12 Dumnezeu Și-a adus gloria în Răsărit

Dumnezeu Și-a dat gloria lui Israel, apoi a mutat-o de-acolo,

aducându-i pe israeliți și pe toți oamenii către Răsărit.

Dumnezeu i-a condus spre lumină pe toți

pentru ca ei să fie reuniți și cu lumina asociați,

să nu mai trebuiască-a căuta, lumina a căuta.

Dumnezeu îi va lăsa pe toți cei ce caută să vadă lumina din nou

și gloria ce-o avea în Israel,

să vadă că Dumnezeu S-a coborât pe un nor alb printre oameni,

să vadă norii de alb și mănunchiurile de roade,

să-L vadă pe Iahve Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,

să-L vadă pe-al evreilor Stăpân, pe Mesia, Cel de mult dorit

și deplina apariție-a Sa, persecutat de regi de-a lungul vremilor.


El va face lucrarea universului, va face mari lucrări,

arătându-Și toată slava și faptele Lui, în zilele de pe urmă, omului.

Dumnezeu va arăta deplină înfățișarea slavei Sale

celor care L-au așteptat pe El de mulți ani,

celor care-au tânjit ca El să vină pe-un nor alb,

lui Israel care a tânjit ca El să Se-arate din nou,

întregii lumi ce-L prigonește pe El.

Deci toți vor ști că Dumnezeu, demult, Și-a-nlăturat slava

și-a dus-o în Răsărit.

Nu e în Iudeea, căci zilele de pe urmă au venit!


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul”

Anterior: 11 Am fost aduși în fața tronului

Înainte: 13 Gloria lui Dumnezeu luminează din Est

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

657 Încercările atrag credința

1 În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte