Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni este inseparabilă de om, deoarece omul reprezintă scopul acestei lucrări și este singura ființă creată care poate fi mărturie lui Dumnezeu. Viața omului și toate activitățile lui sunt inseparabile de Dumnezeu și sunt toate controlate de mâinile lui Dumnezeu, și se poate spune chiar că nicio persoană nu poate exista independent de Dumnezeu. Nimeni nu poate nega acest lucru, pentru că este un fapt. Tot ceea ce face Dumnezeu este în avantajul omenirii și este îndreptat împotriva uneltirilor Satanei. Tot ceea ce omul are nevoie vine de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este sursa vieții omului. Astfel, omul este pur și simplu incapabil să se despartă de Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu nu a intenționat niciodată să se despartă de om. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este de dragul omenirii, iar gândurile Sale sunt întotdeauna bune. Astfel, pentru om, lucrarea lui Dumnezeu și gândurile lui Dumnezeu (adică intențiile lui Dumnezeu) sunt ambele „viziuni” pe care omul trebuie să le cunoască. Astfel de viziuni reprezintă, de asemenea, gestionarea lui Dumnezeu și o lucrare imposibil de realizat de către om. Între timp, cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale se numesc „practica” omului. Viziunile sunt lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau reprezintă intențiile Sa pentru omenire sau scopurile și semnificația lucrării Sale. Se poate spune despre viziuni că sunt parte din gestionare, deoarece această gestionare este lucrarea lui Dumnezeu și este îndreptată către om, ceea ce înseamnă că este lucrarea pe care Dumnezeu o face printre oameni. Această lucrare este dovada și calea prin care omul ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu, și este de cea mai mare importanță pentru om. Dacă, în loc să fie atenți la cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, oamenii sunt atenți numai la doctrinele credinței în Dumnezeu sau numai la detaliile neimportante și mărunte, atunci ei, pur și simplu, nu Îl vor cunoaște pe Dumnezeu și, mai mult, nu se vor conforma intențiilor lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu, care este extrem de folositoare pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către om, se numește viziuni. Aceste viziuni sunt lucrarea lui Dumnezeu, intențiile lui Dumnezeu și scopurile și semnificația lucrării lui Dumnezeu; ele sunt toate de folos omului. Practica se referă la ceea ce trebuie făcut de către om, și la ceea ce trebuie făcut de ființele create care Îl urmează pe Dumnezeu și este, de asemenea, datoria omului. Ceea ce ar trebui să facă omul nu este ceva care a fost înțeles de la început de el, ci sunt cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om în timpul lucrării Sale. Aceste cerințe devin treptat din ce în ce mai profunde și mai înalte, pe măsură ce Dumnezeu lucrează. De exemplu, în timpul Epocii Legii, omul a trebuit să respecte legea, iar în timpul Epocii Harului, omul a trebuit să poarte crucea. Epoca Împărăției este diferită: cerințele pentru om sunt mai complexe decât cele din timpul Epocii Legii și Epocii Harului. Pe măsură ce viziunile devin tot mai ample, cerințele omului devin chiar mai mari, mai limpezi și mai practice. De asemenea, viziunile devin și ele din ce în ce mai practice. Aceste multe viziuni practice nu sunt doar favorabile supunerii omului față de Dumnezeu ci, mai mult, sunt favorabile cunoașterii sale de Dumnezeu.

În comparație cu epocile anterioare, lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Împărăției este mai realistă, mai îndreptată către esența omului și către schimbările firii sale, și este mai aptă de a fi mărturie lui Dumnezeu Însuși pentru toți aceia care Îl urmează. Cu alte cuvinte, în timpul Epocii Împărăției, în timp ce lucrează, Dumnezeu Se arată omului mai mult decât oricând în trecut, ceea ce înseamnă că viziunile care trebuie cunoscute de către om sunt mai complexe decât în oricare altă epocă anterioară. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu printre oameni a intrat pe un teritoriu fără precedent, viziunile cunoscute de om în timpul Epocii Împărăției sunt cele mai complexe dintre toate cele din întreaga lucrare de gestionare. Lucrarea lui Dumnezeu a intrat pe un teritoriu nemaiauzit, și, astfel, viziunile care trebuie cunoscute de către om au devenit cele mai complexe dintre toate, iar practica emergentă a omului este, de asemenea, mai măreață decât în oricare epocă anterioară, pentru că practica omului se modifică în pas cu viziunile, iar desăvârșirea viziunilor marchează și desăvârșirea cerințelor omului. De îndată ce întreaga gestionare a lui Dumnezeu încetează, la fel se întâmplă și cu practica omului și, fără lucrarea lui Dumnezeu, omul nu va avea altă alternativă decât să nu se abată de la doctrinele din vremurile trecute, altfel, pur și simplu, nu va avea încotro să o apuce. Fără viziuni noi, nu va exista nicio practică nouă din partea omului; fără viziuni complete, nu va exista nicio practică perfectă din partea omului; fără viziuni mai complexe, nu va exista o practică mai complexă din partea omului. Practica omului se schimbă odată cu pașii lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoașterea și experiența omului se modifică și ele odată cu lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de capabil este omul, totuși, el este inseparabil de Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu S-ar opri din lucrare chiar și pentru un moment, omul ar muri imediat de mânia Lui. Omul nu are nimic cu care să se mândrească, pentru că oricât de multă cunoaștere are omul astăzi, oricât de profunde sunt experiențele sale, este inseparabil de lucrarea lui Dumnezeu – deoarece practica omului și ceea ce el trebuie să caute în credința lui în Dumnezeu sunt inseparabile de viziuni. În fiecare exemplu al lucrării lui Dumnezeu există viziuni pe care omul ar trebui să le cunoască și, ca urmare a acestora, omului i se fac cerințele potrivite. Fără aceste viziuni ca piatră de temelie, omul ar fi pur și simplu incapabil de practică și nu ar fi în stare să Îl urmeze pe Dumnezeu fără șovăială. Dacă omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu sau nu-I înțelege intențiile, atunci, tot ceea ce face omul este în zadar și este nevrednic de a primi încuviințarea lui Dumnezeu. Oricât de bogate sunt darurile omului, totuși, el este inseparabil de lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Oricât de bune sunt acțiunile omului și oricât de multe acțiuni face omul, totuși, ele nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Și astfel, practica omului nu este, în nicio împrejurare, separabilă de viziuni. Cei care nu acceptă viziunile noi nu au o practică nouă. Practica lor nu are nicio legătură cu adevărul, deoarece ei se supun doctrinei și nu se abat de la legea fără viață; nu au viziuni noi de loc și, ca urmare, nu pun nimic în practică din epoca nouă. Au pierdut viziunile și, astfel, au pierdut și lucrarea Duhului Sfânt, și au pierdut adevărul. Cei care sunt fără de adevăr sunt progeniturile absurdității, ei sunt întruparea Satanei. Indiferent ce fel de persoană sunt, ei nu pot exista fără viziunile lucrării lui Dumnezeu și nu pot fi lipsiți de prezența Duhului Sfânt; de îndată ce pierd viziunile, coboară imediat în Infern și trăiesc în întuneric. Oamenii fără viziuni sunt aceia care Îl urmează pe Dumnezeu în mod nesăbuit, sunt aceia care sunt lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt și trăiesc în iad. Astfel de oameni nu se află în căutarea adevărului, ci, în schimb, etalează numele lui Dumnezeu ca pe un panou publicitar. Cei care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu întrupat, care nu cunosc cele trei etape de lucru în totalitatea gestionării lui Dumnezeu – nu cunosc viziunile și, astfel, sunt fără adevăr. Și, oare, nu sunt cei fără adevăr făcători de rele? Cei care sunt dornici să pună adevărul în practică, care sunt dornici să caute o cunoaștere a lui Dumnezeu și care colaborează cu adevărat cu Dumnezeu sunt oameni pentru care viziunile reprezintă o piatră de temelie. Ei sunt încuviințați de Dumnezeu deoarece colaborează cu Dumnezeu, și această colaborare este cea care trebuie pusă în practică de către om.

