de Wei Chen, Coreea de Sud

În decembrie 2019, lucram drept diacon evanghelic în cadrul bisericii. După un timp, am descoperit că, atunci când liderii observau probleme privind modul în care frații și surorile își realizau datoria, le indicau direct, uneori pe un ton foarte aspru. M-am gândit că e corect să le indice, însă abordarea lor îi rușina și îi putea jigni ușor pe oameni. Nu voiam să fiu ca ei. Astfel de lucruri trebuiau spuse cu mai mult tact, pentru a le lăsa oamenilor o impresie bună. Astfel, câștigam sprijinul tuturor și îmi era mai ușor să-mi fac treaba. Apoi, la următoarele alegeri, aș fi putut avea o șansă să fiu aleasă lider. Ținând cont de asta, eram foarte atentă cum interacționam cu frații și surorile. Încercam să am mult tact, să nu jignesc pe nimeni, astfel încât totul să fie mai acceptabil.

La un moment dat, am observat că sora Cheng alegea sarcini mai ușoare, se eschiva de la cele dificile și pur și simplu se retrăgea când trebuia să împărtășească Evanghelia cu o persoană având multe noțiuni sau o atitudine deficitară. Apoi, nu se înarma cu adevărurile relevante pentru a le rezolva noțiunile. Am văzut că nu avea atitudinea corectă față de datorie și că nu avea cum să și-o facă bine dacă mai continua astfel. Voiam să-i menționez acest lucru și să am părtășie cu ea, dar, chiar când eram pe cale să-i trimit un mesaj, mi-am dat seama că, deși se dădea înapoi în fața dificultăților, în general își îndeplinea datoria. Dacă-i menționam problema, putea spune că eram prea exigentă și se putea întoarce împotriva mea. Apoi, ce m-aș fi făcut dacă nu era de acord cu aranjamentele de muncă pe care le făceam în viitor? Dacă nu-mi realizam bine datoria, nu ar spune liderii că nu eram competentă pentru funcție? Ca să nu o jignesc, nu am menționat problema ei, ci doar i-am trimis un mesaj încurajator: „Unii dintre cei cărora le împărtășim Evanghelia au multe noțiuni, dar sunt adevărați credincioși. Trebuie să avem dragoste și răbdare, să ne rugăm și să ne sprijinim pe Dumnezeu mai mult. Cu cât ne confruntăm cu mai multe dificultăți, cu atât ne poate fi perfecționată credința. Nu putem da înapoi.” A fost de acord atunci, însă, fără a-și înțelege problema, a continuat să evite orice era dificil. Nu s-a schimbat deloc. Dar nu-mi dădeam seama atunci de problemă și credeam că mă descurc excelent. De fiecare dată când întâlneam ceva similar, procedam la fel. Nu tratam niciodată oamenii și nu le demascam stricăciunea sau cusururile, așa că frații și surorile erau cu toții fericiți să lucreze cu mine și mă căutau să discute despre situația lor. Asta îmi dădea și mai multă încredere în abordarea mea și credeam că frații și surorile aveau o părere bună despre mine, că toți mă sprijineau.

