III. Disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu

Astăzi, continuăm să avem părtășie despre cel de-al zecelea punct al diverselor manifestări ale antihriștilor: „Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu”, axându-ne pe a treia parte, faptul că ei disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. La ultima adunare, am avut părtășie despre două aspecte ale acestei părți. Care erau acestea două? (Primul era că antihriștii falsifică și interpretează în mod arbitrar cuvintele lui Dumnezeu. Celălalt era că antihriștii contestă cuvintele lui Dumnezeu atunci când acestea nu sunt în acord cu noțiunile lor.) Ambele aspecte au legătură cu faptul că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Faptul că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu este evident în multe feluri; este conectat cu esența lor, cu atitudinea lor față de Dumnezeu și cu modul în care tratează toate aspectele care au legătură cu Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu cuprind o gamă largă de conținuturi, astfel încât faptul că antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu nu este o simplă atitudine pe care o au față de cuvintele Sale. Motivele pentru care ei disprețuiesc cuvintele Sale sunt multilaterale, nu singulare. La ultima adunare, am avut părtășie despre două manifestări specifice ale modului în care antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Astăzi, vom avea părtășie despre o altă manifestare.

C. Antihriștii cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu

Antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu – au ei credință adevărată în ceea ce spune Dumnezeu, în tot conținutul rostit de către Dumnezeu? (Nu.) Există dovezi reale în acest sens. Ei nu cred cu adevărat, deci care este atitudinea lor față de măsura în care toate cuvintele rostite de Dumnezeu corespund realității sau dacă acestea se pot adeveri sau dacă sunt reale? Cred ei cu adevărat sau se îndoiesc și observă ezitant în inimile lor? Ei se îndoiesc ferm și observă cu ezitare în inimile lor. Astăzi, vom avea părtășie despre această manifestare a antihriștilor: ei cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu. Ce înseamnă „a cerceta indiscret”? De ce folosim sintagma „a cerceta indiscret”? (Dumnezeule, a cerceta indiscret înseamnă a observa în secret, a trage cu ochiul.) Practic, această explicație este corectă. Toată lumea înțelege acum semnificația sintagmei „a cerceta indiscret”; înseamnă a privi și a observa cu ezitare, în secret, a privi pe ascuns, fără a fi detectat de alții, a acționa din umbră, fără a ieși la iveală sau a-i lăsa pe alții să vadă; este o manevră meschină. În mod clar, persoana care efectuează această manevră nu o face în mod public, ci în secret. Așadar, din aceste manifestări și explicații, ce fel de comportament este atunci când antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu? (Disprețuirea adevărului.) Ce face să fie evident faptul că este vorba despre disprețuirea adevărului? De ce nu pot antihriștii să citească pur și simplu cuvintele lui Dumnezeu în mod sincer, justificat și public? Din ce motiv cercetează indiscret? Este cercetarea indiscretă un tip de acțiune? Din explicația acestui lucru, este clar că cercetarea indiscretă nu este ceva făcut în mod deschis; nu este ceva ce poate fi discernut pe baza aparențelor, expresiilor sau acțiunilor exterioare. În schimb, toate aceste gânduri sunt ascunse, păstrate în inimă, imperceptibile pentru ceilalți și este greu să discerni ce gândesc ei din expresiile și acțiunile lor – acest lucru se numește cercetare indiscretă. Aceasta este o atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu care nu poate apărea deschis în public; este în mod clar una incorectă. Este o atitudine de a trata cuvintele lui Dumnezeu din perspectiva unei terțe părți, dintr-un punct de vedere ostil, dintr-un punct de vedere al observării ezitante, al scrutării, al îndoielii și al opoziției. Pornind de la aceste comportamente, se poate spune că faptul că antihriștii cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu este o manifestare de natură gravă a disprețului față de cuvintele lui Dumnezeu? (Da.) Faptul că antihriștii cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu reflectă firea lor și adevărata lor atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu, dezvăluită în inimile, gândurile și opiniile lor secrete.

Care dintre cuvintele lui Dumnezeu sunt cercetate indiscret de antihriști? În opinia lor, care dintre cuvintele lui Dumnezeu merită să fie scrutate și analizate în profunzime, în secret? Cu alte cuvinte, care sunt conținuturile specifice rostite de Dumnezeu de care antihriștii sunt interesați în mod deosebit, totodată îndoindu-se de ele și observându-le, deseori, cu ezitare în inimile lor? Despre care dintre cuvintele lui Dumnezeu cred antihriștii că merită ca ei să consume timp și energie pentru a le cerceta indiscret în inimile lor? (Unele dintre profețiile, tainele și cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu perspectivele, destinul și destinația oamenilor.) Profeții, destinații și taine – acestea sunt lucruri care îi preocupă pe majoritatea oamenilor și, cu atât mai mult, lucruri de care antihriștii nu se pot desprinde niciodată în adâncul inimii lor. Mai exact, care dintre cuvintele lui Dumnezeu îi preocupă relativ pe antihriști și pe care dintre acestea le cercetează deseori indiscret în inimile lor? Din moment ce implică dacă aceste cuvinte se vor adeveri, dacă se vor realiza, dacă vor vedea împlinirea lor concretă ca fapte, ceea ce îi preocupă pe antihriști sunt, cu siguranță, promisiunile făcute de Dumnezeu omenirii, nu-i așa? (Așa e.) De asemenea, cuvintele legate de Dumnezeu care blestemă și pedepsește oamenii, care-i pedepsește pe oamenii răi, pe toți cei care se împotrivesc cuvintelor Sale. Iar apoi, sunt profețiile despre dezastre – nu este și acesta un domeniu care-i preocupă pe antihriști? (Ba da.) Ce altceva? (Cuvintele despre momentul în care Dumnezeu va părăsi pământul.) Când va părăsi Dumnezeu pământul, când va fi slăvit, când va fi îndeplinită lucrarea Sa măreață, când va sfârși Dumnezeu această omenire, nu-i așa? (Așa e.) Câte puncte sunt în total? (Patru.) Primul este reprezentat de promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu pentru om. Al doilea se referă la cuvintele lui Dumnezeu de blestem și pedeapsă pentru om. Al treilea este reprezentat de cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Al patrulea îl reprezintă cuvintele lui Dumnezeu despre momentul în care El va părăsi pământul și măreața Sa lucrare va fi îndeplinită. Și există un alt punct, cel mai important, o categorie de cuvinte ale lui Dumnezeu pe care antihriștii sunt deosebit de dornici să le cerceteze indiscret, și anume cuvintele lui Dumnezeu despre firea Sa, identitatea Sa și esența Sa. De ce să-l adăugăm pe acesta din urmă? Antihriștii nu cred că se vor adeveri cuvintele lui Dumnezeu; deseori, ei cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu, așadar, ce anume le stârnește în principal îndoielile, determinându-i să cerceteze indiscret cuvintele lui Dumnezeu? Principala lor neîncredere este în Dumnezeu. În esență, antihriștii sunt neîncrezători, sunt diavoli; ei se îndoiesc de existența lui Dumnezeu, nu cred că există un Dumnezeu în această lume, nu cred în existența lui Dumnezeu și nici în tot ceea ce face El. Prin urmare, ei se îndoiesc complet de firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Ce vor face ei, având în vedere îndoiala lor? Dacă se pot îndoi de identitatea și esența lui Dumnezeu, atunci, când vine vorba de cuvinte care implică firea, identitatea și esența lui Dumnezeu, le vor citi, pur și simplu, fără să le perceapă sau să reacționeze? Pot ei să creadă și să accepte ferm aceste cuvinte? (Nu.) De exemplu, dacă cineva suspectează mereu că a fost adoptat, poate să creadă că părinții săi îi sunt părinți biologici? Poate să creadă că iubirea părinților săi, protecția lor și toate sacrificiile făcute pentru perspectivele sale sunt autentice? (Nu.) Oare nu va face unele lucruri în secret atunci când se îndoiește și nu crede în toate acestea? De exemplu, uneori ar putea trage cu urechea la conversațiile părinților săi pentru a vedea dacă aceștia discută despre originea sa. De asemenea, va fi de obicei foarte atent și își va interoga constant părinții cu privire la locul în care s-a născut, cine l-a adus pe lume și cât de mult a cântărit la naștere – va întreba mereu despre aceste lucruri. Dacă părinții săi îl lovesc sau îl disciplinează, suspiciunile sale nu vor face decât să se adâncească. Indiferent ce fac părinții săi, el va ține mereu garda sus și se va îndoi. Oricât de bine l-ar trata părinții săi, el nu poate renunța la circumspecția din inima sa. Așadar, nu cumva se întâmplă în secret toată această circumspecție, toate aceste activități, gânduri și atitudini lăuntrice? Odată ce se îndoiește că părinții săi sunt cei biologici, e sigur că va face unele lucruri pe ascuns. Prin urmare, de vreme ce esența antihriștilor este cea a neîncrezătorilor, cu siguranță nu cred în firea, identitatea și esența lui Dumnezeu, nu le recunosc sau nu le acceptă. Cu această atitudine de neîncredere, nerecunoaștere și neacceptare, cred ei cu adevărat în cuvintele referitoare la firea, identitatea și esența lui Dumnezeu și le acceptă în inimile lor? În niciun caz. Atât timp cât este vorba despre cuvinte referitoare la firea, identitatea și esența lui Dumnezeu, ei nutresc în inimile lor îndoieli, opoziție și observare ezitantă. Să nu intrăm deocamdată în detalii cu privire la acest aspect.

Cele cinci manifestări ale antihriștilor care cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu care tocmai au fost discutate sunt, în fond, destul de cuprinzătoare și reprezentative. Există un conținut și un obiectiv specific al cuvintelor lui Dumnezeu pe care antihriștii le cercetează indiscret. Cât despre numeroasele cuvinte care au legătură cu intrarea în viață, cuvinte prin care Dumnezeu îi mângâie pe oameni, explică unele taine sau dă în vileag firea coruptă a oamenilor și așa mai departe, le pasă antihriștilor de acestea? (Nu.) Pentru ei, aceste cuvinte sunt nesemnificative. De ce? Pentru că antihriștii nu iubesc adevărul, nu cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și nu intenționează să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu sau mântuirea din partea Sa. Ei nu au astfel de planuri, prin urmare, consideră cuvintele legate de schimbările firii umane și de intrarea în viață ca neimportante, ca nefiind demne de citit, de gândit sau de luat în serios. Nu au niciun interes pentru aceste cuvinte. Se gândesc: „Ce legătură au aceste cuvinte cu perspectivele și destinul nostru? Ce legătură au ele cu destinația noastră? Aceste cuvinte sunt despre chestiuni banale, care nu merită citite sau ascultate. Dacă cineva este cu adevărat supărat, fără nicio altă soluție disponibilă, ar putea să citească doar temporar acele cuvinte, pentru a umple golul din inimă sau pentru a depăși unele obstacole deosebit de complicate și a rezolva unele dificultăți greu de rezolvat – asta e tot. Să spunem că acele cuvinte pot să schimbe firea cuiva, cum ar putea fi atât de simplu?” În mod fundamental, ei nu au nicio intenție de a-și schimba firea, niciun plan de a accepta cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața, calea sau adevărul. Ceea ce vor ei sunt perspectivele și destinația lor, precum și puterea. Prin urmare, nu iau în serios astfel de cuvinte și nici nu le pun la inimă. Din perspectiva antihriștilor, implicația este că aceste cuvinte pur și simplu nu merită scrutarea lor și cu atât mai puțin merită timpul lor pentru a analiza și a investiga dacă ele sunt adevărul sau dacă pot schimba oamenii. Pentru antihriști, orice cuvinte legate de destinul și destinația lor, de propria lor identitate, statut, toate interesele lor personale și așa mai departe sunt semnificative, au cea mai mare importanță. Unii oameni spun: „De vreme ce antihriștii privesc aceste părți ale cuvintelor lui Dumnezeu ca fiind atât de importante și le dau o asemenea atenție, cum se poate spune că ei cercetează indiscret cuvintele Sale? Nu este aceasta o acuzație un pic greșită? Nu este un pic exagerat și nepotrivit?” (Nu. Antihriștii nu sunt siguri că se vor adeveri și se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu, nu cred că Dumnezeu vorbește serios și că ceea ce spune El se va înfăptui. Ei nu citesc cuvintele lui Dumnezeu cu o mentalitate de credință și confirmare, ci observă dacă într-adevăr cuvintele Sale se pot adeveri.) Așa stau lucrurile? (Da.) Antihriștii prețuiesc aceste cuvinte, fiindcă acestea le pot satisface dorințele. Mai mult, dacă aceste cuvinte sunt îndeplinite, le-ar satisface ambițiile. Dacă pricep aceste cuvinte și se agață de ele, atunci, odată ce aceste cuvinte se vor adeveri, vor fi pariat pe ceea ce trebuie, iar a-L urma pe Dumnezeu va fi fost mișcarea corectă pentru ei. Cu toate acestea, faptul că prețuiesc aceste cuvinte nu înseamnă că le pot accepta ca fiind adevărul din adâncul lor, ca venind de la Dumnezeu și nici nu se poate spune că acceptă, în inimile lor, aceste cuvinte ca fiind ale lui Dumnezeu. Dimpotrivă, deși prețuiesc aceste cuvinte, în inimile lor nutresc îndoieli cu privire la ele și doar observă cu ezitare. De asemenea, se poate spune că aceste cuvinte pot deveni dovezi și pârghii pentru a-L renega pe Dumnezeu și a renega această etapă a lucrării Sale în orice moment, în orice clipă și în orice loc. Ei observă constant și intens pentru a vedea dacă aceste cuvinte sunt realizate și împlinite în timpul fiecărei etape a lucrării lui Dumnezeu și în fiecare perioadă în care Dumnezeu îi conduce pe oameni prin ele. În mod clar, antihriștii se concentrează mereu să vadă dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu. În această perioadă, atitudinea lor de ostilitate față de Dumnezeu, de împotrivire față de El și de scrutare și analiză a lui Dumnezeu nu s-a schimbat niciodată. Sunt ostili față de Dumnezeu și Îl scrutează, cercetând mereu indiscret, în inimile lor, fiecare acțiune și cuvânt al lui Dumnezeu; în același timp, încearcă și să-L condamne pe Dumnezeu și lucrarea Sa. Nu este aceasta o manifestare constantă a antihriștilor care se împotrivesc lui Dumnezeu? (Ba da.) Există vreun indiciu de acceptare a cuvintelor lui Dumnezeu în aceste manifestări ale antihriștilor? Vreun indiciu de supunere? Vreun pic de tratare a lui Dumnezeu ca pe Dumnezeu? (Nu.) În continuare, vom avea părtășie despre aceste puncte, unul câte unul.

1. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare față de om

Primul punct se referă la faptul că antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare. De când Și-a început lucrarea și a vorbit, Dumnezeu a spus omenirii, aleșilor Săi și celor care-I ascultă cuvintele multe despre binecuvântările și harul pe care-l va oferi El oamenilor, ce binecuvântări le promite oamenilor și așa mai departe. În diferite perioade, ocazii sau contexte, Dumnezeu le vorbește celor care-L urmează despre binecuvântări și promisiuni, informându-i că, dacă dobândesc anumite lucruri, Dumnezeu îi va binecuvânta în moduri distinctive, iar ei vor primi anumite binecuvântări și promisiuni și așa mai departe. Indiferent de perioada în care Dumnezeu a rostit aceste cuvinte sau de persoana căreia Dumnezeu i-a făcut astfel de promisiuni, aceste cuvinte au fost rostite în anumite contexte și într-un anumit mediu. Mai mult, promisiunile și binecuvântările pe care Dumnezeu le oferă oamenilor sunt legate de manifestările lor pozitive, cum ar fi urmărirea adevărului, schimbările firii și supunerea adevărată față de Dumnezeu. În mod implicit, promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu pentru oameni sunt condiționate. Oamenii nu au ultimul cuvânt de spus cu privire la aceste condiții, nici nu sunt determinate în funcție de noțiunile și închipuirile umane; mai degrabă, ele sunt determinate în funcție de standardele și cerințele lui Dumnezeu, care implică anumite principii și reguli. În ceea ce privește modul în care cuvintele lui Dumnezeu devin realitate, sunt realizate și sunt împlinite în cazul diferiților oameni, acest lucru nu este făcut la întâmplare de Dumnezeu – dimpotrivă, există o bază pentru acest lucru. Aceeași faptă făcută de oameni diferiți poate duce la tratamente diferite din partea lui Dumnezeu. De exemplu, ar putea exista doi oameni care conduc fiecare câte o biserică; unul primește în mod frecvent luminare și iluminare și îndură deseori disciplinarea, ceea ce duce la o creștere rapidă în statură. În schimb, celălalt ar putea să fie relativ amorțit și să răspundă încet, ducând la un progres mai lent. Dintr-o perspectivă umană, acești doi oameni care îndeplinesc aceeași lucrare și au comportamente similare ar trebui să primească aceleași binecuvântări și același tratament din partea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în ceea ce privește intrarea în viață pe care o experimentează și o dobândesc în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au și în viețile lor sau harul exterior pe care îl primesc, vor exista diferențe clare. Desigur că aceste „diferențe clare” nu sunt inevitabile. Așadar, cum alocă Dumnezeu aceste așa-zise binecuvântări și tratamente diferite sau luminarea, iluminarea și alte beneficii pe care oamenii le obțin de la Dumnezeu? Dumnezeu are moduri diferite de a trata oameni diferiți. Unii oameni sunt leneși, vanitoși, competitivi și invidioși și, deși la suprafață sunt dispuși să se sacrifice și să îndure unele greutăți, pur și simplu nu pot să accepte sau să practice adevărul. Pe de altă parte, unii oameni sunt sârguincioși; chiar dacă au aceleași firi corupte, sunt relativ onești și umili. Pot să accepte adevărul și să fie emondați. Ei acceptă și înțeleg cu sârguință tot ceea ce spune Dumnezeu și fiecare mediu pe care Dumnezeu îl stabilește pentru ei, tratându-l totodată cu seriozitate. Prin urmare, la suprafață, doi oameni ar putea face aceeași lucrare și volumul de lucru ar putea fi similar, dar Dumnezeu le va acorda binecuvântări, luminări și iluminări diferite, bazate pe firile lor diferite și pe lucrurile diferite urmărite de ei. La suprafață, persoana care primește luminare și iluminare ar putea suferi mai mult și ar putea îndura deseori disciplinarea, dar câștigul său este, de asemenea, mai mare. În schimb, persoana amorțită și îngustă la minte se confruntă cu mult mai puțină disciplină, suferă mult mai puțin și, prin urmare, creșterea sa în viață este mai lentă și câștigă mai puțin. În esență, care persoană primește cu adevărat binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu? (Cea care suferă mai mult și este deseori disciplinată.) Poate părea că persoana care primește promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu este disciplinată, se confruntă frecvent cu eșecuri, dezvăluie corupție și este dată în vileag, dar primește deseori luminarea și iluminarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, persoana care nu este disciplinată trăiește o viață confortabilă, veselă și liberă. Când e leneșă, nu se confruntă cu disciplinarea; când e invidioasă, nu se confruntă cu disciplinarea; când e iresponsabilă în lucrarea sa, nu se confruntă cu disciplinarea – aceasta chiar se complace în beneficiile statutului și trăiește destul de mulțumită. Pe cine preferă oamenii care au înțelegere spirituală, care înțeleg lucrurile într-o manieră pură și care iubesc lucrurile pozitive? O preferă pe acea persoană care suportă să fie disciplinată, se confruntă deseori cu eșecuri și poate primi luminare și iluminare; ei consideră că o astfel de persoană este cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul doresc să fie astfel de persoane. Sunt dispuși să trăiască în mod constant înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru înseamnă să fie deseori disciplinați și mustrați de El. Ei cred că acest lucru reprezintă cu adevărat binecuvântarea și promisiunea lui Dumnezeu. Faptul că au aceste experiențe și câștiguri confirmă existența binecuvântărilor și promisiunilor rostite de Dumnezeu. Dar cum văd antihriștii acest lucru? Antihriștii nu evaluează promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu pe baza cantității de adevăr pe care o înțelege o persoană, a cantității de adevăr pe care a dobândit-o sau a numărului de câștiguri pozitive pe care le-a primit. În schimb, ei evaluează cât de mult s-a câștigat din perspectiva beneficiilor trupești și a intereselor materiale. Pe care persoană credeți că o invidiază antihriștii? (Pe cea care nu îndură disciplinare.) Antihriștii o invidiază pe acea persoană care este leneșă și neloială, care nu se confruntă cu disciplinarea și se bucură de beneficiile statutului. Faptul că antihriștii invidiază astfel de indivizi dovedește că există o problemă cu felul în care privesc lucrurile; acest lucru este determinat de natura-esență pe care o au.

Cum cercetează indiscret antihriștii dacă promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu pentru oameni se adeveresc? Când cuvintele lui Dumnezeu declară pe cine binecuvântează El, cine primește promisiunile Sale și cine poate primi promisiuni de la Dumnezeu, cum observă antihriștii acest lucru? Ei spun: „Oamenii care plătesc un preț pentru dumnezeu primesc luminare și iluminare, au parte de disciplinarea și îndrumarea lui dumnezeu, iar acest lucru se consideră a primi binecuvântări? A fi disciplinat este binecuvântarea lui dumnezeu? Numai nesăbuiții ar crede asta! Nu este aceasta o pierdere? Nu înseamnă afectarea reputației cuiva? Iar asta se numește binecuvântarea lui dumnezeu? Acesta este modul în care se adeveresc și sunt realizate cuvintele lui dumnezeu? Dacă așa stau lucrurile, atunci eu nu vreau să fiu o astfel de persoană, nu vreau să urmăresc suferința și plătirea unui preț. Nu accept acest mod de a lucra al lui dumnezeu; ce fel de adevăr este acesta? Cum ar putea fi considerată asta mântuirea oamenilor?” În inimile lor apare împotrivirea; ei nu acceptă ca Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i conducă astfel pe oameni, nu acceptă ca Dumnezeu să le dea viață oamenilor în acest fel și ca El să facă adevărul să lucreze în ei în acest mod. Desigur, ar putea exista în jurul antihriștilor și astfel de oameni care, de când cred în Dumnezeu, au avut afaceri înfloritoare, au câștigat mai mulți bani, și-au cumpărat mașini și case, iar viața lor materială s-a îmbunătățit, devenind bogați. Văzând acest lucru, antihriștii se gândesc: „După ce au crezut în dumnezeu, au primit binecuvântări și s-au bucurat de harul lui dumnezeu. Din aceste fapte, se pare că promisiunile și binecuvântările lui dumnezeu pentru om se realizează în cazul acestor oameni; cuvintele lui dumnezeu s-au adeverit. Se pare că, într-adevăr, cuvintele lui dumnezeu au autoritate; acceptarea acestei etape a lucrării lui dumnezeu este corectă și se pot primi mari binecuvântări, totul va decurge lin și se poate primi har de la dumnezeu.” După ce văd astfel de fapte, în inimile lor, antihriștii au temporar un pic de recunoaștere și credință în promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu. Desigur, această recunoaștere și credință ar trebui să fie însoțite de o notă între paranteze care să precizeze „sub rezerva unei verificări ulterioare”. În viața lor de zi cu zi, antihriștii observă și adună în permanență diverse dovezi pentru a verifica faptul că binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu se adeveresc și se realizează în cazul multor oameni. În timp ce observă, acești antihriști adună aceste dovezi, încercând să vadă ce oameni au primit binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu, ce au făcut acești oameni, atitudinea lor față de Dumnezeu, maniera în care Îl urmează pe Dumnezeu și punctele de vedere ale acestora. Desigur, în această perioadă de observare continuă și strângere a dovezilor, antihriștii încearcă și să imite comportamentul, acțiunile și punctele de vedere ale celor care au primit binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu. Dacă ei înșiși primesc unele binecuvântări materiale, tratament și bucurie, ei admit în sinea lor: „Binecuvântările și promisiunile lui dumnezeu nu sunt cuvinte goale; acestea pot fi realizate. Se pare că acest dumnezeu chiar este dumnezeu și are într-adevăr unele capacități. El poate să le acorde oamenilor binecuvântări și promisiuni, să aducă unele beneficii și să le satisfacă unele dintre nevoile lor pentru anumite interese. Se pare că ar trebui să continui să cred și să-l urmez; nu trebuie să rămân în urmă sau să lenevesc.” De la început până la final, antihriștii observă cu ezitare. Însă își dă seama cineva când ei fac acest lucru? Oare observă cu ezitare în mod public, spunându-le tuturor: „Nu cred în aceste binecuvântări și promisiuni ale lui dumnezeu”? (Nu.) La suprafață, nu poți să-ți dai seama. Îi vezi în rândul celorlalți, lepădându-se de locurile lor de muncă, de căsniciile lor, familiile lor și așa mai departe, și îndeplinindu-și îndatoririle alături de toți ceilalți, trezindu-se devreme și culcându-se târziu, îndurând greutăți și plătind un preț. Nu rostesc cuvinte care provoacă tulburări sau cuvinte negative, nu exprimă judecăți, nu fac lucruri rele și nu provoacă tulburări. Totuși, mai există un lucru: oricât de ascuns ar acționa la exterior, punctele de vedere și gândurile lor lăuntrice le domină și le influențează comportamentul. În adâncul lor, observarea ezitantă și cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu nu pot fi ascunse de Dumnezeu. Prin urmare, ce aspecte ale antihriștilor pot fi ascunse de oameni, dar nu și de Dumnezeu? Oamenii văd doar comportamentul celorlalți, văd doar ceea ce dezvăluie ceilalți – Dumnezeu, pe de altă parte, nu se uită doar la aceste lucruri, ci, cel mai important, observă inimile oamenilor și gândurile lor cele mai lăuntrice. Comportamentele și dezvăluirile unei persoane sunt relativ superficiale, dar adâncurile inimii unei persoane sunt un tărâm imperceptibil, în care sunt ascunse gândurile sale mai profunde și multe elemente ale naturii sale. Atunci când antihriștii cercetează indiscret astfel de cuvinte ale lui Dumnezeu, precum promisiunile și binecuvântările Sale, în aparență, ei își pot dedica timpul și pot plăti un preț fizic, dar inimile lor nu-I sunt pe deplin devotate lui Dumnezeu. Care sunt manifestările concrete ale faptului că nu își dedică pe deplin inima lui Dumnezeu? Indiferent de ceea ce fac sau de datoria pe care o îndeplinesc, ei nu își investesc toată energia și nu o fac fără rezerve, ci urmăresc doar să se asigure că nu există greșeli aparente și că direcția de bază a întregului proces este corectă. De ce pot ei să facă acest lucru? În adâncul inimii lor, în profunzimea ființei lor, ei nutresc un gând: „Faptul că se adeveresc sau nu cuvintele lui dumnezeu determină dacă dumnezeu mă poate mântui și dacă el este într-adevăr dumnezeul meu. Dacă nu se răspunde la această întrebare, chiar și cea mai reală identitate și esență a lui dumnezeu merită pusă sub semnul întrebării.” Cu astfel de gânduri în adâncul sufletului, mai pot ei să aibă o inimă sinceră față de Dumnezeu? Aceste gânduri adânc înrădăcinate în inimile lor îi împiedică, avertizându-i constant: nu-ți dărui inima sinceră lui dumnezeu, nu te strădui din răsputeri, fă lucrurile doar mecanic în tot ceea ce faci și nu fi nesăbuit; ascunde ceva de dumnezeu, asigură-te că îți lași o portiță de scăpare și nu-ți încredința viața sau cele mai importante lucruri ale tale acestui dumnezeu încă necunoscut. Așa gândesc ei în inimile lor. Ați observat acest lucru? (Nu.) În timpul adunărilor și în interacțiunile cu alții, acești antihriști pot să fie blânzi în aparență, să aibă relații normale și chiar să aibă părtășie despre unele dintre propriile lor perspective, înțelegeri și experiențe și pot să prezinte comportamente și manifestări exterioare, superficiale, de bază, pe care nu ar trebui să le aibă un credincios; cu toate acestea, nu există nicio creștere sau îmbunătățire în frica lor de Dumnezeu sau în sinceritatea față de El. Indiferent de modul în care plătesc un preț acești oameni sau de câți ani își fac datoria în casa lui Dumnezeu, un lucru este sigur: viața lor nu crește – ei nu au viață. În ce domenii se manifestă această lipsă de viață? Atunci când se confruntă cu unele situații, nu caută deloc principii; ei sunt mulțumiți dacă lucrarea prezentă doar continuă, nu iau niciodată principiile rostite de Dumnezeu ca standard pentru felul lor de a practica, acceptând doar superficial supravegherea, verificarea și conducerea din partea altor oameni și neacceptând scrutarea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că, până când nu vor afirma în mod clar pentru cine se adeveresc realmente promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu, pentru ce grup de oameni se împlinesc acestea și până când nu vor confirma că ei înșiși pot primi cu adevărat de la Dumnezeu promisiunile și binecuvântările pe care El le oferă omului, principiile și metodele lor de a acționa, precum și atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu nu se vor schimba. Pe de o parte, își amintesc constant, în timp ce își ticluiesc în sinea lor disputa cu Dumnezeu. Care este esența acestei dispute cu Dumnezeu? Ei cred că: „Promisiunile și binecuvântările tale nu s-au realizat. Nu le-am văzut împlinindu-se și nu pot să văd cum lucrezi tu, astfel încât nu pot să confirm identitatea ta. Dacă nu pot să-ți confirm identitatea, atunci cum pot să privesc aceste cuvinte ale tale drept adevărul, drept cuvintele lui dumnezeu?” Nu dispută ei la nivel intern această chestiune cu Dumnezeu? Ei spun: „Dacă binecuvântările pe care promiți să le acorzi oamenilor și toate conținuturile diverse ale promisiunilor pe care le faci oamenilor nu pot fi verificate de mine, atunci credința mea în tine nu poate fi sută la sută. Întotdeauna vor exista unele falsificări în ea, iar eu nu pot crede cu desăvârșire.” Aceasta este atitudinea antihriștilor. Este înfricoșătoare o astfel de atitudine? (Da.) Acest tip de atitudine este oarecum similară prin natură cu zicala non-credincioșilor: „Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.” Ei spun: „Tu ești dumnezeu, ar trebui să ai puterea de a-ți îndeplini promisiunile și binecuvântările. Dacă ceea ce spui nu poate fi realizat, iar oamenii care cred în tine nu se pot bucura de mari binecuvântări, nu se pot bucura de slavă, bogăție și onoare, nu se pot bucura de har și nu pot fi adăpostiți de tine, atunci de ce ar trebui ei să te urmeze?” În ochii antihriștilor și în gândurile și perspectivele lor, trebuie să existe unele beneficii în a-L urma pe Dumnezeu; ei nu se vor deranja să facă vreo mișcare fără beneficii. Dacă nu există faimă, câștig sau statut de care să se bucure, dacă niciuna dintre lucrările sau îndatoririle pe care le îndeplinesc nu le aduc admirația celorlalți, atunci nu are niciun sens să creadă în Dumnezeu și să-și facă îndatoririle. Primele beneficii pe care trebuie să le obțină sunt promisiunile și binecuvântările rostite în cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, trebuie să se bucure de faimă, câștig și statut în cadrul bisericii. Antihriștii consideră că, atunci când un om crede în Dumnezeu, el trebuie să fie superior celorlalți, trebuie să fie admirat, trebuie să fie special – credincioșii în Dumnezeu trebuie să se bucure măcar de aceste lucruri. În caz contrar, există îndoieli cu privire la faptul că acest Dumnezeu în care cred ei este adevăratul Dumnezeu. Nu este logica antihriștilor aceea că ei iau drept adevăr cuvintele: „Cei care cred în dumnezeu trebuie să se bucure de binecuvântările și harul lui dumnezeu”? Încercați să analizați aceste cuvinte: sunt ele adevărul? (Nu sunt.) Acum este clar că aceste cuvinte nu sunt adevărul, sunt un sofism, sunt logica Satanei și nu au nicio legătură cu adevărul. A spus Dumnezeu vreodată: „Dacă oamenii cred în Mine, ei vor fi cu siguranță binecuvântați și nu vor îndura niciodată greutăți”? Care rând din cuvintele lui Dumnezeu vorbește despre acest lucru? Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de cuvinte sau nu a făcut acest lucru. Când vine vorba de binecuvântări și greutăți, există un adevăr de căutat. Care este zicala înțeleaptă la care ar trebui să adere oamenii? Iov a spus: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). Sunt aceste cuvinte adevărul? Acestea sunt cuvintele unui om; ele nu pot fi ridicate la rang de adevăr, deși se conformează într-un fel adevărului. În ce fel se conformează adevărului? Fie că oamenii sunt binecuvântați sau îndură greutăți, totul este în mâinile lui Dumnezeu, totul se află sub suveranitatea Sa. Acesta este adevărul. Cred antihriștii acest lucru? Nu, ei nu cred. Nu recunosc acest lucru. De ce nu cred sau nu recunosc acest lucru? (Credința lor în Dumnezeu este pentru a fi binecuvântați – ei vor doar să fie binecuvântați.) (Întrucât sunt prea egoiști și urmăresc doar interesele trupești.) În credința lor, antihriștii își doresc doar să fie binecuvântați și nu vor să îndure greutăți. Când văd pe cineva care este binecuvântat, care a avut beneficii, care a primit har și mai multe bucurii materiale, mari avantaje, ei cred că acest lucru este făcut de Dumnezeu; iar dacă ei nu primesc astfel de binecuvântări materiale, atunci aceasta nu este ceva ce a făcut Dumnezeu. Acest lucru implică: „Dacă tu chiar ești dumnezeu, atunci poți doar să-i binecuvântezi pe oameni; ar trebui să eviți greutățile oamenilor și să nu le permiți să se confrunte cu suferință. Numai atunci există o valoare și un sens pentru ca oamenii să creadă în tine. Dacă, după ce te urmează, oamenii sunt în continuare asaltați de greutăți, dacă suferă în continuare, atunci ce rost are să creadă în tine?” Ei nu admit faptul că toate lucrurile și întâmplările sunt în mâinile lui Dumnezeu, că El deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Și de ce nu admit ei acest lucru? Întrucât antihriștii se tem să nu îndure greutăți. Vor să aibă doar beneficii, să profite, să se bucure de binecuvântări; nu doresc să accepte suveranitatea sau orchestrarea lui Dumnezeu, ci doar să obțină beneficii de la El. Acesta este punctul de vedere egoist și josnic al antihriștilor. Acest lucru reprezintă o serie de manifestări afișate de antihriști cu privire la astfel de cuvinte de la Dumnezeu, precum promisiunile și binecuvântările Sale. În general, aceste manifestări implică în primul rând punctele de vedere ale antihriștilor cu privire la ceea ce urmăresc ei, precum și opiniile, evaluările și înțelegerea acestui tip de lucru pe care Dumnezeu îl face pentru oameni. Deși la exterior este posibil ca ei să nu defăimeze sau să nu se opună în mod deschis cuvintelor lui Dumnezeu, în interior, abordarea lor față de aceste tipuri de cuvinte de la Dumnezeu și față de metoda prin care Dumnezeu face acest tip de lucru este una de defăimare, îndoială, condamnare și selectivitate. Atunci când cuvintele de promisiune și binecuvântare ale lui Dumnezeu se adeveresc în cazul unor oameni, ei laudă puterea lui Dumnezeu și Îi preamăresc numele și iubirea. Cu toate acestea, atunci când ceea ce face Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile și închipuirile lor despre promisiuni și binecuvântări, antihriștii neagă imediat existența lui Dumnezeu în inimile lor, precum și corectitudinea a tot ceea ce face Dumnezeu și, cu atât mai mult, neagă suveranitatea lui Dumnezeu și faptul că El orchestrează și rânduiește soarta oamenilor. S-ar putea ca toate aceste manifestări ale antihriștilor să nu fie dezvăluite la exterior, iar ei s-ar putea să nu-și răspândească opiniile folosind un limbaj explicit, dar perspectiva prin care observă cu ezitare și cercetează indiscret aceste cuvinte de la Dumnezeu în inimile lor nu se schimbă. Indiferent de modul în care ceilalți au părtășie despre chestiuni referitoare la intrarea în viață sau la modul în care oamenii pot fi mântuiți, mentalitatea și atitudinea antihriștilor de a cerceta indiscret dacă astfel de cuvinte ale lui Dumnezeu, precum promisiunile și binecuvântările Sale, se vor adeveri și cum vor fi ele realizate nu vor fi date laoparte. S-ar putea ca antihriștii să aplaude cu veselie și să se bucure, lăudând puterea lui Dumnezeu atunci când promisiunile și binecuvântările Lui se realizează. Însă atunci când promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu nu sunt realizate sau nu se adeveresc conform propriilor noțiuni, în inimile lor, repede Îl blestemă și Îl insultă pe Dumnezeu în secret, și Îi defăimează numele. Prin urmare, în viața de zi cu zi, chiar și atunci când totul este pașnic și fără probleme, stările unor oameni fluctuează teribil. Când sunt fericiți, pot fi în al nouălea cer, dar când sunt la pământ, se pot afunda într-o disperare infernală. Stările lor de spirit sunt capricioase și imprevizibile, lăsându-i pe ceilalți nedumeriți cu privire la ceea ce se întâmplă. Când sunt fericiți, ei spun: „Dumnezeu este cu adevărat dumnezeu. Dumnezeu este atât de măreț, autoritatea lui chiar există, dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni!” Însă atunci când sunt nefericiți, le este extrem de dificil chiar și să pronunțe cuvântul „dumnezeu”. Aceeași persoană care laudă cu voce tare numele lui Dumnezeu este și cea care Îl defăimează, Îl neagă, Îl hulește, Îl insultă și Îl blestemă pe Dumnezeu în inima ei. Ea se trezește devreme și se culcă târziu pentru a-și face îndatoririle, plătind un preț pe care majoritatea celorlalți nu îl pot plăti, dar este, de asemenea, cea care își descarcă frustrările prin îndatoririle sale, trădează interesele casei lui Dumnezeu, tulbură în mod deliberat lucrarea și își îndeplinește îndatoririle și lucrarea cu o neglijență intenționată. La exterior, este vorba despre aceeași persoană, dar judecând după comportamentele și firile sale, astfel de manifestări contrastante fac să pară că sunt implicate două persoane diferite. Acest lucru reprezintă o problemă. Din aceste manifestări ale antihriștilor, este evident că ei nu acceptă în mod fundamental cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Mai mult, judecând după esența antihriștilor, ei nu vor privi niciodată cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul și nici adevărurile-principii de susținut pe tot parcursul vieții lor. Acesta este primul punct cu privire la antihriștii care cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu – ei cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare. Pentru antihriști, promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu sunt inseparabil legate de tratamentul material, tratamentul spiritual, mediul de viață și alte asemenea lucruri de care se bucură în această viață, motiv pentru care acordă o atenție deosebită acestui aspect. Ei folosesc îndeplinirea promisiunilor și binecuvântărilor lui Dumnezeu ca pe un standard pentru a măsura amploarea puterii lui Dumnezeu și autenticitatea identității Sale. Ei meditează și se gândesc la acest lucru în secret – acest lucru înseamnă a cerceta indiscret. Antihriștii nu arată niciun pic de interes pentru diversele adevăruri referitoare la intrarea în viață rostite de Dumnezeu. Cu toate acestea, de îndată ce sunt menționate cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare, ochii lor se aprind de râvnă, iar dorința lor își face apariția. La suprafață, ei spun: „Ar trebui să ne consumăm necondiționat pentru dumnezeu, ar trebui să ne îndeplinim îndatoririle în conformitate cu cerințele sale”, dar la ce se concentrează, de fapt, ochii lor? Sunt fixați pe astfel de cuvinte precum promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu. Odată ce se agață de acestea, nu le mai dau drumul. Acesta este modul în care se comportă antihriștii față de cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare pentru om.

2. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu de blestem și pedeapsă pentru om

Al doilea punct este că antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu de blestem și pedeapsă pentru om. Antihriștii au aceeași perspectivă și poziție față de blestemele și pedeapsa menționată în cuvintele lui Dumnezeu cum au și față de primul punct. În ce fel cercetează indiscret aceste tipuri de cuvinte? Când văd ce fel de oameni sunt meniți să fie blestemați de cuvintele lui Dumnezeu și ce fel de oameni sunt meniți să fie pedepsiți, ce cuvinte a spus Dumnezeu pentru a blestema astfel de oameni, ce modalitate folosește pentru a-i pedepsi, precum și ce metodă și cuvinte folosește pentru a blestema un anumit tip de oameni, încep să observe în viața lor de zi cu zi, urmărind cum se împlinesc aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și dacă s-au realizat deja. De exemplu, un conducător de biserică delapidează fondurile casei lui Dumnezeu, îi pedepsește și îi suprimă în mod arbitrar pe frați și surori, acționează tiranic și nechibzuit în biserică, operează în mod neprincipial, nu caută intențiile lui Dumnezeu și nu cooperează armonios cu ceilalți. Cuvintele lui Dumnezeu afirmă că există blesteme și pedeapsă pentru acest tip de om. Un antihrist observă: „Dumnezeu nu iubește oamenii de acest fel, îi disprețuiește și îi respinge. Însă cum îl disprețuiește și îl respinge pe acest om? Acesta trăiește, zi de zi, destul de confortabil și îi asuprește pe frați și surori, fără să i se reproșeze acest lucru; frații și surorile trebuie să îndure, pur și simplu. Prin urmare, cum se adeveresc aceste cuvinte ale lui dumnezeu? Nu văd cum s-ar putea adeveri; poate că doar se spune că dumnezeu îi blestemă pe oamenii de acest fel. Cuvintele lui dumnezeu ar trebui să aibă autoritate, iar după ce vorbește dumnezeu, inimile oamenilor ar trebui să fie stânjenite și pline de reproș. Am nevoie să observ și să văd dacă se simte neliniștit în inima sa, să am o discuție cu el și să ascult ce are de spus.” Prin urmare, antihristul îl întreabă pe acel om: „Cum ai experimentat lucrurile în ultima vreme?” „Destul de bine. Dumnezeu ne conduce. Viața bisericească nu e rea, frații și surorile au intrat cu toții pe drumul cel bun, toți iubesc să citească din cuvintele lui dumnezeu, iar lucrarea de evanghelizare merge și ea destul de bine.” „Atunci când lucrarea nu progresează lin, nu ești supărat? Nu devii negativ? Te disciplinează dumnezeu? Te simți plin de reproșuri înlăuntrul tău?” „Nu, de ce aș simți vreun reproș atunci când lucrarea este făcută atât de bine? Dimpotrivă, dumnezeu mă binecuvântează.” Antihristul se gândește: „Dumnezeu nu a blestemat o astfel de persoană, deci cuvintele pe care dumnezeu le-a spus despre blestemarea oamenilor răi, blestemarea celor care se împotrivesc lui dumnezeu nu au fost înfăptuite! Acest conducător a comis acte atât de evidente de împotrivire față de dumnezeu și de perturbare a lucrării bisericii; blestemele lui dumnezeu ar fi trebuit să se abată asupra sa. Cum se face că nu s-a întâmplat acest lucru? Este greu de spus dacă blestemele lui Dumnezeu împotriva oamenilor pot fi înfăptuite sau nu, așa că voi continua să observ.” Există un enunț în cuvintele lui Dumnezeu: „Împotrivirea duce la moarte!” În ochii antihristului, există numeroși oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu. De exemplu, atunci când intră pentru prima dată în contact cu această etapă a lucrării lui Dumnezeu și nu au înțeles adevărul, unii oameni au rostit unele cuvinte hulitoare și defăimătoare împotriva lui Dumnezeu, respingând această etapă a lucrării Sale. Antihristul se gândește în sinea sa: „Sunt aceștia oameni care se împotrivesc lui dumnezeu? Dacă sunt, atunci, conform cuvintelor lui dumnezeu, împotrivirea duce la moarte. Însă, după atâția ani, se pare că niciunul dintre acești oameni nu a murit; cuvintele lui dumnezeu nu s-au adeverit! Chiar dacă nu mor, ar trebui măcar ca acești oameni să aibă brațe rupte sau picioare lipsă, sau să sufere unele nenorociri acasă, cum ar fi moartea unui membru al familiei, prăbușirea casei sau un accident de mașină. Niciuna dintre aceste nenorociri nu s-a întâmplat, deci cum se poate spune că împotrivirea duce la moarte? S-ar putea ca abilitatea noastră de a înțelege să fie slabă și să nu știm încă în ce fel se adeveresc sau se înfăptuiesc cuvintele lui dumnezeu. Oamenii nu știu dacă se vor adeveri sau nu cuvintele lui Dumnezeu; este greu de spus.” Prin intermediul acestor fapte observabile și al propriei analize mentale și din perspectiva sa „unică”, antihristul cercetează dacă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu se adeveresc sau nu și în ce fel se adeveresc. El pune mereu un mare semn de întrebare asupra acestei chestiuni; nu știe care este rezultatul final al acestei chestiuni, cum să explice aceste evenimente sau cum să perceapă aceste fenomene. Desigur, el se roagă deseori în legătură cu acest lucru: „O, dumnezeule, te rog, luminează-mă, permite-mi să înțeleg cum îi blestemi și îi pedepsești pe oameni și în ce fel se adeveresc cuvintele tale, astfel încât să pot să am o inimă cu frică de tine, să mă tem de tine și să nu fac lucruri care să ți se împotrivească.” Este această rugăciune folositoare? Își va pleca Dumnezeu urechea? (Nu.) Dumnezeu nici măcar nu se deranjează cu acest lucru; privește aceste rugăciuni ca pe bâzâitul lipsit de sens al muștelor și insectelor. De ce nu Își pleacă Dumnezeu urechea la astfel de rugăciuni? Întrucât fiecare propoziție rostită de antihrist este plină de testare, provocare, defăimare și hulire. În cazul unei astfel de persoane, deși Dumnezeu nu a lovit-o sau nu a condamnat-o în mod deschis, tot ceea ce face, gândurile, perspectivele și poziția sa sunt condamnate în ochii lui Dumnezeu. Aceste manifestări ale antihristului sunt toate ascunse în inimă; el face aceste lucruri pe ascuns și le cercetează indiscret, în secret. Desigur, și Dumnezeu îl condamnă și îl blestemă în inima Lui.

În ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu de blesteme și pedeapsă pentru om, antihriștii nu le cred sau nu le înțeleg; deseori, ei scrutează și analizează: „Mai exact, în ce fel se adeveresc aceste cuvinte? Oare chiar se pot adeveri? Pentru cine se vor adeveri? Cei care sunt blestemați și pedepsiți de dumnezeu primesc într-adevăr blesteme și pedeapsă? Acest lucru poate să fie vizibil pentru om? Nu ar trebui ca dumnezeu să facă totul vizibil pentru ochiul omului?” Ei meditează constant la aceste chestiuni în inimile lor, tratându-le ca pe probleme semnificative și importante din viața lor de zi cu zi. Ori de câte ori au timpul necesar sau ocazia, se gândesc la ele. Atât timp cât mediul este propice și astfel de evenimente au loc, sau atâta vreme cât sunt implicate astfel de subiecte, poziția și punctul lor de vedere sunt clar dezvăluite. Ei scrutează și defăimează aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, încercând să le înțeleagă dintr-o perspectivă umană și într-o manieră omenească, testând totodată dacă aceste cuvinte pot fi înfăptuite, dacă s-au adeverit în viața de zi cu zi și dacă au avut efecte practice. De ce fac ei acest lucru? De ce pot să chibzuiască și să se gândească neobosit la aceste lucruri în inimile lor? Fiindcă în inimile antihriștilor, indiferent câte adevăruri exprimă Dumnezeu, acestea nu sunt suficiente pentru a dovedi identitatea sau esența lui Dumnezeu. Singurul lucru care poate dovedi identitatea și esența lui Dumnezeu este dacă se adeveresc și sunt înfăptuite cuvintele Sale. Altfel spus, dacă cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc și sunt înfăptuite este singurul lor criteriu pentru a testa identitatea și esența lui Dumnezeu. În mod similar, măsura în care se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu de blesteme și pedeapsă pentru om a devenit, de asemenea, criteriul lor pentru a testa identitatea și esența lui Dumnezeu. Acesta este cel mai important gând și punct de vedere al antihriștilor în evaluarea lui Dumnezeu. Folosind perspective și metode umane de înțelegere și bazându-se pe intelectul uman, antihriștii testează și evaluează cuvintele lui Dumnezeu de blesteme și pedeapsă pentru oameni. Atunci când, indiferent de situație, nu pot vedea faptele și nu pot vedea spectacolul pe care doresc să îl vadă, ei neagă în mod repetat identitatea și esența lui Dumnezeu în inimile lor. Cu cât văd mai puțin, cu atât mai mult își intensifică negarea lui Dumnezeu și se îndoiesc dacă ceea ce au investit și au sacrificat a meritat efortul. Cu toate acestea, atunci când antihriștii văd unii oameni răi din casa lui Dumnezeu, care Îl defăimează pe Dumnezeu sau tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, sau pe cei care Îl hulesc pe Dumnezeu și I se împotrivesc, primind diferite grade de pedeapsă sau blesteme, și văd ce se întâmplă cu acești oameni, ei Îl privesc pe Dumnezeu cu admirație, simțind brusc: „Dumnezeu este într-adevăr formidabil. Orice spune el se îndeplinește. Acea persoană era bine înainte și a murit subit, întrucât chiar ieri l-a insultat pe dumnezeu! O altă persoană, care era puternică precum un taur, s-a îmbolnăvit brusc, deoarece a provocat pierderi semnificative lucrării casei lui dumnezeu și nici măcar nu a recunoscut acest lucru, primind blestemele lui dumnezeu. Altă persoană, din cauza comiterii unor delicte și a unor fapte rele în biserică, a avut parte de nenorociri în familie și, de atunci, nu a mai existat pace în casa ei. Altcineva, care vorbea mereu în mod hulitor despre dumnezeu, a înnebunit acum și pretinde că este dumnezeu. Aceasta este posedare de către demoni; dumnezeu l-a predat pe acel om Satanei, plasându-l într-un lăcaș al demonilor necurați. A-l face să îndure posedarea de către duhurile rele nu este ceva ce pot înfăptui oamenii; numai dumnezeu are autoritatea de a face acest lucru. Dumnezeu domnește suveran peste toate – el l-a predat pe acel om duhurilor rele, iar acestea l-au posedat, făcându-l să-și piardă mințile și simțul rușinii, făcându-l să alerge gol pe străzi. Priviți ce s-a întâmplat cu acești oameni, pedepsele și blestemele pe care le-au suferit; ce au făcut cu toții?” După ce fac rezumatul, inimile antihriștilor tresar: „Acești oameni îi includ pe cei care îl insultă în mod deschis pe dumnezeu, pe cei care îl hulesc și îl judecă în mod deschis pe dumnezeu și pe cei care au provocat în mod intenționat tulburări și perturbări în casa lui dumnezeu. Se pare că nimic bun nu iese din a merge împotriva lui dumnezeu! Dumnezeu este într-adevăr formidabil! Dacă jignești alți oameni, ei nu-ți pot face prea multe, dar dacă îl jignești pe dumnezeu e grav. Trebuie să fii responsabil pentru comportamentul tău; costul este prea mare! În cel mai bun caz, ai putea înnebuni, iar dumnezeu te va da pe mâna demonilor necurați, ceea ce înseamnă cu siguranță că vei merge în iad; în cel mai rău caz, dumnezeu îți va anula existența trupească în această viață, distrugându-te, iar în lumea care va veni – este de la sine înțeles – nu vei avea nicio destinație, nu vei putea intra în Împărăție și nu vei primi binecuvântări. Judecând după diferitele moduri în care s-au împotrivit ei lui dumnezeu, trebuie să fiu mai atent și să stabilesc câteva principii pentru mine. În primul rând, nu trebuie să-l insult pe dumnezeu în mod deschis; dacă sunt nevoit, se impune să o fac în tăcere, în inima mea. În al doilea rând, chiar dacă am dorința și ambiția de a fi dumnezeu, nu pot să dezvălui acest lucru sau să-i las pe alții să afle. În al treilea rând, trebuie să-mi țin în frâu comportamentul și mișcările, să nu fac nimic care să provoace perturbări. Ar fi groaznic dacă aș provoca pierderi lucrării casei lui dumnezeu și l-aș înfuria! Într-un caz mai puțin grav, mi-aș putea pierde viața; într-un caz mai grav, aș fi blestemat și aș cădea în Adânc, iar acesta ar fi sfârșitul meu.” Atunci când văd că se întâmplă aceste lucruri, antihriștii simt că s-au adeverit cuvintele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este atât de măreț și formidabil. Măreția lui Dumnezeu și caracterul Său formidabil devin realitate și sunt recunoscute de ei prin aceste evenimente. Nu sunt toate acestea procesele de gândire din inimile antihriștilor, precum și principiile de acționare pe care le-au sintetizat după ce au văzut aceste lucruri, activități ale lumilor din lăuntrul lor? Tot ceea ce fac ei în inimile lor față de Dumnezeu este ceea ce e cunoscut sub numele de cercetare indiscretă.

Antihriștii nu spun în mod deschis: „Dumnezeu nu îi blestemă pe oameni, cuvintele sale nu s-au adeverit” și nici: „Dumnezeu l-a pedepsit pe cutare, dumnezeu l-a blestemat pe cutare. Cuvintele lui dumnezeu s-au adeverit, dumnezeu este într-adevăr măreț.” În schimb, ei uneltesc, plănuiesc și contemplă aceste chestiuni în adâncul inimile lor. Care este scopul lor în a contempla? Se gândesc ce să facă în cazul în care cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc și ce să facă în cazul în care ele nu se adeveresc sau nu sunt înfăptuite. Scopul cercetării lor indiscrete nu este de a înțelege acțiunile lui Dumnezeu, nici de a-I înțelege firea și, cu atât mai puțin, de a dobândi adevărul și de a fi ființe create calificate – mai degrabă, este de a gestiona toate aceste chestiuni, de a confrunta blestemele și pedeapsa lui Dumnezeu, folosind metode și strategii omenești. Asta uneltesc antihriștii în inimile lor. Poate această serie de gânduri față de cuvintele lui Dumnezeu să dovedească faptul că ei sunt ostili față de Dumnezeu? Poate dovedi că L-au defăimat și L-au hulit în mod constant pe Dumnezeu? (Da.) Absolut! Asta este ceea ce fac antihriștii. Dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu, ei au pregătite contramăsuri; în cazul în care cuvintele Lui nu se adeveresc, ei au contramăsuri și pentru asta – contramăsurile lor se schimbă în funcție de faptul că se adeveresc sau nu cuvintele lui Dumnezeu. Dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii se comportă cum se cuvine, implicându-se cu precauție în sarcinile din casa lui Dumnezeu, fără să iasă în evidență, fără să iasă în evidență sau să fie insolenți, rămânând atenți să nu facă nimic greșit. Dacă nu se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu, ei vor acționa superficial în mod flagrant. În orice caz, indiferent dacă se adeveresc sau nu cuvintele lui Dumnezeu în ochii lor, inimile lor nu-L vor considera niciodată cu adevărat pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu, inimile lor nu vor putea fi niciodată pe deplin dăruite lui Dumnezeu. Îndatoririle și acțiunile lor nu sunt îndeplinite din suflet, ci sunt făcute folosind uneltiri, vicleșuguri și prefăcătorii, cu înșelăciune, ascunzișuri și sub acoperire. Lucrurile pe care le gândesc, le chibzuiesc și de care se îndoiesc în adâncul inimii lor nu sunt niciodată împărtășite în mod deschis altora sau lui Dumnezeu. În schimb, ei își consideră cu încăpățânare propriile gânduri și idei ca fiind adevărul, ca fiind direcția și scopul corect și bun de atins și de practicat. În ochii antihriștilor, este foarte important dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu de blesteme și pedeapsă pentru om, deoarece acest lucru determină modul în care aceștia acționează și se comportă în viața de zi cu zi, felul în care tratează lucrarea și felul în care îi tratează pe frați și surori; de asemenea, acest lucru determină ce comportamente dezvăluie, precum și ce acțiuni și manifestări au. Atunci când cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc, antihriștii se comportă în mod corespunzător și candid, limitându-și activitățile, încercând să nu facă nimic care să provoace tulburări sau perturbări și încercând să nu spună cuvinte care să perturbe sau să tulbure, care să-I defăimeze cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu. Dacă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu nu se adeveresc, se simt liberi să judece și să condamne lucrarea lui Dumnezeu, fără scrupule. În acest fel, antihriștii se opun și vociferează încontinuu împotriva lui Dumnezeu în adâncul inimii lor – ar fi posibil ca ei să nu fie dezvăluiți și eliminați? Această atitudine, fire și esență a lor sunt cele ale unui adevărat dușman al lui Dumnezeu. Cu toate că antihriștii nu pot face orice doresc, ei nu ascund deloc ceea ce gândesc, ceea ce plănuiesc, ceea ce chibzuiesc sau ce puncte de vedere au în adâncul inimii lor, pentru că nu se tem de Dumnezeu. Care este motivul pentru care nu se tem de Dumnezeu? Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și nici nu cred că Dumnezeu observă cele mai ascunse colțuri ale inimii omului. Prin urmare, în logica antihriștilor, ceea ce consideră ei ca fiind cea mai strălucită strategie de supraviețuire este aceasta: „Ceea ce fac și manifest public, ceea ce este vizibil pentru alții poate deveni un standard prin care se poate evalua ce fel de persoană sunt. Însă ceea ce gândesc în inima mea, felul în care planific și intenționez, cum arată lumea mea interioară, dacă îl defăimez și îl hulesc pe dumnezeu, dacă îl judec pe dumnezeu sau dacă cred în el și îl laud – dacă nu spun aceste lucruri, niciunul dintre voi nu va ști. Mult succes în a mă condamna! Dacă nu vorbesc, niciunul dintre voi nu poate spera să știe ce gândesc sau plănuiesc în inima mea, care este atitudinea și perspectiva mea față de Dumnezeu, și nimeni nu mă poate acuza de vreun păcat.” Acesta este planul antihriștilor. Ei cred că acesta este cel mai înalt principiu de conduită în viața și activitatea oamenilor. Atât timp cât comportamentul lor nu este greșit și nu există defecte în acțiunile lor, nimeni nu poate să se amestece în ceea ce gândesc în inimile lor. Nu sunt antihriștii foarte deștepți? (Nu.) În ce sens nu sunt ei deștepți? Se deghizează foarte bine. Când se roagă, o fac la colțul străzii, iar cuvintele pe care le spun în fața celorlalți sunt toate corecte, fără să li se găsească vreo greșeală. Cu cât cred mai mult timp, cu atât mai spirituali devin. Spun ceea ce gândesc cu adevărat în inimile lor doar în spatele ușilor închise, în fața familiei lor, iar unii nici măcar nu spun familiei lor, astfel încât nimeni să nu-i poată vedea așa cum sunt de fapt. Însă uită un lucru: la ce folosește dacă oamenii pot să-i vadă sau nu așa cum sunt cu adevărat? Este nesemnificativ; niciun om nu poate determina soarta altei persoane. Nu contează dacă oamenii îi pot vedea sau nu așa cum sunt cu adevărat; este irelevant și nu definește nimic. Important este că Dumnezeu nu privește doar comportamentul exterior al oamenilor, ci observă și adâncul inimii lor. Tocmai pentru că antihriștii nu cred și nu știu că Dumnezeu observă cele mai ascunse colțuri ale inimii omului, ei se gândesc în mod nesăbuit și absurd: „Nimeni nu se poate amesteca în ceea ce gândesc eu în inima mea, nici oamenii, nici dumnezeu.” Dumnezeu poate să observe cele mai ascunse colțuri ale inimii omului, deci gândurile tale au legătură cu felul în care te definește Dumnezeu. El nu îi condamnă pe oameni doar pe baza comportamentului lor exterior, ci, mai important, pe baza gândurilor interioare. Acesta este punctul în care antihriștii sunt nesăbuiți; în vreme ce ei cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu, uită un aspect important: și Dumnezeu le observă în secret gândurile. Ei cercetează indiscret să vadă dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu, iar concluzia la care ajung este că ar trebui să nege cuvintele lui Dumnezeu și existența Sa. Observându-i în secret, Dumnezeu vede atitudinea pe care o au față de El și față de cuvintele Sale în adâncul inimii lor; El vede toate dovezile defăimării și hulirii lui Dumnezeu, ale negării și condamnării lui Dumnezeu și, de asemenea, observă comportamentul exterior produs sub controlul tuturor acestor gânduri și perspective. Pe baza gândurilor și comportamentului lor, cum definește Dumnezeu în cele din urmă că este o astfel de persoană? Un antihrist, un dușman al lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată mântuit. Acesta este rezultatul. Sunt antihriștii deștepți? Sunt departe de a fi deștepți; s-au îndreptat singuri spre distrugere. Ei cred că sunt deosebit de capabili să gândească, că gândirea lor este foarte logică și că sunt deosebit de pricepuți la uneltiri. După ce uneltesc, au contramăsuri și metode pentru diferite evenimente neașteptate și pentru tot felul de lucruri pe care le face Dumnezeu, care duc întotdeauna la cele mai bune rezultate și câștiguri. Se simt deseori mulțumiți de sine și se admiră, apreciindu-și propriile abilități și competențe. Se cred cei mai inteligenți din lume: pot înțelege care este sursa cuvintelor lui Dumnezeu, cui se adresează acestea, contextul din spatele cuvintelor lui Dumnezeu, ce atitudine ar trebui să adopte după ce cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc și ce contramăsuri ar trebui să aplice dacă acestea nu se adeveresc. Se felicită deseori pentru că sunt atât de deștepți și desăvârșiți, pentru că sunt mai inteligenți decât o persoană obișnuită. Pentru ce se felicită? Ei simt că scrutând, analizând și luptând cu Dumnezeu și cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu în adâncul inimilor lor este un lucru foarte palpitant și care le oferă un mare sentiment de împlinire. Prin urmare, se admiră cu adevărat și se felicită pentru că sunt astfel de oameni. Nu sunt antihriștii nesăbuiți? A lupta cu alți oameni ar putea într-adevăr să-ți permită să determini care dintre voi îi este superior celuilalt și ar putea chiar să te facă să simți avantajul pe care îl ai și faptul că exiști. Însă atunci când te lupți cu Dumnezeu, Îi cercetezi indiscret cuvintele, acțiunile, tot ceea ce face Dumnezeu, cum se numește acest lucru? Și care sunt consecințele pe care le implică? Aceasta înseamnă să te joci cu moartea! Poți să cercetezi indiscret vedete de cinema, cântăreți, celebrități, mari personalități – pe oricine, dar Cel pe care nu trebuie sub nicio formă să Îl cercetezi indiscret este Dumnezeu. Dacă o faci, alegi ținta greșită pentru cercetarea ta indiscretă. În lumea de astăzi, caracterizată prin informații avansate și diverse instrumente care facilitează fluxul de informații, a cerceta indiscret locul în care se află o altă persoană, gândurile și punctele lui de vedere și viața sa de zi cu zi ar putea să nu fie considerat un lucru rușinos. Cu toate acestea, pentru o persoană care crede în Dumnezeu și Îl urmează, care respectă cuvintele lui Dumnezeu și le mănâncă și le bea în fiecare zi, faptul că cercetează indiscret în mod constant toate acțiunile lui Dumnezeu, toate cuvintele Sale și toată lucrarea Sa în inima ei reprezintă o sfidare scandaloasă! Oamenii au firi corupte; atunci când îți dezvălui corupția înaintea lui Dumnezeu, El poate să te aprovizioneze cu adevărul pe care tu să-l înțelegi și să-l cunoști, oferindu-ți timp ca să obții o schimbare. Dumnezeu poate să ierte și nu-Și va aminti de corupția, fărădelegile și păcatele oamenilor. Singurul lucru pe care Dumnezeu nu îl poate ierta sau tolera este faptul că antihriștii nu au o inimă câtuși de puțin supusă, că Îl scrutează mereu pe Dumnezeu, precum și faptul că cercetează indiscret în mod constant și continuu lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele lui Dumnezeu, oricând și oriunde. Ce încerci să faci? Vrei să testezi corectitudinea lui Dumnezeu? Pe cine crezi că supraveghezi? Vrei să analizezi sursa și motivul pentru care Dumnezeu face aceste lucruri? Cine te crezi? După toate acestea, nu te consideri un intrus? Poate Dumnezeu să fie obiectul cercetării tale indiscrete? Poate Dumnezeu să fie obiectul scrutării tale? Acceptarea scrutării lui Dumnezeu, acceptarea îndrumării lui Dumnezeu, acceptarea judecății și mustrării lui Dumnezeu, acceptarea emondării din partea Lui și toate aceste practici pozitive care implică schimbarea firii – acestea sunt legitime. Chiar și uneori când Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu, când ești slab și negativ și te plângi de Dumnezeu, El nu dă vina pe tine și nici nu te condamnă. Însă există un lucru: Îl cercetezi mereu indiscret pe Dumnezeu, încerci mereu să discerni corectitudinea cuvintelor lui Dumnezeu și a lucrării Sale – acesta este un lucru pe care Dumnezeu nu îl va ierta sau tolera sub nicio formă; aceasta este firea lui Dumnezeu. Oamenii cu adevărat corupți nu sunt fiare; ei nu I se opun lui Dumnezeu în acest fel, nici nu au astfel de puncte de vedere și atitudini și nici nu Îl tratează pe Dumnezeu în acest fel. Există un singur lucru, un singur rol care se poate opune lui Dumnezeu în mod nerușinat și public, iar acela este Satana. Dumnezeu nu ține minte fărădelegile și corupția oamenilor, dar opoziția, confruntarea, hulirea și defăimarea Satanei împotriva lui Dumnezeu nu vor fi iertate niciodată de El. Dumnezeu îi mântuiește doar pe oamenii corupți, nu și pe Satana. Antihriștii, neschimbători în natura lor și având esența antihriștilor, îl pot reprezenta pe Satana, stând în opoziție cu Dumnezeu în locul Satanei, cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de ei? Este una de blestemare și condamnare. Antihriștii nu se pot abține să nu acționeze astfel și se joacă cu moartea.

3. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu care profețesc dezastrul

Chiar acum, am avut părtășie despre două puncta referitoare la antihriștii care cercetează indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu: unul dintre puncte a implicat cuvintele lui Dumnezeu de promisiune și binecuvântare, iar celălalt s-a referit la cuvintele lui Dumnezeu de blestem și pedeapsă pentru oameni. În continuare, să ne uităm la al treilea punct, cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrul. La fel ca în cazul celor două puncte anterioare, atitudinea antihriștilor față de aceste tipuri de cuvinte este aceeași: sunt curioși, vrând să scruteze, să înțeleagă și, totodată, să vadă ziua în care aceste cuvinte se adeveresc, să fie martori la producerea faptelor. Și în tratarea acestor tipuri de cuvinte, antihriștii complotează în adâncul inimii lor, gândindu-se la contramăsuri și generând diverse îndoieli. Ei observă și testează dacă aceste tipuri de cuvinte se adeveresc, pentru a dezvolta contramăsurile corespunzătoare. Atunci când antihriștii citesc aceste cuvinte care profețesc dezastre, inimile lor se umplu de așteptări cu privire la ziua îndeplinirii dezastrelor și sunt plini de diverse închipuiri. Ei speră că se vor adeveri cuvintele lui Dumnezeu și, totodată, speră că apariția dezastrelor le va extinde orizonturile, satisfăcându-le dorințele și aspirațiile. De ce se întâmplă acest lucru? Fiindcă dezastrele profețite de Dumnezeu sunt toate legate de îndeplinirea marii lucrări a lui Dumnezeu, de ziua slăvirii lui Dumnezeu, de răpirea sfinților, de intrarea omenirii într-o destinație minunată și așa mai departe. Prin urmare, antihriștii sunt cu atât mai plini de anticipare și curiozitate cu privire la această parte a cuvintelor lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Comparativ cu primele două puncte, antihriștii sunt chiar mai interesați de aceste tipuri de cuvinte. În inimile lor, antihriștii cred că, dacă cineva poate provoca un dezastru, cum ar fi un cutremur, o ciumă, o invazie de insecte, o inundație, o alunecare de teren sau alte dezastre naturale, atunci acea entitate este o ființă foarte puternică, cu mari abilități și este vrednică să fie urmată, venerată și investită cu încredere. Prin urmare, în mod similar, antihriștii consideră, de asemenea, adeverirea cuvintelor precum profețiile lui Dumnezeu cu privire la dezastre ca fiind un standard pentru a evalua dacă Dumnezeu este într-adevăr Dumnezeu. Ei păstrează acest tip de gândire logică, idee și punct de vedere în inimile lor până la capăt, crezând că această perspectivă este corectă, valabilă și o mișcare înțeleaptă. Astfel, din ziua în care au început să-L urmeze pe Dumnezeu, din momentul în care au văzut cuvintele lui Dumnezeu profețind dezastre, antihriștii au fost preocupați de acest lucru în inimile lor. Ei sunt preocupați de ceea ce se spune în cuvintele lui Dumnezeu – când vor veni zilele de pe urmă, când se va îndeplini marea lucrare a lui Dumnezeu, cum va mustra Dumnezeu omenirea, ce fel de dezastre va aduce Dumnezeu pentru a pedepsi și distruge omenirea, ce metodă va folosi El pentru a face omenirea să se prăbușească în dezastre și în ce fel doar cei care Îl urmează pe Dumnezeu și care câștigă aprobarea Lui vor putea evita și scăpa de astfel de dezastre și nu vor trebui să sufere chinurile acestora. Antihriștii consideră cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre ca fiind foarte importante, analizându-le în inimile lor, memorându-le și recitându-le în minte. Își amintesc fiecare cuvânt legat de dezastre și, totodată, își închipuie când și cum se va întâmpla un anumit dezastru. Se gândesc foarte bine la ce vor face dacă se va adeveri, ce fel de dezastru prezice o anumită profeție și cum ar trebui să reacționeze dacă se va adeveri. De când au văzut aceste profeții, antihriștii par să fi găsit un lucru pentru care să lupte, o direcție și un scop în credința lor în Dumnezeu. În timp ce așteaptă ca dezastrele să lovească, se pregătesc, totodată, în toate felurile. Pentru a fi protejați de Dumnezeu atunci când vin marile dezastre, răspândesc Evanghelia, abandonându-și locurile de muncă și familiile. În același timp, pentru a supraviețui atunci când dezastrele lovesc, deseori se roagă cu smerenie lui Dumnezeu, sperând că, în curând, cuvintele Sale se vor adeveri, că tot ceea ce intenționează Dumnezeu să obțină se va îndeplini rapid, că Dumnezeu va câștiga slavă și Se va bucura de odihnă în curând și că ei ar putea să se bucure degrabă de binecuvântările Împărăției Cerurilor. Din toate aceste puncte de vedere ale antihriștilor, din cuvintele și rugăciunile pe care le rostesc deseori, se pare că ei așteaptă cu nerăbdare îndeplinirea marii lucrări a lui Dumnezeu și odihna Sa timpurie. Cu toate acestea, fără ca oamenii să știe, în spatele acestor speranțe se ascund intențiile sinistre ale antihriștilor. Ei speră că, prin astfel de rugăciuni și aparențe false, pot evita dezastrele și pot face din Dumnezeu refugiul lor. În timp ce se pregătesc pentru toate acestea, ei speră, totodată, că dezastrele vor veni repede și că se vor adeveri curând cuvintele lui Dumnezeu care le profețesc. În limitele a ceea ce pot suporta, ei continuă să plătească un preț, să se consume, să sufere și să îndure la fel ca înainte, storcându-și creierii pentru a se da în spectacol în fața tuturor. Ei doresc ca toată lumea să recunoască prețul mare pe care l-au plătit pentru a răspândi Evanghelia, câtă discriminare și persecuție au îndurat și costul uriaș pe care l-au plătit așteptând această zi. Ei speră că Dumnezeu, văzând suferința pe care au îndurat-o și prețul pe care l-au plătit, îi va cruța de orice dezastru atunci când acesta va lovi. În același timp, datorită prețului pe care l-au plătit, ei speră să fie suficient de norocoși pentru a deveni unii dintre cei care vor avea o destinație bună și vor fi binecuvântați după dezastru. În adâncul lor, antihriștii calculează în tăcere și imperceptibil toate acestea. În cele din urmă, într-o zi, din cauza unui incident minor, antihriștii experimentează un eșec, iar acțiunile și comportamentele lor par să fie condamnate. Acest lucru înseamnă că speranțele și fanteziile lor sunt pe cale să fie spulberate, dorințele lor sunt pe cale să fie neîmplinite. În acel moment, care este primul gând care apare în adâncul inimilor antihriștilor? „Am dat foarte mult, am suferit foarte mult și am îndurat atât de multe zile, cred de atât de mulți ani și, totuși, nu am văzut să se adeverească niciun cuvânt de-ale lui dumnezeu de profeție a unui dezastru. Chiar va aduce dumnezeu dezastre? Va îndeplini dumnezeu vreodată lucrurile pentru care ne-am rugat și pe care le-am așteptat? Unde este dumnezeu mai exact? Ne va mântui el cu adevărat sau nu? Măcar există dezastrele despre care a vorbit dumnezeu? Dacă nu există, ar trebui să plecăm cu toții de aici. Nu se poate crede în acest dumnezeu, nu există niciun dumnezeu!” Aceasta este limita antihriștilor. Un eșec minor, poate un cuvânt neintenționat de condamnare și expunere din partea altcuiva, le atinge punctul sensibil și atunci ei izbucnesc de furie, incapabili să se mai abțină sau să se mai prefacă. Primul lucru pe care îl fac este să izbucnească furioși, arătând spre cuvintele lui Dumnezeu și spunând: „În cazul în care cuvintele tale nu se adeveresc, dacă dezastrele despre care ai vorbit nu au loc, nu voi mai crede în tine. Inițial, doar datorită acestor cuvinte care profețeau dezastre am predicat Evanghelia, am plătit prețul și mi-am făcut datoria. Fără aceste cuvinte, nu aș fi crezut deloc în tine! Din cauza acestor cuvinte, din cauza dezastrelor iminente, am crezut că tu ești dumnezeu. Însă acum, după ce am suferit atât de mult, dezastrele despre care ai vorbit nu au venit. Sunt atât de mulți printre non-credincioși care fac rău și, totuși, niciunul dintre ei nu a fost pedepsit – niciunul dintre ei nu s-a prăbușit în dezastru. Ei încă trăiesc în păcat, bucurându-se de viața lor, în timp ce eu fac concesii de atâția ani, așteptând doar ziua în care se vor adeveri cuvintele tale care profețeau dezastre. Dar ce ai făcut tu, dumnezeule? Niciodată nu ai arătat, din considerație pentru așteptarea noastră nerăbdătoare, semne sau minuni, nu ai provocat niciodată dezastre, pentru a ne lăsa să vedem, pentru a ne întări credința, pentru a ne fortifica loialitatea. De ce nu faci astfel de lucruri? Nu ești tu dumnezeu? Este atât de dificil să provoci dezastre pentru a pedepsi această lume rea, această omenire rea? Vrem doar să ne întărim credința prin împlinirea acestor lucruri, dar tu, pur și simplu, nu acționezi. Dacă nu acționezi, atunci nu mai putem crede în dumnezeu; nu vom putea câștiga nimic și nu mai are rost să credem în dumnezeu. Nu mai este nevoie să credem, nu mai este nevoie să ne facem îndatoririle, nu mai este nevoie să răspândim Evanghelia.” Atunci când întâmpină un mic eșec, o mică împrejurare potrivnică sau nemulțumire în viață, adevărata față și cele mai intime gânduri ale antihriștilor pot fi dezvăluite în orice moment și loc, ceea ce este destul de terifiant. Când vor lovi dezastrele, dacă se vor adeveri cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrele, cum și când se vor adeveri, toate acestea sunt determinate de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu le spune oamenilor despre aceste lucruri, o face pentru a le arăta respect, pentru a-i trata ca pe oameni – nu pentru a folosi aceste cuvinte ca un mijloc prin care oamenii să obțină influență asupra lui Dumnezeu și să-L judece. Antihriștii cred, în mod eronat că, din moment ce Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, El ar trebui să le permită oamenilor să le vadă adeverindu-se în timpul vieții lor; altfel, cuvintele lui Dumnezeu ar fi goale. Dumnezeul ale cărui cuvinte pot deveni goale nu ar trebui să fie considerat dumnezeu, nu este vrednic să fie dumnezeu și nu este demn să fie dumnezeul lor; aceasta este logica antihriștilor.

De la început până la sfârșit, antihriștii au vrut doar să exploateze aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Aceste cuvinte i-au inspirat, determinându-i să se gândească la folosirea comportamentelor umane bune și a tuturor sacrificiilor și suferințelor trupești în schimbul binecuvântării de a evita dezastrele. De-a lungul timpului, singurul lor scop a fost să evite dezastrele și să obțină binecuvântări. Ei nu L-au considerat niciodată cu adevărat pe Cel care a exprimat aceste cuvinte drept Dumnezeu. De la început până la sfârșit, antihriștii au stat întotdeauna în opoziție cu Dumnezeu, testându-L și evaluându-L în mod constant ca o modalitate de a cerceta indiscret cuvintele Sale. În cazul în care cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc și le lărgesc orizonturile, adeverindu-se în conformitate cu gusturile, punctele de vedere și nevoile lor, atunci ei Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu. Însă dacă le sunt contrazise dorințele, punctele de vedere și nevoile pe care le au, atunci nu Îl consideră Dumnezeu pe Cel care a rostit aceste cuvinte. Acesta este punctul de vedere pe care îl susțin antihriștii. În mod clar, în adâncul lor, ei nu au recunoscut niciodată că Dumnezeu este Creatorul și nici nu au recunoscut faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. După ce au trecut printr-o serie de lupte, au îndurat cu răbdare și au fost supuși unei bătălii a gândurilor, antihriștii au învățat o lecție: „Nu trebuie să definim cu lejeritate cuvintele lui dumnezeu și nici nu putem folosi cu lejeritate și frivolitate împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu ca standard de evaluare a identității și esenței sale. Nu am fost temperați suficient și încă avem nevoie să îndurăm, să ne lărgim mintea. După cum spun zicalele: «Inima unui prim-ministru este suficient de mare pentru a naviga cu o barcă în ea»; «Unde e viață, e speranță.» Ce contează dacă aceste cuvinte nu se adeveresc? Nu e mare lucru. Am rezistat atâția ani; poate că dacă mai îndur câțiva, cuvintele lui dumnezeu se vor adeveri și voi câștiga ceva. Voi mai îndura puțin, îmi voi mai încerca norocul. Nu mă pot înfuria; altfel, toate eforturile mele anterioare vor fi fost irosite și toată suferința pe care am îndurat-o va fi fost în zadar. Asta ar fi o mare pierdere! Nu ar fi o mișcare inteligentă să-mi destăinui acum gândurile, ridicându-mă în picioare pentru a-l nega, a-l pune la îndoială și a-l acuza pe dumnezeu. Trebuie să continui să plătesc prețul, să îndur greutăți și să sufăr în continuare. Fraza: «Cel care rabdă până la final va fi mântuit» nu trebuie uitată. Această zicală este valabilă în orice moment și rămâne adevărul suprem. Trebuie să respect această zicală și să o păstrez constant întipărită în inima mea.” După o perioadă de negativitate și tăcere, în cele din urmă, antihriștii „s-au ridicat” din nou.

În procesul de îndeplinire a îndatoririlor lor în casa lui Dumnezeu, antihriștii întreprind tot felul de lucrări în timp ce slujesc în diferite roluri. Se pare că nu există nicio schimbare exterioară, dar cu cât cred mai mult în Dumnezeu și cu cât Îl urmează mai mult, cu atât mai mult caută nod în papură în cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre. De ce întâmplă acest lucru? Cu cât au crezut mai mult în Dumnezeu, cu atât înseamnă că s-au sacrificat mai mult, au renunțat mai mult și au mai puține căi de întoarcere în lumea laică. Prin urmare, cu privire la aceste cuvinte care profețesc dezastre, antihriștii se gândesc din ce în ce mai mult și mai inconștient: „Sper că toate acestea sunt adevărate. Toate trebuie să se adeverească.” Ei privesc acest „trebuie” și această credință fermă drept adevărata lor credință în Dumnezeu. Această așa-zisă credință adevărată îi motivează să-și îndeplinească îndatoririle, să sufere și să plătească un preț, să îndure tot mai mult, exact așa cum spun non-credincioșii: „Pentru a câștiga, trebuie să riști totul.” În timp ce se agață de o astfel de credință, antihriștii cercetează indiscret ziua în care cuvintele lui Dumnezeu se vor adeveri. În cele din urmă, acea zi sosește – în această lume, au loc permanent dezastre și calamități, în diverse colțuri, în diferite țări și în rândul diferitelor grupuri etnice. Aceste dezastre, mari și mici, curmă numeroase vieți, strică mediile de viață ale multor oameni, schimbă ecosistemul, transformă numeroase structuri și moduri de viață diferite din societate și așa mai departe. Cu toate acestea, orice ar fi, în ochii antihriștilor, cuvintele lui Dumnezeu tot se adeveresc într-o mică măsură, ceea ce reprezintă cel mai satisfăcător lucru din adâncul inimii lor. Simt că, după toți acești ani, nu au îndurat sau nu au așteptat în zadar și au fost, în sfârșit, martorii zilei și etapei în care se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu. Dar ei simt că nu trebuie să fie descurajați sau să renunțe; trebuie să continue să îndure și să aștepte. Ce îi tulbură cel mai profund pe antihriști în interior, indiferent cât de mult îndură sau așteaptă? „Dezastrele minore s-au adeverit; foametea, molimele, dezintegrarea câtorva regimuri politice – toate acestea se adeveresc într-o mică măsură. Dar când se vor adeveri dezastrele majore?” Pe de o parte, antihriștii cred că o parte din cuvintele lui Dumnezeu se adeveresc încet și treptat, iar pe de altă parte, se îndoiesc: „Nu sunt aceste dezastre doar calamități naturale? Dezastrele au fost continue de-a lungul istoriei. Reprezintă apariția acestor dezastre împlinirea cuvintelor lui dumnezeu? Dacă nu, ce sunt ele? Nu ar trebui să gândesc așa; un credincios în dumnezeu ar trebui să creadă în cuvintele sale. Dar sunt cuvintele lui dumnezeu îndeplinite atât de ușor? Cum a făcut dumnezeu acest lucru? De ce nu l-am văzut făcându-l? De ce nu știu despre acesta? Dacă este mâna lui dumnezeu, credincioșii lui ar trebui să o vadă, dumnezeu ar trebui să le dea viziuni. Însă noi nu am văzut mâna lui dumnezeu și nici nu i-am auzit glasul. Atunci, ar putea fi aceste evenimente doar coincidențe? Nu ar trebui să gândesc așa; astfel de gânduri m-ar putea face slab. Trebuie să cred în continuare că toate acestea reprezintă împlinirea cuvintelor lui dumnezeu; le voi considera suveranitatea lui dumnezeu, împlinirea cuvintelor sale, nu coincidențe. În acest fel, inima mea este mai liniștită.” Ei cred că, gândind astfel, sunt foarte inteligenți și că au analizat bine situația, fiind capabili să nu se îndoiască de Dumnezeu, întărindu-și în același timp credința și potolind, totodată, neliniștea și dorințele copleșitoare din inimile lor. În timp ce fac concesii și compromisuri temporare, antihriștii așteaptă sosirea marilor dezastre. „Când vor veni marile dezastre? Când se va întâmpla acest lucru, sfinții vor fi răpiți la cer, dar unde, mai exact, va avea loc acest lucru? Cum se întâmplă răpirea? Vor zbura spre cer sau vor fi ridicați de mâna lui dumnezeu? Când vor avea loc marile dezastre, vor mai avea oamenii corpurile lor fizice? Vor mai purta ei hainele lor actuale? Vor fi toți non-credincioșii morți? Ce fel de stare sau situație va fi aceea? Este inimaginabil pentru oameni. Ar fi mai bine să nu mă gândesc la asta deocamdată. Voi crede doar că se vor adeveri cu siguranță cuvintele lui dumnezeu. Dar chiar se pot adeveri? Când va veni acea zi?” Ei continuă să își pună aceste întrebări în sinea lor, exprimând îndoieli în mod repetat. Întrucât aceste dezastre sunt strâns și profund legate de perspectivele și destinul lor, antihriștii cred: „Nu trebuie să mă relaxez nicio clipă în ceea ce privește urmărirea și observarea îndeplinirii dezastrelor. Nu pot să renunț la această chestiune. Așadar, ce ar trebui să fac? Trebuie să răspândesc, la scară largă, Evanghelia, să-mi îndeplinesc cu sârguință îndatoririle, să evit să provoc perturbări și tulburări sau să fac greșeli și să nu ies în evidență, să nu acționez în mod pompos. Atât timp cât nu fac greșeli și nu sunt exclus din biserică, acest lucru ar trebui să fie suficient. Cu siguranță voi reuși să ajung la refugiu; aceasta este promisiunea lui dumnezeu – cine mi-ar putea lua acest lucru?” Atunci când dezastrele minore se abat treptat, iar întreaga omenire se prăbușește în calamități, antihriștii își găsesc pacea și o doză de liniște lăuntrică. În același timp, ei așteaptă cu nerăbdare sosirea marilor dezastre și ziua în care sfinții vor fi răpiți. Cu toate acestea, antihriștii continuă să cerceteze indiscret cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, o astfel de cercetare indiscretă este asemănătoare cu cercetarea indiscretă din partea Satanei. El o vede ca o îndoială, negare, defăimare și o analiză a corectitudinii lui Dumnezeu. Este punerea la îndoială a identității lui Dumnezeu, punerea la îndoială a autorității și atotputerniciei lui Dumnezeu și punerea la îndoială a fidelității lui Dumnezeu. El nu permite ca astfel de lucruri să se întâmple și nici nu le permite oamenilor de acest fel să existe și, cu siguranță, nu-i va mântui. Antihriștii cred că soluțiile lor, concepute în secret și calculate în inimile lor, sunt cele mai inteligente și mai ascunse. Ei nu știu că Dumnezeu le vede toate gândurile și le condamnă. Dumnezeu spune: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:22-23). Dumnezeu le spune în liniște acestor oameni în inima Sa: plecați de la Mine, voi care faceți fărădelegi. Voi Îmi cercetați indiscret acțiunile, Îmi cercetați indiscret cuvintele. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți niciodată. Faptul că antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastre ca pe un obiectiv de urmărit și ca pe un standard de examinare a corectitudinii lui Dumnezeu este un lucru terifiant; este, de asemenea, o faptă rea.

În ceea ce privește dacă anumite aspecte ale cuvintelor lui Dumnezeu se vor adeveri, cum se vor adeveri și când și unde se vor adeveri, Dumnezeu are propriile Sale metode. Doar harul lui Dumnezeu le oferă oamenilor marele noroc de a auzi aceste cuvinte de la Dumnezeu. Scopul pentru care Dumnezeu rostește aceste cuvinte nu este ca omenirea să le folosească pentru a-L constrânge pe Dumnezeu, pentru a examina corectitudinea lui Dumnezeu sau pentru a confirma identitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu rostește aceste cuvinte doar pentru a spune omenirii că El va face astfel de lucruri, dar Dumnezeu nu a spus niciodată nimănui: „Voi face acest lucru astfel, acestor oameni, în acest moment și în această manieră.” În lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a spus omenirii, există un semnal clar: omenirea nu trebuie să știe și nici nu este calificată să știe. Prin urmare, dacă oamenii vor încerca mereu să cerceteze indiscret aceste chestiuni, vor săpa mereu adânc, vor dori mereu să folosească aceste chestiuni pentru a obține influență asupra lui Dumnezeu, pentru a-L judeca și condamna, atunci când aceste fenomene se vor produce, omenirea se va opune lui Dumnezeu în mod imperceptibil. Când te opui lui Dumnezeu, El nu te mai consideră o ființă umană. Atunci ce ești tu? În ochii lui Dumnezeu, ești o satană, un dușman, un diavol. Aceasta este latura firii lui Dumnezeu care nu tolerează ofensa din partea omului. Dacă oamenii nu înțeleg acest lucru și fac deseori o problemă din cuvintele profețite de Dumnezeu, încercând să obțină influență asupra lui Dumnezeu, atunci lăsați-Mă să vă spun că asta înseamnă să vă jucați cu moartea. În orice moment, oamenii ar trebui să știe cine sunt și în ce mod, cu ce fel de motiv și din ce perspectivă ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu și tot ceea ce ține de Dumnezeu. Odată ce oamenii își pierd identitatea și poziția de ființe create, esența lor se schimbă. Dacă ai deveni un animal, Dumnezeu te-ar putea ignora, întrucât ai fi un lucru neînsemnat. Dar dacă ai deveni un diavol sau o satană, atunci ai fi în pericol. Să devii un diavol sau o satană înseamnă să devii un dușman al lui Dumnezeu, iar atunci nu vei avea niciodată speranță de mântuire. Prin urmare, vreau să le spun tuturor celor de aici: nu-I cerceta indiscret acțiunile lui Dumnezeu, nu-I cerceta indiscret cuvintele, lucrarea și nu cerceta indiscret nimic legat de Dumnezeu. Ești un om, o ființă creată, așa că nu analiza corectitudinea lui Dumnezeu. Nu-L privi pe Dumnezeu ca pe un obiect al analizei și scrutării tale și nici ca pe un obiect al cercetării tale indiscrete. Ești o ființă creată, un om, deci Dumnezeu este Dumnezeul tău. Orice spune Dumnezeu este ceea ce trebuie să accepți. Orice îți spune Dumnezeu, ar trebui să accepți. În ceea ce privește ceea ce Dumnezeu nu îți spune, acele chestiuni care implică taine și profeții, chestiuni legate de identitatea lui Dumnezeu, un lucru este sigur: nu trebuie să le știi. Cunoașterea acestora nu va aduce niciun beneficiu intrării tale în viață. Acceptă atât cât poți înțelege. Nu lăsa ca aceste lucruri să devină obstacole pentru tine în urmărirea unei schimbări a firii și în urmărirea mântuirii. Aceasta este calea cea dreaptă. Dacă o persoană se opune lui Dumnezeu și continuă să cerceteze indiscret lucrurile care Îl privesc pe Dumnezeu și dacă refuză cu perseverență să se schimbe, insistând cu încăpățânare, tratându-L pe Dumnezeu în acest mod și cu o astfel de atitudine, atunci speranța ei de a fi mântuită devine foarte mică. Antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu care profețesc dezastrul – să încheiem aici părtășia noastră cu privire la acest punct. Și să trecem acum la următorul.

4. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu despre momentul în care El va părăsi pământul și marea Sa lucrare va fi îndeplinită

Al patrulea punct se referă la faptul că antihriștii cercetează indiscret cuvintele lui Dumnezeu despre momentul în care El va părăsi pământul și marea Sa lucrare va fi îndeplinită. Nu se spun prea multe despre acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu. Printre aceste cuvinte restrânse, în cazul în care conținutul este un subiect de interes deosebit pentru oameni, indiferent cât de discrete sau voalate sunt aceste cuvinte, ei le vor găsi. După ce le găsesc, le marchează cu un stilou, tratându-le ca pe niște cuvinte importante de citit. Ei împărtășesc și citesc aceste cuvinte pentru a se avertiza și a se consola ori de câte ori au ocazia. Desigur, pentru antihriști, preocuparea lor cea mai mare nu este atât de mult legată de momentul în care Dumnezeu va părăsi pământul sau de momentul în care marea Sa lucrare va fi îndeplinită, ci de faptele pe care Dumnezeu intenționează să le realizeze în spatele acestor cuvinte. Ceea ce antihriștii speră cel mai mult în inimile lor este să asiste personal la marele spectacol al plecării lui Dumnezeu de pe pământ, în timpul vieții lor. Acest lucru ar însemna că Dumnezeul pe care L-au urmat este Cel corect, nu au ales un dumnezeu greșit și nici nu au ales să urmeze un lucru greșit. Pe măsură ce sunt confirmate aceste lucruri, ei cred că șansele lor de a fi binecuvântați cresc foarte mult. În plus, dacă pot fi martori la spectacolul plecării lui Dumnezeu de pe pământ și la spectacolul înfăptuirii marii lucrări a lui Dumnezeu în timpul vieții lor, înseamnă că credința lor va deveni și mai fermă, iar ei Îl vor urma pe Dumnezeu fără nicio îndoială. Vederea acestei scene ar însemna că îndoielile și neînțelegerile lor anterioare cu privire la Dumnezeu, precum și defăimările, judecățile și respingerile cu care s-au confruntat din partea celorlalți, ar fi toate lăsate în urmă, fără să-i mai constrângă. Pe de o parte, antihriștii așteaptă cu nerăbdare sosirea acestei zile, iar pe de altă parte, ei veghează la ceea ce face Dumnezeu în prezent pe pământ, dacă lucrarea Sa este aproape completă, dacă sunt aproape finalizate cuvintele pe care El trebuie să le rostească, dacă oamenii care Îl urmează au loialitate adevărată și dacă aceștia au fost făcuți compleți. Observându-i pe oamenii care Îl urmează acum pe Hristos, antihriștii remarcă faptul că majoritatea oamenilor au o credință slabă, greșesc deseori în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au și mulți sunt emondați frecvent pentru că au dezvăluit firi corupte în timpul îndeplinirii îndatoririlor. Unii chiar sunt trimiși în Grupul B, izolați sau excluși. Pe baza acestor semne, ei cred următoarele: „Ziua în care marea lucrare a lui dumnezeu este înfăptuită pare încă departe, ceea ce este foarte frustrant! Însă ce poate face cineva cu nerăbdare? Ce problemă poate să rezolve aceasta?” Întrucât antihriștii nu cred în cuvintele lui Dumnezeu, nu acceptă adevărul, le lipsește înțelegerea spirituală și nu înțeleg adevărul, ei nu pot să evalueze dacă efectul pe care îl are lucrarea lui Dumnezeu asupra oamenilor este normal sau nu. Ei nu își pot da seama dacă ceea ce a făcut Dumnezeu asupra oamenilor a avut într-adevăr vreun efect; dacă cuvintele lui Dumnezeu pot să-i mântuiască și să-i transforme cu adevărat pe oameni; dacă oamenii, acceptând aceste cuvinte, au suferit schimbări, au câștigat cu adevărat ceva sau au primit aprobarea lui Dumnezeu; nici dacă acești oameni pot să intre în Împărăția Cerurilor și să primească binecuvântări – și nu pot înțelege sau explica faptele pe care le observă cu ochii lor. Fiecare eveniment pe care îl văd, fiecare eveniment la care se gândesc este învăluit într-o ceață imposibil de risipit. „Toate aceste chestiuni sunt evazive și greu de văzut așa cum sunt de fapt, greu de înțeles. Oare evenimentele privind plecarea lui dumnezeu de pe pământ și finalizarea marii lucrări a lui dumnezeu există cu adevărat? Chiar pot să se adeverească?” Pe de o parte, antihriștii se forțează să creadă că Dumnezeul pe care Îl urmează este Dumnezeu, dar, în același timp, nu se pot abține să nu se îndoiască: „Este el dumnezeu? Este un om, nu-i așa? Nu este bine să gândesc astfel. Majoritatea oamenilor cred că el este dumnezeu, așa că ar trebui să cred și eu. Însă nu, nu mă pot convinge să cred acest lucru! Unde pot vedea că el este dumnezeu? Poate el să înfăptuiască marea lucrare a lui dumnezeu? Poate să facă lucrarea lui dumnezeu? Poate să îl reprezinte pe dumnezeu? Poate să ducă la bun sfârșit planul lui dumnezeu? Poate să mântuiască omenirea? Poate să-i conducă pe oameni spre o destinație frumoasă?” Toate acest gânduri și multe altele asemenea devin nerezolvabile, încuietori de nepătruns în adâncul inimilor antihriștilor. Ei se gândesc: „Ce ar trebui să fac? Totuși, există cel mai mare principiu: așteaptă și îndură; cel care îndură până la final va fi mântuit. Deși eu nu urmăresc adevărul, am propriile reguli. Dacă ceilalți nu pleacă, eu nu voi pleca. Dacă alții urmează, eu voi urma. Voi merge în pas cu lumea. Dacă toată lumea spune că el este dumnezeu, atunci îl voi numi dumnezeu. Dacă toată lumea încetează să mai creadă în dumnezeu și îl respinge, atunci voi urma exemplul. Legea nu poate fi aplicată atunci când toată lumea o încalcă, nu-i așa?” Atunci când văd că expansiunea lucrării lui Dumnezeu atinge apogeul, se bucură, în secret, în inimile lor: „Din fericire, nu am plecat când am avut cele mai multe îndoieli și am fost cel mai slab. Priviți ce a adus credința mea acum. Aproape că a sosit ziua și tot mai mulți oameni îl urmează pe dumnezeu. Mai ales peste mări, oameni din diferite țări investighează adevărata cale, iar numărul credincioșilor crește. Casa lui dumnezeu realizează din ce în ce mai multe videoclipuri, filme, imnuri și mărturii, atrăgând mai multă atenție. Astfel de rezultate nu pot fi obținute de niciun om; doar lucrarea lui dumnezeu le poate realiza. Acest om de rând este cel mai probabil hristos, dumnezeu. Din moment ce el este hristos, este dumnezeu, atunci cuvintele sale cu siguranță se vor adeveri. Dacă nu se adeveresc, atunci el nu este dumnezeu. Conform raționamentului logic, această deducție are sens, este corectă. Dacă el este dumnezeu, va exista o zi în care va părăsi pământul; dacă este dumnezeu, își poate săvârși marea lucrare. Judecând după toate aceste semne, oamenii bisericii care îl urmează pe dumnezeu se mișcă într-o direcție pozitivă, spre un scop bun. Totul este ideal, totul este foarte pozitiv și constructiv. Acest lucru este mai bun decât urmarea tendințelor lumești; nu există nicio speranță în urmărirea acestora, asta duce doar la a suferi rele tratamente și, în cele din urmă, la distrugere. Dacă cineva crede în dumnezeu și este capabil să vadă ziua în care el părăsește pământul și marea sa lucrare este terminată, și poate participa la slava lui dumnezeu – ce onoare ar fi aceasta!” Gândindu-se la acest lucru, ei se gândesc: „Cum de sunt atât de deștept? Eu am ales această cale; se pare că eu sunt cel cu un IQ ridicat și un intelect puternic.” Ei nu atribuie acest lucru harului lui Dumnezeu, ci propriei inteligențe, propriei istețimi. Ce idee ridicolă este aceasta!

