La început, Dumnezeu Se odihnea. La acea vreme, pe pământ nu existau oameni și nimic altceva nu exista, iar Dumnezeu nu făcuse încă nicio lucrare. El Și-a început lucrarea de gestionare doar odată cu existența omenirii și după ce omenirea a fost coruptă; din acel moment, El nu S-a mai odihnit, ci, în schimb, a început să fie ocupat cu lucrarea în mijlocul omenirii. Din cauza corupției omenirii și a trădării arhanghelului Și-a pierdut Dumnezeu odihna. Dacă Dumnezeu nu îl învinge pe Satana și nu mântuiește omenirea coruptă, El nu va mai putea niciodată să intre în odihnă. Precum îi lipsește omului odihna, așa Îi lipsește și lui Dumnezeu, iar când El Se va odihni din nou, și oamenii o vor face. O viață de odihnă înseamnă o viață fără război, fără murdărie și fără nicio nedreptate. Cu alte cuvinte, e o viață lipsită de tulburările Satanei (aici, „Satana” se referă la forțe ostile) și de corupția Satanei, și liberă de intruziunea oricărei forțe în opoziție cu Dumnezeu; e o viață în care totul este sortat după felul său și I se poate închina Creatorului și în care cerul și pământul sunt cu desăvârșire liniștite. Aceasta este viața de odihnă a oamenilor. Când Dumnezeu Se va odihni, nedreptatea nu va mai exista pe pământ, nici nu va mai fi vreo altă intruziune a forțelor ostile, iar omenirea va intra pe un tărâm nou; nu va mai fi o omenire coruptă de Satana, ci mai degrabă o omenire care a fost mântuită după ce a fost coruptă de Satana. Ziua de odihnă a omenirii va fi și ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pierdut odihna din cauza incapacității omenirii de a intra în odihnă; nu e vorba că inițial nu a avut odihnă. Intrarea în odihnă nu înseamnă că activitatea tuturor lucrurilor încetează sau că dezvoltarea tuturor lucrurilor se oprește, nici nu înseamnă că Dumnezeu încetează să lucreze sau că oamenii încetează să trăiască. Semnul intrării în odihnă este că Satana a fost distrus, că acei oameni răi care i s-au alăturat în a face rele au fost pedepsiți și nimiciți și că toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Și va mai desfășura lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale, fără corupția Satanei, nicio nedreptate nu se va mai petrece și toți oamenii vor trăi normal pe pământ, sub grija lui Dumnezeu. Când Dumnezeu și omenirea intră în odihnă împreună, înseamnă că omenirea a fost mântuită și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu asupra oamenilor este întru totul completă. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze asupra oamenilor, iar ei nu vor mai trăi sub controlul Satanei. Ca atare, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar oamenii nu vor mai fi mereu în goană; Dumnezeu și omenirea vor intra simultan în odihnă. Dumnezeu Se va întoarce la locul Său inițial și fiecare persoană se va întoarce la locul său corespunzător. Acestea vor fi destinațiile respective ale lui Dumnezeu și ale oamenilor odată ce întreaga gestionare a lui Dumnezeu se va sfârși. Dumnezeu are destinația lui Dumnezeu, iar oamenii au locul în care vor merge. În timp ce Se odihnește, Dumnezeu va continua să-i conducă pe toți oamenii să trăiască pe pământ și, în timp ce se află în lumina Lui, ei se vor închina unicului Dumnezeu adevărat din ceruri. Dumnezeu nu va trăi în mijlocul omenirii, nici oamenii nu vor putea să trăiască alături de Dumnezeu în destinația Lui. Dumnezeu și oamenii nu pot trăi în același ținut; mai degrabă, amândoi au propriile moduri corespunzătoare de a trăi. Dumnezeu este Cel care conduce întreaga omenire și întreaga omenire este cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Oamenii sunt cei care sunt conduși, și ei nu sunt din aceeași substanță ca Dumnezeu. A se „odihni” înseamnă a se întoarce la locul de origine al fiecăruia. De aceea, când Dumnezeu intră în odihnă, înseamnă că S-a întors la locul Său de origine. El nu va mai trăi pe pământ și nu va mai fi în mijlocul omenirii pentru a împărtăși bucuria și suferința ei. Când oamenii intră în odihnă, înseamnă că au devenit adevărate ființe create; ei I se vor închina lui Dumnezeu de pe pământ și vor trăi vieți umane normale. Oamenii nu se vor mai răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și nu I se vor mai împotrivi și se vor întoarce la viața inițială a lui Adam și a Evei. Acestea vor fi viețile și destinațiile corespunzătoare ale lui Dumnezeu și ale oamenilor după ce intră în odihnă. Înfrângerea Satanei este o tendință inevitabilă în războiul dintre acesta și Dumnezeu. Ca atare, intrarea lui Dumnezeu în odihnă după finalizarea lucrării Sale de gestionare și mântuirea completă și intrarea în odihnă a omenirii au devenit, în același mod, tendințe inevitabile. Locul de odihnă al omenirii este pe pământ, iar cel al lui Dumnezeu este în ceruri. Oamenii I se vor închina lui Dumnezeu în timp ce se odihnesc, trăind pe pământ. Dumnezeu îi va conduce pe oamenii rămași în timp ce El Se odihnește; El îi va conduce din cer, nu de pe pământ. Dumnezeu va fi în continuare Duhul, în timp ce oamenii vor fi în continuare trup. Dumnezeu și oamenii au propriile moduri de a se odihni. În timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va veni și Se va arăta printre oameni; în timp ce oamenii se vor odihni, ei vor fi conduși de Dumnezeu să viziteze cerurile și să se bucure de viața de acolo. După ce Dumnezeu și omenirea vor intra în odihnă, Satana nu va mai exista; la fel, și oamenii răi vor înceta să mai existe. Înainte ca Dumnezeu și omenirea să se odihnească, acei indivizi răi care odată L-au persecutat pe Dumnezeu pe pământ, cât și dușmanii care s-au răzvrătit împotriva Lui acolo, vor fi fost deja distruși; vor fi fost eradicați de marile catastrofe ale zilelor de pe urmă. Odată ce acei oameni răi vor fi pe deplin anihilați, pământul nu va mai cunoaște vreodată tulburarea Satanei. Doar atunci va atinge omenirea mântuirea deplină și lucrarea lui Dumnezeu se va încheia cu totul. Acestea sunt condițiile necesare pentru ca Dumnezeu și omenirea să intre în odihnă.

Apropierea finalurilor tuturor lucrurilor indică încheierea lucrării lui Dumnezeu, cât și un sfârșit al dezvoltării omenirii. Aceasta înseamnă că oamenii corupți de Satana vor ajunge la sfârșitul dezvoltării lor, iar descendenții lui Adam și ai Evei se vor fi înmulțit până la sfârșit. Înseamnă, totodată, că pentru o asemenea omenire, care a fost coruptă de Satana, va fi imposibil să continue să se dezvolte. Adam și Eva de la început nu fuseseră corupți, dar Adam și Eva care au fost alungați din Grădina Edenului au fost corupți de Satana. Când Dumnezeu și oamenii vor intra în odihnă împreună, Adam și Eva – care au fost alungați din Grădina Edenului – și descendenții lor vor ajunge la un sfârșit. Omenirea viitorului va fi încă formată din descendenții lui Adam și ai Evei, însă ei nu vor fi oameni care trăiesc sub controlul Satanei. Mai degrabă, vor fi oameni care au fost mântuiți și purificați. Aceasta va fi o omenire care a fost judecată și mustrată și una care a fost sfințită. Această omenire nu va fi ca rasa umană, așa cum a fost aceasta la început; aproape se poate spune că va fi un tip de omenire cu totul diferită de aceea a lui Adam și a Evei de la început. Acești oameni vor fi fost selectați dintre toți aceia care au fost corupți de Satana și ei vor fi cei care, în final, au rămas neclintiți în timpul judecății și mustrării lui Dumnezeu; ei vor fi ultimul grup de oameni rămas în mijlocul omenirii corupte. Doar acești oameni vor putea să intre în odihna finală odată cu Dumnezeu. Cei care pot rămâne neclintiți în timpul lucrării lui Dumnezeu de judecată și mustrare în zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de purificare – vor fi aceia care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; ca atare, toți cei care intră în odihnă vor fi fost eliberați de influența Satanei și câștigați de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Acești oameni, care vor fi fost în sfârșit câștigați de Dumnezeu, vor intra în odihna finală. În esență, Dumnezeu face lucrarea de mustrare și judecată pentru a purifica omenirea și de dragul zilei finale de odihnă; altfel, niciun membru al omenirii nu ar putea să fie sortat după felul său, ori să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de purificare a lui Dumnezeu va curăți oamenii de nedreptatea lor și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va da în vileag acele elemente răzvrătite ale omenirii, distingându-i astfel pe cei care pot fi mântuiți de cei care nu pot fi și pe cei care pot să rămână de cei care nu pot să rămână. Când această lucrare se va termina, toți acei oameni care pot să rămână vor fi purificați și vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității în care se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ; cu alte cuvinte, ei vor pătrunde în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot să rămână vor fi fost mustrați și judecați, adevăratele lor fețe vor fi expuse complet, după care toți vor fi distruși și, ca și Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include niciun om de acest tip; astfel de oameni nu sunt potriviți să intre pe pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omenirea o vor împărtăși, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt răi, oameni care nu sunt drepți. Ei au fost răscumpărați odată și au fost și judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au muncit odată pentru Dumnezeu. Totuși, când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi eliminați și distruși din cauza propriei răutăți și ca urmare a răzvrătirii și a caracterului lor incurabil; ei nu vor mai trăi în lumea viitorului și nu vor mai trăi în rasa umană a viitorului. Fie că sunt duhuri ale morților sau oameni care încă trăiesc în trup, toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiți vor fi distruși odată ce aceia sfințiți din cadrul omenirii vor intra în odihnă. Cât despre aceste duhuri și acești oameni răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și aceia care săvârșesc dreptatea, indiferent cărei epoci aparțin, toți cei care sunt răi vor fi distruși și toți cei care sunt drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau un duh va primi mântuirea nu se decide întru totul pe baza lucrării epocii de pe urmă; mai degrabă, se stabilește în funcție de faptul dacă au fost potrivnici sau dacă s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Oamenii din epoca precedentă care au înfăptuit răul și care nu au putut să fie mântuiți vor fi, fără îndoială, ținte pentru pedeapsă, iar cei din această eră care fac rău și nu pot fi mântuiți vor fi și ei, negreșit, ținte pentru pedeapsă. Oamenii sunt clasificați pe baza binelui și a răului, nu pe baza erei în care trăiesc. Odată clasificați astfel, ei nu vor fi pedepsiți sau recompensați imediat; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui doar după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire în zilele de pe urmă. De fapt, El a separat oamenii în buni și răi încă de când Și-a început lucrarea de mântuire a omenirii. Doar că îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi numai după ce lucrarea Lui s-a încheiat; Nu înseamnă că El îi va separa în categorii după finalizarea lucrării Sale și, apoi, că va trece imediat la îndeletnicirea de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Mai degrabă, va face această sarcină doar atunci când lucrarea Sa va fi pe deplin finalizată. Unicul scop din spatele lucrării ultime a lui Dumnezeu de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este de a purifica pe deplin toți oamenii, pentru ca El să poată aduce o omenire pur sfințită în odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă; este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci le-ar fi permis în schimb să rămână, atunci toată umanitatea încă ar fi incapabilă să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar putea să o aducă într-un tărâm mai minunat. O astfel de lucrare nu ar fi încheiată complet. Când lucrarea Sa va fi încheiată, întreaga omenire va fi complet sfințită; doar în acest fel va putea Dumnezeu să trăiască liniștit în odihnă.

Astăzi, oamenii tot nu sunt capabili să renunțe la lucrurile trupești; ei nu pot renunța la bucuriile trupului, la lume, bani sau la firile lor corupte. Majoritatea oamenilor abordează ceea ce urmăresc într-o manieră superficială. De fapt, acești oameni nu Îl au deloc pe Dumnezeu în inimile lor; și mai rău, lor nu le este groază de Dumnezeu. Ei nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor și, astfel, nu pot să vadă clar tot ceea ce face Dumnezeu, cu atât mai puțin sunt capabili să creadă cuvintele pe care El le rostește. Astfel de oameni sunt prea mult ai trupului; sunt prea profund corupți și lipsiți de orice adevăr și, chiar mai rău, nu cred că Dumnezeu poate să devină trup. Oricine nu crede în întruparea lui Dumnezeu – adică oricine nu crede în lucrarea și cuvintele Dumnezeului vizibil sau care nu crede în Dumnezeul vizibil și, în schimb, se închină dumnezeului invizibil din cer – este o persoană care nu Îl are pe Dumnezeu în inima sa, cineva care este răzvrătit și potrivnic lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu au umanitate sau rațiune, ca să nu mai vorbim de adevăr. Pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil cu atât mai mult nu poate fi crezut, totuși ei îl consideră pe dumnezeul invizibil și intangibil ca fiind cel mai credibil și mai îmbucurător. Ceea ce caută ei nu este adevărul real, nici nu este adevăratul sens al vieții; cu atât mai puțin caută intențiile lui Dumnezeu. Mai degrabă, ei caută entuziasm. Acele lucruri care pot să le permită cel mai mult să-și îndeplinească dorințele constituie credința și ceea ce urmăresc ei, fără îndoială. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt răufăcători astfel de oameni? Sunt extrem de încrezători în sine și deloc nu cred că Dumnezeu din ceruri va distruge asemenea „oameni buni” ca ei. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos. Asta e pentru că ei cred că au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și și-au afișat „devotamentul” considerabil față de El. Dacă ar fi să Îl urmărească și pe Dumnezeul vizibil, odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini, ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei. Toți acești oameni sunt persoane abjecte care caută să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții răi care Îl urmează pe Hristos. Oamenilor care nu caută adevărul le este cu neputință să creadă adevărul și sunt cu atât mai incapabili să vadă clar viitorul final al omenirii, căci nu cred niciuna dintre lucrările Dumnezeului vizibil și niciunul dintre cuvintele Sale, nici nu cred cum va fi destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău, nu caută deloc adevărul și nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar aceia care vor fi distruși. Ei toți se consideră foarte deștepți și cred că sunt oameni care practică adevărul. Ei își prețuiesc faptele rele ca pe adevăr. Asemenea oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, și, în final, pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai aroganți, cu atât sunt mai incapabili să câștige adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Acești oameni sunt cei care vor fi pedepsiți. Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor felurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea caută adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă se pot supune Dumnezeului vizibil. Aceia care au muncit, dar nici nu-L cunosc pe Dumnezeul vizibil și nici nu I se supun nu au adevărul. Asemenea oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii sunt, fără îndoială, țintele pedepsei; în plus, ei vor fi pedepsiți conform faptelor lor rele. Dumnezeu există ca oamenii să creadă în El și este, de asemenea, vrednic de supunerea lor. Aceia care doar au credință în dumnezeul nedeslușit și invizibil sunt oamenii care nu cred în Dumnezeu și sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu reușesc să creadă în Dumnezeul vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine, continuă să se răzvrătească și să se împotrivească Dumnezeului vizibil în trup, atunci acești „iubitori ai nedeslușitului” urmează, cu siguranță, să fie ținte ale distrugerii. La fel este și printre voi – toți cei care Îl recunosc verbal pe Dumnezeul întrupat, dar nu pot să practice adevărul supunerii față de Dumnezeul întrupat vor fi, în final, eliminați și distruși. Și toți cei care Îl recunosc verbal pe Dumnezeul vizibil și mănâncă și beau adevărul exprimat de El, și totuși îl urmăresc pe dumnezeul nedeslușit și invizibil, vor fi cu atât mai mult ținte ale distrugerii. Niciunul dintre acești oameni nu va putea să rămână până la vremea de odihnă care va veni după ce lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat, nici măcar un singur individ ca acesta nu poate să rămână până la acea vreme de odihnă. Oamenii care sunt ai demonilor nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și răzvrătire față de Dumnezeu, iar ei nu au nici cea mai mică intenție de a I se supune. Toți oamenii ca aceștia vor fi distruși. Dacă ai sau nu adevărul și dacă te împotrivești sau nu lui Dumnezeu depind de esența ta, nu de înfățișarea ta sau de modul în care ai putea să vorbești sau să acționezi ocazional. Dacă un individ va fi sau nu distrus este determinat de esența sa; este decis în concordanță cu esența dezvăluită de comportamentul său și de urmărirea adevărului de către el. Printre toți oamenii care realizează o lucrare și al căror volum de lucrări e același, aceia cu esențe bune ale umanității care au adevărul sunt cei cărora li se va permite să rămână, în timp ce aceia cu esențe rele ale umanității care se răzvrătesc împotriva Dumnezeului vizibil sunt cei care vor fi distruși. Toate lucrările sau cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu destinația umanității îi vor trata pe oameni adecvat, conform esenței fiecărui individ; nu va exista nici cea mai mică eroare și, cu atât mai mult, nu se va face nicio greșeală. Sentimentele sau ideile umane se amestecă doar atunci când oamenii lucrează. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El cu siguranță nu aduce acuzații false împotriva niciunei ființe create. În prezent, există mulți oameni care nu pot să vadă clar destinația viitoare a omenirii și care, de asemenea, nu cred cuvintele pe care le rostesc Eu. Toți aceia care nu cred, cât și aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!

În zilele noastre, aceia care urmăresc și aceia care nu urmăresc sunt două tipuri de persoane, ale căror destinații sunt diferite. Aceia care urmăresc cunoașterea adevărului și practicarea adevărului sunt cei cărora Dumnezeu le va aduce mântuirea. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt descendenții arhanghelului și vor fi țintele distrugerii. Chiar și aceia care sunt credincioșii pioși ai unui dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă adevărata cale sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă asemenea oameni îndură multă suferință, ei tot vor fi distruși. Toți aceia care nu sunt dispuși să se lepede de lume, care nu pot suporta să se despartă de părinții lor și care nu pot îndura să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și toți vor fi țintele distrugerii. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat este un demon și cu atât mai mult va fi distrus. Aceia care cred, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în întruparea lui Dumnezeu și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi cu toții ținte ale distrugerii. Toți cei care pot să rămână sunt oameni care au trecut prin suferința rafinării și au rămas fermi; aceștia sunt oameni care au trecut cu adevărat prin încercări. Oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine sunt satanele, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu? Nu sunt ei acei potrivnici care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, nu dețin adevărul? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar nu cumva echivalează asta cu a arăta bunătate față de Satana? Nu ești în cârdășie cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta inima lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera inima lui Dumnezeu ca pe a lor, atunci finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă poți să tratezi dușmanii lui Dumnezeu cu conștiință și iubire, nu cumva îți lipsește simțul dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi urăsc și cărora Mă opun, și continui să îi tratezi cu iubire sau să le arăți sentimente personale, atunci nu ești răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Chiar deține o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii îi tratează pe dușmanii lui Dumnezeu cu conștiință, pe demoni cu iubire și pe Satana cu milă, atunci nu perturbă ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeul întrupat în timpul zilelor de pe urmă, cât și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeul întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, fără măcar a-i mai menționa pe aceia care nu cred în Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi țintele distrugerii. Criteriul după care omul judecă alți oameni se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte, în timp ce aceia al căror comportament este abominabil sunt răi. Standardul după care Dumnezeu îi judecă pe oameni se bazează pe faptul dacă esența lor I se supune Lui sau nu; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă vorbele sale sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună în viitor, iar unii oameni doresc să folosească vorbele frumoase pentru a-și procura o destinație bună. Toată lumea crede în mod eronat că Dumnezeu stabilește finalul oamenilor pe baza comportamentului sau a vorbelor lor; de aceea, mulți oameni doresc să profite de acest lucru pentru a obține prin manevre viclene un har trecător. Oamenii care vor supraviețui în vremea de odihnă ce va veni vor fi îndurat cu toții ziua de suferință și vor fi adus mărturie pentru Dumnezeu; ei vor fi cu toții oameni care și-au îndeplinit îndatoririle și care s-au supus în mod deliberat lui Dumnezeu. Cei care doresc doar să profite de ocazia de a presta servicii pentru a evita practicarea adevărului nu vor rămâne. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru rânduirea finalului fiecărui individ; El nu ia aceste decizii doar în baza cuvintelor și faptelor unei persoane și nici nu le ia în baza conduitei sale într-o singură perioadă de timp. El nu va fi absolut deloc îngăduitor cu privire la toate faptele rele ale cuiva datorită serviciilor prestate în trecut pentru El, nici nu va cruța pe cineva de la moarte pentru că s-a consumat pentru El o vreme. Nimeni nu poate scăpa de pedeapsă pentru răul făcut și nimeni nu poate să-și acopere faptele rele și, prin urmare, să scape de suferința distrugerii. Dacă oamenii își pot îndeplini cu adevărat propriile îndatoriri, înseamnă că Îi sunt veșnic loiali lui Dumnezeu și că nu caută recompense, indiferent dacă primesc binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt loiali lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd loialitatea când nu pot să vadă nicio binecuvântare și dacă acești oameni – care, odată, au muncit pentru Dumnezeu cu loialitate – în cele din urmă tot nu pot să aducă mărturie pentru Dumnezeu sau să-și facă îndatoririle care le revin, atunci astfel de oameni tot vor fi țintele distrugerii. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui veșnic și nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți vor fi stăpâni în odihnă. Odată ce omenirea va fi pe calea cea dreaptă, oamenii vor avea vieți umane normale. Ei toți vor putea să-și îndeplinească îndatoririle și să Îi fie absolut loiali lui Dumnezeu. Se vor elibera cu totul de răzvrătirea lor și de firile lor corupte și vor trăi pentru Dumnezeu și datorită lui Dumnezeu, fără nicio urmă de răzvrătire și împotrivire. Toți vor fi capabili să se supună întru totul lui Dumnezeu. Aceasta va fi viața lui Dumnezeu și a omenirii; va fi viața Împărăției și va fi viața de odihnă.

