I. Antihriștii controlează inimile oamenilor

Să avem părtășie astăzi despre al treisprezecelea punct cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor – ei controlează finanțele bisericii, precum și inimile oamenilor. Judecând după diferitele manifestări ale antihriștilor, absolut fiecare dintre aceste puncte abordează firea și esența lor, care sunt aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Punctul treisprezece nu face excepție. „Ei controlează finanțele bisericii, precum și inimile oamenilor” – pe baza acestei manifestări, puteți vedea că antihriștii nu sunt numai ambițioși, ci și lacomi; nutresc multe nevoi în inimile lor. Sunt aceste nevoi justificate? (Nu, nu sunt.) Este un lucru pozitiv să controlăm inimile oamenilor? Evident, se poate vedea din cuvântul „control” că nu este ceva pozitiv. În ce privință nu este pozitiv? Ce e în neregulă cu a deține controlul? Voi doriți să controlați inimile oamenilor? (Nu.) Chiar dacă nu doriți să faceți asta, vor exista momente când nu vă veți putea abține să nu acționați astfel. Asta se numește o „fire”; asta se numește o „esență”. Faptul că antihriștii controlează inimile oamenilor nu este o nevoie justificată, nici nu este un lucru corect sau rațional; este ceva negativ. Ce înseamnă „a controla inimile oamenilor”? Controlul inimii oamenilor nu este abstract; mai degrabă, este ceva destul de concret și specific, cu metode, conduită și limbaj specific, precum și cu gânduri, perspective, intenții și motive specifice. Spunând asta, care sunt manifestările concrete ale controlului antihriștilor asupra inimilor oamenilor și cum anume este definit acest control? (Folosirea unor etalări precum cea a suferinței sau a plătirii unui preț cu scopul de a câștiga aprobarea și stima celorlalți și de a atinge țelul de a-i induce în eroare pe ceilalți.) Antihriștii folosesc tipuri specifice de conduită și manifestări pentru a câștiga favorurile celorlalți, dobândind astfel un loc in inimile oamenilor și făcându-i să-i stimeze. Când antihriștii câștiga stima celorlalți, acest rezultat este, prin natura lui, acela de a-i induce în eroare pe oameni. Însă, în inimile lor, dorința subiectivă a antihriștilor nu este aceea de a folosi aceste mijloace pentru a-i induce în eroare pe ceilalți; ceea ce vor ei este să fie stimați – acesta este obiectivul lor. Mai este ceva? (Antihriștii folosesc mici favoruri pentru a-i induce în eroare și a-i atrage pe oameni și se dau în spectacol cu propriile capabilități și daruri, cu scopul de a-i face pe ceilalți să-i stimeze, să-i admire și să le asculte ordinele și de a-și atinge țelul de a-i cuceri pe oameni și de a dobândi controlul asupra lor.) Acesta este un aspect. (Antihriștii se prefac că sunt spirituali. Când sunt emondați, nu reușesc să înțeleagă, însă pretind că au înțeles și că sunt capabili să asculte, astfel încât ceilalți să creadă că ei urmăresc cu nesaț adevărul și că au destul de multă înțelegere spirituală. Se deghizează în oameni care urmăresc și înțeleg adevărul, cu scopul obținerii rezultatului de a-i face pe ceilalți să-i stimeze și să-i aprecieze.) Acesta este alt aspect. Antihriștii vor întotdeauna să-i facă pe ceilalți să vadă cât de spirituali sunt și că sunt capabili să urmărească adevărul și să i se supună. În realitate, nu dețin nici cea mai vagă înțelegere, dar tot afișează aparența unei persoane spirituale, ca să-i facă pe ceilalți să-i stimeze și să-i aprecieze. Ei folosesc astfel de mijloace pentru a controla inimile oamenilor. Mai este ceva? (Antihriștii vorbesc despre cuvinte și doctrine pentru a se da în spectacol și a se face cunoscuți, astfel încât ceilalți să creadă că ei înțeleg adevărul și că au statură și ca aceștia să-i stimeze, să li se închine și să-i asculte. Prin aceste mijloace, ei ajung să controleze oamenii.) Aceasta este o manifestare concretă, dar nu e întru totul potrivit să spunem că „vorbesc despre cuvinte și doctrine”. Antihriștii nu sunt conștienți că vorbesc despre cuvinte și doctrine; ei cred că lucrurile despre care vorbesc sunt realitatea, ei cred că sunt teorii și predici elevate și folosesc aceste lucruri pentru a-i induce în eroare pe oameni. Dacă antihriștii ar ști că sunt cuvinte și doctrine, nu ar mai vorbi despre ele. Mai este altceva? (Antihriștii se împotrivesc cu neobrăzare principiilor, se folosesc de puterea pe care o au la dispoziție și de teorii spirituale amăgitoare pentru a câștiga în mod fraudulos încrederea tuturor, atingându-și prin asta țelul de a prelua controlul asupra oamenilor.) (Antihriștii rup legătura dintre aleșii lui Dumnezeu și Cel de mai sus. Ei nu îndeplinesc rânduielile de lucru, dețin putere absolută în domeniul lor și încearcă să-și înființeze propriile lor împărății și să controleze oamenii.) Și aceasta este o manifestare concretă. Mai exact, îl înșală pe Cel de mai sus, ascund lucruri față de cei din subordinea lor și încearcă să câștige favorurile oamenilor, nu-i lasă pe ceilalți să vadă situația adevărată și le câștigă în mod fraudulos încrederea, cu scopul de a-și atinge țelul de a controla inimile oamenilor. Obiectivul lor când îl înșală pe Cel de mai sus și ascund lucruri față de cei din subordinea lor este de a-l împiedica pe Cel de mai sus și pe frații și surorile lor să vadă adevărul în legătură cu ei, astfel încât Cel de mai sus și frații și surorile să ajungă să li se închine numai lor – atunci își vor fi atins țelul de a controla inimile oamenilor. Mai e ceva? (Antihriștii întocmesc o serie de reglementări aparent corecte pe care să le respecte oamenii și le folosesc pentru a înlocui adevărul, astfel încât oamenii ajung să creadă că respectarea acestor reglementări este același lucru cu punerea adevărului în practică. Prin aceste mijloace, antihriștii preiau controlul asupra inimilor oamenilor și îi aduc pe aceștia înaintea lor.) Acest lucru ar trebui descris ca antihriști care întocmesc reguli și reglementări care să ia locul adevărurilor-principii, dându-se drept persoane spirituale, persoane care înțeleg adevărul, astfel încât oamenii să îi asculte și, în acest fel, își ating țelul de a controla inimile oamenilor. Dacă regulile pe care le-au întocmit au fost benefice vieții bisericești și oamenilor care își fac îndatoririle și dacă nu s-au împotrivit adevărurilor-principii și nu au adus prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, atunci nu va fi nimic în neregulă cu ele. Când tratăm diversele tipuri de oameni din biserică, pe lângă părtășia despre adevăr, este necesar să emitem câteva decrete administrative pentru a-i ține pe oameni în frâu. Dacă aceste decrete administrative nu se împotrivesc adevărurilor-principii, ci mai degrabă le sunt benefice oamenilor, atunci acestea sunt lucruri pozitive și nu înseamnă a controla inimile oamenilor. Dacă aceste reguli sunt reprezentate drept adevărurile-principii, atunci este o problemă. Și atunci, sunt antihriștii capabili să formuleze reguli care să fie benefice oamenilor și care să se conformeze adevărurilor-principii? (Nu, nu sunt capabili.) Încercați să rezumați cum ar trebui să spunem asta. (Antihriștii formulează câteva reguli care nu sunt în conformitate cu adevărurile-principii și simulează spiritualitatea și înțelegerea adevărului pentru a-i face pe oameni să-i asculte și își ating țelul de a controla inimile oamenilor.) Este relativ potrivit să spunem asta. Mai e ceva? (Antihriștilor le place să trâmbițeze idei răsunătoare, ca să-și arate istețimea și perspicacitatea și ca să-i facă pe oameni să-i stimeze. De exemplu, după ce toți au discutat deja despre o chestiune și au decis ce să facă în privința ei, antihriștii vor declama o serie de teorii pentru a combate sugestiile tuturor celorlalți și a-i face să-i asculte, când de fapt opinia lor nu e cu nimic mai inteligentă. Apoi, cu trecerea timpului, indiferent de chestiunea în cauză, nimeni nu va îndrăzni să aibă părtășie despre adevăr sau să caute adevărurile-principii și toți vor simți că trebuie să-i lase pe antihriști să dea verdictul final și, în cele din urmă, antihriștii își vor atinge țelul de a controla oamenii.) Antihriștii trâmbițează idei răsunătoare la tot pasul, combătând sugestiilor celorlalți, dându-se în spectacol și făcându-i pe ceilalți să creadă că sunt foarte isteți, atingându-și astfel țelul de a-i induce în eroare și de a-i controla pe ceilalți oameni. În trecut, am avut multă părtășie despre manifestările antihriștilor care îi controlează și îi induc în eroare pe oameni. Când antihriștii fac asta, sunt implicate o mare varietate de tactici, manifestări și metode. Uneori folosesc acțiuni, uneori folosesc discursul, iar alteori folosesc un anumit tip de perspectivă pentru a-i induce în eroare pe oameni. Pe scurt, există obiective în spatele tuturor acestor lucruri pe care le fac antihriștii; niciuna dintre aceste acțiuni nu este pură sau deschisă și niciuna nu se conformează adevărului. Tot ceea ce fac e de dragul inducerii în eroare a oamenilor și de a-i face să-i stimeze și să li se închine. Orice lucruri spun și fac antihriștii la exterior sunt doar fațade – toate sunt comportamente bune și lucruri pe care oamenii le consideră bune – dar, de fapt, dacă ar fi să investigăm esența acestor lucruri, motivele și obiectivele din spatele abordărilor antihriștilor sunt fără excepție indescriptibile, contrare adevărului și detestate de Dumnezeu.

Judecând după modul în care abordează controlul inimilor oamenilor, umanitatea antihriștilor este detestabilă și egoistă, iar firea lor este scârbită de adevăr, ticăloasă și feroce. Antihriștii folosesc tot felul de șiretlicuri detestabile și viclene pentru a-și atinge țelurile, fără niciun pic de rușine – aceasta este o caracteristică a naturii lor ticăloase. În plus, fără să țină deloc cont de disponibilitatea oamenilor, fără să-i informeze sau să le obțină consimțământul, ei vor întotdeauna să-i controleze, să-i manipuleze și să-i domine. Vor ca tot ceea ce oamenii gândesc și își doresc în inimile lor să fie supus manipulărilor lor, vor ca oamenii să le păstreze un loc în inimile lor, să li se închine și să-i aprecieze în toate lucrurile. Vor să-i delimiteze și să-i influențeze pe oameni cu punctele de vedere și cuvintele lor, să-i manipuleze și să-i controleze pe baza dorințelor lor. Ce fel de fire este aceasta? Nu este ferocitate? E exact ca un tigru care te strânge de gât cu fălcile lui – oricât ai încerca să respiri și oricât te-ai zbate să te miști, nu poți face cum dorești, fiind în schimb prins în strânsoarea fermă și mortală a gurii lui feroce. Oricât ai încerca să te eliberezi, nu poți și, deși îl implori pe tigru să-și descleșteze fălcile, este imposibil și indiscutabil. Antihriștii au tocmai această fire. Să presupunem că intri în discuție cu ei, spunând: „Poți, te rog, să nu mai încerci să găsești moduri de a-i controla pe oameni? Nu poți să te comporți bine și să fii un simplu adept? Nu poți să te comporți bine, să-ți îndeplinești îndatoririle și să rămâi la locul tău?” Ar fi capabili să fie de acord cu asta? Ai putea tu, folosind un comportament bun sau ceea ce înțelegi din adevăr, să-i convingi să nu-și continue drumul? Există cineva care ar putea să le schimbe punctul de vedere? Judecând după firea feroce a antihriștilor, nimeni nu ar fi capabil să le schimbe gândurile și perspectivele, nici nu ar fi nimeni capabil să le schimbe dorința de a controla inimile oamenilor. Nimeni nu îi poate schimba și nu poți negocia cu ei – aceasta se numește „ferocitate”. Ambiția și dorința antihriștilor de a-i controla pe oameni sunt o manifestare a esenței lor. Ar funcționa dacă ai folosi un comportament bun pentru a-i schimba? Dacă, pentru a-i ajuta și susține, ți-ai folosi experiența practică de a fi emondat, judecat și mustrat – ar putea ei să se transforme? Ar înceta să facă tot ceea ce fac? (Nu, nu ar înceta.) Ați mai întâlnit acest tip de persoană? (Da. Cu acest tip de persoană, indiferent unde își îndeplinește îndatoririle și chiar dacă eșuează și se poticnește de câteva ori, sau chiar dacă trece prin disciplinarea bolii, dorința ei de a urmări statutul nu poate fi schimbată. Oriunde merge, vrea să obțină statut și putere.) Dacă schimbarea locului sau a grupului nu i-ar transforma, poate ar trebui să așteptăm să îmbătrânească – s-ar schimba atunci puțin? Ar renunța ei puțin la urmărirea puterii și a autorității, ar deveni aceasta puțin mai intensă? (Nu. Acest lucru nu are legătură cu vârsta; această fire a lor nu poate fi schimbată.) O fire feroce îi guvernează și îi controlează pe antihriști, astfel încât ei nu se pot schimba. Se pare că un anumit număr de oameni au gustat și au văzut ei înșiși firea feroce a antihriștilor. Faptul că antihriștii controlează inimile oamenilor este o realitate și este susținută de dovezi reale – este o problemă destul de gravă. Oamenii de acest gen sunt incapabili să uite sau să respingă problema de a controla inimile oamenilor. Așa este natura-esență a antihriștilor. Dintr-o perspectivă subiectivă, ei sunt incapabili să o respingă; dintr-o perspectivă obiectivă, nimeni nu îi poate transforma – ei sunt antihriști până în măduva oaselor. Spuneți-Mi, după ce a fost exclus și nu se mai află în compania fraților și a surorilor, există vreun antihrist care să-și fi pierdut dorința de a controla inimile celorlalți? S-ar schimba antihriștii pe baza schimbărilor din mediul sau poziția lor geografică? (Nu, nu s-ar schimba.) Ei nu s-ar schimba odată cu schimbările de timp și de loc – acest lucru este determinat de natura-esență pe care o au. Prin controlul inimilor oamenilor, antihriștii încearcă, de fapt, să dețină puterea printre oameni – puterea de a conduce, de a lua decizii, de a-i controla pe oameni și de a le manipula inimile – ceea ce își doresc să câștige este această putere. Pentru a controla inimile oamenilor, antihriștii vor folosi tot felul de căi și mijloace pentru a-i face pe aceștia să-i stimeze, pentru a-i păcăli și a-i induce în eroare, pentru a le prezenta aparențe false și chiar vor folosi anumite căi și mijloace pentru a-și ascunde firile corupte și caracterul și pentru a-i împiedica pe oameni să-i discearnă sau să vadă dincolo de esența lor care este scârbită de adevăr și cea a antihriștilor. La exterior, se dau drept oameni care sunt spirituali și perfecți, care nu au neajunsuri sau defecte sau nicio urmă de fire coruptă și, în acest fel, își ating obiectivele de a-i face pe ceilalți să-i stimeze, să-i aprecieze, să-i admire, să li se închine și chiar să se bazeze pe ei. Atingerea acestor obiective este, în esență, o consecință a faptului că ei controlează inimile oamenilor. În cadrul părtășiei noastre despre toate firile și manifestările antihriștilor, controlul acestora asupra inimilor oamenilor și lupta lor pentru putere și profit au deținut majoritatea absolută a discuției. De vreme ce am avut deja multă părtășie despre acest subiect, haideți să ne oprim aici azi.

