554. În lucrarea Sa finală de încheiere a epocii, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, judecă în mod public miriadele de popoare și îi desăvârșește pe cei care Îl iubesc sincer. Doar o fire ca aceasta poate încheia epoca. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile sunt sortate după felul lor și împărțite în diferite categorii, pe baza calităților lor diferite. Acesta este momentul exact când Dumnezeu dezvăluie finalurile și destinațiile oamenilor. Dacă oamenii nu au experiența mustrării și a judecății, atunci răzvrătirea și nedreptatea lor nu pot fi expuse. Doar prin mustrare și judecată pot fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor. Oamenii arată ceea ce sunt cu adevărat doar când sunt mustrați și judecați. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele, și toți oamenii vor fi sortați după felul lor. Prin mustrare și judecată vor fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele, răsplătit, iar miriadele de popoare să se predea stăpânirii lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie realizată prin mustrare și judecată drepte. Deoarece corupția oamenilor a atins apogeul și răzvrătirea lor este extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma pe deplin oamenii și îi poate face compleți, poate dezvălui răul, și toți cei nedrepți vor fi astfel aspru pedepsiți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii. Firea lui Dumnezeu este revelată și dezvăluită de dragul lucrării fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea în mod arbitrar și fără semnificație. Să presupunem că, în zilele de pe urmă ale dezvăluirii finalurilor oamenilor, Dumnezeu încă ar iubi oamenii cu infinită milă și bunătate iubitoare și ar continua să fie iubitor față de ei, nu i-ar supune judecății drepte, ci le-ar arăta mai degrabă clemență, răbdare și iertare, și i-ar ierta indiferent cât de grave le-ar fi fost păcatele, fără nicio urmă de dreaptă judecată. Atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să fie în stare să-i conducă pe oameni către destinația corespunzătoare omenirii? Acest lucru poate fi asemănat cu un judecător care este întotdeauna iubitor față de oameni, un judecător iubitor, cu o față binevoitoare și o inimă blândă, care îi iubește pe oameni indiferent ce infracțiuni au comis și le arată iubire și îngăduință, indiferent cine sunt aceștia – când ar putea un asemenea judecător să ajungă la un verdict just? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă îi poate sorta pe oameni după felul lor și îi poate aduce pe un nou tărâm. În acest mod, întreaga epocă este încheiată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”

555. Numele Meu va fi proclamat din casă în casă, în toate națiunile și în toate locurile, și va fi strigat deopotrivă de gurile adulților și de cele ale copiilor în universul lume; acesta este un adevăr absolut. Eu sunt singurul Dumnezeu Însuși și, mai mult decât atât, Eu sunt unica și singura persoană a lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Eu, întregul Meu trup, sunt manifestarea completă a lui Dumnezeu. Oricine îndrăznește să nu se teamă de Mine, oricine îndrăznește să Mi se opună cu privirea și oricine îndrăznește să Mi se opună cu gura va muri cu siguranță de blestemele Mele și de mânia Mea (mânia Mea va da naștere blestemelor). În plus, oricine îndrăznește să nu fie loial sau filial față de Mine și oricine îndrăznește să încerce să Mă păcălească va muri negreșit din cauza urii Mele. Dreptatea, măreția și judecata Mea vor dăinui în vecii vecilor. La început, am fost iubitor și milos, dar aceasta nu este firea divinității Mele depline; doar dreptatea, măreția și judecata sunt firea Mea – firea întregului Dumnezeu Însuși. În timpul Epocii Harului, am fost iubitor și milos. Datorită lucrării pe care trebuia să o închei, aveam bunătate iubitoare și milă; dar după aceea nu a mai fost nevoie de asemenea lucruri (și nici nu a mai apărut vreo nevoie de atunci încoace). Totul este dreptate, măreție și judecată și aceasta este firea completă a umanității Mele normale combinate cu divinitatea Mea deplină.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 79

556. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem bucuria, mânia, tristețea și fericirea lui Dumnezeu: ce urăște El, ce detestă, ce iubește, față de cine este tolerant și milos și asupra cărui tip de persoană Își revarsă mila. Acesta este un punct principal. Trebuie, de asemenea, să înțelegem că, indiferent cât de mult îl iubește Dumnezeu pe om, indiferent câtă milă și bunătate iubitoare revarsă asupra oamenilor, identitatea și statutul lui Dumnezeu nu tolerează ofensarea din partea nimănui, la fel cum nici demnitatea Sa nu tolerează acest lucru. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, El nu îi răsfață. El le oferă oamenilor iubirea Sa, mila Sa și toleranța Sa, dar nu îi cocoloșește niciodată. Dumnezeu are principiile Sale și limitele Sale. Oricâtă iubire simți că ți-a oferit Dumnezeu, oricât de profundă ți se pare acea iubire, nu trebuie să-L tratezi niciodată pe Dumnezeu ca și cum ar fi o ființă umană. Deși este adevărat că Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe cele mai dragi ființe ale Sale, dacă Îl privești pe Dumnezeu ca pe un om, ca pe o ființă umană care este echivalentă cu o ființă creată sau ca pe un prieten sau un obiect de idolatrizare, atunci Dumnezeu Își va ascunde fața de tine și te va abandona. Aceasta este firea Sa și nimănui nu îi este permis să fie nepăsător în privința acestei chestiuni. Așadar, vedem adesea cuvinte ca acestea rostite de Dumnezeu despre firea Sa: nu contează cât de mult ați călătorit, câtă lucrare ați făcut sau câtă suferință ați îndurat, dacă ofensați firea lui Dumnezeu, El va răsplăti fiecăruia dintre voi pe baza a ceea ce ați făcut. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe cele mai dragi ființe ale Sale, totuși nu trebuie să-L tratați pe Dumnezeu ca pe un prieten sau o rudă. Nu-L tratați pe Dumnezeu ca pe amicul vostru. Indiferent cât de mult simți că te iubește Dumnezeu și este tolerant față de tine, niciodată nu trebuie să-L tratezi ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

