Să cântăm un imn: „Toată creația trebuie să ajungă sub stăpânirea lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a creat toate lucrurile, așa că El face toate ființele create să vină sub stăpânirea Lui și să se supună stăpânirii Lui; El va porunci tuturor lucrurilor, astfel încât toate lucrurile să fie în mâinile Lui. Toată creația lui Dumnezeu, inclusiv animalele, plantele, omenirea, munții, râurile și lacurile – toate trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Tot ce este pe cer și pe pământ trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Ele nu pot alege, ci trebuie să se supună tuturor orchestrărilor Lui. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu și reprezintă autoritatea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poruncește tuturor și comandă și este peste toate lucrurile, fiecare clasificat după felul lui și după poziția repartizată după dorința lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare e un lucru sau persoană, nimeni sau nimic nu este mai mare decât Dumnezeu, toate lucrurile slujesc omenirii create de Dumnezeu și niciun lucru nu îndrăznește să nu Îl asculte pe Dumnezeu sau să-I aducă vreo cerere. Prin urmare, omul, ca ființă creată, trebuie, de asemenea, să-și îndeplinească datoria de om. Indiferent dacă omul este domnul sau îngrijitorul tuturor lucrurilor, indiferent cât de înalt este statutul omului printre toate lucrurile, el este, totuși, doar o ființă umană mică sub stăpânirea lui Dumnezeu, și nu este nimic mai mult decât o ființă umană neînsemnată, o ființă creată care nu va fi niciodată deasupra lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”

Care este adevărul din imnul „Toată creația trebuie să ajungă sub stăpânirea lui Dumnezeu”? Care rând este adevărul? (Toate rândurile sunt adevărul.) Ce spune ultimul rând? („Indiferent cât de înalt este statutul omului printre toate lucrurile, el este, totuși, doar o ființă umană mică sub stăpânirea lui Dumnezeu, și nu este nimic mai mult decât o ființă umană neînsemnată, o ființă creată care nu va fi niciodată deasupra lui Dumnezeu.”) Omul nu poate fi niciodată deasupra lui Dumnezeu, ființele create nu pot fi niciodată deasupra lui Dumnezeu; toți ceilalți, în afară de Dumnezeu, sunt ființe create. Omul nu poate fi niciodată deasupra lui Dumnezeu; acesta este adevărul. Se poate schimba acest adevăr? Se va schimba la sfârșitul timpurilor? (Nu.) Acesta este adevărul. Cine Îmi poate spune ce este adevărul? (Adevărul este criteriul pentru comportamentul, acțiunile și închinarea oamenilor la Dumnezeu.) Am avut părtășie de două ori despre subiectul „ce este adevărul”, prin urmare să vorbim despre ce sunt criteriile. Criteriile sunt cele importante aici. (Criteriile sunt standardul, principiile exacte, legile și regulile. Baza criteriilor sunt cuvintele lui Dumnezeu.) Cine dorește să continue? (Criteriile sunt cele mai standard, cele mai exacte principii, legi și reguli care sunt derivate din cuvintele lui Dumnezeu.) Au fost adăugate aici cuvintele „cele mai”, dar sunt acestea necesare? Care este diferența dintre a adăuga cuvintele „cele mai” și a nu le adăuga? Dacă adăugăm „cele mai”, există „al doilea cel mai”, „al treilea cel mai” și așa mai departe. Ce părere aveți despre adăugarea cuvintelor „cele mai”? (Nu este adecvată, deoarece adevărul este singurul standard. Dacă adăugăm „cele mai”, se sugerează un fel de relativitate, alte lucruri fiind secundare și terțiare față de acesta.) Este exactă această explicație? (Da.) Este și rezonabilă. Dacă aveți o opinie și o înțelegere exactă a definiției privind „ce este adevărul” și înțelegeți clar că Dumnezeu este adevărul, atunci puteți înțelege dacă ar trebui adăugate cuvintele „cele mai”, dacă adăugarea lor este corectă, ce diferență aduce adăugarea acestora, ce înseamnă dacă nu le adăugați și ce înseamnă dacă le adăugați. S-a confirmat acum că este corect să nu adăugăm „cele mai”. Ce greșeală a făcut persoana care a adăugat aceste cuvinte? A crezut că, indiferent ce aspect al lui Dumnezeu este descris, ar trebui adăugate cuvintele „cele mai”. Unde a greșit făcând această comparație? Care dintre afirmațiile lui Dumnezeu, care adevăr a fost contrazis? (Ființele create nu pot fi niciodată deasupra lui Dumnezeu; adăugarea cuvintelor „cele mai” pare să sugereze că există clasamente secundare și terțiare între ființele create și Dumnezeu.) Este corect acest lucru? (Da.) Are întrucâtva sens; se poate explica în acel mod. Există și alte afirmații care pot confirma că este incorect să adăugați în față cuvintele „cele mai”? (Îmi amintesc ceva, și anume că adevărul poate veni numai de la Dumnezeu, doar Dumnezeu este adevărul, prin urmare nu pot exista exprimări relative, precum „al doilea cel mai”, „al treilea cel mai” și așa mai departe.) Și acest lucru este corect. (Adevărul este criteriul pentru comportamentul, acțiunile și închinarea oamenilor la Dumnezeu. Întrucât legile, regulile și criteriile pot veni numai de la Dumnezeu, oamenii nu au criterii sau legi pentru acțiunile lor, nici nu pot stabili reguli pentru ele, așa că nu este nevoie să adăugăm cuvintele „cele mai”.) Această explicație este puțin mai practică. Altceva? (Autoritatea lui Dumnezeu și esența Lui sunt unice. Esența lui Dumnezeu este adevărul și nimic nu se poate compara cu ea. Adăugarea cuvintelor „cele mai” dă impresia că adevărul nu mai este unic.) Cum este această afirmație? (Bună.) Ce este bun la ea? (Subliniază faptul că Dumnezeu este unic.) „Unic” – ați uitat cu toții acest termen. Dumnezeu este unic. Se pot găsi în mijlocul omenirii criteriile transmise în fiecare propoziție rostită de Dumnezeu, precum și fiecare dintre cerințele lui Dumnezeu pentru om? (Nu.) Cunoașterea, cultura tradițională sau gândurile omenirii conțin aceste lucruri? (Nu.) Pot ele să genereze adevărul? Nu, nu pot. Prin urmare, adăugarea cuvintelor „cele mai” sugerează ranguri secundare și terțiare, făcând diferențierea între mare, mic și chiar mai mic și împărțind lucrurile în primul nivel, al doilea nivel, al treilea nivel… Înseamnă că toate lucrurile corecte pot deveni un criteriu conform unei anumite secvențe. Se poate înțelege așa? (Da.) Așadar, care este problema cu adăugarea cuvintelor „cele mai”? Schimbă cuvintele lui Dumnezeu, adevărul lui Dumnezeu, în ceva relativ, doar puțin mai presus decât cunoștințele, filosofiile și alte lucruri corecte în rândul oamenilor pe care i-a creat El. Acest lucru împarte adevărul în ranguri. Ca urmare, lucrurile corecte în rândul oamenilor corupți devin, la rândul lor, adevărul. Mai mult, astfel de lucruri devin și criterii pentru acțiunile și comportamentul omului – doar că la un nivel relativ mai mic. De exemplu, lucruri precum a fi civilizat, a fi politicos, bunătatea oamenilor și unele dintre lucrurile bune cu care se nasc ei devin criterii – ce implică aceasta că au devenit? (Adevărul.) Au devenit adevărul. Adăugarea cuvintelor „cele mai” schimbă natura acestui criteriu. Odată ce natura criteriului se schimbă, se schimbă și definiția lui Dumnezeu? (Da.) Cum se schimbă definiția lui Dumnezeu? În această definiție, Dumnezeu nu este unic; autoritatea, puterea și esența Lui nu sunt unice. Dumnezeu este pur și simplu rolul cu cel mai înalt rang, cu putere și autoritate în rândul omenirii. Orice individ din rândul omenirii, care are abilitate și prestigiu, poate fi considerat pe poziții egale cu Dumnezeu și în condiții de egalitate cu El, doar nu la fel de sus sau de măreț ca El. Acele personalități și acei conducători relativ pozitivi din rândul omenirii pot fi clasați imediat după Dumnezeu, ajungând pe locul al doilea, al treilea, al patrulea la conducere și așa mai departe, Dumnezeu fiind șeful. O astfel de interpretare nu schimbă complet identitatea și esența lui Dumnezeu? Cu doar două cuvinte, „cele mai”, esența lui Dumnezeu se schimbă complet. Este aceasta o problemă? (Da.) Atunci, de ce sunt aceste cuvinte corecte fără să se adauge „cele mai”? (Ele afirmă un fapt.) Care este acest fapt? (Este că Dumnezeu este adevărul, principiul, standardul și criteriul.) Este că Dumnezeu este originea tuturor acestor criterii. Nu există astfel de criterii printre oamenii corupți, printre ființele create. Dumnezeu este singura sursă care exprimă aceste criterii. Numai Dumnezeu are această esență. Realitatea și criteriile tuturor lucrurilor pozitive pot veni doar de la Dumnezeu. Dacă un om cunoaște câteva dintre principiile pentru comportamentul, acțiunile și închinarea omului la Dumnezeu, cunoaște câteva dintre criterii și înțelege o parte din adevăr, poate să devină Dumnezeu? (Nu.) Este sursa adevărului? Cel care exprimă toate adevărurile? (Nu.) Poate atunci să se numească Dumnezeu? Nu. Aceasta este diferența esențială. Înțelegeți? (Da.) Deși am vorbit acum de două ori despre subiectul „ce este adevărul”, răspunsurile voastre conțin încă o asemenea eroare uriașă, transformându-L pe Dumnezeu într-una dintre ființele create, făcând ființele create egale cu Dumnezeu și egalând relația dintre ei. Acest lucru schimbă natura problemei, echivalând cu tăgăduirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul, oamenii sunt ființe create – aceste două roluri nu au același rang. Dar ce se întâmplă când adăugați cuvintele „cele mai”? Ele devin la fel în ceea ce privește esența și rangul, fiind diferite doar în ceea ce privește superioritatea sau inferioritatea. Când v-am întrebat despre acest lucru în detaliu, v-ați spus în sinea voastră: „Nu ne subestimează oare? Suntem cu toții oameni educați, cum am putea să uităm aceste câteva cuvinte? Putem vorbi despre aceasta fără efort, fără să trebuiască măcar să ne uităm la notițele noastre.” Problema a fost expusă imediat ce ați deschis gura. După ce am vorbit, le-ați citit de mai multe ori și tot n-ați putut să le repetați în mod exact. Care este motivul? Încă nu înțelegeți adevărul în această privință. Cineva a adăugat cuvintele „cele mai” și s-a gândit: „Niciunul dintre voi nu a adăugat «cele mai»; nu aveți multă credință în Dumnezeu, nu-i așa? Uitați-vă la mine, am adăugat «cele mai». Asta arată că sunt educat – nu mi-am pierdut timpul mergând la facultate!” După ce a adăugat „cele mai”, majoritatea dintre voi nu ați observat problema. Câțiva dintre voi au simțit că ceva nu este în regulă, dar nu au putut explica de ce. După ce alții au explicat, ați înțeles în teorie și ați știut că explicația este corectă. Dar ați înțeles-o în ceea ce privește adevărul? (Nu.) Am avut părtășie despre motivul pentru care este greșit să adăugați cuvintele „cele mai” și ați înțeles, dar ați înțeles cu adevărat esența problemei? (Nu.) Nu ați văzut-o în mod clar. De ce? (Nu înțelegem adevărul.) Și de ce nu înțelegeți adevărul? Nu ați înțeles ce am spus? Dacă ați înțeles, cum de nu înțelegeți încă adevărul? Câte capitole există despre subiectul „Dumnezeu Însuși, Unicul”? De câte ori le-ați citit? Înțelegeți cu adevărat aceste cuvinte? (Nu.) Nu înțelegeți, de aceea v-ați făcut de râs astăzi. Aceste cuvinte v-au dat în vileag. Nu este așa? (Ba da.) Ați învățat ceva din asta? Vă veți mai considera foarte isteți data viitoare când veți întâlni o situație asemănătoare? N-ați îndrăzni, nu-i așa? Dacă o persoană nu înțelege adevărul, indiferent de câtă educație sau cunoaștere dispune, aceasta nu va fi de ajutor. Dacă nu ai educație și nu știi cum să folosești aceste cuvinte, poate că nu adaugi cuvintele „cele mai”, iar această problemă poate că n-ar fi apărut. Cel puțin, n-ai fi făcut această greșeală și nu te-ai fi făcut de rușine. Dar întrucât ești educat și înțelegi semnificația și folosirea anumitor cuvinte, le-ai aplicat lui Dumnezeu. Drept urmare, ai dus la apariția unei probleme, transformând istețimea în stângăcie. Dacă le aplici unei persoane, este doar o idolatrizare și o măgulire, ceea ce este cel mult dezgustător. Dar dacă le aplici lui Dumnezeu, problema devine gravă. Devine o tăgăduire a lui Dumnezeu, o împotrivire față de El și o condamnare a cuvintelor Sale. Aceasta e greșeala pe care oamenii corupți cărora le lipsește adevărul sunt cei mai predispuși să o comită. Pe viitor, ai grijă să nu adaugi cu nepăsare adverbe sau adjective. De ce? Deoarece ceea ce ține de identitatea, esența, cuvintele și firea lui Dumnezeu sunt domeniile în care oamenii corupți au cele mai mari lipsuri și în care înțelegerea lor este cea mai superficială și mai limitată. Prin urmare, oamenii care nu înțeleg adevărul trebuie să aibă grijă să nu acționeze în mod nechibzuit; e mai bine să fie prudenți.

I. O disecare a ideii „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”

Unii oameni tocmai au explicat definiția și conceptul adevărului. Înțelegeți definiția și conceptul adevărului, dar chiar înțelegeți ce este adevărul? Trebuie să vă testez în această privință. Cum vă voi testa? Mă voi folosi de punctele voastre forte pentru a vă testa. Și care sunt punctele voastre forte? Sunteți familiarizați cu învățarea, cuvintele și vocabularul; cu diversele filosofii și abordări ale interacțiunilor lumești pe care le au oamenii din fiecare grup; cu culturile tradiționale umane, precum și cu noțiunile și închipuirile lor. De asemenea, sunteți familiarizați cu diversele legi și noțiuni pe baza cărora trăiesc oamenii de toate rasele, etniile și naționalitățile. Nu sunt acestea punctele voastre forte? Dintre acestea, unele sunt expresii relativ fixe, unele sunt proverbe, iar altele sunt zicale; unele sunt expresii colocviale ușor de reținut, folosite de obicei de oamenii de rând. Întrebați-vă: care sunt lucrurile despre care oamenii au adesea gânduri și opinii profunde și pe care le transformă într-o expresie? Să disecăm mai întâi câteva zicale, expresii și legi, precum și abordarea oamenilor față de interacțiunile lumești și noțiunile lor tradiționale, astfel încât să putem înțelege exact ce este adevărul. Vom discuta despre ce anume este adevărul dintr-o perspectivă negativă. Este aceasta o abordare bună? (Da.) Așadar, spuneți una cu care să începem. (Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.) Este corectă această afirmație? (Nu.) „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” Să începem părtășia despre aceasta mai întâi. Te rog să explici ce înseamnă această zicală. (Înseamnă că ar trebui să ai încredere în cei pe care îi angajezi, fără a te păzi de ei. Dacă nu ai încredere în cineva, atunci nu-l angaja.) Aceasta este interpretarea literală. În primul rând, spune-Mi, majoritatea oamenilor din lume sunt de acord sau nu cu această zicală? (Sunt de acord.) Sunt de acord cu ea. Este corect să spunem că majoritatea oamenilor din această societate sunt de acord cu zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, considerând-o un principiu în ceea ce privește angajarea altora și îi tratează pe ceilalți în conformitate cu acest principiu. Așadar, este corect vreun aspect al acestei zicale? (Nu.) Atunci de ce consideră majoritatea non-credincioșilor că această zicală este corectă și o aplică fără rezerve? Care este motivația lor? De ce o spun? Unii oameni zic: „Dacă ai de gând să angajezi pe cineva, atunci nu te poți îndoi de el; trebuie să ai încredere în el. Trebuie să ai încredere că are talentul și caracterul necesar pentru a-și face treaba și că-ți va fi loial. Dacă te îndoiești de el, atunci nu-l angaja. Așa cum spune zicala: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Această zicală e corectă.” De fapt, această zicală nu este decât o afirmație diavolească și care induce în eroare. De unde provine? Care este intenția ei? Care este complotul ei? (Dumnezeule, îmi amintesc că la ultima părtășie s-a menționat că unii oameni, dacă nu doreau ca alții să se amestece în lucrarea lor, spuneau: „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” De fapt, vor să spună: „Întrucât mi-ai dat această slujbă și mă folosești, n-ar trebui să te amesteci în lucrarea mea – n-ar trebui să-ți bagi nasul în ceea ce fac.”) Ce fel de fire au oamenii care folosesc această zicală? (Firea unui antihrist, arbitrară și care nu recunoaște decât propria lege.) Aceasta este într-adevăr firea lor. Cei care utilizează sau au inventat această zicală sunt cei care angajează sau cei care sunt angajați? Pe cine avantajează cel mai mult această zicală? (Pe cei care sunt angajați.) Cum sunt avantajați de această zicală cei care sunt angajați? Dacă pun accent pe această zicală în repetate rânduri în fața angajatorului lor, îi insuflă un anumit tip de gândire; are natura de a insufla sau de a îndoctrina. Este echivalent cu a-i spune angajatorului: odată ce angajezi pe cineva, trebuie să ai încredere că acesta îți va fi loial. Trebuie să ai încredere că își va face treaba bine, că are această capacitate. Nu trebuie să te îndoiești de el, deoarece a te îndoi de el ar fi în detrimentul tău. Dacă șovăi mereu, dacă încerci mereu să-l înlocuiești cu altcineva, acest lucru îi poate afecta loialitatea față de tine. Auzind aceasta, oare angajatorul ar fi ușor de influențat sau indus în eroare de această zicală? (Da.) Și odată ce angajatorul a fost influențat sau indus în eroare, cel angajat va beneficia. Dacă angajatorul acceptă acest gen de gândire, nu va avea nicio îndoială sau suspiciune despre persoana pe care o angajează; nu va supraveghea și nu va pune întrebări despre lucrarea făcută de acea persoană, dacă persoana este loială față de angajator sau dacă are capacitatea de a face aceste lucruri. Persoana angajată poate evita astfel supravegherea și controlul acestui angajator și, după aceea, poate să facă orice vrea, fără să respecte dorințele angajatorului. Spune-Mi, când un angajat folosește această zicală, are cu adevărat caracterul de a fi întru totul loial angajatorului său? Chiar nu este deloc necesar să fie supravegheat? (Ba da.) De ce spunem acest lucru? Este un fapt recunoscut universal din cele mai vechi timpuri și până astăzi că ființele umane sunt profund corupte, au firi corupte și sunt deosebit de viclene și înșelătoare; nu există oameni onești și chiar și neghiobii spun minciuni. Acest lucru cauzează mari dificultăți când vine vorba de angajarea altor oameni și este aproape imposibil să găsești pe cineva demn de încredere, să nu mai vorbim de cineva pe care să te poți baza în întregime. În cel mai bun caz, poți spera cel mult să găsești câțiva oameni relativ angajabili. Întrucât nu există oameni demni de încredere, cum este posibil atunci să „nu te îndoiești de oamenii pe care îi angajezi și să nu-i angajezi pe cei de care te îndoiești”? Nu este posibil, pentru că nu te poți baza pe nimeni. Cum ar trebui așadar să-i folosim pe cei care sunt relativ angajabili? Putem să o facem doar prin supraveghere și îndrumare. Non-credincioșii trimit informatori și spioni care să monitorizeze persoana angajată, astfel încât să se simtă relativ liniștiți. Astfel, oamenii din vremuri străvechi se amăgeau singuri atunci când spuneau: „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” Cel care a inventat această zicală, „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, nu a aplicat-o de fapt propriei persoane. Dacă ar fi aplicat-o cu adevărat, ar fi fost un individ nesocotit, un neghiob de primă clasă, care nu putea decât să fie înșelat și păcălit. Nu este așa? Să vorbim despre cel mai important neajuns al zicalei „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Care este baza pentru „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”? Trebuie să fie faptul că persoana angajată este întru totul de încredere, loială și responsabilă. Trebuie să existe o certitudine absolută că angajatul este o astfel de persoană pentru ca angajatorul să aplice zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. În zilele noastre, asemenea indivizi de încredere nu pot fi găsiți; sunt aproape inexistenți, făcând ca afirmația „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” să fie absurdă. Dacă alegi o persoană care nu este de încredere și apoi aplici zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” pentru a-ți potoli suspiciunile în legătură cu acea persoană, nu te amăgești singur? Este persoana angajată capabilă să fie demnă de încredere și să facă lucrurile într-o manieră loială și responsabilă doar pentru că nu te îndoiești de ea? În realitate, aceasta va continua să se comporte în funcție de tipul ei de persoană, indiferent de îndoielile tale. Dacă este o persoană înșelătoare, atunci va continua să facă lucruri înșelătoare; dacă este candidă, atunci va continua să facă lucruri lipsite de viclenie. Acest lucru nu depinde de existența îndoielilor tale în privința ei. Să spunem, de exemplu, că angajezi o persoană înșelătoare. Știi în inima ta că această persoană este înșelătoare, cu toate acestea îi spui: „Nu mă îndoiesc de tine, așa că n-ai decât să-ți faci treaba cu încredere”; va deveni atunci o persoană candidă, care procedează fără vicleșuguri doar pentru că nu te îndoiești de ea? Este acest lucru posibil? Pe de altă parte, dacă angajezi o persoană candidă, se va transforma ea într-o persoană înșelătoare pentru că te îndoiești de ea sau nu o înțelegi? Nu, nu se va transforma. Prin urmare, zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este doar încercarea unui neghiob de a avea liniște sufletească, este o amăgire de sine absurdă. Care este amploarea corupției omenirii? Urmărirea statutului și a puterii i-a determinat pe tați și fii, precum și pe frați, să se întoarcă unii împotriva altora și să se ucidă între ei; le-a făcut pe mame și pe fiice să se urască între ele. Cine poate avea încredere în cineva? Nu există nicio persoană care să fie întru totul de încredere, există numai persoane relativ angajabile. Indiferent pe cine angajezi, singura modalitate de a preveni greșelile este să urmărești sau să supraveghezi persoana respectivă. Astfel, „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este o zicală cu care te amăgești singur. Este o absurditate, o falsitate și nu are niciun temei. De ce exprimă Dumnezeu adevărul și face lucrarea de judecată pentru a curăți și a mântui omenirea în zilele de pe urmă? Pentru că omenirea a fost profund coruptă. Nu există nimeni care să se supună cu adevărat lui Dumnezeu și care să fie apt de a fi folosit de către Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu le cere în mod repetat oamenilor să fie onești. Este și din cauză că ființele umane sunt prea înșelătoare, sunt pline de firea coruptă a Satanei și au natura Satanei. Nu se pot abține să nu păcătuiască și să nu facă rău și sunt capabile să se împotrivească lui Dumnezeu și să-L trădeze oriunde și oricând. Niciunul dintre oamenii corupți nu este capabil să fie folosit și nu este demn de încredere. Este într-adevăr dificil să alegi și să folosești pe cineva din rândul omenirii! În primul rând, este imposibil ca oamenii să înțeleagă cu adevărat pe cineva; în al doilea rând, oamenii nu pot vedea adevărata față a celorlalți; în al treilea rând, în circumstanțe speciale, este chiar mai imposibil ca oamenii să fie ținuți în frâu sau gestionați. În acest context, să găsești pe cineva pe care să-l folosești este cel mai dificil lucru. Zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este așadar cât se poate de greșită și nu este deloc practică. Să alegi și să folosești pe cineva pe baza acestei zicale înseamnă pur și simplu că vrei să fii păcălit. Oricine consideră că această zicală este corectă și constituie adevărul este cel mai nesăbuit dintre oameni. Poate această zicală să rezolve cu adevărat dificultatea de a-i folosi pe alții? Câtuși de puțin. Este doar un mod de a te consola, de a te amăgi și a te păcăli singur.

În acest punct al părtășiei noastre, aveți o înțelegere de bază privind corectitudinea zicalei „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”? Este această zicală adevărul? (Nu.) Atunci ce este? (Filosofia Satanei.) Mai exact, această zicală servește drept scuză pentru cineva care dorește să scape sau să se elibereze de supravegherea sau controlul altuia; este și o perdea de fum pe care toți oamenii răi o răspândesc pentru a-și proteja interesele și a-și atinge scopurile proprii. Această zicală este un pretext pentru ca aceia care au motive ascunse să facă orice vor. În plus, este o falsitate propagată de asemenea oameni pentru a se sustrage în mod justificat de la supravegherea, controlul și condamnarea moralității și conștiinței. Totuși, există acum unii oameni care cred că zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este practică și corectă. Au astfel de oameni discernământ? Înțeleg ei adevărul? Sunt gândurile și opiniile unor astfel de oameni problematice? Dacă cineva din cadrul bisericii propagă această zicală, are un motiv, încearcă să-i inducă în eroare pe alții. Încearcă să folosească zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” pentru a risipi reținerile sau îndoielile altora în privința sa. În mod implicit, înseamnă că vrea ca alții să aibă încredere că poate să lucreze, să aibă încredere că este o persoană care poate fi folosită. Nu sunt acestea intenția și scopul lui? Trebuie să fie. Își spune în sinea lui: „Nu aveți niciodată încredere în mine și vă îndoiți mereu de mine. La un moment dat, probabil îmi veți găsi o mică problemă și mă veți concedia. Cum să pot lucra dacă mă urmărește mereu acest gând?” Prin urmare, răspândește această opinie, astfel încât casa lui Dumnezeu să-i acorde încredere, să nu se îndoiască de el și să-l lase să lucreze liber, atingându-și astfel scopul. Dacă cineva chiar urmărește adevărul, ar trebui să trateze în mod adecvat supravegherea casei lui Dumnezeu asupra lucrării sale atunci când o vede, știind că este pentru propria lui protecție și, mai important, că înseamnă și a fi responsabil pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Deși este posibil să-și dezvăluie corupția, se poate ruga lui Dumnezeu cerând ca El să-l scruteze și să-l protejeze sau Îi poate jura lui Dumnezeu că-I va accepta pedeapsa dacă face rău. Nu i-ar aduce acest lucru liniște? De ce să răspândească o falsitate pentru a induce oamenii în eroare și a-și atinge propriul scop? Unii conducători și lucrători au mereu o atitudine de împotrivire față de supravegherea aleșilor lui Dumnezeu sau față de eforturile conducătorilor de nivel superior și ale lucrătorilor de a le înțelege lucrarea. Ce cred ei? „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» De ce mă supravegheați mereu? De ce mă folosiți dacă nu aveți încredere în mine?” Dacă îi întrebi despre lucrarea lor sau dacă te interesezi de progresul ei și apoi îi întrebi despre starea lor personală, vor deveni și mai defensivi: „Această lucrare mi-a fost încredințată; intră în atribuțiile mele. De ce vă amestecați în lucrarea mea?” Deși nu îndrăznesc să o spună direct, vor insinua: „Așa spune zicala: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» De ce ești o persoană atât de plină de îndoieli?” Ba chiar te vor condamna și eticheta. Și ce se întâmplă dacă nu înțelegi adevărul și nu ai discernământ? După ce le auzi insinuarea, ai spune: „Sunt plin de îndoieli? Atunci greșesc. Sunt înșelător! Ai dreptate: nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” Nu ai fost astfel indus în eroare? Este conformă cu adevărul zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”? Nu, este o aberație! Acești oameni ticăloși sunt perfizi și înșelători; ei prezintă această zicală drept adevărul pentru a-i induce în eroare pe oamenii confuzi. O persoană confuză, când aude această zicală, este cu adevărat indusă în eroare și devine nedumerită, gândindu-se: „Are dreptate, am nedreptățit această persoană. Chiar el a spus: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Cum am putut să mă îndoiesc de el? Lucrarea nu poate fi realizată așa. Trebuie să-l încurajez fără să mă amestec în lucrarea lui. Întrucât îl folosesc, trebuie să am încredere în el și să-l las să lucreze liber, fără să-l constrâng. Trebuie să-i dau spațiu ca să aibă performanțe. Are capacitatea de a face treaba. Și chiar dacă nu are capacitatea, tot există lucrarea Duhului Sfânt!” Ce fel de logică este aceasta? Este vreo parte din ea în acord cu adevărul? (Nu.) Toate aceste cuvinte sună corect. „Nu-i putem constrânge pe alții”; „Oamenii nu pot să facă nimic; Duhul Sfânt este Cel care face totul. Duhul Sfânt scrutează totul. Nu trebuie să ne îndoim, deoarece Dumnezeu Se ocupă de toate.” Dar ce fel de cuvinte sunt acestea? Nu sunt confuzi oamenii care le rostesc? Nu pot să-și dea seama nici măcar de acest lucru și sunt induși în eroare de o singură propoziție. Putem spune cu siguranță că majoritatea oamenilor consideră că expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este adevărul și sunt induși în eroare și constrânși de ea. Sunt tulburați și influențați de aceasta atunci când selectează sau folosesc oameni și chiar îi permit să le dicteze acțiunile. Drept urmare, mulți conducători și lucrători au mereu dificultăți și rețineri ori de câte ori verifică lucrarea bisericii și promovează și folosesc oameni. În cele din urmă, nu pot decât să se consoleze cu vorbele „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Ori de câte ori inspectează lucrare sau se interesează de ea, își spun: „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Ar trebui să am încredere în frații și surorile mele și, la urma urmei, Duhul Sfânt îi scrutează pe oameni, așa că n-ar trebui să mă îndoiesc mereu de alții și să-i supraveghez.” Au fost influențați de această expresie, nu-i așa? Care sunt consecințele pe care le aduce influența acestei expresii? În primul rând, dacă cineva subscrie la această idee, „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, va inspecta și va îndruma lucrarea altora? Va supraveghea și va ține pasul cu lucrarea oamenilor? Dacă această persoană are încredere în toți cei pe care îi folosește, nu-i inspectează sau îndrumă niciodată în lucrarea lor și nu-i supraveghează niciodată, își face oare datoria cu loialitate? Poate să realizeze lucrarea bisericii într-un mod competent și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu? Este loial față de însărcinarea dată de Dumnezeu? În al doilea rând, acesta nu este doar un eșec în a respecta cuvântul lui Dumnezeu și îndatoririle tale, ci înseamnă a lua planurile și filosofia Satanei de viață ca și cum ar fi adevărul și a le urma și a le practica. Asculți de Satana și trăiești după o filosofie satanică, nu-i așa? A face asta înseamnă că nu ești o persoană care se supune lui Dumnezeu, cu atât mai puțin o persoană care se supune cuvintelor lui Dumnezeu. Ești un ticălos. A lăsa deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în schimb, a lua o frază satanică și a o practica drept adevăr, înseamnă a trăda adevărul și pe Dumnezeu! Lucrezi în casa lui Dumnezeu, dar acționezi după logica și filosofia satanică de a trăi, ce fel de persoană ești? Aceasta este o persoană care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și cineva care Îl face de rușine grav pe Dumnezeu. Care este esența acestor fapte? Condamnarea deschisă a lui Dumnezeu și negarea fățișă a adevărului. Nu asta este esența? Pe lângă faptul că nu urmezi voia lui Dumnezeu, tu îngădui ca sofismele Satanei și filosofiile satanice de viață să devină de nestăpânit în biserică. Făcând asta, devii complicele Satanei și ajuți acțiunile Satanei în biserică. Esența acestei probleme este gravă, nu-i așa?

