Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoscându-L pe Dumnezeu | Fragmentul 191

iulie 26, 2020

Vedeţi că Dumnezeu are controale şi o administrare foarte exigente şi riguroase pentru ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete şi sisteme cereşti în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete şi sisteme cereşti, acestea sunt executate cu stricteţe, aşa cum a stabilit Dumnezeu, prin fiinţe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală şi nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. Aşadar, în ciclul de viaţă şi de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăzneşte să le încalce şi nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu şi a existenţei unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă şi de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste paşnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă şi să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranităţii lui Dumnezeu. După ce viaţa trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viaţă, aşadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot şi chiar ar face rău fiinţelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi şi spre plante şi animale – însă primii care ar fi răniţi ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor şi ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situaţia ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva şi, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată şi realizată conform unor paşi şi reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos şi omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raţionalitate normală şi o viaţă trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viaţă normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere şi să se înmulţească de-a lungul generaţiilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare