Întrebarea 29: În ultimii două mii de ani, credința omului în Domnul s-a bazat pe Biblie, iar venirea Domnului Isus nu a negat Biblia Vechiului Testament. După ce Dumnezeu Atotputernic Și-a făcut lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, oricine Îl acceptă pe Dumnezeu Atotputernic se va concentra asupra citirii cuvintelor Sale și rareori va citi din Biblie. După acceptarea lucrării lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, mi-ar plăcea să cercetez care, mai exact, este abordarea corectă a Bibliei și cum ar trebui să o folosească o persoană? Pe ce ar trebui să se bazeze credința unei persoane în Dumnezeu pentru a merge pe calea credinței și a dobândi mântuirea lui Dumnezeu?

Răspuns:

Noi înțelegem cu toții că Biblia este o consemnare veritabilă a primelor două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este mărturia primelor două etape ale lucrării lui Dumnezeu, care încheie călăuzirea și răscumpărarea omenirii după crearea cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor, precum și a omenirii. Citind Biblia, toți pot vedea cum Dumnezeu a condus oamenii în Epoca Legii și i-a învățat cum să trăiască în fața Lui și cum să Îl venereze. Putem vedea, de asemenea, cum Dumnezeu a răscumpărat omenirea în Epoca Harului și a iertat-o pentru toate păcatele trecute în timp ce a pogorât asupra sa pacea, bucuria și toate felurile de har. Oamenii pot vedea nu doar că Dumnezeu a creat omenirea și a călăuzit-o permanent, dar și că El a răscumpărat-o. Între timp, Dumnezeu a asigurat și a protejat omenirea. De asemenea, putem citi din profețiile biblice că, în zilele de pe urmă, cuvintele lui Dumnezeu vor arde precum focul pentru a-i judeca și a-i curăți pe oamenii Săi. Ele vor mântui omenirea de toate păcatele și ne vor ajuta să scăpăm de influența întunecată a Satanei pentru a ne putea reîntoarce complet la Dumnezeu și a moșteni în cele din urmă binecuvântările și promisiunea Sa. Asta a vrut Dumnezeu să spună când a zis: „tocmai acestea sunt cele care depun mărturie despre Mine!” Astfel, oricine a citit conștiincios Biblia poate vedea unele dintre acțiunile lui Dumnezeu și poate recunoaște existența Sa și atotputernicia și înțelepciunea cu care El a creat, domină și conduce totul în cer și pe pământ. De aceea, Biblia este profund relevantă pentru oameni pentru credința în Dumnezeu, cunoașterea Lui și apucarea pe calea bună a credinței. Oricine crede sincer în Dumnezeu și iubește adevărul poate găsi un țel și o direcție în viață citind Biblia și poate învăța să creadă în El, să se bazeze pe El, să I se supună Lui și să Îl venereze. Toate acestea sunt efecte ale mărturiei Bibliei despre Dumnezeu; acesta este un fapt de necontestat.

[…]

Valoarea Bibliei constă în întregime în consemnarea primelor două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Dacă oamenii pot citi cuvântările și lucrarea lui Dumnezeu în ea și pot avea credința și cunoașterea atotputerniciei și înțelepciunii cu care El a creat și conduce totul, aceasta va avea o semnificație profundă pentru oameni în a-L cunoaște, urma și venera pe Dumnezeu. Din acest motiv, Biblia este pur și simplu o mărturie a lucrării lui Dumnezeu și îi poate ajuta pe credincioși în a construi o fundație. Bineînțeles, este o carte necesară pentru toți cei care cred în Dumnezeu. Biblia îi poate ajuta pe oameni să înțeleagă primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și este extrem de benefică pentru înțelegerea adevărului și pentru intrarea lor în viață. Totuși, nu poate lua locul lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, cu atât mai puțin al cuvântărilor Sale din prezent; poate doar să ne ajute să înțelegem primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu și să Îi cunoaștem firea, atotputernicia și înțelepciunea. Acesta este singurul mod de a privi Biblia care este după inima lui Dumnezeu și trebuie să credem că aceasta este și intenția comună a fiecăruia dintre autorii și compilatorii Bibliei.

Fragment din părtășia celui de mai sus

Biblia este doar o consemnare a lucrării lui Dumnezeu și o mărturie pentru El; deși este foarte utilă pentru edificarea omenirii, totuși nu poate în niciun caz să înlocuiască lucrarea Duhului Sfânt. Pentru cei dintre noi cu credință în Dumnezeu, obținerea mântuirii trebuie să se bazeze pe lucrarea Duhului Sfânt. Dacă ar fi să urmăm doar Biblia, fără lucrarea Duhului Sfânt, am merge pe calea proprie. Eșecul fariseilor, care credeau în Dumnezeu, dar I s-au împotrivit, ilustrează bine că este greșit să ne bazăm credința doar pe Biblie, și nu pe lucrarea Duhului Sfânt. Mulți oameni au cercetat Biblia de-a lungul anilor, dar nu au avut luminarea și iluminarea Duhului Sfânt și, în cele din urmă, nu au reușit să obțină înțelegerea adevărului sau cunoașterea lui Dumnezeu. În consecință, noi, cei care avem credință în Dumnezeu, trebuie să abordăm și să folosim adecvat Biblia. Nu trebuie să avem vreodată o credință oarbă sau să venerăm Biblia. Putem vedea cuvântul lui Dumnezeu în Biblie, dar și modul în care Dumnezeu Își face lucrarea pentru a-i mântui pe oameni, dar înțelegerea Bibliei de către noi va fi mereu prea limitată, îndeosebi în ceea ce privește cuvântul lui Dumnezeu. Fără luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, putem memora întocmai cuvântul lui Dumnezeu, dar nu vom înțelege totuși adevărul. De-a lungul istoriei, acest lucru a fost afirmat de nenumărați sfinți care au cunoscut lucrarea lui Dumnezeu. Există un număr mare de oameni religioși care au o credință oarbă în Biblie și o venerează, dar, în inimile lor, nu-L slăvesc pe Dumnezeu și Îl delimitează în cadrul noțiunilor și închipuirilor proprii. Când Dumnezeu Atotputernic întrupat din zilele de pe urmă Își înfăptuiește lucrarea de judecată și exprimă adevărurile care vor curăți și vor mântui omenirea, acești oameni nu recunosc glasul lui Dumnezeu. În schimb, Îl condamnă și se împotrivesc lui Dumnezeu, judecând și hulindu-L fără chibzuință. Când văd că membrii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic la întâlnirile lor, iar consultarea Bibliei a devenit ceva pentru timpul lor liber, aceștia judecă și condamnă chiar mai mult. Oare înțeleg aceștia adevărul sau Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu? Cu siguranță nu! Sunt adoratori ai Bibliei care I se împotrivesc lui Dumnezeu, exact ca fariseii. Când au văzut că discipolii Domnului Isus au părtășie doar despre lucrarea și cuvintele Domnului Isus la întâlnirile lor, fariseii i-au judecat, spunând că nu au citit scripturile, ci doar cuvintele Domnului Isus. Acest lucru este similar cu ceea ce spun pastorii și prezbiterii din zilele noastre; toți condamnă lucrarea lui Dumnezeu neștiind ce înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu sau să cunoști lucrarea Lui. Tot ce pot să facă este să explice Biblia, să țină ceremonii religioase și să respecte regulamentele religioase. Dacă, în timpul Epocii Harului, credincioșii în Domnul ar fi citit doar Vechiul Testament atunci când se reuneau, ar fi fost ei capabili să capete încuviințarea Domnului Isus? Acum Domnul Isus S-a întors, a exprimat adevărul și face lucrarea de judecată a zilelor de pe urmă. Putem da deoparte cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă agățându-ne, totodată, de ritualurile și regulile din Biblie? Ce înseamnă cu adevărat să crezi în Dumnezeu? Dacă un credincios nu mănâncă, nu bea și nu cunoaște cuvântul actual al lui Dumnezeu, este aceasta într-adevăr credință în Dumnezeu? Multor oameni religioși le lipsesc până și cele mai elementare cunoștințe și adevăruri despre credința în Dumnezeu. Ei cred că întreaga Biblie este cuvântul lui Dumnezeu, că generație după generație trebuie să urmeze mereu Biblia și că respectarea strictă a Bibliei este echivalentă cu credința în Dumnezeu. Este acest lucru conform cu adevărul credinței în Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu merge mereu înainte și se dezvoltă și, chiar și în Epoca Împărăției Milenare, Dumnezeu Își va folosi în continuare cuvântul pentru a conduce toată omenirea. Dumnezeu nu urmează regulamentele – El este mereu nou și niciodată vechi, iar cuvintele și lucrarea Lui merg mereu înainte, neoprindu-se niciodată și, totuși, mulți nu reușesc să înțeleagă acest aspect. Nu sunt ei absurzi? Sunt mulți oameni care, după ce acceptă cuvântul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, tot nu știu clar cum să trateze Biblia conform voii lui Dumnezeu. Adevărul despre această chestiune este exprimat clar de Dumnezeu Atotputernic, așa că haideți să citim câteva pasaje din cuvântul Lui.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, Eu disec Biblia în acest fel, dar asta nu înseamnă că o urăsc sau neg valoarea ei ca referință. Eu îți explic și îți lămuresc valoarea inerentă și originile Bibliei pentru a te împiedica să fii ținut în întuneric. Pentru că oamenii au atât de multe opinii despre Biblie, iar majoritatea dintre ele sunt greșite; citirea Bibliei în acest fel nu numai că îi împiedică să dobândească ce se cuvine, ci, mai important, împiedică lucrarea pe care Eu intenționez să o fac. Interferează enorm cu lucrarea viitorului și oferă doar dezavantaje, nu și avantaje. Astfel, ceea ce te învăț Eu este pur și simplu substanța și povestea lăuntrică a Bibliei. Nu-ți cer să nu citești Biblia sau să te-apuci să susții că este total lipsită de valoare, ci doar să ai cunoașterea și viziunea corectă asupra Bibliei. Nu fi prea părtinitor! Deși Biblia este o carte de istorie scrisă de oameni, ea documentează și multe dintre principiile după care sfinții și profeții din vechime Îl slujeau pe Dumnezeu, precum și experiențele recente ale apostolilor în slujirea lui Dumnezeu – toate acestea au fost într-adevăr văzute și cunoscute de acești oameni și pot servi ca referință pentru oamenii din această epocă în urmărirea căii adevărate” („Despre Biblie (4)” din Cuvântul Se arată în trup).

De câteva mii de ani, Biblia este o parte din istoria omenirii. În plus, oamenii o tratează ca pe Dumnezeu până în punctul în care, în zilele de pe urmă, I-a luat locul lui Dumnezeu, fapt care pe El Îl dezgustă. Astfel, când timpul a permis, Dumnezeu S-a simțit obligat să clarifice povestea lăuntrică și originile Bibliei; dacă El nu ar fi făcut acest lucru, Biblia ar ocupa în continuare locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor și ei ar folosi cuvintele din Biblie ca să măsoare și să condamne faptele lui Dumnezeu. Explicând esența, structura și neajunsurile Bibliei, Dumnezeu nu nega în niciun caz existența Bibliei și nici nu o condamna; mai degrabă, El oferea o descriere adecvată, potrivită, care restabilea imaginea originală a Bibliei, aborda neînțelegerile oamenilor privind Biblia și le oferea perspectiva corectă asupra Bibliei, astfel încât ei să nu mai se închine Bibliei și să nu se mai piardă; adică, astfel încât să nu mai confunde credința lor oarbă în Biblie cu credința în Dumnezeu și închinarea la Dumnezeu, temători chiar să se confrunte cu adevăratul său context și eșecurile acesteia. Odată ce oamenii au o înțelegere pură a Bibliei, ei sunt capabili să renunțe la aceasta fără mustrări de conștiință și să accepte cu curaj noile cuvinte ale lui Dumnezeu. Acesta este țelul lui Dumnezeu în aceste câteva capitole. Adevărul pe care Dumnezeu dorește să îl spună aici oamenilor este că nicio teorie sau niciun fapt nu poate înlocui lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu de astăzi și că nimic nu poate sta în locul lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu pot scăpa de capcana Bibliei, nu vor putea niciodată să vină înaintea lui Dumnezeu. Dacă își doresc să vină înaintea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să-și curețe inimile de orice ar putea să-L înlocuiască; atunci, ei vor fi plăcuți lui Dumnezeu” (Introducere la „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici” din Cuvântul Se arată în trup)

Dacă vrei să mergi pe noua cale de astăzi, atunci trebuie să te îndepărtezi de Biblie, trebuie să te plasezi dincolo de cărțile de profeții sau de istorie din Biblie. Numai atunci vei putea merge pe noua cale așa cum se cuvine și numai atunci vei putea intra în noua lume și în noua lucrare. Trebuie să înțelegi de ce, astăzi, ți se cere să nu citești Biblia, de ce există o altă lucrare, separată de Biblie, de ce Dumnezeu nu caută o practică nouă și mai detaliată în Biblie, de ce există în schimb o lucrare mai grandioasă în afara Bibliei. Iată tot ceea ce trebuie să înțelegeți. Trebuie să cunoști diferența dintre lucrarea veche și cea nouă și, chiar dacă nu citești Biblia, trebuie să fii capabil să o analizezi; dacă nu, te vei închina în continuare Bibliei și îți va fi dificil să pătrunzi în noua lucrare și să treci prin noi schimbări. Din moment ce există o cale superioară, de ce să studiezi acea cale umilă, perimată? Din moment ce există cuvântări mai noi și o lucrare mai nouă, de ce să trăiești printre relatări despre istorii vechi? De pe urma noilor formulări poți trage foloase, ceea ce dovedește că este vorba de lucrarea cea nouă; vechile relatări nu te pot sătura, nu-ți pot satisface nevoile prezente, ceea ce dovedește că acestea sunt istorie, iar nu lucrarea de aici și acum. Calea cea mai înaltă este cea a lucrării celei mai noi și, împreună cu lucrarea cea nouă, indiferent de cât de înaltă a fost calea trecutului, aceasta rămâne doar istoria reflecțiilor oamenilor și, indiferent de cât de mare este valoarea sa de referință, aceasta rămâne doar calea cea veche. Chiar dacă este consemnată în „Cartea sfântă”, calea cea veche este istorie; chiar dacă nu există nicio relatare despre aceasta în „Cartea sfântă”, calea cea nouă este cea de aici și acum. Această cale te poate mântui, te poate transforma, pentru că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt” („Despre Biblie (1)” din Cuvântul Se arată în trup).

