216 O Dumnezeule, nu Te pot părăsi
1
Fără cuvântul lui Dumnezeu care să mă îndrume, sunt fără ancoră, ca barcă rătăcind pe apă.
Fără Dumnezeu cu mine, simt durere și deșertăciune.
Reflectând asupra mea, am realizat că nu am loc de Dumnezeu în inima mea
și că Îl înșel pe Dumnezeu în rugăciunea mea.
Renunțând la adevăr, râvnind la faimă și avere, sunt detestat și urât de Dumnezeu.
Căzând în întuneric, sunt atât de îndurerat și inima mi-e plină de remușcare.
Cuvintele de justificare nu Îl pot chema pe Dumnezeu înapoi la mine.
Fără o inimă cu teamă de Dumnezeu, nu merit să trăiesc înaintea lui Dumnezeu.
Socotesc bunătatea lui Dumnezeu și reflectez asupra mea și mă simt atât de îndatorat lui Dumnezeu.
2
Prin judecată, văd clar adevărul stricăciunii mele.
Arogant, îngâmfat, strâmb și amăgitor, am făcut chiar un târg cu Dumnezeu.
Am fost neglijent în datoria mea și nu am arătat considerație voii lui Dumnezeu.
Agățându-mă de noțiunile mele, s-a născut o tragedie.
După ce am trecut prin atât de multă rafinare, am realizat că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu îndură nicio ofensă.
Inima mea pe El Îl venerează, mă detest și mă căiesc cu adevărat.
Văd că judecata lui Dumnezeu este toată iubire și mântuire.
M-am decis să practic adevărul și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L răsplăti.
Îl voi iubi sincer pe Dumnezeu pentru a putea recâștiga mila Lui și a-L chema înapoi la mine.
