Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 580)

Într-o lucire de fulger, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot așa, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, fie ca lumea coruptă a trecutului să se fi răsturnat în sfârșit în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, să se fi dizolvat în noroi! O, întreagă omenire a creației Mele! În sfârșit, s-a întors din nou la viață, în lumină, a găsit temelia existenței și a încetat să se mai zbată în noroi! O, nenumăratele lucruri ale creației pe care le țin în mâinile Mele! Cum pot să nu fie reînnoite prin cuvintele Mele? Cum pot, în lumină, să nu dea curs funcțiilor lor? Pământul nu mai este nemișcat și tăcut, cerul nu mai este pustiu și trist. Cerul și pământul, nemaifiind separate de un gol, sunt unite ca una, pentru a nu mai fi vreodată despărțite. Cu această ocazie triumfătoare, în acest moment de entuziasmare, dreptatea și sfințenia Mea s-au extins peste tot în univers și toată omenirea le preamărește fără încetare. Orașele cerului râd de bucurie și împărăția pământului dansează de bucurie. Cine nu se bucură în acest moment și cine nu plânge? Pământul, în starea sa primordială, aparține cerului, iar cerul este unit cu pământul. Omul este cordonul care unește cerul și pământul și, datorită sfințeniei lui, datorită reînnoirii lui, cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de cer. Fețele omenirii sunt încununate de zâmbete de mulțumire și o dulceață ce nu cunoaște hotare este ascunsă în inimile sale. Omul nu se ceartă cu alți oameni, nici nu ajung oamenii să se bată unul cu altul. Există cineva care, în lumina Mea, să nu trăiască pașnic cu ceilalți? Există cineva care, în ziua Mea, să Îmi facă numele de ocară? Toate ființele umane își îndreaptă privirea plină de respect către Mine și, în inima lor, Mă strigă în taină. Am cercetat fiecare acțiune a omenirii: printre oamenii care au fost curățiți, nu există niciunul care să fie neascultător față de Mine, niciunul care să emită judecăți asupra Mea. Toată omenirea este îmbibată de firea Mea. Toți oamenii ajung să Mă cunoască, se apropie de Mine și Mă adoră. Eu stau neclintit în duhul omului, sunt ridicat la cea mai înaltă culme în ochii omului și curg prin sângele din venele omului. Exaltarea voioasă din inima omului umple fiecare loc de pe fața pământului, aerul este înviorător și proaspăt, cețurile dense nu mai învelesc pământul, iar soarele strălucește cu splendoare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 18

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 581)

Împărăția se extinde în mijlocul umanității, se formează în mijlocul umanității și se ridică în mijlocul umanității; nu există nicio forță care să poată să-Mi distrugă Împărăția. Dintre oamenii Mei care sunt în Împărăția de astăzi, care dintre voi nu este o ființă umană între ființe umane? Care dintre voi se află în afara condiției umane? Când noul Meu punct de început este anunțat mulțimii, cum va reacționa umanitatea? Ați văzut cu ochii voștri starea omenirii; sigur nu mai nutriți speranțe de a rezista pentru totdeauna în această lume? Acum merg în mijlocul poporului Meu și trăiesc în mijlocul său. În prezent, cei care Îmi poartă o iubire sinceră sunt binecuvântați. Binecuvântați sunt cei care Mi se supun, aceștia cu siguranță vor rămâne în Împărăția Mea. Binecuvântați sunt cei care Mă cunosc, aceștia cu siguranță vor exercita putere în Împărăția Mea. Binecuvântați sunt cei care Mă urmează, aceștia cu siguranță vor scăpa de robia Satanei și se vor bucura de binecuvântările Mele. Binecuvântați sunt cei capabili să se lepede de ei înșiși, cu siguranță, aceștia vor intra în posesia Mea și vor moșteni abundența Împărăției Mele. Pe cei care aleargă încoace și încolo pentru Mine, Mi-i voi aminti, pe cei care fac eforturi pentru Mine, îi voi îmbrățișa cu bucurie, iar celor care Îmi aduc jertfe, le voi oferi bucurii. Pe cei care găsesc fericirea în cuvintele Mele, îi voi binecuvânta; cu siguranță, ei vor fi stâlpii care vor susține acoperișul Împărăției Mele, cu siguranță ei vor avea un belșug inegalabil în casa Mea și nimeni nu se poate compara cu ei. Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 582)

În timp ce cuvintele Mele sunt îndeplinite, Împărăția este treptat formată pe pământ și omul este treptat reîntors la normalitate și, astfel, se întemeiază pe pământ Împărăția din inima Mea. În Împărăție, toți oamenii lui Dumnezeu își recapătă viața omului normal. Dusă este iarna geroasă, înlocuită de o lume a orașelor primăverii, unde primăvara durează tot anul. Oamenii nu se mai confruntă cu întunecata, jalnica lume a omului și nu mai îndură gerul rece al lumii lui. Oamenii nu se luptă unii cu ceilalți, țările nu mai merg la război una împotriva celeilalte, nu mai există măcel și sângele care curge din măcel; toate pământurile sunt pline de fericire și peste tot abundă căldura între oameni. Eu Mă mișc prin lume, Mă bucur din înălțimea tronului Meu și trăiesc printre stele. Îngerii Îmi oferă noi cântece și dansuri. Fragilitatea lor nu mai face ca lacrimile să le curgă pe obraji. Nu mai aud, înaintea Mea, sunetul plânsului îngerilor și nu Mi se mai plânge nimeni de greutăți. Astăzi, trăiți cu toții înaintea Mea; mâine, veți exista cu toții în Împărăția Mea. Nu este oare aceasta cea mai mare binecuvântare pe care o acord omului? Datorită prețului pe care îl plătiți astăzi, veți moșteni binecuvântările viitorului și veți trăi în slava Mea. Încă nu vreți să vă implicați în substanța Duhului Meu? Încă doriți să vă ucideți pe voi înșivă? Oamenii sunt dornici să urmărească făgăduințele pe care le pot vedea, chiar dacă sunt efemere, dar niciunul nu este dornic să accepte făgăduințele de mâine, chiar dacă acestea vor dura o veșnicie. Lucrurile care sunt vizibile pentru om sunt lucrurile pe care Eu le voi nimici, iar lucrurile care sunt de neatins pentru om sunt lucrurile pe care le voi împlini. Aceasta este diferența dintre Dumnezeu și om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 20

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 583)

În lumina Mea, oamenii văd din nou lumina. În cuvântul Meu, oamenii găsesc lucrurile care îi bucură. Am venit din Răsărit, din Răsărit Mi-e originea. Când slava Mea strălucește, toate națiunile sunt luminate, totul este adus în lumină, nimic nu rămâne în beznă. În Împărăție, viața pe care poporul lui Dumnezeu o trăiește alături de Dumnezeu este peste măsură de fericită. Apele dansează de bucurie față de viețile binecuvântate ale oamenilor, munții se bucură de belșugul Meu împreună cu oamenii. Toți oamenii se străduiesc, muncesc din greu, dovedindu-și devotamentul în Împărăția Mea. În Împărăție, nu mai există rebeliune, nu mai există împotrivire; cerul și pământul depind unul de altul, Eu și omul ne apropiem în simțăminte profunde, prin dulcile beatitudini ale vieții, sprijinindu-ne unul pe altul… În acest moment, Îmi încep formal viața în ceruri. Tulburarea Satanei nu mai există, iar oamenii intră în odihnă. În întregul univers, aleșii Mei trăiesc în slava Mea, binecuvântați fără egal, nu ca oameni care trăiesc printre oameni, ci ca oameni care trăiesc cu Dumnezeu. Întreaga umanitate a trecut prin coruperea Satanei și a băut până la fund din amărăciunea și din dulceața vieții. Acum, trăind în lumina Mea, cum poate cineva să nu se veselească? Cum poate cineva să renunțe ușor la acest moment minunat și să-l lase să-i scape? Oamenilor! Cântați cântecul din inimile voastre și dansați de bucurie pentru Mine! Înălțați-vă inimile sincere și oferiți-Mi-le Mie! Bateți tobele și cântați plini de veselie pentru Mine! Îmi radiez încântarea peste întregul univers! Oamenilor le arăt chipul Meu splendid! Voi striga cu un glas puternic! Voi transcende universul! Deja domnesc printre oameni! Oamenii Mă preamăresc! Plutesc în cerurile albastre de deasupra și oamenii merg împreună cu Mine. Merg printre oameni și oamenii Mei Mă înconjoară! Inimile oamenilor sunt voioase, cântecele lor zguduie universul, făcând să trosnească bolțile cerești! Universul nu mai este învăluit în ceață; nu mai este noroi și nici reziduuri menajere nu mai sunt. Oameni sfinți ai universului! Sub examinarea Mea, vă arătați adevăratul chip. Nu sunteți oameni plini de scârnăvie, ci sfinți puri ca jadul, sunteți toți preaiubiții Mei, sunteți toți încântarea Mea! Toate lucrurile se reîntorc la viață! Toți sfinții s-au întors ca să Mă slujească în ceruri, intrând în îmbrățișarea Mea caldă, fără a mai plânge, fără a mai fi neliniștiți, oferindu-Mi-se, întorcându-se în casa Mea, și în patria lor Mă vor iubi fără încetare! Neschimbători de-a pururi! Unde este durerea! Unde sunt lacrimile! Unde este trupul! Pământul este trecător, dar cerul este etern. Eu apar în fața tuturor popoarelor și toate Mă slăvesc. Viața aceasta, frumusețea aceasta, din vremuri imemoriale și până la sfârșitul timpului, nu se va schimba. Aceasta este viața Împărăției.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Veseliți-vă, oamenilor!

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 584)

Am făcut multă lucrare printre voi și, bineînțeles, am rostit și o serie de cuvântări. Totuși, nu pot să nu simt că cuvintele Mele și lucrarea Mea nu au împlinit în întregime scopul lucrării Mele din zilele de pe urmă. Căci, în zilele de pe urmă, lucrarea Mea nu este de dragul unei anumite persoane sau a unor anumiți oameni, ci pentru a demonstra firea Mea inerentă. Cu toate acestea, pentru o multitudine de motive – poate o lipsă de timp sau un program frenetic de lucru – oamenii nu au reușit să Mă cunoască prin firea Mea. Astfel, Îmi încep noul plan, lucrarea Mea finală, și deschid o nouă pagină în lucrarea Mea, pentru ca toți cei ce Mă văd să se bată cu pumnul în piept și să plângă și să jelească fără încetare din cauza existenței Mele. Acest lucru se datorează faptului că Eu aduc sfârșitul omenirii în lume și, de acum înainte, Îmi dezvălui întreaga Mea fire înaintea omenirii pentru ca toți cei ce Mă cunosc și toți cei ce nu Mă cunosc să își poată desfăta ochii și să vadă că într-adevăr am venit în lumea oamenilor, am venit pe pământ unde toate lucrurile se înmulțesc. Acesta este planul Meu și singura Mea „confesiune” de la crearea omenirii de către Mine. Fie ca voi să vă îndreptați toată atenția către fiecare mișcare a Mea, căci toiagul Meu apasă încă o dată aproape de omenire, către toți cei care Mi se împotrivesc.

Împreună cu cerurile, încep lucrarea pe care trebuie să o realizez. Și astfel, Îmi croiesc calea prin valurile de oameni și Mă mișc între cer și pământ, fără ca cineva să-Mi perceapă mișcările sau să-și dea seama de cuvintele Mele. Prin urmare, planul Meu continuă să progreseze fără probleme. Numai că toate simțurile voastre au devenit atât de amorțite încât nu sunteți conștienți de pașii lucrării Mele. Dar cu siguranță va veni o zi când vă veți da seama de intențiile Mele. Astăzi, trăiesc împreună cu voi și sufăr împreună cu voi, și de mult timp am ajuns să înțeleg atitudinea pe care o are omenirea față de Mine. Nu doresc să vorbesc mai mult despre asta, cu atât mai puțin să aduc rușinea asupra voastră dând alte exemple privind subiect dureros. Sper doar ca voi să vă amintiți tot ceea ce ați făcut în inimile voastre, pentru a ne putea potrivi conturile în ziua în care ne vom întâlni din nou. Nu doresc să acuz pe nedrept pe niciunul dintre voi, căci am acționat întotdeauna drept, corect și cu onoare. Bineînțeles, Îmi doresc, de asemenea, să puteți fi integri și să nu faceți nimic care să fie împotriva cerului și a pământului sau a conștiinței voastre. Acesta este singurul lucru pe care îl cer de la voi. Mulți oameni se simt neliniștiți și stânjeniți deoarece au comis greșeli atroce și mulți se simt rușinați de ei înșiși pentru că nu au făcut niciodată nici măcar o singură faptă bună. Și totuși, există și mulți care, departe de a se simți rușinați de păcatele lor, merg din rău în mai rău, distrugând complet masca ce ascunde trăsăturile lor respingătoare – care trebuie să fie pe deplin expuse – pentru a testa firea Mea. Nu Îmi pasă de acțiunile niciunei persoane și nici nu le acord o atenție deosebită. Mai degrabă, Eu fac lucrarea pe care ar trebui să o realizez, fie aceea de a colecta informații, de a călători pe pământ, fie de a face ceva ce Mă interesează. În momentele cheie, Îmi voi continua lucrarea printre oameni așa cum a fost planificată inițial, nicio secundă mai devreme sau mai târziu, cu ușurință cât și cu promptitudine. Cu toate acestea, cu fiecare etapă a lucrării Mele, unii oameni sunt aruncați deoparte, căci Eu disprețuiesc căile lor măgulitoare și obediența lor prefăcută. Cei care sunt în opoziție cu Mine vor fi cu siguranță părăsiți, fie în mod intenționat, fie neintenționat. Pe scurt, Mi-aș dori ca toți cei pe care îi disprețuiesc să rămână departe de Mine. E inutil să spun că nu voi cruța pe cei răi care rămân în casa Mea. Deoarece se apropie ziua pedepsirii omenirii, nu Mă grăbesc să izgonesc toate acele suflete mizerabile din casa Mea, căci am un plan al Meu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 585)

Acum este momentul în care voi decide sfârșitul fiecărei persoane, nu etapa în care am început să prelucrez omul. Îmi scriu în cartea Mea, rând pe rând, cuvintele și acțiunile fiecărei persoane, calea pe care M-au urmat, trăsăturile lor inerente și cum s-au purtat în cele din urmă. În felul acesta, indiferent ce tip de persoană este, niciun om nu va scăpa de mâna Mea și toți vor fi cu neamul lor așa cum hotărăsc. Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați și că toți cei care nu respectă voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți întru dreptatea lui Dumnezeu și ca răsplată pentru numeroasele lor fapte rele. Nu am făcut nicio modificare la planul Meu încă de la începuturile sale. Doar că, în ceea ce privește omul, cei cărora le adresez cuvintele Mele par să scadă în număr, la fel ca și aceia pe care îi aprob cu adevărat. Totuși, încă susțin că planul Meu nu s-a schimbat niciodată; mai degrabă, credința și dragostea omului se schimbă mereu, pălesc mereu, în măsura în care este posibil ca fiecare persoană să treacă de la lingușire la a fi rece față de Mine și chiar să Mă izgonească. Atitudinea Mea față de voi nu va fi nici caldă, nici rece, până când voi simți dezgust și repulsie și, în cele din urmă, voi împărți pedeapsa. Totuși, în ziua pedepsei voastre, vă voi vedea încă, dar voi nu veți putea să Mă mai vedeți. Cum viața din voi a devenit deja obositoare și plictisitoare pentru Mine, nu mai e nevoie să spun că am ales medii diferite în care să trăiesc, cu atât mai bine pentru a evita să fiu lovit de cuvintele voastre răutăcioase și pentru a Mă îndepărta de comportamentul vostru insuportabil de sordid, și că nu Mă mai puteți păcăli sau trata în mod superficial. Înainte să vă părăsesc, trebuie să vă îndemn încă să vă abțineți de la a face ceea ce nu este în conformitate cu adevărul. Mai degrabă, ar trebui să faceți ceea ce este plăcut pentru toți, ceea ce aduce beneficii tuturor și ceea ce aduce beneficii propriei voastre destinații, altfel cel care suferă în mijlocul dezastrului nu va fi nimeni altul decât tu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 586)

Milostenia Mea se manifestă către cei care Mă iubesc și se neagă pe ei înșiși. Pedeapsa aruncată asupra celor răi, pe de altă parte, este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, a mărturiei mâniei Mele. Când va veni nenorocirea, toți cei care Mi se împotrivesc se vor tângui când vor cădea victime foametei și ciumei. Cei care au comis tot felul de ticăloșii, dar care M-au urmat mulți ani, nu vor scăpa de plata pentru păcatele lor; vor fi aruncați și ei în dezastru, cum rareori s-a văzut de-a lungul milioanelor de ani, și vor trăi într-o stare constantă de panică și frică. Iar cei ai urmașilor Mei, care Mi-au arătat credință, se vor bucura și vor aplauda atotputernicia Mea. Ei vor simți mulțumirea inefabilă și vor trăi în sânul unei bucurii așa cum nu am mai oferit niciodată înainte omenirii. Căci Eu prețuiesc faptele bune ale omului și îi detest faptele rele. De când am început să conduc omenirea, am sperat cu nerăbdare să câștig un grup de oameni care să fie în asentiment cu Mine. Pe de altă parte, nu-i uit niciodată pe aceia care nu sunt în asentiment cu Mine; Îi detest mereu în inima Mea, așteptând șansa de a abate pedeapsa asupra lor, lucru ce Mă va delecta. Acum ziua Mea a venit în sfârșit și nu mai trebuie să aștept!

