Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni este inseparabilă de om, deoarece omul reprezintă obiectul acestei lucrări și este singura creatură făcută de Dumnezeu care poate să aducă mărturie pentru El. Viața omului și toate activitățile lui sunt inseparabile de Dumnezeu și sunt toate controlate de mâinile lui Dumnezeu, și se poate spune chiar că nicio persoană nu poate exista independent de Dumnezeu. Nimeni nu poate nega acest lucru, pentru că este un fapt. Tot ceea ce face Dumnezeu este în avantajul omenirii și este îndreptat împotriva uneltirilor Satanei. Tot ceea ce necesită omul vine de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este sursa vieții omului. Astfel, omul este pur și simplu incapabil să se despartă de Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu nu a intenționat niciodată să se despartă de om. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este de dragul întregii omeniri, iar gândurile Sale sunt întotdeauna bune. Astfel, pentru om, lucrarea lui Dumnezeu și gândurile lui Dumnezeu (adică intențiile lui Dumnezeu) sunt ambele „viziuni” pe care omul trebuie să le cunoască. Astfel de viziuni reprezintă, de asemenea, gestionarea lui Dumnezeu și o lucrare imposibil de realizat de către om. Între timp, cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale se numesc „practica” omului. Viziunile sunt lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau reprezintă intențiile Sale pentru omenire sau scopurile și semnificația lucrării Sale. Se poate spune despre viziuni că sunt parte din gestionare, deoarece această gestionare este lucrarea lui Dumnezeu și este îndreptată către om, ceea ce înseamnă că este lucrarea pe care Dumnezeu o face printre oameni. Această lucrare este dovada și calea prin care omul ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu, și este de cea mai mare importanță pentru om. Dacă, în loc să acorde atenție cunoașterii lucrării lui Dumnezeu, oamenii acordă atenție numai doctrinelor credinței în Dumnezeu sau numai detaliilor neimportante și superficiale, atunci ei, pur și simplu, nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu și cu atât mai puțin vor fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu, care este extrem de folositoare pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către om, se numește viziuni. Aceste viziuni sunt lucrarea lui Dumnezeu, intențiile lui Dumnezeu și scopurile și semnificația lucrării lui Dumnezeu, care îi sunt toate de folos omului. Practica se referă la ceea ce trebuie făcut de către om, la ceea ce trebuie făcut de ființele create care Îl urmează pe Dumnezeu – cu alte cuvinte, datoria omului. Ceea ce ar trebui să facă omul nu este ceva care a fost înțeles de la început de el, ci sunt cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale. Aceste cerințe devin treptat din ce în ce mai profunde și mai înalte, pe măsură ce Dumnezeu lucrează. De exemplu, în timpul Epocii Legii, omul a trebuit să respecte legea, iar în timpul Epocii Harului, omul a trebuit să poarte crucea. Epoca Împărăției este diferită: cerințele pentru om sunt mai înalte decât cele din timpul Epocii Legii și al Epocii Harului. Pe măsură ce viziunile devin mai elevate, cerințele pentru om devin tot mai înalte, mai limpezi și mai practice. De asemenea, viziunile devin și ele din ce în ce mai practice. Aceste multe viziuni practice nu numai că îl ajută pe om să se supună mai bine lui Dumnezeu, ci, chiar mai mult decât atât, sunt favorabile cunoașterii sale de Dumnezeu.

În comparație cu epocile anterioare, lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Împărăției este mai realistă, mai îndreptată către esența omului și către schimbările firii sale și mai capabilă să aducă mărturie despre Dumnezeu Însuși tuturor acelora care Îl urmează. Cu alte cuvinte, în timpul Epocii Împărăției, în timp ce lucrează, Dumnezeu Se arată omului mai mult decât oricând în trecut, ceea ce înseamnă că viziunile care trebuie să fie cunoscute de către om sunt mai înalte decât în oricare altă epocă anterioară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu printre oameni a intrat pe un teritoriu fără precedent, viziunile cunoscute de om în timpul Epocii Împărăției sunt cele mai înalte dintre toate cele din întreaga lucrare de gestionare. Lucrarea lui Dumnezeu a intrat pe un teritoriu fără precedent și, astfel, viziunile care trebuie să fie cunoscute de către om au devenit cele mai înalte dintre toate, iar practica rezultată a omului este, de asemenea, la un nivel mai înalt decât în oricare epocă anterioară, pentru că practica omului se modifică în pas cu viziunile, iar desăvârșirea viziunilor marchează și desăvârșirea cerințelor pentru om. De îndată ce întreaga gestionare a lui Dumnezeu încetează, la fel se întâmplă și cu practica omului și, fără lucrarea lui Dumnezeu, omul nu va avea altă alternativă decât să nu se abată de la reglementările din vremurile trecute, altfel, pur și simplu, nu va avea încotro să o apuce. Fără viziuni noi, nu va exista nicio practică nouă din partea omului; fără viziuni complete, nu va exista nicio practică perfectă din partea omului; fără viziuni mai înalte, nu va exista o practică la un nivel mai înalt din partea omului. Practica omului se schimbă odată cu urmele pașilor lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoașterea și experiența omului se modifică și ele odată cu lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de capabil este omul, totuși, el este inseparabil de Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu S-ar opri din lucrare chiar și pentru un moment, omul ar muri imediat de furia Lui. Omul nu are nimic cu care să se mândrească, pentru că oricât de înaltă ar fi cunoașterea de astăzi a omului, oricât de profunde ar fi experiențele lui, el este inseparabil de lucrarea lui Dumnezeu – deoarece practica omului și ceea ce el ar trebui să urmărească în credința lui în Dumnezeu sunt inseparabile de viziuni. De fiecare dată când Dumnezeu lucrează, există viziuni pe care omul ar trebui să le cunoască și, ca urmare a acestora, omului i se adresează cerințele potrivite. Fără aceste viziuni ca piatră de temelie, omul ar fi pur și simplu incapabil de practică și nu ar fi în stare să Îl urmeze pe Dumnezeu fără șovăială. Dacă omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu sau nu-I înțelege intențiile, atunci tot ceea ce face omul este în zadar și imposibil să fie aprobat de Dumnezeu. Oricât de bogate ar fi darurile omului, el tot nu se poate descurca fără lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Oricât de bune sau de numeroase ar fi acțiunile omului, ele tot nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Și astfel, practica omului nu este, în nicio împrejurare, separabilă de viziuni. Cei care nu acceptă sub nicio formă viziunile noi nu au o practică nouă. Practica lor nu are nicio legătură cu adevărul, deoarece ei se supun reglementărilor și respectă legea fără viață; nu au viziuni noi deloc și, ca urmare, nu au nicio practică a noii epoci. Au pierdut viziunile și, astfel, au pierdut și lucrarea Duhului Sfânt, și au pierdut adevărul. Cei care sunt fără adevăr sunt urmașii absurdității, ei sunt întruchiparea Satanei. Indiferent ce fel de persoană este cineva, el nu poate fi fără viziunile lucrării lui Dumnezeu și nu poate fi lipsit de prezența Duhului Sfânt; de îndată ce cineva pierde viziunile, coboară imediat în Infern și trăiește în întuneric. Oamenii fără viziuni sunt aceia care Îl urmează pe Dumnezeu într-un mod confuz, aceia care sunt lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt și trăiesc în iad. Astfel de oameni nu urmăresc adevărul, ci, în schimb, etalează numele lui Dumnezeu ca pe un panou publicitar. Cei care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu întrupat, care nu cunosc cele trei etape de lucrare în totalitatea gestionării lui Dumnezeu – nu cunosc viziunile și sunt fără adevăr. Și, oare, nu sunt cei fără adevăr răufăcători cu toții? Cei care sunt dispuși să pună în practică adevărul, care sunt dispuși să urmărească o cunoaștere a lui Dumnezeu și care cooperează cu adevărat cu Dumnezeu sunt oameni pentru care viziunile reprezintă o piatră de temelie. Ei sunt aprobați de Dumnezeu deoarece cooperează cu Dumnezeu, și această cooperare este cea care ar trebui să fie pusă în practică de către om.

În viziuni sunt incluse multe căi de practică. Cerințele practice adresate omului sunt, de asemenea, incluse în viziuni, așa cum este lucrarea lui Dumnezeu care ar trebui cunoscută de către om. În trecut, în timpul adunărilor speciale sau în timpul marilor adunări care erau ținute în diferite locuri, se vorbea numai despre un singur aspect al căii de practică. O astfel de practică era aceea care urma să fie pusă în practică în timpul Epocii Harului și nu avea aproape nicio legătură cu cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece viziunea Epocii Harului era numai viziunea răstignirii lui Isus și nu existau viziuni mai mari. Omul nu trebuia să cunoască mai multe decât lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii prin răstignire și, astfel, în timpul Epocii Harului, nu mai erau alte viziuni pe care omul să le cunoască. În acest fel, omul avea doar o cunoaștere foarte limitată a lui Dumnezeu și, în afară de cunoașterea bunătății iubitoare și a milei lui Isus, avea la dispoziție doar câteva lucruri simple și demne de milă de pus în practică, lucruri care erau foarte diferite față de cele de astăzi. În trecut, indiferent de forma pe care o lua adunarea oamenilor, omul era incapabil să vorbească de o cunoaștere practică a lucrării lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin putea cineva să spună în mod clar care este cea mai potrivită cale de practică pe care omul trebuie să o apuce. Omul a adăugat doar câteva detalii simple la o temelie a îngăduinței și răbdării; nu a existat, pur și simplu, nicio schimbare în esența practicii sale, pentru că în timpul aceleiași epoci, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare mai nouă și singurele cerințe pe care El le-a avut de la om au fost îngăduința și răbdarea sau purtarea crucii – în afară de astfel de practici, nu existau viziuni mai înalte decât răstignirea lui Isus. În trecut, nu erau menționate alte viziuni, deoarece Dumnezeu nu a făcut multă lucrare și deoarece El a impus doar cerințe limitate omului. În acest fel, indiferent de ceea ce a făcut omul, acesta a fost incapabil să depășească aceste limite; el doar a practicat într-un mod simplu și lipsit de profunzime. Astăzi vorbesc despre mai multe viziuni, deoarece astăzi s-a făcut mai multă lucrare, o lucrare care este de câteva ori mai mare decât cea din vremea Epocii Legii și a Epocii Harului. Cerințele pentru om, de asemenea, sunt de câteva ori mai mari decât în epocile trecute. Dacă omul este incapabil să cunoască în totalitate o astfel de lucrare, atunci aceasta nu are nicio semnificație măreață; se poate spune că omul va avea dificultăți să cunoască în întregime o astfel de lucrare dacă nu își dedică efortul de pe tot parcursul vieții pentru acest scop. În lucrarea de cucerire, să vorbești numai despre calea de practică ar face cucerirea omului imposibilă. Simpla discuție despre viziuni, fără nicio cerință pentru om, ar face, de asemenea, imposibilă cucerirea omului. Dacă nu s-ar vorbi despre nimic altceva decât despre calea de practică, atunci ar fi imposibil de a lovi slăbiciunea vitală a omului sau de a risipi noțiunile omului, și la fel de imposibilă ar fi și cucerirea completă a omului. Viziunile sunt instrumentul principal de cucerire a omului și, totuși, dacă nu ar exista nicio altă cale de practică în afară de viziuni, atunci omul nu ar avea nicio cale de urmat, și cu atât mai puțin ar dispune de o modalitate de intrare. Acesta a fost principiul lucrării lui Dumnezeu de la început și până la sfârșit: viziunile cuprind ceea ce poate fi pus în practică, la fel cum există viziuni în plus față de practică. Gradul schimbărilor atât în viața omului, cât și în firea lui însoțește schimbările din viziuni. Dacă omul s-ar baza numai pe propriile sale eforturi, atunci i-ar fi imposibil să atingă vreun grad ridicat de schimbare. Viziunile vorbesc despre lucrarea lui Dumnezeu Însuși și despre gestionarea lui Dumnezeu. Practica se referă la calea de practică a omului și la modul de existență al omului. În întreaga gestionare a lui Dumnezeu, relația dintre viziuni și practică este relația dintre Dumnezeu și om. Dacă viziunile ar fi înlăturate sau dacă s-ar vorbi despre ele fără a aduce în discuție practica sau dacă ar fi numai viziuni, iar practica omului ar fi eliminată, atunci astfel de lucruri nu ar putea fi considerate gestionarea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin s-ar putea spune că lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită de dragul omenirii; în acest fel, nu numai că datoria omului ar fi eliminată, dar ar însemna o negare a scopului lucrării lui Dumnezeu. Dacă, de la început și până la sfârșit, omului i s-ar cere doar să practice, fără implicarea lucrării lui Dumnezeu, și, chiar mai mult decât atât, dacă omului nu i s-ar cere să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, atunci ar fi cu atât mai puțin justificabil să numim o astfel de lucrare gestionarea lui Dumnezeu. Dacă omul nu L-ar cunoaște pe Dumnezeu și ar fi neștiutor față de intențiile lui Dumnezeu și doar ar practica orbește într-un mod nedeslușit, atunci nu ar deveni niciodată o ființă creată care corespunde complet standardului. Și astfel, aceste două lucruri sunt ambele indispensabile. Dacă ar exista doar lucrarea lui Dumnezeu, adică dacă ar exista doar viziunile, și dacă nu ar exista nicio cooperare sau practică din partea omului, atunci aceasta nu ar putea fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Dacă ar exista doar practica și intrarea omului, atunci, chiar dacă ar fi cea mai înaltă cale de intrare, nici asta nu ar funcționa. Intrarea omului trebuie să se schimbe treptat, în pas cu lucrarea și cu viziunile; nu se poate schimba în mod arbitrar. Principiile practicii omului nu sunt neîngrădite, ci sunt stabilite în anumite limite. Astfel de principii se modifică în pas cu viziunile lucrării. Prin urmare, gestionarea lui Dumnezeu se reduce, în ultimă instanță, la lucrarea lui Dumnezeu și la practica omului.