Vechiul Testament a apărut după ce Dumnezeu Și-a încheiat lucrarea în Epoca Legii, iar Noul Testament, când Domnul Isus Și-a încheiat lucrarea de răscumpărare. În ultimii 2.000 de ani, nimic nu a fost publicat sau citit mai mult decât Biblia, iar umanitatea a primit o edificare extraordinară din aceasta. Întrucât cuvintele lui Dumnezeu, pe care le-a exprimat în timpul lucrării Sale, sunt consemnate în Biblie, iar aceasta servește și ca relatare scrisă a experiențelor și mărturiei celor folosiți de Dumnezeu, oamenii pot vedea din ea existența lui Dumnezeu, precum și arătarea și lucrarea Lui. Din ea, oamenii pot recunoaște faptul că Dumnezeu este Creatorul și Cârmuitorul tuturor lucrurilor și pot ajunge, de asemenea, să cunoască cele două etape ale lucrării din Epoca Legii și Epoca Harului, înfăptuite de Dumnezeu după crearea omenirii. Acest lucru este adevărat îndeosebi în ceea ce privește consemnarea în Biblie a Epocii Harului, când Domnul Isus Și-a desfășurat personal lucrarea de răscumpărare, i-a dăruit omenirii harul Său abundent și a exprimat multe adevăruri. Aceasta ne permite să vedem dragostea adevărată pe care o are Dumnezeu față de omenire, să înțelegem că omul trebuie să aibă credință în Dumnezeu și să se supună Lui pentru a fi pe calea corectă în viață și că, doar când dobândim adevărul ca pe propria noastră viață, putem primi mântuirea de la Dumnezeu și obține încuviințarea Lui. Acestea sunt rezultatele obținute de cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu asupra omenirii. Dacă n-ar fi consemnarea oferită de Biblie, omenirii i-ar fi foarte greu să înțeleagă lucrarea anterioară a lui Dumnezeu. De aceea citirea Bibliei este necesară pentru aceia dintre noi cu credință în Dumnezeu. Cu toate acestea, oricât de valoroasă este Biblia, nu trebuie să o așezăm la același nivel cu Dumnezeu și, mai important, nu trebuie să o folosim pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu sau a-I înlocui lucrarea. Trebuie așadar să tratăm adecvat Biblia, fără să avem o credință oarbă în ea sau să o venerăm. Mai mult, cu privire la întrebarea care sunt cuvintele lui Dumnezeu și care sunt cuvintele omului, Biblia indică în mod clar ce a spus Dumnezeu și ce a spus omul; este evident dintr-o privire. Mulți oameni nu au însă discernământ atunci când vine vorba de epistolele apostolilor și de părțile care reprezintă experiențele și mărturiile omului. Unii cred chiar că toate cuvintele care izvorăsc din luminarea Duhului Sfânt sau toate cuvintele conforme cu adevărul sunt cuvintele lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta o absurditate? Poate omul să exprime cuvântul lui Dumnezeu? Când Duhul Sfânt îl luminează și îl iluminează pe om și acesta primește o fărâmă de lumină, înseamnă aceasta că Duhul Sfânt îi dezvăluie omului cuvintele lui Dumnezeu sau îl inspiră cu acestea? Efectul menit al lucrării Duhului Sfânt este să-l facă pe om să înțeleagă adevărul și să intre în realitatea sa. Este posibil ca mărturia omului care înțelege adevărul și intră în realitatea acestuia să fie, de fapt, cuvinte exprimate de Dumnezeu? Trebuie să spunem foarte clar că, până și atunci când cuvintele omului sunt conforme cu adevărul, ele nu pot fi considerate totuși adevărul în sine sau cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele omului și cuvintele lui Dumnezeu nu pot fi menționate în aceeași răsuflare deoarece doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul; doar cuvintele lui Dumnezeu pot să-l răscumpere și să-l mântuiască pe om și să fie viața acestuia. Cuvintele omului pot reprezenta doar propriile sale experiențe și propria sa înțelegere, fiind doar cu titlu de referință. Ele pot fi utile și edificatoare pentru oameni, dar nu pot înlocui în niciun caz cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu din Biblie nu sunt niciodată contradictorii și, comparând cuvintele omului și cuvintele lui Dumnezeu din Biblie, este inevitabil să nu apară unele contradicții. Dar nu este însă nicio contradicție în lucrarea sau în cuvintele lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Cuvintele lui Iahve Dumnezeu, cuvintele Domnului Isus consemnate în Biblie și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă: sursa tuturor este lucrarea unui singur Dumnezeu. Toate izvorăsc din cuvintele Duhului Sfânt. Acesta este un fapt ce nu poate fi negat de nimeni. Cu toate acestea, mulți oameni religioși iau adesea cuvintele omului din Biblie și le compară cu actualele cuvinte ale lui Dumnezeu. Fariseii au făcut și ei acest lucru, folosind mereu cuvintele din scripturi pentru a le cerceta și compara cu acelea ale Domnului Isus. Ca urmare, fariseii au găsit câteva cauze pentru a-L respinge pe Domnul Isus și chiar I s-au împotrivit și L-au condamnat nebunește, mergând într-atât de departe încât L-au răstignit pe Domnul Isus. Deci, care este problema de aici? În zilele noastre sunt mulți oameni care încă nu înțeleg bine acest lucru. Lucrarea lui Dumnezeu nu s-a făcut niciodată pe baza Bibliei și, în plus, Dumnezeu nu este constrâns de Biblie. Dacă Îl studiem mereu pe Dumnezeu pe baza Bibliei sau Îi măsurăm lucrarea actuală astfel, atunci vom eșua iarăși și iarăși, iar căderile noastre vor deveni tot mai grave. Mulți oameni religioși din ziua de astăzi folosesc cuvinte din Biblie pentru a-L studia pe Dumnezeu Atotputernic și lucrarea Lui din zilele de pe urmă, mergând chiar într-atât de departe încât să citeze Biblia în afara contextului pentru a-L condamna și a se împotrivi față de Dumnezeu Atotputernic. Ei iau cuvinte din Biblie, îndeosebi cuvinte ale omului, și le folosesc drept substituiri pentru cuvintele lui Dumnezeu. Mai mult, aceștia interpretează greșit cuvintele lui Dumnezeu și denaturează cuvintele omului pentru a condamna și a se opune lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Este exact ce au făcut fariseii când I s-au împotrivit Domnului Isus, deci care va fi rezultatul? Vor fi blestemați de Dumnezeu exact la fel. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vai de cei care Îl răstignesc pe Dumnezeu!” („Păcătoșii cu siguranță vor fi pedepsiți” din Cuvântul Se arată în trup). Dacă folosim în continuare doctrinele biblice ca să ne împotrivim lui Dumnezeu, vom fi expuși ca antihriști și blestemați de Dumnezeu. Nu este ceva cert?