În zilele noastre, majoritatea conducătorilor și lucrătorilor au otrava Satanei în inimile lor, încă trăiesc după filosofiile satanice și puține dintre cuvintele lui Dumnezeu au putere în inimile lor. Lucrarea multor conducători și lucrători este problematică, deoarece ei nu inspectează sau supraveghează niciodată lucrarea după ce fac rânduielile de lucru, chiar dacă știu de fapt în inimile lor că unii oameni nu pot face lucrarea și că vor apărea cu siguranță probleme. Cu toate acestea, neștiind cum să rezolve această problemă, pur și simplu adoptă opinia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” și fac un talmeș-balmeș, chiar având liniște sufletească. Din această cauză, unii oameni sunt incapabili să facă o lucrare reală și doar se ocupă cu treburi generale, făcând lucrurile doar de formă. Drept urmare, transformă lucrarea bisericii într-un haos și, în unele locuri, chiar și ofrandele lui Dumnezeu sunt furate. Aleșii lui Dumnezeu nu pot asista la așa ceva și raportează problema Celui de mai sus. Când află acest lucru, conducătorul fals este uluit și se simte de parcă s-ar apropria dezastrul. Cel de mai sus îl întreabă apoi: „De ce nu ai inspectat lucrarea? De ce ai folosit persoana greșită?” La care conducătorul fals răspunde: „Nu am idee despre esența unei persoane, prin urmare doar urmez principiul «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești». Nu m-am așteptat niciodată să folosesc persoana greșită și să provoc un asemenea dezastru.” Credeți că expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este corectă? Reprezintă această expresie adevărul? De ce ar folosi cineva această expresie în lucrarea casei lui Dumnezeu și în îndeplinirea datoriei sale? Care este problema aici? Acestea sunt, în mod clar, cuvintele necredincioșilor, cuvinte care vin de la Satana – prin urmare, de ce le tratează ca fiind adevărul? De ce nu pot spune dacă sunt corecte sau greșite? Acestea sunt, în mod evident, cuvintele omului, cuvintele omenirii corupte, pur și simplu, nu sunt adevărul, sunt în completă contradicție față de cuvintele lui Dumnezeu și nu ar trebui să servească drept criteriu pentru acțiunile oamenilor, conduita lor și venerarea lui Dumnezeu. Prin urmare, cum ar trebui abordată această expresie? Dacă ești într-adevăr capabil să faci diferența, ce fel de criteriu ar trebui să utilizezi în locul acesteia pentru a servi drept principiu de practică? Criteriul ar trebui să fie „să-ți îndeplinești datoria cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea”. A acționa cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea înseamnă să nu fii înfrânat de nimeni; înseamnă să existe o singură inimă și minte, și nu mai mult. Aceasta este responsabilitatea și datoria ta și ar trebui să o îndeplinești bine, așa cum este rânduit de Cer și recunoscut pe Pământ. Indiferent de problemele pe care le întâmpini, ar trebui să acționezi conform principiilor. Ocupă-te de ele așa cum se cuvine; dacă emondarea și tratarea sunt necesare, așa să fie, iar dacă se impune demiterea, așa să fie. Acționează pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Nu acesta este principiul? Nu reprezintă acesta exact opusul expresiei „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”? Ce înseamnă să nu te îndoiești de oamenii pe care îi angajezi și să nu-i angajezi pe cei de care te îndoiești? Înseamnă că, dacă ai angajat o persoană, nu ar trebui să te îndoiești de ea. Dacă ai angajat o persoană, ar trebui să dai drumul frâielor, să nu o supraveghezi și să o lași să facă ce vrea; iar dacă te îndoiești de ea, atunci nu ar trebui să o angajezi. Nu asta înseamnă? Acest lucru este teribil de greșit. Omenirea a fost profund coruptă de Satana. Fiecare persoană are o fire satanică și este capabilă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să se împotrivească lui Dumnezeu. Ai putea spune că nimeni nu este de încredere. Chiar dacă o persoană jură până la capătul pământului, nu este de niciun folos, întrucât oamenii sunt constrânși de firile lor corupte și nu își pot controla acțiunile. Ei trebuie să accepte judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu înainte de a putea rezolva problema firii lor corupte și să înlăture temeinic problema împotrivirii și a trădării față de Dumnezeu – să înlăture rădăcina păcatelor oamenilor. Toți cei care nu au trecut prin judecata și purificarea din partea lui Dumnezeu și nu au obținut mântuirea nu sunt de încredere. Nu sunt vrednici de încredere. Prin urmare, atunci când angajezi pe cineva, trebuie să-l supraveghezi, să-l direcționezi, să-l emondezi și să-l tratezi și să ai în mod frecvent părtășie cu privire la adevăr. Numai în acest fel vei putea să vezi clar dacă poate să fie angajat în continuare. Dacă există unii oameni care pot să accepte adevărul, acceptă să fie emondați și tratați, sunt capabili să-și îndeplinească datoria cu loialitate și care progresează mereu în viața lor, atunci numai aceștia sunt oameni care pot fi într-adevăr angajați. Cei care sunt cu adevărat utilizabili au confirmarea lucrării Duhului Sfânt. Oamenii care nu au lucrarea Duhului Sfânt nu sunt demni de încredere; sunt muncitori și angajați. Când vine vorba de selectarea conducătorilor și lucrătorilor, un procent relativ mare dintre aceștia, cel puțin mai mult de jumătate, sunt eliminați, în timp ce doar o mică minoritate sunt considerați utilizabili sau potriviți pentru a fi folosiți – aceasta e realitatea. Unii conducători de biserică nu supraveghează sau verifică niciodată lucrarea altora și nu acordă atenție lucrării după ce termină de avut părtășie sau de făcut rânduielile de lucru. În schimb, se bazează pe expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, spunându-și chiar: „Lasă-L pe Dumnezeu să facă restul.” Apoi încep să se complacă în confort și tihnă, neinvestigând problema și ignorând-o. Lucrând astfel, nu sunt ei superficiali? Au vreun simț al răspunderii? Nu sunt asemenea oameni conducători falși? Dumnezeu cere ca oamenii să-și îndeplinească îndatoririle cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea lor. Ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor – acela este adevărul. În cazul în care conducătorii și lucrătorii se conformează mai degrabă cuvintelor diavolilor și Satanei decât cuvintelor lui Dumnezeu când lucrează sau își îndeplinesc îndatoririle, nu este aceasta o manifestare de împotrivire față de Dumnezeu și de trădare a Lui? De ce trebuie casa lui Dumnezeu să-i selecteze doar pe acei conducători și lucrători care sunt capabili să accepte adevărul și să aleagă numai oameni buni care au conștiință și rațiune, au un calibru bun și sunt capabili să-și asume lucrarea? Deoarece omenirea este profund coruptă și aproape nimeni nu poate fi folosit. Dacă cineva nu are ani de pregătire și cultivare, face lucrurile îngrozitor de ineficient, are mari dificultăți în a-și îndeplini îndatoririle bine și trebuie judecat, mustrat și emondat de numeroase ori înainte de a deveni potrivit de utilizare. Majoritatea oamenilor sunt dezvăluiți și eliminați pe parcursul pregătirii lor, iar conducătorii și lucrătorii sunt eliminați în număr foarte mare. De ce? Pentru că omenirea a fost prea profund coruptă de Satana. Cei mai mulți oameni nu iubesc adevărul și nici nu îndeplinesc standardul conștiinței și rațiunii. Prin urmare, cei mai mulți dintre ei nu sunt utilizabili. Trebuie să creadă în Dumnezeu mai mulți ani și să înțeleagă puțin din adevăr pentru a putea să îndeplinească unele îndatoriri. Aceasta e realitatea omenirii corupte. Așadar, pe această bază, putem concluziona că expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este complet greșită, nu are absolut nicio valoare practică și că persoana care a creat-o a fost pur și simplu un diavol. Putem spune cu siguranță că „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este o erezie și o falsitate; este o zicală diavolească, o filosofie satanică și o astfel de caracterizare este întru totul potrivită. Dumnezeu nu a spus niciodată ceva de genul: „Putem avea încredere în omenirea coruptă.” El a cerut mereu ca oamenii să fie onești, demonstrând că există foarte puțini oameni onești în întreaga omenire, că toți sunt capabili să mintă și să înșele și că toți au o fire înșelătoare. Mai mult, Dumnezeu a spus că probabilitatea ca omenirea coruptă să-L trădeze este de sută la sută. Chiar dacă Dumnezeu folosește o persoană, acea persoană trebuie să treacă prin ani de emondare și, chiar în timp ce este folosită, trebuie să experimenteze mulți ani de judecată și mustrare pentru a fi purificată. Spuneți-Mi voi acum, chiar există cineva care să fie de încredere? Nimeni nu îndrăznește să spună asta. Și ce demonstrează faptul că nimeni nu îndrăznește? Demonstrează că niciun om nu este demn de încredere. Așadar, să revenim la expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. În ce fel este incorectă? Ce este absurd la ea? Nu se înțelege de la sine? Dacă cineva mai crede că această zicală este în vreun fel corectă sau aplicabilă, atunci cu siguranță îi lipsește adevărul și este în mod sigur o persoană absurdă. Astăzi, sunteți capabili să observați problema acestei expresii și să stabiliți că este o falsitate, iar acest lucru se datorează pe deplin faptului că ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu și puteți acum să vedeți mai limpede și să căpătați perspective mai clare privind esența omenirii corupte. Doar datorită acestui lucru sunteți în stare să respingeți complet această expresie diavolească, această erezie și falsitate. Dacă nu ar fi lucrarea lui Dumnezeu de mântuire, și voi ați fi induși în eroare de această zicală diavolească a Satanei și chiar ați folosi-o ca și cum ar fi un dicton standard sau un motto. Cât de jalnic ar fi – nu ați avea deloc adevărul-realitate.

Expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” este una pe care majoritatea oamenilor au auzit-o anterior. Credeți că această expresie este corectă sau incorectă? (Este incorectă.) Întrucât crezi că este incorectă, de ce poate încă să te influențeze în viața reală? Când te vei confrunta cu astfel de chestiuni, această opinie va ieși la iveală. Te va tulbura într-o anumită măsură și, odată ce te tulbură, lucrarea ta va fi compromisă. Așadar, dacă ești de părere că este incorectă și ai stabilit că este incorectă, de ce ești influențat în continuare de ea și de ce o mai folosești ca să te consolezi? (Deoarece nu înțeleg adevărul și nu reușesc să practice conform cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii vor considera filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești drept principiul sau criteriul lor de practicare.) Acesta este unul dintre motive. Mai sunt și altele? (Deoarece această expresie este relativ conformă cu interesele trupești ale oamenilor, iar ei vor acționa în mod natural pe baza acesteia atunci când nu înțeleg adevărul.) Oamenii nu sunt așa doar când nu înțeleg adevărul; chiar și când înțeleg adevărul, s-ar putea să nu fie capabili să practice în conformitate cu adevărul. Este corect faptul că această expresie e „relativ conformă cu interesele trupești ale oamenilor”. Oamenii preferă să urmeze un șiretlic viclean sau o filosofie satanică privind interacțiunile lumești pentru a-și proteja interesele trupești decât să practice adevărul. În plus, au o bază pentru a proceda așa. Care este această bază? Este faptul că această expresie este larg acceptată de mase ca fiind corectă. Când fac lucruri în conformitate cu această expresie, acțiunile lor pot fi valide în fața tuturor celorlalți, iar ei pot fi scutiți de critici. Indiferent dacă o privim dintr-o perspectivă morală sau legală, ori din perspectiva noțiunilor tradiționale, este o practică și o opinie care are susținere. Astfel, când nu ești dispus să practici adevărul sau când nu-l înțelegi, preferi să Îl ofensezi pe Dumnezeu, să încalci adevărul și să te retragi într-un loc care nu încalcă o cerință morală minimă. Și care este acest loc? Este cerința minimă de a „nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și de a nu-i angaja pe cei de care te îndoiești”. Dacă te retragi în acest loc și acționezi în conformitate cu această expresie, vei avea liniște sufletească. De ce îți dă liniște sufletească? Pentru că toți ceilalți gândesc așa. Mai mult, nutrești în inima ta și ideea că legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori, spunându-ți: „Toți gândesc așa. Dacă practic în conformitate cu această expresie, nu contează dacă Dumnezeu mă condamnă. În orice caz, nu pot să-L văd pe Dumnezeu și nici să-L ating pe Duhul Sfânt. Măcar în ochii celorlalți, sunt văzut ca o persoană cu trăsături umane, cineva cu puțină conștiință.” Alegi să trădezi adevărul de dragul acestor „trăsături umane”, de dragul de a-i face pe oameni să te privească fără ostilitate în ochii lor. Atunci toți vor avea o părere bună despre tine, nu vei fi criticat, vei duce o viață confortabilă și vei avea liniște sufletească – ceea ce cauți este liniștea sufletească. Este această liniște sufletească o manifestare a iubirii cuiva față de adevăr? (Nu, nu este.) Ce fel de fire este, așadar? Cuprinde înșelăciune? Da, există înșelăciune în ea. Te-ai gândit puțin și știi că expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” nu este corectă, nu este adevărul. Atunci de ce, când ajungi într-un impas, tot nu alegi adevărul, ci respecți în schimb o expresie filosofică derivată din cultura tradițională, o expresie la care oamenii sunt cei mai receptivi? De ce o alegi? Acest lucru are legătură cu gândurile complexe ale oamenilor și, odată ce există gânduri complexe, ce fel de fire este implicată? (Ticăloșia.) Pe lângă ticăloșie, intervine și un alt aspect aici. Nu recunoști complet corectitudinea expresiei, dar tot ești în stare să o respecți și să-i permiți să te influențeze și să te controleze. Un lucru este sigur aici: ești scârbit de adevăr și nu ești cineva care iubește adevărul. Nu este aceasta firea? (Ba da.) Asta e sigur. Oamenii sunt influențați de multe opinii atunci când fac lucruri și, de fapt, deși nu crezi neapărat în inima ta că astfel de opinii sunt corecte, ești totuși capabil să le respecți și să te agăți de ele, ceea ce este determinat de o anumită fire. Deși crezi că aceste opinii sunt incorecte, tot poți fi influențat, controlat și manipulat de ele. Aceasta este o fire ticăloasă. De exemplu, unii oameni consumă droguri sau pariază, spunând totodată că drogurile și jocurile de noroc sunt rele și chiar sfătuindu-i pe alții să nu facă așa ceva, ca nu cumva să piardă totul. Ei cred că astfel de lucruri sunt greșite, că sunt lucruri negative, dar pot oare să renunțe la ele și să le abandoneze? (Nu.) Nu se vor putea opri niciodată și chiar spun deschis: „Jocurile de noroc sunt și un mod de a câștiga bani, așa că pot deveni o profesie.” Nu doar le înfrumusețează ei? În realitate, își spun în sinea lor: „Ce fel de profesie este aceasta? Am amanetat tot ce am de valoare și am pierdut toți banii pe care i-am câștigat. Până la urmă, nici măcar un parior nu poate să ducă o viață normală.” Așadar, de ce le mai înfrumusețează în acest fel? Pentru că nu pot renunța. Și de ce nu pot renunța? Pentru că este în natura lor; a prins deja rădăcini acolo. Au nevoie de acest lucru și nu se pot răzvrăti împotriva lui – este natura lor. Am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficient despre expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Este o persoană influențată de această expresie fiindcă a avut un impuls temporar de a accepta o astfel de opinie sau fiindcă Satana, profitând de un moment de neglijență, i-a insuflat o astfel de opinie acestei persoane, făcând-o să acționeze în acest fel? (Nu.) Aceasta implică natura coruptă a persoanei; ea alege o astfel de cale pentru că acest lucru este în natura ei. După ce am disecat astfel expresia „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”, o înțelegeți acum în principiu. Această expresie se caracterizează drept filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești – nu este în niciun caz adevărul. Are vreo legătură cu adevărul? (Nu.) Nu are absolut nicio legătură cu adevărul și este condamnată de Dumnezeu. Nu este adevărul; vine de la Satana, nu de la Dumnezeu. Se poate spune cu certitudine că această expresie nu are absolut nimic de-a face cu adevărul sau cu criteriul pentru modul în care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să acționeze, să se comporte și să se închine lui Dumnezeu. Această expresie a fost pe deplin condamnată. Aspectele false ale acestei expresii sunt comparativ destul de evidente, prin urmare vă este ușor să discerneți dacă este sau nu corectă.

II. O disecare a ideii „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”

Să vorbim despre o altă zicală, „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Cine poate explica ce înseamnă aceasta? (În zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”, vreascurile se referă la lemnele de foc, iar fierea se referă la vezica biliară. Este vorba despre Goujian, rege al Împărăției Yue, care dormea pe o grămadă de lemne de foc și lingea o vezică biliară în fiecare zi și despre modul în care dorea să se răzbune, să se ridice din cenușa înfrângerii sale și să-și restaureze împărăția.) Ai explicat contextul acestei zicale, adică povestea de unde provine această zicală. De obicei, când explici o zicală, pe lângă explicarea contextului, trebuie să explici semnificația ei extinsă – pentru ce este o metaforă când este folosită de oameni în vremurile moderne. Explică din nou. (Este o metaforă pentru o persoană care lucrează pe brânci, care luptă și muncește din greu pentru a-și realiza obiectivele și dorințele.) Atunci, cum s-ar explica „vreascurile” și „fierea” în acest context? Nu ai explicat aceste două aspecte ale înțelesului. Examinând cuvintele, „vreascurile” se referă la un tip de lemne de foc cu spini; el se așeza pe lemne de foc cu spini ca să doarmă, apoi își amintea adesea de circumstanțele și dezonoarea lui, precum și de misiunea pe care și-a asumat-o. În plus, a atârnat o vezică biliară de tavan și o lingea în fiecare zi. Ce gust simt oamenii când ling o vezică biliară? (Un gust amar.) Ar fi atât de amar! S-a folosit de această senzație pentru a-și reaminti să nu-și uite ura, să nu-și uite misiunea și să nu-și uite dorința. Care era dorința lui? Sarcina importantă de a-și restaura împărăția. Pentru ce este de obicei o metaforă „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? Este de obicei o metaforă pentru o persoană aflată în circumstanțe nefericite, dar care nu-și uită misiunea și dorința și care este capabilă să plătească un preț pentru dorințele, idealurile și misiunea ei. Acesta este mai mult sau mai puțin sensul. În ochii oamenilor laici, este pozitivă sau negativă zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? (Este pozitivă.) De ce este considerată o zicală pozitivă? Îi poate motiva pe oameni în toiul greutăților să nu-și uite ura, să nu-și uite dezonoarea și îi poate determina să muncească din greu și să se străduiască să devină mai puternici. Este o zicală relativ motivațională. În ochii oamenilor laici, este fără îndoială o zicală pozitivă. Dacă oamenii acționează în conformitate cu această zicală, nu există nicio îndoială că acțiunile lor, motivația lor de a face lucruri, felul în care fac lucrurile și principiile pe care le respectă sunt corecte și pozitive. Spunând aceasta, nu este nimic fundamental greșit la această zicală, deci ce anume dorim să disecăm aducând-o în discuție? Ce vrem să spunem? (Vrem să disecăm modurile în care această zicală este contrară adevărului.) Așa este, vrem să discernem dacă este sau nu adevărul. Întrucât această zicală este atât de „corectă”, merită să disecăm și să verificăm în ce moduri anume este „corectă”. Apoi, îi vom da o definiție exactă și vom vedea dacă este sau nu adevărul. Acesta este rezultatul final pe care dorim să îl obținem. Zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” este o lege a supraviețuirii de care se agață oamenii aflați în situații speciale. Să ne asigurăm mai întâi – este această zicală adevărul? (Nu.) Să nu începem prin a spune dacă este sau nu adevărul. Pe baza sensului său literal pe care îl pot vedea oamenii, această zicală nu are un sens negativ. Așadar, ce sens pozitiv are? Poate motiva oamenii, le poate da hotărâre, îi poate determina să lupte mai departe, să nu se retragă, să nu se descurajeze și să nu fie lași. Există un aspect în care are o utilizare pozitivă. Totuși, în ce circumstanțe este necesar ca oamenii să respecte principiile de comportament și de acțiune din această zicală? Există o legătură între principiile pe care le susține această zicală și credința în Dumnezeu? Există vreo legătură cu practicarea adevărului? Există vreo legătură cu îndeplinirea datoriei cuiva? Există vreo legătură cu urmarea căii lui Dumnezeu? (Nu.) Ați ajuns atât de repede la o concluzie? De unde știți că nu există nicio legătură? (Cuvintele lui Dumnezeu nu spun asta.) Este prea simplist și iresponsabil să spui acest lucru. Când nu înțelegi și spui: „În fine, nu există în cuvintele lui Dumnezeu și nu știu ce înseamnă această zicală, așa că nu o voi asculta. Oamenii pot spune ce vor, dar nu am de gând să o cred”, este un lucru iresponsabil. Trebuie să o abordezi cu seriozitate. Odată ce ai abordat-o cu seriozitate, ai înțeles-o în detaliu și ai un discernământ adevărat în privința ei, nu vei trata niciodată această zicală drept adevărul. În momentul de față, nu te pun să negi corectitudinea acestei zicale; în schimb, te determin să înțelegi că această zicală nu este adevărul și să înțelegi ce este adevărul și cum ar trebui să susții adevărul în aceleași circumstanțe. Înțelegi? Spuneți-Mi așadar cum înțelegeți voi. („Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” se referă la modul în care ar trebui să practice oamenii în vremuri de nenorocire, dar în casa lui Dumnezeu termenul „nenorocire” nu există. Când Dumnezeu îi dă în vileag pe oameni sau îi supune la încercări, totul face parte din procesul lui Dumnezeu de a-i desăvârși – aceasta nu e o nenorocire. Această zicală le spune oamenilor că trebuie să-și amintească greutățile pe care le suferă în acest moment și să recâștige un teren în viitor. Această zicală nu are temei în casa lui Dumnezeu. Voi da un exemplu care este puțin nepotrivit: după ce sunt înlocuiți, unii conducători folosesc expresia „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” pentru a se motiva, spunând: „Voi învăța de la Goujian, regele Împărăției Yue, voi dormi pe vreascuri și voi linge fiere. Va veni vremea când îmi voi relua vechia funcție și voi deveni din nou conducător. Veți vedea! Acum mă criticați, spunând că sunt rău într-o privință sau alta. Într-o zi voi recâștiga ce am pierdut și vă voi arăta de ce sunt în stare. Sigur va veni ziua în care umilința pe care am suferit-o acum va fi spălată!”) Acesta e un exemplu foarte bun. V-a luminat? Aveți vreodată momente când vreți să dormi pe vreascuri și să lingeți fiere? Vă gândiți vreodată să recâștigați terenul pierdut? (Da. Am aceste gânduri când oamenii îmi resping opiniile. De exemplu, când discut despre unele lucruri cu frații și surorile și ei pun la îndoială opiniile pe care le prezint, mă simt recalcitrant în inima mea și mă gândesc: „Într-o zi trebuie să fac o treabă bună și să vă arăt eu.” Apoi, merg și muncesc din greu ca să învăț acel domeniu, dar această mentalitate este greșită.) Aceasta nu este o atitudine de acceptare, de căutare sau de practicare a adevărului, ci una de încăpățânare și de a dori să le demonstrezi ceva altora – este o atitudine de a nu accepta înfrângerea. Acest tip de atitudine este considerat pozitiv în rândul omenirii. Să nu accepți niciodată înfrângerea este un temperament bun într-un fel; înseamnă că o persoană are tenacitate, deci de ce se spune că nu este o practicare a adevărului? Deoarece atitudinea ei când face lucruri, precum și principiile și motivațiile din spatele acțiunilor ei nu se bazează pe adevăr; în schimb, se bazează pe zicala din cultura tradițională „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Deși se poate spune că această persoană are o prezență puternică, iar mentalitatea și atitudinea ei de a dori să câștige și de a nu accepta înfrângerea câștigă respectul oamenilor din lumea seculară, în fața adevărului, cum sunt mentalitatea și temperamentul de acest fel? Sunt minuscule și de-a dreptul îngrozitoare; sunt detestate de Dumnezeu. Cine mai are ceva de împărtășit? (Când îndeplinesc o datorie, deoarece nu sunt familiarizat cu acel domeniu de lucru, cred că oamenii nu mă iau în serios. Prin urmare, mă mobilizez în secret în inima mea: „Trebuie să studiez temeinic acest domeniu de lucru și să vă arăt de ce sunt capabil în realitate.” Uneori, când oamenii atrag atenția asupra unor neajunsuri în datoria mea, mă străduiesc să le schimb; îndur greutăți, plătesc un preț pentru a învăța meseria și suport oricât de multe greutăți, dar nu caut cum să-mi fac bine datoria; în schimb, vreau să vină o zi când îi pot face pe ceilalți să mă admire și când pot câștiga respectul altora. Și eu am o stare de felul „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”.) Din ceea ce ați împărtășit cu toții, am observat o problemă. Credeți în Dumnezeu de un număr de ani nu tocmai mic, v-ați abandonat familiile și carierele și ați suferit greutăți considerabile, dar ați cules atât de puține roade. În plus, sunteți capabili să îndurați greutăți, să vă cheltuiți în îndatoririle voastre și să plătiți un preț, dar de ce nu progresați niciodată în adevăr? Cum se face că adevărurile pe care le înțelegeți sunt atât de puține și de superficiale? Motivul este că nu puneți accent pe adevăr. Vreți mereu să dormiți pe vreascuri și să lingeți fiere, iar inimile voastre sunt pline până la refuz de dorința de a vă demonstra puterile. Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere este un „mare buboi” – crezi că este un lucru bun? Care este rezultatul final de a dormi pe vreascuri și a linge fiere? Când o persoană vrea să demonstreze că este capabilă și competentă, că nu este inferioară celorlalți și nu poate pierde în fața nimănui, va dormi pe vreascuri și va linge fiere. Cu alte cuvinte, va „îndura o mare suferință pentru a răzbi în viață”. Așadar, în ce moduri se manifestă faptul de a dormi pe vreascuri și a linge fiere? Primul mod în care se manifestă este de a nu accepta înfrângerea. Al doilea este de a îndura umilința și a purta o povară grea. Nu puteți folosi niciun cuvânt pentru a dezbate lucrurile cu alții, a-i respinge sau a vă apăra, dar depuneți efort în secret. Ce fel de efort? Ar putea fi prețul pe care îl plătiți: lucrați până noaptea târziu, vă treziți devreme dimineața sau citiți cuvintele lui Dumnezeu și învățați despre domeniul vostru de lucru în timp ce alții se distrează și depuneți un efort suplimentar. Înseamnă că îndurați greutăți? Acest lucru se numește a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Care este al treilea mod în care se manifestă? Se manifestă la oamenii care au un fel de ambiție măreață în sufletul lor și care nu se plâng de necazurile lor din cauza acestei ambiții mărețe. Ei vor să susțină obiectivele pe care și le-au stabilit și pe care vor să le atingă și să mențină această voință de a lupta. Ce este această voință de a lupta? De exemplu, dacă vrei să devii conducător sau să îndeplinești o anumită sarcină, trebuie să păstrezi mereu această stare de spirit lăuntrică; nu trebuie să-ți uiți niciodată hotărârea, misiunea, aspirațiile și idealurile. Cum ai descrie acest lucru într-o singură propoziție? (A nu pierde din vedere motivația inițială de a face ceva.) A nu pierde din vedere motivația inițială de a face ceva; este corect, dar nu suficient de puternic. (Să păstrezi o mare ambiție în inima ta.) E mai bine. Conține puțin din acel sentiment. Cum poți spune aceste cuvinte într-un mod mai exact și mai concis? (Voința de a lupta și aspirații.) Cum ai spune acest lucru în termeni compleți? Multe bătălii și multe înfrângeri, dar devenind mai curajos cu cât lupți mai mult. Este o voință de a lupta în care nu te dai niciodată bătut. Este așa cum spun unii: „Te-ai descurajat după ce ai fost înlocuit? Eu am fost înlocuit de multe ori, dar nu m-am descurajat niciodată. Ori de câte ori dau greș, pur și simplu mă urc înapoi în șa. Trebuie să avem voința de a lupta!” Din perspectiva lor, această voință de a lupta este un lucru pozitiv. Ei nu cred că este un lucru rău când oamenii au aspirații, idealuri și voința de a lupta. Cum tratează ei ambițiile și dorințele produse de firea coruptă a aroganței? Le tratează ca pe ceva pozitiv. Prin urmare, sunt de părere că este corect să poată îndura greutățile de a dormi pe vreascuri și a linge fiere pentru a atinge scopul pe care îl urmăresc și pe care îl consideră adecvat, că oamenii privesc acest lucru în mod favorabil și că ar trebui să fie adevărul. Acestea sunt trei manifestări ale faptului de a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Pot aceste trei manifestări să explice sensul zicalei „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? (Da, pot.) Atunci voi avea părtășie în detaliu despre aceste trei manifestări.