Lucrarea de gestionare a apărut numai datorită omenirii, ceea ce înseamnă că s-a ivit numai datorită existenței omenirii. Nu se pune problema că a existat gestionare înainte de apariția omenirii sau la început, când au fost create cerul, pământul și toate lucrurile. Dacă, în toată lucrarea lui Dumnezeu, nu ar exista nicio practică benefică pentru om – adică dacă El nu ar adresa cerințe potrivite pentru omenirea coruptă (dacă nu ar exista nicio cale potrivită pentru practica omului în lucrarea făcută de Dumnezeu) – atunci această lucrare nu ar putea fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Dacă totalitatea lucrării lui Dumnezeu ar presupune numai să-i spună omenirii corupte cum să se ocupe de practica sa, și Dumnezeu nu ar duce la îndeplinire niciunul dintre demersurile Sale și nu ar dezvălui nicio fărâmă din atotputernicia sau înțelepciunea Sa, și, oricât de mari ar fi cerințele lui Dumnezeu pentru om, oricât de mult ar trăi Dumnezeu printre oameni, omul nu ar cunoaște nimic din firea lui Dumnezeu, atunci cu atât mai mult o lucrare de acest fel n-ar putea fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Mai simplu spus, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este lucrarea făcută de Dumnezeu și toată lucrarea desfășurată sub îndrumarea lui Dumnezeu de aceia care au fost câștigați de Dumnezeu. O astfel de lucrare poate fi rezumată ca gestionare. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu printre oameni, precum și cooperarea cu El a tuturor acelora care Îl urmează sunt numite, împreună, gestionare. Aici, lucrarea lui Dumnezeu este numită viziuni, iar cooperarea omului se numește practică. Cu cât lucrarea lui Dumnezeu este mai înaltă (adică cu cât viziunile sunt mai înalte), cu atât firea lui Dumnezeu este dezvăluită mai clar omului, cu atât este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și cu atât mai înalte devin practica și cooperarea omului. Cu cât cerințele pentru om sunt mai mari, cu atât lucrarea lui Dumnezeu este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și, ca urmare, încercările omului, precum și standardele pe care acesta trebuie să le respecte devin și ele mai înalte. La încheierea acestei lucrări, toate viziunile se vor fi împlinit, iar ceea ce omului i se cere să pună în practică va fi atins culmea perfecțiunii. Acesta va fi și momentul când fiecare va fi sortat după felul său, pentru că tot ceea ce i se va cere omului să cunoască i se va fi arătat deja. Astfel, atunci când viziunile ating punctul culminant, lucrarea se va apropia și ea de sfârșit, iar practica omului va fi ajuns și ea la punctul culminant. Practica omului se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, iar gestionarea lui Dumnezeu este exprimată în întregime numai prin practica și cooperarea omului. Omul este piesa de rezistență a lucrării lui Dumnezeu și obiectul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu în întregimea ei, precum și produsul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar lucra singur, fără cooperarea omului, atunci nu ar exista nimic care să servească drept cristalizare a întregii Sale lucrări și, astfel, gestionarea lui Dumnezeu nu ar avea nici cea mai mică semnificație. Doar prin alegerea de către Dumnezeu a obiectelor potrivite, pe lângă lucrarea Sa, să exprime această lucrare și să demonstreze atotputernicia și înțelepciunea acesteia, poate Dumnezeu să atingă scopul gestionării Sale și să atingă scopul de a folosi toată această lucrare pentru înfrângerea totală a Satanei. Așadar, omul este o parte indispensabilă din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, iar omul este singurul care poate face ca gestionarea lui Dumnezeu să dea roade și să își atingă scopul final; în afară de om, nicio altă formă de viață nu poate să își asume un astfel de rol. Dacă este ca omul să devină adevărata cristalizare a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, atunci omenirea coruptă trebuie să se descotorosească în totalitate de răzvrătirea ei. Acest lucru necesită ca omului să i se dea practica potrivită în vremuri diferite și ca Dumnezeu să înfăptuiască lucrarea corespunzătoare printre oameni. Numai în acest fel se va câștiga, în cele din urmă, un grup de oameni care să reprezinte cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni nu poate aduce mărturie pentru Dumnezeu Însuși numai prin intermediul lucrării lui Dumnezeu; pentru a fi realizată, o astfel de mărturie necesită, de asemenea, ființe umane vii care sunt potrivite pentru lucrarea Sa. Dumnezeu va lucra mai întâi asupra acestor oameni, prin care lucrarea Sa va fi apoi exprimată, și, astfel, o asemenea mărturie de-a Sa va fi adusă printre ființele create și, prin aceasta, Dumnezeu va fi atins scopul lucrării Sale. Dumnezeu nu lucrează singur pentru a-l înfrânge pe Satana, deoarece El nu poate aduce mărturie direct pentru Sine printre toate ființele create. Dacă El ar face acest lucru, ar fi imposibil ca omul să fie convins pe deplin, astfel că Dumnezeu trebuie să-l cucerească pe om lucrând asupra lui și abia atunci El va putea să câștige mărturie în rândul tuturor ființelor create. Dacă doar Dumnezeu ar fi Cel care ar continua să lucreze, în timp ce omul nu ar coopera sau Dumnezeu nu i-ar cere să o facă, atunci omul nu ar putea niciodată să cunoască firea lui Dumnezeu și nu ar fi niciodată conștient de intențiile lui Dumnezeu; aceasta nu s-ar putea numi, atunci, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Dacă numai omul însuși s-ar strădui, ar urmări și ar munci din greu, fără să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu, atunci omul ar juca feste. Fără lucrarea Duhului Sfânt, ceea ce face omul este al Satanei, este răzvrătit și făcător de rele; Satana este expus în toate cele întreprinse de omenirea coruptă și nimic din toate acestea nu este compatibil cu Dumnezeu, și tot ceea ce face omul e manifestarea Satanei. Nimic din cele spuse de Dumnezeu nu este lipsit de relevanță pentru viziuni și pentru practică. Pe temelia viziunilor, omul găsește practica și calea către supunere și își lasă laoparte noțiunile și câștigă acele lucruri pe care nu le-a avut înainte. Dumnezeu îi cere omului să coopereze cu El, îi cere să se supună total cerințelor Sale, iar omul cere să privească lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, să aprecieze atotputernicia lui Dumnezeu și să cunoască firea lui Dumnezeu. Pe scurt, acestea sunt gestionarea lui Dumnezeu. Unirea dintre Dumnezeu și om este gestionarea și e cea mai mare gestionare.

Ceea ce implică viziunile se referă în principal la lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar ceea ce implică practica trebuie făcut de om și nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este împlinită de Dumnezeu Însuși, iar practica omului este atinsă de om însuși. Ceea ce trebuie făcut de Dumnezeu Însuși nu trebuie făcut de om, iar ceea ce trebuie practicat de către om nu are legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este lucrarea Sa de slujire și nu are nicio legătură cu omul. Nu este nevoie ca această lucrare să fie făcută de om și, mai mult, omul nu ar fi în stare să înfăptuiască lucrarea care va fi înfăptuită de Dumnezeu. Ceea ce i se cere omului să practice trebuie să fie înfăptuit de către om, chiar dacă este vorba să își sacrifice viața sau să fie predat Satanei pentru a rămâne ferm în mărturia sa – toate acestea trebuie înfăptuite de către om. Dumnezeu Însuși finalizează toată lucrarea pe care El trebuie să o facă, iar ceea ce trebuie să facă omul îi este arătat omului, și lucrarea rămasă îi este lăsată omului. Dumnezeu nu face lucrări suplimentare; El face numai lucrarea care ține de slujirea Lui, și doar îi arată omului calea, și înfăptuiește doar lucrarea de a deschide calea, și nu face lucrarea de netezire a acestei căi. Acest lucru ar trebui înțeles de toți. A pune adevărul în practică înseamnă a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, și toate acestea reprezintă datoria omului, sunt ceea ce trebuie făcut de om și nu au nicio legătură cu Dumnezeu. Dacă omul pretinde ca și Dumnezeu să sufere și să îndure rafinare în adevăr, la fel ca omul, atunci omul este răzvrătit. Lucrarea lui Dumnezeu este pentru a realiza lucrarea Sa de slujire, iar datoria omului este de a se supune întregii îndrumări a lui Dumnezeu, fără nicio împotrivire. Ceea ce omul trebuie să atingă este de datoria lui să realizeze, indiferent de modul în care Dumnezeu lucrează sau trăiește. Numai Dumnezeu Însuși poate să stabilească cerințe pentru om, adică numai Dumnezeu Însuși este îndreptățit să stabilească cerințe pentru om. Omul nu ar trebui să aibă nicio alternativă și nu ar trebui să facă altceva decât să se supună întru totul și să practice; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă omul. Odată ce lucrarea care trebuie înfăptuită de Dumnezeu Însuși este încheiată, omului i se cere să o experimenteze, pas cu pas. Dacă, la sfârșit, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu se va fi încheiat, omul tot nu a făcut ceea ce i se cere de către Dumnezeu, atunci omul trebuie pedepsit. Dacă omul nu îndeplinește cerințele lui Dumnezeu, atunci acest lucru este răzvrătirea omului; nu înseamnă că Dumnezeu nu a fost suficient de exhaustiv în lucrarea Sa. Toți aceia care nu pot pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, aceia care nu pot îndeplini cerințele lui Dumnezeu și aceia care nu își pot dărui devotamentul și nu își pot îndeplini datoria vor fi pedepsiți cu toții. Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți capabili nici măcar să vă realizați datoria sau să o realizați bine, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu vă căutați voi moartea? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și perspective? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar cooperarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie totalmente devotat în practica sa și să coopereze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul nu ar trebui să menajeze niciun efort, ar trebui să își dăruiască devotamentul și nu ar trebui să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe Sine pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi devotamentul lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină cooperare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să realizeze o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci de ce astăzi omul este incapabil să realizeze cu seriozitate o oarecare datorie? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a îndeplini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru. Cuvintele adresate vouă au atins însăși substanța voastră, iar lucrarea lui Dumnezeu a pătruns pe un teritoriu fără precedent. Mulți oameni încă nu înțeleg adevărul sau falsitatea acestei căi; ei încă stau și se uită și nu își realizează datoria. În schimb, ei analizează fiecare cuvânt și fiecare acțiune ale lui Dumnezeu, se concentrează pe ceea ce mănâncă și poartă Dumnezeu, iar noțiunile lor devin încă și mai grave. Nu fac astfel de oameni mult zgomot pentru nimic? Cum ar putea astfel de oameni să fie aceia care Îl caută pe Dumnezeu? Și cum ar putea ei să fie cei care au intenția de a I se supune lui Dumnezeu? Ei nu se gândesc la devotamentul și la datoria lor, le ignoră și, în schimb, se concentrează pe locul unde se află Dumnezeu. Sunt cu adevărat detestabili! Dacă omul a înțeles tot ceea ce trebuie să înțeleagă și a pus în practică tot ceea ce trebuie să pună în practică, atunci Dumnezeu Își va revărsa cu siguranță binecuvântările asupra omului, pentru că ceea ce El cere de la om este datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către om. Dacă omul nu este în stare să înțeleagă ceea ce trebuie să înțeleagă și nu este în stare să pună în practică ceea ce trebuie să pună în practică, atunci omul va fi pedepsit. Cei care nu cooperează cu Dumnezeu Îi sunt ostili lui Dumnezeu, cei care nu acceptă lucrarea nouă nutresc o atitudine de opoziție față de ea, chiar dacă astfel de oameni nu fac nimic care să îi contravină în mod evident. Toți aceia care nu pun în practică adevărul cerut de Dumnezeu sunt oameni care se opun în mod deliberat cuvintelor lui Dumnezeu și sunt răzvrătiți față de acestea, chiar dacă astfel de oameni sunt deosebit de „preocupați” de lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care nu sunt ascultători sau supuși sunt răzvrătiți și se opun lui Dumnezeu. Oamenii care nu își realizează datoria sunt aceia care nu cooperează cu Dumnezeu, iar oamenii care nu cooperează cu Dumnezeu sunt cei care nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt.

Când lucrarea lui Dumnezeu ajunge într-un anumit punct și gestionarea Sa atinge un anumit punct, toți cei care sunt în conformitate cu intențiile Sale sunt capabili să-I îndeplinească cerințele. Dumnezeu îi impune omului cerințe după standardele Sale proprii și în funcție de ceea ce omul este capabil să realizeze. În timp ce vorbește despre gestionarea Sa, El îi și indică omului calea și îi oferă acestuia un mod de existență. Gestionarea lui Dumnezeu și practica omului sunt ambele parte din aceeași etapă a lucrării și sunt înfăptuite în același timp. Discuția despre gestionarea lui Dumnezeu are legătură cu schimbările din firea omului, iar discuția despre ceea ce trebuie să facă omul și despre schimbările din firea omului are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu; aceste două aspecte nu pot fi separate în niciun moment. Practica omului se schimbă, pas cu pas. Aceasta se întâmplă pentru că cerințele lui Dumnezeu pentru om se schimbă și ele și pentru că lucrarea lui Dumnezeu este în continuă schimbare și dezvoltare. Dacă practica omului rămâne prinsă în lațul reglementărilor, acest lucru dovedește că omul este lipsit de lucrarea și de îndrumarea lui Dumnezeu; dacă practica omului nu se schimbă niciodată sau nu devine mai profundă, atunci acest lucru dovedește că practica omului este înfăptuită conform voinței omului și este practica non-adevărului; dacă omul nu are o cale pe care să pășească, atunci el a căzut deja în mâinile Satanei și este controlat de Satana, ceea ce înseamnă că este controlat de spiritele rele. Dacă practica omului nu devine mai profundă, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu se dezvoltă, și dacă nu există nicio schimbare în lucrarea lui