557. Intoleranța lui Dumnezeu în privința ofensării este esența Sa unică; mânia lui Dumnezeu este firea Lui unică; măreția lui Dumnezeu este esența Lui unică. Principiul de la baza furiei lui Dumnezeu este reprezentarea identității și statutului Său, pe care doar El le are. Se înțelege de la sine că acest principiu este, de asemenea, un simbol al esenței unicului Dumnezeu Însuși. Firea lui Dumnezeu este propria Sa esență inerentă, care nu se schimbă deloc odată cu trecerea timpului, nici nu se modifică odată cu schimbările poziției geografice. Firea Lui inerentă este esența Lui intrinsecă. Indiferent asupra cui Își îndeplinește lucrarea, esența Lui nu se schimbă, și nici firea Sa dreaptă. Când cineva Îl înfurie pe Dumnezeu, ceea ce emană Dumnezeu este firea Sa inerentă; în acel moment, principiul din spatele mâniei Sale nu se schimbă, și nici identitatea Sa unică și statutul Său unic. El nu devine furios din cauza unei schimbări a esenței Sale sau deoarece diferite elemente apar în firea Sa, ci deoarece opoziția omului față de El Îi ofensează firea. Provocarea flagrantă a lui Dumnezeu de către om este o provocare gravă la adresa propriei identități și a propriului statut al lui Dumnezeu. În opinia Lui, când omul Îl provoacă, acesta se luptă cu El și Îi ispitește furia. Când omul I se opune lui Dumnezeu, când omul se luptă cu El, când Îi ispitește continuu mânia, mai exact când se dezlănțuie păcatul – în astfel de momente – mânia lui Dumnezeu se va dezvălui și se va prezenta în mod firesc. Prin urmare, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu este un semn că toate forțele rele vor înceta să existe și simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Acesta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și al mâniei Sale. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu sunt sfidate, când forțele dreptății sunt obstrucționate și nu sunt văzute de om, acesta este exact momentul în care Dumnezeu Își va dezlănțui mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care se luptă cu Dumnezeu, Îi sunt antagonice și încearcă să concureze cu El, sunt rele, corupte și nedrepte; ele provin de la Satana și sunt ale Satanei. Deoarece Dumnezeu este just, al luminii, sfânt și fără pată, toate lucrurile rele, corupte și ale Satanei vor dispărea când mânia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

558. Când Dumnezeu Își revarsă furia, forțele rele sunt ținute sub control și lucrurile rele sunt distruse, în timp ce lucrurile juste și pozitive primesc grija lui Dumnezeu și protecția Sa și li se permite să continue. Dumnezeu Își revarsă mânia deoarece lucrurile injuste, negative și rele obstrucționează, tulbură sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor juste și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și ocroti statutul și identitatea, ci de a ocroti existența lucrurilor juste, pozitive, frumoase și bune, de a ocroti legile și regulile existenței normale a umanității. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia lui Dumnezeu este o dezvăluire foarte firească, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există motive ascunse în furia Lui și nu există nici șiretenie sau uneltire, cu atât mai puțin dorințele, viclenia, reaua-voință, violența, ticăloșia sau orice altă trăsătură comună a omenirii corupte. Înainte ca Dumnezeu să Își reverse furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și a formulat deja definiții și concluzii clare și precise cu privire la fiecare chestiune. Prin urmare, obiectivul Lui în tot ceea ce face este cât se poate de limpede, așa cum este și atitudinea Lui. El nu este confuz, orb, impulsiv sau arbitrar și, cu siguranță, nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și, datorită acestui aspect practic al mâniei Lui, omenirea poate să trăiască normal. Fără mânia lui Dumnezeu, omenirea ar decădea în condiții precare de trai și toate lucrurile juste, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia lui Dumnezeu, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii răi, lucrurile și evenimentele rele și toate lucrurile care tulbură și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse ca urmare a mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, Dumnezeu Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a lovi și a distruge tot felul de spirite necurate și spirite rele care I se opun lui Dumnezeu și care se comportă precum complicii și slujitorii Satanei în lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Adică, datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cea mai justă cauză din rândul omenirii nu a fost distrusă niciodată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

