Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni
Anexă: Povestea lui Dabao și Xiaobao
Înainte de a începe în mod formal părtășia noastră de astăzi, dați-Mi voie să încep cu o poveste. Vă place tuturor să ascultați povești? (Da.) Acum, există vreun principiu în a asculta povești? În poveștile care sunt spuse, ar trebui să fii capabil să pricepi un aspect al adevărului, să înțelegi un aspect al intențiilor lui Dumnezeu, să recunoști un aspect al naturii-esență umane sau să descoperi în cadrul poveștii adevărul-realitate pe care oamenii ar trebui să-l practice și în care ar trebui să pătrundă. Acesta este sensul povestirii; nu este o trăncăneală inutilă și cu siguranță nu este bârfă. Unii oameni, atunci când ascultă povești, pricep doar evenimentele – ce fel de oameni sunt aceștia? (Oameni cu un calibru slab.) Calibrul slab înseamnă că sunt nepăsători; în principal, le lipsește înțelegerea spirituală. Indiferent de povestea pe care o ascultă, ei pot doar să-și amintească evenimentele sau să rețină câteva reglementări din poveste. Dar, când vine vorba despre diferitele adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă din cadrul poveștii, ei nu le pricep, nu le înțeleg sau nu le cuprind cu mintea. Nu este acest comportament un indiciu al celei mai reduse înțelegeri spirituale? (Ba da.) Dintre voi, a manifestat cineva acest tip de comportament după ce a ascultat o poveste? După ce au ascultat-o, nu au înțeles mare lucru, au simțit că povestea nu are sens și că nu contează dacă a fost spusă sau nu. Au astfel de persoane abilitate de înțelegere? Atunci când ascultați o poveste, puteți obține unele beneficii din evenimentele incluse în aceasta? Indiferent dacă puteți înțelege adevărul din ea, ar trebui să înțelegeți principiul pe care tocmai l-am menționat cu privire la ascultarea poveștilor. Acum, să începem povestea!
Era un băiețel pe nume Xiaobao. Recent, un anumit bărbat a venit la el acasă, iar acest bărbat ieșea frecvent să răspândească Evanghelia împreună cu părinții lui Xiaobao. Într-o zi, părinții lui Xiaobao au plecat să rezolve niște treburi, lăsându-i acasă doar pe bărbat și pe Xiaobao. Ceea ce s-a întâmplat în continuare este o poveste interesantă. Deoarece Xiaobao nu era foarte familiarizat cu el, bărbatul a decis să se apropie și să se împrietenească cu Xiaobao în timp ce acesta se juca. I-a spus lui Xiaobao că îl cunoaște și că îi știe chiar și numele. Xiaobao s-a simțit fericit și a crezut că acel om nu putea fi o persoană rea. Apoi, bărbatul l-a întrebat pe Xiaobao: „Xiaobao, m-au pomenit vreodată părinții tăi în timp ce discutau?” Xiaobao s-a gândit un pic și a răspuns: „Nu știu.” Bărbatul i-a spus: „Ești un copil cinstit. Copiii cuminți spun ceea ce știu.” L-a întrebat din nou pe Xiaobao: „Au pomenit vreodată de mine părinții tăi?” Xiaobao a spus din nou că nu știe. Bărbatul a continuat: „Xiaobao, fii cuminte, dacă îmi spui adevărul, îți voi da niște bomboane.” Xiaobao s-a gândit o clipă, dar tot a spus că nu știe. Bărbatul a chibzuit: „Cum pot să-l fac să-mi spună adevărul?” S-a mai gândit o clipă, apoi i-a spus lui Xiaobao: „Xiaobao, părinții tăi cred în Dumnezeu, și eu la fel. Eu sunt cel mai bun prieten al părinților tăi. Toți trei credem în Dumnezeu, la fel și tu. Știi ce fel de copii Îi plac lui Dumnezeu?” Xiaobao s-a gândit la asta și a răspuns: „Nu știu.” Bărbatul i-a spus: „Lui Dumnezeu Îi plac copiii cinstiți, cei care nu spun minciuni. Când știu ceva, spun că știu, iar când nu știu, spun că nu știu. Asta este ceea ce poți numi un copil cinstit, iar lui Dumnezeu Îi plac astfel de copii.” Xiaobao s-a gândit la asta și a răspuns: „Bine.” Apoi, nu a mai zis că nu știe. Bărbatul a continuat: „Dacă îmi spui adevărul, atunci vei fi un copil cinstit, un copil pe care Dumnezeu îl iubește.” Xiaobao s-a gândit la asta și a răspuns: „Atunci, bine.” Bărbatul a întrebat: „Ce înseamnă «Atunci, bine»?” Xiaobao a răspuns: „Înseamnă că părinții mei au spus ceva despre tine înainte.” Apoi, bărbatul a continuat să întrebe ce s-a spus și i-a zis în mod repetat lui Xiaobao să fie un copil cinstit și să nu mintă. Xiaobao a spus: „Mama și tata au zis că nu ești o persoană bună, că nu ești foarte deschis și că ar trebui să fie atenți când vorbesc cu tine.” Bărbatul a întrebat din nou: „Ce altceva au mai spus mama și tatăl tău?” Xiaobao a răspuns: „Nu-mi amintesc.” „Fii băiat cuminte!”, i-a spus bărbatul. Atunci Xiaobao a răspuns: „Mama și tata au spus că nu ar trebui să-ți zică totul.” Apoi, bărbatul a continuat să îl întrebe, iar Xiaobao i-a spus multe. Bărbatul s-a simțit din ce în ce mai neliniștit și i-a spus lui Xiaobao: „Xiaobao, ești un copil foarte cuminte, un copil pe care Dumnezeu îl iubește pentru că ești o persoană cinstită și îmi spui tot ce știi.” Xiaobao deja nu mai era la fel de reținut ca la început cu acest bărbat și nu mai răspundea cu „nu știu” la tot ce îl întreba acesta. Voia să îi spună totul bărbatului, să îi spună orice nu știa bărbatul – nu trebuia decât să îl întrebe pe Xiaobao. Bărbatul i-a mai dezvăluit lui Xiaobao: „Porecla mea este Dabao, așa că, vezi tu, pe tine te cheamă Xiaobao și pe mine Dabao. Nu ar trebui să devenim cei mai buni prieteni?” Xiaobao i-a răspuns: „Ba da.” Continuând să schimbe replici, au discutat despre multe lucruri și, cu cât vorbeau mai mult, cu atât se simțeau mai fericiți. Xiaobao a primit și niște bomboane să mănânce și a încetat să se mai ferească de bărbat. Apoi, bărbatul i-a cerut următorul lucru lui Xiaobao: „Te rog să-mi zici dacă, pe viitor, mama și tatăl tău vor mai spune ceva despre mine, da?” Xiaobao i-a răspuns: „Desigur, pentru că suntem prieteni buni.” Xiaobao nu se mai ferea de acest bărbat, iar acesta a obținut de la el informațiile pe care și le dorea. Din acea zi, au devenit foarte buni prieteni. Ori de câte ori mama și tatăl lui Xiaobao spuneau ceva despre acest bărbat, Xiaobao i-o spunea imediat. De asemenea, bărbatul i-a promis lui Xiaobao: „Categoric nu voi spune mamei și tatălui tău despre chestiunea dintre noi doi – este secretul nostru. Pe viitor, dacă vei avea vreodată nevoie de ceva delicios de mâncat sau de ceva distractiv cu care să te joci, ți le voi cumpăra cu siguranță. Și, dacă este ceva ce nu vrei ca mama și tatăl tău să știe, îți voi păstra secretul.” Astfel, Xiaobao s-a simțit și mai în largul său și a avut încredere în acel bărbat din toată inima. A păstrat un contact sincer cu el, iar ei au devenit „cu adevărat prieteni buni”.
Aceasta este întreaga poveste. Nu implică multe personaje; personajele principale sunt Dabao și Xiaobao. Subiectul specific vizează modul în care bărbatul Dabao încearcă să îl inducă în eroare, să îl ademenească și să îl atragă pe copilul Xiaobao, făcându-l să îi spună anumite informații pe care acesta dorește să le știe. Iată ce fel de poveste și dialog este acesta. Ce putem vedea din acest simplu fir narativ și dialog? Despre ale cui caracteristici este vorba în principal aici? Este vorba de copil sau de adult? (De adult.) Așadar, ce este ilustrat aici? Care este subiectul principal al poveștii? Subiectul principal privește modul în care acest adult folosește diferite mijloace pentru a-și atinge scopul. Ați înțeles ce mijloace a folosit? (Atragerea și inducerea în eroare.) A folosit stimulente pentru a-l atrage pe copil și cuvintele potrivite pentru a-l induce în eroare și chiar l-a ademenit. Ce a folosit pentru a-l ademeni? Beneficii – l-a ademenit pe copil folosind beneficii. Atragerea, ademenirea și inducerea în eroare – acest lucru constituie atât atragerea, cât și inducerea în eroare, folosind cuvintele potrivite pentru a-l atrage și având și un caracter ușor amenințător. Cuvintele pot suna corect, dar pentru ce a folosit aceste cuvinte? (Pentru a-și îndeplini propriul obiectiv.) Le-a folosit pentru a-și atinge propriile scopuri ascunse. Mijloacele pe care le-a folosit sunt, în esență, clare. Este acesta comportamentul pe care îl are umanitatea normală? (Nu.) Atunci, cărui aspect al firii corupte a Satanei îi aparține acest comportament? (Ticăloșiei.) De ce spunem ticăloșie în loc de viclenie? Ticăloșia merge la un nivel mai adânc decât viclenia; este mai perfidă, mai secretă, mai înșelătoare și mai greu de pătruns, iar ticăloșia poartă în ea ademenirea, amăgirea, atragerea, câștigarea, mituirea și ispitirea. Aceste acțiuni și comportamente depășesc cu mult viclenia; ele sunt ticăloase, fără îndoială. Bărbatul nu a zis: „Dacă nu-mi spui, te voi plesni, te voi lovi cu piciorul sau te voi măcelări!” El nu a adoptat astfel de metode și, în exterior, nu părea malițios. Însă, aceasta este chiar mai formidabilă decât malițiozitatea – aceasta este ticăloșie. De ce spun că este ticăloșie? Viclenia poate fi, de obicei, detectată de majoritatea oamenilor, dar metoda lui este mai șireată. La suprafață, folosește un limbaj politicos și se conformează afecțiunii umane, dar, în realitate, în profunzime, există lucruri care sunt mai ascunse. Acțiunile și metodele lui sunt mai ascunse, mai insidioase decât viclenia întâlnită în mod obișnuit de oameni. Tacticile lui sunt mai sofisticate, mai duplicitare și induc în eroare mai mult. Aceasta este ticăloșia.
În viața de zi cu zi, puteți să distingeți și să discerneți dezvăluirea firii ticăloase a altor oameni și comportamentul lor ticălos? Deși persoanele viclene pot avea destul de mult tact, după ce interacționează cu ele un timp, majoritatea oamenilor pot, totuși, să le discearnă. Totuși, cei care au o fire ticăloasă nu sunt atât de ușor de discernut. Dacă nu poți vedea esența sau consecințele, nu ai cum să îi discerni. Indivizii ticăloși sunt chiar mai perfizi decât cei vicleni. Nu ai cum să îi discerni doar dintr-o propoziție sau două. Când vine vorba de persoane cu o fire ticăloasă, în puțin timp sau într-o scurtă perioadă, s-ar putea să nu discerni sau să nu pricepi de ce fac acel anumit lucru, de ce vorbesc sau acționează într-un astfel de mod. Într-o zi, când vor fi fost complet dezvăluiți și divulgați în întregime, toată lumea va descoperi, în cele din urmă, că aceasta este mai mult decât doar viclenie – este ticăloșie. Prin urmare, discernerea unei firi ticăloase ia timp și, uneori, mai întâi trebuie să fie vizibile consecințele înainte de a fi capabil să o discerni – nu este ceva ce poate fi discernut rapid. De exemplu, marele balaur roșu i-a indus în eroare pe oameni timp de zeci de ani și abia acum un număr mic de oameni au avut un oarecare discernământ. Marele balaur roșu spune adesea lucruri care sună cel mai bine și se aliniază cel mai mult la noțiunile umane, sub stindardul servirii poporului pentru a-i induce pe oameni în eroare și sub stindardul dreptății pentru a-i alunga pe disidenți, masacrând nenumărați oameni buni. Dar puțini pot discerne acest lucru, întrucât ceea ce spune și face le pare corect oamenilor. Toți oamenii cred că tot ceea ce face este corect și potrivit, legal și rezonabil și în conformitate cu umanismul. Drept urmare, i-a indus pe oameni în eroare timp de zeci de ani. Când va fi în cele din urmă demascat și se va prăbuși, oamenii vor vedea că adevăratul său chip era cel al diavolului și natura-esență a acestuia era ticăloasă. Marele balaur roșu i-a indus în eroare pe oameni atâția ani, iar otrava marelui balaur roșu se află în fiecare dintre ei – au devenit urmașii acestuia. Este vreunul dintre voi capabil să facă genul de lucruri pe care le-a făcut marele balaur roșu? Unii oameni vorbesc precum marele balaur roșu, folosind cuvinte foarte plăcute, dar fără să facă vreo lucrare reală. Toate cuvintele lor sunt plăcute, dar nu fac nicio lucrare reală. De asemenea, ei sunt deosebit de perfizi și ticăloși. Când vine vorba de astfel de oameni, dacă sunt jigniți de cineva, nu vor trece cu vederea acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, vor găsi ocazia potrivită pentru a-și atinge scopul de a se răzbuna, dar fără a le oferi vreo pârghie. Ei pot chiar să se ocupe de problemă fără să iasă în față și fără să-și arate chipul. Nu-i așa că este o ticăloșie? Oamenii ticăloși operează cu principii, metode, intenții, motive și obiective deosebit de secrete și ascunse. Indivizii ticăloși apelează la uneltiri pentru a le face rău altora, uneori folosindu-se de alții pentru a ucide în numele lor, alteori chinuindu-i pe alții atrăgându-i să comită păcate și, uneori, folosindu-se de legi sau recurgând la tot felul de mijloace josnice pentru a-i chinui pe alții. Toate acestea sunt manifestări ale ticăloșiei și niciuna dintre ele nu este o metodă dreaptă sau cinstită. Manifestă vreunul dintre voi aceste comportamente sau dezvăluiri? Puteți să le discerneți? Sunteți conștienți că ele constituie o fire ticăloasă? Viclenia poate fi văzută, de obicei, în exterior: cineva bate câmpii sau folosește un limbaj pompos și nimeni nu poate descifra ce gândește. Aceasta este viclenie. Care este caracteristica principală a ticăloșiei? Este faptul că vorbele lor sună deosebit de plăcut și totul pare în regulă la suprafață. Nu pare să existe nicio problemă, iar lucrurile arată destul de bine din toate punctele de vedere. Atunci când fac ceva, nu-i vezi că folosesc mijloace deosebite, iar în exterior nu există niciun semn de puncte slabe sau defecte, și totuși își ating scopul. Ei fac lucrurile într-un mod extrem de secretos. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni. Oamenii și chestiunile de acest gen sunt cele mai greu de discernut. Unii oameni spun adesea lucrurile corecte, folosesc scuze care sună bine și apelează la anumite doctrine, zicale sau acțiuni care se conformează afecțiunii umane pentru a-și păcăli semenii. Ei pretind că fac ceva în timp ce fac altceva pentru a-și atinge scopul ascuns. Aceasta este ticăloșie, dar majoritatea oamenilor consideră aceste comportamente ca fiind viclene. Oamenii au o înțelegere și o analiză relativ limitată a ticăloșiei. De fapt, ticăloșia este mai greu de discernut decât viclenia, deoarece este mai secretă, iar metodele și acțiunile sale sunt mai sofisticate. Dacă cineva are o fire vicleană în interiorul său, de obicei, ceilalți îi pot detecta viclenia în două sau trei zile de la interacțiunea cu acesta sau pot percepe firea vicleană a acestei persoane în acțiunile și cuvintele sale. Cu toate acestea, să presupunem că acea persoană este ticăloasă: acest lucru nu este ceva ce poate fi discernut în câteva zile, deoarece, fără evenimente semnificative sau circumstanțe speciale care au loc într-o perioadă scurtă, nu este ușor să discerni ceva doar ascultând-o vorbind. Ea spune și face întotdeauna lucrurile așa cum trebuie și prezintă doctrine corecte, una după alta. După câteva zile de interacțiune cu ea, ai putea crede că această persoană este destul de bună, că este capabilă să renunțe la lucruri, se sacrifică, are înțelegere spirituală, are o inimă iubitoare de Dumnezeu și are atât conștiință, cât și rațiune în modul în care acționează. Dar, după ce se ocupă de câteva chestiuni, vezi că discursul și acțiunile sale sunt amestecate cu prea multe lucruri, cu prea multe intenții diavolești. Îți dai seama că această persoană nu este cinstită, ci vicleană – un lucru ticălos. Ea folosește frecvent cuvintele potrivite și expresii plăcute care se aliniază cu adevărul și are afecțiune umană pentru a interacționa cu oamenii. Într-o privință, se impune, iar în alta, îi induce în eroare pe ceilalți, obținând prestigiu și statut printre oameni. Astfel de persoane sunt incredibil de înșelătoare și, odată ce au obținut puterea și statutul, pot induce în eroare și le pot face rău multor oameni. Oamenii cu firi ticăloase sunt extrem de periculoși. Există astfel de persoane în jurul vostru? Sunteți voi înșivă astfel? (Da.) Atunci cât de gravă este situația? Să vorbești și să acționezi fără vreun adevăr-principiu, să te bazezi în întregime pe natura ta ticăloasă pentru a acționa, să-ți dorești mereu să-i induci în eroare pe ceilalți și să trăiești în spatele unei măști, astfel încât ceilalți să nu îți poată vedea adevăratul chip sau să nu te recunoască, și să-ți privească umanitatea și statutul cu stimă și admirație – aceasta este ticăloșie. Manifestați aceste comportamente ticăloase doar ocazional sau sunteți așa în cea mai mare parte a timpului? Așa sunteți voi, pur și simplu, și este o provocare pentru voi să vă eliberați? Dacă folosiți astfel de metode doar ocazional, acest lucru mai poate fi schimbat. Cu toate acestea, dacă așa sunteți voi, acționând în mod constant cu tact și cu viclenie și bazându-vă în mod constant pe comploturi, atunci sunteți cei mai vicleni dintre diavoli. Vă voi spune adevărul: astfel de oameni nu se vor schimba niciodată.
În poveste, Dabao folosește aceste metode pentru a-l induce în eroare pe Xiaobao și pentru a-l face pe băiat să-i spună adevărul. Spuneți-Mi, cine l-a învățat să se comporte astfel? Nu l-a învățat nimeni. Atunci, de unde au provenit aceste trucuri? (Din natura lui.) Au provenit din natura lui, din firea lui coruptă. Este, pur și simplu, acest tip de persoană. Nu cruță nici măcar un copil – cât de josnic! Dacă vrea să afle adevărul, îi poate întreba direct pe părinții copilului sau poate să ajungă să se cunoască pe sine în mod activ și să le dezvăluie acestora inima sa; atunci, poate că ei îi vor spune adevărul. Nu este nevoie să folosească astfel de metode pentru a face aceste lucruri rușinoase și neîndemânatice pe la spatele altora. Asta fac oamenii cu firi ticăloase. Spuneți-Mi, nu este dezgustător acest lucru? (Este dezgustător.) El nu cruță nici măcar un copil; vede copilul ca fiind ușor de intimidat, de păcălit și de înșelat, așa că uneltește împotriva lui. Acum, dacă vede un adult care este cinstit și bun, cum se va purta cu el? Îl poate lăsa în pace? Categoric nu. Dacă vede pe cineva asemănător cu el însuși, pe cineva căruia îi place să folosească strategii în cuvintele și acțiunile sale, ce va face? (El știe că persoana respectivă este la fel de ticăloasă ca și el și ar putea fi reținut față de aceasta, nedezvăluindu-i nimic cu ușurință.) În afară de a fi reținut, ce altceva ar putea face? (Va concura.) Va concura deschis și în secret – asta va face. Acesta este comportamentul oamenilor cu firi ticăloase. Oamenilor de acest fel le place să concureze cu alții în mod deschis și în secret și profită de orice ocazie. Ei au o maximă faimoasă și, dacă întâlnești astfel de oameni și îi auzi spunând-o, poți fi sigur că au o fire ticăloasă. Ce spun ei? De exemplu, atunci când le sugerezi să coopereze cu o altă persoană pentru a-și face datoria, ei spun: „O, nu pot concura cu această persoană!” Primul lor gând este întotdeauna legat de „concurență”. Prima lor idee nu este despre cum să coopereze cu alții pentru a face bine treaba, ci despre cum să concureze cu ei. Aceasta este faimoasa lor maximă. Indiferent de grupul social în care se află, fie că sunt printre non-credincioși, frați și surori sau membri ai familiei, care este singura lor regulă? Este concurența, iar dacă nu îi pot depăși pe ceilalți în mod deschis, atunci o vor face în secret. Acest tip de fire este ticăloasă. La suprafață, unii oameni pot părea că discută relaxat cu ceilalți, dar, în inima lor, ei concurează în secret, folosind diverse mijloace și tehnici pentru a ataca și a desconsidera indirect cealaltă persoană. Oamenii care nu pot discerne acest lucru nu vor vedea dincolo de tacticile lor și, până când o vor face, concurența lor va ajunge deja la un rezultat. Aceasta este ticăloșia. Atunci când oamenii ticăloși interacționează cu alții, totul se învârte în jurul concurenței deschise și secrete, adoptând diverse comploturi, intrigi sau anumite metode pentru a-i învinge pe ceilalți, pentru a-i face să se predea și, în cele din urmă, pentru a-i determina pe toți să cedeze în fața lor. De la începutul omenirii și până în prezent, întreaga istorie a omenirii a fost plină de „concurență”. Indiferent dacă la scară mare între națiuni, la scară mai mică între familii sau la nivel individual între persoane, nu există grup care să nu fie plin de conflicte; dacă nu este o concurență deschisă, atunci este în secret, dacă nu este o confruntare verbală, atunci este fizică. Perioada cu cele mai frecvente războaie între diferitele grupuri etnice din istoria Chinei a fost Perioada Primăverii și Toamnei și Perioada Statelor Războinice. Cele mai multe dintre cărțile celebre despre strategia militară au fost scrise în timpul acestor două perioade, cum ar fi tacticile cuprinse în „Arta războiului de Sun Tzu” – toate acestea au fost scrise în acea perioadă. Există, de asemenea, cartea „Cele treizeci și șase de stratageme”, care documentează diverse tactici de folosit în război. Unele dintre aceste strategii și tactici militare sunt folosite și astăzi. Spuneți-Mi, care sunt câteva dintre strategiile sale? (Strategia „Momeală și schimbare”.) (Strategia „Diversiune”.) (Strategia „Agent dublu”, strategia „Orașul părăsit” și strategia „Capcana cu miere”.) Toate aceste strategii celebre, indiferent dacă se termină cu „Capcana cu miere”, „Orașul părăsit” sau „Diversiune”, încep cu „Strategie”. Ce înseamnă „strategie”? („Tactică” sau „complot”.) Presupune anumite tactici perfide, înșelătoare, ascunse sau secrete. Aceste „tactici” nu au nimic de-a face cu planificarea – ele se referă la uneltire. Ce vedem în spatele acestor tactici? Sunt acțiunile lor, comportamentul lor și aceste tactici și practici folosite de ei în război în conformitate cu umanitatea și cu adevărul? (Nu.) Lucrează Dumnezeu în acest fel? (Nu.) Categoric nu. Așadar, pe cine reprezintă aceste practici? Ele îl reprezintă pe Satana și această umanitate ticăloasă. De unde vin aceste strategii ale umanității ticăloase? (De la Satana.) Ele sunt primite de la Satana. S-ar putea ca unii să nu poată înțelege acest lucru, așa că ar trebui să spun că ele sunt primite de la regii diavoli – atunci oamenii vor înțelege. Cine sunt regii diavoli? Ei sunt diavolii și Satana care se reîncarnează în lume pentru a semăna discordie și a face ravagii în rândul umanității – ei au creat aceste strategii. În analele lucrării lui Dumnezeu, L-ați văzut vreodată folosind o strategie a orașului părăsit sau o strategie de diversiune? Planul de gestionare al lui Dumnezeu include aceste strategii? Dumnezeu nu a folosit niciodată astfel de strategii pentru a-Și gestiona lucrarea. Aceste strategii sunt folosite de întreaga umanitate ticăloasă. De la o națiune sau o dinastie la scară mai mare, la un trib sau o familie la scară mai mică, și chiar până la relațiile dintre indivizi, oriunde găsești umanitate coruptă, găsești conflicte. Pentru ce se luptă? Pentru ce concurează? Care este obiectivul lor? Totul este pentru putere, statut și profit – pentru a obține aceste lucruri. Națiunile se luptă între ele pentru a controla mai mulți oameni. Triburile se luptă între ele pentru teritoriu, oameni și suveranitate. Indivizii se luptă pentru superioritate și profit. Oriunde există umanitate, există conflicte, pentru că oriunde există umanitate, există corupția Satanei. Umanitatea în ansamblu a fost coruptă de Satana, așa că lumea este plină de conflicte și vărsare de sânge. În tot ceea ce face, umanitatea coruptă nu poate scăpa de robia firii Satanei. Așadar, fie că este vorba de Occident sau de Orient, fiecare parte a istoriei întregii umanității este o relatare deplorabilă a luptei ticăloase a umanității. Umanitatea chiar consideră aceste lucruri ca fiind glorioase. Unii oameni studiază și astăzi Cele treizeci și șase de stratageme ale Chinei. Voi le studiați? (Nu.) Dacă studiezi voit aceste lucruri, absorbind în creierul tău experiențele, lecțiile, mijloacele, metodele și tehnicile incluse în ele și le faci parte din abilitățile tale de supraviețuire, acest lucru este cu siguranță greșit. Te vei apropia în mod inevitabil de Satana, devenind din ce în ce mai ticălos, din ce în ce mai rău. Totuși, dacă îți poți schimba perspectiva și le poți diseca, discerne și expune conform cuvintelor lui Dumnezeu, ce fel de rezultat vei obține? Îl vei urî și mai mult pe Satana și te vei înțelege și te vei urî și mai mult pe tine însuți. Care este un rezultat și mai bun? Este să-l respingi pe Satana și să fii extrem de hotărât să-L urmezi pe Dumnezeu. Satana se folosește de aceste așa-zise culturi tradiționale și de tot felul de cunoștințe și teorii pe care omenirea le-a acumulat de-a lungul a mii de ani pentru a-i instrui pe oameni și a le insufla aceste lucruri, cu scopul de a-i corupe și controla la un nivel mai profund. Dacă stăpânești aceste lucruri și știi cum să le folosești, atunci vei deveni o Satană vie și vei fi eliminat cu desăvârșire de Dumnezeu.
Când am avut părtășie despre înțelegerea de sine la adunările anterioare, majoritatea oamenilor aduceau adesea în discuție problema unei firi arogante, care este cea mai frecventă fire coruptă și a cărei existență este larg răspândită. Ce alte firi corupte sunt relativ comune? (Viclenia și intransigența.) Viclenia, intransigența, aversiunea față de adevăr și malițiozitatea – acestea sunt lucruri pe care oamenii le întâlnesc frecvent. Ticăloșia este mai rar întâlnită și nu este atât de recunoscută. Se poate spune că o fire ticăloasă este cel mai greu de recunoscut și că este un tip de fire coruptă profund ascunsă și relativ secretă, nu-i așa? De exemplu, să presupunem că doi oameni trăiesc împreună și niciunul din ei nu iubește adevărul ori nu îl urmărește, nici nu sunt loiali în îndeplinirea îndatoririlor lor. Din exterior, cei doi pot părea că trăiesc împreună în armonie, fără nicio problemă. Cu toate acestea, în adâncul sufletului, niciunul din ei nu urmărește adevărul și diverse firi corupte încă există, deși nu le poți vedea. De ce nu le poți vedea? Pentru că aceste persoane sunt amândouă deosebit de înșelătoare și viclene. Deoarece nu înțelegi adevărul și nu ai niciun fel de discernământ, nu poți pătrunde esența problemelor lor. Adevărurile pe care le înțelegi sunt puține, statura ta este prea mică, așa că există multe probleme complexe pe care nu ai cum să le înțelegi și nu ai puterea de a-i ajuta pe acești oameni să-și rezolve problemele. În calitate de conducători, ce ar trebui să faceți atunci când întâlniți astfel de oameni? Dacă îi expuneți și îi discerneți, acceptă ei cu ușurință acest lucru? Nu, nu acceptă. Deci, cum ar trebui să vă ocupați de astfel de oameni? Există o modalitate de a face acest lucru? Care este principiul pentru a vă ocupa de astfel de oameni? Dacă au anumite abilități tehnice sau profesionale ca să muncească pentru casa lui Dumnezeu, ar trebui să îi tratezi ca pe frați și surori și să ai cerințe din partea lor ca atare. Totuși, având în vedere că astfel de oameni nu urmăresc adevărul, pot fi ei loiali în îndeplinirea îndatoririlor lor? (Nu.) Ce comportament indică faptul că le lipsește loialitatea? Nu excelează astfel de oameni în a face lucruri doar pentru a fi văzuți? Atunci când nu este nimeni în jur, ei se distrează și nu se grăbesc. De îndată ce văd pe cineva venind, accelerează ritmul. Poate chiar pun niște întrebări, dacă este acceptabil un lucru sau altul. Odată ce acea persoană pleacă, se opresc din lucru, nu mai fac nimic, nu mai au nicio problemă de semnalat, ba chiar își spun în sinea lor: „Doar mă distram cu tine; nu sunt atât de neghiob!” Oamenii ca aceștia fac totul pentru a fi văzuți; ei sunt deosebit de pricepuți în a prezenta o fațadă și excelează la prefăcătorie, lăsându-le oamenilor o impresie falsă. Mulți care interacționează cu ei de ani de zile încă nu pot să le vadă esența șireată și vicleană. Atunci când alții se interesează de ei, chiar spun: „Această persoană este destul de bună, se poartă frumos cu toată lumea, nu face rău nimănui, este doar o persoană care caută să facă pe plac oamenilor. Chiar și atunci când cineva greșește, nu îl emondează; îi îndeamnă și îi consolează mereu pe ceilalți.” Ce mijloace și metode folosesc acești oameni în interacțiunile lor cu ceilalți? Joacă un rol potrivit ocaziei, sunt finuți și ingenioși și aproape toată lumea spune că sunt persoane bune. Există astfel de oameni în jurul vostru? (Da.) Toată lumea tinde să își dezvăluie firile corupte, dar aceste persoane se învăluie strâns, făcând să-i fie imposibil cuiva să le detecteze problemele. Nu este aceasta o problemă? În istorie, unii împărați au comis numeroase fărădelegi, dar generațiile ulterioare încă îi numesc conducători înțelepți. De ce au oamenii astfel de păreri despre ei? Nu au muncit cu sârguință pentru a-și păstra propria reputație? Pe de o parte, au făcut unele lucruri bune de dragul propriilor realizări politice, în timp ce, pe de altă parte, au denaturat atât istoria și i-au ucis pe cei care au scris adevărul, cât și faptele despre ei, pentru a-și ascunde fărădelegile. Cu toate acestea, indiferent de modul în care au încercat să le ascundă, există, fără îndoială, consemnări ale faptelor lor. Nu au putut să-i elimine pe toți cei care știau adevărul. În cele din urmă, acele chestiuni au fost expuse puțin câte puțin de generațiile ulterioare. Când oamenii au aflat, s-au simțit înșelați. Prin expunerea acestor fapte istorice, oamenii ar trebui să aibă o nouă înțelegere a adevărului despre întreaga umanitate. Ce fel de înțelegere? De la monarhi până la oamenii de rând, întreaga umanitate se află în mâinile celor ticăloși, corupți de Satana, astfel încât fiecare persoană este mai ticăloasă decât următoarea. Nu există nimeni care să nu fie malefic, nimeni care să nu fie rău. Cu toții au comis multe nelegiuiri; toți sunt destul de ticăloși, nu există nimeni printre ei care să fie bun. Unii spun: „În fiecare dinastie, există câțiva demnitari integri. Oare acești demnitari integri se numără printre cei ticăloși?” Dacă tu crezi în Dumnezeu sub autoritatea acestor demnitari integri, vezi dacă te vor aresta sau nu. Dacă tu le depui mărturie despre Dumnezeu, observă-le atitudinea. Vei ști imediat dacă sunt ticăloși sau nu. Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, precum și adevărul pe care El îl exprimă, îi dezvăluie pe oameni așa cum sunt ei mai mult decât orice altceva. Este posibil ca unii conducători și demnitari să fi obținut anumite realizări politice și să fi făcut unele fapte bune, dar care este natura acestor fapte bune? Cine beneficiază de pe urma lor? Ele sunt fapte bune cerute de clasa conducătoare. Faptele bune pe care le fac ei sunt în concordanță cu faptele bune aprobate de Dumnezeu? Aceste „realizări politice” practică adevărul și se supun lui Dumnezeu? Categoric nu. Realizările lor politice și faptele lor bune nu au absolut nicio legătură cu adevărul sau cu supunerea față de Dumnezeu. Faptele lor bune și realizările lor politice sunt impulsionate toate de intențiile și motivele lor; toate sunt făcute pentru a se imortaliza și a fi preamăriți de alții. Prin urmare, indiferent câte fapte bune fac sau câte realizări politice acumulează, acest lucru nu poate dovedi că sunt oameni buni, cu inimi blânde, cu atât mai puțin că nu au comis niciodată rău sau că nu au o natură ticăloasă. Îți este clar ce fel de persoane sunt acești oameni în ochii lui Dumnezeu? Puteți folosi aceste aspecte pentru a vă înțelege pe voi înșivă? Vă dedați la astfel de practici, prin care vreți să vă lăudați imediat ce faceți un lucru bun, asigurându-vă că toată lumea știe, apoi spunând spre interlocutori că nu ar trebui să fii lăudăros sau arogant, că ar trebui să te comporți cu smerenie? De exemplu, te duci să lucrezi într-o biserică nouă, iar oamenii nu știu că ești într-o poziție de conducere, așa că trebuie să încerci prin toate mijloacele să îi faci pe oameni să știe că ești un conducător și îți storci creierii toată noaptea, găsind în cele din urmă o soluție bună. Care este soluția? Îi chemi pe toți la o adunare și spui: „În timpul adunării de astăzi, haideți să avem părtășie și să dezbatem dacă eu, ca lider, sunt sau nu calificat. Dacă nu sunt calificat, mă puteți expune și înlătura. Dacă sunt, atunci voi continua în acest rol.” Când toată lumea aude acest lucru, află imediat că ești conducător. Nu ți-ai atins obiectivul cu acest lucru? De unde a apărut acest obiectiv? Provine din natura ta ticăloasă. A avea ambiții este o trăsătură umană comună, dar, chiar și cu aceste ambiții, unii oameni folosesc limbaje, metode și strategii diferite, în momente diferite și în locuri diferite, pentru a-și atinge obiectivele dorite. Aceasta este ticăloșia.
În ceea ce privește acest subiect al naturii ticăloase, vom continua să îl discutăm frecvent. Astfel, veți dobândi o înțelegere mai profundă a acestui aspect al adevărului și al firilor corupte. Într-o privință, veți putea să vă înțelegeți pe voi înșivă, iar în alta, veți putea discerne diferite tipuri de oameni. Veți avea, de asemenea, o pătrundere mai profundă în adevăr. Dacă am părtășie doar despre un concept general sau un singur aspect al definiției, înțelegerea voastră va fi destul de superficială. Cu toate acestea, folosind anumite fapte și oferind exemple pentru părtășia noastră, atunci înțelegerea voastră se poate aprofunda. De exemplu, să presupunem că doi copii discută. Unul din ei întreabă: „Ți-ai făcut temele astăzi?” Celălalt răspunde: „Nu, nu mi le-am făcut.” Atunci primul spune: „Nici eu nu mi le-am făcut.” Spun amândoi adevărul? (Da.) Te înșeli; unul din ei minte. Ce își spune în inima lui? „Nesăbuitule, crezi că eu chiar nu mi le-am făcut? Nu sunt atât de nesăbuit! Dacă nu-mi fac temele, voi fi pedepsit. Cum să nu mi le fi făcut? Înadins te-am făcut să crezi că nu mi le-am făcut, ca să nu ți le faci nici tu. În final, tu vei fi pedepsit, iar eu voi râde de tine.” Este acest copil rău? (Este rău.) A făcut vreunul dintre voi ceva asemănător? Iată un alt exemplu: luni, în clasă, o elevă spune că a fost la cumpărături duminică, în timp ce alta spune că și-a vizitat prietenii. În realitate, amândouă erau acasă și învățau. Mai ales într-un mediu extrem de competitiv precum China, se spune că aceste lucruri îl fac pe rivalul tău să-și lase garda jos pentru ca tu să îl poți depăși. Aceasta este ceea ce se numește o strategie. Astfel de lucruri sunt la ordinea zilei în viață. Uneori, părinții și copiii se angajează în dialoguri similare și dezvăluie firi similare, pe care și prietenii le pot dezvălui între ei. Dezvăluirile acestei firi se pot observa pretutindeni, asta dacă tu poți fi atent la ele. De ce să fii atent? Nu pentru a aduna material, pentru a sta degeaba la taclale, pentru a bârfi sau pentru a inventa povești. În schimb, este pentru a-ți îmbunătăți discernământul, permițându-ți să te compari cu ceea ce fac, dezvăluie și manifestă ceilalți, astfel încât să poți vedea dacă și tu afișezi comportamente similare. Când vezi pe cineva care manifestă acest tip de comportament, vei înțelege că are această fire. Totuși, când și tu manifești astfel de comportamente, vei putea recunoaște că și tu ai această fire? Dacă nu o poți recunoaște, atunci înțelegerea pe care o ai despre firea lor este falsă: nu ai înțeles-o cu adevărat sau, cu alte cuvinte, nu ai o înțelegere spirituală și nu ai înțeles-o corect. Aceste subiecte nu pot fi parcurse pe deplin în câteva zile. Faptul că discutăm puțin despre ele vă va ajuta să câștigați un pic, iar înțelegerea voastră despre adevărul se va aprofunda într-o oarecare măsură. Dacă tu chiar iubești adevărul, vei avea un nivel de pătrundere mai profund. Profunzimea experienței și a pătrunderii tale este inseparabilă de înțelegerea ta. Cu cât ești capabil să ai o experiență și o pătrundere mai profundă, cu atât mai profundă îți va fi cu siguranță înțelegerea. În mod similar, profunzimea înțelegerii tale poate demonstra, de asemenea, cât de profund ai avut experiența și pătrunderea. Acestea două sunt interconectate. Aceasta este calea pentru a pătrunde în adevăr și numai pătrunzând în adevăr puteți avea realitatea. Vom încheia aici acest subiect și vom trece la subiectul principal al părtășiei de astăzi.
O disecare a modului în care antihriștii îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni
I. O disecare a modului în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni
La ultima adunare, ne-am finalizat părtășia despre cel de-al patrulea punct al diverselor manifestări ale antihriștilor. Astăzi, vom începe să avem părtășie despre punctul cinci: modul în care antihriștii îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni. Există patru acțiuni implicate în acest aspect al manifestărilor antihriștilor, iar din aceste patru acțiuni și din comportamentul antihriștilor, le putem vedea firile. Prima acțiune este „a induce în eroare”. Ce fel de fire este cuprinsă în acesta? Este ticăloșia. Și cum rămâne cu „a atrage de partea lor”? Atragerea de partea lor folosește de obicei cuvinte plăcute sau neplăcute? (Cuvinte plăcute.) Așadar, ce fel de fire guvernează acest comportament? Ticăloșia. Cum rămâne cu „a amenința” și „a controla” – ce fire le guvernează pe acestea? (Malițiozitatea.) Așa este, malițiozitatea. Din punctul cinci, putem vedea firile antihriștilor. Care sunt principalele manifestări ale antihriștilor din acest punct? (Ticăloșia și malițiozitatea.) Aceste două firi, ticăloșia și malițiozitatea, sunt proeminente și evidente. Să discutăm aceste comportamente unul câte unul, începând cu „inducerea în eroare”. Ce înseamnă, în general, sintagma „a induce în eroare”? Presupune vreo manifestare a onestității? Conține vreun cuvânt onest? (Nu.) Nu există cuvinte oneste în aceasta – totul este fals, înseamnă folosirea de impresii false, declarații false și cuvinte înșelătoare pentru a-i face pe ceilalți să creadă că spusele cuiva sunt corecte, determinându-i astfel pe ceilalți să recunoască și să aibă încredere în această persoană. Asta înseamnă „a induce în eroare”. Oare cei care sunt induși în eroare dobândesc adevărul sau pornesc pe calea cea dreaptă? Ei nu realizează niciunul dintre aceste lucruri. Comportamentul și practica inducerii în eroare a oamenilor este cu siguranță mai degrabă negativă decât pozitivă. Cei care sunt induși în eroare au fost, în esență, păcăliți; ei nu înțeleg faptele reale, situația reală sau contextul adevărat, iar apoi aleg calea și direcția greșite și persoana greșită pe care să o urmeze. Acesta este efectul pe care îl are inducerea în eroare asupra celor care sunt păcăliți. Este ca în cazul reclamelor dintr-un centru comercial: sunt foarte bine scrise și, când oamenii le văd, le iau ca atare, însă, după ce fac cumpărăturile, descoperă că produsele sunt inutile. Asta înseamnă să fii păcălit. Deci, care este scopul pentru care antihriștii se comportă într-un mod care-i induce pe oameni în eroare? Ce metode folosesc ei, ce cuvinte rostesc și ce lucruri fac pentru a-i induce pe oameni în eroare? Să discutăm mai întâi despre scopul lor. Dacă nu ar avea niciun scop, ar mai fi nevoie să depună efort sau să spună lucruri plăcute pentru a-i atrage pe oameni de partea lor și pentru a-i induce în eroare? Există o zicală printre non-credincioși: „Nu există prânz gratis.” Dacă nu poți discerne acest lucru, atunci vei fi păcălit. Lumea este chiar atât de ticăloasă, oamenii uneltesc unii împotriva altora și abuzează unii de ceilalți. Aceasta este viața omenirii corupte. De ce se străduiesc antihriștii să vorbească pe ocolite pentru a-i induce pe oameni în eroare? Ei vorbesc și acționează cu un scop clar, și anume acela de a concura pentru putere și control asupra oamenilor – acest lucru este fără îndoială. Obiectivele lor nu sunt diferite de cele ale politicienilor. Așadar, ce strategii folosesc antihriștii pentru a-i induce pe oameni în eroare? Cum procedează? În primul rând, te fac să-i placi. Odată ce ai o impresie favorabilă despre ei, nu te vei mai feri de ei: vei avea încredere în ei, iar apoi le vei accepta conducerea și te vei supune de bunăvoie lor. Vei fi dispus să asculți tot ce spun și tot ce îți cer să faci. Ce înseamnă această disponibilitate de a asculta? Înseamnă să nu practici discernământul, să asculți și să te supui fără principii. Pot antihriștii să obțină efectul de a-i induce în eroare pe oameni folosind cuvinte sau metode de condamnare? Categoric nu. Așadar, ce metode folosesc ei de obicei pentru a obține acest efect? De cele mai multe ori, folosesc cuvinte care se aliniază la noțiunile umane, precum și doctrine privind sentimentele umane. Uneori, ei rostesc și unele cuvinte și doctrine care se aliniază la adevăr. Acest lucru le facilitează atingerea scopului lor de a-i induce pe oameni în eroare, iar aceștia sunt, de asemenea, predispuși să îi accepte. De exemplu, atunci când frații și surorile fac ceva greșit, provocând pierderi pentru lucrarea bisericii, și se simt negativi și slabi, antihriștii nu au părtășie despre adevăr pentru a-i sprijini și a-i ajuta. În schimb, ei spun: „Este un lucru obișnuit ca oamenii să fie slabi – este normal. Și eu sunt slab adesea. Dumnezeu nu ține minte astfel de lucruri.” În realitate, știu ei dacă Dumnezeu ține sau nu minte aceste lucruri? Nu, nu știu. Ei spun: „Nu contează că această chestiune nu a fost abordată cum trebuie. Doar corectați-o data viitoare. Casa lui Dumnezeu nu știe și nimeni nu face cercetări în acest sens. Atât timp cât nu o raportez către următorul nivel ierarhic, conducerea superioară nu va ști despre asta, Cel de mai sus cu siguranță nu va ști și atunci nici Dumnezeu nu va ști – prin urmare, Dumnezeu nu va acorda atenție acestei chestiuni. Suntem cu toții oameni corupți; tu ai corupție, la fel și eu. În calitate de conducător, sunt ca un părinte: orice greșeală pe care o faceți voi este responsabilitatea mea. Este vina mea că am o statură mică și nu pot să vă sprijin și să vă ajut, ceea ce a dus la faptul că ați făcut lucrurile greșit. Dacă aș fi avut o statură mai mare, v-aș fi putut ajuta, iar voi nu ați fi făcut o greșeală. Responsabilitatea pentru această chestiune îmi revine mie. Deși se poate ca acest lucru să fi provocat unele pierderi pentru lucrarea bisericii, putem prelucra acest lucru noi înșine și am încheiat subiectul. Ar trebui ca nimeni să nu facă cercetări cu privire la această chestiune și să nu o raporteze către nivelul ierarhic superior; să rămână doar între tine și mine. Dacă nu o menționez celorlalți frați și surori, nimeni nu o va raporta superiorilor ierarhici și chestiunea va fi abandonată. Trebuie doar să ne rugăm și să depunem un jurământ în fața lui Dumnezeu că nu vom mai face niciodată așa ceva sau că nu vom mai face o asemenea greșeală. Drept conducător, am responsabilitatea de a vă proteja. Dumnezeu este atât de elevat – este realist ca noi să-I cerem protecția? În plus, Dumnezeu nu-Și bate capul cu aceste chestiuni banale din viața oamenilor, așa că responsabilitatea de a vă proteja cade implicit pe umerii mei în calitate de conducător. Voi aveți o statură mică, așa că voi lua vina asupra mea dacă faceți o greșeală. Nu vă faceți griji, dacă va veni momentul în care ceva chiar va merge prost, iar Cel de mai sus va afla sau va fi informat de acest lucru, eu vă voi lua apărarea.” Când oamenii aud asta, își spun: „Asta este grozav! Eram atât de îngrijorat în legătură cu asumarea responsabilității – acest conducător este atât de minunat!” Nu cumva au fost induși în eroare? Există ceva în ceea ce au spus antihriștii care să fie în conformitate cu adevărul? Există ceva care să fie benefic sau edificator pentru oameni? Există ceva care tratează problemele pe baza unor principii? (Nu.) Așadar, ce fel de cuvinte sunt acestea? Sunt cuvinte care se folosesc de sentimente umane, de empatie și de iertare pentru a construi legături, punând accentul pe sentimente și prietenie, pentru a duce relația la un anumit nivel, făcându-i pe oameni să simtă că antihriștii sunt deosebit de înțelegători, deosebit de iertători și toleranți cu oamenii. Dar nu există principii sau adevăruri în asta. Ce este această înțelegere la nivel superficial? Este doar o înfrumusețare a lucrurilor, este ca și cum amăgești un copil. Ce strategii sunt folosite aici? Îndemnarea, păcălirea, crearea de legături, înfrumusețarea lucrurilor și faptul că se preface a fi o persoană bună, toate acestea în detrimentul intereselor fraților și surorilor și trădând interesele casei lui Dumnezeu, pentru a-și atinge scopul de a-i păcăli și de a-i induce pe oameni în eroare. Care este consecința finală a acestui lucru? Îi face pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu, să se păzească de Dumnezeu și să se apropie mai mult de antihriști. Chiar și după ce au fost induși în eroare, acești oameni spun: „După ce am făcut acea greșeală, am fost atât de îngrijorat. M-am rugat la Dumnezeu de multe ori, dar El nu m-a mângâiat. M-am simțit nesigur și neliniștit în inima mea și nu am putut găsi o rezolvare din partea lui Dumnezeu. Dar acum este în regulă; dacă mă duc la conducător, toate problemele mele se rezolvă. Sunt cu adevărat foarte norocos să am un astfel de conducător. Conducătorul nostru este mai bun decât oricine altcineva!” În acest moment, inimile și punctele lor de vedere s-au îndreptat deja spre antihriști și ei au fost controlați de aceștia. Cum pot fi controlați de antihriști? Pentru că găsesc un sentiment de siguranță în acești antihriști. Primesc empatie și, în adâncul inimii lor, primesc satisfacție și confort. Acest lucru arată că au fost induși în eroare.
În trecut, Cel de mai sus a descoperit că într-o anumită biserică exista o persoană cu o umanitate rea, care mereu provoca tulburări și perturbări, fără niciun semn de căință, așa că i-a spus conducătorului bisericii locale să înlăture această persoană. Când conducătorul bisericii locale a auzit acest lucru, și-a spus: „Să o înlătur? Trebuie să mă mai gândesc la asta. Este unul dintre ai mei – nu îl puteți înlătura așa pur și simplu. Trebuie să-i iau apărarea. Cel de mai sus nu înțelege adevărata situație. Încercarea de a-l înlătura așa, pur și simplu, înseamnă să mergem prea departe. Ar fi atât de nefericit!” Verbal, a fost de acord să înlăture persoana, dar, în inima lui, nu avea nicio intenție de a face acest lucru. Puteți ghici cum a abordat chestiunea? A meditat asupra ei: „Cum să reacționez la această situație în așa fel încât oamenii din ierarhia inferioară să fie mulțumiți de mine drept conducător al lor, iar Cel de mai sus să nu mă deteste?” După ce s-a gândit, a născocit un plan. I-a chemat pe toți la o adunare și a spus: „Astăzi avem de rezolvat o problemă specială. Care este? Există o persoană de care Cel de mai sus nu este foarte mulțumit și vrea să o înlăture. Deci, ce ar trebui să facem în această privință? Haideți să decidem cu toții prin vot dacă să o eliminăm sau nu.” Rezultatele votului au fost numărate și aproximativ 80–90% dintre oameni au fost de acord să înlăture persoana respectivă, dar au existat câteva voturi împotrivă. Nu vom discuta dacă acești contestatari erau adepți înrăiți ai persoanei malefice sau dacă au făcut-o din alte motive, în orice caz, câțiva oameni nu au fost de acord, iar opinia nu a fost unanimă. Atunci, conducătorul a spus: „Prin vot, am observat că există opinii divergente. Aceasta este o chestiune importantă și trebuie să respectăm aceste opinii. Trebuie să practicăm democrația. Priviți cât de grozav este sistemul democratic occidental: și noi trebuie să practicăm la fel în biserică, trebuie să ne străduim cât mai mult pentru a realiza democrația și drepturile omului. Acum, din moment ce există câteva voturi contra, nu putem să înlăturăm această persoană. Trebuie să respectăm opiniile fraților și surorilor noastre. Cine sunt frații și surorile? Ei sunt aleșii lui Dumnezeu! Nu le putem ignora opiniile. Chiar dacă doar unul dintre aleșii lui Dumnezeu nu este de acord, nu putem continua cu înlăturarea.” În realitate, ceea ce a spus nu avea niciun temei, Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de lucruri. Conducătorul doar vorbea prostii. Mai târziu, când Cel de mai sus a descoperit că persoana rea încă nu fusese înlăturată, i-a cerut conducătorului local să se grăbească. El a promis, spunând: „Bine, se va face în curând.” Ce a însemnat promisiunea lui? A însemnat că va trage de timp. El și-a spus: „Îmi cereți să înlătur această persoană, dar nu o pot face imediat. Cine știe, dacă trece suficient timp, poate că veți uita de asta și nu va trebui să o înlătur.” Mai târziu, i-a chemat pe toți la o altă adunare și la un alt vot. Prin părtășie și discernământ, a devenit clar pentru toată lumea că acea persoană chiar trebuia să fie înlăturată. Numărul voturilor contra s-a redus, dar tot a rămas un vot împotriva înlăturării ei. Din nou, conducătorul nu a înlăturat-o, spunând: „Atât timp cât există un vot împotrivă, nu o putem înlătura.” Cei mai mulți oameni și-au spus: „Dacă Cel de mai sus a ordonat înlăturarea, atunci înlăturați-o. Cu siguranță, Cel de mai sus poate discerne această chestiune, nu-i așa? Cu siguranță că nu a făcut o greșeală, nu?” Este supunerea față de rânduielile Celui de mai sus un principiu? Este adevărul? (Da.) Acest conducător nu știa că acesta este adevărul. Ce a făcut? A spus: „Încă există un vot contra, așa că nu o putem înlătura. Trebuie să respectăm neapărat opiniile fraților și surorilor noastre. Acesta este cel mai important drept al omului.” Mai târziu, când Cel de mai sus a întrebat din nou despre această chestiune, conducătorul a continuat să trateze cu el într-un mod superficial și a continuat să tragă de timp. În cele din urmă, când Cel de mai sus a văzut că nu înlătura persoana rea, l-a demis și l-a înlăturat și pe conducător. Cel de mai sus l-a făcut conducător, dar acesta din urmă nu a ascultat de El; Cel de mai sus are autoritatea de a-l folosi și de a-l demite – acesta este un decret administrativ. Apoi, aliații săi au fost și ei înlăturați. Este nevoie ca rânduielile Celui de mai sus să fie votate de toată lumea? (Nu.) De ce nu? Nu puteți explica de ce; se pare că semănați destul de mult cu acel conducător confuz, nu-i așa? Spuneți-Mi, aceste cuvinte despre care am părtășie cu voi sunt doctrine sau realități? (Sunt realități.) Dacă oamenii le vor practica și le vor implementa, vor fi corecte? (Da.) Dacă sunt corecte, este necesar ca toată lumea să-și exprime alegerea și să voteze în ceea ce le privește? (Nu.) Ar putea Cel de mai sus să nedreptățească pe cineva ordonând ca acesta să fie înlăturat? Categoric nu. Așadar, când Cel de mai sus a ordonat înlăturarea acestei persoane rele, iar acest conducător a refuzat să o ducă la îndeplinire, care a fost problema aici? (Sfidarea fățișă.) Este mai mult decât o sfidare fățișă, reprezintă crearea unei împărății independente. Când Cel de mai sus a ordonat înlăturarea persoanei rele, acest conducător fals a tras de timp și nu a dus-o la îndeplinire, ba chiar a organizat un vot și a sondat opinia publică. Ce opinie publică a sondat el? Ce reprezintă opinia publică? Ce reprezintă majoritatea? Oare majoritatea oamenilor înțeleg sau au adevărul? (Nu.) Dacă majoritatea oamenilor nu au nici măcar discernământ, pot fi ei oameni care să înțeleagă adevărul? Acest conducător chiar a sondat opinia publică – poate acest lucru să rezolve cu adevărat vreo problemă? Este oare necesar? Majoritatea oamenilor nu au discernământ, iar Cel de mai sus a supravegheat și a ordonat El Însuși înlăturarea persoanei rele, dar acest antihrist a tras de timp și nu a înlăturat-o, adăpostind și protejând o persoană rea, permițându-i să rămână în biserică și să provoace tulburări. Oriunde există oameni răi, este haos și ordinea lipsește. Aleșii lui Dumnezeu nu-și pot îndeplini îndatoririle în mod normal, iar lucrarea bisericii nu poate progresa în mod normal. Doar înlăturarea promptă a oamenilor răi poate asigura că lucrarea bisericii se desfășoară normal. Totuși, în locurile unde antihriștii dețin puterea, cei care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, provoacă tulburări, acționează într-un mod nerezonabil și își îndeplinesc îndatoririle fără niciun strop de sinceritate, nu pot fi înlăturați. Antihriștii se dezlănțuie făcând rău în biserică, adăpostindu-i și protejându-i pe acei oameni răi și pe neîncrezători. Sub ce pretext fac ei acest lucru? Sub pretextul că sunt oficialități, deci trebuie să fie stăpânii altor oameni. Se prezintă drept oficialități în casa lui Dumnezeu și vor să fie stăpânii altor oameni. Spuneți-Mi, cine este stăpânul omului? (Dumnezeu.) Dumnezeu și adevărul sunt Stăpânul omului. Acei antihriști nu sunt nimic! Ei vor să fie stăpânii acestor oameni, dar nici măcar nu știu cine este stăpânul lor! Nu sunt ei niște canalii? Antihriștii folosesc această metodă pentru a le spune oamenilor: „Eu pot fi stăpânul vostru. Dacă aveți vreo supărare, vreo nemulțumire sau dacă ați suferit vreo nedreptate ori vreo dificultate, eu, drept conducător al vostru, pot să le rezolv.” Cei care nu înțeleg adevărul sau faptele reale sunt apoi induși în eroare de acești antihriști. Îi tratează ca pe niște șefi și ca pe Dumnezeu pe care să-i urmeze și cărora să li se închine. Cum se simt cei care înțeleg adevărul atunci când întâlnesc astfel de antihriști? Se simt dezgustați și îi detestă, spunând: „Așadar, vrei să fii stăpânul nostru și să ne controlezi? Sub niciun chip! Noi te-am ales drept conducătorul nostru ca să ne conduci înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea ta.” Acest lucru înseamnă că ei au discernut comploturile antihriștilor. Antihriștii îi induc în eroare pe oameni sub pretextul că sunt stăpânii lor, făcându-i să creadă că acest lucru este în conformitate cu nevoile lor, fie că este vorba de nevoi emoționale, psihologice, spirituale sau de altă natură. Cei care nu înțeleg adevărul sau faptele reale cad frecvent victime ale inducerii în eroare de către antihriști, în așa măsură încât, după ce au fost induși în eroare, nu numai că nu pot fi în stare să se întoarcă înapoi și să reflecteze, dar ar putea chiar să intervină pentru acei antihriști și să-i apere. Faptul că ei pot interveni pentru antihriști și îi pot apăra demonstrează suficient de mult că au fost cu adevărat induși în eroare – nu așa stau lucrurile? (Ba da.) De ce cred oamenii în Dumnezeu? Nu pentru a obține mântuirea? Dacă îi urmezi pe antihriști, nu I te împotrivești lui Dumnezeu și nu Îl trădezi? Nu stai de partea forțelor care Îi sunt ostile lui Dumnezeu? În acest caz, te va mai dori Dumnezeu? Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu doar cu numele, însă, de fapt, urmezi o persoană, cum te va privi Dumnezeu și cum te va aborda? Dacă Îl respingi pe Dumnezeu, El nu te va disprețui și respinge? Dacă oamenii nu înțeleg nici măcar această mică parte de doctrină, pot să înțeleagă adevărul? Nu sunt confuzi acești oameni?
Nu este o manifestare ocazională pentru antihriști să-i inducă pe oameni în eroare; ei fac acest lucru adesea, este principiul lor consecvent de acțiune sau am putea spune că este baza, metoda și modul lor de a face lucrurile – este stilul consecvent al acțiunilor lor. Altfel, cine i-ar admira? În primul rând, ei nu înțeleg adevărul. În al doilea rând, nu au o umanitate bună. În al treilea rând, le lipsește și o inimă cu frică de Dumnezeu. Deci, cum reușesc ei să îi facă pe oameni să le cedeze pe deplin, să îi idolatrizeze și să îi admire? Se bazează pe diferite mijloace și metode pentru a se da în spectacol, făcându-i pe oameni să îi admire și să îi venereze. Ei folosesc aceste metode pentru a-i induce în eroare pe oameni, lăsându-le anumite impresii false, făcându-i să vadă că sunt spirituali, că Îl iubesc pe Dumnezeu, că plătesc prețul, că adesea spun cuvintele potrivite și prezintă teoriile corecte și că protejează interesele fraților și surorilor. Apoi, ei folosesc aceste impresii false pentru a genera un sentiment de respect și admirație în oameni, atingându-și scopul de a fi capabili să-i inducă pe oameni în eroare și să îi facă să îi urmeze. Atunci când îi induc pe oameni în eroare în acest fel, sunt lucrurile pe care le fac în conformitate cu adevărul? Deși spun totul corect, cu siguranță nu se aliniază la adevăr. Cei care nu au discernământ nu pot vedea problema. În ceea ce privește esența inducerii în eroare a oamenilor, acțiunile lor îi fac pe oameni să vadă cu greu că nu sunt în conformitate cu adevărul. Dacă acest lucru ar putea fi văzut, oare oamenii nu le-ar observa frauda? În realitate, ceea ce fac ei și ceea ce dezvăluie este o falsă spiritualitate. Așadar, care este manifestarea spiritualității false? Multe dintre comportamentele, acțiunile și zicalele care aparțin spiritualității false par corecte, dar de fapt sunt doar acțiuni exterioare și nu au nimic de-a face cu practicarea adevărului. În mod similar fariseilor care I s-au împotrivit Domnului Isus: țineau Scripturile în mâini și se rugau cu voce tare la colțuri de stradă, spunând „O, Doamne…”, arătându-le oamenilor pietatea lor. Ca urmare, în zilele noastre, „fariseu” a devenit un termen alternativ pentru oamenii ipocriți. Ce adjectiv precede substantivul „fariseu”? Adjectivul „ipocrit”. De fapt, fără să spui „ipocrit”, în zilele noastre este suficient să spui cuvântul „fariseu” pentru a arăta clar că nu este un termen pozitiv – este precum „canalie” sau „diavol” și are același înțeles. Dacă este să vorbim despre falsa spiritualitate, în zilele noastre, nu mulți oameni discută despre spiritualitate și, ori de câte ori cineva menționează spiritualitatea, ce adaugă înaintea ei? (Cuvântul „falsă”.) Corect, cuvântul „falsă”. Manifestarea antihriștilor care îi induc în eroare pe oameni de multe ori este, de fapt, o manifestare a spiritualității false. Cuvintele, acțiunile și comportamentele asociate cu spiritualitatea falsă par adesea destul de bune, destul de devotate și în conformitate cu adevărul. Când văd că o persoană este slabă, uită și să mănânce și se grăbesc să o sprijine. Când văd că o persoană are un necaz acasă, își neglijează propriile treburi și se grăbesc să o ajute. Cu toate acestea, ajutorul lor constă în a spune anumite cuvinte potrivite sau care sună plăcut și care exprimă simpatie, dar, după atâtea discuții, problemele reale ale celeilalte persoane sunt departe de a fi rezolvate. Care este, atunci, scopul pentru care acționează astfel? Oamenii sunt îndeosebi mișcați de comportamentul lor și simt că a avea un astfel de conducător pe care să se bazeze în momente grele este minunat – sunt cu adevărat fericiți. Prin urmare, se poate spune că antihriștii nu numai că folosesc cuvinte pentru a-i induce pe oameni în eroare, dar, în același timp, folosesc și diverse comportamente pentru a-i induce în eroare, pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt foarte spirituali, remarcabili și că sunt demni ca aceștia din urmă să se încreadă în ei și să se bazeze pe ei. Unii ar putea chiar să-și spună: „A crede în Dumnezeu pare un pic prea abstract, dar a crede în conducătorul nostru este practic. Este atât de real și adevărat: îl poți atinge și vedea, iar atunci când ai de-a face cu lucruri, îl poți întreba și vorbi cu el direct. Cât de minunat este acest lucru!” Obținând astfel de rezultate, antihriștii și-au atins obiectivele, dar cei pe care i-au indus în eroare sfârșesc jalnic. După ce au fost induși în eroare de antihriști o perioadă, când acești oameni ajung din nou în fața lui Dumnezeu, nu mai știu cum să se roage sau să-și deschidă inimile către El. Mai mult, atunci când acești oameni se întâlnesc, se flatează reciproc, se prefac a fi spirituali, se induc în eroare și se păcălesc unii pe alții. În final, antihriștii chiar pretind că: „Fiecare frate și soră din biserica noastră Îl iubește pe Dumnezeu. În fața problemelor, fiecare dintre ei se ridică la înălțimea situației – chiar dacă ar fi arestați de marele balaur roșu, toți ar putea rămâne fermi în mărturia lor. Nu ar exista nici măcar o singură iudă printre noi – v-o garantez!” După cum s-a dovedit, când au fost arestați, majoritatea s-au transformat în iude. Nu sunt ei o adunătură de canalii? Antihriștii se folosesc de aceste cuvinte și sloganuri goale pentru a-i păcăli, a-i induce în eroare și a-i înșela pe frați și surori. Majoritatea oamenilor sunt nesăbuiți și ignoranți, lipsiți de discernământ, și le permit antihriștilor să se comporte fără discernământ. Rânduielile de lucru ale Celui de mai sus au pus de mult timp accentul pe modul în care trebuie gestionate circumstanțele atunci când acestea apar și pe munca pe care trebuie să o facem, cu scopul de a se asigura că toți aleșii lui Dumnezeu își pot îndeplini îndatoririle într-un mediu sigur. În cazul arestărilor și al persecuțiilor, pierderile ar trebui să fie reduse la minim pe cât posibil. Dacă toți aleșii lui Dumnezeu sunt arestați și duși la închisoare, pierzându-și în întregime viața bisericească, nu duce aceasta la un deficit în pătrunderea lor în viață? Fără a putea mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu în închisoare, se poate maturiza viața cuiva? Ei își pot aminti doar câteva cuvinte din imnuri și, în fiecare zi, viața lor depinde de acele câteva cuvinte. Când se roagă noaptea, o pot face doar în tăcere în inimile lor și nu îndrăznesc să-și miște buzele. Singurul lucru care le-a rămas în inimă sunt gânduri precum: „Nu trăda, nu fi o iudă, rămâi ferm în mărturia pentru Dumnezeu și slăvește-L, nu-L face de rușine!” – nu mai există nimic altceva, oamenii au chiar atât de puțină statură. Antihriștii nu iau în considerare aceste lucruri. De ce sunt ei numiți antihriști? Abuzează de alții și le fac rău fraților și surorilor fără să clipească! Rânduielile de lucru ale Celui de mai sus le cer oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle într-un context sigur și să evite pe cât posibil accidentele, dar antihriștii nu respectă aceste rânduieli de lucru atunci când își fac treaba. Ei strigă și acționează orbește, conform propriei lor voințe, fără să țină cont de siguranță. Unele persoane nesăbuite nu au discernământ și își spun: „De ce aduce mereu în discuție siguranța Cel de mai sus? De ce se teme atât de mult de accidente? De ce să se teamă? Totul este în mâinile lui Dumnezeu!” Nu este nesăbuit să spui astfel de lucruri? S-ar putea ca statura ta să fie redusă, să îți lipsească înțelegerea și să nu fii în stare să vezi lucrurile în profunzime, dar nu poți acționa nesăbuit! Cel de mai sus a aranjat modul în care ar trebui să se adune oamenii în anumite circumstanțe și ce principii ar trebui să urmeze – la ce folosesc toate aceste rânduieli detaliate? Ele sunt tocmai pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu, pentru ca ei să se poată aduna și să-și îndeplinească îndatoririle normal și sigur. Siguranța vă permite să continuați să credeți în Dumnezeu, să vă trăiți viața bisericească și să mâncați și să beți cuvintele lui Dumnezeu normal. Dacă până și siguranța îți este pierdută, dacă ești arestat de marele balaur roșu și în închisoare nu poți auzi sau citi cuvintele lui Dumnezeu, nu poți cânta imnuri și nu ai adunări, cum mai poți crede în Dumnezeu? S-ar putea să devii un credincios doar cu numele. Antihriștilor nu le pasă de aceste lucruri; nu le pasă de viața și de moartea oamenilor. De dragul satisfacerii propriilor ambiții și dorințe, ei încurajează pe toată lumea să se răscoale și să strige orbește: „Nu ne temem de circumstanțe – Îl avem pe Dumnezeu!” Cei care sunt nesăbuiți nu înțeleg nimic și sunt induși în eroare de aceste cuvinte. Toată lumea are gânduri vagi și goale, spunându-și: „Noi credem în Dumnezeu, iar Dumnezeu ne protejează; dacă ni se întâmplă ceva, este cu permisiunea lui Dumnezeu.” Nu sunt acestea cuvinte goale? Acesta este modul în care acționează antihriștii și cei care nu înțeleg adevărul. Deși frații și surorile pot să nu înțeleagă, în calitate de conducător care ai deseori părtășie despre rânduielile de lucru, nu ar trebui să-ți fie necunoscute aceste chestiuni. Trebuie să realizezi lucrarea în acord cu rânduielile de lucru și să nu fii dornic să discuți mereu atât de mult pentru a-ți satisface ambițiile și dorințele, chiar spunându-ți că, cu cât sunt mai mulți oameni care te ascultă, cu atât mai bine, și cu cât sunt mai mulți, cu atât mai entuziast îți devine discursul. Pentru a-i cuceri pe cei inferiori ierarhic și a-i face să asculte de îndrumarea lor, antihriștii îi adună pe acești oameni în timpul lor liber, fără să țină cont de siguranța mediului în care se află, conducându-i în cele din urmă la pierzanie.
Antihriștii se pricep să spună lucruri mărețe și să folosească anumite baze goale, fals spirituale și teoretice pentru a-i induce pe oameni în eroare. Mulți dintre cei lipsiți de discernământ îi ascultă pur și simplu și li se supun antihriștilor oricum i-ar manipula, ceea ce duce la necazuri și arestări. Cum pot apărea aceste necazuri? Unii ar putea spune că este din cauză că Dumnezeu nu i-a protejat. Dar nu înseamnă asta să te plângi de Dumnezeu? Vina pentru această problemă nu poate fi pusă pe seama Lui. El le permite oamenilor să Îi experimenteze lucrarea în diverse circumstanțe. Dacă practici conform principiilor bazate pe rânduielile de lucru și, atunci când mediul permite, indiferent câți oameni se adună, poți mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, poți experimenta lucrarea Lui și poți realiza îndatoririle pe care ar trebui să le realizezi, atunci Dumnezeu te va conduce și Își va săvârși lucrarea în tine. Dacă te împotrivești cerințelor Celui de mai sus, acționezi orbește conform voinței tale și se întâmplă ceva, aceasta este doar nesăbuință și ignoranță. Dumnezeu nu intenționează să îi arunce pe toți în închisoare pentru a-i rafina. Intenția Lui este ca fiecare persoană să mănânce și să bea în mod corespunzător cuvintele Sale și să experimenteze lucrarea Sa. Însă antihriștii nu înțeleg acest lucru. Ei cred în propria lor logică, considerând că, dacă au protecția lui Dumnezeu, nu au de ce să se teamă. Ei nu înțeleg principiile protecției lui Dumnezeu și urmează orbește regulamentele, definindu-L întotdeauna pe Dumnezeu. Mulți oameni sunt induși în eroare și acționează orbește alături de ei, ignorând rânduielile Celui de mai sus și, ca urmare, se întâmplă ceva, sunt arestați și supuși torturii în închisoare. Ce fel de statură au acești oameni atunci când apar problemele? Ei au doar puțin entuziasm, înțeleg puțină doctrină și pot striga câteva sloganuri, dar nu au niciun pic de cunoaștere despre Dumnezeu, nu au nicio înțelegere, cunoaștere sau experiență autentică a adevărului și nu înțeleg cum lucrează Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni. Ei se bazează pur și simplu pe entuziasmul de a-L urma pe Dumnezeu și au puțină hotărâre. Pot oamenii cu acest tip de statură să dea o mărturie atunci când sunt arestați și băgați în închisoare? Categoric nu. De îndată ce trădează, care sunt consecințele? Ei încep să-și spună: „Nu este Dumnezeu atotputernic? Totul este în mâinile Lui, așa că de ce nu mă mântuiește? De ce îngăduie ca eu să sufăr așa? Oare chiar există un Dumnezeu? Este posibil să fi greșit noi că am avut atâta entuziasm? Dacă am fost conduși pe căi greșite de conducătorii noștri, atunci de ce nu-i disciplinează Dumnezeu? De ce ne-a adus Dumnezeu aici? De ce ne-a permis să ne confruntăm cu o astfel de împrejurare?” Începe să iasă la suprafață aruncarea vinii asupra lui Dumnezeu, urmată îndeaproape de o negare a Lui: „Acțiunile lui Dumnezeu nu se aliniază la voința omului. Poate că acțiunile Lui nu sunt întotdeauna corecte și poate că El nu este neapărat adevărul.” În cele din urmă, după ce au suferit mult și au îndurat o perioadă, chiar și puțina doctrină pe care o cunoșteau și puținul zel pe care îl aveau dispar. Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și își pierd credința, chiar devenind o iudă. După ce sunt eliberați din închisoare, ei chiar își spun: „Acum nu mai trebuie să-mi fac niciodată griji de circumstanțe. Uite cât de bine o duc cei care nu cred în Dumnezeu: au atât de multă libertate acolo, afară. Ce facem noi crezând în secret? Dacă țara interzice credința, pur și simplu nu mai credeți.” Pot astfel de oameni să mai creadă în Dumnezeu mai târziu? (Nu, nu pot.) De ce nu pot? Dumnezeu nu-i mai vrea. Dumnezeu te alege doar o dată, iar tu ți-ai pierdut deja șansa, așa că Dumnezeu nu te va mai dori o a doua oară. Ce speranță au astfel de oameni să obțină mântuirea? Este zero, nu mai există nicio speranță. Aceasta este consecința pe care antihriștii o provoacă prin faptul că se comportă depravat și folosesc anumite teorii fals spirituale pentru a-i induce pe oameni în eroare, făcându-i să urmeze spiritualitatea și ardoarea exterioară. Care este consecința? (Sunt ruinați.) Dacă Dumnezeu îi mântuiește sau nu este treaba lui Dumnezeu, dar, cel puțin deocamdată, se pare că atunci când calea credinței oamenilor în Dumnezeu ajunge în acest punct, perspectivele și destinația lor sunt practic ruinate. Ca să ajungem la miezul chestiunii, cine a provocat acest lucru? Antihriștii sunt cei care l-au provocat. Dacă nu ar fi acționat atât de orbește, ci ar fi acționat în concordanță cu rânduielile de lucru, conducându-i pe frați și pe surori conform cerințelor Celui de mai sus și aducându-i pe toți înaintea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. Ar mai fi existat vreo speranță ca acești oameni să fie mântuiți? (Da.) Acești oameni ar fi avut încă speranța de a fi mântuiți. Pentru că ambițiile și dorințele antihriștilor sunt extrem de extinse, dacă nu este nimeni care să îi protejeze și să îi asculte, ei simt că viața este plictisitoare și monotonă. Îi tratează pe acei oameni confuzi care îi urmează ca pe carne de tun și ca pe jucării pe care să le manipuleze, făcându-i pe toți să le urmeze exemplul. Simt că sunt capabili, că au plăceri și că această viață merită să fie trăită. Pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, ei folosesc aceste cuvinte așa-zis spirituale și cu sonoritate plăcută pentru a-i induce în eroare pe cei care îi urmează și, după ce au fost induși în eroare, făcându-i să se abată de la adevărata cale și de la cuvintele lui Dumnezeu, să se îndepărteze de Dumnezeu pentru a-i urma pe ei și să ia calea antihriștilor. Care este rezultatul final? Perspectivele și destinația acestor oameni sunt ruinate, iar ei își pierd șansa de a fi mântuiți. Care sunt consecințele atunci când oamenii nu cred în Dumnezeu în mod corespunzător, ci îi urmează pe alți oameni? Încă mai invidiați pe cineva care pare spiritual? (Nu, nu-l mai invidiem.) Și ce părere aveți despre termenul „spiritual”? Este lipsit de conținut. Oamenii sunt ai trupului – sunt ființe create. Dacă ai fi cu adevărat spiritual, atunci trupul tău nu ar mai exista, și cât de spiritual ai fi atunci? Nu sunt doar vorbe goale? Deci, vedeți, termenul „spiritual” în sine nu e valid; reprezintă doar vorbe goale. Pe viitor, dacă auziți pe cineva spunând că urmează spiritualitatea, spuneți-i acestea: „Ar trebui să urmărești să fii o persoană onestă și să trăiești înaintea lui Dumnezeu – asta este mai realist. Este o fundătură să urmărești spiritualitatea! Nu urmări niciodată spiritualitatea; nu este ceva ce oamenii urmăresc – pur și simplu nu e plauzibil.” Spuneți-Mi, cine a devenit o persoană spirituală după ce a crezut în Dumnezeu mulți ani? Acele figuri faimoase și acei exponenți ai religiei din Biblie, sunt ei spirituali? Toți sunt niște ipocriți, niciunul dintre ei nu este spiritual. Oamenii care au inventat termenul „spiritual” se folosesc de acest cuvânt gol pentru a-i induce în eroare pe ceilalți. Sunt niște canalii și diavoli. Ce fel de persoană poate spune astfel de lucruri goale? Au oare înțelegere spirituală? (Nu, nu au.) Dacă nici măcar nu poți înțelege ce ar trebui să urmărească oamenii atunci când cred în Dumnezeu sau cărui grup ar trebui să aparțină, poți înțelege adevărul? Inerent, ești o ființă creată, un membru al omenirii care a fost coruptă de Satana. Dacă vrei să discuți despre apartenența la ceva, atunci aparții trupului – acesta este atributul oamenilor. Desigur, dacă încerci să fii trup, îi aparții Satanei: asta înseamnă să mergi pe calea lumii. Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să urmărească adevărul – asta este corect. Dacă oamenii caută să fie spirituali sau ai lui Dumnezeu, se pot ei ridica la acest nivel? Indiferent cum urmăresc acest lucru, este inutil. Aceasta nu este calea corectă pentru a crede în Dumnezeu. Prin urmare, a căuta să fii spiritual sau al lui Dumnezeu este doar un slogan, o teorie fals spirituală, fără legătură cu adevărul. Dacă tu crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să-ți îndeplinești în mod corespunzător datoria de ființă creată și să fii capabil să I te supui lui Dumnezeu și să-L satisfaci. Acesta este adevărul-realitate.
Oricâte predici ar asculta antihriștii, ei nu pot înțelege adevărul. Ceea ce înțeleg și pot articula este doar doctrină. Ei iau acele cuvinte pe care le pot înțelege și memora și le prelucrează în gândul lor pentru a le transforma în doctrine spirituale în conformitate cu noțiunile și închipuirile umane și apoi le propagă fără discernământ, explicându-le altora. Când le aud cei care nu au înțelegere spirituală și care nu înțeleg adevărul, simt că au o logică perfectă și sunt dornici să le accepte. Ca urmare, ei sunt induși în eroare și încep să li se închine antihriștilor. Atunci apar problemele. În realitate, antihriștii nu înțeleg deloc adevărul. Dacă asculți cu atenție și le discerni așa-zisele cuvinte corecte, vei descoperi că sunt teorii goale, conforme cu noțiunile și închipuirile umane. Desigur, cei care nu înțeleg adevărul cred că aceste cuvinte sunt corecte și se lasă ușor păcăliți de ele. Ați trecut prin astfel de situații? Puteți da exemple? Dacă puteți să dați exemple și să vedeți clar cum aceia pricepuți la a rosti cuvinte și doctrine îi induc în eroare pe alții, asta dovedește că le înțelegeți și le puteți aplica. Dacă nu puteți da exemple, aceasta arată că nu le-ați înțeles încă și nu le puteți aplica. Când îi veți întâlni pe cei pricepuți la a rosti cuvinte și doctrine, cu siguranță nu veți putea să-i discerneți. (Am fost într-o astfel de stare. Atunci când frații și surorile se confruntă cu emondarea, mustrarea și disciplinarea și nu înțeleg intenția lui Dumnezeu, ei vin să caute împreună cu mine. De fapt, nici eu nu înțeleg intenția lui Dumnezeu sau esența acestor probleme, dar le spun niște cuvinte goale, cum ar fi: „Emondarea, mustrarea și disciplinarea reprezintă, toate, dragostea lui Dumnezeu și mântuirea de către El. Acestea sunt modul în care Dumnezeu acționează asupra firilor noastre corupte.” Chiar în timp ce spun acest lucru, pot simți că nu le-am explicat pe deplin esența problemei lor, cum ar fi de ce se confruntă cu această circumstanță, cărui tip de fire coruptă îi aparțin acțiunile și ceea ce dezvăluie ei sau care poate fi natura lor și care este intenția lui Dumnezeu – despre aceste lucruri și despre altele nu am reușit să am părtășie cu ei. Am rostit doar câteva doctrine corecte și sloganuri care sună frumos și care, de fapt, nu ajută pe nimeni.) Acest lucru e din cauză că tu însuți nu ai o înțelegere clară a adevărului, așa că nu poți rezolva problemele reale ale fraților și surorilor tale. Așadar, există o diferență între inducerea oamenilor în eroare de către antihriști și această situație? Antihriștii nu-i ajută pe oameni din bunăvoință; motivul și scopul lor sunt de a-i induce în eroare și de a-i controla. Când antihriștii fac lucruri de acest fel și când strigă sloganuri, observați-le comportamentul și ce tip de fire dezvăluie – aceasta este cheia pentru a discerne antihriștii. Unii oameni au o statură mică și nu au o înțelegere clară a adevărului. Este posibil ca intensitatea lucrării lor să nu obțină rezultatele necesare, dar nu au motivul sau scopul de a-i induce în eroare sau de a-i controla pe oameni. De asemenea, vor să-i conducă pe oameni înaintea lui Dumnezeu – doar că abilitatea nu le este pe măsura dorinței lor. Deși nu au obținut rezultate clare, oamenii pot vedea că au intențiile corecte, că vor să-i conducă pe semeni înaintea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, care este obiectivul antihriștilor? (Să câștige aprobarea oamenilor și să îi facă pe aceștia să îi asculte și să îi urmeze.) Așadar, care este diferența dintre ceea ce spun ei și spusele persoanei a cărei abilitate nu este pe măsura dorinței sale? Persoana cu o abilitate insuficientă vorbește din inimă, dar nu poate să discearnă esența și rădăcina problemei; nu poate să aibă o părtășie clară despre aceasta și, în cele din urmă, nu poate să rezolve problema sau să le ofere ajutor celorlalți. Acum, ce sunt cuvintele unui antihrist? Vin ele din inima acestuia? (Nu, nu vin din inimă.) Este clar că nu vin din inimă: ceea ce spune acesta sunt numai minciuni. De ce trebuie să spună minciuni? El vrea să te înșele și să te inducă în eroare. Ceea ce vrea să spună este următorul lucru: „Am făcut deja lucrarea pe care ar trebui să o fac drept conducător, am avut părtășie despre ceea ce se cuvine și tot ceea ce am spus este corect. Dacă tu nu le accepți și problema rămâne nerezolvată, este vina ta – nu da vina pe mine.” El nu-și dorește cu adevărat să-ți rezolve problemele, ci face totul mecanic, neavând de ales decât să spună aceste lucruri corecte pentru a-și menține statutul. Le rostește împotriva voinței sale și, chiar dacă le spune, nu o face de bunăvoie – nu este ceea ce gândește cu adevărat în inima sa. Prin urmare, anumiți antihriști pot învăța, de obicei, să spună câteva cuvinte corecte, ajutându-i pe alții să își depășească negativitatea, dar când ei înșiși se confruntă cu emondarea sau sunt înlocuiți, devin extrem de negativi, sunt incapabili să se cunoască pe ei înșiși în totalitate și trebuie să se bazeze pe frați și surori ca să-i ajute. S-a întâmplat acest lucru? (Da.) Astfel de lucruri se întâmplă prea des. Cuvintele și doctrinele pe care un antihrist le predică în mod constant altora nu îi pot ajuta nici măcar pe ei înșiși. Așadar, vin aceste cuvinte dinlăuntrul său? Sunt ele rezultatul experiențelor sale reale? (Nu.) Atunci spusele lui sunt simple cuvinte și doctrine, nu o oglindire a adevăratei sale staturi. Lucrarea pe care o face pentru a-i ajuta pe alții constă pur și simplu din folosirea de impresii false, acțiuni și bună purtare pentru a acționa mecanic, pentru a-i face pe oameni să îl recunoască, să îl accepte și să îl aprobe drept conducător. Odată ce oamenii îl recunosc drept conducător, nu cedează aceștia în fața lui? Dacă îi cedează, nu obține antihristul un statut? Atunci, nu este statutul său sigur? Tocmai acesta este obiectivul său. Unii conducători și lucrători nu înțeleg adevărul, iar abilitățile nu le sunt pe măsura dorinței lor în timp ce se ocupă de lucrarea lor. Acesta este cel mult un semn al staturii lor mici și al faptului că nu sunt conducători calificați. Dar, când un antihrist lucrează, el nu se gândește dacă poate sau nu să ajute ori să sprijine frații și surorile. Se gândește doar la propriul statut și la propriile interese. Aceasta este distincția dintre cei doi: firile lor sunt diferite. Prin urmare, chiar dacă antihristul rostește multe cuvinte care sună plăcut, ele nu reflectă realitatea lui. Le spune împotriva voinței sale; doar folosește anumite doctrine și sloganuri corecte din exterior sau cuvinte care se conformează sentimentului uman pentru a-i sfătui pe oameni și pentru a face totul mecanic. De ce trebuie să facă totul mecanic? Pentru că, dacă vede pe cineva care este negativ sau slab și neglijează să îl ajute, alții vor spune că nu face lucrare reală și că nu își îndeplinește responsabilitățile de conducător. De teama unor astfel de acuzații, el nu are altă opțiune decât să acționeze. Prin urmare, obiectivul său nu este pur și simplu să își îndeplinească îndatoririle; îi este teamă că, dacă nu apare imediat când frații și surorile se confruntă cu greutăți și nu îi ajută și nu le oferă provizii, îndeplinindu-și responsabilitățile, atunci ei nu îl vor mai susține. La următoarele alegeri, s-ar putea să nu îl aleagă, iar el nu va fi un conducător autentic, ci va avea doar un titlu de formă. Își dorește oare în inima lui doar să aibă un titlu de formă? (Nu.) Atunci, ce își dorește? Își dorește putere și statut reale, își dorește ca frații și surorile să îl venereze, să îl susțină și să îl urmeze în sinea lor. Prin urmare, se străduiește să fie ales conducător la toate alegerile – acesta este obiectivul său.