Dumnezeu, atunci intrarea omului va ajunge să se oprească; acest lucru este inevitabil. În întreaga lucrare a lui Dumnezeu, dacă omul ar fi să respecte întotdeauna legea lui Iahve, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea progresa, și cu atât mai puțin ar fi posibil să sfârșească o întreagă epocă. Dacă omul ar ține întotdeauna de cruce și ar practica răbdarea și smerenia, atunci ar fi imposibil ca lucrarea lui Dumnezeu să își continue progresul. Șase mii de ani de gestionare nu se pot sfârși pur și simplu printre oamenii care doar respectă legea sau care doar se agață de cruce și practică răbdarea și smerenia. În schimb, întreaga lucrare de gestionare a lui Dumnezeu va fi încheiată printre aceia din zilele de pe urmă, care Îl cunosc pe Dumnezeu, care au fost recuperați din ghearele Satanei și care s-au descotorosit complet de influența Satanei. Aceasta este direcția inevitabilă a lucrării lui Dumnezeu. De ce se spune că practica celor din bisericile religioase este învechită? Deoarece ceea ce ei pun în practică este separat de lucrarea de astăzi. În Epoca Harului, ceea ce ei au pus în practică a fost corect, dar, pe măsură ce epoca a trecut și lucrarea lui Dumnezeu s-a schimbat, practica lor a devenit, încetul cu încetul, învechită. A fost lăsată în urmă de lucrarea nouă și de lumina nouă. Pe baza temeliei sale originare, lucrarea Duhului Sfânt a progresat cu câțiva pași mai adânc. Totuși, acei oameni rămân încă prinși în etapa originară a lucrării lui Dumnezeu și încă se agață de vechile practici și de vechea lumină. Lucrarea lui Dumnezeu se poate schimba dramatic în trei sau cinci ani, așa că nu ar avea loc transformări și mai mari pe parcursul a 2000 de ani? Dacă omul nu are o lumină sau o practică nouă, înseamnă că nu a ținut pasul cu lucrarea Duhului Sfânt, și acesta este eșecul omului. Existența lucrării noi a lui Dumnezeu nu poate fi negată deoarece, astăzi, cei care au avut în prealabil lucrarea Duhului Sfânt respectă încă practici învechite. Lucrarea Duhului Sfânt merge întotdeauna înainte, și toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt trebuie și ei să progreseze mai adânc și să se schimbe, pas cu pas. Ei nu trebuie să se oprească la o singură etapă. Numai aceia care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt s-ar opri la lucrarea Sa originară și nu ar accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Numai aceia care sunt răzvrătiți ar fi incapabili să câștige lucrarea Duhului Sfânt. Dacă practica omului nu ține ritmul cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt, atunci practica omului este cu siguranță separată de lucrarea din prezent și este cu siguranță în conflict cu lucrarea din prezent. Astfel de oameni învechiți sunt, pur și simplu, incapabili să îndeplinească voia lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin ar putea ei să devină oameni care, în cele din urmă, vor rămâne fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu. Mai mult, întreaga lucrare de gestionare nu ar putea fi încheiată în mijlocul unui astfel de grup de oameni. Pentru aceia care au ținut odinioară legea lui Iahve și aceia care au suferit odată pentru cruce, dacă nu pot accepta etapa lucrării din zilele de pe urmă, atunci tot ceea ce au făcut va fi fost în van și inutil. Cea mai limpede manifestare a lucrării Duhului Sfânt este ancorarea în prezent, și nu agățarea de trecut. Aceia care nu au ținut pasul cu lucrarea de astăzi și care s-au separat de practica de astăzi sunt cei care se opun și nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt. Astfel de oameni se opun lucrării din prezent a lui Dumnezeu. Deși ei păstrează lumina din trecut, nu se poate nega că nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt. De ce au avut loc toate aceste discuții despre schimbările din practica omului, despre diferențele dintre practica din trecut și cea de astăzi, despre cum se desfășura practica în epoca anterioară și despre cum se desfășoară ea astăzi? Se vorbește întotdeauna despre astfel de împărțiri în practica omului pentru că lucrarea Duhului Sfânt merge în mod constant înainte și, de aceea, este obligatoriu ca practica omului să se schimbe permanent. Dacă omul se împotmolește într-o singură etapă, atunci acest lucru dovedește că nu este capabil să țină pasul cu noua lucrare și cu noua lumină a lui Dumnezeu; nu dovedește că planul de gestionare al lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Cei care se află în afara curentului Duhului Sfânt cred întotdeauna că au dreptate, dar, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu asupra lor a încetat cu mult timp în urmă și ei sunt întru totul fără lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea lui Dumnezeu a fost mutată demult către un alt grup de oameni și El intenționează să împlinească noua Sa lucrare asupra acestor oameni. Pentru că cei din religie sunt incapabili să accepte lucrarea nouă a lui Dumnezeu și se țin numai de lucrarea veche din trecut, Dumnezeu i-a abandonat pe acești oameni și Își face noua lucrare asupra oamenilor care acceptă această lucrare nouă. Aceștia sunt oameni care cooperează cu lucrarea Sa nouă și numai în acest fel poate fi înfăptuită gestionarea Sa. Gestionarea lui Dumnezeu merge întotdeauna înainte, iar practica omului se înalță întotdeauna mai sus. Dumnezeu lucrează întotdeauna, și omul are mereu nevoi, astfel că amândoi ajung la apogeu, iar Dumnezeu și omul ating unirea completă. Aceasta este expresia înfăptuirii lucrării mărețe a lui Dumnezeu și este rezultatul final al întregii gestionări a lui Dumnezeu.

În fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu există și cerințe corespunzătoare pentru om. Toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt au prezența și disciplinarea Duhului Sfânt, iar aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt sunt sub stăpânirea Satanei și fără nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și aceia care cooperează cu lucrarea nouă a lui Dumnezeu. Dacă aceia care se află în acest curent nu sunt în stare să coopereze și nu pot să pună în practică adevărul cerut de Dumnezeu în acest timp, atunci ei vor fi disciplinați și, în cel mai rău caz, vor fi abandonați de Duhul Sfânt. De vreme ce au acceptat lucrarea nouă a Duhului Sfânt, trăiesc în curentul Duhului Sfânt, primind grija și protecția Duhului Sfânt. Aceia care sunt dispuși să pună adevărul în practică sunt luminați de Duhul Sfânt, iar aceia care nu sunt dispuși să pună adevărul în practică sunt disciplinați de Duhul Sfânt și pot fi chiar pedepsiți. Indiferent ce fel de oameni sunt, cu condiția ca ei să se afle în curentul Duhului Sfânt, Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru toți aceia care acceptă lucrarea Sa nouă de dragul numelui Său. Aceia care preamăresc numele Său și sunt dornici să Îi pună cuvintele în practică vor primi binecuvântările Sale; cei care se răzvrătesc împotriva Lui și nu Îi pun cuvintele în practică vor primi pedeapsa Sa. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă noua lucrare și, de vreme ce au acceptat noua lucrare, ar trebui să coopereze în mod corespunzător cu Dumnezeu și nu să se comporte ca niște răzvrătiți care nu își realizează datoria. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu de la om. Nu este același lucru pentru oamenii care nu acceptă lucrarea nouă: ei se află în afara curentului Duhului Sfânt, iar disciplinarea și reproșul Duhului Sfânt nu li se aplică deloc. Toată ziua, acești oameni trăiesc în trup, trăiesc în mintea lor. Tot ceea ce fac este conform doctrinelor rezultate din propria lor analiză și propria lor cercetare mentale; nu asta este ceea ce se cere de către lucrarea nouă a Duhului Sfânt, și cu atât mai puțin este cooperare cu Dumnezeu. Aceia care nu acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu sunt lipsiți de prezența lui Dumnezeu și, chiar mai mult decât atât, lipsiți de binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Majoritatea cuvintelor și acțiunilor lor se agață de cerințele lucrării din trecut a Duhului Sfânt; ele sunt doctrine, nu adevăruri. Asemenea doctrine și reglementări sunt suficiente pentru a demonstra că adunarea acestor oameni laolaltă nu este altceva decât religie; ei nu sunt aleșii sau obiectele lucrării lui Dumnezeu. Adunarea lor laolaltă se poate numi doar un ghiveci religios; nu poate fi numită o biserică. Acesta este un fapt de nestrămutat. Ei nu au lucrarea nouă a Duhului Sfânt; ceea ce fac miroase din plin a religie, ceea ce trăiesc abundă în religie; ei nu sunt în posesia prezenței și lucrării Duhului Sfânt, și cu atât mai puțin sunt calificați să primească disciplinarea sau luminarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt toți leșuri fără de viață și viermi lipsiți de spiritualitate. Ei nu cunosc răzvrătirea și opoziția omului, nu cunosc toate faptele rele ale omului și cu atât mai puțin cunosc toată lucrarea lui Dumnezeu și intențiile din prezent ale lui Dumnezeu. Sunt cu toții ignoranți, oameni infami și gunoaie care nu merită să fie numiți credincioși! Nimic din ceea ce fac ei nu are nicio relevanță pentru gestionarea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin poate să afecteze planurile lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lor sunt extrem de dezgustătoare, precum și patetice, și sunt pur și simplu nedemne de a fi menționate. Nimic din ceea ce este făcut de aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt nu are de-a face cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Din această cauză, orice ar face, ei nu au disciplinarea – cu atât mai puțin luminarea – Duhului Sfânt. Pentru că ei sunt cu toții oameni fără dragoste de adevăr și care au fost disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Ei sunt numiți răufăcători deoarece fac ce le place, acționând conform trupului lor și fluturând stindardul lui Dumnezeu în timp ce fac acest lucru, și deoarece Îi sunt în mod deliberat ostili lui Dumnezeu și acționează împotriva Lui în timp ce El Își face lucrarea. Refuzul omului de a coopera cu Dumnezeu reprezintă răzvrătirea supremă în sine, cu atât mai mult, acei oameni care I se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu nu își vor primi cu precădere răsplata dreaptă? Când se pomenește de faptele rele ale acestor oameni, unii oameni sunt nerăbdători să îi blesteme, în vreme ce Dumnezeu îi ignoră. Pentru om, se pare că acțiunile lor implică numele lui Dumnezeu, dar, de fapt, pentru Dumnezeu, acestea nu au nicio legătură cu numele Său sau cu mărturia pentru El. Indiferent ce fac acești oameni, nu are legătură cu Dumnezeu: nu are legătură nici cu numele Său, nici cu lucrarea Sa actuală. Acești oameni se umilesc și îl manifestă pe Satana; sunt indivizi care adună fapte rele pentru ziua furiei. Astăzi, indiferent de acțiunile lor, cu condiția ca ei să nu stingherească gestionarea lui Dumnezeu și să nu aibă nimic de-a face cu noua lucrare a lui Dumnezeu, astfel de oameni nu vor fi supuși răsplății ce li se cuvine, pentru că ziua furiei nu a sosit încă. Sunt multe lucruri despre care oamenii cred că Dumnezeu ar fi trebuit să Se ocupe deja, și ei cred că acelor răufăcători trebuie să li se dea răsplata cât mai curând cu putință. Dar, deoarece lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu încă nu s-a încheiat și ziua furiei nu a sosit încă, cei nedrepți continuă încă să își realizeze faptele nedrepte. Unii spun: „Aceia din religie sunt fără prezența sau lucrarea Duhului Sfânt și fac numele lui Dumnezeu de rușine; așadar, de ce nu îi distruge Dumnezeu în loc să le tolereze purtarea neînfrânată?” Acești oameni, care îl manifestă pe Satana și care exprimă trupul, sunt oameni ignoranți, josnici, sunt oameni absurzi. Ei nu vor asista la venirea mâniei lui Dumnezeu înainte ca ei să ajungă să înțeleagă cum Își face Dumnezeu lucrarea printre oameni și, odată ce vor fi fost cuceriți pe deplin, acei răufăcători își vor primi cu toții răsplata, și nici măcar unul nu va putea scăpa de ziua furiei. Acum nu este timpul pentru pedepsirea omului, ci este timpul pentru desfășurarea lucrării de cucerire, dacă nu sunt cei care aduc prejudicii gestionării lui Dumnezeu, caz în care vor fi supuși pedepsei după gravitatea acțiunilor lor. În timpul gestionării omenirii de către Dumnezeu, toți cei care sunt în curentul Duhului Sfânt au o legătură cu Dumnezeu. Aceia care sunt disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt trăiesc sub influența Satanei, iar ceea ce ei pun în practică nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Numai aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și cooperează cu Dumnezeu au legătură cu Dumnezeu, deoarece lucrarea lui Dumnezeu este îndreptată numai asupra acelora care o acceptă, nu asupra tuturor oamenilor, indiferent dacă ei o acceptă sau nu. Lucrarea făcută de Dumnezeu are întotdeauna un destinatar și nu este făcută la întâmplare. Aceia care sunt asociați cu Satana nu sunt demni să aducă mărturie pentru Dumnezeu, și cu atât mai puțin sunt ei demni să coopereze cu Dumnezeu.

Fiecare etapă a lucrării Duhului Sfânt necesită și mărturia omului. Fiecare etapă a lucrării este o bătălie între Dumnezeu și Satana, iar ținta bătăliei este Satana, în vreme ce acela care va fi desăvârșit de această lucrare este omul. Dacă lucrarea lui Dumnezeu va da roade sau nu depinde de cum este mărturia omului pentru Dumnezeu. Această mărturie este singura cerință a lui Dumnezeu de la aceia care Îl urmează; este mărturia făcută în fața Satanei și, de asemenea, dovada rezultatelor lucrării Sale. Întreaga gestionare a lui Dumnezeu este împărțită în trei etape și, în fiecare etapă, sunt stabilite cerințe potrivite omului. Mai mult, cu trecerea și progresul epocilor, cerințele lui Dumnezeu pentru întreaga omenire devin și mai mari. Astfel, pas cu pas, această lucrare de gestionare a lui Dumnezeu atinge punctul culminant, într-atât încât omul vede faptul „arătării Cuvântului în trup” și, în acest fel, cerințele pentru om devin și mai mari, ca și mărturia care i se cere omului să o aducă. Cu cât omul poate coopera mai mult cu adevărat cu Dumnezeu, cu atât mai mult poate Dumnezeu să câștige slava. Cooperarea omului este mărturia pe care i se cere să o aducă, iar mărturia pe care o aduce este practica omului. Prin urmare, dacă lucrarea lui Dumnezeu poate avea sau nu efectul scontat și dacă poate exista sau nu mărturie adevărată sunt legate în mod indisolubil de cooperarea și de mărturia omului. Când lucrarea este finalizată, cu alte cuvinte, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu a ajuns la final, omului i se va cere să aducă mărturie și mai înaltă, iar când lucrarea lui Dumnezeu ajunge la final, practica și intrarea omului vor atinge punctul culminant. În trecut, omului i s-a cerut să respecte legea și poruncile și i s-a cerut să fie răbdător și smerit. Astăzi, omului i se cere să se supună tuturor rânduielilor lui Dumnezeu și să aibă o dragoste supremă de Dumnezeu, și i se cere, în cele din urmă, să continue să Îl iubească pe Dumnezeu în mijlocul necazurilor. Aceste trei etape sunt cerințele pe care Dumnezeu le stabilește pentru om, pas cu pas, în întreaga Sa gestionare. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este mai profundă decât precedenta și, în fiecare etapă, cerințele pentru om sunt mai mari decât cele anterioare și, în acest fel, întreaga gestionare a lui Dumnezeu prinde treptat contur. Tocmai datorită faptului că cerințele pentru om sunt din ce în ce mai mari, firea omului se apropie tot mai mult de standardele cerute de Dumnezeu, și numai atunci întreaga omenire se îndepărtează treptat de influența Satanei până când, atunci când lucrarea lui Dumnezeu este pe deplin finalizată, întreaga omenire va fi fost mântuită de influența Satanei. Când va sosi acel moment, lucrarea lui Dumnezeu va fi ajuns la final, iar cooperarea omului cu Dumnezeu pentru a obține schimbări în cadrul firii sale va înceta, și întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și, din acel moment, nu va mai exista răzvrătire sau opoziție față de Dumnezeu. Dumnezeu nu va mai avea cerințe de la om, și va fi o cooperare mai armonioasă între om și Dumnezeu, una care va fi viața omului și a lui Dumnezeu împreună, viața care vine după ce gestionarea lui Dumnezeu se va fi încheiat complet și după ce omul va fi fost mântuit în întregime de Dumnezeu din ghearele Satanei. Aceia care nu pot să urmeze îndeaproape urmele pașilor lui Dumnezeu sunt incapabili să obțină o astfel de viață. Ei se vor fi scufundat în întuneric, acolo unde vor jeli și își vor scrâșni dinții; ei sunt oameni care cred în Dumnezeu, dar nu Îl urmează, care cred în Dumnezeu, dar nu se supun întregii Sale lucrări. Pentru că omul crede în Dumnezeu, el trebuie să urmeze îndeaproape urmele pașilor lui Dumnezeu; el trebuie „să urmeze Mielul oriunde Acesta Se duce”. Numai oamenii care fac asta sunt cei care caută realmente adevărata cale, cei care cunosc lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care aderă cu încăpățânare la cuvinte și doctrine sunt aceia care au fost eliminați de lucrarea Duhului Sfânt. În fiecare perioadă de timp, Dumnezeu va începe o lucrare nouă și, în fiecare perioadă, va exista un nou început printre oameni. Dacă omul se agață numai de adevărurile conform cărora „Iahve este Dumnezeu” și „Isus este Hristos”, care sunt adevăruri ce se aplică fiecare doar unei singure epoci, atunci omul nu va ține niciodată pasul cu lucrarea Duhului Sfânt și va fi pentru totdeauna incapabil de a câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de modalitatea în care lucrează Dumnezeu, dacă omul urmează fără cea mai mică umbră de îndoială și urmează îndeaproape, atunci cum ar putea omul să fie eliminat de Duhul Sfânt? Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, atâta vreme cât omul este sigur că este lucrarea Duhului Sfânt și cooperează cu lucrarea Duhului Sfânt fără vreo îndoială și încearcă să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu, atunci cum ar putea să fie el pedepsit? Lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, pașii Săi nu s-au oprit niciodată și, înainte de încheierea lucrării Sale de gestionare, El a fost întotdeauna ocupat și nu Se oprește niciodată. Dar omul este diferit: câștigând doar o fărâmă din lucrarea Duhului Sfânt, el o tratează de parcă aceasta nu s-ar schimba niciodată; după ce a câștigat puțină cunoaștere, nu merge înainte pentru a „urmări” lucrarea mai nouă a lui Dumnezeu; după ce a văzut doar un pic din lucrarea lui Dumnezeu, el Îl limitează imediat pe Dumnezeu ca fiind o anume statuie din lemn și crede că Dumnezeu va păstra mereu acest chip pe care îl vede el, că așa a fost și în trecut și că așa va fi mereu și în viitor; după ce a câștigat doar o fărâmă de cunoaștere de suprafață, omul este atât de mândru încât uită de sine și începe să proclame cu nechibzuință o fire și o ființă a lui Dumnezeu care pur și simplu nu există; și, după ce a devenit sigur de o singură etapă a lucrării Duhului Sfânt, indiferent de ce fel de persoană vestește lucrarea nouă a lui Dumnezeu, omul nu o acceptă. Astfel de oameni nu pot accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt; sunt prea conservatori și incapabili de a accepta lucruri noi. Astfel de oameni sunt aceia care cred în Dumnezeu, dar care Îl și resping pe Dumnezeu. Omul crede că israeliții au greșit „să creadă numai în Iahve și să nu creadă în Isus”, totuși, majoritatea oamenilor joacă un rol în care ei „cred doar în Iahve și Îl resping pe Isus” și „tânjesc după întoarcerea lui Mesia, dar se opun lui Mesia care se numește Isus”. Nu este de mirare, atunci, că oamenii încă trăiesc sub controlul Satanei după ce au acceptat o etapă din lucrarea Duhului Sfânt și încă nu primesc binecuvântările lui Dumnezeu. Nu este acesta rezultatul răzvrătirii omului? Oamenii din creștinism din întreaga lume care nu au ținut pasul cu lucrarea nouă de astăzi se agață cu toții de speranța că vor avea noroc, presupunând că Dumnezeu le va îndeplini dorințele respective. Și totuși, ei nu pot spune cu certitudine absolută de ce Dumnezeu îi va lua în al treilea cer sau cum va veni Isus așezat pe un nor alb să îi primească, și cu atât mai puțin sunt absolut siguri dacă Isus va sosi într-adevăr pe un nor alb în ziua pe care și-o imaginează ei. Toți sunt neliniștiți și în impas; ei înșiși nici nu știu dacă Dumnezeu îl va lua pe fiecare dintre ei, dintre grupurile mici și variate de oameni care provin din fiecare confesiune. Lucrarea pe care o face Dumnezeu acum, în epoca actuală, intențiile lui Dumnezeu – ei nu înțeleg nimic din aceste lucruri și nu fac nimic altceva decât să numere zilele pe degetele de la mâini. Numai aceia care urmează urmele pașilor Mielului până la sfârșit pot obține binecuvântarea finală, în vreme ce acei „oameni deștepți”, care nu sunt în stare să urmeze până la sfârșit, dar care cred totuși că au câștigat totul, sunt incapabili să fie martori la arătarea lui Dumnezeu. Ei cred cu toții că sunt cei mai inteligenți oameni de pe pământ și întrerup dezvoltarea continuă a lucrării lui Dumnezeu fără a avea vreun motiv, și par să aibă încredere deplină că Dumnezeu îi va lua la cer, pe ei care „au loialitate neîmpărțită față de Dumnezeu, Îl urmează pe Dumnezeu și respectă cuvintele lui Dumnezeu”. Chiar dacă ei au „loialitate deplină” față de cuvintele rostite de Dumnezeu, cuvintele și acțiunile lor sunt încă atât de dezgustătoare deoarece se opun lucrării Duhului Sfânt și înșală și sunt aducători de rele. Aceia care nu pot să urmeze până la bun sfârșit și care nu pot să țină pasul cu lucrarea Duhului Sfânt și care doar se agață de lucrarea veche nu numai că nu au reușit să obțină loialitatea față de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, au ajuns să fie cei care I se opun lui Dumnezeu, cei care sunt respinși de epoca nouă și cei care vor fi pedepsiți. Există oameni mai demni de milă decât aceștia? Mulți cred chiar că toți aceia care resping legea veche și acceptă lucrarea nouă sunt fără conștiință. Acești oameni, care se concentrează doar asupra „conștiinței”, dar nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt, își vor vedea, în cele din urmă, perspectivele curmate de propriile lor conștiințe. Nici măcar Dumnezeu nu respectă reglementări în lucrarea Lui și, chiar dacă poate fi propria Sa lucrare, Dumnezeu nu Se agață, totuși, de ea. Ceea ce ar trebui negat este negat, ceea ce ar trebui eliminat este eliminat. Și totuși, omul se agață doar de o mică parte a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu pentru a-L antagoniza pe Dumnezeu. Nu este aceasta absurditatea omului? Nu este aceasta ignoranța omului? Cu cât oamenii sunt mai timizi și mult prea precauți din cauza fricii de a nu obține binecuvântări, cu atât sunt mai incapabili să câștige mai multe binecuvântări și să primească binecuvântarea de pe urmă. Acei oameni care aderă cu încăpățânare la lege afișează cu toții loialitate deplină față de lege, și cu cât mai mult afișează această loialitate față de lege, cu atât mai mult sunt răzvrătiți care se opun lui Dumnezeu. Pentru că acum este Epoca Împărăției și nu Epoca Legii, iar lucrarea de astăzi și lucrarea din trecut nu pot fi menționate una alături de cealaltă, nici nu se poate compara lucrarea din trecut cu lucrarea de astăzi. Lucrarea lui Dumnezeu s-a schimbat, iar practica omului s-a schimbat și ea; nu înseamnă să te agăți de lege sau să porți crucea. Prin urmare, loialitatea oamenilor față de lege și de cruce nu va primi aprobarea lui Dumnezeu.

Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și necazului. Aceia care pot birui și pot rămâne fermi în mărturia lor în timpul acestui necaz sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestui necaz, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultima manifestare a lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care se află în mijlocul necazului sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl urmăresc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni și vor continua să pună adevărul în practică fără să-și piardă mărturia. Ei sunt cei care vor ieși, în cele din urmă, din marele necaz. Chiar dacă aceia care fac totul de mântuială pentru beneficii încă pot trăi astăzi pe spinarea altora, nimeni nu poate scăpa de necazul final și nimeni nu poate scăpa de testul de pe urmă. Pentru aceia care biruiesc, un astfel de necaz reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care fac totul de mântuială pentru beneficii reprezintă lucrarea eliminării absolute. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inimile lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, odată ce lucrarea lui Dumnezeu nu este avantajoasă pentru trupul lor, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne fermi la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu au nicio dorință să se consume pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Astfel de oameni josnici vor fi cu toții „izgoniți” când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și nu li se va arăta nicio milă. Cei fără umanitate nu au în niciun caz o dragoste adevărată pentru Dumnezeu. Când mediul este confortabil sau au ceva de câștigat, ei sunt cu totul ascultători față de Dumnezeu, dar odată ce dorințele le sunt compromise sau, în cele din urmă, spulberate, ei se ridică imediat împotrivă. Chiar și în decurs de doar o noapte, trec de la o persoană zâmbitoare, „bună la inimă”, la un călău cu aspect sălbatic, tratându-și pe neașteptate binefăcătorul de ieri ca pe dușmanul lor de moarte, fără nicio noimă sau motiv. Dacă acești demoni răi care ucid fără să clipească nu sunt îndepărtați, nu vor deveni ei o amenințare latentă serioasă? Nu se pune problema ca, odată ce lucrarea de cucerire este încheiată, lucrarea de mântuire a omului să ajungă la finalizarea ei deplină. Deși lucrarea de cucerire a ajuns la sfârșit, lucrarea de purificare a omului nu s-a încheiat; doar odată ce omul a fost purificat în întregime, odată ce aceia care I se supun cu sinceritate lui Dumnezeu au fost făcuți compleți și odată ce acei ipocriți care sunt fără Dumnezeu în inimile lor au fost îndepărtați, lucrarea va fi terminată. Cei care sunt incapabili să-L mulțumească pe Dumnezeu în etapa finală a lucrării Sale vor fi complet eliminați, iar cei care sunt eliminați sunt de teapa diavolilor. Cei care sunt incapabili să-L mulțumească pe Dumnezeu sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. Chiar dacă acești oameni Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, acest lucru nu dovedește că ei sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. În cuvintele „cei care Îl urmează pe Dumnezeu până la sfârșit vor primi mântuirea”, sensul lui „urmează” este de a sta neclintit în mijlocul necazului. Astăzi, mulți cred că este foarte ușor să Îl urmezi pe Dumnezeu, dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, tu vei cunoaște adevăratul sens al cuvântului „urmează”. Doar pentru că tu încă ești capabil să Îl urmezi pe Dumnezeu astăzi, după ce ai fost cucerit, nu înseamnă că ești unul dintre aceia care vor fi desăvârșiți. Aceia care nu sunt capabili să suporte încercările, care nu sunt capabili să iasă victorioși din necaz vor fi, în cele din urmă, incapabili să rămână fermi și vor fi incapabili să Îl urmeze pe Dumnezeu până la sfârșit. Aceia care Îl urmează sincer pe Dumnezeu sunt capabili să reziste când le este testată lucrarea, în vreme ce aceia care nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu nu sunt capabili să reziste la nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi alungați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în împărăție. Dacă omul Îl caută sau nu sincer pe Dumnezeu poate fi determinat doar de testarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de-a face cu ceea ce determină omul însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană cu ușurință; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu este demonstrat prin fapte și nu poate fi determinat de om. Faptul că „grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu” este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, iar Dumnezeu nu Se va purta urât cu nimeni care Îl iubește sincer. Pe baza diferitelor funcții și mărturii, biruitorii din împărăție vor servi ca preoți sau ca persoane care urmează, iar toți aceia care ies victorioși din necaz vor forma tagma preoților din împărăție. Tagma preoților va fi formată atunci când lucrarea Evangheliei din întregul univers se va încheia. Când acea vreme va sosi, ceea ce ar trebui făcut de către om va fi realizarea datoriei sale în împărăția lui Dumnezeu și locuirea lui împreună cu Dumnezeu în împărăție. În tagma preoților vor fi marii preoți și preoți, iar ceilalți vor fi fiii și oamenii lui Dumnezeu. Ei vor fi împărțiți pe baza mărturiilor lor pentru Dumnezeu în timpul necazului; acestea nu sunt titluri acordate la întâmplare. Odată ce statutul omului a fost stabilit, lucrarea lui Dumnezeu va înceta, căci fiecare persoană va fi sortată după felul ei și readusă la poziția sa inițială, și acesta este semnul înfăptuirii lucrării mărețe a lui Dumnezeu, acesta este rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu și al practicii omului, și este cristalizarea viziunilor lucrării lui Dumnezeu și a cooperării omului. În final, omul va intra în împărăția lui Dumnezeu și va găsi odihnă acolo, și Dumnezeu, de asemenea, Se va întoarce în sălașul Său pentru a Se odihni. Acesta va fi rezultatul final a 6000 de ani de cooperare între Dumnezeu și om.