II. Antihriștii controlează finanțele bisericii

Principalul punct despre care vom avea părtășie astăzi este acela că, pe lângă faptul că încearcă să controleze inimile oamenilor și pe lângă ambiția și dorința lor de putere, antihriștii au o altă manifestare fatală. Adică, mai afișează și o mare dorință pentru finanțele bisericii, o dorință care poate fi numită și lăcomie. Pe lângă iubirea lor pentru statut, antihriștii au o și o iubire specială pentru finanțe. Interesul și plăcerea pe care li le procură finanțele sunt ample și necruțătoare; definim acest lucru drept antihriști care controlează finanțele bisericii. Antihriștii care încearcă să controleze finanțele bisericii și cei care încearcă să controleze inimile oamenilor sunt identici – ambele sunt demersuri la fel de nelegitime și iraționale. În mod clar, este un lucru dezonorant. A avea ambiția și dorința de a controla inimile oamenilor este deja destul de revoltător, extrem de dezonorant și, totuși, antihriștii vor să controleze și finanțele bisericii – acesta este un lucru și mai detestabil care li se întâmplă. Așadar, când antihriștii caută să controleze finanțele bisericii, care sunt manifestările concrete ale acestui lucru? Să fie acesta mai ușor de discernut decât atunci când caută să controleze inimile oamenilor? Când antihriștii caută să controleze inimile oamenilor, unele abordări și firi la care apelează pot să fie discernute de oameni. Dar dacă sunt foarte secretoși și prefăcuți și dacă în spatele acestora se ascund unele afirmații, tactici sau șiretlicuri satanice pe care antihriștii nu le dezvăluie la suprafață, ci doar le nutresc în gândurile lor intime, atunci aceste lucruri nu vor fi ușor de discernut. Totuși, încercarea de a controla finanțele bisericii ar trebui să aibă unele manifestări și abordări concrete. Credeți că sunt ușor de discernut aceste abordări? Când ați văzut aceste lucruri cu ochii voștri și le-ați auzit cu urechile voastre, puteți discerne că acestea sunt acțiunile antihriștilor? (Dacă sunt comportamente evidente, atunci putem. De exemplu, antihriștii vor investiga cine răspunde de păstrarea în siguranță a jertfelor și a altor lucruri asemănătoare.) Acest lucru va fi ușor de discernut deoarece finanțele sunt o chestiune sensibilă și majoritatea oamenilor nu s-ar interesa de ele, decât dacă sunt persoane avare care își doresc bani, caz în care ar fi interesate de acest tip de informații și ar face investigații. Așadar, haideți să avem părtășie despre manifestările concrete ale antihriștilor care încearcă să controleze finanțele bisericii.

Când vine vorba de subiectul antihriștilor care controlează finanțele bisericii, majoritatea oamenilor vor asocia în mintea lor acest lucru cu exemple văzute în trecut de fraudă sau utilizare abuzivă a proprietății bisericii, nu-i așa? Sau poate că există unii oameni care, fiind tineri sau crezând în Dumnezeu doar de puțin timp, nu sunt foarte preocupați de aceste lucruri și nu se gândesc deloc la ele. Așadar, haideți să avem părtășie detaliată despre acest lucru, ca să puteți ajunge să înțelegeți unele probleme, reguli, precum și unele tabuuri legate de finanțele bisericii. Există unii care spun: „Nu m-au interesat niciodată sau nu am investigat chestiuni legate de finanțele bisericii. Nu nutresc acest tip de lăcomie. Asta nu are nicio legătură cu mine și este un subiect destul de sensibil în biserică, așa că nu am nimic cu cunoașterea sau necunoașterea acestui lucru.” Este corect acest punct de vedere? (Nu, nu este.) Cum așa? Indiferent de ce ai putea gândi, subiectul despre care avem părtășie azi abordează firea antihriștilor și, din perspectiva analizei și disecării firii antihriștilor, ar fi util pentru fiecare dintre voi să înțelegeți acest lucru și să-l înțelegeți bine. Vom folosi această chestiune pentru a diseca firea antihriștilor, așa că haideți să avem mai întâi părtășie despre modul în care antihriștii tratează proprietatea bisericii, ce anume înseamnă proprietatea bisericii și cui îi aparține în mintea lor, precum și despre modul în care antihriștii privesc această proprietate și o alocă în gândurile lor intime. În primul rând, cum definesc antihriștii banii și diversele bunuri oferite de frații și surorile din biserică? Judecând după caracterul lor, antihriștii sunt lacomi, iar lăcomia lor este imensă, așa că nu vor rămâne indiferenți față de această proprietate. Mai degrabă vor fi foarte interesați de ea, acordând multă atenție pentru a examina și a afla cât de multă proprietate a bisericii există, cine răspunde de păstrarea ei în siguranță, unde este păstrată și câți oameni știu de ea. Când vine vorba de informații fundamentale despre finanțele bisericii, antihriștii vor manifesta mai întâi cel mai mare interes pentru acestea, acordându-le atenție specială, făcând investigații și punând întrebări, încercând din răsputeri să obțină aceste informații. Dacă nu ar fi lacomi și dacă nu ar nutri proiecte, ar mai fi interesați de aceste lucruri? (Categoric nu.) Antihriștii sunt diferiți de oamenii cu umanitate normală prin faptul că există un motiv ascuns în preocuparea lor. Preocuparea lor nu are legătură cu păstrarea în siguranță a acestei proprietăți, în schimb, vor să intre în posesia ei sau să o poată folosi după bunul plac. Prin urmare, prima manifestare a antihriștilor care controlează finanțele bisericii este prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei.

A. Prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei

Odată ce antihriștii dobândesc statut, în adâncul lor se naște o idee greșită și nerușinată: prin faptul că devin conducători, nu numai că vor câștiga dreptul de a avea cunoștințe despre finanțele bisericii, ci și putere absolută pentru a le controla. Care este scopul lor în deținerea controlului asupra finanțelor bisericii? Să aibă puterea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei. Ce înseamnă prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei? Înseamnă că, atât timp cât conduc o biserică, banii și articolele oferite de frații și surorile de sub supravegherea lor ajung în gestionarea, folosința și proprietatea lor. Este această idee corectă sau incorectă? Evident, este incorectă, însă așa gândesc antihriștii. Primul lucru pe care îl fac după ce devin conducători este să depună eforturi și să ticluiască planuri în legătură cu finanțele. Mai întâi, află cine gestionează finanțele, câți bani sunt în registre și dacă aceia care gestionează aceste finanțe sunt mâna lor dreaptă sau reprezentanți de încredere. Dacă nu sunt, se grăbesc să îi demită cu un pretext sau altul și apoi îi înlocuiesc cu propriii lor reprezentanți. Se opresc la schimbarea oamenilor care răspund de gestionarea finanțelor? Nu, nu e atât de simplu. Ambițiile lor merg mult mai departe; trebuie cu orice preț să dobândească o înțelegere clară a cifrelor legate de proprietatea bisericii. Pe lângă faptul că îndeamnă oamenii să facă jertfe, cum gestionează antihriștii această proprietate? Ei iau bani din biserică când au nevoie să își cumpere îmbrăcăminte și din nou când merg la doctor și, dacă nu au haine, aleg câteva dintre cele mai bune articole donate de frați și surori. Și tot nu au terminat după ce au ales; trebuie să încerce fiecare articol de îmbrăcăminte, păstrându-le pe cele mai bune pentru ei și lăsând bisericii doar pe cele inferioare, pe care nu le vor. Pe scurt, vor folosi banii bisericii pentru a-și acoperi mesele și cheltuielile, până la cheltuieli mărunte de călătorie de 0,2 yuani, iar unii dintre ei vor merge până la a folosi banii bisericii pentru a cumpăra articole de lux, suplimente pentru sănătate, cosmetice și tot felul de articole pentru uzul lor personal. Imediat ce antihriștii ajung în funcții de conducere și înainte să facă vreo lucrare, ei sunt foarte proactivi când vine vorba de a se bucura de proprietatea bisericii și fac din asta o prioritate. După ce antihriștii se bucură de această proprietate, întreaga lor perspectivă spirituală și calitatea vieții lor trec printr-o transformare totală și devin complet diferite de cum erau înainte. Cu orice ocazie, își vor coafa părul și vor merge la masaje, se vor răsfăța, vor face lucruri pentru a avea grijă de sănătatea lor și își vor face supe tonice – vor fi modernizate chiar și diversele dispozitive electrice pe care le folosesc. De îndată ce devin conducători, antihriștii iau cunoștință de oamenii bogați din biserică și de cei care sunt capabili să facă jertfe. Apoi, acești oameni bogați vor vărsa mulți bani, iar cei care fac deseori jertfe devin membri prețioși ai bisericii și favoriți răsfățați în ochii antihriștilor. Când antihriștii intră în biserică este la fel ca atunci când o vulpe ajunge într-o podgorie – podgoria e condamnată la distrugere. Nu numai că vulpea va mânca toți strugurii buni, dar va și distruge tot locul.

În mințile antihriștilor, banii și bunurile oferite de frați și surori, care sunt colectiv numite „jertfe”, sunt toate proprietatea „publică” a bisericii. Asta nu înseamnă că această proprietate publică este pentru uz comun; mai degrabă se referă la faptul că este o jertfă comună care provine de la toți, dar ale cărei drepturi de folosință au revenit, de fapt, conducătorilor. Din punctul de vedere al antihriștilor, ei se simt obligați să prioritizeze posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei pentru că ei sunt conducători, sunt în frunte și tot ce există în biserică, mai ales lucrurile bune, trebuie să le aparțină lor și să rămână sub controlul lor. Antihriștii cred: „A spune că banii și articolele pe care frații și surorile le oferă Îi sunt date lui Dumnezeu este o sintagmă superficială. Cât de multe dintre aceste lucruri poate Dumnezeu să le folosească? Poate Dumnezeu să coboare din cer și să împartă aceste jertfe cu oamenii? Prin urmare, nu ar trebui să decidă oamenii cum sunt cheltuite, alocate și utilizate aceste jertfe?” Aceasta este ideea nerușinată pe care o nutresc antihriștii în privința proprietății bisericii. Ce este și mai nerușinat? Ei spun: „Dumnezeu din cer e incapabil să se bucure de banii și articolele pe care oamenii le-au oferit pe pământ, așadar, cum ar trebui să fie alocate și folosite aceste lucruri? N-ar trebui să ajute conducătorii bisericii să le consume, să le folosească și să se bucure de ele? Ar echivala cu folosirea lor de către Dumnezeu în cer.” Astfel, antihriștii, în mod firesc, fac din jertfele fraților și ale surorilor proprietatea lor personală. Știu foarte clar cine oferă ce și când – aceste lucruri trebuie să le fie raportate și să fie știute de ei. Ei nu sunt deranjați de alte chestiuni. Mai există un lucru de importanță supremă pentru ei, pe lângă faptul că țin strâns de puterea lor – și anume controlul finanțelor bisericii. Asta face să merite pentru ei să fie conducători. În felul în care antihriștii privesc și tratează proprietatea bisericii, există vreun singur aspect care este în conformitate cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu? (Nu, nu există.) De la bun început până în ziua de azi, a spus Dumnezeu vreodată care persoană ar trebui să dețină sau să folosească jertfele date Lui de către frați și surori? A afirmat Dumnezeu vreodată că lucrătorii și conducătorii de biserică, apostolii și profeții ar trebui să aibă autoritatea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei? A spus Dumnezeu că folosirea și deținerea proprietății bisericii îi revin oricui devine conducător? (Nu, nu a spus.) Atunci, de ce au antihriștii acest tip de concepție greșită? De vreme ce cuvintele lui Dumnezeu nu exprimă nicio stipulare expresă în acest sens despre proprietatea bisericii, de ce nutresc antihriștii această opinie despre ea? (Nu au inimi cu frică de Dumnezeu.) Este chiar atât de simplu? Să spunem în acest context că nu au inimi cu frică de Dumnezeu sunt doar vorbe goale. Aceste cuvinte nu reușesc să abordeze firea antihriștilor. Râvnesc antihriștii la proprietatea bisericii când nu sunt în funcții de conducere? (Da.) Atunci ați putea spune că și-au pierdut inimile cu frică de Dumnezeu după ce au devenit conducători? Sigur nu aveau inimi cu frică de Dumnezeu înainte de a deveni conducători? (Nu aveau.) Prin urmare, această explicație nu este valabilă. Antihriștii râvnesc la proprietatea bisericii. De ce fac asta? (Au o fire ticăloasă.) (Sunt lacomi prin natura lor.) (Caută profitul mai presus de orice prin natura lor.) Este firea-esență a antihriștilor aceea de a căuta profitul mai presus de orice? (Nu.) Aceasta este doar o manifestare a caracterului lor. Așadar, să disecăm care este firea lăuntrică a antihriștilor. (Este ticăloasă și feroce.) Este, în primul rând, feroce și apoi ticăloasă. Ce înseamnă feroce? Înseamnă că vor căuta să ia cu forța lucruri care nu le revin lor sau nu le aparțin, indiferent dacă ceilalți oameni sunt de acord cu asta și indiferent de părerea lor: aceasta este o fire feroce. Natura-esență înnăscută a antihriștilor, a acestor diavoli și satane, este să rivalizeze cu Dumnezeu pentru toate lucrurile. În cadrul bisericii, pe lângă faptul că luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, antihriștii încearcă, de asemenea, să smulgă jertfele pe care oamenii I le-au făcut. La suprafață, se pare că antihriștii sunt râvnitori, dar în realitate, este din cauza faptului că au firea și esența antihriștilor. Faptul că vor să pună stăpânire și să mistuie banii și articolele pe care oamenii le oferă lui Dumnezeu – în esența ei, aceasta este ferocitate. Este la fel ca atunci când, de exemplu, îți cumperi o nouă jachetă matlasată, care este modernă și de bună calitate, iar apoi cineva o vede și spune: „Această jachetă matlasată a ta este mai bună decât a mea. Cea jerpelită pe care o port eu e găurită și demodată. Cum de a ta e atât de frumoasă?”, iar când a terminat de vorbit, îți scoate cu forța jacheta matlasată și apoi ți-o dă pe a lui, care e jerpelită. Nu poți refuza să faci schimbul cu el – te-ar face să suferi, te-ar pune într-o situație dificilă, ți-ar da bătăi de cap, te-ar bate și ar putea chiar să te ucidă. Ai îndrăzni să i te împotrivești? Nu ai îndrăzni să i te împotrivești și ți-ar lua bunurile împotriva dorinței tale. Așadar, care este firea acestei persoane? Este o fire feroce. Există vreo diferență între aceasta și firea antihriștilor de a intra în posesia proprietății bisericii și de a o folosi? (Nu, nu există.) Conform perspectivei antihriștilor asupra proprietății, de îndată ce devin conducători sau „oficialități” și au în buzunar proprietatea bisericii, aceasta le aparține. Indiferent cine a făcut jertfa sau ce anume a oferit ca jertfă, antihriștii și-o vor însuși pentru ei înșiși. Ce înseamnă să-ți însușești ceva? Înseamnă că, după ce proprietatea bisericii – care ar trebui folosită și alocată în mod adecvat, în concordanță cu regulamentele bisericii – ajunge sub controlul antihriștilor, doar ei au puterea exclusivă de-a o folosi. Chiar și când este nevoie de această proprietate pentru lucrarea bisericii sau când au nevoie de ea lucrători din biserică, antihriștii nu permit să fie folosită. Ei singuri au voie să o folosească. În ceea ce privește modul în care proprietatea bisericii este folosită și alocată, antihriștii au ultimul cuvânt; dacă doresc să te lase să o folosești, o poți folosi, iar dacă nu, atunci nu poți. Dacă fondurile provenite din jertfele bisericii nu sunt îmbelșugate și sunt folosite în totalitate pentru cheltuielile personale ale antihriștilor după ce intră în posesia lor, acestora nu le pasă că nu mai sunt bani pentru lucrarea bisericii. Ei nu țin cont nici de lucrarea bisericii, nici de cheltuielile bisericii. Tot ce vor este să ia aceste fonduri și să le cheltuie ei înșiși, tratându-le ca pe veniturile lor proprii. Nu este rușinos acest mod de a proceda? (Ba da, este.) În unele bisericii aflate în zone relativ prospere, antihriștii se gândesc: „Acest loc este destul de drăguț. Când vine vorba de cheltuieli, pot să mă răsfăț și să fac cum îmi place și nu trebuie să urmez reglementările și principiile bisericii. Pot să cheltui bani după bunul plac. De când am devenit conducător, pot în sfârșit să mă bucur de o viață în care cheltui bani fără a fi nevoit să fac calcule. Nu trebuie decât să spun dacă vreau să cheltui bani pe ceva, nu sunt nevoit să îmi fac griji și cu siguranță nu trebuie să mă consult cu nimeni în legătură cu asta.” Când vine vorba de cheltuirea averii bisericii, antihriștii dețin singuri toată puterea, acționează nechibzuit și le fug banii printre degete. Pe lângă faptul că nu fac nicio lucrare în concordanță cu principiile bisericii sau cu rânduielile de lucru, antihriștii tratează la fel și proprietatea bisericii, fără niciun principiu. Să fie oare că nu înțeleg principiile? Nu, ei cunosc foarte bine principiile care guvernează alocarea și cheltuirea proprietății bisericii, dar nu își pot ține sub control lăcomia și dorințele. Când sunt oameni obișnuiți, fără niciun statut, ei sunt smeriți și duc vieți simple de zi cu zi, dar imediat ce devin conducători, se cred importanți. Devin preocupați de cum se îmbracă și mănâncă – nu mai mănâncă mese obișnuite și învață cum să caute mărci de calitate și celebre când se îmbracă. Totul trebuie să fie elitist; numai atunci simt că este compatibil cu identitatea și statutul lor. De îndată ce antihriștii devin conducători, frații și surorile parcă le datorează ceva și trebuie să le ofere daruri. Dacă apare ceva bun, trebuie să li se dea prioritate, iar ei se așteaptă ca frații și surorile să-și cheltuie banii pe ei. Antihriștii cred că a deveni conducători înseamnă că ar trebui să aibă puterea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei. Nu numai că gândesc astfel, dar se și poartă așa. Ba mai mult, merg foarte departe, până la a-i dezgusta pe ceilalți oameni. Privit din această perspectivă, cum este caracterul antihriștilor? După ce devin conducători și fără să facă niciun pic de lucrare, ei vor să intre în posesia jertfelor și să prioritizeze folosirea lor de către ei. Ce fel de persoană este capabilă să facă astfel de lucruri? Doar un tâlhar, un tiran sau un bătăuș local ar face aceste lucruri.