În viziuni sunt incluse multe căi de a practica. Cerințele practice făcute de om sunt, de asemenea, incluse în viziuni, așa cum este lucrarea lui Dumnezeu care trebuie cunoscută de către om. În trecut, în timpul adunărilor speciale sau în timpul marilor adunări care aveau loc în diferite locuri, se vorbea numai de un singur aspect referitor la calea către practică. O astfel de practică era aceea care urma să fie pusă în practică în timpul Epocii Harului și nu avea aproape nicio legătură cu cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece viziunea Epocii Harului era numai viziunea crucificării lui Isus, și nu erau viziuni mai mari. Omul nu trebuia să cunoască mai multe decât lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii prin crucificare și, astfel, în timpul Epocii Harului, nu mai erau alte viziuni pe care omul să le cunoască. În acest fel, omul avea doar o cunoaștere foarte limitată a lui Dumnezeu și, în afară de cunoașterea dragostei și compasiunii lui Isus, avea la dispoziție doar câteva lucruri simple și demne de milă de pus în practică, lucruri care erau foarte diferite față de cele de astăzi. În trecut, indiferent de forma pe care o lua adunarea sa, omul era incapabil să vorbească de o cunoaștere practică a lucrării lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin putea cineva să spună în mod clar care este cea mai potrivită cale de practică pe care omul trebuie să apuce. Omul a adăugat doar câteva detalii simple la o piatră de temelie a îndurării și răbdării; nu a existat, pur și simplu, nicio schimbare în esența practicii sale, pentru că în timpul aceleiași epoci, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare mai nouă și singurele cerințe pe care El le-a avut de la om au fost îndurarea și răbdarea, sau purtarea crucii. În afară de astfel de practici, nu existau viziuni mai complexe decât crucificarea lui Isus. În trecut, nu erau menționate alte viziuni, deoarece Dumnezeu nu a lucrat mult și pentru că El a impus cerințe limitate omului. În acest fel, indiferent de ceea ce a făcut omul, acesta a fost incapabil să depășească aceste limite, limite care nu erau decât niște lucruri simple și superficiale pe care omul să le pună în practică. Astăzi vorbesc despre alte viziuni, deoarece astăzi s-a făcut o lucrare mai mare, o lucrare care este de câteva ori mai mare decât în vremea Epocii Legii și a Epocii Harului. Cerințele omului, de asemenea, sunt de câteva ori mai mari decât în epocile trecute. Dacă omul este incapabil să cunoască în totalitate o astfel de lucrare, atunci aceasta nu are nicio semnificație măreață; se poate spune că omul va avea dificultăți să cunoască în întregime o astfel de lucrare dacă nu își dedică în viață tot efortul pentru acest scop. În lucrarea de cucerire, să vorbești numai despre calea de practică ar face cucerirea omului imposibilă. Simpla discuție despre viziuni, fără nicio cerință pentru om, ar face, de asemenea, imposibilă cucerirea omului. Dacă nu s-ar vorbi despre nimic altceva decât despre calea de practică, atunci, ar fi imposibil de atins punctul slab al omului sau de a risipi noțiunile omului, și la fel de imposibilă ar fi și cucerirea completă a omului. Viziunile sunt instrumentul principal de cucerire a omului și, totuși, dacă nu ar exista nicio altă cale de practicare în afară de viziuni, atunci omul nu ar avea nicio cale de urmat, și cu atât mai puțin ar dispune de o modalitate de intrare. Acesta a fost principiul lucrării lui Dumnezeu de la început până la sfârșit: viziunile cuprind tot ceea ce poate fi pus în practică, la fel cum există viziuni ce se adaugă practicii. Gradul schimbărilor atât în viața omului, cât și în firea lui, însoțește schimbările din viziuni. Dacă omul s-ar baza numai pe propriile sale eforturi, atunci i-ar fi imposibil să atingă vreun grad ridicat de schimbare. Viziunile vorbesc despre lucrarea lui Dumnezeu Însuși și despre gestionarea lui Dumnezeu. Practica se referă la calea practicii omului și la modul de existență a omului; în întreaga gestionare a lui Dumnezeu, legătura dintre viziuni și practică este legătura dintre Dumnezeu și om. Dacă viziunile ar fi înlăturate, sau dacă s-ar vorbi despre ele fără a aduce în discuție practica, sau dacă ar fi numai viziuni, iar practica omului ar fi eliminată, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi considerate gestionarea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin s-ar putea spune că lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită de dragul omenirii; în acest fel, nu numai că datoria omului ar fi eliminată, dar ar însemna o negare a scopului lucrării lui Dumnezeu. Dacă, de la început până la sfârșit, omului nu i s-ar cere decât să practice, fără implicare în lucrarea lui Dumnezeu și, mai mult, dacă omului nu i s-ar cere să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, atunci o astfel de lucrare cu atât mai puțin s-ar putea numi gestionarea lui Dumnezeu. Dacă omul nu L-ar cunoaște pe Dumnezeu și nu ar cunoaște intențiile lui Dumnezeu și ar pune lucrurile în practică orbește, într-un mod vag și abstract, atunci nu ar deveni niciodată o ființă creată demnă pe deplin. Și astfel, aceste două lucruri sunt ambele indispensabile. Dacă ar exista numai lucrarea lui Dumnezeu, adică, dacă ar exista numai viziunile, și dacă nu ar fi nicio colaborare sau practică din partea omului, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi numite gestionarea lui Dumnezeu. Dacă ar fi numai practica și intrarea omului, atunci, indiferent de cât de înaltă este calea pe care a intrat omul, acest lucru ar fi, de asemenea, de neacceptat. Intrarea omului trebuie să se schimbe treptat în pas cu lucrarea și viziunile; nu se poate schimba spontan. Principiile practicii omului nu sunt libere și neîngrădite, ci sunt stabilite în anumite limite. Astfel de principii se modifică în pas cu viziunile lucrării. Prin urmare, gestionarea lui Dumnezeu se reduce, în ultimă instanță, la lucrarea lui Dumnezeu și la practica omului.

Lucrarea de gestionare a avut loc numai datorită omenirii, ceea ce înseamnă că s-a născut numai datorită existenței omenirii. Nu a existat gestionare înainte de apariția omenirii, sau la început, când au fost create cerurile și pământul și toate lucrurile. Dacă, în toată lucrarea lui Dumnezeu, nu ar exista nicio practică benefică pentru om, adică, dacă Dumnezeu nu ar face cerințe potrivite pentru omenirea coruptă (dacă, în lucrarea făcută de Dumnezeu, nu ar exista o cale potrivită pentru practica omului), atunci această lucrare nu ar putea fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Dacă totalitatea lucrării lui Dumnezeu ar implica numai să spună omenirii corupte cum să se ocupe de practica sa, și Dumnezeu nu ar duce la îndeplinire niciuna din strădaniile Sale, și nu ar arăta nicio urmă din atotputernicia și înțelepciunea Sa, atunci, oricât de mari ar fi cerințele lui Dumnezeu pentru om, oricât de mult ar trăi Dumnezeu printre oameni, omul nu ar cunoaște nimic din firea lui Dumnezeu; dacă așa ar sta lucrurile, atunci, o lucrare de acest fel ar fi chiar mai puțin demnă de a fi numită gestionarea lui Dumnezeu. Mai simplu spus, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este lucrarea făcută de Dumnezeu și toată lucrarea împlinită sub îndrumarea lui Dumnezeu de aceia care au fost câștigați de Dumnezeu. O astfel de lucrare poate fi rezumată ca gestionare. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu printre oameni, precum și colaborarea cu El a tuturor acelora care Îl urmează sunt numite, împreună, gestionare. Aici, lucrarea lui Dumnezeu este numită viziuni, iar colaborarea omului se numește practică. Cu cât lucrarea lui Dumnezeu este mai avansată (adică, cu cât viziunile sunt mai avansate), cu atât firea lui Dumnezeu este expusă mai clar omului, cu atât este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și cu atât mai avansate devin practica și colaborarea omului. Cu cât cerințele omului sunt mai mari, cu atât lucrarea lui Dumnezeu este mai mult în contradicție cu noțiunile omului și, ca urmare, încercările omului, precum și standardele pe care acesta trebuie să le respecte, devin și ele mai avansate. La încheierea acestei lucrări, toate viziunile se vor fi realizat, iar ceea ce omului i se cere să pună în practică va fi atins culmea perfecțiunii. Acesta va fi și momentul când fiecare va fi clasificat în funcție de tip, pentru că tot ceea ce omului i se va cere să cunoască i se va fi arătat deja. Astfel, atunci când viziunile ating apogeul, lucrarea se va apropia și ea de sfârșit, iar practica omului va fi ajuns și ea la punctul culminant. Practica omului se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, iar gestionarea lui Dumnezeu este exprimată în întregime numai datorită practicii și colaborării omului. Omul este capodopera lucrării lui Dumnezeu, și scopul întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, precum și produsul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar lucra singur, fără colaborarea omului, atunci nu ar exista nimic care să ajute la cristalizarea întregii Sale lucrări și, astfel, nu ar avea nici cea mai mică importanță pentru gestionarea lui Dumnezeu. În afară de lucrarea lui Dumnezeu, doar prin alegerea de către Dumnezeu a obiectelor potrivite pentru a exprima lucrarea Lui și a demonstra atotputernicia și înțelepciunea acesteia poate Dumnezeu să atingă scopul gestionării Sale și să atingă scopul de a folosi toată această lucrare pentru înfrângerea totală a Satanei. Așadar, omul este o parte indispensabilă din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, iar omul este singurul care poate face ca gestionarea lui Dumnezeu să dea roade și să își atingă scopul final; în afară de om, nicio altă formă de viață nu poate să își asume un astfel de rol. Dacă omul urmează să devină adevărata cristalizare a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, atunci, răzvrătirea omenirii corupte trebuie înlăturată în totalitate. Acest lucru necesită ca omului să i se dea practica potrivită pentru vremuri diferite și ca Dumnezeu să înfăptuiască lucrarea corespunzătoare printre oameni. Numai în acest fel se va câștiga, în cele din urmă, un grup de oameni care să reprezinte cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu printre oameni nu poate fi mărturie lui Dumnezeu Însuși numai prin intermediul lucrării lui Dumnezeu; pentru a fi realizată, o astfel de mărturie necesită, de asemenea, ființe umane vii care sunt potrivite pentru lucrarea Sa. Dumnezeu va lucra mai întâi asupra acestor oameni, prin care lucrarea Sa va fi apoi exprimată, și, astfel, o mărturie a voinței Lui va fi purtată printre ființele create și, prin aceasta, Dumnezeu va fi atins scopul lucrării Sale. Dumnezeu nu lucrează singur pentru a-l înfrânge pe Satana, deoarece El nu poate fi mărturie directă pentru El Însuși între toate ființele create. Dacă El ar face acest lucru, ar fi imposibil de convins omul pe deplin, astfel că Dumnezeu trebuie să lucreze asupra omului pentru a-l cuceri, și abia atunci El va putea să câștige mărturia în rândul tuturor ființelor create. Dacă Dumnezeu ar fi lucrat singur, fără cooperarea omului, sau dacă omului nu i s-ar cere să colaboreze, atunci, omul nu ar putea niciodată să cunoască firea lui Dumnezeu și nu ar cunoaște niciodată intențiile lui Dumnezeu; lucrarea lui Dumnezeu nu s-ar putea numi, apoi, lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Dacă numai omul însuși s-ar strădui, ar căuta și ar munci din greu, fără să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu, atunci înseamnă că omul ar juca feste. Fără lucrarea Duhului Sfânt, ceea ce face omul este de la Satana, este răzvrătit și făcător de rele; Satana este expus în toate cele întreprinse de omenirea coruptă și nimic din toate acestea nu este compatibil cu Dumnezeu, și tot ceea ce face omul e manifestarea Satanei. Nimic din cele despre care s-a vorbit nu este în afara viziunilor și a practicii. La piatra de temelie a viziunilor, omul găsește practica și calea către supunere, astfel încât să poată lăsa la o parte noțiunile sale și să câștige acele lucruri pe care nu le-a avut în trecut. Dumnezeu îi cere omului să colaboreze cu El, îi cere să se supună total cerințelor Sale, iar omul cere să privească lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, să simtă atotputernicia lui Dumnezeu și să cunoască firea lui Dumnezeu. Pe scurt, acestea sunt gestionarea lui Dumnezeu. Legătura lui Dumnezeu cu omul este gestionarea și e cea mai mare gestionare.