Unii așa-ziși conducători și lucrători devin deosebit de entuziaști pe măsură ce se apropie alegerile, afișându-se peste tot și având un comportament anormal. Astfel de oameni ar putea fi de teapa antihristului. Dacă într-adevăr pot acționa astfel, acest lucru este demn de dispreț! O persoană care are cu adevărat conștiință și rațiune se va simți în mod natural vinovată în inima sa atunci când acționează cu motive și obiective. Înfrânată de conștiința și rațiunea sa, își va da seama că nu era atât de entuziastă înainte, iar oamenii vor observa în mod clar entuziasmul său brusc. Chiar și ea se simte dezgustată de propria persoană și ar prefera să nu candideze la alegeri decât să se poarte așa. Pentru că ea crede în Dumnezeu de atâția ani și și-a format puțină statură și un oarecare simț al rușinii, în cele din urmă este capabilă să se stăpânească. Dar antihriștii nu se stăpânesc; ei fac ce vor și acționează așa cum doresc. Au ambiții și diverse motive, obiective și planuri. Ei știu totul în inima lor, dar insistă să facă lucrurile în acest fel, gândindu-se mereu la reputația și statutul propriu. Ei simt că a face lucruri pentru biserică și pentru frații și surorile lor este o pierdere prea mare și nu merită. Prin urmare, se pun pe primul loc în tot ceea ce fac și întotdeauna au grijă de ei înșiși. Când vin alegerile, își dau toată silința să facă lobby peste tot, inducându-i în eroare pe oameni și atrăgându-i de partea lor ca să îi aleagă pe ei, și chiar adaugă în secret câteva voturi pentru ei înșiși în timpul votării. Nu este dezgustător ca antihriștii să se poarte astfel? Dacă nu ar avea ambiții, de ce ar merge atât de departe? Nu este clar că ambiția este cea care acționează? De îndată ce o persoană menționează că altcineva este ambițios, acest lucru nu este pozitiv; tot ceea ce fac astfel de oameni este, fără îndoială, dezgustător și incalificabil. Tot ceea ce fac antihriștii este fals și înșelător; ei se folosesc întotdeauna de aparențe false pentru a-i induce în eroare pe oameni. Cei care nu cunosc adevărul văd acest lucru și își spun: „Conducătorul a depus foarte mult efort în aceste câteva zile, sacrificându-și odihna și hrana, lucrând zi și noapte, preluând conducerea în toate. A suferit destul de mult și a fost atât de extenuat, încât a slăbit mult – ba chiar are și mai multe fire de păr alb.” Unii frați și surori văd acest lucru, le pare rău de antihrist și, în cele din urmă, în timpul alegerilor, votează pentru el. Nu și-a atins obiectivul antihristul? (Ba da.) Asta înseamnă să complotezi și să folosești tactici, asta înseamnă să fii ticălos. Prin urmare, antihriștii îi induc în eroare pe oameni nu numai prin cuvinte, ci, de multe ori, și prin acțiuni și comportamente care le comunică fără cuvinte oamenilor cât de entuziaști, cât de supuși și cât de grijulii sunt față de frați și surori. Ei folosesc aceste expresii aparent bune și corecte și aceste aparențe false în exterior pentru a le spune în mod repetat oamenilor, pentru a sublinia în mod repetat și pentru a le da de înțeles că sunt conducători calificați, conducători buni pe care semenii ar trebui să-i accepte. Este exact ca la alegerile din țările democratice, unde candidații țin discursuri, fac lobby și își organizează campanii electorale peste tot. Ei chiar trișează în timpul procesului de votare. Dar acești oameni nu se simt rușinați; ei urmează credința potrivit căreia „Un om adevărat trebuie să fie nemilos”. Ei folosesc toate mijloacele necesare pentru a câștiga alegerile – aceasta este gândirea și punctul de vedere al non-credincioșilor. Oare și acești antihriști fac acest lucru? Absolut! De dragul puterii și al statutului, în profunzimea inimii lor, acești indivizi acționează cu ardoare și fervoare în toate și își bat capul pentru a le duce la bun sfârșit. Nu sunt absolut deloc mulțumiți de soarta lor. Așadar, dacă aceia care au un grad ridicat de entuziasm pentru putere și statut, adică aceia care nu sunt capabili să-și controleze ambițiile, ajung în cele din urmă să fie aleși drept conducători, ei nu doar urmează calea antihriștilor; ar putea chiar să devină ei înșiși antihriști. Voi aveți ambiții? Puteți să vă controlați ambițiile în limitele umanității și ale rațiunii? Dacă le puteți controla, atunci puteți evita pericolul de a urma calea antihriștilor, nu veți deveni antihriști și nu veți fi eliminați. Dacă simțiți că ambițiile voastre sunt prea mari, că recurgeți frecvent la orice mijloace de dragul statutului și sunteți chiar dispuși să renunțați la mâncare și apă, să îndurați orice suferință și chiar sunteți gata să folosiți orice metode josnice, dacă ați ajuns deja la un stadiu în care sunteți nerușinați și vă e greu să vă țineți ambițiile în frâu, atunci sunteți în încurcătură – fără îndoială sunteți antihriști. Dacă doar prezentați manifestările unui antihrist, mai există speranța mântuirii. Dar sunteți în afara pericolului? Nu încă. Dacă prezinți aceste manifestări ale unui antihrist, înseamnă că încă I te opui lui Dumnezeu, gata să I te împotrivești și să-L respingi în orice moment. Sau poate, pentru că un lucru făcut de Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile tale, s-ar putea să-L studiezi pe Dumnezeu, să-L înțelegi greșit, să-L judeci și chiar să răspândești noțiuni despre El. Apoi, s-ar putea să Îl respingi pe Dumnezeu, să mergi pe drumul tău și, în cele din urmă, să fii eliminat de Dumnezeu. Lucrurile pe care le dezvălui în orice moment și în orice loc pot reprezenta firea ta. Prin urmare, lucrurile pe care le dezvălui în orice moment și în orice loc reprezintă dezvăluirea firii tale. De ce discutăm mereu despre schimbările de fire? Pentru că o persoană a cărei fire nu se schimbă este un dușman al lui Dumnezeu. Antihriștii sunt cu toții extrem de nepocăiți, dedicându-și viața pentru a I se opune lui Dumnezeu și a I se împotrivi Lui până la sfârșit. Chiar dacă în sinea lor recunosc existența lui Dumnezeu, că Dumnezeu a creat omenirea și că Dumnezeu o poate mântui, din cauza naturii lor, nu pot schimba calea pe care merg și nici nu pot schimba esența de a I se împotrivi lui Dumnezeu și de a-I fi ostili.
Esența comportamentului antihriștilor este de a utiliza constant diverse mijloace și metode pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, de a-i induce în eroare și de a-i prinde pe oameni în mrejele lor, de a dobândi un statut înalt, astfel încât aceștia să-i urmeze și să li se închine. E posibil ca, în adâncul inimii lor, să nu concureze intenționat cu Dumnezeu pentru umanitate, dar un lucru e sigur: chiar și atunci când nu concurează cu Dumnezeu pentru oameni, ei tot vor să aibă statut și putere printre aceștia. Chiar dacă vine ziua când își dau seama că ei concurează cu Dumnezeu pentru statut și se înfrânează puțin, ei folosesc în continuare diferite metode pentru a urmări statutul și reputația; în inima lor, le este clar că își vor asigura legitimitatea câștigând aprobarea și admirația unor oameni. Pe scurt, deși tot ceea ce fac antihriștii pare să cuprindă o îndeplinire a îndatoririlor proprii, consecința este de a-i induce în eroare pe oameni, de a-i face să li se închine și să-i urmeze – caz în care a-și îndeplini datoria în acest fel înseamnă a se preamări și a fi mărturie pentru ei înșiși. Ambiția lor de a controla oamenii și de a câștiga statut și putere în biserică nu se va schimba niciodată. Ei sunt antihriști din toate punctele de vedere. Indiferent de ceea ce spune sau face Dumnezeu și indiferent ce le cere oamenilor, antihriștii nu fac ce ar trebui să facă și nu-și îndeplinesc îndatoririle într-un mod care se potrivește cuvintelor și cerințelor Lui, nici nu renunță la a căuta puterea și statutul ca urmare a înțelegerii vreunui adevăr. Ambițiile și dorințele lor încă rămân, încă le acaparează inimile și le controlează întreaga ființă, îndrumându-le comportamentul și gândurile și determinându-le calea pe care pășesc. Ei sunt antihriști autentici. Ce se vede cel mai mult la antihriști? Unii oameni spun: „Antihriștii concurează cu Dumnezeu pentru a-i câștiga pe oameni, ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu.” Nu este vorba că nu Îl recunosc pe Dumnezeu; în inimile lor, chiar Îl recunosc cu adevărat și cred în existența Lui. Sunt dispuși să-L urmeze și vor să urmeze adevărul, dar nu se pot abține, așa că pot să facă rău. Deși pot spune multe lucruri care sună bine, un lucru nu se va schimba niciodată: ambiția și dorința lor de putere și statut nu se va schimba niciodată, nici nu vor renunța să urmeze puterea și statutul din cauza eșecului sau a obstacolelor ori din cauză că Dumnezeu i-a dat la o parte sau i-a abandonat. Astfel este natura antihriștilor. Așadar, ce părere ai, a existat vreodată un antihrist care și-a schimbat comportamentul și a început să urmărească adevărul pentru că a suferit greutăți sau a ajuns să înțeleagă puțin din adevăr și a dobândit puțină cunoaștere despre Dumnezeu – există astfel de oameni? Nu am văzut niciodată așa ceva. Ambiția antihriștilor pentru statut și putere și urmărirea acestora nu se vor schimba niciodată și, odată ce au pus mâna pe putere, nu vor renunța niciodată la ea; acest lucru determină precis natura-esență a acestora. Nu există nici cea mai mică inexactitate în definirea de către Dumnezeu a unor astfel de oameni ca fiind antihriști; aceasta a fost determinată chiar de natura-esență a acestora. Unii oameni poate cred că antihriștii încearcă să concureze cu Dumnezeu pentru umanitate. Cu toate acestea, uneori, antihriștii nu trebuie neapărat să concureze cu El; cunoașterea, înțelegerea și nevoia lor de statut și de putere sunt diferite de cele ale oamenilor normali. Oamenii normali pot fi uneori vanitoși; pot încerca să câștige încrederea celorlalți, pot încerca să le facă o impresie bună și pot încerca să concureze pentru un loc bun în clasament. Aceasta este ambiția oamenilor normali. Dacă sunt înlocuiți drept conducători, pierzându-și statutul, le va fi greu, dar, cu o schimbare în mediul lor, cu o anumită creștere a staturii lor, cu obținerea pătrunderii în adevăr sau cu dobândirea unei înțelegeri mai profunde a adevărului, ambiția lor se temperează treptat. Se produce o schimbare în calea pe care o iau și în direcția pe care o urmează, iar goana lor după statut și putere se estompează. Treptat, li se diminuează și dorințele. Antihriștii, însă, sunt diferiți: ei nu ar putea renunța niciodată la goana lor după statut și putere. În orice moment, în orice mediu și indiferent de oamenii pe care îi au în jurul lor și de vârsta pe care o pot avea, ambiția și dorința lor nu se vor schimba niciodată. Ce indică faptul că ambiția lor nu se va schimba niciodată? Să zicem, de exemplu, că un antihrist este conducătorul unei biserici. În inima lui, se gândește mereu la modul în care îi poate controla pe toți cei din biserică. Dacă va fi transferat într-o altă biserică în care nu este conducător, va fi cu plăcere un adept obișnuit? Categoric nu. Se va gândi în continuare cum să obțină un statut și să-i controleze pe toți. Indiferent unde se duce, își dorește să domnească precum un rege. Chiar dacă ar fi trimis într-un loc fără oameni, într-o turmă de oi, tot și-ar dori să conducă turma. Dacă ar fi trimis printre pisici și câini, și-ar dori să fie regele pisicilor și al câinilor și să domnească asupra animalelor. Sunt mistuiți de ambiție, nu-i așa? Aceste firi ale oamenilor nu sunt, oare, demonice? Nu sunt acestea firile Satanei? Satana este exact așa ceva. În ceruri, Satana a vrut să fie egal cu Dumnezeu și, după ce a fost alungat pe pământ, a încercat mereu să-l controleze pe om, să îl facă să i se închine și să îl trateze ca pe Dumnezeu. Antihriștii vor mereu să-i controleze pe oameni pentru că au o natură satanică; ei trăiesc conform firii lor satanice, care a depășit deja limitele rațiunii oamenilor normali. Nu este puțin anormal acest lucru? La ce se referă această anormalitate? Se referă la faptul că acest comportament al lor nu ar trebui să se regăsească în umanitatea normală. Așadar, ce este acest comportament? Ce îl guvernează? Este guvernat de natura lor. Ei au esența unui spirit malefic și nu se aseamănă cu omenirea coruptă normală. Aceasta este diferența. Faptul că antihriștii nu se vor da în lături de la nimic în goana lor după putere și statut nu numai că le expune natura-esență, ci le și arată oamenilor că înfățișarea lor hidoasă este exact chipul Satanei și al demonilor. Ei nu concurează doar cu oamenii pentru statut, ci îndrăznesc să concureze și cu Dumnezeu pentru statut. Vor fi mulțumiți doar atunci când îi vor lua pe aleșii lui Dumnezeu pentru ei înșiși și-i vor avea complet sub controlul lor. Indiferent în ce biserică sau grup de oameni se află antihriștii, ei vor să câștige statut, să dețină puterea și să-i facă pe oameni să-i asculte. Indiferent dacă oamenii sunt dornici sau dacă sunt de acord, antihriștii vor să aibă ultimul cuvânt și să-i facă să-i asculte și să-i accepte. Nu este aceasta natura unui antihrist? Sunt oamenii dispuși să îi asculte? Îi votează și îi recomandă? Nu, dar antihriștii tot vor să aibă ultimul cuvânt. Indiferent dacă oamenii sunt de acord sau nu, antihriștii vor să vorbească și să acționeze în numele lor, vor să se facă remarcați. Ei chiar încearcă să-și impună ideile celorlalți și, dacă oamenii nu le acceptă, antihriștii își bat capul încercând să-i facă să le accepte. Ce problemă este aceasta? Aceasta este nerușinare și obrăznicie. Oamenii ca aceștia sunt antihriști autentici și, indiferent dacă sunt sau nu conducători, ei tot sunt antihriști. Ei au natura-esență a unui antihrist.
Unii oameni acordă întotdeauna o mare importanță aflării identității conducătorilor bisericii, a celor implicați în răspândirea Evangheliei, a locuinței tuturor acestora, a persoanelor cu care aceștia au relații apropiate și așa mai departe. Ca niște spioni ai Satanei, ei mereu iscodesc și află aceste lucruri. De ce sunt mereu preocupați de aceste aspecte? Mulți oameni nu le pot înțelege motivele; ei simt pur și simplu că aceste persoane sunt puțin neobișnuite. Majoritatea oamenilor nu sunt interesați de aceste lucruri; ei sunt destul de ocupați cu propriile îndatoriri și nu au timp să se amestece. Se concentrează asupra îndeplinirii propriilor îndatoriri, se axează pe practicarea adevărului și, fără să-și dea seama, firile li se schimbă – acesta este harul lui Dumnezeu. Totuși, există un tip de persoană care este deosebit de entuziasmată să iscodească și să afle tot felul de chestiuni referitoare la biserică. Atunci când întâlnește un conducător, această persoană îl întreabă: „Cum ați tratat acea persoană rea, pe cutare, din cadrul bisericii?” Conducătorul răspunde: „Este cumva treaba ta cum am tratat problema? De ce mă iscodești în privința asta? O cunoști pe acea persoană?” Iscoditorul răspunde: „Pur și simplu îmi pasă, știi? Aceasta este o chestiune care ține de casa lui dumnezeu. Ca membri ai casei lui dumnezeu, ar trebui să fim zeloși și să acordăm o atenție deosebită chestiunilor din casa lui. Cum putem fi indiferenți față de ele?” Conducătorul îi spune: „Nu ar trebui să iscodești această chestiune. Concentrează-te să asculți predicile și să participi la adunări. Treaba ta propriu-zisă este să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu. Asta este suficient ca să crezi în Dumnezeu așa cum trebuie.” Persoana insistă: „Asta nu e bine, trebuie să fiu îngrijorat.” Cum nimeni nu îi spune, se gândește unde să se ducă să iscodească. Atunci când conducătorii din ierarhia superioară organizează o adunare a colegilor lucrători la această persoană acasă, consideră că ar părea cam nejustificat să intre și să li se alăture, așa că se preface că le aduce apă și se interesează dacă persoana rea a fost exclusă ori i s-a permis să rămână. Când nimeni nu îi spune, iese afară, lasă ușa puțin întredeschisă și rămâne acolo să tragă cu urechea. Nu este această persoană bolnavă mintal? Da, este bolnavă mintal; în termeni colocviali, spunem că este un „băgăreț”. O astfel de persoană cu siguranță are ambiții. Vrea să devină conducător, dar nu poate, așa că se amestecă în treburile altora pentru a se consola și, în același timp, se asigură că oamenii văd că știe multe și are informații extraordinare. În acest fel, ar putea fi aleasă drept conducător în viitor. Pentru a deveni conducător, vrea să participe la toate, să se intereseze de toate și să știe totul. Crede că, implicându-se în aceste chestiuni zi de zi, chiar dacă nu devine conducător, tot se va ocupa de lucruri și poate face astfel încât oamenii să o admire. Nu are nici cel mai mic interes pentru adevăr; nu îi pasă decât să se amestece în trebuie altora – este specializată în a iscodi lucrurile pe care vrea să le știe. Oriunde există o problemă, ea va fi acolo, planând ca o muscă enervantă. Nu sunt dezgustători astfel de oameni? Sunt în halul acesta de confuzi, dar sunt, totuși, destul de plini de viață – pur și simplu nu se gândesc să facă nicio lucrare adecvată. Își fac datoria de a găzdui oameni la ei acasă, dar nu sunt dispuși să măture podeaua din bucătărie, chiar dacă este murdară. Ei cred că se ocupă de chestiuni importante, iar a mătura podeaua este ceva ce fac oamenii obișnuiți. Cu un calibru ca al lor, nu pot face astfel de treburi mărunte. Ei nu fac nicio muncă adevărată, nu pot trata lucrarea care face parte din propria datorie, nu pot îndeplini bine nicio datorie și nu fac lucrurile cu sinceritate sau cu temei; în schimb, sunt dornici să-și vâre nasul în lucrarea bisericii, precum și în chestiuni semnificative care îi implică pe conducătorii, lucrătorii, frații și surorile din cadrul bisericii. Vor să-și ofere părerea despre orice și, dacă oamenii nu sunt dispuși să îi asculte, spun: „Dacă nu ții cont de cuvintele mele, tu ai să ai de pierdut!” Nu este acest lucru nerezonabil? (Ba da.) Prin urmare, unii antihriști sunt ascunși; nu este obligatoriu ca ei să aibă statut. Chiar și fără el, ei tot se dau de ceasul morții. Dacă ar obține un statut, cât de mult s-ar înrăutăți situația? Cât de mult ar exagera? Chiar dacă s-ar prăbuși și ar muri, nu i-ar deranja. Spuneți-Mi, dacă astfel de oameni ar fi votați drept conducători, ar putea aleșii lui Dumnezeu să aibă o viață fericită? Unii antihriști sunt ascunși – ce înseamnă asta? Înseamnă că antihriștii nu devin antihriști atunci când dobândesc un statut; ei sunt antihriști de la început. Doar că, din cauză că statura oamenilor era mică și nu puteau să-i discearnă sau poate că unele biserici nu-i găseau pe cei care urmăreau adevărul, au ales drept conducători pe acești oameni entuziaști care puteau să planifice lucruri și să rezolve treburi. Deocamdată, să nu discutăm dacă alegerea lor drept conducători a fost corectă sau greșită; să ne concentrăm asupra a ceea ce ar trebui făcut odată ce se descoperă că sunt antihriști. Ar trebui să fie dați în vileag și respinși. Dacă o persoană a fost identificată ca antihrist și înlăturată din funcția sa, ar trebui ca respectiva persoană să fie selectată din nou drept conducător în viitor? (Nu, nu ar trebui.) De ce? (Natura sa nu se va schimba.) Oricine este identificat ca antihrist nu ar trebui să fie ales din nou drept conducător, deoarece natura-esență a acestei persoane nu se poate schimba. Antihriștii lucrează doar pentru Satana; ei sunt doar sclavii Satanei. Nu vor face niciodată nimic și nu vor spune nimic de dragul adevărului. Esența unui antihrist este de a fi ostil față de Dumnezeu, de a fi scârbit de adevăr, de a-l respinge și de a-l trata cu dispreț. Natura lor nu se va schimba. Dacă astfel de oameni nu au mai fost conducători, nu ar trebui aleși, iar dacă au fost conducători în trecut, dar au fost înlăturați, se vor schimba dacă vor deveni din nou conducători în viitor? (Nu, nu o vor face.) Ei sunt tot antihriști. Natura-esență pe care o au determină acest lucru.
II. O disecare a modului în care antihriștii îi atrag pe oameni de partea lor
Tocmai am discutat despre manifestările antihriștilor care îi induc în eroare pe oameni. Inducerea în eroare a oamenilor de către antihriști și atragerea acestora de partea lor înseamnă același lucru, în mare, dar aceste acțiuni diferă atât prin natură, cât și prin metodă. A induce în eroare înseamnă a folosi aparențe false pentru a-i îndruma greșit pe oameni, făcându-i să creadă că acestea sunt adevărate. Atragerea oamenilor de partea cuiva reprezintă folosirea conștientă a unor metode pentru a-i face pe aceștia să asculte o anumită persoană și să-i urmeze calea – intenția lor este destul de clară. Inducerea în eroare a oamenilor și atragerea lor de partea cuiva presupun folosirea unor cuvinte aparent corecte pentru a-i induce pe oameni în eroare, rostirea unor lucruri care se aliniază la noțiunile umane și care sunt ușor de acceptat de către aceștia, cu scopul de a-i induce în eroare. Fără să vrea, oamenii încep să creadă în ei și să-i urmeze, să fie de partea lor și să se alăture grupului acestora. Astfel, antihriștii îi atrag pe oameni departe de un grup corect de oameni și îi atrag în propria lor tabără. Pe scurt, dacă oamenii acceptă astfel de acțiuni din partea antihriștilor, atunci s-ar putea să îi creadă și să li se închine, iar apoi să accepte și să asculte tot ceea ce spun antihriștii, începând inconștient să îi urmeze. Nu cumva au fost păcăliți și atrași de partea acestora? Unii antihriști folosesc adesea anumite tactici pentru a-și atinge scopul de a-i induce în eroare și de a-i atrage pe oameni de partea lor în timp ce interacționează și vorbesc cu ei, ceea ce, drept urmare, duce la diviziuni, facțiuni și clici în cadrul bisericii. De exemplu, dacă un antihrist este din sud și întâlnește un alt sudist, antihristul ar putea spune: „Suntem amândoi sudiști: am crescut bând apă din același râu și vorbim aceeași limbă. Nordicii nu vorbesc limba noastră – este imposibil să te apropii de ei! Deși credem cu toții în același dumnezeu, obiceiurile lor de viață ca nordici sunt diferite de ale noastre și personalitățile noastre sunt incompatibile. Nu avem despre ce să discutăm. Așadar, noi doi suntem ca o familie și trebuie să fim uniți.” Acest lucru poate părea rezonabil, ca și cum ar exprima doar un anumit punct de vedere, dar antihristul o spune cu un motiv și un scop, iar oamenii ar trebui să o discearnă. În realitate, ceea ce spune antihristul nu este ceea ce este în inima sa; el este un cameleon, adaptându-și cuvintele în funcție de persoana cu care vorbește. Când antihristul se întâlnește cu nordicii, ar putea spune: „Nordul este minunat; aerul este proaspăt acolo. Deși m-am născut în sud, am crescut bând apă din nord. Asta măcar ne face apropiați, dacă nu mai mult!” Când nordicii aud acest lucru, s-ar putea să considere că antihristul este o persoană destul de bună și să înceapă să se asocieze cu acesta. Antihristul este incredibil de priceput în a-i induce pe oameni în eroare și a-i atrage de partea sa, folosind diverse tactici pentru a diviza biserica, determinându-i pe cei din sud și pe cei din nord să formeze grupuri distincte, toate acestea în folosul antihristului, pentru a-și atinge scopul de a crea clici și de a forma o forță facțională proprie. Mai ales în timpul alegerilor din biserică, dacă antihristul vede că un frate sau o soră din nord ar putea fi aleasă, se angajează în operațiuni sub acoperire, înlocuind în secret voturile și, în cele din urmă, toți conducătorii și diaconii bisericii aleși ajung să fie din sud. Antihriștii nu se dau la o parte de la nimic pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i atrage de partea lor, provocând diviziuni și facțiuni și folosind aceste metode pentru a diviza și controla biserica. Care este obiectivul pentru care ei fac acest lucru? (Pentru a-și întemeia propria împărăție independentă.) Care este natura întemeierii unei împărății independente? Înseamnă să fie ireconciliabili cu Hristos, să-i revendice pe aleșii lui Dumnezeu pentru ei înșiși și să I se opună lui Dumnezeu ca de la egal la egal. Nu este ca și cum ar înscena un spectacol rival împotriva lui Dumnezeu? (Ba da.) Exact asta este. Așadar, care sunt consecințele faptului că antihriștii acționează astfel? Acțiunile lor perturbă și tulbură grav lucrarea bisericii și sunt ceva ce ofensează direct firea lui Dumnezeu. Dumnezeu le va răspunde cu mânie și toți acești antihriști cu siguranță se vor confrunta cu pedeapsa și distrugerea – acest lucru este neîndoielnic. În Epoca Legii, cei 250 de conducători care l-au judecat pe Moise au primit o pedeapsă directă. În Epoca Harului, cei care L-au răstignit pe Domnul Isus s-au confruntat, de asemenea, cu o pedeapsă directă; au fost blestemați și au avut un sfârșit rău. Acesta este finalul antihriștilor care I se opun lui Dumnezeu și sfârșitul necesar pentru cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.
Cum folosesc antihriștii diferite metode pentru a-i atrage pe oameni de partea lor și a diviza biserica? În primul rând, un antihrist va atrage oameni care au daruri și pot vorbi cu elocvență, dându-le mai întâi o impresie bună despre ei, extinzând sfera de acțiune a propriei sale forțe prin faptul că își face prieteni. El nu le va acorda atenție oamenilor săraci, celor cu un calibru mai mic sau celor relativ candizi sau poate chiar îi va exclude pe aceștia. Se va gândi la o modalitate de a cuceri pe oricine are statut și avere în societate, în timp ce frații și surorile care se sacrifică sincer, dar nu au bani mulți, sau cei care au un statut social scăzut, nu au forță și sunt ușor de intimidat de alții, vor fi desemnați cetățeni de mâna a doua în biserică. În acest fel, o biserică cu câteva zeci de membri devine imperceptibil divizată în două clase de oameni. Cine este responsabil pentru acest lucru? (Antihriștii.) Antihriștii fac astfel de lucruri. Dacă un conducător bun care chiar înțelege adevărul descoperă că apare o astfel de situație în biserică, va folosi adevărul pentru a o rezolva. El nu va permite ca oamenii din biserică să fie separați după rang sau clasificați în funcție de statutul lor social și nici nu va diviza biserica. Se va asigura că toți frații și surorile, indiferent de unde provin sau dacă au vreun statut social, sunt uniți prin cuvintele lui Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu. Antihriștii, pe de altă parte, nu numai că nu rezolvă astfel de probleme, ci, în schimb, se folosesc de firile corupte ale oamenilor pentru a-și atinge obiectivele. Îi caută pe cei care au statut social și avere și îi atrag de partea lor. Cum îi atrag de partea lor? Ei ar putea spune: „Statutul tău social este o binecuvântare de la dumnezeu care a fost rânduită de el. Ar trebui să-ți folosești circumstanțele pentru a-ți îndeplini datoria în casa lui dumnezeu. Sunt conducător acum și destul de cunoscut în zonă pentru credința mea. Familia mea mă persecută destul de mult și există unele riscuri asociate cu rolul meu de conducere. Am nevoie de oameni ca tine pentru a mă ajuta să fiu în siguranță. Dacă poți face asta pentru mine, vei primi mari binecuvântări în viitor și vei progresa rapid în viață!” Acesta este modul prin care antihriștii îi atrag de partea lor și îi ademenesc pe oameni să îi urmeze. Dacă unui antihrist îi place de cineva sau îl consideră util, aranjează ca acesta să aibă sarcini ușoare sau sarcini în care să fie în centrul atenției, făcând tot posibilul pentru a-l promova. Nu îi pasă dacă îndeplinește sau nu principiile de folosire a oamenilor în casa lui Dumnezeu. Atât timp cât persoana respectivă are un statut social și îi poate fi de folos, el o atrage de partea sa. Pentru a-și atinge obiectivele, antihriștii se apropie, îi lingușesc și îi atrag de partea lor pe cei care au bogăție și statut în societate, în timp ce sifonează beneficii pentru ei înșiși. Ei au și o a doua metodă pentru a atrage de partea lor persoanele cu bani, putere și statut, și anume aceea de a le face pe plac. Astfel de oameni se implică adesea în fărădelegi în cadrul bisericii, reducând entuziasmul fraților și surorilor și tulburând viața bisericii. Antihriștii îi privesc fericiți și le permit să comită orice ticăloșie doresc. Care este scopul indulgenței unui antihrist? Este tot acela de a-i atrage de partea lui și de a profita de pe urma lor odată ce au făcut-o. Antihriștii chiar pretind că le spun: „Deși m-ați ales drept conducător și am responsabilitatea de a vă conduce, această biserică nu-mi aparține doar mie. Nu pot lua decizii de unul singur în cadrul bisericii. Trebuie să mă ajutați și voi; dacă apare ceva, și voi puteți avea un cuvânt de spus – asta înseamnă să cooperezi.” Ei spun acest lucru celor care sunt bogați, influenți și care le aduc avantaje, făcând tot posibilul pentru a atrage aceste persoane de partea lor, până când ajung la un punct în care le pot controla. Cu toate acestea, în ceea ce-i privește pe cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar care nu au bani, statut social sau vreo utilitate aparentă, ei fac tot posibilul să îi excludă, să îi atace sau pur și simplu să îi ignore. Ce se înțelege prin a-i ignora? „Dacă noi, cei puțini, rămânem uniți și devenim un bastion de fier, estimez că voi, oamenii de rând, nu puteți avea un impact semnificativ. Dacă te comporți cu candoare și asculți de cuvintele mele, îți voi permite să continui să crezi. Însă dacă tu continui să-mi cauți nod în papură, să-ți exprimi părerile despre mine sau să mă raportezi superiorilor ierarhic, atunci te voi pedepsi și te voi exclude!” Acesta este planul lor. Unii oameni nu au discernământ, li se face frică și spun: „Nu trebuie să-l jignim. Și-a format propria facțiune și nu ne putem permite să o facem. Cuvintele noastre au puțină greutate și, dacă spunem din greșeală ceva care să-l supere, iar conducătorul chiar ne exclude, ne vom rata șansa de a crede în Dumnezeu.” Acești oameni sunt extrem de speriați. Deoarece antihriștii îi atrag pe oameni de partea lor, în acest comportament se ascunde o fire ticăloasă, malițioasă și răuvoitoare. Care este obiectivul lor pentru a-i atrage pe oameni de partea lor? Este și acela de a-și consolida poziția. Care este obiectivul lor în a-și forma clici sau bande? Este acela de a-și extinde aria de acțiune a forței, de a-i face pe oameni să-i susțină, asigurându-și și mai mult puterea și statutul. Ai întâlnit vreunul dintre voi astfel de chestiuni? Când un antihrist controlează o biserică, oricine are bani, statut sau este dominator se adună în jurul lui și preiau controlul împreună, devenind o facțiune, o bandă de patru, cinci sau șase persoane. Nimănui nu i se permite să le expună problemele. Antihristul îi atrage pe acești oameni de partea sa deoarece a-i controla pe aceștia reprezintă o provocare pentru el. Trebuie să-i atragă de partea sa, făcându-i asistenții săi, asigurându-și, astfel, poziția. În plus, acești oameni au o valoare de care antihristul poate profita. Metoda acestuia de a-i atrage de partea sa este, într-un fel, o modalitate de a-i domoli și de a-i împiedica să reprezinte o amenințare pentru poziția sa.