Există un conducător care a comis următoarea faptă. Încercați să discerneți lucrul pe care l-a făcut și să-l disecați. Într-o zi, am primit un pachet de suplimente dietetice chinezești din plante. Mi-am spus: „Nu am cerut nimănui să-Mi cumpere acest lucru, așadar, de unde a fost trimis? Cine l-a cumpărat? Cum de nu știu nimic?” Ulterior, după ce M-am interesat, am aflat că un conducător, fără să-l întrebe pe Cel de mai sus, își asumase singur să-l cumpere. Spusese că Cel de sus avea nevoie de acest lucru. Auzind asta, frații și surorile din subordinea lui au spus: „E simplu dacă Cel de mai sus vrea să fie cumpărat, pur și simplu putem să-l cumpărăm cu banii bisericii. E în regulă orice vrea să cumpere Cel de mai sus, mai ales dacă este pentru Dumnezeu – nu avem nicio obiecție.” În ceea ce privește banii care au fost cheltuiți – ai cui erau? (Erau jertfele lui Dumnezeu.) Cum de a fost așa mână largă când era vorba să cheltuie jertfele lui Dumnezeu? A fost autorizată de Cel de mai sus această achiziționare? Fără să obțină acordul Meu, a decis în secret și pe cont propriu să cumpere remediul. Iar când l-a cumpărat, nu s-a oprit să se gândească: „Îi va fi de folos Celui de mai sus? Este potrivit ceea ce cumpăr? Cât ar trebui să cumpăr? Îmi va permite Cel de mai sus să cheltui acești bani?” A întrebat aceste lucruri? (Nu.) Fără ca nici măcar să întrebe, a cumpărat direct articolul. De unde a venit această libertate? Ce fel de loialitate personală este aceasta? A folosit banii lui Dumnezeu pentru a cumpăra ceva pentru Dumnezeu, considerând acest lucru datoria lui sfântă, făcând tot ce era necesar și depășind toate obstacolele pentru a cumpăra acel articol și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ce înseamnă aici a-L mulțumi pe Dumnezeu? Înseamnă: „Pot să Te surprind în mod plăcut fără să trec prin Tine. Vezi, am această abilitate! Știai că sunt capabil să fac asta? Ce părere ai? Nu este o surpriză plăcută? Nu ești fericit? Te simți mângâiat?” Ai cui au fost banii pe care i-ai cheltuit? Au fost ai tăi? Dacă ceea ce ai cheltuit au fost banii lui Dumnezeu, ai obținut acordul lui Dumnezeu? Ai cheltuit bani pe care i-ai furat de la Dumnezeu și apoi ai spus că ai dorit să-I faci lui Dumnezeu o surpriză plăcută: ce fel de logică e asta? Și cu ai cui bani ai fost atât de darnic? (Cu banii care aparțin casei lui Dumnezeu.) A fi darnic cu banii care aparțin casei lui Dumnezeu înseamnă a fi darnic cu jertfele lui Dumnezeu. Nu este un lucru dezgustător? (Ba da.) Poate că simțiți dezgust auzind asta, dar persoana implicată, departe de a fi dezgustată, a fost foarte mulțumită de sine. După ce articolul a fost livrat, a chibzuit în sinea ei: „Cum de nu am niciun răspuns? Am făcut această faptă minunată pentru Tine, așadar, de ce nu mi-ai mulțumit? Cum ți se pare articolul? Ești mulțumit de el? Ai vrea să Îți mai cumpăr în viitor? Ce fel de evaluare îmi acorzi? De acum înainte, mă vei pune într-o poziție importantă? Ești mulțumit de ce am făcut? Am folosit banii Tăi pentru a face ceva pentru Tine – ce părere ai despre bunătatea mea? Ești fericit? O, Te rog, spune ceva! De ce nu îmi dai niciun răspuns?” Ar fi trebuit să îi răspund? (Nu.) De ce nu? Acest incident a avut loc cu destul de mult timp în urmă, dar de atunci nu am încetat să fiu dezgustat de acest lucru – simt dezgust de fiecare dată când Mă uit la acel lucru pe care Mi l-a cumpărat. Spuneți-Mi, este rațional să fiu dezgustat? Ar merita să disecăm acest incident? (Da, ar merita.) Ce fel de purtare este aceasta? Este o exprimare a loialității? A bunătății? Sau a unei inimi cu frică de Dumnezeu? (Niciuna dintre acestea.) Asta se numește a intra în grațiile cuiva și a-l juca pe degete și înseamnă: „Ți-am cheltuit banii ca să cumpăr ceva pentru a Te mulțumi și a-Ți lăsa o impresie bună, ca să Te fac să mă vezi într-o lumină mai favorabilă.” Acest conducător a dorit să-Mi facă pe plac, să Mă flateze și să Mă lingușească, dar a eșuat în cele din urmă și s-a divulgat. Ce greșeli a făcut? În primul rând, nu a fost ceva cu care Îl însărcinasem să facă pentru Mine; nu i-am transmis să facă asta. În al doilea rând, dacă ar fi vrut să facă asta din bunătatea inimii lui, ar fi trebuit să întrebe mai întâi și să obțină consimțământ înainte de a acționa. Și, în timp ce săvârșea acest lucru, nu ar fi trebuit să examineze chestiunile aferente pe care ar fi trebuit să le cunoască? De exemplu, ce cantitate să cumpere, câți bani merita să plătească, ce categorie de bunuri să cumpere, cum urmau să fie cheltuiți banii – nu ar fi trebuit să se intereseze de aceste lucruri? Să se fi interesat de aceste lucruri ar fi însemnat să acționeze în concordanță cu adevărurile-principii. Așadar, care este natura eșecului său de a cere aceste informații? Într-o măsură mai mică, se credea foarte deștept, într-o măsură mai mare, asta înseamnă a acționa îndărătnic, a nu ține seama de Dumnezeu și a acționa nechibzuit! Nu i-am cerut niciodată să cumpere acel articol, așadar, de ce s-a dat în spectacol cu aceste intenții bune? Nu s-a legat la cap fără să-l doară? În plus, cea mai mare problemă a lui a fost modul în care antihriștii privesc proprietatea, lucru despre care avem părtășie și pe care îl disecăm astăzi. El a crezut că, în calitate de conducător al acelei biserici, era calificat să se bucure de jertfele făcute pentru Dumnezeu de către aleșii Săi din biserică și că avea puterea să folosească și să posede aceste jertfe pentru Dumnezeu și că avea ultimul cuvânt în privința lor. În acea biserică avea puterea unui rege și a devenit un tiran local. S-a gândit: „Nu trebuie să Te informez sau să Te întreb despre lucrurile pe care le cumpăr, le voi gestiona eu pentru Tine. Fie că ești de acord sau nu, atât timp cât simt că ar fi bine să procedez în acest mod și atât timp cât vreau să procedez în acest mod, atunci așa voi face.” Ce fel de lucru este el? Nu este un antihrist? Antihriștii sunt chiar atât de nerușinați. Când acestei persoane i s-a dat statut și a devenit conducător, a vrut să devină rege pentru a pune mâna pe proprietatea bisericii. A crezut că numai el decidea în legătură cu proprietatea bisericii și că numai el avea puterea de a intra în posesia ei și de a o folosi. Ba chiar a crezut că avea ultimul cuvânt pentru a-Mi cumpăra lucruri și în legătură cu ce lucruri să cumpere. Dar am Eu nevoie să-Mi cumperi lucruri? Orice folosesc și oricum folosesc un lucru, am Eu nevoie să te implici? Nu este o lipsă de rațiune? Nu înseamnă că ești nerușinat? Ai uitat cine ești? Nu este exact ca arhanghelul care, după ce i s-a dat statut, a vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu? Câte greșeli a comis persoana care a făcut asta? Prima a fost că a alocat proprietatea bisericii de parcă era proprietatea ei personală; a doua a fost că și-a asumat singură să ia decizii în a-Mi cumpăra lucruri; a treia a fost că, luând această decizie singură, nu l-a informat pe Cel de mai sus despre ea, nici nu s-a consultat cu el, nici nu i-a raportat. Fiecare dintre aceste greșeli a fost destul de gravă. Acest antihrist părea să conducă o afacere bună. De îndată ce cuvânta, lacheii lui îi executau ordinele, purtându-se frumos. Nici măcar nu s-au oprit să întrebe: „Cheltuim atât de mulți bani pentru a cumpăra acest articol – a ordonat Dumnezeu asta? Pot fi folosiți banii în acest mod? Ar fi potrivit? Cine a ordonat, de fapt, asta?” Acei lachei nici măcar nu s-au întrebat aceste lucruri. Și-au asumat vreo responsabilitate? Aveau vreo loialitate? Nu, nu aveau loialitate și ar trebui eliminați. Acesta este un exemplu din trecut despre cineva care a folosit jertfele conform propriilor dorințe și fără niciun principiu. A cheltui jertfele lui Dumnezeu pentru a cumpăra lucruri pentru Dumnezeu, fără a obține aprobarea Mea: a face asta înseamnă a comite o eroare gravă.