Ceea ce implică viziunile se referă în principal la lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar ceea ce implică practica trebuie făcut de om și nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este împlinită de Dumnezeu Însuși, iar practica omului este obținută de om însuși. Ceea ce trebuie făcut de Dumnezeu Însuși nu trebuie făcut de om, iar ceea ce trebuie practicat de către om nu are legătură cu Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este lucrarea Sa de slujire și nu are nicio legătură cu omul. Nu este nevoie ca această lucrare să fie făcută de om și, mai mult, omul nu ar fi în stare să înfăptuiască lucrarea care va fi înfăptuită de Dumnezeu. Ceea ce i se cere omului să practice trebuie împlinit de către om, fie că este vorba să își sacrifice viața, sau să se predea lui Satana pentru a mărturisi ferm – toate acestea trebuie împlinite de către om. Dumnezeu Însuși desăvârșește toată lucrarea pe care El trebuie să o facă, iar ceea ce trebuie să facă omul îi este arătat omului, și lucrarea rămasă îi rămâne omului. Dumnezeu nu face lucrări suplimentare. El face numai lucrarea care ține de slujirea Lui, și doar îi arată omului calea, și înfăptuiește doar lucrarea de a deschide calea, și nu face lucrarea de pregătire a acestei căi; acest lucru trebuie înțeles de toți. A pune adevărul în practică înseamnă a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, și toate acestea reprezintă datoria omului, este ceea ce trebuie făcut de om și nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Dacă omul pretinde ca și Dumnezeu să îndure chinuri și rafinare în adevăr, la fel ca omul, atunci omul este răzvrătit. Lucrarea lui Dumnezeu este pentru a împlini lucrarea Sa de slujire, iar datoria omului este de a se supune întregii îndrumări a lui Dumnezeu, fără nicio împotrivire. Ceea ce omul trebuie să realizeze este de datoria lui să împlinească, indiferent de modul în care Dumnezeu lucrează sau trăiește. Numai Dumnezeu Însuși poate să stabilească cerințe omului, adică, numai Dumnezeu Însuși este potrivit să stabilească cerințe omului. Omul nu ar trebui să aibă nicio altă alternativă și nu ar trebui să facă altceva decât să se supună întru-totul și să practice; aceasta este rațiunea pe care trebuie să o aibă omul. Odată ce lucrarea care trebuie înfăptuită de Dumnezeu Însuși este încheiată, omului i se cere să o trăiască, pas cu pas. Dacă, la sfârșit, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu se va fi încheiat, omul tot nu a făcut ceea ce i se cere de către Dumnezeu, atunci omul trebuie pedepsit. Dacă omul nu împlinește cerințele lui Dumnezeu, atunci acest lucru se datorează răzvrătirii omului; nu înseamnă că Dumnezeu nu a fost suficient de meticulos în lucrarea Sa. Toți aceia care nu pot pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, aceia care nu pot împlini cerințele lui Dumnezeu, și aceia care nu își pot dedica dăruirea și nu își pot împlini datoria vor fi pedepsiți. Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru. Cuvintele care vi s-au rostit au atins cea mai profundă coardă a substanței voastre, iar lucrarea lui Dumnezeu a pătruns pe un teritoriu nou. Mulți oameni încă nu înțeleg adevărul sau falsitatea acestei căi; ei încă stau și se uită și nu își împlinesc datoria. În schimb, ei analizează fiecare cuvânt și acțiune a lui Dumnezeu, se concentrează pe ceea ce mănâncă și poartă Dumnezeu, iar noțiunile lor devin încă și mai cumplite. Nu fac astfel de oameni mult zgomot pentru nimic? Cum ar putea astfel de oameni să fie aceia care Îl caută pe Dumnezeu? Și cum ar putea ei să fie cei care au intenția de a I se supune lui Dumnezeu? Ei uită cu totul de dăruirea și de datoria lor și, în schimb, se concentrează pe locul unde se află Dumnezeu. Sunt revoltători! Dacă omul a înțeles tot ceea ce trebuie să înțeleagă și a pus în practică tot ceea ce trebuie să pună în practică, atunci Dumnezeu Își va revărsa cu siguranță binecuvântările Sale asupra omului, pentru că ceea ce El cere de la om este datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către om. Dacă omul nu este în stare să înțeleagă ceea ce trebuie să înțeleagă și nu este în stare să pună în practică ceea ce trebuie să pună în practică, atunci omul va fi pedepsit. Cei care nu colaborează cu Dumnezeu Îi sunt ostili lui Dumnezeu, cei care nu acceptă lucrarea nouă i se opun ei, chiar dacă astfel de oameni nu fac nimic care să îi contravină în mod evident. Toți aceia care nu pun în practică adevărul cerut de Dumnezeu sunt oameni care se opun în mod deliberat și sunt răzvrătiți față de cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă astfel de oameni acordă o atenție specială lucrării Duhului Sfânt. Oamenii care nu sunt ascultători sau supuși sunt răzvrătiți și se opun lui Dumnezeu. Oamenii care nu își îndeplinesc datoria sunt aceia care nu colaborează cu Dumnezeu, iar oamenii care nu colaborează cu Dumnezeu sunt cei care nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt.

Când lucrarea lui Dumnezeu ajunge într-un anumit punct, și gestionarea Sa atinge un anumit punct, toți cei care se conformează intențiilor Sale sunt capabili să-I împlinească cerințele. Dumnezeu impune cerințe omului după standardele Sale proprii și în funcție de ceea ce omul este capabil să obțină. În timp ce vorbește despre gestionarea Sa, El îi și arată omului calea și îi oferă acestuia o cale pentru supraviețuire. Gestionarea lui Dumnezeu și practica omului sunt ambele parte din aceeași etapă a lucrării și sunt înfăptuite în același timp. Discuția despre gestionarea lui Dumnezeu are legătură cu schimbările din firea omului, iar discuția despre ceea ce trebuie să facă omul și despre schimbările din firea omului are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu; aceste două aspecte nu pot fi separate în niciun moment. Practica omului se schimbă, pas cu pas. Aceasta se întâmplă pentru că cerințele lui Dumnezeu pentru om se schimbă și ele și pentru că lucrarea lui Dumnezeu este în continuă schimbare și dezvoltare. Dacă practica omului rămâne înrădăcinată în doctrină, acest lucru dovedește că este lipsit de lucrarea și îndrumarea lui Dumnezeu; dacă practica omului nu se schimbă niciodată sau nu devine și mai profundă, atunci, acest lucru dovedește că practica omului este înfăptuită conform voinței omului, și nu este practica adevărului; dacă omul nu are o cale de urmat, atunci el a căzut deja pradă Satanei și este controlat de Satana, ceea ce înseamnă că este controlat de duhurile rele. Dacă practica omului nu devine mai profundă, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu se dezvoltă, și dacă nu există nicio schimbare în lucrarea lui Dumnezeu, atunci intrarea omului va ajunge într-un punct mort; acest lucru este inevitabil. În întreaga lucrare a lui Dumnezeu, dacă omul ar fi să se supună întotdeauna legii lui Iahve, atunci lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea progresa, cu atât mai puțin ar fi posibil să sfârșească o întreagă epocă. Dacă omul ar ține întotdeauna de cruce și ar practica răbdarea și smerenia, atunci ar fi imposibil ca lucrarea lui Dumnezeu să își continue progresul. 