Lucrarea Mea finală nu este numai de dragul pedepsirii omului, ci și de dragul pregătirii destinației omului. Mai mult, este pentru ca toți oamenii să poată să-Mi recunoască faptele și acțiunile. Vreau ca fiecare persoană să vadă că tot ceea ce am făcut este drept și că tot ceea ce am făcut este o expresie a firii Mele. Nu fapta omului, cu atât mai puțin natura, este cea care a dat naștere omenirii, ci Eu, care hrănesc fiecare ființă vie în creație. Fără existența Mea, omenirea poate doar să piară și să îndure biciuirea calamității. Nimeni nu va mai vedea vreodată soarele și luna frumoasă sau lumea verde; omenirea se va confrunta numai cu noaptea geroasă și cu valea inexorabilă a umbrei morții. Eu sunt singura mântuire a omenirii. Eu sunt singura speranță a omenirii și, Mai mult, Eu sunt Cel pe care se bazează existența întregii omeniri. Fără Mine, omenirea va ajunge într-un impas. Fără Mine, omenirea va îndura catastrofe și va fi călcată în picioare de tot felul de fantome, deși nimeni nu ține seama de Mine. Am făcut o lucrare care nu poate fi făcută de nimeni altcineva și sper doar ca omul să Mă poată răsplăti cu câteva fapte bune. Deși foarte puțini au putut să Mă răsplătească, Îmi voi încheia totuși călătoria în lumea oamenilor și voi începe următoarea etapă a lucrării Mele în desfășurare, pentru că toată alergătura Mea încoace și încolo în mijlocul omului în acești mulți ani a fost roditoare și Eu sunt foarte mulțumit. Ceea ce Mă interesează acum nu este numărul oamenilor, ci mai degrabă faptele lor bune. În orice caz, sper că pregătiți suficiente fapte bune pentru propria voastră destinație. Atunci voi fi mulțumit; în caz contrar, niciunul dintre voi nu va putea scăpa de dezastrul care se va abate asupra voastră. Dezastrul provine de la Mine și, bineînțeles, este condus de Mine. Dacă nu puteți părea îndeajuns de buni în ochii Mei, atunci nu veți scăpa de suferința dezastrului. În mijlocul necazului, acțiunile și faptele voastre nu au fost considerate în întregime potrivite, pentru că credința și dragostea voastră au fost goale și voi doar ați părut când timizi, când duri. În acest sens, voi face doar o judecată ca fiind buni sau răi. Preocuparea mea continuă este modul în care fiecare dintre voi acționează și se exprimă, pe baza căruia vă voi determina sfârșitul. Cu toate acestea, trebuie să fac acest lucru clar: față de cei care nu Mi-au arătat niciun strop de credință în vremuri de necaz nu voi mai fi milostiv, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana. Trebuie să vă spun: oricine Îmi va frânge inima, nu va primi de la Mine îndurare a doua oară, și oricine Mi-a fost credincios va rămâne în inima Mea pentru totdeauna.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 587)

În întinderea nemărginită a lumii, oceanele inundă câmpiile, câmpiile se revarsă în oceane, iarăși și iarăși. În afară de El, care stăpânește totul printre toate lucrurile, nimeni nu este capabil să conducă și să ghideze rasa umană. Nu există nimeni atotputernic care să trudească sau să facă pregătiri pentru această rasă umană, cu atât mai puțin există cineva care să poată conduce această rasă umană spre destinația luminii și să o elibereze de nedreptățile pământești. Dumnezeu deplânge viitorul omenirii, El jelește căderea omenirii și e îndurerat de faptul că omenirea mărșăluiește, pas cu pas, spre decădere și spre calea fără întoarcere. Nimeni nu s-a gândit vreodată la direcția în care această omenire, care a frânt inima lui Dumnezeu și a renunțat la El pentru a-l căuta pe cel rău, s-ar putea îndrepta. Tocmai din acest motiv, nimeni nu simte mânia lui Dumnezeu, nimeni nu caută o cale de a-L mulțumi pe Dumnezeu și nu încearcă să se apropie mai mult de Dumnezeu și, mai mult decât atât, nimeni nu caută să înțeleagă mâhnirea și durerea lui Dumnezeu. Chiar și după ce aude glasul lui Dumnezeu, omul continuă pe propriul drum, insistă să stea departe de Dumnezeu, ocolind harul și grija lui Dumnezeu, ferindu-se de adevărul Lui, preferând să se vândă Satanei, dușmanul lui Dumnezeu. Și cine s-a gândit vreodată – în caz că omul ar stărui în încăpățânarea sa – cum va acționa Dumnezeu față de această omenire care L-a respins fără a se uita în urmă? Nimeni nu știe că motivul atenționărilor și îndemnurilor repetate ale lui Dumnezeu este că El a pregătit în mâinile Lui o calamitate cum nu a mai fost vreodată, una care va fi de nesuportat pentru trupul și sufletul omului. Această calamitate nu este numai o pedeapsă a trupului, ci și a sufletului. Trebuie să știi asta: atunci când planul lui Dumnezeu eșuează și când atenționările și îndemnurile Lui nu sunt răsplătite, ce fel de furie va dezlănțui El? Va fi total diferit de ceea ce a fost vreodată experimentat sau auzit până acum de vreo ființă creată. Și astfel îți spun că această calamitate este fără precedent și nu va mai fi repetată niciodată. Căci planul lui Dumnezeu este să creeze omenirea doar de data aceasta și să mântuiască omenirea doar de data aceasta. Aceasta este prima dată, și este și ultima. Prin urmare, nimeni nu poate înțelege intențiile sârguincioase și anticiparea înflăcărată cu care Dumnezeu mântuiește omenirea de data aceasta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 588)

Omul înțelege puțin din lucrarea de azi și din lucrarea viitorului, dar el nu înțelege destinația în care va pătrunde omenirea. Ca făptură, omul ar trebui să îndeplinească datoria unei făpturi: omul ar trebui să Îl urmeze pe Dumnezeu în orice face El; voi ar trebui să acționați în orice mod vă spun Eu. Tu nu ai cum să te ocupi de lucruri pentru tine însuți și nu ai deloc stăpânire de sine; totul trebuie lăsat sub orchestrarea lui Dumnezeu și totul este ținut în mâinile Sale. Dacă lucrarea lui Dumnezeu i-ar oferi omului un final, o destinație minunată, înainte de vreme, și dacă Dumnezeu ar folosi aceasta pentru a-l tenta pe om și a-l face să-L urmeze – dacă El ar face o înțelegere cu omul – atunci, aceasta nu ar fi cucerire, nici nu ar însemna că prelucrează viața omului. Dacă Dumnezeu ar folosi finalul omului pentru a-l controla și a-i câștiga inima, atunci, prin aceasta, El nu l-ar desăvârși pe om, nici nu ar putea să-l câștige pe om ci, în schimb, ar folosi destinația pentru a-l controla. Omului nu-i pasă de nimic altceva decât de viitorul final, de destinația finală și dacă există ceva bun la care să spere. Dacă omului i s-ar da o speranță frumoasă în timpul lucrării de cucerire și dacă, înainte de cucerirea omului, lui i s-ar da o destinație bună de urmărit, atunci nu numai că cucerirea omului nu și-ar atinge efectul, ci și efectul lucrării de cucerire ar fi, de asemenea, influențat. Adică, lucrarea de cucerire își atinge efectul înlăturând soarta și perspectivele omului și judecând și mustrând firea răzvrătită a omului. Nu se realizează făcând o înțelegere cu omul, adică, oferind omului binecuvântare și har, ci mai degrabă dezvăluind loialitatea omului prin deposedarea lui de „libertatea” sa și eradicarea perspectivelor lui. Aceasta este esența lucrării de cucerire. Dacă omului i s-ar oferi o speranță frumoasă chiar de la bun început, iar lucrarea de mustrare și cea de judecată ar fi făcute ulterior, atunci omul ar accepta această mustrare și judecată pe baza faptului că are perspective, iar în final, închinarea și ascultarea necondiționată față de Creator, de către toate făpturile Sale, nu ar fi realizate; ar exista doar o ascultare oarbă, ignorantă, sau omul ar face orbește cereri către Dumnezeu, și inima omului ar fi imposibil de cucerit complet. În consecință, ar fi imposibil ca o astfel de lucrare de cucerire să câștige omul, ba, mai mult decât atât, de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Astfel de făpturi nu ar putea să își îndeplinească datoria, și doar ar face înțelegeri cu Dumnezeu; aceasta nu ar fi cucerire, ci milă și binecuvântare. Cea mai mare problemă cu omul este faptul că el nu se gândește la nimic, decât la soarta și la perspectivele sale, și că idolatrizează aceste lucruri. Omul Îl caută pe Dumnezeu de dragul sorții și perspectivelor sale; el nu I se închină lui Dumnezeu datorită iubirii sale pentru El. Și astfel, în cucerirea omului, egoismul omului, lăcomia și lucrurile care îl împiedică cel mai mult în venerarea lui Dumnezeu, toate trebuie tratate și, astfel, eliminate. Făcând acest lucru, vor fi obținute efectele cuceririi omului. Drept rezultat, în primele etape ale cuceririi omului este necesar să fie purificat de ambițiile fantastice și de cele mai fatale slăbiciuni ale sale și, prin aceasta, să fie dezvăluită iubirea omului față de Dumnezeu și să fie schimbată cunoașterea lui despre viața umană, modul în care Îl vede pe Dumnezeu și semnificația existenței sale. În acest mod, iubirea omului față de Dumnezeu este curățată, adică, inima omului este cucerită. Dar, în atitudinea lui Dumnezeu față de toate făpturile, Dumnezeu nu cucerește doar de dragul cuceririi; mai degrabă, El cucerește pentru a-l câștiga pe om, pentru propria Sa slavă și pentru a recupera cea mai timpurie, inițială asemănare a omului. Dacă El ar cuceri doar de dragul cuceririi, atunci semnificația lucrării de cucerire ar fi pierdută. Aceasta înseamnă că dacă, după cucerirea omului, Dumnezeu S-ar fi spălat pe mâini de om și nu ar fi ținut cont de viața sau de moartea omului, atunci aceasta nu ar reprezenta gestionarea omenirii și nici cucerirea omului nu ar fi de dragul mântuirii sale. În centrul lucrării de mântuire se află doar câștigarea omului după cucerirea sa și sosirea lui finală la o destinație minunată, și doar aceasta poate atinge scopul mântuirii omului. Cu alte cuvinte, doar sosirea omului la o destinație frumoasă și intrarea sa în odihnă reprezintă perspectivele pe care ar trebui să le aibă toate făpturile, și lucrarea care ar trebui făcută de Creator. Dacă omul ar trebui să facă această lucrare, atunci aceasta ar fi prea limitată: l-ar duce pe om până la un anumit punct, dar nu ar putea să îl conducă pe om până la destinația eternă. Omul nu poate să decidă destinul omului, și mai mult decât atât, nu poate să asigure perspectivele omului și destinația sa viitoare. Cu toate acestea, lucrarea făcută de Dumnezeu este diferită. Dat fiind că El l-a creat pe om, El îl conduce; dat fiind că El îl mântuiește pe om, El îl va salva în mod desăvârșit și îl va câștiga pe deplin; dat fiind că El îl conduce pe om, El îl va aduce la destinația corespunzătoare; și dat fiind că El l-a creat și îl gestionează pe om, El trebuie să Își asume responsabilitatea pentru soarta omului și pentru perspectivele sale. Aceasta este lucrarea făcută de Creator. Deși lucrarea de cucerire este obținută prin purificarea omului de perspectivele sale, omul trebuie, în cele din urmă, să fie adus la destinația corespunzătoare pregătită pentru el de către Dumnezeu. Faptul că omul are o destinație și că soarta lui este asigurată se întâmplă tocmai deoarece Dumnezeu prelucrează omul. Aici, destinația potrivită la care se face referire nu este reprezentată de speranțele și perspectivele purificate în trecut; cele două sunt diferite. Acele lucruri la care omul speră și pe care le urmărește sunt dorul arzător care se naște din căutarea dorințelor extravagante ale trupului, mai degrabă decât a destinației cuvenite omului. Între timp, ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru om sunt binecuvântările și promisiunile pentru om odată ce el a fost purificat, ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru om după ce a creat lumea, iar acestea nu sunt întinate de alegerile, noțiunile, închipuirile sau trupul omului. Această destinație nu este pregătită pentru o anumită persoană, dar este locul de odihnă al întregii omeniri. Și astfel, această destinație este cea mai potrivită pentru omenire.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 589)

Creatorul intenționează să orchestreze toate făpturile creației. Trebuie să dai ascultare și să nu renunți la nimic din ceea ce face El, nici nu trebuie să te răzvrătești față de El. Când lucrarea pe care o face El va atinge în cele din urmă scopurile Sale, prin aceasta El va câștiga slavă. Astăzi, de ce nu se spune că ești descendentul lui Moab sau odrasla marelui balaur roșu? De ce nu se vorbește de oamenii aleși și se discută doar despre făpturile create? Făptura creată – aceasta era denumirea inițială a omului și aceasta este identitatea sa înnăscută. Numele variază doar deoarece epocile și perioadele lucrării variază; de fapt, omul este o făptură obișnuită. Toate creaturile, fie ele cele mai corupte sau cele mai sfinte, trebuie să îndeplinească datoria unei făpturi create. Când Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea de cucerire, El nu te controlează folosind perspectivele, soarta sau destinația ta. De fapt, nu este nevoie să se lucreze în acest fel. Scopul lucrării de cucerire este de a-l face pe om să-și îndeplinească datoria de făptură creată, de a-l face să I se închine Creatorului; doar după aceasta poate el să intre în destinația minunată. Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură creată? Pe scurt, indiferent cum lucrează Dumnezeu, toată lucrarea Sa este de dragul omului. Ia, de exemplu, cerurile și pământul și toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat pentru a-i sluji omului: luna, soare și stelele pe care El le-a făcut pentru om, animalele și plantele, primăvara, vara, toamna și iarna și așa mai departe – toate sunt create pentru existența omului. Și astfel, indiferent de modul în care Dumnezeu mustră și judecă omul, totul este pentru mântuirea omului. Deși El îl deposedează pe om de speranțele lui lumești, este pentru a-l purifica, iar purificarea omului este săvârșită pentru ca el să poată supraviețui. Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 590)

De îndată ce a fost finalizată lucrarea de cucerire, omul va fi adus într-o lume frumoasă. Desigur, această viață se va desfășura în continuare pe pământ, dar va fi cu totul diferită de viața omului de astăzi. Este viața pe care omenirea o va avea după ce toți oamenii au fost cuceriți, va fi un nou început pentru om pe pământ, iar faptul că oamenii ar putea să aibă o asemenea viață va fi dovada că omenirea a intrat într-un târâm nou și frumos. Va fi începutul vieții omului și al lui Dumnezeu pe pământ. Premisa unei vieți atât de frumoase trebuie să fie faptul că, după ce omul a fost purificat și cucerit, el se supune înaintea Creatorului. Și astfel, lucrarea de cucerire este ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu înainte ca omenirea să pătrundă în minunata destinație. O astfel de viață este viața viitoare a omului pe pământ, cea mai frumoasă viață pe pământ, tipul de viață după care tânjește omul, tipul pe care omul nu l-a mai reușit niciodată înainte, în istoria lumii. Este rezultatul final al celor 6000 de ani de lucrare de gestionare; este acel lucru după care tânjește omenirea cel mai mult și este, de asemenea, promisiunea lui Dumnezeu pentru om. Dar această promisiune nu se poate împlini imediat: omul va intra în viitoarea destinație doar după ce lucrarea zilelor de pe urmă a fost finalizată și el a fost complet cucerit, adică, odată ce Satana a fost complet înfrânt. După ce va fi rafinat, omul va fi lipsit de o natură păcătoasă, deoarece Dumnezeu îl va fi înfrânt pe Satana, adică nu va exista nicio năvălire a forțelor ostile și nici forțe ostile care să poată ataca trupul omului. Și astfel, omul va fi liber și sfânt – el va fi intrat în eternitate. Doar dacă forțele ostile ale întunericului sunt ținute în robie va fi omul liber oriunde merge și, astfel, va fi lipsit de răzvrătire sau împotrivire. Satana nu are decât să fie ținut în robie și totul va fi în regulă cu omul; situația actuală există pentru că Satana încă provoacă probleme peste tot pe pământ și deoarece întreaga lucrare de gestionare a lui Dumnezeu nu a ajuns încă la final. Odată ce Satana a fost înfrânt, omul va fi eliberat pe deplin; când omul Îl câștigă pe Dumnezeu și iese de sub stăpânirea Satanei, el va privi Soarele dreptății. Viața cuvenită omului normal va fi recâștigată; tot ceea ce ar trebui avut de omul normal – precum abilitatea de a deosebi binele de rău și înțelegerea modului în care să mănânce și să se îmbrace și abilitatea de a trăi normal – toate acestea vor fi recâștigate. Dacă Eva nu ar fi fost ispitită de șarpe, omul ar fi trebuit să aibă acest tip de viață normală după ce el a fost creat la început. El ar fi trebuit să mănânce, să fie îmbrăcat și să ducă viața normală a omului pe pământ. Totuși, după ce omul a devenit vicios, această viață a devenit o iluzie de neatins și nici măcar astăzi omul nu îndrăznește să-și imagineze astfel de lucruri. De fapt, această viață frumoasă după care tânjește omul este o necesitate. Dacă omul ar fi fără o astfel de destinație, atunci viața sa vicioasă pe pământ nu ar înceta niciodată, iar dacă nu ar exista o astfel de viață frumoasă, atunci nu ar exista nicio încheiere a sorții Satanei sau a epocii în care Satana are putere asupra pământului. Omul trebuie să ajungă într-un ținut neatins de forțele întunericului și, când ajunge, aceasta va dovedi că Satana a fost înfrânt. În acest mod, odată ce nu există niciun deranj din partea Satanei, Dumnezeu Însuși va controla omenirea, iar El va porunci și va controla întreaga viață a omului; doar atunci va fi fost Satana cu adevărat înfrânt. Viața omului de astăzi este în mare parte o viață de întinare; este tot o viață de suferință și chin. Aceasta nu ar putea fi numită înfrângerea Satanei; omul încă nu a scăpat de marea suferinței, încă nu a scăpat de greutățile vieții omenești sau de influența Satanei, iar el încă are cunoștințe infime despre Dumnezeu. Toate greutățile omului au fost create de Satana; Satana a fost cel care a adus suferințele în viața omului și doar după ce Satana este înrobit va putea omul să scape complet din marea suferinței. Totuși, încătușarea Satanei se obține prin cucerirea și câștigarea inimii omului, făcându-l pe om prada de război a luptei cu Satana.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 591)

Astăzi, căutarea omului de a deveni un biruitor și de a fi desăvârșit sunt lucrurile pe care le caută înainte ca el să aibă viața umană normală pe pământ și acestea sunt obiectivele pe care el le urmărește înainte ca Satana să fie înrobit. În esență, căutarea omului de a deveni un biruitor și de a fi desăvârșit sau de a fi de mare folos, este de a scăpa de sub influența Satanei: căutarea omului este de a deveni un biruitor, dar rezultatul final va fi scăparea sa de sub influența Satanei. Doar prin scăparea de sub influența Satanei poate omul să ducă viața umană normală pe pământ, viața de închinare lui Dumnezeu. Astăzi, căutarea omului de a deveni un biruitor și de a fi desăvârșit sunt lucrurile care sunt urmărite înainte de a avea viața umană normală pe pământ. Ele sunt urmărite în principal de dragul de a fi curățit și pentru a pune adevărul în practică și pentru a se închina Creatorului. Dacă omul are viața umană normală pe pământ, o viață fără greutăți sau suferință, atunci omul nu se va implica în căutarea de a deveni un biruitor. „A deveni un biruitor” și „a fi desăvârșit” sunt obiectivele pe care Dumnezeu le dă omului pentru a le urmări și, prin urmărirea acestor obiective, El îl face pe om să pună adevărul în practică și să trăiască o viață plină de înțeles. Obiectivul este de a-l desăvârși pe om și de a-l câștiga, iar urmărirea țelului de a deveni un biruitor și de a fi desăvârșit este doar un mijloc. Dacă, în viitor, omul intră într-o destinație minunată, nu vor exista referiri la a deveni un biruitor și la a fi desăvârșit; va exista doar fiecare făptură creată care își îndeplinește datoria sa. Astăzi, omul este făcut să urmărească aceste lucruri doar pentru a defini un scop pentru om, astfel încât căutarea omului să poată fi mai orientată și mai practică. Altfel, omul ar trăi printre abstractizări nedeslușite și ar urmări intrarea în viața veșnică, iar dacă aceasta ar fi astfel, nu ar fi omul mai demn de milă? Să urmărești în modul acesta, fără scopuri sau principii – nu este aceasta auto-amăgire? În cele din urmă, această căutare ar fi, în mod natural, inutilă; în final, omul încă ar trăi sub stăpânirea Satanei și ar fi incapabil de a se elibera de aceasta. De ce să se supună unei astfel de urmăriri fără scop? Când omul intră în destinația eternă, omul I se va închina Creatorului, iar datorită faptului că omul a câștigat mântuirea și a intrat în eternitate, omul nu va urmări niciun obiectiv și, mai mult decât atât, nici nu va trebui să se îngrijoreze că va fi asaltat de Satana. În acest moment, omul își va cunoaște locul și își va îndeplini datoria, și chiar dacă nu este mustrat sau judecat, fiecare își va îndeplini datoria. În acel moment, omul va fi o făptură, atât în identitate, cât și în statut. Nu va mai exista o distincție între superior și inferior; fiecare persoană doar va îndeplini o funcție diferită. Totuși, omul va trăi în continuare într-o destinație ordonată și potrivită pentru omenire; omul își va îndeplini datoria de dragul de a se închina Creatorului, și aceasta e omenirea care va deveni omenirea eternității. În acel moment, omul va fi câștigat o viață luminată de Dumnezeu, o viață sub protecția și grija lui Dumnezeu, o viață împreună cu Dumnezeu. Omenirea va duce o viață normală pe pământ și toți oamenii vor intra pe calea cea dreaptă. Planul de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani îl va fi învins cu totul pe Satana, adică Dumnezeu va fi recuperat imaginea inițială a omului de după crearea lui și, astfel, intenția originală a lui Dumnezeu va fi fost îndeplinită. La început, înainte ca omenirea să fie coruptă de Satana, omenirea ducea o viață normală pe pământ. Mai târziu, când a fost corupt de Satana, omul a pierdut această viață normală și, astfel, a început lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și bătălia cu Satana pentru a recupera viața normală a omului. Abia când lucrarea de 6000 de ani de gestionare a lui Dumnezeu ajunge la final, va începe oficial viața întregii omeniri pe pământ; doar atunci omul va avea o viață minunată, iar Dumnezeu Își va redobândi scopul pentru care a creat omul la început, precum și asemănarea inițială a omului. Și astfel, odată ce are viața normală a omenirii pe pământ, omul nu va mai urmări să devină un biruitor sau să fie desăvârșit, pentru că omul va fi sfânt. „Biruitorii” și „a fi desăvârșit” despre care vorbește omul sunt obiectivele oferite omului pentru a le urmări în timpul luptei dintre Dumnezeu și Satana, iar acestea există doar pentru că omul a fost corupt. Prin a-ți da un obiectiv și a te convinge să urmărești acest obiectiv, Satana va fi înfrânt. A-ți cere să fii un biruitor sau să fii desăvârșit ori să fii folosit necesită să fii mărturie pentru a-l face de rușine pe Satana. În final, omul va duce viața umană normală pe pământ și omul va fi sfânt; când se va întâmpla asta, vor mai căuta oamenii să devină biruitori? Nu sunt ei toți făpturi ale creației? Când se vorbește despre a fi un biruitor și a fi desăvârșit, aceste cuvinte sunt îndreptate către Satana și către murdăria omului. Nu face acest „biruitor” referire la victoria asupra Satanei și asupra forțelor ostile? Când spui că ai fost desăvârșit, ce anume din tine a fost desăvârșit? Nu-i așa că te-ai lepădat de firile tale corupte satanice, astfel încât să poți obține dragostea supremă pentru Dumnezeu? Astfel de lucruri sunt spuse cu referire la lucrurile imorale din om și referitor la Satana; ele nu sunt rostite cu privire la Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 592)

Când omenirea obține viața adevărată a omului pe pământ și când toate forțele Satanei sunt înrobite, omul va trăi cu ușurință pe pământ. Lucrurile nu vor fi la fel de complexe precum sunt astăzi: relațiile umane, relațiile sociale, relațiile familiale complexe – aduc atât de multe probleme, atât de multă durere! Viața omului aici este așa de nefericită! Odată ce omul a fost cucerit, inima și mintea lui se vor schimba: el va avea o inimă care Îl slăvește pe Dumnezeu și care Îl iubește pe Dumnezeu. Odată ce toți cei din univers care caută să-L iubească pe Dumnezeu au fost cuceriți, adică, odată ce Satana a fost înfrânt, și odată ce Satana – toate forțele întunericului – a fost înrobit, atunci viața omului pe pământ va fi netulburată, iar el va putea să trăiască în mod liber pe pământ. Dacă viața omului ar fi lipsită de relații lumești și de complexitățile trupului, atunci ar fi mult mai ușor. Relațiile trupești ale omului sunt prea complicate, iar faptul că omul are astfel de lucruri dovedește că el încă nu s-a eliberat de influența Satanei. Dacă ai avea aceeași relație cu fiecare dintre frații și surorile tale, dacă ai avea aceeași relație cu fiecare membru al familiei tale, atunci nu ai avea griji și nu ar trebui să te îngrijorezi în privința nimănui. Nimic nu ar putea fi mai frumos și, în acest mod, omul ar fi eliberat de jumătate din suferința lui. Trăind o viață omenească normală pe pământ, omul va fi asemănător îngerilor; deși încă aparținând trupului, el va fi foarte asemănător unui înger. Aceasta este promisiunea finală, ultima promisiune acordată omului. Astăzi, omul îndură mustrare și judecată; crezi că experiența omului privind astfel de lucruri este fără sens? Se poate ca lucrarea de mustrare și judecată să fie făcută fără motiv? Înainte a fost spus că a mustra și a judeca omul înseamnă să-l pui într-o groapă fără fund, ceea ce înseamnă să-i iei soarta și perspectivele. Aceasta are un singur scop: curățarea omului. Omul nu este pus în groapa fără fund în mod intenționat, după care Dumnezeu Își spală mâinile de el. În schimb, este pentru a trata răzvrătirea din om, astfel ca în final lucrurile din om să fie curățate, astfel încât el să poată avea o cunoștință adevărată despre Dumnezeu și să fie ca o persoană sfântă. Dacă aceasta este făcută, atunci totul va fi realizat. De fapt, când acele lucruri din om care trebuie tratate sunt tratate și omul este mărturie răsunătoare, Satana va fi, de asemenea, înfrânt și, deși pot fi câteva din acele lucruri care sunt inițial în om care nu sunt complet curățate, odată ce Satana este înfrânt, ele nu vor mai cauza probleme și, în acel moment, omul va fi fost complet curățat. Omul nu a experimentat niciodată o astfel de viață, dar când Satana este înfrânt, totul va fi rezolvat, iar acele lucruri neînsemnate din om vor fi toate soluționate; și, odată ce problema principală a fost rezolvată, toate celelalte necazuri se vor sfârși. În timpul acestei întrupări a lui Dumnezeu pe pământ, când El face personal lucrarea Sa printre oameni, toată lucrarea pe care o face El este săvârșită pentru a-l înfrânge pe Satana, iar El îl va înfrânge pe Satana prin cucerirea omului și prin desăvârșirea voastră. Când sunteți mărturii răsunătoare, aceasta, de asemenea, va fi un semn al înfrângerii Satanei. Omul este mai întâi cucerit și în final desăvârșit complet pentru a-l înfrânge pe Satana. În esență, totuși, împreună cu înfrângerea Satanei, aceasta este și mântuirea întregii omeniri din această mare goală a suferinței. Indiferent dacă lucrarea este îndeplinită prin întreg universul sau în China, totul este pentru a-l înfrânge pe Satana și a aduce mântuire întregii omeniri, astfel încât omul să poată intra în locul de odihnă. Dumnezeu întrupat, acest trup normal, este întocmai pentru a-l înfrânge pe Satana. Lucrarea lui Dumnezeu în trup este folosită pentru a aduce mântuire tuturor celor de sub ceruri care Îl iubesc pe Dumnezeu, este pentru a cuceri întreaga omenire și, mai ales, pentru a-l înfrânge pe Satana. Esența întregii lucrări de gestionare este inseparabilă de înfrângerea Satanei pentru a aduce mântuirea întregii omeniri. De ce, în mare parte din această lucrare, se vorbește mereu despre faptul că trebuie să fiți mărturie? Și către cine este îndreptată această mărturie? Nu este îndreptată către Satana? Această mărturie este adusă lui Dumnezeu și este făcută pentru a confirma că lucrarea lui Dumnezeu și-a atins scopul. A sta mărturie are legătură cu lucrarea de înfrângere a Satanei; dacă nu ar exista o luptă cu Satana, atunci omului nu i s-ar cere să stea mărturie. Pentru că Satana trebuie înfrânt, în același timp cu salvarea omului, Dumnezeu cere ca omul să-I stea mărturie în fața Satanei, mărturie pe care El o folosește pentru a salva omul și pentru a lupta cu Satana. Drept rezultat, omul este atât obiect al mântuirii, cât și instrument al înfrângerii Satanei și, astfel, omul este în centrul lucrării întregii gestionări a lui Dumnezeu, în vreme ce Satana este doar obiectul distrugerii, dușmanul. Poți simți că nu ai făcut nimic, dar din cauza schimbărilor din firea ta, mărturia a fost dată, iar această mărturie este îndreptată către Satana și nu este făcută omului. Omul nu este potrivit pentru a se bucura de o asemenea mărturie. Cum ar putea el să înțeleagă lucrarea făcută de Dumnezeu? Obiectul luptei lui Dumnezeu este Satana; omul, între timp, este doar obiectul mântuirii. Omul are firi corupte satanice și este incapabil de a înțelege această lucrare. Aceasta este datorită stricăciunii Satanei și nu este ceva inerent omului, ci este regizată de Satana. Astăzi, principala lucrare a lui Dumnezeu este de a-l înfrânge pe Satana, adică, de a-l cuceri cu totul pe om, astfel încât omul să poată fi mărturie finală a lui Dumnezeu înaintea Satanei. În acest fel, toate lucrurile vor fi realizate. În multe cazuri, cu ochiul liber pare că nu a fost făcut nimic, dar, de fapt, lucrarea a fost deja finalizată. Omul necesită ca toată lucrarea de finalizare să fie vizibilă, totuși, fără a o face vizibilă ție, Eu am terminat lucrarea Mea, căci Satana s-a supus, ceea ce înseamnă că a fost cu totul înfrânt, că toată înțelepciunea, puterea și autoritatea lui Dumnezeu l-au învins pe Satana. Aceasta este exact mărturia care trebuie dată și, deși nu are o expresie clară în om, deși nu este vizibil cu ochiul liber, Satana a fost deja înfrânt. Ansamblul acestei lucrări este îndreptat împotriva Satanei și este îndeplinit ca urmare a luptei cu Satana. Și astfel, există multe lucruri pe care omul nu le vede ca fiind de succes, dar care, în viziunea lui Dumnezeu, au fost cu succes terminate demult. Acesta este unul din adevărurile interioare ale întregii lucrări a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 593)

Toți aceia care sunt dispuși să fie desăvârșiți au șansa de a fi desăvârșiți, deci, toată lumea trebuie să se relaxeze: în viitor, voi toți veți pătrunde în destinație. Dar, dacă nu ești dispus să fii desăvârșit și nu ești dispus să intri în ținutul minunat, atunci, aceea este propria ta problemă. Toți aceia care sunt dispuși să fie desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu, toți aceia care se supun și aceia care își îndeplinesc funcția cu credință – oricare astfel de oameni pot fi desăvârșiți. Astăzi, toți aceia care nu își îndeplinesc cu credință datoria, toți aceia care nu sunt credincioși lui Dumnezeu, toți aceia care nu se supun lui Dumnezeu, mai ales aceia care au primit luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, dar care nu o pun în practică – oricare astfel de oameni nu pot fi desăvârșiți. Toți aceia care sunt dispuși să fie credincioși și să-L asculte pe Dumnezeu pot fi desăvârșiți, chiar dacă sunt puțin ignoranți; toți aceia care sunt dispuși să-L urmeze pot fi desăvârșiți. Nu e nevoie să te îngrijorezi în privința acestui lucru. Atât timp cât ești dispus să mergi în această direcție, poți fi desăvârșit. Nu sunt dispus să abandonez sau să alung pe niciunul dintre voi, dar dacă omul nu se străduiește să facă bine, atunci te ruinezi pe tine însuți; nu sunt Eu cel care te alungă, ci tu însuți. Dacă tu însuți nu te străduiești să faci bine – dacă ești leneș sau nu îți îndeplinești datoria, sau nu ești credincios ori nu urmărești adevărul și întotdeauna faci precum dorești, dacă ești nesăbuit în comportament, lupți pentru propria faimă și avere și ești lipsit de scrupule în relațiile cu sexul opus, atunci vei purta povara propriilor tale păcate; nu ești demn de mila nimănui. Intenția Mea este ca voi toți să fiți desăvârșiți și cel puțin să fiți cuceriți, astfel ca această etapă a lucrării să fie finalizată cu succes. Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îi iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri. În final, omul trebuie să obțină aceste trei lucruri și, dacă el le poate obține, atunci va fi desăvârșit. Dar, mai presus de toate, trebuie să urmărești cu adevărat, trebuie în mod activ să înaintezi cu hotărâre, înainte și în sus, și să nu fii pasiv în privința asta. Am spus că fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită și este capabilă să fie desăvârșită, și lucrul acesta e adevărat, dar nu încerci să fii mai bun în urmărirea ta. Dacă nu obții aceste trei criterii, atunci în final trebuie să fii alungat. Vreau ca toată lumea să recupereze, vreau ca toată lumea să aibă lucrarea și luminarea Duhului Sfânt și să poată să se supună până la sfârșit, deoarece aceasta este datoria pe care fiecare dintre voi trebuie să o îndeplinească. Când toți v-ați îndeplinit datoria, veți fi desăvârșiți cu toții și veți fi și o mărturie răsunătoare. Toți aceia care dau mărturie sunt aceia care au fost triumfători asupra Satanei și au câștigat promisiunea lui Dumnezeu și ei sunt cei care vor rămâne să trăiască în destinația minunată.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 594)

La început, Dumnezeu Se odihnea. Nu existau oameni sau orice altceva pe pământ la acea vreme și Dumnezeu nu făcuse încă nicio lucrare. El Și-a început lucrarea de gestionare doar odată cu existența omenirii și după ce omenirea a fost coruptă; din acel moment, El nu S-a mai odihnit, ci în schimb a început să Își petreacă timpul în mijlocul omenirii. Din cauza corupției omenirii și a răzvrătirii arhanghelului Și-a pierdut Dumnezeu odihna. Dacă Dumnezeu nu îl învinge pe Satana și nu mântuiește omenirea coruptă, El nu va mai putea niciodată să intre în odihnă. Precum îi lipsește omului odihna, așa Îi lipsește și lui Dumnezeu, iar când El Se va odihni din nou, și oamenii o vor face. A trăi în odihnă înseamnă o viață fără război, fără murdărie și fără vreo nedreptate stăruitoare. Cu alte cuvinte, e o viață lipsită de tulburările Satanei (aici „Satana” se referă la forțe inamice) și de corupția Satanei, și nici nu e predispusă să fie invadată de vreo forță în opoziție cu Dumnezeu; e o viață în care totul își urmează propriul fel și Îl poate venera pe Domnul creației și în care cerul și pământul sunt cu desăvârșire liniștite – asta se înțelege prin cuvintele „viața tihnită a oamenilor”. Când Dumnezeu Se odihnește, nedreptatea nu va mai zăbovi pe pământ, nici nu va mai fi vreo altă invazie a forțelor inamice, iar omenirea va intra într-un ținut nou – nu va mai fi o omenire coruptă de Satana, ci mai degrabă o omenire care a fost mântuită după ce a fost coruptă de Satana. Ziua de odihnă a omenirii va fi și ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pierdut odihna din cauza incapacității omenirii de a intra în odihnă, nu din cauza că inițial nu fusese capabil să Se odihnească. Intrarea în odihnă nu înseamnă că totul încetează să se miște sau încetează să se dezvolte, nici nu înseamnă că Dumnezeu încetează să lucreze sau că oamenii încetează să trăiască. Semnul intrării în odihnă va fi când Satana a fost distrus, când acei oameni răi care i s-au alăturat în fărădelegile lui au fost pedepsiți și nimiciți și când toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Și va mai îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale, lipsită de corupția Satanei, și nicio nedreptate nu se va întâmpla. Sub îngrijirea lui Dumnezeu, oamenii vor trăi normal pe pământ. Când Dumnezeu și omenirea intră în odihnă împreună, înseamnă că omenirea a fost mântuită și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu în oameni este întru totul completă. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze în oameni, iar ei nu vor mai trăi sub domeniul Satanei. Ca atare, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar oamenii nu vor mai fi constant în mișcare; Dumnezeu și omenirea vor intra simultan în odihnă. Dumnezeu Se va întoarce la locul Său inițial și fiecare persoană se va întoarce la locul său respectiv. Acestea sunt destinațiile în care Dumnezeu și oamenii vor locui odată ce întreaga gestionare a lui Dumnezeu se va sfârși. Dumnezeu are destinația lui Dumnezeu, iar omenirea are destinația omenirii. În timp ce Se odihnește, Dumnezeu va continua să ghideze toți oamenii în viețile lor pe pământ și, în timp ce se află în lumina Lui, ei se vor închina unicului adevărat Dumnezeu din ceruri. Dumnezeu nu va mai trăi în mijlocul omenirii, nici oamenii nu vor putea să trăiască alături de Dumnezeu în destinația Lui. Dumnezeu și oamenii nu pot trăi în același ținut; mai degrabă, amândoi au propriile moduri respective de a trăi. Dumnezeu este Cel care ghidează întreaga omenire și întreaga omenire este cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Oamenii sunt cei care sunt conduși, și ei nu sunt din aceeași substanță ca Dumnezeu. A se „odihni” înseamnă a se întoarce la locul de origine al fiecăruia. De aceea, când Dumnezeu intră în odihnă, înseamnă că S-a întors la locul Său de origine. El nu va mai trăi pe pământ și nu va mai fi în mijlocul omenirii pentru a împărtăși bucuria și suferința ei. Când oamenii intră în odihnă, înseamnă că au devenit adevărate obiecte ale creației; ei I se vor închina lui Dumnezeu de pe pământ și vor trăi vieți umane normale. Oamenii nu vor mai fi neascultători față de Dumnezeu și nu I se vor mai împotrivi și se vor întoarce la viața inițială a lui Adam și a Evei. Acestea vor fi viețile și destinațiile respective ale lui Dumnezeu și ale oamenilor după ce intră în odihnă. Înfrângerea Satanei este o tendință inevitabilă în războiul dintre acesta și Dumnezeu. Ca atare, intrarea lui Dumnezeu în odihnă după finalizarea lucrării Sale de gestionare și mântuirea completă și intrarea în odihnă a omenirii au devenit, în același mod, tendințe inevitabile. Locul de odihnă al omenirii este pe pământ, iar locul de odihnă al lui Dumnezeu este în ceruri. În timp ce oamenii Îl venerează pe Dumnezeu în odihnă, ei vor locui pe pământ, iar în timp ce Dumnezeu conduce restul omenirii în odihnă, El o va conduce din ceruri, nu de pe pământ. Dumnezeu încă va fi Duhul, în timp ce oamenii vor fi tot trup. Dumnezeu și oamenii se odihnesc în moduri diferite. În timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va veni și Se va arăta printre oameni; în timp ce oamenii se vor odihni, ei vor fi conduși de Dumnezeu să viziteze cerurile și să se bucure de viața de acolo. După ce Dumnezeu și omenirea vor intra în odihnă, Satana nu va mai exista; la fel, și oamenii răi vor înceta să mai existe. Înainte ca Dumnezeu și omenirea să se odihnească, acei indivizi răi care odată L-au persecutat pe Dumnezeu pe pământ, cât și dușmanii care nu L-au ascultat acolo, vor fi fost deja distruși; vor fi fost eradicați de marile dezastre ale zilelor de pe urmă. Odată ce acei oameni răi vor fi pe deplin anihilați, pământul nu va mai cunoaște vreodată hărțuirea Satanei. Doar atunci va obține omenirea mântuirea deplină și lucrarea lui Dumnezeu se va încheia cu totul. Acestea sunt condițiile necesare pentru ca Dumnezeu și omenirea să intre în odihnă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 595)

Apropierea sfârșitului tuturor lucrurilor indică încheierea lucrării lui Dumnezeu, cât și un și un sfârșit al dezvoltării omenirii. Aceasta înseamnă că oamenii corupți de Satana vor fi ajuns în ultima etapă a dezvoltării lor, iar urmașii lui Adam și ai Evei nu se vor mai înmulți. Înseamnă, de asemenea, că pentru o asemenea omenire, care a fost coruptă de Satana, va fi imposibil să continue să se dezvolte. Adam și Eva de la început nu fuseseră corupți, dar Adam și Eva care au fost alungați din Grădina Edenului au fost corupți de Satana. Când Dumnezeu și oamenii vor intra în odihnă împreună, Adam și Eva – care au fost alungați din Grădina Edenului – și urmașii lor vor ajunge, în cele din urmă, la un sfârșit. Omenirea viitorului va fi încă formată din urmașii lui Adam și ai Evei, însă aceia nu vor fi oameni care trăiesc sub stăpânirea Satanei. Mai degrabă, vor fi oameni care au fost mântuiți și purificați. Aceasta va fi o omenire care a fost judecată și mustrată și una care este sfântă. Aceste popoare nu vor fi ca rasa umană, așa cum a fost aceasta inițial; se poate chiar spune că va fi un tip de omenire cu totul diferită de aceea a lui Adam și a Evei de la început. Acești oameni vor fi fost selectați dintre toți aceia care au fost corupți de Satana și ei vor fi cei care, în final, au rămas neclintiți în timpul judecării și mustrării lui Dumnezeu; ei vor fi ultimul grup de oameni rămas în mijlocul omenirii corupte. Doar acești oameni vor putea să intre în odihna finală odată cu Dumnezeu. Cei care pot rămâne neclintiți în timpul lucrării de judecată și mustrare a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de purificare – vor fi aceia care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; ca atare, toți cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Acești oameni, care vor fi fost în sfârșit obținuți de Dumnezeu, vor intra în odihna finală. Scopul lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este, în esență, de a purifica omenirea de dragul odihnei sale finală; fără o astfel de curățire, nimeni din omenire nu ar putea să fie clasificat în diferite categorii în funcție de fel ori să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de purificare a lui Dumnezeu va curăți oamenii de nedreptatea lor și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină acele elemente neascultătoare ale omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi mântuiți de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când această lucrare se va termina, acei oameni cărora le este permis să rămână vor fi cu toții curățiți și vor intra într-un stadiu de umanitate mai înalt în care se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ; cu alte cuvinte, ei vor începe ziua lor umană de odihnă și vor coexista cu Dumnezeu. După ce aceia cărora nu li se permite să rămână vor fi fost mustrați și judecați, adevăratele lor fețe vor fi expuse complet, după care toți vor fi distruși și, ca și Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include niciunul dintre aceste tipuri de oameni; astfel de oameni nu sunt potriviți să intre pe pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să se alăture zilei odihnei pe care Dumnezeu și omenirea o vor împărtăși, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt oameni răi, nedrepți. Ei au fost răscumpărați odată și au fost și judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au făcut odată serviciu lui Dumnezeu. Totuși, când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi alungați și distruși din cauza propriei răutăți și ca urmare a neascultării și incapacității lor de a fi răscumpărați; ei nu vor mai veni întru ființă în lumea viitorului și ei nu vor mai trăi în rasa umană a viitorului. Fie că sunt duhuri ale morților sau oameni care încă trăiesc în trup, toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiți vor fi distruși odată ce aceia sfinți din cadrul omenirii vor intra în odihnă. Cât despre aceste duhuri și acești oameni răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și aceia care săvârșesc dreptatea, indiferent cărei epoci aparțin, toți ce săvârșesc răul vor fi distruși în cele din urmă și toți cei care sunt drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau duh va primi mântuirea nu se decide pe baza lucrării epocii de pe urmă; mai degrabă, este stabilit în funcție de faptul dacă au fost potrivnici sau neascultători față de Dumnezeu. Oamenii din epoca precedentă care au înfăptuit răul și nu au putut dobândi mântuirea, vor fi, fără îndoială, ținte pentru pedeapsă, iar cei din această eră care fac rău și nu pot fi mântuiți, vor fi și ei, negreșit, ținte pentru pedeapsă. Oamenii sunt clasificați pe baza binelui și a răului, nu pe baza epocii în care trăiesc. Odată clasificați astfel, ei nu vor fi pedepsiți sau recompensați imediat; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire în zilele de pe urmă. De fapt, El a separat oamenii în buni și răi încă de când Și-a început lucrarea de mântuire a omenirii. Doar că îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi numai după ce lucrarea Lui s-a încheiat; El nu îi va separa în categorii după finalizarea lucrării Sale și apoi imediat să treacă la îndeletnicirea de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Mai degrabă, se va îndeletnici cu asta doar atunci când lucrarea Sa este pe deplin finalizată. Întregul scop din spatele lucrării ultime a lui Dumnezeu de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este de a purifica pe deplin toți oamenii, pentru ca El să poată aduce o omenire pur sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă; este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci le-ar fi permis în schimb să rămână, atunci toți oamenii încă ar fi incapabili să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Astfel de lucrare nu ar fi completă. Când lucrarea Sa va fi încheiată, întreaga omenire va fi complet sfântă; doar în acest fel va reuși Dumnezeu să trăiască pașnic în odihnă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 596)

Astăzi, oamenii tot nu sunt capabili să renunțe la lucrurile trupești; ei nu pot renunța la bucuriile trupului, la lume, bani sau la firile lor corupte. Majoritatea oamenilor își abordează urmăririle într-o manieră superficială. De fapt, acești oameni nu Îl au adăpostesc pe Dumnezeu în inimile lor; ba mai rău, lor nu le este teamă de Dumnezeu. Ei nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor și, astfel, nu pot să înțeleagă tot ceea ce face Dumnezeu și cu atât mai puțin sunt capabili să creadă cuvintele pe care le rostește. Asemenea oameni aparțin prea mult trupului; ei sunt prea profund corupți și lipsiți de orice fel de adevăr. Mai mult, ei nu cred că Dumnezeu poate deveni trup. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat – adică, oricine nu crede în Dumnezeul vizibil sau în lucrarea și cuvintele Sale și, în schimb, I se închină Dumnezeului invizibil din ceruri – este o persoană care nu Îl are pe Dumnezeu în inima sa. Asemenea oameni sunt răzvrătiți și potrivnici lui Dumnezeu. Sunt lipsiți de umanitate și rațiune, ca să nu mai vorbim de adevăr. În plus, pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil nu poate cu atât mai mult să fie crezut, dar consideră că Dumnezeul invizibil și intangibil este cel mai credibil și mai îmbucurător pentru inimile lor. Ceea ce caută ei nu este adevărul propriu-zis, și nici nu este adevărata esență a vieții; cu atât mai puțin este voia lui Dumnezeu. Mai degrabă, ei caută exaltarea. Acele lucruri care le permit să își îndeplinească dorințele sunt, fără îndoială, cele în care cred și ceea ce ei caută. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt răufăcători astfel de oameni? Sunt extrem de încrezători în sine și deloc nu cred că Dumnezeu din ceruri va distruge asemenea „oameni buni” ca ei. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos, pentru că au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și și-au afișat considerabil „loialitatea” față de El. Dacă ar fi să Îl urmeze și pe Dumnezeul vizibil, odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini, ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei. Se dovedesc a fi oameni vrednici de dispreț care caută mereu să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții răi care Îl urmează pe Hristos. Oamenilor care nu caută adevărul le este cu neputință să creadă adevărul și sunt cu atât mai incapabili să înțeleagă viitorul final al omenirii, căci nu cred nicio lucrare sau niciun cuvânt al Dumnezeului vizibil – și acest lucru include și incapacitatea de a crede în destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău, nu caută deloc adevărul și nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar aceia care vor fi distruși. Ei toți se consideră foarte deștepți și cred că sunt oameni care practică adevărul. Consideră că purtarea lor rea este adevărul și, prin urmare, o prețuiesc. Asemenea oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, dar, în final, pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai teribil de aroganți, cu atât sunt mai incapabili să obțină adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în Dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Acești oameni sunt cei care vor fi pedepsiți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 597)

Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor felurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea au căutat adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă se pot supune Dumnezeului vizibil. Acelora care au slujit pe Dumnezeul vizibil și, totuși, nu Îl cunosc și nici nu I se supun, le lipsește adevărul. Asemenea oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii sunt, fără îndoială, țintele pedepsei; în plus, ei vor fi pedepsiți conform comportamentului lor rău. Dumnezeu există ca oamenii să creadă în El și este, de asemenea, vrednic de ascultarea lor. Aceia care doar au credință în Dumnezeul nedeslușit și invizibil sunt oamenii care nu cred în Dumnezeu și sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu reușesc să creadă în Dumnezeul vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine, continuă să fie neascultători și să se împotrivească Dumnezeului care este vizibil în trup, atunci acești „iubitori ai nedeslușitului” urmează să fie, în cele din urmă, alungați și distruși. Este exact ca atunci când unii dintre voi – oricine Îl recunoaște verbal pe Dumnezeul întrupat, dar nu poate practica adevărul supunerii față de Dumnezeu întrupat – vor deveni în final țintele eliminării și ale pieirii. În plus, oricine Îl recunoaște verbal pe Dumnezeul vizibil, mâncând și bând din adevărul exprimat de El, în timp ce Îl caută pe Dumnezeul nedeslușit și invizibil, va fi cu siguranță obiectul distrugerii. Niciunul dintre acești oameni nu va putea rămâne până la timpul de odihnă ce va veni după terminarea lucrării lui Dumnezeu și niciun individ asemănător acestor oameni nu poate să rămână în acel timp al odihnei. Oamenii demonici sunt cei care nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și de neascultare față de Dumnezeu, iar ei nu au nici cea mai infimă intenție de a I se supune Lui. Astfel de oameni vor fi cu toții distruși. Dacă ai sau nu adevărul și dacă I te împotrivești sau nu lui Dumnezeu depind de esența ta, nu de înfățișarea ta sau de modul în care ai putea să vorbești sau să te comporți ocazional. Esența unui individ stabilește dacă va fi sau nu distrus; aceasta se hotărăște conform esenței dezvăluite de comportamentul său și de căutarea adevărului de către acesta. Printre oamenii care sunt la fel, în sensul că lucrează și că fac un număr similar de lucrări, ale căror esențe sunt bune și care au adevărul, sunt oamenii cărora li se va permite să rămână, în timp ce aceia ale căror esențe umane sunt rele și care nu Îl ascultă pe Dumnezeul vizibil vor fi țintele distrugerii. Toate lucrările sau cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu destinația omenirii vor trata oamenii conform esenței fiecărui individ; nu va exista nici cea mai mică eroare și nu se va face nicio greșeală. Emoția sau înțelesul uman se amestecă doar atunci când oamenii lucrează. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El cu siguranță nu aduce acuzații false împotriva niciunei făpturi. Există în prezent mulți oameni care sunt incapabili să înțeleagă destinația viitoare a omenirii și care, de asemenea, nu cred cuvintele pe care le rostesc Eu. Toți aceia care nu cred, cât și aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 598)

În zilele noastre, aceia care caută și aceia care nu caută sunt două tipuri de persoane cu totul diferite, ale căror destinații sunt, de asemenea, foarte diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt cei cărora Dumnezeu le va aduce mântuirea. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmașii arhanghelului și vor fi țintele distrugerii. Chiar și aceia care sunt credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă adevărata cale sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă asemenea oameni îndură multe greutăți, ei tot vor fi distruși. Toți aceia care nu sunt dispuși să abandoneze lumea, care nu pot suporta să se despartă de părinții lor și care nu pot îndura să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt neascultători față de Dumnezeu și toți vor fi țintele distrugerii. Oricine nu crede în Dumnezeul întrupat este demonic și, mai mult, va fi distrus. Aceia care au credință, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeul întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi, de asemenea, ținte ale distrugerii. Toți cei cărora li se va permite să rămână sunt oameni care au trecut prin suferința rafinării și au rămas neclintiți; aceștia sunt oameni care au îndurat cu adevărat încercările. Oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și acorzi importanță conștiinței și iubirii față de ei, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii din zilele noastre sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio intenție de a căuta voia lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a nutri intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeul întrupat în timpul zilelor de pe urmă, cât și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeu întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, fără a-i mai menționa pe aceia care nici măcar nu cred în Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi țintele distrugerii. Criteriul după care omul judecă alți oameni se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte și cei al căror comportament este abominabil sunt răi. Criteriul după care Dumnezeu judecă oamenii se bazează pe capacitatea esenței lor de a se supune sau nu Lui; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele sale sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună în viitor și unii oameni doresc să folosească vorbe prețioase pentru a obține o destinație bună. Toată lumea crede în mod greșit că Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor după ce le-a urmărit comportamentul sau după ce i-a ascultat vorbind; prin urmare, mulți oameni vor să profite de lucrul acesta ca să-L înșele pe Dumnezeu să le ofere favoruri temporare. În viitor, oamenii care vor supraviețui într-o stare de odihnă vor fi îndurat cu toții ziua nenorocirii și, de asemenea, vor fi fost martori pentru Dumnezeu; toți vor fi oameni care își vor îndeplinit îndatoririle și care se vor fi supus lui Dumnezeu în mod voit. Celor care vor doar să folosească oportunitatea de a face servicii cu intenția de a evita să practice adevărul nu li se va permite să rămână. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru aranjarea finalului fiecărui individ; El pur și simplu nu ia aceste decizii conform cuvintelor și comportamentului unei persoane și nici nu le ia în baza comportamentului său într-o singură perioadă de timp. El nu va fi deloc tolerant față de comportamentul rău al unei persoane datorită serviciului pe care I l-a făcut în trecut și nici nu o va cruța de la moarte datorită unui singur efort pentru Dumnezeu. Nimeni nu poate scăpa de răsplata pentru răutatea sa și nimeni nu își poate ascunde comportamentul rău și, prin aceasta, să scape de chinurile distrugerii. Dacă oamenii pot într-adevăr să-și îndeplinească datoria, înseamnă că sunt credincioși veșnic lui Dumnezeu și nu caută recompense, indiferent dacă primesc binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt credincioși lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd credința când nu pot să vadă nicio binecuvântare și, în final, tot nu pot să fie martori pentru Dumnezeu sau să îndeplinească îndatoririle care le-au revenit, tot vor fi țintele distrugerii, în ciuda faptului că, odată, I-au făcut servicii lui Dumnezeu cu credință. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui în eternitate și nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți sunt stăpânii odihnei. Odată ce omenirea va fi pe calea cea dreaptă, oamenii vor avea vieți umane normale. Ei toți își vor îndeplini îndatoririle și vor fi absolut credincioși lui Dumnezeu. Vor renunța cu totul la neascultare și la firile lor corupte și vor trăi pentru Dumnezeu și datorită lui Dumnezeu, lipsiți de neascultare și împotrivire. Toți vor fi capabili să se supună întru totul lui Dumnezeu. Aceasta va fi viața lui Dumnezeu și a omenirii; va fi viața Împărăției și va fi o viață de odihnă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 599)