Iată un alt exemplu. Aș vrea să ascultați ce au făcut acești oameni și să vedeți dacă vi se pare exasperant. În timpul adunărilor de la biserică, scaunul pe care stăteam era prea moale, iar atunci când Mă așezam, Mă afundam destul de mult în el. De asemenea, masa era atât de înaltă încât trebuia să-Mi țin spatele drept, iar statul așa mult timp Mă obosea. Prin urmare, le-am cerut să-Mi cumpere un scaun puțin mai înalt, cu un șezut mai puțin moale. Nu este ceva ce ar trebui să fie ușor de făcut? (Ba da.) Este, într-adevăr, o chestiune foarte simplă. Mai întâi, trebuiau să măsoare înălțimea scaunului pe care stăteam atunci și apoi să caute unul cu 5 centimetri mai înalt sau poate cu puțin mai mult și după aceea trebuiau să verifice cât de moale era șezutul și să caute unul care era puțin mai tare. Înainte de toate, puteau să caute în magazine și, dacă nu găseau nimic potrivit, puteau căuta mai departe pe internet. Nu este ceva de care ne putem ocupa cu ușurință? Prezintă asta vreo dificultate? A cheltui bani pentru a cumpăra ceva nu se poate numi o provocare și, în plus, dacă mai mulți oameni fac schimb de idei, ar trebui să fie o sarcină ușor de gestionat. Așadar, după o vreme, am mers la o altă adunare în acea biserică și i-am întrebat dacă merseseră să-Mi cumpere un scaun nou. Au spus: „Am căutat, dar nu am găsit nimic cu adevărat potrivit și nu știam ce fel de scaun voiai.” Auzind asta, m-am cutremurat. M-am gândit: „Din câte înţeleg, există o mare varietate de magazine care vând tot felul de lucruri aici, de toate calitățile, deci nu ar trebuie să fie atât de dificil să cumperi un scaun. Nici nu am așteptări prea mari.” Dar persoana care răspundea de achiziție a spus: „Nu e ușor de cumpărat; nu există niciunul de vânzare cu specificațiile pe care le-ai dorit. Poate că Te descurci așa cu scaunul care e deja aici.” Mi-am spus: „Ei bine, dacă nu ați cumpărat unul, nu-i nimic, vom economisi câțiva bani, așa că Mă voi descurca deocamdată cu acesta.” După ce trecuseră ceva vreme, am mers într-un alt loc unde erau mai multe scaune destul de drăguțe, care erau confortabile când te așezai și se vedea imediat că erau de stil vechi și de calitate bună. Așadar, am făcut o poză și le-am cerut să o folosească drept model pentru a cumpăra scaunul, fără să exprim preferințe în privința culorii lui, și le-am spus că ar trebui să caute pe internet dacă nu găseau niciunul în magazine. Ba chiar am specificat că ar trebui să caute în locuri care vindeau furnituri de birou. Mai târziu, au venit cu următorul răspuns: „Am căutat pe internet, dar nu am găsit nimic. Toți fabricanții au spus că este un model depășit și că nimeni nu mai fabrică acest stil de scaune în zilele noastre, așa că nu am putut să cumpărăm unul.” Auzind asta, M-am cutremurat din nou și M-am gândit: „Acești oameni chiar nu știu să se ocupe de lucruri și chiar nu se poate baza nimeni pe ei. Li s-a încredințat doar această sarcină mică și au spus de două ori că nu au putut să cumpere ce am vrut și M-au refuzat.” Le-am cerut să mai caute și să vadă dacă nu era vreunul disponibil pe alte site-uri. Între timp, așteptând, am găsit un scaun în una dintre magaziile bisericii. Scaunul, care era prevăzut cu o pernă de spumă învelită într-un material cu imprimeuri florale roz, nu era complet finisat. Avea un spătar perfect drept, cotiere perfect drepte, picioare perfect drepte și un șezut care era perfect drept. Fiecare parte a scaunului era dreaptă; avea toate unghiurile și colțurile drepte. Am spus: „A făcut cineva singur acest scaun?” O persoană, grăbindu-se să înainteze, a răspuns: „Nu aveai nevoie de un scaun? Ți l-am făcut pe acesta și tocmai ne pregăteam să-Ți spunem de el și să-Ți cerem să-l încerci.” Erau îngrozitor de amabili, așa că M-am gândit: „Sigur, îl voi încerca.” M-am așezat cu toată greutatea pe scaun și am simțit un disconfort intens, de parcă stăteam pe o piatră, fiindcă spuma din pernă era extrem de tare. „E în ordine”, a spus persoana care stătea în picioare lângă Mine. „Îl putem facem puțin mai moale. Încă nu e terminat. Îl vom îmbunătăți și apoi îl poți încerca din nou.” Nici gând să-l mai încerc! Să fi stat pe un mic taburet din lemn ar fi fost o îmbunătățire în comparație cu acel scaun; cel puțin nu aș fi simțit că stau pe o piatră. Am spus: „Nu, nu va fi bun. Mai căutați dacă puteți. Dacă nu găsiți nimic, atunci lăsați-o baltă.” Așa că i-am pus să mai caute. Probabil că oamenii care au făcut scaunul nu au înțeles. Poate că s-au gândit: „Ți-am arătat atâta bunătate alegând materialul, stilul, mărimea și făcându-Ți un scaun la comandă. De ce nu apreciezi acest act de bunătate? Și, pe deasupra, spui că parcă stai pe o piatră, că e tare. De ce ești atât de pretențios? Orice facem pentru Tine, Tu ar trebui pur și simplu să-l folosești și cu asta basta. Dar uite că Tu vrei în continuare să cumperi un scaun în schimb. Ți-am spus de mai multe ori că stilul pe care îl vrei nu se găsește nicăieri, dar Tu insiști în continuare să-ți cumpărăm unul ca acela. Nu ar costa asta bani? Ce-ar fi să economisim puțini bani? A face un scaun e mult mai economic; materialele nu costă mult. Ar trebui să facem noi înșine tot ce putem face, în loc să cumpărăm. Cum de nu știi ce înseamnă să faci economii?” Spuneți-Mi voi, ar fi mai bine să folosesc acel scaun sau nu? (Ar fi mai bine să nu-l folosești.) Odată ce au văzut că nu vreau să folosesc scaunul pe care îl făcuseră, l-au pus deoparte și nu l-au folosit nici ei. Spuneți-Mi, dacă nu l-aș folosi, aș răni sentimentele oamenilor? (Nu, nu le-ai răni.) În toți anii Mei, nu am stat niciodată pe un scaun tapițat atât de tare – a fost o experiență pe cinste. Aceasta este marea „bunătate” pe care Mi-au arătat-o acești oameni. După un timp, prin cine știe ce combinație neașteptată de împrejurări, chiar Mi-a fost adus un scaun, așa că oamenii Mi-au arătat o oarecare „bunătate” la urma urmelor. A fost prima dată când le-am cerut să-Mi cumpere ceva și au auzit asta direct de la Mine, iar felul în care s-au ocupat de chestiune a fost atât de dezgustător. Cumpărarea unui singur scaun pentru Mine a fost atât de dificilă și de anevoioasă, totul a trebuit să treacă prin ei și să fie discutat cu ei și, în plus, a trebuit să fiu conștient de dispoziția lor. Dacă erau într-o dispoziție bună, s-ar putea să Mi-l cumpere, iar dacă nu, s-ar putea să nu Mi-l cumpere și atunci nu aș ajunge să folosesc un scaun. „Vrei să folosești un scaun confortabil, dar încă nu avem nici noi, așa că visează. Folosește-l pur și simplu pe cel făcut de tâmplar. Când vom avea scaune confortabile de utilizat, vei putea folosi și Tu unul.” Nu sunt acești oameni exact acest tip de lucru? Ce fel de oameni sunt ei? Nu sunt oameni cu caracter slab? Doar le-am cerut să cheltuie câteva jertfe pentru a cumpăra ceva, nu trebuiau decât să-și miște mâinile și ochii, dar a fost atât de dificil, atât de problematic să-i fac să rezolve sarcina. Dacă li s-ar fi cerut să-și cheltuie toți banii? La început, nu am spus ai cui bani urmau să fie cheltuiți – au crezut că voiam să-și cheltuie banii proprii și, prin urmare, s-au speriat atât de tare încât au refuzat să facă achiziția? Să fi fost acesta un motiv? Când vă cer să cumpărați ceva, cum aș putea să vă oblig să vă cheltuiți banii proprii? Dacă biserica are fonduri, atunci mergeți și faceți achiziția, iar dacă nu are, nu mergeți. În niciun caz nu v-aș obliga să vă cheltuiți banii proprii. Atunci, de ce a fost nevoie de atâta efort pentru a-i determina să îndeplinească această mică sarcină? Acești oameni nu au umanitate! Când nu încearcă să rezolve ceva și nu interacționez cu ei, par să fie buni și raționali, dar după ce încep să îndeplinească o sarcină, această bunătate și rațiune sunt absente. Acești oameni sunt zăpăciți! Cum să Mă pot înțelege cu ei?

Iată un alt exemplu care implică subiectul jertfelor. Există o încăpere cu o bucătărie mică, unde toate ustensilele de gătit și vesela sunt folosite în comun și, uneori, iarna, oamenii de acolo nu pot evita să nu ia o răceală. Le-am spus să cumpere un sterilizator sau un aparat de dezinfectat cu ozon pentru a steriliza ustensilele de găsit și vesela folosită în comun. Ar fi sigur și igienic. Era o mare cerere? (Nu, nu era.) Am încredințat cuiva această sarcină și, în scurt timp, am auzit că fusese cumpărat un aparat de dezinfectat cu ozon. Nu Mi-am mai făcut griji și după aceea nu am mai fost preocupat de această chestiune. Dar s-a dovedit că ceva nu a mers bine. Aparatul pe care îl cumpărase acea persoană s-a dovedit până la urmă a nu fi un aparat de dezinfectat cu ozon, ci un dezumidificator. A fost o achiziție amăgitoare și, în plus, de o calitate foarte proastă, nu avea niciun efect sterilizant. A știut acest lucru persoana care s-a ocupat de această sarcină? (Ar fi trebuit.) Însă acest nemernic probabil că nu a știut. De ce? Persoana căreia îi încredințasem această sarcină nu mersese să se ocupe personal de ea, ci găsise un intermediar să o facă în locul ei și, astfel, nu a știut niciodată ce articol a fost cumpărat sau dacă era de calitate bună sau proastă. Ce părere aveți de modul în care s-a ocupat de această chestiune? A fost făcută în mod conștiincios sau nu? Avea acea persoană vreo credibilitate? A meritat să ne bazăm pe ea? (Nu, nu a meritat.) Ce fel de persoană era? Era un om cu integritate sau umanitate? (Nu.) Era o persoană zăpăcită, un nemernic desăvârșit. Iar povestea nu se termină aici. Curând după aceea, persoana căreia i-am încredințat această sarcină a început să cugete: „E grozav să folosim un aparat de dezinfectat cu ozon pentru a steriliza lucruri. De vreme ce sunt mulți oameni care folosesc sălile noastre de mese, poate că ar trebui să cumpăram aparate de dezinfectat cu ozon și pentru acestea. Tu ai cumpărat unul, așa că vom cumpăra și noi câteva. Tu ai cumpărat unul mic pentru bucătăria Ta mică, așa că noi vom cumpăra aparate mari pentru sălile noastre de mese mari.” Odată ce a născocit ideea, a dezbătut-o cu alți câțiva nemernici și apoi au decis. Și s-a dovedit că, după ce fuseseră cumpărate acele aparate de dezinfectat cu ozon, frații și surorile au spus că, de vreme ce toți foloseau vesela proprie și nu partajau ustensilele de gătit, nu era nevoie să fie sterilizate și că sterilizarea era de prisos. În final, aparatele au rămas neutilizate și chiar și acum mai sunt câteva în magazie, cu ambalajul încă intact. Ce părere aveți de modul în care s-au ocupat de această chestiune? A fost făcută într-un mod rațional? Nu a fost cazul cuiva cu prea mult timp și nimic de făcut, care a găsit la întâmplare moduri de a cheltui bani? Unii oameni, crezând că ordinul acestor achiziții venise de la Cel de mai sus, chiar au spus: „Fără bombăneli! Trebuie să acceptăm acest lucru din partea lui Dumnezeu. El îi iubește atât de mult pe oameni încât ne cumpără până și lucruri de care nu avem nevoie. E dispus să cheltuie sume uriașe pentru noi. Dumnezeu e prea bun cu noi!” Dar acum ei știu că aceste achiziții au fost rezultatul operațiunilor secrete ale unei adunături de nemernici. Au risipit jertfele în acest mod, fără ca nimeni să-și asume responsabilitatea, să verifice lucrurile și fără ca nimeni să verifice dacă aceste achiziții erau potrivite sau să le raporteze după ce au fost făcute. De la ce premisă a pornit persoana respectivă când a cumpărat aceste lucruri? De la faptul că i-am cerut să cumpere un sterilizator pentru bucătăria mică. I-am cerut să cumpere pentru toate sălile de mese? Nu i-am încredințat niciodată o astfel de sarcină. Atunci, care a fost motivul pentru care le-a cumpărat pentru toate sălile de mese? Oare nu pentru că a privit aceste jertfe ca pe proprietatea lui personală și le-a alocat oricum și-a dorit să le aloce? A avut autoritatea să le aloce? (Nu.) Înainte să cumpere aceste aparate, nu M-a întrebat niciodată: „De vreme ce am cumpărat unul pentru bucătăria mică, nu ar trebui să cumpărăm câteva pentru sălile mari de mese?” Și nu a raportat, după ce a făcut achiziția, câte aparate de dezinfectat cu ozon cumpărase și cât de mult au costat în total, nici faptul că frații și surorile nu le-au considerat utile. Acesta este modul respingător în care a fost gestionată această chestiune. Și un lucru zăpăcit ca acesta a continuat să fie sfidător când a fost emondat. Cum ar trebui să trateze cineva acest tip de persoană? (Să o excludă din biserică.) Ținând cont de natura acestui incident, nu ar fi excesiv să fie exclusă din biserică, fiindcă aceasta este o chestiune care se atinge de jertfe și, atingându-se de jertfe, a încălcat decretele administrative. A însemnat că s-a purtat nechibzuit! A crezut că sunt banii săi? A avut autoritatea de a-i folosi și risipi? Prin achiziția pe care le-am încredințat-o oamenilor să o facă pentru Mine, ei au creat tot felul de dificultăți și a fost o sforțare enormă pentru ei să îndeplinească sarcina și, pe deasupra, a trebuit să discut totul cu ei. În ceea ce privește ce nu le-am încredințat oamenilor să facă și să cumpere, ei au cumpărat acele lucruri fără ca nici măcar să clipească, fără să facă niciun plan sau să se consulte cu majoritatea pentru a vedea dacă vor fi articole utile – doar au risipit bani după bunul plac. Cu ceva timp în urmă, au fost câteva împrejurări speciale în care li s-au cerut unor oameni să cumpere provizii de alimente pentru șase luni până la un an, de teamă că nu va fi suficientă mâncare. Chestiunea le-a fost explicată în acest mod concis și simplu și, într-o săptămână, au raportat spunând că terminaseră cumpărăturile în trei zile, cumpărând atât produse organice, cât și produse pe cale să fie certificate organice. Cum se descurcaseră? Nu au făcut o treabă excelentă? Nu a trebuit să mai spun nimic, chestiunea fusese rezolvată. S-au ocupat de această sarcină ei singuri, cu promptitudine și veselie și s-au dovedit a fi deosebit de competenți, rapizi, deștepți și chibzuiți. Nu numai că au cumpărat mâncarea de care aveau nevoie, ci și lucruri necesare zilnic. Acestea au inclus tot ce aveau nevoie, au fost capabili să cumpere tot ce îți poți imagina, chiar și lucruri precum bomboane, semințe de dovleac și alte gustări. Mi-am spus că acești chiar știau cum să trăiască; au știut cum să cheltuie banii și au și îndrăznit să îi cheltuie. Erau capabili, având aptitudini foarte puternice de supraviețuire, mai puternice decât cele ale animalelor sălbatice, și s-au mișcat foarte repede, mai repede decât Mă așteptasem. Pentru a supraviețui, erau capabili să mute munții din loc – nu exista nimic ce nu puteau face. Din acest incident am văzut că acești oameni nu era total lipsiți de creier sau total incapabili să îndeplinească sarcini, dar că totul depindea în principal de persoana pentru care se ocupau de sarcini. Dacă se ocupau de sarcini pentru ei înșiși, păreau deosebit de activi, isteți, rapizi în acțiune și eficienți – nu a fost nevoie să fie zoriți, iar Eu nu a trebuit să-Mi fac griji pentru ei. Dar când făceau o datorie în casa lui Dumnezeu, li se părea dificil să se ocupe de orice sarcină, nu găseau niciodată principiile și mereu încurcau ițele. Se pare că exista un motiv pentru asta și era o diferență imensă între a face lucruri pentru ei înșiși și a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu. Deocamdată, să nu vorbim despre tipul de fire sau esență pe care l-au avut acești oameni. Cele două atitudini complet diferite pe care le-au nutrit acești oameni față de gestionarea lucrurilor au dezvăluit că aveau un caracter cu adevărat slab. Mai exact, cât de slab era caracterul lor? Dați-Mi voie să vă definesc acest lucru: acești oameni nu erau oameni, pur și simplu erau un grup de fiare! Li se potrivește această definiție? (Da, li se potrivește.) Aceste cuvinte pot fi greu de înghițit și s-ar putea să supere când sunt auzite, dar exact acesta este modul în care acești oameni s-au ocupat de sarcini și acesta este tipul de lucru care sunt ei. Ceea ce spun se bazează pe fapte și nu este o calomnie nefondată. Când casa lui Dumnezeu folosește anumiți oameni, având în vedere faptul că sunt tineri, cu un calibru oarecum slab și lipsiți de temelie și statură, aceasta îi va ajuta încontinuu și va avea părtășie cu ei despre adevăr și principii. Dar, în final, caracterul slab rămâne doar un caracter slab, o fiară este doar o fiară, iar acești oameni nu se vor schimba niciodată. Nu numai că nu vor pune adevărul în practică, ci vor și merge din rău în mai rău, luându-ți toată mâna când le dai un deget și fără să aibă niciun strop de simț al rușinii, care face parte din umanitatea normală. Când cumpără ceva sau îndeplinesc o sarcină pentru casa lui Dumnezeu, ei nu cer niciodată sfaturi despre cum să cumpere aceste lucruri ieftin și să economisească bani, cumpărând totodată ceva practic. Ei nu fac niciodată asta. Doar cheltuie bani orbește, cumpără lucruri cu nepăsare și doar achiziționează produse inutile. Dar când vine vremea să îndeplinească o sarcină sau să cumpere ceva pentru Mine personal, încep să ia lucrurile în serios și se gândesc cum să reducă costurile și cum să cheltuie mai puțin, realizând cât mai multe. Ei cred că a face lucrurile în acest mod înseamnă a urma principiile și a practica adevărul. Au acești oameni un dram de rațiune? Ai cui sunt acești bani și pe cine ar trebui cheltuiți – aceste lucruri le sunt și mai neclare. Nu înseamnă asta să te ocupi de lucruri ca un nemernic? Există astfel de oameni în preajma voastră? Toți cei care nu se consultă cu departamentul financiar sau cu frații și surorile cu care sunt parteneri atunci când achiziționează lucruri de valoare sau scumpe, care doar merg înainte și risipesc jertfele după bunul plac, care știu că trebuie să economisească bani și să-și bugeteze cheltuielile când plătesc cu propriii bani, dar risipesc bani în mod arbitrar când cheltuie jertfele bisericii – asemenea oameni sunt pur și simplu detestabili! Sunt prea dezgustători! Nu-i așa? (Ba da.) Astfel de lucruri Mă dezgustă oricând mă gândesc la ele. Acele fiare sunt mai prejos și decât câinii de pază. Merită ele să trăiască în casa lui Dumnezeu?