6000 de ani de gestionare nu se pot sfârși pur și simplu printre oamenii care doar se supun legii sau care doar țin de cruce și practică răbdarea și smerenia. În schimb, întreaga lucrare de gestionare a lui Dumnezeu este încheiată printre aceia din zilele de pe urmă, care Îl cunosc pe Dumnezeu, care au fost scăpați din ghearele Satanei și care s-au dezbărat complet de influența Satanei. Aceasta este direcția inevitabilă a lucrării lui Dumnezeu. De ce se spune că practica celor din bisericile religioase este învechită? Deoarece ceea ce ei pun în practică este separat de lucrarea de astăzi. În Epoca Harului, ceea ce ei au pus în practică a fost corect dar, pe măsură ce epoca a trecut și lucrarea lui Dumnezeu s-a schimbat, practica lor a devenit, încetul cu încetul, învechită. A fost lăsată în urmă de lucrarea nouă și de lumina nouă. Pe baza pietrei de temelie inițială, lucrarea Duhului Sfânt a progresat cu câțiva pași mai adânc. Totuși, acei oameni rămân încă prinși în etapa inițială a lucrării lui Dumnezeu și încă se agață de vechile practici și de vechea lumină. Lucrarea lui Dumnezeu se poate schimba dramatic în trei sau cinci ani, așa că nu ar fi normal să aibă loc transformări și mai mari pe parcursul a 2000 de ani? Dacă omul nu are o lumină sau o practică nouă, înseamnă că nu a ținut pasul cu lucrarea Duhului Sfânt. Acesta este eșecul omului; existența lucrării noi a lui Dumnezeu nu poate fi negată deoarece, astăzi, cei care au avut în prealabil lucrarea Duhului Sfânt se supun încă practicilor învechite. Lucrarea Duhului Sfânt merge întotdeauna înainte, și toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt trebuie și ei să progreseze mai adânc și să se schimbe, pas cu pas. Ei nu trebuie să se oprească la o singură etapă. Numai aceia care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt vor rămâne la stadiul lucrării Sale inițiale și nu vor accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Numai aceia care sunt răzvrătiți vor fi nevrednici să câștige lucrarea Duhului Sfânt. Dacă practica omului nu ține ritmul cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt, atunci practica omului este cu siguranță separată de lucrarea de astăzi și este cu siguranță incompatibilă cu lucrarea de astăzi. Astfel de oameni învechiți ca aceștia sunt, pur și simplu, nevrednici să împlinească voința lui Dumnezeu, cu atât mai puțin ar putea ei să devină oameni care, în cele din pe urmă, vor mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Mai mult, întreaga lucrare de gestionare nu ar putea fi săvârșită în rândul unui astfel de grup de oameni. Pentru aceia care au ținut, odinioară, legea lui Iahve, și aceia care au suferit, odată, pentru cruce, dacă nu pot accepta etapa lucrării din zilele de pe urmă, atunci, tot ceea ce au făcut va fi fost în van și inutil. Cea mai limpede expresie a lucrării Duhului Sfânt este acceptarea ei aici și acum, și nu agățarea de trecut. Aceia care nu au ținut pasul cu lucrarea de astăzi și care s-au separat de practica de astăzi sunt cei care se opun și nu acceptă lucrarea Duhului Sfânt. Astfel de oameni sfidează lucrarea de astăzi a lui Dumnezeu. Deși ei păstrează lumina din trecut, nu se poate nega că nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt. De ce au avut loc toate aceste discuții despre schimbările din practica omului, despre diferențele din practica din trecut și cea de astăzi, despre cum practica era împlinită în epoca anterioară și despre cum se împlinește ea astăzi? Se vorbește întotdeauna despre astfel de împărțiri în practica omului pentru că lucrarea Duhului Sfânt merge în mod constant înainte și, de aceea, este necesar ca practica omului să se schimbe permanent. Dacă omul se împotmolește într-o singură etapă, atunci acest lucru dovedește că nu este capabil să țină pasul cu noua lucrare și cu noua lumină a lui Dumnezeu; nu dovedește că planul de gestionare al lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Cei care se află în afara curentului Duhului Sfânt cred că au întotdeauna dreptate dar, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu în ei a încetat cu mult timp în urmă, iar lucrarea Duhului Sfânt lipsește din ei. Lucrarea lui Dumnezeu a fost mutată demult către un alt grup de oameni, un grup asupra căruia El intenționează să Își completeze noua Sa lucrare. Pentru că cei cufundați în religie sunt nevrednici să accepte lucrarea nouă a lui Dumnezeu și țin numai de lucrarea veche din trecut, Dumnezeu S-a lepădat de acești oameni și Își face noua lucrare asupra oamenilor care acceptă această lucrare nouă. Aceștia sunt oameni care colaborează în lucrarea Sa nouă și numai în acest fel poate fi împlinită gestionarea Sa. Gestionarea lui Dumnezeu merge întotdeauna înainte, iar practica omului se înalță întotdeauna mai sus. Dumnezeu lucrează întotdeauna, și omul are mereu nevoie de ceva, astfel că amândoi ajung la apogeu, iar Dumnezeu și omul ating legătura completă. Aceasta este expresia împlinirii lucrării lui Dumnezeu și este rezultatul final al întregii gestionări a lui Dumnezeu.

În fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu sunt și cerințe corespunzătoare de la om. Toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt au prezența și disciplina Duhului Sfânt, iar aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt sunt sub comanda Satanei și fără nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și care colaborează la lucrarea nouă a lui Dumnezeu. Dacă aceia care se află în acest curent nu sunt în stare să colaboreze și nu pot să pună în practică adevărul cerut de Dumnezeu în acest timp, atunci ei vor fi disciplinați și, în cel mai rău caz, vor fi lepădați de Duhul Sfânt. Aceia care acceptă lucrarea nouă a Duhului Sfânt vor trăi în curentul Duhului Sfânt și vor primi grija și protecția Duhului Sfânt. Aceia care sunt dornici să pună adevărul în practică sunt luminați de Duhul Sfânt, iar aceia care nu sunt dornici să pună adevărul în practică sunt disciplinați de Duhul Sfânt și pot fi chiar pedepsiți. Indiferent ce fel de oameni sunt, cu condiția ca ei să se afle în curentul Duhului Sfânt, Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru toți aceia care acceptă lucrarea Sa nouă de dragul numelui Său. Aceia care preamăresc numele Său și sunt dornici să Îi pună cuvintele în practică vor primi binecuvântările Sale; cei care se răzvrătesc împotriva Lui și nu Îi pun cuvintele în practică vor primi pedeapsa Sa. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă noua lucrare și, pentru că au acceptat noua lucrare, ar trebui să colaboreze cum se cuvine cu Dumnezeu, și nu să se comporte ca niște răzvrătiți care nu își îndeplinesc datoria. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu de la om. Nu este același lucru pentru oamenii care nu acceptă lucrarea nouă: ei se află în afara curentului Duhului Sfânt, iar disciplina și reproșul Duhului Sfânt nu li se aplică. Toată ziua, acești oameni trăiesc în trup, trăiesc în mintea lor, și tot ce fac este conform doctrinei rezultată din analiza și cercetarea propriilor lor creiere. Nu asta e ceea ce se cere de către lucrarea nouă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin este colaborare cu Dumnezeu. Aceia care nu acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu sunt lipsiți de prezența lui Dumnezeu și, mai mult, lipsiți de binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Majoritatea cuvintelor și acțiunilor lor țin de cerințele din trecut ale lucrării Duhului Sfânt; ele sunt doctrină, nu adevăr. O astfel de doctrină și de reglementare sunt suficiente pentru a demonstra că adunarea acestor oameni laolaltă nu este altceva decât religie; ei nu sunt cei aleși sau obiectele lucrării lui Dumnezeu. Adunarea tuturor celor din mijlocul lor se poate numi doar un mare congres al religiei și nu poate fi numită o biserică. Acesta este un fapt de nestrămutat. Ei nu au lucrarea nouă a Duhului Sfânt; ceea ce fac pare să amintească de religie, ceea ce trăiesc ei pare să abunde în religie; ei nu sunt în posesia prezenței și lucrării Duhului Sfânt, cu atât mai puțin sunt eligibili să primească disciplina și luminarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt toți leșuri fără de viață și viermi lipsiți de spiritualitate. Ei nu cunosc răzvrătirea și împotrivirea omului, nu cunosc toate faptele rele ale omului și cu atât mai puțin nu cunosc toată lucrarea lui Dumnezeu și intențiile de astăzi ale lui Dumnezeu. Sunt cu toții ignoranți, oameni infami și gunoaie care nu merită să fie numiți credincioși! Nimic din ceea ce ei fac nu are nicio relevanță asupra gestionării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate să afecteze planurile lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lor sunt prea dezgustătoare, prea patetice și sunt pur și simplu nedemne de a fi menționate. Nimic din ceea ce este făcut de aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt nu are de a face cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Din această cauză, orice ar face, ei nu au disciplina Duhului Sfânt și, mai mult decât atât, nu au luminarea Duhului Sfânt. Pentru că ei sunt cu toții oameni fără dragoste de adevăr și care au fost disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Sunt denumiți făcători de rele pentru că umblă în trup și fac tot ceea ce le face plăcere sub stindardul lui Dumnezeu. În vreme ce Dumnezeu lucrează, ei sunt ostili lui Dumnezeu cu bună știință și aleargă în direcția opusă Lui. Neputința omului de a colabora cu Dumnezeu reprezintă răzvrătirea supremă în sine, așadar, acei oameni care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu, nu își vor primi, cu precădere, răsplata dreaptă? Când se pomenește de faptele rele ale acestor oameni, unii oameni sunt nerăbdători să îi blesteme, în vreme ce Dumnezeu îi ignoră. Pentru om, se pare că acțiunile lor implică numele lui Dumnezeu dar, de fapt, pentru Dumnezeu, ei nu au nicio legătură cu numele Său sau cu mărturisirea pentru El. Indiferent ce fac acești oameni, nu are legătură cu Dumnezeu: nu are legătură nici cu numele Său, nici cu lucrarea Sa actuală. Acești oameni se umilesc și sunt manifestarea Satanei; sunt făcători de rele care se adună pentru ziua mâniei. Astăzi, indiferent de acțiunile lor și cu condiția ca ei să nu stingherească gestionarea lui Dumnezeu și să nu aibă nimic de a face cu noua lucrare a lui Dumnezeu, astfel de oameni nu vor fi supuși răsplății ce li se cuvine, pentru că ziua mâniei nu a sosit încă. Sunt multe lucruri despre care oamenii cred că Dumnezeu ar fi trebuit să Se ocupe deja, și ei cred că acelor făcători de rele trebuie să li se dea răsplata cât mai curând cu putință. Dar, deoarece lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu încă nu s-a încheiat și ziua mâniei nu a sosit încă, cei nedrepți continuă, încă, să își împlinească faptele necinstite. Unii spun: „Aceia implicați în religie sunt fără prezența sau lucrarea Duhului Sfânt și aduc rușine asupra numelui lui Dumnezeu; așadar, de ce nu îi distruge Dumnezeu în loc să le tolereze purtarea neînfrânată?” Acești oameni, care sunt manifestarea Satanei și a trupului, sunt ignoranți, oameni simpli, sunt oameni absurzi. Ei nu vor fi martorii venirii mâniei lui Dumnezeu înainte ca ei să ajungă să înțeleagă cum Își împlinește Dumnezeu lucrarea Sa printre oameni și, când vor fi fost cuceriți pe deplin, acei făcători de rele își vor primi cu toții răsplata, și nici măcar unul nu va putea scăpa de ziua mâniei. Acum nu este timpul pentru pedepsirea omului, ci este timpul pentru împlinirea lucrării de cucerire, dacă nu sunt cei care împiedică gestionarea lui Dumnezeu, caz în care vor fi supuși pedepsei după gravitatea acțiunilor lor. În timpul gestionării omenirii de către Dumnezeu, toți cei care trăiesc în curentul Duhului Sfânt au o legătură cu Dumnezeu. Aceia care sunt disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt trăiesc sub influența Satanei, iar ceea ce ei pun în practică nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Numai aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și colaborează cu Dumnezeu au legătură cu Dumnezeu, deoarece lucrarea lui Dumnezeu este îndreptată numai asupra acelora care o acceptă, nu asupra tuturor oamenilor, indiferent dacă ei o acceptă sau nu. Lucrarea făcută de Dumnezeu are întotdeauna un scop și nu este făcută la întâmplare. Aceia care sunt asociați cu Satana nu sunt potriviți să fie martorii lui Dumnezeu, cu atât mai puțin sunt ei potriviți să colaboreze cu Dumnezeu.