Apoi, am observat că sora Xia era arogantă și neprihănită de sine. Era încăpățânată și nu colabora, iar asta afecta munca noastră evanghelică. M-am gândit că sora Xia era foarte arogantă și nu accepta sugestiile altora, fapt care-i afecta, apoi, datoria. M-am gândit să-i menționez acest lucru, ca să poată schimba lucrurile. Dar, apoi, m-am întrebat, dacă îi atrag atenția și nu acceptă, ci devine ursuză, ce fac atunci? Odată, la o adunare, am auzit-o evaluându-mă pozitiv, așa că mă temeam că, dacă o jigneam, mi-ar strica imaginea bună pe care o avea despre mine. Dacă i se schimba impresia despre mine, asta mi-ar afecta șansele de a deveni lider. După ce am chibzuit la tot, n-am mai meționat stricăciunea și cusururile surorii Xia. În schimb, am spus: „Înțeleg să nu obții rezultate bune în datorie sau să întâmpini dificultăți, dar trebuie să reflectezi asupra ta și să te gândești de ce. De asemenea, trebuie să lucrăm bine cu frații și surorile.” Am evitat problema principală, dându-i doar câteva sfaturi și încurajări. Câteva zile mai târziu, unul dintre lideri m-a contactat în legătură cu munca noastră și am menționat că sora Xia era arogantă și neprihănită de sine și că nu colabora bine. Apoi, următoarea dată când m-a văzut sora Xia, mi-a spus: „Când liderul te-a întrebat despre muncă acum câteva zile, treceam pe lângă voi și te-am auzit întâmplător spunându-i că sunt arogantă și neprihănită de sine și că nu știu să colaborez. Știi foarte bine că am o problemă gravă, dar nu mi-ai spus nimic despre ea. Doar ai fost împăciuitoare. Am observat în trecut că nu-ți pierzi niciodată firea și nu mustri oamenii, ci întotdeauna îi alini. Credeam că ești o persoană foarte bună. Acum îmi dau seama că ești «abilă», că ai tactica ta. Ca s-o spun direct, ești ipocrită.” Etichetată atât de direct de ea, un moment, am simțit cum îmi ia foc fața. Cuvintele „ipocrită” și „tactică” îmi erau întipărite în creier. Am fost foarte supărată și am venit înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume să-mi înțeleg propria fire stricată.

În devoționalele mele de a doua zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Înșelăciunea este adesea evidentă în exterior. Când se spune că o persoană este foarte vicleană și iscusită la vorbă, asta înseamnă înșelăciune. Și care este principala caracteristică a răului? Răul este atunci când ceea ce spun oamenii este deosebit de plăcut urechii, când totul pare corect, ireproșabil și bun, indiferent de modul în care îl priviți, dar acțiunile lor sunt deosebit de rele, extrem de ascunse și nu sunt ușor de deslușit. Ei apelează adesea la niște cuvinte corecte și expresii frumoase și folosesc anumite doctrine, argumente și tehnici care sunt în conformitate cu sentimentele oamenilor, pentru a-i păcăli; pretind că fac un anumit lucru, dar, de fapt, fac un altul, folosind acțiuni care, aparent, sunt bune, corecte și în conformitate cu sentimentele oamenilor și principiale pentru a-și atinge scopurile secrete. Acesta este răul. De obicei, oamenii cred că aceasta este înșelăciune. Ei au mai puține cunoștințe despre rău și îl analizează mai puțin; de fapt, răul este mai dificil de identificat decât înșelăciunea, deoarece este mai ascuns, iar metodele și tehnicile implicate sunt mai sofisticate. Când, în sinea lor, oamenii au o fire înșelătoare, de obicei durează doar două sau trei zile până când puteți să vedeți că sunt înșelători sau că acțiunile lor și tipurile de lucruri pe care le spun indică o fire înșelătoare. Dar când se spune că o persoană este rea, acest lucru nu este ceva ce poate fi deslușit în una sau două zile. Căci, dacă pe termen scurt nu se întâmplă nimic semnificativ sau specific, ascultându-le doar cuvintele, ați crede că e o persoană bună, că e capabilă să renunțe la lucruri și să se sacrifice, că înțelege chestiunile spirituale și că tot ceea ce spune e corect și v-ar fi greu să vă dați seama ce sunt cu adevărat. Sunt mulți care spun ceea ce trebuie, fac ceea ce trebuie și pot recita doctrină după doctrină. După două sau trei zile cu o astfel de persoană, o considerați o persoană bună, cineva care înțelege chestiunile spirituale, are o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu și care acționează cu conștiință și rațiune. Dar apoi începeți să le încredințați sarcini și vă dați curând seama că nu este cinstită, că este și mai perfidă decât oamenii înșelători – că este ceva rău. Acești oameni aleg adesea cuvintele corecte, cuvinte care se potrivesc adevărului, care sunt în concordanță cu sentimentele oamenilor și umanitatea, cuvinte care sună frumos și cuvinte fermecătoare pentru a conversa cu oamenii; într-o privință, pentru a se consacra și, într-o altă privință, pentru a-i înșela pe ceilalți, ca să poată avea statut și prestigiu în rândul oamenilor, toate acestea vrăjind cu ușurință pe cei care sunt ignoranți, care au o înțelegere superficială a adevărului, care nu înțeleg lucrurile spirituale și cărora le lipsește un fundament în credința lor în Dumnezeu. Asta fac oamenii cu o fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Ei îi înșală, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Comparându-mi comportamentul cu spusele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că firea mea rea îmi impulsiona acțiunile. Când am văzut în datoria fraților și surorilor probleme care le afectau munca, nu le demascam și nu le menționam, ca toți să spună că sunt o persoană bună și să vorbească bine de mine. Am văzut clar că sora Cheng nu avea atitudinea corectă în datoria ei, că făcea doar ce era ușor și se eschiva de la orice era dificil. Am văzut, de asemenea, că sora Xia era arogantă și neprihănită de sine și că afecta negativ munca evanghelică a bisericii. Ar fi trebuit să le menționez aceste lucruri și să am părtășie cu ele pentru a le ajuta. Dar am fost îngrijorată ce vor crede despre mine, că nu mă vor sprijini în muncă și că, apoi, liderii vor avea o părere proastă despre mine dacă performanțele mele aveau de suferit. Așa că am spus lucruri care sună frumos, ipocrite, pentru a le încuraja. Astfel, îmi puteam proteja relația cu ele și-mi puteam menține imaginea, iar lor continua să le placă munca mea – doi iepuri dintr-o lovitură. Eram atât de abilă, vicleană și umblam cu cioara vopsită. Le păcălisem, făcându-le să creadă că îmi păsa și eram înțelegătoare, iar ele chiar mă admirau și mă idolatrizau. Doar atunci am văzut că am o fire vicleană, rea. Dacă nu m-ar fi etichetat sora Xia, și fără revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu, încă nu mi-aș fi înțeles firea malefică sau cât de gravă era. Am văzut cât de rele și josnice mi-au fost acțiunile, că erau dezgustătoare pentru Dumnezeu și revoltătoare pentru alții!

Apoi, am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu. „Unii conducători ai bisericii nu își dojenesc frații sau surorile când văd că-și îndeplinesc îndatoririle neglijent și superficial, deși ar trebui. Atunci când văd ceva care în mod clar este în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu, ei închid un ochi și nu fac anchete, pentru a nu-i ofensa câtuși de puțin pe ceilalți. Adevăratul lor scop și țel nu este de a arăta considerație față de slăbiciunile altora – ei știu prea bine ce intenționează: «Dacă voi continua astfel și nu voi ofensa pe nimeni, vor crede că sunt un bun conducător. Vor avea o părere foarte bună despre mine. Mă vor aprecia și le voi fi pe plac.» Indiferent cât de mult se dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și indiferent cât de mult sunt împiedicați aleșii lui Dumnezeu în intrarea lor în viață sau cât de tulburată este viața lor bisericească, asemenea oameni persistă în filosofia lor satanică și nu jignesc pe nimeni. În inima lor, nu-și fac niciodată reproșuri; cel mult, s-ar putea să menționeze întâmplător o oarecare problemă și apoi să nu mai deschidă subiectul. Ei nu au părtășie despre adevăr și nici nu scot în evidență esența problemelor altora și cu atât mai puțin analizează cu atenție stările oamenilor. Ei nu îi conduc pe oameni să intre în realitatea adevărului și nu comunică niciodată care este voia lui Dumnezeu, greșelile pe care oamenii le comit adesea sau tipurile de firi corupte dezvăluite de oameni. Nu rezolvă probleme practice precum acestea; în schimb, sunt mereu indulgenți față de slăbiciunile și negativitatea altora, și chiar față de neglijența și superficialitatea acestora. Ei permit în mod constant ca acțiunile și comportamentele acestor oameni să treacă fără să fie etichetate drept ceea ce sunt și, tocmai pentru că fac acest lucru, majoritatea oamenilor ajung să gândească: «Liderul nostru este ca o mamă pentru noi. El ne înțelege slăbiciunile chiar mai mult decât Dumnezeu. Poate că statura noastră este prea mică pentru a trăi la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu, dar este suficient să putem trăi la înălțimea cerințelor conducătorului nostru. Este un bun conducător pentru noi. Dacă va veni o zi în care cel de mai sus îl va înlocui pe conducătorul nostru, ar trebui să ne facem auzite vocile și să ne prezentăm diferitele opinii și dorințe. Ar trebui să încercăm să negociem cu cel de mai sus.» Dacă oamenii nutresc astfel de gânduri – dacă au acest tip de relație cu conducătorul lor și o astfel de impresie despre el, iar în inimile lor au dezvoltat astfel de sentimente de dependență, admirație, respect și adorare față de el – atunci cum se cuvine să se simtă liderul? Dacă, în această chestiune, își face unele reproșuri, simte o oarecare neliniște și se simte îndatorat lui Dumnezeu, atunci nu ar trebui să se fixeze pe statutul sau imaginea sa în inima altora. Ar trebui să aducă mărturie pentru Dumnezeu și să-L înalțe, astfel încât El să aibă un loc în inima oamenilor și oamenii să-L venereze pe Dumnezeu ca fiind măreț. Numai în acest fel va fi inima sa într-adevăr împăcată, iar cel care procedează astfel este cineva care urmărește adevărul. Totuși, nu acesta este scopul din spatele acțiunilor antihriștilor și, în schimb, ei folosesc aceste metode și tehnici pentru a-i ademeni pe oameni să se abată de la adevărata cale și să trădeze adevărul, mergând într-atât de departe încât să îngăduie invariabil ca oamenii să-și îndeplinească datoria cu nepăsare, superficialitate și iresponsabilitate, cu țelul de a ocupa un anumit loc în inimile oamenilor și de a le câștiga bunăvoința. Nu e asta o încercare de a-i atrage pe oameni de partea lor? Și nu este acesta un lucru rău, odios? Este dezgustător!” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). Văzând ce au dezvăluit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, acționând în baza firii mele rele, însemna, de fapt, să înșel oamenii și să-i câștig de partea mea încercând să-i dețin, să-i controlez. Era contrar lui Dumnezeu și exact cum se comporta un antihrist! Nu puteam să nu mă simt înfricoșată de acest gând! Pentru a-mi proteja locul în inimile altora și șansele de a fi aleasă lider, când am văzut probleme în datoria fraților și surorilor, nu le-am indicat niciodată direct și nu am avut părtășie asupra adevărului pentru a le rezolva. În schimb, am spus lucruri care sunau frumos ca să fiu plăcută de ceilalți și să mă considere grijulie și iubitoare. Fără să-mi dau seama, strângeam adepți și rezultatul a fost că persoanele pe care le înșelasem nu doar că nu și-au putut vedea și corecta problemele, ci și intrarea în viață le-a fost deteriorată, iar ele chiar mă admirau și idolatrizau. Am fost atât de rea și josnică! Totala mea nepăsare pentru viețile fraților și surorilor și toleranța arătată lor în realizarea datoriei bazându-se pe firile lor stricate au avut un impact negativ asupra muncii noastre. Acționam în întregime drept acolit al Satanei, deranjând și subminând lucrarea casei lui Dumnezeu. Dându-mi seama de acest lucru, am început să-mi urăsc din toată inima stricăciunea. Am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să mă căiesc. Am spus: „O, Dumnezeule, cuvintele Tale m-au făcut să văd cât de gravă este firea mea rea și că merg pe calea unui antihrist. Vreau să mă căiesc, să-mi lepăd motivele personale și să nu mă mai comport conform firii mele rele.”