Antihriștii se gândesc: „Problema plecării lui dumnezeu de pe pământ și a îndeplinirii marii lucrări a lui dumnezeu este diferită de chestiuni precum promisiunile și binecuvântările lui dumnezeu, blestemele și pedepsele sale și profețiile sale despre dezastre – această chestiune nu poate fi grăbită; oamenii trebuie să aibă 12/10 rezistență și 20/10 răbdare pentru a aștepta să vină acea zi. Întrucât, atunci când va veni acea zi, totul va fi realizat. Dacă nu pot îndura acum, nu pot suporta singurătatea și nu pot îndura această suferință, atunci, când va veni acea zi, voi fi lăsat pe dinafară. Acum este ultima sută de metri; după ce am suferit atât de mult, aș fi un nesăbuit să nu mai îndur încă puțin!” Prin urmare, pentru antihriști, există doar o singură modalitate de a privi sosirea acelei zile: așteaptă ascultător și răbdător, nu te grăbi și învață să înduri. Ei se gândesc: „De vreme ce am ales să pariez pe acest lucru, ar trebui să învăț să îndur, fiindcă această îndurare nu este o chestiune minoră. Dacă îndur până la final, odată ce această chestiune va fi îndeplinită, voi dobândi o mare binecuvântare! Dacă nu îndur în această perioadă, atunci mă voi confrunta cu o mare nenorocire. Această chestiune poate merge în două direcții; poate aduce fie o mare binecuvântare, fie o mare nenorocire.” Vezi tu, antihriștii nu sunt nesăbuiți, nu-i așa? Le lipsește înțelegerea spirituală și nu cred în adevăr, sunt neîncrezători – dar atunci cum pot să analizeze atât de exact și de detaliat această chestiune? Este potrivită această modalitate de analiză? (Nu.) Spune-Mi, ar trebui oamenii să aibă o atitudine atât de „serioasă” față de cuvintele lui Dumnezeu? Unii oameni spun: „Aceasta este o chestiune importantă, care implică perspectivele și destinul unei persoane și privește finalizarea marii lucrări a lui dumnezeu. Ea nu poate fi tratată cu ușurință. Oamenii trebuie să calculeze exact anul și luna în care dumnezeu va părăsi pământul. În plus, trebuie analizate metoda și scena plecării lui Dumnezeu, dezvăluite printre rânduri în cuvintele Sale. Dacă cineva nu ia acest lucru în serios și nu îl analizează temeinic, ratarea unui astfel de lucru bun va duce la un regret nesfârșit; un astfel de eveniment nu va mai fi văzut niciodată. Mai ales atunci când marea lucrare a lui dumnezeu va fi îndeplinită, iar ziua și momentul glorificării lui dumnezeu vor sosi, oamenii trebuie să știe și mai mult.” În urma acestei afirmații, cineva întreabă: „Dacă Dumnezeu nu spune, cum putem ști?” „Atunci trebuie să te rogi ca dumnezeu să-ți dezvăluie acest lucru într-un vis, exact ca Ioan din Cartea Apocalipsei. Dacă primești o viziune, dacă vezi în vis sau în viziune ziua în care se va îndeplini marea lucrare a lui dumnezeu, acest lucru îți va întări complet credința într-o clipă. Răbdarea ta, așteptarea ta, nu vor mai reprezenta o formalitate sau doar un lucru pe care îl faci; în schimb, vei aștepta de bunăvoie și vei îndura astfel din adâncul inimii tale. Ar fi atât de grozav!” Este acceptabilă această abordare? (Nu.)

Indiferent de câți ani are nevoie omenirea de Dumnezeu întrupat, în cele din urmă, va veni o zi în care lucrarea Sa în trup va fi finalizată. Acest lucru înseamnă că această persoană va părăsi, la un moment dat, omenirea; este doar o chestiune de timp. Lucrarea planului de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu se apropie de final. În ceea ce privește dacă acest final durează 10 ani, 20 de ani, 50 de ani, 80 de ani sau 100 de ani, nu trebuie să aprofundăm acest lucru. Acesta este pur și simplu modul de a vorbi al lui Dumnezeu. Ce înseamnă să spunem că acesta este modul lui Dumnezeu de a vorbi? Este vorba despre câți ani înseamnă, de fapt, conceptul lui Dumnezeu de „final” – conceptul de timp al lui Dumnezeu este cu siguranță diferit de cel al oamenilor. Este util pentru noi să scrutăm exact câți ani sunt? Nu, nu este. De ce nu? Pentru că toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu, nu reprezintă un lucru pe care oamenii îl pot obține întrebând și nici un lucru pe care, odată ce oamenii îl știu, îl pot folosi pentru a-L limita pe Dumnezeu. El procedează așa cum dorește. Singurul lucru pe care adepții lui Dumnezeu ar trebui să-l facă este să urmărească adevărul, să-și îndeplinească bine îndatoririle, să câștige viața, să se pornească pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău și să devină ființe create cu adevărat calificate. În acest fel, marea lucrare a lui Dumnezeu va fi într-adevăr complet îndeplinită, iar Dumnezeu Se va odihni. Ce înseamnă odihna lui Dumnezeu? Înseamnă că omenirea va avea odihnă. Odată ce omenirea are un loc de odihnă, Dumnezeu Se poate odihni. Odihna lui Dumnezeu este odihna omenirii. Atunci când omenirea are un mediu de viață normal și ordine, acest lucru Îi aduce odihnă lui Dumnezeu. În ceea ce privește momentul în care omenirea va avea un astfel de mediu de viață, când va ajunge la acest stadiu și când Își va termina Dumnezeu marea lucrare și va intra în locul Său de odihnă, toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu; El are un program. În ce eră se încadrează acest program al planului lui Dumnezeu, în ce an, lună, oră și minut, numai Dumnezeu Însuși știe. Oamenii nu au nevoie să știe și nu are niciun rost să ți se spună. Chiar dacă ți s-ar spune exact anul, luna, ora și minutul, ar putea deveni acest lucru viața ta? Este acest lucru viața? Nu poate înlocui viața. Singurul lucru pe care ar trebui să-l facă ființele create este să asculte cuvintele lui Dumnezeu, să le accepte și să se supună acestora, devenind oameni care au frică de Dumnezeu și se feresc de rău. Însă dorința permanentă de a scruta cuvintele lui Dumnezeu, de a cerceta indiscret dacă acestea se adeveresc, de a verifica, analiza și scruta corectitudinea cuvintelor lui Dumnezeu – acestea nu sunt lucruri pe care ar trebui să le facă oamenii creați. Cei care insistă să meargă pe această cale și să facă aceste lucruri clar nu sunt ființele create pe care Dumnezeu le vrea. Ei nu acționează în conformitate cu cerințele Sale, nu trăiesc în conformitate cu regulile și reglementările pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru oameni. În ochii lui Dumnezeu, ei sunt dușmani ai Săi; sunt diavoli și satane, nu obiecte ale mântuirii lui Dumnezeu. Prin urmare, în ceea ce privește momentul în care Dumnezeu va părăsi pământul, momentul în care marea Sa lucrare va fi îndeplinită și momentul în care va sosi ziua glorificării lui Dumnezeu, care ar trebui să fie punctul de vedere corect al omenirii față de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și față de această chestiune? Omul ar trebui să creadă că aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a spus se vor adeveri cu siguranță și, în același timp, să spere la finalizarea marii lucrări a lui Dumnezeu, la venirea Împărăției lui Dumnezeu, la apariția lui Dumnezeu în slavă pentru toate popoarele și la intrarea lui Dumnezeu în odihnă timpurie. La acest lucru ar trebui să spere oamenii creați, cei care Îl urmează pe Dumnezeu, și pentru acestea ar trebui să se roage. A face acest lucru este adecvat și nu înseamnă a cerceta indiscret. Cu toate acestea, a folosi întotdeauna măsura în care se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu ca pârghie pentru a-L amenința pe Dumnezeu, pentru a-L condiționa, se numește a cerceta indiscret și reprezintă ceea ce fac dușmanii lui Dumnezeu; a decide întotdeauna dacă să plătești prețul, dacă să te lepezi de toate și să-ți faci datoria bazându-te pe măsura în care se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu este, de asemenea, ceea ce fac dușmanii. Ființele create adevărate ar trebui să trateze cuvintele lui Dumnezeu, identitatea lui Dumnezeu și orice parte din ceea ce spune Dumnezeu din perspectiva ființelor create, nu din perspectiva Satanei, a diavolilor sau a dușmanilor lui Dumnezeu.

5. Cercetarea indiscretă a cuvintelor lui Dumnezeu despre firea, identitatea și esența Lui

Următorul punct despre care vom avea părtășie se referă la cuvintele lui Dumnezeu despre firea, identitatea și esența Lui. Aceste cuvinte acoperă o sferă largă; cea mai mare parte a conținutului cuvintelor lui Dumnezeu are legătură cu firea, identitatea și esența Lui. Pe de o parte, modul și tonul vorbirii lui Dumnezeu, precum și conținutul, le permit oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu, să-I vadă identitatea și esența. Pe de altă parte, Dumnezeu folosește cuvinte clare pentru a vorbi cu omenirea, pentru a-i dezvălui acesteia firea, identitatea și esența Lui. În ceea ce privește aceste două părți ale conținutului, pe de o parte, printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu, conținutul cuvintelor lui Dumnezeu, natura lor, precum și tonul lui Dumnezeu și audiența discursului Său, se pot vedea firea, identitatea și esența Lui. În altă ordine de idei, Dumnezeu le spune oamenilor în cuvinte clare ce fel de fire are El, ce fel de identitate și esență are El. Aceste două părți ale conținutului reprezintă un lucru pe care antihriștii îl ignoră în mod fundamental; ei nu vor înțelege din acestea firea, identitatea și esența lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu vor crede în toate aceste lucruri legate de Dumnezeu. Întrucât sunt neîncrezători, ei nu cred despre cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu că pot reprezenta identitatea și esența lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există un aspect pe care nu îl pot nega: cuvintele lui Dumnezeu le-au dezvăluit în mod clar oamenilor ce fel de fire are Dumnezeu, ce fel de identitate are El și care este esența Sa – această parte a cuvintelor Sale nu o pot nega. Doar pentru că nu o pot nega, înseamnă că au o acceptare adevărată și o recunoaștere autentică? Ei nu recunosc aceste cuvinte. Dimpotrivă, în ceea ce privește conținutul firii lui Dumnezeu – dreptatea, sfințenia, iubirea, autoritatea și alte calități care implică însușirile și ființa Sa – despre care vorbește Dumnezeu, pe lângă faptul că manifestă dispreț, nepăsare și neglijență, antihriștii privesc aceste cuvinte și dintr-o perspectivă a cercetării indiscrete. De exemplu, atunci când Dumnezeu spune că El este drept, un antihrist va începe să scruteze: „Tu ești drept? Nu a existat nimeni în lume care să îndrăznească să afirme că este drept. Din moment ce tu îndrăznești să o spui, atunci hai să punem acest lucru la încercare. În ce fel ești tu drept? Care fapte ale tale au fost drepte? Refuz să fiu convins! Dacă această afirmație este cu adevărat îndeplinită, dacă tu într-adevăr săvârșești vreun act de dreptate care să mă convingă, atunci voi admite că tu ești drept. Însă dacă ceea ce faci nu mă convinge, atunci nu mă învinovăți că sunt direct. Nu voi admite sub nicio formă că ai o fire dreaptă!” În cele din urmă, a sosit ziua pe care o așteptau: în ciuda faptului că a plătit un preț mare și a suferit mult, un anumit conducător a fost, în cele din urmă, identificat ca fiind un conducător fals și demis pe motiv că era incapabil să facă lucrare reală. După ce a fost demis, a devenit negativ, a și-a însușit înțelegeri greșite, s-a plâns și a avut de spus multe lucruri pline de resentimente și de judecată. Când această chestiune ajunge la urechile antihristului și el o vede, acesta spune: „Dacă până și cineva ca tine poate fi demis, atunci este și mai rău pentru oamenii ca mine. Dacă tu nu ai nicio speranță de a fi mântuit, dacă tu nu ești în conformitate cu intențiile lui dumnezeu, atunci cine poate fi în conformitate cu intențiile sale? Cine altcineva poate fi apreciat de Dumnezeu?” Pe de o parte, antihristul îl apără pe conducătorul fals și cere dreptate pentru el; pe de altă parte, acceptă, totodată, cuvintele pline de resentimente și de judecată emise de falsul conducător. În același timp, se ceartă cu Dumnezeu, în secret, în inima lui: „Este dumnezeu drept? Atunci de ce să demită pe cineva care a suferit și a plătit un preț pentru lucrarea bisericii? Această persoană îți este cea mai loială. Nu am văzut pe nimeni mai loial decât el; nu am văzut pe nimeni care să fi suferit mai mult sau să fi plătit un preț mai mare. Se trezește devreme și se culcă târziu, îndură boli, lasă deoparte sentimentele pentru familia sa și renunță la confortul trupesc și perspectivele trupului, riscându-și viața pentru a lucra pentru tine. Ba chiar a fost întemnițat înainte și nu te-a trădat. Și, totuși, tu îl demiți, pur și simplu, în acest fel, îl dezvălui astfel – ești tu cu adevărat drept? Unde este dovada dreptății tale? De ce nu o pot vedea?” În cele din urmă, antihristul a profitat de pârghiile din lucrarea lui Dumnezeu cu ajutorul cărora să pună la îndoială dreptatea firii lui Dumnezeu. Se gândește în sinea lui: „Dacă dumnezeu este drept, atunci majoritatea oamenilor nu vor fi capabili să răzbească; dacă dumnezeu este drept, atunci oamenii chiar trebuie să aibă grijă, iar viața va deveni destul de grea. Astăzi, profitând, în sfârșit, de lucrarea lui dumnezeu, pot dovedi că el nu este drept, ceea ce face lucrurile mai ușoare.” Prin acestea, el se bucură în secret în inima sa.

Urmându-L pe Dumnezeu, aleșii Săi au suferit întotdeauna suprimări, arestări și persecuții brutale din partea marelui balaur roșu. În bisericile de pretutindeni, există deseori aleși ai lui Dumnezeu care sunt arestați și persecutați. Frecvent, unii se poticnesc sau Îl trădează pe Dumnezeu și, drept urmare, părăsesc biserica. Cu toate acestea, există și mulți care rămân fermi în mărturia lor în toiul arestărilor și persecuțiilor. Dumnezeu se folosește de serviciul marelui balaur roșu pentru a-i dezvălui pe acei neîncrezători care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu căutând binecuvântări, perfecționându-i în același timp pe aleșii care cred cu adevărat în Dumnezeu. Aceasta este atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu. Însă cum privesc antihriștii această chestiune? Ei se îndoiesc întotdeauna de Dumnezeu: „De ce nu-i salvează Dumnezeu pe aleșii Săi de arestările și persecuția marelui balaur roșu?” Ei se îndoiesc de Dumnezeu întrupat, nutrind mereu noțiuni despre Dumnezeu în inimile lor: „De ce ar trebui să sufere aleșii lui dumnezeu astfel de bătăi și torturi? Din cauza credinței lor, pentru că nu sunt dispuși să fie niște iude. Dar unde este dumnezeu când ei sunt torturați? De ce nu îi salvează dumnezeu? Oare el nu iubește oamenii? Unde este iubirea lui dumnezeu? Oare dumnezeu suportă ca aceia care cred în el să fie umiliți cu sălbăticie de satane și demoni și să îndure torturi excesive? Este aceasta iubirea lui dumnezeu? Mai exact, unde este protecția lui dumnezeu pentru oameni? De ce nu o pot vedea? Se pare că trebuie să fiu mai atent. Nu numai că dumnezeu nu îi poate feri pe oameni de ispite sau de pericole – dimpotrivă, cu cât cineva urmărește mai mult, are mai multă voință și îl urmează mai mult pe dumnezeu, cu atât mai mult se confruntă cu încercări și este mai probabil să sufere durere și chinuri. Din moment ce acesta este modul în care acționează dumnezeu, am și eu contramăsurile mele. Acești oameni suferă un astfel de tratament pentru că au făcut sacrificii; dacă eu nu plătesc un astfel de preț, dacă nu urmăresc în acest fel, nu voi evita aceste încercări? Fără aceste încercări, nu voi evita astfel de suferințe? Oare nu voi trăi în confort fără să sufăr în acest mod? Dacă oricum primesc binecuvântări, de ce aș fi atât de nesăbuit încât să-mi las trupul să sufere tot felul de chinuri și dureri? Dumnezeu spune că îi iubește pe oameni, dar eu nu pot accepta acest mod al său de a iubi! Puteți cu toții să interpretați cum vreți acest lucru; nu e treaba mea, nu voi accepta acest lucru. Trebuie să nu ies în evidență, trebuie să ocolesc puțin, să fiu atent și cu garda sus; nu-l pot lăsa pe dumnezeu să mă prindă și să mă pună la treabă.” Antihriștii adăpostesc aceste lucruri în inimile lor, care toate reprezintă înțelegeri greșite, opoziție, judecată și împotrivire față de Dumnezeu. Le lipsește orice fel de cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu. Ei ajung la astfel de concluzii cercetând indiscret cuvintele lui Dumnezeu, cercetând indiscret firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Antihriștii îngroapă aceste lucruri adânc în inimile lor, admonestându-se: „Precauția este mama siguranței; este mai bine să nu ieși în evidență; pasărea care iese din cuib este împușcată; și e singurătate în vârf! În niciun moment, nu fi niciodată acea pasăre care iese din cuib, nu urca niciodată prea sus; cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare.” Ei nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și nu cred că firea Lui este dreaptă și sfântă. Ei judecă toate acestea prin prisma noțiunilor și închipuirilor umane și abordează lucrarea lui Dumnezeu cu perspectivele și gândurile umane și viclenia umană, folosind gândirea umană și metodele umane, apelând la logica și gândirea Satanei pentru a descrie firea, identitatea și esența lui Dumnezeu. Evident, antihriștii nu doar că nu acceptă și nici nu recunosc firea, identitatea și esența lui Dumnezeu; dimpotrivă, sunt plini de noțiuni, opoziție și răzvrătire față de El și nu au nici măcar un grăunte de cunoștințe reale despre El. Definiția antihriștilor pentru lucrarea, firea și iubirea lui Dumnezeu este un semn de întrebare – o incertitudine, iar ei sunt plini de scepticism, negare și defăimare față de aceasta; așadar, cum rămâne atunci cu identitatea Lui? Firea lui Dumnezeu reprezintă identitatea Sa; cu o astfel de părere ca a lor asupra firii lui Dumnezeu, opinia lor privind identitatea lui Dumnezeu este evidentă – negare directă. Aceasta este esența antihriștilor.

Indiferent de partea din cuvintele lui Dumnezeu pe care o abordează antihriștii, indiferent de partea din acțiunile lui Dumnezeu pe care o abordează, fie că este vorba de acțiunile lui Dumnezeu în toate lucrurile sau în anumite persoane, ei folosesc întotdeauna perspective umane și logica Satanei, precum și metodele cunoașterii și logicii, pentru a deduce și a judeca, în loc să abordeze aceste lucruri ca fiind adevărul și într-o manieră de acceptare. Prin urmare, în ceea ce privește cuvintele referitoare la firea, identitatea și esența lui Dumnezeu și în ceea ce privește întruparea lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu, abordarea antihriștilor este de fapt aceeași, fără nicio diferență. În general, tot ceea ce Îl implică pe Dumnezeu Însuși, tot ceea ce ține de Creator, este supus cercetării lor indiscrete, iar apoi presupunerilor, scrutării și analizei, ducând în cele din urmă la concluzii de negare și defăimare. Indiferent din ce unghi sau în ce mod abordează antihriștii aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, de ce concluziile pe care le trag în cele din urmă sunt întotdeauna cele de condamnare și defăimare? De ce ajung ei la astfel de concluzii? Se poate întâmpla cu adevărat ca, în rândul omenirii create, să nu existe nimeni care să poată lua cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? Este acesta un final inevitabil? Este din cauza lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci care este motivul mai exact? (Este din cauză că oamenii au o natură care se împotrivește lui Dumnezeu.) Toată lumea are o natură care se împotrivește lui Dumnezeu. De ce, după ce citesc aceste cuvinte, unii oameni pot să le recunoască drept adevărul și să accepte ceea ce spune Dumnezeu, în timp ce alții le pot nega, condamna și defăima? Acest lucru arată clar o problemă, indicând faptul că esența din interiorul oamenilor este diferită. Prin felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii nu le acceptă, în mod fundamental și subiectiv, cu adevărat. Ei vin cu opoziție și testare: „Tu spui că ești dumnezeu. Atunci, eu trebuie să văd în ce modalități te asemeni cu dumnezeu? Spui că ai firea lui dumnezeu și divinitate, atunci eu trebuie să văd care dintre cuvintele tale confirmă că ai divinitate și că ai firea lui dumnezeu, care dintre faptele tale confirmă că ai identitatea și esența lui dumnezeu. Ai făcut semne sau minuni, sau ai vindecat bolnavi și ai alungat demoni? Ai blestemat pe cineva, iar acesta a murit imediat? Ai înviat pe cineva? Mai exact, ce lucruri ai făcut care pot să confirme că ai firea lui dumnezeu, identitatea și esența lui dumnezeu?” Antihriștii vor să vadă mereu aceste lucruri, lucruri dincolo de adevăr, de cale și de viață, folosindu-se de acestea pentru a confirma identitatea lui Dumnezeu, pentru a confirma că Cel pe care îl urmează este Dumnezeu. Acest punct de pornire este greșit în sine. Care este cel mai elementar lucru care poate reprezenta identitatea și esența lui Dumnezeu? (Dumnezeu este adevărul, calea și viața.) Acesta este cel mai elementar lucru. De ce nu reușesc antihriștii să înțeleagă nici măcar acest lucru elementar? Acesta este subiectul pe care trebuie să îl discutăm. Antihriștii disprețuiesc adevărul și lucrurile pozitive; ei sunt scârbiți de adevăr și de toate lucrurile pozitive; urăsc adevărul și lucrurile pozitive. În toate cuvintele lui Dumnezeu, ei nu văd care dintre acestea reprezintă adevărul sau lucrurile pozitive. Pot ochii lor demonici să vadă acest lucru? Pot ei să recunoască acest lucru fără să-l vadă? Eșecul lor în a recunoaște aceste cuvinte ca fiind adevărul înseamnă că nu pot recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu. Acest lucru este sigur. În abordarea cuvintelor lui Dumnezeu despre firea, identitatea și esența Sa, antihriștii folosesc aceeași abordare pe care o au cu alte cuvinte ale lui Dumnezeu, calculând, uneltind și meditând în mintea lor. Dacă ceva ce Dumnezeu spune din identitatea Sa de Dumnezeu se adeverește imediat, atitudinea lor se schimbă imediat; dacă Dumnezeu, în calitate de Dumnezeu, spune sau face ceva care le oferă un avantaj, ei au, de asemenea, o contramăsură corespunzătoare și, din nou, atitudinea lor se schimbă imediat. Ei sunt cei care Îl condamnă pe Dumnezeu și, de asemenea, cei care spun că Dumnezeu este ca Dumnezeu. Din punctul lor de vedere, în ceea ce privește întrebarea dacă Dumnezeu are firea, identitatea și esența lui Dumnezeu, ei ajung la concluzii cu privire la acest lucru bazate în întregime pe ceea ce văd cu propriii ochi și pe propria analiză mentală.

În ultimul an sau în ultimii doi ani, biserica a realizat câteva videoclipuri cu mărturii bazate pe experiență. Diferite persoane au dat diverse mărturii bazate pe experiență, care i-au ajutat pe unii oameni a căror bază era instabilă și pe cei care erau oarecum îndoielnici în a-și întemeia o anumită bază. Desigur, acest lucru a jucat și pentru antihriști un anumit rol în stabilizarea lor. Aceste persoane care depun mărturie provin din diferite grupe de vârstă, diferite clase sociale, iar unele chiar din diferite țări și etnii. Din mărturiile bazate pe experiență pe care le-au împărtășit, este evident faptul că au suferit schimbări prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, au dobândit adevărul și viața, iar prin acceptarea cuvintelor lui Dumnezeu, prin acceptarea acestei etape a lucrării lui Dumnezeu, au înțeles multe adevăruri, confirmând că întruparea lui Dumnezeu are identitatea și esența lui Dumnezeu. Bineînțeles, după ce au ascultat aceste mărturii bazate pe experiență, antihriștii au simțit și puțină încântare secretă în adâncul lor: „Din fericire, nu l-am judecat în mod public pe dumnezeu. Din fericire, nu m-am grăbit să-l reneg pe dumnezeu. Judecând după mărturiile atâtor oameni, această cale pare corectă. Acest hristos, această persoană de rând, ar putea fi, până la urmă, dumnezeu. Probabil am pariat corect. Dacă voi continua pe această cale și mai mulți oameni mărturisesc despre această persoană, dacă mai mulți oameni vin înaintea acesteia și mai mulți oameni confirmă identitatea și esența acesteia, atunci speranța și șansa mea de a primi binecuvântări vor fi din ce în ce mai mari.” În timp ce observă cu ezitare, antihriștii se încurajează și se stimulează în mod constant: „Nu te grăbi. Rămâi răbdător. Trebuie doar să înduri. Cel care îndură până la final va fi mântuit. Judecând după diferitele semne actuale, după amploarea și dinamica bisericii de acum, din ce în ce mai mulți oameni sunt capabili să se ridice și să mărturisească despre acest dumnezeu, confirmând că această cale este corectă. Așadar, de ce aș fi atât de nesăbuit, grăbindu-mă să ies în evidență și să neg acest lucru? Nu face asta, nu fi nesăbuit. Mai așteaptă încă trei până la cinci ani. Dacă mai mulți oameni, mai prestigioși și mai cunoscători, oameni cu statut social, oferă dovezi mai puternice pentru a confirma că această persoană de rând este hristos, sau dacă mai mulți oameni cu renume și statut lumesc se alătură bisericii și dacă proporțiile bisericii se extind mai mult la nivel global, nu voi câștiga eu atunci ceva? Nu voi fi obținut atunci un mare avantaj? Dacă biserica are putere, nu voi avea și eu putere? Nu trebuie să plec sub nicio formă! Dacă toate acestea sunt adevărate, dacă acest om este într-adevăr dumnezeu, iar eu îl resping sau îl reneg acum, atunci voi pierde toate aceste binecuvântări. Trebuie să pariez totul pe acest om. Nu-mi pasă cine este el în identitatea și esența sa, pe cine reprezintă firea sa. Ceea ce mă preocupă este dacă tot mai mulți oameni îl urmează, dacă puterea și amploarea bisericii cresc. Dacă se dezvoltă într-o direcție bună și poate crește și mai mult în condiții normale, atunci nu trebuie să-mi fac griji în privința perspectivelor mele. Dacă el este cu adevărat întruparea lui dumnezeu, așa cum este profețit în Biblie, atunci voi fi extrem de binecuvântat și foarte avantajat.” De fiecare dată când se gândesc la acest lucru, antihriștii găsesc alinare și bucurie în inimile lor: „Ce zici de asta? Chiar și fără să cred despre cuvintele lui dumnezeu că sunt adevărul, tot pot primi binecuvântări. Fără să cred că toate faptele lui dumnezeu sunt drepte, tot pot rămâne ferm. Fără să cred că dumnezeu îi poate mântui pe oameni, tot pot supraviețui. Fără să cred că dumnezeu observă inima omului, tot îmi pot face în mod normal îndatoririle în biserică. Nu cred în atotputernicia și autoritatea lui dumnezeu, nu cred că tot ceea ce face dumnezeu este semnificativ și nu cred că dumnezeu domnește suveran peste toate lucrurile și soarta întregii omeniri – nu cred nimic din toate acestea; și, ce-i cu asta? Nu cred în identitatea și esența lui dumnezeu, dar tot pot să-mi continui existența în biserică. Nu este dumnezeu drept? Doar voi face lucrurile de mântuială, voi rătăci așa prin biserică, doar îndurând. Cine poate să-mi facă ceva? Nu pot să mai îndur până la final și să fiu cu siguranță mântuit?” Ce credeți, pot avea succes dorințele deșarte ale antihriștilor? (Nu.) Unde vor fi ei când va veni ziua în care vor vedea cu adevărat firea dreaptă a lui Dumnezeu? Unde ar trebui să fie atunci când vor fi făcuți să recunoască cu adevărat identitatea și esența lui Dumnezeu, să admită că Dumnezeu este drept, când li se va arăta că Dumnezeu este într-adevăr drept? Chiar pot fi ei mântuiți? Poate îndurarea lor să fie cu adevărat eficientă? Pot ei realmente să facă lucrurile de mântuială? Pot îndurarea lor, compromisurile lor, suportarea neclintită a greutăților, inteligența lor șireată să anuleze cu adevărat fapta lor rea de a cerceta indiscret dacă se adeveresc cuvintele lui Dumnezeu? Pot dorințele lor deșarte, contramăsurile, conspirațiile, uneltirile lor și tot ceea ce au plănuit în inimile lor, împreună cu cercetarea indiscretă a lucrurilor despre Dumnezeu, să înlocuiască în mod real urmărirea adevărului? Pot acestea să le permită să fie mântuiți? (Nu.) Atunci, judecând după aceste manifestări, de ce antihriștii, care sunt atât de șireți și care se ocupă impecabil de toate chestiunile, făcând totul în cel mai mare secret, ajung în cele din urmă astfel? Există un singur motiv: ei nu confruntă direct cuvintele lui Dumnezeu, nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul, nu se supun acestora, ci, în schimb, le cercetează indiscret. Acesta este motivul pentru care antihriștii ajung în cele din urmă astfel. Cu toții înțelegeți acest lucru, nu-i așa? Deși nu v-am spus cum să acționați sau cum să tratați cuvintele lui Dumnezeu, prin expunerea acestor fapte și disecarea punctelor de vedere ale antihriștilor și a atitudinii lor față de cuvintele lui Dumnezeu, știți cu toții ce fel de atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu și ce fel de atitudine față de înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu sunt cele mai potrivite și atitudinile pe care ar trebui să le aibă o ființă creată și faptul că a avea aceste atitudini este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată.

22 august 2020