În ceea ce privește acest aspect al faptului că antihriștii îi atrag pe oameni de partea lor, tocmai am discutat două manifestări. Se întâmplă astfel de lucruri în biserica voastră? Spuneți-Mi, există astfel de lucruri? (Da.) Bineînțeles că există. Așadar, printre toate lucrurile legate de atragerea oamenilor de partea lor, care sunt alte manifestări care au natura antihriștilor de a-i atrage pe oameni de partea lor? Care sunt consecințele faptului de a-i atrage de partea lor? De ce vor antihriștii să facă asta? Dacă nu îi atrag pe oameni de partea lor, își pot atinge scopul de a-i controla? (Nu, nu pot.) Ei trebuie să aducă în fața lor oameni care îi ascultă și se aliniază la voința lor, astfel încât să poată ocupa o poziție și să aibă supuși asupra cărora să-și exercite autoritatea. Dacă prin preajmă nu e nimeni care îi ascultă, nu-i așa că nu-și vor putea satisface ambiția de statut și putere? Așadar, ei câștigă poziția și puterea doar atunci când atrag de partea lor orice fel de persoană care poate fi atrasă. Cum îi tratează pe cei care nu pot fi atrași de partea lor? (Îi exclud și îi atacă.) Ei încep să îi atace și să îi excludă. Nu au existat antihriști care i-au transformat în așa-numiții „auditori” pe cei din cadrul bisericii și care nu puteau fi atrași de partea lor? Predicile, imnurile și cărțile cuprinzând cuvintele lui Dumnezeu publicate de biserică pur și simplu nu li se dau acestor oameni sau ei nu sunt informați despre adunări pentru o perioadă îndelungată. Astfel de lucruri există cu siguranță și toate acestea sunt lucruri pe care le fac antihriștii. Celor care sunt atacați și excluși de antihriști nu li s-au șters din evidențe numele de către biserică, ei nu au plecat din proprie inițiativă și nu au încetat de bunăvoie să mai participe la adunări. Cu toții sunt credincioși sinceri în Dumnezeu, dar, pentru că au un oarecare discernământ în ceea ce-i privește pe antihriști, sunt adesea excluși și nu pot avea acces prompt la cărțile cuprinzând cuvintele lui Dumnezeu sau la predicile, imnurile și diferitele aranjamente de lucru publicate de biserică și nici nu pot mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu. Pe de altă parte, cei care se află sub influența antihriștilor, adică aceia care sunt capabili să-i asculte, care au fost atrași de partea lor și li s-au predat, au acces prioritar la diverse cărți și videoclipuri distribuite de casa lui Dumnezeu, bucurându-se de acest tratament favorabil. Astfel, biserica este aruncată în haos și divizată din cauza comportamentului și acțiunilor antihriștilor, iar inimile oamenilor sunt zbuciumate.
Există vreo condiție pe care antihriștii o caută pentru a-i atrage pe oameni de partea lor? Îi atrag de partea lor pe cei care iubesc adevărul și I se supun cinstit lui Dumnezeu? (Nu.) Cei care iubesc adevărul și I se supun lui Dumnezeu au un oarecare discernământ, nu pot fi atrași de partea antihriștilor și nu îi vor urma pe aceștia. Așadar, pe cine atrag antihriștii de partea lor? În inimile lor, antihriștii îi favorizează cel mai mult pe cei care se pricep la a-i flata pe oamenii cu statut, care sunt buni în a intra în grațiile cuiva și în a vorbi frumos cu semenii, precum și pe unii care au făcut lucruri rele și se tem să nu fie excluși și, astfel, fac tot posibilul să îi mulțumească pe antihriști. Antihriștii se folosesc de condiția de a-i proteja pentru a-i atrage pe oameni de partea lor și a le câștiga inimile, lăsându-i să se apropie. Cei mai mulți dintre oamenii pe care antihriștii îi atrag de partea lor, în afară de nou-credincioșii care nu înțeleg adevărul, sunt oameni care nu iubesc adevărul. Oare toți cei care nu iubesc adevărul au conștiință și rațiune? Nici unul dintre ei nu este bun, iar Dumnezeu nu alege astfel de oameni. Antihriștii îi atrag de partea lor pe acești oameni și îi conduc ca un clovn. Ei chiar cred că au obținut o poziție oficială și că au un statut și sunt extrem de mulțumiți în inimile lor. Nu-i așa că este o nerușinare? Ce alte tipuri de oameni atrag antihriștii de partea lor? (Oameni cu o umanitate relativ rea.) Exact, oameni răi. Cum îi tratează antihriștii pe oamenii răi? Îi protejează. De exemplu, să presupunem că există o persoană rea în biserică, iar frații și surorile raportează cu toții că această persoană este deosebit de rea, provocând agitație în biserică ori de câte ori este prin preajmă, tulburându-i pe toți când își fac datoria și tulburând lucrarea bisericii. Atât timp cât sunt aduși pentru a realiza o datorie, lucrarea bisericii va suferi pierderi. Dar antihriștii consideră astfel de oameni răi ca fiind folositori și îi atrag de partea lor pentru a fi în serviciul lor. Antihriștii nu îi exclud pe oamenii răi, ci îi protejează. În cazul în care anumiți oameni răi nu susțin un antihrist sau îl pot discerne, abia atunci acesta se va ocupa de ei. Atât timp cât o persoană rea îl lingușește pe antihrist, îl susține și nu i se opune, antihristul o atrage de partea lui și o câștigă pentru a-și consolida forța. Așadar, cum se înțeleg antihriștii cu acești oameni care nu urmăresc adevărul? Modul lor de a interacționa îl reprezintă, în esență, lingușirea reciprocă și conversațiile cuceritoare. Oriunde se duc antihriștii, acești oameni răi roiesc în jurul lor ca muștele. Cu siguranță că nu se adună pentru a avea părtășie despre adevăr, pentru că toți sunt scârbiți de acesta și niciunul dintre ei nu caută să rezolve problemele având părtășie despre adevăr. Tot ceea ce spun ei sunt lucruri pe care le spun non-credincioșii, mai ales semănând discordie cu bârfele, denigrându-i pe alții și înălțându-se pe ei înșiși, și consultându-se asupra modalităților de a-i pedepsi pe oameni. Mai mult, ei studiază cum să se păzească de casa lui Dumnezeu, discută despre cum să se confrunte cu Cel de mai sus, cum să știe dinainte dacă o persoană vrea să raporteze problemele lor și cum să reacționeze odată ce află. Acestea sunt aspectele pe care le discută această bandă de oameni răi. Atunci când sunt împreună, ei nu au niciodată părtășie despre lucruri precum îndeplinirea îndatoririlor lor și nu au niciodată părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. De exemplu, nu discută niciodată chestiuni legitime, cum ar fi sprijinirea și ajutorarea fraților și surorilor care au devenit negativi și slabi și nu au energia necesară pentru a-și face îndatoririle sau ca să găsească soluții și căi pentru a îmbunătăți eficiența anumitor aspecte ale lucrării bisericii. Vorbesc despre cum să-L păcălească pe Cel de mai sus și casa lui Dumnezeu, asigurându-se că aceasta din urmă nu află cum stau lucrurile cu ei. Odată ce se descoperă că o persoană este în contact cu Cel de mai sus sau că a raportat despre situația lor, ei consideră că este o amenințare la adresa poziției lor și că le poate ruina afacerile. Ei investighează fără încetare cine este responsabil, căutând suspecți și, odată ce îi găsesc, izolează acea persoană, o transferă în altă parte și apoi emit ordine prin care interzic oricui să raporteze situația lor Celui de mai sus. Astfel se asigură că nimeni nu îndrăznește să îi raporteze. Antihriștii obțin astfel controlul total asupra bisericii. Cel de mai sus nu are cum să știe ce act malefic comit ei în culise, până când Cel de mai sus află de situație și le descoperă punctul slab, apoi ordonă să fie anchetați și, în cele din urmă, îi înlocuiește sau îi exclude. Acest grup de antihriști și de oameni răi poate da peste cap lucrarea bisericii în doar câteva luni și îi poate determina pe frați și surori să se suspecteze unii pe alții, să se submineze reciproc, să se expună reciproc și să se atace reciproc, divizând biserica. Aceasta este consecința faptului că antihriștii îi induc în eroare pe oameni și preiau controlul bisericii. În acest fel, antihriștii îi induc în eroare pe toți cei care nu urmăresc adevărul și chiar atrag de partea lor niște oameni răi folositori pentru a controla biserica, consolidându-și propria poziție și autoritate. Dacă oamenii răi îi ascultă, ei îi protejează. Dacă nu, ei se ocupă mai întâi de oamenii răi. Dacă oamenii răi îi urmează și pot fi înrolați și atrași de partea lor, ei îi lasă să le devină acoliți, brațe și ochi pentru a face lucruri rele, infiltrându-se printre frați și surori, aflând cine are obiecții împotriva lor, cine le discerne acțiunile, care dintre faptele lor rele au fost descoperite și cine vrea mereu să-L contacteze pe Cel de mai sus pentru a le raporta problemele. Antihriștii și oamenii răi investighează în mod special aceste chestiuni, de care sunt cei mai preocupați. Ei discută adesea împreună despre contramăsuri, tratându-i ca pe dușmani pe cei care îi pot discerne sau îi suspectează. Ei găsesc scuze pentru a pedepsi o persoană astăzi, iar mâine obțin pârghii pentru a pedepsi o alta; folosesc chiar diverse motive și scuze pentru a-i incita pe aleșii lui Dumnezeu să le elimine și să le excludă pe aceste persoane. Odată ce antihriștii devin conducători sau lucrători, se implică în aceste acțiuni. În doar câteva luni, ei pot arunca biserica în haos, stingând chiar și fervoarea arzătoare a unei biserici de noi credincioși ca apa aruncată asupra focului. Prin urmare, antihriștii sunt cu adevărat dușmanii lui Dumnezeu și dușmanii aleșilor Lui. Aceasta nu este deloc o exagerare – este incredibil de exactă! Acolo unde antihriștii sau oamenii răi dețin puterea, biserica preia o atmosferă respingătoare. Nu există deloc viață bisericească, nu se mănâncă și nu se bea normal cuvântul lui Dumnezeu și nu există o atmosferă de părtășie despre adevăr. În schimb, este plină de intrigi și de o conduită necorespunzătoare nestăvilită. Asta înseamnă ca diavolul să dețină controlul. Poate exista vreun rezultat bun atunci când diavolul deține controlul? Acest lucru nu poate aduce decât dezastru pentru aleșii lui Dumnezeu – asta este sigur, fără îndoială.
Atunci când vin într-o biserică pentru a prelua un rol de conducere, unii antihriști mai întâi investighează cine din biserică a raportat deseori probleme Celui de mai sus. Vor să țină astfel de oameni departe de ei și nu merg să stea la ei acasă, chiar dacă îi pot găzdui. Dacă o persoană se pricepe să-i lingușească pe oameni, orbitează constant în jurul conducătorului și intră în grațiile oamenilor, casa acelei persoane este locul unde intenționează să stea. Cineva spune: „Persoana aceea găzduiește două surori.” Antihristul răspunde: „Asta nu e bine, mutați-le în altă parte.” Persoana respectivă zice: „Nu poți muta oamenii după bunul plac; aceste două surori sunt chiar potrivite pentru acel loc – mutarea le-ar putea afecta îndeplinirea îndatoririlor.” El răspunde: „În calitate de conducător, ceea ce spun eu se face, iar tu trebuie să mă asculți!” Apoi le forțează pe cele două surori să se mute. De ce insistă să locuiască în această casă? Pentru că această familie este candidăși slabă, neprezentând nicio amenințare pentru antihrist. Indiferent ce abateri comite sau cât de necontrolat îi devine comportamentul pe la spatele oamenilor, familia nu-l va raporta. Așa că el caută un astfel de loc unde să stea. După un timp, își aduce cu el tovarășii cei răi și își face faptele rele acolo, discutând contramăsuri și complotând cum să pedepsească o persoană sau alta. Când un antihrist sau o persoană rea apare în biserică, ei caută mai întâi oameni care le plac și de care pot profita, extinzându-și și consolidându-și în primul rând forța proprie. Ei îi lasă în pace deocamdată pe cei care înțeleg adevărul, pentru a nu-și periclita poziția. Nu perturbă deocamdată ordinea actuală. După ce își consolidează poziția și găsesc complici potriviți, încep să discute despre contramăsuri pentru a-i pedepsi și pentru a se ocupa de acei frați și surori care urmăresc adevărul. Cum îi pedepsesc și cum se ocupă de ei? În primul rând, îi atrag de partea lor pe cei care sunt de acord cu ei, care nu au discernământ în ceea ce-i privește și de care se pot folosi. Dacă există oameni pe care nu-i pot atrage de partea lor sau care nu-i pot discerne, ei găsesc o scuză sau un motiv pentru a-i izola sau a-i îndepărta. Ce fel de fire este dezvăluită de comportamentul acestor antihriști? (Malițiozitatea.) Oriunde adoptă roluri de conducere, acel loc capătă o atmosferă respingătoare. Ordinea vieții bisericești este perturbată. Dacă nu-i asculți, ești suprimat, restricționat sau chiar îndepărtat sau exclus. Unii antihriști se comportă ca niște bandiți, golani sau scorpii. Chiar și după ce au devenit credincioși în Dumnezeu, ei tot vor să obțină o poziție, acționează arogant în casa lui Dumnezeu și îi controlează pe aleșii Lui. În acest fel, ei fac dezastru în biserică. Dacă oamenilor le lipsește discernământul, vor fi induși în eroare și controlați de ei, ceea ce îi va duce, în cele din urmă, la pieire.
Aproape că am terminat discuția noastră despre modul în care antihriștii îi atrag pe oameni de partea lor. Pe măsură ce ați ascultat aceste chestiuni pe care Eu le-am discutat, considerați că sunt o raritate? Sunteți uimiți, spunându-vă: „Oare chiar s-ar putea întâmpla așa ceva? Este imposibil, nu-i așa? Cum pot exista astfel de oameni printre credincioși?” Dați-Mi voie să vă spun că poate fi chiar mai rău de atât. Toți își pun o mască a înfățișării umane atunci când sunt în fața altora, dar felul în care sunt în culise este ceea ce le dezvăluie adevăratul chip. Cuvintele și acțiunile lor în timp ce se află în fața altora sunt doar o deghizare, o impresie falsă. Ceea ce spun și fac în culise este ceea ce le reflectă adevăratul sine. Dacă o persoană pare într-un fel în fața oamenilor și în alt fel în culise, ar trebui să poți discerne ce este autentic și ce este fals, nu-i așa? Un antihrist poate părea foarte politicos în fața oamenilor, dar, dacă aceștia ar ști ce face antihristul în culise, ar considera că este dezgustător. Ar simți că a avea de-a face cu antihristul este o rușine, că nu este un om integru, ci meschin și neînsemnat. În acest caz, poate antihristul să se înțeleagă cu oamenii normali? Nu, nu poate. Nu este vorba de o persoană normală care are câteva obiceiuri proaste, ci e o chestiune care ține de firea acesteia. Imediat ce îi vezi firea, îți dai seama că nu este om, ci o bestie, un diavol. Spuneți-Mi, cum se simt oamenii când interacționează cu animalele? Este ca și cum ai aduce un porc în casă, l-ai spăla, l-ai îmbrăca și l-ai trata ca pe un animal de companie. A doua zi, constați că ți-a transformat casa într-o cocină. Mănâncă, bea și își face nevoile în casă fără să țină cont de curățenie. Atunci îți dai seama că nu poți ține porcii în acest fel – sunt animale! Oamenii precum antihriștii pot părea la exterior ca și cum ar avea un anumit calibru și educație sau poate că au fost cândva persoane prestigioase în societate, ceea ce le-a adus un oarecare respect, dar majoritatea sunt la fel ca animalele, lipsiți chiar și de conștiință și rațiune. Au ei o umanitate normală? (Nu.) Fără umanitate normală, mai pot fi considerați oameni? Puteți accepta conducerea lor? Ce se va întâmpla dacă frații și surorile vor cădea în mâinile unor astfel de oameni? Vor fi induși în eroare, atrași de partea lor și vor suferi cu siguranță. Antihriștii sunt diavoli și nu au conștiință sau rațiune. La suprafață, ei par foarte iubitori, înțelegători și compătimitori față de dificultățile, slăbiciunile și nevoile emoționale ale unor oameni. În realitate, aceștia sunt oameni pe care îi favorizează și care îi flatează. Dar, dacă acești oameni le amenință statutul sau reputația, nici măcar ei nu vor fi tratați cu bunătate, ci se vor ocupa de ei fără scrupule, folosind metode și mai malițioase, fără nicio urmă de simpatie sau toleranță. Iubirea și toleranța antihriștilor este doar o fațadă, iar scopul lor nu este în niciun caz de a-i aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu, ci de a-i face să li se închine și să-i urmeze. Obiectivul lor de a-i prinde pe oameni în capcană în acest fel este de a-și asigura propria poziție și de a câștiga oameni care li se închină și care-i urmează. Indiferent de metodele pe care le folosesc antihriștii pentru a-i induce în eroare și a-i atrage pe oameni de partea lor, un lucru este sigur: ei își vor stoarce creierii și vor folosi orice mijloace necesare de dragul propriei puteri și al propriului statut. O altă certitudine este că, indiferent ce fac, nu o fac pentru a-și îndeplini îndatoririle și, cu siguranță, nu o fac pentru a-și îndeplini bine îndatoririle; mai degrabă, o fac pentru a-și îndeplini obiectivul de a deține puterea în cadrul bisericii. Mai mult, indiferent ce fac, ei nu țin niciodată cont de interesele casei lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu țin niciodată cont de interesele aleșilor lui Dumnezeu. În dicționarul antihriștilor, aceste două considerente sunt inexistente; le lipsesc în mod inerent. Indiferent de nivelul de la care conduc, ei nu manifestă nici cea mai mică preocupare pentru interesele casei lui Dumnezeu sau ale aleșilor lui Dumnezeu. În gândurile și punctele lor de vedere, lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu sunt irelevante și sub nivelul lor. Se gândesc doar la propria poziție și la propriile interese. Din aceasta se poate vedea că natura-esență a antihriștilor, pe lângă faptul că este ticăloasă, este deosebit de egoistă și demnă de dispreț. Aceștia acționează doar de dragul faimei, câștigului și statutului propriu, fără a acorda cea mai mică atenție vieții și morții altora. Oricine reprezintă o amenințare la adresa poziției lor este supus suprimării și excluderii fără scrupule și pedepsit la maxim. Uneori, când antihriștii sunt denunțați pentru că au comis prea multe rele și Cel de mai sus află despre aceștia, iar ei simt că sunt pe cale să-și piardă poziția, încep să plângă cu lacrimi amare. În exterior, par că se pocăiesc și par să se întoarcă la Dumnezeu, dar care este adevăratul motiv din spatele lacrimilor lor? Ce regretă ei cu adevărat? Se întristează și suferă pentru că au pierdut inimile oamenilor, și-au pierdut poziția și reputația. Asta conțin lacrimile lor. În același timp, ei își plănuiesc deja următorii pași pentru a-și consolida poziția, pentru a învăța din eșecurile lor și pentru a-și reveni. Judecând pe baza acestui comportament al antihriștilor, ei nu simt niciodată remușcări și nu suferă din cauza fărădelegilor lor și a firilor corupte pe care le-au dezvăluit, și, cu siguranță, nu se vor cunoaște cu adevărat pe ei înșiși și nu se vor căi. S-ar putea să îngenuncheze în fața lui Dumnezeu, vărsând lacrimi amare, reflectând asupra lor și blestemându-se, dar aceasta este o fațadă menită să-i inducă pe oameni în eroare, iar unii ar putea chiar să creadă că este autentică. Este posibil ca, în acel moment, sentimentele lor să fie autentice. Cu toate acestea, este necesar să ne amintim că antihriștii nu vor experimenta niciodată remușcări autentice. Chiar dacă într-o zi vor fi descoperiți și eliminați, ei nu vor simți remușcări autentice. Ei vor recunoaște doar propriul eșec, faptul că și-au ratat performanța și și-au expus toate faptele rele. De ce spun asta? Pentru că, pe baza naturii antihriștilor de a urî adevărul și pe Dumnezeu, ei nu vor accepta niciodată adevărul. Prin urmare, cunoașterea de sine a antihriștilor este perpetuu falsă. Ei vor recunoaște doar că au pierdut inimile oamenilor pentru că nu au reușit să profite de oportunitățile de a prelua puterea și de a-și consolida poziția. Remușcările și suferința lor sunt din aceste motive. Când antihriștii sunt torturați sufletește, pot chiar să verse lacrimi, dar de ce plâng ei? Ce se ascunde în spatele lacrimilor lor? Ei plâng pentru că mulțimea lor de fapte rele a fost expusă și și-au pierdut poziția. Dacă ar putea fi cu adevărat plini de remușcări și ar plânge pentru că au greșit și se simt îndatorați față de Dumnezeu, nu ar comite o astfel de multitudine de rele. Le lipsește conștiința încărcată și nu-și recunosc faptele rele – cum ar putea apărea atunci o remușcare autentică? După ce au făcut răul, ei nu simt remușcări; sunt plini de indiferență, simțind doar că și-au pierdut reputația și că s-au dat în spectacol. S-ar putea să se amărască puțin. În ciuda faptului că, în exterior, parcă nu ar fi nimic în neregulă, în realitate, în adâncul sufletului, sunt ca un mut care gustă ierburi amare – suferă în tăcere. Ei trec printr-un vârtej de emoții în inimi și varsă lacrimi amare, dar nu există remușcări autentice. Aceasta este adevărata situație. Uneori, antihriștii pot rosti cuvinte care sună plăcut, cum ar fi: „Din cauză că am avut un calibru slab, nu mi-am făcut treaba cum trebuie și am comis unele acte de tulburare și perturbare; nu am reușit să preiau conducerea și nu sunt demn de aceasta. Fie ca dumnezeu să mă disciplineze și să mă blesteme. Dacă voi decideți să nu mă alegeți pentru a conduce în viitor, nu mă voi plânge.” Imediat după aceasta, izbucnesc în lacrimi. Unii oameni, lipsiți de discernământ, sunt plini de compasiune față de ei și le spun: „Nu plânge, te vom alege din nou pe viitor.” Auzind acest lucru, ei se opresc imediat din plâns. Acum le vedeți adevărata față? Când spun câteva cuvinte frumoase, o fac pentru a cuceri inimile oamenilor, pentru a-i induce în eroare și a-i păcăli, iar unii chiar cad în plasă. Ori de câte ori antihriștii varsă lacrimi, fără îndoială că au un plan ascuns. Când cei care îi venerează încep să se îndoiască de ei și statutul le devine șubred, ei plâng. Se simt atât de tulburați, încât nu pot mânca sau dormi, spunând în mod repetat familiei lor: „Cum pot merge mai departe dacă nu mai am un rol de conducere?” Familia le răspunde: „Nu trăiai bine mersi și înainte, fără statut? De ce nu poți continua să trăiești?” Ei răspund: „Dacă nu aș fi avut statut, aș fi primit aceste beneficii? Am mai fi putut să trăim atât de bine? De ce ești atât de nesăbuit?” Acasă, unii spun deschis: „Ce rost are să trăiești fără statut? Care este sensul vieții? Sunt doar câteva persoane în familia noastră, iar acasă nu pot să mă ocup decât de aceste câteva persoane. Sunt doar capul familiei, iar statutul meu nu este înalt. Ar trebui să dețin o funcție în biserică; altfel, viața îmi este irosită. În plus, fără această poziție în biserică, ar putea familia noastră să aibă o viață atât de bună?” În spatele ușilor închise, ei vorbesc sincer, iar ambițiile lor sunt expuse vederii. Nu este acesta un ins nerușinat? Inducerea în eroare de către antihriști nu este o fărădelege ocazională – nu este neintenționată. Dacă acestea ar fi fost acțiuni rele ocazionale și neintenționate, nu ar fi fost considerați antihriști. Antihriștii îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat; ei sunt guvernați de natura Satanei. De aceea, ei îi induc în eroare în mod constant pe oameni, folosind în mod intenționat această metodă pentru a-i controla și, în cele din urmă, pentru a obține puterea. De fapt, scopul unui antihrist care-i induce în eroare și-i controlează pe oameni este de a-i face să îl asculte, să îi urmeze exemplul și să se îndepărteze de Dumnezeu. Intențiile antihristului sunt foarte clare; acesta urmărește să concureze cu Dumnezeu pentru oameni. Acțiunile sale nu sunt dezvăluiri de moment ale corupției, nici nu sunt făcute impulsiv, contra voinței lui și, cu siguranță, nu sunt forțate de circumstanțe speciale. Acestea sunt cauzate în întregime de natura lui ticăloasă, de ambițiile și dorințele lui umflate, de firea lui perfidă și multitudinea de planuri. Capacitatea lui de a face aceste lucruri acum este determinată de natura-esență pe care o au: după ce a început să creadă în Dumnezeu, a nutrit aceste intenții și planuri, așteptând doar să devină un conducător pentru a începe să realizeze aceste vise și să-și îndeplinească obiectivele. Aceasta este adevărata stare a inimii unui antihrist și nu se abate câtuși de puțin de la ea.