Fiecare etapă a lucrării Duhului Sfânt necesită și mărturia omului. Fiecare etapă a lucrării este o bătălie între Dumnezeu și Satana, iar ținta bătăliei este Satana, în vreme ce acela care va fi desăvârșit de această lucrare este omul. Dacă lucrarea lui Dumnezeu va da roade sau nu depinde de modul în care omul mărturisește în fața lui Dumnezeu. Această mărturie este ceea ce Dumnezeu cere de la aceia care Îl urmează; este mărturia făcută în fața Satanei și, de asemenea, dovada rezultatelor lucrării Sale. Întreaga gestionare a lui Dumnezeu este împărțită în trei etape și, în fiecare etapă, sunt stabilite cerințe potrivite omului. Mai mult, cu trecerea și progresul epocilor, cerințele lui Dumnezeu pentru întreaga omenire devin și mai mari. Astfel, pas cu pas, această lucrare de gestionare a lui Dumnezeu atinge punctul culminant, până când omul percepe faptul „arătării Cuvântului în trup” și, în acest fel, cerințele pentru om devin și mai mari, ca și mărturia care i se cere omului să o depună. Cu cât omul este mai vrednic de a colabora cu adevărat cu Dumnezeu, cu atât mai mult câștigă Dumnezeu slava. Colaborarea omului este mărturia care i se cere să o facă, iar mărturia pe care o face este practica omului. Prin urmare, dacă lucrarea lui Dumnezeu poate avea sau nu efectul dorit, și dacă poate exista sau nu mărturie adevărată, sunt legate în mod indisolubil de colaborarea și mărturia omului. Când lucrarea este finalizată, cu alte cuvinte, când întreaga gestionare a lui Dumnezeu a ajuns la final, omului i se va cere să depună mărturie și mai înaltă, iar când lucrarea lui Dumnezeu ajunge la final, practica și intrarea omului vor atinge punctul culminant. În trecut, omului i s-a cerut să respecte legea și poruncile și i s-a cerut să fie răbdător și smerit. Astăzi, omului i se cere să se supună tuturor orânduirilor lui Dumnezeu și să aibă o dragoste supremă de Dumnezeu, și i se cere, în cele din urmă, să Îl iubească pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor. Aceste trei etape sunt cerințele pe care Dumnezeu le stabilește pentru om, pas cu pas, în întreaga Sa gestionare. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este mai profundă decât precedenta și, în fiecare etapă, cerințele pentru om sunt mai profunde decât cele anterioare și, în acest fel, întreaga gestionare a lui Dumnezeu prinde treptat contur. Tocmai datorită faptului că cerințele pentru om sunt din ce în ce mai mari, firea omului se apropie mai mult ca niciodată de standardele cerute de Dumnezeu, și numai atunci începe întreaga omenire să se îndepărteze treptat de influența Satanei până când, atunci când lucrarea lui Dumnezeu este pe deplin finalizată, întreaga omenire va fi fost salvată de influența Satanei. Când va sosi acel moment, lucrarea lui Dumnezeu va fi ajuns la final, iar colaborarea omului cu Dumnezeu pentru a obține schimbări în cadrul firii sale va înceta, și întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și, din acel moment, nu va mai exista răzvrătire sau opoziție față de Dumnezeu. Dumnezeu nu va mai stabili cerințe omului, și va fi o colaborare mai armonioasă între om și Dumnezeu, una care va fi viața omului și a lui Dumnezeu împreună, viața care vine după ce gestionarea lui Dumnezeu se va fi încheiat complet și după ce omul va fi fost salvat în întregime din ghearele Satanei. Aceia care nu pot urma îndeaproape pașii lui Dumnezeu sunt nevrednici de a obține o astfel de viață. Ei se vor fi coborât în întuneric, acolo unde vor jeli și își vor scrâșni dinții; ei sunt oameni care cred în Dumnezeu, dar nu Îl urmează, care cred în Dumnezeu, dar nu se supun întregii Sale lucrări. Pentru că omul crede în Dumnezeu, el trebuie să urmeze îndeaproape pașii lui Dumnezeu, gradual; el trebuie „să urmeze Mielul oriunde Acesta Se duce”. Numai aceștia sunt oamenii care se află în căutarea căii adevărate, numai ei sunt cei care cunosc lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care respectă ca niște sclavi cuvintele și doctrinele sunt aceia care au fost eliminați de lucrarea Duhului Sfânt. În fiecare perioadă de timp, Dumnezeu va începe o lucrare nouă și, în fiecare perioadă, va fi un nou început pentru om. Dacă omul se supune numai adevărurilor conform cărora „Iahve este Dumnezeu” și „Isus este Hristos”, care sunt adevăruri ce se aplică numai epocilor respective, atunci omul nu va ține niciodată pasul cu lucrarea Duhului Sfânt și va fi pentru totdeauna nevrednic de a câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de modalitatea în care lucrează Dumnezeu, omul o urmează fără cea mai mică umbră de îndoială, și o urmează îndeaproape. În acest fel, cum poate omul să fie eliminat de Duhul Sfânt? Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, atâta vreme cât omul este sigur că este lucrarea Duhului Sfânt și colaborează la lucrarea Duhului Sfânt fără vreo îndoială și încearcă să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu, atunci cum ar putea să fie el pedepsit? Lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, pașii Săi nu s-au oprit niciodată și, înainte de încheierea lucrării Sale de gestionare, El a fost întotdeauna ocupat și nu Se oprește niciodată. Dar omul este diferit: câștigând doar o fărâmă din lucrarea Duhului Sfânt, el o tratează ca și cum aceasta nu se va schimba niciodată; după ce a câștigat puțină cunoaștere, nu continuă să urmeze pașii celei mai noi lucrări a lui Dumnezeu; după ce a văzut doar un pic din lucrarea lui Dumnezeu, el Îl decretează imediat pe Dumnezeu ca un chip cioplit anume și crede că Dumnezeu va rămâne mereu în această formă pe care o vede în fața lui, că este la fel ca în trecut și că așa va fi mereu și în viitor; după ce a câștigat doar o cunoaștere superficială, omul este atât de mândru încât uită de sine și începe să proclame din senin o fire și o ființă a lui Dumnezeu care pur și simplu nu există; și, după ce a devenit sigur de o singură etapă a lucrării Duhului Sfânt, indiferent de ce fel de persoană vestește lucrarea nouă a lui Dumnezeu, omul nu o acceptă. Aceștia sunt oameni care nu pot accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt; sunt prea conservatori și incapabili de a accepta lucruri noi. Astfel de oameni sunt aceia care cred în Dumnezeu, dar care Îl și resping pe Dumnezeu. Omul crede că israeliții au greșit „să creadă numai în Iahve și să nu creadă în Isus”, totuși, majoritatea oamenilor joacă un rol în care ei „cred doar în Iahve și Îl resping pe Isus” și „tânjesc după întoarcerea lui Mesia, dar se opun lui Mesia care se numește Isus”. Nu este de mirare, atunci, că oamenii încă trăiesc sub puterea Satanei după ce au acceptat o etapă din lucrarea Duhului Sfânt și încă nu primesc binecuvântările lui Dumnezeu. Nu este acesta rezultatul răzvrătirii omului? Creștinii din întreaga lume care nu au ținut pasul cu lucrarea nouă de astăzi se agață toți de speranța că vor fi norocoși, presupunând că Dumnezeu le va îndeplini fiecare dorință. Și, totuși, ei nu pot spune cu certitudine de ce Dumnezeu îi va lua în al treilea cer, și nici nu sunt siguri de modul în care Isus va veni călare pe un nor alb să îi primească, și cu atât mai puțin pot spune cu încredere deplină dacă Isus va sosi într-adevăr pe un nor alb în ziua pe care ei și-o imaginează. Toți sunt nerăbdători și în impas; ei înșiși nici nu știu dacă Dumnezeu îi va lua pe fiecare dintre ei, un număr mic de oameni diferiți, care aclamă din fiecare confesiune. Lucrarea pe care o face Dumnezeu acum, în epoca actuală, intențiile lui Dumnezeu – ei nu înțeleg nimic din aceste lucruri și nu pot face nimic altceva decât să numere zilele