559. Tratamentul lui Dumnezeu față de întreaga omenire, oricât de nesăbuită și ignorantă ar fi omenirea, este în primul rând unul de milă și de iertare. Mânia Sa, pe de altă parte, este ținută ascunsă și este necunoscută omului în marea majoritate a timpului și în marea majoritate a evenimentelor. Drept urmare, este dificil pentru om să vadă exprimarea mâniei lui Dumnezeu și este, de asemenea, dificil să-I înțeleagă mânia. Ca atare, omul nu ia în serios mânia lui Dumnezeu. Când oamenii se confruntă cu lucrarea și etapa finală a lui Dumnezeu de a-l ierta și a-l cruța pe om – adică, atunci când dovada finală de milă a lui Dumnezeu și avertismentul Său final vin asupra oamenilor – dacă oamenii folosesc în continuare aceleași metode pentru a I se opune lui Dumnezeu și nu se căiesc, nu fac o schimbare sau nu acceptă deloc mila Sa, atunci Dumnezeu nu le va mai dărui iertarea și răbdarea Sa. Dimpotrivă, Dumnezeu Își va retrage mila în acest moment. După aceasta, El Își va trimite doar mânia. El Își poate exprima mânia în diferite moduri, la fel cum poate utiliza diverse metode pentru a pedepsi și a distruge oamenii.

Dumnezeu a folosit focul pentru a distruge cetatea Sodomei. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este metoda cea mai rapidă de a anihila cu totul o omenire sau orice alt lucru. Arderea oamenilor din Sodoma nu a avut doar scopul de a le distruge corpurile fizice, ci mai ales distrugerea în totalitate a duhurilor, sufletelor și corpurilor lor, garantând faptul că oamenii din oraș vor înceta să existe atât în lumea materială, cât și în lumea care este invizibilă pentru om. Aceasta este una dintre căile prin care Dumnezeu Își dezvăluie și Își exprimă mânia. Această manieră a revelației și exprimării este un aspect al esenței mâniei lui Dumnezeu, precum este în mod natural și o revelație a esenței firii drepte a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își revarsă mânia, El încetează să mai dezvăluie vreun pic de milă sau de generozitate iubitoare și nici nu mai manifestă vreun pic de îngăduință sau de răbdare; nu există persoană, lucru sau motiv care să-L poată convinge să continue să fie răbdător, să Își arate mila din nou, să Își acorde încă o dată îngăduința. În locul acestor lucruri, fără nicio clipă de întârziere, Dumnezeu Își exprimă mânia și măreția și face ceea ce intenționează, făcând acest lucru într-o manieră rapidă și curată și asigurându-Se că obține rezultatul dorit. Acesta este modul în care Dumnezeu Își exprimă mânia și măreția, pe care omul nu trebuie să le ofenseze, și este, de asemenea, o manifestare a firii Sale drepte. Când oamenii Îl văd pe Dumnezeu arătând grijă și iubire față de om, ei sunt incapabili să-I detecteze mânia, să-I vadă măreția sau să-I simtă intoleranța față de ofensare. Aceste lucruri i-au făcut pe oameni să creadă mereu în mod greșit că firea dreaptă a lui Dumnezeu este una doar de milă, îngăduință și iubire. Totuși, când o persoană Îl vede pe Dumnezeu distrugând un oraș sau Îi vede ura față de o omenire, furia Sa atunci când îl distruge pe om și măreția Sa le permit oamenilor să vadă cealaltă latură a firii Lui drepte, care este intoleranța lui Dumnezeu față de ofensă. Firea lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă depășește imaginația oricărei ființe create și, printre ființele necreate, niciuna nu este capabilă de a interfera sau a o afecta; cu atât mai puțin poate fi simulată sau imitată. Astfel, acest aspect al firii lui Dumnezeu este cel pe care omenirea se cuvine să-l cunoască cel mai mult. Doar Dumnezeu Însuși are acest tip de fire și doar Dumnezeu Însuși este înzestrat cu acest tip de fire. Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece urăște ticăloșia, întunericul, răzvrătirea și diversele fapte rele comise de Satana în timpul coruperii și devorării omenirii, deoarece El urăște toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va tolera ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să comită o ofensă împotriva principiilor Lui de răbdare și toleranță și Dumnezeu Își va dezlănțui și revela firea dreaptă care nu îngăduie nicio ofensare, fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