Din conținutul discutat mai sus, ar trebui să înțelegeți adevărul pe care trebuie să îl pătrundeți. Într-o privință, ar trebui să-i discerneți pe antihriști și pe oamenii răi care afișează astfel de comportamente și o asemenea natură-esență. În altă privință, ar trebui să vă comparați și pe voi înșivă, ca să vedeți dacă prezentați aceste comportamente. Acum, dacă puteți găsi o potrivire între ceea ce spuneți și discursul antihriștilor sau dacă amândoi prezentați aceleași comportamente în situații similare, atunci puteți discerne asemănările în firea voastră dezvăluită sau în practică, între voi și antihriști? Puteți să înțelegeți adevărul despre care avem părtășie aici prin intermediul unor exemple pe care le discut sau al detaliilor, cuvintelor și acțiunilor descrise în aceste exemple sau puteți să înțelegeți firile corupte ale oamenilor care sunt expuse aici? Puteți asculta astfel? Din ce perspectivă ascultați? Dacă discerneți complet aceste firi și esențe ale antihriștilor și priviți aceste comportamente și practici din perspectiva unui spectator, puteți câștiga adevărul? (Nu.) Atunci, din ce perspectivă ar trebui să ascultați? (Din perspectiva comparării cu propria persoană.) Comparați-vă pe voi înșivă – acesta este cel mai simplu lucru. Ce altceva? (Să te echipezi cu adevărul.) Corect, trebuie să înțelegeți adevărul care trebuie înțeles în cadrul fiecărui exemplu pe care îl discut. Cei care nu au înțelegere spirituală pot înțelege doar faptele, în timp ce aceia care au înțelegere spirituală și un calibru bun, pot înțelege și obține adevărul din ele. Puteți rezuma adevărurile implicate în poveștile și exemplele care au fost discutate? A avea părtășie despre anumite povești sau exemple are scopul de a-i ajuta pe oameni să se conecteze cu realitatea, să înțeleagă mai bine diversele probleme reflectate în realitate și să-și aprofundeze impresia despre diverse manifestări și esențe legate de acest aspect al adevărului. Cu alte cuvinte, atunci când este vorba despre acest aspect al adevărului sau această natură-esență, te vei gândi la un exemplu sau la un scenariu specific. În acest fel, atunci când te vei înțelege pe tine însuți sau îi vei discerne pe alții, vei avea o înțelegere vizualizată care este mai ușor de înțeles, mai practică și mai concretă decât simpla citire a unei teorii sau a unui text. Dacă este vorba doar de un text și tu nu ai nicio experiență în acest sens, înțelegerea textului ar putea fi limitată la cuvintele în sine, constrânsă întotdeauna de propriile tale experiențe limitate și rămânând doar în această sferă. Cu toate acestea, dacă adaug anumite exemple, adun câteva povești, câteva tablouri, cuvinte și acțiuni specifice și comportamente în părtășia Mea, acest lucru va avea un efect auxiliar asupra înțelegerii adevărului de către tine în acest aspect. Dacă se obține acest efect, înseamnă că ai înțeles acest aspect al adevărului. Ce grad de înțelegere trebuie să atingi pentru ca acesta să conteze drept înțelegere? Nu trebuie să fie de 100%, dar înțelegerea, definiția, conceptul și cunoașterea de către tine a acestui aspect al adevărului ar trebui cel puțin să se fi consolidat. Ce înseamnă această consolidare? Înseamnă că devine relativ pură, practic fără să fie amestecate cunoștințe, noțiuni, închipuiri sau speculații umane sau fiind amestecată cu mai puține dintre aceste lucruri. Acestea sunt efectele pe care le au astfel de exemple. S-ar putea să știi persoanele sau evenimentele pe care le menționez în unele dintre aceste exemple sau chiar să fi intrat în contact și să fii destul de familiarizat cu respectivele persoane ori s-ar putea să fi intrat în contact cu astfel de evenimente și chiar să fi fost martor la întregul proces prin care acești oameni au făcut astfel de lucruri. Dar care sunt beneficiile sale față de înțelegerea și recunoașterea adevărului de către tine? Este posibil ca tu să fi trăit împreună cu astfel de oameni, să fi văzut povești de acest gen desfășurându-se și să fi experimentat pe propria piele tot ceea ce s-a întâmplat în aceste povești, dar asta nu înseamnă neapărat că înțelegi acest aspect al adevărului. Ce vreau să spun cu asta? Nu presupune că, pentru că știi sau cunoști persoana sau evenimentul despre care vorbesc, nu trebuie să asculți detaliile sau adevărul și conținutul specific despre care avem părtășie aici. Ar fi o mare greșeală. Chiar dacă persoana respectivă este cineva pe care îl cunoști îndeaproape, nu înseamnă că ai înțeles și ai priceput deja adevărul acesta. De ce vă reamintesc acest lucru? Pentru a vă împiedica să vă opriți asupra detaliilor. Ori de câte ori vedeți pe cineva făcând ceva asemănător și Dumnezeu îl prezintă drept exemplu, vă bateți joc de acel om și îl disprețuiți. Este aceasta atitudinea corectă față de adevăr? (Nu.) Ce atitudine este aceasta? Nu este o abatere? Aceasta este o înțelegere părtinitoare. Datorită acestor exemple realiste, acestor povești și acestor oameni și evenimente specificetoți pot aprecia cu adevărat cum este dezvăluirea firii corupte a oamenilor, pentru a fi cu adevărat martori la dezvăluirea firii corupte și a naturii-esențe a oamenilor, la ce este natura-esență a oamenilor, la ce este o fire coruptă, la ce fel de cale urmează oamenii cu un anumit tip de fire coruptă și natură-esență, la ce iubesc, la sfera emoțiilor lor, la felul în care se comportă și tratează lumea și la care este perspectiva lor asupra vieții, la care sunt principiile lor de abordare a lucrurilor și la care poate fi atitudinea lor față de Dumnezeu și față de adevăr. Tocmai datorită acestor exemple, acestor persoane specifice și evenimente concrete, oamenii pot combina mai bine adevărul-realitate cu dezvăluirea esenței umane de către Dumnezeu, obținând o viziune oarecum mai clară și mai precisă asupra lor. Așadar, ce vreau să spun cu aceste cuvinte? Vreau să spun că nu ar trebui să subestimezi aceste povești. Indiferent ce fel de poveste spun, a cui este povestea sau la care tip de persoană se referă povestea, există un singur obiectiv, și anume acela de a te ajuta să înțelegi adevărul. Dacă dobândești adevărul din ea, atunci efectul dorit a fost obținut. Prin urmare, aceste povești s-ar putea să-ți permită doar să înțelegi unele adevăruri superficiale prima dată când le auzi, să înțelegi sensul de suprafață sau interpretarea literală. Cu toate acestea, pe măsură ce statura ta continuă să crească, pe măsură ce îmbătrânești, pe măsură ce te dezvolți în viață prin diverse circumstanțe, viața ta se maturizează și ea treptat, iar tu vei avea înțelegeri diferite ale evenimentelor din aceste povești și ale naturii-esențe, comportamentului și manifestării diverselor persoane reflectate aici. Cum se produc aceste înțelegeri? Ele provin din adevărurile implicate în aceste povești, nu din poveștile în sine. Dacă este vorba doar de a spune o poveste, cum ar fi povestea „Băiatul care a strigat lupul”, atunci, după ce o asculți, asta e tot; nu are nimic de-a face cu adevărul. Ea doar îi instruiește pe oameni cum să acționeze: este foarte directă și superficială. Dar, când vine vorba de adevăr, profunzimea unei astfel de povești trece dincolo de semnificațiile de suprafață pe care o persoană le poate înțelege cu ușurință. Ea tratează sumar firea coruptă și natura-esență a oamenilor, implicând modul de a-i discerne pe oameni, de a alege calea, de a aborda adevărul și care ar trebui să fie atitudinile oamenilor ca răspuns la cerințele lui Dumnezeu. Implică ceea ce oamenii ar trebui să respingă și ceea ce ar trebui să îmbrățișeze. Dacă sunteți capabili să ascultați în acest fel, de fiecare dată când ascultați predici veți obține ceva, veți câștiga mai multă lumină și veți înțelege mai multe principii referitoare la diferitele aspecte ale adevărului și veți experimenta o oarecare pătrundere în viață. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, pe măsură ce timpul trece, pe măsură ce împrejurările sociale se schimbă, pe măsură ce tendințele se schimbă, adevărul continuă să lucreze în inimile oamenilor, iar ei vor ști cum să practice adevărul și cum să privească oamenii și lucrurile pe baza adevărului. Asta înseamnă să câștigi viața – adevărul poate deveni viața unei persoane. Prin urmare, indiferent când se spune o poveste, nu ascultați doar o dată și considerați–o gata. Continuați să ascultați și, dacă nu înțelegeți, puteți să aveți părtășie despre ea. Dacă ți se pare greu de priceput în stadiul tău actual, s-ar putea să fie din cauză că statura ta nu este suficientă. În situația asta, ascultă ceea ce poți înțelege și selectează ceea ce se potrivește cu statura ta actuală. Dacă o poveste pare clară când o asculți, dar, mai târziu, pare profundă, dacă este dincolo de înțelegerea ta sau dacă nu se aliniază la experiențele și circumstanțele tale de viață din acest stadiu, atunci păstrează-o în inimă și las-o să te impresioneze. Când te vei confrunta mai târziu cu situații similare, ceea ce ai păstrat în inimă poate ajunge să se reflecte la suprafață. Este la fel ca vocabularul și termenii pe care i-ai studiat sau informațiile pe care creierul tău le-a asimilat. Te gândești la ele în fiecare zi? Probabil că nu. Nu te gândești de obicei la ele, dar, când te afli într-un mediu în care acești termeni, acest vocabular sau aceste informații sunt relevante, unele dintre ele îți vin în minte. Oamenii au memorie și, în mod natural, stochează unele lucruri în minte. Aceste lucruri sunt suficiente pentru a le folosi în viața de zi cu zi și pot fi oarecum benefice, dar, dacă încerci să le folosești în mod deliberat și aplici în mod rigid reglementările, este mai probabil să faci greșeli. Ar trebui să asculți selectiv, în funcție de statura ta și de circumstanțele pe care le-ai experimentat. Astfel, progresul tău va fi mai rapid. Cei care știu cum să asculte vor câștiga mai mult, în timp ce aceia care nu știu vor câștiga mai puțin sau poate chiar nimic. S-ar putea chiar să simtă că nu vor să asculte niciuna dintre aceste povești, că niciuna dintre ele nu implică adevărul, și să se întrebe de ce nu vorbesc despre adevăr în loc să Mă angajez în discuții inutile și să bârfesc tot timpul. Ce fel de oameni manifestă acest comportament? (Cei care nu au înțelegere spirituală.) Oamenii care nu au înțelegere spirituală ar putea gândi în acest fel. Ar putea crede că, atunci când țin predici, vorbesc doar despre aceste chestiuni cotidiene; ei bine, și ei pot face la fel, așa că, atunci când nu au altceva de făcut, se angajează în pălăvrăgeli fără rost cu ceilalți. Poate că știi mai multe bârfe decât poveștile pe care le spun Eu, dar discuțiile tale implică adevărul? (Nu, nu implică adevărul.) Dacă nu implică adevărul, ai grijă să nu vorbești fără discernământ, sau ai putea ajunge să discuți lucruri care nu au legătură cu adevărul. Eu spun povești pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă adevărul. Voi nu ar trebui să Mă imitați orbește. Ar trebui să vă concentrați doar asupra căutării adevărului, a înțelegerii lui și a străduinței de a trata lucrurile conform principiilor. Fie că este vorba de discursul sau de acțiunile voastre, acordați prioritate alinierii la adevărurile-principii. În acest fel, veți intra treptat în adevărul-realitate.
III. O disecare a modului în care antihriștii amenință oamenii
Am terminat părtășia despre cele două manifestări ale antihriștilor reprezentate de inducerea oamenilor în eroare și atragerea acestora de partea lor; acum, haideți să avem părtășie despre modul în care îi amenință pe oameni. Aceste metode ale antihriștilor sunt una mai gravă decât cealaltă. În comparație cu inducerea în eroare și atragerea de partea lor, este această metodă a amenințării mai sofisticată sau mai puțin sofisticată? (E mai puțin sofisticată.) Dacă inducerea în eroare și atragerea de partea lor nu funcționează, recurg la amenințări. Cum îi amenință un antihrist pe oameni? De ce recurge la o astfel de metodă? (Pentru că nu și-a îndeplinit obiectivele.) Nu și-a îndeplinit obiectivele. Amenințarea conține un alt înțeles – ce sintagmă poate fi folosită pentru a-l exprima? (A-și arăta adevăratul chip.) Nu este destul de corect; încercați altă exprimare. (A deveni furios din cauza rușinii.) Vă apropiați. Există vreo sintagmă mai potrivită? (A te simți exasperat și furios.) Exact, a te simți exasperat și furios. Este ca în zicala de pe-aici: „a-i sări muștarul”; sensul este următorul: „Am încercat atât cuvinte amabile, cât și cuvinte aspre. În cea mai mare parte, nu v-am tratat niciodată injust. De ce nu vrei să mă asculți? Din moment ce nu vrei să asculți, atunci o să primești ce meriți: voi folosi această tactică în cazul tău – amenințările!” Își schimbă tactica. Satana are diverse tactici, toate josnice. Amenințările sunt, de obicei, combinate cu ademenirea. Dacă folosește doar amenințări, unii oameni nu se tem și nu îl ascultă. Atunci nu are altă opțiune și, uneori, poate recurge la ademenire. Dacă un lucru nu funcționează, atunci încearcă să facă altceva – folosește atât tactici blânde, cât și aspre. Așadar, de ce îi amenință antihriștii pe oameni? În ce împrejurări recurg la amenințări? Dacă doi oameni coexistă pașnic, fiecare mergând pe propria cale, fără conflicte de interese între ei, vor recurge la amenințări? (Nu, nu vor recurge.) Atunci, în ce împrejurări vor începe să apară acest comportament și această practică de a recurge la amenințări? Desigur, atunci când interesele sau reputația le sunt implicate, când obiectivele nu le sunt îndeplinite. Ei scot la iveală artileria grea, spunându-și: „Așa deci, nu vrei să mă asculți? Atunci îți voi arăta consecințele!” Care sunt aceste consecințe? Orice lucru de care ți-e frică. Vă puteți aminti exemple de amenințări la care ați fost martori? (Unii antihriști, când văd că frații și surorile nu li se supun, încep să îi judece și să îi condamne, spunând: „Nesupunerea față de conducători înseamnă nesupunerea față de dumnezeu” și folosesc acest lucru pentru a-i amenința pe oameni.) (Îmi amintesc un alt exemplu în care, dacă o persoană nu ascultă de conducere, conducătorul își folosește autoritatea pentru a o înlocui.) Indiferent de situație, ei vor ca oamenii să înțeleagă că, dacă nu-i ascultă, vor exista consecințe. Așadar, pe ce se bazează pentru a-i face pe oameni să îi asculte? Ei spun adesea: „Supunerea față de conducere este supunerea față de dumnezeu, deoarece conducerea este rânduită de dumnezeu. Trebuie să te supui. Dacă nu te supui sau nu asculți de conducători, asta înseamnă aroganță, neprihănire de sine și împotrivire față de dumnezeu. Consecința împotrivirii față de dumnezeu este eliminarea. În cazurile ușoare, ai putea fi izolat pentru auto-reflecție; în cele grave, ai putea fi chiar exclus din biserică!” Ei folosesc aceste sofisme plauzibile pentru a-i constrânge pe oameni să li se supună. În afară de acest mod, cum îi amenință alți antihriști pe oameni? Îi incită pe ceilalți să se ralieze împotriva celor care nu li se supun și să-i respingă. În plus, îi înlocuiesc pe cei care nu li se supun sau le repartizează o altă sarcină. Unele persoane chiar se tem că nu vor mai avea o datorie de îndeplinit. Acestea cred că, prin îndeplinirea îndatoririlor, pot avea o șansă la mântuire, iar neîndeplinirea unei datorii le-ar putea văduvi de această șansă. Antihriștii își spun în inimile lor: „Îți știu punctul slab. Dacă nu mă asculți, îți voi lua dreptul de a-ți face datoria. Nu te voi lăsa să-ți faci datoria!” Îi împiedică pe oameni să-și facă datoria din cauză că nu sunt calificați să și-o facă sau pentru că, îndeplinindu-și datoria, dăunează intereselor casei lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci, de ce o fac? O fac pentru a-i exclude pe disidenți și folosesc această metodă pentru a-i amenința pe oameni și a-i face să asculte. Când vine vorba de amenințări, antihriștii cu siguranță nu respectă adevărurile-principii în relațiile cu oamenii sau în gestionarea problemelor. În schimb, ei folosesc intimidarea, forța și constrângerea pentru a-i face pe oameni să se supună cuminți, să asculte de ei și să nu le provoace probleme sau să le strice treburile.
Un antihrist nu folosește amenințări doar pentru că oamenii nu i se supun sau nu îl iau în serios și nu îl bagă în seamă – acesta este doar un aspect al problemei. Există și un alt motiv, și anume că, atunci când alții descoperă problemele antihristului și vor să le expună sau să le denunțe Celui de mai sus, el se teme că Cel de mai sus le-ar putea afla sau că mai mulți oameni ar putea afla despre ele, așa că face tot ce-i stă în putere pentru a mușamaliza aceste lucruri și pentru a le suprima, nepermițând niciodată ca ele să fie expuse. Ce s-ar întâmpla dacă mai mulți oameni ar afla? L-ar respinge și l-ar blestema pe antihrist, nimeni nu i s-ar mai închina, iar acesta și-ar pierde poziția și autoritatea. Prin urmare, obiectivul pentru care antihristul folosește această metodă de amenințare a oamenilor este, de asemenea, de a-și proteja poziția și autoritatea. El crede că, dacă nu face acest lucru, frații și surorile vor începe să îl discearnă și nu va fi votat la următoarele alegeri, reducându-l la a fi un credincios obișnuit. Ce înseamnă pentru el să fie un credincios obișnuit? Înseamnă că nu are autoritate, nu are pe nimeni care să îl urmeze sau să devină adeptul său, iar poziția și autoritatea i-au fost luate, lăsându-i ambițiile și dorințele nesatisfăcute. El nu vrea să fie un credincios sau un adept obișnuit, așa că folosește această metodă de amenințare a oamenilor pentru a-i intimida și a-i constrânge să-l asculte și să i se supună, permițându-i să continue să-și păstreze autoritatea și poziția, să continue să-i controleze pe oameni și să primească sprijinul anumitor persoane. Tot ceea ce face antihristul gravitează în jurul poziției sale. Ori de câte ori ceva îi implică poziția, folosește anumite mijloace sau metode pentru a o proteja și a o apăra ferm; chiar și atunci când Cel de mai sus îi întreabă pe unii dintre ei despre anumite chestiuni, el este capabil să-L mintă cu nerușinare în față. De exemplu, atunci când este întrebat de Cel de mai sus despre câți oameni a câștigat biserica prin răspândirea Evangheliei în luna aceea, chiar dacă antihristul știe că nu a câștigat pe nimeni, este posibil să mintă și să spună că au fost câștigați cinci oameni. Când frații și surorile care cunosc adevărul îl confruntă pe antihrist, spunând: „Acei cinci oameni doar investigau. De ce ai spus că am câștigat cinci persoane? Ar trebui să-I spui adevărul Celui de mai sus”, ce răspunde antihristul? „De ce nu se poate să fi câștigat cinci? Am spus cinci oameni, deci sunt cinci. Părerea ta nu contează. Dacă spunem că nu am câștigat nicio persoană, cum i-aș explica asta celui de mai sus? Dacă vrei să raportezi acest lucru, dă-i drumul, dar, dacă spui adevărul, cel de mai sus s-ar putea să te emondeze. S-ar putea să vă demită pe toți cei care sunteți implicați în răspândirea Evangheliei sau chiar să desființeze echipa de evanghelizare. Atunci nu-ți vei mai putea îndeplini îndatoririle și nu eu voi fi de vină pentru asta.” Când persoana respectivă aude asta, rămâne stupefiată și nu îndrăznește să denunțe chestiunea. Nu este aceasta o amenințare? (Ba da.) Este o amenințare flagrantă, transmisă fățiș. Când unii oameni aud acest lucru, își spun: „Să fii o persoană onestă are consecințe. Dacă sunt onest, nu-mi voi putea face datoria, așa că nu voi raporta chestiunea. Trebuie să declarăm cinci persoane.” Unii oameni devin neliniștiți în inimile lor, spunând: „Dacă nu am câștigat pe nimeni, atunci așa stau lucrurile. Ar trebui să ne supunem modului în care Cel de mai sus alege să ne trateze.” Care este punctul de vedere al antihristului când aude acest lucru? „Supunere? Depinde de situație. Știe cel de mai sus despre dificultățile cu care ne confruntăm acum în răspândirea Evangheliei? Îi pasă de asta?” Când Cel de mai sus S-a interesat de situația răspândirii Evangheliei, era conștient de provocările implicate. Știa câți oameni pot fi câștigați cel puțin în fiecare lună și nu a spus niciodată că, dacă echipa de evanghelizare nu câștigă pe nimeni într-o lună, va fi desființată. Așadar, de unde a venit antihristul cu această afirmație? (A inventat-o.) A inventat-o el însuși pentru a-și acoperi minciunile, pentru a-i controla pe acești oameni, pentru a-L împiedica pe Cel de mai sus sau pe frați și surori să vadă dincolo de minciunile sale și pentru a-și asigura poziția astfel încât să nu fie înlocuit – pentru asta a îndrăznit să inventeze astfel de cuvinte diavolești. Persoanele cu discernământ îl pot da în vileag, dar cei lipsiți de discernământ sunt induși în eroare, spunându-și: „Într-adevăr, această datorie nu se obține ușor. Nu putem fi sinceri cu Cel de mai sus. Dacă spui că au fost cinci persoane, atunci au fost cinci. Deși nu am câștigat cinci luna aceasta, vom încerca să îi câștigăm luna viitoare. La urma urmei, dacă îi vom câștiga luna viitoare, atunci nu va mai fi o minciună.” Antihristul se angrenează în înșelătorie, iar cei lipsiți de discernământ îl urmează și o fac și ei; sunt un grup de înșelători. Cu ce scop îi amenință pe oameni un antihrist? Pentru a-i determina să se supună și să îl asculte. Minte și comite rele, controlează biserica, îi induce pe oameni în eroare, desfășoară lucrarea fără să adere la principii sau la aranjamentele de lucru și, indiferent cât de nesăbuit se comportă, nu le permite fraților și surorilor să îl dea în vileag sau să îl denunțe Celui de mai sus. Odată ce descoperă că o persoană intenționează să îl denunțe Celui de mai sus, atunci recurge la amenințări. Cum amenință acea persoană? Îi spune: „Noi facem munca de jos, iar lucrarea este dificilă. Ne confruntăm chiar cu riscul de a fi arestați de marele balaur roșu. Cel de mai sus cere întotdeauna ca practica noastră să adere la aranjamentele de lucru. Îndurăm atât de multă suferință și ne asumăm atât de multe riscuri în răspândirea Evangheliei. Când rezultatele sunt slabe, tot vrei să i le raportezi celui de mai sus; după ce dai raportul, te va emonda. Nu mi-e teamă că voi fi înlocuit cu un alt conducător după ce vă va emonda, dar mi-e teamă că nu veți mai avea o datorie de făcut. Dacă nu mai aveți nicio datorie de făcut, să nu dați vina pe mine!” Sună atât de rezonabil! El mai spune și următoarele: „Cine vrea, de fapt, să raporteze această chestie? Dacă vreți să o raportați, nu vă voi opri; oricum, toată lumea știe despre asta. Dacă nu o raportați celui de mai sus, atunci nu va da vina pe noi. Dar dacă o raportați, atunci vom fi emondați. Puteți alege singuri; dacă vreți să o raportați celui de mai sus, atunci dați-i drumul! Acum, cine vrea să o raporteze, să ridice mâna!” Când toți îi aud tonul, încep să chibzuiască: „Oare chiar am voie să raportez asta sau nu?” După ce chibzuiesc, unii ridică mâna. Antihristul vede acest lucru și își spune: „Încă vrei să o raportezi? Nu o cauți cu lumânarea? Bine, nu te voi uita!” După aceea, începe să se gândească la ocazii de a pedepsi această persoană. Găsește o scuză, spunând: „Nu ai obținut niciun rezultat din îndeplinirea datoriei în ultima vreme. Oricui nu obține rezultate în exercitarea atribuțiilor sale timp de trei luni i se revocă dreptul de a îndeplini îndatoriri. Dacă performanțele sale nu se îmbunătățesc, va fi izolat. Dacă tot nu se căiește, atunci va fi îndepărtat sau exclus!” Mai îndrăznește acel nesăbuit, acel laș, să raporteze? Auzind acest lucru, își spune: „Nu raportez acest lucru de dragul meu. Ce are să-l raportez? Dacă raportez chestiunea și apoi sunt redus la tăcere și sufăr represalii din partea conducătorului, iar dacă frații și surorile mele mă resping, voi fi izolat în cadrul bisericii. Este mai important pentru mine să ascult de conducător; nici măcar nu știu unde este dumnezeu, oare îi pasă de viața și moartea mea?” Așadar, nu mai raportează chestiunea. Nu-i așa că a fost speriat de antihrist? (Ba da.) Persoana crede următoarele: „A păcătui împotriva lui dumnezeu nu este mare scofală. Dumnezeu este iubitor, milostiv, tolerant și răbdător; el nu se supără ușor, nu-i blestemă și nu-i pedepsește pe oameni. Dar, dacă îl jignesc pe conducător, atunci va trebui să sufăr. Raportarea problemelor nu-mi va fi benefică; voi fi respins de toată lumea. Nu pot face un lucru atât de nechibzuit.” Nu înseamnă asta să fii fără coloană vertebrală? (Ba da.) Cum ar trebui tratată o astfel de persoană fără coloană vertebrală? Merită să o compătimești? O astfel de persoană fără coloană vertebrală ar trebui dată Satanei, antihristului, pentru a-l lăsa pe antihrist să o pedepsească – o merită. Îi lipsește credința, hotărârea și tăria de a practica adevărul și de a I se supune lui Dumnezeu, dar, când vine vorba de a i se supune antihristului, capătă o tărie deosebită, este dispusă să facă orice i se cere și este plină de entuziasm. Când antihristul o amenință și o sperie, nu mai îndrăznește să raporteze problemele. Nu este o lașă? Care este termenul colocvial pentru asta? A fi ușor de manevrat și a ceda atunci când se confruntă cu antihristul. În biserică există destul de mulți oameni care au devenit ușor de manevrat din cauza amenințărilor antihriștilor! Aceste persoane nu știu cum să abordeze fraza: „Dumnezeu este suveran peste toate.” Când antihristul le amenință, le respinge sau le izolează, simt că nu au niciun sprijin, nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu peste toate sau în dreptatea Lui și nu cred că viețile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Câteva cuvinte intimidante sau amenințătoare din partea antihristului și sunt speriați, cedează și nu mai îndrăznesc să raporteze problemele.
Când un antihrist își raportează activitatea Celui de mai sus, Îl minte cu nerușinare și Îl păcălește. Unii care cunosc adevărul nu pot suporta acest lucru și vor să raporteze situația Celui de mai sus. Antihristul menține un control strict asupra oamenilor și îi urmărește îndeaproape. Poate detecta instantaneu pe oricine ar putea fi înclinat să raporteze o problemă Celui de mai sus. Când nu are altceva de făcut, se concentrează asupra observării oamenilor, a cuvintelor și expresiilor lor faciale, căutându-i pe cei care au opinii despre el, pe cei neloiali, pe cei care nu îl ascultă, pe cei care reprezintă o amenințare la adresa poziției sale, pe cei care îi sunt indiferenți, care nu îl tratează cu seriozitate, care nu îi acordă locul de onoare și care nu îl lasă să mănânce primul în timpul meselor. Acest lucru înseamnă probleme pentru acești oameni. Ce le face antihristul unor asemenea persoane? Unii antihriști care sunt perfizi nu își dezvăluie adevăratul chip imediat. Așteaptă o ocazie să se ocupe de tine. Dacă acest lucru nu funcționează, recurg la amenințări aspre pentru a te face să simți că îți țin viața în mâinile lor încleștate. Dacă, în calitate de credincios, poți fi mântuit, dacă poți ajunge la sfârșit, dacă poți rămâne în biserică – toate acestea sunt la îndemâna lor și nu este nevoie decât de un cuvânt din partea lor. Ei au ultimul cuvânt. Dacă nu asculți, nu te supui controlului lor, nu îi iei în serios și continui să încerci să le raportezi problemele, atunci vei avea de suferit. Vor începe să planifice cum să te pedepsească. Cum vede antihristul comportamentul fraților și surorilor care îi raportează problemele Celui de mai sus? (Ca pe o turnătorie.) Exact, nu o vede ca pe raportarea unei situații; o vede ca pe o turnătorie. Ce înseamnă turnătorie? Înseamnă raportarea către Cel de mai sus a tuturor diverselor lucruri pe care le face și care contravin adevărului și a tuturor faptelor sale rele sau relatarea către Cel de mai sus a unor lucruri despre el care le sunt necunoscute celorlalți. Ei consideră că acest lucru este o turnătorie. Odată ce descoperă că o persoană îi toarnă, acea persoană trebuie pedepsită. Unii oameni confuzi și fără coloană vertebrală sunt speriați de amenințările antihristului, de comportamentul dominator și abject al acestuia. Când antihristul întreabă cine are contact cu Cel de mai sus, chiar înainte de a ajunge la ei, se grăbesc să clarifice: „Nu eu.” Antihristul întreabă: „Atunci, de unde știe cel de mai sus despre această chestiune?” Aceștia se gândesc și răspund: „Nici eu nu știu.” Antihristul îi pedepsește până în punctul în care trăiesc într-o teamă constantă, mereu cu nervii întinși, temători că antihristul i-ar putea exclude din biserică. Sunt îngrijorați și temători până în punctul în care le este greu să-și ducă zilele. Le-ar fi fost atât de frică dacă antihristul nu i-ar fi amenințat astfel? Nu, nu le-ar fi fost. Mai mult, au o credință autentică în Dumnezeu? Nu, nu au. Ei sunt fără coloană vertebrală și confuzi. Când îl întâlnesc pe antihrist, tremură de frică. Nu au o credință autentică în Dumnezeu, ci de bunăvoie cedează în fața antihristului, gata să-i îndeplinească ordinele. Ei sunt, prin natura lor, slugi ale Satanei.
Care sunt alte practici pe care antihriștii le folosesc pentru a-i amenința pe oameni? Unii antihriști sunt pricepuți în a rosti anumite doctrine corecte și atrăgătoare pentru a te restricționa și constrânge. Ei spun: „Tu nu iubești adevărul? Dacă iubești adevărul, trebuie să mă asculți pentru că eu sunt conducătorul. Tot ceea ce spun se aliniază adevărului. Trebuie să asculți orice spun eu; când spun să te duci spre est, nu trebuie să te duci spre vest. Când spun ceva, nu trebuie să ai îndoieli; nu trebuie să ai opinii sau să te amesteci orbește. Ceea ce spun eu este adevărul.” Dacă nu îi asculți, s-ar putea să te urască sau să te condamne. Cum te vor condamna? Vor spune: „Nu ești cu adevărat cineva care iubește adevărul; dacă tu chiar ai iubi adevărul, atunci, conducător fiind, cuvintele mele sunt corecte – de ce nu le-ai da ascultare?” Antihriștii folosesc aceste teorii și doctrine aparent corecte pentru a te controla și a te îngrădi. Mai mult, unii antihriști îi pun pe oameni să se ocupe de problemele lor personale, spunând: „Acum sunt conducător și nu am timp pentru anumite probleme personale. În plus, sunt conducător, iar problemele mele sunt problemele casei lui dumnezeu. Problemele casei lui dumnezeu sunt și ale mele. Nu le mai putem distinge atât de clar. Prin urmare, trebuie să împărțiți o parte din povara problemelor mele de acasă, cum ar fi îngrijirea copiilor, agricultura, vânzarea legumelor sau construirea unei case, și lucruri precum faptul că nu sunt suficienți bani acasă. Aceste lucruri obișnuiau să fie datoria mea, dar acum, că sunt conducător, au devenit datoria voastră – trebuie să împărțiți povara. Altfel, îmi voi face griji constant pentru treburile mele de acasă, voi fi distras de aceste probleme și, atunci, mai pot fi un conducător eficient?” Cu cât vorbesc mai mult, cu atât mai nerușinați devin. Unii oameni aud asta și își spun: „Nu am știut să fim atenți la inima ta – am fost cu adevărat fără inimă! Nu trebuie să spui nimic; de acum înainte, vom avea grijă de toate treburile tale casnice.” Ce denumire care sună bine dau acești antihriști treburilor lor de acasă și celor din viața lor cotidiană? Le numesc „datoria oamenilor”, adică antihriștii iau activitatea oamenilor care muncesc pentru familia lor, care îi slujesc pe tinerii și bătrânii din casa lor și se ocupă de treburile vieții lor personale și o transformă în treburi ale casei lui Dumnezeu. Din moment ce acestea sunt acum problemele casei lui Dumnezeu, fiecare persoană se cuvine să contribuie cu partea sa echitabilă și, în cazul în care conducătorul vrea să faci ceva, atunci devine datoria ta. Nu vi se pare corect? Oamenii fără discernământ ar putea crede că este corect. Ei cred că, din moment ce conducătorul este prea ocupat pentru a-și rezolva treburile de acasă, iar ei înșiși au un calibru scăzut și nu pot face nicio datorie, nu pot decât să-l ajute pe conducător preluând câteva treburi casnice. Așadar, ori de câte ori nu sunt ocupați, ei lucrează în casa conducătorului, ajutându-l cu diverse sarcini. Poate fi considerat acest lucru a-și face datoria? Acest lucru poate fi văzut doar ca un ajutor entuziast acordat oamenilor. În cazul oamenilor care chiar se sacrifică pentru Dumnezeu, care urmează voia lui Dumnezeu, atunci când familiile lor se confruntă cu dificultăți, biserica aranjează ca oamenii să-i ajute și să aibă grijă de treburile casnice ale acestora. În astfel de cazuri, acest lucru poate fi considerat, într-o anumită măsură, ca o îndeplinire a datoriei. Este logic acum? Antihristul, ocupat să-i inducă în eroare și să-i controleze pe oamenii din biserică, aranjează pentru frați și surori treburile sale casnice, pretinzând că și aceasta înseamnă că-și fac datoria. Unii frați și surori, din cauza lipsei de înțelegere a adevărului, sunt induși în eroare și preiau de bunăvoie aceste sarcini, simțindu-se fericiți să o facă. În cele din urmă, ei chiar simt că au o datorie față de conducător, spunându-și: „Conducătorul și-a frânt inima și lui i-au crăpat buzele pentru noi. Suntem atât de nevrednici! Am muncit atât de mult și totuși cum se face că încă nu înțelegem niciun adevăr?” Dacă îți ocupi toată ziua muncind pentru conducător și neglijezi participarea la adunări sau ascultarea predicilor, poți pricepe adevărul? E absolut imposibil. Aceasta înseamnă să te dai bine pe lângă cineva până în pragul morții! Aceasta înseamnă să alergi după antihrist și să te rătăcești pe o cale greșită. Antihristul folosește adesea afirmații aparent corecte, ambalându-le și prelucrându-le într-un discurs corect, determinându-i pe oameni să creadă în mod eronat că aceste cuvinte chiar sunt adevărul, ceva ce ar trebui să urmeze și să practice, și că ar trebui să accepte aceste cuvinte. Astfel, oamenii nu trebuie să discearnă dacă ceea ce face conducătorul este corect sau greșit sau dacă ceea ce urmează ei este corect sau greșit. Nu așa stau lucrurile? Aceasta se numește inducere în eroare și reprezintă, de asemenea, amenințarea oamenilor. Antihristul folosește aceste teorii și declarații aparent corecte pentru a-i controla pe acești oameni. În ce măsură îi controlează? Acești oameni se străduiesc de bunăvoie pentru el, se spetesc pentru el și îi gestionează toate treburile personale. Preferă să omită să meargă la adunări, să își neglijeze îndatoririle, să-și lase în urmă propriile sarcini și să-și sacrifice timpul petrecut pentru devoțiune spirituală, cu adunarea și cu a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, doar ca să facă servicii și să se spetească pentru antihrist. De ce sunt capabili să se spetească astfel? Există un motiv pentru asta. Ce motiv? Este din cauză că antihristul le spune intenționat: „Dacă nici măcar nu te poți ocupa de aceste chestiuni în mod corespunzător, atunci ce datorie poți îndeplini? Dacă nu-ți poți face datoria, mai ești membru al casei lui dumnezeu? În regulă, atunci, nu te voi conduce. Dacă nu te conduc, nu te vei mai număra printre membrii casei lui dumnezeu. Din moment ce am fost ales conducător, eu sunt poarta de intrare în această biserică. Oricine își dorește să intre în biserică trebuie să aibă aprobarea mea. Fără consimțământul meu, nimeni nu poate intra. Chiar dacă biserica îndepărtează pe cineva, trebuie să aibă aprobarea mea înainte ca acesta să poată pleca. Prin urmare, munca pe care v-o încredințez și sarcinile pe care vi le predau reprezintă datoria voastră. Dacă nu vă faceți datoria în mod corespunzător, nu veți avea o șansă de mântuire. Nu vă veți număra printre membrii casei lui Dumnezeu!” Nu este aceasta o amenințare? (Ba da.) Ce metodă este folosită pentru a-i amenința pe oameni? (Cea a cuvintelor corecte.) Reprezintă amenințarea oamenilor folosind cuvinte corecte, cuvinte care aparent se aliniază cu adevărul – aceasta înseamnă să amesteci merele cu perele. Antihristul folosește îndeplinirea îndatoririlor ca pretext pentru a-și atinge obiectivele personale. Dar a face lucruri pentru el reprezintă cu adevărat îndeplinirea unei îndatoriri? Răstălmăcește situația pentru a face să pară că este o datorie pe care oamenii ar trebui să o îndeplinească, iar apoi folosește principiul și standardele îndeplinirii datoriei pentru a le cere fraților și surorilor să se spetească pentru el. Ba chiar îi amenință că, dacă nu se spetesc pentru el, nu vor avea nicio șansă la mântuire, vor fi îndepărtați din biserică și izolați de casa lui Dumnezeu. Când aceste persoane nesăbuite și lipsite de discernământ aud severitatea consecințelor, preiau repede toate treburile casnice și zilnice ale conducătorului, simțindu-se ușurați odată ce le termină. Chiar își spun, mulțumiți de ei înșiși: „Acum, mi-am îndeplinit bine datoria, așa cum trebuie. Nu am fost deloc leneș și am fost atent la voința conducătorului. Am făcut tot ce mi-a cerut conducătorul să fac și m-am ocupat de toate treburile casnice ale conducătorului. Asta înseamnă să fii atent la dumnezeu! Conducătorul este mulțumit, iar dumnezeu la fel. Acum am speranță pentru mântuire!” Asta se numește speranță? Nu au devenit sclavii antihristului? Nu au fost ei conduși spre rătăcire de antihrist? Ce rol joacă antihristul aici? Nu se comportă ca un răpitor? Are o fire ticăloasă, iar ticăloșia este, desigur, mult mai gravă decât înșelăciunea. Astfel, el știe categoric ce să spună și ce teorii să folosească pentru a-i îngrădi pe oameni, pentru a-și atinge obiectivele ascunse, pentru a cuceri inimile oamenilor și pentru a le controla comportamentul și gândurile. El este foarte conștient de toate acestea. Prin urmare, obiectivele pe care un antihrist dorește să le atingă prin tot ceea ce spune și face sunt atent gândite și îndelung premeditate. Cu siguranță nu este vorba de a spune sau a face ceva fără să-și dea seama și apoi de a obține un rezultat neașteptat – nu este deloc așa. Așadar, cei care prestează de bunăvoie servicii și se spetesc pentru un antihrist, în afară de faptul că sunt induși în eroare de cuvintele acestuia, sunt, de asemenea, amenințați și constrânși de un anume tip de retorică a antihristului. Poate că ei fac aceste lucruri pentru antihrist de bunăvoie, dar nu există o problemă cu această „bunăvoință”? Nu ar trebui să fie pusă între ghilimele? (Ba da.) Aceasta nu este absolut deloc o îndeplinire autentică a datoriei, ci mai degrabă o consecință provocată de faptul că sunt induși în eroare de o anumită teorie, de o anumită retorică sau argument corect și care sună plăcut care îi induce în eroare pe oameni. Pentru că sunt îngrijorați că nu își vor putea face datoria, că vor fi excluși și că nu vor fi mântuiți, ei acceptă de bunăvoie sarcinile care le sunt atribuite de antihrist, chiar crezând că își fac datoria pentru Dumnezeu. Cât de confuzi au devenit!
Amenințările antihriștilor le permit oamenilor să le vadă clar adevăratul chip. Vă angajați în astfel de amenințări? Există o diferență între amenințări și avertismente sau sfaturi? (Da.) Puteți discerne acest lucru sau nu? Care este distincția? Găsiți această distincție și veți înțelege și veți fi capabili să discerneți. (Intențiile sunt diferite.) Intențiile și motivele sunt cu siguranță diferite. Așadar, în ce anume constă diferența? Ce este o amenințare? O amenințare presupune cuvinte care pot suna bine și corect, iar oamenii nu se simt exagerat de supărați când le aud, dar obiectivul lor este câștigul personal. Pe de altă parte, care este obiectivul sfaturilor și al avertismentelor? Este acela de a-i ajuta pe oameni, de a-i împiedica să comită greșeli, să se abată de la cale sau să o ia pe ocolite, să fie induși în eroare și de a-i ajuta să reducă sau să prevină pierderile. Obiectivul nu este beneficiul personal, ci pur și simplu de a-i ajuta pe alții. Nu este aceasta distincția? (Ba da.) În această privință, trebuie să învățați să discerneți. Doar pentru că am avut părtășie despre manifestarea antihriștilor care-i amenință pe oameni, asta nu înseamnă că nu îndrăzniți să oferiți avertismente atunci când este necesar în timp ce discutați cu alții. Când este nevoie de un avertisment, ar trebui să îl dați. Avertismentele și sfaturile nu sunt același lucru cu amenințările. Avertismentele au obiectivul autentic de a-i ajuta pe oameni pentru ca aceștia să își poată îndeplini îndatoririle în mod corespunzător, asigurându-se că lucrarea casei lui Dumnezeu nu este compromisă. Obiectivul lor este legitim. Amenințările, pe de altă parte, au un obiectiv ilegitim și ascuns – presupun ambiție personală și dorință egoistă. De exemplu, când antihristul îi pune pe alții să-i facă treburile casnice, care este dorința lui egoistă? Pur și simplu își dorește să se bucure de beneficiile statutului, punându-i pe alții să facă munca murdară și epuizantă, în timp ce el nu face nimic. Apoi, cineva trebuie chiar să-i servească trei mese pe zi. El crede că acum, pentru că are o poziție, îi poate începe bucuria. Cu toate acestea, este nejustificat să le spună direct oamenilor să facă treabă pentru el, așa că antihristul creează un set de scuze, spunând: „Acum, pentru că sunt conducător, sunt foarte ocupat cu îndatoririle mele. Dacă aveți o povară și umanitate, atunci ar trebui să învățați să cooperați. Ce puteți face? Tot ce puteți face este să depuneți eforturi, nu-i așa? Nu este nimeni care să muncească în grădina mea de legume de acasă, iar voi nu ajutați! Dacă ajutați, asta dovedește că aveți o inimă bună și că vă faceți într-adevăr datoria ajutându-mă cu munca. Sunt conducătorul vostru – nu sunt treburile mele și ale voastre? Nu sunt treburile voastre lucruri pe care ar trebui să le faceți, iar ceea ce se cuvine să faceți reprezintă datoria voastră, nu-i așa?” Atunci când îți pune o responsabilitate atât de mare pe umeri, iar tu chibzuiești că spusele conducătorului au logică, te duci și faci treaba pentru el. Nu înseamnă asta că ai fost păcălit de o înșelătorie? Un antihrist are propriile obiective și, înainte de a le putea atinge, trebuie să găsească scuzele și teoriile adecvate pentru a stabili un pretext. Apoi, cei care acceptă aceste teorii merg să lucreze pentru el, acesta își îndeplinește obiectivul, iar apoi se poate bucura de beneficiile statutului. Nu este aceasta o persoană care își câștigă traiul de pe urma bisericii? (Ba da.) Într-adevăr, asta este. El este leneș și nu este dispus să muncească, dorindu-și să se bucure de confortul fizic și de beneficiile statutului. Vorbește ca un politician și, când nu poate găsi cuvintele potrivite, extrage fraze rezonabile și mai ușor de acceptat din cuvintele lui Dumnezeu și din doctrina pe care o înțelege. Folosește aceste cuvinte pentru a-i induce în eroare și a-i îngrădi pe cei care nu pricep adevărul și sunt nechibzuiți. Procedând astfel, își atinge obiectivele ascunse, făcându-i pe oameni să accepte de bunăvoie manipularea sa. Unii oameni chiar cred că, dacă nu țin cont de cuvintele conducătorului sau nu îndeplinesc bine sarcinile atribuite de conducătorul lor, atunci nu și-au făcut datoria cum trebuie. Ei simt că Îi sunt datori lui Dumnezeu și chiar varsă lacrimi. Nu este acesta un nivel profund de confuzie? Sunt atât de confuzi, încât este revoltător.
Antihriștii vorbesc adesea folosind amenințări pentru a-și atinge obiectivele, dar amenințările lor vin uneori sub forma unor cuvinte corecte și într-o manieră blândă, ca un șarpe care se înfășoară încet în jurul tău – odată ce s-au înfășurat în jurul tău, sunt gata să-ți ceară viața. Alteori, amenințările nu le sunt blânde, ci dure și malițioase, ca atunci când un lup vede o oaie și-și dezvăluie chipiul malițios. Intenția lor este să le spună oamenilor: „Dacă nu mă asculți, vei primi ce ți se cuvine și, dacă apar consecințe, vei purta singur responsabilitatea!” Care sunt instrumentele tipice de negociere pe care antihriștii le folosesc în amenințările lor? Ei vizează destinația oamenilor, datoria lor și chiar poziția lor sau plecarea ori rămasul în cadrul bisericii. Antihriștii folosesc aceste tactici, și desigur și altele, pentru a amenința persoanele. Totuși, strategiile lor se încadrează, în general, în aceste două categorii: uneori, te vor ademeni prin cuvinte plăcute, iar alteori se vor năpusti asupra ta cu forță și malițios. Care este obiectivul amenințărilor antihriștilor? În primul rând, ei vor ca oamenii să-i asculte. Urmăresc să culeagă beneficii de la alte persoane, să se bucure de beneficiile statutului și să se delecteze cu diferitele avantaje și plăceri care vin odată cu acesta. În al doilea rând, nu vor ca o persoană să dezvăluie adevărata stare a lucrurilor sau să le conteste poziția. Nu vor tolera ca oamenii să facă ceva care să le amenințe poziția. De exemplu, dacă anumiți oameni vor să raporteze situația lor superiorilor sau dacă unii oameni îi discern și vor să-i unească pe frați și surori pentru a-i respinge și a-i înlătura din funcție, antihriștii vor recurge la tactici de amenințare. Un aspect al obiectivului de a face amenințări este de a se bucura de numeroasele beneficii care vin odată cu poziția lor, iar celălalt este de a-și asigura poziția. Acestea sunt exact cele două obiective pe care antihriștii le au când îi amenință pe oameni – ambele gravitează în jurul poziției. De unde provin toate aceste diverse beneficii? Și ele provin tot din poziția lor. Unii antihriști spun: „Dacă nu vă conformați în această chestiune, veți suporta consecințele!” Dacă cineva îi discerne și nu vrea să-i asculte, se gândesc la o modalitate de a trata situația? Nu se vor resemna pur și simplu în fața a ceea ce poate urma. Atât timp cât există o fărâmă de speranță să-și păstreze poziția, vor lupta din răsputeri. Nerăbdarea lor pentru poziție o depășește pe cea a majorității oamenilor. Este ca și cum un lup ar vedea o oaie – începe să saliveze chiar înainte de a începe să mănânce. Ochii îi capătă o strălucire feroce și se gândește să o mănânce; acesta este tipul de poftă pe care o are. Nu este aceasta natura sa? (Ba da.) Dorința antihriștilor pentru poziție este asemănătoare cu dorința unui lup de a avea o oaie, o nevoie ce se încadrează în natura lor răuvoitoare. Prin urmare, amenințările lor la adresa altora sunt indispensabile.
IV. O disecare a modului în care antihriștii îi controlează pe oameni
Controlul oamenilor este una dintre tacticile folosite de antihriști. Cum îi controlează ei pe oameni? Antihriștii nu au doar un set de metode pentru a-i controla pe oameni; au mai multe. Ați experimentat vreodată acest lucru? Unele persoane poate că nu au servit niciodată drept conducători, dar nutresc dorința de a-i controla pe alții – aceasta este alcătuirea unui antihrist. Indiferent de vârstă, locație sau circumstanțe, ei vor să exercite control asupra oamenilor. Chiar și în materie de alimentație, de muncă sau în diverse domenii de expertiză sau chestiuni profesionale, vor ca oamenii să îi asculte și nu vor tolera pe nimeni care nu o face. Nu-și pot controla nici măcar dorința de a deține puterea în cadrul bisericii. Ei văd acest lucru ca pe o îndeplinire a responsabilității și obligației lor, gândindu-se că doar își fac datoria, fără să își dea seama că aceasta este ambiția și dorința lor, că este firea lor coruptă. Așadar, cum îi controlează un antihrist pe oameni? De exemplu, atunci când este ales drept conducător, în prima zi, începe să-și spună: „Acești oameni au obiceiuri alimentare și rutine zilnice neregulate; este multă muncă de făcut. A fi conducător implică responsabilități semnificative – este o povară grea!” Antihristul își petrece întreaga zi închis în camera lui, scriind două sau trei pagini de material. Ce se află în acest material? În primul rând, are de-a face cu mâncatul. Mesele trebuie luate la anumite ore, în anumite locuri, cu anumite cantități de mâncare. Micul dejun la 6:30, prânzul la 12:30 și cina la 18:30 – mesele vor fi luate la aceste trei ore, nici un minut mai devreme sau mai târziu. Indiferent de circumstanțe, trebuie să fii punctual, chiar dacă plouă sau începe furtuna, iar dacă încalci aceste reguli, nu vei primi o masă. Apoi mai este chestiunea rutinei zilnice, care este foarte importantă. Trebuie să te dai jos din pat la ora 6:00 în fiecare dimineață, indiferent cât de târziu te-ai culcat în noaptea precedentă. Trebuie să te odihnești după prânz, la ora 13:00, și să te culci prompt la ora 22:00 în fiecare seară. Când termină de făcut reguli pentru alimentație și rutine zilnice, mai există multe alte reglementări specifice. De exemplu, trebuie să mănânci în locurile desemnate și să nu faci zgomot în timp ce mănânci. Fiecare persoană trebuie să poarte haine specifice și așa mai departe. Aceste reguli sunt incredibil de detaliate, chiar mai mult decât decretele administrative din casa lui Dumnezeu. Aceste amănunte zilnice nu au nimic de-a face cu adevărul. Atât timp cât viața de zi cu zi și obiceiurile alimentare ale cuiva sunt structurate și adecvate, nefăcând niciun rău sănătății, respectarea acestui principiu ar trebui să fie suficientă. Nu este nevoie de reglementări atât de detaliate. Așadar, de ce creează antihristul reguli atât de detaliate? El spune: „Nu este bine ca oamenii să fie lăsați necontrolați. Aceste chestiuni nu sunt menționate niciodată în cuvintele lui dumnezeu și, fără aceste detalii specifice, viețile noastre vor fi indisciplinate, lipsite de structură și fără nicio asemănare umană. Acum că sunt conducător, voi toți puteți fi corijați. Nu mai sunteți oi rătăcite; există cineva care să aibă grijă de voi.” Atât aspectele semnificative, cât și cele nesemnificative ale vieții de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcămintea, hrana, adăpostul și transportul, toate au fost reglementate cu meticulozitate. Apoi îți împărtășește un „secret”, spunând: „Cuvintele lui dumnezeu nu au menționat niciodată aceste detalii specifice ale vieții de zi cu zi. Doar pentru că Dumnezeu nu a vorbit despre ele, nu înseamnă că noi nu ar trebui să le știm. Noi, oamenii, trebuie să ne asumăm lucrarea referitoare la toate aceste chestiuni detaliate despre care dumnezeu nu a vorbit niciodată.” El creează un set de reguli și reglementări în afara cuvintelor lui Dumnezeu, aparent detaliate și clar definite, cu termeni expliciți, pentru a înlocui adevărul și a-i conduce pe alții. Odată ce aceste reglementări specifice și clar definite sunt emise, se preconizează ca oamenii să se conformeze așa-numitelor sale reguli. Dacă cineva nu se conformează, nesocotește, ignoră sau încalcă aceste reguli, antihristul îl emondează. După ce îl emondează, el se asigură că acea persoană acceptă aceste reguli și le acceptă de la Dumnezeu. El folosește aceste lucruri pentru a înlocui adevărul și a-i conduce pe oamenii, așadar, ce fel de cale vor urma acei oameni? Ei vor respecta doar reglementări și ritualuri, urmând doar forma. Sub o astfel de conducere, oamenii pot crede în mod eronat, prin propriile lor noțiuni: „Dacă pot respecta reglementările și formalitățile externe, dacă pot respecta programul de trezire, somn și masă, nu înseamnă că practic adevărul? Nu voi fi atunci mântuit?” Este mântuirea chiar atât de simplă? Este adevărul atât de ușor de obținut? Se referă adevărul doar la comportamentul uman? Nu. Cum tratează antihristul schimbările din firea oamenilor, înțelegerea adevărului de către ei și practicarea adevărului? Le tratează ca și cum ar fi echivalente cu respectarea ordinii publice sau cu aderarea la legile țării. Chiar îi face pe oameni să creadă în mod eronat că aceste reguli și reglementări sunt mai înalte, mai concrete și practice decât cuvintele lui Dumnezeu. În realitate, el folosește aceste lucruri pentru a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni, controlându-le strict comportamentul. Nu rezolvă problemele cu ajutorul adevărului și nici nu îi încurajează pe oameni să trăiască, să acționeze și să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu adevărurile-principii. În schimb, formulează în mod artificial un set de reguli, reglementări și sisteme pe care oamenii trebuie să le respecte. Care este obiectivul său? Vrea ca oamenii să i se supună, să creadă că este deștept și să se supună conducerii sale prin practicarea și respectarea acestor reguli și regulamente. În acest fel, își atinge obiectivele. Urmărește să-și atingă obiectivul de a controla totul despre toată lumea prin înfrânarea și standardizarea comportamentului oamenilor. Și poate că, în ceea ce privește motivele sale de a acționa, s-ar putea să nu-și dorească în mod evident statutul, însă consecința finală este că el îi controlează pe oameni, iar oamenii trăiesc și acționează în întregime conform normelor și reglementărilor pe care le-a stabilit. Într-o astfel de situație, mai are adevărul un loc în inimile oamenilor? Nu. Antihriștii nu au înțelegere spirituală și nu înțeleg adevărul. Dacă îți trăiești viața bisericească împreună cu ei, îți vor spune să faci astăzi asta și mâine cealaltă, fiind în mod fundamental incapabili să aibă părtășie despre adevărurile-principii. În schimb, îți vor da doar o mulțime de regulamente pe care să le urmezi. S-ar putea să fii epuizat din cauză că le respecți, dar refuzul de a le urma nu este o opțiune. Ei nu te vor lăsa să acționezi liber. Acesta este un mod în care antihriștii îi controlează pe oameni.
Ce anume controlează în primul rând un antihrist la oameni? (Gândurile acestora.) Corect; controlează în primul rând gândurile oamenilor. Nu este vorba doar de a controla ceea ce spun și fac oamenii. Sub pretextul părtășiei despre adevăr, folosește teorii goale și sofisme inteligente pentru a te induce în eroare, cu scopul de a-ți controla gândurile, de a te face să asculți de el și să-i urmezi exemplul. Asta înseamnă să-i induci în eroare și să-i controlezi pe oameni. Dacă nu îi urmezi instrucțiunile, s-ar putea să te simți ca și cum te-ai împotrivi adevărului și chiar să te simți îndatorat față de el sau ca și cum nu poți da ochii cu el. Acesta este un semn că ești deja sub controlul lui. Cu toate acestea, dacă nu practici adevărul sau nu I te supui lui Dumnezeu, te simți îndatorat față El în inima ta? Dacă nu, atunci îți lipsesc conștiința și umanitatea. Dacă poți asculta de antihrist în loc să practici adevărul, fără niciun sentiment de neliniște în inima ta sau o conștiință încărcată, înseamnă că ești sub controlul său. Cel mai comun fenomen al controlului antihristului este acela că, în sfera lui de autoritate, doar el are ultimul cuvânt. Dacă el nu este prezent, nimeni nu îndrăznește să ia decizii sau să rezolve o problemă. Fără el, ceilalți devin ca niște copii rătăciți, care nu știu cum să se roage, să caute sau să discute între ei, comportându-se ca niște marionete sau oameni morți. Cât despre ceea ce antihriștii spun adesea pentru a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni, nu vom intra în detalii aici. Cu siguranță, există multe declarații și tactici pe care le folosesc, iar consecințele pot fi văzute ca epuizate asupra celor care sunt induși în eroare. Dați-Mi voie să vă dau un exemplu. Există câțiva indivizi cu un calibru mediu, nu prea rău, care își fac datoria cu loialitate și sunt rareori negativi. Cu toate acestea, după ce lucrează cu un antihrist pentru a-și face datoria pentru o anumită perioadă, devin dependenți de acesta. Preferă să urmeze exemplul antihristului în toate, iar acesta le devine principalul sprijin. De îndată ce sunt separați de acest antihrist, devin ineficienți în tot ceea ce fac. Fără prezența antihristului, nu mai progresează în îndeplinirea datoriei lor și, chiar și atunci când se confruntă cu o problemă, sunt incapabili să obțină rezultate prin părtășie. Nu pot decât să aștepte ca antihristul să se întoarcă și să le rezolve problema. În realitate, acești indivizi au avut inițial capacitatea de a gestiona astfel de lucruri datorită calibrului, intelectului, experienței și trecutului lor înainte de a fi controlați de antihrist, dar, după ce au fost controlați de acesta, nimeni nu mai îndrăznește să ia decizii sau să ofere soluții clare pentru a trata problemele fără prezența antihristului. Gândurile par să le fi fost încarcerate, similar caracteristicilor oamenilor aflați într-o stare semi-vegetativă. Ce lucruri a făcut antihristul care îi controlează pe acești oameni pentru a-i determina să manifeste astfel de comportamente? Cu siguranță, trebuie să fi existat unele zicale sau declarații explicite pentru a-i face să asculte de el, cu inima și mintea. De asemenea, trebuie să fi existat anumite declarații, puncte de vedere sau acțiuni cu care acești oameni au fost de acord. Cu toate acestea, antihriștii sunt absolut lipsiți de adevărul-realitate. Declarațiile și punctele lor de vedere, chiar dacă sunt corecte, au scopul de a-i induce în eroare pe oameni și conțin niciun adevăr-realitate. Unii oameni îi admiră pe antihriști pentru că aceștia chiar au unele daruri și talente. Totuși, aceste calități nu înseamnă că ei au adevărul-realitate. Cei care îi adoră pe antihriști o fac pentru că le lipsește adevărul și nu-i pot discerne pe oameni, motiv pentru care îi pot venera pe antihriști și chiar pe unele personaje spirituale celebre și mărețe. Unii oameni pot fi induși în eroare de antihriști, dar acest lucru este doar temporar și, odată ce își dau seama că antihriștii pot discuta doar despre teorii spirituale și nu pot practica adevărul, că nu au făcut nimic pentru a proteja lucrarea bisericii și că sunt cu adevărat farisei ipocriți, îi vor respinge și îi vor urî. Există atât de multe cazuri de antihriști care își folosesc darurile și elocvența pentru a-i induce în eroare pe cei care nu înțeleg adevărul. De exemplu, dacă oferi o sugestie rezonabilă, toată lumea ar trebui să se ralieze la această propunere corectă și să continue să aibă părtășie despre ea, iar aceasta este calea corectă și demonstrează loialitate și responsabilitate față de datoria lor, însă, în inima sa, un antihrist își spune: „Cum de nu m-am gândit eu primul la această propunere?” El recunoaște în sinea sa că propunerea este corectă, dar o poate accepta? Din cauza naturii sale, cu siguranță că nu va accepta sugestia ta corectă. Va face tot posibilul pentru a-ți respinge propunerea, iar apoi va veni cu un plan alternativ pentru a te face să simți că propunerea ta nu poate fi aplicată deloc și că planul său este mai bun. Vrea să te facă să simți că nu te poți descurca fără el și că, numai dacă el lucrează, toată lumea poate fi eficientă. Fără el, nicio lucrare nu poate fi făcută bine, toată lumea devine inutilă și nu poate face nimic. Strategia antihristului este să pară mereu nou și unic și să facă afirmații grandioase. Nu contează cât de corecte sunt afirmațiile altcuiva, le va respinge. Chiar dacă sugestiile altor persoane sunt în concordanță cu propriile sale idei, dacă nu au fost propuse de ei primii, nu le vor recunoaște sau adopta niciodată. În schimb, vor face tot posibilul să le desconsidere, apoi să le nege și să le condamne, criticându-le insistent până când persoana care oferă sugestiile va crede că ideile sale au fost greșite și își va recunoaște propria greșeală. Abia atunci antihristul va renunța în cele din urmă. Antihriștilor le place să se afirme în timp ce îi desconsideră pe ceilalți, urmărind să îi facă pe ceilalți să îi venereze și să îi pună în centrul atenției. Își permit doar lor să strălucească, în timp ce alții pot sta doar în fundal. Orice spun sau fac ei este corect, iar orice spun sau fac alții este greșit. Adesea, prezintă puncte de vedere noi pentru a nega punctele de vedere și acțiunile altora, găsind nod în papură sugestiilor altora, perturbându-le și respingându-le propunerile. În acest fel, ceilalți trebuie să îi asculte și să acționeze conform planurilor lor. Ei folosesc aceste metode și strategii pentru a te nega insistent, pentru a te ataca și a te face să te simți incompetent, făcându-te, astfel, din ce în ce mai supus față de ei, admirându-i mai mult și având o stimă mai mare pentru ei. În acest fel, devii complet controlat de ei. Acesta este procesul prin care antihriștii îi subjugă și-i controla pe oameni.
Un antihrist folosește diferite metode pentru a-i induce în eroare și controla pe oameni; nu un semn cu ochiul sau câteva cuvinte îi fac pe oameni să îl urmeze – nu este deloc atât de simplu. Fie că este vorba despre controlul oamenilor sau despre controlul unui aspect al autorității, cum ar fi deciziile legate de personal, chestiuni financiare sau decizia finală, va folosi diferite tactici și, în mod categoric, nu o va face doar ocazional, ci va depune un efort continuu de a se da mare și de a aduce mărturie pentru el însuși până când oamenii îl admiră și îl aleg, iar apoi autoritatea este a lui. I-a luat un timp pentru a atinge acest obiectiv. O altă metodă pe care o folosește un antihrist pentru a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni este să se dea mare în mod constant și ca toți să afle despre el și ca mai mulți să afle despre contribuțiile lui în casa lui Dumnezeu. De exemplu, ar putea spune: „Mai înainte, am venit cu unele metode de răspândire a Evangheliei și asta i-a îmbunătățit eficiența răspândirii. În zilele noastre, și alte biserici adoptă aceste metode.” În realitate, diverse biserici au acumulat destul de multă experiență în răspândirea Evangheliei, dar antihristul se laudă continuu cu deciziile și realizările sale corecte, informându-i pe oameni despre ele, subliniindu-le și repetându-le oriunde se duce, până când toată lumea le știe. Care este scopul său? Să își consolideze imaginea și prestigiul propriu, să obțină laude, sprijin și admirație din partea mai multor oameni și să își determine semenii să apeleze la el pentru orice. Nu realizează acest lucru obiectivul antihristului de a-i induce în eroare pe oameni și de a-i controla? Majoritatea antihriștilor acționează în acest fel, asumându-și rolul de a-i induce în eroare pe oameni, de a-i atrage în capcană și de a-i controla. Indiferent de biserică, grup social sau mediu de lucru, ori de câte ori apare un antihrist, majoritatea oamenilor încep în mod inconștient să îl venereze și să îl admire. Ori de câte ori întâmpină dificultăți în care se simt confuzi și au nevoie de cineva care să le ofere îndrumare, mai ales în situații critice când trebuie luată o decizie, se vor gândi la antihristul înzestrat. Ei cred în inimile lor: „Măcar dacă ar fi el aici, totul ar fi bine. Doar el poate oferi sfaturile și sugestiile care să ne ajute să depășim această dificultate; el are cele mai multe idei și soluții, experiențele lui sunt cele mai bogate și mintea lui este cea mai agilă.” Oare faptul că acești oameni îl pot venera pe antihrist într-o asemenea măsură nu este direct legat de modul acestuia obișnuit de a se da mare, de a se da în spectacol și de a defila? Dacă ar da dovadă de calm și precauție în cuvintele și acțiunile sale, dacă ar fi o persoană care își lasă capul plecat și muncește din greu, dacă ar vorbi cu moderație și ar munci cu sârguință, fără să facă niciodată publicitate sau să se dea mare, cu atât mai puțin să se laude, atunci nu ar fi capabil să-i inducă pe oameni în eroare și să îi facă să îl prețuiască și să îl admire. Așadar, de ce anumiți oameni care sunt relativ onești și pot practica adevărul și lucra cu sârguință sunt rareori aleși drept conducători și lucrători? Pentru că majorității oamenilor le lipsește adevărul-realitate și nu sunt pricepuți la a discerne. Oamenii tind să-i favorizeze pe cei care au daruri, elocvență și o înclinație pentru a se da mari. Sunt deosebit de invidioși și aprobă astfel de oameni și le place să interacționeze cu ei. Prin urmare, antihriștii devin în mod natural obiecte ale venerației și admirației pentru majoritatea oamenilor. În orice caz, antihriștii au un set de metode pentru a-i controla pe oameni și nu ezită să investească timp și energie în gestionarea statutului și a imaginii lor în inimile oamenilor, totul cu scopul final de a obține controlul asupra lor. Ce face un antihrist înainte de a-și îndeplini acest obiectiv? Care este atitudinea sa față de statut? Nu este doar o simpatie sau o invidie obișnuită; este un plan pe termen lung, o intenție deliberată de a-l obține. El acordă o importanță deosebită puterii și statutului și consideră statutul drept o condiție prealabilă pentru atingerea obiectivului său de a-i induce în eroare și de a-i controla pe oameni. Odată ce obțin statutul, este o chestiune firească să se bucure de toate beneficiile acestuia. Prin urmare, capacitatea unui antihrist de a-i induce în eroare și de a-i controla pe oameni este rezultatul unei gestionări atente. Categoric nu e vorba că el ia această cale din întâmplare; tot ceea ce face este intenționat, premeditat și atent calculat. Pentru antihriști, obținerea puterii și îndeplinirea obiectivului lor de a-i controla pe oameni este premiul – este rezultatul pe care și-l doresc cel mai mult. Urmărirea puterii și a statutului de către ei este motivată, are un scop, este intenționată și gestionată laborios; cu alte cuvinte, atunci când vorbesc sau acționează, o fac cu un puternic simț al obiectivului și al intenției, iar scopul lor este definit în mod special. De exemplu, se laudă că au fost conducător sau lucrător la un anumit nivel, că au câștigat un anumit număr de oameni prin răspândirea Evangheliei sau că au dezvoltat diverse metode clasice de răspândire a Evangheliei; se dau mari cu experiențele și calificările lor. La ce se gândesc în timp ce se laudă? Care este motivul lor ascuns? Nu deliberează ei cu privire la ce cuvinte ar trebui să folosească și cum ar trebui să amestece adevărul cu minciuna? Cuvintele lor nu sunt întâmplătoare; tot ceea ce spun are un scop și în niciun caz nu este doar o chestiune de laudă de sine. Cuvintele lor pot părea deosebit de măsurate și direcționate, demonstrând un simț acut al decenței. De exemplu, dacă întâlnesc persoane care înțeleg adevărul, inimile lor sunt în alertă, nu vor spune și nu vor face nimic întâmplător în prezența lor, temându-se că vor fi discernuți. Vor fi mai disciplinați. Totuși, dacă au de-a face cu nou-credincioși sau credincioși obișnuiți, vor analiza cu atenție ce să le spună acestor persoane. Dacă au de-a face cu lucrători și conducători, vor chibzui ce să spună acestui grup. Dacă interacționează cu persoane care înțeleg cunoștințele profesionale, vor analiza ce să le spună acestora. Sunt deosebit de perspicace în chestiuni externe, știind cui să se adreseze prin care cuvinte și cum să își transmită mesajul în mod eficient – toate acestea le sunt deosebit de clare. Cu alte cuvinte, antihriștii au întotdeauna anumite intenții atunci când acționează. Cuvintele, acțiunile și comportamentul lor, chiar și formularea specifică pe care o aleg atunci când vorbesc, sunt intenționate; ei nu acționează din cauza dezvăluirii momentane a corupției, a staturii mici, a nesăbuinței sau a ignoranței, debitând prostii oriunde se duc – nu este deloc așa. Examinându-le metodele, modul de a acționa și cuvintele alese, antihriștii par destul de duplicitari și ticăloși. De dragul propriului statut și pentru a-și atinge scopul de a-i controla pe oameni, ei profită de orice ocazie pentru a se da în spectacol, pentru a se folosi de orice mic detaliu, și nu vor rata nicio ocazie. Spuneți-Mi, și-ar dezvălui astfel de oameni aceste trăsături în fața Mea? (Da.) De ce spuneți că ar face-o? (Pentru că natura-esență pe care o au este să se dea mari.) A se da mare este obiectivul final pentru un antihrist? Cu ce scop se dă mare un antihrist? El vrea să câștige statutul, și asta este ceea ce vrea să spună: „Tu nu știi cine sunt? Uită-te la lucrurile pe care le-am făcut, eu am fost cel care a făcut aceste lucruri bune; am adus destul de multe contribuții la casa lui dumnezeu. Acum că știi, nu ar trebui să-mi dai o lucrare mai importantă? Nu ar trebui să mă stimezi mai mult? Nu ar trebui să te bazezi pe mine în tot ceea ce faci?” Nu este acesta un lucru intenționat? Antihriștii vor să controleze pe oricine, indiferent cine este. Care este un alt termen pentru control? A manipula, a se juca cu o persoană – ei vor doar să te conducă. De exemplu, atunci când frații și surorile laudă ceva ca fiind bine făcut, un antihrist spune imediat că el a făcut-o, procedând astfel încât toată lumea să-i mulțumească. Oare o persoană cu adevărat rezonabilă ar acționa astfel? Categoric nu. Atunci când antihriștii fac puțin bine, vor ca toată lumea să o știe, să îi stimeze foarte mult și să îi laude – asta îi satisface. Indiferent ce fac, ei își doresc să obțină complimentele și venerația oamenilor și sunt dispuși să îndure orice pentru a le obține. De dragul statutului și al puterii, antihriștii nu vor rata nicio ocazie de a se da mari, chiar dacă acest lucru pare nesăbuit sau metodele le sunt grosolane și stârnesc disprețul celorlalți – tot nu vor rata astfel de ocazii. În mod similar, folosesc toate mijloacele necesare pentru a-și îndeplini obiectivul de a-i controla pe oameni și nu precupețesc niciun efort pentru a realiza acest lucru. Depun un efort minuțios și își storc creierii pentru a-și formula planurile. Când fac ceva bun, îl etalează și îl expun peste tot. Dacă altcineva a făcut ceva bun, invidiază acest lucru și fac tot posibilul să și-l atribuie sau să spună că au participat la acest lucru, pentru a-și asuma meritele. Pe scurt, antihriștii au tactici pentru a-i controla pe oameni. Categoric nu este vorba de o înșelăciune de moment, nici de câteva acțiuni ocazionale. În schimb, ei fac și spun multe lucruri. Cuvintele lor sunt înșelătoare, acțiunile lor sunt înșelătoare, iar obiectivul lor final pentru care fac și spun aceste lucruri este de a-i controla pe oamenii.
Care este obiectivul antihristului în a-i controla pe oameni? Este să câștige statut și autoritate în inimile oamenilor. Odată ce are autoritate și statut, se poate bucura de beneficiile statutului și de diferitele interese pe care acesta le aduce. De exemplu, pe timp de caniculă, în vreme ce alții stau în camere fără aer condiționat, el ajunge să stea într-o cameră cu aer condiționat. La ora mesei, în timp ce alții mănâncă o singură porție de legume și orez, el poate adăuga puțină carne și supă. Atunci când intră într-o cameră în care nu există locuri disponibile, ceilalți trebuie să stea pe podea, păstrând un singur scaun care îi este rezervat. Acest tratament special este rezultatul statutului său și îi place să se bucure de beneficiile care vin odată cu el. Desigur, aceste interese și plăceri sunt departe de a fi suficiente pentru a-i satisface ambițiile. Nu are nevoie doar de aceste beneficii materiale pe care statutul i le oferă, ci și de vanitatea, satisfacția și sentimentul de siguranță pe care acesta le aduce în lumea sa interioară. Care sunt comportamentele celor care au fost induși în eroare, atrași de partea antihriștilor și controlați de aceștia? Ei își compară statutul, puterea, darurile și abilitățile, precum și trecutul familial și de clasă, și se întrec în privința celui care vine cu idei mai ticăloase și a cărui minte este mai agilă. Antihriștii religioși se întrec, de asemenea, pentru cine se roagă cel mai mult timp. Dacă o persoană se roagă zece minute, alta se va ruga douăzeci, iar în timpul unei adunări este posibil să nu facă nimic altceva decât să se roage neîncetat, semănând cu oamenii care recită scripturile într-un templu budist, murmurând fără încetare. Ascultă Dumnezeu astfel de rugăciuni? Judecând după modul în care se roagă, Duhul Sfânt nu va lucra asupra lor. Ei văd cine se poate ruga cel mai mult timp, cine se poate ruga cu cel mai puternic glas care îi poate copleși pe ceilalți. Nu este aceasta o nebunie totală? Acțiunile lor sunt de necrezut și nerezonabile. Acestea sunt manifestările observate în primul rând la cei care au fost induși în eroare și controlați de antihriști; atunci când antihriștii îi conduc pe oameni, acesta este rezultatul pe care îl produc. Prin urmare, dacă ești indus în eroare și controlat de un antihrist, îl vei admira, îl vei urma și îl vei asculta în toate. Nu vei asculta de nimeni altcineva, chiar dacă Dumnezeu este Cel care vorbește. Acestea vor fi comportamentele pe care le vei afișa. Atunci când antihriștii îi controlează pe oameni, este ca și cum Satana ar domni peste ei. Dacă ești sub controlul Satanei și dacă în inima ta există un loc pentru om și un loc pentru Satana, atunci Duhul Sfânt nu va lucra asupra ta – te va părăsi. Nu-ți place să-i urmezi pe antihriști? Nu-ți place să-i admiri? Nu-ți place să accepți controlul și manipularea lor? Atunci le vei fi predat lor. Dacă tu crezi că tot ceea ce spun antihriștii este adevărul, atunci îi poți asculta, îi poți urma și le vei fi predat lor. Cu toate acestea, trebuie să te tragi la răspundere pe tine însuți pentru consecințe. Dacă într-o zi nu obții mântuirea, nu-L trage la răspundere pe Dumnezeu și nu te plânge de El; asta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Este alegerea ta și trebuie să plătești prețul pentru alegerea ta.
Am terminat mai mult sau mai puțin părtășia noastră despre manifestările antihriștilor care-i controlează pe oameni. Oamenii trebuie să înțeleagă ce înseamnă să fii controlat. În exterior, poate părea că unii oameni Îl urmează pe Dumnezeu, ascultă predicile Sale, mănâncă și beau cuvintele Sale, trăiesc viața bisericească și își îndeplinesc îndatoririle, și că nu au părăsit casa lui Dumnezeu. Atunci, de ce sunt controlați de antihriști? În principal, este din cauză că le lipsește adevărul. În primul rând, acești oameni au fost induși în eroare de antihriști și apoi au ajuns să îi admire în mod deosebit, ceea ce a dus la a fi controlați de ei. Ce înseamnă să fii controlat? Înseamnă să fii influențat și legat de ei. Chiar dacă îți îndeplinești îndatoririle, în timp ce cauți adevărurile-principii, în îndeplinirea datoriei ești indus în eroare de antihriști. Cu cât declarațiile și punctele lor de vedere se aliniază mai mult cu propriile tale noțiuni și închipuiri, cu atât mai mult le consideri corecte și în conformitate cu adevărul și încetezi să mai cauți adevărurile-principii, nu mai ești dispus să gândești independent și nu îți mai bazezi practica pe cuvintele lui Dumnezeu. Crezi că punctele de vedere ale antihriștilor nu sunt deloc greșite și le confirmi din toată inima. Odată ce așa stau lucrurile, dacă practici cu adevărat în conformitate cu spusele lui Dumnezeu, te simți neliniștit și tulburat. Simți că i-ai dezamăgit pe antihriști și că nu poți acționa în acest fel absolut deloc. Nu cumva ești complet legat de declarațiile și punctele de vedere ale antihriștilor? Când acționezi, nu știi cum să judeci, să cauți sau să respecți în baza cuvintelor lui Dumnezeu. Nu știi cum să faci acest lucru și nici nu îndrăznești să o faci. De ce nu știi cum și de ce nu îndrăznești? Antihriștii nu au vorbit încă; nu ți-au dat o decizie sau nu au ajuns la o concluzie și nu ți-au spus rezultatul sau nu te-au îndreptat în nicio direcție. De aceea nu îndrăznești să acționezi conform înțelegerii tale și ți-e teamă să nu o iei pe o cale greșită, să nu faci ceva greșit. Nu ești controlat? De ce ți-e mereu atât de teamă? Chiar nu au fost clare cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu nu au reușit să-ți transmită principiile sau nu ți-au spus ce să faci? De ce ignori cuvintele lui Dumnezeu și insiști să-i asculți pe antihriști? Ești indus în eroare și controlat de antihriști. De exemplu, i-am spus cuiva să construiască un zid, specificându-i înălțimea, lungimea și locul. Apoi, un antihrist a venit și a spus: „Înălțimea acestui zid este în regulă, dar aici este o problemă. Dacă îl construiești astfel, oare se va prăbuși când va bate vântul?” Auzind acest lucru, persoana a spus: „Bună observație, oare s-ar putea prăbuși? Dumnezeu nu a spus, așa că nu îl voi construi încă.” Mai târziu, când am verificat ce face, l-am întrebat: „De ce nu ai construit zidul? Au trecut mai multe zile, dar încă nu a fost construit – nu cumva tragi de timp?” Mi-a răspuns că o persoană și-a exprimat îngrijorarea că zidul ar putea fi doborât de vânt. I-am spus să folosească un stâlp drept sprijin dacă este îngrijorat din cauza vântului, iar ea a ținut minte acest lucru. Mai târziu, antihristul s-a întors să îl tulbure, spunând: „Este suficient un stâlp? Nu ar trebui să folosești doi?” Persoana a chibzuit la acest lucru, spunându-și că Dumnezeu zisese doar să folosească un stâlp, nu doi, și iar nu a mai știut ce să facă. După ce a fost indusă în eroare și tulburată atât de antihrist, toate cuvintele pe care le-am rostit anterior au fost în zadar, și eanu a fost capabilă să continue această sarcină. Nu echivalează acest lucru cu a fi controlat de antihrist? Pe cine ar trebui să asculte în această privință? (Pe Dumnezeu.) Atunci de ce nu a ascultat de cuvintele lui Dumnezeu? Nu a vrut să asculte? A vrut, dar a fost indusă în eroare de una dintre ereziile și sofismele antihristului. Odată ce a fost indusă în eroare, a ascultat de antihrist, ceea ce este echivalent cu a fi deturnată de el. Dacă purtarea și gândurile sale sunt legate și încătușate de antihrist, se află sub controlul antihristului. În cele din urmă, această persoană nu și-a îndeplinit datoria, nu I s-a supus lui Dumnezeu și nu a ascultat cuvintele Lui. Cine a provocat acest rezultat? A fost provocat de ignoranța sa și este inseparabil de inducerea în eroare, tulburarea și controlul de către antihrist. Așadar, ce înseamnă că antihristul s-a amestecat în acest fel? A vrut să își demonstreze inteligența și ceea ce spunea de fapt era: „De ce l-ai ascultat orbește pe dumnezeu când ți-a spus să construiești acest zid aici? De ce procesul gândirii tale este atât de simplu? Dacă tu construiești zidul aici, nu se va prăbuși de îndată ce va începe să sufle vântul? A-l asculta pe dumnezeu nu este la fel de corect ca a mă asculta pe mine; trebuie să mă asculți pe mine. Dacă o faci, voi fi mulțumit, dar dacă îl asculți pe dumnezeu, nu-mi va pica bine și nu voi fi mulțumit. Nu se poate să-l asculți pe dumnezeu – atunci cum rămâne cu mine?” El nu a spus acest lucru în mod direct; s-a amestecat și a agitat lucrurile în mod deliberat. După amestecul său, sarcina nu a putut fi finalizată, iar el a părut înțelept, ceea ce l-a făcut fericit. Când Dumnezeu dă instrucțiuni cuiva să construiască un zid, persoana respectivă ar trebui să îl construiască prompt, dar acum rezultatul este că zidul nu a fost construit. Cine a provocat acest rezultat? A fost provocat de antihrist – această persoană a fost indusă în eroare, tulburată și controlată de antihrist. Acest lucru este similar cu modul în care șarpele i-a ademenit pe Adam și Eva. Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei: „Să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri.” Sunt aceste cuvinte ale lui Dumnezeu adevărul? Sunt adevărul și nu trebuie să le înțelegi semnificația; trebuie doar să asculți și să te supui. Indiferent de situație, cuvântul lui Dumnezeu nu se poate schimba, iar dacă Dumnezeu vrea să faci ceva, atunci fă-o. Nu analiza acel lucru. Chiar dacă nu-l înțelegi, trebuie să știi că este corect cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să înțelegi această definiție în inima ta. Cu alte cuvinte, trebuie să cunoști acest adevăr înainte de toate. Indiferent dacă spusele lui Dumnezeu se aliniază sau nu cu propriile tale noțiuni, indiferent dacă le înțelegi sau nu și indiferent cât de confuz poți fi, trebuie să Îi respecți cuvintele. Aceasta este responsabilitatea și datoria ta. Odată ce te concentrezi asupra acestui lucru, ce ar trebui să faci atunci când Satana vine din nou să te seducă? Ar trebui să respecți cuvintele lui Dumnezeu și să urmezi calea Lui – acesta este cel mai important principiu. Ignoră ce spune Satana. Care a fost rezultatul final al faptului că Adam și Eva au ascultat de cuvintele șarpelui? Au fost induși în eroare și controlați de Satana. Cu o singură frază din cuvinte amăgitoare, vagi și diavolești, Satana a reușit să influențeze și să controleze comportamentul lui Adam și al Evei. Acesta a fost un rezultat pe care Dumnezeu nu a dorit să îl vadă. În ce scop a rostit șarpele acele cuvinte? Prin aceste cuvinte, a vrut să amestece gândurile oamenilor, să le influențeze comportamentul și să îi facă să nu mai asculte și să se lepede de cuvintele lui Dumnezeu. Odată ce acest gând activ a fost infiltrat în mintea oamenilor, ei au urmat calea indicată. Care a fost obiectivul Satanei? A fost acela de a zice: „Nu ascultați ce spune Dumnezeu. Trebuie să mă ascultați pe mine; trebuie să mâncați acest fruct.” Dumnezeu le-a spus să nu îl mănânce, în timp ce Satana le-a spus să îl mănânce. În cele din urmă, au mâncat fructul Adam și Eva? (L-au mâncat.) Așa i-a controlat Satana pe oameni. Când asculți cuvintele diavolești ale unui antihrist, poți deveni dezorientat, îți poți pierde direcția și ești predispus să nu iei seama la cuvintele lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta că gândurile și comportamentul tău sunt influențate și controlate de acest antihrist? Acesta este înțelesul cuvântului control. V-ați confruntat vreodată cu astfel de situații? Unii oameni rău intenționați văd că îndeplinești o sarcină fără probleme și ești pe cale să obții rezultate, pe cale să te remarci, și își dau seama că nu se vor implica prea mult în această chestiune. Dacă ești remarcat, ei nu vor fi, așa că înaintează puncte de vedere sau întrebări aparent plauzibile pentru a te induce în eroare, a te tulbura și a te controla. Ca urmare, devii confuz, crezând că și cuvintele lor au sens. Nu mai știi ce să faci și nu mai poți continua cu datoria ta, așa că o oprești. Nu este aceasta o nesăbuință? Inițial, când încă nu fuseseși indus în eroare, aveai mintea destul de limpede și știai ce să faci, dar, de îndată ce antihristul te-a tulburat, te-ai încurcat și nu ai știut cum să gestionezi lucrurile în mod corespunzător. Care este problema aici? (Faptul că ești indus în eroare.) Oamenii care sunt ușor induși în eroare și controlați de antihriști sau de Satana sunt persoane ignorante și confuze. În ceea ce privește manifestările modului în care antihriștii îi induc în eroare și îi controlează pe oameni, a fost părtășia noastră suficient de specifică? Ar trebui să fiți capabili să înțelegeți și, atunci când vi se întâmplă unele lucruri, ar trebui să le comparați cu diferite adevăruri pentru a reflecta asupra cuvintelor, acțiunilor și esenței voastre. În același timp, ar trebui să încercați să înțelegeți și să discerneți oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul vostru pentru a obține o înțelegere mai clară a adevărului și o înțelegere mai precisă a naturilor-esențe ale diferitelor persoane.
În zilele noastre, mulți dintre voi abia ați intrat în contact cu stările și manifestările specifice ale diferitelor adevăruri. De ce spun că abia ați intrat în contact cu ele? Pentru că tocmai ați ajuns să înțelegeți unele detalii, dar mai este încă o cale lungă de parcurs până la adevărata pătrundere. Înțelegerea nu echivalează cu pătrunderea. Atunci când înțelegi, înseamnă doar că, în mintea ta, înțelegerea ta în ceea ce privește conceptele și definițiile acestor chestiuni este relativ corectă și mai în concordanță cu adevărul, dar încă ești departe de pătrunderea personală. Înțelegerea, recunoașterea și capacitatea de a lega aceste chestiuni de starea ta și de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău nu înseamnă că ai pătrundere. Acestea sunt două lucruri separate. Pentru ca o persoană să fie mântuită și să ajungă la o schimbare a firii, aceasta începe cu înțelegerea tuturor diferitelor adevăruri, iar pătrunderea în adevărul-realitate începe cu practicarea acestor adevăruri. Dacă ați avea o anumită bază în înțelegerea și pătrunderea în diferitele adevăruri, atunci când v-aș cere exemple, v-ați putea gândi imediat la propriile voastre manifestări sau la unele lucruri pe care le-ați văzut și experimentat. Acest lucru Mi-ar face părtășia mult mai ușoară, iar Eu nu ar trebui să vorbesc atât de detaliat, deoarece voi ați fi avut deja experiențe și ați fi putut ajunge la acel nivel. Cu toate acestea, când vă întreb acum, trebuie să gândiți pe loc și, de asemenea, trebuie să vă scotociți și să vă căutați prin memorie. Când văd că nu știți aceste lucruri și nu le-ați experimentat singuri, trebuie să vi le explic în detaliu, să clarific aspectele centrale și esențiale ale acestor chestiuni și să vă ofer o înțelegere de bază a detaliilor diferitelor adevăruri, astfel încât să nu confundați aspectele conceptuale sau cele definitorii atunci când practicați și astfel încât să nu amestecați merele cu perele sau să credeți că aceste lucruri sunt prea complexe – veți fi capabili să faceți o diferențiere clară între diferitele aspecte. În acest fel, data viitoare când voi avea părtășie despre aceste lucruri, va fi ușor. În prezent, încă nu sunteți la nivelul necesar, așa că trebuie să le explic mereu în detaliu. La cât de mult din conținutul părtășiilor de la întâlnirile noastre puteți chibzui și cât puteți digera? Dacă este vorba doar de zece procente, atunci abia dacă aveți vreo statură care să merite pomenită, iar dacă este vorba de treizeci de procente, atunci ați înțeles doar o parte. Dacă ajungeți la cincizeci la sută, aveți o anumită statură și pătrundere, dar, dacă nu puteți ajunge la acest nivel, nu aveți nicio pătrundere. Ați înțeles, nu-i așa? Dacă încă nu puteți înțelege când am părtășie astfel, înseamnă că aveți un calibru prea redus și că nu aveți cum să înțelegeți adevărul. În regulă, asta încheie părtășia noastră de astăzi. Ne vedem data viitoare!
17 aprilie 2019