La ultima adunare ne-am încheiat părtășia despre cel de-al cincisprezecelea punct referitor la diferitele manifestări ale antihriștilor. După părtășia despre aceste cincisprezece puncte, ați sintetizat diferitele manifestări și esențe ale antihriștilor? Aveți un concept de bază și o înțelegere a acestora? Puteți discerne persoanele care posedă esența antihriștilor? (Eu pot discerne cazurile cât de cât evidente, dar încă am dificultăți să le discern pe cele relativ viclene și insidioase.) Haideți, astăzi, să rezumăm diferitele manifestări ale antihriștilor prin prisma a două aspecte: în primul rând, caracterul antihriștilor și, în al doilea rând, firea-esență a lor. Este mai ușor să îi discernem pe antihriști din aceste două aspecte? (Da.) Dacă avem mai puțină părtășie și nu dăm multe exemple, s-ar putea să nu fiți capabili să îi discerneți; dacă avem mai multă părtășie, s-ar putea să înțelegeți, dar e posibil să aveți încă dificultăți să îi comparați pe aceștia cu antihriștii atunci când îi vedeți făcând răul. Prin sintetizarea naturii-esențe a antihriștilor și discernându-i prin prisma acestor două aspecte, acest lucru poate deveni mai clar pentru voi.

I. Caracterul antihriștilor

Primul aspect este caracterul antihriștilor. Mai exact, acest aspect are de-a face cu ce fel de umanitate au antihriștii. Ce include umanitatea? Include conștiința, rațiunea, integritatea, demnitatea, bunătatea și răutatea umană. Discernerea caracterului antihriștilor implică diverse aspecte ale umanității lor. Să discutăm mai întâi despre manifestările obișnuite, prezente în umanitatea normală sau trăsăturile pe care umanitatea normală ar trebui să le aibe. Spuneți-Mi, ce conținut anume intră în această categorie? (Onestitate și bunătate.) Ce altceva? (Simțul onoarei.) Să ai verticalitate și simțul onoarei sunt ambele esențiale. (De asemenea, să le arăți celorlalți dragoste, toleranță, considerație și iertare.) Și asta. Să sintetizăm totul. În primul rând, umanitatea normală are trăsătura onestității – este aceasta pozitivă? (Da.) În plus, ea are bunătate și sinceritate și există o diferență între sinceritate și onestitate în ceea ce privește gradul. Credeți despre compasiune că este ceva care ar trebui inclus în caracterul cuiva? (Da.) Compasiunea poate fi catalogată în cadrul bunătății? (Da.) O persoană cu o inimă bună va avea, cu siguranță, compasiune. Apoi sunt simplitatea și simțul onoarei. Simțul onoarei include demnitatea, cunoașterea de sine și rațiunea. Apoi este verticalitatea. Care sunt manifestările verticalității? Acestea includ simțul dreptății, detestarea răului, ura față de ticăloșie și o predilecție pentru lucrurile positive. Dacă cineva are doar verticalitate, atunci este insuficient; dacă îi lipsesc toleranța și răbdarea, vorbește direct, fără a lua în considerare starea oamenilor sau circumstanțele, acest lucru nu este în regulă, iar caracterul său duce lipsă de câteva lucruri. Există, de asemenea, toleranță și răbdare, care sunt ambele manifestări specifice ale bunătății și pot fi, desigur, considerate drept o trăsătură. Acestea sunt trăsăturile pe care ar trebui să le posede umanitatea normală: onestitate, bunătate, sinceritate, simplitate, simțul onoarei, verticalitate, toleranță și răbdare – șapte în total. Aceste trăsături pe care le are umanitatea normală pot fi folosite pentru a evalua dacă o persoană are o umanitate normală. Cu toate acestea, subiectul de astăzi al părtășiei nu se referă la manifestările specifice ale trăsăturilor pe care ar trebui să le aibă umanitatea normală sau la persoanele care posedă aceste trăsături. În schimb, vom avea o părtășie pe tema: „Care este exact caracterul antihriștilor?” Comparativ cu diferitele aspecte ale caracterului normal tocmai menționate, antihriștii au vreuna dintre aceste trăsături sau pe care dintre ele le au? (Nu posedă niciuna.) Din moment ce aveți o astfel de impresie despre antihriști, să rezumăm ce elemente din caracterul antihriștilor îi fac pe oameni să îi catalogheze drept antihriști și să arătăm că acești indivizi au o umanitate rea, că le lipsește umanitatea normală și că posedă umanitatea antihriștilor. Dacă cineva posedă una sau două dintre cele câteva manifestări ale umanității normale rezumate mai devreme, ar putea avea o oarecare umanitate normală. Dacă le posedă pe toate, atunci are cea mai normală umanitate. Însă antihriștii nu posedă niciuna dintre aceste trăsături, așadar, ce anume conține umanitatea lor? Să avem, mai întâi, părtășie despre acest aspect.

A. Mințitul în mod obișnuit

Prima trăsătură cuprinsă într-un caracter normal este onestitatea. Caracterul antihriștilor include onestitatea? Evident, antihriștilor le lipsește o umanitate onestă; umanitatea lor este, cu siguranță, la polul opus al onestității. Așadar, ce elemente de umanitate anormală, în opoziție cu onestitatea, posedă anticriștii în umanitatea lor? (Ei spun frecvent minciuni și îi păcălesc pe oameni.) Putem spune că a spune frecvent minciuni este același lucru cu a minți în mod obișnuit? Nu este acest rezumat mai specific? Lipsește nivelul dacă spunem că această persoană minte întotdeauna sau nu este prea sinceră. Dacă folosim expresii precum „plin de minciuni” pentru a-i descrie caracterul, nu este suficient de formal. Prin urmare, utilizarea expresiei „a minți în mod obișnuit” pentru a-i descrie și pentru a exprima faptul că umanitatea antihriștilor nu este cinstită este mai potrivită. „Mințitul în mod obișnuit” este prima trăsătură – ceva care este frecvent manifestată și dezvăluită în umanitatea antihriștilor. Ar trebui să fie trăsătura cea mai comună, ușor de observat și ușor de discernut pe care oamenii o pot întâlni. Acum, merită să ne avem părtășie despre manifestările specifice ale mințitului în mod obișnuit? (Da.)

Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este falsificat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor de nedescris și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Asta se întâmplă din cauză că sunt necinstiți, iar mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, falsifică ceea ce vor să spună folosind limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de neînțeles, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă adevărul iese la suprafață – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul. Acest tip de persoană minte adesea și, după ce minte, trebuie să spună mai multe minciuni pentru a o susține pe cea inițială. Îi înșală pe alții pentru a-și ascunde intențiile și fabrică tot felul de pretexte și scuze în sprijinul minciunilor sale, astfel încât oamenilor le este foarte greu să-și dea seama ce este adevărat și ce nu, iar oamenii nu știu când este francă cu atât mai puțin când spune o minciună. Când minte, nu roșește și nu tresare, de parcă ar spune adevărul. Nu înseamnă asta că mint în mod obișnuit? De exemplu, uneori, antihriștii par la exterior buni cu ceilalți, atenți cu ei și că vorbesc într-un mod cald, care sună blând și emoționant. Cu toate acestea, chiar și atunci când vorbesc în acest mod, nimeni nu poate spune dacă sunt sinceri și este întotdeauna nevoie de așteptare până când lucrurile se întâmplă câteva zile mai târziu pentru a dezvălui dacă au fost sau nu sinceri. Antihriștii vorbesc întotdeauna cu anumite intenții și obiective și nimeni nu poate afla ce anume urmăresc. Astfel de oameni mint în mod obișnuit și nu se gândesc la consecințele vreuneia dintre minciunile lor. Atât timp cât minciuna îi avantajează și e în stare să-i îmbrobodească pe ceilalți, atât timp cât își pot atinge obiectivele, nu le pasă care sunt consecințele. De îndată ce sunt dați în vileag, vor continua să ascundă, să mintă, să păcălească. Principiul și metoda prin care acești oameni interacționează cu ceilalți este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt pricepuți și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme este indus în eroare sau perturbat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare. Indiferent dacă vorbele din gura unor astfel de oameni sunt urâte sau plăcute, sau raționale sau absurde, sau în acord sau în dezacord cu umanitatea, sau grosolane sau civilizate, în esență, toate reprezintă cuvinte falsificate și minciuni.

În rândul acelei clase de oameni care sunt antihriști, mințitul în mod obișnuit este unul dintre principalele atribute. Prin limbajul lor, prin felul în care vorbesc, prin modul lor de exprimare, prin sensul cuvintelor lor și prin intenția din spatele lor, se vede că acestor oameni le lipsește umanitatea normală, că nu posedă standardele de umanitate ale oamenilor onești. Antihriștii mint în mod obișnuit. Minciunile și înșelăciunile lor sunt mult mai grave decât ale majorității oamenilor; aceasta nu este o fire coruptă banală, ci a devenit deja pierderea conștiinței și a rațiunii și absența totală a umanității. În esență, acești oameni sunt demoni; demonii obișnuiesc să mintă și să-i înșele pe oameni în acest fel, nimic din ceea ce spun ei nu este adevărat. Atunci când majoritatea oamenilor mint, trebuie să născocească minciuna, trebuie să se gândească bine la ea, dar un antihrist nu trebuie să născocească nimic, nici să se gândească: deschide gura și iese – și, până te prinzi, te-a păcălit. Minciunile și înșelăciunea lui sunt de așa natură încât oamenilor care reacționează greu le poate lua două sau trei zile să înțeleagă lucrurile; abia atunci își dau seama ce a vrut să spună persoana respectivă. Oamenii care nu înțeleg adevărul sunt incapabili de discernământ. Antihriștii mint în mod obișnuit. Ce credeți despre acest caracter al lor? În mod clar, nu este ceva ce face parte din umanitatea normală. Nu este ceva demonic în asta? Pentru a fi mai precis, este vorba de o natură demonică. Să minți în mod obișnuit, să spui minciuni și să-i înșeli pe oameni: aceste moduri de a face lucrurile sunt învățate la școală sau sunt rezultatul influenței familiei lor? Nici una, nici alta. Aceste lucruri sunt în natura lor inerentă, s-au născut cu aceste lucruri. Atunci când părinții își educă copiii, nimeni nu își învață copilul să mintă și să înșele de la o vârstă fragedă și nimeni nu îl forțează să mintă sau să înșele, cu toate acestea, încă există copii care nu spun decât minciuni atunci când cresc, care iau o mină serioasă indiferent de minciunile pe care le spun și nu se simt niciodată plini de regrete, chinuiți sau cu o conștiință încărcată în legătură cu minciunile pe care le-au spus; acești copii, în schimb, se cred foarte deștepți, foarte inteligenți, se simt fericiți, mândri și bucuroși în secret că sunt capabili să îi păcălească și să îi înșele pe alții, folosind minciuni și alte tactici. Aceasta este natura lor inerentă. Așa sunt antihriștii în mod natural. Să mintă în mod obișnuit este în natura-esență a lor. Deși iau adesea parte la adunări și ascultă predici și părtășii, antihriștii nu reflectează niciodată asupra lor sau nu încearcă să se cunoască pe sine și, indiferent de câte minciuni au spus pentru a-i păcăli pe alții, nu simt nicio mustrare din partea conștiinței lor, cu atât mai puțin încearcă în mod activ să caute adevărul pentru o soluție – ceea ce dovedește că, în esență, antihriștii sunt neîncrezători. Despre oricâte doctrine sunt capabili să le țină prelegeri oamenilor, nu le aplică niociodată pe propria persoană, nu se disecă niciodată și indiferent de câte minciuni spun sau de câți oameni păcălesc, nu se deschid niciodată în legătură cu asta, ci se prefac, se ascund și nu au niciodată curajul să recunoască în fața altora că sunt oameni vicleni. În afară de aceasta, ei continuă să mintă și să-i înșele pe oameni atunci când simt nevoia să o facă. Nu este aceasta natura lor? Este și nu există nicio cale de a o schimba. Această natură nu este expresia umanității normale; ca s-o spunem pe aia dreaptă, este o natură demonică, este firea Satanei, astfel de oameni sunt diavoli, sunt demoni întrupați.

Prima manifestare a caracterului antihriștilor este mințitul în mod obișnuit, pe care îl vom cataloga drept o natură demonică. Manifestarea acestei naturi demonice este că, indiferent de moment și loc, indiferent de ocazie sau cu cine interacționează, cuvintele pe care le spun astfel de oameni sunt asemănătoare cu ceea ce spun șarpele și demonii – nedemne de încredere. Trebuie să fim deosebit de precauți și să avem discernământ cu astfel de oameni, să nu ne grăbim să credem cuvintele demonilor. Manifestarea specifică a mințitului în mod obișnuit este că minciunile le curg pur și simplu de pe limbă; cuvintele pe care le spun nu pot afce față deliberării, analizei sau discernământului. Ei pot minți în orice moment și consideră că nu pot spune nimic adevărat în nicio privință, că tot ceea ce spun trebuie să fie o minciună. Chiar dacă îi întrebi despre vârsta lor, ei iau în considerare acest lucru, gândindu-se: „Ce vor să spună cu întrebarea despre vârsta mea? Dacă spun că sunt bătrân, se vor uita de sus la mine și nu mă vor cultiva? Dacă spun că sunt tânăr, se vor uita de sus la mine, spunând că nu am experiență? Cum ar trebui să răspund?” Până și cu o chestiune atât de simplă, ei tot pot minți și refuză să îți spună adevărul, ba chiar îți întorc întrebarea, zicând: „Tu ce crezi?” Tu spui: „Cincizeci de ani?” „Pe-aproape.” „Patruzeci și cinci?” „Ești foarte aproape.” Îți dau un răspuns corect? Știi câți ani au din răspunsurile lor? (Nu.) Acesta este mințitul în mod obișnuit.