560. Deși revărsarea mâniei Lui este un aspect al exprimării firii Sale drepte, furia Lui nu discriminează în privința țintei sale și nici nu este fără principii. Dimpotrivă, Dumnezeu nu Se înfurie repede, nici nu Își dezvăluie ușor mânia și măreția. Ba mai mult, mânia Lui este destul de controlată și de măsurată; nu este comparabilă deloc cu modul în care omul are obiceiul de a-și ieși din fire sau de a da frâu liber furiei sale. În Biblie, sunt consemnate multe conversații între om și Dumnezeu. Cuvintele unor persoane individuale implicate în conversații erau superficiale, ignorante și infantile, dar Dumnezeu nu i-a doborât și nici nu i-a condamnat. În special, în timpul încercării lui Iov, cum i-a tratat Iahve Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov și pe ceilalți, după ce a auzit cuvintele pe care i le-au spus lui Iov? I-a condamnat? S-a înfuriat pe ei? Nu a făcut nimic asemănător! În schimb, El i-a spus lui Iov să facă implorări în numele lor și să se roage pentru ei, iar Dumnezeu Însuși nu a pus la inimă greșelile lor. Aceste cazuri reprezintă toate principala atitudine cu care Dumnezeu tratează umanitatea, coruptă și ignorantă cum e ea. De aceea, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu nu este în niciun caz o exprimare a dispoziției Sale, nici nu este pentru El un mod de a-Și da frâu liber sentimentelor. Contrar înțelegerii greșite a omului, mânia lui Dumnezeu nu este o răbufnire totală de furie. Dumnezeu nu Își dezlănțuie mânia deoarece nu Își poate controla propria dispoziție sau deoarece mânia Sa a atins punctul de fierbere și trebuie descărcată. Dimpotrivă, mânia Sa este o expunere și o exprimare autentică a firii Sale drepte și este o revelație simbolică a esenței Lui sfinte. Dumnezeu este mânie și nu îngăduie să fie ofensat – asta nu înseamnă că furia Lui nu face diferența între cauze sau că nu are principii; omenirea coruptă este cea care are drept exclusiv asupra izbucnirilor de furie aleatorie, fără principii, genul de furie care nu face diferența între cauze. Odată ce o persoană are statut, adesea îi este dificil să-și controleze emoțiile și, astfel, îi place să profite de ocazii pentru a-și exprima nemulțumirea și a-și vărsa emoțiile; adesea se înfurie fără motiv, pentru a-și etala abilitățile și a le face cunoscut celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale altor oameni. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd și ei adesea controlul emoțiilor. Mânia lor este frecvent cauzată de prejudicierea propriilor interese. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, ei își varsă frecvent emoțiile și își dezvăluie natura arogantă. Omul se aprinde de furie și își varsă emoțiile pentru a apăra existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă insatisfacția; sunt pline de impurități, de uneltiri și intrigi, de corupția și ticăloșia omului și, mai mult decât orice, sunt pline de ambițiile și dorințele omului. Când dreptatea se ciocnește cu răutatea, omul nu se va pierde cu firea pentru apărarea existenței dreptății; dimpotrivă, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele ticăloșiei, atitudinea omului este una de curtenie, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele ticăloase, o exprimare a comportamentului ticălos, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele ticăloase vor fi oprite, toate păcatele care rănesc omul vor fi curmate, toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor fi dezvăluite, separate și blestemate și toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți și eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu va continua nestingherită de niciun obstacol, planul de gestionare al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului și aleșii lui Dumnezeu nu vor mai fi tulburați și induși în eroare de Satana, iar cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de dispozițiile Lui, în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este protecția care împiedică toate forțele rele să se înmulțească și să se dezlănțuie și este, de asemenea, ceea ce asigură că toate lucrurile care sunt juste și pozitive pot să existe, să se răspândească și să nu fie niciodată eradicate sau răsturnate.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

561. Când tratezi fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii sigur că firea dreaptă a lui Dumnezeu este lipsită de orice alterare, că este sfântă și fără cusur. Aceste acțiuni includ lovirea, pedepsirea și distrugerea omenirii de către Dumnezeu. Fără excepție, fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este exprimată exact în concordanță cu firea Sa inerentă și cu planul Său. Ele nu includ nicio parte din cunoașterea, tradiția și filozofia omenirii și, în schimb, sunt în totalitate exprimări ale firii și esenței lui Dumnezeu, fără a avea legătură cu nimic din ceea ce aparține omenirii corupte. Omenirea are noțiunea că doar iubirea, mila și iertarea lui Dumnezeu față de omenire sunt fără cusur, nealterate și sfinte și nimeni nu știe că furia și mânia lui Dumnezeu sunt, de asemenea, nealterate; în plus, nimeni nu a contemplat întrebări cum ar fi de ce Dumnezeu nu tolerează nicio ofensare sau de ce furia Sa este atât de mare. Dimpotrivă, unii confundă mânia lui Dumnezeu cu un temperament rău, precum cel al omenirii corupte, și înțeleg greșit furia lui Dumnezeu ca fiind întocmai ca furia omenirii corupte. Ei chiar presupun în mod greșit că furia Lui este exact ca dezvăluirea firească a firilor corupte ale omenirii. Ei cred, în mod greșit, că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este întocmai ca furia oamenilor corupți când se confruntă cu vreo situație neplăcută, mergând chiar atât de departe încât să creadă în mod greșit că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este tot o exprimare a stării Sale de spirit. După această părtășie, sper că niciunul nu va mai avea concepții greșite, închipuiri sau speculații cu privire la firea dreaptă a lui Dumnezeu. Sper că, după auzirea cuvintelor Mele, puteți avea o recunoaștere adevărată în inimile voastre a mâniei firii drepte a lui Dumnezeu, că puteți da la o parte orice înțelegere falsă anterioară privind mânia lui Dumnezeu și că vă puteți schimba convingerile și opiniile greșite privind esența mâniei Lui. În plus, sper că puteți avea o definiție precisă a firii lui Dumnezeu în inimile voastre, că nu veți mai avea îndoieli în privința firii drepte a lui Dumnezeu și că nu veți impune niciun raționament sau închipuire umană asupra firii adevărate a lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este adevărata esență proprie a lui Dumnezeu. Nu este ceva creat sau scris de om. Firea Lui dreaptă este firea Lui dreaptă și nu are legătură sau conexiune cu ființele create. Dumnezeu Însuși este Dumnezeu Însuși și nu va deveni niciodată o ființă creată. Chiar dacă devine un membru al ființelor create, firea Sa inerentă și esența Sa nu se vor schimba. De aceea, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este precum cunoașterea unui obiect; a-L cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă a diseca un lucru, nici nu este precum înțelegerea unei persoane. Dacă îți folosești conceptul sau metoda de a cunoaște un obiect sau de a înțelege o persoană pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci nu vei putea niciodată să dobândești cunoașterea lui Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu se poate baza pe experiență sau închipuiri și, de aceea, nu trebuie niciodată să-ți impui experiența sau închipuirile asupra lui Dumnezeu. Indiferent cât de bogate pot fi experiența și închipuirile tale, acestea sunt tot limitate. Mai mult, închipuirile tale nu corespund faptelor și cu atât mai puțin adevărului și sunt incompatibile cu adevărata fire și esență ale lui Dumnezeu. Nu vei reuși niciodată dacă te bazezi pe închipuirile tale pentru a înțelege esența lui Dumnezeu. Singura cale este aceasta: acceptă tot ceea ce vine de la Dumnezeu, apoi experimentează și cunoaște treptat acest lucru. Va exista o zi când Dumnezeu te va lumina să-L înțelegi și să-L cunoști cu adevărat datorită cooperării tale și datorită foamei și setei tale de adevăr.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

562. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, fără absolut niciun șiretlic sau uneltire implicată. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau ticăloșie. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră înaintea privirii Sale; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu s-a risipit și El Și-a acordat îngăduința oamenilor din Ninive încă o dată, tot ceea ce a dezvăluit El reprezenta tot propria Lui esență. Această schimbare era datorată în întregime unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat, esența îngăduitoare a lui Dumnezeu și esența Sa iubitoare și miloasă nu s-au schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Lui va fi necontenită și mânia Lui va continua să se reverse asupra lor, puțin câte puțin, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent ce exprimă sau dezvăluie Dumnezeu din firea Sa – fie că este mânia, mila sau generozitate iubitoare – acest fapt e condiționat de conduita și comportamentul omului, cât și de atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om furiei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și îngăduința lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija, mila și îngăduința lui Dumnezeu, atunci fără îndoială acesta are în inima lui credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. Acest om se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestui om, mânia Sa nu o va face.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

563. Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui s-a înmuiat treptat, iar El a început să Se răzgândească. În momentul dinainte să le proclame că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și iertare față de ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit fiecare dintre aceste două esențe aflate la poli opuși înainte și după ce oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul poate să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că faptele rele ale omului atrag mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și își abandonează violența, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

564. Când Dumnezeu S-a răzgândit în inima Sa privitor la oamenii din Ninive, erau mila și iertarea Sa o mască? Desigur că nu! Atunci, ce a fost arătat prin tranziția între aceste două aspecte ale firii lui Dumnezeu pe parcursul tratării acestei anumite situații de către Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este un întreg complet – nu este deloc divizată. Indiferent dacă El exprimă furie sau milă și iertare față de oameni, acestea sunt toate exprimări ale firii Sale drepte. Firea lui Dumnezeu este vitală și vivace, iar El Își schimbă gândurile și atitudinile conform modului în care se desfășoară lucrurile. Transformarea atitudinii Sale față de niniviteni spune omenirii că El are propriile gânduri și idei, că nu este un robot sau o figurină de lut, ci Dumnezeu Însuși cel viu – El putea fi furios pe oamenii din Ninive, la fel cum putea să le ierte trecutul datorită atitudinii lor; El putea decide să trimită calamități asupra ninivitenilor și putea și să-Și schimbe decizia datorită căinței lor. Oamenilor le place să aplice reglementări în mod rigid și să folosească astfel de reglementări pentru a-L limita și a-L defini pe Dumnezeu, la fel cum le place să folosească formule pentru a încerca să înțeleagă firea lui Dumnezeu. Așadar, în ceea ce privește domeniul gândirii omenești, Dumnezeu nu gândește, nici nu are idei cu substanță. Dar, în realitate, gândurile lui Dumnezeu sunt într-o stare de continuă transformare conform schimbărilor lucrurilor și mediilor. În timp ce gândurile Lui se transformă, diferite aspecte ale esenței lui Dumnezeu sunt dezvăluite. În timpul acestui proces de transformare, în momentul precis în care Dumnezeu Se răzgândește în inima Sa, ceea ce El dezvăluie omenirii este existența reală a vieții Sale și faptul că firea Sa dreaptă este vitală și vivace. În același timp, Dumnezeu Își folosește propriile revelații adevărate pentru a dovedi omenirii adevărul existenței mâniei Sale, milei Sale, bunătății Sale iubitoare și iertării Sale. Esența Sa va fi dezvăluită în orice moment și în orice loc, conform cu felul în care se desfășoară lucrurile. El are mânia unui leu și mila și iertarea unei mame. Firea Sa dreaptă nu permite îndoială, încălcare, schimbare sau distorsionare din partea niciunei persoane. Printre toate evenimentele și toate lucrurile, firea dreaptă a lui Dumnezeu – adică, mânia și mila lui Dumnezeu – poate fi dezvăluită în orice moment și în orice loc. El dă expresie vie acestor aspecte în fiecare colț al întregii creații și le implementează cu vitalitate în fiecare moment care trece. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este limitată de timp sau spațiu; cu alte cuvinte, firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este exprimată sau dezvăluită în mod mecanic conform constrângerilor timpului sau spațiului, ci mai degrabă, cu perfectă ușurință și în orice moment și în orice loc. Când Îl vezi pe Dumnezeu că Se răzgândește în inima Sa, încetează să-Și exprime mânia și Se abține de la a distruge orașul Ninive, poți spune că Dumnezeu este doar milos și iubitor? Poți spune că mânia lui Dumnezeu constă din cuvinte goale? Când Dumnezeu Își dezlănțuie mânia cumplită și Își retrage mila, poți spune că nu are iubire adevărată față de omenire? Această mânie aprigă este exprimată de Dumnezeu ca răspuns la faptele rele ale oamenilor; mânia Sa nu are defecte. Inima lui Dumnezeu este mișcată ca răspuns la căința oamenilor și El Se răzgândește în inima Sa din această cauză. Când Se simte mișcat, când Se răzgândește și când Își arată mila și iertarea față de om, toate acestea sunt absolut fără cusur; ele sunt curate, pure, fără pată și nealterate. Iertarea lui Dumnezeu este pur și simplu iertare, iar mila Sa este pur și simplu milă. Firea Sa dezvăluie mânie sau exprimă milă și iertare în concordanță cu diversele manifestări ale omului și cu căința sa. Indiferent ce dezvăluie și ce exprimă El, totul este pur și direct; este distinct de esența oricărei ființe create. În cadrul principiilor de acțiune pe care le exprimă Dumnezeu, al gândurilor și al ideilor Sale, precum și al fiecărei decizii pe care o ia și al fiecărei acțiuni pe care o întreprinde – nu există absolut niciun cusur și nicio pată. Deoarece Dumnezeu a decis astfel și deoarece El a acționat astfel, asta este ceea ce El realizează, iar acest rezultat este corect și fără greșeală, deoarece sursa sa este fără cusur și fără pată. Mânia lui Dumnezeu este fără cusur. La fel, mila și iertarea lui Dumnezeu nu sunt posedate de niciuna dintre ființele create, fiind sfinte și fără cusur și capabile să reziste la o chibzuință și o experimentare atente.

După ce ați aflat povestea lui Ninive, vedeți acum cealaltă latură a esenței firii drepte a lui Dumnezeu? Vedeți cealaltă latură a firii drepte unice a lui Dumnezeu? Are cineva din omenire acest fel de fire? Are cineva acest fel de mânie, mânia lui Dumnezeu? Are cineva milă și toleranță precum cele pe care le are Dumnezeu? Cine dintre ființele create poate invoca o mânie atât de măreață și decide să distrugă sau să trimită calamități asupra omenirii? Și cine este calificat să acorde milă omului, să tolereze și să ierte și, prin aceasta, să-și schimbe decizia precedentă de a distruge omul? Creatorul Își exprimă firea dreaptă prin propriile Lui metode și principii unice și nu Se supune controlului sau limitelor impuse de oameni, evenimente sau lucruri. În cadrul firii Sale unice, nimeni nu Îi poate schimba gândurile și ideile, nici nu Îl poate convinge și nu poate schimba vreuna dintre deciziile Sale. Toate comportamentele și gândurile ființelor create sunt supuse evaluării firii Sale drepte. Nimeni nu poate controla dacă El dezlănțuie mânie sau dăruiește milă; doar esența Creatorului – sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a Creatorului – poate decide acest lucru. Astfel este natura unică a firii drepte a Creatorului!

Prin interpretarea transformării atitudinii lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive, puteți folosi cuvântul „unic” pentru a descrie mila aflată în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Anterior, am spus că mânia lui Dumnezeu este un aspect al esenței firii Sale drepte unice. Acum, voi defini două aspecte – mânia lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu – ca firea Lui dreaptă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă; nu tolerează ofensa, nici nu tolerează să fie contestată de nimeni; este ceva ce nu posedă niciuna dintre ființele create sau necreate. Este atât exclusivă, cât și unică lui Dumnezeu. Adică, mânia lui Dumnezeu este sfântă și nu tolerează să fie ofensată. În același fel, celălalt aspect al firii drepte a lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – este de asemenea sfânt și nu poate fi ofensat. Niciuna dintre ființele create sau necreate nu Îl poate înlocui sau reprezenta pe Dumnezeu în a face ceea ce intenționează să facă, nici nu ar fi putut cineva să-L înlocuiască sau să-L reprezinte în distrugerea Sodomei sau mântuirea orașului Ninive. Aceasta este exprimarea adevărată a firii drepte, unice a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

