Cântare creștină „Trebuie să urmărești adevărul pentru a supraviețui” (Duet) | 2026 Glasuri de laudă

ianuarie 14, 2026

I

Cea mai simplă practică în urmărirea adevărului este să accepți obligatoriu toate lucrurile de la Dumnezeu și să te supui în toate. Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că, atunci când vine vorba de datoria și responsabilitățile tale și, la un nivel mai larg, de însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu și de o lucrare importantă pe care ți-a încredințat-o El, tu ar trebui să plătești mereu un preț. Indiferent cât de dificil ar fi – indiferent dacă trebuie să trudești din greu, indiferent dacă te-ar lovi persecuția sau chiar dacă ți-ar pune viața în pericol – nu trebuie să eziți să plătești prețul, ci să-ți oferi loialitatea și să te supui până la moarte. Aceasta este o manifestare reală, o dăruire reală și o practică adevărată a urmăririi adevărului. Dacă oamenii au o inimă plină de dorință, hotărâre și credință în ceea ce privește urmărirea adevărului – dacă au această putere în inimile lor atunci nimic din ce li se întâmplă nu este dificil. Lucrul îngrijorător este că unor oameni chiar le lipsește credința.

II

În cele din urmă, în această etapă a lucrării din zilele de pe urmă, Dumnezeu le spune clar oamenilor fiecare aspect al adevărurilor pe care trebuie să le practice. A-i determina pe oameni să urmărească adevărul în această perioadă actuală de trăire a experienței lucrării lui Dumnezeu nu înseamnă a le îngreuna lucrurile; mai degrabă este ceva ce sunt capabili să realizeze. Pe de o parte, această cerință a lui Dumnezeu este perfect potrivită; pe de altă parte, oamenii au condiții suficiente și o temelie suficientă pentru a urmări adevărul. Dacă cineva tot nu reușește să dobândească adevărul la final, este pentru că problemele sale sunt pur și simplu prea grave. O astfel de persoană merită orice pedeapsă ar suferi, orice final ar avea și orice moarte ar întâmpina. Nu merită nicio milă. Pentru Dumnezeu, nu există termeni precum milă sau compasiune pentru oameni. El judecă finalul pe care o persoană ar trebui să-l aibă și determină cum sunt această viață și lumea care va veni pentru o persoană, pe baza firii Sale, precum și a legilor și regulilor pe care le-a stabilit, a cerințelor Sale pentru oameni și a manifestărilor pe care le are acea persoană. Atât de simplu este.

III

Lui Dumnezeu nu-I pasă câți oameni vor supraviețui sau câți vor fi distruși și pedepsiți la final. Ce vă spune asta? Vă spune că Dumnezeu nu a predeterminat un număr fix de oameni și că tu te poți strădui pentru asta. Dumnezeu vorbește și lucrează așa cum o face acum; El tratează fiecare persoană în mod echitabil și îi dă fiecărei persoane ocazii din belșug. El îți dă ocazii din belșug, și har din belșug, și o măsură îndestulătoare a cuvintelor Sale, și a lucrării Sale, și a milei și îngăduinței Sale. El este drept cu fiecare persoană. Dacă urmărești adevărul și ai pornit pe calea de a-L urma pe Dumnezeu și dacă, indiferent cât de mare e suferința pe care o înduri sau câte dificultăți întâmpini, tu poți accepta adevărul, iar firile tale corupte sunt curățite, atunci vei fi mântuit. Dacă poți aduce mărturie pentru Dumnezeu și poți deveni o ființă creată care corespunde standardului, un stăpân al tuturor lucrurilor care corespunde standardului, atunci vei supraviețui.

din Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Distribuie

Anulare