Există o altă manifestare a mințitului în mod obișnuit, și anume că ei mint chiar și în timp ce dau mărturie. A da mărturie falsă este un act blestemat care ofensează firea lui Dumnezeu. Chiar și în ceea ce privește mărturia, ei îndrăznesc să se dedea la scorneli, minciuni și înșelăciuni, ceea ce arată cu adevărat nepăsarea lor față de consecințe și natura lor neschimbătoare! Când văd că alții dau mărturie pe baza experienței și a înțelegerii, în timp ce ei nu pot, îi copiază, spunând orice zic ceilalți și născocind aceleași experiențe pe care le-au avut alții. Dacă nu înțeleg ceva la fel ca ceilalți, ei pretind că înțeleg. Dacă nu au astfel de experiențe, înțelegere și iluminare, ei susțin că le au. Chiar dacă Dumnezeu nu i-a disciplinat, ei susțin că a făcut-o. Chiar și în această chestiune, ei pot minți și falsifica, fără să arate nicio preocupare sau interes, oricât de grave pot fi consecințele. Nu este acest lucru să minți în mod obișnuit? În plus, astfel de oameni vor păcăli pe oricine. Unii s-ar putea întreba: „În orice caz, antihriștii sunt tot oameni. Nu s-ar abține ei să îi păcălească pe cei mai apropiați, pe cei care i-au ajutat sau pe cei alături de care au împărțit greutăți? Nu ar evita ei să-i înșele pe membrii familiei?” A spune că mint în mod obișnuit implică faptul că pot păcăli pe oricine, chiar și pe părinții, pe copiii și, desigur, pe frații și pe surorile lor. Atât în chestiuni mari, cât și mici, îi pot păcăli pe oameni, chiar și în treburi în care ar trebui să vorbească sincer, în care acest lucru nu ar avea consecințe sau nu i-ar afecta în vreun fel și în care nu este nevoie să aplice înțelepciunea. De asemenea, ei îi păcălesc pe oameni și folosesc minciuni pentru a rezolva chestiuni mărunte care, pentru cei din afară, nu justifică minciuna, unde, le-ar fi simplu, fără vreo problemă, să vorbească direct. Nu înseamnă aceasta să minți în mod obișnuit? Se poate spune că mințitul în mod obișnuit este una dintre manifestările primare ale diavolilor și ale Satanei. Din această perspectivă, nu putem spune oare că umanitatea antihriștilor nu este doar necinstită, ci, dimpotrivă, este caracterizată de mințitul în mod obișnuit, ceea ce o face nesigură? (Ba da, putem.) Dacă astfel de indivizi comit o faptă rea, apoi varsă lacrimi după ce au fost pedepsiți și criticați de către frați și surori, susținând în aparență că Îi sunt îndatorați lui Dumnezeu și promițând căință în viitor, îndrăzniți să îi credeți? (Nu.) De ce nu? Cea mai convingătoare dovadă este că ei mint în mod obișnuit! Chiar dacă se căiesc în aparență, plâng amarnic, se bat cu pumnul în piept și se jură, nu-i credeți, pentru că varsă lacrimi de crocodil, lacrimi pentru a-i păcăli pe oameni. Cuvintele triste și pline de remușcări pe care le rostesc nu sunt sincere; sunt tactici necesare, concepute pentru a câștiga încrederea oamenilor prin mijloace necinstite. În fața oamenilor, plâng amarnic, își recunosc vina, înjură și își fac cunoscută poziția. Cu toate acestea, cei care au o relație bună cu ei în privat, cei în care au cât de cât încredere, relatează o poveste diferită. Deși recunoașterea publică a greșelii și jurământul de a-și schimba comportamentul pot părea autentice la suprafață, ceea ce spun în spatele scenei dovedește că ceea ce au spus înainte nu a fost adevărat, ci fals, menit să păcălească mai mulți oameni. Ce vor spune în spatele scenei? Vor recunoaște că ceea ce au spus înainte a fost fals? Nu, nu o vor face. Vor răspândi negativism, vor prezenta argumente și se vor justifica. Această justificare și argumentare confirmă faptul că admiterile, căința și jurămintele lor au fost toate false, menite să-i păcălească pe oameni. Se poate avea încredere în astfel de indivizi? Nu înseamnă asta să minți în mod obișnuit? Ei pot chiar să scornească mărturisiri, să verse lacrimi false și să promită că se vor schimba, ba chiar și jurământul lor este o minciună. Nu este aceasta o natură demonică? Chiar dacă ar spune: „Înțeleg doar atât; restul nu știu și caut iluminarea lui Dumnezeu și sper în ajutorul fraților și al surorilor pentru a obține treptat înțelegere”, aceasta ar fi o atitudine și o declarație onestă. Cu toate acestea, antihriștii nu pot rosti astfel de cuvinte adevărate. Ei simt că: „Dacă aș spune adevărul, oamenii m-ar privi de sus. Mi-aș pierde reputația și m-aș simți degradat – prestigiul meu nu ar fi complet pierdut? Cine sunt eu? Pot să recunosc înfrângerea? Chiar dacă nu înțeleg, trebuie să pretind că înțeleg foarte bine; trebuie să-i păcălesc pe oameni și să-mi solidific mai întâi poziția în inimile lor.” Nu este aceasta o manifestare a antihriștilor? Din sursa și modul în care vorbesc antihriștii vorbesc, precum și din cuvintele pe care le rostesc, este clar că astfel de oameni nu vor fi niciodată cinstiți; acest e mai presus de ei. Întrucât mințitul în mod obișnuit este inerent caracterului lor, ei vor să-i păcălească pe oameni și să ascundă lucruri în orice, nevrând să știe cineva sau să vadă faptele adevărate ori situația reală. Ființa lăuntrică le este teribil de întunecată. Acest aspect al caracterului antihriștilor poate fi definit cu încredere ca fiind lipsit de umanitate și posedând o natură demonică. Minciunile le curg fără efort de pe limbă, fără să se gândească, până la punctul în care nici măcar nu spun ceva adevărat atunci când vorbesc în somn – totul este înșelătorie, totul este minciună. Asta înseamnă să minți în mod obișnuit.

Caracterul antihriștilor este lipsit de onestitate. Chiar și atunci când nu vorbesc, în inimile lor se gândesc cum să păcălească, să înșele și să inducă oamenii în eroare – pe cine să inducă în eroare, ce să spună atunci când vor să îi inducă în eroare, ce metode să folosească pentru a începe conversația și ce exemple să folosească pentru a-i face pe oameni să creadă. Indiferent de ceea ce spun sau gândesc, ei nu au o atitudine sinceră, opinii sau gânduri oneste în inimile lor. Fiecare clipă din viața lor, fiecare secundă, este petrecută într-o stare în care doresc să păcălească și să se joace cu oamenii. În fiecare secundă și în fiecare clipă se gândesc cum să-i păcălească, cum să-i inducă în eroare și cum să-i aburească pe alții, aceste gânduri ocupându-le pe de-a-ntregul mințile și cele mai intime colțuri ale inimilor. Nu este aceasta natura lor? Pot oameni ca aceștia să înțeleagă adevărul atunci când aud predici sau citesc cuvintele lui Dumnezeu? Chiar dacă înțeleg, îl pot pune în practică? (Nu.) Judecând după cele mai intime colțuri ale inimilor și după caracterul lor, astfel de indivizi nu sunt, cu siguranță, beneficiarii mântuirii, deoarece tot ceea ce iubesc și gândesc în mințile și în lumile lor lăuntrice este infuzat cu o natură demonică, fiind împotriva adevărului și a lucrurilor pozitive, fără vreo parte pe care să o poți lăuda. Așadar, este sigură trăsătura de a minți în mod obișnuit în umanitatea antihriștilor? (Da.) Oamenii care mint în mod obișnuit nu practică niciun adevăr. Care sunt consecințele acestui fapt? Care sunt manifestările specifice ale cuiva care nu practică niciun adevăr? Pot acționa nechibzuit? Pot fi arbitrari și să aibă propia lege? Pot să stabilească regate independente? Pot risipi ofrandele? Pot să inducă oamenii în eroare? Pot câștiga inimile oamenilor? Pot face toate acestea. Este un antihrist tipic – ei mint în mod obișnuit. Atunci când faptele sunt expuse, indiferent de câte perechi de ochi îi urmăresc, indiferent de câte persoane dau mărturie și îi demască în mod colectiv, ei refuză să recunoască. În cele din urmă, recurg la o singură tactică pentru interacțiunea cu tine, pretinzând că au uitat și simulând ignoranța. În acest moment, în această situație, nu pot spune niciun cuvânt adevărat și nici nu pot da din cap și recunoaște, spunând: „Eu sunt de vină, am greșit, mă voi schimba data viitoare și, cu siguranță, nu voi mai comite aceeași greșeală. „Acesta este un antihrist, nu-și recunoaște niciodată vina, nu spune niciodată un cuvânt adevărat. Pot fi mântuiți cu o asemenea umanitate? Pot ei să obțină adevărul? Categoric nu. Chiar dacă înțeleg adevărul, nu îl pot obține pentru că îl resping, se împotrivesc și se opun adevărului. La nivelul de bază de a vorbi cinstit și de a-și recunoaște greșelile, ei nu pot nici măcar să practice acest adevăr simplu sau să îl pună în aplicare. Cum ne-am putea aștepta ca ei să renunțe la statutul lor, să renunțe la perspectivele și la destinul lor și să renunțe la propriile lor intenții? Pot ei să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva lor? Ei sunt și mai puțin capabili să facă acest lucru. Dacă nu pot spune nici măcar un singur lucru adevărat, atunci așteptarea ca ei să facă ceva mai dificil decât atât este și mai nerealistă.

Aveți în jurul vostru persoane care mint în mod obișnuit? Unii ar putea spune: „Nu am întâlnit încă pe cineva care minte în mod obișnuit, dar simt că aș putea fi și eu unul”. Permite-Mi să îți spun adevărul; te afli într-o situație periculoasă. Oamenii care mint în mod obișnuit păstrează vreo urmă de umanitate? Sunt ei diferiți de demoni? Minte vreunul dintre voi în mod obișnuit? Să presupunem că, indiferent de mediu sau de context, indiferent de ce se întâmplă, minciunile vin atât de natural la o persoană, fără să roșească sau fără ca inima să îi bată mai repede și că poate gestiona și rezolva totul cu ajutorul minciunilor. Atunci când se comportă și interacționează cu lumea și în fiecare aspect al vieții, atât timp cât au ocazia să vorbească, tot ceea ce spun este o minciună, nici măcar o singură propoziție nu este adevărată. Toate acestea au intenții și scopuri și sunt însoțite de planurile Satanei. Acesta nu este cineva care este cinstit. Fiind capabil să mintă în orice situație, chiar și când are capul pe eșafod – nu este acesta cineva care este fără speranță? Judecând după diferitele manifestări ale mințitului în mod obișnuit la antihriști, minciunile lor sunt, pur și simplu, prea multe. Scopul discursului lor este să-i păcălească, să-i inducă în eroare și să-i aburească pe oameni. Toate cuvintele lor sunt pline de planurile și de intențiile Satanei, lipsite de orice manifestare de onestitate care aparține umanității. Se poate spune că antichiștilor le lipsește complet trăsătura de onestitate care face parte din umanitatea normală. Oamenii lipsiți de onestitate și capabili să mintă în mod obișnuit sunt clasificați ca având o natură demonică – ei sunt demoni. Astfel de oameni nu sunt mântuiți cu ușurință, deoarece nu acceptă adevărul și li se pare dificil să îl accepte.

B. Insidios și crud

În afară de mințitul în mod obișnuit, ce alte manifestări au antihriștii? Tocmai am vorbit despre calitățile esențiale ale bunătății și sincerității în umanitatea normală și este destul de evident că antihriștilor le lipsesc complet aceste calități. Tot ceea ce este inerent umanității normale este, cu siguranță, absent la antihriști; tot ceea ce posedă ei sunt lucruri contrare umanității normale, lucruri negative. Deci, ce este contrar bunătății și sincerității? (Insidiozitate și cruzime.) Exact, ați spus cu acuratețe – este insidiozitate și cruzime. Antihriștilor le lipsesc trăsături precum bunătatea și sinceritatea, în schimb, ei posedă elemente insidioase și de cruzime, contrare bunătății și sincerității. Există cumva o legătură între a fi insidios și crud și a minți în mod obișnuit, despre care am discutat mai devreme? (Da.) Există o anumită legătură. Cum își manifestă antihriștii insidiozitatea și cruzimea? (În capacitatea lor de a scorni minciuni și de a da vina pe alții.) A inventa minciuni și a a le pune altora în cârcă lucruri implică atât să minți în mod obișnuit, cât și faptul de a fi insidios și crud; aceste două trăsături sunt strâns legate. De exemplu, dacă săvârșesc o faptă rea și nu vor să își asume responsabilitatea, creează o aparență iluzorie, spun minciuni și îi fac pe oameni să creadă că a fost fapta altcuiva, nu a lor. Ei aruncă vina pe altcineva, făcându-l să suporte consecințele. Acest lucru nu este doar ticălos și abject, dar este și mai insidios și crud. Care sunt alte manifestări ale insidiozității și cruzimii antihriștilor? (Ei pot chinui, ataca și se pot răzbuna pe oameni.) Capacitatea de a chinui oamenii este crudă. Oricine reprezintă o amenințare la adresa statutului, reputației sau prestigiului lor sau oricine le este potrivnic, ei vor face tot posibilul să îl atace și să se răzbune pe el. Uneori, îi pot folosi chiar și pe alții pentru a face rău oamenilor – asta înseamnă insidiositate și cruzime. Pe scurt, expresia „insidios și crud” indică faptul că antihriștii sunt deosebit de malițioși. Modul în care se comportă și interacționează cu oamenii nu se bazează pe conștiință și nu trăiesc în armonie, pe picior de egalitate cu ei; în schimb, la fiecare pas, ei caută să-i exploateze, să-i controleze și să-i manipuleze pe ceilalți în interesul propriu. Abordarea lor în interacțiunea cu ceilalți nu este normală sau directă; în schimb, folosesc anumite mijloace și metode pentru a-i induce în eroare pe oameni, a-i exploata și a-i folosi în mod subtil, fără ca aceștia să-și dea seama. În felul cum se comport față de oricine, indiferent dacă pare bun sau rău la suprafață, nu există niciun fel de sinceritate. Ei se apropie de cei pe care îi consideră utili și se îndepărtează de cei pe care îi consideră inutili, neacordându-le nicio atenție. Chiar și față de persoanele relativ candide sau vulnerabile, ei se gândesc la modalități de a folosi diverse mijloace și metode pentru a-i induce în eroare și a-i prinde în capcană, făcându-i utili pentru ei înșiși. Dar atunci când oamenii sunt slabi, în dificultate sau au nevoie de ajutor, antihriștii, pur și simplu, închid ochii și sunt indiferenți față de ei. Ei nu arată niciodată dragoste sau nu oferă ajutor unor astfel de oameni; dimpotrivă, tind să îi intimideze, să îi inducă în eroare și chiar să se gândească la modalități de a-i exploata și mai mult. Dacă nu reușesc să îi exploateze, îi dau la o parte și nu arată dragoste sau simpatie pentru ei – există vreo urmă de bunătate în acest lucru? Nu este aceasta o manifestare a malițiozității? Metoda și filosofia prin care interacționează antihriștii cu oamenii este aceea de a folosi scheme și strategii pentru a-i exploata și a-i păcăli, făcându-i pe oameni incapabili să le vadă drept ceea ce sunt și, totuși, sunt dispuși să muncească ca niște sclavi pentru ei și să fie mereu la cheremul lor. Îi pot intimida și chinui pe cei care îi discern și care nu mai pot fi exploatați de ei. Pot chiar să dea vina în mod întâmplător pe acei oameni. Pe scurt, antihriștii sunt insidioși și cruzi, complet lipsiți de bunătate și sinceritate. Ei nu îi ajută niciodată cu adevărat pe ceilalți, nu dau dovadă de simpatie sau dragoste atunci când alții se confruntă cu dificultăți. În interacțiunile lor, ei complotează pentru propriul lor beneficiu și avantaj. Indiferent de persoana care îi abordează sau e care le cere ajutor în dificultate, ei își fac mereu calcule cu privire la acea persoană, gândindu-se în inima lor: „Dacă ajut această persoană, ce folos pot obține de la ea în viitor? Mă poate ajuta? Îmi poate fi de folos? Ce pot obține de la ea?” Nu este egoist și abject din partea lor să se gândească mereu la aceste chestiuni? (Ba da, este.) În alegerile din biserică, ce metode vor folosi antihriștii? (Îi vor denigra pe alții și se vor ridica pe ei înșiși, doborându-i pe cei mai buni decât ei.) Denigrarea altora și ridicarea lor este, de asemenea, insidioasă și crudă. Antihriștii pot folosi, totodată, mici favoruri pentru a-i atrage pe oameni și pentru a se lăuda cu aportul lor, în scopul de a câștiga stimă și de a-și asigura voturi. Ce altceva? (Ei nu pot evalua candidații în mod imparțial și obiectiv; își vor insufla părtinirea și propriile prejudecăți.) Aceasta implică scornirea de minciuni pentru a-i calomnia pe alții. Anterior, am avut părtășie despre destule manifestări specifice faptului că antihriștii sunt insidioși și cruzi. Insidios înseamnă a avea o multitudine de scheme, iar principiul lor de a se comporta, de a trata cu lumea și de a face orice este acela de a se baza pe strategie – lipsiți de sinceritate, cu falsitate și înșelătorie. Cruzimea se referă în principal la faptul că sunt nemiloși și la cruzimea din metodele lor de acțiune, că sunt fără milă, lipsiți de sentimente umane, făcând rău altora și dispuși să își atingă scopurile cu prețul de a răni pe cineva – aceasta este cruzime și este în opoziție directă cu bunătatea umană. Dacă o persoană posedă bunătate în umanitatea sa, atunci, în momentul în care se confruntă cu probleme obișnuite, va fi îngăduitoare cu ceilalți ori de câte ori poate și îi va ierta pe oameni. O astfel de persoană este tolerantă față de problemele și defectele altora, nu este pretențioasă și trece mai departe atunci când poate. În plus, este plină de compasiune și, ori de câte ori îi vede pe alții trecând prin dificultăți, este dispusă să îi ajute, găsind bucurie în a-i ajuta pe alții și considerând înălțarea celorlalți drept o responsabilitate personală – aceasta este bunătatea. Antihriștii posedă această trăsătură? (Nu.) Ei cred: „Dacă ești în dificultate și eu te ajut, trebuie să plătești un preț. Dacă îți ofer beneficii, eu ce câștig? Dacă te compătimesc, cine se mă va compătimi pe mine? Dacă te ajut, îți veți aminti de bunătatea mea? Dacă îmi ceri să mă sacrific ca să te-ajut, cred că visezi! Care este relația dintre noi? Ce beneficii îmi poți aduce? M-ai mai ajutat vreodată? Cine ești tu? Merită să te ajut? Dacă ai fi copila regelui sau fiul unei persoane bogate, atunci poate că faptul că te-aș ajuta mi-ar aduce ceva glorie sau profit, dar tu nu ești nimic din toate astea. De ce ar trebui să te ajut? Ce beneficii obțin dacă te ajut?” Acesta este modul în care gândesc atunci când văd pe cineva în dificultate, pe cineva slab sau pe cineva care are nevoie de ajutor. Este aceasta bunătate? Când acești oameni văd pe cineva într-o stare de slăbiciune, nu numai că îl batjocoresc și îl ridiculizează, dar își fac și calcule în inimile lor. Unii chiar văd acest lucru ca pe o oportunitate de a se pune în valoare sau de a cuceri inima acelei personae. Nimic din toate acestea nu este cuviincios. Antihriștii profită adesea de astfel de oportunități pentru a se pune în valoare. Ei nu vor acționa decât dacă există un câștig la mijloc, dacă au un scop și o motivație. Dacă ajută pe cineva, vor să îl câștige ca aliat. Dacă ajută și au comptimesc două persoane, vor să câștige o pereche de aliați, să câștige două mâini drepte. Altfel, nu vor mișca un deget și cu siguranță nu vor arăta dragoste față de cei care au nevoie de ajutor.

Manifestările principale ale insidiozității și cruzimii antihriștilor sunt reprezentate de faptul că există un scop în tot ceea ce fac. Primul lucru la care se gândesc sunt propriile interese; iar metodele lor sunt meschine, crude, sordide, josnice și necurate. Nu există deloc sinceritate în felul în care fac lucrurile, în felul în care tratează oamenii și în principiile după care îi tratează. Maniera în care tratează oamenii este de a profita de ei și de a-i juca pe degete, iar când oamenii nu mai au o valoare utilă pentru ei, se debarasează de ei. Dacă ai o valoare utilă pentru ei, pretind că le pasă de tine: „Cum mai ești? Ai întâmpinat vreo dificultate? Te pot ajuta să-ți rezolvi dificultățile. Spune-mi dacă ai probleme. Sunt aici pentru tine. Cât de norocoși suntem să avem o relație atât de bună!” Par atât de atenți. Cu toate acestea, dacă vine o zi în care nu mai ai nicio valoare utilă pentru ei, te vor abandona, te vor da la o parte și te vor ignora de parcă nu te-ar fi întâlnit niciodată. Când chiar ai o problemă și mergi să-i cauți pentru ajutor, atitudinea lor se schimbă brusc, cuvintele lor nu mai sună la fel de frumos ca atunci când au promis prima dată că te vor ajuta – și de ce se întâmplă asta? Din cauza faptului că nu ai nicio valoare utilă pentru ei. Prin urmare, încetează să-ți acorde atenție. Și asta nu este tot: dacă află că ai făcut ceva greșit sau găsesc ceva pe care îl pot folosi ca pârghie, devin extrem de cinici față de tine și s-ar putea chiar să te condamne. Ce crezi despre această metodă? Este oare o manifestare a bunătății și sincerității? Când antihriștii manifestă acest tip insidiozitate și cruzime în comportamentul lor față de ceilalți, există vreo urmă de umanitate implicată? Au ei cea mai mică sinceritate față de oameni? În niciun caz. Tot ceea ce fac este pentru profitul, mândria și reputația proprie, pentru a-și oferi statut și renume printre alții. Pe toți cei pe care îi întâlnesc, dacă pot profita de ei, o vor face. Pe cei de pe urma cărora nu pot profita, îi disprețuiesc și nu le acordă atenție; chiar dacă iți asumi să te apropii de ei, aceștia te ignoră și nici nu se uită la tine. Însă dacă vine o zi în care au nevoie de tine, atitudinea lor față de tine se schimbă brusc și devin foarte atenți și amabili, fapt care te nedumerește. De ce s-a schimbat atitudinea lor față de tine? (Pentru că a valoare utilă pentru ei.) Așa este: când văd că ai valoare utilă, atitudinea lor se schimbă. Există astfel de oameni în preajma voastră? Atunci când acești oameni interacționează cu alții, nu este ușor de observat că fac ceva evident rău. Din expresiile lor zilnice, din discursul și din comportamentul lor, de asemenea, nu pare să existe nicio problemă evidentă. Cu toate acestea, dacă observați cu atenție modul în care interacționează cu oamenii, în special modul în care interacționează cu cei mai apropiați și cu cei mai dragi lor, dacă vedeți cum îi exploatează pe alții și cum îi tratează după aceea, atunci, prin aceasta, puteți observa intențiile, atitudinile și metodele antihriștilor în interacțiunea lor cu ceilalți. Toți aceștia caută doar câștigul personal, trăiesc după filosofia Satanei și sunt lipsiți de orice umanitate normală.

În umantatea lor, antihriștii posedă trăsături precum insidiozitatea și cruzimea. Se pot înțelege cu cei care sunt onești, buni și sinceri în relațiile lor cu oamenii și cu lucrurile? Sunt ei dispuși să se apropie de astfel de oameni? (Nu, nu sunt.) Cum îi privesc pe acești oameni? Ei spun: „Acești oameni sunt cu toții mari fraieri, iar discursul lor este atât de direct. Ar trebui să te gândești bine înainte de a vorbi – de ce vorbești atât de sincer? De ce este discursul tău întotdeauna atât de direct?” Acești oameni sunt fraieri demni de milă pentru antihriști, iar aceștia îi privesc de sus. Când acești oameni văd pe cineva care este bun și care tratează oamenii cu sinceritate, aceștia ajută cu adevărat persoana respectivă atunci când întâmpină dificultăți și are nevoie de asistență, îi vor binele persoanei respective și își doresc să îi ofere beneficii, asistență și înălțare – antihriștii îi consideră pe acești oameni fraieri și proști. Antihriștii nu cred că aceste elemente pozitive ale umanității sunt lucruri bune sau frumoase pe care oamenii ar trebui să le posede În schimb, în inimile lor, ei simt dispreț, repulsie și desconsiderare față de aceste trăsături esențiale pentru umanitatea normală. Ei îi numesc pe oamenii onești, fraieri; spun același lucru despre oamenii buni și chiar mai mult despre oamenii sinceri. Cei care cred în Dumnezeu cu o onestitate relativă și care își îndeplinesc îndatoririle cu o onestitate oarecare, care au o inimă bună și nu rănesc sau nu fac rău altor oameni, care îi iubesc și îi compătimesc pe alții, care pot renunța la propriile câștiguri și își pot învinge dificultățile pentru a-i ajuta pe alții, care se simt împovărați și responsabili atunci când îi văd pe cei care sunt slabi și au nevoie de ajutor – în adâncul sufletului, antihriștii nutresc și mai multă desconsiderare față de acești oameni. În ceea ce îi privește pe cei care sunt relativ sinceri în credința lor în Dumnezeu, care au o inimă cu frică de Dumnezeu, care acceptă controlul lui Dumnezeu în toate lucrurile, care sunt capabili să își îndeplinească îndatoririle cu sinceritate, loialitate și responsabilitate și pe cei care își abordează îndatoririle cu o atitudine sinceră – antihriștii le disprețuiesc și urăsc în adâncul sufletului pe aceste persoane, evitându-le în mod vizibil și distanțându-se de ele în exterior. În ochii antihriștilor, toate aceste elemente positive, care sunt esențiale pentru umanitatea normal, nu sunt nimic pozitiv. Ele nu sunt demne de laudă sau promovare. În schimb, antihriștii cred că propriile lor scheme, strategii, moduri lăuntrice de a trata oamenii și cruzimea sunt lăudabile. În orice moment, indiferent de ceea ce fac în mintea lor, ei își contemplă și își perfecționează metodele și schemele. Indiferent de amploarea problemei, ei cred că merită și că este necesar să acționeze în acest fel; altfel, ar duce la pierderi și daune pentru reputația lor. Dat fiind că aceste elemente există în umanitatea antihriștilor, pot accepta adevărul? Pot practica adevărul? Categoric nu. Indiferent cât de mult puneți accent pe onestitate, bunătate și alte lucruri pozitive, cerându-le oamenilor să posede aceste aspecte și să trateze oamenii, să-și trateze îndatoririle și să se ocupe de diverse chestiuni în conformitate cu această umanitate pozitivă, în adâncul inimilor antihriștilor există respingere, desconsiderare și ostilitate față de aceste lucruri De ce? Pentru că antihriștii sunt complet lipsiți de aceste lucruri pozitive; ceea ce posedă în esența lor este un caracter insidios și crud, care aparține unei naturi demonice. Este oare vreo distanță între acest caracter și a fi onest, bun și sincer, așa cum cere Dumnezeu? Nu numai că există distanță între cele două, dar ele sunt exact unul opusul altuia – două caractere distincte ca natură. Se aliniază vreuna dintre manifestările și dezvăluirile insidiozității și cruzimii antinhriștilor la umanitatea normală? Se aliniază la adevăr? Cu siguranță că nu; toate sunt intrigi și scheme de-ale Satanei. Natura manifestată de intrigile și schemele Satanei este tocmai insidioasă și crudă, elemente care nu ar trebui să existe în umanitatea normală, așa cum cere Dumnezeu. Pe baza diferitelor manifestări ale insidiozității și cruzimii despre care s-a făcut părtășie, gândiți-vă dacă există oameni în jurul vostru care posedă o astfel de umanitate. Antihriștii, cu acest caracter insidios și crud, ar fi, fără îndoială capabili să acționeze. Acțiunile lor ar fi vizibile, ușor de auzit și accesibile celorlalți. Dacă sunt accesibile, oamenii ar trebui să le simtă și să fie capabili să recunoască și să discearnă astfel de indivizi. Caracterul insidios și crud al antihriștilor ar trebui să fie o manifestare destul de comună și evidentă. Nu este vorba de o idee, de un gând sau de o intenție ascunsă, ci mai degrabă de umanitatea lor revelată și de metodele, mijloacele și strategiile acțiunilor lor. Oamenii ar trebui să fie capabili să perceapă acest aspect.

C. Fără simțul onoarei și fără să țină cont de rușine

Există simplitate în umanitatea normală, dar sunt antihriștii oameni simpli? Evident că nu. Insidiozitatea, cruzimea și mințitul în mod obișnuit despre care tocmai am avut părtășie sunt contrare simplității. Simplitatea este ușor de înțeles, așa că nu vom avea părtășie despre ea. Haideți să avem părtășie despre a avea simțul onoarei. Să ai simțul onoarei este ceva ce ar trebui să fie prezent în umanitatea normală; înseamnă să ai rațiune. Care este termenul opus aceluia de a avea simțul onoarei? (să ții cont rușine.) Semnificația lui „a nu ține cont de rușine” este aceea de a fi neobrăzat. Cu alte cuvinte, poate fi rezumat la lipsa simțului onoarei. Ce acțiuni întreprind antihriștii și ce manifestări sau practici specifice arată că le lipsește simțul onoarei și că nu țin cont de rușine? Antihriștii concurează în mod deschis cu Dumnezeu pentru statut, ceea ce este lipsit de simțul onoarei și nu ține cont de rușine. Numai antihriștii pot concura în mod deschis cu Dumnezeu pentru statut și pentru aleșii Lui. Indiferent dacă oamenii sunt dispuși sau nu, antihriștii vor să îi controleze. Indiferent dacă au capacitatea, antihriștii vor să lupte pentru statut și, după ce îl obțin, trăiesc de pe urma bisericii, mănâncă și beau de la aleșii lui Dumnezeu, lăsându-i pe aceștia să îi întrețină fără ca ei să facă nimic. Ei nu le asigură deloc viață aleșilor lui Dumnezeu și, cu toate acestea, vor să îi aducă sub puterea lor, făcându-i să-i asculte, să-i slujească și să le fie sclavi și vor să își stabilească propria poziție în inimile oamenilor. Dacă îi vorbiți pe alții de bine, dacă lăudați marea bunătate, harul, binecuvântările și atotputernicia lui Dumnezeu, ei se simt nefericiți și nemulțumiți. Întotdeauna vor să îi vorbești de bine, să ai un loc în inima ta pentru ei, să îi respecți și să îi admiri, iar acest lucru trebuie să nu fie alterat. Tot ceea ce faci trebuie să fie pentru ei și în cinstea lor. Trebuie să îi pui pe primul loc la fiecare pas, în tot ceea ce spui și faci, ținând cont de gândurile și sentimentele lor. Nu înseamnă asta lipsă de simț al onoarei și să nu ții cont de rușine? Nu se comportă antihriștii așa? (Ba da.) Ce alte manifestări există? Ei fură și risipesc ofrandele, însușindu-și ofrandele lui Dumnezeu. Acest lucru este, de asemenea, lipsit de simțul onoarei și fără rușine – este prea evident!

Apropo de furtul ofrandelor, s-a întâmplat un incident aparte. Unii frați și surori au contribuit cu obiecte care au fost transmise unei anumite biserici, iar persoana responsabilă cu protejarea ofrandelor a observat că existau două sticle fără etichete pe care să scrie că erau destinate Celui de mai sus și fără instrucțiuni specifice. Neștiind ce erau, această persoană le-a păstrat fără permisiune și nu le-a transmis Celui de mai sus. Ulterior, când l-am întrebat dacă avea acele obiecte, a spus că avea două sticle. L-am întrebat cum de le avea gata făcute, iar el a explicat situația: „Pentru că aceste două sticle au venit fără etichete care să indice ce erau sau că erau pentru Cel de mai sus, le-am păstrat aici. Dacă erau etichetate ca fiind ceva pentru care aveam o utilizare, le păstram și le foloseam. Dacă puteau fi vândute, le vindeam.” Care credeți că este problema aici? Unele bunuri de valoare sunt transferate aici din diferite locuri, unele cu instrucțiuni și multe fără instrucțiuni sau etichete. În condiții normale, dacă folosiți analiza rațională, cui ar trebui să fie date aceste obiecte? (Ar trebui să fie date lui Dumnezeu ca ofrande.) Astfel ar trebui să gândească oamenii cu raționalitate normală. Cu toate acestea, cineva a spus: „Aceste lucruri nu au fost etichetate ca fiind pentru Cel de mai sus”. Implicit, acea persoană a vrut să spună: „Nu sunt pentru Tine. Ce legătură au ele cu Tine? Din moment ce nu sunt etichetate pentru Tine, am dreptul să mă ocup de ele. Nu Ți le voi da. Dacă vreau să le vând, le voi vinde. Dacă vreau să le folosesc, le voi folosi. Dacă nu vreau să le folosesc sau să le vând, le voi lăsa acolo și le voi irosi!” Acesta a fost punctul de vedere al persoanei responsabile. Ce părere aveți despre acest punct de vedere? Există oameni care aduc aceste obiecte valoroase de departe la biserică sau le dau unor persoane fără să specifice cui? (Nu.) Cine ar da dovadă de o dragoste atât de mare încât să dea obiecte valoroase bisericii, casei lui Dumnezeu sau fraților și surorilor? Până în ziua de azi, nu am văzut pe nimeni cu o dragoste atât de mare sau pe cineva care să facă o astfel de ofrandă sau așa act de caritate. Chiar și pentru obiectele obișnuite și ieftine, trebuie să plătești. În ceea ce privește aceste bunuri valoroase, există cineva care să le dea întâmplător gratuit? (Nu.) Deși persoanele care au trimis aceste obiecte nu au specificat pentru cine sunt, oamenii ar trebui să știe cine este menit să le primească; aceasta este o raționalitate care ar trebui să fie prezentă în umanitate. Cum ar trebui să gestioneze această chestiune persoana responsabilă? Cum ar trebui să procedeze cu aceste obiecte? Ar trebui, cel puțin, să-l întrebe pe Cel de mai sus: „Doriți aceste obiecte? Dacă nu, cum ar trebui să procedăm în legătură cu ele?” Doar cu aceste două întrebări, problema ar fi putut fi rezolvată; aceste două întrebări ar fi indicat că o persoană are un caracter cu o raționalitate normală. Dar persoana însărcinată cu protejarea ofrandelor nu a putut nici măcar să pună aceste două întrebări simple și nici nu a avut raționalitatea elementară pe care ar trebui s-o aibă o persoană. Cum se face că ea credea că aceste lucruri erau pentru biserică? Chiar a adăugat o altă afirmație: „Nu sunt etichetate pentru Cel de mai sus”. Nu este aceasta o problemă? Ce implică „nu sunt etichetate pentru Cel de mai sus”? De ce a adăugat ea această afirmație? (Pentru a găsi un motiv să irosească în mod nonșalanț ofrandele lui Dumnezeu.) Exact asta este. Poate o persoană care face astfel de lucruri să aibă cu adevărat simțul onoarei în umanitatea sa? În mod clar, nu. Ce fel de umanitate posedă o persoană lipsită de acest caracter? Nu este aceasta o lipsă de simț al onoarei? Chiar nu știa că acestea erau ofrande? Știa că acestea erau ofrande, dar, pentru că din umanitate îi lipsea simțul onoarei, putea să rostească astfel de cuvinte fără să țină cont de rușine și, după aceea, putea să se bucure în mod firesc și nonșalant, să-și însușească și să risipească ofrandele, revendicându-le ca fiind ale sale. Numai oamenii cu umanitatea antihrștilor prezintă astfel de manifestări.

Antihriștii sunt lipsiți de conștiință și de rațiune; cum altfel ar putea ei să arate că nu au simțul onoarei și că nu țin cont de rușine? Atunci când fac ceva greșit, nu știu să simtă remușcări și nu simt nicio vină în inimile lor. Nu se gândesc la cum să se îndrepte sau să se căiască și chiar cred că acțiunile lor sunt justificate. Când se confruntă cu emondarea sau cu înlocuirea, se simt tratați pe nedrept. Dezbat neîncetat și se angajează în sofisme – aceasta este lipsa simțului onoarei. Nu fac nicio muncă adevărată; la fiecare pas, le țin prelegeri altora și îi induc în eroare pe oameni cu teorii deșarte, făcându-i pe alții să creadă că sunt spirituali și că înțeleg adevărul. De asemenea, se laudă frecvent cu privier la cât de mult au muncit și au suferit, spunând că merită să se bucure de harul lui Dumnezeu și de primirea și grija fraților și surorilor, trăind astfel de pe urma bisericii în mod firesc, și, de asemenea, vor să mănânce și să bea lucruri delicioase și să se bucure de un tratament special. Acest lucru înseamnă să fii lipsit de simțul onoarei și să nu ții cont de rușine. În plus, în ciuda faptului că au în mod clar un calibru slab, nu înțeleg adevărul și nu sunt capabili să găsească principiile de practică, precum și că sunt incapabili să facă orice muncă, ei se laudă că sunt capabili și buni la toate. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? În ciuda faptului că, în mod clar, nu sunt nimic, ei pretind că știu totul, astfel încât oamenii să îi prețuiască și să îi admire. Dacă cineva are probleme, dar nu le cere sfatul și, în schimb, îi întreabă pe alții, devin furioși, geloși și ranchiunoși, căutând orice modalitate posibilă de a chinui acea persoană. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Este evident că ei mint adesea, au diverse firi corupte, dar pretind că nu au firi corupte, că sunt favorizați și iubiți de Dumnezeu; la fiecare pas, ei pretind că sunt foarte capabili să îndure suferința, că se pot supune, că pot accepta adevărul și emondarea, că nu se tem de munca dificilă sau de critică și că nu se plâng niciodată – dar, în realitate, sunt plini de ranchiună. În ciuda incapacității lor evidente de a avea părtășie despre vreo înțelegere sau de a vorbi despre orice adevăr în mod clar și lipsa lor de mărturie bazată pe experiență, ei se dedau la prefăcătorie și impostură, vorbind într-un mod deeșart despre cunoașterea lor de sine pentru a-i face pe oameni să îi vadă ca fiind foarte spirituali și ca având o mare înțelegere. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Au, în mod clar, numeroase probleme și o umanitate rea, își fac datoria fără nicio loialitate și se bazează exclusiv pe propriul intelect și pe istețimea lor în orice lucrare pe care o fac, fără să caute deloc adevărul, dar totuși cred că poartă o povară, că sunt foarte spirituali și au calibru și că sunt superiori majorității oamenilor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Nu sunt acestea manifestări ale lipsei de umanitate a antihriștilor? Nu dezvăluie ei frecvent astfel de lucruri? În mod clar, le lipsește înțelegerea adevărurilor-principii și, indiferent de lucrarea pe care o fac, nu pot găsi niciun principiu de practică, dar refuză să caute sau să aibă părtășie; ei se bazează pe propria lor istețime, pe experiență și pe intelect pentru a-și face treaba. Își doresc chiar să fie conducători, să îi îndrume pe alții și să îi facă pe toți să îi asculte și se înfurie și se supără când cineva nu o face. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Pentru că au ambiții, talente și un pic de istețime, ei vor întotdeauna să iasă în evidență în casa lui Dumnezeu și să facă în așa fel încât casa lui Dumnezeu să-i pună în poziții importante și să-i cultive. Dacă nu sunt cultivați, ei se simt deprimați și ranchiunoși, plângându-se de casa lui Dumnezeu cum că este nedreaptă, că nu poate recunoaște oamenii talentați și că nu există un bun judecător de talente în casa lui Dumnezeu care să le descopere abilitățile excepționale. Dacă nu sunt cultivați, ei nu vor să lucreze din greu pentru a-și face datoria, să îndure greutăți sau să plătească prețul; în schimb, vor doar să-și folosească viclenia pentru a scăpa de lucru. În inimile lor, speră că cineva din casa lui Dumnezeu îi va aprecia și îi va înălța, permițându-le să-i depășească pe ceilalți și să-și ducă la îndeplinire planurile lor mărețe aici. Nu sunt acestea ambiții și dorințe? Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Nu este aceasta cea mai comună manifestare a antihriștilor? Dacă ai cu adevărat abilități, ar trebui să urmărești adevărul, să te concentrezi asupra îndeplinirii corecte a îndatoririlor, iar aleșii lui Dumnezeu te vor prețui în mod firesc. Dacă nu ai nimic din adevăr și, totuși, dorești mereu să ieși în evidență, este complet lipsit de rațiune! Dacă ai, de asemenea, ambiții și dorințe și vrei mereu să ieși în evidență, ești sortiți căderii. După ce au posedat cândva un anumit statut și prestigiu în societate, unii oameni vor să facă valuri, să aibă ultimul cuvânt și să îi facă pe toți să le asculte poruncile după ce ajung să creadă în Dumnezeu și să intre în casa Lui. Vor să își etaleze calificările și acreditările, îi consideră pe toți ca fiind mai prejos și cred că toți ar trebui să fie subordonați puterii lor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Ba da. Atunci când anumiți oameni obțin unele rezultate și aduc unele contribuții în timp ce își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei doresc întotdeauna ca frații și surorile să îi trateze cu mare respect, ca pe bătrâni, persoane de rang înalt și personaje speciale. Ei chiar doresc ca oamenii să îi admire, să îi urmeze și să îi asculte. Aspiră să devină personajul principal în biserică; doresc să decidă totul, să judece și să aibă ultimul cuvânt în toate problemele. Dacă nimeni nu ascultă sau nu adoptă ceea ce spun ei, doresc să își abandoneze postul, să îi submineze și să râdă de toți ceilalți. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Pe lângă faptul că nu țin cont de rușine, sunt și deosebit de malițioși – aceștia sunt antihriștii.

Această manifestare, de a nu ține cont de rușine, din caracterul antihriștilor este prea răspândită. Majoritatea oamenilor o manifestă într-o anumită măsură, dar antihriștii nu numai că au această manifestare, dar nici nu recunosc niciodată cât de gravă este în natură, nici nu se căiesc, nici nu încearcă să o cunoască sau să se răzvrătească împotriva ei. În schimb, ei o consideră naturală, adică refuză să accepte adevărul. Indiferent cât de mult nu ține comportamentul lor cont de rușine, cât de lipsit de rațiune, de dezgustător și detestabil este, ei încă mai cred că este natural și justificat. Ei cred că este rațional și că merită să conducă datorită talentelor și abilităților lor și că ar trebui să își afirme vechimea, iar ceilalți ar trebui să îi asculte, datorită contribuțiilor lor și nu văd acest lucru ca pe ceva care nu ține cont de rușine. Nu sunt ei fără speranță? Aceasta nu este umanitatea normală; acesta este caracterul antihriștilor. Oamenii corupți obișnuiți pot avea aceste manifestări și gânduri într-o măsură mai mare sau mai mică și în diferite grade de severitate, dar prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și prin acceptarea și înțelegerea adevărului, ei recunosc că astfel de lucruri nu sunt ceea ce ar trebui să aibă umanitatea normală. Recunosc, de asemenea, că atunci când apar astfel de idei, gânduri, planuri sau cereri iraționale, ar trebui să se răzvrătească împotriva lor, să renunțe la ele, să le schimbe, să învețe să se căiască, să accepte adevărul și să practice în conformitate cu adevărul. Care este diferența dintre antihriști și indivizii corupți obișnuiți? Aceasta constă în faptul că antihriștii nu vor crede niciodată că ideile, gândurile și dorințele lor sunt greșite, condamnate și detestate de Dumnezeu sau că sunt lucruri negative care aparțin Satanei. În consecință, ei nu renunță niciodată la aceste gânduri sau credințe. Dimpotrivă, persistă în ele, nu se răzvrătesc împotriva lor și, cu siguranță, nu acceptă ceea ce este corect și pozitiv și nu permit ca acest lucru să devină practica pe care ar trebui să o aibă și principiile la care ar trebui să adere. Aceasta este distincția dintre antihriști și indivizii corupți obișnuiți. Priviți în jur! Oricine nu ține cont de rușine în felul ăsta, dar nu o recunoaște niciodată și nici măcar nu este conștient de acest lucru, este un antihrist tipic.

Antihriștii au o altă caracteristică tipică care este foarte ușor de discernut de către oameni: le lipsește simțul rușinii. Așa cum este scris în Biblie: „Cel rău ia o înfăţişare obraznică” (Proverbe 21:29) – numai antihriștii sunt oameni cu adevărat răi. Antihriștii sunt nerușinați; indiferent de câte lucruri care sunt nu țin cont de rușine, insensibile la sentimentele oamenilor și în contradicție cu adevărul fac, ei nu sunt conștienți de acest lucru și nici nu îl recunosc. Nu acceptă ceea ce este corect sau pozitiv și nu renunță la punctele lor de vedere și la practicile lor greșite; dimpotrivă, persistă în ele până la capăt. Așa sunt antihriștii. În ce situație vă aflați? Când aveți aceste cereri iraționale, gânduri nerușinate și intenții și idei pe care Dumnezeu le disprețuiește, sunteți conștienți că acestea sunt detestate de Dumnezeu și, prin urmare, sunteți capabili să vă răzvrătiți împotriva lor și să le abandonați? Sau, după ce ați auzit adevărul, refuzați să le abandonați, persistați în ele și credeți că aveți dreptate? (Când sunt conștient de ele, le pot lega de cuvintele lui Dumnezeu și simt că aceste gânduri sunt mai degrabă detestabile și nu țin cont de rușine și sunt capabil să mă rog și să mă răzvrătesc împotriva lor.) Cei care se pot ruga în mod conștient și se pot răzvrăti împotriva lor nu sunt antihriști; cei care nu se roagă sau nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor, ci își urmează propriile gânduri, se opun lui Dumnezeu în inimile lor și refuză să accepte adevărul sunt antihriști tipici. Indiferent cât de nerușinate sunt lucrurile pe care le-au făcut, ei refuză să le admită sau să le recunoască. Nu este evident că aceștia sunt oameni care nu acceptă lucrurile pozitive, ci iubesc lucrurile negative și rele? Nu sunteți capabili să distingeți în ce categorie vă încadrezi sau nu ați avut niciodată aceste gânduri, care nu țin cont de rușine? (Am avut aceste gânduri și, după ce am devenit conștient de ele, am fost capabil să mă rog lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva lor. Uneori nu am fost conștient de ele, am acționat sau am vorbit fără să simt că nu țineau cont de rușine și mi-am dat seama abia mai târziu, când am fost expus, atunci am putut să mă rog și să mă răzvrătesc împotriva lor.) Dacă nu ești conștient că aceste lucruri sunt nerușinate, nu este o problemă; dacă ești conștient și totuși nu accepți adevărul sau nu te răzvrătești împotriva ta, atunci aceasta este o problemă serioasă. Să presupunem că, în cea mai mare parte a timpului, sunteți amorțiți, incapabili să faceți conexiuni între acest lucru și Cuvântul lui Dumnezeu și nu sunteți conștienți de problema voastră, dar când deveniți conștienți de ea, vă simțiți imediat vinovați și vă faceți reproșuri în inima voastră, vă simțiți prea rușinați să vedeți pe cineva și vă considerați detestabili, josnici și cu o integritate slabă, așa că vă urâți și vă simțiți dezgustați de voi înșivă, apoi vă gândiți cum să vă schimbați și să renunțați la aceste lucruri. Aceasta este o situație normală. Dacă vă puteți răzvrăti împotriva voastră odată ce ați devenit conștienți, atunci aveți speranță de mântuire. Dacă deveniți conștienți dar, totuși, nu vă răzvrătiți împotriva voastră, nu aveți speranță de mântuire. Dacă o persoană poate fi mântuită depinde de putința ei de a accepta adevărul. Unii ar putea spune: „Sunt amorțit și fără minte, cu un calibru slab, dar atât timp cât înțeleg puțin din ceea ce aud, pot practica conform cuvintelelor lui Dumnezeu și mă pot răzvrăti împotriva mea”. Astfel de oameni pot fi mântuiți. Indiferent de cât de bun calibru are cineva sau cât de mult adevăr înțelege, dacă nu se răzvrătește împotriva propriei persoane, dacă insistă să nu practice sau să nu accepte adevărul și se i împotrivesc și I se opun în inima lor, atunci s-a terminat – nu mai au nicio speranță. A nu ține cont de rușine este, de asemenea, o trăsătură tipică a caracterului antihriștilor. Uitați-vă să vedeți dacă există astfel de oameni în jurul vostru și apoi examinați-vă pe voi înșivă pentru a determina dacă faceți parte din această categorie – dacă simțiți constant că sunteți perfecți și măreți, dacă vă considerați mereu salvatori, dacă aspirați mereu să vă plasați deasupra tuturor celorlalți, dacă sunteți dornici să vă comparați cu ceilalți din orice grup, pentru a vedea cât de sus vă situați și, indiferent dacă, în cele din urmă, îi puteți sau nu depăși pe ceilalți, vă doriți să fiți remarcabili și vreți să fiți foarte apreciați de ceilalți, să vă deosebiți de alții și să deveniți membri speciali ai grupului. Ce te face special? Îți cresc coarne pe cap sau trei ochi ori trei capete și șase brațe? Nu este nimic special la tine, așa că de ce ai mereu impresia că ieși în evidență și că ești unic? Asta înseamnă să nu ții cont de rușine. Pe de-o parte, nu există nimic deosebit în legătură cu abilitățile tale fizice înnăscute, iar pe de altă parte, nu există nimic special cu privire la calibrul tău. Mai important, țu, la fel ca toți ceilalți, ești plin de firi corupte, îți lipsește înțelegerea adevărului și ești de teapa Satanei care se împotrivește lui Dumnezeu. Cu ce să te lauzi? Este clar că nu ai cu ce să te lauzi. Puținele aptitudini, abilități, daruri și talente pe care le ai nu merită menționate, deoarece nu reprezintă umanitatea normală și nu au legătură cu lucruri pozitive. Cu toate acestea, insiști să aduci în prim plan lucruri care nu merită menționate, le tratezi ca pe propriile tale medalii de onoare, le etalezi peste tot ca pe gloria ta și capitalul tău, pentru a câștiga stima și venerația oamenilor, folosindu-le chiar ca pe un capital pentru a-i face pe alții să te întrețină și să te bucuri de stima și de tratamentul favorabil al celorlalți. Nu înseamnă asta să nu ții cont de de rușine? Aceste cerințe iraționale, gânduri, intenții, idei și alte asemenea lucruri produse de o umanitate și o rațiune anormale sunt toate manifestări ale faptului că nu se ține cont de rușine. Dacă aceste manifestări ale faptului că nu se ține cont de rușine domină umanitatea cuiva și devin o caracteristică majoră a sa care îl împiedică să accepte și să înțeleagă adevărul, aceasta este o caracteristică tipică a antihriștilor.

Unii oameni cheltuiesc ofrandele pentru a cumpăra lucruri delicioase, de înaltă calitate și la modă pentru frați și surori, susținând că fac acest lucru din considerație pentru ei, astfel încât aceștia să poată trăi fericiți și fără griji în casa lui Dumnezeu și apoi să fie recunoscători pentru dragostea lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre această idee? Este destul de umană? (Nu, nu este. Ei tratează ofrandele lui Dumnezeu ca pe banii lor, cheltuindu-le cum vor, în loc să folosească ofrandele în mod normal și rațional, conform principiilor casei lui Dumnezeu.) Ce problemă a umanității este aceasta? (Să nu ții cont de rușine.) Astfel de indivizi devin antihriști tipici de îndată ce dobândesc un statut. Ei folosesc ofrandele pentru a le intra în grații celorlalți, spunând: „Frații și surorile nu au haine și duc o viață grea Ei au multe dificultăți și nimănui nu-i pasă de asta. Eu am observat acest lucru și îmi voi asuma responsabilitatea pentru el. Pentru a face ca lucrurile să fie confortabile pentru frați și surori, pentru a le permite să experimenteze căldura lui Dumnezeu, dragostea și harul Lui în timp ce trăiesc în casa Sa, casa lui Dumnezeu trebuie să cheltuiască niște bani pentru a satisface fiecare aspect al vieții lor. De aceea, trebuie să mă gândesc mai mult la asta și să analizez cu atenție ce le lipsește sau de ce au nevoie frații și surorile. Trebuie cumpărate pahare termoizolante pentru a le fi comod fraților și surorilor să bea apă și să le transporte când ies în oraș. Ar trebui cumpărate scaune pentru frați și surori. Scaunele trebuie să aibă spătare moi, astfel încât șederea îndelungată să nu le afecteze spatele. Șederea în aceste scaune ar trebui să fie comodă și ar trebui să aibă înălțimea, unghiul și moliciunea corespunzătoare. Indiferent de cost, nu ar trebui să facem nicio economie pentru frați și surori, deoarece ei sunt stâlpii casei lui Dumnezeu, capitalul și pilonul principal pentru extinderea lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, având grijă de frați și surori, îmbunătățim lucrarea casei lui Dumnezeu.” Majoritatea fraților și surorilor, auzind acest lucru, izbucnesc în lacrimi, sunt copleșiți de recunoștință și continuă să strige că aceasta este marea iubire a lui Dumnezeu. Cei care s-au ocupat de această problemă simt o căldură interioară când aud acest lucru, gândindu-se: „În sfârșit, există oameni care îmi înțeleg inima.” Ce este asta? (Să nu ții cont de rușine.) Cum se poate ca oferirea unor beneficii atât de mari fraților și surorilor să fie considerată drept a nu ține cont de rușine? Este aceasta calomnie? (Nu, nu este.) Ei folosesc banii casei lui Dumnezeu pentru a arăta această generozitate cu scopul de a câștiga inimile oamenilor și se prefac că arată considerație și grijă iubitoare pentru frați și surori. Care este scopul lor real? În termini simpli, acesta este să se bucure de aceste beneficii împreună cu frații și cu surorile. În termeni mai gravi, acesta este să le intre în grații oamenilor, asigurându-se că aceștia își vor aminti întotdeauna de ei, vor avea un loc pentru ei în inimile lor și își vor aminti cât de buni au fost. I-ar trata pe frați și surori în același mod, dacă și-ar cheltui proprii bani? (Cu siguranță că nu.) Adevărata lor față ar fi dezvăluită și nu i-ar mai trata pe oameni în acest fel. Judecând după faptul că folosesc nechibzuit ofrandele lui Dumnezeu după bunul plac, ei sunt oameni lipsiți de integritate și standarde morale, sunt oameni abjecți și nerușinați. Ar putea ei să-i trateze cu adevărat pe alți oameni cu bunătate? Ce fel de persoane sunt? (Sunt antihriști care nu țin cont de rușine.) Există, de asemenea, ceva insidios și crud în acest fapt de a nu ține cont de rușine pe care antihriștii îl posedă și îl manifestă în umanitatea lor – ei folosesc minciuni pentru a-și atinge obiectivele personale. Care dintre cuvintele care ies din gura lor sunt adevărate? Deși par să fie foarte atenți la oameni, să îi iubească cu adevărat și să se gândească destul de mult la ei, în spatele scenei, ei, de fapt, nutresc intenții răuvoitoare. Ei înșiși nu plătesc niciun preț; cheltuiesc ofrande și, în cele din urmă, casa lui Dumnezeu este cea care suferă pierderi, în timp ce ei profit. Asta este ceea ce fac antihriștii – nu numai că nu țin cont de rușine, dar sunt și insidioși și cruzi. Ei mint în mod obișnuit, mint și îi păcălesc pe oameni oriunde se duc, nu rostesc nici măcar un cuvânt adevărat. Deja acest lucru este dezgustător, dar ei se laudă și că sunt candizi, amabili, buni cu ceilalți, iubitori, înțelegători, incapabili să aibă o inimă împietrită față de cineva sau să se răzbune pe cei care îi intimidează. Ei chiar se laudă că sunt persoane perfecte și decente, dorind să își facă o imagine și să ocupe un loc în inimile oamenilor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Aceasta este natura antihriștilor; umanitatea lor este plină de astfel de lucruri.

În ceea ce-i privește pe cei care o iau razna, făcând rău și neținând cont de rușine, oamenii îi pot discerne într-o oarecare măsură, dar nu este ușor să discerni că antihriștii nu țin cont de rușine. Am văzut o manifestare specială a unui antihrist care nu ținea cont de rușine: adesea se purta sălbatic și prezumțios, mințea în mod obișnuit și avea un mod sistematic de a vorbi, care era organizat și foarte ordonat. Cu toate acestea, când venea vorba de a se ocupa de sarcini, nu putea să termine ceea ce începea, o lua razna, făcând rău și era lipsit de orice principii. După ce și-a îndeplinit îndatoririle în casa lui Dumnezeu pentru ceva timp, tot ceea ce făcea mergea prost și orice făcea nu era bine. Problema crucială era că încă voia să îi inducă pe oameni în eroare, să lase o impresie bună în inimile lor și, la fiecare pas, se interesa ce cred ceilalți despre el și dacă era apreciat. În cele din urmă, când a devenit clar că făcea în mod constant greșeli în îndatoririle sale și că nu putea face nimic bine, casa lui Dumnezeu l-a alungat. El nu numai că nu a recunoscut aceste manifestări evidente, dar, de asemenea, a afișat o față deosebit de inocentă atunci când a fost alungat. Ce înseamnă această față inocentă? Înseamnă că nu și-a recunoscut niciodată acțiunile rele din trecut – minciunile, înșelăciunile și modul în care i-a indus în eroare pe ceilalți oameni, precum și modul în care a creat un regat independent și a adus biserica sub controlul propriei sale familii, a luat-o razna, făcând rău și a acționat fără principii, nu a căutat niciodată adevărul și chiar a acționat după bunul său plac, printre alte fapte rele și că nu a fost capabil să-și recunoască aceste acțiuni rele. Dimpotrivă, el credea că își făcuse datoria în casa lui Dumnezeu timp de atât de mulți ani, că suferise atât de mult, că plătise un preț atât de mare, că petrecuse atât de mult timp și că dăduse atât de mult din energia sa și, totuși, în cele din urmă, ajunsese în punctul în care avea o reputație proastă și toată lumea îl privea de sus, în care nimeni nu-l compătimea sau nu solidariza cu el și nimeni nu îi lua apărarea. Nu este aceasta o aparență de inocență? Ce fel de umanitate este manifestarea acestei aparențe inocente? (Lipsa de rațiune și să nu țină cont de rușine.) Exact. A considerat lucrurile pe care le-a făcut și îndatoririle pe care trebuia să le îndeplinească ca fiind meritele sale proprii. A negat complet orice a făcut care nu era în acord cu adevărurile-principii sau care era tulburător sau perturbator și, în cele din urmă, a afișat o față inocentă. Asta înseamnă să nu ții cont de rușine și el este un antihrist tipic. Ați întâlnit vreodată astfel de indivizi? Indiferent de ceea ce le încredințezi sau de sarcinile pe care le dai lor, ei caută să recruteze forțe, să stabilească un regat independent și să îi țină pe ceilalți departe de lumina reflectoarelor, pentru ca ei să poată fi în centrul atenției. Vor să-i depășească pe toți, nimic din ceea ce spun cuiva nu este adevărat, îi fac pe cei care îi ascultă să fie nesiguri cu privire la care dintre afirmațiile lor sunt adevărate și care sunt false. Când sunt, în cele din urmă, alungați, ei chiar se percep ca fiind inocenți și speră că cineva îi va apăra. Credeți că cineva i-ar apăra? (Nu, nu ar face-o.) Dacă cineva ar face-o, ar trebui să fie un ignorant al faptelor adevărate, un prostănac, o persoană care a fost indusă în eroare de ei sau un individ de aceeași teapă cu ei.

D. Egoist și abject

Antihriștii nu au pic de conștiință, rațiune sau umanitate. Nu numai că nu țin cont de nicio rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și ticăloși. Sensul literal al „egoismului și ticăloșiei” lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile lor interese le captează toată atenția și vor suferi pentru asta, vor plăti un preț, se vor cufunda în acel lucru și i se vor dedica. Vor închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l vor lua în seamă; alții pot face cum doresc – antihriștilor nu le pasă dacă o persoană este perturbatoare sau provoacă tulburări și, din punctul lor de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu ei. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este abjectă, josnică și dezgustătoare; o definim ca „egoistă şi tabjectă”. Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasiv și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele rele ale unei perosane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. Însă dacă cineva îl raportează și dă în vileag faptul că nu face lucrare practică și doar urmărește faima, câștigul și statutul, vede roșu înaintea ochilor. Ședințele sunt convocate în grabă pentru a discuta cum să reacționeze, se desfășoară anchete pentru a descoperi cine l-a trădat, cine a fost inițiatorul și cine a fost implicat. Nu va mânca și nu va dormi până nu va da de capăt problemei și până când chestiunea va fi dată cu totul uitării; uneori, e fericit doar după ce-i doboară pe toți cei implicați în raportarea sa. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa? Face el lucrarea bisericii? El acționează pur și simplu de dragul puterii și statutului său. Își conduce propria operațiune. Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când o problemă se află înaintea lor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa? În plus, orice datorie fac antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va permite să iasă în prim plan; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima, câștigul și statutul lor. Indiferent ce datorie realizează, concurează doar pentru cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni venerează și îi admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își fac datoria, nici nu reflectează asupra dacă au fost loiali, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au existat devieri sau omisiuni în datoria lor sau dacă există vreo problemă, și cu atât mai puțin nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul faimei, câștigului și statutului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a josniciei, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și sursa lor. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și abjecției.

Anumiți conducători nu fac nicio muncă reală; pentru a raporta Celui de mai sus și pentru a evita emondarea și demiterea, precum și pentru a-și asigura propriul statut, ei depun eforturi considerabile cu privire la frați și surori, făcându-i să presteze servicii pentru ei. În munca lor, zic doar cuvinte și doctrine, fără a avea părtășie despre adevărurile-principii, fără a rezolva problemele reale, fără a-i ajuta pe alții cu o inimă iubitoare sau fără a lua în considerare dificultățile altora și fără a aborda niciodată dificultățile reale cu care se confruntă oamenii când își fac îndatoririle și în pătrunderea acestora în viață. Ei nu sprijină pe nimeni care este negativ. Pe lângă suprimare și reproș, ei spun doar doctrine și își strigă sloganurile. Care este scopul lor? Ei nu sunt atenți la povara lui Dumnezeu, ci doresc să exploateze rezultatul îndatoririlor pe care frații și surorile le îndeplinesc, pentru a se îmbogăți și a-și asigura statutul. Dacă frații și surorile prezintă rezultate bune în îndeplinirea îndatoririlor, ei sunt mulțumiți. Își asumă meritele în fața Celui de mai sus, lăudându-și în sinea lor propria virtute și crezând că și-au îndeplinit îndatoririle destul de bine. În plus, îi raportează Celui de mai sus despre numeroasele dificultăți pe care le-au întâmpinat în timpul îndeplinirii acestei lucrări, despre modul în care Dumnezeu le-a deschis o cale de ieșire, despre felul în care i-au determinat pe frați și surori să lucreze din greu împreună și să depășească aceste dificultăți, despre cum i-au ajutat să finalizeze această lucrare, cum au aderat la principii și cum i-au îndepărtat pe oamenii răi. De asemenea, ei subliniază prețul pe care l-au plătit și contribuțiile pe care le-au adus în munca lor, lăsându-l pe Cel de mai sus să știe că, datorită eforturilor lor, treaba a fost făcută bine. Implicit, îi spun Celui de mai sus: „Conducerea mea a fost la înălțime, iar voi ați făcut alegerea corectă selectându-mă drept conducător”. Nu este aceasta o manifestare a faptului de a fi egoist și abject? Oamenii care manifestă umanitatea de a fi egoiști și abjecți au adesea câteva lozinci. De exemplu, după ce este rânduit ca ei să conducă o biserică, spun întotdeauna: „În biserica mea, viața noastră bisericească este atât de bună, atât de minunată! Frații și surorile mele au avut o intrare în viață grozavă și profundă, toți cu experiențe de viață. Uitați-vă la modul în care Îl iubesc ei pe Dumnezeu și la cât de bine este făcută munca noastră.” Acestea sunt lozincile antihriștilor. Judecând după lozincile lor, este evident că ei îi tratează pe frații și surorile din biserica de care sunt responsabili ca pe propriile oi, considerând că tot ceea ce se află în biserica pe care o controlează este proprietatea lor privată. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? De ce înseamnă că nu țin cont de rușine? Orice manifestare a egoismului și a abjecției rezultă din a nu ține cont de rușine. Prin urmare, să fii egoist și abject înseamnă să nu ții cont de rușine. În mod sigur, acești oameni care prezintă manifestări de egoism și abjecție nu țin cont de rușine. Atunci când li se încredințează conducerea și responsabilitatea unei biserici, conducându-i pe aleșii lui Dumnezeu pentru a-și îndeplini îndatoririle și făcând anumite lucrări, ei tratează aceste lucruri ca pe proprietatea lor privată. Nimeni nu poate interveni; ei au ultimul cuvânt în toate. Antihriștii îi consideră pe aleșii lui Dumnezeu, lucrarea bisericii, precum și facilitățile și bunurile bisericii drept proprietatea lor privată. Acest lucru, în sine, este problematic: ei urmăresc să pună mâna pe bunurile casei lui Dumnezeu și să-i domine pe aleșii lui Dumnezeu. Mai mult, ei consideră aceste lucruri drept capital pentru a concura cu alții, neezitând nici măcar să vândă interesele casei lui Dumnezeu și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Credeți că antihriștii au conștiință și rațiune? Au loc pentru Dumnezeu în inimile lor? Au o inimă cu frică de Dumnezeu și care se supune Lui? Deloc. Prin urmare, a-i numi pe antihriști lacheii Satanei sau demoni pe pământ nu este deloc o exagerare. Nu există Dumnezeu sau biserică în inima unui antihrist, iar el nu are, în mod cert, niciun respect față de aleșii lui Dumnezeu. Spune-Mi, cum să nu poată fi numite casa lui Dumnezeu acele locuri în care frații și surorile există și unde Dumnezeu lucrează? În ce fel nu sunt acestea biserici? Însă antihriștii se gândesc doar la lucrurile din propria lor sferă de influență. Nu le pasă și nu se preocupă de alte locuri. Chiar dacă descoperă o problemă, nu îi acordă atenție. Mai grav este că, atunci când ceva merge rău într-un loc anume sau cauzează pierderi lucrării bisericii, ei nu acordă atenție acelui lucru. Când sunt întrebați de ce-l ignoră, oferă sofisme absurde, spunând: „Fiecare om trebuie să-și vadă de treburile sale.” Cuvintele lor sună rațional, ei par să înțeleagă limitele în ceea ce fac și, par să nu aibă probleme externe, dar care este esența? Este manifestarea egoismului și a abjecției. Fac lucrurile doar pentru ei înșiși, doar pentru propria faimă, câștig și statut. Nu-și îndeplinesc deloc îndatoririle. Aceasta este o altă caracteristică arhetipală a antihriștilor: ei sunt egoiști și abjecți.

Esența egoismului și abjecției antihriștilor este evidentă; manifestările lor de acest fel sunt deosebit de proeminente. Biserica le încredințează o parte din lucrare, iar dacă aceasta le aduce renume și beneficii și le permite să-și arate chipul, sunt foarte interesați și dispuși să o accepte. Dacă este o muncă neapreciată sau care implică ofensarea oamenilor sau care nu le va permite să-și arate chipul sau care nu aduce niciun beneficiu pentru faima, câștigul sau statutul lor, nu au niciun interes și nu o vor accepta, de parcă această lucrare nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu ar fi lucrarea pe care s-ar cuveni să o facă. Când întâmpină dificultăți, nu există nicio șansă ca ei să caute adevărul pentru a le rezolva, cu atât mai puțin să încerce să vadă imaginea de ansamblu și să acorde vreo atenție lucrării bisericii. De exemplu, în sfera lucrării casei lui Dumnezeu, pe baza nevoilor lucrării generale, pot exista unele transferuri de personal. În cazul în care câțiva oameni sunt transferați dintr-o biserică, care ar fi modul rațional prin care conducătorii acelei biserici să trateze problema? Care este problema, dacă ei sunt preocupați doar de interesele propriei biserici, mai degrabă decât de interesele generale și dacă nu sunt deloc dispuși să-i transfere pe acei oameni? De ce, în calitate de conducători de biserică, nu se pot supune rânduielilor centralizate ale casei lui Dumnezeu? Este o astfel de persoană atentă la intențiile lui Dumnezeu? Este atentă la imaginea de ansamblu a lucrării? Dacă nu se gândește la lucrarea casei lui Dumnezeu ca întreg, ci doar la interesele propriei biserici, nu este ea foarte egoistă și abjectă? Conducătorii de biserică ar trebui să se supună necondiționat suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, precum și rânduielilor și coordonării centralizate ale casei lui Dumnezeu. Acest lucru este în concordanță cu adevărurile-principii. Atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu o cere, indiferent despre cine ar fi vorba, fiecare ar trebui să se supună coordonării și rânduielilor casei lui Dumnezeu și nu ar trebui să fie controlat de niciun conducător sau lucrător individual, de parcă ar aparține acestuia sau de parcă ar fi supus deciziilor lui. Supunerea aleșilor lui Dumnezeu față de rânduielile centralizate ale casei lui Dumnezeu este absolut firească și justificată și nu poate fi sfidată de nimeni, cu excepția cazului în care un conducător sau un lucrător individual face un transfer arbitrar care nu este în conformitate cu principiille – caz în care acest lucru poate fi neascultat. Dacă un transfer normal se face în conformitate cu proncipiile, atunci toți aleșii lui Dumnezeu ar trebui să se supună și niciun conducător sau lucrător nu are dreptul sau vreun motiv să încerce să controleze pe cineva. Ați spune că există vreo lucrare care nu este lucrarea casei lui Dumnezeu? Există vreo lucrare care să nu implice extinderea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu? Toată este lucrarea casei lui Dumnezeu, fiecare lucrare este egală și nu există „al tău” și „al meu”. Dacă transferul este în conformitate cu principiul și se bazează pe cerințele lucrării bisericii, atunci acești oameni ar trebui să meargă acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Și totuși, care este răspunsul antihriștilor când se confruntă cu acest tip de situație? Găsesc diverse pretexte și scuze pentru a-i ține pe acești oameni potriviți lângă ei și oferă doar doi oameni obișnuiți și apoi găsesc un pretext pentru a-ți forța mâna, fie spunând că lucrarea este foarte aglomerată, fie că au prea puțini oameni, oamenii sunt greu de găsit și dacă aceștia doi sunt transferați, lucrarea va avea de suferit. Și te întreabă ce ar trebui să facă și te determină să crezi că transferul oamenilor ar însemna că le ești dator. Nu așa operează diavolii? Așa fac lucrurile non-credincioșii. Sunt buni oamenii care încearcă mereu să-și protejeze propriile interese în biserică? Sunt oameni care acționează conform principiilor? În niciun caz. Ei sunt non-credincioși și neîncrezători. Și nu este acesta un lucru egoist și abject? Dacă cineva de calibru bun este transferat de sub antihrist pentru a îndeplini o altă datorie, în inima sa, antihristul se împotrivește și respinge acest lucru cu îndârjire – el vrea să renunțe și nu are entuziasmul de a fi conducător sau șef de grup. Ce problemă este aceasta? De ce nu are pic de ascultare față de rânduielile bisericii? Crede că transferul „mâinii sale drepte” va afecta rezultatele și progresul lucrării sale, iar statutul și reputația îi vor fi, prin urmare, afectate, ceea ce îl va forța să muncească mai mult și să sufere mai mult pentru a garanta productivitatea, acesta fiind ultimul lucru pe care vrea să-l facă. S-a obișnuit cu confortul și nu vrea să lucreze mai mult sau să sufere mai mult, așa că nu vrea să lase persoana să plece. În cazul în care casa lui Dumnezeu insistă asupra transferului, se plânge și chiar își dorește să-și să arunce în sus propria lucrare. Nu este acesta un lucru egoist și abject? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să fie alocați central de către casa lui Dumnezeu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu niciun conducător, șef de grup sau individ. Fiecare trebuie să acționeze conform principiului; aceasta este regula casei lui Dumnezeu. Antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, ei uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul. Nu este acest lucru egoist și abject? Din exterior, ținând alături de ei oameni de calibru bun și nepermițându-le să fie transferați de casa lui Dumnezeu dau impresia că s-ar gândi la lucrarea bisericii, dar, de fapt, ei se gândesc doar la puterea și statutul lor și deloc la lucrarea bisericii. Le este teamă că vor face prost lucrarea bisericii, vor fi înlocuiți și își vor pierde statutul. Antihriștii nu se gândesc la lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu, când se gândesc doar la propriul statut și îl protejează fără nicio remușcare cu privire la costul pentru interesele casei lui Dumnezeu și când își apără statutul și interesele în detrimentul lucrării bisericii. Acest lucru este egoist și abject. Când se confruntă cu o astfel de situație, cel puțin trebuie să gândească în conștiința lor: „Acești oameni sunt toți ai casei lui Dumnezeu, nu sunt proprietatea mea personală. Și eu sunt membru al casei lui Dumnezeu. Ce drept am eu să opresc casa lui Dumnezeu din a transfera oameni? Ar trebui să iau în considerare interesele generale ale casei lui Dumnezeu, în loc să mă concentrez doar asupra lucrării din sfera propriilor responsabilități.” Acestea sunt gândurile care ar trebui să se regăsească la oamenii care au conștiință și rațiune și rațiunea pe care ar trebui să o aibă cei care cred în Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu se implică în lucrarea generală, iar bisericile în lucrarea parțială. Prin urmare, atunci când casa lui Dumnezeu are o nevoie deosebită din partea bisericii, cel mai important pentru conducători și lucrători este să respecte rânduielile casei lui Dumnezeu. Conducătorii falși și antihriștii nu au o astfel de conștiință și rațiune. Toți sunt destul de egoiști, se gândesc doar la ei înșiși și nu se gândesc la lucrarea bisericii. Ei iau în considerare numai beneficiile din fața ochilor, nu iau în considerare lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt absolut incapabili să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu. Sunt extrem de egoiști și abjecți! În casa lui Dumnezeu, ei sunt chiar suficient de îndrăzneți pentru a fi obstructivi și chiar îndrăznesc să-și consolideze poziția; aceștia sunt oamenii cei mai lipsiți de umanitate, sunt oameni răi. Acesta este genul de oameni pe care îl reprezintă antihriștii. Ei se raportează întotdeauna la lucrarea bisericii, la frați și surori și chiar la toate bunurile casei lui Dumnezeu care se încadrează în sfera responsabilității lor ca la proprietatea lor privată. Ei cred că de ei depinde cum sunt aceste lucruri distribuite, transferate și folosite, iar casa lui Dumnezeu nu are voie să se amestece. Odată ce sunt în mâinile lor, parcă sunt în posesia Satanei, nimeni nu are voie să se atingă de ele. Ei sunt cei mai tari, cei mai mari și oricine intră pe teritoriul lor trebuie să se supună ordinelor și rânduielilor date de ei într-un mod educat și docil și să primească indicații din expressile lor. Aceasta este manifestarea egoismului și a abjecției din caracterul antihriștilor. Ei nu acordă nicio atenție lucrării casei lui Dumnezeu, nu urmează deloc principiile și se gândesc doar la propriile interese și statut – ceea ce reprezintă toate semnele distinctive ale egoismului și abjecției antihriștilor.

Există o altă situație. Fie că este vorba de bani sau de obiecte oferite de frați și surori, în condiții normale, indiferent de sumă, toate ar trebui predate casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, unii antihriști cred în mod eronat că: „Banii oferiți de frații și surorile din biserica noastră aparțin bisericii noastre, iar biserica noastră trebuie să îi păstreze și să îi folosească. Nimeni nu are dreptul să intervină în modul în care îi folosim sau îi distribuim și, cu siguranță, nu are calificările necesare de a-i lua”. Așadar, dacă îi întrebați cât a primit biserica din ofrande, nu vă vor spune suma reală, fiindu-le teamă că le-o veți lua. Unii oameni s-ar putea întreba: „Ce înseamnă că le este teamă să nu le fie luată? Vor să o cheltuiască ei înșiși?” Nu neapărat. Ei se gândesc: „Și biserica noastră are nevoie de bani. Dacă aceștia sunt luați, cum ne putem desfășura activitatea?” Cel de mai sus are principii pentru aceste chestiuni, așa că de ce nu urmați principiile atunci când vă ocupați de ei? Ei pun deoparte suficient pentru a fi folosit pentru lucrarea ta, iar restul este aranjat uniform de către casa lui Dumnezeu. Aceste resurse nu sunt proprietatea privată a conducerii bisericii; ele aparțin casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru a-și satisface ambițiile și dorințele și de dragul propriei lor lucrări și pentru a garanta resursele din sfera lor de influență, unii antihriști rețin aceste lucruri, și le însușesc ca fiind ale lor și nu permit nimănui altcuiva să le folosească. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Aceasta este, de asemenea, o manifestare tipică și specifică a caracterului antihriștilor.

Acești antihriști sunt răi și malefici, urâți, ticăloși, josnici și abjecți. Este dezgustător și revoltător doar să vorbim despre ei. Ei pot arăta ca niște ființe umane la exterior și pot vorbi plăcut, părând că înțeleg tot felul de doctrine și că le stăpânesc, dar de îndată ce acționează, umanitatea lor urâtă și rea este expusă, jignitoare pentru cei care o văd. Deoarece fiecare antihrist posedă aceste defecte urâte și rele în caracterul lor, ei sunt capabili să comită astfel de fapte rele. Acesta este motivul pentru care sunt numiți antihriști. Are sens această logică? (Da.) Cu alte cuvinte, prezența acestor firi depravate și ticăloase în caracterul lor este cea care le permite să comită faptele rele ale antihriștilor, catalogându-i, astfel, ca atare. Așa stau lucrurile. Dacă o persoană este un antihrist, ar fi corect să îi descriem umanitatea ca fiind bună, dreaptă, onestă și sinceră? Cu siguranță că nu. Dacă o persoană minte în mod obișnuit, ea are condiția de antihrist. Dacă cineva este insidios și crud, are, de asemenea, condiția unui antihrist. Dacă o persoană este egoistă, abjectă, condusă doar de câștigul personal, o ia razna, făcând rău și neținând cont de rușine, atunci ea este o persoană rea. Dacă o astfel de persoană rea ajunge la putere, atunci ea devine un antihrist.

E. Agățatul de cei puternici și asuprirea celor slabi

Umanitatea antihriștilor posedă, de asemenea, ceva care este atât dezgustător, cât și detestabil, și anume: ei se agață de cei puternici și îi asupresc pe cei slabi. Dacă există anumite celebrități sau unii oameni cu putere sau statut în biserică sau în lume, indiferent cine sunt aceștia, antihriștii nutresc o invidie și o admirație infinită în inimile lor față de ei, ajungând chiar să le intre în grații. Când cred în creștinism, susțin că anumiți șefi politici sunt credincioși, iar când acceptă această etapă a lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, afirmă că anumiți pastori din confesiuni marcante au acceptat-o și ei. Pentru orice fac, folosesc întotdeauna un titlu impresionant, mereu venerează și imită celebrități și se simt mulțumiți doar atunci când au reușit, măcar, să se agațe de o celebritate sau de cineva cu statut. Când vine vorba de oameni cu statut, indiferent dacă sunt buni sau răi, antihriștii le intră în grații, îi lingușesc și se gudură pe lângă ei neîncetat. Sunt chiar dispuși să le servească ceaiul și să le scoată oala de noapte. Pe de altă parte, atunci când au de-a face cu cei fără statut, indiferent cât de integri, onești și amabili pot fi acești indivizi, antihriștii îi hărțuiesc și îi calcă în picioare ori de câte ori au posibilitatea. Ei se laudă adesea cu faptul că unul și altul este un cadru de conducere în societate, cu cât de bogat este tatăl lui cutare, cu cât de mulți bani are cutare și cu mărimea familiei sau companiei unuia și altuia, subliniindu-și importanța în societate. În ceea ce-i privește pe conducătorii falși și pe antihriștii din biserică, indiferent de faptele rele pe care le comit, antihriștii nu le raportează, nu le expun și nu le discern niciodată. În schimb, îi urmează îndeaproape, făcând tot ce li se spune. Ei devin adepții, soldații și sclavii conducătorului de orice nivel pe care îl urmează. Atunci când au de-a face cu aceia care au putere, influență, bogăție și statut, ei par extrem de supuși, umili și inepți. Sunt extrem de ascultători și supuși, dând din cap și conformându-se cu tot ceea ce spun acei oameni. Cu toate acestea, atunci când au de-a face cu oameni obișnuiți fără statut, au un aer diferit, folosind o manieră impunătoare atunci când vorbesc pentru a-i copleși pe oameni, dorind să fie superiori, ca și cum ar fi de neînvins, mai puternici și mai presus decât oricine altcineva, făcând ca detectarea oricăror probleme, defecte sau slăbiciuni la ei să fie dificilă. Ce fel de caracter este acesta? Există vreo legătură între acest lucru și a fi insidios, crud și a nu ține cont de rușine? (Da, există.) Agățatul de cei puternici și asuprirea celor slabi – nu este aceasta partea urâtă și rea a umanității antihriștilor? Credeți că oamenii cu o astfel de umanitate sunt integri? (Nu.) Sunt adevărate lucrurile pe care le spun celor cu statut și celor puternici? Sunt adevărate lucrurile pe care le spun celor slabi? (Nimic nu este adevărat.) Prin urmare, acest element are o anumită legătură cu mințitul în mod obișnuit. Judecând după acest element, caracterul antihriștilor este abominabil până la extrem, iar ei au două fețe complet diferite. Acest tip de persoană are o poreclă – „cameleon”. Aceste persoane nu tratează niciodată oamenii în funcție de adevărurile-principii, de umanitate sau dacă acei oameni urmăresc adevărul în casa lui Dumnezeu. În schimb, îi tratează diferit pe oameni doar în funcție de statutul și de influența lor. Atunci când au de-a face cu cei care au statut și abilități, fac tot posibilul să le intre în grații, să-i lingușească și să se apropie de ei. Chiar dacă sunt bătuți sau certați de acești oameni, ei suportă de bunăvoie, fără să se plângă. Chiar își recunosc continuu inutilitatea și devin servili, deși ceea ce gândesc cu adevărat în sinea lor este complet diferit de comportamentul lor din afară. Dacă cineva cu statut și prestigiu vorbește, chiar dacă este o eroare și o erezie a Satanei care nu are nicio legătură cu adevărul, ei îl vor asculta, vor da din cap în semn de aprobare și o vor accepta în mod superficial. Pe de altă parte, antihriștii vor ignora și vor privi de sus pe cineva care nu are capacitate sau statut, indiferent cât de corecte sunt cuvintele sale. Chiar dacă ceea ce spune se aliniază la principii și la adevăr, ei nu îl vor asculta, ci îl vor respinge, îl vor batjocori. Aceasta este o altă trăsătură care se regăsește în caracterul antihriștilor. Judecând după modul și principiile după care se comportă și tratează lumea, aceste persoane pot fi catalogate definitiv drept neîncrezători fără echivoc. Manifestările caracterului lor sunt infame, sordide și josnice.

Agățatul de cei puternici și asuprirea celor slabi este o metodă tipică de interacțiune socială pentru oameni ca antihriștii. Ei se angajează în conversații pline de viață și se apropie de non-credincioși, dar când se întorc și îi văd pe frați și surori, nu au nimic de spus și nu au un limbaj comun. Aceștia sunt antihriștii. Atunci când discută chestiuni legate de credința în Dumnezeu, îndeplinirea îndatoririlor, intrarea în viață sau schimbări ale firii, nu au nimic de spus și nu sunt interesați. Cu toate acestea, atunci când vorbesc despre non-credincioși, în special despre cei cu bogăție și influență, figuri politice, elite sociale, celebrități din muzică și film, tendințe sociale și chestiuni legate de luat masa și divertisment, devin extrem de vorbăreți și nu pot fi opriți. Se pare că tânjesc în mod deosebit după o astfel de viață și statut social. Deși asemenea indivizi cred în Dumnezeu, ei cred doar pentru binecuvântări și, chiar și după ce cred în Dumnezeu, nu pot renunța la astfel de lucruri. Prin urmare, atunci când discută despre chestiuni legate de luat masa și divertisment, devin entuziaști. Când vorbesc cu frații și surorile, e altă poveste. Îi disprețuiesc din toată inima și cu tot sufletul pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care urmăresc adevărul și pe cei care sunt cinstiți și integri. Îi discriminează și îi disprețuiesc pe astfel de oameni. Când antihriștii văd conducători în biserică, se gândesc: „Nu arată ca niște conducători; nu seamănă deloc cu oficialitățile. În comparație cu oficialitățile lumești, ei sunt inferiori, lipsiți de ținută și stil!” Dacă află că unii conducători nu au un nivel ridicat de educație, îi discriminează în inimile lor. Ce credeți că simt ei când Mă văd? La prima vedere, ei gândesc: „Hristos, Dumnezeul întrupat, este un nimeni, fără studii superioare, care nu este atât de înalt, a cărui înfățișare nu este impunătoare, căruia îi lipsește ținuta și a cărui îmbrăcăminte este obișnuită. Toată lumea spune că El deține adevărul; acesta este singurul lucru căruia merită să-i acordăm atenție și nu există nimic altceva impresionant la El. Uită-te la ce poartă acei oameni puternici din societate! De ce mărci sunt hainele și pantofii Tăi? Ce fel de frizură ai? Te-ai tuns la un salon celebru? Cât a costat o tunsoare?” Eu răspund: „Nu cheltui niciun ban pe tunsori; mă tund singur acasă.” Ei spun: „Mergi la tratamente de înfrumusețare? Stai la hoteluri? De câte stele? Ai fost vreodată într-o croazieră de lux?” Eu spun: „Nu știu nimic despre aceste lucruri”. Ei spun: „Atunci ești cu adevărat ignorant. Cu identitatea și cu statutul tău nobil, de ce nu ai cunoștințe sau o înțelegere a acestor lucruri luxoase și elitiste din lume? Având în vedere situația Ta, ar trebui să mergi să le experimentezi un pic pentru Tine. Cel puțin, trebuie să mergi la un salon sofisticat de înfrumusețare, să stai la un hotel de cinci stele și să mergi într-o croazieră de lux. Ar trebui, măcar, să stai la clasa întâi când zbori”. Când Mă văd, nu se gândesc prea mult la Mine, dar trebuie să recunoască un lucru, și anume: „Nu am mai auzit niciodată nimic din lucrurile pe care le-ai spus în timpul adunărilor: trebuie să ascult ceea ce spui Tu”. Dar după adunări, ei nu Mă mai recunosc. La fel ca un lup: după ce îl hrănești, se întoarce și te mușcă. Aceasta este natura lupului. Când antihriștii îi văd pe frații și surorile obișnuiți, fără bani sau influență, care pur și simplu iubesc adevărul și sunt capabili să îl urmărească și care își facă de bunăvoie îndatoririle, îi disprețuiesc și îi exclude. Când se uită la Hristos și văd o persoană obișnuită, cineva care în toate aspectele, în privire, înfățișare și comportament, este o persoană simplă și obișnuită, își pot schimba imediat firea lăuntrică și punctul de vedere? (Nu, nu pot.) Atitudinea lor față de lucruri se bazează pe caracterul lor. Lipsiți de umanitate normală, atitudinea lor față de Hristos este, fără îndoială, aceeași cu atitudinea lor față de o persoană obișnuită. Nu există nici cea mai mică urmă de respect; acest lucru este determinat de esența și de caracterul lor. Manifestarea acestui aspect al umanității unui antihrist este la fel de dezgustătoare și detestabilă ca celelalte aspecte.

Diferitele trăsături din caracterului unui antihrist despre care tocmai am am avut părtășie pot dezvălui separat bunătatea sau răutatea, superioritatea sau inferioritatea caracterului său. Este caracterul unei persoane care minte în mod obișnuit superior sau inferior? (Inferior.) Este umanitatea unei persoane egoiste și abjecte bună sau rea? (Rea.) Este umanitatea unei persoane care nu ține cont de rușine bună sau rea? (Rea.) Este caracterul unei persoane insidioase și crude superior sau inferior? (Inferior.) Cum este caracterul unei persoane care nu știe decât să se agațe de cei puternici și să-i asuprească pe cei slabi, care nu respectă decât astfel de principii? (Abominabil.) Astfel de indivizi sunt abominabili la extrem, nu numai că nu au o umanitate normală, dar se poate spune cu exactitate că nu sunt oameni – sunt gunoaie, sunt diavoli. Oricine este lipsit de cea mai mică conștiință și rațiune este un diavol, nu o ființă umană.

F. Mai dornici de lucruri materiale decât oamenii normali

Există o altă manifestare în umanitatea antihriștilor: ei sunt mai dornici de lucruri materiale decât oamenii normali. Adică, dorința și cererea lor pentru lucruri materiale este deosebit de mare – este nelimitată. Sunt cuprinși de aspirații pentru un stil de viață extravagant și sunt de o lăcomie insațiabilă. Unii ar putea spune: „Majoritatea antihriștilor nu posedă această manifestare”. Faptul că nu o au nu înseamnă că este absentă din umanitatea lor. Odată ce astfel de oameni obțin un statut, care sunt principiile lor cu privire la ceea ce mănâncă, cum se îmbracă și cum arată? De îndată ce au statut, trebuie să facă așa cum vor ei, găsesc oportunități, au anumite condiții, iar viața lor este diferită. Devin pretențioși cu privire la ceea ce mănâncă, punând accentul pe ostentație și lux. Insistă să poarte și să folosească produse de firmă, iar casele în care locuiesc și mașinile pe care le conduc trebuie să fie elitiste și luxoase Chiar și atunci când achiziționează un vehicul utilitar, acesta trebuie să fie dotat cu accesorii de lux. Unii s-ar putea întreba: „Dacă nu au bani, de ce pun un asemenea accent pe aceste lucruri?” Doar pentru că nu au bani, asta nu înseamnă că nu urmăresc astfel de lucruri sau că această dorință este absentă din umanitatea lor. Prin urmare, odată ce antihriștii pun mâna pe ofrandele din casa lui Dumnezeu, le irosesc în mod nesăbuit. Ei vor să cumpere și să se bucure de orice, până la nerușinare și într-o măsură greu de ținut sub control. Trebuie să bea ceai de înaltă calitate servit în cești placate cu aur, mesele lor trebuie să fie ospețe somptuoase, insistă să consume ginseng de calitate specială și folosesc numai calculatoare și telefoane de la mărci de renume internațional, care sunt întotdeauna cele mai recente modele. Poartă ochelari de vedere care costă mii de yuani, cheltuiesc sute pe frizuri și plătesc o mie sau mai mult pentru ședințe de masaj și sauna. Pe scurt, ei cer ca totul să fie de top și de firmă, dorind să se bucure de ceea ce se bucură celebritățile și oamenii puternici. Odată ce antihriștii au statut, toate aceste lucruri urâte devin evidente. În timpul adunărilor, dacă doar trei până la cinci persoane le ascultă predicile, ei consideră că este insuficient și insistă să aibă trei până la cinci sute de personae. Când alții spun că există circumstanțe externe nefavorabile, deci o adunare de trei până la cinci persoane este deja destul de bună, ei ripostează: „Nu merge așa – de ce sunt atât de puțini oameni care îmi ascultă predica? Nu merită să îmi pierd vremea. Ar trebui să cumpărăm o clădire mare pentru biserică, să poată găzdui zeci de mii de oameni pentru o predică mai demnă”. Nu cumva o caută cu lumânarea? Acesta este genul de lucruri pe care le fac antihriștii. Nu-i așa că, de asemenea, ei nu țin cont de rușine? Ei au o dorință și un interes extrem de incontrolabile pentru o viață luxoasă și lucruri materiale, ceea ce este o altă trăsătură a caracterului antihriștilor. În momentul în care cineva menționează mâncarea gourmet, mașinile de lux, hainele de firmă și produsele scumpe și de lux, ochii lor se luminează și se înverzesc de lăcomie, iar dorința lor iese la suprafață. Cum apare această dorință? Este fără îndoială o revelare a naturii lor demonice. Unii antihriști pot să fie strâmtorați cu banii, iar când văd pe cineva purtând bijuterii de lux sau un inel cu diamant de două sau trei carate, ochii li se luminează și se gândesc: „Dacă nu aș crede în Dumnezeu, aș putea purta unul de cinci carate”. Ei iau în considerare faptul că nu dețin nici măcar un inel de o carată, se mâhnesc și încep să se gândească că nu merită să crezi în Dumnezeu. Totuși, după o analiză mai aprofundată, se gândesc: „Voi primi mari binecuvântări în viitor datorită faptului că mi-am pus credința în Dumnezeu, aș putea avea un diamant de cinci sute de carate și l-aș purta pe cap.” Oare ei nu au dorințe? Văzând la televizor indivizi bogați purtând haine de firmă și plutind pe mare pe vase de croazieră luxoase, ei simt că acest lucru este incredibil de plăcut, romantic, nobil și de invidiat. Salivează după asta, spunând: „Când voi putea deveni acest tip de persoană, un titan printre oameni? Când mă voi putea bucura de o astfel de viață?” Privesc la nesfârșit până când se gândesc că a crede în Dumnezeu este cu adevărat neinteresant. Dar apoi mai cugetă o dată, gândindu-se „Nu pot gândi așa. De ce cred în Dumnezeu? „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.» În viitor, viața mea va fi mult mai bună decât a lor. Ei merg într-o croazieră de lux, dar eu voi zbura într-un avion de lux sau într-o farfurie zburătoare de lux – voi merge pe Lună!” Sunt aceste gânduri cât de cât rezonabile? Se aliniază ele la umanitatea normală? (Nu, nu o fac.) Acesta este un alt element al umanității antihriștilor – o dorință extrem de incontrolabilă pentru lucruri materiale și un stil de viață luxos. Odată ce obțin aceste lucruri, devin de o lăcomie insațiabilă, cu o privire și o natură vorace, dorind să posede aceste lucruri pentru totdeauna. În umanitatea antihriștilor, nu este vorba doar despre invidia față de cei puternici; ei doresc, de asemenea, lucruri materiale și o viață de înaltă calitate. Omenirea normală are o gamă rezonabilă de nevoi pentru viață și lucruri materiale: au nevoile lor zilnice, nevoile mediului de lucru și de viață, precum și nevoile lor fizice. Este suficient ca aceste nevoi să fie satisfăcute și se consideră că e relativ normal să fie moderate în funcție de capacitatea și condițiile economice ale fiecăruia. Cu toate acestea, nevoia lor de lucruri materiale și faptul că se complac în ele sunt anormale și insațiabile. Unii antihriști urmăresc în special o calitate înaltă a vieții – atunci când locuiesc cu o familie gazdă în care mâncarea constă numai în mese simple, ei se simt puțin iritați. În plus, dacă oamenii din această familie urmăresc adevărul, sunt destul de cinstiți și nu îi flatează, nu îi lingușesc și nu le spun ceea ce vor să audă, devin și mai dezgustați, gândindu-se: „De unde pot să iau mâncare bună și să stau într-o casă mare? Cine are condiții bune de trai? Cine are o mașină și poate să mă ducă în anumite locuri și să mă aducă, astfel încât să nu trebuiască să merg pe jos?” Ei sunt mereu preocupați de astfel de chestiuni. Există acest tip de oameni în jurul vostru? Sunteți acest tip de persoană? (Aceste lucruri sunt prezente și în umanitatea noastră.) Le puteți ține sub control în acest caz? Să te complaci în confort nu este același lucru cu lăcomia insațiabilă; aceasta trebuie păstrată cu moderație, fără să te împiedice să-ți îndeplinești datoria. Aceasta este umanitatea posedată de oamenii corupți normali. Cu toate acestea, antihriștii nu practică moderația; ei sunt insațiabili și rapace în mod obișnuit. Mai aveți ceva de adăugat cu privire la această manifestare? (Dumnezeule, am văzut un antihrist înainte. Pe atunci, o soră îi cumpărase mai mult de zece jachete, toate de la firme renumite, iar acest antihrist le purta una câte una, îmbrăcând una nouă de fiecare dată când ieșea în oraș. Mai târziu, a devenit un conducător și a folosit ofrandele lui Dumnezeu pentru a-și cumpăra o berlină. Cineva a cumpărat chiar și o casă frumoasă special pentru a o găzdui, iar când ieșea la cumpărături, această soră gazdă o urmărea îndeaproape. Dacă îi plăcea o piesă de îmbrăcăminte, i-o arăta pur și simplu, iar sora ei gazdă se grăbea să i-o cumpere. Când se întorcea acasă, suna din timp familia gazdă și spunea că vrea să mănânce găluște. Timpul pentru fierberea găluștelor trebuia calculat cu precizie – nu prea devreme, pentru că s-ar fi răcit și nu prea târziu, pentru că ar fi trebuit să aștepte înfometată când ajungea acasă. Era ca o împărăteasă moștenitoare; stilul ei de viață era extrem de luxos. Mai târziu, acest antihrist a fost expulzat.) Priviți cât de ignoranți și proști erau acești oameni, să cumpere o casă și o berlină pentru un antihrist! Antihriștii cred că oamenii vin în această lume pentru a se bucura de lucruri, că dacă cineva nu se răsfață cu aceste lucruri, atunci trăiește în zadar. Acestea sunt principiul și teoria lor. Este această teorie corectă? Este pur și simplu punctul de vedere al non-credincioșilor, animalelor și oamenilor morți, fără spirit. Oamenii care cred în Dumnezeu și încă au astfel de puncte de vedere sunt non-credincioși și neîncrezători cap-coadă. Odată ce aceste tipuri de oameni dobândesc un statut, ei devin antihriști până în măduva oaselor, iar fără statut, ei sunt oameni răi.

Mințitul în mod obișnuit, insidiozitatea și cruzimea, lipsa simțului onoarei și faptul că nu țin cont de rușine, egoismul și abjecția, agățatul de cei puternici și asuprirea celor slabi și faptul că sunt mai dornici de lucruri materiale decât oamenii normali – aceste trăsături ale caracterului antihriștilor sunt tipice, foarte reprezentative și evidente. Deși unele dintre aceste manifestări pot apărea într-o oarecare măsură la oamenii obișnuiți, manifestările lor sunt pur și simplu o fire coruptă sau manifestări de umanitate anormală sau o lipsă de umanitate care rezultă din corupția din partea Satanei. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, acești oameni își dezvoltă conștiința și capacitatea de a renunța și de a se răzvrăti împotriva acestor lucruri și de a se căi. Aceste caracteristici nu au un rol dominant în ei și nu le vor afecta urmărirea adevărului sau îndeplinirea îndatoririlor. Doar antihriștii refuză să accepte adevărul, indiferent de câte predici au auzit. Trăsăturile și caracteristicile inerente umanității lor nu se vor schimba și de aceea, astfel de oameni sunt condamnați în casa lui Dumnezeu și nu pot fi niciodată mântuiți. De ce nu pot fi mântuiți? Oamenii cu un astfel de caracter nu pot fi mântuiți deoarece refuză să accepte adevărul și pentru că sunt ostili față de adevăr, față de Dumnezeu și față de toate lucrurile pozitive. Le lipsesc condițiile și umanitatea pentru mântuire și, prin urmare, aceste persoane sunt sortite eliminării și aruncării în iad.

12 decembrie 2020