565. Cu toate că oamenii care populau orașul Ninive erau la fel de corupți, de ticăloși și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece felul în care au tratat cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu a demonstrat o atitudine aflată în contrast evident cu cea a locuitorilor din Sodoma și datorită supunerii autentice în fața lui Dumnezeu și a căinței autentice, precum și datorită comportamentului lor adevărat și sincer în toate privințele, prețuirea lui Dumnezeu față de ei a ieșit din nou din inima Lui, iar El a revărsat-o asupra lor. Nimeni nu poate să dăruiască lucruri omenirii și să o prețuiască la fel ca Dumnezeu, și nimeni nu are mila, toleranța, nici afecțiunea adevărată ale lui Dumnezeu față de omenire. Există vreo persoană, pe care tu o consideri un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau chiar un super-om care, dintr-un punct înalt, vorbind ca un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau din punctul cel mai înalt, să facă acest fel de afirmație față de omenire sau de ființele create? Ce om poate cunoaște starea vieții umane ca pe palma propriei mâini? Cine poate purta povara și responsabilitatea pentru existența umanității? Cine este calificat să proclame distrugerea unui oraș? Și cine este calificat să ierte un oraș? Cine poate spune că își prețuiește propria creație? Doar Creatorul! Doar Creatorul simte iubire blândă față de această omenire. Doar Creatorul îi arată acestei omeniri afecțiune blândă. Doar Creatorul are o afecțiune adevărată, care este greu de rupt, pentru această omenire. De asemenea, doar Creatorul este Cel care poate să acorde milă acestei omeniri și doar El le prețuiește pe toate ființele Sale create. Inima Sa este târâtă de fiecare acțiune a omului: El este supărat, neliniștit și mâhnit din cauza ticăloșiei și corupției omului; El e încântat, bucuros, își schimbă atitudinea și jubilează pentru căința, credința și supunerea omului; fiecare dintre gândurile și ideile Sale există pentru și se învârt în jurul omenirii; ceea ce este El și ceea ce are este exprimat în întregime de dragul omenirii; ansamblul emoțiilor Sale se întrepătrunde cu existența omenirii. De dragul omenirii, El călătorește și Se grăbește; El oferă în liniște fiecare strop din viața Sa; dedică fiecare minut și fiecare secundă din viața Sa…. El nu a știut niciodată cum să-Și prețuiască propria viață, totuși, întotdeauna a prețuit omenirea pe care El Însuși a creat-o… El dă tot ce are acestei omeniri… El Își acordă mila și toleranța în mod necondiționat și fără a aștepta o recompensă. El face acest lucru doar pentru ca omenirea să continue să supraviețuiască sub ochii Lui și sub provizia Lui de viață. El face acest lucru doar pentru ca într-o zi omenirea să se poată preda înaintea Lui și să recunoască faptul că El e Cel care hrănește existența omului și alimentează viața întregii creații.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

566. Mila și îngăduința lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea Lui când Își dezlănțuie furia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. Când omul este pe deplin capabil să asculte poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, Dumnezeu este plin de milă față de om; totuși, când omul este plin de corupție, de ostilitate și dușmănie față de El, Dumnezeu este profund furios. În ce măsură este furios? Furia Sa va dura până când Dumnezeu nu va mai vedea împotrivirea și faptele rele ale omului, până când acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, indiferent cine este persoana, dacă inima i s-a îndepărtat de Dumnezeu și și-a întors fața de la El și nu poate fi recuperată, atunci, indiferent cum dorește aceasta să I se închine lui Dumnezeu, să-L urmeze și să I se supună în trupul și cugetul său, după toate aparențele sau în ceea ce privește dorințele sale subiective, atât timp cât inima sa s-a îndepărtat de Dumnezeu, furia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită fără încetare. Va fi astfel încât, atunci când Dumnezeu Își dezlănțuie furia profundă, după ce i-a dat ample oportunități, odată ce este dezlănțuită, nu va mai exista nicio posibilitate ca El să o retragă și El nu va mai fi niciodată milos și îngăduitor față de o asemenea persoană. Aceasta este o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. […] El este îngăduitor și milos față de lucrurile care sunt generoase, frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele, păcătoase și ticăloase, El este profund furios, în așa fel încât furia Sa este fără sfârșit. Acestea sunt două aspecte esențiale ale firii lui Dumnezeu, care sunt cele mai importante și cele mai proeminente și, cu atât mai mult, acestea au fost dezvăluite de El de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și furie profundă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

567. Oamenii spun: „Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om?” Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec pe toți oamenii cu firea Mea dreaptă, însă toate cerințele pe care le am pentru oameni includ condiții potrivite, iar ceea ce cer Eu trebuie să fie realizat de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu Îmi pasă de cât de multă vechime ai sau cât de experimentat ești; Mie Îmi pasă doar dacă urmezi calea Mea și dacă iubești sau nu adevărul și dacă ești sau nu însetat de el. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci numele de rușine și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi lovi și te voi pedepsi pentru faptele tale rele, și ce vei avea de spus atunci? Ai putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Dacă te-ai conformat tuturor cuvintelor pe care le-am rostit astăzi, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat prin furtuni și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi de colo până colo pentru Dumnezeu și să te consumi pentru Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de sens. Spui, de asemenea: „În orice caz, cred că Dumnezeu este drept. Sufăr pentru El, alerg de colo-colo pentru El și mă dedic Lui și, chiar dacă nu am avut nicio realizare, am îndurat greutăți; El sigur Își va aminti de mine.” E adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este întinată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este întinată de trup sau de tranzacții umane. Toți cei care sunt răzvrătiți și potrivnici, toți cei care nu se conformează căii Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat! Unii oameni spun: „Astăzi mă agit pentru Tine; la sfârșit, poți să-mi dai puțină binecuvântare?” Deci te întreb: „Te-ai conformat cuvintelor Mele?” Dreptatea de care vorbești se bazează pe o tranzacție. Tu crezi doar că Eu sunt drept, că sunt imparțial față de toți oamenii și că toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți și vor dobândi binecuvântările Mele. Există un înțeles lăuntric al cuvintelor Mele care spun că „toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți”: aceia care Mă urmează până la final sunt cei care vor fi câștigați pe deplin de Mine; ei sunt aceia care, după ce au fost cuceriți de Mine, caută adevărul și sunt desăvârșiți. Câte cerințe ai satisfăcut? Ai satisfăcut doar cerința de a Mă urma până la final, dar ce altceva? Te-ai conformat cuvintelor Mele? Ai satisfăcut una dintre cele cinci cerințe ale Mele, totuși nu ai nicio intenție să le satisfaci pe celelalte patru. Ai găsit doar cea mai simplă, cea mai ușoară cale și ai urmărit cu atitudinea cuiva care speră doar să dea de noroc. Față de o astfel de persoană ca tine, firea Mea dreaptă înseamnă doar mustrare și judecată și răsplată dreaptă; înseamnă pedepsirea dreaptă a tuturor răufăcătorilor. Toți aceia care nu-Mi urmează calea vor fi cu siguranță pedepsiți, chiar dacă urmează până la final. Aceasta e dreptatea lui Dumnezeu. Când această fire dreaptă este exprimată în pedepsirea omului, omul va fi uluit și va simți regretul că, în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, nu I-a urmat calea. „La acea vreme, eu doar am suferit puțin în timp ce L-am urmat pe Dumnezeu, dar nu I-am urmat calea. Ce scuze există? Nu există altă opțiune decât să fiu mustrat!” Totuși, în mintea sa, el se gândește: „Oricum, Te-am urmat până la final, deci chiar dacă mă mustri, nu poate fi o mustrare prea severă, iar după ce voi fi fost mustrat, Tu tot mă vei vrea. Știu că ești drept și nu mă vei trata în modul acela pentru totdeauna. Până la urmă, eu nu sunt ca aceia care vor fi nimiciți; aceia care urmează să fie nimiciți vor primi o mustrare aspră, în timp ce mustrarea mea va fi mai blândă.” Firea dreaptă nu e așa cum spui tu. Nu este valabil faptul că aceia care își mărturisesc păcatele cum se cuvine sunt tratați cu îngăduință. Dreptatea este sfințenie și este o fire care nu tolerează nicio ofensă din partea omului, iar tot ceea ce este murdar și nu s-a schimbat e ținta detestării lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu e lege, ci decret administrativ: este un decret administrativ în cadrul Împărăției, iar acest decret administrativ este pedeapsa dreaptă pentru oricine nu deține adevărul și nu s-a schimbat, și nu există loc pentru mântuire. Căci atunci când fiecare persoană este sortată după felul ei, cei buni vor fi răsplătiți și cei răi vor fi pedepsiți. Este momentul în care destinația omului va fi dezvăluită; este momentul în care lucrarea de mântuire va ajunge la final, după care lucrarea de mântuire a omului nu va mai fi făcută, iar răsplata va fi adusă asupra fiecăruia dintre cei ce săvârșesc răul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

568. Mila Mea este exprimată față de cei care Mă iubesc și se leapădă de ei înșiși. Pedeapsa aruncată asupra celor răi, pe de altă parte, este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, o mărturie a mâniei Mele. Când va veni nenorocirea, toți cei care Mi se împotrivesc se vor tângui când vor cădea victime foametei și ciumei. Cei care M-au urmat mulți ani, dar au comis tot felul de fapte rele, nu vor scăpa de plata pentru păcatele lor; vor fi aruncați și ei în dezastru, cum rareori s-a văzut de-a lungul milioanelor de ani, și vor trăi într-o stare constantă de panică și frică. Iar aceia care Mi-au arătat loialitate deplină dintre cei care Mă urmează se vor bucura și vor aplauda, lăudând marea Mea putere. Ei vor experimenta o inefabilă stare de fericire lipsită de griji și vor trăi în sânul unei bucurii așa cum nu am mai oferit niciodată înainte omenirii. Căci Eu prețuiesc faptele bune ale omului și detest faptele sale rele. De când am început să conduc omenirea, am sperat cu nerăbdare să câștig un grup de oameni care să fie în asentiment cu Mine. Pe de altă parte, nu-i uit niciodată pe aceia care nu sunt în asentiment cu Mine; îi urăsc mereu în inima Mea, așteptând ocazia de a-i face să răspundă pentru faptele lor rele, lucru pe care îl voi privi cu satisfacție. Acum ziua Mea a venit în sfârșit și nu mai trebuie să aștept!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”