Toți aceia care își târâie copiii și rudele complet necredincioase la biserică sunt extrem de egoiști și pur și simplu își arată bunătatea. Acești oameni se concentrează doar la a fi iubitori, indiferent dacă ei cred sau nu și indiferent dacă este sau nu voia lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își târâie părinții înaintea lui Dumnezeu și, chiar dacă Duhul Sfânt este sau nu de acord cu asta sau lucrează asupra lor, ei continuă orbește să „adopte oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești necredincioși? Chiar dacă ei, cărora le lipsește prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, tot nu pot fi mântuiți așa cum s-ar putea crede. Aceia care pot să primească mântuire nu sunt atât de ușor de obținut. Oamenii care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeul întrupat, nu pot nici în ruptul capului să fie făcuți compleți. De aceea, din momentul în care încep să Îl urmeze convențional pe Dumnezeu, acei oameni sunt lipsiți de prezența Duhului Sfânt. Ținând cont de condițiile și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi făcuți compleți. Prin urmare, Duhul Sfânt decide să nu consume multă energie asupra lor și nici nu le oferă luminare sau nu îi călăuzește în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le va dezvălui finalurile – lucrul acesta este suficient. Entuziasmul și intențiile omenirii vin de la Satana și acestea nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cum sunt oamenii, ei trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt. Pot oamenii să facă alți oameni compleți? De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? Chiar își doresc să acționeze de dragului planului de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu? Oare chiar acționează de dragul lucrării lui Dumnezeu? Este intenția lor să îndeplinească îndatoririle unei ființe create? Aceia care, din momentul în care au început să creadă în Dumnezeu, nu au reușit să dobândească prezența Duhului Sfânt, nu pot să câștige niciodată lucrarea Duhului Sfânt; acești oameni sunt, fără îndoială, ținte ale distrugerii. Indiferent cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea oamenilor reprezintă intențiile umane, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nici nu pot să fie un substitut pentru lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai multă iubire sau îndurare posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, fără să știe ce înseamnă de fapt să creadă în Dumnezeu, tot nu va obține simpatia lui Dumnezeu și nici nu va câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu au un calibru slab și nu sunt în stare să înțeleagă multe adevăruri, ei tot pot câștiga ocazional lucrarea Duhului Sfânt; totuși, aceia care au un calibru foarte bun, dar nu cred sincer, pur și simplu nu pot câștiga prezența Duhului Sfânt. Nu există absolut nicio posibilitate de mântuire cu asemenea oameni. Chiar dacă ei citesc ale lui Dumnezeu cuvinte sau ascultă ocazional predici sau chiar cântă laude lui Dumnezeu, în cele din urmă nu vor putea supraviețui până la vremea odihnei. Dacă oamenii caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care îi judecă ceilalți sau de cum îi văd oamenii din jur. Contează doar dacă Duhul Sfânt lucrează asupra lor și dacă au dobândit sau nu prezența Duhului Sfânt. Mai mult, depinde dacă și-au schimbat sau nu firea și dacă au dobândit vreun strop de cunoaștere de Dumnezeu după ce au trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade. Dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar perspectiva sa referitoare la credința în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât de mult timp Îl urmează oamenii pe Dumnezeu, câtă vreme s-au schimbat, aceasta înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra lor. Dacă nu s-au schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra lor. Chiar dacă acești oameni oferă unele servicii, ceea ce îi impulsionează să facă asta este o dorință de a primi binecuvântări. Serviciile ocazionale nu pot înlocui experimentarea unei schimbări a propriilor firi. În final, ei tot vor fi distruși, căci în Împărăție nu va fi nevoie de făcători de servicii și nici de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a fi de folos acelor oameni care au fost desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu. Acele cuvinte rostite în trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omenirii. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Conotația acelor cuvinte viza pacea și binecuvântările materiale de care se bucurau oamenii; nu însemnau că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi mântuită și nici că atunci când cineva va primi binecuvântări, întreaga familie a acestei persoane va putea fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este stabilit conform esenței acesteia și nu conform vreunei esenței comune pe care s-ar putea să o împartă cu alții. Acel tip de zicală sau regulă pur și simplu nu are loc în Împărăție. Dacă o persoană este, în cele din urmă, capabilă să supraviețuiască, este datorită faptului că a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, nu poate să rămână până la vremea odihnei, este deoarece nu L-a ascultat pe Dumnezeu și nu I-a îndeplinit cerințele. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărui individ și nu au absolut nicio legătură cu alți oameni. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Fiecare își poartă păcatele și fiecare se bucură de binecuvântările proprii. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană; aceasta este dreptatea. Din perspectiva omului, dacă părinții primesc binecuvântări, atunci și copiii lor ar trebui să o poată face, iar în cazul în care copiii fac rele, atunci părinții lor trebuie să se căiască pentru acele păcate. Aceasta este o perspectivă și o cale umană de a face lucrurile; nu este perspectiva lui Dumnezeu. Finalul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu indică faptul că poate face fapte bune în locul copilului, și nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinții săi nu înseamnă că poate face fapte bune în locul lor. Aceasta înseamnă cu adevărat cuvintele „Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată”. Oamenii nu își pot duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru ele, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. În cele din urmă, făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. În cele din urmă, făcătorilor de dreptate li se va permite să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și nicio parte din ei nu este sfântă. Toți oamenii care vor fi distruși sunt cei răi și toți oamenii care vor supraviețui sunt drepți – chiar dacă odraslele celor răi fac fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria sunt dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de făpturi incompatibile. Făpturile care își îndeplinesc îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le îndeplinesc vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria de ființă creată? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria de ființă creată? Ești ascultător față de părinții tăi necredincioși pentru a-ți face datoria de ființă creată? Este corectă sau nu perspectiva umană asupra credinței în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce îți dorești să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot îndeplini îndatoririle de ființe create și care nu pot depune un efort suprem vor deveni ținte ale distrugerii. Între oamenii de astăzi există relații fizice, precum și asocieri prin sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor crede că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt neascultători față de Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut întru totul asemenea relații fizice!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 600)

Inițial, în omenire nu existau familii; existau doar un bărbat și o femeie – două tipuri diferite de oameni. Nu existau țări, ca să nu mai vorbim de familii, dar ca urmare a coruperii omenirii, toate tipurile de oameni s-au organizat în clanuri individuale, dezvoltându-se mai târziu în țări și etnii. Aceste țări și etnii erau formate din familii mici individuale și, în acest mod, toate felurile de oameni au fost distribuite printre diverse rase, pe baza diferențelor de limbaj și a granițelor. De fapt, indiferent câte rase ar putea exista în lume, omenirea are un singur strămoș. La început, au existat doar două tipuri de oameni, iar aceste două tipuri au fost bărbații și femeile. Totuși, datorită progresului lucrării lui Dumnezeu, a parcursului istoriei și a schimbărilor geografice în diverse grade, aceste două tipuri de oameni s-au dezvoltat în chiar mai multe tipuri de oameni. La bază, indiferent câte rase ar putea alcătui omenirea, întreaga omenire este tot creația lui Dumnezeu. Indiferent căror rase aparțin oamenii, ei sunt cu toții creaturile Sale; ei toți sunt urmașii lui Adam și ai Evei. Chiar dacă nu au fost făcuți de mâinile lui Dumnezeu, sunt urmașii lui Adam și ai Evei, pe care Dumnezeu i-a creat personal. Indiferent cărui tip de ființă aparțin oamenii, toți sunt făpturile Lui; din moment ce aparțin omenirii, care a fost creată de Dumnezeu, destinația lor este aceea pe care ar trebui să o aibă omenirea, iar ei au fost împărțiți conform regulilor care organizează oamenii. Adică, toți răufăcătorii și toți drepții sunt, până la urmă, făpturi. Făpturile care fac rău vor fi în final distruse, iar cele care fac fapte bune vor supraviețui. Acesta este cel mai potrivit aranjament pentru aceste două tipuri de făpturi. Din cauza neascultării lor, răufăcătorii nu să nege că, deși sunt creațiile lui Dumnezeu, au fost înșfăcați de Satana și, prin urmare, nu pot fi mântuiți. Făpturile care se poartă drept, în baza faptului că vor supraviețui, nu pot nega că au fost create de Dumnezeu și, totuși, au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt făpturi care nu Îl ascultă pe Dumnezeu; sunt făpturi care nu pot fi mântuite și care au fost deja în întregime prinse de Satana. Oamenii care fac rău sunt și ei oameni; sunt oameni care au fost corupți în cea mai mare măsură și care nu pot fi mântuiți. La fel cum sunt și ei făpturi, oamenii cu un comportament drept au fost corupți la rândul lor, dar sunt oameni care sunt dispuși să se elibereze de firile lor corupte și au devenit capabili să se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu un comportament drept nu sunt plini de dreptate; mai degrabă, ei au primit mântuirea și s-au eliberat de firile lor corupte; pot să se supună lui Dumnezeu. Ei vor rămâne neclintiți în final, deși asta nu înseamnă că nu au fost niciodată corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate făpturile Sale, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Acesta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare; nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorilor nu li se va permite să supraviețuiască; aceia care I se supun lui Dumnezeu și Îl urmează până la final vor supraviețui cu siguranță. Întrucât aceasta e lucrarea de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt alungați. Acestea sunt diferitele finaluri ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru făpturile lui Dumnezeu. Aranjamentul final al lui Dumnezeu pentru omenire este de a o împărți prin despărțirea familiilor, strivirea etniilor și nimicirea granițelor naționale într-un aranjament fără familii sau granițe naționale, căci, până la urmă, oamenii sunt urmașii unui singur strămoș și sunt creația lui Dumnezeu. Pe scurt, toate creaturile răufăcătoare vor fi distruse, iar făpturile care I se supun lui Dumnezeu vor supraviețui. În acest mod, nu vor exista familii, țări și mai ales etnii la vremea odihnei ce va să vină; acest tip de omenire va fi cel mai sfânt. Adam și Eva au fost creați inițial pentru ca omenirea să poată avea grijă de toate lucrurile de pe pământ; inițial, oamenii au fost stăpânii tuturor lucrurilor. Intenția lui Iahve în creare oamenilor a fost de a le permite să existe pe pământ și să aibă grijă de toate lucrurile de pe pământ, căci, la început, omenirea nu fusese coruptă și era incapabilă să facă rău. Totuși, după ce oamenii au devenit corupți, nu au mai fost îngrijitorii tuturor lucrurilor. Scopul mântuirii lui Dumnezeu este de a restitui această funcție a omenirii, de a restitui motivul inițial al omenirii și supunerea inițială; umanitatea în odihnă va fi însăși reprezentarea rezultatului pe care Dumnezeu speră să-l obțină cu lucrarea Sa de mântuire. Deși nu va mai fi o viață ca aceea din Grădina Edenului, esența sa va fi aceeași; omenirea nu va mai fi doar sinele necorupt de mai devreme, ci, mai degrabă, o omenire care a devenit coruptă și a primit mai târziu mântuirea. Acești oameni care au primit mântuirea vor intra, în cele din urmă, (adică, după terminarea lucrării lui Dumnezeu) în odihnă. La fel, finalurile celor care vor fi pedepsiți vor fi, de asemenea, dezvăluite întru totul în final și ei vor fi distruși doar după ce lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat. Cu alte cuvinte, după ce lucrarea Lui se va termina, acei răufăcători și aceia care au fost mântuiți vor fi cu toții expuși, căci lucrarea de expunere a tuturor tipurilor de oameni (indiferent dacă sunt răufăcători sau se numără printre cei mântuiți) va fi îndeplinită asupra tuturor, în mod simultan. Răufăcătorii vor fi alungați, iar cei cărora li se permite să rămână vor fi dezvăluiți simultan. De aceea, finalurile tuturor tipurilor de oameni vor fi dezvăluite în același timp. Dumnezeu nu va permite unui grup de oameni cărora li s-a adus mântuirea să intre în odihnă înainte de a da deoparte răufăcătorii și de a-i judeca sau pedepsi câte puțin odată; lucrul acesta nu ar fi conform realității. Când răufăcătorii vor fi distruși și aceia care pot supraviețui vor intra în odihnă, lucrarea lui Dumnezeu în întreg universul se va încheia. Nu va exista o ordine a priorității printre aceia care primesc binecuvântări și aceia care suferă necazuri; aceia care primesc binecuvântări vor trăi pentru totdeauna, în timp ce aceia care suferă necazuri vor pieri pentru întreaga eternitate. Aceste două etape ale lucrării se vor încheia simultan. Tocmai din cauza existenței oamenilor neascultători dreptatea celor care se supun va fi dezvăluită și tocmai din cauza faptului că există aceia care au primit binecuvântări necazurile suferite de răufăcători pentru comportamentul lor rău vor fi dezvăluite. Dacă Dumnezeu nu ar da în vileag răufăcătorii, atunci acei oameni care I se supun lui Dumnezeu cu sinceritate nu ar vedea niciodată soarele; dacă Dumnezeu nu i-ar lua pe aceia care I se supun într-o destinație potrivită, atunci aceia care nu-L ascultă pe Dumnezeu nu ar putea să își primească răzbunările meritate. Acesta este procesul lucrării lui Dumnezeu. Dacă El nu ar săvârși această lucrare de pedepsire a răului și de recompensare a binelui, creaturile Sale nu ar putea niciodată să intre în respectivele lor destinații. Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi fost distruși și întreaga omenire va fi pe calea cea dreaptă; toate tipurile de oameni vor fi cu ai lor, conform funcțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii, va fi direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii și doar când omenirea va intra în odihnă va ajunge la îndeplinire reușita măreață și finală a lui Dumnezeu; aceasta va fi ultima parte a lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața trupească decadentă a omenirii, cât și viața omenirii corupte. Din acel moment, oamenii vor intra într-un nou ținut. Deși toți oamenii vor trăi în trup, vor exista diferențe semnificative între esența acestei vieți și esența vieții omenirii corupte. Semnificația acestei existențe și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu va fi viața unui nou tip de persoană, se poate spune că este viața unei omeniri care a primit mântuirea, cât și o viață în care umanitatea și rațiunea au fost recâștigate. Aceștia sunt oameni care odată au fost neascultători față de Dumnezeu, care au fost cuceriți de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia sunt oameni care L-au făcut de ocară pe Dumnezeu și care, mai târziu, I-au fost martori. După ce au fost supuși și au supraviețuit încercării Sale, existența lor va fi cea mai semnificativă existență; ei sunt oameni care au fost martori pentru Dumnezeu înaintea Satanei și sunt oameni potriviți pentru a trăi. Aceia care vor fi distruși sunt cei care nu pot mărturisi ferm pentru Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a mai trăi. Distrugerea lor va fi rezultatul comportamentului lor rău, iar o asemenea distrugere este cea mai bună destinație. În viitor, când omenirea va intra în frumosul ținut, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care oamenii își imaginează că le vor găsi. În acel moment, fiecare om își va urma propriul tip, iar familiile vor fi fost deja nimicite. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar oamenii nu vor mai avea firi corupte satanice. Acei oameni neascultători vor fi fost deja distruși și doar oamenii care se supun vor rămâne. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice? Viața trupească din trecut a omenirii va fi complet interzisă; așadar, cum vor putea să existe relațiile fizice între oameni? Fără firile corupte satanice, viața nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă una nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Relațiile fizice există în prezent între oameni, dar nu vor mai exista după ce toată lumea va intra în odihnă. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă și sfântă; doar acest fel de omenire poate să se închine lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 601)

Dumnezeu a creat oamenii și i-a așezat pe pământ și i-a condus de atunci înainte. Apoi, El i-a mântuit și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să mântuiască pe oameni în întregime și să le restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El încă de la bun început – de a le reda oamenilor imaginea și asemănarea lor inițială. Dumnezeu Își va întemeia Împărăția și va restitui asemănarea originală a ființelor umane, ceea ce înseamnă că Își va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omenirea și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu, precum și funcția cuvenită creaturilor lui Dumnezeu după ce a fost coruptă de Satana, devenind astfel un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omenirea a trăit atunci sub domeniul Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a devenit, cu atât mai mult, incapabil să câștige venerația lor temătoare. Oamenii au fost creați de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-au întors spatele și l-au venerat pe Satana în schimb. Satana a devenit idolul din inimile lor. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inimile lor, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația din spatele creării omenirii de către El. Prin urmare, pentru a restabili această semnificația, El trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape oamenii de firile lor corupte. Pentru a-i recupera pe oameni de la Satana, El trebuie să-i salveze de păcat. Doar așa poate Dumnezeu să restabilească treptat asemănarea și funcția inițială a acestora și, în cele din urmă, să-Și restabilească Împărăția. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a le permite oamenilor să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Deoarece Dumnezeu i-a creat pe oameni, El îi va face să-L venereze; deoarece vrea să restabilească funcția inițială a omenirii, o va restabili complet și fără nicio alterare. A-Și restabili autoritatea înseamnă a-i face pe oameni să-L venereze și să I se supună; înseamnă că Dumnezeu îi va face pe oameni să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară ca urmare a autorității Sale. Înseamnă că Dumnezeu va face ca fiecare parte din El să persiste printre oameni fără vreo rezistență din partea nimănui. Împărăția pe care Dumnezeu vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L va venera, una care I se va supune pe deplin și care Îi va manifesta gloria. Dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea coruptă, atunci sensul din spatele creării omenirii de către El va fi pierdut; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar Împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă Dumnezeu nu-i va distruge pe acei dușmani care sunt neascultători față de El, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze Împărăția pe pământ. Acestea vor fi semne ale finalizării lucrării Sale și ale marii Sale realizări: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a îi aduce în odihnă pe cei care au fost făcuți compleți. Când oamenii vor fi fost readuși la asemănarea lor originală și când vor putea să-și îndeplinească respectivele îndatoriri, să-și păstreze propriile locuri cuvenite și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și toți aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Asta va restabili intenția Sa originală în crearea omenirii; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea vor fi simbolurile victoriei Sale totale. De atunci înainte, umanitatea va intra în odihnă și va începe o viață care este pe calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu umanitatea și va începe o viață eternă împărtășită atât de El Însuși, cât și de oameni. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor fi dispărut, iar toată tânguirea se va fi risipit și totul din această lume care se opune lui Dumnezeu va fi încetat să existe. Doar Dumnezeu și acei oameni cărora El le-a adus mântuirea vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 602)

Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot mărturisi ferm în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care sunt copleșiți de încercări sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor scăpa, în cele din urmă, din marile încercări. Chiar dacă aceia care pescuiesc în ape tulburi încă se pot distra astăzi pe seama altora, nimeni nu va putea scăpa de încercarea finală și nimeni nu va putea să fugă de testul final. Pentru aceia care reușesc, o astfel de încercare reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care pescuiesc în ape tulburi reprezintă lucrarea de alungare cu totul. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, „bună la suflet”, într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns? Lucrarea de salvare a omului nu se obține ca urmare a finalizării lucrării de cucerire. Deși lucrarea de cucerire s-a terminat, lucrarea de purificare a omului nu s-a încheiat; această lucrare va fi încheiată atunci când omul va fi fost purificat în totalitate, atunci când cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu vor fi fost făcuți compleți, și atunci când cei prefăcuți care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor vor fi fost îndepărtați. Aceia care nu Îl mulțumesc pe Dumnezeu în etapa finală a lucrării Sale vor fi alungați cu desăvârșire, iar cei care sunt alungați aparțin diavolului. Pentru că sunt nevrednici să Îl mulțumească pe Dumnezeu, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și chiar dacă acești oameni Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, acest lucru nu dovedește că ei sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. În cuvintele „cei care Îl urmează pe Dumnezeu până la sfârșit vor primi mântuirea”, sensul lui „urmează” este de a sta neclintit în mijlocul încercărilor. Astăzi, mulți cred că este ușor să Îl urmezi pe Dumnezeu, dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, tu vei cunoaște adevăratul sens al cuvântului „urmează”. Doar pentru că tu ești încă vrednic să Îl urmezi pe Dumnezeu astăzi, după ce ai fost cucerit, nu înseamnă că ești unul dintre aceia care vor fi desăvârșiți. Aceia care nu sunt vrednici să suporte încercările, care nu sunt vrednici de a ieși victorioși din încercări, vor fi, în cele din urmă, nevrednici să rămână neclintiți și, astfel, vor fi nevrednici să Îl urmeze pe Dumnezeu până la sfârșit. Aceia care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu sunt vrednici să îndure încercarea lucrării lor, în vreme ce aceia care nu Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu nu sunt vrednici să îndure nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi îndepărtați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul caută sau nu cu adevărat pe Dumnezeu este stabilit de încercarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu hotărârea omului însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană la întâmplare; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi hotărât de om. Faptul că „grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu” este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, și Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește cu adevărat. Pe baza diferitelor funcții și mărturii, biruitorii din împărăție vor servi ca preoți sau discipoli, iar toți aceia care ies victorioși din încercări vor forma tagma preoților din împărăție. Tagma preoților va fi formată atunci când lucrarea Evangheliei se va încheia în întregul univers. Când acea vreme va sosi, ceea ce trebuie făcut de către om va fi îndeplinirea datoriei sale în împărăția lui Dumnezeu și locuirea lui împreună cu Dumnezeu în împărăție. În tagma preoților vor fi marii preoți și preoți, iar ceilalți vor fi fiii și oamenii lui Dumnezeu. Toate acestea sunt stabilite prin mărturiile lor în fața lui Dumnezeu în timpul încercărilor; acestea nu sunt titluri care se dau la întâmplare. Atunci când statutul omului a fost stabilit, lucrarea lui Dumnezeu va înceta, pentru că fiecare va fi clasificat în funcție de tip și adus la poziția sa inițială, și acesta este semnul împlinirii lucrării lui Dumnezeu, acesta este rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu și al practicii omului, și este cristalizarea viziunilor lucrării lui Dumnezeu și a colaborării omului. În final, omul își va găsi odihna în împărăția lui Dumnezeu, și Dumnezeu, de asemenea, Se va întoarce la locul Său de odihnă. Acesta va fi rezultatul final a 6000 de ani de colaborare între Dumnezeu și om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 603)

Aceia dintre frați și surori care întotdeauna dau frâu liber negativității sunt lacheii Satanei și deranjează biserica. Astfel de oameni trebuie într-o zi să fie expulzați și alungați. Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu au o inimă care-L venerează pe Dumnezeu, dacă nu au o inimă care Îl ascultă pe Dumnezeu, nu numai că nu vor putea face vreo lucrare pentru El, ci, din contră, vor deveni cei care-I tulbură lucrarea și care Îl sfidează. A crede în Dumnezeu, dar a nu-L asculta sau slăvi, ci, în schimb, a te împotrivi Lui, este cea mai mare rușine pentru un credincios. Dacă ei, credincioșii, vorbesc și se poartă cu aceeași nepăsare și nestăpânire ca necredincioșii, atunci sunt mai răi decât necredincioșii; sunt demoni arhetipali. Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie alungați din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât în mod hotărât urmează să fie alungați. Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevăratul diavol Satana. Comportamentul lor întrerupe și tulbură lucrarea lui Dumnezeu, împiedică intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie alungați; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor și-năuntrul lor poartă întotdeauna o inimă care Îl venerează și Îl iubește pe Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție și tot ceea ce fac ei ar trebui să fie potrivit cerințelor Lui și să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie încăpățânați, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește unui caracter evlavios. Oamenii nu trebuie să alerge înnebuniți, fluturând steagul lui Dumnezeu peste tot, mândrindu-se și înșelând pretutindeni; acesta este cel mai rebel tip de comportament. Familiile au reguli proprii, iar națiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu are standarde cu atât mai stricte? Nu are cu atât mai multe decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi condamnă pe oameni la moarte. Oare oamenii chiar nu știu asta deja?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 604)

Fiecare biserică are oameni care deranjează biserica sau care întrerup lucrarea lui Dumnezeu. Toți sunt satane care, deghizate, s-au strecurat în casa lui Dumnezeu. Asemenea oameni se prefac foarte bine: vin cu mare respect înaintea Mea, dând din cap și plecându-se, trăind precum câinii râioși, dedicând „tot” ce au pentru a-și atinge obiectivele – dar, în fața fraților și surorilor, își arată partea urâtă. Când văd oameni care practică adevărul, îi atacă și îi împing deoparte; când văd oameni mai formidabili decât sunt ei înșiși, îi flatează și se gudură pe lângă aceștia. Devin de nestăpânit în biserică. Se poate spune că astfel de „tirani locali”, astfel de „căței de salon” există în majoritatea bisericilor. Aceștia se poartă diavolește împreună, făcându-și unii altora cu ochiul și având semnale secrete, și niciunul dintre ei nu practică adevărul. Cel care are cel mai mult venin este „demonul șef” și cel care are cel mai mare prestigiu îi conduce, ținând sus steagul lor. Acești oameni se poartă ca apucații în biserică, răspândindu-și negativitatea, împrăștiind moarte, făcând tot ce doresc, spunând tot ceea ce doresc, și nimeni nu îndrăznește să îi oprească. Sunt plini de firea Satanei. De îndată ce încep să cauzeze probleme, un aer al morții intră în biserică. Aceia care practică adevărul în cadrul bisericii sunt disprețuiți, incapabili să facă tot ce le stă în putință, în timp ce aceia care deranjează biserica și răspândesc moartea își fac de cap în sânul bisericii – și, mai mult decât atât, majoritatea oamenilor îi urmează. Aceste biserici sunt pur și simplu sub controlul Satanei; diavolul este regele lor. În cazul în care credincioșii din biserică nu se ridică și nu îi alungă pe acei demoni șefi, atunci și ei se vor ruina mai devreme sau mai târziu. De acum înainte, trebuie luate măsuri împotriva unor astfel de biserici. Dacă cei care sunt capabili să practice un pic din adevăr nu caută să facă asta, atunci acea biserică va fi nimicită. Dacă în biserică nu este niciun om dispus să practice adevărul și nimeni care să poată mărturisi ferm pentru Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie complet izolată, iar legătura sa cu alte biserici ar trebui tăiată. Lucrul acesta se numește „îngroparea morții”; înseamnă lepădarea de Satana. Dacă într-o biserică există mai mulți tirani locali, urmați de niște „muște mărunte” care nu au niciun fel de discernământ, și dacă ei, credincioșii din biserică, tot nu pot să respingă constrângerile și manipularea acestor tirani după ce au văzut adevărul, atunci toți acești nesăbuiți vor fi alungați în final. Deși se poate ca aceste muște mărunte să nu fi făcut nimic teribil, ele sunt și mai înșelătoare, și mai șirete și evazive, și toți cei asemenea lor vor fi alungați. Nu va rămâne niciunul! Aceia care îi aparțin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparțin lui Dumnezeu vor merge cu siguranță în căutarea adevărului; lucrul acesta este hotărât de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să fie aprovizionați și să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu ar favoriza pe nimeni. Dacă ești un diavol, atunci ești incapabil să practici adevărul; dacă ești un om care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana. Acest lucru este de netăgăduit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 605)

Oamenii care nu se căznesc să progreseze își doresc întotdeauna ca ceilalți să fie la fel de negativi și indolenți ca și ei. Aceia care nu practică adevărul sunt geloși pe cei care fac asta și mereu încearcă să îi înșele pe cei care sunt tulburați și cărora le lipsește discernământul. Lucrurile cărora le dau frâu liber acești oameni te pot face să degenerezi, să aluneci pe o pantă descendentă, să dezvolți o stare anormală și să te umpli de întuneric. Acestea te fac să te distanțezi de Dumnezeu, te fac să prețuiești trupul și să fii permisiv cu tine însuți. Oamenii care nu iubesc adevărul și care sunt mereu superficiali față de Dumnezeu nu au cunoaștere de sine, iar firea unor astfel de oameni îi convinge pe alții să facă păcate și să Îl sfideze pe Dumnezeu. Ei nu practică adevărul și nici nu le permit altora să îl practice. Prețuiesc păcatul și nu se disprețuiesc pe sine. Nu se cunosc pe ei înșiși și îi împiedică pe ceilalți să se cunoască pe ei înșiși; în plus, îi împiedică pe alții să-și dorească adevărul. Aceia pe care ei îi înșală nu pot vedea lumina. Cad în întuneric, nu se cunosc pe ei înșiși, sunt nelămuriți în privința adevărului și se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ei nu practică adevărul și îi opresc pe alții din practicarea adevărului, aducându-i pe toți acei nesăbuiți înaintea lor. Decât să spună că ei cred în Dumnezeu, ar fi mai bine să spună că au credință în strămoșii lor sau că se încred în idolii din inimile lor. Ar fi cel mai bine ca acei oameni care spun că Îl urmează pe Dumnezeu să deschidă ochii și să se uite cu atenție ca să vadă în cine cred mai exact: Dumnezeu este cel în care crezi cu adevărat, sau Satana? Dacă știi că nu în Dumnezeu crezi, ci în proprii tăi idoli, atunci ar fi mai bine să nu afirmi că ești credincios. Dacă într-adevăr nu știi în cine crezi, atunci, din nou, cel mai bine ar fi să nu susții că ești credincios. Să spui așa ceva ar fi o blasfemie! Nimeni nu te forțează să crezi în Dumnezeu. Nu spuneți că voi credeți în Mine; am auzit destul aceste cuvinte și nu vreau să le aud din nou, pentru că idolii din inimile voastre și tiranii locali din rândul vostru sunt cei în care credeți. Toți cei care dau din cap atunci când aud adevărul, care zâmbesc larg când aud vorbindu-se despre moarte sunt odraslele Satanei și sunt cei care vor fi alungați. Mulți oameni din biserică nu au discernământ. Când apare ceva înșelător, ei stau, în mod surprinzător, de partea Satanei; ba chiar se simt ofensați când sunt numiți lacheii Satanei. Deși oamenii ar putea spune că ei nu au discernământ, că stau de partea fără adevăr, aceștia nu stau niciodată de partea adevărului în momente critice și nu se ridică și nu susțin adevărul. Chiar sunt lipsiți de discernământ? De ce, dintr-o dată, sunt de partea Satanei? De ce nu spun niciodată vreun cuvânt drept sau rezonabil care să sprijine adevărul? Oare această situație s-a creat, într-adevăr, din cauza confuziei lor momentane? Cu cât o persoană are mai puțin discernământ, cu atât este mai puțin capabilă să stea de partea adevărului. Ce arată asta? Nu arată oare că oamenii fără discernământ iubesc răul? Nu arată că ei sunt odraslele loiale ale Satanei? Cum se face că întotdeauna pot să stea de partea Satanei și să vorbească aceeași limbă ca și acesta? Toate cuvintele, faptele și expresiile de pe chipurile lor sunt suficiente pentru a demonstra că ei nu iubesc adevărul; mai degrabă, sunt oameni care detestă adevărul. Faptul că pot sta de partea Satanei e de ajuns pentru a dovedi că Satana îi iubește cu adevărat pe acești diavoli josnici care-și petrec toată viața luptând de dragul Satanei. Oare nu sunt aceste fapte foarte clare? Dacă ești cu adevărat o persoană care iubește adevărul, atunci de ce nu ai niciun respect față de cei care practică adevărul, și de ce, în secunda în care îți aruncă și cea mai mică privire, îi urmezi imediat pe aceia care nu practică adevărul? Ce fel de problemă este aceasta? Nu Îmi pasă dacă ai discernământ sau nu. Nu Îmi pasă cât de mare este prețul pe care l-ai plătit. Nu Îmi pasă cât de mari sunt forțele tale și nu Îmi pasă dacă ești un tiran local sau un lider care poartă steagul. Dacă forțele tale sunt mari, atunci lucrurile stau așa doar cu ajutorul puterii Satanei. Dacă prestigiul tău este mare, atunci asta se întâmplă pentru că în jurul tău sunt prea mulți care nu practică adevărul. Dacă nu ai fost expulzat, înseamnă că nu acum este momentul pentru lucrarea de alungare; mai degrabă, este timpul pentru lucrarea de eliminare. Nu este nicio grabă să te expulzez acum. Pur și simplu aștept ziua în care te voi pedepsi după ce ai fost alungat. Cine nu practică adevărul va fi alungat!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 606)

Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei dispuși să-I pună cuvântul în aplicare și să practice adevărul. Oamenii care pot să rămână neclintiți în mărturia lor pentru Dumnezeu sunt, de asemenea, cei dispuși să-I pună în aplicare cuvântul și care pot sta cu adevărat de partea adevărului. Toți oamenii care recurg la șiretlicuri și nedreptate sunt lipsiți de adevăr și toți Îl fac de rușine pe Dumnezeu. Cei care provoacă dispute în biserică sunt lacheii Satanei și întruchiparea sa. Acești oameni sunt foarte răuvoitori. Toți cei care nu au discernământ și sunt incapabili să stea de partea adevărului au intenții rele și întinează adevărul. Mai mult decât atât, sunt reprezentanții arhetipali ai Satanei. Nu mai pot fi răscumpărați și, firește, vor fi alungați. Familia lui Dumnezeu nu le permite celor care nu practică adevărul să rămână, precum nu le permite să rămână nici acelora care dărâmă în mod intenționat biserica. Totuși, acum nu este momentul pentru a face lucrarea de expulzare; astfel de persoane vor fi pur și simplu date în vileag și alungate în final. Nu se va mai face nicio lucrare inutilă pentru acești oameni; cei care aparțin Satanei nu pot să stea de partea adevărului, în timp ce aceia care caută adevărul pot sta de partea acestuia. Oamenii care nu practică adevărul nu sunt demni să audă calea adevărului și nu sunt demni să fie martori pentru adevăr. Pur și simplu, adevărul nu este pentru urechile lor; mai degrabă, e adresat celor care îl practică. Înainte ca sfârșitul fiecărei persoane să fie dezvăluit, cei care deranjează biserica și întrerup lucrarea lui Dumnezeu vor fi primii lăsați de-o parte acum, pentru a fi tratați mai târziu. Odată ce lucrarea este finalizată, toți acești oameni vor fi dați în vileag și, apoi, alungați. Deocamdată, cât adevărul este oferit, vor fi ignorați. Când întreg adevărul va fi dezvăluit oamenilor, acei oameni ar trebui alungați; acela va fi momentul când toți oamenii vor fi clasificați după felul lor. Trucurile josnice ale celor fără discernământ îi vor conduce la distrugerea de mâinile celor răi și îi vor ispiti să se îndepărteze și să nu se mai întoarcă niciodată. Pentru că nu iubesc adevărul, pentru că sunt incapabili să stea de partea adevărului, pentru că-i urmează pe oamenii răi și stau de partea lor și pentru că uneltesc cu oamenii răi și Îl sfidează pe Dumnezeu, acesta este tratamentul pe care îl merită. Ei știu foarte bine că acei oameni răi radiază răutate și, totuși, își împietresc inimile și întorc spatele adevărului ca să îi urmeze. Oare nu fac răul toți acești oameni care nu practică adevărul, ci, în schimb, fac lucruri distructive și abominabile? Deși printre ei sunt cei care se prezintă ca regi și alții care îi urmează, oare naturile lor sfidătoare de Dumnezeu nu sunt toate la fel? Ce scuză pot să aibă ca să afirme că Dumnezeu nu îi mântuiește? Ce scuză pot să aibă ca să pretindă că Dumnezeu nu este drept? Oare nu propriul lor rău este cel care îi distruge? Oare nu propria lor răzvrătire este cea care îi trage în jos, în iad? În final, oamenii care practică adevărul vor fi mântuiți și desăvârșiți datorită adevărului. În final, aceia care nu practică adevărul vor aduce asupra lor distrugerea din cauza adevărului. Acestea sunt sfârșiturile care îi așteaptă pe cei care practică adevărul și pe cei care nu o fac. Pe cei care nu intenționează să practice adevărul îi sfătuiesc să părăsească degrabă biserica pentru a evita să comită și mai multe păcate. Când va veni timpul, va fi prea târziu pentru regrete. Mai ales aceia care formează clici și creează disensiuni și tiranii locali din cadrul bisericii trebuie să plece chiar mai curând. Acești oameni, care au natura lupilor răi, sunt incapabili să se schimbe. Ar fi mai bine ca ei să părăsească biserica cu prima ocazie, să nu mai deranjeze niciodată viața normală a fraților și surorilor și, astfel, să evite pedeapsa lui Dumnezeu. Aceia dintre voi care au mers împreună cu ei ar face bine să profite de această oportunitate pentru a reflecta asupra propriilor persoane. Veți părăsi biserica alături de cei răi sau veți rămâne și veți urma supuși? Trebuie să cântăriți cu grijă această chestiune. Vă dau încă o oportunitate de a alege și aștept răspunsul vostru.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 607)

În calitate de credincioși în Dumnezeu, ar trebui să Îi fiți loiali doar Lui în toate lucrurile și să fiți capabili să vă conformați voii Sale în toate lucrurile. Cu toate acestea, deși toată lumea înțelege acest mesaj, din cauza diferitelor dificultăți ale omului – din cauza ignoranței, absurdității și corupției lui, de exemplu – aceste adevăruri, care sunt cele mai evidente și de bază dintre toate, nu sunt pe deplin evidente în el și, astfel, înainte ca sfârșitul vostru să devină bătut în cuie, s-ar cuveni să vă spun, mai întâi, câteva lucruri care sunt de maximă importanță pentru voi. Înainte de a continua, voi ar trebui să înțelegeți mai întâi acest lucru: cuvintele pe care le spun sunt adevăruri adresate întregii omeniri; ele nu se adresează numai unei anumite persoane sau unui tip de persoană. De aceea, voi ar trebui să vă concentrați să înțelegeți cuvintele Mele din punctul de vedere al adevărului și trebuie să aveți o atitudine de concentrare exclusivă și sinceritate; nu ignorați niciun cuvânt sau adevăr pe care-l spun și nu tratați cu ușurință toate cuvintele pe care le rostesc. În viața voastră, văd că ați făcut multe care sunt irelevante pentru adevăr, așa că vă cer în mod expres să deveniți servitori ai adevărului, să nu fiți înrobiți de răutate și urâțenie și să nu călcați în picioare adevărul și să nu pângăriți niciun colț al casei lui Dumnezeu. Acesta este avertismentul Meu pentru voi. Acum voi vorbi despre subiectul de față.

În primul rând, de dragul destinului vostru, ar trebui să căutați aprobarea lui Dumnezeu. Adică, din moment ce recunoașteți că voi sunteți membri ai casei lui Dumnezeu, s-ar cuveni atunci să-I aduceți liniște sufletească lui Dumnezeu și să-L mulțumiți în toate lucrurile. Trebuie, cu alte cuvinte, să fiți principiali în acțiunile voastre și să vă conformați adevărului din ele. Dacă acest lucru te depășește, atunci vei fi detestat și respins de Dumnezeu și disprețuit de fiecare om. Odată ce ai căzut într-o astfel de ananghie, atunci nu te poți număra printre cei din casa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă tocmai a nu fi aprobat de Dumnezeu.

În al doilea rând, s-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. Ceea ce spun este foarte simplu, dar pentru voi este de două ori mai dificil. Mulți ar prefera să fie condamnați la iad decât să vorbească și să acționeze sincer. Nu e de mirare că am alt tratament pregătit pentru cei care sunt necinstiți. Desigur, înțeleg bine cât de greu vă este să fiți oameni onești. Pentru că toți sunteți atât de inteligenți și de pricepuți să apreciați măsura unui om cu micul vostru etalon, munca Mea devine mult mai simplă. Și din moment ce vă îmbrățișați fiecare secretele, atunci vă voi trimite, unul câte unul, în dezastru pentru a fi „școliți” prin foc, pentru ca apoi să puteți deveni total devotați credinței în cuvintele Mele. În cele din urmă, voi smulge din gurile voastre cuvintele „Dumnezeu este un Dumnezeu credincios”, după care vă veți bate în piept și vă veți plânge: „Înșelătoare este inima omului!” Care va fi starea voastră cu această ocazie? Îmi imaginez că nu veți fi atât de triumfători așa cum sunteți acum. Și mult mai puțin veți fi „prea profunzi pentru a fi înțeleși”, așa cum sunteți acum. Unii se comportă cuviincios și par a fi deosebit de „bine crescuți” în prezența lui Dumnezeu, totuși, își dau arama pe față în prezența Duhului. Ați include un astfel de om printre cei cinstiți? Dacă tu ești un ipocrit, un expert în „relațiile interpersonale”, atunci Eu spun că ești cu siguranță unul care încearcă să se joace cu Dumnezeu. Dacă vorbele ți-s pline de scuze și justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric. Dacă a căuta calea adevărului este pe placul tău, atunci tu ești unul care locuiește întotdeauna în lumină. Dacă ești foarte bucuros să fii un făcător de servicii în casa lui Dumnezeu, lucrând cu sârguință și conștiincios în anonimat, dăruind mereu și neluând niciodată, atunci Eu spun că ești un sfânt credincios, deoarece nu cauți nicio recompensă și, pur și simplu, ești un om onest. Dacă ești dispus să fii deschis, dacă ești dispus să cheltuiești tot ce ai, dacă poți să-ți sacrifici viața pentru Dumnezeu și să mărturisești ferm, dacă ești cinstit până într-acolo încât nu știi decât să-L mulțumești pe Dumnezeu și să nu te gândești doar la tine sau să iei pentru tine însuți, atunci Eu spun că acești oameni sunt cei hrăniți în lumină și care vor trăi veșnic în Împărăție. Tu ar trebui să știi dacă în tine există credință adevărată și loialitate adevărată, dacă ai un trecut în care ai suferit pentru Dumnezeu și dacă te-ai supus pe deplin lui Dumnezeu. Dacă îți lipsesc acestea, atunci rămân în tine neascultarea, înșelăciunea, lăcomia și nemulțumirea. De vreme ce inima ta este departe de a fi sinceră, nu ai primit niciodată o recunoaștere pozitivă de la Dumnezeu și nu ai trăit niciodată în lumină. Care va fi soarta cuiva la sfârșit depinde de faptul dacă acea persoană are o inimă cinstită și sângerie și dacă are un suflet pur. Dacă tu ești un om foarte necinstit, care are o inimă plină de răutate și un suflet necurat, atunci fii sigur că vei sfârși în locul unde omul este pedepsit, așa cum este scris în consemnarea sorții tale. Dacă tu pretinzi că ești foarte cinstit și, totuși, nu reușești niciodată să acționezi în conformitate cu adevărul sau să rostești o vorbă adevărată, atunci tot mai aștepți ca Dumnezeu să te răsplătească? Tu încă mai speri ca Dumnezeu să te considere lumina ochilor Lui? Nu este acesta un mod absurd de gândire? Tu Îl înșeli pe Dumnezeu în toate lucrurile, deci cum poate casa lui Dumnezeu să găzduiască pe unul ca tine, ale cărui mâini sunt necurate?

Al treilea lucru pe care vreau să vi-l spun este acesta: fiecare persoană, în cursul vieții sale de credință în Dumnezeu, a făcut lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl înșală. Anumite fărădelegi nu trebuie să fie consemnate ca o ofensă, dar unele sunt de neiertat; căci există multe fapte care încalcă decretele administrative, care ofensează firea lui Dumnezeu. Mulți care sunt preocupați de soarta lor se pot întreba care sunt aceste fapte. Ar trebui să știți că voi sunteți îngâmfați și aroganți prin natura voastră și nu doriți să vă supuneți realității. Din acest motiv, vă voi spune puțin câte puțin, după ce ați reflectat asupra voastră. Vă îndemn să înțelegeți mai bine conținutul decretelor administrative și să depuneți eforturi pentru a cunoaște firea lui Dumnezeu. Dacă nu, va fi greu să vă țineți buzele pecetluite, limbile voastre se vor angaja prea liber în conversații pompoase și veți ofensa, fără să vreți, firea lui Dumnezeu și veți cădea în întuneric, pierzând prezența Duhului Sfânt și lumina. Pentru că voi nu sunteți principiali în acțiunile voastre, pentru că faceți și spuneți ceea ce nu ar trebui, veți primi răsplata cuvenită. Ar trebui să știi că, deși tu ești neprincipial în cuvânt și faptă, Dumnezeu este cât se poate de principial în ambele. Motivul pentru care tu primești condamnarea este că ai ofensat pe Dumnezeu, nu o persoană. Dacă în viața ta comiți multe infracțiuni împotriva firii lui Dumnezeu, atunci ești destinat să devii un copil al iadului. Pentru om, poate părea că ai comis numai câteva fapte care sunt în dezacord cu adevărul și nimic mai mult. Cu toate acestea, ești conștient că, în ochii lui Dumnezeu, tu ești deja cineva pentru care nu mai există nicio jertfă pentru păcat? Pentru că tu ai încălcat decretele administrative ale lui Dumnezeu mai mult decât o singură dată și, în plus, nu ai arătat niciun semn de pocăință, prin urmare, nu ai altă scăpare decât să plonjezi în iad, unde Dumnezeu pedepsește omul. Un număr mic de oameni, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, au săvârșit unele fapte care încălcau principiile, dar după ce au fost tratați și îndrumați, și-au descoperit treptat propria stricăciune, apoi au intrat pe calea cea bună a realității și rămân fundamentați și astăzi. Astfel de oameni sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. Cu toate acestea, Eu îi caut pe cei onești; dacă tu ești o persoană cinstită și care acționează conform principiului, atunci tu poți fi un prieten apropiat al lui Dumnezeu. Dacă în acțiunile tale nu jignești firea lui Dumnezeu și cauți voia lui Dumnezeu și ai o inimă plină de evlavie față de Dumnezeu, atunci credința ta este la nivelul cerut. Oricine nu-L venerează pe Dumnezeu și nu are o inimă care tremură de frică e foarte predispus să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu. Mulți Îl slujesc pe Dumnezeu cu puterea pasiunii lor, dar nu au nicio înțelegere a decretelor administrative ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo bănuială cu privire la implicațiile cuvintelor Sale. Și astfel, cu intențiile lor bune, deseori sfârșesc prin a face lucruri care perturbă gestionarea lui Dumnezeu. În cazuri grave, ei sunt îndepărtați, lipsiți de orice altă șansă de a-L urma, și sunt aruncați în iad, orice asociere cu casa lui Dumnezeu luând sfârșit. Acești oameni lucrează în casa lui Dumnezeu prin puterea bunelor lor intenții ignorante și sfârșesc prin a mânia firea lui Dumnezeu. Oamenii își aduc căile de a sluji oficiali și domni în casa lui Dumnezeu și încearcă să le pună în practică, gândindu-se în zadar că pot fi aplicate cu ușurință și fără efort aici. Niciodată nu își închipuie că Dumnezeu nu are firea unui miel, ci a unui leu. De aceea, cei care se asociază cu Dumnezeu pentru prima dată nu sunt în stare să comunice cu El, căci inima lui Dumnezeu este diferită de cea a omului. Numai după ce înțelegi multe adevăruri poți ajunge să-L cunoști continuu pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este compusă din cuvinte și doctrine, dar poate fi folosită ca o comoară prin care tu intri în confidență apropiată cu Dumnezeu și ca dovadă că El Se bucură de tine. Dacă ești lipsit de realitatea cunoașterii și nu ești înzestrat cu adevărul, atunci slujirea ta înflăcărată poate aduce asupra ta doar disprețul și aversiunea lui Dumnezeu. Până acum, tu ar fi trebuit să înțelegi că nu se aseamănă credința în Dumnezeu cu studiul teologiei!

Deși cuvintele cu care vă avertizez sunt concise, tot ce am descris este ceea ce vă lipsește cel mai mult. Ar trebui să știți că lucrurile despre care vă vorbesc acum sunt pentru binele lucrării Mele finale printre oameni, de dragul determinării sfârșitului omului. Nu doresc să fac mai multă lucrare care nu are niciun scop și nici nu doresc să continuu să îndrum acei oameni care sunt la fel de fără speranță ca lemnul putred, cu atât mai puțin să continuu să-i conduc pe cei care nutresc în mod intenționat intenții rele. Poate că într-o zi voi veți înțelege intențiile serioase care stau în spatele cuvintelor Mele și contribuțiile pe care le-am adus omenirii. Poate că într-o zi veți înțelege mesajul care vă permite să vă decideți propriul sfârșit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 608)

V-am avertizat de multe ori și v-am dăruit multe adevăruri menite să vă cucerească. Toți vă simțiți deja semnificativ mai îmbogățiți decât în trecut, ați ajuns să înțelegeți multe aspecte despre cum ar trebui să fie un om, și ați ajuns să aveți mult bun simț pe care ar trebui să-l aibă credincioșii. Toate acestea sunt recolta pe care ați cules-o de-a lungul mai multor ani. Nu vreau să neg realizările voastre, dar, de asemenea, trebuie să spun foarte deschis că nu contest nici numeroasele neascultări și răzvrătiri împotriva Mea în acești mulți ani, căci niciun sfânt nu se află printre voi. Sunteți, fără excepție, oameni care au fost stricați de Satana; sunteți dușmani ai lui Hristos. Până în prezent, fărădelegile și neascultările voastre au fost prea multe pentru a fi numărate, așa că nu se prea poate considera ciudat că vă cicălesc mereu. Nu Îmi doresc să coexist în acest mod cu voi, dar de dragul viitorului vostru, de dragul destinațiilor voastre, acum vă voi mai cicăli o dată. Sper că Îmi veți face pe plac și, mai mult, că veți putea să credeți fiecare cuvântarea Mea și să pătrundeți implicațiile profunde ale cuvintelor Mele. Să nu vă îndoiți de ceea ce spun și nicicum să-Mi interpretați cuvintele după placul vostru și să vă lepădați de ele după bunul plac; lucrul acesta Mi se pare intolerabil. Nu-Mi judecați cuvintele și cu atât mai mult nu ar trebui să le nesocotiți sau să spuneți că Eu vă ispitesc mereu sau, mai rău, că ceea ce v-am spus nu este exact. Și aceste lucruri Mi se par inacceptabile. Fiindcă Mă tratați pe Mine și ceea ce vă spun cu atâta suspiciune, neținând niciodată cont de cuvintele Mele și ignorându-Mă, vă spun fiecăruia cu toată seriozitatea: nu asociați ceea ce vă spun cu filosofia; nu-Mi legați cuvintele de minciunile șarlatanilor. Cu atât mai mult nu ar trebui să răspundeți cuvintelor Mele cu dispreț. Probabil că în viitor nimeni nu va putea să vă spună ce vă spun Eu, sau nu vă va vorbi cu atâta îngăduință, sau cu atât mai puțin nu va putea să vă explice aceste lucruri cu atâta răbdare. Vă veți petrece acele zile care vor veni amintindu-vă de vremurile bune sau plângând în hohote, ori gemând de durere, sau veți trăi în nopți întunecate, fără provizia unei fărâme de adevăr sau de viață, sau doar așteptând în zadar, ori stăruind în regrete atât de amarnice încât vă veți pierde toată rațiunea… Practic, niciunul dintre voi nu poate scăpa de aceste posibilități. Căci niciunul dintre voi nu ocupă un loc din care să-L preaslăviți cu adevărat pe Dumnezeu, ci vă cufundați într-o lume imorală și rea, amestecând în credințele voastre, în spiritul vostru, în suflete și în trupuri atât de multe lucruri care nu au nimic de-a face cu viața și cu adevărul și care, de fapt, se opun lor. Așadar, ceea ce sper pentru voi este să puteți fi aduși pe calea luminii. Singura Mea speranță este să deveniți capabili să vă pese de voi, să aveți grijă de voi înșivă și să nu puneți atât de mult accent pe destinație, iar între timp să vă priviți cu indiferență comportamentul și fărădelegile.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 609)

Multă vreme, toți oamenii care cred în Dumnezeu au sperat sincer la o destinație frumoasă și toți credincioșii lui Dumnezeu speră că norocul le va surâde deodată. Toți speră că, înainte să-și dea seama, se vor instala liniștiți într-un loc sau altul în rai. Dar Eu spun că acești oameni, cu gândurile lor minunate, n-au știut niciodată dacă sunt vrednici să primească asemenea daruri căzute din cer, sau chiar să stea pe un scaun acolo. Acum, voi vă cunoașteți foarte bine, dar cu toate acestea, încă sperați să scăpați de dezastrele din zilele de pe urmă și de mâna Celui Atotputernic atunci când îi va pedepsi pe cei răi. Se pare că a avea vise plăcute și a-și dori lucrurile exact cum le plac este o trăsătură obișnuită a tuturor oamenilor corupți de Satana, și nu sclipirea de geniu a vreunui om singuratic. Chiar și așa, Eu tot Îmi doresc să pun capăt dorințelor voastre extravagante, cât și nerăbdării voastre de a dobândi binecuvântări. Fiindcă fărădelegile voastre sunt nenumărate și vă răzvrătiți din ce în ce mai mult, cum se pot împăca aceste lucruri cu planurile voastre minunate de viitor? Dacă vrei să faci greșeli după bunul tău plac, fără ca nimic să te oprească, dar totodată vrei ca visele tale să devină realitate, atunci te îndemn să trăiești în continuare în amorțeala ta și să nu te trezești niciodată, căci visul tău este gol, iar în prezența lui Dumnezeu Cel drept, El nu va face o excepție pentru tine. Dar dacă pur și simplu vrei ca visele tale să devină realitate, atunci nu visa niciodată; mai degrabă confruntă mereu adevărul și realitatea. Doar astfel vei putea fi mântuit. În termeni concreți, care sunt pașii acestei metode?

În primul rând, cercetează-ți fărădelegile și examinează toate comportamentele și gândurile tale care nu corespund adevărului.