A. A nu accepta înfrângerea

Să începem prin a discuta despre prima manifestare de a dormi pe vreascuri și a linge fiere: să nu accepți înfrângerea. Ce înseamnă să nu accepți înfrângerea? Ce manifestări obișnuite ale oamenilor dovedesc că aceștia au mentalitatea de a nu accepta înfrângerea? Ce fel de fire este neacceptarea înfrângerii? (Aroganță și intransigență.) Conține cele două firi evidente ale aroganței și intransigenței. Ce altceva? (Dorința de a câștiga.) Este aceasta o fire? Aceasta e o manifestare. Acum vorbim despre firi. (Aversiunea față de adevăr.) Aversiunea față de adevăr înseamnă cu siguranță că ei nu acceptă adevărul. De exemplu, dacă un conducător sau un lucrător spune că faptele tale încalcă principiile și întârzie lucrarea casei lui Dumnezeu și vrea să te înlocuiască, crezi în sinea ta: „Hm, nu cred că faptele mele sunt greșite. Dacă vrei să mă înlocuiești, n-ai decât. Dacă nu mă lași să le fac, atunci nu le voi face. Mă voi supune!” În această supunere există o atitudine de a refuza să accepți înfrângerea. Aceasta este o fire. În afară de aroganță, intransigență și aversiune față de adevăr, ce altceva conține această fire? Există o fire de a dori să rivalizezi cu Dumnezeu? (Da.) Atunci ce fire este aceasta? Este infamie. Nu puteți să recunoașteți nici măcar o fire atât de infamă. De ce spun că este infamă? (Pentru că vor să rivalizeze cu Dumnezeu.) Încercarea de a rivaliza cu adevărul se numește infamie – este prea infamă! Dacă nu ar fi infami, nu ar încerca să rivalizeze cu adevărul și nici să rivalizeze sau să concureze cu Dumnezeu. Aceasta e o fire infamă. În neacceptarea înfrângerii există aroganță, intransigență, aversiune față de adevăr și infamie. Acestea sunt firile evidente de care este legată. Cum se manifestă neacceptarea înfrângerii? Ce mentalități cuprinde? Cum gândesc oamenii care nu acceptă înfrângerea? Care este atitudinea lor? Ce spun ei, ce gândesc și ce dezvăluie atunci când se confruntă cu lucruri precum înlocuirea? Cea mai comună manifestare este atunci când îndeplinesc o datorie și Cel de mai sus vede că nu sunt potriviți să facă această datorie și îi înlocuiește, iar ei cugetă în sinea lor: „Nu am nicio șansă împotriva ta. Nu mă voi certa cu tine. Am talent. Mai devreme sau mai târziu, talentul meu va fi recunoscut. Sunt o persoană talentată oriunde aș merge! Indiferent ce rânduieli face Cel de mai sus pentru mine, le voi suporta și le voi asculta deocamdată.” De asemenea, aceștia vin înaintea lui Dumnezeu și se roagă: „Dumnezeule, Îți cer să mă împiedici să mă plâng. Îți cer să-mi legi limba și să mă faci să nu Te judec sau să Te hulesc și să mă faci capabil să mă supun.” Dar apoi cugetă din nou: „Nu pot să mă supun. Aceasta e partea cea mai grea. Nu pot accepta acest lucru. Ce ar trebui să fac? Acestea sunt rânduielile Celui de mai sus; nu pot să fac nimic. Sunt atât de talentat, dar de ce nu pot să-mi folosesc niciodată talentele în casa lui Dumnezeu? Se pare că încă nu am citit suficient din cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să citesc mai multe dintre cuvintele Lui de acum înainte!” Ei nu cedează și nu cred că sunt inferiori altora, ci doar că au crezut ceva mai puțin timp în Dumnezeu și că pot compensa acest lucru. Prin urmare, depun eforturi citind cuvintele lui Dumnezeu și ascultând predici. Învață un nou imn și citesc un capitol din cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și exersează predicarea. Treptat, se familiarizează tot mai mult cu cuvintele lui Dumnezeu, pot predica multă doctrină spirituală și pot să aibă părtășie în adunări. Există aici vreo dorință de a nu accepta înfrângerea? (Da.) Ce fel de dorință este? (O dorință infamă.) Acest lucru este problematic! De ce, de îndată ce o disecăm, o etichetați imediat drept o dorință infamă? Nu sunt bune aceste lucruri? Viața lor spirituală este normală; nu iau parte la lucruri seculare; nu bârfesc; sunt capabili să recite multe capitole din cuvintele lui Dumnezeu și să cânte multe imnuri din memorie. Sunt „elite”! Așadar, de ce spuneți că aceasta e o dorință infamă? (Intenția lor este de a dovedi că sunt capabili și nu sunt inferiori altora.) Acest lucru se numește a nu accepta înfrângerea. Neacceptând înfrângerea, se înțeleg pe ei înșiși cu adevărat și își recunosc problemele? (Nu.) Își recunosc ei corupția și firea arogantă? (Nu.) Atunci ce dovedesc neacceptând înfrângerea? Vor să demonstreze că sunt capabili și superiori; vor să demonstreze că sunt mai buni decât alții și, în cele din urmă, că înlocuirea lor a fost o greșeală. Dorința lor este îndreptată în această direcție. Nu este aceasta o neacceptare a înfrângerii? (Ba da.) Această atitudine de a nu accepta înfrângerea a produs aceste acțiuni ale lor de a suporta greutăți, de a plăti un preț, de a îndura umilința și de a purta o povară grea. La suprafață, pare că depun mult efort, că pot să îndure greutăți, să plătească un preț și, în cele din urmă, să-și atingă obiectivele, dar de ce nu este mulțumit Dumnezeu? De ce îi condamnă El? Pentru că Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor și evaluează fiecare persoană conform adevărului. Cum evaluează Dumnezeu comportamentul, intențiile, manifestările și firile fiecărei persoane? Toate aceste lucruri sunt evaluate conform adevărului. Atunci, cum evaluează Dumnezeu această chestiune și cum o definește? Indiferent cât de multe greutăți ai suferit și cât de mare a fost prețul pe care l-ai plătit, în ultimă instanță, nu te-ai străduit să obții adevărul; intenția ta nu este să te supui sau să accepți adevărul; în schimb, te folosești de metoda ta de a îndura suferințe și a plăti un preț ca să demonstrezi că modul în care te-au clasificat și tratat Dumnezeu și casa Lui a fost greșit. Ce implică acest lucru? Vrei să dovedești că ești o persoană care nu a greșit niciodată și care nu are o fire coruptă. Vrei să dovedești că modul în care te-a tratat casa lui Dumnezeu nu a fost în conformitate cu adevărul și că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sunt uneori greșite. De exemplu, când a fost vorba de tine, au existat o neglijență și o problemă, iar cazul tău dovedește că ale lui Dumnezeu cuvinte nu sunt adevărul și că nu trebuie să te supui. Nu este acesta rezultatul? (Ba da.) Aprobă Dumnezeu acest tip de rezultat sau îl condamnă? (Îl condamnă.) Dumnezeu îl condamnă.

Este în conformitate cu adevărul această atitudine de a nu accepta înfrângerea pe care o au oamenii? (Nu.) Dacă spunem că această atitudine nu este în concordanță cu adevărul și că se află la mare distanță față de adevăr, ar fi corectă acea afirmație? Nu, pentru că acea atitudine nu este deloc legată de adevăr. În lume și în rândul întregii omeniri, este lăudată sau condamnată această atitudine de a nu accepta înfrângerea? (Este lăudată.) În ce medii este lăudată? (La locul de muncă și în școli.) De exemplu, dacă ia nota șase la un examen, un elev spune: „Nu voi accepta înfrângerea. Data viitoare voi lua nota nouă”. Când ia nota nouă, vrea să primească nota zece data viitoare. În cele din urmă, reușește acest lucru, iar părinții săi cred că acest copil este ambițios și are un viitor strălucit. Un alt mediu – și cel mai comun – este cel al competițiilor. Unele echipe pierd o competiție și pe față li se citește rușinea, dar nu acceptă înfrângerea. Datorită acestei mentalități și atitudini de a nu accepta înfrângerea, ele muncesc din greu și se antrenează mai mult, iar la următoarea competiție înving cealaltă echipă și o pun într-o lumină nefavorabilă. În această societate și în rândul omenirii, a nu accepta înfrângerea este un fel de mentalitate. Ce este o mentalitate? (Este un mod de gândire care îi susține pe oameni din punct de vedere psihologic.) Corect. Este o forță motrice care îi ajută pe oameni să avanseze mereu având curaj, să nu fie învinși, să nu se descurajeze, să nu se retragă și să-și atingă idealurile și obiectivele. Acest lucru se numește a nu accepta înfrângerea. Este un fel de mentalitate de a nu accepta înfrângerea. Oamenii cred că, dacă nu au această mentalitate, acest „spirit”, atunci viața nu are niciun sens. Pe ce anume se bazează ei în viață? Viața lor se bazează pe un fel de mentalitate. De unde provine această mentalitate? Provine din noțiunile și închipuirile oamenilor, precum și din firile lor corupte. Nu este practic, iar oamenii nu pot dobândi acest lucru. De când a creat Dumnezeu omenirea și până acum, indiferent câți ani au trecut, există atât de multe lucruri pozitive, cum ar fi ordinea potrivit căreia trăiesc viețuitoarele, ordinea potrivit căreia trăiește omenirea și ordinea potrivit căreia funcționează cerul, pământul, toate lucrurile, universul și așa mai departe. În funcție de gândurile și de nivelul lor de educație, oamenii ar trebui să poată găsi o ordine pe care să o respecte în toate acestea, pe care să o considere principiul și forța motrice pentru felul în care acționează și se comportă sau fundația pentru acestea. Însă ei nu depun eforturi în direcția corectă – în ce direcție își aplică ei forța? Își aplică forța în direcția greșită, adică încalcă ordinea potrivit căreia se dezvoltă lucrurile și ordinea potrivit căreia toate lucrurile își parcurg ciclul – vor mereu să distrugă această ordine naturală pe care a rânduit-o Dumnezeu și să folosească metode și mijloace umane de a crea fericire. Ei nu știu cum se câștigă fericirea, ce taină se află în ea sau care este sursa; nu caută această sursă. În schimb, încearcă să folosească o abordare umană pentru a crea fericire și vor mereu să creeze și miracole. Încearcă să folosească o abordare umană pentru a schimba ordinea normală a tuturor acestor lucruri și apoi să obțină fericirea și obiectivele pe care le doresc. Toate acestea sunt anormale. Care este rezultatul final al faptului că oamenii se bazează pe ei înșiși pentru a lupta pentru asemenea lucruri, indiferent de modul în care luptă? Această lume pe care Dumnezeu a dăruit-o omenirii să o gestioneze a fost acum degradată. Cine este cea mai mare victimă odată ce a fost degradată? (Omul.) Omenirea este cea mai mare victimă. Oamenii au distrus lumea în această măsură, dar tot susțin că nu se vor da niciodată bătuți. Nu e ceva în neregulă cu mintea lor? Care e consecința finală care decurge din faptul că nu se dau niciodată bătuți? Un dezastru catastrofal. Nu este doar faptul că pierd una sau două competiții ori că li se citește rușinea pe față. Și-au distrus perspectivele și și-au blocat căile de scăpare – s-au distrus singuri! Aceasta este urmarea neacceptării înfrângerii.

Ceea ce disecăm acum este o manifestare tipică a firii infame și arogante a Satanei, și anume cea de a nu se da niciodată bătut. A nu se da niciodată bătut este o mentalitate. O criticăm, o expunem și o condamnăm, dar dacă o condamni în mijlocul omenirii, vor accepta oamenii acest lucru? (Nu.) De ce nu? (Pentru că toți oamenii laudă această expresie.) Ei promovează această mentalitate. Dacă un individ nu are o fărâmă din mentalitatea de a nu accepta înfrângerea și a nu se da niciodată bătut, ceilalți vor spune că este slab. Dacă nu promovăm aceste lucruri, înseamnă că suntem slabi? (Nu, nu suntem.) Oamenii spun: „Cum adică nu ești slab? Nu trăiești viața cu tărie de caracter. Ce rost mai are să trăiești?” Este adevărată această afirmație? Să o disecăm mai întâi: ce fel de atitudine este aceea de a nu accepta înfrângerea? Oamenii cu rațiune normală ar trebui să aibă această atitudine? De fapt, dacă oamenii au o rațiune normală, nu ar trebui să aibă această mentalitate. E greșit să ai această mentalitate. O persoană trebuie să înfrunte realitatea pentru a fi cineva care are rațiune. Ca atare, neacceptarea înfrângerii înseamnă în mod evident că nu are rațiune; înseamnă că ceva nu este în regulă cu mintea ei, iar această atitudine este categoric greșită. Pentru credincioșii în Dumnezeu, este corect să spunem că nu ar trebui să aibă această mentalitate, deoarece o fire arogantă este inerentă în neacceptarea înfrângerii. Le este ușor oamenilor să accepte adevărul când au o fire arogantă? (Nu.) Aceasta e o problemă. Dacă folosești o fire arogantă ca bază pentru a urmări adevărul, atunci ce urmărești? Ce urmărești nu este cu siguranță adevărul, deoarece această urmărire nu este în mod inerent pozitivă și ceea ce câștigi categoric nu va fi adevărul; va fi cu siguranță un fel de „mentalitate” pe care și-au imaginat-o oamenii. Dacă oamenii tratează o astfel de mentalitate ca fiind adevărul, atunci au rătăcit calea. Așadar, dacă ar fi să corectăm mentalitatea de a nu accepta înfrângerea, ce am spune? Am spune că oamenii trebuie să înfrunte problemele reale și să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, că nu ar trebui să aibă o atitudine de a nu accepta înfrângerea. Dacă nu acceptă înfrângerea, pe cine nu acceptă ei? (Pe Dumnezeu.) Nu acceptă adevărul. Mai exact, nu acceptă adevăratele date ale problemei, nu acceptă că au făcut ceva greșit și au fost dezvăluiți și nu acceptă că au o fire arogantă. Aceste lucruri sunt adevărate. Îi poți combate așadar pe acești oameni? Cea mai bună modalitate de a-i contracara este să folosești lucrul pe care îl consideră cel mai stânjenitor. Ce lucru din lumea de astăzi este considerat de omenire cel mai stânjenitor? Știința. Ce a oferit știința omenirii? (Dezastre.) Știința, lucrul pe care omenirea îl laudă cel mai mult și de care este cea mai mândră, i-a adus dezastre fără precedent. Acum că aveți acest indiciu, cum ar trebui să-i combateți pe acești oameni pentru a-i face de rușine? Ce spuneți: ar trebui făcuți de rușini cei care sunt de teapa Satanei? (Da.) Dacă nu-i faci de rușine, vor desconsidera mereu adevărul, îi vor discrimina pe cei care cred în Dumnezeu și vor crede că aceia care au credință în Dumnezeu cred doar pentru că sunt slabi. Cum ar trebui să-i combateți? (Spunând: „Ești doar o persoană obișnuită. Ce ai așa încât să nu fie nevoie să accepți înfrângerea? De ce este în regulă să nu accepți? Și ce dacă unii sunt oameni de știință? Indiferent cât de avansată este tehnologia științifică pe care o dezvoltă ei, ce importanță are? Pot oamenii de știință să rezolve toate dezastrele pe care știința le-a provocat acum omenirii?”) Aceasta e modalitatea corectă de a-i combate. Gândește-te, este o modalitate bună de a-i combate? Spui: „Omenirea a trăit până în zilele noastre, dar oamenii nici măcar nu știu cine sunt strămoșii lor, deci cum pot ei să nu accepte? Nici măcar nu știi de unde vii, deci ce motive ai să fii cu nasul pe sus? Nici măcar nu-L recunoști pe Dumnezeul care te-a creat, deci cum poți să nu accepți înfrângerea? Dumnezeu i-a creat pe oameni, iar acesta este un lucru plin de glorie, dar tu nu-l recunoști sau accepți; în schimb, insiști să crezi și să recunoști că oamenii au evoluat din fiare. Cât de umil ești? Dumnezeu este atât de puternic și de nobil; El spune că este Creatorul tău, dar tu nu recunoști că ești o ființă creată de El. Cât de josnic ești?” Ce vor răspunde? „Oamenii au evoluat din maimuțe, dar suntem tot animale de nivel superior.” „Atunci nu sunteți tot animale și fiare? Noi nu recunoaștem că suntem animale. Suntem oameni, suntem ființe umane create de Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat pe oameni și recunoaște că ești o persoană, dar tu nu vrei să fii o persoană. Insiști să negi faptul că Dumnezeu i-a creat pe oameni. Insiști să fii o fiară. Ce rost are să trăiești? Ești demn să trăiești?” Există forță în aceste cuvinte? (Da.) Așa îi combatem pe acești oameni. Indiferent dacă recunosc sau nu, dacă acceptă sau nu, acestea sunt fapte. Voi discuta despre un alt aspect. Oamenii nu acceptă niciodată înfrângerea, cred că sunt foarte capabili, că au tehnologie avansată și toate formele de înțelepciune, dar cum tratează ei natura? Se luptă constant cu ea și vor mereu să o subjuge. Nu înțeleg deloc cum să urmeze ordinea naturii. Care a fost în cele din urmă consecința gestionării de către omenire asupra naturii? Oare toate acestea nu sunt gestionate de oameni care cunosc și înțeleg știința? Nu refuzi să accepți înfrângerea? Nu ești o persoană capabilă? Nu este adevărat că nu ai nevoie de suveranitatea lui Dumnezeu? Omenirea și natura au coexistat de mii de ani, însă, în mod incredibil, oamenii tot nu știu cum să gestioneze natura. Omenirea se dezvoltă excesiv, consumă excesiv și poluează grav natura până în punctul în care resursele naturale sunt acum tot mai insuficiente. În plus, nici apa pe care o beau oamenii, nici mâncarea pe care o mănâncă, nici aerul pe care îl respiră nu sunt lipsite de otrăvuri. Când Dumnezeu a creat inițial natura, toate ființele vii, hrana, aerul și apa erau curate și fără otrăvuri, dar după ce a dat-o omenirii să o gestioneze, toate aceste lucruri au fost otrăvite. Oamenii și-au făcut patul și acum trebuie să doarmă în el. Așadar, cum pot oamenii să nu accepte înfrângerea? Dumnezeu a creat o lume atât de frumoasă pentru oameni și i-a lăsat să o gestioneze, dar cum au gestionat-o ei? Știu oare să o gestioneze? Omenirea a abuzat de ea până în punctul în care a fost complet distrusă – nu au scăpat nici oceanele, munții, pământul, aerul și nici măcar stratul de ozon din cer; toate au fost devastate. Cine va suporta în cele din urmă consecințele groaznice ale tuturor acestor lucruri? (Oamenii.) Omenirea însăși. Oamenii sunt cât se poate de proști, dar se cred grozavi și nu acceptă înfrângerea! De ce nu acceptă? Dacă omenirea este lăsată să gestioneze în continuare lucrurile în acest fel, va fi readusă natura la starea ei inițială? Niciodată. Dacă omenirea se bazează pe această mentalitate de a nu accepta înfrângerea, lumea și natura vor deveni doar tot mai rele, mai cumplite și mai murdare sub gestionarea ei. Care vor fi consecințele finale? Omenirea va muri în acest mediu pe care l-a distrus. Atunci cine poate să schimbe toate acestea în cele din urmă? Dumnezeu. Dacă oamenii sunt capabili de aceasta, atunci unul dintre ei poate să facă un pas în față și să încerce să schimbe starea actuală a lumii, dar există cineva care îndrăznește să-și asume această responsabilitate? (Nu.) Atunci de ce nu acceptă ei înfrângerea? Nu pot nici măcar să protejeze apa pe care o beau. Natura nu a fost distrusă de lei sau tigri, cu atât mai puțin de păsări, pești sau insecte; în schimb, oamenii înșiși au fost cei care au devastat-o și au distrus-o. Oamenii trebuie să culeagă în cele din urmă ce au semănat. Există vreun mod de a schimba lucrurile acum? Nu pot fi schimbate. Se poate spune cu siguranță că, dacă Dumnezeu n-ar veni să facă toate aceste lucruri, mediul în care trăiește toată omenirea ar deveni tot mai rău și tot mai cumplit; nu ar deveni mai bun. Numai Dumnezeu poate schimba toate acestea. Este în regulă dacă omenirea nu acceptă înfrângerea? Poți schimba acest mediu? Ți s-a dat un mediu bun, dar tot ce poți face este să-l distrugi; nu-l protejezi. Ce este lanțul trofic al întregii lumi? Îl înțelege omenirea? Nu. De exemplu, lupii sunt un animal feroce. Dacă omenirea ar ucide toți lupii, ar crede că a cucerit natura. Cu acest tip de hotărâre, acest tip de moral și această mentalitate de a se ridica la înălțimea unei provocări, omenirea începe să vâneze lupii la scară largă. Când omoară aproape toți lupii dintr-o zonă de pășune, oamenii cred că au cucerit natura și au cucerit specia lupilor. Totodată, ei agață piei de lup în casele lor și poartă haine și pălării din piele de lup. Oamenii își pun pielea unui pui de lup în vârful pumnalului, fac o poză și spun lumii întregi: „Am cucerit această specie care era o amenințare pentru omenire – lupii!” Nu este puțin prematură mulțumirea lor de sine? Fiind mai puțini lupi, din exterior pare că viața oamenilor și a anumitor alte viețuitoare nu este amenințată, dar ce consecințe vor urma? Omenirea trebuie să plătească scump acest lucru. Ce preț trebuie să plătească? Atunci când lupii sunt uciși în număr mare, populația de lupi scade. Imediat după aceasta, tot soiul de iepuri, șoareci și orice alt animal de pajiște pe care îi mănâncă lupii încep să se înmulțească la scară uriașă. Când aceste animale există în număr excesiv, care este prima consecință? (Iarba dispare.) Este tot mai puțină iarbă. Când este mai puțină iarbă, solul este tot mai puțin acoperit de vegetație. Când aceste animale există în număr excesiv, ele trebuie să consume cantități mari de iarbă, iar viteza cu care crește iarba nu este proporțională cu numărul de erbivore. Când aceste lucruri nu sunt proporționale, ce se întâmplă? (Apare deșertificarea.) Da, deșertificarea. Când nu este acoperit de vegetație, solul începe să se transforme în nisip și devine arid în cele din urmă. Majoritatea plantelor nu au rădăcini sau nu se înmulțesc în nisip, prin urmare terenurile aride se măresc rapid și se extind tot mai mult, iar în cele din urmă toate pajiștile se transformă într-un deșert. După aceasta, deșertul va începe să invadeze zonele în care locuiesc oamenii și ce vor simți ei mai întâi? Când vor vedea că suprafața deșertului s-a mărit, poate că oamenii nu vor ști că ar trebui să se teamă, dar când va veni ziua în care îi va lovi o furtună de nisip, ce vor păți ei? La început, nisipul va fi purtat de vânt. Apoi, când va veni anotimpul vijeliilor, oamenii nu vor putea nici măcar să-și deschidă ochii de teamă să nu le fie zgâriați de nisip. Vor avea corpul și buzele pline de nisip. În cazuri extreme, casele, animalele sau oamenii din apropierea deșertului pot fi înghițiți de nisip. Pot oamenii să oprească nisipul? (Nu.) Nu-l pot opri, așa că trebuie să se mute, retrăgându-se tot mai mult spre interiorul țării. În cele din urmă, pajiștile vor deveni tot mai mici, deșertul se va mări tot mai mult și vor fi din ce în ce mai puține locuri unde pot trăi oamenii. Așadar, mediul în care trăiesc ei se va fi îmbunătățit sau înrăutățit? (Se va fi înrăutățit.) Cum a apărut acest rezultat pe care trebuie să-l suporte? Ce l-a declanșat? (Uciderea lupilor.) A început când au ucis lupii. A fost un astfel de lucru mărunt, nesemnificativ. Dacă oamenii nu înțeleg cum să urmeze această ordine și nu înțeleg cum să protejeze această ordine, ce consecințe vor decurge până la urmă? Oamenii vor fi nimiciți de nisipuri. Nu este acesta un dezastru catastrofal? Uciderea lupilor este un tip de comportament, dar ce fire se află în miezul acestuia? Care este esența acestei firi? Care este motivația lor pentru a proceda astfel? Ce moduri de gândire au oamenii care manifestă acest tip de comportament? (Dorința de a subjuga natura.) Așa este, vor să o subjuge. Oamenii cred că lupii sunt dușmanul lor natural. Lupii reprezintă o amenințare pentru omenire și mănâncă mereu oameni. Lupii nu sunt un lucru bun. Oamenii îi demonizează în acest fel, apoi încearcă să-i subjuge și să-i șteargă de pe fața pământului, așa încât să nu mai rămână nici măcar unul. Atunci, pot trăi confortabil și liniștiți și nu vor fi deloc amenințați. Aceasta este motivația pe baza căreia încep să omoare lupi. Ce dictează acest lucru? Este dictat de o mentalitate de a nu accepta înfrângerea. Omenirea nu știe să gestioneze sau să standardizeze în mod corect lupii și, în schimb, vrea mereu să-i omoare și să-i șteargă de pe fața pământului. Vrea să inverseze această ordine și să o transforme în alta. Care este rezultatul? Oamenii sunt înghițiți de nisip. Nu se ajunge aici? (Ba da.) Aici se ajunge. Din întreaga rasă umană și întreaga lume pe care a creat-o Dumnezeu, într-un mic colț al planetei – care ar putea să nu fie mai mare în ochii lui Dumnezeu decât o alună – s-a produs acest mic incident, dar oamenii nu pot nici măcar să-l vadă clar. Ei concurează în continuare cu natura, concurează cu Dumnezeu și nu acceptă înfrângerea! Ce consecință aduce neacceptarea înfrângerii? (Distrugerea.) Își provoacă singuri distrugerea! Acest fapt există acolo chiar acum. După ce apare această consecință, cum ar trebui să o rezolve omenirea? (Nu poate.) Nu poate să o rezolve. Unele organizații sociale și unii oameni cu suflet bun care desfășoară activități de interes public iau atitudine și cer menținerea unui ecosistem echilibrat. Motivația și motivul lor de a face acest lucru sunt corecte și cerința lor este și ea corectă. Răspunde cineva? (Nu.) Nici guvernul nu ia măsuri – nimeni nu ține seama de această problemă. Oamenii cunosc cauza problemei, dar o cercetează puțin ca spectatori și asta este tot. Ucid în continuare lupi la fel ca înainte. Cineva spune: „Dacă îi omori în continuare așa, într-o zi vei fi îngropat în nisip”, dar ei răspund: „Voi fi îngropat așadar. Nu e ca și cum voi fi singurul. De ce m-aș teme?” Ce fire este aceasta? Una de amorțeală și lipsă de gândire; nu au umanitate. Cine nu se teme de moarte? Deci cum au putut să spună o asemenea frivolitate? Ei nu cred că se va întâmpla așa ceva. Gândesc în sinea lor: „Pământul este imens. Pe lângă deșerturi, există și munți și păduri. Ar putea toate acestea să fie distruse atât de repede? Mai este mult timp! Tocmai am ucis câțiva lupi și unele locuri s-au transformat într-un deșert – de ce te temi așa? Dacă ar trebui să fie uciși, atunci trebuie să-i omorâm.” Nu este o prostie? Au ucis câțiva lupi și, după doar 20 sau 30 de ani, o porțiune de pajiște verde s-a transformat complet. Dacă oamenii ar împrăștia semințe de iarbă pe acest teren sau ar planta plante care pot să crească în deșert – dacă ar fi capabili să schimbe acest mediu, atunci omenirea și-ar compensa greșelile și nu ar fi prea târziu, dar este atât de simplu în realitate? Ordinea pe care a implementat-o Dumnezeu este cea mai bună și cea mai potrivită. Oamenii trebuie să urmeze această ordine pentru a conserva pământul și pentru ca aceste animale, plante și rasa umană să poată trăi în continuare pe pământ, toate ființele înțelegându-se deosebit de bine și coexistând într-un mod care să fie atât reciproc restrictiv, cât și simbiotic. Dacă o parte din aceasta este distrusă, este posibil să nu vezi consecințe în termen de 10 ani, dar după 20 de ani, când îți vei face cu adevărat o idee despre consecințe, nimeni nu va putea să le îndrepte. Ce implică acest lucru? Că, dacă Dumnezeu nu face schimbări masive, din acel moment, mediul în care trăiește omenirea va deveni tot mai rău; nu se va dezvolta într-o direcție bună. Aceasta va fi consecința. Care este sursa acestei consecințe? Sursa este mentalitatea de a nu accepta înfrângerea, mentalitate pe care omenirea o laudă și care este prima manifestare de a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Din perspectiva oamenilor, a dormi pe vreascuri și a linge fiere este o zicală „extraordinară” și „sacră”, dar primul efect pe care îl are asupra omenirii ideea generată de aceasta este de a atrage astfel de consecințe negative majore asupra lor. Oamenii cred: „Nu există o ordine în lumea naturală? Mie nu mi se pare mare lucru. Nu spun oamenii că este sfântă și nu ar trebui distrusă? Ei bine, am de gând să o distrug și vom vedea ce se întâmplă!” Consecința negativă de care „se bucură” omenirea astăzi este ultimul lucru pe care și-a dorit să-l vadă. Așa a luat naștere consecința de a „vedea ce se întâmplă”; este expusă în fața omenirii ca să fie văzută de aceasta. Toți au văzut scenele „sfârșitului lumii”. Nu au primit ce au meritat? Și-au făcut-o cu mâna lor.

Prima manifestare de a dormi pe vreascuri și a linge fiere este neacceptarea înfrângerii. Ce consecințe trebuie să suporte oamenii? Un dezastru catastrofal; ei suportă consecințele negative ale acțiunilor lor – în vorbirea comună, primesc ce au cerut și ce merită! Acum știți dacă această expresie chiar este corectă și dacă este adevărul, nu-i așa? Este această expresie adevărul? (Nu.) Nu este adevărul. Să presupunem că non-credincioșii spun din nou: „Suntem oameni, așa că ar trebui să avem puțin spirit. Ar trebui să avem tărie de caracter!” Tu cugeți și spui: „Este atât de adevărat. Noi, credincioșii, vorbim mereu despre supunere. Nu suntem prea lipsiți de autonomie? Nu suntem prea slabi? Nu avem deloc tărie de caracter.” Gândești așa? Dacă accepți lucrurile pe care le-am spus astăzi, n-ai gândi niciodată așa. Dimpotrivă, ai spune: „Omenirea este o cauză pierdută. Nu e de mirare că Dumnezeu o detestă. Omenirea a depășit deja punctul în care te puteai înțelege cu ea.” Nu ai accepta acel gen de idee. Chiar dacă nu ai un contraargument potrivit sau nu se cade să dezbați cu acești oameni, știi în inima ta că opiniile lor nu sunt în niciun caz adevărul. Indiferent cât de pozitiv consideră oamenii că este acest tip de idee și oricât de mult îl susțin și îl promovează oamenii din această lume, nu vei fi influențat de el. Dimpotrivă, te vei lepăda de el și îl vei disprețui. Am terminat de avut părtășie despre prima manifestare a faptului de a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Am început având părtășie despre adevăr, cum am deviat de la subiect? Ceea ce cred este următorul lucru: în cazul în care ceea ce iei din părtășia Mea se limitează la o definiție sau la un concept, nu vei înțelege niciodată ce este greșit la acest fel de idee și ce este de fapt corect. Vei fi doar încurcat – uneori vei crede că acest tip de idee este corect; alteori vei crede că acest tip de idee este greșit, dar nu-ți va fi clar ce este greșit la el sau ce este, de fapt, corect. În plus, vei practica adesea în conformitate cu acest „principiu” și vei fi mereu confuz. Dacă nu poți vedea clar, nu vei putea să renunți la acest tip de idee. Dacă nu poți să renunți la el, poți practica adevărul în mod absolut? Poți să te închini și să urmezi cuvintele lui Dumnezeu ca pe adevăr în mod absolut? Nu, nu în mod absolut. Vei putea să crezi doar relativ sau ocazional că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt corecte sau sunt întotdeauna corecte și vei susține acest lucru sub aspectul doctrinei. Dar dacă ești în continuare afectat și tulburat de această așa-zisă cunoaștere și de aceste cuvinte care par adevărate, dar care sunt de fapt false, atunci cuvintele lui Dumnezeu vor fi mereu relativ corecte pentru tine, în loc să fie adevărul absolut.