După rugăciune, m-am gândit la următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „«Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri.”» […] În aceste cuvinte succinte pe care le-a rostit Dumnezeu, poți vedea ceva din firea lui Dumnezeu? Sunt adevărate aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Există vreo înșelăciune? Există vreo falsitate? Există vreo intimidare? (Nu.) Dumnezeu i-a spus omului cu onestitate, cinstit și cu sinceritate ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Dumnezeu a vorbit clar și pe înțeles. Există vreun înțeles ascuns în aceste cuvinte? Nu sunt directe aceste cuvinte? E nevoie de supoziții? (Nu.) Nu e nevoie să o luați pe ghicite. Înțelesul lor este evident dintr-o privire. Când cineva le citește, se simte absolut lămurit despre înțelesul lor. Adică, ceea ce vrea să spună Dumnezeu și ceea ce vrea El să exprime vin din inima Lui. Lucrurile pe care El le exprimă sunt curate, directe și clare. Nu există motive ascunse, nici vreun înțeles ascuns. El îi vorbește direct omului, spunându-i ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mânânce” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (IV)”). Am citit acestea și am simțit cât de autentic este Dumnezeu cu noi. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, a fost foarte clar ce se putea mânca și ce nu, ca omul să știe clar ce să facă. Nu a fost nimic confuz sau înșelător în cuvintele lui Dumnezeu și nu a existat niciun artificiu ori minciună. Dumnezeu doar a vrut ce este mai bun pentru omenire. Chiar se gândea la noi. A vorbit absolut onest cu omul. Am văzut că esența lui Dumnezeu este sinceră, sfântă, benevolentă și încântătoare. El chiar merită încrederea și admirația noastră. Însă, în ceea ce mă privește, nu am fost deloc sinceră cu frații și surorile. Tot ce am spus și am făcut a fost întinat de motivele mele personale. Eram plină de minciuni și înșelăciune. Doar înșelam și foloseam oamenii și, în cele din urmă, le făceam rău fraților și surorilor. Am fost atât de rea! Mă simțeam incredibil de vinovată și plină de regrete la acest gând. Apoi, am mers să le caut pe surorile Xia și Cheng și le-am destăinuit firea mea stricată. Le-am spus și despre problemele pe care le văzusem în datoria lor. Nu au avut deloc o părere proastă despre mine, ci au spus că, faptul că le-am arătat problemele atât de clar, le va ajuta să și le însușească, altfel nu și-ar fi dat seama cât de grave erau. M-au și invitat să le anunț din nou dacă, pe viitor, mai identific probleme. Apoi, am văzut unele modificări la ele și au început să-și facă mai bine datoria. Asta m-a făcut foarte fericită.