Toți aceia care își târâie copiii și rudele complet non-credincioase la biserică sunt extrem de egoiști și pur și simplu își arată bunătatea. Acești oameni se concentrează doar să fie iubitori, indiferent dacă ei cred sau nu și indiferent dacă este sau nu intenția lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își târâie părinții înaintea lui Dumnezeu și, indiferent dacă Duhul Sfânt este sau nu de acord cu asta sau dacă Duhul Sfânt lucrează sau nu asupra lor, ei orbește „adoptă oameni talentați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești non-credincioși? Chiar dacă acești neîncrezători, cărora le lipsește prezența Duhului Sfânt, Îl urmează pe Dumnezeu fără tragere de inimă, tot nu pot fi mântuiți așa cum își imaginează oamenii. Aceia care pot să primească mântuire nu sunt atât de ușor de câștigat. Oamenii care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeul întrupat, nu pot nici în ruptul capului să fie făcuți compleți. De aceea, din momentul în care încep să Îl urmeze doar cu numele pe Dumnezeu, acei oameni sunt lipsiți de prezența Duhului Sfânt. Ținând cont de condițiile și de stările lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi făcuți compleți. Prin urmare, Duhul Sfânt nu intenționează să consume multă energie asupra lor și nici nu le oferă luminare și nu îi călăuzește în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le va dezvălui finalurile – lucrul acesta este suficient. Entuziasmul și dorințele oamenilor vin de la Satana și acestea nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cum sunt oamenii, ei trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt. Pot oamenii să facă alți oameni compleți? De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce arată copiii pietate filială față de părinții lor? De ce își răsfață părinții copiii? Care este intenția pe care o nutresc toți oamenii? Nu este oare aceea de a-și îndeplini propriile planuri și dorințe egoiste? Este cu adevărat pentru a acționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu? Oare este într-adevăr aceea de a acționa de dragul lucrării lui Dumnezeu? Oare este aceea de a îndeplini îndatoririle unei ființe create? Aceia care, din momentul în care au început să creadă în Dumnezeu, nu au reușit să primească prezența Duhului Sfânt, nu pot să primească niciodată lucrarea Duhului Sfânt; acești oameni sunt, fără îndoială, ținte ale distrugerii. Indiferent cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea oamenilor reprezintă dorințele umane, dar nu pot să reprezinte dorințele lui Dumnezeu și nici nu pot să fie un substitut pentru lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă maximul de iubire sau milă posibilă față de acei oameni care cred doar cu numele în Dumnezeu și aceia care pretind că Îl urmează, fără să știe ce înseamnă de fapt să creadă în Dumnezeu, tot nu vor obține simpatia lui Dumnezeu și nici nu vor primi lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu au un calibru slab și nu sunt în stare să înțeleagă multe adevăruri, ei tot pot să primească ocazional lucrarea Duhului Sfânt; totuși, aceia care au un calibru foarte bun, dar nu cred sincer, pur și simplu nu pot să primească prezența Duhului Sfânt. Nu există absolut nicio posibilitate de mântuire cu asemenea oameni. Chiar dacă ei citesc ale lui Dumnezeu cuvinte sau ascultă ocazional predici sau cântă laude lui Dumnezeu, în cele din urmă nu vor putea supraviețui până la vremea odihnei. Dacă oamenii urmăresc sau nu cu o inimă adevărată nu este determinat de modul în care îi judecă alții sau de modul în care îi privesc oamenii din jur, ci de faptul dacă Duhul Sfânt lucrează sau nu asupra lor și dacă au sau nu prezența Duhului Sfânt. Cu atât mai mult, depinde de faptul dacă, după ce au experimentat lucrarea Duhului Sfânt o anumită perioadă, firile lor s-au schimbat și au dobândit o oarecare cunoaștere de Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar înțelegerea privind perspectiva sa asupra credinței în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât timp Îl urmează oamenii pe Dumnezeu, atâta vreme cât au suferit o oarecare schimbare, înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra lor. Dacă nu s-au schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra lor. Chiar dacă acești oameni prestează unele servicii, ceea ce îi determină să facă acest lucru este intenția de a primi binecuvântări. Prestarea ocazională a unui serviciu nu este un substitut pentru schimbarea firii. În final, ei tot vor fi distruși, căci în Împărăție nu va fi nevoie de prestatori de servicii și nici de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a-i servi pe oamenii care au fost desăvârșiți și care sunt loiali lui Dumnezeu. Acele cuvinte rostite în trecut, „Credința unui om în Domnul aduce binecuvântări întregii sale familii”, au fost aplicabile pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația cuiva. Acestea au fost aplicabile doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Conotația acelor cuvinte viza pacea și binecuvântările materiale de care se bucurau oamenii; nu însemnau că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi mântuită și nici că atunci când cineva va primi binecuvântări, întreaga familie a acestei persoane va putea fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură osânda este stabilit conform esenței acesteia și nu conform vreunei esențe comune pe care s-ar putea să o împartă cu alții. Acel tip de zicală sau regulă pur și simplu nu are loc în Împărăție. Dacă o persoană este, în cele din urmă, capabilă să supraviețuiască, este datorită faptului că a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, nu poate să rămână până la vremea odihnei, este deoarece s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu I-a îndeplinit cerințele. Toată lumea are o destinație potrivită determinată conform esenței fiecărui individ și nu are absolut nicio legătură cu alți oameni. Faptele rele ale unui copil nu pot fi transferate părinților lui și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Faptele rele ale unui părinte nu pot fi transferate copiilor lui și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Fiecare își poartă păcatele și fiecare se bucură de binecuvântările proprii. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană. Aceasta este dreptatea. Din perspectiva omului, dacă părinții primesc binecuvântări, atunci și copiii lor ar trebui să o poată face, iar în cazul în care copiii fac rele, atunci părinții lor trebuie să plătească pentru acele păcate. Aceasta este o perspectivă și o cale umană de a face lucrurile; nu este perspectiva lui Dumnezeu. Finalul fiecăruia este determinat conform esenței faptelor sale și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte drepte în locul copilului, și nici pietatea filială a unui copil pentru părinții săi nu înseamnă că poate face fapte drepte în locul lor. Asta înseamnă cu adevărat cuvintele: „Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată”. Oamenii nu își pot duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru ele, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriilor fapte drepte. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de fapte drepte sunt, în cele din urmă, făcători de fapte drepte, iar răufăcătorii sunt în cele din urmă răufăcători. Făcătorii de fapte drepte vor putea, în cele din urmă, să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt spurcați. Cei întinați sunt spurcați și nicio parte din ei nu este sfântă. Oamenii care vor fi distruși sunt toți cei răi și oamenii care vor supraviețui sunt toți drepți – chiar dacă odraslele celor răi sunt făcătoare de fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți sunt făcători de fapte rele. Nu există nicio legătură intrinsecă între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, oamenii au afecțiune trupească, familială, dar odată ce au intrat în odihnă, nu va mai exista nici urmă de afecțiune trupească, familială. Aceia care își fac datoria sunt, prin natura lor, dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt, în mod intrinsec, în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își realizează îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le realizează vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți realiza datoria de ființă creată? Îți iubești soția pentru a-ți realiza datoria de ființă creată? Dai dovadă de pietate filială față de părinții tăi non-credincioși pentru a-ți realiza datoria de ființă creată? Perspectivele oamenilor asupra credinței în Dumnezeu sunt, de fapt, corecte sau greșite? Pentru ce anume crezi în Dumnezeu? Ce anume îți dorești să câștigi? Cum anume Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot îndeplini îndatoririle de ființe create și care nu pot depune un efort suprem vor deveni ținte ale distrugerii. Între oamenii de astăzi există relații trupești, precum și legături de sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi rupte. În mod inerent, credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor fi cu toții oameni care cred că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea dintre credință și necredință va fi cea care va rupe complet astfel de relații trupești!

Inițial, în omenire nu existau familii; existau doar bărbați și femei – două tipuri diferite de oameni. Nu existau țări, ca să nu mai vorbim de familii, dar ca urmare a coruperii omenirii, toate tipurile de oameni s-au organizat în clanuri individuale, dezvoltându-se mai târziu în țări și etnii. Aceste țări și etnii erau formate din familii mici individuale și, în acest mod, toate felurile de oameni au fost distribuite printre diverse rase, pe baza diferențelor de limbă și a granițelor. De fapt, indiferent câte rase ar putea exista în lume, omenirea are, în fond, un singur strămoș. La început, au existat doar două tipuri de oameni, iar aceste două tipuri au fost bărbații și femeile. Totuși, datorită progresului lucrării lui Dumnezeu, parcursului istoriei și schimbărilor geografice, aceste două tipuri de oameni s-au dezvoltat, în diverse grade, în chiar mai multe tipuri de oameni. La bază, indiferent câte rase ar putea alcătui omenirea, întreaga omenire este tot creația lui Dumnezeu. Indiferent căror rase aparțin oamenii, ei sunt cu toții ființele Sale create; ei toți sunt descendenții lui Adam și ai Evei. Chiar dacă nu au fost făcuți de mâinile lui Dumnezeu, sunt descendenții lui Adam și ai Evei, pe care Dumnezeu i-a creat personal. Indiferent de tipul de ființă căruia îi aparțin oamenii, ei sunt cu toții ființele Sale create; din moment ce sunt oameni creați, ar trebui să aibă destinațiile pe care oamenii se cuvine să le aibă și vor fi împărțiți în concordanță cu regulile rânduielilor pentru oameni. Adică, toți răufăcătorii și toți cei care fac fapte drepte sunt, până la urmă, ființe create. Ființele create care fac rău vor fi în final distruse, iar cele care fac fapte drepte vor supraviețui. Acesta este cel mai potrivit aranjament pentru aceste două tipuri de ființe create. Din cauza răzvrătirii lor, răufăcătorii nu pot să nege că sunt ființele create ale lui Dumnezeu și totuși, au fost capturați de Satana și, astfel, nu pot fi mântuiți. Ființele create care fac fapte drepte nu pot, în baza faptului că vor supraviețui, să nege că au fost create de Dumnezeu și, totuși, au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt ființe create care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu; sunt ființe create care nu pot fi mântuite și care au fost deja în întregime prinse de Satana. Oamenii care comit răul sunt, de asemenea, oameni; ei sunt oameni care au fost corupți la extrem și care nu pot fi mântuiți. Fiind, de asemenea, ființe create, oamenii care fac fapte drepte au fost la rândul lor corupți, dar ei sunt oameni dispuși să se elibereze de firile lor corupte și au devenit capabili să I se supună lui Dumnezeu. Oamenii care fac fapte drepte nu debordează de dreptate. Mai degrabă, sunt oameni care au atins mântuirea, s-au eliberat de firile lor corupte și I s-au supus lui Dumnezeu, oameni care vor rămâne fermi până la capăt. Nu este cazul ca ei să fie oameni care nu au fost niciodată corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate ființele create, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Aceasta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare; nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorilor nu li se va permite să supraviețuiască; aceia care I se supun lui Dumnezeu și Îl urmează până la final vor supraviețui cu siguranță. Întrucât aceasta e lucrarea de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt eliminați. Acestea sunt diferitele finaluri ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru ființele create. Aranjamentul final al lui Dumnezeu pentru omenire este de a o împărți prin despărțirea familiilor, strivirea etniilor și nimicirea granițelor naționale într-un aranjament fără familii sau granițe naționale, căci, până la urmă, oamenii sunt descendenții unui singur strămoș și sunt, toți, ființe create. Pe scurt, ființele create care fac rău vor fi distruse toate, iar ființele create care I se supun lui Dumnezeu vor supraviețui. În acest mod, nu vor exista familii, țări și mai ales etnii la vremea odihnei ce va să vină; acest tip de omenire va fi cel mai sfânt. Adam și Eva au fost creați inițial pentru ca omenirea să poată să gestioneze toate lucrurile de pe pământ; cu alte cuvinte, inițial, oamenii au fost stăpânii tuturor lucrurilor. Dorința lui Iahve în crearea oamenilor a fost ca ei să existe pe pământ și să gestioneze toate lucrurile de pe pământ, pentru că, la început, omenirea nu fusese coruptă și era incapabilă să facă rău. Totuși, după ce oamenii au devenit corupți, nu au mai fost păzitorii tuturor lucrurilor. Scopul mântuirii lui Dumnezeu este de a restitui această funcție a omenirii, de a restitui rațiunea inițială a omenirii și supunerea inițială; umanitatea în odihnă va fi însăși reprezentarea rezultatului pe care Dumnezeu speră să-l obțină cu lucrarea Sa de mântuire. Deși nu va mai fi o viață ca aceea din Grădina Edenului, esența sa va fi aceeași; doar că omenirea nu va mai fi acea omenire necoruptă, ci, mai degrabă, o omenire care a devenit coruptă și a primit mai târziu mântuirea. Acești oameni care au primit mântuirea vor intra, în cele din urmă, (adică, după terminarea lucrării lui Dumnezeu) în odihnă. La fel, finalurile celor care vor fi pedepsiți vor fi, de asemenea, dezvăluite întru totul în final și ei vor fi distruși doar după ce lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat. Cu alte cuvinte, după ce lucrarea Lui se va termina, acei răufăcători și aceia care au fost mântuiți vor fi cu toții dezvăluiți, căci lucrarea de dezvăluire a tuturor tipurilor de oameni (indiferent dacă sunt răufăcători sau se numără printre cei mântuiți) va fi îndeplinită asupra tuturor, în mod simultan. Răufăcătorii vor fi eliminați, iar cei cărora li se permite să rămână vor fi dezvăluiți simultan. De aceea, finalurile tuturor tipurilor de oameni vor fi dezvăluite în același timp. Dumnezeu nu va permite unui grup de oameni cărora li s-a adus mântuirea să intre în odihnă înainte de a da deoparte răufăcătorii și de a-i judeca sau pedepsi câte puțin odată; nu acestea sunt faptele. Când răufăcătorii vor fi distruși și aceia care pot supraviețui vor intra în odihnă, lucrarea lui Dumnezeu în univers se va încheia. Nu va exista o ordine a priorității printre aceia care primesc binecuvântări și aceia care suferă nenorociri; aceia care primesc binecuvântări vor trăi pentru totdeauna, în timp ce aceia care suferă nenorociri vor pieri pentru întreaga eternitate. Aceste două etape ale lucrării se vor încheia simultan. Tocmai din cauza existenței oamenilor răzvrătiți, dreptatea celor care se supun va fi dezvăluită și tocmai din cauza faptului că există aceia care au primit binecuvântări, nenorocirile suferite de răufăcători pentru faptele lor rele vor fi dezvăluite. Dacă Dumnezeu nu i-ar dezvălui pe răufăcători, atunci acei oameni care I se supun lui Dumnezeu cu sinceritate nu ar vedea niciodată soarele; dacă Dumnezeu nu i-ar lua pe aceia care I se supun într-o destinație potrivită, atunci aceia care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu nu ar putea să își primească pedepsele meritate. Acesta este procesul lucrării lui Dumnezeu. Dacă El nu ar săvârși această lucrare de pedepsire a răului și de recompensare a binelui, ființele create nu ar putea niciodată să intre în destinațiile lor corespunzătoare. Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi fost distruși și întreaga omenire va fi pe calea cea dreaptă; toate tipurile de oameni vor fi sortate după felul lor pe baza funcțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii și doar aceasta este direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii. Doar când omenirea va intra în odihnă, măreața lucrare a lui Dumnezeu va fi, în cele din urmă, îndeplinită; aceasta va fi ultima parte a lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața trupească decadentă a omenirii, cât și viața omenirii corupte. Din acel moment, oamenii vor intra într-un nou tărâm Deși toți oamenii vor trăi în trup, esența acestei vieți va fi semnificativ diferită de aceea a existenței omenirii corupte. Semnificația acestei existențe și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu va fi viața unui nou tip de persoană, se poate spune că este viața unei omeniri care a fost mântuită, cât și o viață în care umanitatea și rațiunea au fost recâștigate. Aceștia vor fi oameni care odată au fost răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, care au fost cuceriți de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia vor fi oameni care L-au dezonorat pe Dumnezeu și care, mai târziu, au adus mărturie pentru El. După ce au fost supuși testării Sale și au rămas, existența lor va fi cea mai semnificativă existență; ei vor fi oameni care au adus mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei și oameni care merită să trăiască. Aceia care vor fi distruși sunt cei care nu pot să rămână fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a mai trăi. Distrugerea lor va fi rezultatul faptelor lor rele, iar o asemenea distrugere este cea mai bună destinație. În viitor, când omenirea va intra în frumosul tărâm, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care oamenii își imaginează că le vor găsi. În acel moment, fiecare om va fi sortat după felul său, iar familiile vor fi fost deja destrămate. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai tulbura niciodată omenirea, așadar, oamenii nu vor mai avea firi satanice corupte. Acei oameni răzvrătiți vor fi fost deja distruși și doar oamenii care se supun vor supraviețui. Astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte, așadar, cum vor mai putea să existe relații trupești? Viața trupească din trecut a omenirii va fi complet interzisă; așadar, cum vor mai putea să existe atunci relațiile trupești între oameni? Fără firile corupte satanice, viața nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă una nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Relațiile trupești există în prezent între oameni, dar nu vor mai exista după ce toată lumea va intra în odihnă. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă și sfântă; doar acest fel de omenire poate să se închine lui Dumnezeu.

Dumnezeu a creat oamenii, i-a așezat pe pământ și i-a condus de atunci înainte; mai târziu, El i-a mântuit și a servit ca jertfă pentru păcat pentru omenire și, în final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să mântuiască pe oameni în întregime și să le restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El încă de la început și până la sfârșit – de a le reda oamenilor imaginea și asemănarea lor inițială. Dumnezeu Își va întemeia Împărăția și va restitui asemănarea originală a ființelor umane, ceea ce înseamnă că Își va restaura autoritatea pe pământ și în rândul tuturor ființelor create. Oamenii și-au pierdut inimile cu frică de Dumnezeu, precum și funcția pe care se cuvine să o aibă ființele create după ce au fost corupte de Satana. Toți au devenit inamici răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, au trăit sub controlul Satanei și au fost supuși manipulării Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre ființele Sale create și a devenit, cu atât mai mult, incapabil să ajungă să dobândească teama lor. Oamenii au fost creați de Dumnezeu și ar trebui să se închine la Dumnezeu, dar, de fapt, I-au întors spatele și s-au închinat la Satana în schimb. Satana a devenit idolul din inimile lor. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inimile lor, cu alte cuvinte, semnificația din spatele creării omenirii de către El s-a pierdut. Prin urmare, pentru a restabili semnificația din spatele creării omenirii de către El, El trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să-i scape pe oameni de firile lor corupte. Pentru a-i recupera pe oameni de la Satana, El trebuie să-i mântuiască de păcat. Doar așa poate Dumnezeu să restabilească treptat asemănarea și funcția inițiale ale acestora și, în cele din urmă, să-Și restabilească Împărăția. Distrugerea completă a acelor fii ai răzvrătirii la final va fi, de asemenea, pentru a le permite oamenilor să se închine mai bine la Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Întrucât Dumnezeu i-a creat pe oameni, El îi va face să I se închine; întrucât vrea să restabilească funcția inițială a omenirii, o va restabili complet și fără nicio impuritate. A-Și restabili autoritatea înseamnă a-i face pe oameni să I se închine și să I se supună; înseamnă că Dumnezeu îi va face pe oameni să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară ca urmare a autorității Sale. Înseamnă că Dumnezeu va face ca fiecare parte din El să persiste printre oameni fără vreo împotrivire din partea nimănui. Împărăția pe care Dumnezeu vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Omenirea pe care Și-o dorește este una care se închină la El, una care I se supune pe deplin și care are gloria Sa. Dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea coruptă, atunci sensul din spatele creării omenirii de către El va fi pierdut; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar Împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă Dumnezeu nu-i va distruge pe acei dușmani care sunt răzvrătiți împotriva Lui, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze Împărăția pe pământ. Acestea vor fi semne ale finalizării lucrării Sale și ale marii Sale realizări: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care sunt răzvrătiți față de El și de a-i aduce în odihnă pe cei care au fost făcuți compleți. Când oamenii vor fi fost readuși la asemănarea lor originală și când vor putea să-și îndeplinească îndatoririle corespunzătoare, să-și păstreze locurile cuvenite, și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi câștigat pe pământ un grup de oameni care I se închină și, de asemenea, va fi întemeiat pe pământ o Împărăție care I se închină. El va avea victorie eternă pe pământ și toți aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Asta va restabili intenția Sa originală în crearea omenirii; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea vor fi semnele victoriei Sale depline. De atunci înainte, umanitatea va intra în odihnă și va începe o viață care este pe calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omenirea și va începe o viață eternă împărtășită atât de El Însuși, cât și de oameni. Murdăria și răzvrătirea de pe pământ vor fi dispărut, iar toată tânguirea se va fi risipit și totul din această lume care se opune lui Dumnezeu va fi încetat să existe. Doar Dumnezeu și acei oameni cărora El le-a adus mântuirea vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.