pe degetele de la mâini. Numai aceia care urmează pașii Mielului până la sfârșit pot obține binecuvântarea finală, în vreme ce acei „oameni deștepți”, care sunt nevrednici să urmeze până la sfârșit și cred, totuși, că au câștigat totul, sunt nevrednici să fie martori la arătarea lui Dumnezeu. Ei cred cu toții că sunt cei mai inteligenți oameni de pe pământ, și scurtează dezvoltarea continuă a lucrării lui Dumnezeu fără a avea vreun motiv, și par să aibă încredere deplină că Dumnezeu îi va lua la cer, pe ei care „au cea mai profundă dăruire față de Dumnezeu, Îl urmează pe Dumnezeu și ascultă de cuvintele lui Dumnezeu”. Chiar dacă ei au „cea mai profundă dăruire” față de cuvintele rostite de Dumnezeu, cuvintele și acțiunile lor sunt încă atât de dezgustătoare deoarece se opun lucrării Duhului Sfânt și înșală și sunt aducătoare de rele. Aceia care nu urmează până la sfârșit, care nu țin pasul cu lucrarea Duhului Sfânt și care doar se agață de lucrarea veche nu numai că nu au reușit să obțină dăruirea față de Dumnezeu ci, dimpotrivă, au ajuns să fie cei care se opun lui Dumnezeu, au devenit cei care sunt respinși de epoca nouă și care vor fi pedepsiți. Există oameni mai demni de milă decât aceștia? Mulți cred chiar că toți aceia care resping legea veche și acceptă lucrarea nouă sunt fără conștiință. Acești oameni, care vorbesc numai despre „conștiință” și nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt își vor vedea, în cele din urmă, planurile curmate de propriile lor conștiințe. Lucrarea lui Dumnezeu nu se supune doctrinei și, chiar dacă poate fi propria Sa lucrare, Dumnezeu nu Se agață, totuși, de ea. Ceea ce trebuie negat este negat, ceea ce trebuie eliminat, este eliminat. Și, totuși, omul devine ostil lui Dumnezeu, agățându-se doar de o mică parte a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Nu este aceasta dovada absurdității omului? Nu este aceasta dovada ignoranței omului? Cu cât oamenii sunt mai timizi și mult prea precauți din cauza faptului că le este teamă că nu obțin binecuvântările lui Dumnezeu, cu atât sunt mai nevrednici să câștige binecuvântări și mai mari și să primească binecuvântarea de pe urmă. Acei oameni care respectă legea în mod servil afișează cu toții cea mai profundă dăruire față de lege, și cu cât mai mult afișează această dăruire față de lege, cu atât mai mult sunt răzvrătiți care se opun lui Dumnezeu. Pentru că acum este Epoca Împărăției și nu Epoca Legii, iar lucrarea de astăzi și lucrarea din trecut nu pot fi menționate dintr-o suflare, nici nu se poate compara lucrarea din trecut cu lucrarea de astăzi. Lucrarea lui Dumnezeu s-a schimbat, iar practica omului s-a schimbat și ea; nu înseamnă să te agăți de lege sau să porți crucea – așadar, dăruirea oamenilor față de lege și cruce nu va primi îngăduința lui Dumnezeu.

Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot mărturisi ferm în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care sunt copleșiți de încercări sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor scăpa, în cele din urmă, din marile încercări. Chiar dacă aceia care pescuiesc în ape tulburi încă se pot distra astăzi pe seama altora, nimeni nu va putea scăpa de încercarea finală și nimeni nu va putea să fugă de testul final. Pentru aceia care reușesc, o astfel de încercare reprezintă o rafinare extraordinară; dar pentru aceia care pescuiesc în ape tulburi reprezintă lucrarea eliminării absolute. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, „bună la suflet”, într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns? Lucrarea de salvare a omului nu se obține ca urmare a finalizării lucrării de cucerire. Deși lucrarea de cucerire s-a terminat, lucrarea de purificare a omului nu s-a încheiat; această lucrare va fi încheiată atunci când omul va fi fost purificat în totalitate, atunci când cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu vor fi fost făcuți compleți, și atunci când cei prefăcuți care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor vor fi fost îndepărtați. Aceia care nu Îl mulțumesc pe Dumnezeu în etapa finală a lucrării Sale vor fi eliminați cu desăvârșire, iar cei care sunt eliminați aparțin diavolilor. Pentru că sunt nevrednici să Îl mulțumească pe Dumnezeu, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și chiar dacă acești oameni Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, acest lucru nu dovedește că ei sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. În cuvintele „cei care Îl urmează pe Dumnezeu până la sfârșit vor primi mântuirea”, sensul lui „urmează” este de a sta neclintit în mijlocul încercărilor. Astăzi, mulți cred că este ușor să Îl urmezi pe Dumnezeu, dar atunci când lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, tu vei cunoaște adevăratul sens al cuvântului „urmează”. Doar pentru că tu ești încă vrednic să Îl urmezi pe Dumnezeu astăzi, după ce ai fost cucerit, nu înseamnă că ești unul dintre aceia care vor fi desăvârșiți. Aceia care nu sunt vrednici să suporte încercările, care nu sunt vrednici de a ieși victorioși din încercări, vor fi, în cele din urmă, nevrednici să rămână neclintiți și, astfel, vor fi nevrednici să Îl urmeze pe Dumnezeu până la sfârșit. Aceia care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu sunt vrednici să îndure încercarea lucrării lor, în vreme ce aceia care nu Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu nu sunt vrednici să îndure nicio încercare a lui Dumnezeu. Ei vor fi îndepărtați mai devreme sau mai târziu, în vreme ce biruitorii vor rămâne în Împărăție. Dacă omul caută sau nu cu adevărat pe Dumnezeu este stabilit de încercarea lucrării sale, adică de încercările lui Dumnezeu, și nu are nimic de a face cu hotărârea omului însuși. Dumnezeu nu respinge nicio persoană la întâmplare; tot ceea ce El face poate convinge omul pe deplin. El nu face nimic invizibil omului și nicio lucrare care nu îl poate convinge pe om. Dacă credința omului este adevărată sau nu se demonstrează prin fapte și nu poate fi hotărât de om. Faptul că „grâul nu poate fi transformat în neghină și că neghina nu poate fi transformată în grâu” este de netăgăduit. Toți aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, în împărăție, și Dumnezeu nu se va purta urât cu nimeni care Îl iubește cu adevărat. Pe baza diferitelor funcții și mărturii, biruitorii din împărăție vor servi ca preoți sau discipoli, iar toți aceia care ies victorioși din încercări vor forma tagma preoților din împărăție. Tagma preoților va fi formată atunci când lucrarea Evangheliei se va încheia în întregul univers. Când acea vreme va sosi, ceea ce trebuie făcut de către om va fi îndeplinirea datoriei sale în împărăția lui Dumnezeu și locuirea lui împreună cu Dumnezeu în împărăție. În tagma preoților vor fi marii preoți și preoți, iar ceilalți vor fi fiii și oamenii lui Dumnezeu. Toate acestea sunt stabilite prin mărturiile lor în fața lui Dumnezeu în timpul încercărilor; acestea nu sunt titluri care se dau la întâmplare. Atunci când statutul omului a fost stabilit, lucrarea lui Dumnezeu va înceta, pentru că fiecare va fi clasificat în funcție de tip și adus la poziția sa inițială, și acesta este semnul împlinirii lucrării lui Dumnezeu, acesta este rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu și al practicii omului, și este cristalizarea viziunilor lucrării lui Dumnezeu și a colaborării omului. În final, omul își va găsi odihna în împărăția lui Dumnezeu, și Dumnezeu, de asemenea, Se va întoarce la locul Său de odihnă. Acesta va fi rezultatul final a 6000 de ani de colaborare între Dumnezeu și om.