B. A îndura umilința și a purta o povară grea

A doua manifestare a practicii de a dormi pe vreascuri și a linge fiere este îndurarea umilinței și purtarea unei poveri grele. A îndura umilința și a purta o povară grea este și o formă de gândire, o mentalitate și o atitudine față de lucrurile pe care le susțin oamenii din lume. În societate și în lume, este un mod de gândire relativ pozitiv și pe care omenirea îl consideră relativ optimist, orientat spre viitor și pozitiv. Așadar, ce vrem să disecăm? Ce este rău în a îndura umilința și a purta o povară grea? De ce nu este adevărul? În principiu, nu are nimic de-a face cu adevărul. La ce Mă refer când spun că nu are nimic de-a face cu adevărul? Vreau să spun că, dacă vrei să practici adevărul, trebuie să procedezi complet în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu și în conformitate cu standardele și indicațiile cerute de Dumnezeu. Nu ar trebui să amesteci atitudinile și opiniile față de realizarea lucrurilor și metodele și mijloacele așa-ziselor ideologii, mentalități și integritate a omului. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și nu au nimic de-a face cu aceste lucruri. Atunci de ce este rău să înduri umilința și să porți o povară grea? De ce spun că nu este adevărul? Nu merită să disecăm acest lucru? (Ba da.) Să începem prin a explica sensul literal al expresiei; apoi va fi mai ușor de înțeles. A îndura umilința și a purta o povară grea înseamnă să fii capabil să înduri toată rușinea, durerea și înjosirea de dragul responsabilităților tale, al poverilor sau al misiunii pe care ți-o asumi și o accepți. Acesta este sensul de bază al expresiei. Atunci, în ce medii și situații se folosește de obicei această expresie? Dacă cineva spune că o persoană îndură umilința și poartă o povară grea, atunci acea persoană se află în prezent într-o situație în care și-a încheiat misiunea și a atins scopul pe care și-a dorit să-l îndeplinească? (Nu.) Așadar, de obicei, când cineva vorbește despre a îndura umilința și a purta o povară grea, se referă la o persoană neimportantă, aflată într-o situație în care nu are absolut niciun statut și niciun nimb, cu atât mai puțin vreo putere. Aceasta se află într-o astfel de situație, însă trebuie să-și poarte responsabilitățile, să poarte misiunea pe care trebuie să o îndeplinească, să nu se descurajeze, să nu recurgă la compromisuri și să nu renunțe. Nu este acesta și un tip de mentalitate? Pe ce pune accentul această mentalitate? Pe „a îndura” și „a suporta”. „A îndura” înseamnă să fie răbdător și să reziste la ceva. Pe lângă faptul că îndură ceva, trebuie totodată să-și asume și să poarte o povară grea și o responsabilitate, să reușească să se ridice la înălțimea așteptărilor tuturor și să nu dezamăgească persoana care i-a încredințat această însărcinare. Ce fel de mentalitate este aceasta? (Perseverență.) Cuprinde acest element al semnificației, dar este cel mai elementar și superficial nivel de semnificație. Ce mai cuprinde? Să analizăm astfel. Ce înseamnă „umilința” în contextul „a îndura umilința”? (Înjosire și rușine.) Este atunci când toți cei din jurul acestei persoane o rușinează și o fac să simtă că a suferit o înjosire. Ce comportamente îi fac în special pe oameni să se rușineze și să simtă că au suferit o înjosire? (Batjocorirea, defăimarea și remarcile caustice în privința lor.) Așa este, batjocorirea și defăimarea lor, precum și acțiunile de a-i lua peste picior, de a te juca cu ei și de a face remarci caustice în privința lor. Așadar, ce înseamnă „povară grea” în contextul „a purta o povară grea”? (Responsabilitate și o însărcinare.) Ce includ responsabilitatea și însărcinarea? Includ un tip de misiune și o povară grea – această povară grea poate fi încredințată cuiva de alți oameni, poate fi un scop pentru care luptă cineva sau o misiune la care se gândește singur. Ce fel de misiuni cred oamenii că întreprind? (Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi.) (Să fii cel mai bun.) Toate acestea sunt exemple. În principiu, sunt aspirațiile proprii ale oamenilor. Pentru a atinge și a materializa aceste obiective, în circumstanțele lor actuale, ei sunt capabili să îndure înjosiri, ridiculizări, defăimări, remarci caustice și chiar bătaia de joc a oamenilor din jurul lor. Ce îi determină să îndure toate acestea? De exemplu, există o persoană care aspiră să devină general de armată de rang înalt. Înainte de a dobândi putere, există o zi în care este umilit de un grup de bătăuși, care spun: „Tu, general de armată? În momentul de față nici măcar nu ai un cal – cum să devii general? Dacă vrei să fii general, târăște-te mai întâi printre picioarele mele!” Toți cei din jurul lor izbucnesc în râs. El cugetă un moment în sinea lui: „Nu-i nimic în neregulă să vrei să devii general de armată. De ce își bat joc de mine și mă iau peste picior? Dar nu pot să fiu nechibzuit și să încerc să mă dau mare acum. Judecând după cum merg lucrurile astăzi, voi fi bătut dacă nu fac cum spun ei și, dacă lucrurile nu merg bine, aș putea să-mi pierd viața. Atunci cum pot să fiu general? De dragul idealurilor mele, nu mă costă nimic să mă târăsc printre picioarele unui bătăuș. Sunt tot eu, nu-i așa?” În acest punct, se așază în genunchi, își pune ambele mâini pe pământ și se târăște ca un câine printre picioarele acelui bătăuș. În timp ce se târăște, îi este greu să suporte acest lucru și îl doare inima, de parcă ar fi fost înjunghiat cu un cuțit – în inima lui există ură! Se gândește: „Într-o zi, când chiar voi deveni general, am de gând să vă tai într-un milion de bucăți!” Asta gândește în inima lui, dar pe dinafară trebuie să îndure – nu-i poate lăsa pe ceilalți să vadă ce gândește. După ce se târăște printre picioarele bătăușului, grupul de bătăuși este mulțumit și îl cruță, dându-l la o parte cu o lovitură rapidă de picior. El se ridică, se scutură de praf și chiar spune: „Bună lovitură. Te voi numi «șef» de acum înainte.” Ce gândește în sinea lui și ce arată la exterior sunt lucruri complet diferite. Cum este capabil să facă asta? Are un singur scop: „Trebuie să trăiesc în continuare. Îndur toate acestea așa încât să vină ziua în care voi deveni general și voi fi cel mai bun. Merită să sufăr această greutate și această umilință astăzi. Mâine trebuie să muncesc și mai mult și să depun eforturi ca să-mi ating scopul. Indiferent ce dificultăți întâmpin și câtă suferință și înjosiri îndur, trebuie să devin general! După ce devin general, primul lucru pe care trebuie să-l fac este să-l ucid pe acest nemernic și să compensez umilința prin care am trecut târându-mă printre picioarele lui!” Indiferent dacă devine general în viitor, „rezistența” este cel mai înalt principiu al său în acel moment. Există strategii sau planuri secrete inerente acestui lucru? (Da.) Există planuri secrete. El îndură pentru că nu poate să facă nimic altceva; care este scopul? Să poată compensa într-o zi toată această înjosire. Rezistența lui se bazează pe zicale precum: „Unde e viață, e speranță” și „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune” – toate acestea sunt planuri. Aceste planuri au fost cele care l-au impulsionat să îndure umilința de a se târî printre picioarele bătăușului. Din acest moment înainte, dorința din inima lui de a deveni general este și mai mare și mai intensă; nu va renunța în niciun caz. Așadar, pentru ce a îndurat înjosirea și umilința? Ca să susțină o cauză dreaptă sau să-și păstreze adevărata demnitate? A făcut-o de dragul propriei ambiții. Este atunci ceva pozitiv sau negativ? (Negativ.) Judecând de la acest nivel al semnificației, această „rezistență” a fost categoric impulsionată de interesul, dorința și ambiția personală. Există adevăr în această rezistență? (Nu.) Dacă nu există adevăr, atunci există umanitate normală? (Nu.) Acest lucru nu este drept, nici nu este integru, cu atât mai puțin ireproșabil; mai degrabă, este plin de dorințe, planuri secrete și calcule – nu este pozitiv.

Tipul de gândire și mentalitate de a îndura umilința și a purta o povară grea, care este promovat în cadrul acestei rase umane ticăloase, este în principiu exact ca povestea pe care am spus-o adineaori, în care, dacă o persoană vrea să realizeze lucruri importante, trebuie neapărat să poată îndura ceea ce omul obișnuit nu poate. La ce se referă în principal această rezistență? (La a îndura rușinea.) Nu. Sunt adevărate sau false lucrurile pe care această rezistență îi determină pe oameni să le trăiască? (False.) Acesta e aspectul important. Toate lucrurile pe care le trăiesc oamenii, cuvintele pe care le rostesc și comportamentul de care dau dovadă de dragul ambițiilor și idealurilor lor sunt false; nu există alternativă; toate aceste lucruri sunt antrenate de condiția prealabilă a tuturor acestor dorințe, a interesului personal și așa-ziselor aspirații și obiective ale oamenilor. Toate aceste lucruri pe care le trăiesc oamenii sunt măsuri temporare; nicio fărâmă nu este onestă sau adevărată; nicio fărâmă nu este scoasă la lumină, deschisă sau sinceră; toate sunt măsuri temporare. Nu sunt toate acestea comploturi înșelătoare? Măsurile temporare sunt atunci când oamenii îndură ceva temporar în acest mod; ei rostesc temporar cuvinte care sună plăcut, conving și păcălesc; își acoperă decomandată adevărata identitate, cugetul, gândurile, opiniile și chiar ura și nu-i permit celeilalte persoane să le vadă. În schimb, vor ca persoana cealaltă să vadă acea latură a lor care este slabă și incapabilă, fragilă și timidă. Își acoperă complet adevărata față – pentru ce fac asta? O fac pentru ca, într-o bună zi, să poată întemeia o cauză importantă, să devină cei mai buni, să-i controleze și să-i domine pe alții. Ce afișează oamenii atunci când practică și manifestă expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”? Cei care procedează așa au o atitudine onestă? Au o adevărată înțelegere a propriei persoane și simt remușcări? (Nu.) De exemplu, alții spun: „Cineva ca tine vrea să fie general?” Ei cugetă la asta, apoi spun: „Nu pot să o fac. Nu voi fi general. Glumeam.” Sunt adevărate sau false cuvintele pe care le spun? (False.) Ce gândesc ei în sinea lor? „Doar cineva ca mine poate să devină general!” Asta gândesc în sinea lor, dar este în regulă să o spună cu voce tare? (Nu.) De ce nu? Pentru a evita să fie bătuți și pentru a-și ascunde capacitățile reale, aceștia spun: „Glumeam. Nu sunt atât de îndrăzneț încât chiar să vreau să fiu general. Tu semeni mai mult cu un general de rang înalt – ești un viitor generalisim. Este un grad chiar mai mare decât cel de general!” Sunt adevărate aceste cuvinte? (Nu.) Unde sunt adevăratele lor cuvinte? (În inima lor.) Așa este, își păstrează adevăratele cuvinte în inima lor și nu le spun cu voce tare. De ce nu le spun cu voce tare? Se tem că vor fi bătuți dacă o fac, prin urmare nu le spun și nu le dezvăluie; nu spun nimănui, ascunzându-și mereu capabilitățile reale. Ce înseamnă ascunderea capabilităților reale? Este atunci când o persoană nu le permite altora să-i vadă adevăratele capabilități; le acoperă și nu le lasă să iasă la iveală, pentru a evita ca alți oameni să-și țină garda sus și să acționeze contrar intereselor sale. Nu este acesta și adevăratul sens al expresiei „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? (Ba da, este.) Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere; să înduri umilința și să porți o povară grea; să nu-ți uiți niciodată scopurile, dorințele și ura; și să nu-i lași niciodată pe alții să-ți vadă adevărata față și capacitățile reale. Unii oameni capabili nu spun multe când se află într-un grup; sunt tăcuți și reticenți și, chiar dacă spun ceva, dezvăluie doar jumătate din ceea ce gândesc. Ceilalți oameni au mereu dificultăți în a pricepe sau înțelege ce vor de fapt să spună și se gândesc: „De ce vorbesc într-un mod atât de enigmatic? De ce este atât de greu să spună ceva din inimă? Ce se întâmplă aici?” De fapt, aceștia au în inima lor gânduri pe care nu le exprimă și în aceasta constă firea coruptă. Sunt alții care nu vorbesc astfel, dar când fac lucruri, ascund mereu adevărata amploare a capacităților lor. În ce scop își ascund adevărata amploare a capacităților? Se tem că, dacă o văd oamenii capabili sau figurile redutabile, vor deveni invidioși, le vor purta pică și le vor face rău. În grupuri, cei care îi complimentează mereu pe alții, care vorbesc mereu de bine despre ceilalți și spun întruna că toți ceilalți sunt mai buni decât ei nu sunt oameni de cel mai sinistru fel? (Ba da.) Nu știi niciodată cum sunt cu adevărat în interior. Din exterior, vezi că nu vorbesc despre acest lucru, așa încât crezi că nu au ambiții, dar de fapt te înșeli. Unii oameni de acest fel sunt cei care îndură umilința și poartă o povară grea. Este ca în filme, unde există adesea astfel de scene – unii oameni fac deseori lucruri bune la exterior, poartă haine vechi și uzate și sunt mereu agresați când se află în grupuri; așa sunt în fața celorlalți. Totuși, când ajung acasă, intră într-o cameră secretă. Camera secretă are o hartă pe perete, iar ei au plasat deja informatori care să monitorizeze lucrurile în optzeci la sută din locurile de pe hartă. Cu toate acestea, oamenii care interacționează frecvent cu ei tot îi agresează și nu au idee despre ambițiile lor, până când, într-o zi, toate locurile de pe hartă sunt sub controlul lor și obiectivul lor este pe deplin atins. Apoi, oamenii care s-au luat de ei vor fi complet uluiți și vor spune: „Se pare că această persoană este un diavol – ambițiile sale sunt de-a dreptul excesive! S-a prefăcut atâția ani. Nimeni nu a văzut-o așa cum este în realitate.” Ei spun: „Ce am făcut a fost să îndur umilința și să port o povară grea. Dacă n-aș fi îndurat așa cum am făcut-o și nu v-aș fi trimis pe o pistă falsă, dacă v-aș fi spus totul, aș fi reușit să realizez o acțiune de o asemenea amploare?” Ce caracteristici au în comun cei care sunt răi și cei cu ambiții extreme? Un aspect este că tenacitatea și perseverența lor le depășesc pe cele ale oamenilor obișnuiți. De asemenea, planurile lor secrete le depășesc pe cele ale oamenilor obișnuiți și, dacă o persoană de rând interacționează cu ei, va fi jucată pe degete. Ce înseamnă a fi jucat pe degete? Înseamnă că nimeni nu-i vede în mod clar. Tot ce pot să vadă sunt lucrurile pe care le spun și le fac la suprafață. Să nu crezi că vei putea să găsești indicii despre ceea ce gândesc în sinea lor plecând de la ceea ce fac și spun. Nu asta înseamnă să fii jucat pe degete de ei? Tenacitatea și perseverența sunt cuvinte pozitive în sine, dar planurile lor secrete au făcut ca tenacitatea și perseverența lor să fie negative. De asemenea, au ambiții și dorințe care le depășesc pe cele ale oamenilor obișnuiți. Omul de rând are ambiții și dorințe, dar când simte că nu poate obține ceva, renunță și nu este dispus să treacă prin acea suferință. În plus, este mereu deschis în legătură cu persoanele cu care vrea să lupte; nu are planuri secrete. Pe de altă parte, oamenii răi de acest fel au ambiții extreme și desfășoară mereu planuri secrete și comploturi înșelătoare. Nu-și vor abandona în niciun moment ambițiile și dorințele; vor lupta până la capăt – până la moarte.

Manualele relatează povestea lui Goujian, regele Împărăției Yue, care a dormit pe vreascuri și a lins fiere. La rândul lor, părinții își învață copiii despre aceasta. Unii copii care aud povestea se gândesc: „E grozav să fii o persoană obișnuită. De ce ar insista cineva să aibă asemenea ambiții excesive? Cine ar putea să doarmă pe vreascuri și să lingă fiere? Aceasta nu e o suferință la care să poată rezista oamenii obișnuiți.” Doar cei cu ambiții au hotărârea de a suferi așa; există un plan secret inerent. Totuși, omenirea promovează o mentalitate de acest fel. De exemplu, există o expresie care spune: „Oricât de multe greutăți și înjosiri suferă, oricât de groaznice sunt circumstanțele lor, oamenii nu trebuie să-și piardă niciodată din vedere aspirațiile.” Această societate promovează idei precum a dormi pe vreascuri și a linge fiere și a îndura umilința și a purta o povară grea pentru a-i îndemna pe oameni și a-i motiva să lupte pentru fericirea și obiectivele lor, așadar de ce criticăm acest lucru ca fiind greșit? Întreaga omenire este coruptă de Satana. Există vreun membru al rasei umane ale cărui scopuri să fie îndreptate către adevăr și în direcția corectă? (Nu.) Prin urmare, cu cât omenirea doarme mai mult pe vreascuri și linge fiere și cu cât îndură mai mult umilința și poartă o povară grea, cu atât forțele Satanei vor deveni mai sălbatice, cu atât vor fi mai numeroase bătăliile și masacrele omenirii, cu atât mai ticăloasă va deveni omenirea și cu atât mai întunecată va deveni societatea. De cealaltă parte, dacă ești capabil să asculți de rânduielile Cerurilor și să te aliniezi la ordinea naturală a tuturor lucrurilor, dacă ești capabil să iei lucrurile așa cum sunt, să respecți această ordine și să aștepți rânduielile Cerurilor, atunci nu ai nevoie să înduri umilința și să porți o povară grea. Trebuie să te trezești și să-ți vii în fire. Este corect să fii capabil să asculți de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, în tot ceea ce fac, oamenii ar trebui cel puțin să fie capabili să se conformeze conștiinței lor și, la o etapă mai înaltă, să se conformeze legilor pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru omenire. Mai este atunci nevoie ca oamenii să poarte o mască și să poarte o povară grea? (Nu.) Nu, nu este nevoie. Prin această părtășie, înțelegeți ce fel de comportament este, mai exact, să înduri umilința și să porți o povară grea? Este pozitiv sau negativ scopul de a îndura umilința și de a purta o povară grea? (Negativ.) Dacă cineva ar spune că o persoană îndură umilința și poartă o povară grea pentru a deveni conducător, că o persoană îndură umilința și poartă o povară pentru a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și pentru a fi răsplătită sau că o persoană îndură umilința și poartă o povară grea pentru a urmări desăvârșirea – au susținere aceste cuvinte? (Nu, nu au.) A îndura umilința și a purta o povară grea sunt filosofii întru totul satanice; nu există deloc adevăr în ele și, de îndată ce auzi aceste cuvinte, este clar că sunt denaturate. Dacă cineva spune că această persoană îndură umilința și poartă o povară grea pentru a aștepta rânduielile lui Dumnezeu și a se supune suveranității Lui, este acesta un lucru corect? (Nu.) În ce mod nu este corect? Cele două nu corespund între ele – Dumnezeu nu are nevoie să înduri umilința și nici să suferi înjosiri. Ce diferență esențială există între a îndura umilința și a purta o povară grea, așa cum am discutat despre ele aici, și faptul că oamenii cred în Dumnezeu și se supun Lui? (A îndura umilința și a purta o povară grea este o încercare de a se elibera de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu.) A îndura umilința și a purta o povară grea înseamnă că oamenii au propriile planuri, aspirații, dorințe și scopuri pe care le urmăresc. Sunt acestea în conformitate cu standardele pe care Dumnezeu le cere oamenilor și cu scopurile de urmat pe care le dă oamenilor? (Nu.) Nu, nu sunt. Ce își propun oamenii să câștige pentru ei înșiși îndurând umilința și purtând o povară grea? Ceea ce își propun să câștige este interesul propriu, iar acesta nu are nicio legătură cu soarta pe care Dumnezeu o orchestrează pentru om și o stăpânește ca suveran.

Oricine practică îndurarea umilinței și purtarea unei poveri grele are o intenție și un scop. De exemplu, când un student ajunge pentru prima dată într-o companie pentru a face un stagiu, membrii cu vechime ai personalului spun: „Studenții care vin aici trebuie să aducă timp de trei ani cafeaua”. El gândește în sinea lui: „Chiar dacă sunt student, nu am de gând să cedez în fața voastră!” Gândește așa în sinea lui, dar nu îndrăznește să se exprime cu voce tare. Pe dinafară, trebuie să zâmbească forțat; în fiecare zi trebuie să urmeze regulile, să fie flexibil, să se ploconească și să îndure atunci când alții îi găsesc vină. Care este scopul său când îndură asta? Este ca, într-o bună zi, să poată rânji triumfător, să devină secretarul managerului sau al șefului și să-i calce în picioare pe cei care s-au luat de el. Nu gândește așa? Unii oameni spun: „Așa ar trebui să gândească și așa ar trebui să procedeze. În caz contrar, va înghiți mizeriile altora tot restul vieții sale. Cine vrea să sufere așa? În plus, cum se pot descurca oamenii dacă nu au aspirații? Omul se luptă în sus; apa curge în jos – așa este în viață. Un soldat care nu vrea să fie general nu este un soldat bun.” Aceste cuvinte devin mottoul său, dar este doar o logică satanică. El trebuie să îndure în acest fel pentru a-și atinge scopul – zi de zi, an de an, fiind politicos și respectuos cu toată lumea. Într-o zi, șeful său îi spune: „Performanța ta a fost bună în acești trei ani. Începând de săptămâna viitoare, vei deveni agent de vânzări.” La auzul acestora, inima îi este nefericită: „Am trudit trei ani doar ca să devin agent de vânzări! Mă gândeam că voi deveni director executiv de vânzări!” Dar trebuie să mulțumească pentru promovare. Încă nu și-a atins scopul, așa că trebuie să îndure în continuare. El continuă să îndure umilința și să poarte o povară grea, dându-și toată silința să-și urmeze șeful, bând cu el și zâmbind fals și, după ce îndură acest lucru timp de zece ani, își îndeplinește în sfârșit scopul. Într-o zi, șeful îi spune: „Ți-ai făcut treaba bine. Te voi promova ca asistent.” Auzind aceasta, este deosebit de fericit în sinea lui – în sfârșit a reușit! Ce rezultat este acesta? În ochii lui, este acum mai presus decât toți ceilalți. Nu a făcut toate acestea de bunăvoie? (Nu.) Pentru cine a făcut toate acestea? (Pentru el însuși.) Pentru el însuși. Nu există nimic pozitiv sau care ar trebui adoptat, cu atât mai puțin ceva care să fie demn de laudă și preamărire. Dar acest tip de mentalitate este promovat în societatea zilelor noastre – să înduri umilința și să porți o povară grea, fofilându-te cu coada între picioare. Așadar, ce fel de expresie este aceasta pe care o promovează oamenii: „a îndura umilința și a purta o povară grea”? (O expresie rea.) În ce mod este rea? Oamenii îndură umilința și poartă o povară grea doar din cauza intențiilor și motivațiilor proprii și pentru a-și satisface ambițiile și dorințele proprii. Nu este de dragul unor obiective corecte. De aceea spun că nimic din aceasta nu merită să fie adoptat, nimic nu merită să fie adulat sau lăudat și, cu siguranță, nu merită amintit. Să mai aruncăm o privire la ce se întâmpla în palat în vremurile străvechi. A fost un împărat care a murit. Împărăteasa a văzut că fiul ei era încă mic și ar fi complet incapabil să controleze curtea dacă ar urca pe tron, așa că, pentru a se asigura că fiul ei va domni ca împărat, a îndurat umilința și a purtat o povară grea, căsătorindu-se cu fratele mai mic al fostului împărat, iar cei doi l-au crescut împreună pe fiul ei. Care a fost scopul ei când a îndurat umilința și a purtat o povară grea? A fost pentru titlul de împărat al fiului ei. Când titlul de împărat al fiului ei ar fi sigur, statutul ei ar fi acela de împărăteasă mamă. Aceasta se numește a îndura umilința și a purta o povară grea. Ce umilință îndura ea? Nu a rămas castă; de îndată ce a murit împăratul, s-a căsătorit imediat cu fratele lui mai mic, fapt care i-a creat o reputație proastă. Oamenii au criticat-o și au judecat-o pe la spate și nici măcar cărțile de istorie nu au prezentat-o într-o lumină favorabilă. I-a păsat oare? De fapt, înainte de a se căsători cu fostul ei cumnat, s-a gândit la repercusiuni, deci de ce a procedat totuși așa? Pentru a asigura titlul de împărat al fiului ei și pentru a-și proteja titlul de împărăteasă mamă. Acesta e singurul motiv pentru care ar suporta o asemenea reputație proastă și ar suferi de bunăvoie această greutate. Aceasta se numește a îndura umilința și a purta o povară grea. Ce a câștigat ea îndurând toată această înjosire? A câștigat un beneficiu și mai mare. Acesta a fost scopul ei de a îndura umilința și a purta o povară grea. Odată ce a obținut acest beneficiu însemnat, toată acea reputație proastă nu a însemnat nimic. În schimbul acestei proaste reputații, a obținut putere și statut pentru ea și fiul ei. Așadar, a fost pozitiv sau negativ faptul că a îndurat umilința și a purtat o povară grea? (Negativ.) Dacă ne uităm doar la comportamentul ei, a fost capabilă să se lepede de ea însăși și, din perspectiva fiului ei, a existat o latură altruistă a înjosirii și suferinței pe care le-a îndurat, așa că oamenii ar trebui să o laude și să spună: „Ce mamă extraordinară!” Dar când se uită la dorințele și ambițiile ei și la adevăratul ei scop, oamenii ar trebui să o critice; acțiunile ei merită să fie judecate.

Au nevoie oamenii care cred în Dumnezeu să îndure umilința și să poarte o povară grea? (Nu.) Dacă acceptă cuvintele lui Dumnezeu și Îi acceptă judecata, mustrarea, emondarea, încercările și rafinarea și Îi acceptă chiar și blestemele și condamnarea față de oameni, trebuie ei să îndure umilința și să poarte o povară grea? (Nu.) Acest lucru este sigur. Folosirea expresiei „a îndura umilința și a purta o povară grea” în contextul credincioșilor nu are categoric niciun temei și este condamnată. De ce este greșit să folosim această expresie în acest context? Cum dovedește cineva că acest comportament nu este corect în acest context? Nu este acceptabil doar să recunoști verbal și sub aspectul doctrinei faptul că această expresie este greșită; trebuie să știi cu ce adevăruri are legătură. Înainte, încă mai credeai că, pentru a accepta desăvârșirea și mântuirea de către Dumnezeu, oamenii trebuie să învețe să îndure umilința și să poarte o povară grea, să doarmă pe vreascuri și să lingă fiere, să adopte mentalitatea lui Goujian, regele Împărăției Yue și să nu se dea niciodată bătuți – erai pur și simplu un neghiob și nu aveai capacitatea de a înțelege adevărul. Acum, după părtășia Mea, gândești: „Această expresie nu este bună. Înainte, foloseam mereu această expresie – cum am putut să fiu atât de prost?” Poți vedea că nu înțelegi adevărul și că ai o capacitate de înțelegere slabă. Trebuie să înțelegi ce anume este greșit la această expresie. Odată ce ești cu adevărat capabil să înțelegi ce este în neregulă cu ea, vei avea o înțelegere temeinică a expresiei. Dacă vezi în mod clar doar o parte a expresiei, văzând limpede partea ei negativă, dar fără să vezi clar partea pe care oamenii o consideră pozitivă și proactivă, înseamnă că nu înțelegi încă adevărul. După ce ați ascultat părtășia Mea de adineaori, veți fi capabili să disecați și să analizați aceste lucruri în conformitate cu aceste metode ale Mele? De ce nu este necesară în casa lui Dumnezeu practica de a îndura umilința și a purta o povară grea? De ce spun că această metodă și această mentalitate sunt condamnate de casa lui Dumnezeu și nu sunt în acord cu adevărul? (Dumnezeule, din câte înțeleg eu, în casa lui Dumnezeu, să accepți judecata și mustrarea cuvintelor Lui și chiar să fii înlocuit sau condamnat nu înseamnă să înduri umilință. Mai degrabă, este modul în care lucrează Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni, iar scopul este de a ne conduce pe calea urmăririi adevărului Acest lucru nu are absolut nicio legătură cu a îndura umilința și a purta o povară grea. Dacă oamenii pot pricepe corect, vor ști că aceasta este iubirea și înălțarea lui Dumnezeu și că acceptarea judecății și mustrării Lui este marea grijă și protecție a lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor de către El.) Este corectă această afirmație? (Da.) Dacă nu puteți vedea în mod clar judecata și mustrarea, atunci opoziția și plângerile vor lua naștere în inima voastră și veți practica expresia filosofică satanică „a îndura umilința și a purta o povară grea”, gândindu-vă: „O, nu! Trebuie să îndur umilința și să port o povară grea și să adopt mentalitatea lui Goujian, regele Împărăției Yue.” Apoi, veți grava cuvintele „să înduri umilința și să porți o povară grea” în partea de sus a mesei pentru a vă îmboldi și a vă motiva, transformându-le în mottoul vostru. Nu va atrage aceasta necazuri? Desigur, după părtășia de astăzi, cu siguranță nu veți face acest lucru, dar veți transforma oare alte expresii în mottourile voastre, precum această expresie pe care nu am disecat-o, „Să-ți ascunzi lumina și să-ți aduni puterile în întuneric”? Nu este la fel natura ei? Aceste lucruri fac parte din cultura tradițională chineză. Sunt acestea otrăvurile Satanei? Toate sunt otrăvurile Satanei; toate sunt filosofiile Satanei pentru interacțiunile lumești.

În trecut, în timp ce lucram în bisericile din China continentală, când tocmai Îmi începusem lucrarea, casa lui Dumnezeu a rânduit ca unii dintre frați și surori să-și îmbunătățească gradul de alfabetizare. Care era situația la acea vreme? Unii oameni aveau o vârstă înaintată și unii trăiau în zone mai izolate. Nivelul lor de educație era relativ scăzut și nu știau să citească bine. De exemplu, cuvintele lui Dumnezeu vorbesc despre „calibru scăzut”, „firea lui Dumnezeu”, „intenția lui Dumnezeu” și alți termeni ficși, dar ei nu înțelegeau sau nu știau ce înseamnă. Mai târziu, casa lui Dumnezeu le-a spus fraților și surorilor că își pot îmbunătăți alfabetizarea în timpul lor liber și că ar trebui să știe cel puțin ce înseamnă unele expresii, unii termeni și unele substantive fixe. În caz contrar, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu ar înțelege nici măcar sensul cuvintelor și al expresiilor în sine, deci cum ar putea să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? Și dacă nu ar putea să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, cum ar putea să practice adevărul? După aceasta, frații și surorile au început să depună efort pentru a învăța aceste lucruri. Este un lucru bun, dar unii oameni cu o înțelegere denaturată au exploatat situația. În timpul adunărilor, unii conducători au vorbit exclusiv despre semnificația alfabetizării, despre modul în care frații și surorile ar trebui să se alfabetizeze, beneficiile alfabetizării și ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi alfabetizați. Au vorbit despre o mulțime de asemenea doctrine. Aceste lucruri nu sunt adevărul și nu este nevoie să vorbim prea mult despre ele. Imediat ce sunt spuse aceste lucruri, oamenii le pot înțelege; nu este nevoie să avem părtășie despre ele la adunări de parcă ar fi adevărul. Unii conducători nu doar au folosit o mare parte din timpul adunărilor având părtășie despre aceste lucruri de parcă ar fi adevărul, ci s-au gândit și la un nou șiretlic, testându-i în mod special pe frați și surori despre cuvinte folosite rareori. Dacă frații și surorile nu puteau să răspundă, nu păreau atunci conducătorii foarte educați? În acea perioadă de timp au existat unii conducători falși care nu au făcut o lucrare reală – nu au avut părtășie despre experiențele de viață, despre adevăr sau cuvintele lui Dumnezeu, ci au avut în schimb părtășie doar despre alfabetizare. Cum se numește acest lucru? Se numește a nu-ți face slujba adecvată. Nu este aceasta o problemă? (Ba da.) De ce vorbesc despre această problemă? La ce vă folosește? Sunteți capabili să faceți așa ceva? Există cineva care intenționează să acționeze așa? Dacă acționați așa, atunci sunteți cu adevărat oameni confuzi! Există unii oameni care Mă văd vorbind despre aceste expresii și își adună toate puterile, începând să se pregătească și spunând: „Se pare că este atât de ușor să ai părtășie despre adevăr. Este suficient doar să am părtășie despre expresii. Poți să ai părtășie despre expresii, iar eu voi avea părtășie despre vorbele de duh din două părți, jargon, zicale și proverbe.” Nu înseamnă asta că nu-ți faci slujba adecvată? (Ba da.) Ce fel de oameni sunt aceștia? Au ei înțelegere spirituală? (Nu.) Nu au înțelegere spirituală și nu înțeleg adevărul. Ce cred ei? „Stai acolo și turui întruna când n-ai nimic de făcut și ne duci de nas cu câteva expresii. Dacă Ți-aș urma metodele, aș putea să am și eu părtășie!” Oamenii care nu au înțelegere spirituală privesc doar suprafața lucrurilor și îi imită orbește pe alții. Acești conducători ar trebui înlocuiți deoarece imită acest comportament și oricine procedează ca ei ar trebui să fie de asemenea înlocuit. De ce vorbesc despre asta? Vă atrag atenția înainte să recurgeți la acest comportament, așa încât să nu mergeți pe calea greșită. Pot să vorbesc despre aceste lucruri, dar dacă vorbești tu despre ele, poți să o faci într-un mod inteligibil? Nu poți. Așadar, de ce vorbesc despre aceste zicale și expresii? Cu ce condiție vorbesc despre ele? Când oamenii înțeleg conceptul și definiția adevărului și apoi, dacă pe această bază aprofundez și disec mai multe lucruri pe care ei le consideră adevărul, oamenii nu pot pricepe acest lucru; nu știu cum ar trebui să cugete la el și nu știu cu care alte lucruri ar trebui să-l asocieze. V-am spus câteva povești despre expresii tocmai fiindcă nu înțelegeți. A fost necesar. Unii oameni cred că se află la nivel universitar când vine vorba de adevăr și se întreabă de ce mai reiau aceste cursuri de școală generală. Ei nu pot înțelege acest lucru – pentru ei, nu este un curs de școală generală; este deja un curs universitar. Încă nu ați absolvit ca să mergeți la universitate; ați rămas la școala generală în tot acest timp, dar credeți că ați absolvit în vederea universității și aveți o părere bună despre voi. Din păcate, acest sentiment este greșit; este un sentiment eronat – sunteți încă departe de a absolvi în vederea facultății. Prin urmare, vă aduc aminte din nou: nu faceți lucrurile despre care tocmai am vorbit. Aveți părtășie cu sinceritate despre ceea ce înțelegeți, iar dacă nu înțelegeți, nu vorbiți prostii. Părtășia despre adevăr nu înseamnă să bateți câmpii; nimeni nu are timp de pierdut ascultându-te cum bați câmpii. Nu-i imita orbește pe alții și nu vorbi despre Goujian, regele Împărăției Yue, despre istoria modernă sau istoria antică, fiindcă Eu am vorbit despre practica de a dormi pe vreascuri și a linge fiere. La ce folosește să vorbești despre acele lucruri? Sunt oamenii dispuși să le asculte? Chiar dacă sunt dispuși să asculte, acele lucruri nu sunt adevărul.

Tocmai am vorbit despre modul în care oamenii care cred în Dumnezeu și Îl urmează nu au nevoie să îndure umilința și să poarte o povară grea, cu atât mai puțin să practice aceste lucruri. De ce nu poate cineva să practice o expresie atât de „bună” și o mentalitate atât de „nobilă”? Unde este problema? De ce nu poate cineva să aibă mentalitatea de a îndura umilința și a purta o povară grea? Vorbind despre doctrină, motivul este că a îndura umilința și a purta o povară grea nu este adevărul; această expresie nu a fost rostită de Dumnezeu; nu este cerința lui Dumnezeu pentru omenire și nici un principiu de acțiune pe care l-a dat celor care Îl urmează. De ce spun că această expresie nu este adevărul și nu este un principiu de practicare? În primul rând, să ne uităm la cuvântul „umilință” din expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”. La ce se referă „umilința”? La înjosire și rușine. Așadar, când oamenii cred în Dumnezeu și El este suveran asupra destinului lor, sunt ei umiliți prin supunerea față de Dumnezeu? Îndură ei o înjosire? (Nu.) Este nevoie ca oamenii să îndure și să spună: „Ca să ajung la supunerea față de Dumnezeu, trebuie să sting focul din inima mea, să înăbuș mânia din inima mea, să înăbuș vina din inima mea și să înăbuș șovăiala din inima mea. Ar trebui să îndur și să nu scot niciun sunet. Pentru mine, realizarea tuturor acestor lucruri este umilință, așa că le voi înăbuși”? Practică ei adevărul făcând asta? (Nu.) Ce practică ei? Răzvrătire, falsitate și prefăcătorie. Pentru a obține practicarea adevărului, supunerea față de adevăr și supunerea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l faci nu este să înduri vreun tip de durere și nu este nevoie să înduri niciun tip de înjosire. Sunt o umilință suveranitatea și rânduielile pe care le are Dumnezeu pentru tine și cerințele Lui de la tine? (Nu.) El nu te umilește. Dumnezeu nu te umilește dându-te în vileag, judecându-te, mustrându-te, încercându-te și rafinându-te. În schimb, în timp ce dă în vileag dezvăluirile firilor tale corupte, El te determină să te înțelegi pe tine însuți, să te eliberezi de ele și să te răzvrătești împotriva lor și apoi să acționezi conform cerințelor Sale. Ce efect va avea acest lucru? Vei putea să te supui lui Dumnezeu, să înțelegi adevărul, să devii o persoană plăcută de Dumnezeu și să devii o persoană pe care Dumnezeu o aprobă. Prin urmare, este o înjosire vreunul dintre lucrurile la care ești supus în timpul procesului și al perioadei în care realizezi acestea? Există lucruri prin care te umilește Dumnezeu? (Nu.) Când Dumnezeu te dă în vileag, de exemplu, când îți expune aroganța, ticăloșia, înșelăciunea, intransigența sau răutatea, nu sunt acestea fapte? (Ba da.) Toate acestea sunt fapte. Indiferent de felul cuvintelor cu care Dumnezeu te dă în vileag, pe care ți le spune, toate sunt fapte. Indiferent dacă oamenii sunt capabili să recunoască acest lucru și indiferent cât de mult sunt capabili să înțeleagă și să accepte, toate aceste lucruri sunt fapte. Nu sunt lipsite de temei, nici nu sunt exagerări și, cu siguranță, nu sunt menite să-ți însceneze ceva. Sunt așadar aceste lucruri menite să te umilească? (Nu.) Nu doar că nu sunt menite să te umilească, ci sunt menite ca un îndemn și o avertizare de a nu merge pe calea oamenilor răi și de a nu-l urma pe Satana, sunt menite să te facă să mergi pe calea corectă în viață. Rezultatul și efectul pe care aceste lucruri îl au asupra ta sunt pozitive. Natura acestor acțiuni ale lui Dumnezeu este întru totul adecvată. El face aceste lucruri ca să te mântuiască, iar ele sunt complet în conformitate cu adevărul. Aceasta este greutatea pe care ar trebui să o sufere oamenii și greutatea pe care trebuie să o sufere pentru a se elibera de firile lor corupte, a satisface intențiile lui Dumnezeu și a deveni o adevărată ființă creată. Atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii este de a accepta în mod proactiv această greutate, în loc să o îndure ca pe o înjosire. Această greutate nu este o umilință, nu este o batjocură sau o zeflemea la adresa oamenilor și nu este nicidecum o tachinare a lor de către Dumnezeu. Ea apare doar pentru că oamenii au o fire coruptă, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. Această durere apare înlăuntrul oamenilor din cauza cuvintelor lui Dumnezeu și a cerințelor Lui pentru oameni, așadar există vreo parte din această durere pe care Dumnezeu o dă în mod intenționat sau în mod suplimentar oamenilor și pe care aceștia nu ar trebui să o sufere? Nu există nimic de felul acela. Dimpotrivă, dacă oamenii suferă prea puțin din cauza acestei dureri, nu se pot elibera de firile lor corupte. Indiferent cât de grave sunt firile răzvrătite ale oamenilor și indiferent cât de multe sunt ei capabili să admită și să accepte atunci când Dumnezeu le expune firile corupte, în cele din urmă, ceea ce le dă El nu este umilință, iar ceea ce suferă ei nu este înjosire. În schimb, este ceea ce oamenii ar trebui să sufere; este o durere pe care o persoană care a fost profund coruptă de Satana ar trebui să o sufere; oamenii ar trebui să sufere această durere. De ce spun că ar trebui să o sufere? Pentru că sunt atât de profund răzvrătiți față de Dumnezeu și au devenit satane. Dacă vor să se elibereze de aceste firi corupte și să accepte mântuirea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să sufere această greutate. Este ceva întru totul corect și adecvat; este o cale pe care oamenii trebuie să o parcurgă și este o greutate pe care trebuie să o sufere. Dumnezeu nu le dă greutăți. Este ca atunci când ai probleme cu stomacul după ce bei apă rece. Cine este de vină? Apa rece? (Nu.) Cine ți-a adus această greutate? (Noi înșine.) Ți-ai făcut-o cu mâna ta. Acest rezultat și acest proces pe care le suferă oamenii sunt propriile fapte; nu există nicio înjosire sau umilință despre care să vorbim aici. Unii oameni nu înțeleg în acest mod; nu acceptă adevărul. Ce cred ei? „Casa lui Dumnezeu m-a lăsat să fiu conducător; m-a propus pentru acest titlu și mi-am îndeplinit cu bucurie slujba de conducător. Nu m-am gândit niciodată că voi fi demis de casa lui Dumnezeu pentru că nu mi-am făcut treaba bine și am comis greșeli. Ce am devenit? Mai am integritate și demnitate? Mai am vreo libertate umană? Mai am autonomie?” Ei cred că oamenii nu ar trebui să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu fără să aibă de ales în această chestiune și că, dacă se supun absolut, atunci sunt oameni neghiobi, lipsiți de demnitate și care trăiesc într-o manieră prea slabă și nedreptățită. Prin urmare, acest tip de persoană crede că, atunci când acceptă judecata, mustrarea și emondarea, oamenii trebuie să sufere o umilință, așa cum spune zicala: „Când o persoană stă sub o streașină joasă, nu are de ales decât să-și plece capul”. Uitați, aceasta e o altă filosofie satanică. Această expresie bine cunoscută îi face să plece capul. Ce gândesc ei? Se supun de bunăvoie sau îndură umilința și poartă o povară grea? (A doua.) Ei cred că îndură umilința și poartă o povară grea. Nu se supun de bunăvoie. Supunerea lor nu este voluntară și nici pură. Mai exact, nu au de ales decât să se supună. Prin urmare, consideră această lipsă de alternativă drept un tip de umilință. Întrucât acest tip de persoană poate gândi așa, tratează oare practicarea supunerii față de cuvintele lui Dumnezeu ca pe practicarea adevărului? Nu. Nu tratează supunerea ca pe adevăr. În schimb, tratează îndurarea umilinței și purtarea unei poveri grele ca pe adevăr. Nu este diferită natura acestor lucruri? (Ba da.) Deși atât oamenii care se supun de bunăvoie, cât și cei care îndură umilința și poartă o povară grea se supun și, chiar dacă niciunii dintre ei nu provoacă necazuri sau nu se împotrivesc, iar pe dinafară par ascultători, cuminți și buni, aceste lucruri sunt totuși diferite în ceea ce privește natura. Oamenii care se supun în mod sincer tratează supunerea drept responsabilitatea, datoria și obligația lor; o tratează ca pe datoria lor obligatorie și ca pe adevăr. Chiar dacă aceia care nu se supun în mod sincer nu se împotrivesc la exterior, în inima lor cred că îndură umilință și poartă o povară grea, iar în ochii lor, a îndura umilința și a purta o povară grea este adevărul suprem. Ei tratează îndurarea umilinței ca pe practicarea adevărului și cum tratează ei supunerea? O tratează ca pe îndurarea umilinței, nu drept practicarea adevărului. Nu este tocmai pe dos? Cum se numește asta? (Procedează complet invers.) Procedează complet invers. Tratează adevărul ca pe o filosofie pentru interacțiunile lumești; tratează doctrina și filosofiile omului pentru interacțiunile lumești ca pe adevăr. Nu au inversat albul și negrul? (Ba da.) Au inversat albul și negrul. Atunci cum ar trebui rezolvată această problemă? Oamenii trebuie să înțeleagă că această greutate pe care o suferă nu este umilință și nici nu încearcă cineva să-i umilească. Așadar, ce cauzează greutatea pe care o suferă oamenii? (Firile lor corupte.) Așa este. Dacă nu ai avea firi corupte și ai înțelege adevărul, dacă ai putea să te supui lui Dumnezeu, ai putea să te supui complet suveranității și rânduielilor Lui și ai putea să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău, atunci nu ai avea nevoie să suferi această greutate. Prin urmare, această umilință nu există. Înțelegi, nu-i așa?

Între greutate și umilință, care dintre acestea este pozitivă? Există vreo diferență între cele două? (Da, există.) Greutatea este pozitivă. Dacă accepți de bunăvoie judecata, mustrarea, emondarea și suferi de bunăvoie această greutate, atunci interpretarea acestei greutăți de către tine va fi: „Ar trebui să sufăr această greutate. Indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă nu înțeleg și inima mea acceptă cu greu, iar eu sunt negativ și slab, tot ce face El este corect. Am o fire coruptă și n-ar trebui să argumentez față de Dumnezeu. Oricât de greu ar fi ca inima mea să accepte, acest lucru a fost cauzat de propriile greșeli. Dumnezeu nu greșește; tot ce face El este corect. Merit să sufăr greutăți. Cine m-a pus să am o fire coruptă? Cine m-a pus să mă împotrivesc lui Dumnezeu? Cine m-a pus să fac rău? Acele lucruri nu le sunt date oamenilor de către Dumnezeu; sunt propulsate de natura mea proprie. Ar trebui să sufăr această greutate.” Este atunci un lucru pozitiv ca oamenii să sufere această greutate? (Da.) Dacă o înțeleg într-un mod pozitiv și o înțeleg de la Dumnezeu, atunci această greutate este pozitivă. Totuși, să presupunem că spun: „Pot să mă supun, dar, chiar dacă mă supun, tot trebuie să-mi explic clar raționamentul și trebuie să împărtășesc clar ceea ce gândesc în sinea mea și ceea ce fac. Nu pot să mă supun pur și simplu într-un mod atât de laș și de zăpăcit. Dacă nu, voi muri din cauză că țin lucrurile în mine.” Vor mereu să explice lucrurile clar și răspicat, să explice clar toate dedesubturile acestora, să vorbească despre raționamentul lor, despre ceea ce cred, despre modul în care plătesc un preț și despre cât de corecți sunt. Nu sunt dispuși să fie persoane care se supun lui Dumnezeu sau să se abțină de la a se justifica, a se apăra sau a vorbi despre propriul raționament. În acel caz, cum tratează ei supunerea? O tratează ca pe îndurarea unei înjosiri. Ce cred în sinea lor? „Trebuie să îndur toată această înjosire pentru a-L face pe Dumnezeu să mă aprobe și să spună că m-am supus.” Există cu adevărat această „umilință”? Dacă nu există deloc, de ce mai explică lucrurile clar și răspicat pentru a se elibera de această „umilință”? Aceasta nu este o supunere adevărată. Chiar dacă intenția cu care faci lucrurile este corectă, Dumnezeu vrea să orchestreze lucrurile astfel. Nu ai nevoie să te aperi; nu ai nevoie să aduci argumente. A procedat Iov mai bine decât tine sau nu? (A procedat mai bine.) Când Iov a fost încercat, dacă ar fi argumentat și s-ar fi apărat, ar fi ascultat Dumnezeu? Nu, n-ar fi ascultat. Aceasta e realitatea. Știa Iov că Dumnezeu nu ascultă apărarea oamenilor? Iov nu știa, dar nu și-a luat singur apărarea. Aceasta era statura pe care o avea; s-a supus cu adevărat. Ce lucru rău a făcut Iov pentru ca Dumnezeu să-l trateze în acel mod? Nu a făcut nimic rău. Dumnezeu a spus că Iov se temea de El și se ferea de rău și că era o persoană desăvârșită. Vorbind în contextul „umilinței”, Dumnezeu n-ar fi trebuit să-l facă pe Iov să sufere acele înjosiri și n-ar fi trebuit să-l lase pe mâna Satanei, lăsându-l pe Satana să-l ispitească și să-i ia toată averea. Privind sub aspectul logicii oamenilor care nu se supun, Iov a suferit greutăți și a suferit o mare înjosire, iar când a primit acele încercări, a îndurat umilința și a purtat o povară grea pentru a obține după aceasta binecuvântări și mai mari de la Dumnezeu. Chiar așa a fost? (Nu.) Așa a gândit și a practicat Iov? (Nu.) Cum a practicat el? Cum a abordat aceste încercări? Nu a fost nevoie să îndure și nici nu a crezut că îndură o înjosire. Ce a crezut? (Dumnezeu a dat și Dumnezeu a luat.) Așa este. Oamenii vin de la Dumnezeu. El ți-a dat viață și ți-a dat suflare. Vii întru totul de la Dumnezeu, deci toate lucrurile pe care le obții nu sunt lucruri pe care ți le-a dat Dumnezeu? Ce motiv de laudă ai? Toate sunt dăruite de Dumnezeu, prin urmare, dacă El vrea să le ia, ce motive de argumentat ai? Când îți dă ceva, ești fericit, iar când nu-ți dă ceva, ești nefericit, te plângi de Dumnezeu, Îi ceri acel lucru și te lupți cu El. Faptul dacă Dumnezeu îți dă ceva depinde de Dumnezeu; oamenii nu au de ce să argumenteze. Așa a procedat Iov? (Da.) Așa a procedat el. A existat o senzație de înjosire în inima lui? (Nu.) Nu, nu a existat. Privind de la suprafață, Iov avea suficiente motive să spună că este o nedreptate, să facă raționamente, să se apere, să se opună lui Dumnezeu și să-I explice totul clar și răspicat. A fost cel mai în măsură să facă aceste lucruri, dar le-a făcut el? Nu, nu le-a făcut. Nu a spus un cuvânt, doar a făcut câteva lucruri: și-a rupt hainele, și-a ras capul, a căzut la pământ și s-a închinat. Ce fel de persoană l-au considerat ceilalți datorită acestor acțiuni? O persoană care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău și o persoană desăvârșită. Care este definiția unei persoane desăvârșite? Cineva care nu judecă acțiunile lui Dumnezeu, care le laudă și se supune acestora în schimb și, oricât de mare este greutatea pe care o suferă, nu spune: „Am suferit o nedreptate. Aceasta este o înjosire.” Oricât de mare este greutatea pe care o suferă, nu afișează niciodată un asemenea cuvânt și nu spune un asemenea cuvânt. Cum se numește acest lucru? Non-credincioșii îl numesc „renunțare la sine”. Unde este logica aici? Despre asta este vorba? (Nu.) „Renunțarea la sine” este o boală mintală și este o aberație. Oricât de mari sau de dureroase au fost problemele cu care s-a confruntat Iov, el nu a argumentat niciodată cu Dumnezeu și nu s-a luptat cu El; doar s-a supus. Care a fost motivul lui inițial de a se supune? Frica de Dumnezeu. Capacitatea lui de a se supune a venit din înțelegerea lui Dumnezeu. El credea că totul vine de la Dumnezeu și că tot ceea ce face Dumnezeu este corect.

Unii conducători de grup și supraveghetori care sunt înlocuiți plâng fără oprire, fac o criză și devin emotivi. Ei cred că au suferit o nedreptate, se plâng că Dumnezeu nu este drept și cred că fraților și surorilor ar trebui să le pară rău că i-au expus și i-au raportat, spunând: „Nu aveți deloc conștiință. Am fost atât de bun cu voi și așa mă răsplătiți! Nici Dumnezeu nu este drept. Am suferit o nedreptate atât de mare, dar Dumnezeu nu m-a protejat; am fost pur și simplu demis cu asprime. Mă disprețuiți cu toții, iar Dumnezeu mă disprețuiește și El!” Ei cred că au fost tratați foarte nedrept și fac o criză. Spune-Mi, poate o astfel de persoană să ajungă să se supună? Din câte văd, nu este ușor. Nu s-a terminat așadar pentru ei? De ce fac crize? Dacă poți să accepți, atunci acceptă. Dacă nu poți să accepți adevărul și nici să te supui adevărului, atunci ieși din casa lui Dumnezeu! Nu crede în Dumnezeu – nu te obligă nimeni. La ce nedreptate ai fost supus? Din ce motiv faci crize? Aceasta este casa lui Dumnezeu. Dacă te simți în stare, mergi și fă o criză în societate și caute satane și regi ai diavolilor la care să faci o criză. Nu face o criză în casa lui Dumnezeu. Care este problema dacă ești demis din funcția de conducător de grup? Poți să trăiești și dacă nu ești conducător de grup, nu-i așa? Nu vei crede în Dumnezeu dacă nu ești conducător de grup? Iov a suferit greutăți atât de mari, dar ce a spus el? Nu s-a plâns nici măcar printr-un cuvânt și chiar L-a lăudat pe Dumnezeu, spunând: „Binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). A lăudat el numele lui Iahve fiindcă a primit o mulțime de recompense și beneficii? Nu. Pur și simplu așa a înțeles și așa a practicat. Nu are acest lucru legătură și cu caracterul unei persoane? (Ba da.) Unii oameni au puțină integritate și, când sunt ușor nedreptățiți, cred că au fost tratați extrem de nedrept și că toate ființele de sub soare ar trebui să se simtă vinovate și să le ceară iertare. Acești oameni sunt atât de problematici! Cum ați explica termenul „înjosire”? A suferi o înjosire este un eveniment frecvent pentru non-credincioși, dar în casa lui Dumnezeu există un alt mod de a spune: a suferi greutăți și înjosiri pentru a dobândi adevărul este greutatea pe care ar trebui să o sufere oamenii. Indiferent dacă sunt emondați sau înlocuiți, oamenii care înțeleg adevărul nu consideră acest lucru o înjosire. Ei cred că merită să sufere greutăți și că oamenii nu se pot supune acestui lucru pentru că au firi corupte, dar aceasta nu este o înjosire. Cine suferă cu adevărat înjosiri? Dumnezeu este Cel care suferă înjosiri. Dumnezeu mântuiește omenirea, dar oamenii nu înțeleg. Uite, după ce Dumnezeu i-a scos pe israeliți din Egipt, ei s-au închinat la idoli. Când nu aveau ce mânca, s-au plâns de Dumnezeu, iar Dumnezeu a trebuit să le trimită mană și altă hrană. După câteva zile bune, nu I-au dat deloc atenție lui Dumnezeu, dar când au întâmpinat dificultăți, L-au căutat din nou. Nu ați spune că El a suferit o mare înjosire? Nu suferă Dumnezeu întrupat o mare înjosire când este respins de epoci? Oamenii nu sunt nimic și nu sunt capabili de nimic. Ei se bucură de atât de mult har dăruit de Dumnezeu și de atâtea adevăruri oferite de El, dar simt că este deosebit de nedrept când suferă puține greutăți meritate. Ce nedreptate suferă ei? Sunt unii care, de obicei, au destul de mult zel, dar când suferă puține greutăți, când frații și surorile îi emondează, când cineva le spune ceva neplăcut sau când nimeni nu-i susține sau îi măgulește, se simt nedreptățiți, simt că au suferit o mare greutate, că li s-a făcut o nedreptate și se plâng: „Mă desconsiderați cu toții și nimeni nu-mi acordă atenție. Sunt sortit să fiu maltratat!” De ce faci o criză? Ce rost are să spui acele lucruri? Este vreunul dintre acele cuvinte în acord cu adevărul? (Nu.) Atunci ce înseamnă aceasta – este o umilință? Ești incapabil să vezi clar greutatea pe care meriți să o suferi și nu o accepți. Asculți atât de multe predici, dar nu înțelegi cum ar trebui să practice oamenii adevărul și cum ar trebui să se supună. Nu știi nimic din toate acestea și tot crezi că ai suferit o mare înjosire de vreun fel. Nu ești irezonabil? Pentru oamenii care acceptă mântuirea lui Dumnezeu, există această înjosire? (Nu.) Chiar dacă, uneori, frații și surorile te tratează fără îndoială în mod nedrept, cum ar trebui să experimentezi acest lucru? De exemplu, există cincizeci de dolari undeva și dispar după ce treci pe lângă ei, iar toată lumea bănuiește că tu i-ai luat. Ce ai face? Te-ai simți nedreptățit și frustrat în sinea ta: „Chiar dacă sunt sărac, tot am moralitate. Îmi pasă ce cred alții despre mine. N-am luat niciodată un lucru care să aparțină altcuiva. Am mâinile perfect curate. Mă desconsiderați mereu și sunt prima persoană pe care o bănuiți când se întâmplă așa ceva. Dumnezeu nu a clarificat lucrurile în numele meu. Se pare că nici El nu mă place!” Faci o criză. Poate fi considerată aceasta o umilință? (Nu.) Ce ar trebui să faci așadar în această situație? Dacă i-ai luat, recunoaște și promite să nu mai iei nimic niciodată. Dacă nu i-ai luat, spune: „Nu i-am luat. Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor. Cine a luat acei bani știe și Dumnezeu știe și El. Nu voi mai spune niciun alt cuvânt.” Nu este nevoie să spui: „Mă disprețuiți. Vreți cu toții să vă luați de mine.” La ce folosește să spui acele lucruri? Este ceva bun să spui multe lucruri de acel tip? (Nu.) De ce nu? Dacă spui multe lucruri de acel tip, demonstrezi ceva: Dumnezeu nu este în inima ta; nu crezi în Dumnezeu și nu ai credință adevărată în El. Când spui adevărul într-o chestiune, Dumnezeu știe. El scrutează adâncul inimii oamenilor și scrutează tot ce spun și fac oamenii. Cum vor să vadă alții depinde de ei. Tu crezi că Dumnezeu știe toate aceste lucruri și nu este nevoie să spui multe. Este nevoie să te simți nedreptățit? Nu, nu este. Ce consecință are această chestiune? Simți că ai suferit o nedreptate când ești defăimat și judecat din cauza credinței în Dumnezeu, dar poți vorbi clar despre aceasta? Apărându-te cu hotărâre împotriva lor, amâni chestiunea adecvată. Este inutil, nu-i așa? Ce rost are să argumentezi cu ei? Aceasta nu înseamnă că practici adevărul.

Oamenii suferă multe greutăți în timpul procesului de experimentare a mântuirii lui Dumnezeu. Greutățile pe care le suferă ei constituie o înjosire? (Nu.) Categoric nu. De ce spun asta? (Întrucât au firi corupte, oamenii ar trebui să sufere aceste greutăți.) Oamenii au firi corupte – este o parte din problemă. În plus, indiferent ce aspect al adevărului nu înțelegi și indiferent ce aspect dinlăuntrul tău este încă negativ, poți să-l aduci în discuție și să ai părtășie despre el. Nu este nevoie să-l reprimi. Care este scopul părtășiei? (De a rezolva probleme.) De a căuta adevărul, a ajunge să înțelegi adevărul și a rezolva problemele lăuntrice. Nu este nevoie să le ții în tine. Nu este nevoie să suferi o înjosire. Nu este nevoie să înduri, spunând: „Nu înțeleg, dar tot sunt obligat să mă supun. Trebuie să înțeleg înainte să mă supun.” Dacă nu înțelegi, poți să ai părtășie. Căutarea adevărului este calea corectă. Acest lucru nu este greșit. Când există părtășie despre unele lucruri și acestea sunt explicate clar, oamenii vor ști ce să facă. Totuși, atunci când cauți, opinia și atitudinea ta trebuie să fie mai întâi orientate în perspectiva căutării adevărului și a dorinței de a practica adevărul; doar căutând adevărul se pot rezolva problemele. Dacă nu înțelegi adevărul și ții lucrurile în tine, practicând doar supunerea, în cele din urmă tot nu vei fi capabil să-ți rezolvi problemele. Prin urmare, chiar dacă ți se cere să te supui, nu ți se cere să te supui într-un mod confuz sau lipsit de principii. Există însă un principiu de bază cuprins în supunere: când nu înțelegi, trebuie să te supui mai întâi, să ai o inimă supusă și o atitudine supusă. Aceasta e raționalitatea pe care ar trebui să o aibă oamenii. După ce realizezi acest lucru, caută apoi încet. Astfel, poți evita să ofensezi firea lui Dumnezeu, te poți proteja și poți ajunge la capătul drumului. Sunt menite să-i umilească pe oameni toate cuvintele pe care le folosește Dumnezeu pentru a-i expune, a-i condamna și chiar a-i judeca și blestema? (Nu.) Au nevoie oamenii de o răbdare extremă pentru a îndura toate acestea? (Nu.) Nu, nu au. Dimpotrivă, oamenii au nevoie de o credință extremă pentru a accepta toate acestea. Numai acceptând acest lucru poți înțelege cu adevărat care este exact natura coruptă a Satanei, care este exact esența coruptă a oamenilor, care este exact sursa antagonismului lor față de Dumnezeu și de ce nu sunt compatibili oamenii cu Dumnezeu. Trebuie să cauți adevărul în cuvintele lui Dumnezeu înainte de a putea să rezolvi aceste probleme. Dacă nu accepți adevărul și, oricât de clar vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, nu îl accepți, atunci nu vei rezolva niciodată acele probleme. Chiar dacă înțelegi că „nu ne umilesc cuvintele lui Dumnezeu; doar ne expun și sunt pentru binele nostru”, recunoști acest lucru doar în sensul doctrinei; nu vei ajunge niciodată să înțelegi ce înseamnă cu adevărat tot ceea ce spune Dumnezeu sau care este efectul vizat. De asemenea, nu vei înțelege niciodată care anume este adevărul despre care vorbește Dumnezeu. După ce avem părtășie în acest fel, nu pot oare oamenii, într-o anumită măsură, să aibă o atitudine proactivă și pozitivă față de acceptarea emondării, înlocuirii, față de acceptarea lucrării, rânduielilor și suveranității pe care le exercită Dumnezeu și care nu sunt în acord cu noțiunile oamenilor? (Ba da.) Cel puțin, ei vor crede că tot ceea ce face Dumnezeu este corect, că nu ar trebui să înțeleagă într-un mod negativ și că atitudinea pe care ar trebui să o aibă mai întâi este să accepte în mod activ, să se supună și apoi să coopereze cu aceasta. Ceea ce le face Dumnezeu oamenilor nu necesită o răbdare puternică din partea lor. Cu alte cuvinte, nu este nevoie să înduri toate acestea. Ce trebuie să faci? Trebuie să accepți, să cauți și să te supui. Din momentul în care auzi termenul „a îndura umilința” pe care îl folosesc non-credincioșii, știi că este abuziv față de oameni. Nimic din ce face Dumnezeu nu-ți cere să înduri umilință. Poți practica răbdarea, iubirea, smerenia, precum și supunerea, acceptarea, onestitatea, deschiderea și căutarea; aceste lucruri sunt relativ pozitive. Așadar, care este logica din spatele spuselor non-credincioșilor? Este filosofie satanică, precum și minciuni satanice. În concluzie, să înduri umilința nu este un principiu pe care ar trebui să-l respecte cei care cred în Dumnezeu. Nu este adevărul; este un lucru satanic. A îndura umilința nu este ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor să facă, deoarece aici nu există nicio umilință. Toate acțiunile lui Dumnezeu față de oameni sunt de iubire, mântuire, îngrijire și protejare a lor. Toate lucrurile pe care le spune Dumnezeu și lucrarea pe care o face El asupra oamenilor sunt pozitive și sunt adevărul. Nicio fărâmă din acestea nu este precum Satana și nu există niciuna dintre metodele și mijloacele Satanei. Numai acceptând cuvintele lui Dumnezeu pot oamenii să fie purificați și mântuiți.

În ce fel se manifestă la oameni faptul de a „îndura umilința”, despre care vorbește Satana? Se manifestă la oameni sub formă de vătămare, abuz, devastare și călcare în picioare. În concluzie, îți aduce o calamitate. Indiferent dacă ai suferit greutăți sau ai suferit înjosiri, pe scurt, ceea ce câștigă oamenii în cele din urmă din lucrurile la care îi supune Satana nu este nicidecum adevărul. Ce câștigă ei? Durere. Ceea ce le provoacă Satana oamenilor sunt nenumărate forme de umilință și ridicol, precum și abuz și corupție. Așadar, ce efect are asupra oamenilor și cum îi face să se simtă? Îi face să îndure nemulțumiri și să recurgă la compromisuri pentru a se proteja și chiar să devină distorsionați în interior. Oamenii învață să folosească tot soiul de tactici și metode pentru a gestiona și aborda toate acestea, învață să-i lingușească pe alții, să se prefacă și să spună neadevăruri. Când dezvăluie și manifestă toate aceste lucruri, sunt inimile lor dispuse, fericite și împăcate sau mânioase și îndurerate? (Mânioase și îndurerate.) Crește sau scade mânia din inimile lor cu cât oamenii îndură mai mult umilința în această lume? (Crește.) Atunci, văd ei omenirea într-un mod tot mai ostil sau într-un mod tot mai iubitor? (Ostil.) Oamenii văd omenirea într-un mod tot mai ostil și îi urăsc pe toți cei pe care îi văd. Când sunt tineri și tocmai au intrat în societate, oamenii consideră că totul este minunat și au încredere deosebit de ușor în alții. Când ajung la treizeci de ani, nu mai au atâta încredere în ceilalți. Când ajung la patruzeci de ani, nu au încredere în majoritatea oamenilor, iar când ajung la cincizeci de ani, inimile lor sunt pline de ură și sunt predispuși să se întoarcă și să facă rău altora. Înainte să devină plini de ură, ce îndură oamenii? Doar înjosire și durere. Când nu ai capacitatea și puterea pe care le au alții, atunci când alții spun că ești ceva, trebuie să aprobi rapid din cap, iar când te blestemă, trebuie să asculți. Nu poți să faci nimic, dar ce crezi în sinea ta? „Într-o zi, când voi avea putere, te voi ucide cu mâinile goale și voi șterge trei generații ale urmașilor tăi!” Ura din inima ta devine tot mai puternică. Aceasta este consecința adusă omenirii corupte de practica de a îndura umilința și a purta o povară grea. Oamenii cred că a îndura umilința și a purta o povară grea, fapt lăudat și promovat de societate, este un lucru pozitiv și că este un fel de mentalitate și un mod de gândire care le permite să muncească din greu și să se străduiască să devină mai puternici. Așadar, de ce le aduce în cele din urmă oamenilor mânie și ură? (Pentru că nu este adevărul.) Corect. Produce această consecință negativă pentru că nu este adevărul. Care este cauza generațiilor de resentimente și a crimelor de răzbunare din societate și din bande? (După ce oamenii suferă înjosiri, ura din inima lor crește, iar ei ucid ca să se răzbune.) Așa este, așa apar crimele de răzbunare. Toate generațiile se ucid una pe alta, până când omenirea este distrusă de dezastru. Aceasta e consecința. Omenirea a trăit în conformitate cu filosofiile și logica Satanei și a evoluat treptat până în prezent sub puterea Satanei. Relația dintre oameni este tot mai denaturată, tot mai distantă, tot mai lipsită de încredere și tot mai rece. În ce punct s-a ajuns acum? S-a ajuns în punctul în care inimile a doi oameni care nu au nimic de-a face unul cu celălalt sunt pline de ură și de ostilitate reciprocă. În trecut, vecinii intrau frecvent în contact și interacționau adesea unul cu celălalt, dar acum, cineva ar putea să fie mort de cinci sau șase zile și vecinul lui n-ar ști; nimeni n-ar trece pe la el. Cum au ajuns lucrurile în acest punct? Au ajuns în acest punct din cauza acestei uri reciproce. Nu vrei ca alții să fie ostili față de tine, dar, în același timp, ești ostil față de alții – este un cerc vicios. E o consecință negativă și un dezastru adus asupra omenirii de legile Satanei. Opiniile și impresiile pe care le au oamenii în inima lor despre ceilalți sunt tot mai nefavorabile, așa că devin tot mai buni la a îndura umilința și a purta o povară grea, iar mânia și ura din inimile lor cresc, până când, în cele din urmă, aceștia spun: „Ar fi mai bine dacă ar fi toți morți și n-ar mai trăi nimeni!” Nu este inima tuturor plină de acest fel de ură? Își doresc ca această lume să fie distrusă cât mai curând posibil: „Toți oamenii sunt răi până în miezul oaselor. Merită să fie distruși!” Spui că alți oameni sunt răi până în miezul oaselor, dar cum rămâne cu tine? Oare tu te-ai schimbat cu adevărat? Ai dobândit mântuirea? În timp ce-i urăști pe alții pentru că sunt răi până în miezul oaselor, ar trebui să fii mai bun decât ei. Dacă ești la fel de rău ca oamenii din lume, atunci nu ai pic de rațiune. Când o persoană cu rațiune vede că omenirea este rea până în miezul oaselor, ar trebui să urmărească adevărul și să trăiască o asemănare umană pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – așa este adecvat. Astfel, când Dumnezeu va distruge această rasă umană ticăloasă, ea va fi cruțată.

Urâți această rasă umană ticăloasă? (Da.) Majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu au întrucâtva umanitate și rațiune; inimile lor sunt mai blânde, tânjesc după lumină și tânjesc ca Dumnezeu și adevărul să dețină puterea. Nu le plac lucrurile ticăloase și nu le plac lucrurile nedrepte. Ar trebui să fie plini de speranță, iubire și toleranță față de omenire, deci cum pot ei să urască omenirea? Unii spun: „Gândindu-mă la trecut, când eram la școală, profesorul se lua de mine, dar nu am îndrăznit să vorbesc despre asta; a trebuit pur și simplu să îndur. Prin urmare, m-am hotărât să studiez din greu și să intru la facultate în viitor. Vă voi arăta tuturor de ce sunt în stare și apoi eu voi fi acela care se va lua de voi!” Alții spun: „Gândindu-mă la vremea când lucram, oamenii redutabili din companie se luau mereu de mine, iar eu îmi spuneam: «Stați să vină ziua în care vă voi depăși cu realizările mele. Atunci vă voi face viața un calvar!»” Sunt alții care spun: „Gândindu-mă la vremea când făceam afaceri, managerul furnizorului mă păcălea mereu, iar eu mă gândeam: «Când va veni ziua în care voi câștiga o avere colosală, mă voi răzbuna pe tine!»” Viața nimănui nu este ușoară și toți au momente în care cineva se ia de ei – au oameni pe care îi urăsc în sinea lor și cu care vor să-și regleze conturile. Așa a devenit lumea; este plină de ură și plină de ostilitate. Ostilitatea oamenilor unii față de alții este de-a dreptul extremă, iar ei nu se pot înțelege armonios și nu se află în termeni amiabili. Această lume se va sfârși curând; a ajuns la capătul drumului. Toți au povești sfâșietoare în sufletul lor, de pe vremea când cineva, undeva, se lua de ei sau de pe vremea când erau hărțuiți, tratați cu dispreț, păcăliți sau răniți de alții într-o companie, organizație sau grup de oameni. Aceste lucruri se întâmplă peste tot. Ce demonstrează asta? Demonstrează că în rândul omenirii nu mai există oameni ca Noe. Nu este așa? (Ba da.) Inima tuturor este plină de ticăloșie și plină de ostilitate față de adevăr, față de lucrurile pozitive și față de dreptate. Oamenii nu mai pot fi mântuiți. Nu există nicio persoană, nicio învățătură și nicio teorie care să poată mântui umanitatea – aceasta este starea lucrurilor. Unii mai speră: „Când va fi un război mondial? După război, toți cei care merită să moară vor fi morți, iar cei care au rămas pot să o ia de la capăt. Va începe o nouă eră și va fi întemeiată o nouă țară.” Este posibil acest lucru? Nu, nu este. Unii oameni își pun speranțele în tot felul de religii diferite, dar acum soarele apune peste fiecare religie, iar ele își dau ultima suflare. Toate religiile sunt complet putrede și au o reputație proastă. Ce vreau să spun prin aceste cuvinte? Sunt menite să-i facă pe oameni să înțeleagă ceva: dacă Dumnezeu n-ar folosi cuvintele și adevărul pentru a mântui omenirea, ura și firea infamă dinlăuntrul oamenilor s-ar înrăutăți tot mai mult și tot mai fulminant. În cele din urmă, singura posibilitate pentru omenire ar fi să se sfârșească prin autodistrugere, din cauza faptului că oamenii se ucid între ei. În prezent, mulți oameni vor să evite această rasă umană ticăloasă și merg să trăiască singuri în adâncul munților și pădurilor sau într-un loc fără urme de viață omenească. Care este rezultatul? Omenirea nu se va mai înmulți și nu va exista o generație viitoare. Omenirea va dispărea după generația actuală – nu vor mai exista urmași. Împotrivirea omenirii față de Dumnezeu este prea gravă, stârnind mânia Lui chiar de la început. Se va sfârși nu după mult timp. De ce sunt atât de mulți oameni care nu se căsătoresc? Pentru că se tem să nu fie păcăliți, nu cred că mai există oameni buni și sunt plini de ostilitate față de căsătorie. Pe cine ar trebui să dăm vina pentru această situație? Ar trebui să dăm vina pe corupția prea profundă a oamenilor, pe Satana și pe diavoli și pe faptul că oamenii acceptă de bunăvoie corupția. Îi urăști pe alții, dar ești cu adevărat mai bun decât ei? Nu deții adevărul și nu are niciun rost să-i urăști pe alții. Dacă oamenii nu dețin și nu înțeleg adevărul, în cele din urmă vor ajunge într-un impas, vor cădea în dezastru și vor fi distruși. Acesta este sfârșitul pe care îl vor primi. Dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea, nu va exista nimeni în rândul omenirii corupte care să poată înțelege adevărul.

Ce este, mai exact, „umilința”? Au nevoie credincioșii să îndure umilința? Există această „umilință”? (Nu, nu există.) Nu există, deci nu este rezolvată această problemă? Data viitoare când auzi pe cineva spunând: „Primul lucru pe care trebuie să-l înveți în calitate de credincios este să înduri. Indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să suporți și să reprimi acel lucru în sinea ta.” Ar trebui să-i spui ceva când îl auzi rostind aceste cuvinte? (Da.) Ce ar trebui să spui? Spune: „Pentru ce înduri? Dacă înduri cu adevărat înjosiri, atunci ești destul de jalnic și aceasta arată că nu înțelegi adevărul. Dacă ai înțelege adevărul, această înjosire n-ar exista, iar tu ai accepta de bunăvoie și cu bucurie toate circumstanțele pe care le orchestrează Dumnezeu pentru tine. Aceasta e o greutate pe care oamenii ar trebui să o sufere, nu o înjosire. Aceasta este înălțarea de către Dumnezeu. Faptul că putem suferi această greutate dovedește că Dumnezeu încă ne dă o șansă și ne face capabili să fim mântuiți. Dacă n-am avea nici măcar șansa de a suferi greutăți sau n-am fi vrednici de ea, atunci n-am avea nicio șansă de a fi mântuiți. Aceasta nu este o înjosire; trebuie să-ți fie clar acest lucru și să analizezi dacă spusele tale chiar sunt corecte. Această înjosire nu există – suntem oameni corupți și merităm să suferim această greutate. Când ești bolnav, trebuie să suferi puține greutăți luând medicamente și suportând o intervenție chirurgicală. Consideri că greutatea pe care o suferi ca să te vindeci de boală este o înjosire? Nu este o înjosire; rostul ei este să te vindece. Credința noastră în Dumnezeu și experimentarea judecății și mustrării au scopul de a ne elibera de firile noastre corupte și de a trăi o asemănare umană, de a trăi conform cerințelor Lui, de a ne supune lui Dumnezeu, de a ne închina Lui și de a trăi mai bine și cu mai multă demnitate. Ar trebui să suferim această greutate din cauza firilor noastre corupte. Suferim această greutate de dragul de a câștiga adevărul și viața. Nu o putem interpreta ca pe o înjosire. Ar trebui să o acceptăm ca pe responsabilitatea și obligația noastră de îndeplinit și ca pe drumul pe care ar trebui să mergem. Aceasta este înălțarea de către Dumnezeu și trebuie să-L lăudăm pentru că ne înalță și pentru șansa pe care ne-o dă. Pe baza tuturor acțiunilor noastre și a felului în care ne-am purtat, nu suntem demni să suferim această greutate și ar trebui să fim distruși ca oamenii din lume. Dacă tratăm greutatea pe care ar trebui să o suferim și tot acest har pe care ni l-a acordat Dumnezeu ca pe o înjosire, atunci suntem total lipsiți de conștiință și rănim inima lui Dumnezeu! Nu suntem demni de mântuirea Lui.” Nu stau lucrurile așa? (Ba da.) Această puțină doctrină este foarte simplă. Nu ar trebui să fie înțeleasă fără să fie spusă? Fiind luminate în acest fel și înțelegând aceste lucruri, inimile oamenilor sunt mai liniștite, iar ei nu acționează irezonabil atunci când li se întâmplă lucruri. Unii oameni știu clar în inima lor că acesta este adevărul și că trebuie să-l accepte, dar când vorbesc, tot spun că este cu totul nedrept, vorbind întruna până când ies la iveală cuvinte de judecată împotriva lui Dumnezeu. Nu proceda așa. Ori de câte ori ți se întâmplă lucruri, caută adevărul. Acesta este primul lucru esențial; nu-l trece niciodată cu vederea. Dacă recunoști că Dumnezeu este adevărul, calea și viața, atunci n-ar trebui să tratezi nicio circumstanță pe care o produce Dumnezeu ca fiind lucrarea omului. În schimb, ar trebui să tratezi fiecare circumstanță pe care o produce Dumnezeu ca pe o șansă de a-ți transforma firea și o șansă de a accepta adevărul.

Am terminat părtășia despre semnificația „umilinței”. În continuare, voi avea părtășie despre partea următoare, și anume despre ce înseamnă „a purta o povară grea”. Tocmai am vorbit despre faptul că povara grea pe care o poartă oamenii este o dorință și o ambiție din adâncul inimii lor, un obiectiv pe care speră să-l atingă. Când vine vorba de mântuirea de către Dumnezeu și de acceptarea conducerii Sale de către credincioșii în Dumnezeu, au ei nevoie să îndure umilința și să poarte o povară grea? Tocmai am spus că expresia „a îndura umilința” nu are temei în casa lui Dumnezeu. Nu ai nevoie să înduri umilința; nu ai nevoie să simți că porți o greutate atât de mare; inima ta nu are nevoie să se simtă tratată pe nedrept; și tu nu ai nevoie să înduri toată această înjosire pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, de parcă ai fi atât de nobil. Nu ai nevoie să faci aceste lucruri. Așadar, ce înseamnă să porți o povară grea? Dacă cineva ar spune că Dumnezeu îi pune pe oameni să sufere toate aceste greutăți astfel încât să fie capabili să-și asume responsabilități și misiuni mai mari și să primească binecuvântări mai mari și o destinație mai bună, ar fi această afirmație logică și rezonabilă? (Nu, nu este logică.) Nu este logică. Atunci cum ar trebui să o definim? Dumnezeu le îngăduie oamenilor să fie mântuiți, să reușească să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău și îi face să trăiască mai bine. Face Dumnezeu aceasta de dragul oamenilor sau de dragul Său, mai exact? (De dragul oamenilor.) Bineînțeles că este de dragul oamenilor. Oamenii sunt cel mai mare beneficiar. De aceea spun că nu are nicio legătură cu ceea ce obține Dumnezeu, cu atât mai puțin cu amploarea binecuvântărilor pe care le pot primi oamenii suferind această greutate. Nu ești nevoit să înduri, să ai astfel de „aspirații mărețe” și nici să renunți la lucruri în acest fel. De fapt, nu ai renunțat la nimic, nici nu ai aruncat nimic. Dimpotrivă, oamenii au câștigat cel mai mult până la urmă. În primul rând, au înțeles toate diversele criterii de comportament. În plus, sunt capabili să respecte toată această ordine și toate aceste legi pe care le-a instituit Dumnezeu și să trăiască într-un mod ordonat. Cum se compară acest mod de viață cu modul în care trăiesc oamenii acum? (Este mai bun.) Este mai bun decât modul în care trăiesc ei acum. Atunci, dintre aceste două moduri de viață, care este mai binecuvântat, care seamănă mai mult cu cel al unei adevărate ființe create și, chiar mai mult, care este viața pe care ar trebui să o aibă omenirea? (Primul.) Bineînțeles că este primul. După ce suferi această greutate, înțelegi intențiile lui Dumnezeu și, totodată, înțelegi multe adevăruri și, având înțelegerea adevărului ca bază, înveți cum să te comporți și există adevăr care acționează ca viață în umanitatea ta. Îți conferă aceasta valoare? Oamenii nu au inițial absolut niciun adevăr. Sunt doar niște mizerabili fără valoare, mai prejos decât furnicile și care nu merită să trăiască, dar acum ai înțeles adevărul și vorbești și acționezi conform adevărului. Indiferent ce te pune Dumnezeu să faci, ești capabil să asculți, nu faci mai puțin decât ți se cere și, indiferent ce rânduieli face Dumnezeu pentru tine, ești capabil să te supui lor. Îl vei mai judeca așadar pe Dumnezeu? Te vei răzvrăti în mod proactiv împotriva Lui? Dacă cineva îți spune să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, vei face acest lucru? (Nu.) Dacă cineva scornește minciuni despre Dumnezeu ca să te inducă în eroare, le vei crede? (Nu.) Nu, nu le vei crede. Prin urmare, nu te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, fie într-un sens subiectiv, fie obiectiv. Oamenii de acest fel trăiesc complet sub stăpânirea lui Dumnezeu. Așadar, mai este nevoie ca oamenii de acest fel să suporte durerea omenească acum? Mai există ură și durere în inimile lor? Există lucruri triste și dureroase în inimile lor? (Nu.) Această durere nu există acolo. În tot ceea ce fac, oamenii de acest fel au principii și nu sunt haotici. De asemenea, când se întâmplă lucruri, Dumnezeu are autoritate suverană, iar Satana nu-ți poate face rău; trăiești ca o persoană adevărată. Ar distruge Dumnezeu asemenea oameni? S-ar autodistruge asemenea oameni? (Nu.) Nu, nu ar face-o. Sunt un tip complet diferit de oameni față de oamenii corupți din zilele noastre. Inimile oamenilor din zilele noastre sunt pline de ură și durere. Ei sunt capabili să se sinucidă în orice moment sau loc, să lupte și să ucidă pe alții în orice moment sau loc și să facă lucruri rele în orice moment sau loc, aducând dezastre asupra lumii umane. Pe de altă parte, oamenii care sunt mântuiți de Dumnezeu și care au dobândit adevărul ca viață pot coexista pașnic fără luptă sau ură. Ei sunt capabili să se supună rânduielilor lui Dumnezeu și să se supună cu inimi și eforturi unite fiecărui cuvânt rostit de Dumnezeu. Toți aceștia trăiesc în cuvântul lui Dumnezeu și lucrează din greu într-o anumită direcție. De dragul de a împlini voia lui Dumnezeu, tu înțelegi adevărul, el înțelege adevărul, ea înțelege adevărul și ei înțeleg adevărul, prin urmare, atunci când toți sunt laolaltă, vor mai avea opinii diferite? (Nu.) În acest fel, pot ajunge în punctul în care toată lumea trăiește în prezența lui Dumnezeu, în cuvântul Său, în conformitate cu adevărul și în punctul în care inimile oamenilor sunt compatibile. Astfel, mai pot exista masacre și lupte între oameni? (Nu.) Nu. Mai este nevoie ca oamenii să îndure durere? Nu este nicio durere. Astfel de oameni trăiesc o viață binecuvântată, fără lupte sau masacre. Atunci cum ar trebui să gestioneze oamenii toate lucrurile încredințate de Dumnezeu? (Ar trebui să coexiste pașnic.) O parte este că ar trebui să coexiste pașnic. Cealaltă parte este că ar trebui să gestioneze totul în conformitate cu ordinea și legile pe care le-a instituit Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că toată această ordine și toate aceste legi și viețuitoare aparțin omenirii, sunt folosite de omenire și creează beneficii pentru omenire. Cât de minunată este o astfel de omenire! În acel moment, mediul de viață al omenirii este dat oamenilor pentru a-l gestiona. Dumnezeu instituie ordine și legi pentru această lume de dragul oamenilor, iar apoi nu Se va amesteca în ea. Dacă ai vedea într-o zi un lup mâncând un iepure, ce ai face? Trebuie să lași lupul să-l mănânce. Nu poți să împiedici un lup să mănânce iepuri și să-l faci să mănânce iarbă. Ce greșeală ai comite? (Împotrivire față de ordinea naturală a lucrurilor.) Te-ai împotrivi față de ordinea naturală a lucrurilor. Iepurii mănâncă iarbă, iar lupii mănâncă carne, așa că trebuie să le respecți natura inerentă și să-i lași să se dezvolte natural. Nu este nevoie să te amesteci în activitățile și stilul lor de viață într-un mod artificial, suplimentar. Nu este nevoie să gestionezi aceste lucruri; Dumnezeu a așezat deja aceste lucruri așa cum ar trebui să fie. Dacă există locuri în care plouă mult și clima nu este potrivită, atunci animalele trebuie să migreze. Spui: „Trebuie să reparăm acest loc. Cum de plouă mereu atât de mult? Trebuie să fie atât de obositor pentru animale să migreze mereu!” Nu este un alt lucru nesăbuit? (Ba da.) În ce mod este nesăbuit? Nu a creat Dumnezeu această climă? (Ba da.) Dumnezeu a creat această climă și a lăsat aceste animale să trăiască în zona respectivă. Nu a creat Dumnezeu migrația lor? (Ba da.) Atunci de ce vrei să te amesteci? De ce acționezi orbește pe baza unor bune intenții? Care este beneficiul migrării? Când un grup mare de animale stă într-o zonă o jumătate de an, toată iarba este consumată. Dacă nu plouă și animalele nu vor să plece, atunci ce se întâmplă? Va trebui să plouă tot timpul. Când solul este ud, ele nu pot să rămână acolo și iarba va fi acoperită de apa de ploaie, așa că trebuie să plece. Această migrație le menține corpul în formă și permite creșterea ierbii. După ce au consumat cea mai mare parte a ierbii din alt loc, va fi timpul să ningă acolo, iar ele vor fi din nou date afară, cum s-ar spune, și trebuie să migreze rapid. Se întorc iarăși de unde au plecat. Nu plouă, iarba a crescut și o pot mânca din nou. Astfel, acest ecosistem menține în permanență echilibrul într-un mod natural. Unii spun: „Antilopele gnu sunt mereu mâncate de lei – bietele de ele! Nu le putem face mai deștepte?” De ce acționezi orbește pe baza bunelor intenții? Încerci să arăți că ești bun? Bunătatea ta merge prea departe. Dacă antilopele gnu ar fi viclene, leii ar flămânzi. Ai putea să te uiți cum flămânzesc leii? Există alții care spun: „Leii sunt răi. Mănâncă zebre și căprioare. Este atât de sângeros și crud!” Dacă ai distruge leii, ar fi prea multe zebre și căprioare. Care ar fi rezultatul final? Toată iarba ar fi mâncată, iar pajiștile s-ar transforma într-un deșert. Ai putea accepta așa ceva? Ai acționa în continuare pe baza acestor bune intenții? Deci ce ar trebui să faci? Lasă-le să se dezvolte natural. Așa sunt animalele. Dumnezeu a instituit toată această ordine cu mult timp în urmă și trebuie să o accepți, indiferent dacă vrei sau nu; totul trebuie să decurgă conform ordinii. Dacă te împotrivești ordinii naturale, viața nu poate fi menținută. Odată ce înțelegi toate aceste legi, le vei respecta și vei privi aceste lucruri conform legilor. Atunci vei vedea înțelepciunea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. În plus, toate aceste legi sunt inerente vieții. Cum s-a întâmplat asta? (A fost destinat de Dumnezeu.) A fost destinat de Dumnezeu. Așa a rânduit El. Oamenii cercetează știința, biologia, tot felul de domenii de studiu. Au efectuat cercetări atâția ani, dar înțeleg doar o doctrină și ordine simplă; nimeni nu vede suveranitatea sau înțelepciunea lui Dumnezeu în această doctrină și în aceste fenomene. De ce sunt întregul ecosistem și lanț trofic atât de complexe și de minunate? Oamenii doar clarifică un fenomen sau anunță un fapt celor din această lume, dar nimeni nu poate rezuma sau vedea clar că toate acestea au venit de la Dumnezeu – nu au apărut de la sine. Dacă acceptăm să spunem că au apărut de la sine, atunci cum de nimeni nu a văzut vreodată o maimuță transformându-se în om în toți acești ani? Toate aceste legi au fost instituite de Dumnezeu. Au vreo legătură cu transformarea maimuțelor în oameni? (Nu.) Nu există așa ceva. Dumnezeu a instituit toate aceste legi și toată această ordine. Dacă oamenii au norocul să rămână, atunci nu doar vor respecta, menține și gestiona toată această ordine și toate aceste legi la acel moment, ci, mai important, vor deveni și cel mai mare beneficiar al acestei întregi ordini și al tuturor acestor legi. Dumnezeu a pregătit toate acestea pentru omenire și le-a instituit pentru oameni – totul este deja pregătit pentru desfătarea lor. Dintre toate, ființele create care sunt oamenii sunt cele mai binecuvântate. Ei au limbaj, gândire, pot auzi glasul lui Dumnezeu, pot înțelege cuvintele Lui, au un limbaj cu care să comunice cu Dumnezeu și sunt cei mai în măsură să înțeleagă cuvintele Sale. Sunt cei mai binecuvântați în sensul că Dumnezeu le-a dat cel mai mare capital cu care să poată dobândi mântuirea și să vină înaintea Lui. În cele din urmă, tot ceea ce a făcut Dumnezeu, toată această ordine și toate legile pe care le-a instituit vor necesita gestionarea și întreținerea de către oameni. Acei oameni care doar cercetează, distrug, dăunează și distorsionează toată această ordine și toate aceste legi trebuie să fie șterși de pe fața pământului. Oamenii au suferit atât de multe greutăți. Oare destinația frumoasă în care cred ei în inimile lor, pe care o urmăresc și după care tânjesc există cu adevărat? Nu există cu adevărat. Este doar o dorință și o ambiție a oamenilor și este diferită de ceea ce vrea Dumnezeu să le dea. Sunt două lucruri separate și nu au nicio legătură unul cu celălalt. Prin urmare, partea „a purta o povară grea” din „a îndura umilința și a purta o povară grea” nu există în oameni. La ce Mă refer când spun că nu există? La faptul că destinația frumoasă în care crezi și ambițiile și dorințele din adâncul inimii tale pe care vrei să le realizezi nu există absolut deloc. Indiferent câte greutăți suferi sau cât de multă înjosire înduri, în cele din urmă, destinația după care tânjești, lucrurile pe care vrei să le realizezi, persoana care vrei să devii și gradul în care vrei să fii binecuvântat, toate acestea nu au niciun temei. Nu sunt lucrurile pe care Dumnezeu vrea să ți le dea. Ce altă problemă există aici? A îndura umilința și a purta o povară grea este atunci când oamenii își ascund capacitățile reale îndurând înjosirea, apoi suferă înjosiri pentru a-și atinge obiectivele. Care sunt aceste obiective? Sunt idealurile și chiar dorințele din adâncul inimii lor. Atunci, când credincioșii suferă greutăți, obiectivul lor este de a satisface o dorință? (Nu.) Atunci care este? Când credincioșii suferă greutăți, obiectivul pe care doresc să-l urmărească și să-l atingă este pozitiv sau negativ? (Pozitiv.) Este legat de dorință? (Nu.) Atunci care este acest scop pozitiv? (De a se elibera de firea lor coruptă, de a deveni o persoană adevărată și de a putea să trăiască mai bine.) De a se elibera de firea lor coruptă, de a deveni o persoană adevărată și de a putea să trăiască mai bine. Ce altceva? De a deveni o persoană care este mântuită și de a nu se răzvrăti din nou împotriva lui Dumnezeu. Vreți să deveniți asemenea lui Iov și Petru? (Da.) Nu este acesta un obiectiv, atunci? (Ba da.) Este acest obiectiv legat de dorință? (Nu.) Acest obiectiv este o urmărire adecvată și este obiectivul și calea pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor. Acest lucru este adecvat. De aceea spun că greutățile pe care le suferi din cauza urmăririi acestui obiectiv adecvat nu înseamnă că înduri umilință. În schimb, este ceea ce oamenii ar trebui să urmărească și este drumul pe care ar trebui să meargă. Pot să ajungă pe acest drum acei oameni care cred în adâncul inimii lor că îndură o înjosire? Nu pot și nici nu pot să atingă acest obiectiv.

Privind-o acum, este adevărul expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”? (Nu.) Nu este adevărul și nu este un criteriu pentru modul în care oamenii ar trebui să acționeze, să se comporte sau să se închine lui Dumnezeu. Au oamenii nevoie să îndure umilința și să poarte o povară grea pentru a fi mântuiți de Dumnezeu? (Nu.) Este corect sau greșit să spui că o persoană a dobândit mântuirea îndurând umilința și purtând o povară grea? (Este greșit.) În ce mod este greșit? A îndura umilința și a purta o povară grea nu înseamnă că practică adevărul, deci cum poate să obțină mântuirea? Este ca și cum ai spune că o persoană a omorât oameni, a dat foc la lucruri și a făcut multe lucruri rele și, în cele din urmă, a devenit un „conducător iubit de oameni”. Nu este aproximativ același lucru cu a spune asta? (Ba da.) Asta înseamnă. Se află în mod evident pe calea ticăloșiei, dar a devenit o persoană pozitivă. Aceasta este o contradicție. Dacă cineva ar spune că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea și, în final, a devenit compatibilă cu Dumnezeu, că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea și, în final, a rămas fermă în timpul încercărilor sau că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea povară și, în final, a dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu – care dintre aceste afirmații este corectă? (Niciuna dintre ele.) Niciuna dintre ele nu este corectă. Este corect să spunem că cineva a îndurat umilința și a purtat o povară grea în timp ce a răspândit Evanghelia într-un sat întreg? (Nu.) Văd că unii oameni nu sunt siguri și se gândesc: „Este corect? Cred că acea afirmație este corectă, nu-i așa? De multe ori oamenii trebuie să îndure umilința și să poarte o povară grea în timp ce răspândesc Evanghelia și mărturisesc pentru Dumnezeu.” Folosirea acestei expresii în acest context este corectă, nu-i așa? (Nu, nu este.) De ce nu? Spune-Mi. (Deoarece efectul obținut îndurând umilința și purtând o povară grea nu este pozitiv.) Este corectă această utilizare? Analizează modul în care este greșită această expresie. Disecă-l. „Îndurând umilința și purtând o povară grea în timp ce răspândesc Evanghelia, ei au convertit mulți oameni, au dat multe roade și au răspândit numele lui Dumnezeu.” Nu știi dacă această afirmație este corectă? Dacă o aplicăm în conformitate cu fiecare afirmație despre care am avut părtășie astăzi, ar fi incorect să folosim expresia în această situație, dar dacă ne gândim cu un pas mai departe la felul în care, atunci când răspândesc Evanghelia, unii oameni sunt loviți sau certați de potențialii destinatari și dați afară pe ușă, echivalează acest lucru cu a îndura umilința și a purta o povară grea? (Nu.) Atunci ce este? (Greutatea pe care credincioșii trebuie să o sufere în timp ce răspândesc Evanghelia.) Corect. Este greutatea pe care trebuie să o sufere oamenii. Aceasta este responsabilitatea lor, obligația lor și însărcinarea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Este la fel ca durerile nașterii – nu este o greutate care trebuie suferită? (Ba da.) Dacă o femeie îi spune copilului ei: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea ca să te aduc pe lume”, ar fi un lucru corect de spus? (Nu.) A suferit greutăți, deci de ce este greșit să spună asta? Pentru că este greutatea pe care trebuie să o sufere. De exemplu, dacă un lup ar vâna multe ore înainte să prindă un iepure și ar spune: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea ca să mănânc un iepure”, ar fi corect? (Nu.) Ca să mănânce un iepure, lupul trebuie să sacrifice ceva la schimb. Iepurele nu va sta nemișcat și va aștepta să fie mâncat de lup. Ce sarcină este atât de ușoară? Indiferent de sarcină, mereu trebuie să facem un anumit sacrificiu. Aceasta nu înseamnă că îndurăm umilința și purtăm o povară grea. În momentul de față, cum am clasificat în detaliu expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”? (Drept negativă.) Am clasificat-o drept o expresie negativă și peiorativă, drept logica și filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești. Nu are nicio legătură cu credința în Dumnezeu sau cu lucrurile pozitive. Dacă cineva spune: „Am răspândit Evanghelia timp de mulți ani. Am îndurat cu adevărat umilința și am purtat o povară grea!”, nu este ceva adecvat. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea ta și este greutatea pe care trebuie să o suferi. Chiar dacă nu răspândești Evanghelia, nu vei suferi greutăți doar trăind? Aceasta este greutatea pe care oamenii trebuie să o sufere; este adecvat. Expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea” a fost practic eradicată din casa lui Dumnezeu. Dacă cineva menționează din nou această expresie, cum o vei interpreta? Dacă cineva spune: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea în închisoare, ca să nu fiu o iudă!”, este corectă această afirmație? (Nu.) De ce nu? „Ca să nu fiu o iudă” este un obiectiv foarte just și un lucru corect de spus, deci cum ar putea să nu însemne îndurarea umilinței și purtarea unei poveri grele? (Un credincios n-ar trebui să fie o iudă.) Așa este. Cum este rezonabil ca un credincios să fie o iudă? Nu este ridicol să spui că a nu fi o iudă înseamnă să înduri umilința și să porți o povară grea? Mărturisirea pentru Dumnezeu este misiunea ta. Aceasta este mărturia în care ființele create ar trebui să rămână ferme și atitudinea în care ar trebui să rămână ferme. Satana nu este vrednic de laudă. Dumnezeu este Cel la Care ar trebui să se închine oamenii și este perfect natural și justificat să se închine Lui. Când Satana încearcă să te supună voinței lui, ar trebui să rămâi ferm în mărturia ta pentru Dumnezeu, să renunți la viața ta și să nu fii o iudă. Acest lucru nu echivalează cu a îndura umilința și a purta o povară grea. Am explicat acum în mod clar această expresie. Dacă cineva spune din nou că a îndurat umilința și a purtat o povară grea, cum ar trebui să abordați problema? Va înțelege când va asculta predica pe care am ținut-o astăzi. Este cel mai simplu mod.

C. O voință de a lupta în care nu te dai niciodată bătut

Cea de-a treia manifestare a practicii de a dormi pe vreascuri și a linge fiere este voința de a lupta în care nu te dai niciodată bătut. Ce fel de fire este aceea de a nu te da niciodată bătut? O fire arogantă. Cum pot oamenii să nu dea greș niciodată? Cum pot oamenii să nu facă niciodată nimic greșit, să nu spună niciodată nimic greșit sau să nu facă niciodată greșeli? Trebuie să recunoști: „Sunt o persoană obișnuită și normală. Am defecte și neajunsuri. Am momente când fac lucruri greșite și momente când spun lucruri greșite. Sunt în stare să fac lucruri greșite și să urmez calea greșită. Sunt o persoană obișnuită.” Așadar, ce înseamnă să nu te dai niciodată bătut? Este atunci când cineva dă greș, întâmpină obstacole sau merge pe calea greșită, dar nu recunoaște acest lucru. Se încăpățânează pur și simplu să meargă înainte. Dă greș, dar nu este descurajat și nu-și recunoaște greșelile. Indiferent câți oameni îl mustră sau îl condamnă, nu se întoarce din drum. Insistă să lupte, să lucreze și să urmărească în propria direcție și spre propriile țeluri și nu se gândește deloc la costuri. Acesta este tipul de mentalitate la care se referă. Nu este această mentalitate destul de bună la motivarea oamenilor? În ce situații se folosește de obicei expresia „să nu te dai niciodată bătut”? În orice tip de situație. Oriunde există oameni corupți, acolo există această expresie; există această mentalitate. Așadar, de ce au inventat cei de teapa Satanei această zicală? Pentru ca oamenii să nu se înțeleagă niciodată, să nu-și recunoască propriile greșeli și să nu-și accepte propriile greșeli. Pentru ca oamenii să nu-și vadă doar latura fragilă, slabă și ineptă, ci să-și vadă în schimb latura capabilă, puternică și curajoasă, să nu se subestimeze și să creadă că sunt competenți. Atât timp cât crezi că ești capabil, ești capabil; atât timp cât crezi că poți avea succes, că nu vei eșua și că poți deveni cel mai bun, atunci așa va fi. Atât timp cât ai acea determinare și hotărâre, acea ambiție și dorință, atunci poți realiza orice. Oamenii nu sunt insignifianți; sunt puternici. Non-credincioșii au o zicală: „Scena ta este la fel de mare ca inima ta”. Unii oameni iubesc această zicală de îndată ce o aud: „Uau, vreau un diamant de zece carate, asta înseamnă că-l voi primi? Vreau un Mercedes Benz, asta înseamnă că-l voi avea?” Ceea ce obții va fi pe măsura dorinței din inima ta? (Nu.) Această zicală este o falsitate. Vorbind limpede, aroganța celor care cred și recunosc expresia „să nu te dai niciodată bătut” nu are limite. Care dintre cuvintele lui Dumnezeu sunt contrazise direct de modul de gândire al acestor oameni? Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși și să se comporte într-un mod pragmatic. Oamenii au firi corupte; au neajunsuri și o fire care se împotrivește lui Dumnezeu. Nu există oameni perfecți în rândul omenirii; nimeni nu este perfect; există doar oameni obișnuiți. Cum i-a îndemnat Dumnezeu pe oameni să se comporte? (Într-o manieră ascultătoare.) Să se comporte într-o manieră ascultătoare și să-și păstreze în mod pragmatic locul de ființe create. Le-a cerut vreodată Dumnezeu oamenilor să nu se dea niciodată bătuți? (Nu.) Nu. Atunci ce spune Dumnezeu despre oamenii care urmează calea greșită sau dezvăluie o fire coruptă? (Spune să recunoască și să accepte acel lucru.) Să recunoască și să-l accepte, apoi să-l înțeleagă, să fie capabili să schimbe lucrurile și să reușească să practice adevărul. Dimpotrivă, a nu te da niciodată bătut este atunci când oamenii nu-și înțeleg propriile probleme, nu-și înțeleg greșelile, nu-și acceptă greșelile, nu schimbă lucrurile în niciun caz și nu se căiesc în niciun caz, cu atât mai puțin acceptă suveranitatea sau rânduielile lui Dumnezeu. Nu doar că nu caută care anume este soarta oamenilor sau care sunt orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu – nu doar că nu caută aceste lucruri, ci, în schimb, își iau soarta în propriile mâini; vor să aibă ultimul cuvânt. De asemenea, Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși, să se evalueze și să se puncteze cu exactitate pe ei înșiși și să facă tot ce pot face bine într-o manieră pragmatică și ascultătoare, din toată inima, mintea și sufletul lor, în timp ce Satana îi determină să-și folosească din plin firea arogantă și să-și dea frâu liber firii arogante. Îi determină să fie supraoameni, să fie grozavi și chiar să aibă superputeri – îi face pe oameni să fie ceea ce nu pot fi. Prin urmare, care este filosofia Satanei? Este că nu greșești nici atunci când greșești și, atât timp cât ai mentalitatea de a nu accepta înfrângerea și atât timp cât ai mentalitatea de a nu te da niciodată bătut, mai devreme sau mai târziu va veni ziua în care vei deveni cel mai bun și mai devreme sau mai târziu va veni ziua în care dorințele și țelurile tale se vor materializa. Așadar, există un sens în care să nu te dai niciodată bătut înseamnă că vei folosi orice mijloace pentru a realiza ceva? Pentru a-ți atinge obiectivele, nu trebuie să recunoști că poți eșua, nu trebuie să crezi că ești o persoană obișnuită și nu trebuie să crezi că ești în stare să urmezi calea greșită. În plus, trebuie să folosești fără scrupule orice tip de metodă sau plan secret pentru a-ți materializa ambițiile și dorințele. Există ceva în legătură cu faptul de a nu te da niciodată bătut prin care oamenii să-și abordeze soarta cu o atitudine de așteptare și supunere? (Nu.) Nu. Oamenii insistă să-și ia soarta complet în propriile mâini; vor să-și controleze propria soartă. Indiferent dacă este vorba de direcția în care vor merge, dacă vor fi binecuvântați sau ce fel de stil de viață vor avea, trebuie să aibă ultimul cuvânt în orice. Non-credincioșii au o zicală: „Oportunitatea vine la cei care sunt pregătiți”. Ce fel de zicală este aceasta? Sunt numeroși oameni care petrec mulți ani pregătindu-se, care își petrec toată viața pregătindu-se, dar mor fără să aibă vreodată o oportunitate. Cum apare oportunitatea? (De la Dumnezeu.) Dacă Dumnezeu nu te pregătește, este de vreun folos orice pregătire din partea ta? (Nu.) Dacă Dumnezeu nu plănuiește să-ți dea ceva și acel lucru nu este sortit, indiferent câți ani petreci pregătindu-te, ce rost are? Îi va fi milă lui Dumnezeu de tine fiindcă ai petrecut atâția ani pregătindu-te și îți va oferi o oportunitate? Va face Dumnezeu asta? (Nu.) Oportunitatea va veni dacă Dumnezeu te-a pregătit, iar dacă El nu te-a pregătit, nu vei avea o oportunitate. Are vreun rost să nu te dai niciodată bătut? (Nu.) Unii oameni spun: „Nu mă dau niciodată bătut. Îmi iau soarta în propriile mâini!” Cuvintele lor sunt aprige, dar nu depinde de ei dacă pot reuși sau nu acest lucru. De exemplu, există o femeie care își dorește un fiu. Ea naște mai mulți copii, dar toate sunt fete. Alți oameni îi spun să nu mai aibă copii și că nu este sortită să aibă un fiu, dar ea nu cedează și spune: „Nu cred. Nu mă voi da niciodată bătută!” Când al zecelea copil al ei este tot fată, ea cedează în cele din urmă: „Se pare că nu sunt sortită să am un fiu.” Tot nu se dă bătută? Mai are încredere? Mai îndrăznește să aibă alți copii? Nu, nu îndrăznește. Când o altă persoană face afaceri, plănuiește să câștige 500000 de dolari în doi ani. La început, când nu câștigă nimic în prima jumătate de an, el spune: „Nu contează. Nu are nicio importanță dacă nu câștig bani în prima jumătate de an. Cu siguranță voi câștiga în a doua jumătate.” După ce a trecut mai bine de un an și nu a câștigat niciun ban, tot nu renunță: „Nu mă dau niciodată bătut. Cred că totul este în mâinile omului – ceea ce am este oportunitatea!” Când au trecut doi ani, nu a câștigat 50000, să nu mai vorbim de 500000. El crede că nu a avut suficient timp și nici suficientă experiență, așa că merge și studiază alți doi ani. După ce au trecut patru ani, nu doar că nu a câștigat 500000 de dolari, dar și-a pierdut aproape tot capitalul, însă tot nu se dă bătut: „Sunt sortit să am bani. Cum de nu sunt în stare să câștig 500000 de dolari?” Când vor trece aproape zece ani, va mai avea el acest obiectiv de a câștiga 500000 de dolari? Dacă îl întrebi din nou cât plănuiește să câștige anul acesta, el spune: „Oh, este suficient dacă îmi pot câștiga existența.” Tot nu se dă bătut? A eșuat, nu-i așa? Cum anume a eșuat? A eșuat fiindcă obiectivele lui în materie de venituri erau prea mari? Aceste este motivul? Nu. Fie că este vorba despre bunurile oamenilor, despre copii, despre greutățile pe care le suferă în viața lor sau despre momentul și locul unde merg, ei nu pot decide nimic din toate acestea. Unii oameni vor să intre în administrația publică, dar nu au niciodată oportunitatea – este de vină lipsa capacității? Sunt capabili, sunt calculați și știu să-i măgulească pe oameni, așa că de ce le este atât de greu să devină funcționari publici? Mulți oameni care nu sunt la fel de capabili ca ei au devenit funcționari și mulți oameni pe care îi privesc cu dispreț au devenit funcționari. Acești oameni se pricep să vorbească, au talent adevărat și dispun de o educație solidă, prin urmare, dacă vor să devină funcționari publici, de ce le este atât de greu? Când erau tineri, nu se dădeau niciodată bătuți, dar când au îmbătrânit și au rămas tot niște slujbași de rând, au cedat în cele din urmă și au spus: „Soarta omului este determinată de Ceruri. Dacă este sortit, se va întâmpla. Dacă nu este, atunci nu poate fi obținut prin străduință.” S-au resemnat cu soarta lor, nu-i așa? Ce s-a întâmplat cu mentalitatea lor de a nu se da niciodată bătuți? Oamenii sunt umiliți în fața realității.

Ce le aduce oamenilor mentalitatea de a nu se da niciodată bătuți? Le fertilizează dorințele și ambițiile. Ceea ce le aduce oamenilor nu este o influență sau o îndrumare pozitivă; în schimb, le aduce un soi de influență negativă, ostilă. Oamenii înșiși nu știu nimic despre locul lor în univers, nu știu nimic despre soarta pe care au plănuit-o Cerurile pentru ei și nu știu nimic despre suveranitatea sau rânduielile lui Dumnezeu. Pe deasupra, au dobândit acest așa-zis sprijin mental. Ce se întâmplă în cele din urmă când oamenii se află într-o situație în care nu pot decât să fie induși în eroare? Ei lucrează mult degeaba și fac multă muncă inutilă. Pentru a-și atinge obiectivele, un aspect este că trupurile și mințile lor suferă multe pierderi și traume și, de asemenea, cu siguranță au făcut mult rău pentru a-și îndeplini dorințele, ambițiile și obiectivele. Ce consecințe va aduce acest rău asupra oamenilor în următoarea lor viață? Nu va aduce decât pedeapsă. Ceea ce le aduce oamenilor o fire coruptă este ambiția și dorința. Dintre lucrurile pe care ambițiile și dorințele îi determină pe oameni să le facă, este vreunul legitim? Este vreunul dintre aceste lucruri în conformitate cu adevărul? (Nu.) Care sunt aceste lucruri? Sunt doar fapte rele. Ce cuprinde acest rău? Să fii calculat față de alții, să-i înșeli, să-i rănești și să-i păcălești pe alții. Oamenii ajung să le datoreze prea mult altora și s-ar putea să se reîncarneze ca animal în următoarea lor viață. Cui îi datorează cel mai mult, pe cine păcălesc și înșală cel mai mult, în casa acelui om vor locui ca animal, fiind incapabili să vorbească și primind comenzi de la oameni. Chiar dacă se reîncarnează ca persoană, vor suferi greutăți nesfârșite de-a lungul întregii vieți; trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut. Aceasta este consecința negativă care va decurge. Dacă nu ar fi îndrumați de zicala „să nu te dai niciodată bătut”, ambițiile și dorințele lor nu ar fi fertilizate, iar dacă ambițiile și dorințele lor nu s-ar materializa în doi sau trei ani, oamenii le-ar abandona probabil, dar de îndată ce Satana ațâță flăcările, dorințele lor devin tot mai avântate. Avântarea în sine nu este problema, dar îi determină să pășească pe o cale ticăloasă. Când cineva se află pe o cale ticăloasă, poate să facă lucruri bune? Poate să facă lucruri umane? Nu, nu poate. Va folosi orice mijloace pentru a-și atinge obiectivele și scopurile, va jura că nu se va odihni până când nu-și va atinge scopurile și este capabil să facă tot soiul de lucruri rele. Privește doar, există cazuri în care copiii își ucid părinții pentru a-și însuși bunurile lor? (Da.) Există prea multe cazuri în care oamenii își ucid prietenii și pe cei dragi cu propriile mâini de dragul interesului propriu. Când doi oameni întâlnesc aceeași situație avantajoasă și trebuie să se lupte între ei pentru aceasta, folosesc orice mijloace pentru a o obține. Care sunt convingerile lor în cel mai important moment? „Nu mă dau niciodată bătut. Nu pot în niciun caz să dau greș de data asta. Dacă ratez această oportunitate, s-ar putea să nu mai întâlnesc o ocazie atât de bună tot restul vieții mele. Așadar, trebuie să câștig de data asta. Trebuie neapărat să profit de oportunitatea aceasta. Indiferent cine îmi stă în cale, îl voi ucide fără ezitare!” Ce se întâmplă până la urmă? O ucide pe cealaltă persoană. Poate că și-a atins și și-a satisfăcut scopul și dorința, dar a făcut și rău, producând un dezastru. Inima îi poate fi neliniștită toată viața, se poate simți acuzată sau poate fi complet nepăsătoare. Cu toate acestea, faptul că el nu percepe deloc această chestiune nu înseamnă că Dumnezeu nu a definit-o. Dumnezeu are un mod de a Se ocupa de ea. Poate că persoana respectivă și-a îndeplinit scopul în această viață, poate că i-a reușit, dar în viața următoare va trebui să plătească un preț îngrozitor pentru ceea ce a făcut în această viață, care a fost probabil ceva rău. Poate că va trebui să plătească într-o viață, în două vieți, în trei vieți sau chiar pentru eternitate. Prețul acesta este mult prea îngrozitor! Cum a apărut așadar această consecință? A fost determinată de o singură expresie, de o singură convingere. Această persoană vrea să profite de oportunitatea respectivă. Nu acceptă înfrângerea, nu renunță și nu-și permite să dea greș. Vrea să profite din plin de oportunitate. Ca urmare, se produce un dezastru. După ce s-a produs dezastrul, unul sau doi ani nu vor fi de ajuns pentru a plăti și a compensa consecințele. Nu este acesta un preț prea mare? Viețile oamenilor sunt de optzeci până la nouăzeci de ani, iar cele mai scurte sunt de cincizeci până la șaizeci de ani. Indiferent dacă ai dobândit beneficii personale, statut, bani sau alte lucruri materiale, vei fi conștient de aceste lucruri și vei ști să te bucuri de ele timp de douăzeci sau treizeci de ani. Totuși, pentru acești douăzeci sau treizeci de ani de desfătare, ai putea fi nevoit să plătești un preț în fiecare dintre viețile tale, pentru tot restul eternității. Nu este acest preț prea mare? (Ba da.) Oamenii care nu cred în Dumnezeu nu înțeleg adevărul și nici nu știu că Dumnezeu este suveran asupra tuturor acestor lucruri. Sunt capabili doar să facă lucruri prostești de dragul unei singure dorințe egoiste, o dorință care îi orbește temporar în interesul propriu, sub dominația anumitor noțiuni sau a logicii satanice, lăsându-i cu regrete eterne. „Etern” nu înseamnă douăzeci sau treizeci de ani în această viață, ci faptul că trebuie să sufere în fiecare viață, inclusiv în aceasta. Cei care nu cred în Dumnezeu nu vor înțelege aceste lucruri, iar dacă oamenii care cred în Dumnezeu nu pot să înțeleagă adevărul sau să-L cunoască pe Dumnezeu, nici ei nu vor înțelege aceste lucruri. Unii nu fac lucruri care sunt în mod evident rele. Când îi privești din exterior, nu ucid oameni, nu declanșează incendii și nu le întind capcane altor oameni la vedere, dar au multe tactici secrete. În ochii lui Dumnezeu, caracterul acestui rău este același cu al răului evident. La ce Mă refer când spun că au același caracter? Vreau să spun că, din perspectiva lui Dumnezeu, principiile pe care le folosește pentru a condamna astfel de lucruri sunt aceleași. El folosește aceeași metodă și același aspect al adevărului pentru a le condamna. Toate aceste lucruri pe care le-au făcut acei oameni sunt condamnate de Dumnezeu, indiferent care a fost motivația lor de a le face și dacă le-au făcut în casa lui Dumnezeu sau în lumea exterioară. Dacă ai credință în Dumnezeu, dar tot faci aceste lucruri, finalul pe care ți-l va da Dumnezeu în cele din urmă va fi diferit de cel al non-credincioșilor? Spune-Mi, va fi Dumnezeu îngăduitor cu tine și Își va schimba firea dreaptă pe baza faptului că ai crezut în El mulți ani și ai prestat un serviciu pentru biserică vreo câțiva ani? Credeți că este posibil așa ceva? Categoric nu este posibil. Ce vreau să spun prin asta? Dacă nu înțelegi adevărul, răul pe care îl faci este rău, iar dacă înțelegi adevărul, răul pe care îl faci este tot rău. Din perspectiva lui Dumnezeu, totul este rău. Aceste două tipuri de rău sunt echivalente între ele. Nu există nicio diferență între cele două. Atât timp cât ceva nu este în conformitate cu adevărul, este rău. Din perspectiva lui Dumnezeu, nu există nicio diferență de caracter între cele două. Întrucât amândouă sunt rele, oamenii trebuie să plătească pentru răul pe care l-au făcut în ambele cazuri – trebuie să plătească un preț. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Indiferent dacă te îndoiești de acest lucru sau îl crezi, este ceea ce face Dumnezeu și așa definește El lucrurile. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să vă spun tuturor ceva. N-ar trebui să presupui următoarele: „Dumnezeu m-a ales, așa că am găsit bunăvoință în ochii Lui. Înțeleg multe adevăruri. Dacă fac puțin rău, Dumnezeu nu-l va defini sau condamna. Pot să fac ce vreau. Pot săvârși răul cu propriile mâini sub pretextul că sufăr greutăți pentru practicarea adevărului. Atunci Dumnezeu nu va condamna asta, nu-i așa?” Te înșeli. Principiile lui Dumnezeu pentru condamnarea răului sunt aceleași. Nu contează în ce mediu sau în ce grup de oameni este săvârșit. Dumnezeu nu diferențiază între rase, nici între cei pe care i-a ales și cei pe care nu i-a ales. Fie că sunt non-credincioși sau credincioși, Dumnezeu îi privește în aceeași lumină. Înțelegeți? (Da, înțelegem.)

„Să nu te dai niciodată bătut” este ceva ce spun oamenii atunci când sunt conduși de o fire satanică și este o mentalitate promovată de lumea satanică. Cum vedem noi această mentalitate? (Ca pe o boală mintală.) Este un mod de gândire și un principiu pe care le au oamenii pentru a trăi și a face lucruri, care sunt promovate de persoane bolnave mintal. Îi încurajează și îi motivează pe oameni să folosească orice mijloace posibile pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, pentru a nu se descuraja niciodată, indiferent de situație, pentru a urmări lucrurile conform principiului „rămâi pe poziție și nu ceda niciodată” și pentru a nu analiza dacă dorințele și ambițiile lor sunt sau nu adecvate; atât timp cât au această mentalitate, merită să fie lăudată. Dacă o persoană ar cerceta ceva de folos omenirii, nu s-ar da niciodată bătută, nu ar fi descurajată de eșec, ar continua să se dezvolte într-o direcție pozitivă și ar continua să cerceteze pentru ca oamenii să ducă o viață mai bună în viitor, acest lucru ar fi întrucâtva lăudabil. Este însă acesta scopul pe care îl urmărește omenirea în această lume? Cine face în mod altruist astfel de lucruri pentru binele omenirii? Nimeni. Chiar dacă există unii oameni care fac în aparență lucruri sub stindardul de a săvârși fapte bune pentru omenire, în spatele acestora o fac pentru propria reputație și realizare profesională, astfel încât numele lor să rămână în istorie. Acestea sunt scopurile lor și niciunul dintre aceste scopuri nu este adecvat. În afară de aceste lucruri, ce îi conduce pe oameni să facă mentalitatea de a nu se da niciodată bătuți? În primul rând, mentalitatea de a nu se da niciodată bătuți provoacă limitele și instinctele oamenilor. De exemplu, pe un teren de sport, cineva face trei sărituri la rând și inima lui nu poate rezista, iar el spune: „Nu mă dau niciodată bătut. Trebuie să-mi depășesc limitele și să depășesc recordul mondial. Voi face zece sărituri!” În consecință, când face a opta săritură, moare. Dacă n-ar avea această mentalitate care să-l motiveze să facă asta? (Ar face tot ce poate.) Așa este. Ce le cere Dumnezeu oamenilor să facă? Dumnezeu le cere oamenilor să trăiască în umanitatea normală și le permite să aibă slăbiciuni. Există o limită la care pot rezista instinctul fizic și organele oamenilor. Ar trebui să le fie clar ce nivel pot atinge. I-au fost clare acelui individ consecințele de a face zece sărituri la rând? Nu i-au fost clare, iar el a procedat orbește și și-a provocat limitele, așadar cine a fost de vină pentru moartea lui? (El a fost de vină.) Sursa încercării acelui individ de a face zece sărituri a fost faptul că Satana l-a motivat întruna, spunând: „Nu trebuie să te dai niciodată bătut. Este jalnic să renunți după cinci sărituri. Trebuie să faci opt!” El s-a gândit: „Nici opt nu sunt de ajuns. Voi face zece!” Drept urmare, după ce a făcut a opta săritură, inima a încetat să-i bată și respirația lui s-a oprit. Nu a fost jucat pe degete de Satana? Desigur, îl folosim doar ca exemplu; ar putea fi cineva care poate să facă douăzeci de sărituri fără probleme. Când au această voință de a lupta în care nu se dau niciodată bătuți, oamenii luptă înainte și înapoi și ajung să-și irosească viața. Un scenariu puțin mai bun este dacă doar își irosesc viața, fără să facă vreun rău. Atunci mai pot avea șansa de a se reîncarna ca persoană în următoarea viață și pot gusta din nou cum este să fii o persoană. Cu toate acestea, unii oameni au făcut un mare rău, producând un dezastru, așa că trebuie să plătească un preț îngrozitor timp de mai multe vieți; trebuie să continue să-l răscumpere și să sufere greutăți în fiecare viață. Dacă nu răscumpără totul în această viață, încă există viața următoare și nu se știe de câte vieți vor avea nevoie pentru a răscumpăra totul. Acesta este rezultatul.

Când nu reușesc să răspândească Evanghelia, unii oameni refuză să se resemneze și spun: „Nu mă dau niciodată bătut. Nu am convertit pe nimeni de data asta – am dat greș. Data viitoare nu pot să dau greș. Trebuie neapărat să fiu martor pentru Dumnezeu și să fiu un biruitor!” Este bine că oamenii au această hotărâre, dar cum rămâne cu faptul că sunt în stare să spună cuvintele „nu mă dau niciodată bătut”? Ce fire este aceasta? Este aceasta firea arhanghelului? I-a pus Dumnezeu să mărturisească în acest mod? Înțeleg ei adevărul? Ceea ce fac este o mărturie pentru Dumnezeu? Ceea ce fac Îl umilește pe Dumnezeu. Ce fel de oameni ați spune că sunt aceștia? (Niște neisprăviți.) Sunt neisprăviți. Nu înțeleg adevărul, dar spun că mărturisesc pentru Dumnezeu – ar fi suficient de bine dacă nu L-ar umili pe Dumnezeu. Ce fel de cuvinte sunt „nu te da niciodată bătut”? Ce înseamnă aceste cuvinte? Înseamnă să nu admiți niciodată eșecul. În realitate, acești oameni au eșuat, dar cred că, neadmițând eșecul, au obținut victoria mentală. Toți non-credincioșii stimează mult tipul de mentalitate în care oamenii continuă să lupte după mai multe eșecuri și devin tot mai curajoși cu cât se confruntă cu mai multe piedici. Dacă aveai o astfel de mentalitate și te bazai pe acest tip de mentalitate ca să lupți pentru a atinge un obiectiv, nu este ceva rușinos? Ce aspecte ale firii corupte a oamenilor afișează în principal cuvintele „nu te da niciodată bătut”? Ce aspecte ale esenței oamenilor pot reprezenta aceste cuvinte? Oare asemenea oameni – care preferă să moară decât să se predea și care ar muri mai degrabă decât să admită înfrângerea – nu sunt aroganți și lipsiți de rațiune? Faptul că oamenii pot fi aroganți în această măsură și ar prefera să moară decât să admită înfrângerea nu este doar o problemă a lipsei de rațiune; ei sunt și întrucâtva lipsiți de inteligență, asemenea unor bandiți disperați. Unii spun: „Nu este din cauză că sunt tineri și nechibzuiți?” Este o legătură. Există o zicală populară în societate: „Câștigi doar dacă riști totul”. Este ceva reprezentativ pentru mentalitatea tinerilor de a risca totul, asemenea tinerilor furioși. „Dacă ești dispus să-ți riști viața, poți realiza orice” – aceasta este mentalitatea de a nu te da niciodată bătut. Oamenii în vârstă au acest tip de spirit? Și ei îl au. Uite, toate cercurile politice sunt practic alcătuite din adulți și vârstnici – rivalitatea este acerbă! Oamenii au firi corupte și trăiesc conform firilor lor corupte. Toți au acest tip de mentalitate într-o măsură mai mare sau mai mică. Aceasta nu are mare legătură cu faptul că sunt bătrâni sau tineri, dar este legată direct de firea lor. Dacă ai credință în Dumnezeu și înțelegi adevărul, vei vedea clar această problemă și vei ști că acest tip de mentalitate nu este în conformitate cu adevărurile-principii și că este o fire coruptă. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei putea să vezi clar această chestiune și te vei gândi: „Este bine să aveți voința de a lupta; așa se cuvine. Cum pot să trăiască oamenii, dacă nu au un strop de voință de a lupta? Dacă nu au puțină voință de a lupta, nu vor mai avea spirit în ei, din care să trăiască. Atunci, ce sens are să trăiești? Ei se resemnează în fața oricărei situații nefavorabile – ce slăbiciune și lașitate!” Toți oamenii cred că trebuie să lupte pentru demnitate toată viața. Cum luptă ei pentru demnitate? Punând accent pe cuvântul „luptă”. Indiferent de situația pe care o întâlnesc, încearcă să-și atingă scopurile prin luptă. Mentalitatea de a nu se da niciodată bătuți își are originea în cuvântul „luptă”. Lucrul pe care ateii îl venerează cel mai mult este spiritul de luptă. Ei se luptă cu Cerurile; se luptă cu pământul; se luptă cu alți oameni – acesta este lucrul care îi face cel mai fericiți. În opinia lor, cu cât o persoană este mai capabilă de luptă, cu atât este mai eroică – eroii au din plin voința de a lupta. Aici a apărut mentalitatea de a nu se da niciodată bătuți; acesta este miezul luptei. Tot felul de demoni satanici nu au acceptat niciodată adevărul, așadar în conformitate cu ce trăiesc ei? Trăiesc în conformitate cu filosofia satanică a luptei. În fiecare zi în care trăiesc, ei luptă. Indiferent ce fac, ei încearcă mereu să obțină victoria luptând și își etalează victoria. Încearcă să lupte pentru demnitate în tot ceea ce fac – pot să o obțină? Pentru ce anume concurează și luptă? Toate luptele lor sunt pentru faimă, câștig și statut; toate luptele lor sunt pentru propriul lor interes. De ce luptă? Ca să se erijeze în eroi și să fie numiți elite. Totuși, luptele lor trebuie să se încheie cu moartea, iar ei trebuie să fie pedepsiți. Nu există nicio îndoială în privința asta. Oriunde există satane și demoni, există lupte; când, în cele din urmă, vor fi distruși, se vor încheia și luptele. Acesta va fi finalul satanelor și al demonilor.