Acesta este un lucru pe care îl poți face ușor, iar Eu cred că toți oamenii inteligenți pot face asta. Totuși, cei care nu știu niciodată ce înseamnă fărădelegea și adevărul sunt o excepție fiindcă, la nivel fundamental, nu sunt oameni inteligenți. Mă refer la oameni care au fost aprobați de Dumnezeu, care sunt cinstiți, nu au încălcat în mod grav vreun decret administrativ, și care își pot identifica ușor propriile fărădelegi. Deși acest singur lucru pe care vi-l cer este ușor de îndeplinit, nu este singurul pe care vi-l cer. Oricum, sper că nu veți râde în secret cu privire la această cerință și mai ales că nu o veți privi cu dispreț sau cu nepăsare. Tratați-o cu seriozitate, și nu o nesocotiți.

În al doilea rând, pentru fiecare dintre fărădelegile și neascultările tale, ar trebui să cauți un adevăr echivalent și apoi să folosești aceste adevăruri pentru a reconcilia acele probleme. După aceea, înlocuiește faptele tale nelegiuite și gândurile de neascultare cu fapte și practicarea adevărului.

În al treilea rând, ar trebui să fii cinstit, nu cineva care este mereu isteț și înșelător tot timpul. (Aici îți cer din nou să fii o persoană cinstită.)

Dacă poți împlini toate aceste trei lucruri, atunci te numeri printre cei norocoși – ești un om ale cărui visuri s-au îndeplinit și care are noroc. Poate veți trata aceste trei cerințe neatrăgătoare cu seriozitate, sau poate le veți trata cu iresponsabilitate. Oricare ar fi situația, scopul Meu este să vă îndeplinesc visurile și să vă pun idealurile în practică, nu să râd de voi sau să vă fac de râs.

Se poate ca cererile Mele să fie simple, dar ceea ce vă spun nu este la fel de simplu ca unu plus unu fac doi. Dacă tot ceea ce faceți este să vorbiți nonșalant despre asta sau să faceți afirmații pompoase, atunci planurile și dorințele voastre vor fi veșnic doar o coală albă. Nu voi avea niciun pic de milă pentru aceia dintre voi care suferă atât de mulți ani și lucrează din greu, dar fără niciun rezultat. Dimpotrivă, pe cei care nu Mi-au respectat cererile îi voi trata cu pedepse, nu cu recompense, cu atât mai puțin cu compasiune. S-ar putea să vă imaginați că, fiind discipoli atât de mulți ani, v-ați străduit în toate și că ar trebui să vi se ofere un bol de orez în casa lui Dumnezeu doar pentru că ați fost făcători de servicii. Aș spune că majoritatea dintre voi gândesc în acest fel, căci mereu ați urmat principiul modului de a profita de lucruri, fără a se profita de voi. Așadar, vă spun acum cu toată seriozitatea: nu Mă interesează cât de meritorie este lucrarea ta, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de mult ți-ai îmbunătățit atitudinea; atât timp cât nu Mi-ai respectat cererile, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea. Renunțați la toate acele idei și calcule ale voastre cât mai repede cu putință, și începeți să-Mi tratați cerințele cu seriozitate; altfel, voi preface pe toți în cenușă pentru a pune capăt lucrării Mele și, în cel mai rău caz, voi transforma anii Mei de muncă și suferință în nimic, pentru că nu pot să aduc în Împărăția Mea sau să duc în noua epocă pe dușmanii Mei și acei oameni care duhnesc a răutate și au înfățișarea Satanei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 610)

Am multe speranțe. Sper să vă puteți purta într-un mod cuviincios și plăcut, să vă îndepliniți îndatoririle cu credință, să aveți adevăr și omenie, să fiți oameni care pot renunța la tot ce au și chiar la viața lor pentru Dumnezeu, și așa mai departe. Toate aceste speranțe izvorăsc din neajunsurile voastre, din stricăciunea voastră și din neascultare. Dacă niciuna dintre conversațiile pe care le-am purtat cu voi nu a fost suficientă pentru a vă atrage atenția, atunci, după câte se pare, tot ce pot face acum este să nu mai spun nimic. Totuși, înțelegeți care ar fi consecințele acelui lucru. Eu nu Mă odihnesc adeseori, așadar, dacă nu vorbesc, voi face ceva pentru ca oamenii să aibă ce să privească. Aș putea face să putrezească limba cuiva sau ca cineva să moară dezmembrat, sau să le dau oamenilor o boală nervoasă și să-i fac să arate hidos în foarte multe feluri. Sau, iarăși, aș putea să-i fac pe oameni să îndure chinurile pregătite anume pentru ei. În acest fel M-aș simți bucuros, foarte fericit și cu totul încântat. S-a spus dintotdeauna că „Binele este răsplătit cu bine și răul cu rău” așadar, de ce nu și acum? Dacă îți dorești să Mi te împotrivești și să Mă judeci, atunci voi face ca gura ta să putrezească, iar asta Mă va desfăta nespus de mult. Aceasta pentru că, în cele din urmă, ceea ce ai făcut nu este adevărul, și cu atât mai puțin are ceva de-a face cu viața, pe când tot ce fac Eu este adevărul; toate faptele Mele sunt relevante pentru principiile lucrării Mele și decretele administrative pe care le proclam. Prin urmare, îndemn pe fiecare dintre voi să acumuleze o oarecare virtute, să înceteze să mai facă atâta rău și să asculte de cererile Mele în timpul liber. Apoi voi fi bucuros. Dacă ați contribui (sau ați dărui) adevărului chiar și o miime din efortul pe care îl acordați trupului, atunci aș spune că nu săvârșiți frecvent fărădelegi și nu aveți guri putrezite. Nu e evident acest lucru?

Cu cât mai multe fărădelegi săvârșești, cu atât mai puține oportunități vei avea să câștigi o destinație bună. Invers, cu cât mai puține fărădelegi faci, cu atât se îmbunătățesc șansele să fii lăudat de Dumnezeu. Dacă fărădelegile tale se înmulțesc până în punctul în care Îmi este imposibil să te mai iert, atunci ți-ai irosit amarnic șansele de a fi iertat. Ca atare, destinația ta nu va fi sus, ci jos. Dacă nu Mă crezi, atunci fii curajos și greșește, și vei vedea ce ți se întâmplă. Dacă ești o persoană care practică foarte sincer adevărul, atunci cu siguranță vei avea o să fii iertat pentru fărădelegile tale, iar tu vei fi neascultător din ce în ce mai rar. Dacă ești o persoană care nu dorește să practice adevărul, atunci fărădelegile tale înaintea lui Dumnezeu se vor înmulți negreșit, iar tu vei fi neascultător din ce în ce mai des, până când vei atinge limita, care va fi clipa distrugerii tale depline. Acesta va fi momentul când visul tău plăcut de a primi binecuvântări va fi distrus. Nu-ți considera fărădelegile ca simplele greșeli ale unei persoane imature sau nechibzuite; nu folosi scuza că nu ai practicat adevărul deoarece slabul tău calibru a făcut imposibil acest lucru. Mai mult, nu privi fărădelegile pe care le-ai săvârșit ca pe faptele cuiva care n-a știut mai mult. Dacă te pricepi să te ierți pe tine și să te tratezi cu generozitate, atunci îți spun că ești un laș care nu va câștiga niciodată adevărul, iar fărădelegile tale te vor bântui fără încetare; te vor împiedica să îndeplinești cerințele adevărului și te vor face să rămâi de-a pururi un tovarăș credincios al Satanei. Sfatul pe care ți-l dau e același: nu acorda atenție doar destinației tale, în vreme ce nu reușești să-ți observi fărădelegile ascunse; ia fărădelegile în serios și nu nesocoti niciuna dintre ele din grijă pentru destinația ta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 611)

Astăzi, vă atrag atenția astfel de dragul propriei voastre supraviețuiri, pentru ca lucrarea Mea să progreseze lin, astfel încât munca Mea inaugurală de-a lungul întregului Univers să se poată efectua cât mai corespunzător și perfect, dezvăluind cuvintele, autoritatea, măreția și judecata Mea oamenilor din toate țările și națiunile. Lucrarea pe care o fac printre voi este începutul lucrării Mele în tot universul. Cu toate că acum e deja vremea zilelor de pe urmă, înțelegeți că „zilele de pe urmă” nu este decât un nume pentru o epocă; la fel ca și Epoca Legii și Epoca Harului, aceasta se referă la o epocă și indică o epocă întreagă, mai degrabă decât ultimii câțiva ani sau luni. Cu toate acestea, zilele de pe urmă sunt destul de diferite de Epoca Harului și de Epoca Legii. Lucrarea zilelor de pe urmă nu se desfășoară în Israel, ci printre ne-evrei; aceasta reprezintă cucerirea oamenilor din toate neamurile și din toate triburile din afara Israelului în fața tronului Meu, astfel încât slava Mea în tot universul să poată umple cosmosul și bolta cerească. Este pentru a putea obține glorie mai mare, ca toate creaturile de pe pământ să transmită slava Mea fiecărei națiuni, pentru totdeauna, din generație în generație, și toate creaturile din cer și de pe pământ să poată vedea toată slava pe care am dobândit-o pe pământ. Lucrarea desfășurată în zilele de pe urmă este lucrarea de cucerire. Nu este îndrumarea vieților tuturor oamenilor de pe pământ, ci încheierea pe pământ a vieții de o mie de ani de suferință nesfârșită a omenirii. Ca o consecință, lucrarea zilelor de pe urmă nu poate fi la fel ca cele câteva mii de ani de lucrare în Israel, nici nu poate fi ca cei doar câțiva ani de lucrare în Iudeea, care a continuat de-a lungul a două milenii până la a doua întrupare a lui Dumnezeu. Oamenii din zilele de pe urmă se confruntă numai cu reapariția Răscumpărătorul în trup și primesc lucrarea personală și cuvintele lui Dumnezeu. Nu vor trece două mii de ani înainte ca zilele de pe urmă să se sfârșească; ele sunt scurte, ca în timpul în care Isus a realizat lucrarea Epocii Harului în Iudeea. Acest lucru se datorează faptului că zilele de pe urmă sunt încheierea întregii epoci. Acestea reprezintă încheierea și sfârșitul planului de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani al lui Dumnezeu și încheie călătoria de suferință a omenirii. Ele nu duc întreaga omenire într-o epocă nouă și nu permit ca viața omenirii să continue; aceasta nu ar avea nicio semnificație pentru planul Meu de gestionare (de mântuire) sau pentru existența omului. Dacă omenirea ar continua așa, atunci, mai devreme sau mai târziu, ar fi în întregime devorată de diavol, iar acele suflete care Îmi aparțin ar fi, în cele din urmă, distruse de mâinile lui. Lucrarea Mea durează doar șase mii de ani și am promis că controlul celui rău asupra întregii omeniri va dura, de asemenea, nu mai mult de șase mii de ani. Așadar, acum timpul expiră. Nici nu voi continua și nici nu voi întârzia mai mult: pe parcursul zilelor din urmă, îl voi desființa pe Satan, Îmi voi lua înapoi toată slava Mea, și voi revendica toate sufletele de pe pământ care Îmi aparțin, astfel încât aceste suflete aflate în dificultate să poată scăpa din oceanul suferinței și, astfel, va fi încheiată întreaga Mea lucrare pe pământ. Începând cu această zi, niciodată nu Mă voi mai întrupa pe pământ și niciodată Duhul Meu atotstăpânitor nu va mai lucra pe pământ. Voi face doar un singur lucru pe pământ: voi reface omenirea, o omenire care este sfântă și care este cetatea Mea credincioasă pe pământ. Dar știu că nu voi anihila întreaga lume și nici nu voi anihila întreaga omenire. Voi păstra acea treime care rămâne – treimea care Mă iubește și a fost complet cucerită de Mine, și voi face ca această treime să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ, precum au făcut sub lege israeliții, hrănindu-i copios cu oi și vite și toate bogățiile pământului. Această omenire va rămâne cu Mine pentru totdeauna, totuși nu va fi omenirea jalnic de întinată a zilelor noastre, ci o omenire care este o adunare a tuturor celor care au fost câștigați de Mine. O asemenea omenire nu va fi coruptă, perturbată sau împresurată de Satana și va fi singura omenire care există pe pământ după ce am triumfat asupra Satanei. Este omenirea care a fost cucerită de Mine și Mi-a câștigat promisiunea. Și astfel, omenirea care a fost cucerită în zilele de pe urmă este, de asemenea, omenirea care va fi cruțată și va câștiga binecuvântările Mele veșnice. Va fi singura dovadă a triumfului Meu asupra lui Satan și singurul câștig al bătăliei mele cu Satana. Aceste prăzi de război sunt salvate de Mine din sfera Satanei și sunt singura cristalizare și singurul rod al planului Meu de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani. Ele provin din fiecare națiune și confesiune, din fiecare loc și țară din tot universul. Acestea sunt de rase diferite, au limbi, obiceiuri și culori ale pielii diferite și sunt răspândite în toate națiunile și confesiunile globului pământesc și chiar în fiecare colț al lumii. În cele din urmă, ei se vor uni pentru a forma o umanitate completă, o adunare de oameni care nu poate fi atinsă de forțele lui Satana. Cei din întreaga omenire care nu au fost mântuiți și cuceriți de Mine se vor scufunda tăcut în adâncurile mării și vor fi arși de flăcările Mele mistuitoare pentru toată veșnicia. Voi nimici această omenire veche și extrem de murdară, la fel cum i-am nimicit pe fiii întâi născuți și vitele Egiptului, lăsând numai israeliții care au mâncat carne de miel, au băut sânge de miel și și-au marcat pragul de sus al ușilor cu sânge de miel. Nu sunt oamenii care au fost cuceriți de Mine și aparțin familiei Mele și oamenii care, de asemenea, mănâncă din carnea Mea, a Mielului, și beau din sângele Meu, al Mielului, și au fost răscumpărați de Mine și Mi se închină? Nu sunt astfel de oameni întotdeauna însoțiți de slava Mea? Cei care sunt fără carnea Mea, a Mielului, nu s-au scufundat deja în tăcere în adâncurile mării? Astăzi ei Mi se opun și astăzi cuvintele Mele sunt la fel ca cele rostite de Iahve fiilor și nepoților lui Israel. Cu toate acestea, duritatea din adâncul inimilor voastre face ca mânia Mea să se acumuleze, aducând mai multă suferință peste trupul vostru, mai multă judecată asupra păcatelor voastre și mai multă furie asupra nedreptăților voastre. Cine ar putea fi cruțat în ziua mâniei Mele, când vă purtați astfel cu Mine? Nelegiuirea cui ar putea scăpa ochilor Mei mustrători? Păcatele cui ar putea eluda mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Sfidarea cui ar putea scăpa de judecata Mea, a Celui Atotputernic? Eu, Iahve, așa vă vorbesc vouă, descendenților familiei ne-evreilor, iar cuvintele pe care vi le spun depășesc toate cuvântările Epocii Legii și Epocii Harului și, cu toate acestea, sunteți mai împietriți decât toți oamenii din Egipt. Nu păstrați mânia Mea când Îmi fac lucrarea întru odihnă? Cum ați putea scăpa nevătămați după ziua Mea, a Celui Atotputernic?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 612)

Înțelegi acum ce este judecata și ce este adevărul? Dacă ai înțeles, atunci te îndemn să te supui ascultător judecății, altfel, nu vei avea niciodată ocazia de a fi lăudat de către Dumnezeu sau de a fi adus de către El în Împărăția Sa. Cei care doar acceptă judecata, dar nu pot fi niciodată purificați, adică cei care fug în toiul lucrării judecății, vor fi mereu detestați și respinși de Dumnezeu. Păcatele lor sunt mai numeroase și mai grave decât acelea ale fariseilor, deoarece ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva Lui. Astfel de oameni, care nu sunt vrednici nici măcar să facă servicii, vor primi o pedeapsă și mai aspră, o pedeapsă care este, în plus, veșnică. Dumnezeu nu va cruța niciun trădător care și-a manifestat cândva loialitatea prin cuvinte, dar care apoi L-a trădat. Oameni ca aceștia vor primi răsplata prin pedeapsa duhului, a sufletului și a trupului. Nu este tocmai aceasta o revelație a firii drepte a lui Dumnezeu? Nu este acesta scopul lui Dumnezeu în judecarea oamenilor și demascarea lor? Dumnezeu îi trimite în exil pe toți cei care săvârșesc tot felul de fapte rele în timpul judecății, într-un loc infestat cu duhuri rele, lăsând aceste duhuri rele să le distrugă trupurile după bunul plac, iar trupurile acelor oameni emană mirosul cadavrelor. Asta le este răsplata potrivită. Dumnezeu consemnează în registrele lor fiecare dintre păcatele acelor credincioși, apostoli și lucrători falși și neloiali; apoi, la momentul potrivit, El îi aruncă printre duhurile necurate, cărora le permite să le profaneze trupurile după bunul plac, astfel încât să nu se mai poată reîntrupa și să nu mai vadă lumina niciodată. Acei ipocriți care fac servicii la un moment dat, dar nu sunt capabili să rămână credincioși până la sfârșit, sunt numărați de Dumnezeu printre cei răi, astfel încât să intre în cârdășie cu cei răi și să devină parte a gloatei lor dezordonate; în final, Dumnezeu îi va distruge. Dumnezeu îi aruncă deoparte și nu le acordă atenție celor care nu I-au fost niciodată loiali lui Hristos sau nu au depus niciun efort și îi va distruge pe toți la schimbarea epocii. Ei nu vor mai exista pe pământ, cu atât mai puțin nu vor primi acces în Împărăția lui Dumnezeu. Cei care nu au fost niciodată sinceri cu Dumnezeu, dar au fost forțați de împrejurări să aibă de-a face cu El în mod superficial se numără printre aceia care fac servicii poporului Lui. Doar un mic număr de astfel de oameni va supraviețui, în timp ce majoritatea va pieri împreună cu cei care fac un serviciu care nu se ridică la standard. În cele din urmă, Dumnezeu îi va aduce în Împărăția Sa pe toți cei care au aceeași gândire ca a Lui, oamenii și fiii lui Dumnezeu, precum și pe cei predestinați de Dumnezeu să fie preoți. Ei vor fi chintesența lucrării lui Dumnezeu. Cât despre cei care nu sunt în măsură să se încadreze în nicio categorie stabilită de Dumnezeu, aceia se vor număra printre necredincioși. Și, cu siguranță, vă puteți imagina care va fi deznodământul lor. V-am spus deja tot ce trebuia să vă spun; drumul pe care îl alegeți este doar decizia voastră. Ceea ce trebuie să înțelegeți este aceasta: lucrarea lui Dumnezeu nu-i așteaptă niciodată pe cei care nu pot ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”