A fost odată un conducător care lua toate articolele pe care frații și surorile din diferite locuri le ofereau lui Dumnezeu, ca să le păstreze „în siguranță”, inclusiv obiecte prețioase, haine obișnuite, produse comestibile de îngrijire a sănătății și așa mai departe. Genți de marcă au ajuns pe spatele lui, pantofi de piele în picioarele lui, inele pe degetele lui, lănțișoare la gâtul lui și așa mai departe – intra în posesie și folosea orice putea folosi, fără să obțină acordul nimănui. Într-o zi, fratele de mai sus l-a întrebat de ce nu fuseseră predate toate articolele oferite lui Dumnezeu de către frații și surorile din diferite locuri. El a răspuns: „Frații și surorile au zis că aceste lucruri au fost date bisericii, nu au zis că au fost oferite lui Dumnezeu.” Ba chiar a accentuat în mod special faptul că fuseseră date bisericii, implicația lui tacită fiind că, de vreme ce el era reprezentantul bisericii cu puteri depline, Dumnezeu ar putea la fel de bine să nu mai spere să pună mâna pe aceste lucruri, că nu sunt pentru Dumnezeu, ci pentru folosul bisericii. În termeni mai concreți, a vrut să spună: „Aceste lucruri sunt pentru folosul meu, nu au fost oferite pentru a fi folosite de Dumnezeu. De ce întrebi? Ești calificat să întrebi asta?” Vă înfuriați când auziți asta? (Da.) Oricine s-ar înfuria auzind asta. Spuneți-Mi, e cineva care crede că lucrurile date bisericii de frați și surori sunt oferite conducătorilor săi? E cineva care spune că, oferind lucruri bisericii, le oferă unui anumit conducător de biserică? Are cineva această intenție? (Nu.) Cu excepția cazului în care scriu atunci când fac jertfa: „Vă rog să i-o înmânați lui cutare” – doar atunci acest obiect intră în posesia personală a acestui conducător. Altfel, toate lucrurile care sunt oferite, fie că sunt bani, fie că sunt articole, sunt date lui Dumnezeu de frați și surori. Lucrurile oferite lui Dumnezeu se numesc în mod colectiv jertfe. Odată ce sunt desemnate jertfe, sunt pentru folosul lui Dumnezeu. Când sunt pentru folosul lui Dumnezeu, cum le folosește El? Cum le alocă Dumnezeu? (Le dă bisericii, ca să le folosească în lucrarea sa.) Așa este. Există principii și detalii specifice pentru utilizarea lor în lucrarea bisericii, inclusiv cheltuielile de trai pentru cei care își îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă în biserică și diversele cheltuieli ale lucrării bisericii. În timpul perioadei de întrupare a lui Dumnezeu, această utilizare include următoarele două puncte: cheltuielile zilnice ale lui Hristos și toate costurile lucrării bisericii. Acum, dintre aceste două puncte, există vreunul care spune că jertfele pot fi convertite în salarii, recompense, cheltuieli sau remunerații personale? (Nu, nu există.) Jertfele nu aparțin niciunei persoane. Utilizarea și alocarea lor trebuie rânduite de casa lui Dumnezeu și sunt folosite înainte de toate în lucrarea bisericii: asta nu include faptul că oricine este conducător de biserică va avea autoritatea de a intra în posesia jertfelor sau de a le folosi. Atunci, cum anume trebuie folosite? Aceste jertfe trebuie alocate conform principiilor care guvernează folosirea proprietății bisericii. Privind din această perspectivă, nu este rușinos ca antihriștii să-și dorească mereu să prioritizeze posesia și folosirea jertfelor de către ei? Antihriștii cred mereu că banii și articolele oferite de frați și surori aparțin oricui este într-o poziție de conducere. Nu este un mod nerușinat de a gândi? (Ba da, este.) Este extrem de nerușinat! Nu numai că antihriștii sunt ticăloși și feroce prin firea lor, dar și caracterul lor este josnic și mărunt, lipsit de simțul rușinii.

Având părtășie despre aceste subiecte și discutând despre aceste chestiuni, vor fi clarificate adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le pună în practică. Totuși, dacă nu avem părtășie despre aceste lucruri, înțelegerea oamenilor față de unele adevăruri va fi fără excepție întreruptă în sens literal și doctrinal și va rămâne relativ superficială. Dacă integrăm unele chestiuni reale în părtășia noastră despre adevăr, oamenilor le va fi mult mai ușor să vadă dincolo de lucruri, iar înțelegerea adevărului de către ei va fi mai concretă și mai practică. Prin urmare, părtășia despre aceste lucruri nu este nicidecum menită să denigreze pe cineva sau să îi îngreuneze situația. Acestea sunt lucruri care chiar au avut loc, ba mai mult, au legătură cu subiectul despre care avem părtășie. Așadar, anumiți oameni au devenit materiale didactice vii și figurile și personajele din exemplele tipice despre care avem părtășie și pe care le disecăm. Este un lucru cât se poate de normal. Prin definiție, adevărul are legătură cu gândurile, cuvintele, opiniile, acțiunile și firile care sunt dezvăluite pe parcursul vieții umane. Dacă ar fi să explicăm și să avem părtășie numai despre înțelesul literal al adevărului, detașându-l de viața reală, atunci când ar fi oamenii capabili să dobândească o înțelegere autentică a adevărului? Făcând lucrurile în acest fel, oamenilor le-ar fi mult mai dificil să înțeleagă adevărul și le-ar fi greu să pătrundă în adevărul-realitate. A da câteva exemple tipice despre care să se aibă părtășie și care să fie disecate ar fi mult mai propice pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul, principiile pe care ar trebui să le pună în practică, intențiile lui Dumnezeu și felul în care ar trebui să urmeze. Din acest motiv, orice s-ar întâmpla, această metodă este atât potrivită, cât și benefică oamenilor. Dacă aceste chestiuni nu ar aborda adevărul sau firea antihriștilor pe care îi disecăm, nu aș fi dispus să discut despre ele. Dar firile și esențele oamenilor care au făcut aceste lucruri chiar abordează subiectul despre care avem părtășie, așa că trebuie să avem părtășie despre ele când este necesar. Scopul părtășiei despre acest lucru nu este de a suprima oameni sau de a le îngreuna situația, nici de a-i supune umilinței publice; mai degrabă, este de a diseca firea și esența ființelor umane și, chiar și mai important, de a diseca firea antihriștilor aflați printre ființele umane. Dacă, ori de câte ori părtășia noastră abordează aceste subiecte, vă trece prin minte doar că o anumită persoană a făcut un anumit lucru și nu reușiți să vă gândiți la modul în care acesta are legătură cu adevărul, dovedește asta că ați înțeles adevărul? (Nu.) Dacă vă amintiți de o singură chestiune sau de o singură persoană anume și se nasc în voi atitudini părtinitoare, opinii și prejudecăți față de acea persoană, se poate spune că ați ajuns la o înțelegere a adevărului? Asta nu este înțelegerea adevărului. Atunci, în ce condiții se poate considera că ați ajuns la o înțelegere a adevărului? Aproape de fiecare dată când avem părtășie despre diversele manifestări ale esenței antihriștilor și le disecăm, aduc în discuție mai multe povestiri care să servească drept exemple tipice și am părtășie cu voi despre locul greșelilor din aceste povestiri și felul în care oamenii ar trebui să urmeze. Dacă tot nu înțelegeți după acest tip de părtășie, atunci asta înseamnă că este o problemă cu înțelegerea voastră, că aveți un calibru prea slab și că vă lipsește înțelegerea spirituală. Atunci, în ce condiții se poate considera că aveți abilități de înțelegere, că dețineți înțelegere spirituală și că ați înțeles adevărul din exemplele despre care am avut părtășie? În primul rând, trebuie să fiți capabili să vă comparați cu exemplele despre care avem părtășie și să ajungeți să vă cunoașteți, să căutați să vedeți dacă și voi aveți acest tip de fire și dacă ați fi capabili să faceți astfel de lucruri dacă ați avea statut și autoritate și dacă aveți și voi astfel de gânduri și opinii sau dacă dezvăluiți acest tip de fire. Acesta este un aspect. În plus, din exemplele despre care avem părtășie, trebuie să căutați adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegeți și să le respectați într-un mod pozitiv. Asta înseamnă să găsiți calea pe care ar trebui să o puneți în practică și să știți, în aceste condiții, ce poziție ar trebui să luați și cum să practicați într-un mod care este corect și în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Mai mult, prin disecare, trebuie să fiți capabili să recunoașteți că firea voastră este la fel ca a antihriștilor, făcând legătura și știind cum să o înlăturați. În acest fel, veți fi ajung la o înțelegere a adevărului, veți fi persoane care au înțelegere spirituală și abilitatea de a înțelege adevărul. Dacă, după ce terminați de ascultat o povestire, vă amintiți toate dedesubturile, toate cauzele și efectele și sunteți capabili să le explicați, dar nu înțelegeți adevărurile-principii pe care ar trebui să le practice oamenii și în care ar trebui să pătrundă și, atunci când vă confruntați cu o situație, nu știți cum să puneți în aplicare aceste adevăruri, ca să vedeți dincolo de oameni și lucruri și să vă cunoașteți, atunci asta înseamnă că vă lipsește abilitatea de înțelegere. Iar o persoană căreia îi lipsește abilitatea de înțelegere este o persoană căreia îi lipsește înțelegerea spirituală.

Am să vă dau un alt exemplu. Era un om care tocmai fusese ales conducător. Înainte să fi înțeles cu adevărat și să fi sesizat situația concretă a diferitelor aspecte ale lucrării, adică, înainte să se fi dăruit trup și suflet fiecărui aspect diferit al lucrării, el a început să facă investigații private: „Care oameni răspund de păstrarea în siguranță a jertfelor pentru Dumnezeu în biserica noastră? Raportați-mi o listă cu numele lor. De asemenea, dați-mi toate numerele de cont și parolele. Vreau să îmi fac o idee despre câți bani sunt.” Nu l-a interesat nicio lucrare. Singurul lucru care îl interesa cel mai mult și de care era cel mai convins erau numele oamenilor care păstrau în siguranță jertfele, precum și numerele de cont și parolele. Nu urma să se întâmple ceva rău? Voia să pună mâna pe jertfe, nu-i așa? Când întâlniți o astfel de situație, ce ar trebui să faceți? Dacă a devenit conducător, înseamnă asta că proprietatea bisericii ar trebui să-i fie înmânată lui și că ar trebui să aibă dreptul să știe de ea și puterea de a o controla? (Nu, nu ar trebui să i se dea aceste informații.) De ce nu? N-ai fi vinovat de nesupunere dacă nu i le-ai da? (Faptul că a afișat aceste manifestări este o dovadă că ceva nu e în regulă cu el și, astfel, pentru a proteja jertfele pentru Dumnezeu, nu putem să îi dăm aceste informații.) Așa este: întrucât ceva nu e în regulă cu el, nu i le putem da. Răspunsul vostru dovedește că părtășia mea anterioară nu a fost în zadar și că ați înțeles-o. De ce nu îi puteți da aceste informații? Responsabilități și datoria unui conducător nu constă în a-și fixa atenția pe jertfe sau a încerca să obțină informații legate de acestea. Ele nu sunt responsabilitățile și datoria unui conducător. Bisericile de pretutindeni au oameni care au fost desemnați să administreze și să păstreze în siguranță jertfele. În plus, biserica are reguli stricte și principii pentru gestionarea folosirii jertfelor. Nimeni nu are puterea de a prioritiza folosirea jertfelor de către el, cu atât mai puțin puterea de a prioritiza intrarea sa în posesia acestora. Acest lucru se aplică tuturor, fără excepție. Nu este un lucru cert? Nu este corect? (Ba da, este.) Când antihriștii vor să prioritizeze posesia și folosirea jertfelor de către ei, acesta este în sine un lucru greșit. Ei cred că, în calitate de conducători, ar trebui să poată să se bucure în voie de folosirea jertfelor: este acesta adevărul? Acești bani Îi aparțin lui Dumnezeu – de cei îi folosesc în mod greșit? De ce se bucură de folosirea lor după bunul plac? Sunt calificați să facă asta? Este de acord Dumnezeu ca ei să folosească jertfele în acest fel? Ar aproba asta aleșii lui Dumnezeu? Acei antihriști iau jertfele și le risipesc: acest lucru este determinat de firea lor feroce, este un mod de a privi lucrurile care se naște din lăcomia lor și nu este ceva care a fost prescris de cuvântul lui Dumnezeu. Acest antihrist a vrut întotdeauna să preia controlul asupra tuturor jertfelor, precum și asupra tuturor informațiilor despre oamenii care răspundeau de păstrarea lor în siguranță și asupra tuturor numerelor de cont și a parolelor. Aceasta este o problemă gravă, nu-i așa? A vrut să cunoască datele subiacente despre jertfele lui Dumnezeu și să le păstreze bine în siguranță, iar apoi să le aloce într-un mod care este rezonabil și le păstrează intacte, fără să permită nimănui să le cheltuie în voie și în mod nechibzuit? Avea de gând să facă asta? Se poate observa, din acțiunile lui, vreun semn de bune intenții? (Nu.) Așadar, dacă într-adevăr o persoană nu râvnește la jertfe, ce va face dacă este aleasă conducătoare? (Mai întâi va afla despre eficiența diverselor aspecte ale lucrării din biserică, precum și despre modul în care jertfele sunt păstrate în siguranță și dacă este sigur locul în care sunt ținute. Totuși, nu va întreba de numere de cont, de parole sau de sumele deținute.) Așa e, dar mai e ceva. După ce o persoană care într-adevăr nu râvnește la jertfe este aleasă conducătoare, ea va verifica dacă este sigur locul în care sunt ținute jertfele, precum și dacă sunt potriviți și de încredere oamenii care răspund de păstrarea lor în siguranță, dacă și-ar însuși în mod fraudulos jertfele și dacă le păstrează în siguranță, în concordanță cu principiile. Se va gândi mai întâi la aceste lucruri. În ceea ce privește informațiile sensibile precum cantitatea jertfelor și parolele, oamenii lipsiți de lăcomie – oameni decenți și onorabili – vor sta departe de ele. Dar un om care este lacom nu le va evita, va folosi pretextul: „Eu sunt conducătorul. N-ar trebui să-mi asum fiecare aspect al lucrării? Toate celelalte mi-au fost predate, de ce nu mi-au fost predate și jertfele?” Folosind puterea pe care o are, va vrea să își asume controlul asupra finanțelor bisericii sub acest pretext. Aceasta este o problemă. Nu își va face lucrarea sau nu își va îndeplini adecvat responsabilitățile, nici nu va gestiona finanțele bisericii în concordanță cu procedurile și principiile normale. În schimb, va avea planuri personale pentru el. Oricine este capabil să gândească ca o ființă umană normală poate să vadă asta. De îndată ce acest conducător a început să facă asta, cineva a raportat acest lucru și a fost oprit. Apoi, acea persoană Mi-a raportat Mie, întrebând dacă era bine să facă asta și i-am răspuns că da. Asta se numește protejarea intereselor casei lui Dumnezeu; acele informații nu îi pot fi date unui astfel de om. Vrând mai întâi să controleze banii casei lui Dumnezeu, fără să fi făcut niciun pic de lucrare – nu seamănă puțin cu marele balaur roșu? Când marele balaur roșu arestează frați și surori, primul lucru pe care îl face nu este să îi bată, de teamă că nu vor putea vorbi clar după ce au fost bătuți până la inconștiență – mai întâi întreabă unde sunt ținuți banii bisericii, cine îi păstrează în siguranță și câți bani sunt. Numai după aceea va întreba cine sunt conducătorii bisericii. Scopul său este pur și simplu să înhațe banii. Ceea ce a făcut acest conducător și ceea ce face marele balaur roșu au aceeași natură. El nu a întrebat de nicio lucrare, nici nu și-a asumat o povară pentru niciun lucru, ci doar a acordat atenție finanțelor – nu înseamnă asta a fi abject? Acțiunile acestei persoane abjecte erau atât de evidente! Încă înainte ca statutul ei să fie sigur, a vrut să înhațe banii. Nu s-a grăbit prea tare? Dar ea nu știa că ceilalți ajunseseră să o discearnă și, curând, a fost demisă. Când vine vorba de acest tip de persoană, care se comportă într-un mod atât de evident, trebuie să vă amintiți asta: grăbiți-vă să o demiteți. Nu mai trebuie să discerneți nimic în legătură cu acest tip de persoană, cum ar fi firile sale, umanitatea, educația sa, mediul său familial sau perioada de timp de când crede în Dumnezeu, dacă are sau nu o temelie, cum sunt experiențele sale de viață – nu trebuie să discerneți niciunul dintre aceste lucruri, doar acesta e suficient pentru a conchide că o astfel de persoană este un antihrist. Ar trebui să vă uniți cu toții pentru a demite și a înlătura această persoană. Nu aveți nevoie de ea ca să vă conducă. De ce? Dacă îi permiți să te conducă, va risipi oricât de mulți bani are biserica și îi va delapida pe toți, iar apoi, lucrarea bisericii va stagna și va fi imposibil de realizat. Dacă întâlniți acest tip de persoană, care este fixată pe înhățarea banilor, a cărei atenție este mereu ațintită cu neînduplecare asupra averii și care este râvnitoare, și dacă nu au ieșit încă la suprafață semnele adevăratei sale naturi și toată lumea a ales-o într-un mod confuz, crezând că are unele daruri, că este competentă în lucrarea ei, că este capabilă să-i facă pe toți să pătrundă în adevărul-realitate, fără să se aștepte ca, imediat ce devine conducătoare, să-și vâre banii în buzunarul ei, atunci ar trebui să vă grăbiți și să o dați jos de pe poziția ei. Categoric, acesta este lucrul care trebuie făcut. După aceea, puteți să alegeți pe altcineva. Biserica nu se va nărui dacă nu are conducător timp de o zi. Aleșii lui Dumnezeu cred în Dumnezeu, nu într-un conducător anume. Spuneți-Mi, există momente când frații și surorile sunt lipsiți de judecată? Înainte ca acest om să devină conducător, nu aveau cum să știe că era lacom. În interacțiunile lui cu alții, nu încerca să profite, își cheltuia banii proprii când își cumpăra lucruri și chiar dădea pomană. Cu toate acestea, primul lucru pe care l-a făcut când a devenit conducător a fost să ceară informații despre finanțele bisericii. Majoritatea oamenilor nu-și pot înfrâna acest tip de impuls ticălos – e destul de uimitor! Cum ar fi putut să se schimbe peste noapte? Nu e vorba că s-a schimbat peste noapte, ci pur și simplu a fost acel tip de creatură de la bun început, iar acum a fost dezvăluit de această situație. De vreme ce această persoană a fost dezvăluită, de ce ați mai fi miloși cu ea? Dați-i un șut bun ca să o faceți să zboare de acolo, cu cât mai departe, cu atât mai bine! Îndrăzniți să faceți asta? (Da.) Când vine vorba de orice persoană care continuă să urzească planuri în legătură cu proprietatea bisericii, nu o alegeți când nu ați înțeles-o pe deplin. Dacă, într-un moment de ignoranță, o alegeți fără să o fi înțeles pe deplin, iar apoi descoperiți că este o creatură avară și o iudă, ar trebui să vă grăbiți să o dați afară și să o îndepărtați. Nu fiți miloși și nu ezitați. Sunt cei care spun: „Chiar dacă această persoană este lacomă, e bună în toate celelalte privințe. Îi poate îndruma pe oameni spre o înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu și îi poate determina să-și îndeplinească normal îndatoririle.” Dar este așa doar pentru o clipă. Pe măsură ce trece timpul, nu va mai fi așa. Nu va dura mai mult decât câteva zile până când fața ei demonică va deveni vizibilă. Toate manifestările și firile antihriștilor despre care am avut părtășie în trecut vor fi, puțin câte puțin, dezvăluite în ea. Până atunci nu va fi prea târziu să fie demisă? Lucrarea bisericii va fi suferit deja. Dacă nu crezi ceea ce am spus și eziți, nu începe să te smiorcăi atunci când ai regrete. Mai întâi privește cum tratează o persoană jertfele: aceasta este cea mai simplă, precum și cea mai directă și cea mai clară strategie de a desluși dacă o persoană are esența antihriștilor. În cazul subiectelor despre care am avut părtășie în trecut, a trebuit să identificăm firile antihriștilor prin intermediul unor manifestări, dezvăluiri, perspective, cuvinte și acțiuni și să vedem dacă aveau esența antihriștilor pe baza firilor lor. Doar în cazul acestei probleme, nu trebuie să facem aceste lucruri: este direct și clar, simplu și necesită mai puțin efort și timp. Atât timp cât un om afișează această manifestare – dorindu-și mereu să pioritizeze posesia jertfelor de către el sau luarea lor cu forța – atunci puteți fi sută la sută siguri că este un antihrist. Poate fi delimitat ca fiind un antihrist și nu poate sluji drept conducător, ci trebuie demis și respins de frați și surori.

Tocmai am avut părtășie despre manifestările antihriștilor care prioritizează posesia și folosirea jertfelor de către ei și am folosit acest lucru pentru a explica și a diseca firile și esența exprimată de antihriști în încercarea lor de a controla finanțele bisericii. Acesta este primul punct. Posesia și folosirea – acestea sunt cele mai preliminare și mai importante abordări ale antihriștilor când vine vorba de proprietatea bisericii. În legătură cu acest punct, nu am avut părtășie într-o manieră concretă despre modul în care antihriștii posedă și folosesc proprietatea bisericii. Vom intra în detalii mai concrete în următorul punct despre antihriștii care risipesc, delapidează, împrumută, folosesc în mod fraudulos și fură jertfele.

B. Risipirea, delapidarea, împrumutul, folosirea în mod fraudulos și furtul jertfelor

1. Risipirea jertfelor

Antihriștii cred că a avea statut și autoritate le dă puterea de a prioritiza posesia și folosirea jertfelor de către ei. Atunci, odată ce au acea putere, cum alocă și folosesc jertfele? Fac asta în conformitate cu regulile bisericii sau cu principiile care guvernează nevoile lucrării bisericii? Pot să facă asta? (Nu, nu pot.) Faptul că nu pot face trimitere la multe lucruri. Odată ce antihriștii au câștigat statut, ei nu pot evita să nu facă unele lucruri care implică lucrarea bisericii, iar o parte din această lucrare implică investiții și alocări de fonduri din proprietatea bisericii. În acest caz, care sunt principiile după care abordează alocarea fondurilor din proprietatea bisericii? Să fie economi? Să fie meticuloși când planifică sumele plătite, să economisească oriunde e posibil? Să țină cont de casa lui Dumnezeu în toate lucrurile? Nu. Dacă pot să ajungă într-un loc cu bicicleta, ei tot cheltuie bani pe autobuz. Iar când nu li se pare convenabil sau confortabil să tot meargă cu autobuzul sau cu o mașină închiriată, încep să se gândească să folosească banii casei lui Dumnezeu pentru a cumpăra o mașină. În timp ce cumpără o mașină, strâmbă din nas la modele cu preț mic și performanță medie și aleg în mod special o mașină performantă, un model de marcă importat direct din străinătate, care costă peste un milion de yuani. Se gândesc: „Nu e mare lucru și, oricum, casa lui Dumnezeu e cea care plătește, iar banii casei lui Dumnezeu sunt banii tuturor. Nu e deloc dificil ca toți să-și cumpere o mașină împreună. Casa lui Dumnezeu e atât de mare, întreaga lume din univers Îi aparține lui Dumnezeu, așadar, chiar e un lucru atât de mare când casa lui Dumnezeu cumpără o mașină? În lumea Satanei, toate mașinile pe care le conduc oamenii costă mai multe milioane de yuani, prin urmare, e destul de econom dacă biserica noastră cumpără o mașină cu numai un milion de yuani. În plus, mașina nu e doar pentru uzul meu, întreaga biserică o va folosi.” În clipa în care antihriștii deschid gura, se duc peste un milion de yuani, fără ca ei nici măcar să clipească sau să le tresară inima și fără să se simtă deloc vinovați. După ce au cumpărat mașina, încep să se bucure de ea. Nu mai merg în locuri în care ar trebuie să meargă pe jos, nu mai merg cu bicicleta în locuri în care ar trebui să ajungă cu bicicleta și nu mai închiriază mașini pentru locuri în care pot ajunge cu o mașină închiriată; în schimb, insistă să să-și folosească propria mașină. Chiar își dau aere, de parcă ar fi capabili să facă o lucrare măreață. Antihriștii cheltuie banii făcând multă risipă, tot ceea ce cumpără trebuie să fie lucruri bune, de calitate înaltă și de ultimă generație. De pildă, diferența de preț dintre modelele de bază și cele ultraperformante ale anumitor tipuri de aparatură și echipament poate varia cu câteva zeci de mii de yuani. În aceste situații, antihriștii vor vrea să cumpere modelul de calitate superioară și, atât timp cât nu-și cheltuie banii proprii, nu îi va deranja să facă acest lucru. Dacă ar fi să plătească din buzunarul lor, nu și-ar putea permite nici un model de bază sau de calitate inferioară, dar când spui că va fi plătit de casa lui Dumnezeu, atunci îl vor vrea pe cel de calitate superioară. Nu sunt aceștia fiare? Nu sunt iraționali? Nu înseamnă asta risipirea jertfelor? (Ba da.) Oamenii care risipesc jertfele au umanitate slabă, sunt egoiști și detestabili! Odată ce antihriștii au obținut puterea de a folosi jertfele, vor să le înhațe pentru ei, folosindu-le fără să respecte deloc principiile și insistând să își ia articole de calitate superioară la fiecare achiziție. Când cumpără o pereche de ochelari, îi vor pe cei de calitate superioară, modelul care blochează lumina albastră și razele ultraviolete, cu cele mai clare lentile și, când cumpără un computer, îl vor pe cel de calitate superioară, modelul cel mai recent. Indiferent dacă vor folosi sau nu diverse unelte sau echipamente în îndatoririle lor, imediat ce se aduce în discuție subiectul cumpărării unor astfel de lucruri, vor să aleagă calitatea superioară. Nu înseamnă asta risipirea jertfelor? Știu să fie cumpătați când e vorba de propriii lor bani, orice articol va fi bun atât timp cât este practic, dar când vine vorba să cumpere ceva pentru casa lui Dumnezeu, atunci chestiunile care țin de practicabilitate și economisirea banilor încetează să mai fie luate în considerare. Nu se gândesc decât la faptul că trebuie să fie o marcă celebră, să le reflecte poziția și îl cumpără pe oricare este mai scump. Nu înseamnă asta a-și căuta propria distrugere? Să cheltuie jertfele fără noimă – nu asta fac antihriștii? (Ba da.)

A fost un tip care a mers să cumpere periuțe de dinți împreună cu fratele de mai sus. A cumpărat pentru frate o periuță de dinți care a costat puțin peste un dolar, dar pentru el a luat una importată care a costat peste 15 dolari. Acum, între fratele de mai sus și acest frate obișnuit, nu ați spune că era o oarecare diferență, o oarecare deosebire în privința statutului lor? (Ba da.) În ceea ce privește logica – să nu menționăm lucruri precum statutul, poziția sau modul în care Dumnezeu face alocarea fondurilor, ci să discutăm doar despre faptul că fratele de mai sus muncise din greu în toți acești ani – oare nu ar trebui să folosească el ceva de calitate superioară? Dar el nu a fost exigent în privința asta. Care sunt principiile pe care le urma? Să fie cumpătat oriunde este posibil: acest tip de articol nu este deloc sofisticat, așa că nu merită să folosească unul scump și nu e nevoie să cheltuie atât de mulți bani pe el, va fi suficient unul care este utilizabil. Acum, când vine vorba de identitatea, poziția și statutul acestor doi oameni, există o disparitate între ei, iar un articol de cea mai modestă calitate fusese cumpărat pentru cel care ar fi trebui să folosească unul bun și un articol de cea mai bună calitate fusese cumpărat pentru cel care ar fi trebuit să folosească unul modest. Care a fost problema aici? Care dintre acești doi oameni avea o problemă? Cel care a folosit articolul bun era cel care avea o problemă. Nu avea idee cine era și nu avea simțul rușinii și ar fi cumpărat cel mai bun și cel mai scump articol atât timp cât casa lui Dumnezeu plătea. Avea această persoană vreun dram de rațiune? Dacă a făcut asta când a făcut cumpărături împreună cu fratele de mai sus – făcând aceste alegeri în fața lui – ce ar fi făcut dacă ar fi făcut cumpărături singur? Câți bani ar fi aruncat? Ar fi mers mult mai departe și nu ar fi fost o diferență de zece dolari; ar fi fost destul de îndrăzneț să cumpere articole la orice preț, să cheltuie orice sumă de bani pe ele. A cheltuit jertfele și banii casei lui Dumnezeu în acest fel; nu își căuta propria distrugere? Sunt cei care își spun: „Am făcut o lucrare atât de măreață pentru casa lui Dumnezeu, asumându-mi atât de multe riscuri, îndurând atâtea greutăți și am fost aruncat în închisoare de mai multe ori. Ar trebui, de drept, să mă bucur de un tratament special.” Acest „de drept” al tău, este el adevărul? În care dintre cuvintele lui Dumnezeu prevede El că oricine a fost întemnițat, a îndurat greutăți sau a călătorit pentru El mulți ani ar trebui, de drept, să se bucure de un tratament special și ar trebui, de drept, să se bucure de întâietate în folosirea și acapararea jertfelor, să le risipească în voie și că acesta este un decret administrativ? A rostit Dumnezeu vreodată un singur cuvânt în acest sens? (Nu, nu a rostit.) Atunci, ce a spus Dumnezeu în legătură cu modul în care ar trebui să folosească jertfele acest tip de persoană, împreună cu liderii, lucrătorii și toți oamenii care îți îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu? Ei trebuie să le folosească pentru investiții normale și cheltuieli normale; nimeni nu are nicio autoritate specială ca să folosească sau să intre în posesia jertfelor. Dumnezeu nu va face din jertfele Sale proprietatea privată a niciunui individ. În același timp, Dumnezeu nu a stipulat că oamenii ar trebui să risipească banii folosind și alocând fonduri din jertfe. Ce tip de persoană risipește banii? Ce fel de fire are o persoană care risipește banii? E ceea ce fac fiarele, tiranii, huliganii, gangsterii și ticăloșii detestabili care nu au simțul rușinii, e ceea ce fac antihriștii. Oricine are puțină umanitate și știe de rușine nu se va preta la asta. Sunt unii oameni care, după ce au devenit conducători de biserică, cred că acest lucru le dă autoritatea să folosească jertfele și proprietatea bisericii. Vor și îndrăznesc să cumpere orice și toate lucrurile, și vor să solicite orice și toate lucrurile. Simt că orice cumpără, de orice se bucură este binemeritat de ei; ba mai mult, nu întreabă niciodată prețul. Iar dacă cineva le cumpără un articol care e ieftin și obișnuit, chiar se vor înfuria pe ei și le vor ține pică. Aceștia sunt antihriști.

2. Delapidarea jertfelor

O altă manifestare a antihriștilor care încearcă să controleze finanțele bisericii este delapidarea. Termenul „delapidare” ar trebui să fie ușor de înțeles. Înseamnă acesta a lua proprietatea bisericii și a o da fraților și surorilor sau a o aloca lucrării bisericii, ca să poată fi folosită corespunzător? (Nu.) Atunci, ce înseamnă „delapidare”? (Înseamnă a nu o cheltui într-un mod corespunzător, ci a o folosi după voie sau pe ascuns.) Deși este corect să spunem „a o folosi pe ascuns”, nu este foarte explicit. Dacă o persoană folosește proprietatea bisericii pe ascuns pentru cheltuielile de trai ale celor care își îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă, atunci nu e nimic rău în asta și nu este delapidare. Delapidarea este condamnabilă și nu este în concordanță cu principiile. De exemplu, unii conducători de biserică preiau controlul asupra banilor bisericii, iar când copiilor lor le lipsesc fonduri pentru a merge la facultate și chiar nu au acești bani acasă, ei vin înaintea lui Dumnezeu să se roage, spunând: „O, Dumnezeule, dă-Mi voie mai întâi să-mi recunosc vina și să Te implor să mă ierți. Dacă trebuie să mă pedepsești, Te rog, pedepsește-Mă pe mine, nu pe copilul meu. Știu că nu este bine, dar chiar acum sunt într-un moment dificil și trebuie să fac asta. Harul Tău este mereu generos, așa că doar sper că mă vei lăsa să scap de data asta și-mi vei da binecuvântarea Ta. Îmi lipsesc cam 20 sau 30 de mii de yuani pentru școlarizarea copilului meu și, chiar și după ce am adunat și ultima fărâmă de bani și m-am împrumutat în stânga și în dreapta, tot nu am suficienți. Pot să folosesc banii Tăi pentru taxele de școlarizare ale copilului meu?” Apoi, după ce termină să se roage, se simte destul de împăcat și, gândindu-se că Dumnezeu a fost de acord cu asta, ia banii pentru folosul personal. Aceasta este delapidare, nu-i așa? A nu folosi banii pentru ceea ce ar trebui să fie folosiți, ci a-i folosi altundeva, încălcând principiile care guvernează folosirea jertfelor în casa lui Dumnezeu: asta nu se numește „delapidare”. Când un membru de familie se îmbolnăvește și are nevoie de bani sau când rămân fără fonduri într-o tranzacție comercială, încep să urzească planuri în legătură cu jertfele și, în inimile lor, se roagă, spunând: „O, Dumnezeule, Te rog să mă ierți, n-am vrut să fac asta, familia mea chiar trece prin unele greutăți. Iubirea ta e vastă ca oceanul și nelimitată ca și cerul, iar Tu nu Îți amintești de fărădelegile oamenilor. După ce am folosit acești bani, Îți voi plăti dublu când afacerea de familie va avea profituri, așa că, Te rog, lasă-mă să-i folosesc.” Așa folosesc ei jertfele pentru Dumnezeu. Indiferent dacă are nevoie de bani o rudă sau un prieten, atât timp cât acești conducători au banii în mâinile lor, îi vor da acestora, fără să acționeze în concordanță cu principiile și fără să obțină acordul celorlalți, cu atât mai puțin să se gândească o clipă la faptul că acestea sunt jertfele pentru Dumnezeu. În schimb, își vor asuma să ia singuri decizia, să scoată banii din biserică și să-i folosească în alte scopuri. Nu este aceasta delapidare? (Ba da.) Aceasta este delapidare. Acum, unii oameni returnează banii integral după ce delapidează jertfele pe furiș; înseamnă asta că nu mai sunt vinovați de păcatul de a delapida jertfele? Înseamnă asta că vor fi lăsați să scape? Sau, dacă în momentul delapidării, au avut motivele lor, un anumit context sau greutăți și nu au avut ca alternativă decât să delapideze banii, poate fi iertată această delapidare și poate să nu fie condamnată? (Nu, nu poate.) În acest caz, păcatul delapidării jertfelor este unul grav! Există vreo diferență față de ce a făcut Iuda? Nu sunt la fel ca Iuda oamenii care delapidează jertfele? (Ba da, sunt.) Când copiii lor pleacă la universitate, când cineva din familia lor face afaceri sau o persoană în vârstă are nevoie de tratament medical sau nu au fertilizant cu care să facă agricultură, în toate aceste situații, ei vor să cheltuie banii bisericii. Unii chiar distrug chitanțele pentru jertfele făcute de frați și surori, apoi își îndeasă banii în buzunarele lor ca să-i cheltuie după bunul plac, fără nicio urmă de stânjeneală sau o tresărire a inimii. Unii chiar iau la adunări jertfe de bani de la frați și surori și apoi, imediat ce adunarea se termină, merg și își cumpără lucruri cu ei. Apoi, mai există unii frați și surori care, după ce i-au văzut cu ochii lor pe acești oameni delapidând jertfele, tot îi lasă să păstreze banii, fără ca niciunul să-și asume responsabilitatea și să ia atitudine pentru a-i pune capăt. Toți se tem să nu-i ofenseze pe acești conducători, așa că doar se uită cum aceștia cheltuie. Ei bine, atunci, ai oferit acești bani lui Dumnezeu sau nu? Dacă faci acte de caritate cu alți oameni, ar trebui să clarifici faptul că nu oferi acești bani lui Dumnezeu și atunci Dumnezeu nu Își va aminti. Apoi, în ceea ce privește cui îi aparțin acești bani, cine îi cheltuie și cum îi cheltuie, aceste lucruri nu vor avea nicio legătură cu casa lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă acești bani ai tăi chiar au fost oferiți lui Dumnezeu, însă dacă înainte ca biserica să fi avut ocazia să îi folosească, o persoană îi cheltuie în acest fel, îi delapidează în acest fel, iar tu nu ești deloc preocupat și nici nu îi pui capăt, nici nu raportezi acest lucru, în acest caz, tu ai o problemă, ești implicat în păcatul său și, atunci când e condamnat, nu vei putea să scapi nici tu.

3. Împrumutul jertfelor

Tot ce implică folosirea arbitrară a jertfelor, consumul impropriu și cheltuirea jertfelor are legătură invariabil cu decretele administrative și are calificativul de a le încălca. Există unii care, atunci când gestionează proprietatea bisericii, ar putea spune: „Proprietatea bisericii doar stă acolo. În zilele noastre, băncile au tot felul de programe de investiții, cum ar fi obligațiuni și fonduri, toate având rate bune ale dobânzilor. Dacă luăm banii de la biserică și îi investim și câștigăm un pic de dobândă, nu ar aduce asta un beneficiu bisericii?” Apoi, fără să discute despre asta, fără să obțină acordul nimănui din biserică, își asumă ei singuri să împrumute banii. Care este scopul acestui lucru? Ca să ne exprimăm frumos, asta înseamnă să câștige o oarecare dobândă pentru casa lui Dumnezeu, dar în realitate, acești oameni nutresc un motiv ascuns. Ei vor să împrumute banii fără știrea nimănui și apoi, la final, să returneze suma inițială casei lui Dumnezeu, în vreme ce păstrează dobânda pentru ei. Nu ar fi acesta cazul nutririi unei intenții neloiale? Aceasta se numește împrumutul jertfelor. Prin urmare, poate fi considerat adecvat împrumutul jertfelor? (Nu, nu poate.) Mai sunt alții care spun: „Dumnezeu iubește omenirea, casa lui Dumnezeu e călduroasă. Uneori, când frații și surorile nu au bani, nu le putem împrumuta jertfele lui Dumnezeu?” Apoi, unii oameni își asumă să ia o decizie singuri și unii antihriști chiar fac apel și îi incită pe frați și surori, spunând: „Dumnezeu iubește omenirea, Dumnezeu dă viață, îi dă totul omului, așa că nu ar fi mare lucru să împrumute câțiva bani, nu-i așa? A le împrumuta bani fraților și surorilor, pentru a-i sprijini în situații de urgență, pentru a-i ajuta să treacă prin greutățile din viața lor, nu este aceasta intenția lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu iubește omenirea, cum pot oamenii să nu se iubească? Haide, împrumută-le niște bani!” Auzind asta, marea majoritate a oamenilor ignoranți vor spune: „Sigur, dacă tu spui. Oricum, acești bani aparțin tuturor, așa că haideți să privim asta ca pe un ajutor al nostru, al tuturor, oferit cuiva.” Și astfel, cu o persoană care trâmbițează idei pompoase și o adunătură de lingușitori care o periază, în final, se duc banii. Așadar, contează dacă spui că „acești bani I-au fost oferiți lui Dumnezeu”? Dacă într-adevăr contează, atunci banii Îi aparțin deja lui Dumnezeu și acum sunt sanctificați, așa că ar fi adecvat doar să fie folosiți în conformitate cu principiile pe care Dumnezeu le-a stabilit. Dacă nu contează, dacă banii pe îi oferi nu contează, atunci ce fel de acțiune este faptul că tu faci această jertfă? E doar un joc? Îi faci o farsă lui Dumnezeu și Îl înșeli? După ce ai pus pe altar lucrurile pe care vrei să le oferi, începi să le invidiezi, fiindcă acele lucruri au fost puse acolo, însă Dumnezeu nu le folosește și pare să nu aibă nevoie de ele la urma urmei. Așadar, când ai nevoie să le folosești tu, le iei și le folosești pentru tine. Sau poate că ai oferit prea mult şi, regretând în cele din urmă, ai luat înapoi o parte. Sau poate că nu ai gândit clar când ai făcut jertfa şi, acum că ai găsit cum să o folosești, o iei înapoi. Care este natura acestui comportament? Acești bani și aceste lucruri: odată ce o persoană le-a oferit lui Dumnezeu este la fel cu a le pune pe altar și ce sunt lucrurile care au fost puse pe altar? Sunt jertfe. Chiar dacă nu e decât o piatră sau un fir de nisip, o chiflă fiartă în aburi sau o cană de apă, atât timp cât ai pus-o pe altar, acel obiect aparține lui Dumnezeu, nu omului, și nicio persoană nu mai trebuie să îl atingă. Fie că râvnești la jertfă pentru tine, fie că te gândești că ești îndreptățit să îl folosești, niciun om nu mai are dreptul la el. Sunt unii care spun: „Iubește Dumnezeu omenirea? Ce-ar fi dacă ar lăsa omenirea să ia și ea o parte? Acum, Ție nu Ți-e sete și nu ai nevoie de apă, dar mie mi-e sete, așadar, de ce nu pot să beau?” Dar apoi, trebuie să vezi dacă Dumnezeu este sau nu de acord. Dacă este de acord, asta dovedește că ți-a dat dreptul și că ai dreptul să o folosești; dar dacă Dumnezeu nu este de acord, atunci nu ai dreptul să o folosești. În situația în care nu ai dreptul, în care Dumnezeu nu ți l-a dat, să folosești ceva care aparține lui Dumnezeu ar însemna să încalci un tabu major, ceea ce Dumnezeu detestă cel mai mult. Oamenii spun tot timpul că Dumnezeu nu tolerează ofensele din partea omului, dar nu au înțeles niciodată cum e efectiv firea lui Dumnezeu sau care dintre lucrurile pe care le fac Îi vor ofensa cel mai probabil firea. În ceea ce privește jertfele lui Dumnezeu, mulți oameni sunt cu gândul la ele, vrând să le folosească sau să le aloce după bunul plac, să le utilizeze, să le posede sau chiar să le risipească în conform voinței lor; dar îți spun, ești terminat, meriți moartea! Aceasta este firea lui Dumnezeu. El nu permite nimănui să se atingă de bunurile Lui; așa este demnitatea Lui. Există o singură situație în care Dumnezeu le dă dreptul oamenilor să le folosească, și anume folosirea lor în mod adecvat, în conformitate cu reglementările și principiile care guvernează utilizarea lor. Respectarea acestor limite este acceptabilă pentru Dumnezeu, dar depășirea lor ar fi o ofensă împotriva firii Sale și o încălcare a decretelor administrative. Este pe atât de strict, nelăsând loc negocierilor și neexistând o cale alternativă. Prin urmare, cei care fac astfel de lucruri precum risipirea, delapidarea sau împrumutul jertfelor sunt priviți ca antihriști în ochii lui Dumnezeu. De ce sunt tratați cu atâta severitate încât să fie considerați antihriști? Dacă cineva care crede în Dumnezeu poate să meargă atât de departe încât să îndrăznească să se atingă, să folosească sau să risipească în voie obiectele care Îi aparțin lui Dumnezeu și care au fost sanctificate, atunci ce fel de persoană este? O astfel de persoană este dușmanul lui Dumnezeu. Numai dușmanii lui Dumnezeu ar avea o asemenea atitudine față de bunurile Sale; nicio persoană coruptă obișnuită nu ar face asta, nici măcar un animal nu ar face asta, doar dușmanii lui Dumnezeu, Satana și marele balaur roșu ar face un astfel de lucru. E o exprimare prea dură? Nu, aceasta este realitatea și e un lucru exact. Cum pot cei de teapa Satanei să se atingă de lucrurile care Îi aparțin lui Dumnezeu? Aceasta este demnitatea lui Dumnezeu!

4. Folosirea jertfelor în mod fraudulos

Mai există alți oameni care, sub tot felul de pretexte, îi cer familiei lui Dumnezeu bani și bunuri, spunând: „Bisericii noastre îi lipsește un scaun, așadar, cumpărați-ne unul. Unii dintre frații și surorile din biserica noastră nu au un calculator pe care să-l folosească pentru a-și îndeplini îndatoririle, așadar, cumpărați-ne un Mac. Deseori contactăm oameni pe parcursul lucrării noastre și e inacceptabil să nu avem un telefon, așadar cumpărați-ne un iPhone. Dar nu e bine să avem doar unul, ar fi prea inconvenabil, fiindcă uneori trebuie să luăm legătura cu oameni diferiți. Și o singură linie e prea predispusă să fie monitorizată, așa că va funcționa numai dacă luăm mai multe linii.” Și astfel, unii dintre acești oameni au patru sau cinci telefoane și cară cu ei două sau trei laptopuri în același timp; au o înfățișare foarte impresionantă, dar performanța lucrării lor este slabă. Cum și-au însușit toate aceste lucruri? Le-au obținut pe toate în mod fraudulos. În trecut, am vorbit despre o femeie stupidă, care era un antihrist tipic. Când casa lui Dumnezeu a renovat clădirea unei biserici, și-a unit forțele cu un individ pentru a folosi în mod fraudulos banii bisericii, provocând pierderi considerabile casei lui Dumnezeu. Când acest individ a făcut renovările, și-a băgat mâna în bani în același fel în care ar putea-o face un antreprenor non-credincios, alegând numai calitate superioară pentru tot ce a cumpărat și cheltuind mulți bani în plus. Când unii oameni au observat că era o problemă, această femeie stupidă l-a ajutat să camufleze și să ascundă acest lucru și, împreună, au escrocat de bani casa lui Dumnezeu. În final, au fost prinși și amândoi au fost excluși. Prin asta și-au atras propria distrugere și si-au ruinat viețile. Le-a folosit la ceva smiorcăiala? Dacă lucrurile au ieșit în final așa, de ce au acționat astfel de la bun început? Cum de acea femeie stupidă nu a chibzuit lucrurile când a folosit jertfele în mod fraudulos? A fost excesiv din partea casei lui Dumnezeu să o excludă și să îi ceară să înapoieze banii? (Nu, nu a fost.) Așa îi trebuie! Acest fel de persoană nu merită milă. Nu trebuie să fim miloși cu ea. Mai e și femeia conducătoare despre care am vorbit înainte. A luat în secret o mare parte din banii bisericii și i-a împrumutat unui non-credincios. Ulterior, s-au ocupat și de ea. Poate că există unii care își spun: „Nu a împrumutat doar câțiva bani? Lăsați-o să-i înapoieze și terminați cu asta. De ce să o îndepărtați? Asta înseamnă că o persoană foarte bună devine o non-credincioasă cât ai clipi din ochi și trebuie să plece ca să lucreze pentru a-și câștiga traiul. E atât de demnă de milă!” Este această persoană demnă de milă? De ce nu spui, în schimb, că este detestabilă? De ce nu te uiți la lucrurile pe care le-a făcut? Ceea ce a făcut este suficient ca să te dezguste pentru tot restul vieții tale, iar ție îți e milă de ea! Cei cărora le este milă de ea – ce fel de oameni sunt ei? Toți sunt tâmpiți și oameni care sunt amabili cu oricine la întâmplare.

5. Furtul jertfelor

Există o ultimă manifestare a antihriștilor care controlează finanțele bisericii, și anume furtul jertfelor. Unii oameni ignoranți, când fac jertfe, respectă principiul „să nu știe stânga ta ce face dreapta” și apoi dau fondurile pe care le oferă pe mâna unei persoane despre care nici măcar nu știu dacă este de încredere. Ei spun: „Jertfa pe care o fac de data asta este o sumă foarte mare, așa că nu-i sune nimănui despre ea și nu o trece în registrul contabil. Fac acest lucru în fața lui Dumnezeu, nu în fața altor oameni. Atât timp cât Dumnezeu știe despre asta, e în ordine. Dacă le-am spune fraților și surorilor, probabil că m-ar venera. Așadar, ca să evităm să mă stimeze, fac acest lucru în secret.” După ce au făcut asta, sunt foarte mulțumiți de ei, gândindu-se: „Am făcut jertfa mea într-un mod principial, discret și calm, fără să-l fac cunoscut și fără cunoștința niciunui frate și a niciunei surori.” Dar acest mod ignorant de a face lucrurile a creat o oportunitate care să poată fi exploatată de oamenii lacomi. Imediat ce a fost făcut jertfa, antihristul căruia i-a fost dată merge și o depune în bancă, considerând că le aparține. Și chiar îi va spune persoanei care face jertfa: „Data viitoare când faci o jertfă, trebuie să o faci în același mod. E corect să o faci așa și e în acord cu principiile; trebuie să fim discreți când facem jertfe. Casa lui Dumnezeu a spus să nu le solicite oamenilor să facă jertfe. Asta înseamnă că le cere oamenilor să fie discreți, să nu vorbească despre jertfele lor nici după ce le-au făcut, nici să nu divulge suma dată și, cu atât mai puțin, să nu spună cui i-a fost dată.” Poate persoana care a făcut această jertfă să-i deslușească pe acești oameni? De ce ar face o mișcare atât de nechibzuită? Fără să aibă habar cât de ticăloasă și de sinistră poate să fie inima omului, își pune toată încrederea în această persoană și, în final, banii sunt furați. Acesta este cazul cuiva care îi oferă o oportunitate unui antihrist, permițându-i să fure banii. Dar există și cazul unui antihrist care tot poate să fure bani, fără să i se dea o oportunitate? Există cazuri în care cineva, în timp ce ține contabilitatea, înregistrează în mod deliberat o sumă greșită sau o sumă mai mică și extrage pe furiș banii, câte puțin de fiecare dată, când oamenii nu sunt atenți? Există destul de mulți oameni de acest fel. Astfel de oameni sunt lacomi după avere, au un caracter josnic și malițios și sunt capabili să facă orice atât timp cât au ocazia. Există o zicală: „Ocaziile sunt pentru cine le vede.” Oamenii lipsiți de lăcomie nu observă aceste lucruri, dar oamenii lacomi o fac întotdeauna. În mințile lor, se gândesc constant să urzească planuri și să caute oportunități de exploatat când vine vorba de bani, calculând cum pot să profite de bani și să-i cheltuie pe ascuns.

A fost și această femeie nesăbuită. Odată când am vorbit cu ea, am adus în discuți subiectul referitor la faptul că biserica voia să tipărească unele cărți și am întrebat-o dacă știe ceva despre tipărire. A răspuns cu un arsenal de teorii și apoi a continuat imediat, spunând: „De obicei, tipografii au un comision când tipăresc cărți. Dacă îl punem pe un non-credincios să facă treaba asta, cu siguranță vor fi multe tranzacții dubioase și categoric va face un profit bun pe sub masă.” În timp ce vorbea, a început să strălucească de bucurie. Ochii i s-au luminat, sprâncenele i s-au arcuit sus pe frunte și obrajii i s-au înroșit, iar ea a devenit fericită și entuziasmată. Mi-am spus: „Dacă poți să te ocupi de tipărire, atunci preia această sarcină și, oricât de multe știi despre asta, spune-Mi doar atât. De ce devii atât de entuziasmată?” Dar de îndată ce M-am gândit mai bine la asta, mi-am dat seama: putea să obțină un profit din asta. Nu era preocupată de modul în care urma să fie făcută tipărirea, care cărți urmau să fie tipărite, cum avea să fie calitatea sau cum să caute o tipografie – tot ce o interesa era să ia un comision. Nici măcar nu se făcuse încă nimic și ea vorbea deja de luarea unui procentaj. M-am gândit: „Sărăcia trebuie să te fi scos din minți. Cum poți să speri să obții un procentaj din tipărirea cărților pentru casa lui Dumnezeu? Când distribuie cărți, casa lui Dumnezeu nu câștigă niciun bănuț, totul este dat gratuit, iar tu vrei să iei un comision?” Nu își atrăgea această femeie moartea? Încă înainte să fie de acord casa lui Dumnezeu ca ea să preia această sarcină, pe când Eu doar Mă interesam, ea vorbea deja despre luarea unui comision. Dacă sarcina chiar ar fi fost dată pe mâna ei, nu s-ar fi oprit doar la a lua un procentaj, ci ar fi putut foarte bine să fure toți banii – oricât de mult îi dai, cu atât te va escroca, atât va fura. Exagerez când spun asta? Această femeie nesăbuită era o mare figură, nu-i așa? Dacă mă întrebați pe Mine, era un bandit și un gangster care ar fi îndrăznit să câștige orice bani ar fi putut. Deocamdată să lăsăm deoparte întrebarea dacă Dumnezeu este de acord cu asta și să-i întrebăm pe frați și pe surori dacă ea se ocupă de asta în mod conștiincios, dacă pot să accepte felul în care se ocupă de acest lucru și dacă aleșii lui Dumnezeu pot să o ierte.

Apoi, sunt unii oameni pe care este respingător și să-i menționăm. Când preiau o sarcină pentru casa lui Dumnezeu, se înhăitează cu non-credincioși pentru a mări prețul, făcând casa lui Dumnezeu să plătească o sumă exorbitantă și să sufere pierderi. Dacă spui că nu vei cumpăra sau că nu vei fi de acord cu propunerea lor, își vor ieși din fire și vor încerca una-alta pentru a te convinge sau a te face să-ți schimbi părerea și a obține banii de la biserică. Când banii au fost plătiți non-credincioșilor, iar aceștia au beneficiat de ei și și-au sporit și reputația, sunt atât de fericiți de parcă ar fi câștigat la loterie. Asta înseamnă să muști mâna care te hrănește, risipind jertfele, fără a încerca din răsputeri să obții cel mai mic beneficiu pentru casa lui Dumnezeu. De ce au fost demise acele femei stupide care s-au ocupat de tipărirea cărților? Pentru că au făcut casa lui Dumnezeu să sufere o pierdere și au acționat nechibzuit. Când au negociat cu non-credincioșii, au continuat să reducă tot mai mult prețul, până în punctul în care acesta a fost chiar mai mic decât costurile de producție, până în punctul în care a fost respingător, iar non-credincioșii nu au mai vrut să facă afaceri cu ele. În final, non-credincioșii au fost de acord, cu reticență, dar calitatea a fost mult compromisă. Spuneți-Mi, există o singură persoană care ar face de bunăvoie afaceri în pierdere? Oamenii din această lume trebuie să supraviețuiască și, făcând afaceri, trebuie să câștige suficienți bani pentru a-și acoperi cheltuielile de trai și costurile forței de muncă, pe lângă costurile de producție. Aceste femei nu i-au lăsat pe non-credincioși să facă niciun ban, negociind prețul într-un mod irațional i reducându-l cât de mult au putut, crezând tot timpul că economiseau bani pentru casa lui Dumnezeu. Și cum s-a terminat totul? Cealaltă parte a ajuns să facă rabat la calitatea cărților și a legării lor. Dacă nu ar fi compensat deficitul aici, nu ar fi suferit o pierdere? Dacă era să fii suferit o pierdere, ar mai fi făcut această afacere? Ar fi putut să-și permită să le lase pe aceste femei să obțină o negociere mai avantajoasă pentru ele? Nu, ar fi fost imposibil. Dacă le-ar fi permis acestor femei să obțină o negociere mai avantajoasă pentru ele, ar fi făcut acte de caritate. Aceste femei stupide nu au deslușit acest lucru, s-au ocupat în acest mod de sarcina pentru casa lui Dumnezeu și au stricat totul. În final, încă avea o mulțime de scuze, spunând: „Mă gândeam la casa lui Dumnezeu. Economiseam bani pentru casa lui Dumnezeu. Un bănuț economisit este un bănuț economisit, iar doi bănuți economisiți înseamnă un bănuț câștigat!” Debitau numai prostii! Știau ce înseamnă reglementările industriei? Știau ce înseamnă practicile stabilite şi cum să fie raționale? Și astfel, care a fost rezultatul final? Unele dintre cărți au fost de o calitate foarte slabă, paginile au început să se desprindă după ce au fost întoarse de câteva ori și întreaga carte avea să se destrame, fiind imposibil de citit, așa că nu au avut de ales decât să retipărească totul. Au economisit astfel bani sau a costat mai mult? (A costat mai mulți bani.) Acesta este fiascoul provocat de acele femei stupide.

Faptul că modul în care antihriștii abordează jertfele este complet lipsit de principii și umanitate este o dovadă clară a firii lor ticăloase și feroce. Judecând după modul în care abordează jertfele și tot ce aparține lui Dumnezeu, firea unui antihrist chiar se împotrivește Acestuia. Ei privesc jertfele care Îi aparțin lui Dumnezeu cu cel mai mare dispreț, jucându-se cu ele și tratându-le după bunul plac, fără să arate nicio fărâmă de respect și fără să aibă nicio limită. Dacă sunt așa când tratează lucrurile care Îi aparțin lui Dumnezeu, cum Îl tratează pe Dumnezeu Însuși? Sau cuvintele rostite de El? Răspunsul este de la sine înțeles. Aceasta este natura-esență a unui antihrist, esența unui antihrist care este dominată de ticăloșie și ferocitate; acesta este un antihrist veritabil. Rețineți acest lucru: când vine vorba de cineva care este capabil să risipească, să delapideze, să împrumute, să folosească în mod fraudulos sau să fure jertfele, nu e nevoie să observați manifestările lor. Atât timp cât una dintre aceste categorii este prezentă, ar fi suficient ca această persoană să fie considerată un antihrist. Nu trebuie să vă interesați sau să investigați, cu atât mai puțin să îi examinați, pentru a vedea dacă sunt acest tip de persoană și, dacă în viitor pot fi capabili să facă acest gen de lucruri. Atât timp cât se încadrează și doar într-una dintre aceste categorii, acest lucru îl condamnă ca fiind un antihrist, un dușman al lui Dumnezeu. Uitați-vă cu toții: fie că este un conducător pe care ați decis să îl alegeți, fie unul dintre oamenii pe care îi considerați foarte buni, oricine afișează acest tip de purtare sau acest tip de tendință nu poate să nu fie un antihrist.

Ați învățat vreo lecție din lucrurile despre care am avut părtășie azi? Ați dobândit o înțelegere a adevărului? Nu puteți vorbi clar despre asta, așa că vă voi spune Eu ce fel de lecție ar trebui să învățați. Nu trebuie să urziți niciun plan în legătură cu lucrurile pe care oamenii I le oferă lui Dumnezeu. Oricare ar putea fi aceste lucruri, fie că sunt valoroase sau nu, fie că vă sunt folositoare sau nu, fie că sunt prețioase sau nu – nu trebuie să urzii niciun plan în legătură cu ele. Mergeți și câștigați bani dacă aveți această abilitate – câștigați oricât doriți, nimeni nu se va amesteca în asta, dar în niciun caz nu trebuie să urziți planuri în legătură cu jertfele lui Dumnezeu. Ar trebui să aveți această vigilență; ar trebui să aveți această raționalitate. Cele spuse mai sus sunt o lecție. O altă lecție este faptul că oricine se pretează la risipirea, delapidarea, împrumutul, folosirea în mod fraudulos și furtul jertfelor trebuie să fie privit ca făcând parte din tagma lui Iuda. Oamenii care au săvârșit acest fel de fapte și practici au ofensat deja firea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi va mântui. Nu trebuie să ai dorințe deșarte în legătură cu această chestiune. Am spus-o în acest fel, iar Dumnezeu va duce la împlinire toate acestea. Acest lucru a fost stabilit și nu e loc pentru negocieri. Unii oameni vor spune: „A existat un context pentru delapidarea mea: am fost tânăr și ignorant când am cheltuit acei bani în mod neglijent, dar nu am înșelat casa lui Dumnezeu cu prea mulți bani, am furat doar între 20-30 de yuani, sau 30, sau 50.” Dar nu este vorba de sumă; problema este că, atunci când faci asta, obiectul faptelor tale este Dumnezeu. Te-ai atins de lucrurile lui Dumnezeu și este inacceptabil să faci asta. Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt o proprietate comună, nu aparțin tuturor, nu aparțin bisericii, nu aparțin casei lui Dumnezeu: ele Îi aparțin lui Dumnezeu, iar tu nu trebuie să încurci aceste noțiuni. Dumnezeu nu crede, nici nu ți-a spus: „Lucrurile și jertfele Mele aparțin bisericii și urmează să fie alocate de biserică”, cu atât mai puțin: „Toate jertfele pentru Mine aparțin bisericii, casei lui Dumnezeu și sunt în grija fraților și a surorilor și oricine vrea să le folosească doar trebuie să anunțe asta.” Dumnezeu nu a spus un astfel de lucru. El nu a spus niciodată asta. Așadar, de a spus Dumnezeu? Ceva ce Îi este oferit lui Dumnezeu Îi aparține lui Dumnezeu și, odată ce acest lucru a fost pus pe altar, Îi aparține lui Dumnezeu odată pentru totdeauna și niciun om nu are dreptul sau puterea să îl folosească fără autorizație. A urzi planuri în legătură cu jertfele și a-ți asuma să le delapidezi, să le folosești în mod fraudulos, să le furi, să le împrumuți și să le risipești – toate aceste acțiuni sunt condamnate ca ofense împotriva firii lui Dumnezeu, ca fapte ale antihriștilor și echivalează cu păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt, pentru care Dumnezeu nu te va ierta niciodată. Astfel este demnitatea lui Dumnezeu, iar oamenii nu trebuie să o subestimeze. Când jefuiești sau furi de la alți oameni, poți fi condamnat prin lege între 1-2 ani sau între 3-5 ani și, după ce ai fost închis între 3-5 ani, nu vei mai fi vinovat de nicio infracțiune. Dar când iei şi folosești lucrurile lui Dumnezeu, jertfele lui Dumnezeu, acesta este un păcat care, în ochii lui Dumnezeu, este definitiv, un păcat care nu poate fi iertat. Ți-am spus aceste cuvinte și oricine li se împotrivește va avea de suportat consecințele. Când vine vremea, ar fi bine să nu te plângi că nu ți-am spus. Azi, ți-am explicat aici clar cuvintele Mele, ți le-am repetat de multe ori ca să îți intre în cap și asta se va împlini. Depinde de tine dacă tu crezi sau nu acest lucru. Există cei care spun că nu le este frică. Ei bine, dacă nu îți este frică, așteaptă și vei vedea cum se termină lucrurile. Nu aștepta până când ești pedepsit, pentru că, în acel moment, va fi prea târziu să plângi, să scrâșnești din dinți și să te lovești cu pumnii în piept.

24 octombrie 2020