După aceea, în devoționalele, m-am concentrat pe găsirea în cuvintele lui Dumnezeu a soluțiilor pentru firea mea stricată. Am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent dacă acum îți îndeplinești îndatoririle sau urmărești etapele inițiale ale schimbării firii, indiferent ce firi corupte dezvălui, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva. […] Dacă, de exemplu, încerci întotdeauna să te ascunzi în spatele cuvintelor plăcute, dacă îți dorești mereu un loc în inimile celorlalți și să-i faci pe alții să te respecte, dacă ai aceste intenții, atunci asta înseamnă că ești controlat de firea ta. Ar trebui să rostești aceste cuvinte plăcute? (Nu.) Dacă nu le rostești, atunci le ții pur și simplu în tine? Dacă găsești o formulare mai inteligentă, o formulare diferită din care alte persoane nu pot să-ți afle intențiile, aceasta este tot o problemă ce ține de firea ta. Ce fire? Aceea a răului. Sunt firile corupte ușor de rezolvat? Acest lucru implică natura și esența oamenilor. Oamenii au această esență, rădăcina acestei naturi, și trebuie săpată puțin câte puțin. Trebuie să fie scoasă din fiecare stare, din intențiile din spatele fiecărui cuvânt pe care îl rostești. Trebuie analizată și înțeleasă din cuvintele pe care le spui. Când o astfel de conștientizare devine din ce în ce mai clară și duhul tău devine din ce în ce mai pătrunzător, tu poți dobândi apoi schimbarea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar atunci când te cunoști pe tine însuți poți urmări adevărul”). „Tot ceea ce faci, fiecare acțiune, fiecare intenție și fiecare reacție ar trebui aduse înaintea lui Dumnezeu. Chiar și viața ta spirituală de zi cu zi – rugăciunile tale, apropierea ta de Dumnezeu, modul în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, părtășia cu frații și surorile, și viața în sânul Bisericii – și contribuția ta în parteneriat pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu ca să le cerceteze atent. O astfel de practică te ajută să dobândești creșterea în viață. Procesul de acceptare a cercetării atente a lui Dumnezeu este procesul de purificare. Cu cât poți să accepți mai mult cercetarea atentă a lui Dumnezeu, cu atât ești mai purificat și mai în rânduială cu voia lui Dumnezeu, ca să nu te lași pradă depravării, iar inima ta va trăi înaintea Lui. Cu cât accepți mai mult cercetarea Lui atentă, cu atât mai mari vor fi umilirea Satanei și puterea ta de a te lepăda de trup. De aceea, acceptarea cercetării atente a lui Dumnezeu este o cale a practicii pe care oamenii ar trebui să o urmeze. Orice faci, chiar și când comunici cu frații și surorile tale, poți să îți aduci faptele înaintea lui Dumnezeu și să cauți atenta Lui cercetare și să te supui lui Dumnezeu Însuși; toate acestea îți vor face practica mult mai corectă. Numai dacă aduci toate faptele tale înaintea lui Dumnezeu și accepți atenta Lui cercetare poți fi o persoană care trăiește în prezența lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Sale”). În timp ce analizam cuvintele lui Dumnezeu, a devenit clar că, în fața unei probleme, trebuia să-mi cercetez gândurile, să reflectez asupra motivelor de la baza cuvintelor și faptelor mele, să-mi aduc discursul și acțiunile înaintea lui Dumnezeu și să-I accept examinarea, să mă analizez și să mă cunosc când descopăr că dau dovadă de o fire malefică, să mă rog și să mă lepăd de mine fără întârziere. Astfel, acel aspect al stricăciunii mele va fi curățit treptat.

Mai târziu, am observat că era o soră care părea slabă și nu voia să treacă prin nicio greutate. De fiecare dată când dădea de probleme în munca ei evanghelică făcea cale întoarsă. Mi-am dat seama că nu-și asuma responsabilitatea pentru datoria sa și trebuia să am părtășie cu ea imediat pentru a schimba lucrurile. Însă mi-a apărut din nou problema. Mă gândeam că, dacă îi menționez ce problemă are, poate să creadă că sunt prea aspră, să mi se împotrivească și să mi se opună. M-am gândit cum să i-o prezint ca să-i fie acceptabilă și să nu-mi devină potrivnică. Spunându-mi asta, mi-am dat seama că îmi protejam din nou statutul și imaginea între frați și surori. Am spus în gând această rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt gata să-Ți accept examinarea și să mă lepăd de motivele personale. Vreau să am părtășie asupra adevărului, pentru a-mi ajuta sora și a-mi face datoria.” Apoi, am avut părtășie cu această soră pentru a-i analiza problema. Am câștigat multă pace sufletească după ce am pus în practică acest lucru. Acum am discernământ privind firea mea rea și, când mă lovesc de o problemă, caut în mod conștient adevărul și-mi lepăd motivele egoiste. Pot acționa în baza cuvintelor lui Dumnezeu. Toate acestea s-au îndeplinit prin judecata cuvintelor lui Dumnezeu. Sunt atât de recunoscătoare pentru mântuirea Sa!