Eșecul acestor farisei religioși în credința lor în Dumnezeu ne învață că, atunci când Dumnezeu înfăptuiește o nouă lucrare, omul trebuie să privească în afara scripturii existente, să accepte și să se supună cuvintelor și lucrării actuale ale lui Dumnezeu. Este la fel ca atunci când, în Epoca Legii, omul trebuia să respecte legile și poruncile date de Iahve Dumnezeu pentru a dobândi binecuvântările lui Dumnezeu. În Epoca Harului, Domnul Isus a venit să-Și facă lucrarea de răscumpărare și omul a trebuit să iasă în afara legii pentru a accepta și a se supune cuvintelor și lucrării Domnului Isus, astfel încât să-I poată primi încuviințarea. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu. El a încheiat Epoca Harului și a început Epoca Împărăției. Trebuie, așadar, să acceptăm lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, să punem în practică și să cunoaștem cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, astfel încât să putem obține lucrarea Duhului Sfânt, să dobândim adevărul ca pe viața noastră și să devenim persoane care-L cunosc pe Dumnezeu, I se supun și Îl venerează și care sunt câștigate de Dumnezeu prin mântuirea Sa. Aceasta este singura cale prin care omul poate dobândi intrarea în Împărăția Lui. Din aceasta putem vedea că, în credința noastră în Dumnezeu, trebuie să ținem pasul cu lucrarea Lui și să obținem lucrarea Duhului Sfânt, pentru că doar atunci putem să înțelegem adevărul, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să pătrundem realitatea adevărului. În cazul în care credința noastră se bazează doar pe citirea Bibliei și pe respectarea rigidă a textului Bibliei, vom fi probabil eliminați și îndepărtați de lucrarea lui Dumnezeu, exact ca fariseii care au respectat doar scripturile, dar I s-au împotrivit lui Dumnezeu, aducând astfel blestemele Lui asupra lor. Este respectarea Bibliei baza credinței noastre în Dumnezeu? Dacă nu avem lucrarea Duhului Sfânt în credința noastră, atunci am deviat deja de la adevărata cale și nu este niciun chip să dobândim mântuirea lui Dumnezeu. Drept urmare, credința noastră nu se poate baza pe respectarea rigidă a Bibliei; trebuie să ținem pasul cu lucrarea lui Dumnezeu, să citim cuvintele Lui actuale și să dobândim lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este temelia credinței în Dumnezeu și cel mai important aspect al ei. Acum ar trebui să vedem limpede cum ar trebui să tratăm Biblia, în calitatea noastră de credincioși, și pe ce trebuie să se bazeze credința în Dumnezeu pentru a putea primi încuviințarea Lui când mergem pe calea credinței, nu este așa?

din Răspunsuri la întrebările din scenetă

Anterior: Întrebarea 28: Biblia este mărturie a lucrării lui Dumnezeu; numai prin citirea Bibliei credincioșii în Domnul ajung să recunoască faptul că Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și pot să vadă faptele minunate ale lui Dumnezeu, măreția și atotputernicia Lui. Biblia conține multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, cât și mărturii ale experiențelor omului; acestea pot oferi susținere pentru viețile oamenilor, cât și o importantă edificare, așadar, ceea mi-ar plăcea să cercetez este dacă noi chiar putem să dobândim viața veșnică prin citirea Bibliei? Este posibil să nu existe nicio cale a vieții veșnice în Biblie?

Înainte: Întrebarea 30: Tu declari că Domnul Isus S-a întors deja ca Dumnezeu Atotputernic întrupat, că El exprimă toate adevărurile pentru a purifica și mântui omenirea și că face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, așadar, cum ar trebui să deosebim vocea lui Dumnezeu și cum ar trebui să confirmăm că Dumnezeu Atotputernic este, într-adevăr, Domnul Isus reîntors?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

1. Ce este adevărul

Versete din Biblie pentru referințe:„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1).„Și...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte