că nu acceptă adevărul. Ce fel de oameni sunt aceia care nu acceptă adevărul? Neîncrezători. Cu ce se ocupă orbește neîncrezătorii? De ce sunt atât de plini de energie în agitația lor? Ei au un scop – văd că: „Am o șansă să devin o oficialitate aici și, în acest caz, pot profita de pe urma bisericii și pot fi venerat de toată lumea. Locul acesta e grozav! E mult prea ușor să pun mâna pe mana asta cerească, la fel și pe acest prestigiu și profit; acest statut este atât de ușor de atins – este atât de ușor să fii o oficialitate aici!” Nu s-au gândit niciodată că vor fi „oficialități” în această viață. Dar odată ce-și pierd „oficiul”, își arată adevărata față. Nu mai depun eforturi pentru casa lui Dumnezeu. Vor mai fi capabili să sufere și să plătească un preț? Nu. Nu sunt atunci dezvăluiți? Unii oameni dau totul când au statut, depun eforturi și transpiră, fără să se plângă, indiferent cât de mult suferă – dar, de îndată ce nu mai au statut, devin negativi, până în punctul în care negativitatea îi copleșește. Nu sunt atunci dezvăluiți? Statutul i-a dezvăluit. Este nevoie să-i supunem la încercări? Nu. Bine, vom încheia aici părtășia de astăzi.

1 octombrie 2019