Ar trebui cultivată și promovată mentalitatea de a avea o voință de a lupta în care să nu te dai niciodată bătut? (Nu.) Atunci cum ar trebui să o abordeze oamenii? (Oamenii ar trebui să o abandoneze.) Oamenii ar trebui să o discearnă, să o condamne și să o abandoneze. Această expresie nu este adevărul și nu este un criteriu pe care oamenii ar trebui să-l respecte, cu atât mai puțin o cerință pe care Dumnezeu o are de la omenire. Nu este deloc legată de cuvintele lui Dumnezeu și nici de cerințele Lui pentru oameni. Ce le cere Dumnezeu oamenilor? El nu are nevoie să ai o voință de a lupta în care să nu te dai niciodată bătut. Ceea ce are El nevoie este ca oamenii să-și înțeleagă propria esență coruptă, să știe ce fel de persoane sunt, ce tip de persoane sunt, ce le lipsește, dacă au un calibru bun sau rău, care este capacitatea lor de înțelegere, dacă Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și dacă iubesc adevărul. Dumnezeu are nevoie să te înțelegi exact pe tine însuți în aceste moduri, apoi să faci ceea ce poți în funcție de statura ta și de calibrul pe care îl ai, cât de bine poți. Conține aceasta semnificația de a „lupta”? (Nu.) Nu ai nevoie să te lupți. Unii oameni spun: „Nu pot să mă lupt cu firea mea coruptă?” Poate fi învinsă firea ta coruptă prin luptă? Poate fi schimbată doar prin luptă? (Nu.) Nu, nu poate fi schimbată. Unii spun: „Pot să mă lupt cu forțele rele ale Satanei? Pot să mă lupt cu antihriștii? Pot să mă lupt cu oamenii răi, cei cu firi ticăloase și cei care provoacă perturbări și tulburări?” Aceasta nu este categoric în regulă. De ce nu este în regulă? Lupta în sine nu înseamnă practicarea adevărului. Când au spus cuvintele lui Dumnezeu: „luptă-te cu antihriștii”, „luptă-te cu fariseii”, „luptă-te cu ipocriții” sau „luptă-te cu firea ta coruptă”? A spus Dumnezeu aceste lucruri? (Nu.) În schimb, în societate, lumea satanică se luptă împotriva proprietarilor, împotriva celor care dețin puterea și împotriva intelectualilor, existând și lupte între mase, lupte de cocoși, lupte de câini, lupte cu tauri și așa mai departe. În orice caz, niciun astfel de lucru nu este bun. Lupta este o tactică prin care Satana îi vatămă pe oameni și aduce calamități asupra ființelor vii. Nu lasă omenirea să coexiste pașnic. În schimb, creează divergențe și ură între oameni, apoi îi face să se lupte între ei și să se măcelărească în timp ce urmărește spectacolul și zarva de pe margine. Întrucât acesta este un comportament satanic, dacă în biserică și în casa lui Dumnezeu apar anumite comportamente, fenomene sau probleme care au legătură cu lupta, cum ați privi aceste lucruri? Ați ridica degetul mare în semn de susținere și aprobare sau le-ați pune capăt? (Le-am pune capăt.) Ar trebui să le puneți capăt, să le explicați lucrurile în mod clar, să-i faceți să înțeleagă și să le spuneți că trebuie să procedeze în conformitate cu adevărul și principiile și să acționeze întru totul pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. De asemenea, îi puteți emonda, dar emondarea, mustrarea și chiar disciplinarea lor nu înseamnă luptă. La ce se referă lupta? Lupta este o dispută din impetuozitate cu alții despre ce este și ce nu este adevărat în legătură cu o chestiune, înseamnă să te cerți cu oamenii și să fii irezonabil, să faci crize, să folosești chiar și planuri secrete și comploturi înșelătoare sau să folosești tacticile, metodele și mijloacele omenești pentru a supune pe cineva, a-l înfrânge și a-l chinui în mod repetat până când capitulează. Aceasta se numește luptă. Lupta este pur și simplu un tip de comportament și acțiune impetuoasă și este, de asemenea, doar un tip satanic de comportament, metodă și mijloace de a face lucrurile. Nu are nimic de-a face cu adevărul. Unii spun: „Cum este greșit când aleșii lui Dumnezeu se ridică și se luptă cu oameni precum conducători falși, antihriști, farisei și oameni răi? Nu este un lucru bun să se lupte cu ei până când capitulează sau sunt îndepărtați? Nu va fi atunci casa lui Dumnezeu liniștită? Nu vor putea atunci frații și surorile să-și continue viața bisericească în pace? De ce nu avem voie să ne luptăm cu acești oameni?” Este corect să te lupți cu acești oameni? În primul rând, un lucru este sigur și anume că este greșit să te lupți. De ce este greșit? Dumnezeu îi pedepsește și îi condamnă pe cei răi, deci ce rost are ca oamenii să se lupte cu ei? Cum este greșit când oamenii îi umilesc, se năpustesc asupra lor și îi chinuiesc când nu au nimic mai bun de făcut, țipă la ei, îi strâng cu ușa și îi critică? Dumnezeu stabilește decrete administrative și în acele decrete nu există termeni care să se refere la luptă. Dumnezeu stipulează doar decrete administrative, în cadrul cărora există metode și principii pentru abordarea fiecărui tip de persoană. Decretele ne spun ce tip de oameni ar trebui expulzați, ce tip de oameni ar trebui îndepărtați, ce tip de oameni ar trebui înlocuiți, ce tip de oameni ar trebui cultivați, ce tip de oameni ar trebui folosiți, ce tip de oameni nu ar trebui folosiți, ce tip de oameni pot fi mântuiți și ce tip de oameni nu pot fi mântuiți. Dumnezeu le spune oamenilor doar principiile. Prin urmare, ca oameni, cum ar trebui să interpretați aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Toate aceste cuvinte ale Sale sunt adevărul. Care este adevărul? Este că, atunci când Dumnezeu face ceva sau Se ocupă de orice tip de persoană, chiar dacă este o persoană rea, care a făcut lucruri rele, provocând pierderi extreme lucrării și intereselor casei Sale, Dumnezeu Își va folosi în continuare metodele pentru a Se ocupa de ea; în niciun caz nu va folosi vreo metodă satanică sau impetuoasă pentru a Se ocupa de ea. Cum se numește acest lucru? Se numește a-i trata corect pe oameni. Există vreo luptă în această corectitudine? Nu. Este acesta adevărul? (Da.) Indiferent cât de impetuoasă, cât de satanică și cât de rea este această persoană, considerăm cuvintele lui Dumnezeu drept instrucțiunea supremă și drept principii exacte pe care să le folosim pentru a ne ocupa de ea. Nu o denunțăm și nu ne aliem împotriva ei din impetuozitate; nu facem în niciun caz așa ceva. Aceasta se numește a-i trata corect pe oameni și acestea sunt principiile pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor.

În Asia, există expresia clară „o voință de a lupta în care nu te dai niciodată bătut”. În lumea occidentală, ar putea exista o expresie cu același înțeles. Atât timp cât a fost coruptă de Satana și trăiește sub puterea Satanei, fiecare persoană are o fire satanică, este deosebit de arogantă și neprihănită de sine și nu cedează în fața nimănui. Când sunt îndemnați de acest tip de fire, în oameni vor lua cu siguranță naștere mentalitatea și modul de gândire de a nu se da niciodată bătuți. Toți consideră că acest tip de gândire și această mentalitate pe care le promovează omenirea sunt adecvate, pozitive și suficiente pentru a-i susține pe oameni în timp ce continuă să-și parcurgă drumul și să trăiască. Indiferent cât de adecvate consideră ei că sunt această așa-zisă mentalitate și această gândire și cât de adecvate spun ei că sunt, trebuie să avem cu toții discernământ față de ele. În rândul întregii omeniri, nu există nici măcar o singură rasă în care adevărul să dețină puterea. Indiferent cât de înalte, străvechi sau misterioase sunt ideile sau cultura tradițională pe care le-a creat o rasă, indiferent de educația primită sau de cunoștințele pe care le deține, un lucru este cert: niciunul dintre aceste lucruri nu este adevărul și nu are nicio legătură cu adevărul. Unii oameni spun: „Unele dintre principiile morale sau noțiunile pentru a evalua ce este bine sau rău, ce este corect sau incorect, ce este alb sau negru, conținute în cultura tradițională, par destul de apropiate de adevăr.” Faptul că pot suna la fel nu înseamnă că au același înțeles. Zicalele omenirii corupte provin de la Satana, nu sunt niciodată adevărul, în timp ce doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Astfel, oricât de apropiate ar părea unele dintre cuvintele omenirii față de cuvintele lui Dumnezeu, ele nu sunt adevărul și nu pot deveni adevărul; acest lucru este dincolo de orice îndoială. Ele sunt apropiate doar în ceea ce privește formularea și exprimarea, dar, de fapt, aceste noțiuni tradiționale sunt incompatibile cu adevărurile cuvintelor lui Dumnezeu. Deși poate exista o oarecare apropiere în sensul literal al acestor cuvinte, ele nu au aceeași sursă. Cuvintele lui Dumnezeu vin de la Creator, în timp ce cuvintele, ideile și punctele de vedere ale culturii tradiționale provin de la Satana și de la demoni. Unii oameni spun: „Ideile, opiniile și vorbele celebre ale culturii tradiționale sunt universal recunoscute ca pozitive; chiar dacă sunt minciuni și sofisme, pot deveni adevărul dacă oamenii le susțin timp de câteva sute – câteva mii – de ani?” În niciun caz. Un astfel de punct de vedere este la fel de ridicol precum a spune că maimuțele au evoluat în oameni. Cultura tradițională nu va deveni niciodată adevăr. Cultura este cultură și, oricât de nobilă ar fi, este doar încă un lucru relativ pozitiv produs de omenirea coruptă. Dar a fi pozitiv nu echivalează cu a fi adevărul, a fi pozitiv nu îl face un criteriu; este pur și simplu relativ pozitiv și nimic mai mult. Deci, este acum clar pentru noi dacă, în spatele acestei „pozitivități”, impactul culturii tradiționale asupra omenirii este bun sau rău? Fără îndoială, are un impact rău și negativ asupra omenirii.

Astăzi am disecat zicala „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești”. Aceasta este un fel de filosofie privind interacțiunile lumești. De asemenea, am disecat proverbul celebru, cu încărcătură istorică, „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Nu sunt aceste două expresii deja suficiente pentru a vă oferi o nouă înțelegere a culturii și filosofiilor tradiționale ale omenirii privind interacțiunile lumești? Care este mai exact esența culturii și filosofiilor tradiționale privind interacțiunile lumești? În primul rând, poți fi sigur că aceste lucruri nu sunt în niciun caz pozitive. Ele provin din firile corupte ale oamenilor – Satana este sursa lor. Ce aduc ele omenirii? Ele induc în eroare, corup, încătușează și constrâng omenirea. Acest lucru este sigur și dincolo de orice îndoială. Tot ceea ce aduc omenirii este o influență negativă și un efect negativ, deci sunt ele adevărul? (Nu.) Nu sunt adevărul, însă omenirea le consacră în continuare ca fiind adevărul. Ce se întâmplă aici? Oamenii au fost înșelați. Deoarece nu au fost mântuiți de Dumnezeu, nu înțeleg adevărul și nu au auzit lucrurile exacte pe care le are de spus Dumnezeu despre expresii și chestiunile de acest fel, oamenii acceptă în cele din urmă ideile și opiniile pe care, potrivit noțiunilor lor, le consideră relativ corecte, bune și care corespund voinței lor. Aceste lucruri au intrat mai întâi în inima lor și au devenit dominante acolo, prin urmare oamenii se agață de ele de sute și mii de ani. Aceste filosofii satanice din cultura tradițională au prins rădăcini în inimile oamenilor, inducând în eroare și influențând generație după generație de oameni. Dacă nu acceptați adevărul, veți continua să fiți induși în eroare și influențați de aceste filosofii. Astăzi am disecat și am avut părtășie despre expresiile „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” și „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Una dintre aceste expresii este o zicală, iar cealaltă este un proverb. În aceste două expresii, putem vedea cum anume este cultura satanică din întreaga lume: este alcătuită din erezii și falsități care îi induc în eroare pe oameni, îi corup, sunt dăunătoare oamenilor și le fac rău. Dacă omenirea se conformează acestor filosofii ale Satanei, atunci, pe măsură ce trec prin viață, oamenii vor deveni tot mai corupți și mai ticăloși; se vor măcelări unul pe altul, se vor lupta între ei și acest lucru nu va avea sfârșit. Nu va exista încredere între oameni, nu va exista o conviețuire armonioasă și nici dragoste reciprocă. Pe scurt, această cultură îi aduce omenirii consecințe rele. Sub îndrumarea acestor așa-zise idei și mentalități, ea determină omenirea să facă întruna rău, să se împotrivească mereu lui Dumnezeu, să provoace constant limitele morale ale oamenilor și să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile. În cele din urmă, oamenii vor urma calea distrugerii și vor fi pedepsiți. Aceasta este esența culturii umane. Vorbind de zicale, care este părerea voastră despre ele? Unii ar putea spune: „Nu sunt idei susținute cu adevărat de omenire. Oamenii din înalta societate care au un nivel relativ ridicat de perspicacitate nu le respectă.” Tocmai am disecat un proverb cu care oamenii din înalta societate sunt de acord: „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Este acest proverb de nivel înalt? (Nu.) Nu este de nivel înalt, dar acest proverb, aceste idei și aceste mentalități sunt cu siguranță lăudate și susținute de toată lumea în fiecare școală postliceală și în fiecare mediu de nivel înalt din societatea umană. Aceasta e cultura umană. Omenirea a fost condiționată, amorțită și coruptă de aceste aspecte ale culturii tradiționale. Și care este rezultatul final? Faptul că omenirea este indusă în eroare, constrânsă și încătușată de cultura tradițională, iar un tip de mentalitate și teorie ia naștere în mod firesc, pe care omenirea îl promovează și răspândește, îl transmite pe scară largă și îi determină pe oameni să-l accepte. În cele din urmă, pune stăpânire pe inima tuturor, îi determină pe toți să susțină acest tip de mentalitate și idee și toată lumea este coruptă de această idee. Când sunt corupți într-o anumită măsură, oamenii nu mai au nicio noțiune despre ceea ce este corect sau greșit; nu mai vor să discearnă ce este dreptatea și ce este ticăloșia și nici nu mai sunt dispuși să discearnă care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative. Ba chiar vine o zi în care nu le este clar dacă sunt cu adevărat umani și sunt mulți oameni bolnavi care nu știu dacă sunt bărbați sau femei. Cât de departe de distrugere este o asemenea rasă umană? Cum se compară acum oamenii cu cei din vremea lui Noe? Nu sunt și mai ticăloși? Au ajuns deja la apogeul ticăloșiei și sunt atât de ticăloși încât există unele lucruri pe care nu le poți asculta – după ce le auzi, ești dezgustat. Toți oamenii sunt bolnavi într-o anumită măsură. În aparență, corpurile oamenilor par umane, dar lucrurile pe care le gândesc în sinea lor nu sunt de fapt ceea ce ar trebui să gândească oamenii; toți sunt bolnavi și incapabili să schimbe lucrurile. La ce Mă refer când spun că sunt incapabili să schimbe lucrurile? Vreau să spun că, poate acum o sută sau două sute de ani, mai mulți oameni ar fi dispuși să-L asculte pe Dumnezeu vorbind și rostind cuvântări. Ei aveau încredere că în această lume există justiție, precum și dreptate și corectitudine. Erau dispuși să accepte un asemenea lucru și tânjeau ca acesta să se realizeze. Chiar mai mult, sperau că într-o bună zi va veni Mântuitorul, care ar putea elibera omenirea de influența întunericului și a ticăloșiei. Cu toate acestea, o sută sau două sute de ani mai târziu, sunt tot mai puțini oameni de acest fel. Câți oameni pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? Câți oameni pot să accepte adevărul? Chiar dacă mulți oameni au primit harul lui Dumnezeu, ce contează? Numărul oamenilor care Îl urmează cu adevărat este tot mai mic. Cu alte cuvinte, în rasa umană, sunt tot mai puțini oameni care, după ce aud cuvintele lui Dumnezeu, sunt încurajați, sunt capabili să iubească lucrurile pozitive, tânjesc după lumină, după justiție, după sosirea Împărăției lui Dumnezeu, după corectitudine și dreptate. Ce demonstrează aceasta? Că filosofiile, legile, ideile și așa-zisele mentalități ale Satanei au indus în eroare și au corupt întreaga rasă umană. În ce măsură a fost indusă în eroare și coruptă? Oamenii au acceptat cu toții falsitățile și zicalele diavolești ale Satanei ca fiind adevărul; toți se închină Satanei și îl urmează, dar nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, Creatorul. Indiferent ce spune Creatorul, cât de multe spune și cât de clare și practice sunt cuvintele Sale, nimeni nu înțelege; nimeni nu pricepe. Toți sunt amorțiți și înceți la minte, iar gândirea și mințile lor sunt tulburi. Cum au devenit tulburi? Satana este cel care le-a tulburat. Satana a corupt pe deplin oamenii. În societatea de astăzi, există tot soiul de idei, ideologii și afirmații diferite. Oamenii cred în oricare dintre acestea aleg și urmează oricare dintre acestea aleg. Nimeni nu le poate spune ce să facă și nici nu este capabil să le spună ce să facă. Aceasta este măsura. Așadar, faptul că puteți alege să credeți în Dumnezeu este o binecuvântare. Astăzi, sunteți capabili să înțelegeți ce spune Dumnezeu, aveți puțină conștiință, credeți ceea ce spune Dumnezeu, tânjiți după sosirea Împărăției Sale și tânjiți să trăiți într-o împărăție a luminii, justiției, corectitudinii și dreptății. Este o raritate să aveți această sinceritate? Cum ați dobândit-o? Ești capabil să crezi în Dumnezeu și să-L urmezi prin protecția lui Dumnezeu și prin lucrarea Duhului Sfânt asupra ta. Dacă Dumnezeu n-ar lucra asupra voastră, ați fi capabili să fiți aici acum în calitate de credincioși? V-ați fi putut schimba așa cum v-ați schimbat acum? Privește doar, acei non-credincioși mai au acum asemănare umană? Poate că nu înțelegi multe adevăruri în acest moment și, în multe cazuri, părerile tale sunt în continuare exact ca ale non-credincioșilor – orice cred ei, asta crezi și tu. Deși uneori nu accepți o parte din părerile lor, nu ai discernământ și nu ai altă cale de urmat. Când va veni ziua în care vei înțelege adevărul, vei putea să discerni că părerile lor sunt greșite și ticăloase și inima ta va putea să le respingă. Apoi, le vei vedea clar fețele demonice. Vei vedea că sunt diavoli vii, nu oameni. Sunt deghizați în oameni, dar nu fac lucruri omenești. Cum poți să-ți dai seama că așa stau lucrurile? Toate cuvintele pe care le rostesc sunt deosebit de plăcute auzului și capabile să-i inducă în eroare pe oameni, dar ceea ce fac și săvârșesc ei este extrem de ticălos și neplăcut, fiind pur și simplu nerușinat și irezonabil. Așa-zisele idei și așa-zisele mentalități de care se agață sunt extrem de ticăloase și reacționare, se împotrivesc întru totul cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului și sunt complet opuse cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, însă acești oameni consideră că aceste raționamente false și erezii sunt adevărul și le răspândesc intens, energic și public, promovându-le pentru a induce în eroare și a corupe omenirea, astfel încât să-și acopere diversele nelegiuiri josnice și nerușinate și fețele neplăcute. Poți vedea limpede de aici că toți sunt demoni, precum și fiare și spirite necurate cu care nu te poți înțelege. Nu poți vorbi rațional cu ei și nu poți rosti cuvinte bune sau adevărate cu ei. Când va veni ziua în care vei putea vedea cu acest grad de claritate, vei ști că omenirea este coruptă prea profund; că ești la fel de corupt ca alți oameni; că doar în momentul de față, când crezi în Dumnezeu și înțelegi unele adevăruri, poți trăi o oarecare asemănare umană, poți să ieși de sub influența diavolilor și a Satanei și să-i discerni, să-i urăști și să-i abandonezi; că, fără mântuirea lui Dumnezeu, ai fi exact ca ei – n-ar exista nicio deosebire – și că ai fi capabil de orice fel de lucru rău sau ticălos. Acum urmărești adevărul, îți dai silința și depui mult efort pentru adevăr, acorzi importanță practicării și transformării adevărului în propria ta realitate. Când vei înțelege adevărul, îl vei putea practica, vei putea trăi realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și vei avea o adevărată mărturie bazată pe experiență, inima ta va fi fericită și împăcată, atitudinea și starea ta vor fi tot mai normale, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai apropiată și mai normală, iar zilele tale vor deveni din ce în ce mai bune. Dacă nu practici adevărul, trăiești în permanență conform filosofiilor satanice și mereu Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu și ești suspicios față de El, atunci inima ta va fi tot mai îndepărtată de Dumnezeu, credința ta în El va fi în zadar și nu vei câștiga nimic. Chiar dacă ai crezut în Dumnezeu de mulți ani, înțelegi multe cuvinte și doctrine și nu accepți diversele gânduri și păreri false ale non-credincioșilor, nu este de niciun folos. Aceasta deoarece nu înțelegi adevărul, poți vorbi doar despre unele cuvinte și doctrine și încă nu poți practica adevărul. Din cauza acelor lucruri care au intrat mai întâi în inima ta și au devenit dominante acolo, având în continuare putere asupra ta, ești capabil să trăiești doar potrivit acestora. Indiferent ce vrei să faci și indiferent cu ce situație te confrunți, nu te vei putea abține să nu fii controlat de aceste filosofii satanice. Prin urmare, dacă aceste filosofii satanice au putere asupra inimii tale, nu vei putea practica adevărul. Unii oameni spun: „Nu practic adevărul, nici nu-l urmez pe Satana”. Este posibil așa ceva? Nu există cale de mijloc. Numai acceptând adevărul, înțelegând adevărul și apoi ștergând acele lucruri satanice care au intrat mai întâi în inima ta și au devenit dominante acolo, poți reuși să procedezi conform adevărului. Când adevărul va avea putere asupra inimii tale și cuvintele lui Dumnezeu vor avea putere asupra inimii tale, vei fi capabil în mod firesc să practici adevărul în ceea ce spui și faci.

Cum tratează oamenii logica și gândurile Satanei, precum și sprijinul mental care controlează felul în care trăiesc? Ca pe o susținere psihologică? „Supă de pui” pentru suflet? De fapt, acestea sunt lucrurile care îi corup pe oameni, iar dacă cineva „le consumă”, va muri. Dacă oamenii acceptă continuu aceste lucruri și memorează lucruri satanice, ce implică acest lucru? Că nu s-au eliberat încă de firea lor coruptă inițială și, pe deasupra, au început să accepte o nouă corupție de la Satana. Înseamnă că s-a terminat pentru ei. Este inevitabil să nu poată fi mântuiți. Ar trebui să discerni și să respingi continuu aceste lucruri, eliberându-te în permanență de ele, netrăind potrivit lor și acceptând cuvintele lui Dumnezeu. Există oameni care spun: „Nu voi accepta aceste lucruri. Cuvintele lui Dumnezeu vor pătrunde singure în inima mea.” Nu este ceva posibil. Trebuie să cauți în mod proactiv și să accepți adevărul, iar prin procesul de înțelegere a adevărului, vei obține în mod firesc discernământ asupra raționamentelor false și ereziilor și vei renunța încet la ele. Astfel, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni treptat principiile tale pentru realizarea lucrurilor, iar când vei face lucruri, vei ști ce mod de realizare a lor este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, vei practica adevărul foarte natural, iar acest aspect al firii tale corupte se va fi schimbat. Credeți că este ceva dificil de realizat sau nu? De fapt, nu este dificil. Singurul lucru dificil este că oamenii nu pun acest lucru în practică. Unii cred: „Chiar este dificil – mai dificil decât să urci la Ceruri! Nu înseamnă să ceri imposibilul? Nu mă pune într-o situație dificilă?” Așa stau lucrurile? Nu, nu stau așa. Trebuie să abordezi corect aceste chestiuni și să ai discernământul corect asupra acestor chestiuni. Astăzi am petrecut foarte mult timp având părtășie și disecând doar câteva falsități satanice, dar sunt acestea singurele lucruri păstrate în mintea oamenilor? (Nu.) Sunt mult mai multe decât acestea! Mai târziu, voi avea părtășie în mod succesiv despre aceste subiecte. Nu am avut părtășie înainte despre acest aspect, așadar ați cugetat vreodată la aceste subiecte? Nu ați cugetat. Dacă ați cugeta la ele, ați obține vreun rezultat? Dacă ați fi fost în stare să depuneți puțin efort față de adevăr, ați fi avut un oarecare discernământ privind falsitățile satanice, nu ați fi complet ignoranți, așa cum sunteți acum. Oare părtășia Mea de astăzi despre aceste subiecte pare bruscă? Există cineva care spune: „Nu avem părtășie privind discernerea antihriștilor? Cum de avem brusc părtășie despre aceste subiecte?” Toate aceste chestiuni au de-a face cu firea coruptă a Satanei. De asemenea, toate aceste chestiuni au de-a face cu discernerea de către oameni a firii corupte a Satanei și sunt benefice pentru capacitatea lor de a înțelege cu precizie adevărul. Cel puțin, după părtășie, oamenii vor ști: „Se pare că această expresie grozavă nu este adevărul”. Din acest moment înainte, falsități precum „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” și „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești” ar putea fi șterse din inima ta. S-ar putea ca unii dintre voi să nu le poată șterge în acest moment, dar cel puțin știi că aceste expresii nu sunt adevărul, iar data viitoare când vei auzi pe cineva rostind aceste expresii, vei ști că ele sunt înșelătoare și nu le vei accepta. Deși simți în inima ta că expresiile sunt întrucâtva corecte și că sunt în continuare lucruri bune de făcut, gândești și următoarele: „Dumnezeu a spus că aceste expresii nu sunt adevărul. Nu pot să acționez pe baza lor.” Nu este ceva benefic pentru tine? (Ba da.) Care este scopul Meu când spun aceste lucruri? De ce disec astfel aceste expresii? Credincioșii spun mereu: „Trebuie să practicăm adevărul. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lucruri pozitive și sunt ceea ce ar trebui să practicăm.” Într-o zi ești emondat, iar în inima ta ies la iveală expresiile „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” și „Când Cerurile sunt pe cale să confere cuiva o mare responsabilitate, inima lui trebuie să experimenteze mai întâi durere”. Sunt acestea adevărul? Nu cumva este o glumă? Dacă ți s-ar cere să aduci mărturie pentru Dumnezeu, cum ai face asta? Spui: „Credincioșii trebuie să îndure umilința și să poarte o povară grea, să doarmă pe vreascuri și să lingă fiere și să aibă o voință de a lupta și o mentalitate de a nu se da niciodată bătuți.” Înseamnă asta că aduci mărturie? (Nu.) Tratând logica satanică drept cuvintele lui Dumnezeu și adevărul și aducând mărturie pentru ea, nu doar că nu ai adus mărturie în mod adecvat, dar ai și devenit batjocura Satanei și L-ai umilit pe Dumnezeu. Ce anume faci? Dacă Dumnezeu te-ar condamna pentru asta, ai crede că este nedrept și ai spune: „Sunt ignorant. Nu înțeleg. Dumnezeu nu a avut niciodată părtășie cu mine despre asta.” Dacă nu te condamnă, dar natura acțiunilor tale este foarte gravă, ce ar trebui să facă Dumnezeu în această privință? Să te dea deoparte? (Nu.) Nu trebuie făcut nimic. În ceea ce Mă privește, doar vă voi face să înțelegeți cât mai mult posibil și să cunoașteți cât mai mult posibil – în funcție de nivelul vostru de înțelegere și de ceea ce sunt capabil să vă spun – care anume este adevărul, dacă expresiile pe care le considerați bune și corecte au legătură cu adevărul și dacă sunt adevărul. Trebuie să vă fac să înțelegeți aceste lucruri. După ce știi aceste lucruri, dacă gândești în continuare la fel și ești la fel de insistent, atunci Dumnezeu nu te va da deoparte și nici nu te va ignora. Meriți să fii condamnat, iar Dumnezeu va acționa. De ce va proceda Dumnezeu astfel? Dacă acționezi în acest mod fără să înțelegi aceste lucruri, Dumnezeu va trata situația considerând că ești nesăbuit și ignorant, dar dacă știi aceste lucruri și tot acționezi astfel, atunci greșești cu bună știință, iar Dumnezeu trebuie să gestioneze acest lucru conform principiilor.

19 decembrie 2019